Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
*Nomenclatura medicamentelor
În literatura de specialitate se folosesc următoarele denumiri:
– denumirea chimică – este cea mai corectă, din punct de vedere ştiinţific, însă de obicei
este prea complicată pentru a fi folosită (greu de reţinut şi se utilizează foarte rar) –
îndrumare, îndreptare;
– denumirea comună internaţională (DCI) – stabilită de OMS, facilitează mult schimbul de
informaţii, fiind cea mai utilizată în literatura de specialitate (este o prescurtare a
denumirii chimice);
-denumirea oficinală – este cea prevăzută pentru medicament în farmacopeea în vigoare în
fiecare ţară;
– denumirea comercială (de firmă) – este cea dată de firma care produce medicamentul
respectiv pentru al deosebi de produsul similar al altor firme. Denumirea comercială
este indicată prin simbolul „R” plasat sus.
3.Etapele principale de elaborare a medicamentelor noi, evaluarea eficacifitatii si
inofensivitatii lor.
Crearea (elaborarea) de medicamente sau remedii noi
Una din sarcinile principale ale Farmacologiei – cercetarea şi elaborarea medicamentelor
noi.
Calea lor de la sinteză până la remediu medicamentos este:
I. Laboratorul chimic – obţinerea substanţelor medicamentoase;
II. Laboratorul farmacologic – dosar farmacologic, dosar farmacocinetic, dosar toxicologic
(Volumul cercetărilor farmacologice include – studierea acţiunii substanţelor asupra
sistemelor biologice de diferită complexitate: „de la organismul integru până la
celulele izolate, formaţiuni subcelulare, receptori şi enzime”.
În cercetările farmacologice se studiază detailat:
a) Farmacodinamia substanţelor: activitatea specifică, durata efectelor,
mecanismul şi locul de acţiune;
b) Farmacocinetica – absorbţia, distribuţia, transportarea, eliminarea;
c) Efectele adverse, toxicitatea, acţiunea teratogenă, cancerigenă şi mutagenă;
d) Se compară substanţa nouă cu preparate cunoscute.
Se folosesc metode: fiziologice, biochimice, biofizice, morfologice, farmacologice.
O importanţa are studierea eficacităţii substanţelor în stările patologice corespunzătoare
– farmaco-terapia experimentală sau farmacologia patologică).
Parametrii farmacocinetici
Dezavantaje:
- nu este calea cea mai avantajoasă in cazul stărilor de urgenţă (efectul apare mai
lent comparativ cu administrarea intravenoasă).
- biodisponibilitatea medicamentelor este foarte variabilă (fiind influenţată de
aciditatea gastrică, enzimele digestive şi hepatice, alimente, starea mucoasei
tubului digestiv şi activitatea peristaltismului etc).
- Nu este posiilă la pacieţi aflaţi în stări comatoase, cu vomă, cu crize convulsive şi la
sugari.
forma−neionizata
=pKa− pH
a. pentru acizi slabi: lg forma−ionizata
forma−ionizata
=pKa− pH
b. pentru baze slabe: lg forma−neionizata
Stiind pH-ul mediului şi pKa substanţelor (sunt tabele speciale) putem după logaritmul
calculat să determinăm gradul de ionizare a medicamentului, iar aceasta înseamnă, gradul
lui de absorbţie din tubul digestiv şi eliminarea lui prin rinichi la diferite nivele a pH-ului
urinei.
Consecintele
Pozitive Negative
-biotransformarea -se reduce concentratia plasmatica a
medicamentelor medicamementului netransformat, cu micsorarea
inactive sau sau absenta efectului therapeutic.
promedicamentelo -biodisponibilitatea redusa la adm per os(B<75%)
r -med.nu poate fi adm pe calea respective(per os),
in metaboliti activi daca epurarea depaseste 75%
-necesita utilizarea de doze cu mult mai mari decit
i/v, pt a capata efecte similare
efectul
doza
efectul
Emax
1/2Emax
DE50 doza
Logaritmic acest grafic este reprezentat printr-o sigmoidă.
efectul
Emax
1/2Emax
DE50 doza
15. Medicamentele şi factorii ce influenţează acţiunea lor: sexul, vârsta, starea organismului, ereditatea,
bioritmurile. Acţiunea medicamentului în timpul sarcinii (embriotoxică, teratogenă, fetotoxică).
Vârsta: influenţează sensibil efectul. În afară influenţei greutăţii corporale (în special e vorba de copii) apar
influenţe cauzate de deficitul procesului de absorbţie şi epurare (metabolizare, excreţie renală, insuficienta
multor enzyme, a functiei rinichilor, permeabilitate marita a barierei hematoencefalice, dezvoltarea
incompleta a SNC(morfina),sensibilitate diferită a receptorilor fata e substantele medicamentoase) de la
nou-născuti până la copii. La batrâni absorbtia substantelor e diminuată, metabolism mai lent, scazuta
viteza de excretie a preparatelor prin rinichi, sensibilitatea este mai mare, rezulta ca doza trebuie sa fie
micsorata.
Sexul: pot fi deosebiri în metabolizarea medicamentelor si in sensibilitate.Barbatii sunt mai putin
sensibili la nicotina si stricnina, iar pentru inlaturarea durerii au nevoie de o doza mai mare de morfina.
Diazepamul este oxidat mai intens la femei. Rol important joaca si starile fiziologice ale femeii:sarcina,
menopauza.
Ereditar: sensibilitatea subst. med. e coditionata ereditar, cu manifest atât calitativ cât și
cantitativ(insufienta congenitală a colinesterazei plasmatice creste durata actiunii subst. curarizante, de la
minute la ore). Enzimopatia genetica, in urma metabolizarii unui medicament, subst. intermediare nu sunt
neutralizate și pot crea reactii adverse.,
Ritmurile diurne – alternate vegherii si somnului se răsfrânge asupra activitatilor SN, glande endocrine si
asupra altor organe și siteme (intrebarea16).
Stările patologice pot de asemenea condiţiona efectul medicamentelor. Exemplu:
a) stimularea miocardului cu glicozide are consecinţe hemodinamice favorabile numai la bolnavii
cu insuficienţă cardiacă;
b) diureticele sînt eficace numai în condiţii de retenţie hidrosalină;
c) hipertiroidienii sînt foarte sensibili la catecolamine, dar relativ slab răspund la digoxină;
d) insuficienţa hepatică şi insuficienţa renală limitează metabolizarea şi eliminarea
medicamentelor crescând riscul intoxicaţiilor.
După riscul efectului teratogen şi embriotoxic
I. Embriotoxică (actiune asupra zigotului si blastomerilor până la implantare, 1-3 sptămâni) –
estrogeni, progestative, deoxicorticosteronul, antimetabolitii (mercaptopurina, fluoruracil), saliciati,
barbituricele, sulfamide;
II. Teratogenă(in perioada embriogenezei,4-10 săptămâni)
a)foarte periculoase(contraindicate)- talidomidul, metotrexatul trimetoprimul, androgeni,
anticonceptionale;
b)periculoase- antiepileptice, dopanul, sarcolizina, antidiabeticile, alcool etilic, progesteronul;
c)mai putin persiculoase- saliciatii, antituberculoasele, tetraciclinele, neurolepticele, propanol
III. Fetotoxică (asupra fătului):
*indometacina - inchiderea ductului arterial inainte de nastere
*aminoglicozidele - efect ototoxic
*b-adrenomimetice - dereglarea metabolismului glucidic
Antagonismul (din greacă anti – contra, agon – luptă) este micşorarea sau înlăturarea completă a
efectului farmacologic unei substanţe medicamentoase de către alta la administrarea lor concomitentă.
Fenomenele de antagonism sunt utilizate în practca medicală pentru tratamentul inoxicaţiilor sau
pentru înlăturarea efectelor adverse a medicamentelor.
direct acţionând pe acelaşi substraturi biologice (receptori, fermenţi, sisteme de transport). (beta-
adrenomimeticele şi beta-adrenoblocantele).
Indirect substanţele medicamentoase provoacă efecte contrare acţionând asupra unui organ dar
acţiunea lor se realizează prin diferiti receptori. De exemplu: aceclidina (măreşte tonusul musculaturii
netede stimulând M-colinoreceptorii) şi papaverina (mişorează tonusul musculaturii netede prin acţiunea
directă asupra lor).
Fiziologic– acţiunea asupra acelorași sau diferiti receptori cu efecte opuse;
Chimic – apare în rezultatul reacţiilor chimice dintre medicamente, ca rezultat se formează compuşi
inactivi. Antagoniştii care acţionează în aşa fel se numesc antidoţi. De exemplu în intoxicaţia cu compuşi de
seleniu, mercur şi plumb se utilizează tiosulfatul de sodiu, ca rezultat al reacţiilor chimice se formează
sulfiţi ne toxici. În intoxicaţia cu heparină sa uilizează protamina sulfat.
Unilateral – când un preparat concomitent inlătură efectul altuia, iar cel din urmă nu inlătură efectul
primului;
Bilateral – când preparatele concomitent inlătură efectul unul altuia la mărirea dozei concentraiei.
Competitiv – antagoniștii ocupă aceeași receptori cu care interactionează și agoniștii.
Indiferenta – când efectele preparatelor nu se modifică
Cumulatia
a)Materială – diminuarea metabolismului și eliminării preparatului in rezultatul patologiei ficatului și
rinichiului sau supradozării in raport cu viteza epurării lui din organism (barbitureticile, anticoagulantele
indirecte);
b)Functională – când majoritatea efectului curativ și aparitia efectelor toxice precedă acumularea materială
a preparatului.
Toleranta – micșorarea treptată sau disparitia completă a efectului substantei datorită: micșorării
reactivitătii receptorilor, sporirii metabolizării, declansării mecanismelor reglatoare homeostatice ce
compensează efectele provocate de preparat.
Dependenta medicamentoasă- psihică si/sau fizică, caracterizată prin manifestări de
comportament si alte reactii, care necesită nevoia de a utiliza substanta continuu sau periodic, pentru a
căpăta efecte psihice benefice sau a evita suferinele privatiunii.
Efectul rebound – se declanșează la intreruperea unui tratament de lungă durată cu antagoniști
farmacologici: H2-antihistaminici, beta-adrenoblocante, colinoblocante centrale. La blocarea receptorilor,
sistemul se adaptează brusc compensator prin creșterea numărului de receptori. La intreruperea bruscă,
agonistul fiziologic va influenta asupra sistemului receptor sensibilizant cu dezvoltarea efectelor exagerate.
Revenirea bolii tratate cu manifestarea exagerată a simptomelor.
Sindromul de retragere – se declanșează la intreruperea bruscă a unui tratament cu agoniști
farmacologici dintr-un sistem modulator sau inhibitor: opioide de tip morfină, barbiturice, benzodiazepine.
Mecanism hetero „up-regulation” caracterizat prin deprimarea eliberării mediatorul chimic la nivelul
heterosinapsinei unui sistem activator cuplat (sistemul adrenergic cu cel opioid). Compensator, crește
numărul de receptori, iar la suspendarea agonistului farmacologic – mediatorul sistemului sistemului
activator (Noradr.) va fi eliberat normal și va excita receptorii sensibilizanti cu efecte majore. Simptome
psihice și somatice opuse sau complementare aciunilor farmacodinamice ale medicamentului. Ele
reprezintă o manifestare a hiperfuncției unui sistem activator modulat de sistemul in care activator
modulat de sistemul in care a activat preparatul supendat. Sindromul poate varia după simptomatologie,
intensitate și durată in functie de grupă.
Tahifilaxia – toleranta dobândită acută.
-Se instalează repede;
- este reversibilă;
- poate merge până la disparitia efectului
- de scurtă durată dupa suspendarea medicamentului;
- mecanismul de instalare se datorează: desensibilizării receptorilor, saturării sau epuizării unor receptori
sau factori intermediari.
Sensibilizarea – multe medicamente formează complexe cu poteinele plasmatice, care in anumite
condiţii se reorganizează şi îşi asumă proprietăţi antigenice. Acest mecansm include formarea anticorpilor
cu sensibilizarea organismului. Ca rezultat la administrarea repetată a medicamentelor apar reacţii alergice
uneori desul de periculoase. Reacţii alergice mai des apar la administrarea repetată a penicilnelor,
procainei, sulfanilamidelor, vitaminelor hidrosolubile.