TITLU: STICLA ÎN ARHITECTURĂ

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Arhitectură G. M.

Cantacuzino

Rezumat: În lucrarea intitulată: “Sticla în arhitectură” am vorbit despre sticlă ca material primordial, de bază și
creativ în cadrul arhitecturiii și a construcțiilor moderne, despre rolul său atât din punct de vedere estetic cât și din
punct de vedere tehnic, despre inovația și impactul produs în arhitectura din zilele noastre și despre evoluția sa ca
material, spre finalul eseului punându-se accent pe 5 exemple de arhitectură modernă și pe o scurtă descriere tehnică
pentru fiecare în parte.

Cuvinte cheie: arhitectură, sticlă, design, construcții, fațadă, structură

Sticla este unul dintre cele mai vechi materiale din istorie, având o vechime de peste 4000
de ani. Este un material extraordinar, modelabil, dur și transparent care avea sa schimbe radical
arhitectura de atunci și până în prezent. La inceput, singurul și principalul scop al sticlei era acela
de a închide golurile de ferestre, însă cu timpul aceasta primește diferite forme, utilizări și
semnificații, specifice unor diverse etape ce fac parte din evoluția arhitecturii, însemnând tot
atâtea schimbări de paradigmă. Precizie, luminozitate, deschidere, perfecțiune sunt doar câteva
dintre elementele care descriu frumusețea și design-ul acestui material complex.
Sticla este un material care a atras mereu fascinație din partea observatorului, fie ca e
vorba de arhitecți sau nu, prin proprietățile sale spectaculoase și ușor de adaptat la stil, cu
înfăișări diverse generate de jocul proiectării construcțiilor.
 Arhitectura a explorat potențialul sticlei în legătură cu diverse concepte estetice, de la
construcție ușoară și diafană, până la ideea de a construi, până la ideea de a construi cu lumină.
Perceperea și conceperea arhitecturii s-au schimbat începând cu sfârșitul secolului 19, odată cu
apariția și utilizarea unor suprafețe vitrare de mai mari dimensiuni, practic fiind eliminată acea
barieră vizuală dintre spațiul interior și cel exterior. De asemenea, aceste suprafețe vitrate mari
pun în valoare efectele generate de interacțiunea sticlei cu lumina: transparența, opacitatea,
translucența, luciul, dar și reflexiile. Spațiul arhitectural și obiectele au căpătat noi interpretări
datorită fenomenelor produse de sticlă prin experimentarea relației cu lumină-întuneric, soare-
umbră și timp-loc.
Odată cu trecerea timpului, performanțele acestui material au început să crească treptat
iar evoluția sa a fost determinată în mare parte de colaborarea industriei productoare cu
imaginația proiectanților, rezultatul fiind creșterea performanțelor și conturarea unor noi valori
ale expresivității arhitecturii în sticlă. În ultimele decenii, restricțiile crescânde privind eficiența
energetică a clădirilor au stimulat producerea de vitraje de înaltă performanță cu caracteristici
speciale și au dat un nou imbold cercetării în domeniu. O nouă generație de sticlă “intelligentă”
se afirmă acum: ea este menită să ofere răspunsuri din ce în ce mai performante preocupărilor
privind protecția mediului, generând totodată și noi viziuni asupra utilizării sticlei în arhitectură
care tind să elimine monotonia fațadelor-cortină standardizate prin valorificarea potențialului
fațadelor inteligente multifuncționale de a oferi imagini și senzații diverse, dinamice. Mai mult
decât atât, dincolo de tradiționala utilizare în componente neportante, sticla este în prezent
utilizată în elementele structurale și chiar ca material principal de realizare a construcțiilor.
Arhitectul Radu Teacă vorbește despre sticla în arhitectură, punând accent pe modul în
care acest material a contribuit în crearea stilului personal: “Sticla are, printre materialele care
constituie anvelopa unei construcții, și rolul de a face legătura, cel puțin din punct de vedere
vizual, cu exteriorul. Ea este un element de închidere, dar și de deschidere, în același timp. Cred
că o dimensiune importantă a arhitecturii este felul în care gestionează relația interiorului cu
exteriorul, poziția pe care o are în relație cu situl. În general, o arhitectură de calitate își definește
foarte clar modul de raportare la spațiul înconjurător, un lucru ce ține atât de funcționalitatea
clădirii, cât și de calitățile sitului. Pe de altă parte, sticla poate aduce, prin luminatoare, cerul în
mijlocul unei construcții. În afara relației cu exteriorul, sticla poate crea la interior un spațiu
fluid, împărțindu-l fără să împartă. Are calitatea de a defini netranșant spații, făcând vizibile,
simultan, atât părțile, cât și întregul. Prin discreția și neutralitatea sa, sticla nu intervine asupra
volumetriei plinurilor, ci realizează împreună cu acestea, de multe ori, un dialog prin contraste:
opac-transparent, rugos-lis, teluric-diafan, contraste care dau viață unei compoziții arhitecturale.
Sticla mai are o calitate care o face atractivă, aceea de a căpăta diverse consistențe, grade  de
transparență și transluciditate (în funcție de  tratament – sablată, givrată, colorată etc.), cu
posibilitatea de a filtra controlat trecerea luminii.  De aceea, ca material, nu alterează imaginea
de ansamblu, ba din contră, de cele mai multe ori o purifică, iar acest aspect pe mine mă atrage
cel mai mult. Sticla înnobilează arhitectura fără să o încarce, dându-i și acel aer de precizie pe
care arhitectura contemporană îl caută cu asiduitate. Sunt mai multe proiecte și mai mulți
arhitecți – Mies van der Rohe cu Pavilionul de la Barcelona, unde, prin transparența sticlei,
zidurile ies din casă, realizând o continuitate cu exteriorul; Casa Farnsworth, ca o sublimare a
transparenței și a fluidității spațiului; Le Corbusier, prin felul în care filtra lumina, mai ales la
Chandigarh, la biserica din Ronchamp etc.; Louis Kahn, care folosea vitrajele, realizând o
atmosferă mistică; Jean Nouvel cu Le Monde Arabe, unde trecerea nuanțată de la lumina zilei
până la atmosfera introvertită orientală se face prin intermediul  sticlei și multe altele.” 1

Utilizarea sticlei în arhitectură are o serie de avantaje, dar pentru un architect creativ
versatilitatea acestui material poate fi considerată a fi caracteristica cea mai importantă. Pentru a
dovedi cât de importante sunt amenajările din sticlă in construcții, am ales 5 exemple de
construcții din sticlă, care atestă faptul că acest material este ideal pentru exprimarea creativității
arhitecturii moderne.

1. Marele Teatru National , (Beijing, China)

Conceput de arhitectul Paul Andreau, imobilul in formă de ou are o suprafață de aproape

150.000 m2, a cărei construcție a durat 5 ani. Cochilia de titan este impărțită în două printr-un
înveliș din sticlă curbată, care are 100m la baza. În timpul zilei, lumina pătrunde în clădire prin
acoperișul din sticlaă laminată, iar seara, cei din exterior pot vedea ce se intâmplă înăuntru.
Clădirea este împrejmuită de un lac artificial, iar intrarea se face print-un tunel subacvatic
construit de asemenea din sticlă (tunelul principal pe partea Nordică are 80m).

2. Institutul Olandez Pentru Sunet si Imagine, (Hilversum, Olanda)

Cea mai mare parte a fațadei o reprezintă sticla colorată unică, care a fost concepută în
colaborare cu artistul Jaap Drupsteen, prin printarea pe sticlă în relief a unor scene din istoria
televiziunii olandeze. Crearea acestei fațade a durat 3 ani și a necesitat dezvoltarea unei noi
tehnici de producție.

1
https://www.igloo.ro/sticla-saint-gobain-arta-prin-arhitectura-de-350-ani/
 3. Piramida Luvru, (Paris, Franta)

Probabil cea mai cunoscută construcție din sticlă, piramida din sticlă de la Luvru a fost
concepută de arhitectul I.M. Pei, care a fost angajat în 1984 de către președintele Franței pentru a
concepe și construi intrarea celebrului muzeu. Piramida din sticlă are o înălțime de aproape 22m
și conține în total 673 panouri din sticlă: 603 în formă de romb și 70 triunghiulare. Când a fost
dezvăluită pentru prima oară mulți au criticat construcția ca fiind prea modernă în comparație cu
arhitectura muzeului Luvru care o inconjoară, însă combinația între vechi și nou este motivul
principal pentru care acest monument este atât de special.
 4. Cladirea 30 St Mary Axe, (Londra, Marea Britanie)

Clădirea nu numai că oferă o priveliște minunată asupra orașului din jur, ci în perioada în care a
fost construită a fost considerată a fi una dintre cele mai progresive exemple de clădiri de birouri,
oferind un mediu de lucru extraordinar datorită faptului că a profitat pe deplin de avantajele
amenajărilor din sticlă în cazul spațiilor comerciale. Exteriorul clădirii este pe deplin învelit cu
24.000 m de sticlă, cu ajutorul nenumăratelor panouri din sticlă dublă în formă de diamant. În
ciuda formei curbate, clădirea a fost construită cu o singură bucată de sticlă curbată, care intra în
compoziția vârfului în formă de lentilă. Un alt aspect interesant este că fațada din sticlă este
racită cu aerul extras din birouri, rezultând reducerea energiei necesare pentru a menține
temperatura la același nivel.

5. Sediul Departamentului de Sanatate Basc, (Bilbao, Spania)

 Clădirea a fost proiectată ca răspuns la regulamentul de construcții restrictiv al orașului,
rezultatul fiind o clădire care nu numai că iese în evidență, ci este și eficientă și din punct de
vedere energetic. Fațada de tip „origami” este compusă din două straturi: stratul exterior compus
din sticlă dublă și stratul interior care reprezintă de fapt ferestrele spațiului de birouri. Această
structură în două straturi are două beneficii majore, și anume: reducerea zgomotului care vine
dinspre bulevardele aglomerate și reducerea căldurii solare prin micșorarea radiației.
Toate aceste exemple demonstrează faptul că sticla este atât un element principal necesar
și de bază în arhitectura universală, cât și un element creativ și unic față de restul materialelor
primordiale, fără de care nu am fi avut parte de o astfel de evoluție în acest domeniu.
Arhitectura fără sticlă este de neconceput iar potențialul sticlei în arhitectură pare să nu aibă
limite, inovația fiind mereu prezentă și generând astfel noi oportunități și noi demonstrații de
evidențiere a calităților acestui material istoric. Dovezile sunt ușor identificabile pe parcursul
istoriei sale, precum și în cele mai bune realizări contemporane de vârf ce definesc o nouă eră a
utilizării sticlei în arhitectură.

Bibliografie:
1. Elkadi, H. (2006). Culturs of Glass Architecture. ASGATE e-BOOK
2. Joanelly, T. (2005). Glass-crystalline, amorphus. În A. Deplazes, Constructing
Architecture Materials Processes Structures. Basel: Birkhauser.

Bibliografie web:
1. https://www.igloo.ro/sticla-saint-gobain-arta-prin-arhitectura-de-350-ani/