TITLU PENTRU AMBELE PAGINI:

MONOLUDENS – un manifest cultural, pentru pasionații de teatru și comunicare

PAGINA 1

TITLU: ”Vrem să creăm un cerc de încredere al exprimării”

În anul 2021 a luat ființă în Bacău un nou fenomen pentru pasionații de teatru și comunicare –
”Monoludens”, un eveniment născut în pandemie, din pasiune pentru arte și din iubire pentru oameni,
care a atras un public numeros, chiar de la primele ediții: Monoludens Primus (21 august) și
Monoludens Secundus (23 octombrie). Aflăm mai multe despre ce înseamnă ”Monoludens”, de la
inițiatori, actrița Bianca Babașa și Alex Butucaru, trainer de comunicare, din interviul ”la dublu”
realizat de către Anisia Maria Mardale, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan
Cuza” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.

Anisia Mardale: Cum a început povestea ”Monoludens”? Ce v-a făcut să organizați acest
eveniment? Cine sunt organizatorii?
Alex Butucaru: În luna august, anul acesta, ne plictiseam foarte tare, în lipa interacțiunii umane,
sociale, și am zis că hai să organizăm ceva, un eveniment în care să fim între oameni și să depășim
puțin condițiile astea de pandemie, de limitare socială, pentru că stăm la distanță, nu putem comunica,
nu putem să mai fim cum eram înainte. Și așa a apărut ideea de Monoludens.
Bianca Babașa: Am un prieten care deține un spațiu foarte fain, Galeriile Velea, tatăl lui a fost artistul
Gheorghe Franț, și ne-am strâns acolo, un grup de prieteni, la niște serate între noi, și-am zis ”hai să
facem ceva aici”; mai apoi, mi-a venit ideea că ar putea fi un concurs de monologuri acolo, și, în două
săptămâni, cu resurse minime, am organizat totul, Monoludens Primus. prima ediție. El, Alex, a fost
sponsorul meu, pentru premiile pe care le-am oferit câștigătorilor. S-au înscris în jur de 11 concurenți,
și ne-am strâns acolo în jur de 45 de oameni, a fost un eveniment destul de intim, foarte fain. Ne-am
dorit foarte mult să stăm de vorbă cu oamenii, să vedem ce mai fac ceilalți, ce îi mai preocupă. Și asta
s-a și întâmplat.
Alex Butucaru: Ne era dor să fim oameni între oameni.
Bianca Babașa: Da, și am dorul acesta... în contextul de a veni și spune un monolog în fața altor
oameni. Organizatorii de bază suntem noi, eu, Alex și Flavius Franț, care ne-a pus la dispoziție spațiul
și care se ocupă de grafică, de tot ce înseamnă imaginea evenimentului.

Anisia Mardale: De ce ați ales un concurs de monologuri și nu unul de actorie sau ceva întâlnit
mai des?
Alex Butucaru: pentru că monologul e o discuție pe care o ai tu cu tine însuți, e un singur personaj în
scenă, iar în pandemie ne-am obișnuit să fim de unii singuri. Deși a fost ideea Biancăi să alegem
monologul, toți ceilalți au aderat la ea, pentru că am simțit că avem ceva de spus și nu avem cui, adică
eu m-am obișnuit să-mi răspund mie, în acești ani de pandemie. Așa, cu Monoludens, îmi răspund mie,
într-un cadru în care sunt și ceilalți oameni.
Bianca Babașa: Da, și ceilalți sunt deschiși să empatizeze și să vorbească la fel de deschis ca și tine.
Monologul este cea mai simplă și pură formă de artă, de comunicare, este comunicarea cu Dumnezeu,
este un prea-plin de emoții, și asta am și vrut.

Anisia Mardale: De ce credeți că unii copii din zilele noastre ar putea fi interesați de partea
aceasta de actorie, monologurile, și nu de altceva, cum ar fi dansul sau desenul?
Bianca Babașa: Bacăul este un oraș cu foarte mulți tineri pasionați de teatru, este, cred, singurul oraș
din România care are patru trupe de teatru, și pe lângă asta, la Palatul Copiilor, și în alte centre, se face
foarte mult teatru. Oamenii din Bacău sunt pasionați de arta asta de a vorbi și de a fi cu ceilalți, în

1
primul rând, și este o artă frumoasă, căreia dacă te dedici te răsplătește în aceeași măsură. Este o artă
cu oameni, iar asta căutăm cu toții, să fim văzuți și acceptați de ceilalți.

Anisia Mardale: Puteți dezvălui cât de greu a fost să organizați acest eveniment, având in vedere
perioada pandemiei?
Alex Butucaru: Știm sigur că ne-a plăcut să organizăm, ăsta e un mod de a ocoli răspunsul (râde,
nota mea), nu ne-a fost ușor, nu a fost cum era înainte de pandemie, a trebuit să ținem cont de multe
detalii în plus, dar care ne-au făcut mai motivați să o ducem până la capăt. Dacă putem și în condițiile
astea, stați să vedeți ce vom face după pandemie!
Bianca Babașa: Da, fiind pandemie a fost mai dificil să faci oamenii să creadă că poți să realizezi așa
ceva și că un astfe de eveniment chiar se întâmplă. În același timp, am găsit niște oameni foarte
deschiși, niște oameni care chiar au crezut în noi și ne-au ajutat în diferite forme, și le mulțumim
pentru asta.

Anisia Mardale: Cum poți afla dacă această cale a actoriei și monologurilor te pasionează? Ce
sfaturi aveți pentru copiii care sunt la inceput?
Bianca Babașa: Dacă îți place să vii la teatru sau dacă asculți teatru radiofonic acasă, și îți place să te
joci, să fii ludic, să ai o energie, să fii cu oamenii, cred că de aici poți începe. Apoi, poți să vii la
”Monoludens” și să îți dai seama dacă este o cale bună pentru tine. ”Monoludens” nu este adresat
profesioniștilor, este tocmai pentru amatori, tocmai pentru acei oameni cărora le-a trecut la un moment
dat prin cap o rimă, un text, și și-au zis: ”oare dacă aș spune chestia asta altcuiva cum ar percepe? Oare
ar simți ce am vrut eu să transmit?”. Cred că așa îți dai seama, încercând, și punându-te în situația
respectivă, și ”Monoludens” este locul perfect unde poți să-ți răspunzi la astfel de întrebări.
Alex Butucaru: Pentru mine, monologul e o formă de a te exprima, că o faci față de tine, că o faci de
față cu ceilalți, e un mod de a (te) comunica. Copil fiind, mi-a fost greu să comunic, mi-a fost greu să
spun ce am de spus, am întâmpinat provocări, până când am ajuns să îmi dau seama că nu este nicio
tragedie dincolo de cealaltă parte a comunicării, că pot să comunic chiar dacă nu mi-a ieșit din prima,
și că, la a doua sau a treia încercare, va fi din ce în ce mai bine. Pentru copii, avem îndemnul de a nu-și
dori să fie totul perfect, și de a încerca, indiferent de ce se întâmplă, de-a da la o parte cine cred ei că
sunt și să vină să ne spună ce anume vor sau ce îi definește pe ei, cum sunt ei. Să vină să ne spună
două-trei chestii și de-aici încolo să vadă că lucrurile se așează altfel în viața lor. E doar un îndemn de
acțiune mai mult decât un îndemn mental.

Anisia Mardale: De ce încurajați copiii să meargă pe această cale?

Alex Butucaru: pentru că-i ideea noastră și ținem la copilul nostrum (zâmbește, nota mea).
Bianca Babașa: Da, noi îi invităm pe toți cei care vor să se exprime în felul ăsta, nu ne dorim să ne
adresăm tuturor oamenilor, ci doar celor care rezonează cu ceea ce vrem noi să facem, în felul în care
vrem să-l facem.
Alex Butucaru: în principiu celor care simt nevoia, ca și noi, de a fi între oameni.
Bianca Babașa: celor care doresc un cerc care, de la ediție, la ediție, se mărește, și găsesc acolo
oameni de încredere cu care se pot conecta, pot avea discuții, pot fi împreună, vrem să creăm un cerc
de încredere al exprimării. Ceva de genul ăsta.
Alex Butucaru: și cu timpul, de ce nu, o comunitate.

Anisia Mardale Cum ați descoperit pasiunea pentru teatru?

Alex Butucaru: aș putea să spun că eu încă n-am descoperit pasiunea pentru teatru, pentru că eu, copil
fiind, am avut o formă de balbism. Mă bâlbâi, ”t”-ul, ”c”-ul ies cu dublare. Mi se părea ceva incredibil
să urci pe scenă și să spui ce ai de spus, drept urmare până astăzi nu am urcat pe nicio scenă, doar când
a trebuit să pun muzică în pauză (râde, nota mea). Mi se pare foarte provocator să urci pe scenă și să
spui ce gândești, să fii acolo și pentru celălalt, nu doar pentru tine. Eu trebuie să găsesc cuvinte. Așa că
pasiunea mea pentru actorie e… Bianca.

2
Bianca Babașa: pasiunea mea pentru actorie a pornit de la dorința de a vorbi în fața celorlalți, cu
credința că prin felul în care eu mă consum pentru un personaj îl fac pe celăllt să înțeleagă anumite
lucruri. Așa cum eu înțeleg din personajul meu atunci când lucrez în repetiție anumite lucruri despre
viață, așa îl fac și pe cel din public să înțeleagă, prin mine, anumite lucruri importante din viață. Acum
lucrurile sunt foarte schimbate, acum nu mai știu exact care este pasiunea mea pentru teatru, suntem
într-o perioadă destul de incertă. Acum pasiune nu există, există mai mult căutări.

Anisia Mardale: Cu ce e mai bună ediția a doua a doua a acestui concurs față de prima? De ce
ați decis să organizați o următoare ediție?
Bianca Babașa: Ediția a doua a fost mai bună pentru că s-a întâmplat. Știi că, cu toții avem idei, și se
întâmplă o dată, dar e foarte greu să refaci chestia aia, momentul acela de grație. Ediția a doua a fost
mai bună pentru că am avut mai mult sprijin din partea oamenilor, atât financiar, cât și moral, oamenii
ne-au oferit spațiul lor, sponsorizări, ne-au oferit grijă și atenție, iar toate acestea au făcut ca, într-un
fel, lucrurile să funcționeze mai bine. Au fost mai mulți oameni, au fost mai mari premiile, am avut
niște trofee, am avut niște Welcome Pack-uri, adica s-a dezvoltat, a fost mult mai complex, din mai
multe puncte de vedere. Deși, față de prima ediție, unde în principal a fost chestia de a te vulnerabiliza
și de a fi cu toții împreună într-un cadru intim, intimitatea asta s-a pierdut un pic la a doua ediție, din
mai multe motive, pe care o să le rezolvăm în viitor, dar ediția a doua a fost mai bună pentru că ne-a
oferit mai multe lecții pentru ediția a treia.
Alex Butucaru: a fost așa de bună ediția a doua încât a treia va fi cu siguranță și mai bună. Suntem
super recunoscători pentru ediția a doua, pentru că ne-a oferit ceea ce prima ediție nu ne-a pus în față,
ideea de succes parțial, ceea ce înseamnă că atunci când îți merg toate lucrurile foarte bine, foarte fain,
spui că asta e forma, asta facem și următoarea dată. Acum, la ediția a doua au fost multe lucruri pe care
le putem îmbunătăți, drept urmare, ediția a treia e un merit al ediției a doua.

Anisia Mardale: Cum a fost receptat evenimentul la nivel local? A fost primit bine sau ați primit și
păreri negative?
Alex Butucaru: fiind pe comunicare, vânzări, datoria mea a fost să aflu ce are nevoie omul ca să fie
mulțumit, și cred că datorită conjuncturii, locului, faptul că am vrut să fie de-o anvergură mai mare, au
pătruns în cadrul acestui eveniment mai multe categorii sociale. Noi ne-am bucurat foarte mult că am
impactat comunitatea de tineri, care au fost dispuși să ofere o donație, să fie alături de noi, să ne ajute,
pentru ei avem un maxim respect că au fost mai mult decât doar să participe, ci au fost parte din ceea
ce noi ne gândim; Bianca a anticipat această comunitate de oameni.
Bianca Babașa: proiectul a fost perceput foarte bine, atât, de exemplu, de Fundația Comunitară, care
ne-a oferit un sprijin foarte mare și o să ne ajute și pe viitor, de asemenea, juriul a fost compus din
oameni din lumea teatrului, actori cu experiență și cu mare sensibilitate, Eliza Noemi Judeu și Dumitru
Rusu, alături de domnul Adrian Jicu, profesor universitar care sprijină proiectele ce vin în sprijinul
tinerilor, adică oamenii au perceput foarte bine și și-au dorit să facă parte din evenimentul ăsta.
Impactul a fost unul destul de mare, atât în mediul online cât și la eveniment, și putem spune că
suntem și noi acum un pic pe harta evenimentelor din Bacău și de aici putem să creștem la edițiile
viitoare.

Anisia Mardale: Ce intenționați să faceți cu acest eveniment pe termen lung? V-ați propus să
mai continuați cu ediții viitoare?
Bianca Babașa: ne dorim să continuăm cu ediții viitoare, dar o să vedem în ce sens ne putem dezvolta,
pentru că nu vrem să facem o audiție de teatru, un simplu concurs de monologuri, noi vrem să facem
un eveniment, un manifest cultural, cu deschidere către mai multe arte, cu muzică, cu teatru s.a.m.d.

Anisia Mardale: Care au fost criteriile de jurizare? Cu ce a fost mai bun câștigătorul față de cel
de pe locul doi, de exemplu?
Bianca Babașa: criteriile de jurizare le-am făcut chiar eu, în aceste criterii a intrat de la prezență
scenic, până la curaj, la carismă, la alegerea textelor, niște lucruri de bază. Dar juriul nu cred că a mers

3
chiar pe grila aceea de notare pe care eu am făcut-o, ei fiind profesioniști au ales după propriile lor
criteria.
Alex Butucaru: cred că departajarea s-a făcut în funcție de cât de puternică a fost emoția transmisă
Bianca Babașa: da, ei au mers după cât de clar a fost transmis mesajul, spre exemplu Dumitru Rusu a
apreciat vocea și amplitudinea și puterea de a vorbi în fața celorlalți, Eliza, de exemplu, cred că merge
pe emoție și pe fluxul acesta dintre actor și spectator, pe... procesul personajului în monolog. Domnul
Jicu cred că a mers pe partea de structură a conversației, cât de bine a fost transmis mesajul.

PAGINA A DOUA

”În acest moment îmi doresc să pot duce Monoludens la nivel de festival de arte”

Ca actriță, Bianca Babașa captivează pe oricine o urmărește în spectacolele Teatrului Municipal

”Bacovia”. Recent, am descoperit-o însă pe Bianca și ca inițiatoare și organizatoare a unui eveniment
de monologuri – ”Monludens” - destinat tuturor celor care iubesc teatrul și la care am avut bucuria să
fiu și câștigător, din toate punctele de vedere. În interviul care urmează Bianca Babașa vorbește despre
teatru, despre cel mai recent spectacol la care lucrează și despre ceea ce înseamnă pentru ea
”Monoludens”. Mă numesc Tudor Pascu Mihail, am 11 ani, şi sunt elev în clasa a V a la Colegiul
Naţional “Gheorghe Vrănceanu” şi membru în Cercul de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău.
Iubesc teatrul, jurnalismul și pe toți cei care oferă tinerilor șanse să se exprime. Interviul s-a desfășurat
la începutul lunii noiembrie 2021.

Bianca Babașa: ”Am început să iubesc teatrul în jurul vârstei de 16-17 ani”

Tudor Pascu Mihail: Câte vieţi aţi trăit prin teatru? Este obositor?

Bianca Babaşa: În teatru am trăit câte puţin din viaţa mea prin fiecare personaj. Obositor nu este.
Oboseala apare odată cu uzura fizică şi psihică, dar nu este obositor în sensul că după un rol să nu-ţi
doreşti o nouă provocare. Eu privesc personajele pe care le-am jucat ca pe o sursă de energie.

Tudor Pascu Mihail: Când şi cum s-a născut dragostea pentru teatru?

Bianca Babaşa: Am început să iubesc teatrul în jurul vârstei de 16-17 ani, când m-am alăturat unei
trupe de teatru şi am descoperit cat de frumoasă este lumea aceasta a teatrului, a repetiţiilor, a relaţiilor
dintre actori, a muncii în echipă. Am şi acum convingerea că perioada repetiţiilor este partea cea mai
frumoasă dintr-un proiect, deoarece fiecare vine cu aportul, energia şi pasiunea pentru teatru. În acele
momente simţi că trăieşti prin teatru şi pentru teatru.

Tudor Pascu Mihail: Când moare dragostea pentru teatru?

Bianca Babaşa: Dragostea pentru teatru nu cred că va muri vreodată, chiar dacă uneori traversăm
perioade mai puţin bune, atât noi, la nivel personal, sau la un nivel global, când se întâmplă să se mai
aşeze praful pe sufletul actorului, să-și mai uite menirea şi să se întrebe dacă ceea ce face este corect
pentru el, dacă îi pasă cuiva de emoţiile pe care încearcă să le transmită.

Tudor Pascu Mihail: Cum se împacă trecutul (facultatea de teatru) cu prezentul şi viitorul
actriţei Bianca Babasa într-un teatru profesionist?

Bianca Babaşa: Facultatea de teatru am perceput-o ca pe un laborator în care am aflat unele lucruri
despre mine, lucrurile la care sunt pricepută, în ce situaţii am mai mult curaj, lucrurile care mă inhibă
mai mult. În acest laborator am învăţat să-mi aleg reperele din viaţa mea. În teatru am perceput o
schimbare destul de mare deoarece a trebuit să interacţionez cu publicul, cu regizorii, cu actori cu o
mare experienţă pe scenă şi a trebuit să învăţ mai mult pentru a putea fi parte din tot acest proces.
4
Tudor Pascu Mihail: Care este ultima piesă de teatru pe care aţi vizionat-o? Descrieţi ce aţi
simţit, în câteva cuvinte.

Bianca Babaşa: În acest timp, când noi stăm de vorbă, are loc Festivalul Naţional de Teatru, care are
loc online şi acest lucru are avantajul că putem viziona cele mai bune spectacole ale anului 2020.
Noaptea trecută, am petrecut-o vizionând spectacole uimitoare din toată ţara. Am rămas impresionată
de o producţie regizată de Andrei şi Andreea Grosu, „Autobahn”, pe un text de Neil LaBute, pus în
scenă la Sibiu. Această producţie este alcătuită din mai multe scene filmate şi regizate doar în
interiorul unui autovehicul. Actorii au monologuri şi discuţii în timpul călătoriei şi am rămas surprins
plăcută de modul în care au fost lucrate şi jucate de actorii care reuşeau să spună un text de 15-20
minute stând în acelaşi loc şi fiind foarte vii prin gândul lor.

Tudor Pascu Mihail: La ce spectacol lucraţi în prezent la Teatrul Municipal ”Bacovia”?

Bianca Babaşa: Tocmai am venit de la repetiţiile piesei „Căsătoria”, de Nikolai Gogol, regizată de
Slava Sambriş şi Iulian. În această spectacol, eu fac parte din “Corul babelor”, care îşi desfăşoară
activitatea pe durata întregului spectacol şi care sunt o parte din mahala (cu bârfe, cu mâncat de
seminţe, cu chicoteli şi mici răutăţi). Mă bucur pentru acest rol deoarece este un rol colectiv, este o
muncă în echipă, practic noi avem un microspectacol care se plimbă prin spectacolul mare, în care sunt
prezenţi colegii noștri mai experimentaţi.

Tudor Pascu Mihail: Dacă aţi fi să începeţi totul de la zero, în privinţa carierei, ce aţi alege să
faceţi?

Bianca Babaşa: Nu ştiu dacă aş mai alege actoria. Cred că aş încerca regia de teatru sau aş fi ales să
merg la Conservator, secţiunea Jazz.

Tudor Pascu Mihail: Cum vă relaxaţi când aveţi nevoie să vă încărcaţi bateriile?

Bianca Babaşa: Când vreau să mă relaxez, pur şi simplu lenevesc. (Râde, nota mea)

Tudor Pascu Mihail: Aveţi o cafenea preferată, un restaurant preferat, un loc în care ieşiţi cu
familia?

Bianca Babaşa: Nu am un loc preferat. Sunt de părere că atunci când eşti cu oamenii dragi orice loc
devine preferat.

”Monoludens a reprezentat şi forma prin care m-am apropiat şi mai mult de Teatru”

Tudor Pascu Mihail: Cum a luat naştere Monoludens, noul dumneavoastră proiect?

Bianca Babaşa: Monoludens a luat naştere în vara lui 2020, într-o perioadă în care eram în căutarea
unui proiect 100% personal, pentru cei din jurul meu, care îşi doreau activităţile sociale anterioare
pandemiei. La baza ideii de Monoludens a stat şi dorinţa mea de oferi ceva băcăuanilor doritori de
cultură şi artă. Monoludens a reprezentat şi forma prin care m-am apropiat şi mai mult de Teatru chiar
dacă nu am jucat eu, dar am încercat să mă implic în alte forme care includ teatrul. Am fost cu oamenii
împreună, am râs împreună, m-am bucurat când am văzut mulţi curajoşi care au păşit pentru prima
dată pe o scenă. Cred că acest lucru mi-a lipsit cel mai mult: să văd oamenii zâmbind.

Tudor Pascu Mihail: De ce acesta temă, monologuri? Şi de ce acum?

5
Bianca Babaşa: Pentru că în această perioadă am fost nevoiţi să stăm mai mult singuri, să ne
autoizolăm, să ne punem bariere unii altora. Cu toţii am avut perioade în care ne-am intreabat cine
suntem noi şi la ce vrem noi să facem. Monologul este cea mai pură formă de reflexie, din punct de
vedere tehnic, cea mai simplă metodă de a face teatru, iar din punct de vedere actoricesc este una
dintre cele mai grele forme de teatru. Aflându-ne în pandemie, m-am gândit că un singur artist, cu un
singur rol, poate însemna şi un consum mai mic de resurse, de la decor, până la lumini şi buget. Sunt
convinsă că monologul reprezintă cel mai fidel perioada trăită de noi acum.

Tudor Pascu Mihail: Care este cea mai haioasă amintire, de până acum, trăită la Monoludens?

Bianca Babaşa: Cred că sunt două momente haioase de la prima ediţie de Monoludens. Prima
amintire este momentul în care ai avut tu monologul şi ai fost o sclipire atât pentru juriu cât şi pentru
spectatori. Ţi-ai prezentat monologul într-un mod amuzant, dar şi serios şi susţinut în aceslasi timp.
Acel moment a fost clipa în care mi-am dat seama că Monoludens va fi o reuşită deoarece am văzut în
faţa noastră o serie de momente foarte faine şi vulnerabile în acelaşi timp. Al doilea moment haios a
fost în momentul decernării premiilor, juriul l-a desemnat pe locul IV pe fratele meu iar eu am fost
foarte subiectivă când i-am rostit numele, fără să-mi dau seama Atât de mult m-am bucurat pentru el
încât entuziasmul a depăşit o anumită cotă. (Râde, nota mea)

”Cursurile de teatru îi ajută pe copii să realizeze că sunt autentici în felul lor”

Tudor Pascu Mihail: La ce îi ajută pe copii să urmeze cursuri de teatru? De ce ar trebui să

înveţe să devină actori?

Bianca Babaşa: Cursurile de teatru îi ajută pe copii să realizeze că sunt autentici în felul lor. Să
conştientizeze modul în care reacţionează în anume situaţii, ceea ce le place cu adevărat. Îi ajută să se
cunoască cu adevărat pe ei înşişi, să se dezvolte şi să devină mai buni, mai sociabili, mai curajoşi, îi
ajută să-şi dezvolte personalitatea, să aibă o identitate. Prin teatru poţi descoperi cine eşti, pe unde eşti
şi să te cauţi. Teatrul este o plasă de siguranţă la care te poţi întoarce intotdeauna şi să-ţi dai seama cât
de mult ai crescut, cum ţi-ai schimbat modul de a privi lucrurile. Cred că fiecare copil ar trebui să vină
la teatru, să participe la ateliere de teatru, chiar şi pentru o simplă joacă.

Tudor Pascu Mihail: Ce v-a învăţat pe dumneavoastră Monoludens?

Bianca Babaşa: Pe mine ”Monoludens” m-a învăţat să-mi depăşesc frică de a crede că nu am ceva de
oferit, frica de a începe un proiect 100% personal. ”Monoludens” m-a învăţat siguranţa paşilor mici,
m-a învăţat să văd şi să accept ajutorul altor oameni. Am învăţat că nu sunt singură.

Tudor Pascu Mihail: Unde vedeţi ”Monoludens” peste un an? Dar peste trei?

Bianca Babaşa: Sper să-mi găsesc puterea, timpul, resursele şi oamenii să pot ajunge la a treia ediţie.
Totul este la un alt nivel acum, mai complex. Trebuie să pot oferi mai mult acum, din toate punctele de
vedere. În acest moment nu ştiu care este următorul pas. Într-un an îl văd ca fiind un eveniment iubit
de mulţi oameni, iar în trei ani l-aş vedea ca un festival de artă care să meargă pe mai multe paliere. L-
aş vedea un festival anual sau bianual, la care să participe tot felul de artiști din toată ţara să se
reunească în Bacău și să ducem proiectul ăsta mai departe, și nu neapărat doar pe teatru, ci și pe dans,
pe muzică, pe pictură. În acest moment îmi doresc să pot duce Monoludens la nivel de festival de arte.

Prof coord. Laura Huiban