MEDIUL INTERN

= totalitatea lichidelor corpului situate extracelular: sângele, limfa, lichidul interstitial;

- între mediul intern şi celule există un permanent schimb de substanţe şi energie;
- deşi condiţiile mediului exterior se schimbă, mediul intern îşi păstrează constante în limite
fiziologice, compoziţia şi proprietăţile fizico-chimice. Această constantă a parametrilor mediului
intern constituie homeostazia.
1. SÂNGELE - este un ţesut conjunctiv fluid, de culoare roşie şi gust sărat datorită NaCl. Sângele
circulă prin conducte închise numite vase de sânge.
- reprezintă 7- 8% din greutatea corpului, adica 5,6 litri la o greutate de 70 kg.
Compoziţie:
- plasmă – 55 % din volumul sanguin - lichid gălbui, vâscos, ce conţine apă (90%) şi reziduu uscat
(10%);
- elemente figurate = hematocritul - 45% din volumul sanguin, se formează în măduva osoasă roșie
(hematogenă) ; sunt reprezentate de:
- globulele roşii = eritrocitele = hematiile;
- globulele albe = leucocitele;
- plachetele sangvine = trombocitele.
Hematiile – celule anucleate, la maturitate, au formă de disc biconcave, durată scurtă de viață (90-
120 zile); numărul normal de eritrocite fiind de 4,2-5 mil/mm 3 la femei şi de 4,5-5,5 mil/mm 3 la
bărbaţi. Dacă numărul hematiilor scade cu sub 4.000.000 /mm3, simultan cu scăderea hemoglobinei,
se instalează anemia, iar când numărul globulelor roşii este mai mare de 5.700.000 /mm 3 se
instalează poliglobulia.
- conţin hemoglobină (Hb) – pigment respirator care fixează şi transportă gazele respiratorii.
Formează cu oxigenul un compus instabil = oxihemoglobina, iar cu dioxidul de carbon un compus
instabil = carbohemoglobina.
Hb prezintă afinitate crescută pentru CO cu care formează un compus stabil =
carboxihemoglobina, care ajuns la ţesuturi nu se mai descompune. Prin acumulare în
ţesuturi, se produce asfixia organismului.
Leucocitele = globule albe – celule cu nucleu, de forme şi dimensiuni diferite; mobile (pot emite
pseudopode şi trec în ţesuturi prin diapedeză). Numărul acestora este de 4000 – 9000/mm 3 de
sânge şi prezintă variaţii în funcţie de vârstă. Creşterea numărului de leucocite peste valorile
normale se numeşte leucocitoză iar scăderea leucopenie.
- nu conţin pigmenți;
- au rol în apărarea organismului (imunitate) – prin fagocitoză (digeră antigenele) şi prin eliberare
de anticorpi (limfocite, se atașează de antigen și îl neutralizează).
Trombocitele – cele mai mici elemente figurate, sunt fragmente celulare anucleate, cu citoplasmă
și membrană, de formă variabilă; În număr de 180 000 - 300 000 pe mm 3de sânge, trombocitele au
forma unui disc biconvex de 2-5 μ diametru, cu prelungiri de lungime variabilă, numite prelungiri
dendritice. Au o durată de viaţă de 3-5 zile, după care sunt distruse la nivelul splinei. Creşterea
numărului de trombocite peste cifra normală poartă numele de trombocitoză iar scăderea numărului
de trombocite, trombocitopenia
- au rol în procesul de hemostază = oprirea hemoragiei;
- produc factorii trombocitari ai coagulării.
Rolul sângelui:
- transportul apei, al substanţelor nutritive, al substanţelor de excreție, al gazelor respiratorii;
- menţinerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului (homeostazia);
- apărarea organismului (cu ajutorul leucocitelor);
- menţinerea temperaturii constante a corpului;
- oprirea sângerării prin coagularea sângelui (hemostaza).
Grupele de sânge

În cadrul sistemului OAB există 4 grupe sanguine: 0(I) , A(II), B(III)  şi  AB(IV). Aceste grupe sunt
determinate de prezenţa sau absenţa pe suprafaţa hematiilor a unor aglutinogeni (antigene). Cei mai
importanţi aglutinogeni sunt A, B. Pe hematiile de grup A II se găseşte aglutinogenul A, pe
hematiile de grup B III - aglutinogenul B, iar cele de grup AB IV conţin aglutinogenele A şi B.
Există de asemenea aglutinine (anticorpi) corespunzătoare aglutinogenilor, care se găsesc în plasmă.
Aglutininele naturale ale sistemului OAB sunt alfa (anti A) şi beta (anti B). Aglutininele şi
anticorpii corespunzători nu se găsesc în sângele aceleiaşi persoane. Dacă se întâlnesc, se produce
aglutinarea (hematiile se lipesc între ele și formează grămezi care astupă vasele).
Serul persoanelor de grupă 0 (I)  conţine aglutininele alfa şi beta. Serul persoanelor de grupă A (II) 
conţine aglutinine beta, iar al celor de grupă B (III) aglutinine alfa. Serul persoanelor de grupă AB
(IV)  nu conţine aglutininele alfa şi beta.
O transfuzie cu sânge incompatibil poate produce moartea primitorului.

Grupa Antigene Anticorpi

Genotip Donează Primeşte
Fenotipul pe hematii în plasma
Tuturor -
I (O) ll Nu are Alfa şi beta donator O
universal
LALA
II (A) A Beta A , AB A,O
LAl
LBLB
III (B) B Alfa B, AB B,O
LBl
De la toate
grupele -
IV (AB) LA LB A, B Nu are AB
primitor
universal

SISTEMUL RHESUS (Rh)

Sistemul antigenic Rh a fost descoperit de Landsteiner şi Alexander S Wiener în 1937 (rezultate
publicate în 1940) în membrana hematiilor de la maimuţa Macacus rhesus. Sistemul se aseamănă cu
sistemul  OAB şi este larg răspândit. Există trei perechi de antigene Rh: Cc, Dd şi Ee. Dintre
acestea, cel mai antigenic şi cel mai important este antigenul D, denumit şi antigenul Rh. 85% din
populaţie are globulele roşii ce conţin acest factor: ei sunt Rh pozitiv. Restul, de 15%, care nu au
factorul D sunt Rh negativi
     Spre deosebire de cazul antigenelor şi anticorpilor din sistemul OAB, la persoanele cu Rh
negativ  lipsesc  atât  antigenele  de  pe suprafaţa hematiilor cât şi anticorpii din ser. Aceste
persoane pot sintetiza însă anticorpi  anti-Rh în urma unor transfuzii cu sânge Rh pozitiv sau în
cazul unei sarcini cu mamă Rh negativ şi copilul Rh pozitiv (tată Rh pozitiv).
Dacă la bolnavul cu Rh negativ se administrează sânge cu Rh pozitiv, sângele persoanei respective
consideră factorul D corp străin şi produce anticorpi. Prima transfuzie de acest fel nu are consecinţe
grave pentru că este nevoie de timp pentru producerea anticorpilor, dar persoana respectivă va fi
imună faţă de factorul D până la sfârşitul vietii. Dacă primeşte din nou sânge Rh pozitiv, anticorpii
bolnavului distrug celulele străine. Ca orice caracteristică a grupelor sanguine, şi factorul Rh se
transmite ereditar. În cazul cunoaşterii celor 2 grupe sanguine se poate decide dacă se poate realiza
transfuzia de sânge.