Universitatea OVIDIUS din Constanța

Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Apostol Andrei

ISTORIA ȘI FILOSOFIA RELIGIILOR

TEMA TEORII PSIHOLOGICE ASUPRA ORIGINII RELIGIEI

Coordonator PR. LECT. UNV. DR. RUS CIPRIAN VASILE

Student

Carp Vlăduț-Ioan

(SEMETRUL 1)

Constanța 2021
 PSIHOLOGIA RELIGIEI

Religia este un fenomen care poate fi studiat din punct de vedere psihologic, însă nu poate fi
redusă la un astfel de fenomen cum nici sensul său nu poate fi înțeles doar de psihologie datorită
transcendenței sale. Așadar, psihologul religiei studiază experiența religioasă, partea umană a
religiei așa cum este ea experimentată de subiectul uman. Dumnezeu nu face obiectul psihologiei
în calitate de realitate ontologică, ci imaginea Sa în mintea credincioșilor fără a se emite judecăți
despre credința lor și cu documentarea personalității religioase și a credinței din care se naște
Dumnezeu.
Fenomen multifațetat, religia ca realitate umană presupune și relația cu omul și răspunsul său la
realitățile transcendente ale religiei( Dumnezeu, rebelație, viața de apoi), implicita dimnesiune
religioasă a individului căreia îi corespund realități religioase și nevoi la care religia răspunde și
prin care capătă sens. Dorința de transcendență a sinelui , de de pășire a conduitei individului
este înrădăcinată în dimensiunea umană a religiei. Existența umană prin natura sa incompletă și
limitată dă sens religiei, mântuirii și iluminării individului experimentate pe 3 nivele: calimitări
ale conștiinței umane, impuse de unicitatea și individualitatea ființei umane și de starea
fragmentară și finită a cunoașterii noastre prin eșecul nostru de a înțelege sensul și destinul
suprem al existenței noastre.
Exprimată în mod religios sau secular, dorința umană de transcendență a sinelui urmărește 3
valori de bază: integritatea sau împlinirea sinelui, comunitatea și sensul suprem.
Psihologia religiei se concentrează pe experiența transformării personale sau căutarea integrității
, interesându-se de sursa psihologică, sensul și valoarea celor 3 forme de transcendență ale
expresiei religioase. Ea studiază dinamica psihologică a credințelor ,atitudinilor și
comportamentului religios cu scopul de a reda sens experiențial termenilor de păcat, har divin,
mântuire , devalorizați în ochii credincioșilor de astăzi.

Religia ca iluzie și nevroză obsesivă

Dacă civilizația urmărește scopul erosului de reprimare a instinctuluiagresiv și sublimare a

instinctului sexual,tactici complementare, de altfel, ea prezintă și ‘bunuri mentale’, printre care
moralitatea și religia.Moralitatea, la Freud, este un produs al procesului de socializare care
începe o dată cu stadiul oedipian al copilăriei când un individ dezvoltă supraeu sau conștiință
prin internalizarea comenzilor,interdicțiilor și valorilor primite de la părinți și apoi de la
societate.Consecința acestor interdicții este că individul va începe să dezvolte inhibiții asupra
propriei persoane, iar autoritatea externă a civilizației este, într-o oarecare măsură, înlocuită de
autoritatea internă a supraeului, slăbind nevoia decoerciție externă.Așadar moralitatea îi
transformă pe oameni din opozanți aicivilizației, în vehicule ale sale.
Religia stă martoră acestui proces prin promovarea credinței în Dumnezeu care, pe lângă
calitățile sale de tată iubitor și protector, cere ascultare prin poruncile sale, inclusiv culturale de
renunțare instinctuală.Prin urmare, religia devine un agent de civilizare care necesită renunțare
instinctuală prin prohibiții divine, preceptele civilizației fiind totodată întărite de calitatea unei
origini divine. Aceleași lucruri interzise prin porunci decivilizație (omor, furt, vătămare etc.)sunt
interzise și de Dumnezeu, de unde și sentimentul nostru de neajutorare și dependență pe care îl
simțim în copilărie șiviața de adult.Dacă copilul se îndreptă către mamă pentru dragoste ajutor și
protecție împotriva anxietății,funcția de protector va fi preluată de tată, însăsentimentele de
neajutorare, dependență și anxietate nu îl vor părăsi nici în viața adultă care, în cele din urmă, vor
fi proiectate asupra lui Dumnezeu care devine tatăl surogat sau de substituție.
SIGMUND FREUD
Născut la 6 mai, 1856 în Freiberg, Moravia, fiul negustorului de lână,văduvul Jacob Freud a trăit în Viena
de la 4 ani până în 1938 urmând să-și petreacă cincisprezece ultimele luni la Londra din cauza ocupației
naziste din Austria.De la tată dezvoltă simțul apartenenței la iudaism, dar și o tradiție biblică, iar mamei
vitrege, Amalie Nathansohn îi rămâne recunoscător pentru intuiția geniului săucare avea să vină și
crearea condițiilor prielnice de studiu din copilărie. Lider al mișcării psihanalitice, ștafetă predată ulterior
lui Carl Gustav Jung, Freud dă dovadă în relațiile profesionale de dragoste și ură deopotrivă, tributar al
sensibilității antisemitice dezvoltate timpuriu și a sentimentelor contradictorii față de tată căruia îi
reproșează o pasivitate față de atitudinea dușmănoasă împotriva evreilor de la acea vreme.Principala
cauză a nevrozelor sale, a sentimentului de inadecvare în viața de adult și aversiunii ambivalente față de
creștinism îi este atribuită doicii catolice care a avut grijă de el până în 2-3 ani, o femeie bătrână și
sfătoasă care îi povestea despre Atotputernic și iad, îl ducea la slujbele catolice și Îi întărea și demola
stima de sine deopotrivă. În tratarea pacienților săi, autorul aconchis că psihanaliza ar putea fi utilizată
ca instrument interpretativ de investigație a rădăcinilor psihologice ale bolilor mintale, dar și a
‘problemelor culturale’ ale umanității, inclusiv cele religioase. Freud considera că investigațiile sale
asupra originii religiei și moralității “au trezit mai multă simpatie din partea publicului decât psihanaliza
însăși”
Este admis la Universitatea din Viena în 1873 la Facultatea de Medicină unde își ia diploma abia
în 1881din cauza activităților științifice efectuate la laboratorul de fiziologie al lui Ernst Brucke.
Devine rezident al Spitalului Municipal din Viena în 1882, iar interesele sale sunt anatomia
cerebrală și neurologia, ceea ce duce la avansarea sa ca lector universitar în neuropatologie
în1885. Este influențat de perioada de câteva luni între 1885-1886 pe care a petrecut-o la Spitalul
de Boli Mintale Salpêtrière din Paris sub îndrumarea lui JeanMartin Charcot unde a studiat
tratamentul istoriei prin hipnoză, considerată o simplă ramură a neuropatologiei, de unde și
interesul pentru psihopatologie.Se căsătorește în 1886 cu logodnica sa, Martha Bernays și își
deschide cabinetul în Viena, specializându-se în boli mintale.Între 1888 și 1895 colaborează cu
JosefBreuer în tratamentul isteriei utilizând metoda inducerii de rememorare cathartică a
evenimentelor traumatizante prin hipnoză și publică Studii despre hipnoză în1895. Teoriile sale
despre represiune și etiologia sexuală a nevrozelor reprezintăînceputul dezvoltării tehnicii și
teoriei psihanalitice și îl îndepărtează de Breuer;o dată cu publicarea Interpretării viselor și a
Psihopatologiei vieții cotidiene, Freud se îndreaptă spre chestiuni culturale, religioase și morale.
Scrierile sale teoretice, dintre care amintim Ego și Id ,Viitorul unei iluzii,Angoasă în civilizație,
Moise și monoteismul și Compendiu de psihanaliză au fost definitivate în ultimii 16 ani din
viață când suferea cumplit din cauza unui cancer incurabil de mandibulă.
În tratarea subiectului religiei ca nevroză obsesivă,demersul lui Freud pare mai curând a fi o
expresie a morții, nu una a vieții căci religia pare să-și tragă seva din sentimentul de vină, derivat
din instinctul de moarte. Religia ca nevroză obsesivă își are originea în sentimentele ambivalente
caracteristice nevrozelor,trăite de copil în stadiul său oedipian de creștere (de unde și numele de
complex oedipian după regele din mitul grecesc redat de tragedia lui Sofocle prin paricid și
incest)când sentimentul de dragoste și admirație față de tată ca protector este amestecat cu cel de
ostilitate, tatăl fiind și obstacol în calea dorinței sexuale față de mamă. De asemenea, când
imaginea tatălui este proiectată asupra lui Dumnezeu ca tată surogat, ostilitatea și sentimentele de
vină adiacente devin partea relației religioase cu Dumnezeu. În acest mod religia devine, pentru
Freud, nevroză obsesivă sau ceea ce am numi astăzi nevroză obsesiv compulsivă.În cazul
religiei, aspectul obsesiv este reprezentat de ostilitatea inconștientă față deDumnezeu tatăl care
încearcă să ajungă la nivelul conștientului și produce sentimente de vină la nivel conștient.
Aspectul compulsiv ar fi practica religioasă definită prin rugăciune, adorare, ritual
, iar ritualul religios este văzut ca o cale derezolvare a sentimentelor de vină aferente ostilității inconștiente
a credinciosului față de Dumnezeu, prin manifestarea dragoste și reverenței care maschează o
ambivalență inconștientă.În eseul său din 1907, Acte obsesionale și practici religioase în care
Freud propune o paralelă între ritualul religios și caracteristicile nevrozei obsesive,concluzionând că
“nevroza obsesivă a putea fi privită ca echivalent patologic în descrierea acestei nevroze ca sistem religios privat și
religia ca nevroză obsesivă universală”. Ambele își au originea în impulsurile instinctuale și diferă prin faptul că
nevroza este instinctul sexual reprimat, în timpce în religie, instinctul reprimat este de origine egoistă, identificată
în scrierile ulterioare drept sentimente ambivalente față de Dumnezeu/ tată și identificarea surselor istorice.

Din cele de mai sus reiese că demersul freudian privitor la religie se referă  numai la ontogeneza religiei
sau interpretarea fenomenului religiei în contextul dezvoltării personale, răspunzând la întrebarea
ontogenetică: care sunt condițiilede dezvoltare psihologică individuală care răspund de credință
și comportamentul religios.

Ce este religia?
FREUD:Credinţa religioasă este o iluzie înrădăcinată în căutarea tatălui, dorința de a avea un tată protector,
iubitor, chiar și la vârsta adultă și a fi protejat de oființă divină. Credințele și ritualurile religioase sunt simptome ale
unei nevroze obsesive având ca sorginte sentimentele ambivalente pentru tatăl natural,sentimente proiectate asupra
lui Dumnezeu ca tată surogat.
JUNG: Religia este un studiu atent și minuțios al numinosului, a lui Dumnezeu,a
sacrului,transcendentului sau subconștientului. Toate acestea pot fi descrise ca o existență dinamică
sau efect care nu sunt cauzate de un act arbitrar al voinței.Dimpotrivă, îl acaparează și îl
controlează pe om care îi devine victimă și nu creator
JAMES: Religia reprezintă sentimentele, actele și experiențele oamenilor însolitudinea lor atât timp cât reușesc să
aibă o relație cu orice consideră ei a fi divin