Sunteți pe pagina 1din 2

Biserica şi statul

Introducere
Biserica a fost înfiinţată în ziua cincizecimii în Ierusalim, atunci când s-a pogorât Duhul
Sfânt peste cei adunaţi în camera de sus. Ea era formată din oamenii apropiaţi ai lui Isus,
care L-au urmat şi primit propovăduirea lui. În aceeaşi zi, Petru, insuflat de puterea Duhului
Sfânt, a predicat oamenilor din Ierusalim. S-au predat aproximativ 3000 de suflete. Acesta
este începutul Bisericii. (Fapte 2)

Statul, ca formă de organizare a apărut mai târziu. Înainte de organizarea statală au


fost alte forme de organizare. Dintre acestea putem enumera tribul, clanul, etc.

După mai multe schimbări ale formelor de organizare, oamenii şi-au dat seama că
atunci când sunt mai mulţi, sunt mai puternici. Astfel ei s-au unit şi au convieţuit împreună .
Aşa s-a ajuns la organizare sub numele de stat.

În acest referat ne-am propus să arătăm care este relaţia dintre Biserică şi stat, şi
unde este limita de ascultare dintre Biserică şi stat.

Cuprins
Dumnezeu a lăsat pe pământ oameni îmbrăcaţi cu autoritate să conducă, să facă legi
după legea Lui. El a lăsat pe pământ două legi: prima este cea a firii (Dumnezeu a aşezat-o),
cealaltă este legea scrisă pentru stat. „Este bine ca legea scrisă să nu se contrazică cu Legea
lui Dumnezeu, dar şi mai bine este ca cetăţenii să nu fie tulburaţi de legi străine. Când legea
firii, adică a lui Dumnezeu, pomeneşte, altceva decât cea scrsă, să bagi de seamă dacă nu
cumva îţi dictează raţiunea să zici adio legilor scrise şi intenţiilor legiuitorilor şi să te predai
lui Dumnezeu ca legiuitor, să alegi a trăi după legea Cuvântului Său, chiar dacă ar trebui să
faci acest lucru cu preţul multor primejdii, a nesfârşite suferinţe, poate chiar a morţii şi a
dispreţului altora.”1

Fiecărui creștin îi este permis într-un spirit de răspundere față de Dumnezeu să


profite de drepturile cetățenești, făcându-și datoria. În plus, el se poate ști chemat la
manifestare politică, slujind astfel poporului său în sfere ale vieții pămîntești - și consider că

1
Lungu Tudor 10C
este un mare beneficiu ca sarcinile de mare răspundere și importante din stat să fie
îndeplinite de oameni care se știu răspunzători față de Dumnezeu!

„Întreaga misiune a Bisericii adună pe toţi oamenii în Hristos”. 2

Sarcina Bisericii creștine nu este îmbunătățirea lumii – aceasta ar fi un început fără


speranță în ciuda tuturor urmelor de binecuvântare în drumul ei pe această lume – ci
misiunea ei este vestirea lucrării lui Dumnezeu pentru răscumpărarea lumii. ”Dumnezeu era
în Cristos împăcând lumea cu Sine, neținîndu-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat
nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Cristos; și,
ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: Împăcați-
vă cu Dumnezeu!” ( II Cor. 5. 19-20).

„Relaţia dintre Biserică şi puterea politică au fost diferite în funcţie de epocă. Primii
creştini alcătuiau o lume aparte, neconsiderând cele pământeşti nici ca pe o finalitate, nici ca
pe un bun. Lumea profană e era străină şi chiar ostilă. Comunitatea creştină putea fi
considerată ca un stat în stat, chiar dacă nu urmărea nici un fel de separare politică şi nu
intenţiona, nici măcar în perspectivă, să constituie o unitate politică dinstinctă.” 3

Statul este de esenţă omenească, nu divină, iar dacă corespunde cu ordinea creată de
Dumnezeu are o demnitate eminentă ca, implicit, cere supunere din partea tuturor
oamenilor. Sfinţii Părinţi ne învaţă că funcţiile naturale ale statului sunt acele lucruri care
asigură ordinea, unirea şi pacea.4

Concluzie
În concluzie statul și Biserica sunt într-o relație reciprocă bună; statul însă nu are voie
să-și extindă autoritatea în sfera spirituală a Bisericii; Biserica nu are voie să solicite, pentru
rezolvarea problemelor sale, puterea și mijloacele statului. Biserica nu are voie să se asigure
folosind forța împotriva abuzurilor statului și nu are nici o misiune să devină influentă prin
activitate politică, sau să se pună la dispoziția statului pentru scopuri politice.5

2
Lungu Tudor 10C
3

S-ar putea să vă placă și