Curs 2. Osteologia. Miologia.

generalități
OSTEOLOGIA
Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul
oaselor.
Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare albă- gălbuie.
Ansamblul lor formează scheletul. La om, oasele sunt situate în
interiorul părţilor moi, cărora le servesc de sprijin; uneori ele
formează cavităţi pentru adăpostirea unor organe delicate; ele
servesc la inserţii musculare devenind astfel pârghii acţionate
de diverse grupe musculare. Ele sunt legate prin articulaţii şi
ligamente.
Conformația externă
Oasele se clasifică după raporturile şi dimensiunile lor în:
- Oase lungi- formate dintr-un corp (diafiză) şi două
extremităţi (epifize). Se găsesc mai ales la nivelul membrelor
şi joacă rolul de pârghii de viteză în diferitele mişcări.
- Oase plane- sunt turtite, prezintă două feţe şi mai multe
margini şi unghiuri, şi îndeplinesc două funcţii: edificarea
cavităţilor de protecţie (ex. craniul) și inserţie pentru muşchi.
- Oase scurte- fomă aproape cubică; se găsesc în regiunile
care necesită o mare soliditate şi unde există mişcări foarte
variate dar cu amplitudine mică (ex. coloana vertebrală, carp,
tars).
- Oase pneumatice- oase neregulate ce conţin în interiorul lor
cavităţi pline cu aer (ex. maxila).
- Oase sesamoide- oase lentiforme, mici, ce se dezvoltă în
vecinătatea unor articulaţii, sau chiar în tendoanele unor
muşchi.
- Oase suturale- mici plane şi inconstante
La un os descriem:
- feţe
- margini
- unghiuri
- detalii morfologice şi anume:
a). proeminenţele:
- articulare- acoperite de un strat de cartilaj care le înlesneşte
alunecarea în timpul mişcărilor
- nearticulare- determinate de tracţiunea exercitată de muşchi
(procese sau apofize, tuberozităţi, eminenţe, tuberculi, spine,
creste).
b). cavităţi- sunt determinate de forţe de presiune:
- articulare care iau parte la formarea articulaţiilor şi răspund
unor suprafeţe invers conformate
- nearticulare care pot servi pentru inserţii tendinoase sau
ligamentare, la adăpostirea şi protejarea unor elemente
anatomice, sau se prezintă sub forma unor şanţuri prin care
alunecă tendoane, nervi, vase sanguine.
c). găuri şi canale:
- de trecere- străbătute de diferite elemente anatomice
- nutritive- servesc la trecerea vaselor sanguine
Conformația internă
Substanţa ososasă propriu-zisă se prezintă sub două aspecte:
a). Substanţa compactă- este omogenă, dură, formată din
lame osoase alipite, fără a delimita cavităţi intermediare.
b). Substanţa spongioasă- are aspectul unui burete, este
formată din lame osoase orientate în sensuri diferite care se
întretaie şi delimitează cavităţi, unde se află măduva osoasă.
Structura funcțională a osului             
Ţesuturile osoase sunt structuri adaptate în principal pentru
funcţia de suport şi protecţie. Proprietăţile ţesutului osos sunt
determinate de caracterele substanţei intercelulare, care este
mineralizată, deci solidă şi rigidă.
Ţesutul osos este format din celule şi substanţă intercelulară,
care la rândul ei este formată dintr-un sistem fibrilar şi dintr-o
substanţă amorfă= substanţa fundamentală.
Celulele osoase sunt de două tipuri, unele formatoare de os=
osteoblastele= celule tinere şi osteocitele= celule mature,
precum şi celule distrugătoare de os= osteoclaste.
Substanţa intercelulară este formată din substanţa
fundamentală mineralizată şi din sistemul fibrilar.
Substanţa fundamentală este formată dintr-o componentă
organică= oseină şi o componentă minerală anorganică.
Sistemul fibrilar este reprezentat prin structuri colagene
constituite din fibrile şi fibre= osteocolagenul. Orientarea lor
este condiţionată de forţele mecanice (tracţiune, presiune) care
se exercită asupra osului. Osteocolagenul constituie armătura
care conferă rezistenţa caracteristică ţesuturilor osoase.
În cadrul ţesutului osos matur deosebim ţesut osos fibros
(nehaversian) şi ţesut osos haversian care se prezintă ca ţesut
spongios şi compact.
MIOLOGIA
Miologia este partea anatomiei care are ca obiect de studiu
muşchii şi toate formaţiunile anexate lor.
În cadrul aparatului locomotor se studiază numai muşchii
scheletici (muşchii striaţi ce se fixeată pe schelet), care sunt
componenta activă a aparatului locomotor, oasele şi
articulaţiile reprezentând componenta pasivă.
Celulele musculare sunt elementele contractile ale muşchilor;
ele formează fibrele musculare care sunt înconjurate de
componenta mucopolizaharidică şi conjunctivă.
Există 2 grupe mari ale ţesuturilor musculare:
a). netede (de tip cardiac şi de tip scheletal)
- contracţiile lor sunt involuntare
- sunt alcătuite din miofibrile (organite specializate) omogene
şi nucleul situat central
- ele formează musculatura viscerală
- sunt structurate în straturi (pături) şi fascicole (benzi).
b). striate:
- sunt alcătuite din miobrile heterogene şi nuclei multipli situaţi
periferic
- contracţiile lor sunt voluntare
Mușchiul și tendonul
1. Conformaţie externă:
Se clasifică :
a). după formă în:
- muşchi lungi- se găsesc în special la membre
- muşchi laţi- se găsesc la nivelul trunchiului
- muşchi scurţi- sunt situaţi mai profund (ex. m. profunzi ai
spatelui)
- muşchi orbiculari- sunt circulari şi înconjură diferite orificii
având rol în închiderea lor
b). după numărul capetelor de origine:
- biceps (două capete)
- triceps (trei capete)
- cvadriceps (patru capete)
c). după modul de grupare a fasciculelor musculare faţă de
tendoane:
- fasciculele musculare se continuă direct cu tendonul (ex. m.
laţi ai abdomenului)
- fasciculele se inseră oblic pe tendon
- la unii muşchi corpul este împărţit în 2 porţiuni printr-un
tendon intermediar (ex. m. digastrici)
d). după aşezare:
- muşchi superficială, cutanaţi sau pieloşi, situaţi direct sub
piele (m. mimicii)
- muşchi profunzi, aşezaţi sub fascia segmentului respectiv
e). după numărul articulaţiilor peste care trec:
- uniarticulari- toţi muşchii scurţi
- biarticulari (m. croitor, m. drept femural)
- poliarticulari (flexorii şi extensorii lungi ai degetelor).
2. Modul de fixare al muşchilor
Un muşchi este liber prin corpul său, dar se fixează prin
extremităţi cu ajutorul câte unui tendon= inserţie.
Inserţia se face pe oase, pe piele (m. pieloşi), pe membrane
fibroase (membrane interosoase la antebraţ şi gambă), pe
fasciile de înveliş regionale, pe septe intermusculare, pe
tendoane (m. lombricali).
Inserţia se face întotdeauna printr-un tendon, care este
necontractil, inextensibil, foarte rezistent, de structură
conjunctivă fibroasă.
Din cele 2 capete de fixare ale muşchiului unul este de origine,
aşezat proximal şi unul de inserţie terminală aşezat distal.
3. Raporturile muşchilor:
- unul lângă altul, sau pe planuri, între ei se găsesc fasciile ce
duc vasele şi nervii
- muşchii profunzi acoperă articulaţiile
- muşchii superficiali vin în raport cu pielea prin intermediul
fasciei de înveliş
- unii muşchi sunt sateliţi vaselor sanguine (ex. m. croitor-
satelit al a. femurale)
Structura mușchiului
- în structura lui intră fibre musculare striate, Țesut conjunctiv,
vase, nervi şi formaţiuni receptoare.
1. Fibra musculară striată:
- se prezintă sub forma unor cordoane cilindrice sau poligonale,
care în raport cu lungimea lor se împart în :
a). fibre care au lungimea muşchiului întintându-se de la un
capăt la celălalt
b). fibre ce pornesc de la un capăt al inserţiei (tendon, periost)
şi se termină în masa musculară
c). fibre situate cu toată lungimea lor în masa musculară, fără
a avea legături cu extremităţile muşchiului.
Fibra musculară striată este delimitată de o membrană
complexă= sarcolemă- în partea ei centrală sunt situate
miofibrilele= structurile contractile, care sunt formate din
sarcomere= unităţile morfo- funcţionale şi dintr-o masă
citoplasmatică abundentă.
Miofibrilele sunt formate din miofilamente constituite din
proteine contractile= actina şi miozina.
Muşchii striaţi sunt formaţi dintr-o componentă musculară şi o
componentă conjunctivă, care este reprezentată prin 3
structuri:
a). epimisium= teaca= capsula conjunctivală ce înveleşte
întregul muşchi
b). endomisium= o teacă conjunctivă ce înconjură fiecare fibră
musculară
c). perimisium= fascicule conjunctivo- elastice ce divizează
masa musculară.
După compoziţie, culoare şi proprietăţile funcţionale se disting:
a). fibrele roşii- bogate în mioglobină şi sarcoplasmă şi sărace
în miofibrile, se caracterizează prin contracţie lentă şi
persistentă
b). fibrele albe- sărace în sarcoplasmă şi bogate în miofibrile,
dau o contracţie rapidă, dar obosesc repede.
Vascularizația mușchiului striat
Contracţia muşchilor striaţi implică desfăşurarea unor intense
activităţi metabolice, asociate cu un mare consum de oxigen,
ceea ce necesită o vascularizaţie abundentă.
Ramura arterială destinată unui muşchi, însoţită de 2 vene şi 1
nerv, pătrunde la nivelul hilului neuro- vascular în muşchi şi se
răspândeşte de-a lungul perimisiului intern.
Vascularizaţia este reprezentată de:
a). arterele mici, care sunt aşezate în ţesutul conjunctiv, au o
orientare longitudinală în direcţia fibrelor musculare, ele emit
în unghi drept arteriole ce trec perpendicular pe fibrele
musculare, pătrund în muşchi şi au o direcţie transversală şi
fiecare arteriolă dă naştere unei reţele capilare, care sunt
dispuse paralel între fibrele musculare; aceste capilare sunt
legate prin anastomoze transversale ăn care se acumulează
sângele în timpul contracţiei.
b). venele au acelaşi traiect cu arterele
c). limfaticele se găsesc numai în perimisium şi epimisium.
Vascularizaţia tendonului este slabă.
Inervația mușchiului
Un muşchi este inervat de regulă de o singură ramură
nervoasă ce pătrunde împreună cu vasele la nivelul hilului
neurovascular şi se răspândeşte în interioarul întregului
muşchi, apoi fibrele nervoase se distribuie fibrelor musculare şi
receptorilor.
Nervii muşchilor sunt nervi micşti, conţin fibre motoare,
senzitive şi vegetative.
1.  Inervaţia motorie (aferentă):
- fibrele nervoase motorii ajung la nivelul fibrelor musculare
striate prin intermediul ţesutului conjunctiv
- totalitatea fibrelor musculare inervate de aceeaşi fibră
nervoasă împreună cu această fibră= o unitate motorie.
Legătura dintre fibra nervoasă şi cea musculară striată se
realăzează la nivelul unor formaţiuni= plăci motorii, joncţiunea
neuro- musculară formând sinapsa neuro- musculară.
2.  Receptorii musculari:
- există 3 tipuri de receptori senzitivi:
a). fusul neuro- muscular- fibre nervoase ce se încolăcesc în
jurul fiecărei fibre musculare, iar în ansamblu întreaga
structură este delimitată de o teacă= capsula lamelară.
b). organul neuro- tendinos= Golgi- situaţi între fibrele
musculare şi cele tendinoase, delimitaţi de o structură
capsulară
c). structuri (terminaţii) nervoase libere- dispuse în apropierea
sau în jurul vaselor.
Proprietăți fizice ale mușchiului              
1.  Elasticitatea şi extensibilitatea
- muşchiul se lasă întins fără să opună rezistenţă până la
lungimea sa în repaus, peste această limită opune rezistenţă
crescândă datorată elasticităţii, ce se datoreşte ţesutului
conjunctiv intramuscular şi fibrei musculare însăşi.
2.  Contractilitatea
- se datoreşte diferenţierii structurale a muşchiului
- este proprietatea fibrei de a răspunde printr-o contracţie la
un stimul care în mod fiziologic este impulsul nervos.
Fibra musculară este capabilă să dezvolte o forţă care tinde să
apropie între ele cele 2 extremităţi ale muşchiului, apoi este
utilizată în funcţie de forţele externe ce acţionează în sens
opus, rezultând moduri de contracţie:
a). contracţie izotonică: muşchiul se scurtează şi produce o
mişcare în cazul în care forţa musculară depăşeşte forţa
externă.
b). contracţie izometrică: forţa externă este pra mare şi nu
permite o mişcare, astfel muşchiul nu se scurtează, contracţia
manifestându-se prin creşterea tensiunii
c). contracţie combinată- muşchiul se scurtează şi îşi modifică
şi tensiunea= contracţie auxotonică
3.  Tonusul muscular= este starea de contracţie uşoară şi
permanentă a muşchiului în repaus, se manifestă printr-un mic
grad de tensiune.
El scade în somn şi variază la acelaşi individ în raport cu starea
generală şi cu diferitele stări funcţionale (în emoţii, frig-
tonusul creşte mult, în narcoză profundă dispare).