Sunteți pe pagina 1din 26

Universul HOLOGRAFIC,

constantă fundamentală în mentalitatea arhaică românească

Pentru a înţelege Dinamica socio-culturală românească este necesar să înţelegem UNIVERSUL specific mentalităţii arhaice româneşti, UNIVERS care joacă rolul unui VAST CONTEXT caracterizat de anumite LEGI şi de o anumită DINAMICĂ.

Ernest Bernea, un renumit cercetător al mentalităţii arhaice româneşti, ne descoperă universul românesc a fi un UNIVERS guvernat de legi holiste 1 (de la grecescul HOLOS-ÎNTREG), în care partea reflectă ÎNTREGUL şi ÎNTREGUL se regăseşte nuanţat în fiecare parte:

Dar legătura dintre fenomene, dintre lucruri, nu are numai un caracter static. Această legătură poate fi surprinsă şi în procesul vieţii, în mişcarea continuă a lucrurilor; totodată, ea există nu numai în sens linear, ci şi într-o formă de întrepătrundere: «Lucrurile sunt laolaltă, da' nu aşa nemişcate. Toate să ţin lanţ, aşa una din alta, da' nu-i numa atât. Aşa le înţelegem şi noi cei proşti; cum putem. Lucrurile merg numa' aşa de o părere în şir, da' ele mai viu şi în altă formă: se pătrund toate unele pe altele. Asta e greu de prins, că vezi, nu-i numa aşa, de aici până aici». Lucrurile în legătura lor pot fi dovedite şi prin credinţa că orice există are un rost şi orice schimbare produsă într-un dat se simte în ansamblu, în întregul organic al lucrurilor: «Lumea să ţine aşa laolaltă de face totuna – nu-i de prisos nimic – şi de se mişcă într-un loc ceva, toate să simt» 2 .

Viziunea aceasta holistă, specifică mentalităţii arhaice româneşti, este totodată o constantă fundamentală a creştinismului, fapt pe care îl regăsim la Sf. Maxim Mărturisitorul:

Toate există în împreunare cu toate, fără confuzie, în temeiul legăturii unice şi indisolubile în care le ţine Începutul şi Cauza unică şi ocrotitoare, căci legătura aceasta covârşeşte şi acoperă toate relaţiile particulare văzute în toate după firea fiecărui lucru nu alterându-le şi desfiinţându-le, şi făcându-le să nu mai fie, ci copleşindu-le şi arătându-le mai presus de toate, cum apare întregul faţă de părţi sau, mai bine zis, cauza întregului, în temeiul căreia se arată şi există atât întregul, cât şi părţile întregului 3 .

1

Această mentalitate arhaică de tip «HOLIST» îşi găseşte corespondentul în principiul HOLOGRAFIEI din fizică, fapt pentru care vom explica pe scurt modalitatea de obţinere a unei HOLOGRAME şi de vizualizare a ei.

În ceea ce priveşte HOLOGRAMA, ea prezintă o proprietate foarte interesantă şi, totodată, importantă pentru ştiinţă. Astfel, spre deosebire de fotografia obişnuită, unde există o corespondenţă biunivocă între obiect şi imaginea sa fotografică, fiecare parte dintr-o hologramă conţine informaţia despre întregul obiect, altfel spus, informaţia într-o hologramă nu este localizată.

Împreună cu fractalii, HOLOGRAMA ne permite să înţelegem UNITATEA în DIVERSITATE; este vorba, respectiv, despre:

—unitatea imaginii obiectului în diversitatea posibilităţilor de recuperare integrală a acesteia prin fragmentarea hologramei; practic, în fiecare punct de pe «hologramă», se regăseşte informaţia despre întregul obiect. —unitatea hologramei ce sintetizează diversitatea posibilităţilor de recuperare integrală a informaţiilor ce caracterizează obiectul 4 ; holograma conţine o diversitate de «posibilităţi» de accesare a informaţiei despre întregul obiect, tocmai prin faptul că această hologramă are o diversitate de «puncte-focar» unde este stocată informaţia integrală despre obiect. Oferim în figura 1 o reprezentare simplificată a modalităţii de obţinere a unei HOLOGRAME cu ajutorul LASER-ului.

Figura 1. Schema tehnică simplificată a generării unei holograme.

Fascicul LASER spre obiect Fascicul LASER de REFERINŢĂ Fasci cul LASER de la obiect HOLOGRAMĂ
Fascicul LASER spre obiect
Fascicul LASER de REFERINŢĂ
Fasci cul LASER de la obiect
HOLOGRAMĂ

Obiect

2

Ţinând cont de schema de mai sus, precizăm că în teoria şi tehnologia holografiei este folosită calitatea luminii de a fi undă, având o anumită «fază». Pentru realizarea unei holograme este necesară o sursă de lumină coerentă şi monocromatică (LASER), din care porneşte un fascicul de referinţă proiectat asupra filmului fotografic şi un alt fascicul (provenit din fasciculul iniţial) care este proiectat asupra obiectului (a cărui hologramă vrem s-o obţinem) şi care va fi reflectat de obiect tot asupra filmului fotografic.

Are loc astfel o interferenţă între fasciculul de referinţă, având o anumită fază, şi fasciculul reflectat de obiect, caracterizat de o diferenţă de fază în raport cu referinţa, tocmai datorită interacţiunii cu obiectul. Rezultatul este constituit din aşa-numitele franje de interferenţă care apar pe filmul fotografic şi care reprezintă holograma respectivului obiect. Aceasta nu poate fi «citită» decât utilizând un fascicul LASER de aceeaşi lungime de undă ca şi fasciculul iniţial şi «îndreptat spre hologramă după o direcţie identică cu direcţia fasciculului de referinţă folosit la înregistrare» 5 .

Pentru a vedea obiectul reprezentat de hologramă este necesar ca aceasta să fie luminată cu un fascicul LASER identic cu cel iniţial (de la constituirea ei) şi plasat pe direcţia fasciculului de referinţă. Observatorul trebuie să privească holograma astfel luminată pe direcţia fasciculului care a provenit de la obiect, văzând astfel imaginea virtuală a obiectului în locul unde a fost obiectul iniţial (la constituirea hologramei). Imaginea holografică a obiectului apare simetric faţă de axa x în raport cu imaginea virtuală. Această imagine holografică poate fi privită din orice poziţie (vezi figura 2).

Figura 2. Prezentarea schematică a modalităţii de «citire» a unei holograme.

OBSERVATOR Fascicul LASER de REFERINŢĂ Imaginea VIRTUALĂ a Obiectului Imaginea HOLOGRAFICĂ a Obiectului Axa X
OBSERVATOR
Fascicul LASER de REFERINŢĂ
Imaginea VIRTUALĂ
a Obiectului
Imaginea HOLOGRAFICĂ
a Obiectului
Axa X
3
Direc ţia de privire a HOLOGRAMEI
HOLOGRAMĂ

Acest fapt al modalităţii de «CITIRE» a unei HOLOGRAME este foarte important pentru a ÎNŢELEGE că TOTDEAUNA noi «VEDEM» un aspect sau altul, o situaţie sau alta, DINTR-O ANUMITĂ «PERSPECTIVĂ» şi, astfel, «IMAGINEA-CUNOAŞTEREA» pe care o avem referitor la acel aspect DEPINDE de «PERSPECTIVA» noastră. Astfel, putem înţelege cum este posibil ca un UNIC aspect să fie privit dintr-o MULŢIME de «PERSPECTIVE» şi, în consecinţă, să-şi reveleze o MULŢIME de «FAŢETE» mai mult sau mai puţin «APROPIATE de REALITATE».

Am convenit într-o prezentare anterioară asupra faptului că adoptarea unei «arbitrarietăţi» generale conduce la imposibilitatea explicării PREDOMINANŢEI BINELUI, FRUMUSEŢII şi ARMONIEI în Creaţie, în ciuda accentuării în zilele noastre a unor manifestări cu iz vădit «DIABOLIC».

Aşadar, este bine să înţelegem că EXISTĂ şi o PERSPECTIVĂ FUNDAMENTALĂ a Creaţiei şi aceasta

este

«PERSPECTIVA» ÎNTREGULUI şi doar din această perspectivă putem VEDEA BINE «PĂRŢILE» din Creaţie, aspectele particulare ce caracterizează DINAMICA VIEŢII fiecărui om în parte.

este

PERSPECTIVA

«TRUPULUI

HRISTIC»

TAINIC

al

Omului-ANTROPOCOSMOS;

Dacă nu ţinem cont de această PERSPECTIVĂ «GENERICĂ» a ANTROPO-COSMOSULUI, a TRUPULUI TAINIC HRISTIC al Omului, «IMAGINEA» pe care «NE-O FACEM» despre anumite aspecte din Viaţa noastră poate să fie mai mult sau mai puţin «DEFORMATĂ» faţă de REALITATE. De aici NECESITATEA ÎNŢELEGERII «CONTEXTULUI-MEDIULUI» în care se PRODUCE un «EVENIMENT» şi, NECESITATEA ÎNŢELEGERII că TOATE aceste «CONTEXTE-MEDII» particulare sunt «CUPRINSE» şi, totodată, «PĂTRUNSE» de «CONTEXTUL-MEDIUL» REZONANT FUNDAMENTAL al TRUPULUI de TAINĂ al Omului HRISTIC.

«Informaţia» depinde de CONTEXTUL-MEDIUL în care SE «IVEŞTE» şi, apoi, de CONTEXTUL- MEDIUL în care SE «PROPAGĂ»; mai mult decât atât, odată «APĂRUTĂ», INFORMAŢIA este IMEDIAT «INTERPRETATĂ» cu fiecare «ACT de COMUNICARE», problema fiind nu să transmitem cât mai «fidel» informaţia iniţială, ci S-O «INTERPRETĂM» cât mai fidel din PERSPECTIVA ÎNTREGULUI, a TRUPULUI de TAINĂ al Omului HRISTIC, care este «AXUL» VALORIC, REPERUL FUNDAMENTAL ce permite nuanţatele procese de «comunicare».

Datorită NECUNOAŞTERII acestor REPERE, la ora actuală mass-media şi chiar oamenii, mulţi dintre ei, în dorinţa de «fidelitate» a transmisiei de informaţie (făcând abstracţie acum de manipulările

4

politice din mass-media etc.), abordează în general această «fidelitate» din perspectiva contextului limitat al omului materialist-economist care «învârte-circulă» BANI, când de fapt el însuşi este «învârtit-năucit» de aceşti «BANI-IDOLI», astfel încât NU MAI VEDE BINE lumea, pierzându-şi din ce în ce mai mult «BUNUL SIMŢ». Această situaţie explică «PROLIFERAREA» şi «ACCENTUAREA» răului în lume, cauza imediată fiind LIPSA de CULTURĂ-SPIRITUALITATE şi de BUN SIMŢ a oamenilor care lucrează în mass-media.

Dacă omul arhaic are CONŞTIINŢA ÎNTREGULUI din care «FACE PARTE», omul modern, «civilizat», uită în majoritatea cazurilor de această DIMENSIUNE SPIRITUALĂ a făpturii sale, care, de fapt, îl DEOSEBEŞTE de «restul» aspectelor din Creaţie. Astfel, acest om «modern-egoist» nu mai înţelege că ACŢIUNILE SALE au «ECOURI» în ÎNTREAGA Creaţie, LIPSINDU-I BUNUL SIMŢ al omului arhaic; de aici LIPSA de RESPONSABILITATE a omului modern, în general, DATORITĂ LIPSEI ACUTE a CONŞTIENTIZĂRII DIMENSIUNII «VERTICALE-SPIRITUALE» a făpturii sale, a lui «AXIS MUNDI», a cărui «ÎNTRUCHIPARE» TAINICĂ ESTE.

Proprietăţile cu totul extraordinare ale HOLOGRAMEI au permis lui Karl Pribram, neurofiziolog la Universitatea Standford, elaborarea unui model holografic al funcţionării creierului 6 . La baza acestui model este natura ondulatorie a conectivităţii celulelor creierului:

„Neuronii au prelungiri protoplasmatice (dendrite), ca nişte mici arbori, şi atunci când un mesaj electric atinge capătul unei asemenea ramuri, ea radiază spre exterior la fel cum fac vălurelele în heleşteu. Din cauză că neuronii sunt îngrămădiţi atât de dens, aceste «vălurele» de electricitate – de asemenea un fenomen ondulatoriu – se intersectează constant unele cu altele. Când Pribram şi-a amintit asta, a realizat că ele creau mai mult ca sigur un dispozitiv caleidoscopic şi aproape nelimitat de modele de interferenţă şi acestea, în schimb, puteau da creierului proprietăţile sale holografice. «Holograma a fost acolo tot timpul, în natura ondulatorie a conectivităţii celulelor creierului», observa Pribram” 7 .

Ipoteza lui Pribram a fost confirmată explicativ de Traian D. Stănciulescu şi Daniela M. Manu în termenii «teoriei laserilor biologici »8 . David Bohm, la rândul său, a descoperit în hologramă modelul explicativ pentru teoria ordinii implicite şi a ordinii explicite. Concluzia lui este că întreaga Creaţie este ca o hologramă imensă, caracterizată de un dinamism intrinsec, fapt care l-a determinat să elaboreze conceptul de holomişcare 9 . Aşa cum precizează Michael Talbot,

5

„Bohm crede că tendinţa noastră aproape universală de a fragmenta lumea şi de a ignora interconectabilitatea dinamică a tuturor lucrurilor este responsabilă pentru multe din problemele noastre, nu numai în ştiinţă, ci şi în vieţile noastre şi în societate. De exemplu, noi credem că putem extrage părţile valoroase din pământ fără să afectăm întregul. Noi credem că putem trata diferitele probleme ale societăţii noastre… fără să le raportăm la societatea noastră ca un întreg…. În scrierile sale, Bohm susţine cu pasiune că modul nostru curent de a fragmenta lumea în părţi nu numai că nu funcţionează, dar ar putea duce chiar la dispariţia noastră” 10 .

Pe de altă parte, Stanislav Grof găseşte rădăcinile acestui model vibratoriu holografic-holonomic al Creaţiei în învăţăturile indiană 11 şi chineză 12 şi în monadologia lui Leibniz, fiind de părere că

„abordarea holonomică, care subliniază mai degrabă interferenţa arhetipurilor vibratorii, decât interacţiunile mecanice, şi informaţia mai degrabă decât substanţa, este o unealtă foarte promiţătoare în ceea ce priveşte înţelegerea ştiinţifică modernă a naturii vibratorii a universului” 13 .

O exprimare exemplară despre Facerea Lumii după un model holografic o găsim în creştinismul ortodox la părintele Ghelasie Gheorghe, care notează în limbajul său foarte personalizat:

„LOGHII CREATORI sunt ARHECHIPURILE Lumii Create, care au în Sine totodată LOGHII FIINŢIALI şi LOGHII Creaţi în UNIRE şi neamestecare. SUPRA-GÂNDIREA FIINŢIALĂ DUMNEZEIASCĂ Se face şi o Gândire de Creaţie şi ambele GÂNDIRI se ÎMPLETESC în acea GÂNDIRE DIVINO-Creaţie, ce se face Originea Lumii. SUPRAGÂNDIREA DIVINĂ se Transpune Creativ şi într-o Gândire de Creaţie, şi deodată GÂNDIREA direct DIVINĂ cu Transpunerea sa Creativă, se face propriu-zis GÂNDIREA CREATOARE a Lumii” 14 .

Prin opera sa de o inestimabilă valoare culturală-spirituală, Părintele Ghelasie Gheorghe poate fi considerat un «DESCHIZĂTOR» de DRUMURI în ANTROPOLOGIA CREŞTINĂ şi, de asemenea, în LOGICĂ şi SEMIOTICĂ. Părintele Ghelasie accentuează faptul că Omul HRISTIC poartă în SINE AMBELE «FIRI», DIVINĂ şi de Creaţie, într-o UNICĂ PERSOANĂ-IPOSTAS; de aici PUTINŢA «STĂPÂNIRII» Creaţiei, pe de o parte, şi a «VORBIRII» cu DUMNEZEU, pe de altă parte, graţie «ÎMPREUNĂRII» în Om a LIMBAJULUI DIVIN cu LIMBAJUL de Creaţie în LIMBAJUL «Creator» al

6

sau ANTROPOCOSMOSUL (OMUL-Trup)

a Lumii

TRUPUL HRISTIC EUHARISTIC

CREATOARE

ţie

Crea

DIVINO-

GÎNDIREA

GÎNDIREA

sau

Lumii. Pentru a înţelege mai bine citatul de mai sus, oferim o reprezentare plastică corespunzătoare în figura 3.

Hotarul dintre Lumea ARHETIPURILOR

şi Lumea Creată propriu-zis

dintre Lumea ARHETIPURILOR şi Lumea Creată propriu-zis LOGHII FIIN ŢIALI sau SUPRA-GÎNDIREA FIINŢIALĂ
LOGHII FIIN ŢIALI sau SUPRA-GÎNDIREA FIINŢIALĂ DUMNEZEIASCĂ LOGHII FIIN ŢIALI sau FIINŢIALĂ SUPRA-GÎNDIREA
LOGHII FIIN ŢIALI sau
SUPRA-GÎNDIREA FIINŢIALĂ
DUMNEZEIASCĂ
LOGHII
FIIN ŢIALI sau
FIINŢIALĂ
SUPRA-GÎNDIREA
DUMNEZEIASCĂ
LOGHII Crea ţi

LOGHII Creaţi

sau Gîndirea de Creaţie

sau MATRICEA HARICĂ a Creaţiei

sau Gîndirea de Creaţie sau MATRICEA HARICĂ a Creaţiei Lumea ARHETIPURILOR sau a ordinii implicite -înfăşurate

Lumea ARHETIPURILOR sau a

ordinii implicite-înfăşurate

caracterizată de o dinamică logică

Lumea Creată propriu-zis sau a

ordinii explicite-desfăşurate

caracterizată de o dinamică spaţio-temporală

Figura 3. Reprezentarea plastică intuitivă a facerii lumii după un model holografic, ţinând cont de scrierile părintelui Ghelasie Gheorghe şi de noţiunile de ordine implicită-înfăşurată şi explicită- desfăşurată a lumii.

Fără a intra în detalii de natură teologică, ceea ce trebuie să reţinem este că în învăţătura creştină ortodoxă există argumente pentru a susţine modelul holografic al Creaţiei şi, mai mult, pentru a susţine că Omul Primordial, HRISTOS, poate fi asimilat Antropocosmosului 15 , având o condiţie de HOTAR între Lumea ARHETIPURILOR, dominată de o dinamică logică şi Lumea propriu-zisă, dominată de o dinamică spaţio-temporală.

În cuvintele Părintelui Ghelasie: „Omul este ÎNTRETĂIEREA-CRUCEA dintre DUMNEZEU şi Lume, este HOTARUL de Taină al DIVINULUI şi al Creaţiei. Iată Marea Taină: OMUL-OPRIREA Transcendentală, CRUCEA Cosmică” 16 .

7

Ernest Bernea, de asemenea, în căutarea unei definiţii a Omului, consideră la rândul său că: „Omul este o existenţă de răscruce; el încalcă două sfere de existenţă deodată, fără să aparţină cu exclusivitate uneia din ele: materială şi spirituală” 17 .

Ceea ce trebuie să remarcăm este că există o diferenţă majoră între mentalitatea omului arhaic, caracterizată de ORIENTAREA către ÎNTREG, şi mentalitatea omului modern, profan, caracterizat de ORIENTAREA către materie şi diversitatea ipostazierilor ei.

Iată ce spune Stanislav Grof cu privire la cele două modalităţi de ORIENTARE a Omului:

„Cercetarea modernă arată în mod clar că fiinţele umane au o ciudată natură paradoxală. În contextele explorate tradiţional de către ştiinţa mecanicistă, pare firesc să ne gândim la oameni ca fiind obiecte newtoniene separate—maşini biologice complexe alcătuite din celule, ţesuturi şi organe. Totuşi, descoperirile recente confirmă afirmaţiile filosofiei perene şi ale marilor tradiţii mistice, conform cărora oamenii pot funcţiona, de asemenea, sub forma unor câmpuri infinite de conştiinţă, transcenzând limitările timpului, spaţiului şi cauzalităţii liniare. Această imagine îşi are paralela sa subatomică în faimosul paradox particulă-undă în ceea ce priveşte materia şi lumina, descris de către principiul complementarităţii al lui Niels Bohr. Aceste două aspecte complementare ale naturii omeneşti sunt legate experienţial cu două modalităţi diferite ale conştiinţei, care au fost menţionate mai devreme (pp. 38, 39). Prima dintre acestea poate fi numită conştiinţa hylotropică, ceea ce se traduce prin conştiinţa orientată către materie. Denumirea provine din grecescul hylé=materie şi trepein=a se mişca către. Este starea minţii pe care o experimentăm în viaţa de zi cu zi şi pe care psihiatria din Vest o consideră ca fiind singura care este normală şi legitimă—cea care reflectă corect realitatea obiectivă a lumii. În modul hylotropic al conştiinţei, individul se experimentează pe sine ca fiind o entitate fizică solidă, cu limite definite şi cu un domeniu senzorial limitat. Lumea apare a fi făcută din obiecte materiale separate şi are în mod distinct caracteristici newtoniene: timpul este liniar, spaţiul este tridimensional şi toate evenimentele par a fi guvernate de către lanţurile cauzei şi efectului. Experimentarea lumii în acest mod susţine sistematic un număr de asumpţii fundamentale despre lume, precum: materia este solidă, două obiecte nu pot ocupa acelaşi spaţiu; evenimentele trecute sunt pierdute pentru totdeauna; evenimentele viitoare nu sunt accesibile experienţial; cineva nu poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp; cineva poate exista doar într-un singur context temporal la un moment dat; întregul este mai cuprinzător decât partea; sau ceva nu poate fi adevărat şi fals în acelaşi timp. În contrast cu modul hylotropic îngust şi restrictiv al conştiinţei,

8

varietatea holotropică implică experienţa fiinţei ca un câmp de conştiinţă potenţial nelimitat, care are acces la toate aspectele realităţii fără medierea simţurilor (din varianta hylotropică n. ns.). Holotropic se traduce literal prin tinderea către totalitate sau prin mişcarea către totalitate (din grecescul holos=întreg şi trepein=mişcarea în direcţia). Experienţele în această stare a minţii oferă multe alternative interesante la lumea newtoniană a materiei, cu timpul liniar şi spaţiul tridimensional. Ele susţin sistematic un set de asumpţii care sunt diametral opuse acelora care caracterizează modul hylotropic: soliditatea şi discontinuitatea materiei este o iluzie generată de o orchestrare particulară a evenimentelor în conştiinţă; timpul şi spaţiul sunt arbitrare în ultimă instanţă; acelaşi spaţiu poate fi ocupat simultan de către mai multe obiecte; trecutul şi viitorul sunt totdeauna accesibile şi pot fi aduse experienţial în momentul prezent; cineva poate să se experimenteze pe sine ca fiind în mai multe locuri în acelaşi timp; este posibil să experimentezi simultan mai mult decât un singur moment temporal; a fi o parte nu este incompatibil cu faptul de a fi întregul; Ceva poate fi advărat şi fals în acelaşi timp; forma şi vidul sau existenţa şi nonexistenţa sunt interschimbabile; şi altele” 18 .

În mentalitatea HOLISTĂ a omului arhaic, organele corpului şi funcţiile asociate acestora sunt asimilate cu anumite regiuni şi cu anumite fenomene care au loc la scară Cosmică, după cum ne spune Mircea Eliade:

În afara acestei semnificaţii religioase pe care actele fiziologice o primesc prin imitarea modelelor divine, organele şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc au fost valorizate religios prin asimilarea lor cu diferite regiuni şi fenomene cosmice. Am întâlnit deja un exemplu clasic: femeia asimilată cu glia şi cu Pământul-Mamă, actul sexual asimilat cu hierogamia Cer-Pământ şi cu semănatul. Numărul unor asemenea omologări între om şi Univers este însă considerabil. Unele par să se impună spontan spiritului, cum ar fi, de exemplu, omologarea ochiului cu Soarele, sau a celor doi ochi cu Soarele şi Luna, sau a calotei craniene cu Luna plină; sau asimilarea respiraţiei cu vântul, a oaselor cu pietrele, a părului cu ierburile etc. 19

Ceea ce trebuie să reţinem privitor la HOLOGRAFIE este faptul că:

fiecare parte a HOLOGRAMEI poate reconstitui ÎNTREGUL obiect; informaţia despre obiect nu este localizată (este non-localizată) la nivelul HOLOGRAMEI; condiţia de VEDERE a HOLOGRAMEI este prezenţa aceleiaşi surse de REFERINŢĂ şi PRIVIREA pe DIRECŢIA FASCICULULUI de la OBIECT;

9

Acestea fiind spuse, putem acum să înţelegem că pentru a lua cunoştinţă de CULTURA şi CIVILIZAŢIA specifice românilor este absolut NECESAR să ne integrăm în dinamica socio-culturală având în vedere CONTEXTUL-REFERINŢA SPIRITUALĂ specifică ce stă la BAZA POPORULUI ROMÂN, REFERINŢĂ constituită din:

o perspectivă cosmică, religioasă, asupra lumii, moştenită din moşi-strămoşi, din illo tempore, desprinsă intuitiv din limbajul cosmosului însuşi, încărcat cu simbolurile /formele arhetipale ale Marii Creaţii, pe care locuitorii pământului românesc le-au recuperat spre a le afirma creator în motivele decorative prezente pe vase, ţesături, unelte, case etc;

învăţătura creştină, unde Mântuitorul în persoană ia locul mitului, facerile Sale exemplare consemnate în Noul Testament iau locul ritului, cel dintâi fiind Închinarea faţă de Dumnezeu. Împărtăşania, ca Trupul şi Sângele Mântuitorului sunt SIMBOLUL VIU care permite comuniunea creatoare a creştinilor întru Iubirea Lui Dumnezeu.

Între aceste două perspective există o firească continuitate, creştinismul reprezentând, după cum notează Mircea Eliade, o împlinire şi o îmbogăţire a elementelor spirituale prezente deja în viaţa omului arhaic:

„Pentru apologeţii creştini, simbolurile erau încărcate de mesaje: ele arătau sacrul prin intermediul ritmurilor cosmice. Revelaţia adusă de credinţă nu distrugea semnificaţiile precreştine ale simbolurilor: îi adăuga doar o nouă valoare. Desigur, pentru credincios, această nouă semnificaţie le eclipsa pe celelalte: ea singură valoriza simbolul, îl transfigura în revelaţie.… întruparea lui Dumnezeu în Timpul istoric este cea care asigură, în concepţia creştină, validitatea simbolurilor” 20 .

Accentuăm NECESITATEA INTEGRĂRII în dinamica socio-culturală, pentru a «cunoaşte» CULTURA şi CIVILIZAŢIA românească, demers în acord cu părerea lui Mircea Eliade, care notează: „Nu există, însă, alt mijloc de a înţelege un univers mental străin decât situându-se înăuntru, în chiar miezul lui, pentru a ajunge, de acolo, la toate valorile pe care le implică” 21 .

Respectând această CONDIŢIE a păstrării REFERINŢEI, fiind în acord cu teoria fractalilor şi a holografiei, „fiecare produs folcloric – legendă, vrajă, proverb etc. – poartă în sine universul

10

mental care i-a dat naştere, întocmai cum un ciob de oglindă păstrează aceeaşi lume ca şi întregul din care a fost desprins” 22 .

Iată cum se arată a fi non-localizată informaţia privitoare la UNIVERSUL CULTURAL românesc, fiecare «produs» cultural REFLECTÂND ÎNTREGUL ORGANIC al CULTURII şi CIVILIZAŢIEI româneşti.

Acestea fiind spuse, reiese foarte clar că dacă nu respectăm REFERINŢA specifică românilor, care este eminamente SPIRITUALĂ şi predominant CREŞTINĂ, nu putem IDENTIFICA şi TRĂI VALORILE CULTURALE specific româneşti, în acest caz apărând o percepţie confuză, de factură evident contra-culturală, privitoare la POPORUL ROMÂN şi la CULTURA şi CIVILIZAŢIA ROMÂNEASCĂ.

Pentru ca poporul român să îşi păstreze IDENTITATEA NAŢIONALĂ de SINE este absolut NECESAR ca Oamenii-românii să se RAPORTEZE creator, fiecare, la REFERINŢA SPIRITUALĂ specifică ce are drept încununare Învăţătura Creştină, creştinismul COSMIC, în varianta proprie-tradiţională, ICONIC-CARPATINĂ; de aici CULTUL ICOANEI în ROMÂNIA.

Păstrând analogia cu HOLOGRAMA, placa holografică reprezintă TRUPUL HRISTIC EUHARISTIC (Împărtăşibil) care este totodată ICOANA unde Dumnezeu şi Creaţia se ÎNTÂLNESC, CENTRUL Lumii, Axis Mundi, aflat într-o directă legătură cu «buricul Pământului», expresie plină de adânci înţelesuri.

Părţile HOLOGRAMEI reprezintă CUVINTELE Creatoare ale IUBIRII care generează şi susţin fiecare te o „Creaţie-OM”, Suflet şi trup. Şi FIECARE PARTE are în sine ÎNTREGUL HOLOGRAMEI, adică fiecare CUVÂNT al IUBIRII are în Sine (şi totodată este în) TRUPUL HRISTIC EUHARISTIC într-o ANUMITĂ IPOSTAZIERE specifică, personală, corespunzătoare respectivului Om, fapt care dă «NUANŢA» IUBIRII ce caracterizează şi ÎNSUFLEŢEŞTE pe respectivul Om.

Astfel putem înţelege cum CENTRUL este PRETUTINDENI, aspect fundamental al mentalităţii arhaice, în general, şi al mentalităţii tradiţionale româneşti, în special, unde CENTRUL se ARATĂ a FI «GURA de RAI» unde Dumnezeu şi Lumea se ÎNTÂLNESC într-un TAINIC DIALOG de IUBIRE, de «DRAGOSTE» în GEST de «DĂRUIRE».

11

CENTRUL este ACEST LOC SACRU unde Unitatea Dumnezeirii se Dăruieşte diversităţii aspectelor Creaţiei, ADUNATE într-o TOTALITATE!!!

Astfel, Tatăl aduce în FAMILIE Unitatea Dumnezeirii-IUBIRII şi Mama aduce COEZIUNEA şi COERENŢA diversităţii aspectelor ce caracterizează respectiva FAMILIE (în primul rând COPIII) într- o TOTALITATE.

De aici importanţa deosebită ca Femeia să-şi ÎNŢELEAGĂ ROSTUL de MAMĂ, de a ADUNA în BRAŢELE Sale, la Pieptul Său, într-o TOTALITATE, diversitatea aspectelor FAMILIEI.

Aşa cum fiecare CUVÂNT Creator al IUBIRII creează şi susţine diversitatea aspectelor specifice unui Om, în special Sufletul şi corpul (cu minte, simţuri etc.), într-o TOTALITATE specifică, tot aşa este şi ROSTUL Femeii de a fi MAMĂ.

Aceste CUVINTE ale IUBIRII sunt numite TEO-FORME de către Părintele Ghelasie Gheorghe, adică FORME DIVINE ale IUBIRII ce generează şi susţin un conţinut de Creaţie, numit de acelaşi părinte «Creaţio-Conţinut» şi constituit din Suflet şi corp.

Mai precis, aceste FORME DIVINE ale IUBIRII sunt FORME ARHETIPALE ce susţin interacţiunea Suflet-trup; prin ele se manifestă Providenţa Divină, „Purtarea de grijă” a Lui Dumnezeu faţă de Creaţia-Om.

Datorită faptului că aceste TEO-FORME sau CUVINTE ale IUBIRII DIVINE cuprind, îmbrăţişează, «Conţinutul de Creaţie», adică Sufletul şi Corpul, ele sunt ASEMENEA unei MAME IUBITOARE care îşi strânge IUBITOR la PIEPTUL EI odraslele şi chiar pe TATĂL.

Totodată, aceste TEO-FORME sau CUVINTE ale IUBIRII sunt INDESTRUCTIBILE (!!!), neputând fi pângărite de nimic din Creaţie. De aici asocierea acestor CUVINTE ale IUBIRII cu FECIORIA şi, bineînţeles, cu ÎNŢELEPCIUNEA.

Iată cum GLĂSUIEŞTE ÎNŢELEPCIUNEA: „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi

12

făcut pământul… Cel ce mă află, a aflat Viaţa şi dobândeşte Har de la Domnul; Iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea” 23 .

Astfel, fiecare Om poartă cu sine, ca PECETE HRISTICĂ, Acel CUVÂNT al IUBIRII care este la IZVOARELE făpturii sale, unde FECIORIA COINCIDE cu MATERNITATEA.

INDESTRUCTIBILITATEA acestei PECEŢI HRISTICE, a Acestui CUVÂNT al IUBIRII ce ne DĂRUIEŞTE VIAŢĂ este asociată Pământului, în sensul STABILITĂŢII, NECLINTIRII, FERMITĂŢII, OPRIRII la HOTAR.

Acest CUVÂNT al IUBIRII este o MEMORIE VEŞNICĂ a Lui Dumnezeu care ne susţine în Creaţie; în acest CUVÂNT al IUBIRII este ÎMPLETIT Limbajul Dumnezeiesc cu Limbajul Creaţiei Arhetipale. Prin acest CUVÂNT al IUBIRII fiecare dintre noi, ca Oameni, putem «VORBI-COMUNICA» cu Dumnezeu şi totodată cu Creaţia şi aceasta este CULTURA, Cultivarea transfiguratoare a Creaţiei prin Rostirea Creatoare de Sine a Omului în FAŢA Lui DUMNEZEU.

Şi această ROSTIRE Creatoare de SINE, în CHIP de HOTAR dintre Dumnezeu şi Creaţie, o face Omul prin toate creaţiile sale populare făcute cu SUFLET, fie că este vorba despre ceramică-olărit, ţesături, sculpturi, cântece şi doine, balade, ghicitori-cimilituri, jocuri etc.

Iată cum FECIORIA este în DIRECTĂ LEGĂTURĂ cu MATERNITATEA, cu PUTEREA de a DA VIAŢĂ, a RE-NAŞTE, şi cu INIŢIEREA, căci INIŢIEREA (de la latinescul initiarea începe, a pune bazele a ceva) marchează de fapt REVENIREA Omului la IZVOARELE făpturii Sale, RE-NAŞTEREA Sa, ca urmare a procesului de METANOIA sau de ÎNTOARCERE către ORIGINI; aici îşi are înţelesul profund şi cuvântul POCĂINŢĂ.

Datorită faptului că Aceste CUVINTE ale IUBIRII, TEO-FORME, sunt HOTARUL personal dintre fiecare Om-Creaţie şi Dumnezeu, ele slujesc drept ALTAR personal la care Omul respectiv VINE să Se ÎNCHINE prin FAPTELE lui.

ALTARUL este LOCUL de ÎNTÂLNIRE şi de PREFACERE, LOCUL de COMUNIUNE şi de ÎMPĂRTĂŞIRE a IUBIRII, tot aşa cum este PÂNTECELE MAMEI.

13

Astfel, întreaga fiinţă Om gravitează «în jurul» TEO-FORMEI personale, asociată, după cum am văzut, cu aspectul MATERN, de FECIORIE-ÎNŢELEPCIUNE şi de INIŢIERE ca RE-AMINTIRE sau RE- CUNOAŞTERE de SINE.

Tot aşa, ÎNTREAGA CASĂ-gospodărie este CENTRATĂ în jurul VETREI (figurile 4, 5, 6, 7) 24 , aşa cum casele dintr-un sat sunt cumva dependente de VATRA SATULUI, evidenţiindu-se astfel principiul organizării de tip fractalic.

-se astfel principiul organizării de tip fractalic . Figura 4. Vatră ţărănească. Figura 6. Vatră

Figura 4. Vatră ţărănească.

de tip fractalic . Figura 4. Vatră ţărănească. Figura 6. Vatră ţărănească. Figura 5. Vatră

Figura 6. Vatră ţărănească.

4. Vatră ţărănească. Figura 6. Vatră ţărănească. Figura 5. Vatră ţărănească. Figura 7. Vatră

Figura 5. Vatră ţărănească.

6. Vatră ţărănească. Figura 5. Vatră ţărănească. Figura 7. Vatră ţărănească. „ Vatra , contact divin

Figura 7. Vatră ţărănească.

Vatra, contact divin al Cerului cu Pământul, se continuă cu coşul şi gura coşului.… Vatra şi coşul vetrei sunt deci o gură şi un spaţiu sacru spre care gravita întreaga viaţă cotidiană: acolo se pregătea hrana şi se încălzeau oamenii, acolo era locul potrivit pentru împlinirea descântecelor… Vatra este gineceul divin, culcuşul Pământului care, împreună cu

14

ţestul solar zămisleşte pâinea sacră, iar coşul un axis mundi care uneşte, la nivelul vetrei focului, Cerul patern cu Pământul matern… Pe vatră, primul şi cel mai important spaţiu sacru al casei tradiţionale, s-au păstrat în Subcarpaţii Olteniei, până în vremurile relativ recente, icoane de lemn realizate prin diverse tehnici (cioplire, incizare, pictare), numite

icoane de vatră25 .

Aflată într-o legătură simbolică-arhetipală cu PÂNTECELE Femeii-MAMĂ în care se zămisleşte o nouă viaţă, apar noi forme, VATRA CASEI ne edifică asupra rolului decisiv al femeii în bunul mers al acestei lumi. Acest rol îl vedem prin funcţia re-născătoare de Chip ce predomină în cazul femeii, prin PUTEREA de a asigura COEZIUNE şi COERENŢĂ, de a ADUNA diversitatea într-o TOTALITATE- FAMILIE.

Aşa cum focul din vatră preface aluatul în pâine sacră sau arde lutul oalei spre a-i da viaţă, tot astfel focul dorinţei de împreunare a femeii cu bărbatul permite prefacerea transfiguratoare a seminţei celor doi, în pântecele femeii, spre naşterea copilului—rod al împreunării.

Iată cum A FACE PÂINE este un ACT INIŢIATIC, A FACE OALE de LUT este un ACT INIŢIATIC şi, cu atât mai mult, A FACE DRAGOSTE şi COPII este un ACT INIŢIATIC. Şi iată unde este LOCUL ICOANEI:

PE VATRĂ…

Mistica Bărbatului este de a «URCA» Creaţia la Cer, este o mistică a EVAPORĂRII, a TRECERII de la CONCRET la METAFORIC sau a «METAFORIZĂRII-SPIRITUALIZĂRII» CONCRETULUI; Mistica Femeii este de a «COBOR» Cerul pe Pământ, este o mistică a CONDENSĂRII, a PLOII, a TRECERII de la METAFORIC la CONCRET sau a «CONCRETIZĂRII» METAFORICULUI-SPIRITUALULUI.

În cazul în care Omul nu se raportează la Dumnezeu şi nesocoteşte astfel CUVÂNTUL IUBIRII care l-a zămislit, datorită faptului că acel CUVÂNT al IUBIRII CUPRINDE într-o TOTALITATE respectivul Om-Creaţie, apare confruntarea cu perspectiva dualităţii Suflet-corp, cu perspectiva opoziţiei subiect limitat-obiect, cu perspectiva diversităţii ce nu poate fi cuprinsă armonic de subiectivitatea limitată-ego.

Această subiectivitate limitată-ego nu mai poate vedea părţile din PERSPECTIVA ÎNTREGULUI şi se defineşte cu ajutorul minţii şi pe baza alegerii plăcerii şi fericirii şi a respingerii durerii şi

15

suferinţei. Din această perspectivă, INIŢIEREA presupune moartea-distrugerea acestei «măşti- ego» care se agaţă de plăcere şi fuge de durere, presupune transcenderea minţii 26 şi JERTFA de sine pe ALTARUL IUBIRII.

Această JERTFĂ de sine este bine să fie PE MĂSURA JERTFEI de SINE a IUBIRII care Se DĂRUIE pe Sine într-o Anume IPOSTAZĂ fiecărui Om-Creaţie spre a-l face părtaş Dumnezeirii ca fiu al IUBIRII.

Dacă TRUPUL HRISTIC (sau Antropocosmosul; Acest TRUP HRISTIC este Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega 27 , Mielul înjunghiat de la Facerea Lumii 28 ) este caracterizat de funcţionarea conştiinţei în modul holotropic, putând vorbi aici despre o subiectivitate «expansionată-lărgită», omul căzut este caracterizat de funcţionarea conştiinţei în modul hylotropic, putând vorbi aici despre o subiectivitate limitată; astfel, sfâşierea, sacrificarea Antropocosmosului o putem asimila procesului de scindare a subiectivităţii expansionate-lărgite în două aspecte complementare, aflate într-o relaţie de aparentă opoziţie – subiectul uman limitat şi realitatea exterioară- obiectuală.

Făcând apel la modelul holografic, Antropocosmosul sacrificat este analog hologramei fragmentată în bucăţi mai mici, fiecare bucată re-prezentând câte o făptură umană şi realitatea exterioară cu care se confruntă aceasta. Totuşi, fiecare făptură umană aflată în această situaţie poate ajunge

la starea de conştiinţă specifică Antropocosmosului, ea având în mod potenţial acces la Totul din care face parte, ţinând cont de faptul că orice parte a unei holograme poate reface întreaga

Întregului

hologramei în variantă proprie. Sau, în cuvintele Părintelui Ghelasie Gheorghe, poate cel mai creator şi mai profund dintre misticii ISIHASMULUI Carpatin:

imagine

iniţială.

Şi

această

refacere

are

forma

unei

rememorări

creatoare

a

„…FIUL DIVIN DESFĂŞOARĂ El Însuşi Creaţia prin ACTELE Sale Direct Creatoare până la Om, în care «împlineşte» această Diversificare de Creaţie. Omul apoi trebuie să facă «Depăşirea» Diversificării în UNITATEA acesteia şi în DIVIN. Astfel, nu Creaţiile fac «evoluţie» de sine, pentru că fiecare are «Totul Direct» prin ACTUL Creator, ci fiecare trebuie să Desfăşoare în proprie Individualitate şi Specific acest «Tot din sine». Dacă Fiecare este o «Altă Faţă a Totului», nu înseamnă că Fiecare a făcut «evoluţia», ci face «Rememorarea Totului» în proprie Individualitate. Şi această REMEMORARE este Taina Fiecăruia. În ACTELE sale Creatoare, FIUL DIVIN CREATOR REMEMOREAZĂ TOTUL pe care îl

16

Dăruieşte Fiecărei Creaţii, şi Fiecare trebuie să facă Rememorarea în Chip Propriu. Aici sunt aşa-zisele «Ontogeneză şi filogeneză» de care vorbeşte şi Ştiinţa” 29 .

Acum, după cum am menţionat anterior, imaginea holografică virtuală poate fi văzută doar dacă privitorul se plasează pe direcţia fasciculului provenit de la obiect; cu alte cuvinte, omul poate să-şi cunoască Sufletul, se poate cunoaşte-vedea eficient pe sine, doar dacă se orientează cu toată fiinţialitatea creată în Gest de Închinare faţă de Icoana Creaţiei (în directă legătură cu Matricea Harică a Creaţiei) ce L-a primit pe Dumnezeu Cuvântul Mântuitor.

Concluzionând cu privire la cele expuse, vom face mai întâi precizarea că viaţa omului arhaic s-a derulat sub forma unui dialog cu realitatea de la nivelul ordinii implicite; în acest dialog, el primea viaţă-ordine, putere de semnificare 30 şi efecte de putere şi DĂRUIA-SACRIFICA-CONSACRA anumite aspecte din planul realităţii fizice pentru a păstra legătura între cele două niveluri de realitate.

Aceasta este, pe scurt, viaţa specifică omului arhaic, caracterizată de PRIMIRE şi DĂRUIRE, două mişcări complementare constituite în veritabile GESTURI RITUALICE care, alături de MITURI şi SIMBOLURI constituiau CODUL SEMIOTIC profund al timpului iniţiatic.

Ceea ce trebuie să accentuăm este că puterea primită de om era eficientă doar atunci când venea în întâmpinarea realităţii implicite de unde provenea, cu alte cuvinte, omul avea eficienţă în actele sale în măsura respectării unor norme-legi implicate în codul semiotic sus amintit. Sau, în cuvintele unei românce neştiutoare de carte din Făgăraş (anul 1943), Rogozea Gh. Maria, „Omul are şi el putere, da’ numa când merge drept pe ce i-a dat Dumnezeu; puterea nu e de la el, că nu el a făcut lumea. Să lucri, da’ lucră aşa cum e rânduiala, altfel strici legea şi rămâi sterp31 .

Aceste cuvinte simple, pline de multă înţelepciune, dau seama de ROSTUL RESPECTĂRII TRADIŢIEI PĂSTRATE şi TRANSMISE RITUALIC din generaţie în generaţie, pentru bunul mers al lumii; lipsa de eficienţă, nerodirea este efectul pragmatic al nesocotirii sau încălcării acestor legi nescrise, acestei sintaxe (LEGE) a vieţii însoţită de o semantică (TRĂIRE-ÎNŢELES) a firii bune omeneşti.

Privite din acest punct de vedere, tocmai aceste nesocotiri-nerespectări ale tradiţiei constituiau tot atâtea zgomote semiotice în contextul vieţii omului arhaic, aspecte sancţionate spre păstrarea

17

rezonanţei-legăturii cu realitatea ordinii implicite în limite acceptabile, după cum notează Ernest Bernea:

„Ordinea cosmică se impune cu un caracter de lege neschimbătoare. Ea trece dincolo de voinţa omului şi omul trebuie să se supună ei. Atitudinea omului în faţa lumii şi lucrurilor este de înţelegere şi de ascultare. Fie că are un caracter mai religios, fie că e mai liber cugetătoare, poziţia omului se exprimă într-un joc continuu între aceste două îndemnuri, dar care laolaltă condamnă înfruntarea ordinii şi legilor lumii şi recomandă cunoaştere şi supunere: «De dai cu sapa sau ceteşti în stele, fă aşa cum trebuie; nu înfrunta nimic că păcătuieşti. Legea e lege şi trebuie s-o păzeşti. De n-o ştii, eşti un prost…»” 32 .

18

NOTE

1 Referitor la perspectiva holistă, ca dominantă a spiritualităţii etnice româneşti, vezi studiul lui Mircea Fotea, Perspectiva holistă şi energetică asupra lumii în spiritualitatea tradiţională românească, publicat în volumul editat de Academia Română, Institutul de Filologie română „Al. Philippide”, intitulat Spaţiul lingvistic şi literar românesc din perspectiva integrării europene, volum îngrijit de Dan Mănucă, Ofelia Ichim şi Florin-Teodor Olariu, Editura Alfa, Iaşi, 2004, pp. 467-473.

2 Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare româneşti, Contribuţii la reprezentarea spaţiului, timpului şi cauzalităţii, cu o postfaţă de Ovidiu Bârlea, Editura Cartea Românească, 1985, p. 240.

3 Mystagogia; P.G. 91, 665; traducere în „Revista Teologică”, 1944, nr. 4-5, p. 170; Cf. Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, Volumul II, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Traducere din greceşte, introduceri şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române, Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 19.

4 Aceste informaţii sunt difuzate unitar pe toată suprafaţa hologramei, fiind astfel nonlocalizate.

5 Cf. Compendiu de fizică, p. 564; „ochiul observatorului privind holograma din spatele ei, în direcţia în care s-a aflat obiectul la înregistrare (sub unghiul ), va observa imaginea virtuală a obiectului. În direcţia simetrică faţă de axa x se va forma imaginea reală a obiectului la o distanţă, faţă de planul hologramei, egală cu distanţa până la obiect (sau până la imaginea virtuală a sa)”. (Ibidem, pp. 564-565). Pentru detalii se poate consulta cartea citată.

6 „Enigma care l-a determinat iniţial pe Pribram să pornească pe calea formulării modelului holografic a fost întrebarea: cum şi unde sunt stocate amintirile în creier…”. (Michael Talbot, Universul holografic, Editura Cartea Daath, 2004, p. 23). În urma numeroaselor căutări, după ce în prealabil a luat cunoştinţă de cercetările neurochirurgului canadian Wilder Penfield în anii ’20 şi de cercetările neurofiziologului Karl Lashley în 1946, Pribram a găsit în hologramă şi în tehnica holografiei o explicaţie pe deplin satisfăcătoare asupra modului cum sunt stocate

amintirile în creier, admiţând faptul distribuirii amintirilor după un model holografic în întreaga masă a creierului. (Cf. Ibidem, pp. 24-31).

7 Ibidem, p. 34.

„ este absolut necesară argumentării ipotezei formulate de Karl Pribram, fără a fi reuşit însă să o demonstreze cu adevărat: funcţionarea holografică a creierului. Cu argumentele biofotonicii se poate justifica acum că hologramele cerebrale sunt rezultatul activităţii sinergice a creierului care prelucrează în mod unitar informaţiile preluate de la analizatori, de la cel vizual în primul rând. O atare unitară activitate a creierului poate fi explicată de faptul că la nivelul

la nivelul organismului biologic a structurilor de tip «laser biologic», generatoare de bioluminiscenţă,

8 evidenţierea

cristalelor lichide membranare – datorită proprietăţii de piezoelectricitate a acestora – orice tip de stimul-impuls este transformat în fluxuri de electroni, respectiv de (bio)fotoni”. (Traian D. Stănciulescu, Daniela M. Manu, Metamorfozele Luminii, fundamente biofotonice ale conştiinţei, p. 114). Vezi, de asemenea, Ibidem, pp. 112-130.

9 „Cu cât se gândea mai mult la ea (la hologramă, n. ns.), cu atât Bohm era mai convins că universul pur şi simplu utiliza principiile holografice în acţiunile sale, era el însuşi o hologramă uriaşă, fluentă şi această înţelegere i-a permis să cristalizeze toate concepţiile sale diferite într-un întreg larg şi coerent. A publicat prima sa lucrare despre concepţia holografică asupra universului la începutul anilor ’70, iar în 1980 a prezentat o distilare matură a gândurilor sale în cartea Totalitatea şi ordinea implicită”. (Michael Talbot, Universul holografic, p. 66).

19

„Bohm a descris natura realităţii în general, şi a conştiinţei în particular, ca fiind un tot compact şi coerent care este implicat într-un nesfârşit proces de schimbare—holomişcarea. Lumea este într-un flux constant şi structurile stabile de orice fel nu sunt decât nişte abstracţii; orice obiect descriptibil, entitate sau eveniment este considerat a fi derivativ dintr-o totalitate necunoscută şi imposibil de definit”. (Stanislav Grof, Beyond the brain, Birth, Death and Transcendence in Psychotherapy, p. 83). Despre modelul holografic al universului, vezi şi Patrick Drouot, Vindecare spirituală şi nemurire, Căile terapeutice ale viitorului, p. 59.

10 Michael Talbot, Universul holografic, p. 70.

11 În filosofia indiană, noţiunea de kula este strâns legată şi de viziunea holografică asupra Creaţiei: „Dacă Śiva este totalitatea absolută, kula este un termen care poate fi aplicat oricărei manifestări ce apare din acea totalitate. Kula pare să fie aplicat pe o scară ce pleacă de la cea mai mare unitate a manifestării până la cea mai mică unitate posibilă. Această aplicabilitate largă a termenului este posibilă datorită relaţiei particulare a absolutului cu fiecare kula. Atunci când realitatea absolută se mişcă în vederea manifestării de sine, ea poate doar să structureze fiecare parte din sine, adică din întreg. Dacă există numai o singură realitate, atunci orice manifestare care apare din acea realitate este în mod esenţial structurată din acea realitate. De altfel, chiar dacă absolutul apare a fi sfâşiat, scindat şi divizat de către procesul manifestării, aceste diviziuni nu reuşesc să altereze statutul esenţial al lui Śiva ca absolut. Viziunea tradiţiei asupra Realităţii Ultime nu permite ca totalitatea absolutului să fie deteriorată în vreun fel de procesul manifestării. Deşi Śiva creează jocul real al ruperii sale în părţi care suferă transformarea, diviziunea, extincţia şi vidul, el este totuşi în stare să se menţină liber şi intact faţă de joc, ca Śiva, jucând simultan rolurile cerute de către joc. În imensitatea de neconceput a jocului lui Śiva orice unitate de sine stătătoare – de exemplu, universul nostru – poate fi numită un kula. Unitatea este de sine stătătoare datorită faptului că este o parte care este structurată din întreg. De vreme ce realitatea esenţială a lui kula este în ultimă instanţă acel întreg care i-a dat corp, fiecare unitate, sau kula, rezonează în identitate cu oricare altă structură compusă din acel întreg. În acest fel corpul uman, ca un kula, rezonează în identitate cu întregul univers”. (Paul Eduardo Muller-Ortega, The Triadic Heart of Śiva, Kaula Tantricism of Abhinavagupta in the Non-Dual Shaivism of Kashmir, State University of New York Press, 1989, p. 101).

12 Amintim aici acupunctura, practică milenară a sistemului de medicină tradiţională chineză; în acupunctură fiecare aspect constituent al corpului fizic are drept corespondent anumite puncte de la suprafaţa corpului, prin care se poate interveni în vederea restabilirii bunei funcţionări a respectivului aspect. În 1957, Paul Nogier, fizician şi acupunctor francez, a descoperit pe lângă sistemul principal de puncte, încă două sisteme de puncte proiectate la nivelul fiecărei urechi. (Cf. Michael Talbot, Universul holografic, p. 145). „Dr. Terry Oleson, psihobiolog la Pain Management Clinic de la University of California, Los Angeles, School of Medicine, a descoperit că microsistemul urechii poate fi folosit pentru a diagnostica cu acurateţe ce se petrece în corp”. (Ibidem, p. 147). „Dr. Ralph Alan Dale, director la Acupuncture Education Center din North Miami Beach, Florida,…a adunat dovezi despre optsprezece holograme diferite de micro-acupunctură de pe corp, incluzând unele pe mâini, picioare, braţe, gât, limbă şi chiar gingii. Ca şi Oleson, Dale este de părere că aceste microsisteme sunt «repetări ale anatomiei în ansamblu» şi crede că încă mai există şi alte sisteme aşteptând să fie descoperite”. (Ibidem, p. 148). Prezentăm mai jos, câteva imagini semnificative pentru modalitatea holografică de proiecţie a întregului Om, cu diferitele sale organe şi funcţii, la nivelul diferitelor părţi ale corpului fizic, reamintind şi faptul că, urmând aceeaşi modalitate de proiecţie HOLOGRAFICĂ, Întreaga Creaţie-Cosmos este proiectată la nivelul Omului ce reprezintă, astfel, o SINTEZĂ EXEMPLARĂ a Întregului DUMNEZEU-OM-Creaţie (Îngeri şi Natură).

20

21

21

22

22

23

23

24

24

1 3 Stanislav Grof, Beyond the brain, Birth, Death and Transcendence in Psychotherapy , p.

13 Stanislav Grof, Beyond the brain, Birth, Death and Transcendence in Psychotherapy, p. 75.

14 Ghelasie Gheorghe, Logosul Hristic, Colecţia Isihasm, 1996, p. 22.

15 Referitor la aceasta, Mircea Eliade spune că: „lumile au fost create prin sacrificarea unui Antropocosmos, a unui Mare Om primordial… Acest Antropocosmos nu încetează de a exista după ce a fost sacrificat, decât în aparenţă – căci el îşi continuă existenţa în lumile care s-au născut din el şi care durează pentru că el, prin moartea sa violentă, le-a însufleţit. De aceea, când un om moare aici pe pământ, el nu dispare pur şi simplu, nici nu se preface în ţărână – ci se reintegrează în Antropocosmos”. (Mircea Eliade, Meşterul Manole, Studii de etnologie şi mitologie, p. 106).

25

16 Ghelasie Gheorghe, Omul Hotarul de Taină, p. 80.

17 Ernest Bernea, Trilogie filosofică, Adevăr şi cunoaştere, În căutarea unei definiţii a omului, Cultura ca idee şi formă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 50.

18 Stanislav Grof, M.D., The adventure of self-discovery, Dimensions of consciousness and New Perspectives in Psychotherapy and Inner Exploration, pp. 239-240.

19 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, pp. 154-155.

20 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, p. 127.

21 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, p. 151.

22 Mircea Eliade, Meşterul Manole, Studii de etnologie şi mitologie, p. 62. Această mentalitate populară arhaică ce transpare din creaţia românească se constituie într-o veritabilă paradigmă existenţial-cognitivă cu implicaţii bine definite la nivelul pragmatic al vieţii omului; faptul că această mentalitate este conexă cu o viziune cosmizată a vieţii omului, cu o perspectivă holistă, în legătură cu modul holotropic de funcţionare a conştiinţei, este dovedit de atâtea şi atâtea basme şi legende româneşti, unde întâlnim, de exemplu, personaje precum Gerilă, Flămânzilă, Ochilă, Strâmbă- Lemne, Sfarmă-Piatră etc., prin care ni se revelează dimensiunea cosmică a funcţiilor umane.

23 Pilde 8, 22-23, 35-36.

24 Imaginile sunt preluate de pe CD-ul Comori Etnografice în Muzeele Bucovinene, editat de Publisimeditor. Despre vatră, vezi şi Vasile Vetişanu, Deschideri filosofice în cultura tradiţională, pp. 205-206.

25 Ion Ghinoiu, Lumea de aici, lumea de dincolo, Ipostaze româneşti ale nemuririi, pp. 60-61.

26 Această transcendere a minţii face ca mintea să fie «FECIORELNICĂ», adică mintea Omului să fie «MIŞCATĂ» de Duhul PreaSfânt şi de Viaţă Făcător al Lui Dumnezeu.

27 Apocalipsa 1, 8, 17.

28 Apocalipsa 5, 6.

29 Ierom. Ghelasie Gheorghe, Scrieri isihaste, Minidogmatica, Practica Isihastă, Mic Dicţionar Isihast, Cuvânt înainte de dr. teol. Gabriel Memelis, Postfaţă de Florin Caragiu, cuvânt final: Fr. Ioan Pătrulescu, Lector de lb. greacă veche la Universitatea de Vest din Timişoara, Îngrijire a textului primei ediţii: Gabriel Memelis şi Florin Caragiu, Bucureşti, Editura Platytera, Colecţia Isihasm, 2006, pp. 288-289.

30 Puterea semnificării este totodată puterea prin care înţelegem şi puterea prin care conferim înţelesuri; în cazul omului, puterea semnificării este conexă cu mintea şi cu intelectul, nuanţa cognitivă manifestându-se prin funcţiile de cunoaştere şi nuanţa activă, de conferire de înţelesuri, manifestându-se prin funcţiile de acţiune.

31 Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare româneşti, Contribuţii la reprezentarea spaţiului, timpului şi cauzalităţii, p. 242.

32 Ibidem, pp. 72-73.

26