Cainele cel isteţ, de Cezar Petrescu

Într-un orăşel neînsemnat, se afla un birt sărăcăcios.Acolo se adunau, la vremea mesei, muncitorii de la o fabrică vecină.Erau lucrători
săraci şi nu le dădea mâna să se înfrupte din multe feluri.Aşa că ştergeau cu miez de pâine sosul farfuriilor până ce nu mai rămânea nimic în urma
lor.
În preajma birtului se oploşise un câine slab şi flămând ca vai de el.Dădea târcoale meselor, dar nu se alegea cu mare lucru.Abia înfuleca, pe ici-
colo, câteva firmituri căzute pe sub scaune.Să capete un os ori o bucată muiată în sos gras, nici vorbă de aşa ceva!Câinele se lingea pe bot şi îşi
strâmba gâtul, tot aşteptând să se milostivească vreun muşteriu.
De la o vreme, băga el de seamă cum mergea orânduiala birtului.Ca să- şi împuţineze cheltuielile, stăpânul nu tocmise niciun băiat ori o
fată de serviciu.Fiecare muşteriu se ducea singur la oblonul dinspre bucătărie, suna un clopoţel, îşi căpăta porţia şi pleca la masă cu farfuria plină.
“Hm! Îşi spuse câinele în sine, într-o bună zi.Mi se pare că e rost să mă înfrupt şi eu dacă voi avea puţin noroc”.
Zis şi făcut.A aşteptat până ce au plecat muncitorii de la masă.Apoi s-a apropiat de oblon şi a tras cu dinţii de frânghia clopoţelului.Clopotul a
sunat, oblonul s-a deschis şi bucătăreasa a pus, ca de obicei, o farfurie plină cu mâncare pe pervazul oblonului.Nu s-a uitat să vadă cine sunase.Ştia
că lucrătorii sunt nevoiaşi, dar cinstiţi;după ce mâncau, fiecare trecea pe la tejgheaua birtaşului să-şi plătească porţiile.
Câinele se căţără până la farfurie, înfulecă mâncarea cu mare poftă şi, după ce s-a lins pe bot, a plecat frumuşel la plimbare.
Azi aşa, mâine aşa, aşa o săptămână.Începuse să se îngraşe.El era cel mai credincios muşteriu al birtului.
Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, într-o zi pungaşul a fost prins.Cea dintâi pornire a birtaşului l-a indemnat să apuce
mătura de coadă şi să-i dea vinovatului o lecţie straşnică.Însă inscusinţa animalului îl înduioşase.Nu-l alungă şi nici nu-l luă la rost.
Din acea zi îi îngădui să-şi ia porţia pe faţă, odată cu muşterii din fiecare zi.
Câinele venea, suna clopoţelul, îşi căpăta porţia, apoi trecea pe la tejghea, clătinând din coadă, în semn de mulţumire.E drept că îşi plătea
mâncarea acum, păzind birtul şi curtea de hoţi.
 
se oploşise = se pripăşise, se aciuiase, îşi găsise adăpost, se stabilise.
muşteriu = client, cumpărător

1.    Transcrie, din prima propozitie, doua cuvinte care contin diftongi.                                              2 puncte
2.    Transcrie un cuvant format prin conversiune , unul prin compunere si unul prin derivare . 6 puncte
3.    Mentioneaza doi termeni din familia lexicala a adjectivului .slab".                                              2 puncte
4.    Transcrie, din text, un pronume personal si o locutiune verbala.                                                  4 puncte
5.    analizeaza cuvintele din propozitia de mai jos
In preajma birtului se oplosise un caine slab si flamand".                                                              4 puncte
6.    Dai sinonime pentru cuvintele: musteriu, oblong, nevoiasi, iscusinta 4 puncte
7.    analizeaza cuvintele subliniate din propozitia de mai jos
"Fiecare musteriu se ducea singur la oblonul din bucatarie.                                                                               4 puncte
B. intelegerea textului
8.  Precizeaza un element al cadrului spatial din text.                                                                      2 puncte
9.  Transcrie, din text, un proverb.                                                                                                    2 puncte
10.  Formuleaza prima idee principala a textului.                                                                                2 puncte
11.  Stabileste doua argumente prin care sa demonstrezi ca textul de mai sus apartine genului epic. 4 puncte
12.  Explica semnificatia titlului, prin raportare la textul dat.                                                                4 puncte

Partea a ll-a (24 de puncte)

Scrie o compunere in care sa prezinti caracteriezi personajului cainele, din textul dat (Cezar
Petrescu, Cainele istet). in redactarea compunerii, vei avea in vedere:
•     stabilirea tipului de personaj (principal, secundar etc.) si a mijloacelor/ a procedeelor de portretizare;
•     precizarea, in compunere, a trei trasaturi ale personajului si a semnificatiei acestora;
•     ilustrarea trasaturilor, prin raportarea la trei secvente/ situatii din text;
•     precizarea relatiilor dintre personajul indicat prin cerinta si un alt personaj din text.

Partea a III –a (18 p)

Redactati o compunere in care sa prezentati o intamplare din lumea scolii. Dati un titlu sugestiv si folositi toate modurile de expunere.
Nota! Respectarea, in lucrare, a ordinii cerintelor nu este obligatorie. Vei primi 12 puncte pentru continut
Profesorul nostru, de Edmondo de Amicis

De azi dimineaţă îmi place şi profesorul nostru de acum. Pe când intram în clasă, unde el se şi afla pe catedră, şcolari de-ai lui, de

acum un an, trecând pe la uşa clasei noastre, se opreau puţin, ca să-l salute.

— Bună ziua, domnule profesor!

— Bună ziua, domnule Perboni! Unii chiar intrau, îi strângeau mâna şi fugeau repede. Se vede că ei îl iubesc şi că s-ar întoarce

bucurosi la dânsul. El le răspundea:

— Bună ziua! Strângea mâinile ce i se întindeau, dar nu se uita la nimeni, şi rămânea serios după fiecare salutare; dunga de pe frunte i

se adâncea şi mai tare; sta întors spre fereastră, uitându-se la acoperişul casei din faţă; în loc de a se bucura de acele saluturi, părea că

se simţea mâhnit.După aceea se uită cu băgare de seamă la fiecare din noi. Se pogorî de pe catedră şi ne dictă plimbându-se printre

bănci. Văzând pe un copil roşu la faţă şi cu chipul plin de bubuliţe, încetă îndată de a mai dicta, se opri, apucă obrazul băiatului cu

mâinile, îl privi adânc, îl întrebă ce are şi-i pipăi fruntea, ca să vadă dacă arde.În timpul acesta, un băiat, care stătea la spatele lui, se

ridică şi începu să se strâmbe la el. El se întoarse fără de veste, băiatul se opri repede şi-şi plecă uşor capul, aşteptându-şi pedeapsa.

Profesorul îi puse o mână pe cap şi îi zise numai atât:

— Să nu mai faci aşa! Apoi se sui iar pe catedră şi începu să dicteze. Când sfârşi de dictat, se uită câtva timp la noi fără a vorbi şi apoi

ne zise încetinel cu glasul lui cel gros, dar blând: -Ascultaţi, copii! O să petrecem un an împreună, să ne silim în toate chipurile, ca să-l

petrecem bine. Învăţaţi şi fiţi buni! Eu n-am familie! Voi sunteţi familia mea! Acum un an trăia încă biata mea mamă: a murit şi ea.

Am rămas singur! Vă am numai pe voi pe lumea aceasta! Nu mai am altă dragoste, alt gând, decât al vostru! Fiţi voi copiii mei! Eu vă

iubesc; iubiţi-mă şi voi pe mine! N-aş dori să mă văd silit ca să pedepsesc nici măcar pe unul din voi. Arătaţi-mi că sunteţi băieţi de

inimă. Şcoala noastră să fie o familie; voi să fiţi mângâierea şi fala mea. Nu vă cer să-mi făgăduiţi acestea prin vorbe; sunt sigur că în

inima voastră fiecare din voi a şi răspuns „da”; de aceea vă şi mulţumesc!

Tocmai atunci intră portarul, ca să sune sfârşitul orei. Ieşiră cu toţii în linişte. Băiatul care se strâmbase la spatele profesorului, se

apropie de el şi îi zise cu sfială:

— Iertaţi-mă, domnule profesor! Profesorul îl sărută pe frunte şi-i răspunse:

— Du-te, fătul meu!