'oordonatorul colecţiei Relaţii internaţionale este Ruxandra IV AN DAVID A.

BALDWIN
(editor)
'onsiliul ştiinţific: DANIEL BARBU, Universitatea din Bucureşti, JEAN-MICHEL DI' W II
Univcrsitatea Liberă din Bruxelles, TEODOR MELEŞCANU, Universitatea din Bucur ' II I
It 'MA LE, Universitatea Liberă din Bruxelles, LAURENŢIU VLAD, Univ rslllih '1
Ilu urcsti.

I)lIvid A. Baldwin este în prezent "Senior Political Scientist" la Woodrow Wilsou ,'IIIi",1
l'ublic und International Affairs, din cadrul Universităţii Princeton. A obţinut licenţa 1\ 11111\1111
ln nivcrsitatea Indiana (1958) şi titlul de master în ştiinţe politice la Univer itai II M I iii
dllP, 'are a finalizat un nou program de master şi ulterior doctoratul la Universitat II !lI Iii I 1111
o 'lIpul poziţii de predare şi cercetare în domeniul Relaţii Internaţionale la Darthmouth I 1011
11,'u ikings lnstitution, London School of Economics and Political Sciencc, \ III '1 I ,,!
Columbia etc. A fost director al Institute for War and Peace Studies (1987-1994). n lilM "I""
1'1''miul ladys M. Kammerer pentru pentru cel mai bun studiu (politologic) consn '1 II I 10 III I
polili' american. A publicat 12 cărţi şi zeci de articole, cu precădere în dom IIIiI! 1111'i1i1
Neorealism şi neoliberalism
Inl rna] ionale. Dintre titlurile voulmelor de autor pot fi menţionate America in tI/1 1/11"" I"" I
/fIm'/rI (1976), Economic StatecraJt (1985).
Dezbaterea contemporană
1) ivid A. l3aldwin (ed.), Neorealism and Neoliberalism
Il 199, olumbia University Press
(l) 010, iditura Institutul European Iaşi, pentru prezenta ediţie în limba roman,
Traducere de Mihaela ASA VI, ~amona-Elena LUPU
şi Mihnea-Adrian VILCEANU
INS'!'I'!' T L EUROPEAN
III~,NIl'. lrigorc Ghiea Vodă nr. 13
"'0 'dil Ilholmail.eom
www.curoinst.ro

1) 'S Tie rea CII' a Bibliotecii Nationale a României

N '\)1' alism şi neollberalism: dezbaterea contemporană / cd.: uvltl A,
f3oldwin; trad.: Mihaela Asavi, Rarnona-Elena Lupu, Mihnca-Adrinn
Vil- anu, - laşi: lnstiturul European, 2010
Hiblio r.
Ind'x
ISI N 97H-97.-611-678-0

1. l lnlrlwin, Dnvitl A, ('<!.)

II. ANIIVi, Mlhu 'III (trnd.)
III. 1.IIPll,1 IIlHlllll-I\I'I1I' (11'1Id,)
1 ,Vii' 'tillU, Mihn 'II Adrinn (trnd.)

111\1 1 '
IN,' 11'1'\ 1'1'111 1'\ II ()PI~i\N
010
1'11111 il III 1 11111111 I
 Capitolull

Ni·ulll. .rulismul, neorealismul şi politica mondială

David A. Baldwin

III II)H) R crt ,Keohane a editat un volum intitulat Neorealism and

1/11111"1, 'I(,'S n cntra asuprareformulării de către Kenneth Waltz (1979)
I I 1IIIIdi I disl' tradiţi nale privind politica internaţională, precum şi asupra
I II 1 1111 -uitc lin partea mai multor specialişti, Waltz reformulase preceptele
I tii 111111111 -lnsic LI. pul de a contura mai clar efectele structurii sistemului
1111 1111(11111 ti 1.'1111'1:1 ' rnp rtamentului statelor-naţiune, În plus, Waltz considera
1111 111111 1\1 i S' d osebcau de cele ale realiştilor anteriori prin felul în care
IlIlId III ]l11111 '1 ~i stat le a unităţi ale sistemului (Waltz, 1979; 1990), Potrivit
II I I "It III (1 ()H HI, p. 24), criticii căutau să treacă dincolo de statul-naţiune
11111 l' uul tI(l1 imHilulii sau regimuri internaţionale", reinterpretând principiile
I 1 11111 1 (II III '0111 'stând "validitatea modelului «statul ca actor», pe care se
Il tii 111111", in timp ce unii critici cereau să se acorde mai multă atenţie
tlIi "" l' 1I11111\l'I 'C! non i şi de mediu, precum şi schimbărilor de la nivelul
I 11111111111 }111 '1111111 nlBl , informaţiei şi regimurilor internaţionale, alţii atac au
1'1 11111111111 1 Il 'II' W't1I% îşi fundamenta afirmaţiile,
11111 1111 IIHlmil H ins, v lumul de faţă continuă linia de argumentare din
1'1' Iti fl/I/ fII I 1(0\' 'r!li 'S, T tuşi, spre deosebire de lucrarea menţionată,
1111 1111 0111111 ÎIHP It Ş S multe dintre asumpţiile fundamentale privind
11111111 I'IIPIII IIV fiii 'liP i socio-ştiinţifice. Acest fapt le permite să-şi
11111, il III 1111\11 tii!', '1 'lHtn(uril rezultând o dezbatere mai concentrată şi mai
I 111111 I \
III 1111 11111 tII, c II mai puternică provocare la adresa neorealismului
1111 III 1'/'1111,1'/11 ,\'1/'11 'II//' rI) a venit din partea instituţionaliştilor neo-
1'1 II \1 1 1 '1111 'Il, ro dis tin ţie Între aceşti specialişti şi exponenţii
111111\11 11111 Itllll' "l' lib .ralismului cum ar fi liberalismul comercial,
II ••1 il IIlId 1 ]l111t11' III, lih rnlismul ao i 10 ic (Nyc, 1988; Grieco, 1988a, p.
II I 1111111111 1'11101), ///lI'I'III/,I'lIlIti 'O/I1('/, -ial s referă la teoriile care fac
I1II I 11\111 111I 11t! Iit IItil I 1'" : 1//11'1' tll,\'1II1I1 ,. '!}/(I li '017 e referă la teoriile
1 III" I 111111 1111\1 il 111111 11\ l' 1\ ,i \1 11111'1' 11/,1'1I11I1,1'0 -iologi '. referă la

II
II III 1111 IN
I,'II/UI, " 111111/""",

('llIIl'l'I II C'I IIhll'lI I fiii II

11111 d 11'01 I ' 'IOP I II I 11111-

N 'olib ralism şi neorealism: termenii dezbaterii contemporane

ezbaterca actuală dintre neoliberalism şi neorealism cuprinde şase

plin 't .aractcristice esenţiale, descrise în continuare.

Natura şi consecinţele anarhiei

hiar dacă nimeni nu neagă că sistemul internaţional este anarhic într-un

mumit sens, există dezacorduri cu privire la ce înseamnă această afirmaţie şi de
" , ntcază ea. Arthur Stein (1982a, p. 324) face distincţie între "luarea inde-
Il md ntă a deciziilor", ce caracterizează anarhia, şi "luarea deciziilor în comun"
111r rirnurile internaţionale, iar apoi sugerează că interesele proprii ale statelor
1111 n rne Într-o stare de anarhie stau la baza creării regimurilor internaţionale.
'hurlcs Lipson (1984, p. 22) afirmă că ideea de anarhie este "piatra Rosetta a
r iluţiilor internaţionale", dar sugerează că neorealiştii îi exagerează importanţa,
minimalizând-o pe cea a interdependenţei internaţionale. Robert Axelrod şi
I ob rt O. Keohane (1985) subliniază importanţa anarhiei definită ca absenţă a
uvcrnământului, dar afirmă că această trăsătură constantă a politicii mondiale
Iii .ilitcază o serie variată de tipare ale interacţiunii statelor. Joseph M. Grieco
I a, pp. 497-498) consideră că neoliberalii şi neorealiştii se deosebesc
fundamental sub aspectul perspectivelor lor asupra naturii şi consecinţelor
anarhiei. El afirmă că instituţionaliştii neoliberali subestimează importanţa
I r 'o .upărilor pentru supravieţuire ca motivaţii ale comportamentului statului,
I ' 'ar le consideră o consecinţă necesară a anarhiei. Helen Milner (1991, pp.
70, 1-82) identifică "descoperirea caracteristicilor ordonate ale politicii
mondialc În interiorul unui aparent haos" drept "realizarea centrală, probabil, a
Il' r 'a Iişti lor", Însă autoarea este de acord cu Lipson că ideii de anarhie i se
II .ord importanţă prea mare, în timp ce interdependenţa este neglijată.
I un 'an nidal (1991 b) priveşte situaţii ale Dilemei Prizonierului (DP) drept
, 'Inl I al concepţiei realiste ,:supra anarhiei, în timp ce Grieco (1988a)
1; o 'inz~ P LI neoliberalismul. In general, neorealiştii apreciază că efectele
'( nlllr.11 II al' ale anarhiei asupra comportamentului statului sunt mai mari
I
âştiguri relative versus câştiguri absolute
hiar dacă ar fi greşit să spunem că una dintre părţi este pr o 'lip II
1I1I1,,1i d câştigurile relative, iar cealaltă numai de câştigurilc absolu: '.
II ullh 'rai ii evidenţiază câştigurile absolute din cooperarea internaţional • III
1I111p, neorealiştii pun accent pe cele relative. Punctul de referinţă. fundam III II
l' '1I11umulţi dintre autorii volumului de faţă este următorul pasaj aparţin 11<1
IIl1l1i ncorealist celebru:
Atunci când sunt puse în faţa posibilităţii de coopera pentru a obţine ' ~I g\ll
mutuale, statele care se simt nesigure trebuie să se întrebe cum se vor Îmll '1
câştigurile. Sunt forţate să se întrebe nu «Vom câştiga amândoi?», ci « 'i,w II
câştiga mai mult?». Dacă un câştig aşteptat va trebui împărţit, să SpUII 'III, III
proporţie de doi la unu, unul dintre state ar putea să-şi utilizeze '~I i III
disproporţionat pentru a implementa o politică menită să aducă prejudi 'il 1111
să-I distrugă pe celălalt. Nici chiar perspectiva unor câştiguri absolut ' 111111
pentru ambele părţi nu le face să coopereze, atât timp cât fiecare se I 1111\ fII
privinţa modului în care celălalt îşi va folosi capacităţile spori te (Waltz, I()/II,
p. 105).
Stein descrie (1982a, p. 318) perspectiva liberală asupra interesului PI(I
priu în sensul că actorii cu interese comune încearcă să îşi maxii 1Î:t. ''/
iâştigurile absolute. Autorul afirmă că actorii care încearcă să-şi maximiz \'1
.âştigurile relative nu au interese comune. Potrivit lui Lipson (1984, pp. 15-1 H),

I '.1 '( nsi 1'1' n liberalii.

probabil că luarea în calcul a câştiguri lor relative are mai multă importuu] III
hestiunile de securitate decât în cele economice. Grieco (1988a, p. '1 H /)
consideră că instituţionalismul neoliberal este preocupat de câştigurile absolu:
reale sau potenţiale rezultate în urma cooperării internaţionale, şi tI' ., ('II
l'
1\
 ) II I I IIIIPIIIIIII\I l' ,III (1111111 I Iltiv ,1,1 IIf I II I ,I"tilllil [undaun-tttul " 1\II\ I I IIIIl "li II 1, 11\1
,1'/11"/(11 1101'1 '1',/1'/ /1' l' 'laţk: {'sI' /1' / Ii' 111111/,',11111/11' l' -/"/tl/lt' Sti 11/1'(' '/sl/' ''') III \1 , ,1 ,
Il/'O '1'(',\'(' II 111'/1 luţ« 'It> / -ltăţllor {OI' /,('//11111'" (il 'U, II HH 1, p, ' H; subli-
1111'1 ' III (Irit inul , 'nitlal I Ib) c nt 'st
o (lnn I\i I Il '\)1' !liste p trivit ărcia In/t'nt V'!'NUN' Ipn 'It ti
pl Il .up ri le P" tru âştiguri relative inhibă oop rar 'tl, u excepţia cazu lui
il \t'i II III r laţiil r bipolare dintre state preocupa te de câştigurile relative. De ){ ,t1i/itul 'Iusi' 1"ms ./. Mor nthau a descris pr o .upt ril p .ntru IIIOli·
i

1 'III '1) 'U, I sugerează că distincţia dintre câştiguri relative şi câştiguri absolute r de stat dr pt ale înş lătoarc spre înţcl irea politici]
1\11 '1(.' tltal de bine delimitată CUlTIpare. Problema câştiguri lor relative poate fi mandat să se p rn ască ele la a umpţia C oam nii ti' Sllli
'Iri mat în termenii unor compromisuri între câştiguri absolute pe termen I "ti '/oi • ~i ti ~i n az În termeni de intere e dcfinite ca putere" (1 7, pp. -(\).
\'\\1'1şi I pe termen lung. Powell (1991b) foloseşte modele deductive pentru I I 1 .c, on idcra autorul, ar permite analiştilor să înţeleagă a ţiunilc şi
1 ifinua preocupările pentru câştiguri relative au ca efect împiedicarea '1'"tIuril oamenilor de stat mai bin decât şi le înţeleg ei înşişi. Deşi est putin
'IHlP r rii atunci când utilitatea forţei militare este ridicată, dar nu şi atunci 1'IIIIlIbii a neorealiştii contemporani să adopte o asemenea poziţie cxtr 111<, o '

, IId utilitatea forţei este scăzută. \ Mastanduno (1991) foloseşte studii de caz
l'lllpil'i c pentru a afla dacă şi în ce fel contează câştigurile relative. Concluziile
lu] sprijină într-o anumită măsură ambele tabere ale dezbaterii. Deşi
M H-ila' duno identifică existenţa preocupărilor pentru câştiguri relative în pro-
"sul d formulare a politicilor în toate cele trei cazuri studiate, astfel de
p" O.upări nu s-au reflectat întotdeauna în efectele la nivel de politici. În eseul
r du tat pentru volumul de faţă, Keohane recunoaşte că instituţionaliştii
II 'oi ib raii sub estimează importanţa câştiguri lor relative în politica mondială, în
IIIUIlite condiţii. Potrivit lui Keohane, importantă este specificarea acestor
-ondiţii. Autorul afirmă că acest lucru ar putea fi dificil întrucât compor-
I uu mtul statelor care urmăresc câştiguri relative poate fi similar cu cel al
III I r care urmăresc câştiguri absolute.
Prioritatea obiectivelor statului
Neoliberalii şi neorealiştii sunt de acord că atât securitatea naţională, cât
o,i bun tarea economică sunt importante, dar ei se deosebesc prin accentul pus
P' H' te obiective. Lipson (1984) afirmă că există o posibilitate mai mare de
ipuriţic a cooperării internaţionale să aibă loc în arii tematice economice decât
III . le asociate securităţii militare. Întrucât neorealiştii înclină să studieze
'It '/itiuni de securitate, iar neoliberalii înclină să studieze economia politică, se
ponl ' ca estimările lor diferite asupra uşurinţei de a coopera să fie legate de
rriilc pe care le studiază. Grieco (1988a) consideră că anarhia impune statelor
P'" cuparea faţă de puterea relativă, securitate şi supravieţuire. Powell (1991 b)
xmstruieşte un model cu intenţia de a crea o punte de legătură Între accentul
Il 'oliberal asupra bunăstării economice şi accentul neorealist asupra securităţii.
III acest model se presupune că statele încearcă să îşi maximizeze bunăstarea
.. nomică într-o lume în care forţa militară reprezintă o posibilitate. În cea mai
mure parte, neorealiştii şi neoliberalii tratează obiectivele statelor prin asumpţie.
1"111l:'a ci să pună Ul1accent mai mare pe capacităţi decât pe intenţii. ric '(
(IIIHH 1, pp. 498, 500) evidenţiază că nesiguranţa cu privire la intenţiile ,i
III 11' sete viitoare ale altor state face ca oamenii de stat să fie foarte atenţi In
I Ipll ităţi, "fundamentul suprem al securităţii şi independenţei lor". La rândul
II, Krasner (1991) îi critică pe neoliberali pentru că exagerează importanta
1111nţiilor, intereselor şi informaţiei, precum şi pentru că subestim az
dl.'tribuţia capacităţilor. Keohane (volumul de faţă) afirmă că senzitivitat 'ti
tutclor faţă de câştigurile relative ale altor state este semnificativ influenţat. I
Il ncepţiile asupra intenţiilor acestora. Astfel, statele sunt mai preocupat d
-âştigurile relative ale duşmanilor, şi mai puţin de cele ale aliaţilor. t 'in
(1 82a) explică regimurile internaţionale în termenii tiparului de preferinţe uit'
statelor membre. În analiza lui Stein, capacităţile contează în măsura în car I
ufcctează preferinţele şi intenţiile statelor. Aşadar, opiniile diferite privind
importanţa relativă a capacităţilor şi intenţiilor reprezintă încă un punct focal 'Ii
dezbaterii.
Instituţii şi regimuri
Atât neorealiştii, cât şi neoliberalii recunosc că după 1945 au apărut
foarte multe regimuri şi instituţii internaţionale. Totuşi, opiniile lor diferă li
privire la semnificaţia acestor aranjamente. Potrivit lui Keohane (volumul le
fată) o mare parte din dezbaterea contemporană se concentrează asupra
validităţii pretenţiei instituţionaliste potrivit căreia regimurile internaţiona I , şi
institutiile în general au devenit semnificative în politica mondial ".
Neore~liştii SUl1tde acord că aceasta este o temă importantă a dezbaterii. hi
consideră că neoliberalii exagerează gradul la care instituţiile sunt capabil s
.modereze efectele constrângătoare ale anarhiei asupra cooperării interstatal ,"
(Grieco, 1988a, p. 485).

14 1.
 II A,OALDWIN Neoliberalismul, neorealismul şi politica mondială

/\' te şase puncte centrale nu sunt singurele teme de controversă în Calitatea dezbaterii academice din volumul de faţă este extraordinară.
,"llld 1 zbaterii, însă ele ar trebui să orienteze cititorul către argumentele li ă, autorii încearcă într-adevăr să înţeleagă afirmaţiile celorlalţi şi să-şi dea
IIIIII Ip ti .. Nu toţi autorii volumului de faţă au abordat toate cele şase puncte, I plici. Tonul general al eseurilor din această lucrare semnalează dorinţa de a
1111• I lontl atent va observa că participanţii la dezbatere pot introduce nuanţe \ untribui la progresul ştiinţei, şi nu de a marca puncte discursive în apărarea
II 1 l' 'U ele şase puncte focale să pară exagerat de simplificate. Şi pe bună 111101' poziţii rigide.
dli 1'1II', rice încercare de a caracteriza argumentele elaborate cu atenţie de cei Totuşi, există un aspect nesatisfăcător al dezbaterii. L-am putea numi
1I1Ipl '1," specialişti duce în mod inevitabil la o simplificare. "1111msiunea terminologică. Termenii greoi şi artificiile semantice sunt ca un
1~1Ifel de important precum clarificarea termenilor dezbaterii este să iti I m pentru dezbaterea academică. În volumul de faţă fiecare şcoală de
1 iltil III Iti ee anume nu se referă dezbaterea. Chiar daeă următoarele patru 1\ IiI' poartă o etichetă nefericită. Aşa cum evidenţiază Stephen Krasner
1III 1 Ulii ou ocupat poziţii importante în dezbaterile anterioare dintre realism şi 111)1) 1), programele de cercetare au atât conotaţii, cât şi denotaţii. Iar conotaţia
I l' i, niciuna nu este centrală pentru dezbaterea de faţă, dintre neorealism II ilismului" (sau a "neorealismului") este că lumea este privită aşa cum este ea
III Illuli nalismul neoliberal. Mai întâi, dezbaterea actuală nu gravitează în I \1 \tI ivărat, Aceasta a fost nu doar conotaţia, ci şi denotaţia pentru doi dintre
1111111 (ohnicilor de acţiune ale statelor. În 1977 Keohane şi Nye apreciau că 1'II111'HOrii intelectuali ai neorealismului. Pentru E. H. Carr, realismul se
I 1IiliPlio p trivit căreia forţa militară este un "instrument utilizabil şi eficient al 111111'ntra asupra a "ceea ce a fost şi ceea ce este", spre deosebire de utopianism,
lntulul" pp. 23-29) reprezintă unul dintre preceptele fundamentale ale 11111 ncentra asupra a ceea ce ar putea şi ar trebui să fie (Carr, 1946, p. 11).
I tii mului, pe care ei şi-au propus să îl pună în discuţie. Însă, în 1988, 111111\1Itans J. Morgenthau, realismul şi-a câştigat numele prin concentrarea
1 '1i ind ele cinci afirmaţii centrale ale realismului, Grieco menţionează doar I 111'1I "naturii umane aşa cum este ea de fapt" şi asupra "proceselor istorice,
II PI('O 'uparc fată, de putere şi securitate, fără a face referire la utilitatea fortei 1 I \'11111NC desfăşoară ele în realitate" (Morgenthau, 1967, p. 4). Caracterizarea
~ .'
III 1 III' , In ciuda trimiterilor pasagere la această chestiune pe care le fac unii I III It: Ini L. Claude utilizării expresiei "balanţă de putere" de către o
I

11111111 ( le mplu, Grieco, 1988a, p. 491n; Milner, 1991, pp. 76, 78; Krasner, III "qi \ anterioară de realişti ne aminteşte că terminologia greoaie poate dăuna
111111,p, 42), numai Robert Powell (1991 b) acordă atenţie sporită chestiunii " 11111tii H adcmice:
1111111 Iii t hni i101" militare de urmărire a obiectivelor statului. Să nu ne
III11"" I da ă această chestiune va apărea din nou în discuţie, pe măsură ce 11\ ist ] tendinţă generalizată de a face din balanţa de putere un simbol al
I ." II '1 -n 'v lucază. I rlismului, iar astfel al responsabilităţii, pentru specialişti sau pentru oamenii
li 1l11I\. ând este astfel utilizată, ea nu are în calitate de concept o semnificaţie
III ni d j lea rând, criticii anteriori ai realismului, mai ales în anii 1930,
III! Illn~j<tI. este un test al virilităţii intelectuale, masculine în domeniul
11111l,1 II) ,sc referă deseori la o dezbatere între moralişti altruişti şi egoişti
I lnţiilor internaţionale. Bărbatul care "acceptă" balanţa de putere, care îşi
III I qi le put re. Totuşi, în dezbaterea de faţă ambele părţi pornesc de la 11"11 ,( uz il 'ri riie cu referiri aprobatoare la adresa acesteia, îşi revendică
II 1111111111 ' statele e comportă ca maximizatoare egoiste de valoare. Consi- II I11I pozi!ill I r alist de neclintit, capabil să privească realitatea dură a puterii
ti I 1\111' d' ordin moral abia dacă sunt menţionate. În al treilea rând, întrebarea I I 'lip usca. el care respinge balanţa de putere se face vinovat de
dll II! ,1 ' trebuie tratat drept actori esenţiali în politica internaţională este I \II '1\111,d () iti 'upa itate lasă de a privi puterea în ochi şi de a-i recunoaşte
II "III III plan El cund. hiar dacă neorealiştii şi neoliberalii nu sunt de acord cu IlIltil tii 1I1i1('rll stlll 1)1". laude, 1962, p. 39)
III II' II imp rtanţa relativă. a actorilor non-statali, ambele tabere tratează
III 1 tii 'pl I norii princiţ ali. Şi În al patrulea rând, aceasta nu este o dczbatcr
II1II 1(101''ii 'i 'nij onfli tului şi t rcticicnii cooperării, Arnl le p rţi fi pt,
Iti, 1 poll'ivll ' l' 'i I 'onfli .tul şi iocpcrarca ~unt 1 111 'nt 'illll'ÎlI 'ci IIlt' polili 'ii
Iilit 1111\(11111" li POl li ,'III linl ' ÎII II' 'lfI~i timp, 1 \11'1III I II 11111\11tului .10, 'ph
f\ (III ('(1 (111)0) I • 1 I 1\\olih rnlului 1 oh, ti (1 I 111111111 (1'1H 1) 111'1 '1 III
1111111 1111(II11 111111\, şi "(HIPl'l 1111I 11111il II 1111111tii III 'III plili
\'\1111111'1111111
1111Il II III 1111 1111111 III r uulln f , III 111'1111111I tllI l' I 1 1 ti 11111It l' 1\1 III
al l' 1 ti IIItiIIIIII 1 IllIpl 1111111IlIlip 1111 1 I" I I II" II 1 III
Ih 1111t1il 11111111111
II 'III II II) IN

'llllIl'III1II,lill'I'dhlllpur'mliu' Illdl\1I11 li jll 1I"III'\illl-11I dimui

I II III ,1 d 'SI)!' polili li internaţională. 'II pIli ti ·hl1l\1 1 1 lativ 1" '0111
1 '1 1 il III!" Ia 1'1' l' nsiunca dcmocraţiil r til> '1 ", 1 I ti .lnnsa 1'< zb aie,
I 11I1-nul le lib ralism e te utilizat în mare part 111tii. 'uliil ' ti 'SI re a pectelc
, -ouomi ' , ale relaţiilor internaţionale.'
În iuda unor astfel de obiecţii, termenii de neorealism (sau realism
8(/'11 'II{/' II) şi neoliberalism (sau instituţionalism neoliberal) sunt atât de adânc
mr 1 .inaţi În literatura de specialitate încât nu se mai pot face multe schim-
b 1i, \ atc că, pe măsură ce dezbaterea avansează, vom fi capabili să creăm
'1i 'Il '1 mai satisfăcătoare pentru diferitele şcoli de gândire. Nici Keohane
vulun tii de faţă) nu este mulţumit de aceste etichete. El sugerează că
ill tituţicnalismul liberal "împrumută în egală măsură din realism şi din
Iii '1'\Ii8m''''.
în această secţiune am schiţat principalele direcţii ale dezbaterii. În
'onlinU81'e vom discuta despre rădăcinile ei istorice şi despre temele conexe,
1 r 'I'il are la anarhie, ordine socială şi putere. Apoi vom trece în revistă câteva
dit', 'Iii po ibile pentru cercetările viitoare.

I{t dăcinile istorice ale dezbaterii

în secţiunea anterioară am sugerat că dezbaterea actuală dintre neo-

Il IIisn şi neoliberalism a depăşit simpla reluare a vechilor dispute dintre realişti
, '!Îli 'ii lor. Totuşi, aceasta nu înseamnă că nu există antecedente istorice
1Il 1111 li lifcritele direcţii ale dezbaterii prezente.

în decursul secolelor au existat mulţi gânditori care au scos în evidenţă

IIIIl'ItiHinternaţională, principiul "fiecare pentru sine", utilitatea forţei militare
,1 imp rtanţa calculelor privind balanţa-de-putere. Tucidide, Machiavelli şi
'\ huma J obbes sunt deseori citaţi drept strămoşii intelectuali ai realismului.
De asemenea, diferiţi gânditori au pus accent pe interdependenţa
-onomică, dreptul şi instituţiile internaţionale, comunicarea internaţională şi
IIOIIll'1 societale. Concepţia despre sine a stoicilor antici, de cetăţeni ai lumii,
po II . Ii c n iderată o provocare la adresa viziunii stat-centriste asupra politicii
iuondia] . Primii filosofi creştini credeau că .Durrmezeu inzestrase diferite
Il'l'illl1i u produse limitate dar variate, pentru a stimula omenirea să facă
'\lIl\ '1'1, asucl Încât, printr-o economie mondială, ei să devină uniţi într-o
o 'i Ilii m ndială şi să înveţe să se iubească între ei, (jind c piii aceluiaşi
\ IIIllI)''/, LI" Vin r, 1937, p. 100).
M '1' antiliştii, care au dominat gândircn illl·III.1\1I111111 rn S' lele al
" 11·1 'II şi 01 VIll·1 a, priv au atât avcr 'Il, l' II ,1 pilit Il 1 III 11'1111 'ni d urnă
11111 : ' şti III 1111i I ri tns 111110 pi rdcri Il -nu u tllli ,'1111II' IlIl'llil hnportanţci

IH II)
II, '111,11 III I~

III/t'!'i/il 0/1 ti Ol'k 1111111111

11/1111011 ,,'111111 111111'" ti I 1III 11I1 ilHI Wodd III •
III IHIIIII ,
Politi .s" în I q I l ohanc ~i Ny , 11)/
): /'(111'1I IllItI 1/1/1'1' 1I'/l('lItll'lI('(' ti lu] IIIIII ' ti 1,1 , II 01 I 1 ti
Kcohanc şi Nyc, în ] 977; şi ediţia special .. li 11// '1'111/ 1111 ti )ţ'!' 1/1/ ulon ap rut, I\! II 'OII 'III I
sub titlul "International Regimes", în 1982 (J rasn '1', I( tU I , Prima punea sub III !/'h (' ,1 lIliU dll1ll' '1 IIlui iluu 'O 1. noţlun III
semnul întrebării abordarea stat-centristă a realismului şi discuta despre actori II 1111ulul !loilti .. I H ol'i '1 st illilil';ul P 'IUru li li 'II( tn hllosul ~i LI'Y,Of'(llIllI
non-statali precum Biserica Romano-Catolică, Ford Foundation şi companiile 11111 Ihol hobb 'silln, 01 tuturor împotrlva tuturor. Totuşi, 11 OI' IIli,11I ,
multinationale. În al doilea caz, Keohane şi Nye, în introducerea şi concluziile 11111111 Iilii 'onHi 1\1'< - politi 'ti n ondial prezintă o oare 'ar' ordin \ ('11111
lucrării,' au lansat o provocare explicită la adresa realismului, punând în cauză 11," poOI' 'li oi s nu fie de acord În privinţa naturii, radului şi 'lIUJI.'101
asumpţia statul-ca-actor, importanţa relativă a securităţii militare pe agendele de It urdini. Astrel, 11î1l1~i te rcticicni definesc anarhia în tcrrn nii ni 1\(1
politică externă, rolul forţei militare în politica internaţională, precum şi 1\ III III ntului. Totuşi, acea .tă definiţie ridică întrebarea r f ritour III '1
fungibilitatea resurselor de putere între ariile tematice. A treia lucrare, editată de 1/111111 Ins amnă "guvernământ". Multe dintre activităţile desfăşurat ti \1
Stephen D. Krasner, propunea perspective atât realiste, cât şi liberale (etichetate 1111III .hivalcntc la nivel internaţional. Acordarea de beneficii so ia1 , ud III
groţiene) asupra cooperării şi instituţiilor internaţionale. III tuu lira crilor economice, interpretarea legilor, reglementar a m irţufu ,
În anii 1970 şi 1980, printre lucrările de referinţă ale neorealiştilor s-au " jllt III marca serviciilor poştale, reglementarea transportului li I'iIII,
numărat "Theory of International Relations" a lui Kenneth Waltz în 1975, [uuumvur a sănătăţii publice şi protejarea siguranţei publice - toate acest il HUIII
Theory of International Politics a .aceluiaşi autor în 1979 şi .Anarchy and the \1 I II li iuvcrnamentale cu echivalent la nivel internaţional. Aceasta SLI '1' III'.
1

Limits of Cooperation: A Realist Critique of the Newest Liberal Institu-
tionalism" a lui Joseph Grieco, în 1988. Prima lucrare era o versiune preli-
minară a celei de-a doua, care a devenit criteriul de referinţă pentru neorealişti,
în mare parte aşa cum textul lui Morgenthau (1948) a servit drept standard
pentru realiştii din anii 1950. A treia lucrare lansa o provocare explicită la
adresa instituţionalismului neoliberal dintr-o perspectivă neorealistă, fiind
inclusă şi în volumul de faţă.
Chiar dacă viziunea realistă a dominat aproape permanent concepţiile
despre politica mondială încă de când Tucidide a scris tratatul despre Războiul
Peloponezului, dintotdeauna au existat viziuni alternative.
contemporană dintre neorealism şi neoliberalism, deşi provine dintr-o dispută
veche de secole, se deosebeşte de aceasta.
Pentru a trasa cadrul intelectual al dezbaterii, în următoarele trei
secţiuni abordăm problemele conceptuale şi teoretice formulate de autorii
volumului de fată. Două dintre conceptele fundamentale utilizate atât de
neoliberali, cât şi de neorealişti sunt anarhia şi puterea. În următoarele două
secţiuni dorim să avertizăm cititorul cu privire la unele dintre dificultăţile
asociate cu aceste concepte.
Anarhia şi ordinea socială
Deşi conceptul de anarhie a fost întotdeauna important pentru teoriile
realiste ale politicii internaţionale, el este mai puţin prezent în teoriile liberale.
Totuşi, în volumul de faţă, asumpţia anarhiei joacă un rol important şi pentru
1111rprctările anarhiei ca lipsă a guvernământului se bazează pe o anumit
111111'1 ristică guvernamentală distinctivă, care nu se regăseşte la ni ( 1
1111III rţional. Aşa cum demonstrează Helen Milner prin contribuţia -i 10
11111111111 de faţă, ceea ce lipseşte este un acord cu privire la caract 'risi i ' 1
1\'1lllumentală specifică ce defineşte anarhia.
ititorii trebuie să cerceteze cu atenţie nu numai definiţiile annrhl.
111111 il \ d diferiţi autori, ci şi consecinţele pe care aceştia i le atribuie. Mai tii ',.
1 IIllIlIii trebuie să se întrebe dacă astfel de consecinţe pot fi deduse logic dinti' O
11l1/11I1Ît. asumpţie privind anarhia sau dacă ele trebuie considerate il 01 ,/,
Dezbaterea IlIplli 'e de testat. Atât neoliberalii, cât şi neorealiştii au neclarităţi cu privire II
II 111,1le chestiuni (Milner, 1992).
Cercetătorii din ştiinţele sociale încearcă să formuleze generaliz ri ('II
"ti vil" la fenomenele sociale. Atunci când li se cere să explice un fcnoru 'II
II' III, ci ar trebui să întrebe: "A cui manifestarea este acesta?" Probabil '
1I1/,11IIterea despre natura şi consecinţele anarhiei internaţionale ar avea <Il
I ,1i rat dacă s-ar pune această întrebare. Problema explicării ord iII
11111 rnaţionale poate fi considerată un subtip al problemei generale, privind
I Illi area ordinii sociale. Teoriile ştiinţelor sociale dezvoltate în 1I1i11'\
1111111 .niului relaţiilor internaţionale ar putea oferi intuiţii utile. Kcnn III
ltuulding, de exemplu, sugerează că aceleaşi trei mecanisme sociale care I r xfu '
uidinca în cadrul familiilor sunt responsabile şi de ordinea la nivelul tatulu]
1\iţiune şi al sistemului politic internaţional (Boulding, 1963, 1978, 19H(»,
l'ntrivit autorului, cele trei mecanisme sunt relaţiile de schimb, sistem I !Il
umcninţare şi integrarea imaginii. Primul mecanism pune accent pe recornj Il, ,
III d ilea pe pedepse, iar al treilea pe armonizarea percepţii lor şi interes 101,

20 , 1
 III VII' 1\ IIIWIN
N/'liI//lI'I 111.\'11I1//, 111'/11 1'1/11.1/11/11 ~'II' JII(It'/Ill/lilltil/l

111111111111 PO, lui \z ' tont sis; 1111', ) 'j II li pllul II, II 1111111111
'olllbinap l'OlllP ,,11111111111,II lu linil " '1' din( le suu 111'01msiun a de a a ţi na
11111 11'1' l' pl'O - 'S , P ruru a atinge şi a mcn(ill' 0111II 1 \1 ti, 101, Illljl 'Ulii obI 'I'V Nuu ,1, " ri .in r, I scşte un concept cauzal al
1\ l' Himplu, Se idcntiflcăm exemple pentru li '1\1' dlutr 1- sl procese I '111111(I'I'/It/(' .j HP 'Ui" 101 ni" şi sfcra". (1975, p. 14). Acest fapt este
II 1\ II!til 111.rnaţional. Procesele de schimb unt a' ciatc cu comertul 11111 IIlplli ti oi H »vat dac ref rrnulărn expresia "ţara A are putere" prin "ţara
:11 III'p JId n!H ~ nomică şi alte tipuri de probleme studiate de neoliber~l/ I HUl II, ", A loua formulare ne face să întrebăm care sunt efectele cauzate
• II III I 1, un crunţare unt legate de descurajare şi de fenomene similare care 1111 'ilti n 'lor. intr-adevăr, formularea nu are sens în lipsa răspunsurilor
1"1.1111 \111inl 'rc~ special pentru neorealişti. Procesele de integrare a imaginii I III I tii 11\11'b ri. rebuie ă ţinem seama de faptul că cerinţa de a specifica
111111 III ti im nl,ul celo~ ca~'e studiază formarea preferinţelor, învăţarea şi II "I I I 1'1111' sI' l'a şi d meniul nu indică nimic despre gradul de specificitate.
III II I l' 1 'r puc ..Te~na lUI Boulding reprezintă numai un exemplu al tipului II 1. \ \'1 11(1 'si satisfăcută de fiecare dintre următoarele două afirmaţii:
il IIIIHI(I '11 rai din ştiinţele sociale, care ar putea fi util pentru clarificarea IIII1 111111'au J ut rea de a determina Iraleul să îşi distrugă armele nucleare";
1IIIIId III -i }rdinii ociale în politica mondială. Această teorie exemplifică felul I III II I Jllii ' au puterea de a determina multe naţiuni să facă multe lucruri".
fii II \ 1111sin tur model poate include interdependenta economică subliniată de III,,, dll pr 'sia "multe lucruri" este destul de vagă, ea satisface cerinţele
111111 Il '1'~li, d scurajarea militară, subliniată de neorealişti, şi accentul pus de 11111111P IIII'Uo exprimare cu sens a relaţiei cauzale de putere.
II Illldo II' f, rmareapreferinţelor.
W dl~ r spingc concepţia cauzală a puterii şi propune "vechea şi simpla
1"111 il ' r ia un agent este puternic în măsura în care îi afectează pe alţii
II IIlltil ti 'li aceştia îl afectează pe el" (Waltz, 1979, p. 192). Totuşi,
( 'IIU('I/' ti şi cooperare II III It I I pt' >rus, de Waltz nu elimină nevoia de a specifica sfera şi domeniul.
'" ' priveşte sfera, ne putem întreba care efecte contează. În termeni de
,,1 'şi puterea este un concept cheie în teoria realistă" notează Waltz \11111 II II, 11('plll m întreba care "alţii" pot fi afectaţi.' Unii specialişti neorealişti
,,1 IllIil' 1 lui a~ecvată rămân~ o chestiune controversată" (Wal;z, 1986, p. 333): III I ti III I ti i .aut
ă evite nevoia de a specifica sfera şi domeniul folosind
1111 III II 'OI' ,altst reprezentativ, Robert Gilpin, descrie "conceptul de putere 11111 IIlti "11/1 I -tt ţi ( au resurse de putere) în teoriile lor. Acest fapt transferă
1111,,1 unul intre cele mal complicate din domeniul relatiilor internationale" II 1 unplu '011 cntrarca analizei de la cauzele reale la cele potenţiale. Orice
IIIM1, p, I şi ugerează că .riumărul şi varietatea def~itiilor ar trebui să-i 111111\ III' /11' .apacităţilc unui stat se bazează pe o predicţie privind ceilalţi
I 11/'11'IH' pe politologi" (1975, p. 24). Chiar dacă puterea joacă un rol mai 111111III . pot li afectaţi, şi cum pot fi afectaţi aceştia. Observaţia că un stat
IlitI 1\ l' nlrul în teo~~a neoliberală, ea s-a dovedit a fi un concept complicat şi I Pili t 111I '11111'fi C nsidcrabilă de a câştiga un război împotriva multor alte ţări
p 111111 r '111'Z ntanţlJ. acestei~ (Baldwin, 1989). Aşadar, în scopul de a pregăti I 1111 tII, 0\ fi rvaţia că un stat deţine foarte multe capacităţi ridică două
/1/1111111 p nlru eseurile urmatoare, ar putea fi utilă identificarea câtorva dintre "I It III II ti ' "capacitatea de a determina pe cine să facă ce?" Fără o
1'111111'111 '1 I )~le de analiza puterii (sau analiza capacităţilor). Printre acestea II III II r spundc la aceste două întrebări, atribuirea capacităţii nu
I 1111111 l' SI)' ificarea sferei şi domeniului, problema sumei nule şi chestiunea 111\II 111II' , lu iru.
/1111}Ihtlil lii,~ 1
1 111tivi! lu i Wa Itz (1979, p. 131), capacităţile statelor pot fi ierarhizate
II 111111 II tll'" '\1111punctează la toate capitolele enumerate în continuare:
s r 'l'a şi domeniul" I ,11111I PIlPllln(i 'i ~i l rit riului, înzestrarea cu resurse, capacitatea economică,
III , I 1111111 II' , stnbilitatca politică şi competenţa". Totuşi, criteriile necesare
, II I d 'zbat ernnificaţia câştigurilor relative în politica internatională 1\1111 11111 II' • 1111sun; Iare. Poate că referirea autorului la nevoia statelor de a-
II 11111I1"lii şi ,Il ,liberalii omit uneori să specifice exact ce fel de câştiguri 111111 II 'III 'il ţilc I mtru "a-şi ervi interesele" (1979, p. 131) oferă un indiciu
'/111/ , 1)' )111' 1, ră pun ul este câştiguri la nivelul capa ilăţi! r. Totuşi, acest \111111 II '1' I I'iil adccvatc dar acesta este vag,
I pilll du 'C In În' întrebare: "Capacită.ţi p ntru n II I .nuinn pe ine să facă I I I 1· 'II II '1 '1'll1inanţii capacităţilor naţionale, precum cea a lui Waltz,
I I 11111111"" I 1111111\ \'11 I'Uill)()flS'1 ,,1 mcntc ale puterii naţionale" ale lui Morgenthau
('Oll('('p(iu asupra PLlt rii cel mai de' 111/111111III ,11111(1 Il () .inlc tratează I 1 II" liP I()(, I I ), '1'<tuşi, la lectură mai atentă a cărţii lui Morgenthau
I Itti ti ci pili l' 'II IIIl lip ti' r \IIIli ' I 111
il " III I 111 ci !I11 1()rul puteri i III 1111 \'11 pl ivit', la sf ra şi d meniul aflate la baza elementelor puterii
111\11111 ti 1 '\' Il illljl ntunt rafia Italiei? "Pentru că, în toate condiţiile
••
23
 VIII ,II III IN

li Pili I II \ I I zhoiului P 'UI' 1, '1111 ", t 'III, II I I 1 \ 1111111 I 1111' Il l' li j .ut
,'1 in Iziil'ÎIIILUl'l!ltl dinspre rtullu
.cntral; II 111111 ti 11'1('" p, (07). e
'1 imi ortunu aut -suficicnţa în producţia d tlilll III " P »itru c "ţările
l' II ' fi' hu 'UI' de auto-suficienţă, cum ar fi Statele Unile ~i Rusia, nu au nevoie
, •. i I'vi zc energiile naţionale şi politicile externe de la obiectivele lor
I rin 'ipul , p ntru a se asigura că populaţiile lor nu suferă de foame în timpul
unu] r zb i" (p. 109). De ce sunt importante materiile prime? Pentru că "ceea ce
., t ' va labi I în cazul alimentelor este bineînţeles valabil şi în cazul resurselor
II tlllrai , care sunt importante pentru producţia industrială şi, mai ales, pentru
I I II II1t'lII , 'IIIIH'I nul
pili tur a războaielor" (p. 110). De ce este capacitatea industrială un element
Important al puterii naţionale? Pentru că "tehnologia războiului şi eomu-
IIi 'liliilor moderne a făcut din dezvoltarea de ansamblu a industriilor grele un
'1 im nt indispensabil al puterii nationale. Pentru că victoria în războaiele
1110 Iernc depinde de numărul şi calitatea autostrăzilor, căilor ferate, camioa-
1\ 'lor, navelor, avioanelor, tancurilor, şi de echipamentele şi armamentele de
( 1 It tipurile, de la plase împotriva ţânţarilor şi puşti automate la măşti de
'), i ' n "i rachete teleghidate, competiţia pentru putere dintre naţiuni se
(1'IIns~ rrnă în mare parte în producţia de instrumente de război mai mari, mai
11111 şi mai multe" (p. 113). Iar atunci când discută despre pregătirea militară ca
1 II nt al puterii naţionale, Morgenthau elimină orice îndoială cu privire la
(' II' 1 tcrul contingent în raport cu politicile al asumpţiilor care stau la baza
malizci lui: "Ceea ce face ca factorii geografici, resursele naturale şi capacitatea
in lustrială să aibă cu adevărat importanţă pentru puterea unei naţiuni este
!lI' , tirea militară" (p. 114). Deşi în alte contexte autorul respinge o concepţie
militar asupra puterii, analiza lui Morgenthau asupra elementelor puterii
nuţionale demonstrează destul de clar ce anume are în vedere autorul.
pecialiştii care includ conceptul de capacitate în teorii trebuie să rit nu numai .apu 'it t(l'l
IjUI1 "1:\ la un acord cu lucrările lui Harold şi Margaret Sprout (1945, 1965, apa itat a vi itnum 'zillli
11>71). a realişti din anii 1930 şi 1940, cei doi Sprout au subscris la ideea că
PI,t '1' a naţională putea fi redusă la fundamente sau elemente de bază. Lucrarea
I,u din 1945, Foundations of National Power, prevestea modul în care
III' ' inthau avea să trateze elementele puterii naţionale. Totuşi, în anii 1950 şi
Il)(,O ci doi autori au ajuns să considere că nu era posibilă evaluarea
l' lil \ .ităţilor statelor-naţiune în afara contextului unui set de asumpţii cu privire

II 'in' încearcă (sau ar putea încerca) să determine pe cineva anume să ·facă

l' \ 1. P trivit autorilor: 1,

1< r un set de iniţiative date (strategii, politici), r ni suu pustulntc, cu referire

lu lin .adru de contingenţe operaţional, r 'Iii Hlili Il\! tulnr, 1111 S P ate face o
.vuluur a apacităţil r p Iiticc .... 'Îllt IIlpl 1111111111111 II '/1 dif; iuţia despre
'II( li 'it ti ... s nu poată fi 111
'nlinllt 11111 \III I 1111111111 11111111 de referinţă al

II
Il, 'II II I 11\ IN Nt'"lIhl'/ ,,1/,1/1/1//, 111'(1/l' " ,\'11"" ,~IIIIII f 1'(11/11I// /1 tltl

IIlIt II I 10 ·,,·~t·I"1I 'lpl'l (11111 111111111

Ild 1'111'(sr'l'lI I
I Irit ( 10111'1lÎul ,
II Il "Înl '1'1), st adevărat că un ri politl '1 te 1111,oc ti SUIl'l, nulă. în
III/ 'ril prczid nţialc, d exemplu, o victorie li R publi .nnilor În camnă o
1111,'1 "'" p ntru Democraţi. Totuşi, în politiea internaţională, a tfel de situaţii
\1111"II' ,Thomas chelling a observat cu mult timp în urmă că o astfel de
1111qll "II' ap rea într-un război al exterminării totale, [însă] altfel, nici măcar
III "'1 le r zboi" ( chelling, 1960, pp. 4-5). Potrivit autorului, "victoria" într-un
1111I11i(",I1S .amnă a câştiga în raport cu propriul sistem de valori, şi nu în raport
\ II Iti rsuru 1. u excepţia situaţiei rar întâlnite, a conflictului pur, abordarea lui
t' '11111Il n permite să imaginăm situaţii de conflict în care toţi participanţii pot
1 't II t ri au perdanţi. Merită să menţionăm că viziunea lui Schelling
1'11 ilHI i I ria raportată la un anumit sistem de valori surprinde esenţa con-
\ p( i lui Iau ewitz, referitoare la victoria în război. Potrivit lui Clausewitz ,
IIlpll t 1111 te să-ţi atingi scopurile politice, şi nu neapărat să-ţi distrugi
rlll,lIllllul (Iausewitz, 1976). Câtiva autori din volumul de fată situati de
1111 li I 1" rţi ale dezbaterii, par a folosi în eseurile lor o concepţie de tip sumă
111\1 isupra puterii. Cititorul va trebui să decidă dacă această utilizare este
Iii 'VIII În contextul unui anumit eseu.
.' u ngibilitatea
" 'ungibilitatea" se referă la uşurinţa cu care capacităţile dintr-o arie
III Itle p t fi folosite în alte arii tematice. Chiar dacă asumpţia potrivit căreia
III 'I' d putere sunt deosebit de fungibile este deseori asociată cu neo-
li I III ti, ea e găseşte şi în câteva lucrări neoliberale. Discutia lui Robert
II'() I (1 4) despre strategia dinte-pentru-dinte, de exemplu, implică un
11111111' I ci bază privind echivalenţa "dinţilor"(Baldwin, 1990, pp. 112-115).
11I1I"i 'Ind parcurge eseurile din volumul de faţă, cititorul trebuie să se întrebe
III tt nivelul fungibilităţii puterii presupus de autor şi care sunt implicaţiile
I\riu P , tru eseul respectiv.
I~istă mai multe răspunsuri corecte la întrebarea care asumpţie
I I 1IIIHI[', la fungibilitatea resurselor (capacităţilor) de putere este cea mai utilă
l' "" li t OI' tizarca relatiilor internationale. Este instructiv să notăm că unul
111111 "1, mai mari uccese bazate 'pe o asumpţie a fungibilităţii ridicate este
l'II1Îl 'tul orrclatc of War, ce are o concentrare restrânsă sub aspectul sferei
(1 I -tiv, 'Işti 'arca războaielor) şi una vastă din I Lin t d v dere temporal
1\ I cliv, .• I va se le).
"st rupt nu te urprinzător. nu' ,111I111111
do II' o singură arie
1 III II il' , munci variuţii] utilităţii rcsurs '101 dl 1'11111 tii III II IIIi ' tematică la
111111\1'01\1 ~IIZ , Şi 'U fii int rvalul de tlllll' tllllll II III III: ,Il mai mare, CLi
II (III I III 1(' \ '\ I 111111 li 1 I'lIn il illt Iii ri li 'ul s li, util . în p litică,
" '1\ stiunil ' Iun ibilc p l rrncn lung unt În număr mai
il il' Il I 1'11 n s u rt,
privind fun ibilitatca ridicată sau scăzută a resurselor de
IIIt II pili 1-11d', ' ri n '('UJ darncntatc, În sensul că nu sunt specificate criteriile
1111"IlIt , Mulţi v r fi de acord că Japonia are mult mai multă influenţă în
II 1 11111\'\llIorni" <1cât În aspecte militare, că "puterea de a trânti pe cineva
l' 1IIIIIt 11\1II' d puterea dc a-l învăţa să cânte la pian", şi că puterea "de a
11111111.1\ ,\ 1\"Il Iia un sat nu poate fi în totalitate sau cu uşurinţă transformată
1'"1 II \ le I ' şti a simpatia locuitorilor acestuia" (Deutsch, 1988, p. 30); dar
ti 1.1, 1 mplc nu d monstrează că resursele de putere în general au un nivel
III II lun ,it ilitatc. Atunci când abordăm întrebarea dacă ar trebui să
III .II 1 1\I ' r sur ele de putere politică au un nivel scăzut sau ridicat de
III 'Ihlili It 'st util ă ne întrebăm: "În comparaţie cu ce?". Cu banii, este
1'1111\11111'rit uneori. ~
I ) II ti' . să f losim banii ca standard de comparaţie? In primul rând,
1111 IIlit "-1 mai bun exemplu disponibil, de resurse fungibile care chiar
1111 11"11 IZ In pr ce ele sociale. În al doilea rând, există foarte multe lucrări de
I 11111III "{\I' d scriu şi analizează ce anume sunt banii şi cum funcţionează
II rI II ,il 'o r ind potrivit principiului că este util să pornim de la ceea ce
1111111 , III "i H ne Îndreptăm către ceea ce ştim mai puţin bine, ar putea fi
II 11111 .omparăm rolul banilor în schimburile economice cu rolul
11 11111ti' p,,1 re În schimburile politice. În al patrulea rând, nu este clar dacă
IIlt 1 III II Î" I 'mână alt standard. Deşi unii ar putea folosi ca standard de
111111"1\1 11 'd lalt capăt al continuumului lichidităţii (adică, o situaţie în care
1111 1 III'S II' singură utilizare), probabil că cei mai mulţi vor considera
111111I1I -umpar resursele de putere politică cu. fenomenul existent, al
I 11111111, ti (' 1 'u un caz ipotetic, care nu a fost identificat vreodată în lumea
1 rI III 111III in ilca rând, s-a sugerat deseori că puterea este ca banii
1'" 1111. (1») ; Baldwin, 1971, 1989; Deutsch, 1988). Este important să
III It I III \1 t avantajele cât şi dezavantajele unei astfel de analogii (Baldwin,
I '1)
III !Ii 'Irliil despre preocupările pentru câştigurile relative ca elemente
'01111ortamcntul statelor se presupune deseori că statele calculează
ulour B âştigurilor în capacităţi cam în acelaşi fel în care
1111\11111111i 'II 'ul azc şi compară valoarea bunurilor pe piaţă. Chiar dacă
1III 1, III" II" i' ru'c as mcnca calcule, ele întâmpină alte dificultăţi decât
1111111111 110111,ti' ( I ia] m nctarizată, banii servesc nu numai ca mijloc de
1" I"It, . , (' 1111HIII' Hlu\1dtll'd II val rii economice. Însă în politică nu există o
1111111\ II III \11 I Il r ti 1'"'1I110H'ul ti val rii p litice, care să uşureze com-
l' 1111II ,11111111 • II '1''IZ ' Il Iilii lil'ilit 'uz 1 r tizarea comportamentului

1(1 27
1) VIII II II WIN N"tll''', 1 01111/1/111, II, III, ,,111111111 1""II'It" ~lItllI,l/,d,

• 'OIlOllli . " i' Iii fiti unui' '!tivul 'OI 1111111 III IUIIIIIIIl 1'11111 Ilil III 'oi, în 'ttl 'ti
t lOI' liz rii p lili 'ii. Walt I O) a c nt st It 11'1 1 I II I l' III ,1 'Sl in ând-

p mOliv ' ar fi simplă problemă de ITI surar '. I'olt" II hu W IIlz, .apacitatca
politic "nu p atc fi exprimată în unităţi, cum ar li Iolurii, 'arc aibă o
ă

H mnif ali clară şi care să fie aplicabile în cazul diferite! r in trumente şi

lin tlil ţi" (1990, pp. 27-28); însă autorul citează lipsa cifrelor din teoria lui
Adam mith, în sprijinul afirmaţi ei sale potrivit căreia lipsa unui echivalent
p litic al banilor nu are nicio legătură cu construirea teoriilor.
Totuşi, din perspectiva construirii teorii lor, claritate a conceptelor cheie
stc senţială. Chiar dacă este adevărat că cifrele nu joacă un rol important în
analiza lui Adam Smith, acesta acordă mare atenţie clarificării conceptului de
1 ani, atât ca măsură a valorii, cât şi ca mijloc de schimb. Atunci când Adam
'mith discută despre avuţia combinată a unei ţări, este clar ce înseamnă aceasta.
, nd Waltz se referă la "capacitătile combinate" ale unei tări însă nu există o
s mnificaţie cu un grad comparabil de claritate. Lipsa unui echivalent politic al
banilor este un obstacol în calea construirii teoriilor din motive ce ţin în primul
r nd nu, de dificultatea măsurării, cât de claritatea conceptului de valoare
p litică, Inţelegem mult mai bine ce înseamnă să atribui valoare economică unui
lu ru decât ce Înseamnă să-i atribui valoare politică."

Direcţii de viitor

Anatol Rapoport (1960) a făcut distincţie între "lupte" (în care opo-
n nţii încearcă să îşi facă rău reciproc), .jocuri" (în care oponenţii încearcă să se
P,' .ălcască unu~ pe altul) şi "dezbateri" (în care oponenţii încearcă să se con-
VII) ză Între ei). In mod clar, eseurile din lucrarea de fată merită să fie clasificate
<II' 'pt dezbateri. Deşi probabil că niciuna dintre părţi nu o va convinge complet
p' calaltă, fiecare are ceva de învăţat, iar astfel vom înţelege mai bine politica
illl irnaţională. Poate că în politică sunt importante câştigurile relative, însă
',şti urile absolute sunt cele ce contează pentru spiritul academic.
Dezbaterea dintre neorealism şi neoliberalism evoluează în continuare.
l' i "arc dintre eseurile din acest volum reprezintă o contribuţie importantă.
'1 tuş i, există. câteva dimensiuni ale dezbaterii care mai trebuie elaborate şi
"1' tate.
ca mai importantă nevoie de cercetare r pr zilltf mai buna înţe-
'1' a e ndiţiilor care împiedică sau prom vai', 'oop '1111 '/1 internaţională,
'zbflt r a dintr ncorcalism şi neolibcralism /1 I 1111 II III IHt\ill ~HS
'III" merit mai multe cerc tări şi test ri.!" 1'1111111 1 1 I 1 II strut
jll'llcit ţii. Aifli .on liţiilc l r ti , fii ,;i I I III" II 1 I li: I I strat ii
JlI 1111 I 'IIi'. 'O()I '1'(\1"1\ un-rit II 11\1 11'"11 '1"'1 num rul
II/
'H
1 AVII A.IIAIDWIN

referitoare la utilitatca acest r t 1111 li. l' I II Itii II II(I 111'1111

empmce.
Amintindu-ne de dezbaterea dintre re tii III ,1 I 1 ti III le lup al il' I
Război Mondial, lnis L. Claude (1981, pp. 198,200) ti '0111'st II "ici ca opoziţi 'i
esenţiale dintre realism şi idealism" şi a sugerat Ce acestea "sunt mai curând
privite ca abordări complementare, şi nu concurente, ale afacerilor int r-
naţionale". John Herz (1981, p. 202) a fost de acord cu Claude, descriindu-şi
poziţia drept "liberalism realist". Joseph Nye (1988, pp. 238, 251) subscrie lu
opinia potrivit căreia cele două abordări sunt complementare, exprimându-şi
speranţa că "anii 1990 vor marca o sinteză, şi nu o repetare a dialecticii ani I r
1970 şi 1980". Eseurile din volumul de faţă reprezintă un pas către o astfel de
sinteză.
Totuşi, dezbaterea dintre cei care pun accent pe constrângerile asupra
cooperării internaţionale şi cei care pun accent pe oportunităţile pentru aceast
cooperare nu va dispărea, şi nu trebuie să dispară. Omenirea are nevoie de o
tensiune sănătoasă între ceea ce Reinhold Niebuhr numeşte "copiii luminii" şi
"copiii întunericului":
,/,' '1111'1.11'1. pc Iucrurc« lui Miini' II)!) •• II
Idealiştii puri [copiii luminii] subestimează puterea perenă a loialităţi 101 II lt "ii.
particulare şi limitate, care funcţionează ca o contra-forţă în calea realizării
unei comunităţi extinse. însă realiştii [copiii întunericului] sunt de obicei al II
de impresionaţi de puterea acestor forţe perene, încât nu reuşesc să vad
elementele noi şi unice dintr-o situaţie mondială revoluţionară. Idealiştii îşi
imaginează în mod greşit că o situaţie nouă generează automat resursele pentru
rezolvarea problemei sale. Realiştii neglijează în mod greşit puterea al I
distrugătoare, cât şi creatoare a unei situaţii revoluţionare. (Niebuhr, 1944, n,
176)

Note

Powell se referă la situaţii în care "este vorba despre recursul la forţă". Interpret "1,
aceasta în sensul că are în vedere situaţii în care forţa este fezabilă sau are o utilitut '
ridicată. Pentru o abordare privind modul de determinare a utilităţii unei tehnici ti'
acţiune, vezi Baldwin (1985).
2 Pentru un exemplu edificator al importanţei şi dificultăţii de II 'olllbinu studiile
conflictului şi cooperării, vezi prefaţa adăugată în 19RO III IIICIIIIII '1lIsi' ti lui
Thomas C. Schelling, The Strategy of Conflict (1960).
3 Pentru o discuţie despre liberalism în contextul inl '11111\11111 ti I 1111\I (1 I H 1, 19Hil)
şi Zacher şi Matthew (1992).
4 Despre gândirea mercantilistă, vezi Vin '1'(JlI·IH) I II II
5 Fiecare dintre aceste teme Si "bOldlll tii 11111 ti t!. I ti I

II
()