„Am decis să predau un curs de limba română la Cambridge“ - Interviu cu Adam Ledgeway

Adam Ledgeway este profesor de lingvistică romanică la Facultatea de Limbi Moderne şi Medievale a Universităţii
din Cambridge (şi decan al acestei facultăţi, din 2015) şi membru al Colegiului Downing din Cambridge. Este unul
dintre cei mai cunoscuţi romanişti din Europa, cu remarcabile contribuţii în studiul latinei, al limbilor romanice vechi,
al dialectelor italieneşti de sud şi, mai recent, al sintaxei limbii române. Format la Universităţile din Salford şi
Manchester ca discipol al reputatului romanist Nigel Vincent, Adam Ledgeway şi-a început cariera didactică la
Universitatea din Cambridge, unde a urcat toate treptele universitare. A ţinut prelegeri ca profesor invitat în centre
importante de romanistică din Europa (Universitatea din Molise, Universitatea Federico II din Napoli, Universitatea
din Zürich, Universitatea din Manchester, Universitatea din Venezia, Universitatea din Leiden, Universidade Nova de
Lisboa). Cartea lui Adam Ledgeway, care se preocupă de tranziţia latină – limbi romanice din punct de vedere
gramatical şi tipologic, From Latin to Romance. Morphosyntactic typology and change (Oxford University Press,
2012), va apărea în curînd în traducere românească. Avînd în vedere meritele sale ştiinţifice remarcabile în domeniul
istoriei şi al sintaxei limbilor romanice (între care şi româna) şi generozitatea cu care a contribuit la strîngerea
legăturilor academice între Cambridge şi Bucureşti, Universitatea din Bucureşti va avea onoarea de a-i oferi lui Adam
Ledgeway titlul de doctor honoris causa, pe 19 ianuarie 2016 (ora 11.00, Sala Stoicescu, Facultatea de Drept).

De ce şi cum aţi devenit lingvist?

E interesant că, spre deosebire de română și de alte limbi europene, în engleză, termenul lingvist înseamnă atît
„persoană care vorbește multe limbi“ […], cît și „cercetător care studiază limbile (dar care, de fapt, nu vorbește alte
limbi în afară de cea maternă)“, și în aceste două definiții se concentrează „de ce și cum“ am devenit lingvist. În
adolescență, am devenit foarte interesat de limbile străine, după ce am intrat în contact la școală cu franceza și cu
germana și, fiindcă eram frustrat din cauză că ni se cerea să învățăm foarte puțin, m-am dus la biblioteca locală și am
împrumutat puținele cărți de acolo despre franceză și germană. După ce le-am citit și am devenit din ce în ce mai
conștient de diferențele și asemănările dintre franceză și germană, am trecut la alte gramatici și manuale din bibliotecă,
învățînd singur italiana, apoi alte limbi romanice, ca spaniola și portugheza, precum și cîteva limbi germanice,
neerlandeza și norvegiana și, în final, latina. Am epuizat destul de repede toate manualele și gramaticile din bibliotecă,
așa că am început să-mi cumpăr propriile cărți, între care multe din seria Hodder&Stoughton,  Teach Yourself. În
această perioadă am învățat și „mormăit“ în română, catalană, islandeză și în limbi din alte familii, cum sînt galeza
[…], rusa și ceea ce se numea atunci sîrbo-croata. Pe scurt, mi-am creat o adevărată pasiune pentru limbile străine și,
spre sfîrșitul adolescenței, am devenit un „lingvist“ versat, în sensul popular al termenului, dar, în același timp,
expunerea la atîtea varietăți lingvistice și cunoașterea lor au însemnat și că am devenit lingvist în sens tehnic, din ce în
ce mai conștient de dimensiunile variației lingvistice și mai adînc interesat să le observ și să le înțeleg.

Ați fi putut să studiați, ca lingvist profesionist, oricare dintre aceste limbi. De ce studiază un britanic limbile
romanice?

Există atît un motiv practic, cît și unul mai științific. Primul este că, tradițional, în Marea Britanie, franceza este prima
limbă străină studiată în gimnaziu, deci a fost prima limbă străină cu care am intrat în contact și față de care am
manifestat o profundă curiozitate intelectuală. Totuși, cînd am început să învăț alte limbi romanice, mi-am dat imediat
seama că, din perspectivă științifică, erau multe de cîștigat din studiul comparativ al varietăților romanice. La început,
am fost atras de numeroasele asemănări lexicale, fonologice, morfologice și sintactice dintre franceză, italiană și
spaniolă, dar după aceea mi s-au părut mai interesante diferențele dintre aceste limbi. […]

1
Care au fost întîlnirile (providențiale) care v-au marcat activitatea științifică și/sau viața personală? Aveţi un
lingvist preferat?

Au fost atît de multe – începînd, desigur, cu părinții mei, care mi-au influențat profund cariera academică și viața
personală –, încît mi-ar fi imposibil să le acopăr pe toate aici, așa că mă voi limita la cîteva exemple. Fără îndoială,
prima și cea mai imporantă influență asupra evoluției mele ca lingvist (romanist) a fost prima întîlnire, numai virtuală,
cu Anna Laura și Giulio Lepschy. În adolescență, cînd eram încă la școală în Țara Galilor și căutam cu disperare cărți
și gramatici ale italienei, am avut norocul să găsesc, într-o librărie, The Italian Language Today […], semnată de
Lepschy și Lepschy. Nu știam atunci că, la mijlocul anilor ’80, acest volum, care m-a impresionat profund, devenise
deja – și continuă să fie și azi – una dintre cele mai citite și citate cărți despre limba italiană. Laura și Giulio au devenit
profesorii mei virtuali și nu am mai lăsat din mînă această carte, pe care am devorat-o și din care am aflat nenumărate
informații și date despre teoria lingvistică, despre evoluția anumitor structuri din italiană și despre dialectele italienești.
[…] Mi-a făcut o plăcere imensă să-i cunosc, în primii ani ai carierei mele, pe Laura și Giulio, mai întîi în calitate de
colegi, apoi ca prieteni, și să le spun că, fără să știe, au jucat un rol enorm la începuturile evoluției mele ca italienist,
dialectolog și lingvist.

De-a lungul anilor, au fost mulți alți oameni care m-au influențat; probabil că cel mai mult a făcut-o Joe Cremona,
profesor de filologie romanică la Cambridge, din 1955 pînă în 1989, al cărui post îl ocup acum la Cambridge. Deși nu
mi-a fost niciodată profesor în mod direct, a format generații întregi de lingviști (romaniști) în Marea Britanie, inclusiv
pe coordonatorul tezei mele de doctorat, Nigel Vincent, și pe unii dintre cei mai apropiați colaboratori ai mei, cum este
Martin Maiden. […]

În fine, mai este o persoană pe care trebuie să o menționez aici și care mi-a influen țat mai mult decît oricine atît
cariera, cît și viața personală: soția mea, Alessandra. Ne-am cunoscut cînd eram amîndoi doctoranzi la Universitatea
din Manchester, sub coordonarea lui Nigel Vincent, și lucram amîndoi în domeniul sintaxei și al dialectelor italenești
de sud. De atunci, am avut aceleași interese științifice, care au dus de multe ori la publicarea unor lucrări în colaborare;
predînd sau făcînd cercetare, am beneficiat tot timpul de sfaturile prețioase și de ajutorul neobosit al Alessandrei. Dar
sigur că, deși lingvistica a fost cea care ne-a adus împreună, Alessandra a avut o influență enormă asupra mea mai ales
în viața personală, ca soție și ca mamă a celor trei copii extraordinari pe care îi avem împreună: Luca, Chiara și
Lorenzo. Pe scurt, Alessandra este pentru mine o sursă de inspirație și un model pentru modul în care a făcut, cu o lipsă
totală de egoism, multe sacrificii personale, așa încît toate succesele profesionale de care mă bucur azi i se datorează
într-o măsură deloc de neglijat. […]

De unde vine preocuparea pentru latină și pentru studiul diacronic al limbilor romanice?
În mod oarecum paradoxal, numai după ce am învățat și am studiat cîteva limbi romanice am ajuns să studiez latina,
limba din care provin toate aceste varietăți. Asta m-a făcut să înțeleg mai bine că un lingvist poate aborda anumite
probleme și subiecte controversate analizînd nu numai diferitele stadii sincronice ale unor limbi înrudite, ci și modul în
care aceste limbi sînt legate de limba-mamă. În plus, atestările clasice ale latinei nu pot fi considerate întotdeauna ca
fiind sursa limbilor romanice, iar lingviștii sînt obligați să apeleze la alte metode, instrumente și surse. […]

Cum și de ce ați decis să învățați, să predați și să cercetați limba română?

Ca romanist profund doritor să aibă o bază comparativă solidă pentru întreaga familie romanică, a fost inevitabil ca mai
devreme sau mai tîrziu să ajung să studiez româna, deși este regretabil că nu toți romaniș tii simt această necesitate, și
româna continuă să fie, în afara României, limba romanică cu care romaniștii sînt cel mai puțin familiarizați. Acesta
este motivul pentru care, așa cum am explicat într-un răspuns anterior, româna a fost printre ultimele limbi romanice pe
care le-am studiat în adolescența mea tîrzie, pur și simplu pentru că, la momentul respectiv (înainte de era
internetului!), erau foarte puține materiale despre limba română scrise în engleză. […] De atunci, studiind între timp

2
multe alte varietăți romanice, m-am întors periodic la română și chiar am urmat un curs de nivel avansat la Școala de
vară a Universității din București, în 2013.

Conștient de importanța românei pentru studiul comparativ al limbilor romanice și dornic să joc un rol pentru a
împiedica declinul studiului românei în Marea Britanie, am decis, acum cîțiva ani, să încep să predau un curs de
română la Cambridge, la nivelul de licență, ca parte a cursului meu de lingvistică romanică, fiindcă româna era limba
romanică despre care studenții fie nu știau nimic, fie făceau afirmații complet greșite. Cursul a fost fructuos și, în
ultimii ani, numărul de studenți a crescut foarte mult; acest curs nu numai că îmi permite să le prezint limba (și parțial
cultura) română noilor generații de romaniști, dintre care mulți și-au cultivat un interes special pentru română, ci și, din
pur egoism, mă obligă să îmi mențin nivelul de română și să folosesc limba în mod regulat. Deși, în multe privințe,
competențele mele active de română sînt departe de a fi perfecte – unul dintre motivele pentru care îmi face mare
plăcere să studiez în continuare româna –, cred că anumite cunoștințe despre limba română, chiar predate de un
vorbitor nenativ, sînt mai bune decît nimic. În fine, în ce privește cercetările mele, am publicat din ce în ce mai mult
despre română în ultimii ani, pentru că mi-am dat seama cît de importante sînt datele din română pentru a completa
piesele absente din puzzleul romanic.

Cît de mult a influențat mediul de la Cambridge dezvoltarea dvs ca lingvist și ca profesor?

Într-un cuvînt, enorm. Nu numai că am avut privilegiul de a avea cei mai buni studenți și doctoranzi, cărora le-am
predat diverse limbi, dialecte și subiecte de lingvistică, dar am putut să-mi folosesc cercetările ca sursă pentru predare,
ceea ce m-a energizat și mi-a oferit ocazia să primesc un feedback în legătură cu interesele mele de cercetare. De
asemenea, în ultimii zece ani, am putut să formez și să consolidez un grup de cercetare puternic, format din doctoranzi
și postdoctoranzi care investighează diferite limbi și subiecte de lingvistică romanică, așa încît Cambridge este acum
unul dintre cele mai dinamice centre de lingvistică romanică. Fără îndoială, succesul lingvisticii romanice la
Cambridge a fost susținut de colaborările frecvente cu colegii mei, Ian Roberts și Theresa Biberauer, de la Departa -
mentul de Lingvistică. […]

Preferaţi să fiţi în ipostaza de profesor sau în cea de cercetător?

Îmi e greu să separ cele două roluri și cred că cercetările mele sînt influențate constant de activitatea de predare,
deoarece numai cînd trebuie să explici un concept sau un subiect îți dai seama dacă l-ai înțeles complet și dacă este
coerent. Din experiența mea, punînd în discuție conceptele în felul acesta, și beneficiind adesea de intervențiile
profunde ale celor mai buni studenți, poți ajunge la idei noi și la piste noi de cercetare. În același timp, cred că unele
dintre cele mai bune și stimulatoare lecții ale mele sînt cele bazate pe propriile cercetări și cred cu tărie că predarea
bazată pe cercetare are un rol fundamental în universitate.

În final, îndrăznim să vă punem o întrebare ceva mai personală, dar care sigur satisface curiozitatea multora
dintre cei care vă cunosc. Care este secretul pentru energia şi forţa de lucru extraordinare pe care le aveţi,
pentru generozitatea pe care o manifestaţi în relaţia cu studenţii şi cu colaboratorii şi pentru lipsa de oboseală şi
de plictiseală ştiinţifică, pe care o manifestaţi permanent?

Deși pare un nonsens, cu cît mi s-a cerut să fac mai multe – chiar dacă a fost nevoie să reduc, evident, timpul de odihnă
și de relaxare –, cu atît am devenit mai productiv și mai eficient. Pe scurt: muncește mai mult, dormi mai puțin!

Interviu realizat de Adina DRAGOMIRESCU şi Alexandru NICOLAE