Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FUNDAŢIILOR REGALE
ANULUI. i MARTIE 1936 N R . 3.
C R O N I C I
M A T E I I. C A R A G I A L E de VlaHmir Streinu (669); I O N G H I C A SCRII
T O R U L de Mircea Eliade (675); N O T Ă L A U N R O M A N P R O L E T A R de
- Mihail Sebastian (679); R Ă S C O A L A L U I HORIA Î N A R T A EPOCEI
de Z. Pâclişanu (684); C R O N I C A M U Z I C A L Ă de Radu Georgescu (685);
A C T U A L I T Ă Ţ I C U L T U R A L E E U R O P E N E de D. I. Suchianu (691);
A C T U A L I T Ă Ţ I I T A L I E N E de Alexandru Marcu (695); A C T U A L I T Ă Ţ I
F R A N C E Z E de Alexandru Vianu (700); C Â T E V A O B I E C Ţ I I L A S T U D I I L E
P L A T O N I E N E A L E D - L U I A L . C L A U D I A N de Petru Comarnescu (705).
REVISTA REVISTELOR
N U M Ă R U L — 240 P A G I N I - 2 5 L E I
R E V I S TA
FUNDAŢIILOR REGALE
R E V I S T Ă L U N A R Ă D E L I T E R A T U R Ă , A R T Ă
ŞI C U L T U R Ă G E N E R A L Ă
COMITETUL DE DIRECŢIE :
I. A L . BRĂTESCU-VOINEŞTI, O. GOGA, D. GUŞTI,
E. R A C O V I Ţ A , C RĂDULESCU-MOTRU, I. SIMIONESCU
lllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllHlilIIII
R E D A C Ţ I A
ŞI ADMINISTRAŢIA:
B U C U R E Ş T I I I I
39, B-DUL LASCAR C A T A R G I , 39
TELEFON 2-40-70
IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIIHIilIIIIIUIIIINIIIIIIIIIIIIIilIlllllllllllllllllllllllll
A B O N A M E N T U L A N U A L L E I 3 0 0
PENTRU INSTITUŢII ŞI ÎNTREPRINDERI PARTICULARE LEI 1.000
E X E M P L A R U L 25 L E I
C O N T C E C P O Ş T A L NR. 1210
A B O N A M E N T E L E S E P O T F A C E Ş I A C H I T A P R I N O R I C E
O F I C I U P O Ş T A L D I N Ţ A R Ă
M A N U S C R I S E L E N E P U B L I C A T E N U S E Î N A P O I A Z Ă
E D I T A T Ă D E S E C R E T A R I A T U L G E N E R A L
A L F U N D A Ţ I I L O R C U L T U R A L E R E G A L E
REVISTA
FUNDAŢIILOR REGALE
A N U L I I I , N o . 3, M A R T I E 1936
B U C U R E Ş T I
M O N I T O R U L O F I C I A L ŞI I M P R I M E R I I L E S T A T U L U I
I M P R I M E R I A N A Ţ I O N A L Ă
DIN CICLUL «EVUL MEDIU»
CREPUSCUL ÎN VALHALA
Bea V o t a n d e - o săptămână
In ceţoasa lui V a l h a l ă
Şi Valkirii lângă el
î ş i tot trec din mână 'n mână
Şi din sală-şi trec în sală
Ploştile cu h i d r o m e l .
T a t ă l fulgerului cere
Băuturii întărire
Şi virtuţi de luptător,
Şi ia cupa c u putere
Ş i - o goleşte cu'ndârjire
D e lichidu 'ntăritor.
S e m n e g r o a z n i c e se-arată
Cunoştinţei lui d e - o v r e m e
Şi 'ncruntatei lui p r i v i r i ,
Ş i ' n adânca-i j u d e c a t ă
C h i b z u e ş t e l u n g să c h e m e
A l e cerului oştiri.
Z e i i V a n i din miază-noapte
Ii ameninţă puterea
D â n d întregului pământ
G r â u , păşuni şi fructe coapte,
V i n u l , laptele şi mierea
Şi parfum purtat d e v â n t .
E i sunt însă în Valhala
Zeii luptelor semeţe
Şi-ai grozavei biruinţi,
Ş i c u - o mână-apucă pala
Ş i p e luciile-i feţe
P l i m b ă mângâieri fierbinţi.
î ş i aşează-apoi pe frunte
C a s c a lui din solzi de aur
Ş i c u lancia G u n g n i r
I n t r ' u n p u m n greu cât u n munte,
S e trezeşte ca u n taur
I n împărătesc delir.
C a d e după-aceea-alene
P e u n scut masiv drept scaun
P e trei piscuri sprijinit,
Şi-i ard ochii p e sub gene
Ş i p u p i l e l e ' n ei ca u n
S o a r e n e g r u de granit.
Ş t i e c e - o să i se'ntâmple
Ş i crepusculul de sânge
A l înaltei soarte-a lor,
Ş i neliniştea'ntre tâmple
I se z b u c i u m ă şi-i strânge
Creştetul îngrozitor.
Hotărît e însă ca să
*Tină piept şi să primească
L u p t a zeilor vrăjmaşi,
Ş i purtaţi de v â n t să iasă
Ş i ' n ţinută 'mpărătească
S ă se-arate toţi ostaşi.
C A T E D R A L A
Sufletele refăcute
N e - a u fost toate
R â n d pe rând
Şi prin proaspătă v i r t u t e
Fumegând
A u fost poate
C a prin ordalii t r e c u t e .
N o i l e - a m regăsit deschise
P e n t r u alte
Z b o r u r i noi
Ş i 'ncărcate g r e u de vise
D e eroi
I n înalte
Ş i necunoscute-abise.
Liniştea ei deşteptase
G â n d în piatră
Şi cuvânt
I n amestec de mătase
Şi pământ
Ş i din vatră
P e 'nălţimea-i ne c h e m a s e .
F o r m e l e ei ogivale
A u tăcere
Ş i contur
D e seniori s u b căşti şi 'n zale
In azur
C u putere
D u ş i în lupte triumfale.
S c u t u r i parcă-ameţitoare
D i n vitralii
Izbucnesc
C a u n ritual în soare
Creştinesc
In medalii
D e profundă sărbătoare.
C r u c i a ţ i vorbesc în z b o r u l
Ş i 'n avântul
E i în sus
Ş i e g â n d u l lor ca norul
C â n d s'au d u s
Spre mormântul
L u i Iisus M â n t u i t o r u l .
C r e ş t e 'n catedrala noastră
Biruinţa
Tuturor
C a u n nufăr într'o glastră
Arzător
Ş i credinţa
N e 'nfloreşte 'n ea albastră.
A L G A R A D A
M i c u l rege-al M u r c i e i îmbracă
Zalele de fer
Damaschinat
Ş i făptura lui î n a lor teacă
E ca u n hanger
L a 'nceputul luptei fulgerat.
P e n t r u u n u i însă n u m a i dintre
Cavalerii 'n z b o r ,
R e g i n a din
T u r n u l ei azvârle printre
Jaluzele-un crin
Şi priveşte 'n u r m ă visător.
G E N E Z A R U N I C A
O d i n , L o d u r şi c u H o e n i r porniră
Să vadă şi pământul pustiu încă,
Ş i paşii lor sunau din stâncă 'n s t â n c ă ,
Ş i m u r m u r e l e vorbei lor stârniră
Anticipate freamăte de liră
I n liniştea din j u r u l lor adâncă.
P ă m â n t u l era v ă d u v de suflare
Şi de simţire 'n sânu-i omenească,
Ş i cât puteau cu ochii să privească
D o a r vegetalele mişcau în zare
Ş i 'n apele doar rânduite 'n mare
G ă s e a u făptura lor dumnezeiască.
A v u r ă - a t u n c i u n simţământ de milă
Ş i de singurătate năbuşită,
Şi mintea lor primi ca p e - o ispită
I c o a n e fragede ca o zambilă
I n albă devenire de idilă
Ş i d e necunoscuta lor ursită.
A R M O R I C A N A
M i s t r e ţ u l a ieşit din p ă d u r e
Ş i - a u început brazii să m u r m u r e
Şi-au sângerat rugerii de m u r e .
A năvălit al mărilor cal
C u coarnele de-argint triumfal
Destăinuite 'n fiece v a l .
V u l t u r u l căuta c u trufie,
N u carne d e hoituri în c â m p i e ,
C i , d u l c e , de creştin, să sfâşie.
L u n g i s e v u l p e a b o t u - i de-ardei
Ş i , galbenă ca floarea de tei,
P â n d e a dela răspântia e i .
V I T R A L I I
E plămădire grea de l u m i n ă
Ş i de'ntuneric
Ş i e feeric
C â n t e c de sevă c a l d ă ' n tulpină,
Z b o r în v ă z d u h u r i n e g r e de-albină
Ş i , prin prăpăstii, u m b l e t h i m e r i c .
R E V E L A Ţ I E
A sculptat în l e m n la o răscruce
P e Iisus
Şi-i s'au dus
G â n d u r i l e toate 'n sus
S p r e calvarul însemnat de-o c r u c e .
N. DAVIDESCU
MATEI ILIE RĂMÂNE CU OCHII
LA MINE
S p r e D e a l u l - M a r e , sus, în naltul c e r u l u i , se prizăreşte ceaţă
alburie. E linişte şi fragedă răcoare de primăvară. C h e f n e t u l î n d e
părtat şi m o c n i t al câte unei puşti nu mai are n i m i c de spaimă
în e l . P a r e n u m a i că plesneşte scurt şi astupat o scândură uscată
din patul nopţii largi. C r a p ă întunericul, aşa î m i vine a zice,,
p r i v i n d c u m licărirea cerului zdrenţueşte negrimea pâlcului de
copaci din faţa b o r d e i u l u i .
M i - a m t r e c u t noaptea v e g h i n d la flăcăruia gazorniţei, făcută
dintr'o cutie de fasole-conserve, şi u n firişor de fitil răsucit d i n
pansament. A m citit u n caieţel liniat, plin de b u c h i m ă r u n t e şi
necutezătoare, u n d e , nu de m u l t , î m i irosisem inima tânără c u
credinţa în doi o c h i , c u atât mai chemători, cu cât mai mare le era
tristeţea.
M i - a m adus aminte de sufletul m e u , c u m ţi-ai aduce aminte
de altul, de u n copil care ţi-a fost drag şi care îţi stârneşte îndoită
d u r e r e . N u - 1 poţi c h e m a fiindcă nu mai v i n e , şi nu-1 poţi p l â n g e
fiindcă n'a m u r i t . Pluteşte între stări, ca nedesăvârşirea.
M ă simt încâinat, ca orice o m pârjolit de suferinţă şi nedreptatea
ei. C a l d ă şi acră î m i creşte peste inimă o ură aspră împotrivă a tot c e
e viaţă caldă, de tihnă, şi trebuinţă firească. L u n e c în iureş spre
înţelegeri pidosnice şi rele pentru biata m e a alcătuire o m e n e a s c ă ,
nemai î n g ă d u i n d u - m i să-mi ascult nici o chemare a t r u p u l u i .
M i - e silă să mănânc şi î m i place să-mi chinuesc făptura, lăsând-o
să geamă flămândă. M ă bat în parte cu s o m n u l şi-mi biciuesc
aţipirile, ca să mă b u c u r de i z b â n d ă asupra mea î n s u m i .
Şi toate astea pentrucă vreau ceva, vreau altceva şi n u ştiu
c e v r e a u . N u ştiu decât u n singur l u c r u , dar pe acesta îl simt tare
şi drept, ca fulgerarea unei schije de granate î n carne. Ştiu că e ceva
neîntreg alcătuit î n mine şi că acest ceva e obârşia tuturor n e l ă m u
ririlor. I n sfârşit, că port în m i n e o hărăzire spre dureri, pornită
d i n t r ' u n fel de lipsă a curajului să-mi mărturisesc îndoielile, lipsă
care d u c e spre o molatecă încredere în o a m e n i .
N ' a m cătat î n ochii oamenilor. N ' a m adâncit niciodată n i m i c .
A m fugit de presimţirile mele şi de pornirile m e l e , răsădind d e a
supra unei moşteniri venite dela ţărani sănătoşi, întregi şi c h i b
z u i ţ i , o uşurătate trândavă, care vrea să aibă b u n ă p a c e c u alţii
şi c u sine, fugind de toate împuncişările amare ce-i pot fi prilej
de lămurire.
M ' a m minţit că oamenii sunt b u n i , pentrucă, de mi-aş fi m ă r t u
risit că sunt răi, ar fi trebuit să le stau împotrivă şi să lupt cu dânşii.
M i - e scârbă de ei, dar mi-e mai scârbă de m i n e . Şi dacă a m ajuns
până aici, a p o i , hotărît l u c r u , n u merit să-mi dau aceea ce eu
singur î m i c e r .
F l o a r e albă de cais,
F l o a r e albă, floare albă,
F a c e - m i - a ş din tine salbă
P e n t r u dulcele m e u v i s .
D a r să n u - i s p u i , floare a l b ă ,
C a r e mână te-a t r i m i s .
N i c i ce dor şi nici ce vis
In petala ta s ' a ' n c h i s . . .
H m ! Ş i asta eu a m scris-o, eu a m g â n d i t - o ! E u cel de azi, care
stau aici, răzimat de uşorul bordeiului, c u bocancii până la g l e z n ă
în clisa m o a l e , c u rufele p e mine neschimbate de două săptămâni,
curelele cătărămite şi subţiorile foind de p ă d u c h i .
Floare albă de c a i s . . .
# *
F l o a r e albă de c a i s . . .
M ă scutur. L a u r m a u r m e i e o nerozie fără margini să m ă las
stăpânit de aşchiile astea nevrednice de amintiri, care n u p o t face
alta decât să-mi scrijelească inima din n o u . Ştiu eu bine cine-i
de v i n ă : liniştea şi dimineaţa aceasta fără t u n u r i şi fără m o r ţ i . . .
Poate şi primăvara, care a mustit p e toate dealurile, de parcă
tot v ă z d u h u l miroase a dragoste.
A p u c a gândi şi-mi vine să râd singur de g â n d u l m e u . M a i întâi
şi întâi că eu habar n ' a m c e - i aceea dragoste. A m zvârlit trei flori
unei fete şi a m tremurat ori d e câte ori a m întâlnit-o. D a , i - a m
sărutat o dată m â n a . D a r iată că habar n ' a m măcar c u m îi era
pielea mâinii. Ş'apoi ? A m primit o carte poştală ilustrată dela o
mănăstire, cu u n semn de întrebare prizărit î n t r ' u n colţ. A b i a
l-am găsit între mâzgăliturile păcătoasei de ştampile. . .
D a r mai a p o i ? N i m i c . . . D o a r odăiţa m e a , c u pereţii plini
de zeci de feţe ale aceluiaşi c h i p . . . — desene făcute de m i n e —
adică visuri, visurile m e l e .
A d i c ă e u . E u , eu şi m e r e u numai e u .
Floare albă de cais
F l o a r e albă, floare albă
F a c e - m i - a ş din tine s a l b ă . . .
Comp.
Of. de serviciu către
Bat....
A h a ! E x e m p l i f i c a r e ! Z â m b e s c groaznic de m u l ţ u m i t la g â n d u l
c u m p l i t care-mi vine în clipa aceasta. A n u m e , voi trimite chiar
p e M a t e i Ilie să ducă raportul care-i cere osânda cu î m p u ş
carea. Icoana este d e - o tragică măreţie, pentrucă î m i pare că-1
v ă d ducându-şi singur sicriul alb al sufletului.
Ş i totuşi, n u ştiu de ce aştept să-1 v ă d p e M a t e i v e n i n d în uşa
b o r d e i u l u i , p l â n g â n d , c e r ş i n d u - m i îndurarea. V a v e n i , nici v o r b ă ,
fiindcă « ştie ce-1 aşteaptă ».
1
D a r iarăşi v o i fi tare, pentrucă el « ştie ce-1 a ş t e a p t ă , . . » . Iar
aceea «îl aşteaptă» şi trebue să-1 aştepte.
Isprăvesc raportul, îl lipesc, dar M a t e i n u se arată.
A p r i n d o ţigară, ies răsuflând g r e u în uşa bordeiului, dar M a t e i
n u se arată. N u se arată u n m i n u t , n u se arată d o u ă , z e c e , d o u ă
z e c i , u n ceas. N e g r e ş i t M a t e i Ilie ştia mai bine decât c r e d e a m e u ce
a n u m e îl aşteaptă, pentrucă, n e v e n i n d , mi-1 dovedeşte p r i c e
pător l i m p e d e că n'ar fi p u t u t ocoli cu nimic aceea ce t r e b u e
să-1 aştepte.
Iau dar plicul în mână şi urc eu spre e l . E r a m încredinţat că-1
voi găsi în acelaşi loc, în aşteptare şi pierdere de sine. D a r M a t e i
n u era acolo. C a o străfulgerare mă gândesc că îi rămânea o c a l e :
fuga, dezertarea. Ş i scrâşnesc în dinţi că a m uitat a-1 ţine între
santinele.
— U n d e e M a t e i Ilie ? — întreb pe cel dintâi care-mi iese în c a l e .
— N u ştiu D o m . . . O fi în bordeiul de al t r e i l e a . . .
G o a n a în bordeiul dela al treilea. Ş i încă goană zadarnică. M a t e i
nu-i nici acolo, dovadă l i m p e d e că a fugit.
N e h o t ă r î t încotro s'o a p u c , stau o clipă în uşă. D a r de u n d e v a ,
de deasupra vine până la mine o răzbufnire domoală de cislă.
R i d i c capul şi dau de-o ceată de soldaţi întinşi la soarele proaspăt,
p e malul î n v e r z i t . L â n g ă ei, turceşte, molfăind d o m o l şi fără păs
d i n t r ' u n hartan de pâine, M a t e i I l i e .
M ă v e d e , dar vederea mea nu-1 turbură, mestecă înainte, rar, şi
se uită la m i n e .
I n minuta aceea de privire m i - a m pierdut tresa pe care m i - o
d ă d u s e m singur. A m plecat înapoi spre b o r d e i , mototolind şi r u p â n d
bucăţică de bucăţică, raportul cel c u m p l i t cu cerere de m o a r t e . . .
C u u l t i m u l sunet, de-odată,
S e iscă nelinişti ca 'n preajma f u r t u n i i ;
O pasăre ţipă, de spaimă, încurcată
I n urzeala de raze a lunii.
V u e t e surde-'n v ă z d u h se 'ntretae
I z v o r â n d din adânc d e p ă m â n t ;
Peste cimitire creşte în vânt vâlvătae «
Ş i se deschide fiecare m o r m â n t .
G H E R G H I N E S C U V A N IA
ULTIMELE ZILE A L E
IOANEI L A Z Ă R
Ioana asculta bătaia m i c ă , ascuţită ca u n v â r f de ac, a ceasului
brăţară p u s p e noptieră. Brăţara devenise prea largă pentru î n c h e
ietura prea subţire, ale cărei oase j u c a u ca nişte bile de fildeş s u b
pielea lividă. O d a i a albă era inundată de soare. V e n i s e p r i m ă v a r a ,
n u mai încăpea nici o îndoială. Ioana ceruse de dimineaţă sorei
să-i s c h i m b e căpătâiul, şi a c u m p r i v e a , înălţată pe p e r n e , bucata
d e curte prinsă între z i d u l din fund al pavilionului de boli m o l i p
sitoare, g a r d u l care închidea curtea bucătăriilor şi pavilionul ei,
secţia bolilor i n t e r n e .
Potecile lunecau însorite între p e l u z e l e v e r z i . U n o m cu o roabă
risipea nisip c u lopata pe p i e p t u l boltit al potecii. Z g o m o t u l uscat
al nisipului se auzea până în o d a i e . P e culoar răsunară paşi p e c i
m e n t , o uşă deschisă v i u , şi u n râs, râsul surorii. Intrase în b i r o u ,
p r o b a b i l , în odăi n u râdea niciodată aşa. Ioana n u putea s'o sufere,
c â n d se legăna, serviabilă şi z â m b i n d , roşie toată, grasă, c u păr
p u ţ i n , sărac şi şters sub legătura albă. Purta din odaie în odaie
o sănătate care i se părea Ioanei L a z ă r u n curaj, o înfruntare, în
faţa atâtor b o l n a v i . V e c i n a din dreapta fusese operată p e n t r u a
doua oară de c a n c e r ; cea din stânga aştepta o operaţie peste câteva
z i l e ; ea însăşi, Ioana L a z ă r , zăcea aici de trei l u n i , suferind tot mai
m u l t , slăbind mai m u l t , desnădăjduind mai adânc. T r a t a m e n t u l
n u ajutase la n i m i c . Starea de n e r v i se înrăutăţise.
A v e n i t primăvara, îşi repetă Ioana. A venit n u pentrucă e soare,
soare a fost şi iarna asta, soare m u l t , dar pentrucă miroase a aer
n o u . Profesorul a spus că poate ieşi, îmbrăcată bine, în c u r t e ,
imediat d u p ă masă, când e soarele mai cald. P e n t r u c ă zece m i n u t e
n u se gândise deloc la e l , a c u m c u v â n t u l « profesorul » şi imaginea
l u i ţâşnită deodată, concretă şi violentă, îi d ă d u Ioanei u n rău, ca
pricinuit de o lovitură înăuntrul trupului ei îndurerat. A c u m ,
-dimineaţa, erau ceasurile cele mai rele. D u p ă - m a s a trecea c u
c r i z a obişnuită, c u anestezice, c u aşteptarea înceată şi uscată a zilei
u r m ă t o a r e , noaptea c u febră şi i n s o m n i e , c u nădejdea dimineţii,
l u m i n i i , z g o m o t u l u i , dar ceasurile astea de dimineaţă, c â n d vizita
doctorilor era aproape, dar putea să fie la II şi tot aşa de bine la
i o sau la i o % > era g r o z a v ă . Ioana începea să creadă că o să se simtă
atât de prost, încât n ' o să poată v o r b i , că va trebui să se roage în
g â n d să se isprăvească repede clipele astea atât de aşteptate, sin
g u r e l e aşteptate. P e u r m ă , bănuiala se s c h i m b a în siguranţă, răul
se ivea. N u mai era ştiuta d u r e r e în stomac, era acel simţământ
de slăbiciune ca î n apropierea u n u i leşin, acea stare de topire în
c a r e voia să fie singură, în care n u putea să fie decât singură.
C â n d profesorul intra cu suita lui de doctori şi studenţi, răul
era uitat, pierea, dar p e n t r u asta nu înspăimânta mai puţin a doua
z i dimineaţa, când era mai t e m u t . Ioana se hotăra î n fiecare zi să
moară. A v e a , ascunsă în geanta p e care o ţinea în noptieră, d o z a
d e veronal care i-ar fi ajuns. M o a r t e a şi-o hotărîse într'o zi d u p ă
vizită, dar totdeauna era d u p ă vizita de m â i n e . Profesorul credea
c ă se v a face b i n e . D a c ă ar fi a v u t totuşi dreptate ?
Ioana se uită la c e a s . E r a II fără u n sfert. A v u în piept un
j u n g h i s c u r t , care se împărţi apoi ca o sută de şuviţe în tot tora
c e l e , între c o a p s e . E r a răul care n u era d u r e r e , ci altceva. N e n o r o
c i r e a e că vizita doctorilor are loc dimineaţa. D u p ă masă, afară
d e criza de ulcer de totdeauna, n ' a v e a niciodată m o m e n t e l e
acestea de frică. D a r dacă această presimţire a răului n u e decât o
stare de n e r v i , pricinuită de emoţie ? D a c ă ar fi în stare să v r e a
tare, poate că răul ar t r e c e . C u cât se încordează, c u atât starea se
a d â n c e ş t e . I n i m a î n c e p u să se audă în gâtlej. O n e r ă b d a r e , o grabă
o c u p r i n s e . A r fi v r u t să nu mai fie aici, să poată să evite ceea ce
inevitabil avea să v i e . D a c ă ar şti cel p u ţ i n că poate amâna v i z i t a !
D a r ea v e n e a , neîntârziat, imposibil de îndepărtat. Ş i n ' o să se
p o a t ă b u c u r a de apropierea l u i ! M â i n i l e i se muiară ca î n t r ' u n leşin
a l lor p r o p r i u . î n c e r c ă să le frece una de alta, şi ele n'o ascultau,
indiferente, d e făină. î n c e r c ă să se ridice. D r e a p t ă în pat îşi simţi
t r u p u l ca o povară străină. S e c o b o r î şi făcu doi paşi. I se păru
că e nesfârşit de l u n g ă , de înaltă, în camera imensă deodată, î n
aerul rarefiat, care parcă n u îngăduia poziţia verticală a u n u i t r u p .
V r u repede să se simtă în pat, culcată, sigură că nu poate c ă d e a ,
luneca, c u r g e ca u n m u ş u r o i de n i s i p . S e c u l c ă iar. O panică î n g r o
zitoare o cuprinse de toate părţile, ca şi c u m ar fi fost î n c e r c u i t ă ,
urmărită. L u c i d i t a t e a , în acelaşi t i m p , se încăpăţâna să d u r e z e .
D e ce m i - e frică? se întreba Ioana. C e mi se poate î n t â m p l a ?
M i - e rău ? S u n t aici, în patul m e u , p o t leşina, nu e n i m i c , a m să
fiu trezită, sau n u , şi mai b i n e . D e ce groaza asta? Respiraţia i se
scurtă. S e simţi înfiorător de singură, de o singurătate mai mare
ca a u n u i o m singur în p ă d u r e . Ea însăşi se dezerta pe ea. S i n g u r ă
tatea dinăuntru pornea. I n ea, se despica, se împărţea, se risipea
c e v a , şi ceea ce dura înăutru şi era continuul sentiment al eului,,
se micşorase, se fărâmase. Inutil să s u n e , s ă c h e m e , să ceară a j u t o r ;
n i m e n i n u putea ajuta acolo u n d e se petrecea destrămarea. Oamenii,,
sprijinul lor rămânea exterior. N u te poţi agăţa c u mâna de m â i n i l e ,
de gâtul oamenilor ca să te scape de frica aceea care creşte ca u n
vârtej din tine. O clipă n u mai ştiu, cu ochii mari deschişi, c u
imaginea clară a odăii şi a ferestrei în faţa lor, dacă ea e ea, dacă aici
e aici şi a c u m e a c u m .
G r o a z a se epuizase. C u m se isprăveşte, ajunge la capăt forţa^
ajunsese la capătul ei şi lipsa de forţă. Ioana L a z ă r se simţi s c ă l
dată într'o sudoare caldă. I n mâini, sângele r e v e n e a . I n odaia de
alături se auziră v o c i . V i z i t a deci era alături. Peste o clipă avea să
fie aici. C u o mână grăbită şi b r u s c ă scoase batista de sub pernă,,
îşi şterse fruntea, g u r a , p o d u l p a l m e l o r . U ş a de alături se d e s c h i s e ,
z g o m o t u l de v o c i era pe sală. T i m p u l se o p r i , camera se goli de
aer respirabil. U ş a ei se încăpăţâna să n u se deschidă încă, ţ e a p ă n ă ,
albă, r e c e , duşmănoasă. Ioana ar fi v r u t să-şi înlăture părul de p e
frunte şi n u putea mişca mâna, ca şi c u m gestul ar fi oprit c e v a ,
ar fi deslănţuit c e v a . U n v â r f de pantof lovi uşa, o mână indiferentă
răsuci brutal clanţa, prin spărtura făcută în zidul dintre ea şi
l u m e , p ă t r u n s e r ă : profesorul g r a v şi înalt, doctorul V a r l a m cu
faţa lui d e cal, cei doi doctoranzi palizi şi b l o n z i ; fraţii I o r d a n ,
s t u d e n t u l T ă n ă s e s c u , sora şi, în sfârşit, în u r m ă , furişindu-şi întâi
şoldurile în o d a i e , apoi torsul şi c a p u l , studenta I e r e m i a .
— E i , ce e c u dumneata ? — vocea era binevoitoare, fără m o d u l a ţ i i .
— L a fel, d o m n u l e profesor.
Profesorul privea foaia de temperatură de deasupra patului, cu
o c h i i strânşi, c u c a p u l înălţat. A întrebat f r u m o s , gândea Ioana, a
întrebat ca întotdeauna, c u acel glas încurajam:, c a l m , amical
a p r o a p e . D a , da, amiciţie p e n t r u toţi cei serios b o l n a v i . « C e mai
e c u dumneata ? » s p u s din odaie în odaie, p e r â n d , la fel, cu acelaşi
g l a s . Studenta Ieremia s'a apropiat de pat şi ea, şi priveşte tabloul
c u creşterile şi scăderile febrei, c u mâinile î n b u z u n a r e l e h a l a t u l u i ;
c u c a p u l c u b u c l e castanii date peste u r e c h i , aplecat atât d e tare
p e spate că ar putea atinge pieptul profesorului. S t u d e n t u l T ă n ă -
s e s c u strânge pleoapele, încruntă sprâncenele, încleştează g u r a , cu
suliţele privirii pornite spre gâtul ei a l b .
— Dureri ?
— Continuu.
— N o u l m e d i c a m e n t a făcut ceva ?'
— N u - m i dau seama.
— Nervii?
— L a fel.
— Ii resfeţi, te gândeşti prea m u l t la e i . G â n d e ş t e - t e la a l t c e v a .
V e z i , cu dumneata e c o m p l i c a t , ar trebui să ai o preocupare care să
n u fie în acelaşi t i m p o oboseală. V a r l a m , aş vrea o nouă analiză.
V a r l a m a p r o b ă c u c a p u l lui slab, l u n g şi îngust. Profesorul
v o r b e ş t e egal, cu ceva repezit şi aspru în v o c e , care vrea să dea
c u r a j , să c o n v i n g ă . Ioana se uită, c u m i se mişcă b u z e l e pline, cu
colţurile v a g ridicate pe arcul perfect al dinţilor albi, c u m agită
mâna mare, p u ţ i n prea legată, n u palidă, c a m roşie, dar c u capete
d e deget, c u u n g h i i aşa de ciudate, de scurte, de dezorientate
p a r c ă , de singure, că i se strânge inima de tandreţe pentru ele.
N u mai ştie ce s'a spus de câteva m i n u t e . Pe halatul a l b , curat,
l â n g ă b u z u n a r e o pată de cerneală. O supără pata. Profesorul a
b ă g a t u n deget sub marginea halatului, şi celelalte patru stau
c u m i n ţ i , alături, p e t i v u l c u butoniere. Ioana are sensaţia certă
c ă n ' o să uite niciodată imaginea asta a degetelor cu u n g h i i scurte,
c u r a t e , alături.
S e râde în j u r . Studenta Ieremia a spus ceva n o s t i m p r o b a b i l .
S e leagănă din u m e r i şi întredeschide b u z e l e peste interiorul
floral al g u r i i , p e care îl arată c a m m u l t , ciudat şi frumos în faţa
c a m lată şi g r e a . Profesorul şi-a îndreptat spre ea fulgerele m i c i ,
n e g r e ale ochilor apropiaţi şi râde p l i n , p l a n , fără u r c u ş . Ioanei i
se strânge gâtlejul ca de plâns m u l t t i m p stăpânit. S e simte z g r i
bulită, urîtă, putredă, aici, în fundul patului cu cearceafuri n e p l ă
cut calde, mototolite, groase. N u - ş i poate lua ochii dela g u r a
studentei. E o gură de o frumuseţe lubrică, aşa c u m e interiorul
unor flori. D a c ă ar mai spune ceva p r o f e s o r u l ! U i t e , dacă iese chiar
a c u m din odaie, în clipa asta, Ioana n ' o să-şi mai aducă a m i n t e , a
şi uitat, c u m îi e vocea şi mai ales acel l u c r u extraordinar care se
leagă ca o p u n t e între tine şi el când te priveşte. O să-şi aducă aminte
poate figura, fragmentar sau întreagă, dar privirea p e care ţ i - a
adresează, acel fluid fermecat p e care n u poţi să-1 respingi, e
pierdut odată cu plecarea lui şi pentru amintire. S u n t l a u ş e . « C e
bine m e r g toţi pe picioarele l o r ! » îşi spune Ioana, uitându-se la
studenta I e r e m i a , cu o privire care i-a supt parcă din toată figura
puterea fiecărei trăsături. A u ieşit. C â t v a t i m p , capul Ioanei e
între p e r n e , ca acele broaşte pe care nu le deosibeşti între frunze,,
mototolit, fără c o l o a r e , fără relief. E nesfârşit de obosită. P â n ă
mâine la ora asta atâtea ceasuri, l u n g i , c u soare desgustător, g a l b e n ,
cu sore m e r e u pe c u l u a r e ş i î n odaie, cu mâncare mirosind a m â n
care, cu vizita L a u r e n ţ i e i probabil (azi e Joi), cu n i m i c , cu toate
lucrurile astea mai rele decât n i m i c u l . A r e u m e r i i atât de laţi şi
siguri, p u ţ i n i ridicaţi, puţin încovoiaţi spre piept, u m e r i de o m
bătrân, emoţionanţi, înduioşători, obosiţi. A z i n u i-a luat mâna
să-i n u m e r e pulsul (se t e m e şi de tensiune), n'a a v u t acel adânc
sentiment de ruşine că îi e mâna slabă, neagră şi urîtă, nici acea
febră d u l c e , acel c u r e n t de siguranţă pe care îl simte de o b i c e i
câteva c l i p e , ca şi c u m ar fi singurele m o m e n t e în care e pusă
în legătură cu p ă m â n t u l , cu e c h i l i b r u l , căldura şi a d â n c i m e a
lui sonoră.
D a c ă g e a m u l din dreapta ar fi a c u m deschis, ar pătrunde, prin
g e a m u l ei dat de perete, frânturi din vocea l u i . Ioana L a z ă r s e
simte istovită. î ş i aduce aminte criza de n e r v i care a mistuit-o
înaintea vizitei. U n d e a fost răul acela p e u r m ă ? U i t a t , şters, î n
clipa când profesorul a intrat p e uşă. M â i n e , dacă ar mai îndrăzni
să vină, ei b i n e , mâine ar şti ea să-şi spună c u v â n t u l cu care să-şi
oprească nervii s'o ia aşa razna. Cufundarea asta într'o spaimă
lipsită de n o i m ă , c â n d lucrurile se petrec aşa de s i m p l u ! î ş i t r e c u
mâinile pe stomacul c ă z u t între coastele ridicate ca o c u ş c ă . N u
durea. U n fel de toropeală o cuprinse. î ş i făceau efectul vaîeriana,.
care n u putuse împiedica insomnia din noaptea trecută, şi oboseala.
N u , n u voia să d o a r m ă . Peste o oră, poate mai c u r â n d , profesorul
o să se întoarcă din c a p u l c u l u a r u l u i , dela ultima c a m e r ă , şi o să
intre ca totdeauna în b i r o u , să dea ultimele recomandaţii. I se
aude câteodată vocea în dreptul uşii. O d a t ă , într'o M i e r c u r i , luna
trecută, a mai deschis odată uşa odăii Ioanei şi a surâs, n'a spus
n i m i c , a surâs n u m a i . A r putea să se repete faptul ăsta minunat a z i
de pildă (de ce n u ? dacă 1-a făcut odată ar fi aşa de firesc să-1
repete), şi ea, Ioana, ar d o r m i , sau ar deschide la z g o m o t ochii
încruntaţi, care nici n u l-ar v e d e a b i n e .
D e afară s e aude iar foşnetul nisipului risipit c u lopata. O m u s c ă ,
prima m u s c ă ! Bâzâe p e jumătatea de portocală de p e masă. Ioana
închide ochii şi-i deschide iar. S ă n u uite să-i ceară L a u r e n ţ i e i
cărţi. D a c ă într'o lună ar fi sănătoasă, tot cu ea ar da copiii e x a m e n .
C i n e ştie cât au învăţat cu suplinitoarea aceea m i c ă şi stinsă.
A t â t a sănătate cât să-şi poată ţine e x a m e n e l e ş i . - .
O toropeală o c u p r i n d e . Parcă se cufundă în fulgi. î ş i spune m e
reu : « n u d o r m , a u d afară grădinarul, asta înseamnă c ă sunt trează »,
şi se cufundă iar. Paşi trec prin faţa uşii, uşa b i r o u l u i deschisă şi
închisă, paşii iar se aud spre ieşire, şi când s'ar p u t e a auzi v o c i s u b
g e a m , intră î n odaie sora, cu scufiţa pe ceafă, cu gingiile şi dinţii
foarte spălaţi afară din b u z e şi vorbeşte aşa de plin şi aşa de tare,
că nu se mai aude decât ea.
Ioana are iar impresia că e o haină, nu u n t r u p , o haină din care
a plecat t r u p u l . F i e c a r e respiraţie e penibilă. D e ce să mai respiri ?
Stai aşa, ştiind că ai picioare, coaste, intestine, g â t care doare
chinuit de p e r n e , şi pe u r m ă ţi se a d u c e mâncare p e care trebue
s'o mănânci, doctorie pe care o iei, şi p e u r m ă începe marea dovadă
că exişti, începe criza de u l c e r . U i t e , a c u m v i n p e alee, p e s u b
fereastră, servitorii cu ciubărul cel mare dela bucătărie. L i se a u d
paşii g r e i , vorba grea, şi miroase până aici a s u p ă .
I n cancelaria pavilionului central, doctorii îşi s c h i m b ă halatele şi
îşi îmbracă hainele. S t u d e n t u l T ă n ă s e s c u ţine paltonul studentei
Ieremia şi o întreabă, cu capul foarte aproape de urechea ei, dacă
m e r g e spre cantină sau spre c ă m i n . Profesorul vorbeşte cu d o c
torul V a r l a m despre inginerul G e o r g i a n , care a plecat azi v i n
decat. V a r l a m recunoaşte că a fost o m i n u n e săvârşită de profesor.
Profesorul are aerul să se s c u z e :
— O r i c i n e ar fi reuşit în locul m e u , V a r l a m . L - a m v ă z u t a d i
neauri c â n d p l e c a , venise nevasta lui să-1 ia. F r u m o a s ă femeie 1
E i ! la r e v e d e r e . E u m ă d u c . M i - e tare f o a m e .
Şi pleacă, strâns în paltonul cafeniu, c u paşi prea m ă r u n ţ i p e n t r u
înălţimea l u i .
L a g a r d aşteaptă de p e a c u m deschiderea porţii o a m e n i săraci
c u legături şi pachete şi ţigance cu g h i o c e i .
* #
î n t i n s ă p e spate, Ioana L a z ă r se întreabă dacă n u e c u m v a
u m p l u t ă cu pietre. M i j l o c u l t r u p u l u i , stomacul îi e g r e u şi d u ş m a n .
A m i n t i r e a mâncării dezgustătoare e ca a unei băi murdare şi calde
din care ar fi eşit, aşa e de generalizată impresia de scârbă în tot
t r u p u l . Sora stă în picioare la c a p u l p a t u l u i , îşi curăţă din c â n d
în când dinţii cu limba strâmbând b u z e l e , c u braţele groase s p r i
jinite de tăblie.
— A c u m ar fi t i m p u l să ieşiţi la soare, dacă aţi v r e a .
— N u pot, soră, n u p o t să m ă m i ş c .
— M a i târziu n ' o să mai fie soare.
— A m să ies poate m â i n e . A s t ă z i chiar n u se p o a t e . E aproape
trei. L a câte se dă d r u m u l la p o a r t ă ?
— L a două. Aşteptaţi p e c i n e v a ?
— T r e b u e să v i n ă c u m n a t a m e a .
— Să vă schimb căpătâiul?
— N u , m u l ţ u m e s c . D a c ă v r e i , când p l e c i , ia şi c o m p o t u l că
adună m u ş t e .
— N u mai mâncaţi n i m i c , d o a m n ă . A ş a . . . n i m e n i n u se poate
v i n d e c a . D e asta nici n u v ă poate o p e r a .
— C e v r e i , soră, n u p o t . M ' a m plictisit de toate mâncările
astea. A u toate acelaşi g u s t , prea sunt la fel, de mălai, de leşie.
A ş v r e a altceva, n u ştiu nici e u , nu ce n u face parte din dietă, dar
ce n u se mănâncă d e o b i c e i , alte l u c r u r i , cu alt g u s t , flori, z ă p a d ă ,
sticlă...
Sora b u l b u c ă ochii n e d u m e r i t ă :
— C e spuneţi, d o a m n ă ? A s t a încă n ' a m a u z i t . Sticlă chiar v ' a r
trebui d u m n e a v o a s t r ă .
Ioana brusc nu mai p u t u s'o sufere.
— T e r o g , ia c o m p o t u l , soră.
Fereastra î n c e p u s e să j o a c e uşor în b a l a m a l e . Ioana simţi p â n ă
p e o b r a z o adiere de v â n t şi, c u toate că era r e c e , îi făcu p l ă c e r e .
N u mai simţise v â n t , ploaie, arşiţă de soare p e pielea asta tăbăcită
d e cinci l u n i . T r a s e c u v e r t u r a s u b bărbie şi aşteptă cu ochii ţintă
p e c a d r u l g e a m u l u i , încă o aripă de v â n t . E a v e n i mai rece şi
Ioanei i se încreţi o b r a z u l . L a u r e n ţ i a întârzia. D o a r n ' a v e a să vie
c u E m i l . N u , n u se p u t e a ; Ioana spusese doar l i m p e d e că n u v r e a
să-1 v a d ă . N ' a v e a nici u n sens, a c u m c â n d n u - i mai p u r t a nici măcar
resentiment, să-i primească vizita caritabilă. D e ce să-1 v a d ă ?
N i c i n'ar şti ce să-1 întrebe despre a c u m , nici n'ar putea să-şi
a d u c ă aminte despre a t u n c i . A a u z i t că s'a îngrăşat, că i-a murit
m a m a între t i m p . Şi el s'o v a d ă aşa, c â n d o c u n o s c u s e frumoasă şi
atât de orgolioasă şi îndrăgostită de e l . C i n c i ani î n S e p t e m v r i e
d e c â n d n u 1-a v ă z u t ; doi ani de căsnicie, doi ani d e . . .
— I n t r ă . C r e d e a m că n'ai să m a i v i i , d r a g ă .
Laurenţia intră foşnind p a c h e t e , scoţându-şi mănuşile, v o r
bind grăbit.
— C u m să n u v i u , c â n d t r e b u e să p l e c m â i n e d i m i n e a ţ ă ? A t â t
c e - a m a v u t de făcut până să v i u ! C u m te simţi tu ?
— A n e m o n e ! L a u r e n ţ i o , m ă răsfeţi. A d o r florile astea.
— M i - a m a d u s aminte u n pasaj dintr'o scrisoare a ta din E l v e ţ i a ,
î n care vorbeai de a n e m o n e şi de asta l e - a m ales. î n c ă A d r i a n
ar fi v r u t să-1 p u b l i c e , aşa-i p l ă c e a .
— C o p i l ă r i i , totdeauna a c r e z u t A d r i a n că eu trebue să s c r i u ;
d a r ce d o v a d ă m a i b u n ă că n u sunt scriitor îi t r e b u e , decât că
n'am scris ?
— N u v o r b i atât, I o n i c o , ai să oboseşti. Ţ i - a m adus ceva care
c r e d că are să-ţi facă p l ă c e r e . N ' a m găsit n u v e l e l e l u i Schnitzler
şi l e - a m c o m a n d a t ; peste o săptămână ţi le trimete aici. D a r tot
a m luat ceva.
L a u r e n ţ i e i îi luceau ochii s u b b o r u l scurt al pălării. Desfăcea
c u mâini a l b e , subţiri, sfoara p a c h e t u l u i m a r e , plat.
— E u n a l b u m c u imagini din E l v e ţ i a .
— L a u r e n ţ i o dragă, nu p o t să te cert că ai cheltuit atât, pentrucă
p r e a m ă b u c u r . N u , n u m ă uit a c u m , a c u m stau de v o r b ă cu tine.
N u s u p r a p u n eu b u c u r i i l e , le v r e a u pe fiecare întregi. D ă - m i - 1 m i e .
Ioana îşi puse a l b u m u l p e p i e p t , de-asupra păturii, s u b mar
g i n e a cearceafului şi—1 ţinea apăsat cu mâna.
— Stai că ţi-a trimes şi A d r i a n c e v a . M i - a scris o scrisoare şi
mi-a t r i m e s p e n t r u tine o fotografie a L i v i c h i i .
— Draga mea! Dă-mi.
R e z e m a t ă de gardul scund al grădinii, c u b u c l e l e b l o n d e r ă v ă
şite de v â n t în j u r u l o b r a z u l u i r o t u n d , c u mânuţele grase d e - a -
l u n g u l rochiei invoalte, fetiţa surâdea spre aparat. Ioana simţi u n fel
de topire, de duioşie care durea, aproape de p l â n s . întoarse c a p u l ,
tuşi să alunge din glas slăbiciunea p e care i-o simţea. N u mai era
v o r b a de o emoţie, era d e - a - d r e p t u l o sensaţie fizică de sfârşeală,,
ca atunci când lua capul sau m â n u ţ e l e L i v i c h i i în p a l m ă şi-i era
frică să n u le zdrobească, să n u le frângă în pornirea violentă c u
care le strângea, le mângâia pripit, le grămădea la p i e p t . S e uluia
câteodată ca de u n l u c r u n o u şi extraordinar în faţa c a p u l u i fetiţei
aşa de potrivit, de fraged şi, m i n u n e ! aşa d e v i u . C ă o alcătuire
ca asta există, ochiul se deprindea să a c c e p t e , dar ca întocmirea
asta să clipească, să râdă, să scoată grai şi g â n d , i se părea d e o d a t ă
Ioanei fantastic, de n e c r e z u t . S e t e m e a s'o atingă, se e m o ţ i o n a , se
repezea s'o îmbrăţişeze, s'o îngroape la p i e p t . V o c e a p e care o
scotea L i v i a , r o t u n z i m e a cuvintelor chiar scâlciate, gândurile ei
m i c i şi uimitoare, toate erau noi de fiecare dată.
— D r a g a m e a ! repetă Ioana c u glas tăiat.
— O s'o v e z i , I o n i c o , peste o lună sau două. D a c ă ai v r e a n u m a i
să te hrăneşti, să-ţi î n c o r d e z i voinţa ca să n u te m a i sleiască
nervii.
— E o copilărie, L a u r e n ţ i o ! D e u n d e să scot voinţă, c â n d chiar
ea e b o l n a v ă ?
T ă c u r ă . Ioana privea fotografia în palma ei uscată, cu ochii mari,
cafenii, acoperiţi ca de o boare albastră. P ă r u l îi cădea o b o s i t ,
lins şi scurt, pe t â m p l e . T â m p l e l e se săpau ca două orbite seci.
—• M i - e r a teamă că vii c u E m i l .
— M ' a rugat el sărmanul încă şi a z i , dar dacă tu m ' a i o p r i t
să-1 a d u c .
— N u v r e a u , n u ! S ă mă lase, n ' a m ce-i s p u n e .
— B i n e , b i n e , nu te supăra. S p u n e - m i mai bine c u m t e
simţi t u . C e - a mai spus d o c t o r u l ?
— Profesorul a cerut o n o u ă analiză.
Ioanei i se sui sângele cald în obraji. E r a bine să v o r b e a s c ă
de e l , chiar aşa, nespunând n i m i c , n u m a i să fie v o r b a de e l .
— A m v o r b i t cu doamna Birău de e l , adică m'a întrebat cine
te îngrijeşte, şi mi-a spus că îl cunoaşte b i n e . T a r e îl lăuda. S p u n e a
că e u n doctor e x c e l e n t şi nici n u se o c u p ă d e altceva decât de
m e d i c i n ă . N u - 1 v e z i nicăieri, doar la c o n c e r t e . A fost să se mărite
chiar sora ei c u e l , dar n u ştiu de ce 1-a luat pe u r m ă pe păcătosul
cela de c o l o n e l . Ţ i - e rău ?
— N u , te a s c u l t .
— Ţ i - e frig ?
— N u , mi-e bine, spune.
— C e să s p u n , nu ştiu de ce i-a luat pe ăsta.
— Şi despre profesor ce-a mai spus ?
— - N u mai ştiu, că e b u n m e d i c .
L - a u c u n o s c u t , a fost să se însoare, n u iese nicăieri. Câte lucruri
n o i ! Ioana are impresia că p ă t r u n d e deodată în viaţa aşa d e
neştiută a profesorului, şi imediat, p e n t r u c ă află a c u m puţin din
ea, viaţa asta se clădeşte dincolo de ce ştie ea mai mare, mai
complicată, mai de neghicit de c u m o bănuise vreodată. Ioana
L a z ă r simte c u m febra îi dă u n fel de beţie, de b u n ă dispoziţie
care e poate îngrijorare, de turburare care seamănă c u b u c u r i a .
Scoate braţele peste p l a p u m ă , se îndreaptă p e p e r n e , ochii îi
l u c e s c . Priveşte în j u r odaia, g e a m u l care a devenit c e n u ş i u , florile
de p e masă.
— A n e m o n e ! N ' a m să le uit niciodată pe cele din E l v e ţ i a ,
L ă u r e n ţ i o . M a i mari ca astea, d e u n vânăt mai întunecat, de u n
roşu mai amar, mai violet, c u petale groase, cu tulpini tari, aţoase,
noduroase, c u frunze sărace. F l o a r e care te face să te gândeşti la
dune de nisip, la ape t u r b u r i , la ţ ă r m u r i chinuite de v â n t . N u ştiu
u n d e cresc, n u l e - a m v ă z u t î n grădini niciodată, dar m i - a m î n c h i
p u i t că trebue să crească din nisip şi piatră, pe lângă ape.
— S u n ă ora şase. M ă m i r că n u m ' a u dat afară până a c u m .
F r u m o s vorbeşti, Ioano.
— D a de u n d e , literatură, dar n u b u n ă c u m crede A d r i a n c ă
aş face. T u pleci dar m â i n e . Şi c â n d ne mai v e d e m n o i ? A fost o
d u p ă masă b u n ă . E o m i n u n e că n u mi-a fost rău.
— L a r e v e d e r e , I o a n o . T e r o g m u l t îngrijeşte-te. A r e să v i e
A d r i a n la B u c u r e ş t i dacă o fi n e v o i e , dar mai curând a m v r e a să
vii tu la Sighişoara. N u duce grije de casă, m e r g eu s'o curăţ a c u m
c â n d ajung. B u n ă seara.
O d a i a rămăsese î n u r m a L a u r e n ţ i e i mai m a r e , mai r e c e , cu u n
aer d e dezordine tristă, de dezorientare. S c a u n u l pe care stătuse
e a în mijloc, u n g h e m de hârtie aruncat pe j o s , coji de portocală
p e marginea ferestrei. L a m p a , de curând aprinsă, lumina slab,
descurajat. Ioana L a z ă r îşi simţi oboseala, încordarea destinsă, şi
deslânată. C a u n v i e r m e se t r e z i şi se răsuci în c a p u l p i e p t u l u i .
T r a s e mai j o s perna cu m â n a , îşi lăsă capul pe spate şi aşteptă c r i z a .
U n p u n c t în mijlocul stomacului îşi ţipă existenţa, din el se desprin-
seră altele ca u n p u m n de scântei care ardeau, scânteile se
prefăcură în raze l u n g i , în suliţe încăpăţânate, pornite toate din
acelaşi l o c .
Ioana v r u să se gândească la altceva, să-şi dea o p r e o c u p a r e .
A v e a la î n d e m â n ă o b u c u r i e şi o sursă de amintiri. î n t i n s e mâna
s p r e a l b u m u l de p e masă, braţul parcă trăgea d u p ă el funii d u r e
roase ţesute în tot p i e p t u l . U n peisaj de pe lacul L e m a n , o stradă din
Z u r i c h . T r e b u i a să ţie a l b u m u l c u a m â n d o u ă mâinile care se z g â r
c e a u , marginea lui îi apăsa s t o m a c u l . Peisajul rămânea în afară. Ioana
a v u u n fel de aversiune p e n t r u el ca p e n t r u mâncare, p e n t r u soră,
p e n t r u l u m i n ă în m o m e n t e l e de c r i z ă . L ă s ă a l b u m u l să lunece
p e pătură, lângă p e r e t e .
E parcă ţintuită c u u n p i r o n în mijocul t r u p u l u i de pat, ca
a c e l căpitan de corabie blestemat din « O mie şi u n a de n o p ţ i » ,
c u fruntea de catarg. Izbuteşte cu greutate să s u n e . Stă zgârcită în
p a t , c u g e n u n c h i i adunaţi, c u mâinile î m p r e u n a t e pe t o r a c e ,
c u faţa strâmbă şi încleştată. A c u m are u n brâu de jar şi cuţite în
talie, care o taie î n două părţi, una îngheţată şi inertă, alta chinuită
d e j u n g h i u r i , greaţă şi c o n v u l s i u n i .
D o c t o r a n d u l de serviciu îi face o injecţie de morfină. E f e c t u l
t r e b u e aşteptat. Ioanei i s'au învineţit b u z e l e şi i s'au adâncit
o c h i i . C e a r c ă n e mari îi taie faţa, nasul s'a ascuţit şi subţiat ca
nasul morţilor.
D o c t o r a n d u l v i n e pe culuar şi aprinde o ţigară.
— S ă te mai d u c i soră să v e z i ce face, poate mai t r e b u e o injecţie
m a i t â r z i u . S'o faci d u m n e a t a , eu p l e c . V r e i o ţigară?
— M u l ţ u m e s c , o păstrez p e n t r u d u p ă masă. N ' a m mâncat î n c ă .
C u n u m ă r u l 9 şi c u 12 n'ai linişte niciodată la ora mesei şi noaptea.
P a r c ă îşi aleg c â n d să le fie r ă u .
— E i , te măriţi c u e c o n o m u l ?
— D a c ă o vrea D u m n e z e u , în I u n i e . N o a p t e b u n ă , d o m n u l e
doctor.
D o c t o r a n d u l pleacă f u m â n d , c u paltonul pe u m ă r , cu pălăria
p e u n o c h i , prin grădina r e c e , c u nisip scrâşnitor, c u straturi
d e p ă m â n t răscolite, cu o fărâmă de lună ca rămasă dintr'o lună
m a r e , spartă.
L a u r e n ţ i a , în odaia ei de h o t e l , îşi face geamantanele. A lăsat
g e a m u l deschis spre b u l e v a r d u l l u m i n o s şi z g o m o t o s . I n g e n u n c h i ,
lângă o valiză, înveleşte sticla m a r e de colonie în halatul de catifea
şi închide î n t r ' o cutie florile de organdi albe, p e care le-a c u m
părat pentru rochia de seară. Odaia se despodobeşte încet, d e tot
c e o făcuse mai puţin odaie t i p , impersonală, de hotel.
L a u r e n ţ i e i îi e s o m n , potriveşte ceasul să sune la şase, ca să poată
fi la o p t la gară, şi se c u l c ă . e
# #
LUCIA DEMETRIUS
CICLU DIN «CLEŞTAR»
CIMITIR CUNOSCUT
U n miel auriu şi p i e r d u t
A m u r g u l tăcut,
T r e c e a peste lespezi, cu s â n g e ' n copită.
O candelă sta
Sau inima ta
P e c r u c e , arzând liniştită.
A l b a s t r e alei oglindesc
Pietrişul ceresc.
L u m i n a înaltă sucită 'n răcoare
Pe-un umăr, căzu,
D e înger, şi-acu
S e trece-atârnând ca o floare.
G R Ă D I N I
T r e c e r e a m e a să înveţe sonorilor
E i clopoţei, umilinţa 'mpăcată,
Suavitatea îndelungată
A morţii florilor.
Î N D O I E L I
M â h n i r e a , ce c a l m , a luminii
— C a luciul săgeţii —
î ş i trece prin c l o c o t u - m i n e g r u , răceala.
M ă 'nţeapă spinii.
M ă ţin scaeiţii.
S â n g e 'n buricele
Degetelor
M i - a dat. S i m t bicele
Şi oboseala
Pregetelor.
M i - o sparge vinele
Ţ e a p ă veciei
Dragostea roşilor
M e l e înfrângeri —
U r ă s c destinele
Victorioşilor
A l b i l o r îngeri
A i poeziei.
T o t ce-am scris, gol,
A s e m e n e a lor
î m i răceşte, u d ă , o suflare de nor.
î m i acopăr, vânăt, c ' o bucată de ţ o l .
N e m u l ţ u m i r e a se uită 'ndărăt.
G â n d u l , e — de aci î n a i n t e . . .
Strălucirile c â t e - a m c r e z u t că arăt
î n c e p e , încet, să se desfierbinte.
S u r d , metal ascuţit mă p ă t r u n d e
D a r durerea e-a m e a
Bogăţie nesmulsă a bălţii i m u n d e
N u f ă r şi l i m p e d e stea.
Intărindu-şi, d i n p i c u r i , v e n i n u l fiolei
R e a l e , streine, în tine c u l c u ş u l ,
Iţi fu — sunetului — tot mai t r u d n i c u r c u ş u l ,
M e l o d i e l e m n rezignat al v i o l e i !
E u î n acest
Peisaj v u l g a r
D a u c u sufletul c u m aş da cu u n par,
S v â r l u sufletul
C u m aş lăsa lest.
Ş i , aştept,
D a c ă mai e ceva p u r
S ă se ridice c â n d v a d i n m i n e ' n a z u r
L i n , s i m p l u şi d r e p t .
CICERONE THEODORESCU
PADOVA
— NOTE DE C Ă L Ă T O R I E —
# #
I. P E T R O V I C I
FAPTA ŞI DESTINUL
In toate timpurile, felul cum îşi închipuiau oamenii providenţa
divină a fost în contrast cu ideea ce o aveau despre soartă. Orân
duirea lucrurilor era închipuită sau ca ceva natural, având la bază
legile care cârmuesc universul, sau ca atârnând de voinţa personală
a unuia sau a mai multor zei.
Ideea de soartă este cu deosebire necesară religiilor politeiste
şi mitologice, pentru că ea constitue pentru ele instanţa supremă
şi, în acelaşi timp, oferă imaginaţiei fondul misterios şi întunecat,
x
pe care se proiectează toate întâmplările zeilor şi ale oamenilor ) .
Herodot, marele istoric grec, spune despre destin: «Nici zeul
nu poate scăpa de soarta care-1 aşteaptă» (i, 9 1 ) ; şi mai departe:
«întâmplările conduc pe oameni, şi nu oamenii întâmplările »
(7.49)-
La fel istoricul roman Sallustiu:
« Destinul conduce cea mai mare parte din lucrurile omeneşti».
(Iug. 1 0 2 , 9)-
Dacă aşa spun istoricii, cu atât mai mult poeţii, de pildă Juvenal:
« Destinul face din sclavi domni şi din prinşi biruitori » (7, 2 0 1 ) ;
iar poetul filozof Horaţiu exclamă:
« O , soartă, care zeu e mai crud cu noi, decât tine? Cum te
mai bucuri neîncetat de-a zădărnici aspiraţiile omeneşti!» (Sat.
2, 8 1 , 6 sq.).
Puterea destinului este una din trăsăturile cele mai caracteri
stice ale tragediei greceşti, aşa cum e reprezentată de cele două
capodopere: Orestia lui Eschil şi Edip Rege a lui Sofocle.
x
) Cf. L . Preller, Griechische Mythologie, 2 vo]., Berlin, 1860 şi 1861.
Voi. I, p. 411.
Aceste credinţi, fie ale istoricilor, fie ale poeţilor sau filozofilor,
sunt de cele mai adesea ori personale şi se deosebesc de concepţia
religioasă a poporului.
Zeul suprem, care conduce întreg universul, era socotit Zeus.
Voinţa sa constitue în epopeele lui Homer cauza primordială
şi sentinţa definitivă în toate chestiunile privitoare la zei şi la
oameni.
Uneori, în locul lui, Zeus se pomeneşte de zei sau numai de
unul singur, fără însă a se preciza care anume. De pildă la Sofocle:
« Nu vei găsi pe nici un om, care să poată scăpa, atunci când îl
prigoneşte un zeu» (Soph., O . C . 1 5 2 sq.); sau la Herodot:
« Ceea ce trebue să se întâmple dela zeu este cu neputinţă
pentru om s'o îndepărteze; căci atunci el nu mai vrea să asculte
de nimeni, chiar dacă îl povăţueşte bine ». (Her. 9, 1 6 ) .
Alături de voinţa zeilor, şi câteodată mai presus de ea, este
soarta naturală, din care au rezultat mai târziu puterile perso
nificate ale destinului.
In Teogonia lui Hesiod (Th. 2 1 7 ) aceste puteri apar ca fiice
ale nopţii, purtând numele cunoscute din mitologie: Clotho,
Lachesis şi Atropos. Clotho exprimă prin imaginea torsului acti
vitatea tainică şi încâlciturile de nedesfăcut ale destinului; Lachesis
simbolizează partea ieşită fiecăruia la sorţi, iar Atropos necesitatea
de neînlăturat a hotărîrilor destinului, mai ales a ceasului morţii.
In Republica sa (10, p. 6 1 7 C), Platon descrie Ursitoarele ca
puteri ale ordinii superioare din univers. Ele şed pe tronuri înalte,
sunt îmbrăcate în alb, pe cap poartă cunună şi torc la furca
Necesităţii, însoţind cu cântecul lor muzica cerească a sferelor.
Lachesis cântă trecutul, Clotho prezentul, iar Atropos viitorul.
Activitatea propriu zisă a Ursitoarelor este numai leagănul şi
mormântul, naşterea şi moartea (ca şi în poveştile noastre po
pulare). De cele mai adesea ori ele sunt înfăţişate ca nişte surori
bătrâne de tot: una din ele toarce, cealaltă trage firul, a treia îl
1
taie. (Cf. Hes. T h . 2 1 7 ) ) .
# * #
Aceste puteri ale destinului joacă un rol şi mai însemnat în
credinţele religioase din Italia antică. Romanii le numeau Parcae ;
# #
Indienii nu s'au mărginit numai să constate puterea destinului,
ca Grecii, sau să-i opună voinţa, şi în special fapta, ca Romanii.
Pe ei i-a preocupat foarte mult şi următoarea problemă: De ce
unora le merge bine, cu toate că sunt răi şi fără nici un merit,
pe când alţii sunt nefericiţi, deşi buni, inteligenţi şi activi?
La această întrebare, la care n'au putut răspunde nici Grecii,
nici Romanii, răspunde învăţătura indiană despre Karman. C u
vântul acesta înseamnă în acelaşi timp « faptă » şi « destin ». Karman
este fapta, ale cărei urmări se succed de-a-lungul renaşterilor.
Fiecare trebue să culeagă roadele faptelor sale şi se renaşte după
felul faptelor pe care le-a săvârşit în viaţa anterioară. Iată de
pildă ce găsim în Mahăbhărata:
« Un altul se foloseşte de averea celui mort; păsările şi focul
devorează corpul său; numai cu două lucruri trece el pe lumea
cealaltă: cu faptele sale bune şi cu cele rele, care-1 însoţesc veşnic ».
«Prietenii, rudele şi fiii părăsesc pe mort şi se întorc acasă,
cum se depărtează păsările dela copacul fără flori şi fără fructe.
Insă fapta, pe care a săvârşit-o el însuşi, îl urmează şi după ce
a fost pus pe rug ».
Chiar şi fericirea din cer nu e veşnică. După ce s'a terminat
Karman, omul trebue să se coboare iarăşi pe pământ şi să înceapă
o nouă existenţă:
« Căci toţi se nasc spre a muri,
Şi mor spre a se naşte » (Eminescu).
Astfel sufletul trebue să treacă prin nenumărate corpuri, călă
torind de-a-lungul veşniciei prin forme mereu superioare sau
inferioare, potrivit cu faptele pe care le-a săvârşit mai înainte,
înşişi zeii sunt muritori. Ei nu sunt decât o parte din sistemul
existent al unei lumi menite să piară. Mii şi mii de zei au apărut
şi au dispărut în valurile timpului. Căci timpul e mai presus de zei.
Această călătorie a sufletului dintr'un corp într'altul este obârşia
tuturor relelor. Prin ea se explică toată suferinţa, inegalitatea
soartei şi deosebirile de caracter din lumea aceasta. Astfel sufletul
are de suportat numai urmările propriilor sale fapte. El e purtat
încoace şi încolo pe oceanul de renaşteri, în voia unei puteri pe
care el singur a pus-o în mişcare, dar împotriva căreia nu mai
poate lupta, fiindcă acţiunea acestei puteri atârnă de faptele să
1
vârşite în trecut ).
Despre Karman, această legătură indisolubilă dintre faptă şi
destin, găsim în literatura indiană cugetări admirabile prin adân
cimea şi prin forma lor, care rivalizează cu cele mai frumoase
perle din literatura clasică. Iată câteva:
« Fapta pe care a săvârşit-o odinioară cineva doarme împreună
cu el când doarme şi-1 însoţeşte atunci când merge; căci e nedesli-
pită de suflet (Panciatantra 2 , 1 2 6 ) ;
« După cum viţelul îşi găseşte mama chiar şi într'o mie de
vaci, tot astfel fapta săvârşită odinioară îl urmează pe făptuitor
(ib. 1 2 5 ) ;
« După cum umbra şi lumina sunt veşnic strâns legate una de
alta, astfel fapta şi făptaşul sunt prinşi unul de altul» (ib. 1 2 7 ) .
« Sufletul este înzestrat cu cunoaştere. De el rămân lipite cu
noştinţele şi faptele, experienţele vieţii de mai înainte. După cum
meşterul ia o bucată de aur şi face din ea altă formă, cu totul nouă,
şi mai frumoasă; tot astfel sufletul, după ce a lepădat corpul şi
s'a liberat de neştiinţă, îşi face o formă în totul alta, şi mai fru
moasă, aceea a unui spirit strămoşesc, a unui gandharva, a unui
brahman, a unui zeu, a unui om, sau a oricărei alte f i i n ţ e . . .
După faptele pe care le-a săvârşit, după felul cum s'a purtat, aşa
devine el; cine a făcut bine, se renaşte ca fiinţă bună; cine a făcut
rău, ca fiinţă rea. El devine bun prin fapta bună şi rău prin fapta
rea. De aceea se spune:
Omul e zidit pe lumea aceasta în întregime din dorinţă; şi după
cum îi e dorinţa, aşa e şi hotărîrea sa; şi după cum îi e hotărîrea,
aşa săvârşeşte el fapta; şi după cum săvârşeşte fapta, aşa îi este
şi soarta » (Brhadăranyaka-Upanişad IV, 4, 2—5).
TH. SIMENSCHY
EROTICA EMINESCIANĂ
Cercetarea eroticei eminesciene, în legătură cu viaţa sau cu
opera, stârneşte cele mai contradictorii şi pătimaşe obiecţii. Un
ilustru istoric «nu poate condamna în deajuns cum aceste legă
turi sunt prezintate», atunci când se atrage atenţiunea asupra
firii lor curat omeneşti. L e opune «admirabila... scrisoare
către dulcea şi nobila mea amică», în legăturile cu care nu e
« nimic care să aibă comun cu teoria plăcerii». U n altul, înspăi
mântat de tot ce ar putea profana memoria Iui Eminescu,
se indignează de expresii ca «insatisfacţiune erotică», «con
cupiscenţă », bănuind sub ele lucruri degradatoare pentru
poet, iar un critic, adulând opinia publică, întotdeauna etică,
se declară adept al unui Eminescu « dematerializat, spiritualizat,
intemporal», adorator al «verginii Marii». Şi fiindcă discuţiunea
în contradictoriu este punctul de plecare al exageraţiunilor de tot
soiul, iată pe un doct medic psihiatru freudist încercând să
dovedească precum că Eminescu era un neprocreativ, rămas
în stadiul afecţiunilor familiale, iubind platonic, nebărbăteşte,
aşa cum se 'ntâmplă cu oamenii neîntregi care au să sfârşească
în casa de sănătate.
întrucât priveşte cea din urmă opinie, lucrurile sunt limpezi.
Chiar când e vorba de viaţa scriitorului, în căderea istoriei lite
rare nu intră fiinţa fiziologică a omului şi starea organelor sale.
încât, dacă Eminescu iubea într'adevăr, în chipul cum arată scrie-
riile lui, sau numai realiza în ficţiune ceea ce nu era în stare să
făptuiască în viaţa de toate zilele, inhibând, sau cum se zice cii
un termen tocit de întrebuinţare, refulând, aceasta e o chestiune
fără nici un interes, de oarece singurul lucru pe care îl caută
istoricul este yfyrp.zentarea. pe care poetul şi-o făcea despre această
lăture a vieţii. Cei care cred că au descoperit o interpretare nouă,
găsind o discordanţă între « frenezia » erotică a poetului şi mijloacele
lui de satisfacere, înlăturându-1 dela putinţa unei sexualităţi
«normale», sunt victimele unui proces de vorbe,întrucât, întărind
aspiraţiunile lui venerice, nu pot totuşi dovedi fără a cădea în
absurd şi trivialitate că Eminescu nu era înzestrat cu însuşirile
pe care firea le dă unui om încheiat. Aceste probleme, pe care
le-a născocit psihanaliza, disciplină atât de supusă divagaţiunilor
când cercetătorul care o mânueşte nu este îndeajuns de cult şi
de chibzuit, aparţin în fond medicinei, şi pentru ca răspunsul să
aibă cât de puţin aer de cuminţenie, omul trebue să fie de faţă.
Insă Eminescu a murit de mult şi nu se poate susţine, fără ca
lomnie, pe cale speculativă, că era inapt de «o viaţă sexuală
normală ».
Eliminând dar problema atât de ciudată a fiziologiei poetului,
rămâne întrebarea, caracteristică şi ea culturii noastre, dacă sunt
moduri de reprezentări erotice care «nu se pot condamna în
de ajuns ». Procesul erotic, folosindu-ne de abstracţiunile vechii
psihologii, este un complex de turburări sensuale, afective şi
chiar intelectuale, toate având însă ca origine şi finalitate actul
procreactiv. Poezia, care e o activitate lipsită de raţiune practică,
a folosit în genere elementul afectiv, iar din grupul senzaţiilor
numai pe acelea de al doilea ordin care, fără a îndeplini scopurile
generaţiei, sunt o ispitire pentru aceasta. Artele plastice trăesc
aproape numai din acest element, pe care îl putem numi voluptate,
rămânând convenit oarecum că reprezentarea actului procreativ
însuşi depăşeşte graniţele artei prin prea marea lui putere de con
tagiune. Baudelaire a îndrăznit totuşi să-1 figureze:
Tot ce-am gândit mai tânăr, tot ce-am cântat mai dulce
Tot ce a fost în contra-mi mai pur şi mai copil
S'a 'mpreunat în marea aerului steril
Ca razele lunei ce 'n nori stă să se culce
Ş'a format un înger frumos şi juvenil.
este tot atât de puţin sincer şi tot pe atât motiv literar ca şi sensua-
lismul superficial din unele strofe de tinereţe înrâurite de V .
Alecsandri:
. . . El îşi pare sieşi un demon căzut venit negru pe care un înger ce n'a
văzut decât pe Dumnezeu nu-1 poate iubi niciodată.
însă nu-1 luase într'un înţeles prea auster, fiindcă peste tot aproape
răsare un element pasional cel puţin, de voluptate stinsă, adunată
în privire, de pildă, ca în înger şi demon:
Cesara era să răcnească. . . Acum era să-i plesnească colanul.. . ea-1 des-
chie din sponci şi răsuflând din ce în ce mai liniştit, începu să privească între
gul acel model frumos, din a căruia muşchi şi forme respira mândria şi no
bleţă. . . Manele ei îi căzură în jos, căci era obosită de emoţiune, dar nu sătulă
de a privi. Tremura cu toate astea, ca varga, şi i-ai fi auzit clănţănirea din
ţilor, dacă n'ar fi ţinut gura strâns încleştată.
Ea-1 duse pân' la un hăţaş şi-1 împinse afară din grădină. Apoi se întoarse
şi, îmbrăţişând un trunchiu, zise încet şi c'un fel de ciudă. Ieronim ! te muşc !
Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse 'n odaia ei, şi rupân-
du-şi cu furie pieptarul de catifea, încâlcindu-şi părul atât de blond, ea se
uita în oglindă cu ochii înnecaţi de lacrimi şi cu buzele tremurătoare.
Apoi se aruncă în pat şi şoptea încet, foarte încet şi înnecată de suspinuri,
cuvinte dulci, nepomenit de dulci şi desmierdătoare, printre care străbătea
numai un nume pronunţat mai tare: Ieronim !
T u ştii acea noapte, când în patul tău te-am cuprins pentru întâia oară
în braţele mele. Când mi-am mlădiat corpul de corpul tău.
T u cei o curtenire
In glumă — şi doreşti
Să-ţi spun a mea iubire
In versuri franţuzeşti
Dar când sufletul îi este potolit şi pornit spre visare, o altă femeie,
de tipul Cesarei, se înfăţişează înaintea lui. Este femeia dragostei
paradisiace, instinctuale, graţioasă nu prin angelitate, ci prin ino
cenţă. Insă, fiindcă nevinovăţia este un semn al rămânerii departe
de complicaţiile sociale, idila eminesciană se va petrece în deosebi
în cadru natural, al unei naturi cât mai primare, cât mai apro
piate de Eden:
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de teiu de-asupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
*
Amândoi vom merge 'n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un teiu.
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
Dela stânele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept. . .
In loc, aşa dar, să cadă, excitaţi, într'o stare de febră, într'o hi-
peracuitate a conştiinţei, iubiţii odată cu îmbrăţişarea, cu intrarea
prin lumina de lună sau prin susurul de ape în ritmul cosmic,
sunt cuprinşi de somn:
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de teiu de-asupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
*
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi
Şi prin somn auzi-vom bucium
Dela stânele de oi.
G. CĂLINESCU
Ş C O A L A POLITEHNICĂ DIN
TIMIŞOARA
(CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 15 A N I D E EXISTENŢĂ)
*
# #
Ing. C. C. T E O D O R E S C U
Rectorul Şcoalei Politehnice
din Timişoara
SCRISORILE TRIMISE
DE DUILIU ZAMFIRESCU
LUI TITU MAIORESCU
124
R o m a , 1 3 / 2 5 Iuniu 1898 *)
Iubite Domnule Maioreseu,
V r e m e a t r e c e , fără să'mi mai a d u c ă , în învârtirea b u n u r i l o r
şi relelor vieţii, scrisori dela D - V o a s t r ă . D e ce ? S ă fiţi n e m u l
ţ u m i t de mine ? • • • M ' a m t o t gândit prin c e v ' a m p u t u t fi d i s
p l ă c u t , c u dinadinsul, şi n ' a m găsit n i m i c . Iar dacă v ' a m greşit
prin ceva, fără voia m e a , atunci e prostie, iar prostului din n ă s
care D o m n u l îi iartă.
Poate v ' a displăcut ultima m e a scrisoare. S e poate. D i s c i p l i n a
d e funcţionar ar fi trebuit să m ă facă să înghit h a p u l fără v o r b ă .
M i s'a p ă r u t însă că nedreptatea era atât de strigătoare, încât
ecoul ei putea ajunge până la D - V o a s t r ă . D a r ştiu e u c u m se
v ă d lucrurile de d e p a r t e . . .
I n sfârşit două rânduri de lămurire m ' a r găsi gata să m ă p o -
căesc de or ce greşală.
L e doresc c u atât m a i m u l t aceste rânduri c u cât vacanţele se
apropie şi D - V o a s t r ă plecaţi mai curând şi m a i departe. V ' a m
s p u s , c r e d , altă dată, c e sentiment ciudat deşteaptă în mine p l e
carea D - V o a s t r ă din ţeară, ca şi a t u t u r o r a m i c i l o r : î m i pare
că înstrăinarea m e a devine absolută. V a r a , în general, r ă m â n
singur la L e g a ţ i u n e şi m ă d u c în câte u n colţ de p r o v i n c i e
x
) Nu e rău ! Foarte bine !
2
) Bret Harţe.
noi trebuie să lăsăm urmaşilor o l i m b ă în care să se mişte liberi,
l i m b a vie a graiului nostru, fără expresiuni moarte, î m p r u m u t a t e
din cronicari, fără curiozităţi dialectale.
N e g r e ş i t că noi s u n t e m mai banali decât fraţii de d i n c o l o , î n
g r a i u l n o s t r u . D a r tocmai banalitatea aceasta este d o v a d ă de o a b s o
lută c o m u n ă înţelegere între toţi R o m â n i i din R e g a t şi din ea
v a eşi, p r i n t r ' u n p r o c e d e u de eliminare, l i m b a clasică a R o m â n i l o r .
L i m b a , în literatură, este c u m sunt colorile în p i c t u r ă : n u m a i d u p â
topirea, d u p ă repunerea fiecărui ton caracteristic în fiinţa t o n u l u i
d e alături se dobândeşte unitatea coloristului. C u v o r b e curioase,
c u locuţiuni singuratece, cu inversiuni prinse din mecanica l i m b e i
n e m ţ e ş t i , se pot, cel mult, scrie n o v e l e l e , în cari calfa de opincar
să zică fetei Maistorului « domnişoară A n o »; dar nici odată n u
se v a face o lucrare trainică.
D e altminteri e aşa d e l u n g ă v o r b a ! C r e d că în viitoarele m e l e
scrisori romane voiu mai insista asupra e i .
Ştiţi care este părerea m e a de rău, r e v e n i n d la D l . D r a g o -
m i r e s c u ? E s t e că, atât d-sa, cât şi d l . E v o l c e a n u , cât şi alţi doi
trei tineri, culţi şi foarte bine înzestraţi de fire, se pierd în
nimicuri.
Ş i aici vine în discuţie o altă chestiune, foarte i m p o r t a n t ă :
aceea a felului de a fi şi a trăi. A - ţ i asigura existenţa c u două-trei
catedre, a alerga dela u n pension la altul spre a-ţi lărgi temelia
b u n e i stări, este, d u p ă cunoscuta teorie, cea dintâi datorie a o m u l u i
c a r e vrea să fie liber şi stăpân pe d â n s u l .
L i b e r ? ! . . . S t ă p â n pe dânsul ? ! . . . E s t e liber şi stăpân pe dânsul
fericitul căruia i-a rămas o avere de mâncat. Şi mai este liber şi
stăpân p e dânsul nefericitul care îşi poartă fantazia aprinsă dela
E n a c h e la C o s m a şi de la acesta la u n altul, m e s t e c â n d pururea
versuri sau trăind n u m a i c u halucinaţiunea viitorului său r o m a n .
C i n e n u intră c u tot sufletul în opera sa, acela v a face criticuţe,
fleacuri de h a z , dar niciodată n i m i c durabil.
C u câtă emoţie î m i aduc aminte d e unele părţi din viaţa lui
E m i n e s c u p e când e r a m la România liberă şi'l c u n o ş t e a m de a p r o a p e !
C u câtă nedomirire mă gândesc la berăriele lui C a r a g i a l e ! —
T o a t e aceste sunt lucruri c e n u se potrivesc c u firea şi d e p r i n
derile m e l e . Ba chiar îmi displac şi mă desgustă, c â n d mai cu seamă
s u n t şi şirete.
D a r n u m a i în părăsirea c o m p l e c t ă (fie chiar şi v r e m e l n i c ă ) a
intereselor pământeşti, se poate urca mintea în u n g h i u l ascuţit al
creaţiunei adevărate. N u m a i prin isolare de o a m e n i , prin s i n g u
rătate, c u l t u l ideii se întinde stăpânitor p e viaţa noastră.
Şi aşa m a i departe, — se poate scrie m u l t şi b i n e .
E u aşi v o i să v ă spun că literatura, care ne-a apropiat în m u l t e ( l e ) ,
n u trebuie să n e înstrăineze î n n i m i c . O p i n i u n i l e D - V o a s t r e
asupra m e a , care î m i par c a m j e n a t e , să rămâie şi chiar să se m a n i
festeze ca opiniuni de scriitor, iar prietenia să fie p r i e t e n i e . .
O a r e , se poate ?
O uşoară tremurare de nesiguranţă î m i opreşte c o n d e i u l .
C u toate astea, c r e d că se p o a t e , — c e l p u ţ i n dela mine la D - V o a s -
t r ă . E u o ştiu din experienţă.
T e r m i n â n d , — r o g p e d-na M a i o r e s c u să primească c u veselă
şi luminată faţă, respectuoasele m e l e sărutări de mână, iar p e
D - V o a s t r ă să mă credeţi totdeauna
devotat şi supus*)
125
2
Roma, 7 Iuliu/25 Iuniu 1898 )
Iubite domnule Maiorescu,
3
Scrisoarea de faţă v a călători o dată c u D - V o a s t r ă . Beata l e i ! . . . ) .
V ă scriu aşa de r e p e d e , ca să m ă reabilitez, d u p ă mutra histerică
c e a m făcut'o c u ultima m e a epistolie. E r a m enervat. V ă s c r i
sesem c u aproape două luni înnainte, e x p u n â n d u - v ă situaţiunea c e
m i se părea simptomatică şi gravă, şi n u avusesem n i c i u n c u v â n t
x
) Cel mult.
-) In text e « ne », vădit o scăpare de condei.
O r Giuno or Junius Brutus p a r a fi naşii săi. D a c ă e Giuno n u
m e r g e de l o c , a d m i ţ â n d nestatornica formaţiune românească de la
g e n e t i v u l Giunonis; a p o i : greceşte iounios, italieneştegiugno, frân-
ceşte juin (masculine ca g e n şi cele două dintâi ca terminaţiune).
D a c ă e Junius ar eşi m a i uşor Junie, dela g e n e t i v ; dar atunci de c e
Junius, n u m e de o m , să se facă Junie în 13 şi n u şi Junie Lecca ? d e
c e Julius Caesar să n u se facă Iulie Cesar p e româneşte, ceea c e
ar fi foarte Iulişca ?...
I n sfârşit, p e m i n e asemenea lucruri n u m ă p r i v e s c .
D a c ă tineti la l u m e , asa v a fi anul viitor, si m u l ţ i si foarte m u l ţ i
alţii, în cari tinereţea D - V o a s t r e vecinică să n e scuture p e toţi d i n
melancolie şi s c i r o c c o , p r e c u m edera l u i C a r d u c c i c u t r u n c h i u l
c o p a c i l o r . . . l'ilice nera, a c u i d'allegra giovinezza il tronco l'edera
x
v e s t e ) . N u ' i aşa M - m e M a i o r e s c u ?
A l D - V o a s t r e devotat
Duiliu Z.
R o m a , 5 / 1 7 S e p t e m b r e 1898
Iubite domnule Maiorescu,
l
) Tufa neagră, căreia edera, de tinereţe veselă-i îmbracă trunchiul.
A ş t e p t să'mi scrieţi câteva pagini fulgurante. Ştiţi că e u v ă
păstrez s c r i s o r i l e ; b a , câte odată, c â n d m i - e dor de D - V o a s t r ă , l e
1
şi recitesc, chiar dacă m ă tractaţi ) de histeric, — m a parole d ' h o n -
n e u r ! E atâta suggestionantă tinereţe în unele dintr'ansele, d u p ă
ce le citesc, î m i v i n e să cânt sau să scriu, ceea c e pentru mine e
tot u n a . U n e fontaine de J o u v e n c e , q u o i !
N o i n e - a m întors dela T i v o l i de zece zile. E ceva c a m cald
la R o m a , dar e f r u m o s . T o a m n a trece p e s u s , senină. F u g
turlele în limpeziciunea albastră, c u o îndrăzneală nespusă, —
până c e vine s c i r o c c o ; iar atunci, c r a c ! oameni şi turle au aerul
bleojdit.
C e a m făcut la T i v o l i . . .
O să vedeţi în c u r â n d : o c o m e d i e p e perete, u n fel de z a h a -
riseală pesimistro-optimistă, d i n care n u se înţelege decât că
L y d d a e femee iar n u cetate şi că r o m a n u l ar vrea să fie scris în
formă epistolară.. S p e r să v ă p o t trimite p e la sfârşitul lunei partea
I-a pentru C o n v o r b i r i , cari sunt reduse, bietele, la cea m a i simplă
expresie. . L u c r a r e a se c h i a m ă :
L y d d a (Scrisori r o m a n e ) , ceva c u două titluri, a la Ştefan cel
Mare sau furtuna marelui rău, tragodie de d l . A r d e l e a n u .
C u G u v e r n u l , m a i m u l t stau decât m e r g . D u p ă ultima D - V o a s t r e
scrisoare, m i - a administrat o mustrare în toată forma, s u b c u v â n t
că n u ştiu să fiu respectuos c u superiorii. C u m dracu să fii r e s p e c
t u o s ! . . . A m c r e z u t că e de prisos a r e c u r g e la protecţiunea d-lui
C a r p deocamdată, şi m ' a m mărginit a face scuze c u i în drept,
u r m â n d ast-fel poveţele D - V o a s t r e . M ă mângâiu c u ideea c ă
fondul până a c u m stă în p i c i o a r e : c r e d , în a d e v ă r , că serviciul
L e g a ţ i u n i i se face c u toată seriozitatea şi că informaţiunile m e l e ,
m u l ţ u m i t ă încrederii G u v e r n u l u i italian, sunt printre cele dintâi
şi cele m a i sigure.
D a ţ i - m i v o i e , sfârşind, să v ă îmbrăţişez c u iubirea de totdeauna
şi să v ă r o g a e x p r i m a d o a m n e i M a i o r e s c u respectuoasele m e l e
omagii.
Al D-Voastre
1
) Dacă aici cuvântul e subliniat, e pentrucă probabil Duiliu Zamfirescu
vrea să scoată în relief, cu o uşoară ironie, felul personal şi latinist cum îl
întrebuinţa Maiorescu. El zicea şi «tractat» de pace, nu «tratat».
127
R o m a , 28/10 O c t . 98
Iubite domnule Maior eseu,
V ă trimit a c i — a l ă t u r a t 64 pagini din v i i t o r u l r o m a n . N u ştiu de
veţi putea înţelege ceva din ceea c e e scris până a c u m . G â n d u r i l e
m e l e sunt multe şi sucite, şi n u m a i când lucrarea v a fi întreagă,
se v a vedea c e a m v r u t să fac şi ce portee morale v a a v e a .
V ' a ş i ruga deocamdată să n u schimbaţi n i m i c , — decât n u m a i
erori de date şi de fapte, dacă veţi g ă s i . I n c o l o , toate curiosităţile
m e l e să rămână c u m sunt. C e s p u n eu acolo, şi mai cu seamă c e
v o i u spune î n urmarea scrisorilor romane ale tânărului, este c o n
vingerea m e a , puternică şi definitivă, ca îndreptariu al vieţii.
Partea a I l - a , care se v a prezenta sub forma unor însemnări zilnice
ale bătrânului de la C o s t i e n i , v a fi urmarea logică, în fapte, a celor
enunciate în partea I-a.
D e o c a m d a t ă atât, aşteptând să v i n ă v r e m e a c o n g e d i u l u i . C â n d ?
N u ştiu. P r o b a b i l prin Ianuarie viitor.
V a r a aceasta a m prefăcut încercarea de piesă de a c u m 5 ani,
T h a r g e l i a , şi a m t r i m i s ' o lui G r ă d i ş t e a n u , prin O l l a n e s c u . V o m
v e d e a d e se poate j u c a .
V ă doresc şi v ă aştept scrisorile cu cea mai mare b u c u r i e .
A l D - V o a s t r e foarte devotat
128.
R o m a 30 O c t . / n N o v . 98
Iubite domnule Maior eseu,
î m p l i n e s c astăzi 40 de ani, — zi solemnă între toate. I n cercul
restrâns al familiei, a m simţit că farmecul vieţii trecute a dispărut,
şi u n altul, n o u , i-a luat l o c u l ; î n ochii băeţilor mei m i s'a p ă r u t
că renaşte tinereţea şi se pregăteşte gândirea viitoare, — în ai fetei,
că se înfiripează blândeţea senină, equilibrul sufletesc al unei rase
latine m o d e r n e , în care toate virtuţile sunt c u putinţă. A ş i putea să
a d a u g că a m a v u t , l i m p e d e , noţiunea unei răsplate morale ce stă
în î m p l i n i r e a datoriei.
I n depărtarea aceasta, î n care firea m e a şi-a făcut o învelitoare
c u o culoare nouă, ca la unii g â n d a c i ţesători, hrăniţi cu frunză
străină, socotesc că a m rămas acelaşi, c u fondul sufletesc m o ş
tenit de la părinţii m e i , r o m â n i . C e - a fost până a c u m acest fond ?
C r e d , hotărît, că a fost b u n , fiindcă m ' a păzit de greşeli care
mânjesc bolta lăuntrică a c o n ş t i i n ţ e i ; a fost poate c a m l u n g în
x
e v o l u ţ i u n e , e le cose l u n g h e diventano ş e r p i ) ; a fost violent î n
2
unele năzuinţi, iubitor de sine şi v a n o - g l o r i o s ) . P u t e a - v o i u să m ă
tămăduesc de ceea c e a fost rău ?
P a t r u z e c i de a n i !
M a i m u l t de jumătatea vieţii s'a d u s . P a r c ă imaginea i n d i v i d u a
lităţii noastre abstracte surâde la o parte. S u b i e c t i v , aşa şi e : s u n
t e m eterni în clipa noastră. A s t a şi formează marea dificultate în
noua m e a credinţă, despre care v ă voiu scrie c â n d v a .
N u v ă veţi mira că m ă adresez D - V o a s t r e în ziua aceasta, s o l e m n ă
pentru m i n e . A ţ i înţeles, c r e d , de m u l t , cât de mare p r e ţ p u n p e
stima D - V o a s t r e . T r e b u e să adaog astăzi, că imaginea D - V o a s t r e
a fost ca « i l m i o b u o n D u c e » c u m zice D a n t e , în acest sens că n i c i o
dată n ' a m luat o hotărîre însemnată, fără să mă întreb « c e ar zice
d-1 M a i o r e s c u ». E , î n adevăr, aşa, şi c r e d că e bine şi drept s'o ştiţi,
fiind ascendentul acesta moral asupra u n u i o m ca m i n e , care trece
peste valoarea m e d i e a R o m â n i l o r , c e l mai sincer omagiu ce v i se
poate a d u c e .
A c e s t e a ţineam să v i le s p u n .
C u c e i 40 de ani ai m e i , m ă î n c h i n respectuos D - n e i M a i o r e s c u ,
care poate n ' a ajuns încă la această înaintată vârstă şi n u cunoaşte
3
durerea de a mărturisi a t i m p u l u i irreparabilă v i n ă ) .
N i c i e u n'aşi mărturisi-o, dacă n ' a r exista infamul de buletin
al M i n i s t e r u l u i , î n care stă scris, n e g r u pe a l b , când şi u n d e . D a r ,
despre t i m p , e u a m o teorie, care se apropie de c e a kantiană, prin
aceea că îl neagă, obiectiv, şi m e r g e dincolo de c e a kantiană prin
aceea c ă , şi subiectiv, îl r e d u c e la spaţiu. S u n t gata a o p u n e la d i s
poziţia oricui are nevoie de o asemenea reţetă.
130.
D u m i n e c ă , C r ă c i u n n e m ţ e s c 1898
Iubite domnule Maiorescu,
M ă grăbesc a v ă trimite urmarea şi sfârşitul părţii I din L y d d a ,
sperând că va ajunge la B u c u r e ş t i , înainte de plecarea D - V o a s t r e
în străinătate. C u partea a 2-a se va desfăşura adevăratul r o m a n ,
s u b titlul însemnările bătrânului. D i n mila D o m n u l u i , conferinţa s'a
terminat, iar la L e g a ţ i u n e au sosit doi ataşaţi; v o i u putea fi mai
l i b e r şi voiu putea lucra în p a c e . Ţ i u să n u se întrerupă publicarea
romanului.
V ă u r e z sărbători fericite, viaţă lungă şi tânără. M i n u n a t
m i n u n a t discursul dela S e n a t ! U n suflu de activitate rodnică
p a r e a trece peste D - V o a s t r ă dela o v r e m e încoace, a cărui e l a b o
rare lăuntrică trebue căutată, de sigur, în fericirea casnică. Aceasta
v a fi u n titlu d e glorie a D - n e i M a i o r e s c u , căreia îi sărut m a n i l e .
C u bine şi sănătate
al D - V o a s t r e
R o m a , 12 I a n . / 3 i D e c . 99
Iubite Domnule Maiorescu,
x
) Abbazia.
U r â n d u - v ă ani mulţi şi tineri, atât D - V o a s t r e cât şi D - n e i M a i o -
r e s c u , aştept să-mi scriţi, când şi c u m veţi putea.
A l D - V o a s t r e devotat şi b u n a m i c .
132.
{Bucureşti 12}24 Fevr. 1899
de mâna lui T i t u M a i o r eseu)
Scumpă doamnă Maior eseu,
x
F i i n d - c ă v ' a m recunoscut slova, da-ţi ) voie să v ă r ă s p u n d
D - V o a s t r e . P r i m e s c cu cea mai mare p l ă c e r e , pentru mine şi p e n t r u
traducere. M a i m u l t : v ă r o g să-mi permiteţi a v ă prezenta p e însu-şi
traducător, p e n t r u c a , p e la 9 o r e , să citească el traducerea celor
v r e o două capitole ce sunt gata. Ş i , spre a n u complica l u c r u r i l e
cu răspuns la răspuns, v ă r o g să lăsaţi v o r b ă feciorului da sau nu.
V o i u trece eu astăzi p e la D - V o a s t r ă .
C u toate omagiile respectuoase ale
devotatului
233-
F o c ş a n i , 15 M a r t i u 1899
Iubite domnule Maior eseu,
î n a i n t e de a pleca, daţi-mi voie să v ă e x p r i m sentimentele m e l e
d e gratitudine, pentru calda prietenie ce şi de astă dată aţi b i n e
voit a-mi arăta. C u m v ' a m spus în totdeauna, silinţa mea se îndreaptă
către bine şi f r u m o s , şi, p r i n chiar aceea, către D - V o a s t r ă , c u
stăruinţa cu care plantele se îndreaptă spre l u m i n ă . P l e c liniştit %
») Daţi.
războaelor, — subiect potrivit c u soldăţimea de aici. î m i pare
rău că n u m'aţi auzit nici o dată, ca să-mi spuneţi de ştiu v o r b i
sau n u .
R o g p e d o a m n a M a i o r e s c u să primească omagiile cele m a i d e v o
tate şi respectuoase, iar p e D - V o a s t r ă să credeţi încă odată în
recunoştinţa u n u i b u n şi respectuos prieten.
134-
Telegramă
R o m a ( j / 2 3 Aprilie i8gg, de mâna l u i T i t u M a i o r e s c u )
si consistant a d v e r s u m m e castra n o n u i m e b i t *) c o r m e u m =
petronius = (Duiliu Zamfir eseu, de mâna lui T i t u M a i o r e s c u ) .
"35-
p e r s o n a l şi confidenţial
Iubite domnule Maiorescu,
U r m ă r e s c de câteva zile cu cea mai mare nerăbdare soluţiunea
crizei de la n o i , şi, trebuie să v ă mărturisesc, n u m a i astăzi î n c e p să
respir, astăzi, când v ă d din jurnalele noastre c ă d-1 C a r p n u c e d e a z ă .
E u n u a m nici o autoritate; c u toate astea, n u m ă rabdă i n i m a '
să n u s p u n , să n u strig de d e p a r t e : « n u c e d a ! n u c e d a ! » . P e cât
trăia bătrânul, situaţiunea j u n i m i s m u l u i şi a d-lui C a r p în special
era p e n i b i l ă ; prin moartea l u i C a t a r g i u , această situaţiune s'a l i m
p e z i t : n i m e n i , afară de d-1 C a r p n u poate l u a direcţiunea afacerilor.
E o logică i n e l u c t a b i l ă : D - s a a fost steajerul în g u v e r n e l e de
la 88—95 ; d-sa a p r o v o c a t căderea partidului de la p u t e r e ; d-sa a
anunţat în m o d profetic, prostiele lui S t . şi căderea l i b e r a l i l o r ;
acţiunei j u n i m i s m u l u i în Senat şi C a m e r ă , şi acţiunei D - V o a s t r e ,
plină de tinereţe, în reuniuni p u b l i c e , se datoreşte căderea lui S t . ;
— prin u r m a r e e fatal ca d-1 C a r p să fie chiemat la p u t e r e . T o a t e
acestea, fără a m a i socoti că d-sa este singurul o m politic c u destulă
autoritate morală spre a schimba deprinderile mizerabile de până
a c u m . E s t e dar în interesul ţărei ca d-1 C a r p să n u c e d e z e . A l t ă
ocaziune în care ideile fondamentale ale j u n i m i s m u l u i să fie p u s e
1
) timebit (oricât stau împotrivă-mi ostile, iiu se va teme inima mea).
în aplicare, n u se mai prezintă. S ă n u o pierdeţi. A z i , sau peste
2 l u n i , sau peste 2 ani, d-1 C a r p trebuie să ajungă P r i m M i n i s t r u
nediscutat.
înainte de a sfârşi, iată o opiniune pe care e bine să o cunoaşteţi.
T e x t u a l . S a u r m a : V o u s aurez u n G o u v e r n . C a r p p .
L a h . : O u Cantacuzene.
S a u r m a : Je ne crois p a s : entre Ies d e u x il n ' y a p a s de c o n i -
paraison possible. V o u s aurez C a r p p au p o u v o i r .
I n fugă, c u dragoste şi deplină speranţă.
Petronius
9/21 A p r i l 99
136.
R o m a 16/28 A p r i l e 1 8 9 9
Iubite domnule Maiorescu,
P r e s u p u n â n d că n u aţi plecat nicăeri, v ' a m trimis u n v o l u m
italienesc Quo vadis, spre a petrece vacanţele de Paşte în cetirea s c e
nelor creştineşti de pe v r e m e a lui N e r o n e .
A s t ă z i a m primit şi p e R u d y a r d K i p l i n g . M ă voiu da afund în
cele senine ale fantaziei. B i n e că s'a format cabinetul la u n fel, ca
să scap de neliniştea "politicei. î n c h i p u i ţ i - v ă că de când m ' a m
întors d i n c o n g e d i u , n ' a m mai a v u t z i a l b ă : b a cade, ba n u c a d e ;
ba v i n unii, ba v i n alţii. I n sfârşit au venit alţii. B i n e , frate.
C u m n a t u - m e u , întors astăzi de la N a p o l i , î m i z i c e a : il partito
c o m p o s t o di giunimisti p e r n o n essersi mişti, sono rimasti
1
digiuni ).
Joc de c u v i n t e . I - a m răspuns c u u n « e v v i v a C a r p ! » strigat d i n
toată inima, încredinţat c u m sunt că n u m a i astfel u n şef de partid
r ă m â n e în picioare, numai neştirbind prin nici o concesiune a u t o
ritatea sa. Spectacolul p e care'l prezintă Italia, a cărei politică
d e c o m p r o m i s i u n i şi promiscuităţi face c ă partidele n u mai p o t da
g u v e r n e statornice, se repetă întocmai şi la n o i . Alianţa c o n s e r v a t o
rilor c u radicalii, în R o m â n i a , î m i aminteşte c o n u b i u l R u d i n i -
') Joc de cuvinte, fără înţeles în altă limbă: «Partidul alcătuit din juni
mişti, pentrucă nu s'au amestecat, au rămas răbdători» (di giunimisti = di-
giuni+ mişti: răbdători, puşi la post + amestecaţi).
Cavallotti (cel dintâi şeful dreptei, c e l de-al doilea şeful d e m a
gogiei milaneze). R u d i n i a c ă z u t dela p u t e r e din această cauză, şi
doar Cavallotti n u intrase î n M i n i s t e r .
A c u m , o m i c ă întrebare, — c u relativul ei răspuns. A s t ă z i a m luat
u n a b o n a m e n t la Constituţionalul. C e faceţi c u Constituţionalul ?
3 7 >
R o m a 27 M a i / 8 I u n i e 1899
Iubite domnule Maiorescu,
V ' a m scris zilele trecute spre a v ă recomanda p e d-1 P a v o n c e l l i ,
care vine în R o m â n i a să ia socotelile reprezentantului său d i n
Brăila şi, la rigoare, să'l toarne la puşcărie. C o n f i r m scrisoarea dată
în mâna d-lui P a v o n c e l l i : fost ministru în cabinetul R u d i n i , o m
a v u t şi u n o m c u m se c a d e , deşi napoletan. L ' a m adresat D - V o a s t r e ,
spre a'l sustrage d e la adesea neomenoasele exploatări ale avocaţilor
noştri.
V ă m u l ţ u m e s c de nostima scrisoare-jurnal din u r m ă . E însă
urgentă nevoie d e o a d o u a , spre a mă scoate din încurcăturile î n
care m ă aruncă citirea zilnică a jurnalelor noastre. M ă r o g , Petraşcu
este sau n u este j u n i m i s t . D - V o a s t r ă ziceţi nu ; Constituţionalul
z i c e da. W o d ă ori H â n c u ?
T o t în C o n s t . mai citesc unele articole de fond c e - m i par pri
mejdioase. A r fi bine ca chestiunea transilvană să fie atinsă n u m a i
d e acele persoane ale partidului care o cunosc astăzi şi ştiu c u m au
s'o trateze m â i n e .
A ş i dori s ă ' m i răspundeţi dacă L a h o v a r y a dat ochi cu v r e u n u l
din D o m n i e l e V o a s t r e . M i e î m i pare că Independenţa e gata să
îmbrăţişeze cauza junimistă, ceea ce n u ar fi de despreţuit. Personal,
L a h . e o m cinstit, o m de ordine şi conservator înăscut. M e r g e a
c u S t u r d z a în ultimele v r e m u r i , fiind-că acesta fusese foarte gentil
c u e l d u p ă o m o r u l lui frate-său. A m v o r b i t adesea c u L a h o v .
despre situaţiunea partidelor dela n o i . E l v e d e a î n d-1 C a r p , încă
de p e când trăia C a t a r g i u , p e adevăratul şef al partidului c o n
servator, iar î n u r m a alegerii lui C a n t a c u z i n o , n u ' ş i încăpea în
piele d e n e c a z . Părerea m e a este că e l v a da j u r n a l u l u i său direc
ţiune în sens j u n i m i s t , fără nicio condiţiune, n u m a i să n u fie
maltratat sau luat peste picior. V ă r o g să luaţi î n consideraţiune
vorbele m e l e . L a h o v . e personal b o g a t , n u aspiră să j o a c e r o l p o l i
tic c a reposatul său frate, fiind-că atunci n ' a r fi avut decât să
rămână î n partidul liberal, u n d e , la o viitoare formaţiune, ar fi
d e v e n i t de sigur M i n i s t r u l A f . Străine.
D e s p r e m i n e , c u m m ă ş t i ţ i : stau liniştit şi aştept ziua de mâine
c u î n c r e d e r e . A m închiriat p e vară o casă la Frascati, u n d e v o i u
încerca să l u c r e z c â t e - c e v a . V r e m i l e d i n u r m ă l e - a m t r e c u t c o o r
donând nişte note relative la unele curioase cuvinte româneşti,
ce se găsesc aidoma în limba italiană. O eşi vreodată c e v a , sau n u ,
asta e altă socoteală. C â t e o dată m a i bate v â n t u l a p o e z i e , apoi a
r o m a n , apoi a n i m i c , şi trece v r e m e a . A m î n c e p u t a simţi bucuria
vieţii prin o c h i : a o vedea c u m se desfăşură p e dealuri, î n caldul
v e r e i , arsă de patimi, tânără sau c a d u c ă . O instinctivă t e m e r e de
moarte par'că m ă face să cred c ă n ' a m trăit destul de d i n p l i n .
E o copilărie, fiind că la u r m a u r m e i , n ' a m de c e m ă p l â n g e ; dar
asta e nestatornicia firei noastre.
F l e a c u r i , ziceţi D - V o a s t r ă , şi sus i n i m a ! B i n e , aşa să f i e .
C u multă şi statornică iubire a nestatornicei firi.
138.
]
R o m a 10/22 Iunie 1899 )
Iubite domnule Maior eseu,
Z e c e / 2 2 I u n - î ' e ! . . . fiind-că aşa aţi p o r u n c i t .
Regăsesc scrisoarea D - V o a s t r e d i n N o e m v r i e 9 5 , c u novela aci
alăturată. Recitindu-le p e a m â n d o u ă , le g ă s e s c : scrisoarea, n u se
(urmează)
Pentru text întocmai şi note
EMANOIL BUCUŢA
Le Lys
C R I N U L
B e r l i n . M u z e u l î m p ă r a t u l u i F r e d e r i c . Săli n e n u m ă r a t e , splen
d i d e . L e străbaţi c u privirile încărcate de daruri, c u g â n d u l înaripat.
V i z i u n i grandioase, obsesii de linie, de coloare, de d u h plastic.
L i r i c ă procesiune de surprinderi şi b u c u r i i . Viaţa de măreţie
şi tăcere a câtorva secole de pictură.
î n t r ' o c a m e r ă lăturalnică te opreşti înaintea u n u i tablou m ă
r u n t , s i m p l u , c u desăvârşire osebit. U n cristal de l u m i n ă . U n
g â n d i n t i m î n c r e m e n i t s u b luciul unei pietre preţioase. U n accent
sufletesc încântător, ecoul — în c e înaltă gingăşie — al u n e i raze
de s o a r e ; u n fragment de taină picturală s u b neînchipuită l i m
p e z i m e . Priveşti de aproape. A c e e a ş i minunată î m b i n a r e de taină
şi l u m i n ă stărueşte. T a b l o u l vădeşte u n m e ş t e ş u g fără seamă,
atmosfera sa este d e o claritate perfectă şi simţi pâlpâind această
atmosferă o viaţă d e o stranie delicateţă.
Citeşti: Vermeer v a n Delft.
A i v ă z u t minunaţi D i i r e r , R e m b r a n d t , R u b e n s şi totuşi î n
faţa acestui c a d r u sărac toate luxuriantele imagini se şterg. A c u m
bogăţia altor pictori s t i n g h e r e ş t e : excesivă, stângace, retorică.
A c i n i m i c neobişnuit. O fată, u n gest, l u m i n ă . O fată s u b bogăţia
albă a ferestrei, o fată c u înfăţişarea b a n a l ă ; u n chip lipsit de o r i c ţ
înţeles adânc, de orice avânt, de orice s t r ă l u c i r e ; o fată î n faţa
unei o g l i n z i . Liniştită, aproape puerilă îşi priveşte colierul de
mărgele.
Priveşti şi te simţi fără de veste turburat, fericit, legănat de u n
farmec neclar.
C e b u c u r i i ciudate trezeşte glasul i n t i m al acestui t a b l o u , fără
subiect, fără mişcare, fără i d e i ? C e subtile modulaţii se desprind
din acest tineresc i m n de l u m i n ă ?
C a să ajungi î n faţa acestui chip neînsemnat, ai trecut pe lângă
toate comorile de v i s ale a p u s u l u i . A i surprins ce au mărturisit
în patimă şi în coloare, marii vizionari ai picturii despre dragoste,
glorie şi moarte.
S'au îngânat în sufletul tău toate j o c u r i l e de u m b r ă şi de c â n
tec ale atâtor p o e m e plastice. A u t r e m u r a t în inima ta fiorii iniţierii
picturale, şi o clipă ucenic prin v e a c u r i , al vestiţilor maeştri, te-au
stăpânit faimoasele învingeri şi tainicele b u c u r i i ale tehnicei savante.
Ş i totuşi, a c u m n u le mai poţi i u b i ; stai prins, n e d u m e r i t , d e s -
legat de amintiri şi încerci să pătrunzi această t i n e r e ţ e a atmosferei,
această fragedă transparenţă a colorii, acest dialog de o rece sua
vitate dintre l u m i n ă şi l u c r u r i .
V r e i să pricepi c o m p a r â n d , stabilind asemănări, înrudiri, filiaţii.
D a r n i m i c din t r e c u t nu-ţi î n d r u m e a z ă înţelegerea. G â n d u l se
z b a t e , fără să afle n o i m a intimă. F a ţ ă de u n cult plastic, de o poezie
atât de pătrunzătoare, bătrânii idoli ai picturii n u mai s u n t dătători
de s e a m ă .
Ş i turburarea creşte, fără ca rostul adânc al acestui capriciu
de l u m i n ă să se lase c u p r i n s .
S u b această limpede strălucire de emaliu se a s c u n d s e m n e l e
u n u i rit pictural i n e d i t .
înlături vechile admiraţii. înlături ascuţita p ă t r u n d e r e , linia
fără de greş a m u l t socotitului D i i r e r , înlături orgia de coloare şi gest
a sensualului R u b e n s , înlături neliniştea de u m b r ă şi d u h a b i b l i
cului Rembrandt.
Ceilalţi O l a n d e z i , micii maeştri, c u m li se s p u n e , par în faţa ace
stei picturi, g r e o i , prozaici, îndepărtaţi în v r e m e şi î n spirit.
D e ce această artă de o fineţe atât de reţinută, de o puritate atât
de aleasă, m â n g â e , stăpâneşte, c o n v i n g e ?
I n tabloul peretelui alăturat, o simplă sofragerie olandeză.
O femee tânără, gustă u n pahar de v i n . S o ţ u l ei, î n picioare,
o priveşte.
Ş i î n faţa acestei atmosfere familiale şi totuşi nefiresc de l i m
p e z i , î n faţa acestei l u m i n i încremenite în care toate esenţele
vieţii par transparente, abstracte, infinite, simţi aceeaşi tur-
burare.
T a b l o u l de două p a l m e , d i n L o u v r e . U n cap b l o n d de fată,
aplecat peste gherghef.
D e g e t e l e r o b o t i n d c u delicată atenţie asupra broderiei înflorite
î n c h i p u e s c o fluturare de petale.
I n l u m i n a l i m p e d e c e amănunţeşte c u rafinată gingăşie pla
nurile obiectelor, mâinile acestea, modelate n u m a i c u două t o n u r i
de coloare, trăiesc c u o intensitate surprinzătoare, aproape d u r e
roasă.
V i a ţ a acestor mâini înseamnă o notaţie de o ascuţime atât
de neobişnuită, d e o sensibilitate atât d e înaltă, încât te surprinzi
a d m i r â n d c u respiraţia tăiată. Este u n fragment de v i z i u n e p r o u -
stiană a realităţii plastice, transpusă î n coloare.
Detaliul n u devine nici o clipă înregistrare sentimentală sau
anostă şi ticăită analiză a m i c r o c o s m u l u i material, c i , săturat d e
spirit, subliniat de e m o ţ i e , el respiră s i m p l u şi p u r în viaţa între
gului.
V e r m e e r preţueşte mai c u seamă g a m a colorilor r e c i , de aris
tocratic r a f i n a m e n t : cenuşiuri de nuanţă argintie, tonurile aci
dulate ale albastrului, paloarea g r a v ă a g a l b e n u l u i ; tonuri ce îngă-
d u e s c u n j o c delicat al valorilor de u m b r ă şi l u m i n ă .
C u aceste e l e m e n t e , savant m â n u i t e , c u nesfârşită grijă dozate,
c u stăruitoare iubire cercetate, realizează V e r m e e r poezia intimă
a personajelor sale în fermecătoareaa atmosferă a interiorurilor
sale o l a n d e z e .
F e t e l e tinere, pictate de V e r m e e r , neuitatele c h i p u r i !
II
Delft, port cu ape grele. . .
III
IV
. . -symboles
Q u i l'observent avec des regards f a m i l i e r s . . .
(Baudelaire, Correspondances).
x
) Apărute mai târziu în Life's Handicap (1891).
C a şi C a r l y l e înaintea sa, c a şi W e l l s d u p ă e l , K i p l i n g v e d e
omenirea desenată î n eternitate, de mâna eroului. E a singură tra
sează calea dumnezeiască a o m u l u i . P o p o r u l , mulţimile acoperă
cu praf, şterg c u desordine u r m e l e eroului prin v i a ţ ă ; e r o l u l
conducătorilor, elitei politice, să regăsească aceste table ale legii
eroice, şi să instruiască p o p o r u l întru e l e . Esenţa vieţii e d a t o r i a ;
slujba v i e ţ i i : jertfa pe altarul Datoriei, n o r m a ei e r o i c ă :
« Mama lui, Radha Pyari, — Radha cea drăgăstoasă — care fusese prinsă
« în aceeaşi partidă ca şi Khala Nag, îi spuse, înainte ca fildeşul lui de lapte
« să-i fi dat, că elefanţii care se sperie, totdeauna îşi fac rău; şi Khala Nag
« ştia că sfatul i-a fost bun, fiindcă întâia oară când a văzut o bombă explo-
«dând lângă el, a dat înapoi ţipând, într'un mănunchi de carabine, şi
« baionetele l-au înţepat în toate regiunile moi. Aşa că înainte de 25 de ani
« el se lasă de speriat; şi aşa, era cel mai îndrăgit şi mai bine îngrijit elefant
« dela Departamentul Indiilor. El cărase corturi, corturi în cantitate de o
« mie două sute funzi greutate în marş în India de Sus. Fusese suit din ciocul
« unei macarale cu abur, pe un vas, dus pe apă zile întregi şi pus să care mortar
« în spinare, într'un ţinut ciudat şi stâncos, departe de tot de India; văzuse
«pe împăratul Teodor zăcând mort la Magdala; şi venise înapoi cu vaporul
< indicat, vorba soldaţilor, la medalia de război abisiniană ! îşi văzuse colegii
« murind de frig şi epilepsie, de foame şi insolaţie, sus la locul numit Aii
« Musjid, zece ani mai târziu; şi după aceea fusese trimis în Sud mii de mile,
« ca să tragă şi să aşeze grămezi de grinzi uriaşe de lemn de tek, la cherestelele
« din Moulmein. Acolo, mai-mai să omoare un puiu nesubordonat de elefant,
« care tot trăgea la fit când era vorba de partea lui de lucru cuvenită ».
N u v i se pare c ă e v o r b a de u n soldat, de u n e r o u de r ă z b o i ,
sau lucrător e n g l e z ? I n orice c a z , aţi v ă z u t , e v o r b a de D e p a r t a
m e n t u l I n d i e i , şi de efortul p e care fiecare trebue să-1 d e p u n ă
întru îndeplinirea datoriilor faţă de g u v e r n .
C â n d n u sunt funcţionari leali ale imperiului britanic, a n i
malele l u i K i p l i n g sunt o a m e n i . A d i c ă înzestrate c u capacităţi
o m e n e ş t i , — n u m a i c ă la a zecea sau a suta p u t e r e . N e a f l ă m
atunci, c u imensă plăcere într'o l u m e d e uriaşi m i n o r i , — o c o s m o
gonie o a r e c u m de curs primar, dar candidă şi bine dispusă, mistică
şi u m o r e s c ă . . .
R o m a n u l c u accese a u t o b i o g r a f i c e : The light that failed ( L u
m i n a care s'a stins) e m u l t inferior povestioarelor. Iar Kim dacă
p e alocurea le egalează, e fiindcă-i m a i m u l t o droae d e istorioare
şi episoade d e viaţă indiană.
T o t u ş i , ceea c e rămâne ca cea mai mare realizare kiplingiană
în p r o z ă , e seria de t i n e r e ţ e : Soldiers three (Soldaţi trei la n u m ă r ) ,
d e poveşti de u n h a z nespus şi cuceritoare veritate, î n j u r u l a trei
soldaţi. P r i m u l dintre cele şase v o l u m a ş e c u copertă de hârtie,
care între 1887 şi 1889 apăreau la A l l a h a b a d , ca să-1 facă imediat
c e l e b r u , el v a trăi cât şi literatura engleză — m a i ales eroul ei
central, faimosul M u l v a n e y , figură aproape tot aşa d e populară
a literaturii engleze ca şi S i r John Falstaff, — de fapt u n Falstaff
irlandez şi minor, tipul irlandezului î n viaţă, şi î n deosebi î n
armată, amestec i n g e n u u d e contraste, cocktail savuros de fanfa
ronadă şi sânge r e c e , u m o r şi melancolie, nebunie şi înţelepciune
lumească.
C u M u l v a n e y , dacă n u c u tunul englez (al cărui deputat p e
viaţă s'a instituit, din oficiu literar) şi c u alţi câţiva ca M u l v a n e y ,
p l u s câteva animale fericite, K i p l i n g intră în umanitate, şi c u e a ,
î n acea parte de veşnicie de care ea s'o fi b u c u r â n d .
DRAGOŞ PROTOPOPESCU
ASPECTE EPICE
CONTEMPORANE
i. M . Sadoveanu: Pastile Blajinilor, roman, edit. « Cartea Românească»,
1935: 2. Ionel Teodoreanu: Lorelei, edit. «Cartea Românească», 1935;
3. C. Stere: In preajma revoluţiei, roman, voi. V I I , In ajun, edit. Ade
vărul, 1935; 4. Mircea Eliade: Huliganii, roman, edit. « Naţionala-Ciornei »,
I
93S» 5- George Mihail Zamfirescu: Sfânta mare neruşinare, roman. edit.
«Cartea Românească», 1936.
*
D a c ă d. M . S a d o v e a n u are, ca să s p u n e m aşa, accidentale
recăderi romantice, d. Ionel T e o d o r e a n u , în s c h i m b , este u n
romantic impenitent. T o t u l , de latitlu şi p â n ă la u l t i m e l e r â n d u r i ,
atestă p e cel m a i romanţios dintre scriitorii noştri. Bunăoară,
titlul. E s t e o poreclă avantajoasă, p e care şi-o atrage absolventa
d e liceu L u c i c a N o v l e a n u , c â n d a fost surprinsă d e prietena ei,
G a b r i e l a N e i , făcând v e r s u r i . T e n d i n ţ a d e a-şi împopoţona eroina
c u m a g i c u l n u m e g e r m a n i c , ni s'ar f i părut m a i potrivită u n u i
romancier tinerel, dar î n nici u n c a z u n u i scriitor de v e c h i m e a
d-lui I o n e l T e o d o r e a n u .
D e altfel, L u c i c a zisă şi L u l i şi mai apoi L u l i - b o y , nu^are n i m i c
d i n tenebroasa atracţie a z â n e i d e p e P i n . A ş a dar însăşi coperta
invită la o dispoziţie de c o m p r o m i s asupra datelor reale ale fic
ţ i u n i i . A v e m întâi o întâlnire î n tren, amenajată ca o coincidenţă,
între candidata la bacalaureat, L u c i c a , şi preşedintele comisiunii
d e e x a m i n a r e , profesorul şi romancierul C a t u l B o g d a n .
Apariţia p e peron a tinerei fete, care sare dintr'o brişcă cu braţele
încărcate d e flori, l u â n d ochii profesorului dela fereastra v a g o
n u l u i , este de-a-dreptul teatrală. I n tren, romancierul mai potri
veşte u n leşin, d e astădată însă al bărbatului, pentru ca prin i n
tervenţia întâmplătoarei v e c i n e de c o m p a r t i m e n t să se înfiripeze
idila. D . I o n e l T e o d o r e a n u n u simte falsitatea acestor procedee,
prin care legau cunoştinţă şi amor veşnic, fantomaticii eroi r o m a n
t i c i . C u r â n d apoi, d u p ă c e C a t u l B o g d a n îşi scrutează sentimen
tele p e n t r u a cere m â n a fetii, romancierul dintr'însul face reflecţia
c u m c ă : « N ' a r fi acceptat niciodată într'un roman iscălit de el,
viteza dementă a u n e i astfel d e î n d r ă g o s t i r i . . . . » ( p . 1 2 7 ) . I n
realitate, n u faptul îndrăgostirii instantanee, le coup de foudre,
este neacceptabil. A s e m e n e a iubiri sunt destul d e frecvente şi pot
trece din viaţă î n r o m a n , fără prejudiciu. C e e a ce este însă inad
misibil, este convenţionalul situaţiilor: profesor-elevă, soră d e c a -
ritate-pacient, care denotă o lipsă fundamentală de măsură şi de
g u s t . D e aci înainte, n i m i c n u mai poate să surprindă. O r i c e si
tuaţie este indiferentă, sub s e m n u l convenţionalului. înainte de
a intra î n analiza personajelor, să m â n t u i m cu situaţiile î n care
se c o m p l a c e autorul.
D u p ă o captivitate erotică inactivă a p r i m - a m o r e z u l u i , C a t u l
B o g d a n îşi reia firul întrerupt al u n u i r o m a n p e care-1 scrie. Printre
excitantele creaţiei (cafea şi tutun), se situează scrisorile admira
toarelor, iar d i n r â n d u l acestora, cele mai înfocate poartă s e m n ă
tura misterioasă L o r e l e i . O bănuială fugitivă, care identifică pe
corespondenta anonimă c u soţia sa, cade din pricina scrisului şi a
ştampilei poştale străine. Scrisorile se înteţesc şi avântul lor p a
sional totodată, d e înflăcărate p o e m e în proză, în t i m p c e soţia
se şterge din existenţa bărbatului, pentru a-1 lăsa întreg creaţiei
sale. Invitată la dânşii, însoţitoarea din tren a L u c i c ă i , profesoară
la Braşov, îşi anunţă venirea printr'o scrisoare, ascunsă de L u c i c a ,
dar întâmplător găsită de C a t u l , care identifică cu acest prilej
scrisul mesagerei pasionate. S'ar spune că, o dată c u descoperirea
sa, se dezlănţueşte în vanitosul romancier o n o u ă pasiune, sau
măcar se iscă u n c a z de conştiinţă amoroasă, c u soluţionare extra-
conjugală sau n u . A ş a ar f i , dacă d. Ionel T e o d o r e a n u ar privi
normal problemele ce se p r o p u n romancierului vieţii sufleteşti.
D - s a preferă însă tehnica mai facilă a loviturilor de teatru. Printr'o
coincidenţă care nu-i jigneşte simţul precar al adevărului, d-sa
provoacă L u c i c ă i o criză de apendicită, urmată de o operaţie
nereuşită. A c e a s t a fireşte în t i m p u l vizitei G a b r i e l e i . L u c i c a moare
şi soţul desnădăjduit se căsătoreşte u r g e n t c u autoarea misivelor
înflăcărate. I n realitate, înflăcărată corespondentă anonimă era
L u c i c a însăşi, care se dedase u n u i j o c nevinovat, prin mijlocirea
G a b r i e l e i , ce transcria şi transmitea înfocatele mesaje. G a b r i e l a ,
căreia îi plăcuse C a t u l dela prima vedere,] dar se resemnase,
consimţise apoi să servească rolul de nevinovată c o m p l i c e a L u
cicăi. D i n această situaţie vodevilescă, soţul consolat reintră în
omenirea obişnuită şi în viaţa prozaică, prin situaţia sa n o u ă de
soţ încornorat. C o t r o b ă i n d însă prin hârtiile G a b r i e l e i , C a t u l
B o g d a n dă peste textele originale ale poemelor în proză şi sta
bileşte cel din u r m ă identitatea corespondentei sale. E l se sinucide,
pentrucă n u a înţeles-o p e L u c i c a . R e z u m a t u l este necesar pentru
jalonarea situaţiilor alături d e realitate, sistematic convenţionale
sau arbitrare din care autorul pare a-şi fi făcut o specialitate.
I n ceea ce priveşte personajele, c u p l u l L u l i - C a t u l este hotărît
în defavoarea celui d e al doilea. C u toate vicisitudinile situaţiilor
în care se află amestecată, L u l i este o fermecătoare păpuşe, din
galeria autorului. Imaginea ei de adolescentă se vădeşte a fi însă
mai v i e d e c â t ipostaza de soţie adoratoare, prosternată la picioarele
sultanului ei, aşa c u m îl numeşte însuşi romancierul. D . Ionel
T e o d o r e a n u are neîndoielnic darul de a însufleţi perioada de tran
ziţie a nubilităţii, n u printr'o delicată analiză morală, care n u
este de resortul său, ci prin însuşiri mai c u r â n d lirice. D - s a i z b u
teşte a stârni o atmosferă primăvăratică în j u r u l plăsmuirilor sale
tinere.
L a aceasta contribue în b u n ă parte şi inventivitatea metaforică,
instrument decorativ adecvat, în lipsa acuităţii psihologice, p e n t r u
z u g r ă v i r e a adolescenţei. D i n p r i m u l m o m e n t însă, C a t u l B o g d a n
se vădeşte a fi u n pretenţios, dar nerezistent personaj. A c e s t aproape
cuadragenar, înfăţişat ca strălucit profesor şi mare romancier, este
d e asemenea p r e v ă z u t c u o distinsă frumuseţe, de care este c a m
prea conştient. L o c u r i l e din carte în care se amănunţeşte c u u n
l u x stilistic fizionomia sa frizează r i d i c o l u l : «Profilul lui avea
o nobleţă patetică. Parcă venea călare d u p ă o înfrângere, albit
şi singur, fără cască şi fără lance, în fruntea oştilor învinse
C a p u l venea dintr'o baladă tristă. O c h i i priveau peste zare î n -
tâlnindu-şi toamna d e s t i n u l u i . . . » ( p . 6 1 ) .
A m dat acest s p e c i m e n scurt, dar textul ilustrator care î n t r u
neşte perfecţia în g e n u l fals se găseşte la pagina 5 1 , u n d e ochii,
părul, fruntea şi nasul cuceritorului sunt r â n d pe rând şi c â t mai
liric slăvite. C a şi A n d i din « B a l M a s c a t » , C a t u l B o g d a n a răpit
inimile tuturor ieşencelor: este bărbatul d e plasticitate ideală, a
cărui prematură cărunţire îi adaugă încă u n farmec, profesorul
la m o d ă , c u convoaie d e maşini ale elegantelor admiratoare la
scările Universităţii şi romancierul de succes, d u p ă care se pră
pădesc fetele tinere. C u o nuanţă agravantă faţă de A n d i , care era
şarjat, v i z â n d c u maliţiozitate u n personaj ieşean ironizat de autor,
C a t u l este descris c o m p l e z e n t şi c u o supărătoare subiectivitate,
o r i c â t d e acoperită. Pentru a-1 adăposti de ridicol, autorul îl arată
n u m a i ca u n D o n Juan potenţial, care-şi desminte aparenţa, c r e
dincios p â n ă la religiozitate m e m o r i e i materne, izolat în orgoliu
şi singurătate, prielnice creaţiei. C u m u l u l de calităţi afadisează
insul, cu toate că înamorarea sa fulgerătoare pare a-1 u m a n i z a .
T e a t r a l în dragoste, iubitor de decoruri, radical egotist, îşi d e
m a s c ă narcisismul sterilizant cu prilejul scrisorilor anonime şi a
recăsătoririi sale. Pasajele de experienţă personală, în care se reflectă
p r o b l e m e l e romancierului C a t u l B o g d a n , nu reuşesc a şterge i m
presia jenantă p e care o stârneşte. C a t u l B o g d a n în ciuda p r o
fesiunilor sale intelectuale, care ar p r e s u p u n e o viaţă interioară,
se caricaturează fără voie în vedetă masculină nesuferită. S i m
patia cititorului este mai lesne cucerită de L u l i în faza critică-a
căsniciei, pentrucă, prin devotamentul ei conjugal, păpuşa prinde
viaţă şi trăieşte, câtă v r e m e C a t u l este fantoma u n u i ideal absolut
care n u se incarnează. M a i multă veracitate sălăslueşte în raison-
neurul romanului, ovreiul N a t h a n Sabetai, devotatul prieten al
lui C a t u l şi, î n u r m ă , confidentul L u c i c ă i . D e ce însă la moartea
acesteia, N a t h a n pleacă în l u m e , sau mai departe, vorba autorului,
nu ştim prea b i n e . E r a nevoie, din perspectiva romanţioasă a d-lui
I o n e l T e o d o r e a n u , de misterul u n u i amor f a t a l ! N e p o t r i v i r e a r o
mancierului p e măsura realităţii se verifică mai ales în p r e z e n
tarea conflictului înăbuşit dintre m a m a vitregă a lui C a t u l B o g d a n
şi noră, în cancanurile p e care cea dintâi le născoceşte şi u n d e
n u se înfiripează v r e - o atmosferă realistă. D e asemenea descrierea
celei de a doua căsătorii c u sportiva şi pozitiva G a b r i e l a , este o
cădere în plat, fără virtuţile pitoreşti corespunzătoare, care face
o r i c u m preferabilă subţirica ţesătură lirică a cărţii.
Privitor la scrisul d-lui Ionel T e o d o r e a n u , v o m remarca faptul
că p r i m a parte a romanului suferă de obişnuita sa congestie d e
imagini şi metafore, stridentă c â n d se aplică asupra lui C a t u l
B o g d a n , iar în partea a doua se descongestionează relativ, fără însă
a da locul u n e i rigori analitice, potrivite întorsăturii r o m a n u l u i .
C a z u r i l e psihologice nu sunt pe măsura posibilităţilor sale de
romancier subiectiv, rămas la suprafaţa vieţii sufleteşti. U n aer
d e familie uneşte personajele d-sale, fără o sensibilă înnoire, l ă
s â n d impresia că autorul îşi reface necontenit aceeaşi carte, variind
mai m u l t în aparenţă d e c â t în esenţă. P o e t care n u şi-a găsit a p l i
caţia firească în v e r s , care confundă planurile ficţiunii şi ale reali
tăţii, d. Ionel T e o d o r e a n u este parcă sortit să se mai zbată m u l t ă
v r e m e î n t r ' u n convenţionalism c u reale prestigii pentru p u b l i c u l
romanţios.
*
*
D , M i r c e a Eliade dă c u « H u l i g a n i i » o dezvoltare neaşteptat
d e viguroasă a portretului generaţiei noi, întreprins în « î n
toarcerea d i n rai ». H u l i g a n i i d-sale sunt luaţi n u în accepţia social-
politică, curentă, ci în înţelesul m e t a f i z i c : este huligan cine n u
respectă convenţii, valori, ierarhii, canoane şi n u crede decât î n
sine, biologic şi etic. « U n i i sparg geamuri, alţii afirmă că l u m e a
î n c e p e prin e i » ( p . 274, v o i . I ) . I n d i v i d u a l i s m u l generaţiei noi,
s u b aspectul specific de astăzi, este ceea ce-şi p r o p u n e a reda
a u t o r u l . A c c e n t u l subiectiv din « î n t o a r c e r e a din r a i » a deter
minat din partea noastră o îndoială asupra fidelităţii portretelor
si anexarea cărţii la romanul cerebral. D e l a o carte al alta azistăm
însă la u n p r o c e s notabil de obiectivare.
D . M i r c e a Eliade reuşeşte să se desprindă de personajele sale,
p â n ă în ajun simple personificări ale propriilor sale p r o b l e m e şi
îndoieli, dar astăzi detaşate de d â n s u l . A m a t o r i i d e literatură c o n
fesională v o r fi poate dezamăgiţi de noua îndrumare a scriitorului,
în care noi însă recunoaştem u n incontestabil progres e p i c . I n
ceea c e ne priveşte, p l e c â n d dela aprecierea autorului « M a i t r e y i e i »,
a « Ş a n t i e r u l u i » , cu substanţă confesională, şi a « L u m i n i i c e se
stinge », roman în care se întretaie planul vieţii cu planul fantastic,
i m p u t â n d u - i autorului deficienţele epice din prima parte a r o
m a n u l u i său ciclic, eram înclinaţi a crede c ă d. M i r c e a Eliade
se va mlădia cu g r e u cerinţelor romanului obiectiv. D e z m i n ţ i r e a
p e care ne-o aduce astăzi tânărul autor este spre cinstea sa. N e m a i
simţindu-se patetic solidar c u fiecare din personajele sale, r o m a n
cierul a păstrat n u m a i ceea ce se c u v i n e , simpatia, dela înălţimea
însă a u n e i v i z i u n i limpezi de a n s a m b l u . D e b u n ă seamă, depăşind
c a p u l d e foc al propriilor sale experienţe, navigatorul a ajuns la
limanul u n e i seninătăţi care îi îngădue selecţionarea materialului
d e viaţă. D . M i r c e a Eliade n u mai este actorul « t r ă i r i i » , c a b o
tinul t u t u r o r aventurilor spirituale şi carnale, care să p r o d u c ă c u
precaritate epică, sfărmându-şi în cioburi personalitatea, pentru
ca să a d u n e din bucăţi plăsmuiri fantomatice, în care să-1 r e c u
n o a ş t e m p e el însuşi d e s c o m p u s . A c e a s t ă i m a g i n e ne-a dat-o
« î n t o a r c e r e a din r a i » . « Huliganii » însă s u n t o autentică frescă,
în care eroii se individualizează, născându-se la o viaţă p r o p r i e .
C e e a ce riscă să pară pentru profesioniştii «trăirilor » camuflate
o împuţinare, n o u ă ni se înfăţişează ca u n s p o r . C ă d. M i r c e a
Eliade v a părea mai puţin « autentic » în c â m p u l huliganilor a u
tenticităţii, adică a dezmăţului subiectiv, aceasta n u are aface,
s o l d â n d u - s e c u u n beneficiu de autenticitate epică. Intr'adevăr,
d. M i r c e a E l i a d e a ieşit din z o n a critică a plăsmuirii subiective,
dăunătoare c â n d este v o r b a de a z u g r ă v i în frescă, portrete dife
renţiate şi v i i .
Portretistul ideoplastic din «întoarcerea din rai» sau, altminteri
z i s , constructorul de oameni p o r n i n d dela idei p r e c o n c e p u t e , s'a
transformat m a i repede d e c â t s'ar fi crezut, în adevărat pictor,
care interpretează d u p ă natură. A ş a se face că, păstrându-şi auto
n o m i a faţă de toate personajele sale fără deosebire, manifestân-
d u - s e parţial, în favoarea unora sau în defavoarea altora, îşi d e s
făşoară egal forţa de creaţie. S ă e x e m p l i f i c ă m cu M i t i c ă G h e o r g h i u ,
personaj fără ideologie, în tribulaţiile-i d e îndrăgostit respins,
care p â n ă mai ieri ar fi fost în afară de interesul a u t o r u l u i .
F a p t u l că d. M i r c e a Eliade îi dă u n loc în galeria sa de tipuri,
că urmăreşte c u răbdare fazele p u ţ i n eroice ale pasiunii sale n e
împărtăşite, situându-1 pe planul ierarhic cel mai de j o s al vieţii,
n u în m o d sumar, ci bine circumstanţiat, ni-1 arată p e autor c r e
dincios u n e i estetice veriste a r o m a n u l u i . P e de altă parte atenţia
p e care o acordă de rândul acesta inşilor de altă vârstă d e c â t a
generaţiei tinere, este încă u n indiciu d e maturizare e p i c ă . L ă r g i n d
cadrul observaţiei sale, fără accentuarea tendenţioasă a i m p e n e
trabilităţii generaţiilor, d. M i r c e a Eliade iese din arenă p e n t r u
a se fixa m a i durabil printre făuritorii de viaţă. I n s c h i m b , c u c â t
câştigă în p r e c i z i u n e şi contur fizionomiile tinerilor din fresca
« H u l i g a n i l o r » , d u p ă ce autorul s'a limpezit de febra simpatiei
frenetice, a « î n t o a r c e r i i d i n r a i » . N u mai s i m ţ i m u n ton d e p e r
versă adeziune la delincvescenţa făptuirilor sale, trăsătură stator
nică dela « I s a b e l şi apele d i a v o l u l u i » p â n ă la « î n t o a r c e r e a din
r a i » , în care se recunoşteau u r m e l e u n o r maeştri străini, ca G i d e
şi K i e r k e g a a r d . I m o r a l i s m u l u i lui Petru A n i c e t , eroul principal
din « H u l i g a n i i » , care se î m p a c ă prea lesne cu practica furtului,
i se o p u n e consecinţa teribilă a sinuciderii m a m e i sale. Ideea de
responsabilitate morală se ridică avertizatoare în ultimele p a g i n e
ale r o m a n u l u i . Viaţa serveşte dezminţiri şi învăţăminte tineretului
care a crescut în beţia aberantă a i n d i v i d u a l i s m u l u i . F ă r ă să p u n ă
concluzii personale şi să se manifeste tendenţios, d. M i r c e a
E l i a d e lasă evenimentele să vorbească. I n serviciul ambiţiei sale
îndreptăţite de zugrăvitor al unei generaţii (şi nu de e x p o n e n t r e
z u m a t i v al ei, ca î n trecut), d-sa aduce p e lângă sporul de o b i e c
tivitate pomenit, u n puternic simţ al proporţiilor, care desăvârşeşte
construcţia r o m a n u l u i . L u c r â n d î n t r ' u n material v i u de intuiţii
şi d e semnificaţii morale, d-sa ridică c u acuitate psihologică harta
topografică a u n u i r â n d de tineri, reprezentativi prin felul lor d e
comportare şi de g â n d i r e . Strălucitului eseist, care a dezbătut
î n ultimii z e c e anii toate p r o b l e m e l e generaţiei sale, a celor de s u b
treizeci de ani, adeseori p u n â n d în circulaţie sugestii personale,
î i este dat să dreseze bilanţul moral al ei, într'o operă epică d e
terminată, dar de pe a c u m remarcabilă şi v r e d n i c ă de cele mai
b u n e aşteptări. « H u l i g a n i i » adaugă u n p a n o u izbutit la fresca
întreprinsă.
*
ŞERBAN CIOCULESCU
CRONICI
MATEI I. C A R A G I A L E
N O T Ă LA U N R O M A N PROLETAR*)
* *
Reflexiile de faţă pornesc dela cartea n u a u n u i mecanic, ci
a u n u i grădinar.
E l e pornesc î n orice c a z dela cartea u n u i o m care este n o u
venit în literatură — n o u n u n u m a i prin faptul că debutează, dar
n o u mai ales prin faptul că v i n e dintr'o l u m e care, în m o d obişnuit,
n u are acces în d o m e n i u l scrisului.
Publicându-1 p e tânărul muncitor Stoian G h . T u d o r , editura
« C u l t u r a Naţională » făcea exact această experienţă de explorare,
p e care o r e m a r c a m mai sus şi d e care literatura are la răstimpuri
nevoie, pentru a-şi regenera sursele d e inspiraţie şi d e e x p r e s i e .
C ă experienţa a reuşit sau nu, că Stoian G h . T u d o r are sau n u
talent, că « H o t e l M a i d a n » este sau n u o carte b u n ă — m i se
pare indiferent. Semnificaţia experienţei r ă m â n e aceeaşi.
Literatura românească încearcă dela u n t i m p să-şi anexeze ţ i n u
t u r i p e care multă v r e m e le-a ignorat. E a aşteaptă să i se deschidă
d r u m u r i către zone de viaţă, p â n ă a c u m o b s c u r e sau dispreţuite.
C a fapt izolat, publicarea d-lui S t . G . T u d o r n u preţueşte mai
m u l t , decât poate preţui cartea sa, b u n ă sau proastă. D a r dacă
p u n e m acest « H o t e l M a i d a n » în legătură c u alte fapte literare,
o b s e r v ă m că el face parte dintr'o tendinţă generală. .
T r e b u e să facem în biblioteca noastră u n despărţimânt special
pentru cărţile dedicate în ultimii ani periferiei r o m â n e ş t i . V o m
g r u p a acolo romanele d-lui C a r o l A r d e l e a n u , p e ale d-lui G e o r g e
M i h a i l Z a m f i r e s c u , p e ale d-lui I . P e l t z . II v o m adăuga p e S ă r
m a n u l K l o p s t o c k , iar dintre tineri, p e d. D a n Petraşincu — şi
astfel v o m căpăta o familie de romane, care toate a d u c la l u m i n ă
o l u m e de moravuri, sentimente, d r a m e şi c o m e d i i , ce alcătuesc
suburbia noastră — regiune socială şi psihologică insuficient c u
noscută dela Caragiale încoace.
N u - 1 v o m e x c l u d e din acest g r u p d e romancieri nici p e d.
Petre Bellu — scriitor de inferioară calitate evident — dar al cărui
succes a marcat odată mai m u l t curiozitatea cititorului de a fi
introdus î n t r ' u n m e d i u n e c u n o s c u t l u i .
Publicarea d-lui Stoian G h . T u d o r t r e b u e înţeleasă n u m a i î n
legătură cu această orientare, ce se desprinde din literatura u l t i
milor a n i . Cartea sa putea să reprezinte o v o c e r u p t ă din această
l u m e a mahalalei, p e care scriitorii încearcă să şi-o aproprie, d â n d
astfel ascultare n u u n u i « p o p u l i s m » la m o d ă , ci u n e i reale
necesităţi de a cunoaşte şi a înţelege u n material u m a n , lăsat prea
multă v r e m e î n u m b r ă .
« H o t e l M a i d a n » putea fi u n mesaj, u n apel, u n d o c u m e n t .
C e lucru e mai emoţionant d e c â t u n o m care se e x p r i m ă cu sin
ceritate, în ciuda sintaxei p e care n u o cunoaşte, î n ciuda v o c a b u
larului care-i rezistă şi în ciuda artei, care nu-1 interesează? A r
putea fi ceva elementar şi dur în cuvintele lui, căci însăşi stân
găcia lor ar fi instinctivă.
Literatura ne-a obosit prea m u l t de lucrurile « făcute », în care
simţi artificiul, culisele, formula şi eprubeta, pentru ca să n u
d o r i m şi să n u aşteptăm o operă eliberată d e orice tehnică, d e orice
virtuozitate, de orice dibăcie. O carte inabil scrisă, dar străbătută
d e o mare emoţie, de o mare revoltă sau de u n arzător t e m p e r a
m e n t , ar fi fără îndoială mai fertilă, d e c â t orice perfecţie formală.
C â n d u n proletar sau u n ţăran face p r i m u l pas în literatură,
s u n t e m poate îndreptăţiţi să aşteptăm dintr'acolo o bătaie d e
v â n t aspru şi regenerator.
P e n t r u c ă el v i n e nu din cărţi, ci din viaţă, îi c e r e m u n ochi care
să vadă colori tari, acolo u n d e ceilalţi v ă d colori o b o s i t e ; o u r e c h e
care să descopere sunete răspicate î n t r ' u n limbaj extenuat; două
m â i n i care să simtă colţuri ascuţite, acolo u n d e alţii pipăe u n
c o n t u r fără relief.
Puterea d e a simţi c u acuitate lucrurile simple — iată ce poate
a d u c e în artă u n spirit venit din altă parte, d e c â t d i n literatură.
F i e că pleacă d i n grădinărie, fie că pleacă d i n uzină, el poate să
redea întreaga lor forţă originară celor cinci simţuri, p e care a b u z u l
d e lectură le-a atenuat c u t i m p u l .
U n G o r k i , u n H a m s u n , u n Istrati acest miracol îl împlinesc
atunci c â n d a p a r : e u n miros d e pădure î n scrisul lor.
*
* *
M ă grăbesc să v ă s p u n că tot ce a m notat mai sus este d i s p r o
porţionat faţă d e « H o t e l M a i d a n ». N u - i reproşez cărţii lipsa d e
valoare literară. Ii reproşez însă puţina însemnătate de mărturie
u m a n ă . L i p s e ş t e emoţia, lipseşte sinceritatea d e ton, lipseşte acea
vigoare virilă, p e care o au marile strigăte ce v i n d i n viaţă.
Intre grădinarul Stoian G h . T u d o r şi literatură, literatura a
fost mai puternică. L - a învins, 1-a redus. L - a obligat să scrie
pagini d e g â n d i r e socială, de meditaţie metafizică nespus de puerile
şi nespus d e decolorate.
D a r printre pagini, printre rânduri, se întrezăreşte c â n d şi c â n d
o l u m e , care îşi aşteaptă d e sigur povestitorul. N u este Stoian
G h . T u d o r , dar v a putea fi u n altuţ. Publicarea « H o t e l u l u i M a i d a n »
lasă deschisă o poartă.
MIHAIL SEBASTIAN
RĂSCOALA LUI HORIA ÎN A R T A EPOCII
CRONICA MUZICALĂ
ACTUALITĂŢI C U L T U R A L E E U R O P E N E
GENIU ŞI MARFĂ
D. I. SUCHIANU
ACTUALITĂŢI ITALIENE
ACTUALITĂŢI FRANCEZE
ALEXANDRU VIANU
STREINE
LA N O U V E L L E REVUE FRANCAISE
MESURES
Nr. i — 1936
După cât se vede, spune G. Margoulies, aceste poezii prezintă toate ca-
racteristîcele cântecelor populare pe care le cunoaştem în cea mai mare parte
a ţărilor europene: spontaneitate, expresie directă şi simplicitate.
Dintre celelalte colaborări, toate meritând atenţia unei lecturi prelungite,
Jeunesse de Alain, atrage în deosebi pe cititorul cultivat, fiind un fel de auto
biografie intelectuală a subtitlului gânditor.
CONFERENCIA
Nr. 3 — 1936
LE MOIS
Nr. 6i — 1935
FAMILIA
Nr. 9—io — 1935
LANURI
Nr. 1 — 1936
GÂND ROMANESC
Nr. i — 1936
D. Radu Brateş îşi aminteşte de scriitorul care a fost Eugen Goga şi so
cotim nimerit să-şi aducă aminte de el cât mai mulţi cititori:
« Temelia scrisului lui Eugen Goga se găseşte în acelaşi rezervor de
aptitudini literare pe care G. Bogdan-Duică 1-a delimitat când s'a ocupat
de Octavian Goga, iar subiectul romanului e luat din războiul întregirii noastre,,
căruia el i-a plătit şi tributul de sânge. In seria romanelor inspirate din acest
războiu, Cartea Facerii trebue aşezată la loc de cinste. Fără a întrece mă
sura obişnuită, acest roman aduce o curioasă temă: recâştigarea identităţii
naţionale a unui boier crescut departe de ţară, în Parisul cosmopolit. Recâş-
tigare determinată de botezul de foc al războiului şi o dragoste pasională
cu o fată de popă din Ardeal. Andrei Retezeanu, eroul principal, descendentul
unui lung şir de boieri Români, primeşte războiul nu din conştiinţa supunerii
i nstinctului naţional, ci pentru a răspunde unor principii de viaţă, unor
legi morale pe care civilizaţia apuseană i le-a relevat ca discipline ale omului
superior. Sau cu expresia-i savuroasă: « Eu înfrunt moartea şi o caut pentru
a-mi potoli setea mea de a mă apropia de înălţimile pe care le-am visat tot
deauna şi de a-mi potoli foamea mea grozavă de a fi om în accepţia întreagă
a cuvântului». (I, 139). Dela acest punct, trecând prin momentele de des-
echilibru şi izolare, cu revelatorul strigăt: «Ah, de-aş avea o credinţă... ! ».
(I, 321), şi până la certitudinea fin ală, de orientare a sufletului său în cadenţa
aspiraţiilor generale româneşti, iluminat de apropierea biruinţii «şi sfinţit
de perspectivele ei », e o distanţă pe care o luminează jocul stelar al refle-
xiilor estetice sau îi schimbă relieful cutremurele sufleteşti provocate de neas
tâmpărul lăuntric al unui temperament desaxat ».
In restul numărului, demn a fi reţinută, cronica d-lui I. Chinezu despre
Orizont şi Stil, noua lucrare de filosofie a culturii a d-lui Lucian Blaga.
VIAŢA ROMÂNEASCĂ
Nr. 1 — 1936
Dar Viaţa Românească pare a-şi fi propus un fel de regenerare prin pu
blicarea debutanţilor. Ce poate fi mai frumos ? Rândul trecut tipărea pe d.
Camilar, cu a cărui pornire în sensul poeziei sociale nu suntem de acord,
dar care peste orice orientare dovedea putere în a-şi comunica impresiunile.
Acum venerabila revistă face loc unei poetese, care de asemenea nu trebue
trecută cu vederea. Este vorba de Anca Bursan. Poezia sa Nazaret schi
ţează uşor prin nu ştiu ce fum o scenă biblică:
Î N S E M N Ă R I IEŞENE
Nr. 3 — 1936