INFECŢIILE ACUTE ALE DEGETELOR ŞI MÂINII

 Infecţiile acute ale degetelor se numesc panariţii, iar infecţiile mâinii, flegmoane
 Reprezintă afecţiuni grave, datorită marii capacităţi de difuziune a infecţiei, precum şi a
sechelelor funcţionale pe care le generează
 Dacă pe vremea lui Ambroise Pare infecţiile mâinii duceau la amputaţie şi în numeroase
cazuri la decesul pacientului, această eventualitate nu a dispărut, din nefericire, nici astăzi!
 Agentul etiologic cel mai frecvent întâlnit, este stafilococul auriu (90% din cazuri); mai rar
streptococul
A. PANARIŢIILE
În funcţie de localizare, panariţiile se împart în 3 mari grupe:
1. Panariţii superficiale (eritematos, flictenular şi antracoid)
- se manifestă ca o limfangită regională, localizată în jurul porţii de intrare, unde
apare o mică colecţie purulentă
2. Panariţii subcutanate (ale falangei 1, 2 sau 3)
- se prezintă sub aspectul unei celulite localizate, care evoluează spre abcedare
3. Panariţii profunde
- reprezintă o complicaţie a panariţiilor superficiale
- cuprind infecţii ale articulaţiilor (artrite), ale tecilor sinoniale (tenosinovite) sau ale
oaselor (osteomielite)
Indiferent de localizare, panariţiile au o simptomatologie asemănătoare, evoluând în 4 faze:
Faza 1 (congestivă)
- se manifestă prin durere şi roşeaţă locală
- în această fază este indicat tratamentul medical, conservator
- se vindecă, de obicei, fără sechele
Faza 2 (de supuraţie)
- durerea ia caracter pulsatil
- apare edemul şi tumefacţia, iar ulterior puroiul
- tratamentul este chirurgical (în momentul apariţiei fluctuenţei)
Faza 3 (de eliminare)
 - apare fistula, prin care se elimină ţesuturile necrozate; în acelaşi timp se constată şi
o diminuare a simptomatologiei
Faza 4 (de cicatrizare)
- este dependentă de întinderea infecţiei şi de corectitudinea tratamentului aplicat
Tratament
Opţiunile terapeutice includ mijloace medicale sau chirurgicale.
 Tratamentul cu antibiotice este util numai în faza de început a bolii; în perioada de stare el
poate să fie dăunător, făcând să treneze infecţia; devine inutil în perioada de vindecare
 Principiile fundamentale ale chirurgiei mâinii sunt: incizarea, pansarea şi imobilizarea.
 Nu se va opera niciodată un deget în faza de debut (congestivă) a infecţiei; nu s-a format încă
bariera imunologică de „sigilare“ fibro-leucocitară, iar pericolul de difuzare al infecţiei este
maxim
 Prezenţa fluctuenţei (faza a 2-a), impune drenarea chirurgicală a panariţiului; incizia va evita
lezarea nervului digital sau a tecii flexorului, va evita apariţia unei cicatrici vicioase şi va
asigura un drenaj eficient al puroiului
 În cazul în care infecţia s-a extins la os, trebuie să avem în vedere posibilităţile de regenerare
ale ţesutului osos şi că osteita nu este o modificare ireversibilă. Evoluţia osteitei se urmăreşte
pe radiografii, la câteva zile, temporizând intervenţia chirurgicală până la constituirea
sechestrului, care se poate elimina spontan, sau se poate extrage cu o pensă. În condiţiile unui
tratament corect, vindecarea se va obţine în decurs de 2 luni.
 Imobilizarea este o condiţie obligatorie în strategia chirurgiei mâinii; lipsa imobilizării,
permite mişcările la nivelul zonei afectate, ceea ce va duce la agravarea rapidă şi la extinderea
infecţiei.

B. FLEGMOANELE MÂINII
- acest tip de infecţie reprezintă de obicei o complicaţie a panariţiilor
- spre deosebire de panariţii, aici predomină răsunetul general asupra întregului organism
(faţă de semnele celsiene, prezente local)
- dacă intervenţia chirurgicală nu este efectuată la timp, se poate ajunge la compromiterea
mâinii
 - flegmoanele mâinii se localizează la nivelul unor spaţii profunde ale acesteia sau la
nivelul tecilor sinoviale
a) spaţiul comisural
- predomină durerea şi edemul, iar degetele sunt în abducţie (nu pot fi apropiate)
b) spaţiul mediopalmar
- flegmoanele sunt grave, iar fenomenele inflamatorii sunt mai exprimate în
treimea mijlocie a palmei; odată cu dezvoltarea edemului dorsal, degetele rămân
în flexie antialgică

c) spaţiul tenar
- se manifestă prin dureri puternice la nivelul regiunii tenare, care apare intens
tumefiată; policele este menţinut într-o abducţie forţată; fenomenele inflamatorii
sunt limitate de plica de flexie a policelui
d) spaţiul hipotenar
- este foarte rar implicat în patologia infecţioasă
e) infecţii ale tecilor sinoviale
- poartă denumirea de tenosinovite piogene
- sunt foarte agresive, lasă sechele importante, care uneori necesită amputaţia
degetului
- prezenţa puroiului în teaca flexorilor distruge vascularizaţia acestuia şi duce în
final la necroza tendonului
- cel mai frecvent se localizează la nivelul degetelor 2, 3 şi 4; degetul este mărit
asimetric, este în poziţie de flexie forţată şi este extrem de dureros atunci când
încercăm să îl extindem pasiv
Tratamentul flegmoanelor mâinii respectă aceleaşi reguli generale expuse la chirurgia
panariţiilor.
- dacă pacientul este surprins în primele 24 de ore de la debutul bolii, este posibilă
stoparea procesului inflamator, cu ajutorul antibioterapiei şi a imobilizării
- în caz contrar, se impune tratamentul chirurgical, care constă în excizii largi ale
ţesuturilor afectate, mergându-se până în ţesut sănătos, nemodificat; defectele
tegumentare pot fi grefate primar sau secundar, precoce.