MIRCEA MARIAN

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

SI MOTRICITATE SPECIALA

AN I

BIOMECANICA ARTICULARĂ

Biomecanica este ştiinţa care se ocupă cu studiul repercusiunilor forţelor mecanice

asupra structurii funcţionale a omului în ceea ce priveşte arhitectura oaselor, a
articulaţiilor şi a muşchilor, ca factori determinanţi ai mişcării:

- analiza mecanică a mişcărilor

-analiza efectele mișcărilor asupra structurii organelor ce realizează mişcarea.

-analiza efectele mișcărilor asupra structurii organelor ce realizează mişcarea.

Biomecanica articulară este unul dintre capitolele Biomecanicii generale și are

ca obiect de studio descrierea articulaţiilor, factorii mecanici care pot determina
limitarea sau favorizarea mişcărilor articulare, grupele musculare care participă la
realizarea mişcării.

Principalele tipuri de mişcări articulare.

Alunecarea: caracterizează articulaţiile plane în care are loc deplasarea

suprafeţelor articulare, dar fără îndepărtarea lor - ex.: mișcările de la nivelul simfizei
pubiene.

Rostogolirea: caracterizează articulaţiile în care are loc deplasarea circulară a

suprafeţelor articulare - ex.:deplasarea circulară a suprafeţelor articulare - ex.: mișcările
de la nivelul articulaţiei cotului, genunchiului.

Rotaţia: mişcare circulară caracterizată prin răsucire, deplasarea osului mobil fiind
în jurul unui ax longitudinal. Axul poate fi situat: - în afara osului: rotaţie + deplasarea
osului; de ex: mişcările de supinaţie /pronaţie ale antebrațului -prin punctele de contact
ale suprafeţelor articulare: rotaţia fiind în acest caz pură; de ex: rotaţia fosei capului
radial pe capitul humeral.

 Prin conducere osoasă articulară se înţelege sensul, direcţia şi amplitudinea

mişcării determinată de forma suprafeţelor osoase. Prin conducere ligamentară se
înţelege frânarea mişcării dintr-o articulaţie cu ajutorul aparatuluimişcării dintr-o
articulaţie cu ajutorul aparatului ligamentar. Conducerea musculară presupune limitarea
mişcării într-o articulaţie cu ajutorul muşchilor periarticulari.

Tipuri de mişcări (după poziţia oaselor în timpul mişcări)

O mişcare în plan sagital ce duce o regiune a corpului anterior faţă de poziţia

anatomică se numeşte flexie: mişcare prin care două segmente ale unui membru sau ale
corpului se apropie unul de altul. O mişcare în plan sagital ce duce o regiune a corpului
posterior faţă de poziţia anatomică se numeşte extensie: mişcare prin care două segmente
ale unui membru sau alemişcare prin care două segmente ale unui membru sau ale
corpului se îndepărtează unul de altul. Proiecţia anterioară a umărului - antepulsia
Proiecţia posterioară a umărului - retropulsie Flexia dorsală a piciorului Flexia plantară a
piciorului

Planul frontal este cel care divide corpul într-o parte anterioară şi una posterioară.
O mişcare în plan frontal care duce o regiune a corpului spre linia mediană a corpului se
numeşte adducţie: mişcarea prin care două segmente sau un membru se apropie de
planul sagital median. O mişcare în plan frontal care îndepărtează o regiune a corpului
de linia mediană se numeşte abducţie: mişcarea prin care două segmente sau un membru
se îndepărtează de planul sagital median. abducţie: mişcarea prin care două segmente
sau un membru se îndepărtează de planul sagital median. Pentru trunchi şi gât o mişcare
în plan frontal este denumită înclinare laterală. Pentru degete linia mediană a corpului
este înlocuită de axa mâinii (deget 3) sau a piciorului (deget 2). De exemplu: abducţia
degetului 5 îl îndepărtează de axa mâinii, dar nu și de linia mediană a corpului.

Planul transversal este cel care împarte corpul într-o parte superioară şi una
inferioară. Este planul în care se realizează mişcările vizibile de sus sau de jos în jurul
unui ax vertical (longitudinal). O mişcare în plan transversal care duce o parte a corpului
în exterior se numeşte rotaţie externă, de exemplu rotaţia externă a braţului. O mişcare în
plan transversal care duce o parte a corpului în interior se numeşte rotaţie internă, de
exemplu: rotaţia internă a coapsei. Pentru trunchi şi cap rotaţiile se pot realiza la stânga
sau la dreapta.

Pentru antebraţ rotaţia externă se numeşte supinaţie, iar rotaţia internă pronaţie.
Pronaţia este mişcarea prin care mâna, antebraţul, respectiv, gamba sau piciorul care
mâna, antebraţul, respectiv, gamba sau piciorul se rotesc în aşa fel încât degetul mare să
se apropie de planul sagital median. Supinaţia este mişcare de sens invers pronaţiei, prin
care segmentele revin în poziţia anatomică.

Circumducţia ester mişcarea de trecere succesivă prin abducţie - extensie -

adducţie - flexie cu revenire în punctul de plecare. La nivelul piciorului se pot descrie
mişcări de tip special: Inversiunea reprezintă mişcarea prin care se ridică marginea
medială a piciorului, flexia plantară, adducţia şi supinaţia piciorului. Eversiunea este
mişcarea inversă: flexie dorsală, abducţie, pronaţie. Eversiunea este mişcarea inversă:
flexie dorsală, abducţie, pronaţie.