Criza de oameni

„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16:13)

Mesajul acesta se concentrează asupra unei singure expresii pe care o regăsim în câteva pasaje din
Biblie: „Fiţi oameni!” Poate că cineva ar fi tentat să-şi pună următoarea întrebare: „Dar ce vrei să zici frate
păstor, că noi nu suntem oameni?” Departe de mine acest gând. Cu siguranţă că noi toţi suntem oameni,
creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Şi totuşi, trebuie să recunoaştem că mulţi oameni... nu sunt oameni. În limbajul nostru uzual folosim
uneori expresia: „Acela nu e om”, cu referire la unele persoane din jurul nostru care ne dezamăgesc. Cred că
nici unul dintre noi nu şi-ar dori să poarte o astfel de „etichetă”.
Biblia însă nu se referă la acest sens al termenului atunci când ne îndeamnă să fim „oameni”.
Textele la care ne vom uita în următoarele momente scot în evidenţă un alt aspect al acestei chemări biblice.
Iată aşadar o întrebare de reflexie pentru următoarele momente ale închinării noastre: „Oare ce pot să zică
cei din jurul meu despre felul meu de viaţă? Sunt cu adevărat un om sau nu? Mai mult, sunt eu cu adevărat
un om din perspectiva Cuvântului lui Dumnezeu?”

Adevărata măsură a calităţii de om nu îţi este conferită de etaloanele acestei lumi, ci de perspectiva
Cuvântului lui Dumnezeu. Doar uitându-ne în Cartea Sfântă putem descoperi ce înseamnă să fii cu adevărat
om. Ne vom uita la câteva texte care ne vorbesc despre lucrul acesta.

1. A fi om înseamnă a da dovadă de curaj în momentele dificile ale vieţii

Deschideţi împreună cu mine la 1 Samuel 4:1-10.
Am mai parcurs acest text într-o predică anterioară. Versetul 9 conţine cuvintele rostite de filisteni
în cele momente: „Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor cum v-au fost ei robi
vouă: fiţi oameni şi luptaţi!”
Îndemnul care i-a însufleţit pe filisteni în acea luptă a fost: „Întăriţi-vă şi fiţi oameni!” Cu alte
cuvinte: „Nu fugiţi! Nu fiţi laşi! Luptaţi, filistenilor! Fiţi bărbaţi!” A fi om înseamnă a da dovadă de curaj în
momentele dificile ale vieţii. Adevăraţii oameni merg înainte atunci când apar obstacole, nu o iau la fugă.
Una din metaforele cu privire la viaţă este aceea că viaţa este ca şi o luptă... şi aşa este. În fiecare zi
trebuie să luptăm cu nevoile materiale, cu bolile, cu ispitele, cu păcatul, cu încercările şi necazurile. Viaţa
este cu adevărat o sumă de lupte mai mari sau mai mici. Diferenţa dintre oameni este aceea că unii se luptă
cu toate acestea şi ies biruitori, iar alţii abandonează lupta şi se lasă înfrânţi.
Filistenii stăteau în faţa unei mari provocări: să lupte sau să fugă. Tentaţia a fost mare în acele
momente ca toţi să o ia la fugă din faţa evreilor. Probabil că au fost printre ei unii care au încercat să
destabilizeze situaţia: „Auziţi ce strigăte. Cu siguranţă că acum sunt mai tari decât noi! Nu ne putem lupta
cu ei. Mai bine să fugim ca să ne scăpăm viaţa!” Cu toate acestea, glasul celor curajoşi a învins.
Dacă ne uităm fiecare la propria noastră viaţă am descoperi momente când am ieşit biruitori sau
dimpotrivă, ne-am lăsat înfrânţi. Poate că, după ce a trecut momentul încercării, am zis cu amărăciune:
„Puteam birui!” Dar am cedat primului impuls, acela de a abandona lupta. Probabil că o altă persoană a
strecurat frica în viaţa noastră: „Degeaba, n-ai nici o şansă. N-are rost să mai încerci, n-are rost să mai
lupţi. Lasă-te păgubaş. Oricum, nimeni nu va aprecia ceea ce vrei să faci!”
În astfel de momente nu uita că eşti chemat să mergi înainte, să lupţi cu momentele dificile din viaţa
ta. Filozofia de viaţă a oamenilor mici este: „Nu fă nimic, nu te implica în nimic, stai doar în pătrăţica ta!”
Un adevărat om continuă o luptă dreaptă, corectă. Un adevărat om nu dă înapoi în spatele greutăţilor, nu
abandonează lupta atunci când dă de greu, dimpotrivă este şi mai motivat să meargă mai departe.

2. A fi om înseamnă a nu te lăsa speriat de moarte

Întoarceţi acum la 1 Împăraţi 2:1-4.
Versetul 2 conţine acelaşi îndemn rostit de data aceasta de către David pentru fiul său Solomon:
„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!”

1
 Când David a rostit aceste cuvinte el era înaintea morţii sale. Îmi place mult acest text şi nu de mult
am predicat din el la o înmormântare. Titlul mesajului a fost: „Sfaturi înaintea morţii”. Am pus celor prezenţi
această întrebare: „Dacă ai ştii că vei muri peste câteva zile, ce sfaturi ai da copiilor tăi? Le-ai spune cu ce
marmură să-ţi decoreze cripta? Le-ai împărţi averea? I-ai blestema că tu mori şi că ei încă trăiesc? I-ai
ruga să facă orice numai să mai trăieşti câteva zile în plus?”
Ce a făcut David în acele ultime zile ale vieţii lui pe acest pământ? I-a zis lui Solomon: „Dragul
meu, fii bărbat. Întăreşte-te şi fii om, pentru că drumul pe care eu voi pleca în curând este un drum pe care
fiecare trebuie să meargă şi va veni o zi în care şi tu vei păşi pe el.” Cu alte cuvinte, David i-a spus fiului
său: „Solomon, nu trebuie să-ţi fie frică de moarte! Moartea nu trebuie să fie o sperietoare pentru tine.
Gândul morţii nu trebuie să-ţi aducă fiori reci pe şira spinării. Solomon, un adevărat om nu se sperie de
moarte!”
Spune-mi, te gândeşti cu groază la momentul plecării din această lume? Atunci e o problemă în
viaţa ta. Înseamnă că nu eşti pregătit să pleci. Înseamnă că n-ai înţeles nimic din Cuvântul lui Dumnezeu cu
privire la viaţă şi la moarte. Moartea fizică, ne spune Biblia nu e moarte, e... adormire. Iată ce ne scrie
Apostolul Pavel în acest sens:
„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi,
care n-au nădejde.  Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi
împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:13, 14).
Adevărata moarte care ar trebui să dea fiori reci fiecărui om care trăieşte pe acest pământ este
moartea spirituală, moartea în păcat. Da, aceea este adevărata şi cea mai groaznică moarte, o moarte care
conduce spre moartea veşnică, adică despărţirea de Dumnezeu pentru totdeauna. Dar moartea aceasta
biologică nu este decât o adormire, o poartă spre veşnicia noastră alături de Domnul Isus, o mutare.
Apostolul Pavel exprima atât de bine dorinţa lui de a se întâlni cu Dumnezeu atunci când scria filipenilor
cuvintele:
„Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai
bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup” (Filipeni 1:23).
Să nu uităm că frica de moarte este una din cursele diavolului prin care el îi ţine legaţi pe mulţi
oameni. Un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să se gândească cu frică la momentul plecării lui din această
lume pentru că moartea biologică înseamnă mutarea lui de pe pământ în Împărăţia lui Dumnezeu.

3. A fi om înseamnă a fi matur spiritual

Întoarceţi vă rog acum la 1 Corinteni 14:20.
În contextul discuţiei despre darurile Duhului Sfânt în biserică, Apostolul Pavel ne cere aici un
lucru: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari”. Îndemnul
Apostolului Pavel este la maturitate spirituală. În închinarea Bisericii, în părtăşia frăţească, noi trebuie să ne
comportăm ca nişte oameni mari şi nu ca nişte copii.
Ce înseamnă lucrul acesta, să nu mai fim „copii la minte” ci „oameni mari”? Ne vom uita la câteva
aspecte pe care le găsim în Cuvântul lui Dumnezeu.
Deschideţi la Efeseni 4:11-15. În primul rând, un creştin „copil la minte” este o persoană care se lasă
uşor influenţată de învăţături sau practici străine de Biblie. În versetul 14, Apostolul Pavel ne spune de ce
Dumnezeu a dat anumite daruri de slujire în cadrul Bisericii: „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi
încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijoacele de
amăgire”. Rolul celor puşi într-o anumită slujire în Biserică este protejarea, desăvârşirea şi creşterea
spirituală a turmei lui Dumnezeu. Creştinii care nu ştiu ce cred, care azi sunt într-o biserică, mâine în alta,
care azi cred un lucru, mâine altul sunt ca nişte copii imaturi, uşor păcăliţi de alţii.
Unul din obiectivele Bisericii noastre pentru anul 2007 a fost creşterea spirituală. O Biserică imatură
este o Biserică cu probleme, o Biserică formată din copii spirituali. În măsura în care Biserica creşte în
cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu şi în practicarea acelui Cuvânt, acea Biserică devine puternică.
Deschideţi acum la Matei 11:16-19. În al doilea rând, un creştin „copil la minte” este o persoană
incapabilă să discearnă între adevăr şi minciună. Multe persoane, de altfel foarte inteligente în viaţa de zi cu
zi, sunt incapabile să înţeleagă adevărurile spirituale. La fel a fost şi-n vremea Domnului Isus. În pofida

2
faptului că poporul Israel era deosebit de religios, ei au fost incapabili să-L primească pe Domnul Isus şi să
creadă în El. O asemenea categorie de oameni este numită de Fiul lui Dumnezeu „nişte copilaşi care şed în
pieţe şi strigă la tovarăşii lor”.
Oricât de mult i-ai vorbi unui copilaş, el rămâne încă tot un copilaş. Mulţi creştini se comportă la fel
ca nişte copii cărora cuvintele din versetul 17 li se potrivesc ca o mănuşă: „V-am cântat din fluier şi n-aţi
jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit”. Oricum ai lucra, orice ai face, în ochii unui adult-copil tot rău
ies lucrurile. Dumnezeu să ne păzească de o astfel de atitudine copilărească în Biserica noastră!
Întoarceţi la un alt text: Evrei 5:12-14. În al treilea rând, un creştin „copil la minte” este un creştin
necrescut spiritual. Autorul Epistolei către Evrei spune acest lucru în versetul 12: „aţi ajuns să aveţi nevoie
de lapte, nu de hrană tare”. Laptele duhovnicesc într-adevăr e necesar într-o anumită fază a creşterii noastre
spirituale (vezi 1 Petru 2.1, 2). Nici un părinte însă care doreşte să-şi vadă copiii crescând, nu-i hrăneşte doar
cu lapte. La un moment dat mâncarea este diversificată şi în alimentaţia copilului sunt introduse bucatele tari.
La fel este şi-n plan spiritual.
În versetul 14 citim: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari”. Ca să ajungi matur spiritual ai
nevoie de hrană tare. Dacă îţi doreşti doar lapte, niciodată nu vei creşte. În schimb, dacă vei căuta să te
hrăneşti şi cu hrană tare, vei începe să creşti în fiecare zi. Depinde doar de tine cât de sus ridici ştacheta vieţii
tale spirituale!

4. A fi om înseamnă a avea o credinţă puternică

Ne întoarcem acum la versetul pe care l-am citit din 1 Corinteni 16:13. Îndemnul Apostolului Pavel
pentru fiecare dintre noi este: „fiţi oameni, întăriţi-vă!”
Ultimul aspect pe care-l vom sublinia în acest mesaj este legat de credinţa noastră. Un creştin „copil
spiritual” are o credinţă mică. Un creştin matur spiritual are o credinţă mare. În prima parte a versetului
Apostolul Pavel ne-a îndemnat: „Vegheaţi, fiţi tari în credinţă!”
Cum poţi fi tare în credinţă? Răspunsul este: ducând o viaţă de veghere. Veghea întăreşte credinţa. Un
creştin neveghetor este un creştin cu o credinţă şovăielnică, care se înclină după cum bate vântul. În măsura
în care veghea diciplinează viaţa noastră spirituală, în aceeaşi măsură creşte şi credinţa noastră.
Credinţa puternică este marca „oamenilor mari” spirituali, a celor care trăiesc pe culmi spirituale. Cu
toţii ne dorim să ajungem să avem o astfel de viaţă de maturitate spirituală dar totul începe în măsura în care
creştem în credinţă.
Cum ajungem să avem o credinţă puternică? Răspunsul este: citind Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce
spunea DL Moody despre acest aspect:
„M-am rugat pentru credinţă, aşteptând ca Dumnezeu să mă lovească cu ea ca şi cu un trăznet. Nu s-
a întâmplat însă nimic... Am deschis atunci Biblia şi am început să citesc cu regularitate. „Credinţa vine în
urma auzirii şi auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu.” De când citesc, credinţa mea este într-o continuă
creştere” (Dwaight Moody)
Cum putem creşte în credinţă? Învăţând în fiecare zi lecţia trăirii într-o dependenţă totală de
Dumnezeu. E greu să trăieşti prin credinţă atunci când cel care-ţi conduce viaţa eşti tu şi nu Dumnezeu. În
măsura în care facem acest transfer de autoritate de la noi spre El, în egală măsură descoperim secretul unei
vieţi de credinţă şi totodată secretul maturizării noastre spirituale. Spunea cineva atât de frumos: „O credinţă
mică te poate duce în cer, dar una mare poate aduce cerul la tine”.

Aş vrea să închei cu ceea ce Apostolul Pavel ne scrie în 1 Corinteni 13:11. E un mare adevăr exprimat
aici şi care ne prezintă trecerea de la o etapă a vârstei spirituale la o alta: „Când eram copil, vorbeam ca un
copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc”.
Fraţi şi surori, haideţi să ne dorim în primul rând eu, apoi fiecare dintre noi, să tindem spre acea stare
spirituală în care să lepădăm tot ceea ce înseamnă copilărie spirituală în viaţa noastră. Fiecare vârstă e
frumoasă dar nici un om înţelept nu-şi doreşte să rămână toată viaţa lui un copil. Copilăria are vremea ei dar
şi maturitatea are vremea ei. Dumnezeu să ne dea putere să creştem în fiecare zi tot mai mult, spre slava
Numelui Lui! Amin!