Plante medicinale dacice

Numeroase plante medicinale au păstrat denumiri dacice, susţin istoricii, adăugând că încă din cele mai
vechi timpuri erau recunoscute pentru proprietăţile lor vindecătoare.

Plantele medicinale aveau un loc important în tratamentele folosite din cele mai vechi timpuri de strămoşii
noştri. Cele mai cunoscute menţiuni despre rolul acestora i-au fost atribuite medicului militar antic Pedanios
Discoride, care în a doua jumătate a secolului I. d. Hr., a scris mai multe ucrări în care amintea  zeci de ierburi
vindecătoare cu nume dacic. Mai multe dintre numele dacice de plante erau omonime cu denumirile latine sau
greceşti – limbi folosite în Dacia, spun istoricii. Menţionările plantelor medicinale folosite de strămoşii noşti ofereau
dovada că aceştia îşi căpătaseră prestigiul în materie de cunoştinţe de medicină, în lumea greco-romană, informa
istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul „Medicina în Dacia” (Editura Dacica, 2007). În aceeaşi lucrare, istoricul descria
cele 21 de plante cu nume dacice înregistrate de Discoride, precizând că în realitate numărul remediilor naturiste
folosite de strămoşii noştri era mult mai mare. Iată cele mai cunoscute plante vindecătoare ale dacilor, redate de
istoricul Ion Horaţiu Crişan:

1. Aniarsexe (Onobrychis viciaefolia Scop., Iarbă săracă, Sparcetă, Baltarină). „Dioscorides spune că
planta are puterea de a vindeca abcesele simple. Băută cu vin este bună în retenţia de urină, iar ca alifie, amestecată
cu untdelemn, este sudorifică

2. Boudathla (Anchusa officinalis L., Limba boului, Miruţă). „Dioscoride spune că planta pusă în vin pare să
fie binefăcătoare (înveselitoare, sudoriforică). Este recomandată contra guturaiului, bronşitei, iritaţiilor rinichilor şi
retenţiei urinare. Pentru a uşura transpiraţia se foloseşte sub formă de infuzie sau decoct, în bolile infecţioase, ca
rujeola ori scarlatina”
 3. Cinouboila (Bryonia alba L., Mutătoare, împărăteasă, Brei, Cucurbeţea, Murătoare cu poame negre,
Tidvă de pământ). „Dioscoride spune că frunzele, fructul şi rădăcinile acestei plante au efecte puternice; din cauza
aceasta se pune, cu sare, pe ulceraţii şi pe cangrene. Rădăcina plantei curăţă şi netezeşte pielea şi elimină petele de
soare. Este bună în epilepsie, în apoplexie şi ajută celor care au ameţeli. Dacă se bea în cantitate mică, ajută celor
muşcaţi de viperă. Omoară fătul. Uneori tulbură mintea, iar, dacă este pusă în vulvă, face să vină şi cel de al doilea
copil (gemelar)”.

4. Coadama ori Coalama (Alisma plantago-aquatica L., Limbariţă, Codru, Limba bălţilor, Limba broaştei,
Limba oii, Pătlagina apei, Podbeal de apă). „Dioscoride spune că această plantă este răcoritoare şi astringentă, fiind
bună pentru mâncărimi şi pentru ulceraţiile învechite, care rod ţesuturile”,

5. Coicolida sau Coicodila (Physalis alkekengi L., Păpălău, Cireaşa ovreilor, Beşicuri, Buruiană de bubă,
Iarba bubei, Gogoaşe, Papele). „Dioscoride afirmă că fructul acestei plante, dacă este băut, curăţă icterul, fiind un
bun diuretic. El mai spune că sucul stors din plantă şi uscat la umbră îşi păstrează întreg efectul”
 6. Dielleina (Hyoscyamus niger L., Măsălariţă, Nebunariţă). „Dioscoride crede că planta provoacă nebunie
şi somn greu, fiind de aceea greu de folosit. O varietate a acestei buruieni are efecte mai moderate şi este bună
pentru tratamente. Se foloseşte împotriva scurgerilor fierbinţi, împotriva durerilor de urechi şi a durerilor la organele 
genitale feminine”

7. Diesema (Verbascum phlomoides L., Lumânare, Lumânare ţepoasă. Coada boului, Coada lupului,
Coada mielului, Coada vacii, Lumânărică, Coravatic, Lipan). „Dioscoride arată că rădăcina acestei plante este
astringentă şi se dă cu vin celor care au diaree. Fiertura este bună pentru rupturi, spasme şi tuse învechită. Dacă se
clăteşte gura cu ea, ajută la durerile de dinţi”,

8. Doctila, Chodela, Dochela (Ajuga chamaepitys L., Tămâiţă de câmp). „Dioscoride afirmă că frunzele
acestei plante, dacă sunt băute cu vin timp de şapte zile, lecuiesc icterul, iar, dacă sunt băute 40 de zile, lecuiesc
sciatica. Planta se dă suferinzilor de ficat şi celor care urinează greu
 9. Duodela sau Diodela (Achillea millefolium L., Coada şoricelului, Alunele, Sorocină). „Dioscoride spune
că, băută în fiertură simplă sau amestecată cu oţet şi miere, buruiana înlătură inflamaţiile şi elimină fierea. Foloseşte
şi astmaticilor sau melancolicilor. Se mai utilizează pentru stimularea poftei de mâncare şi curăţirea sângelui, bolile
de nervi, durerile de şale şi hemoroizi”

10. Dyn (Urtica dioica L., Urzică, Urzică mare, Urzică de pădure). „Dioscoride spune că frunzele acestei
plante vindecă, sub formă de cataplasme, muşcăturile de câine şi ulceraţiile cangrenoase sau carcinomatoase.
Buruiana este bună la luxaţii, umflături, parotidite, tumori axilare, abcese. Se aplică cu ceară celor care suferă de
splină”, scria autorul volumului „Medicina în Dacia”.

11. Guoleta (Lithospermum arvense L., Mărgeluşe, Mei păsăresc). „Dioscoride arată că sămânţa acestei
plante, băută cu vin, sfărâmă pietrele la rinichi şi dă drumul urinei”,
 12. Mendruta (Veratrum album, Strigoaie, Steregoaie). „Dioscoride spune că fructul acestei plante, zdrobit
şi băut cu vin, cam o ceaşcă mare, foloseşte celor cu dizenterie şi colici. El mai afirmă că opreşte fluxul menstrual”,
arăta autorul.

13. Mizela (Thymus vulgaris L., Lămâioară, Cimbru, Lămâiţă ??). „Dioscoride notează că fiertura din
această plantă, băută cu sare şi cu oţet, ajută la eliminarea prin scaun a secreţiilor provenite din inflamaţii. Fiartă cu
miere, e de folos celor care nu pot respira decât în poziţie ridicată, astmaticilor. De asemenea, elimină viermii
intestinali, porneşte fluxul menstrual şi face să vină şi al doilea copil gemelar

14. Priadila (Clemantis vitalba L., Curpen, Viţă albă, Archi, Luminoasă). „Dioscoride spune că tulpina
acestei plante este diuretică, porneşte fluxul menstrual şi înlătură durerile de splină. De asemenea, trebuie
recomandată epilepticilor, paraliticilor şi celor care au ameţeli. Se mai foloseşte contra tusei şi pentru creşterea
părului”
 15. Propodila, Procedila (Potentilla reptans L., Cinci degete, Iarba degetelor, Ochiul boului). „Dioscoride
arată că, dacă rădăcina acestei plante se fierbe cu apă, până ce lichidul scade la o treime, şi apoi se ia în gură,
durerile de dinţi se liniştesc. Fiertura vindecă ulceraţiile putrede ale gurii. Sub formă de gargară, înlătură inflamaţiile
faringiene”, se arată în volumul Medicina în Dacia.

16. Riborasta (Lappa maior Gartn., Brusture). „Dioscoride afirmă că rădăcina acestei plante, băută cu
fructul de pin, este de folos celor care scuipă sânge şi la puroieri. Aplicată prin cataplasme este bună la luxaţii, iar
frunzele, sub aceeaşi formă, ajută la ulceraţiile vechi”

17. Salia (Datura stramonium L., Ciumăfaie, Alaur, Bolondariţă). „Dioscoride spune că frunzele, fructul şi
sucul acestei plante, ţinute în vin şi aplicate sub formă de cataplasme, fac să iasă aşchiile de lemn sau tot ce-a intrat
străin în corp. Băută, fiertura vindecă retenţia de urină, sparge pietrele din vezica urinară şi porneşte menstruaţia”,
 18. Sciare (Dipsacus pilosus L., Varga ciobanului, Scăiuş). „Dioscoride afirmă că rădăcinile acestei plante,
fierte în vin şi pisate până capătă grosimea unui amestec de ceară cu untdelemn, vindecă, aplicate local, crăpăturile
şi fistulele anale”

19. Stirsozila (Erythraea centaurium Pers., Fierea pământului, Floare de friguri, Cintaură, Frigor, Frigurică,
Potroacă, Scânteuţă de friguri, [tintaură). „Dioscoride consemnează că, sub formă de cataplasmă, planta verde
cicatrizează rănile, curăţă ulceraţiile vechi şi le închide. Fiartă şi băută, înlesneşte evacuarea fierii”,
 20. Tendila, Teidila (Mentha piperita L., Izmă, Izmă bună, Gingiurnă, Mintă). „Dioscoride consideră că
planta, băută şi aplicată sub formă de cataplasme, este de folos celor muşcaţi de şerpi”,

21. Usazila (Cynoglossum officinale L., Arariel, Limba câinelui, Arăţiel, Plescăiţă roşie, Poalele mâţii).
„Dioscoride spune că frunzele acestei plante, zdrobite şi amestecate cu grăsime veche de porc, vindecă muşcăturile
de câine, chelia şi arsurile. Planta, fiartă băută cu vin, este laxativă”, se arată în volumul „Medicina în Dacia” (Editura
Dacica, 2007).

Pe lângă plantele medicinale, dacii se bucurau de efectele binefăcătoare ale izvoarelor termale răspândite
în ţinutul lor. Unele plante erau folosite ca otrăvuri puternice. „Este foarte probabil că şi numărul otrăvurilor, ca şi cel
al plantelor de leac, cunoscute la geto-daci, a fost mult mai mare decât cel înscris în izvoarele greco-romane”,
 Lumanarica

- este supranumită lumânărica „ceaiul iernii

Cel dintâi care i-a descoperit efectele contra tusei cronice a fost Dioscoride. Preoţii daci o foloseau şi o recomandau
şi ei pentru puterile sale vindecătoare.
Bunicii şi, mai ales, străbunicii noştri noştri o culegeu şi ei pentru a o folosi ca leac împotriva durerilor de piept şi
afectiunlor la plămâni. Puterile sale tămăduitoare vin din zecile de substanţe active pe care le conţine această
plantă. 
Toate aceastea îi conferă plantei proprietăţi antitusive expectorante, antiinflamatoare, sudorifice, antiasmatice,
antimicrobiene, antihistamice, antispastice şi antivirale.  “Planta este recomandată, pentru uz intern în caz de
răguşeală, laringită, angine, bronşită, astm, gastroenterintă, tuberculoză, traheită, fiind recomandată utilizarea sub
formă de infuzie, decoct, tincură, macerat la rece. Lumânărica se foloseşte însă şi în uz extern pentru degerături,
furuncule, hemoroizi şi plăgi atone, când se aplică sub formă de comprese sau unguent”, mai spune specialistul. 
Ceaiul de lumânărică ajută la la calmarea tusei convulsive şi fluidificarea secretiilor bronşice, ameliorează
simptomele bronşitei şi măreşte intervalul între crizele de astm bronşic.  “Infuzia se prepară astfel: în 250 ml de apă
clocotită se pun la infuzat, timp de 10 minute, două linguriţe de plantă uscată. Se bea ca atare, fără adaos de zahăr.
Dacă nu se poate totuşi, se adugă puţină miere”, spune fitoterapeutul.  Sunt indicate câte două căni pe zi, dimineaţa
şi seara, pe stomacul gol, timp de trei săptămâni. Un alt preparat, recomandat mai ales în caz de bronşite, dureri în
piept sau de stomac, indigestie şi probleme urinare este decoctul obţinut din această plantă.  “În 250 ml. de apă, se
pun la fiert, pentru un sfert de oră, două linguri de plantă mărunţită. Pe măsură ce apa se evaporă, se completează
volumul. Se consumă câte trei ceşti, a câte 50 ml. pe zi, pe stomacul gol”, recomandă Elena Badea. Sub formă de
tinctura, spune fitoterapeutul, planta are efecte benefice în cazul durerilor abdominale cronice şi recidivante. “Tinctura
este, de asemenea un bun adjuvant în afecţiunile pulmonare, în gastrită şi diaree şi un analgezic cu efecte
demonstrate în caz de infecţii dentare. Modul de preparare este următorul: într-un borcan cu filet se pune o lingură cu
vârf de plantă uscată, peste care se toarnă 100 ml de alcool alimentar de 70 grade. Amestecul se lasă la macerat
timp de 10 zile, agitându-se zilnic. După macerare, se pune la decantat, în frigider, şi se aşteaptă 6 zile. Se filtrează
şi se păstrează în sticluţe închise la culoare”, spune specialistul.  Se consumă câte 20-30 de picături, dizolvate în
apă, de două-trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura cu tinctură durează două trei săptămâni, putând fi reluată
după pauze de câte o săptămână.  Pentru bolile aparatului respirator indicat este şi maceratul la rece  Acest preparat
are efecte benefice nu doar în caz de tuse şi bronşite ci şi când vine vorba de răguşeală, infecţii renale, ulcer gastric
sau enterită. “Se pune la macerat, pentru 12 ore, o lingură de lumânărică la 250 ml de apă. Se strecoară şi, pentru a
preveni, iritaţiile gastrice se adaugă 5 g de bicarbonat alimentar. Se păstrează în frigider şi se iau câte 2-3 linguri
înainte de fiecare masă”, recomandă Elena Badea.  Pentru copiii anemici, în special, dar şi pentru adulţii diagnosticaţi
cu bronşită cronică sau astm, fitoterapeutul recomandă sirop din lumânărică şi miere.  “Se amestecă 500 ml decoct
cu 500 g de miere şi se încălzeşte până când se obţine un compus omogen. Se răceşte şi se pune in recipiente de
sticlă. Se administrează câte 5 ml (o linguriţă), de trei ori pe zi, pentru copii, şi dublu pentru adulţi”, explică Elena
Badea  Tratează hemoroizii şi furunculele Pentru uz extern, în caz de de furuncule, eczeme şi varice se pot folosi
cataplasme din această plantă, recunoscute pentru efectele calmante şi cicatrizante.  “În 500 ml se pun la fiert,
pentru 10 minute, două linguri de plantă. Se strecoară şi se amestecă cu argilă. Pasta rezultată se aplică pe un tifon
cu care se bandajează strâns zona afectată. Totul se înfăşoară în nailon şi se lasă să acţioneze minim 30 minute”,
explică specialistul.  Tot pentru furuncule, recomandat este şi unguentul din lumânărică, un preparat care are
capacitatea de a trata rănile, arsurile şi hemoroizii.  “Se prepară un extract fluid prin fierberea la aburi a tincturii. Când
scade la o cincime din cantitatea iniţială, se amestecă extracul cu unt, grăsime de porc sau de pasăre, ori ulei de
palmier. Se ţine la foc mic până când ajunge la punctul de fierbere. Înainte de a se solidifica, preparatul se toarnă în
recipient. Unguentul din lumânărică se patreaza în frigider”