Sunteți pe pagina 1din 47

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL ID-IFR

PIPP ANUL III

2019-2020

STUDENT: Rica Sandu Diana Mădălina

PORTOFOLIU
EDUCAȚIE PLASTICĂ ȘI DIDACTICA EDUCAȚIEI
PLASTICE

Profesor: Lect. Univ. Dr. GABRIELA VOICU

0
1. Povestiți cum ați ajuns să alegeți această carieră (dascăl/ educator/
învățător/ profesor)

În zilele noastre ne dăm seama că profesia de dascăl nu mai are aceeași


semnificație ca altă dată, deoarece vremurile s-au schimbat, copiii s-au schimbat
dar cu toate acestea învățământul românesc nu a evoluat foarte mult în comparație
cu alte țări.
Cu toare aceste, am ales această cariera în ideea că noi, cei care venim din
urmă , cei care am avut ocazia să trăim altfel de vremuri ne dorim o schimbare, iar
această schimbare trebuie să vină în primul rând de la noi.
Pe lângă faptul că sunt înconjurată zilnic de copii, care sunt cele mai sincere
și deschise persoane, consider că această carieră de cadru didactic are și alte
beneficii: satisfacția pe care o ai din partea copiilor atunci când vezi un progres.
Fiind cadru didactic la clasele primare și lucrând cu copiii de la clasa pregătitoare
și până în clasa a IV-a , îi vezi cum aceștia evoluează de la o zi la alta pe parcursul
celor 5 ani de studiu.
Un alt beneficiu pe care îl consider avantajos pentru noi, cadrele didactice
este că putem modela mințile copiilor, le putem descoperi pasiunile, talentul în
anumite domenii și îi putem ajuta să se descopere cu adevărat, dacă ne interesează
și chiar dorim să schimbăm fața învățământului românesc.
Ce m-a atras foarte mult în această carieră este, de aseemenea , imaginația și
creativitatea pe care copiii din ziua de astăzi o au. În opinia mea acestea trebuiesc
stimulate, iar copiii încurajați să le dezvolte și sub nicio formă nu trebuie să îi
oprim sau să-i obligăm să facă unele lucruri pentru că așa trebuie sau pentru că așa
ne spune programa școlară.
Această carieră am ales-o pentru a contribui cât mai mult la dezvoltarea
copiilor , mai ales din mediul rural, acolo unde profesez.

1
2. Povestiți cea mai interesantă întâmplare legată de Educația plastică (din
orice perspectivă – dascăl, elev,părinte)?

Cea mai interesantă experiență pe care am trăit-o în legătură cu educația


plastică a fost din perspectiva de elev. Eram elevă în clasa a șaptea, când în locul
profesoarei de desen care fusese prezentă la orele noastre timp de doi și jumătate a
venit un nou dascăl , profesor de educație plastică. Toți elevii erau obișnuiți ca
doamna profesor să ne spună la fiecare oră ce să pictăm, și chiar să ne arate un
desen model. Dar domnul profesor la prima oră a făcut ceva ce nu credeam că se
poate întâmpla la educație plastică: ne-a spus să ne punem pe hârtie sentimentele,
să pictăm ceva care să ilustreze ceea ce simțim în acel moment , dar să fim foare
sinceri. Mi s-a părut cea mai grea temă, și asta nu numai mie, ci și colegilor mei.
Dar, la sfârșitul orei cu toții i-am mulțumit profesorului, pentru că nu
trăisem niciodată o experiență atât de frumoasă și interesantă, dar mai ales nu se
simțisem atât de liberi, fără să fim constrânși de timpul care se scurge din oră,
încercând să terminăm lucrarea.
Și țin minte că au ieșit niște lucrări grozave și mai ales unice. A foste cea
mai inetresantă întâmplare pe care cu singuranță nu o voi uita.

2
3. Cât de important considerați că este ceea ce își doresc copiii și cât de
mult le respectați dorințele?

Din punctul meu de vedere , consider că ceea ce își doresc copiii este foarte
important. Anul acesta sunt cadru didactic la clasa I. Elevii mei pe lângă faptul că
sunt foarte energici sunt și foarte creativi. La orele de arte vizuale și abilități
practice îi las foarte liberi. Având alocate două ore pe săptămână pentru această
disciplină, am ales să fie ambele ore consecutive în ziua de vineri.
Elevii au voie să așeze băncile cum vor ei: câte doi, câte trei , în semicerc, în
cerc. Este o oră în care se simt foarte liberi și am observat că le stimulează și
creativitatea. Ne le spun că au la dispoziție o oră. Dacă dorasc să ia pauză după
prima oră de AVAP , iar apoi să revină pentru a termina lucrarea sunt liberi să facă
acest lucru. Cei care nu vor să meargă în pauză , pictează în continuare.
În momentul în care la clasă le prezint subiectul lecției de AVAP îi aștept și
pe ei să vină cu propuneri, să se consulte între ei , și astfel nu le impun să picteze
ceva anume , care poate unora nu le face plăcere.
Ei sunt foarte încântați de faptul că au această libertate iar creativitatea le
pune în valoare personalitatea și îi ajută să se dezvolte .
Creativitatea elevilor trebuie încurajată atât în mediul familial , dar mai ales
în mediul școlar. De aceea pentru a se dezvolta armonios ,consider că este foarte
important să le respectăm dorințele și mai ales să desfășurăm cu ei ore de AVAP,
fără să înlocuim aceste doua ore cu alte discipline de strudiu, chiar dacă unele
cadre didactice le consideră mai importante pe acelea.
Desfășurarea orelor de AVAP este o dorință a elevilor, pe care trebuie să o
respectăm.

3
4. Ce înseamnă pentru dumneavoastră artă? ce înseamnă pentru
dumneavoastră creativitate?

Arta, pentru mine este un mod de exprimare. Asemenea poeților , care își
exprimă sentimentele în creațiile literare, lucrările de artă sunt creațiile cu ajutorul
cărora artiștii își exprimă sentimentele dar și stările lor, de exemplu: nervozitate,
tristețe, fericire. Putem spune că arta reprezintă tot ce este mai frumos și latura cea
mai sensibilă a unui artist. Iar noi, cei care admirăm lucrările de artă , ne
înfrumusețăm suflete și mintea cu ajutorul acestora.
Dacă facem referire la tablouri, artiștii pictează în funcție de sentimentele
și stările lor , dar la fel se întâmplă și cu artiștii care sculptează. Aceștia își crează
lucrările în funcție de stări dar o contribuție foarte mare o are și creativitatea și
imaginația artiștilor.
Creativitatea , pentru mine, înseamnă să creezi opere de artă , cum ar fi:
să pictezi, să inventezi ceva, să scrii, dar să fii și original în ceea ce faci , să aduci
noutate prin creațiile tale și să înfrumusețezi lumea cu acestea.
Dar, în primul rând creativitatea înseamnă pentru mine, ideile cu care ne
trezim în fiecare zi, pe cale le punem în practică, cu care ne hrănim și care ne
motivează să fim din ce în ce mai buni , pentru că nu toți ne naștem scriitori,
sculptori sau compozitori, dar cu siguranță , în fiecare dintre noi este ascuns un mic
artist, care își creează viața.

4
5. Prezentați/descrieți o temă pe care vă/v-ar face plăcere să o abordați la
clasă (grădiniță sau școală), în funcție de nivelul la care predați sau v-ar
plăcea să predați.

La nivelul învățământului primar , la clasa I, unde predau , mi-ar plăcea să


aordez tema : punctul. Aș vrea să provoc copiii să realizeze o lucrare , în care să
folosească doare puncte, deoarece s-ar potrivi și o lecție integrată, atunci când la
disciplina Comunicare în Limba Română se predă semnul de punctuație punct.
Pentru a înțelege mai bine ce aș dori eu să realizeze elevii , la începutul
lecției vom vorbi despre punct și despre faptul că el poate să aibă diferite
dimensiuni, nu doar dimensiunea semnului de punctuație.
Ca și idee le voi sugera și de asemenea le voi prezenta copiilor o planșă
model cu niște valuri realizate din puncte albastre.

5
6. Adunați minimum 20 de imagini ale artiștilor români importanți și
minimum 20 de imagini ale artiștilor străini importanți – artiști/lucrări
care v-ar putea ajuta în transmiterea mesajului dorit, imagini care ar
putea fi pe placul copiilor; imagini simbol; interpretări ale operelor de
artă; (...). Sub fiecare imagine va fi scris numele autorului și titlul.

Portret ,Edgar Degas 1855

6
Copilul bolnav ,Edvard Munch 1885 - 1886; 

7
Phenix ,Paul Klee 1905

8
Invenție , Man Ray 1916

9
Doi frați, Pablo Picasso 1920

10
Capul unui cal alb, Théodore Géricault 1815

11
Duminică , Honore Daumier  1822

12
Castel Gandolfo, Camille Corot 1826

13
În parc, Mikhail Lebedev 1833

14
Trei generații, Francisco Goya 1760 - 1769

15
O fată citind o scrisoare cu un om bătrân citind peste umărul ei, Joseph Wright
1767 - 1770

16
Primăvară, David Burliuk 1907

17
Pași, Antonio Berni 1936

18
Toamna , Pierre Puvis de Chavannes  1865

19
Sfântul Gheorghe, Gustave Moreau 1869

20
Noapte, Edward Burne-Jones 1870

21
Buchet de flori, Paul Cezanne 1880

22
Peisaj, Vincent van Gogh  1883

23
Fată tânără, Francis Picabia  1912

24
Fata cu păpușa, Henri Rousseau 1904 – 1905

25
Catinca, Nicolae Grigorescu

26
În parc, Ion Andreescu

27
Băiat din Ardeal, George Demetrescu Mirea

28
La soare, Nicolae Vermont

29
Violete, Ștefan Luchian

30
Femeie cu umbrelă, Ipolit Strâmbu

31
Căpșuni, Octav Băncilă

32
Natură moartă cu narghilea și gutui, Theodor Pallady

33
Târgul Cucului, Ștefan Dimitrescu

34
Două surori, Nicolae Tonitza

35
În fața șopronului, Nicolae Darascu

36
Marea la Tuzla, Lucian Grigorescu

37
Cina, Corneliu Baba

38
Interior, Octav Angheluță

39
Apocalipsa, Ion Tuculescu

40
Bucătărie țărănească, Teodor Harșia

41
Natură vie – Legume, George Ștefănescu

42
Petrecere, Ligia Macovei

43
Flori albastre, George Saru

44
Peisaj pe litoral, Ion Pacea

45
7. Alegeți lucrarea preferată și spuneți de ce ați ales-o și ce reprezintă ea
pentru dumneavoastră.

Din cele 40 de imagini alese atât ale pictorilor români cât și ale pictorilor
străini, lucrarea preferată de mine este ”Două surori” de Nicolae Tonitza.
Am ales această lucrare pentru că modul în care cele două surori stau una
lângă cealaltă exprimă sentimentul de iubire dintre surori, iar emoția pe care
această imagine o exprimă este unică.
Pentru mine această imagine reprezintă sentimetul cel mai valoros , acela
de iubire pură, unică, de neegalat, pe artistul l-a scos în evidență într-o imagine, iar
faptul că cele două se țin de mâini aprofundează și evidențiază iubirea pe care
surorile și-o poartă una celeilalte.

8. Alegeți un subiect (ex.: trandafir, unicorn, ponei, bufniță, broască


țestoasă, nor, portocală, albastru, „5”, „K”, brad etc.), prezentați cât
mai multe informații despre acesta și din domenii cât mai variate.

Subiectul despre care am ales să prezint informații din diverse domenii este
albastru .

Albastru este o culoare.


- în natură, albastru este culoarea cerului senin;
- fashio, albastru este culoare blugilor;
- în politică, albastru este cea mai des întâlnită culoare pe steagurile țărilor(53 %
din steagurile lumii conțin culoarea albastru) ;și culoarea steagului Uniunii
Europene;
- în psihologie, albastru ajută la tratarea diverselor boli;
- în alimentație, albastreu este cea mai puțin folosită culoare.

46

S-ar putea să vă placă și