LIMBI „AMESTECATE”, LIMBI DE

CONTACT, LIMBI ARTIFICIALE

• În condițiile în care comunicarea are
loc între vorbitori de limbi diferite,
apare necesitatea unei limbi comune,
care să fie înțeleasă de toți și să
contribuie la reușita comunicării.
• Există limbi cu răspândire internațională, care
ajută la comunicarea persoanelor cu limbi materne
diferite, având funcția de mediere lingvistică,
acestea fiind de un mare ajutor în cazul unor
comunități, zone/situații multietnice și multilingve.
• Există câteva tipuri de asemenea limbi
ajutătoare – lingua franca, coine, pidgin, limbi
creole.
 LINGUA FRANCA

• Limbă orală de comunicare interetnică. Lingua franca

sunt, de obicei, limbi comerciale, folosite de vorbitori de
diferite idiomuri. Inițial, aceasta era o limbă hibridă, cu
lexic francez și italian, și era folosită în partea orientală a
bazinului Mării Mediterane de către populația arabă,
implicată în activități comerciale cu francezii și italienii
(arabii îi numeau pe toți franci, de aici și denumirea
limbii).
• În sociolingvistica actuală termenul
lingua franca poate să indice orice
limbă de comunicare interetnică pe
un anumit teritoriu, inclusiv limbi
dezvoltate, cu istorie și tradiții bogate.
 COINÉ (INTERDIALECTE ORALE)

• Denumirea provine de la gr. κοινὴ

διάλεκτος „limbă comună” (koinós cu
sensul de comun, usual). Este o formă
supradialectală a limbii, utilizată, în
special în formă orală, de către
vorbitorii diferitor graiuri și dialecte.
 LIMBI MIXTE/AMESTECATE

• Există și necesități imediate de comunicare

între vorbitori de limbi diferite, situații în
care limbile/comunicarea nu sunt
gestionate de autorități, ci se dezvoltă în
mod spontan, haotic în diverse comunități
bilingve sau plurilingve, în zonele de
comerț, în diferite spații geografice.
• Astfel apar niște limbaje amestecate, cu
forme simple, „pocite”, pe care sunt nevoiți
să le folosească cei care doresc să se facă
înțeleși într-o limbă pe care nu o cunosc. În
anumite cazuri, apare obișnuința de a utiliza
un melanj alcătuit din mijloacele propriei
limbi, combinate cu resurse din altă
limbă.
• Repertoriul lexical al unor asemenea
limbaje este foarte redus și de regulă,
asemenea limbaje mixte sunt utilizate de
vorbitorii neinstruiți, pentru care nu are
importanță decât să se facă înțeleși. Au fost
identificate mai multe limbaje de acest
fel, apărute în diverse zone, în diverse
perioade istorice și condiții politico-
economice.
 PIDGIN

• Provenit din limba engleză (pidgin (cu sensul de afacere,

apărut, probabil, din pronunţarea chineză a engl. business =
afacere)).
• ) este un limbaj mixt, folosit în relaţiile comerciale, în
special maritime, din Extremul Orient. Este o formă
simplificată de vorbire care constă, de obicei, dintr-un
amestec de două sau mai multe limbi, prezintă o
gramatică şi un vocabular rudimentare şi este întrebuinţat
ca mijloc de comunicare între grupe vorbitoare de limbi
diferite, fără a fi însă vorbită ca limbă primară sau maternă.
• Multe dintre limbile de tip pidgin au luat naştere
în urma contactelor dintre colonizatorii
europeni cu popoarele colonizate, când pentru
comunicarea curentă se utiliza un melanj primitiv
alcătuit din lexemele cele mai necesare, circa1500
de cuvinte. Pidginul are o fonetică și o gramatică
a limbii locale, mult simplificată și redusă la
minimum, iar lexical este în proporție de 95%
european.
• De regulă, aceste limbi amestecate aveau rolul de lingua
franca, servind pentru comunicarea între vorbitorii de limbi și
dialecte diferite și apar ca rezultat al cuceririi de teritorii, al
expansiunii comerciale și al migrațiilor în masă. Pidginurile se
utilizează în mod sporadic, doar în formă orală, din motivul
că băștinașii nu simt necesitatea de a învăța și de a cunoaște
bine limbile europene cu care vin în contact. Statutul acestor
forme este unul inferior și neprestigios.
• De exemplu, un mix între franceză şi engleză se mai
numeşte „bush english” - franceza din tufari; un pidgin
african utilizează astfel de forme (remarcate de studenţii
europeni): „waka waka” asta e în pidgin şi înseamnă
„working working”; Howfar? sau Nowhow? e How are
you? Who side you di go? se traduce ca Where are you
going?; “Am auzit 2 cuvinte de la niste colegi din Africa:
“ciundra” (children) şi “smuka” (smouker).
 LIMBI CREOLE

• Sunt limbile formate la începuturile epocii

moderne drept derivate din limbile
europene romanice (portugheza, franceza, 
spaniola etc.) sau germanice (germana, 
engleza,olandeza), în fostele posesiuni
(colonii) ale puterilor respective de pe alte
continente.
• Limbile creole reprezintă mijlocul de
comunicare a peste 9 milioane de
vorbitori, majoritatea - circa 8
milioane - vorbind creola franceză.
• Cuvântul "creol" provine din
portughezul crio(u)lo (probabil derivat de la
participiul trecut criado al verbului
latin criar (creare), însemnând la origine "crescut
în casa stăpânului", apoi "născut în colonii (din
părinţi europeni)" (în opoziţie cu "venit din
Europa"); în zona americană însemna şi "negru
născut în colonii" (în opoziţie cu "originar din
Africa").
• Limbile creole romanice sunt incluse în
grupa de limbi numită de unii lingvişti
„Romania nouă” (a nu se confunda cu 
România sau româna), ele fiind
considerate limbi romanice din
„generaţia a doua”.
• Au la bază una din următoarele trei limbi
romanice: portugheza, franceza, spaniola.
Ele s-au constituit în „Romania nouă” în
general în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea
, ca urmare a expansiunii maritime şi
coloniale a ţărilor europene respective.
• Sunt vorbite în zone geografice foarte depărtate între
ele:
• America (Statele Americii de Nord, America Centrală
şi de Sud, Antile) - creola franceză, creola portugheză,
creola spaniolă
• Africa de vest - creola portugheză
• Oceanul Indian - creola franceză
• Asia de sud şi sud-est - creola portugheză şi creola
spaniolă.
• Utilizate, în general, limitat la diverse împrejurari ale
existenţei cotidiene, creolele romanice nu dispun
decât sporadic de mijloacele de impunere ale limbii
standard oficiale - anume învăţământ, viaţa publică,
presă, emisiuni radio şi TV, literatură. O excepţie o
constituie limba creolă haitiană, o limbă creolă
formată pe baza limbii franceze, care are statut de 
limbă oficială în statul Haiti, alături de limba
franceză, dar cu un statut social inferior francezei.
• Limbile creole reprezintă orice limbaj
pidgin care a fost stabilit drept limbă
natală a unei comunităţi. O limbă
creolă se naşte, de obicei, atunci când
vorbitorii unei anumite limbi devin, din
punct de vedere politic şi economic,
superiori vorbitorilor unei alte limbi.
LIMB I INTERNAȚIONALE CU ROL DE MEDIERE ÎN
COMUNICARE

• Este vorba, în primul rând, de limbile de

largă circulație internațională, precum și
de limbile ONU. Acestea sunt utilizate de
multe ori în calitate de limbi ajutătoare,
având funcția de mediere lingvistică, pentru
a facilita comunicarea persoanelor care au
altă limbă maternă.
• Spre deosebire de lingua franca sau pidginuri, limbile
internaționale sunt limbi etnice, a căror funcție de
bază este cea de mijloc de comunicare pentru un
anumit popor, fiind limba maternă a acestuia. Funcția
de mediere este secundară pentru aceste limbi, or anume
această funcție conduce la apariția unor variante
simplificate, cum ar fi, de exemplu, Basic-English, o
variantă mai ușoară a limbii engleze.
• În Epoca veche și în Evul Mediu au fost
utilizate ca limbi cu funcție de intermediere
limba greacă veche (în țările din bazinul
Mării Mediterane), latina (în Imperiul
Roman), limba arameică (în lumea
iudaică), araba și persana (în Orientul
Apropiat și Mijlociu).
 LIMBI ARTIFICIALE

• Multitudinea de idiomuri și dialecte creează mari

impedimente, oamenii nu se pot înțelege, deoarece
folosesc coduri lingvistice diferite.
• Pentru a evita aceste dificultăți, încă din timpurile
străvechi a apărut ideea unor limbi ajutătoare
universale, care să fie mai simple, mai ușoare
decât limbile naturale, să poată fi învățate cât
mai repede și să fie agreate, ca limbi secunde, de
către reprezentanții diferitor popoare.
• Se consideră că pe parcursul timpului au existat cam 1000 de proiecte de acest fel,
la care s-a lucrat în circa 40 de țări ale lumii, deși cele mai multe nu s-au realizat.

• Prima limbă artificială/de cabinet, elaborată și pusă în practică a fost volapuk

(denumire formată din  world 'lume' ⇒ vol + speak 'a vorbi' ⇒ puk, adică 'limba
lumii/mondială'), aceasta a fost creată în Germania în anul 1879 de către preotul
Johann Martin Schleyer, care spunea că Dumnezeu i s-a arătat într-un vis și i-a
cerut să creeze o limbă internațională.
• În 1889 existau aproximativ 283 de cluburi, 25 de
reviste în şi despre Volapük, şi 316 manuale în 25 de
limbi. Astăzi se estimează că mai sunt aproximativ 20
de persoane care vorbesc această limbă. Volapük a
fost înlocuită la sfârşitul secolului XIX şi începutul
secolului XX de limbi mult mai simple şi mai uşor de
învăţat cum ar fi esperanto sau latino sine flexione.
• Au urmat alte proiecte, printre care se numără:
esperanto, lansată în 1887 de către Ludovic
Zamenghoff, medic din Varșovia; latino sine
flexione (1903, autor matematicianul Italian
Giuseppe Peano); ido (1907 – limba Esperanto
reformată de un grup din Franța, printre care se
număra și renumitul lingvist danez Otto Espersen);
occidental (1921, autor estonianul Edgar Val, cu
un lexic bazat pe limbile europene occidentale);
• novial (1928 – o sinteză între ido și occidental, autor
O.Espersen); interlingua (1951, SUA, International
Auxiliary Language Association (IALA), o limbă
simplă, bazată pe lexicul idiomurilor occidentale. A
se vedea: 22e Conferentia International de Interlingua
del Union Mundial pro Interlingua (UMI) le 25 ~ 31
de octobre 2017 | Benvenite a Espania!
• Esperanto este cea mai reușită limbă
artificială, care s-a bucurat de un real
succes și de o răspândire destul de mare, o
limbă cu mult mai ușor de învățat și de
utilizat decât limbile naturale. Primul
dicţionar de esperanto pentru vorbitorii de
limba română a apărut în anul 1889.
• Este menţionată în „Cartea recordurilor” ca fiind
singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are
o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde
un singur sunet, şi pentru fiecare sunet există o
singură literă. Cea mai mare parte a lexicului
constă din cuvinte/rădăcini ale limbilor
europene de cultură (latina și greaca).
•Are o serie de reguli generale foarte simple, cum
ar fi:
•utilizează 40 de afixe monosemantice, fără
sinonime;
•toate substantivele au sufixul -o; ) 
• toate denumirile ființelor de genul feminin au
sufixul –in;
•toate adjectivele și cuvintele adjectivale au
sufixul –a;
• forme de plural au numai substantivele și
adjectivele, toate se formează cu aceeași
terminație -j;
• toate infinitivele se termină în –i;
• timpul present se termină pentru toate
verbele în –as;
• Inițial, limba Esperanto a fost acceptată cu mult
entuziasm, pe parcursul anilor s-au publicat
numeroase lucrări, inclusiv texte cu character
artistic, traduceri, manual, dicționare. În diferite țări
au fost editate circa 140 de ediții periodice în limba
Esperanto, s-au format asociații ale esperantiștilor în
56 de țări, inclusiv în fosta URSS și în țările CSI.
• În prezent, esperanto se află într-un con de umbra,
deoarece acum accesul la informație este mult mai rapid
și mai diversificat decât în secolul trecut. Percepția are
loc mai mult pec ale vizuală (prin imagini) și auditivă și
nu prin lectura textelor scrise. De aceea crește rolul
limbilor vii, naturale, chiar dacă se întreprind măsuri de
a crea diverse variante simplificate – pentru turiști,
pentru inițiere etc. De exemplu, varianta Basic English,
elaborată în 1930 de către lingvistul american Charles
Ogden, conține 850 de cuvinte și câteva reguli
gramaticale.
 LIMBI AMESTECATE ÎN SPAȚIUL
POSTSOVIETIC

• Dintre fostele republici ale URSS cel mai puternic

au fost supuse rusificării Belorusia, Ucraina,
Cazahstanul și Moldova. În fiecare din ele a
apărut câte o formă de limbă mixtă, de tip pidgin,
în care vorbește o bună parte din populație.
• Traseanka – este un limbaj amestecat în Belarus. A
apărut în procesul comunicării belarușilor cu rușii. A preluat
foarte multe cuvinte rusești, pronunțate și accentuate în
manieră belarusă. În general, limba belarusă literară este
vorbită în Belarus de un număr relativ mic de persoane,
mai mult se comunică sau în ”traseanca” sau în rusă:
"журналiст задае пытаннi па-беларусску", а ему
отвечают, не утруждая себя, по-русски.
• Русский Белорусский Трасянка
• Сжечь спалiць спалить
• Картошка бульба бульба
• Отец бацька батька
• Говорить размаўляць гаварыць
• Интересный цікавы интерэсны
• Умный разумны вумны
• Хороший добры харошы
• Surjic – limbă amestecată în Ucraina. Este vorbită preponderent
la sate, în suburbiile orașelor, în zonele cu populație mixtă. Are
trăsăturile fonetice și gramaticale ale limbii ucrainene, dar a
adoptat masiv lexicul rus. Limbajul surjic este o formă populară
de comunicare, folosită preponderent de păturile mai puțin culte
ale populației. Apare în diverse emisiuni de divertisment, în
care se redă felul de a vorbi al unor anumite persoane. Un
exemplu de surjic în chowbiz este personajul Verca Serdiucika.
• ад (пекло)
• а іменно (а саме)
• голольод (ожеледиця)
• до цих пір (досі)
• завидувати (заздрити)
• касатися (стосуватися чогось, доторкатися до чогось)
• кидатися у вічі (впадати в очі)
• мєлоч дрібні, дрібняки, копійки
• Limba ruso-„moldovenească”, amestecul de rusă și română, cu un vocabular adaptat –
cum este perceput de ruși:
• 1. Мэй, уэй, бэй - обращение к мужскому полу
• 2. Мэй-фа - обращение к женскому полу
• 3. Аузь фа (мэй)? - простите, меня вы слушаете?
• 4. Эй да! - я сомневаюсь в правдивости Ваших слов!
• 5. Нь-о атключит свету - мне выключили свет
• 6. Н-ам свет - нет электричества
• 7. Кум житуха? - как жизнь?
• 
• Despre limbajul macaronic al multor
vorbitori basarabeni există numeroase mostre
plasate în Internet, comentarii și opinii, din
care reiese că fenomenul este destul de
răspândit. A se vedea exemplele:
• 
• Dialog.
• Bei mult?
• Eu vobșe-to nu beu postoianno. Beu așă, sî ma răsslăghesc.
• Da când anume?
• Când? Dupa smenî, cu drujii, ori dacă-i sărbătoare, un
deni rojdenia...

• Vorbiți românește?
• Dap kaneșna, șî priciom tare nifigova!