TUMORILE

Probleme de prevenire, diagnostic, tratament

 În stadiul actual al cunoştinţelor este foarte importantă recunoaşterea, supravegherea şi
tratarea corectă a stărilor precanceroase, leziuni care prezintă o tendinţă pronunţată de
transformare în cancer (displaziile de col uterin, mastoza fibrochistică, polipoza intestinală,
neurofibramatoza generalizată). Prezenţa acestor leziuni nu implică nepărat transformarea lor
în cancer, dar tratamentul corect, eventual îndepărtarea lor în anumite cazuri, previne această
eventualitate.
 În cazul când totuşi cancerul apare, este foarte important să fie diagnosticat într-o fază
timpurie, când nu a produs încă metastaze. În unele localizări acest lucru se realizează prin
examinări citologice de masă (în cazul cancerului de col uterin, bronhopulmonar, cutanat).
Întrucât apariţia tumorii se traduce prin prezenţa de celule anormale, acestea pot fi
recunoscute prin examenul microscopic al secreţiei vaginale, al sputei sau al altor secreţii.
Aproape toate organele pot fi explorate prin metoda simplă a examenului citologic al
secreţiilor sau exudatelor conţinând celule tumorale descuamate (citologie exfoliativă), sau a
materialului obţinut cu ajutorul unei puncţii (citologie aspirativă) din cele mai diverse organe
(ganglioni, splină, măduvă hematogenă, rinichi, ficat, prostată etc.).
 În alte forme mai dificil de recunoscut, cum este cancerul mamar, există metode care permit
depistarea unor focare incipiente prin examene de masă prin metode imagistice moderne.
 În unele forme de cancer, în sânge pot fi puse în evidenţă anumite substanţe de natură
antigenică proprii unui anumit tip de tumoare (alfa fotoproteina în cancerele hepatocelulare,
antigenul carcinoembrionar în carcinoamele tractului digestiv).
 O metodă eficientă de recunoaştere a diferitelor cancere este şi explorarea clinică atentă a
indivizilor trecuţi de 40 de ani cu ocazia examenelor medicale periodice, insistându-se cu
anamneza şi examenul obiectiv asupra localizărilor mai frecvente ale bolii. La femei este
recomandabilă autopalparea blândă a sânului o dată pe lună şi prezentarea la medicul de
specialitate în cazul apariţiei unui nodul.
 În mod corect, existenţa unei tumori maligne suspectate la examenul clinic şi precizate de cel
citologic, trebuie confirmată prin examen histologic, prin executarea unei biopsii. Astăzi şi
 probabil mult timp încă, examenul histologic reprezintă cea mai precisă metodă de diagnostic
a cancerului, singura incontestabilă.
 În ultimul timp s-au făcut eforturi spre a se aprecia cât mai corect extensiunea şi gravitatea
unui cancer, permiţând formularea unui prognostic real şi aplicarea celui mai potrivit
tratament. În funcţie de extensia tumorii s-au propus următoarele stadii ale procesului
tumoral:
- Stadiul 0 – cancer intraepitelial
- Stadiul I – tumoare localizată în organul respectiv
- Stadiul II – tumoare interesând şi ganglionii regionali
- Stadiul III – tumoare invadând organele învecinate
- Stadiul IV – tumoare producând metastaze la distanţă
 La propunerea Uniunii Internaţionale Contra Cancerului care organizează lupta
anticanceroasă în lumea întreagă, s-a propus utilizarea clasificării TNM imaginată de Pierre
Denoix şi definitivată de un colectiv internaţional de specialişti. Clasificarea TNM
caracterizează cu mai multă precizie o anumită formă de cancer definind mai exact
extensiunea tumorii primitive (T), ca şi a metastazelor în nodulii limfatici regionali (N) sau la
distanţă (M=metastază). De exemplu, dimensiunile tumorii primitive sub 2 cm, între 2-5 cm,
sau peste 5 cm diametru se notează cu T1, T2, T3. Indicele „a“ indică lipsa de fixare a tumorii
de planurile superficiale sau profunde, „b“ prezenţa fixării (T1a, T3b). Când nu se palpează
nodulii limfatici regionali se notează cu No, adenopatia mobilă aparent reacţională cu N1a,
aparent tumorală cu N1b, adenopatia fixată cu N2, adenopatia unor grupe învecinate cu N3.
Lipsa metastazelor evidente se notează cu M0, prezenţa lor cu M1.
 Într-o anumită măsură, evoluţia tumorii este condiţionată şi de gradul de diferenţiere
histologică. În acest sens Broders a propus 4 grade de apreciere a malignităţii histologice a
tumorii, de la gradul I (tumori diferenţiate histologic) la gradul IV (tumori foarte anaplazice).
Utilizată la început în carcinoamele pavimentoase şi glandulare, metoda a fost aplicată şi în
alte tumori maligne, inclusiv nervoase. Din păcate prezintă două deficienţe: evoluţia clinică
nu este totdeauna concordantă cu gradul de malignitate histologică, care uneori este greu de
stabilit, tumoarea prezentând aspecte diferite în funcţie de diferitele ei regiuni.
 În ce priveşte tratamentul, îndepărtarea chirurgicală a organului tumoral şi a nodulilor
limfatici regionali duce în multe cazuri la vindecare, când tumoarea a fost surprinsă într-un
 stadiu timpuriu. Când există deja metastaze regionale, asocierea radioterapiei cu intervenţia
chirurgicală salvează viaţa bolnavului într-un număr important de cazuri. Recunoaşterea bolii
într-un stadiu avansat, când s-au produs metastaze la distanţă, ridică probleme dificile, uneori
insolubile, de tratament. Totuşi şi în aceste cazuri se obţin supravieţuiri importante prin
radioterapie asociată cu chimioterapie. Tratamentul hormonal este de asemenea eficient în
cazul tumorilor hormonodependente (cancere mamare, prostatice, tiroidiene).
Actualmente se leagă mari speranţe de posibilitatea aplicării în cancer a imunoterapiei, tratament
bazat pe stimularea reacţiei imune a organismului împotriva propriei sale tumori. Se încearcă mai
ales stimularea nespecifică a bolnavului cu adjuvanţi, substanţe care ridică capacitatea generală
de reacţie imună a organismului. Rezultate mai bune s-au obţinut cu BCG sau substanţe sintetice
cu astfel de proprietăţi, cum este Levamisolul. În sfârşit, marile succese obţinute în ultimii ani de
ingineria genetică, tehnica ce reuşeşte să producă modificări controlate ale genomului celular,
îndreptăţeşte speranţa în posibilitatea unei intervenţii active în vederea reparării genomului defect
al celulelor canceroase.