Dana Iacob - Proceduri Neonatologie

Daniela Iacob
PROCEDURI ÎN
NEONATOLOGIE
Proceduri în Neonatologie 5
CUPRINS
Capitolul I. Examenul fizic al nou-născutului........................................11

A. Particularităţile morfologice ale nou-născutului la termen ............11
B. Adaptarea nou-născutului la viața postnatală ..............................13
1. Funcţia respiratorie ...................................................................13
2. Funcţia cardio-vasculară ..........................................................14
3. Adaptarea hematologică ...........................................................15
4. Funcţia digestivă.......................................................................16
5. Funcţia renală ...........................................................................17
6. Funcţia imunologică..................................................................18
7. Adaptarea termică ....................................................................19
8. Sistemul nervos central ............................................................19
C. Aspecte specifice perioadei neonatale ........................................20
1. Icterul fiziologic .........................................................................20
2. Scăderea fiziologică în greutate ...............................................21
3. Descuamaţia fiziologică ............................................................22
4. Involuţia cordonului ombilical ....................................................22
5. Criza genitală (hormonală) .......................................................22
D. Anamneza și examenul general ..................................................22
Anamneza ....................................................................................23
Examenul general.........................................................................24
1. Sistemul cardio-respirator .....................................................25
6 Proceduri în Neonatologie
2. Abdomenul ............................................................................26
3. Organele genitale..................................................................26
4. Tegumentele .........................................................................27
5. Ganglionii limfatici .................................................................27
6. Extremitățile, coloana vertebrală și articulațiile .....................27
7. Capul și gâtul ........................................................................28
8. Examenul neurologic ............................................................29
E. Aprecierea stării clinice a nou-născutului în sala de naşteri ........29
F. Etape ale îngrijirilor în sala de travaliu .........................................30
G. Primele 48 de ore de viață ..........................................................31
H. Prima săptămână de viață ...........................................................33
I. Examene de bilanţ la externare ....................................................34
Capitolul II. Cateterizarea arterei ombilicale ........................................35
A. Indicaţii primare ...........................................................................35
B. Contraindicaţii ..............................................................................35
C. Anestezia .....................................................................................36
D. Echipament .................................................................................36
E. Anatomie .....................................................................................37
F. Poziţionare ...................................................................................37
G. Tehnică .......................................................................................37
H. Complicaţii ce pot apărea în timpul inserţiei ................................39
I. Complicaţii ....................................................................................41
J. Îngrijirea cateterului ......................................................................41
K. Obţinerea probelor de sânge .......................................................42

L. Scoaterea cateterului arterial ombilical ........................................43
Tehnica .........................................................................................43
Capitolul III. Cateterizarea venei ombilicale .........................................45
A. Indicaţii ........................................................................................45
B. Contraindicații ..............................................................................46
C. Echipament .................................................................................46
D. Instabilitatea fiziologică în timpul manevrei .................................47
E. Tehnică ........................................................................................47
G. Precauții ......................................................................................50
H. Verificarea poziţiei cateterului ......................................................51
I. Complicaţii ....................................................................................51
Capitolul IV. Resuscitarea nou-născutului ...........................................55
A. Principii ........................................................................................55
B. Obiective ......................................................................................55
C. Circumstanțe perinatale cu risc crescut .......................................56
D. Echipament .................................................................................56
F. Procedură ....................................................................................57
1. Respirația .................................................................................58
2. Circulația ..................................................................................61
3. Medicația ..................................................................................62
G. Situații speciale ...........................................................................64
1. Aspirația de meconiu ................................................................64
2. Șocul ........................................................................................64
3. Pneumotoraxul .........................................................................66
4. Prematuritatea ..........................................................................66
J. Menținerea sau oprirea resuscitării ..............................................66
Capitolul V. Recoltarea probelor de sânge la nou-născut ....................69
A. Definiții .........................................................................................69
B.Pregătirea materialelor necesare ..................................................69
C. Pregătirea nou-născutului pentru recoltare ..................................70
D. Alegerea locului pentru puncția venoasă .....................................70
E. Realizarea puncției ......................................................................71
F. Încheierea procedurii ...................................................................73
G. Complicații ...................................................................................73
H. Analiza gazelor sangvine .............................................................74
Capitolul VI. Oxigenoterapia la nou-născut..........................................75
A. Generalități ..................................................................................75
B. Principii ........................................................................................76
C. Monitorizarea nou-născutului cu oxigenoterapie .........................76
D. Indicațiile oxigenoterapiei ............................................................77
E. Mod de administrare ....................................................................78
Capitolul VII. Intubația endotraheală. Administrarea de surfactant ......81
I. Intubația endotraheală ..................................................................81
A. Indicații .....................................................................................81
B. Echipament ..............................................................................82
C. Tehnică ....................................................................................82
D. Detubarea ................................................................................85
E. Precauții ...................................................................................85
F. Complicații ................................................................................86
II. Administrarea de surfactant .........................................................87
A. Generalități ...............................................................................87
B. Indicații .....................................................................................88
C. Echipament ..............................................................................88
D. Monitorizarea în timpul procedurii ............................................89
E. Monitorizarea după procedură .................................................89
F. Complicații ................................................................................89
G. Evaluarea răspunsului la tratament .........................................90
Capitolul VIII. Tehnici de ventilație asistată .........................................91
A. Ventilația cu presiune pozitivă în căile aeriene (CPAP) ...............91
B. Ventilația mecanică cu presiune pozitivă intermitentă .................92
C. Ventilația mecanică intermitentă sincronă ...................................93
D. Ventilația mecanică cu frecvență înaltă .......................................94
Capitolul X. Transfuzia la nou-născut ..................................................97
A. Indicații ........................................................................................97
B. Echipament ..................................................................................97
C. Tehnică ........................................................................................97
D. Complicații ...................................................................................98
Capitolul XI. Exsangvinotransfuzia ......................................................99
A. Indicații ........................................................................................99
B. Echipament ................................................................................100
E. Pregătirea procedurii .................................................................101
F. Tehnică ......................................................................................103
G. Măsuri post-exsangvinotransfuzie .............................................103
H. Complicații .................................................................................104
Capitolul XII. Fototerapia ...................................................................107
A. Indicații ......................................................................................107
B. Contraindicații ............................................................................107
C. Echipament ...............................................................................107
D. Tehnică ......................................................................................108
E. Complicații .................................................................................109
Bibliografie selectivă ..........................................................................110
CAPITOLUL I. EXAMENUL FIZIC AL NOU-NĂSCUTULUI
Examenul fizic al nou-născutului are loc în primele 12 de ore de viață și

constă într-o serie de măsurători (greutate, lungime, circumferință
craniană), urmate de examinarea tegumentelor, capului, feței, a inimii
și plămânilor, abdomenului și organelor genitale. Se evaluează
adaptarea la viața extrauterină și se identifică problemele de sănătate,
în special pe cele care necesită diagnostic și terapie imediate.
A. Particularităţile morfologice ale nou-născutului la termen

Greutate: 2500-4000 g.
Talie: 47-55 cm (50 ± 2cm).
Perimetrul cranian: 34-36 cm. Capul reprezintă 1/4 din talie, are 8
suturi și 6 fontanele. Fontanela anterioară măsoară 2,5/3,5 cm și se
închide la 14-16 luni, iar cea a posterioară se închide la 25% dintre
nou-născuți între săptămânile 14-16 de viață.
Defecte ale capului

• familială, hidrocefalie
Macrocefalie
• aparentă (macrosom)
• familială
• I.C.I.U.
Microcefalie
• toxoplasmoză, citomegalie
• boli genetice
• bosă sero-sangvină
Craniu deformat
• cefalhematom - persistă câteva luni
• edem cerebral
Fontanela anterioară • H.I.C
sub tensiune • hidrocefalie
• meningită
Gâtul este scurt, iar coloana vertebrală rectilinie.

Toracele este cilindric, iar perimetrul toracic măsoară 33-34 cm.
Abdomenul este aparent mare, cu un perimetru abdominal de 31-32
cm.
Bazinul are formă de pâlnie.
Membrele inferioare sunt scurte, cu gambe arcuite și picioare plate.
Tegumentele sunt sensibile la agenţi fizici, chimici, infectioşi,
rezultând eriteme pelvi-genital, pe fese și coapse (din lipsa igienei
sau datorită excretelor acide).
Culoarea este roşie, eritematoasă.
Vernix caseosa (colesterol, acizi graşi, proteine, glicogen):
o produs de epitelul amniotic şi glandele sebacee;
o acţiune lubrifiantă, bactericidă, termo-protectoare;
o localizare: plici, umeri, torace posterior;
o nu se îndepărtează.
Lanugo: pe frunte, umeri, spate.
Milium (miliaria sebacee).
Nevi
Hemangiom capilar plan pe pleoape, buză, ceafă; dispare în câteva luni
Hemangiom vascular
creşte, apoi regresează spontan la 1-2 ani
proeminent
Hemangiom cavernos tromboze, CID, ulceraţii
Nevi pigmentaţi pe spate, fese, (păr)
Pata mongoliană în regiunea lombosacrală și pe fese

Glandele sudoripare sunt inactive în perioada neonatală.

Ţesutul celular subcutanat: bula Bichat, în rest scăzut.
Ţesutul muscular este slab reprezentat, predominând flexorii.
Organele genitale:
sex masculin: fimoză, ectopie, hidrocel;
sex feminin: labii mici mai dezvoltate; vulvo-vaginită
descuamantă (hiperestrogenemie transplacentară).
B. Adaptarea nou-născutului la viața postnatală

1. Funcţia respiratorie
Intrauterin, plămânul conţine un lichid diferit de cel amniotic.
Eliminarea se face:
prin compresiune toracică (la naştere, 1/3);
pe cale sangvină şi limfatică (predominant, 2/3).
Prima respiraţie este declanşată de:
hipoxia moderată,
creşterea PCO2,
acidoza respiratorie,
hipotermie,
creşterea T.A. în circulaţie (prin pensarea cordonului ombilical),
diferenţa între presiunea intrauterină şi atmosferă,
vidul pleural = aspirarea aerului în alveole - excitarea
terminaţiilor vagale - reflex respirator.
Număr respiraţii:
prima oră: 60-90/minut (geamăt, retracţie toracică, raluri
bronşice);
după 2-3 ore: somn;
după 3-4 ore: respiraţie neregulată;
după 4 ore: 30-50 respirații/minut.
Ventilaţia plămânului:
zonele antero-superioare;
zonele bazale şi paravertebrale.
Se eliberează „surfactant” (produs de pneumocitele de tip II
alveolare).
La prematuri, plămânul este imatur. Se administrează mamei
betametazonă cu două zile anterior naşterii.
Saturaţie cu O2: de la 60 %; după 3 h ajunge la 95 %.
Tipul respiraţiei: abdomino-diafragmatic.
2. Funcţia cardio-vasculară
Pensarea cordonului ombilical:
exclude circulaţia placentară;
se închide canalul Arantius;
creşte T.A. şi rezistenţa vasculară;
pătrunderea oxigenului în plămâni duce la scăderea spasmului
vascular și creşterea afluxului de sânge.
După naştere:
se egalizează rezistenţa circulaţiei pulmonare cu cea sistemică
se produce un șunt mic stânga-dreapta prin canalul arterial,
care treptat se închide, șuntul diminuă şi dispare.
Şocul apexian: spaţiul III-IV, i.c. stâng în afara liniei mamelonare.
Zgomotele cardiace sunt egale.
T.A. = 75/40 mmHg.
Alura cardiacă: 120-140 /min.
ECG: axul electric deviat spre dreapta.
Circulaţia periferică este lentă, rezultând extremităţi reci, cianotice.
Capilarele sunt fragile şi permeabile.
3. Adaptarea hematologică
Volumul sangvin: 85 ml/kg corp.
Formula leucocitară
Celule Nr. prima zi Nr. 1 săptămână
3
L 18.000-20.000/mm 12.000/mm3
Sg % 55-60 % 45-50 %
L% 30 % 40 %
M% 10 % 5-10 %
E% 2% 2%
Eritrocitele:
diametrul: 8-8,5 microni,
cantitate scăzută de glutation redus,
durata medie de viaţă mai scurtă,
activitate metabolică crescută.
Reticulocitele: după 7 zile = 1%
Hemoglobina: 17-18 g%, din care în HbF (uşor oxidabilă).
HbF se transformă în HbA după primele 3 luni;
Hb şi hematiile scad în primele 3 luni,
Valorile Hb şi Ht sunt influenţate de:
momentul pensării cordonului ombilical;
greutatea la naştere;
vârsta copilului.
Hematocritul:
55% la naştere;
45% după 10 zile.
Fierul seric scade treptat.

Numărul de trombocite: 150.000-300.000/mm3.
Mecanismul coagulării imperfecte (carenţă de vitamina K).
V.S.H.:
6 mm/h în primele 3 zile;
apoi sub 11 mm/h.
4. Funcţia digestivă
Incomplet maturată la nou-născut:
incoordonarea deglutiţiei
peristaltismul esofagian insuficient dezvoltat
sfincterul esofagian slab - regurgitaţii.
Digestia:
majoritatea enzimelor prezente, excepţie amilaza
foarte bună pentru glucide
bună pentru proteine
scăzută pentru lipide.
Secreţia biliară:
apare în luna a III-a intrauterină
deficitară în săruri biliare
eliminarea bilei necorespunzătoare.
Lactaza intestinală și lipaza pancreatică: din luna a VIII-a intrauterin.
Primul scaun: meconiu
culoare: verde închis, strălucitor
compoziţie:
o rezidii ale secreţiei digestive,
o celule de descuamaţie,
o bilă (produce culoarea verde închis).
prima eliminare: la 24 de ore, se încheie după 3 zile.
Diareea de tranziţie: 6-7 scaune pe zi. Este consecinţa:

florei intestinale;
efectului laxativ al colostrului;
imaturității tranzitorii a funcţiei digestive.
Invazia tubului digestiv cu flora microbiană
Intestinul nou-născutului este iniţial steril.
După 10-12 ore începe popularea microbiană, pe două căi
(ascendentă și descendentă).
Popularea se face cu bacilul bifidus (predomină 85-90%),
specific alimentaţiei naturale.
Absorbţia pentru imunoglobuline, fier şi vitamina B12 este bună.
Ficatul este palpabil la 1-2 cm sub rebordul costal drept.
5. Funcţia renală
Rinichiul:
Suprafaţa este lobulată, iar polul inferior palpabil.
În ansamblu, există insuficienţă renală relativă şi pasageră.
Predispoziţie pentru retenţie de apă, NaCl şi edeme:
filtrarea glomerulară scăzută;
permeabilitatea membranei filtrante scăzută;
diluţia şi concentraţia sunt insuficiente;
excreţia electroliților şi a valenţelor acide este scăzută,
economisirea bazelor este redusă.
Urina are aspect tulbure (albuminurie tranzitorie).
Diureza: 100 ml/kg corp/zi.
Se impune precauţie la administrarea antibioticelor şi

medicamentelor cu eliminare renală.
6. Funcţia imunologică
Apărarea nespecifică (înnăscută):
Apărarea cutanată este permeabilă.
Apărarea mucoaselor este deficitară.
o IgA secretorii apar după două săptămâni.
Fagocitoza și răspunsul chemotactic al leucocitelor sunt
reduse.
Factorii serici nespecifici:
o opsonizarea: relativă bună (deficitară pentru bacteriile
coli);
o properdina (rol bactericid, virulicid, opsonizant): redusă;
o lizozimul (desface complexele mucopolipeptidice ale
membranelor bacteriene): prezent.
Apărarea imunitară specifică:
Imunitatea celulară timodependentă nu este elaborată.
Imunitatea specifică umorală:
o IgG materne traversează placenta, predominant în ultima
lună de sarcină.
o Traversează placenta: anticorpii antitetanici, antidifterici,
antipolio.
o Nu traversează placenta: anticorpii antisalmonela, anti
coli şi anti Rh.
o IgG materne scad în serul nou-născutului după 3 luni,
apare „hipogamaglobulinemia fiziologică”.
o IgM nu traversează placenta, se produc după ziua a IV-a
de viaţă; sunt crescute la naştere la cei cu infecţii
intrauterine.
o IgA sunt absente.
o IgA secretorii apar după două săptămâni.
Deficienţa imunologică a nou-născutului determină:

generalizarea infecţiilor până la septicemie;
evoluţie nefavorabilă.
7. Adaptarea termică
Temperatura normală a nou-născutului este de 36,5°C pe
tegumentele abdominale şi 36,5-37°C rectal.
Termogeneza se produce prin activitate musculară (foarte
redusă la nou-născut) și este de tip metabolic.
o Celulele grăsoase din grăsimea brună (aflată la nivelul
cervical, mediastinal, subscapular, perirenal) conţin
numeroase mitocondrii.
o Frigul excită receptorii cutanaţi, se stimulează secreţia de
norepinefrină, se eliberează acizii graşi, prin oxidare sau
reesterificare se produce căldura.
Termoliza, din interior, „gradient intern” reglat prin:
o radiaţie,
o convecţie,
o conducţie,
o evaporare.
Termoliza este crescută datorită suprafeţei cutanate mari,
circulaţiei periferice abundente și lipsei ţesutului adipos.
8. Sistemul nervos central

SNC organic nematurat:
lipsa diferenţierii celulare,
insuficienţa mielinizării,
reflexele O.T. pot fi absente,
Babinski pozitiv.
Reflexele arhaice sunt tranzitorii, dispărând după vârsta de 6 luni.

Reflexul Moro: extensie, abducţie, degete în "evantai";
Reflexul de agăţare;
Reflexul tonic cervical;
Reflexul de atitudine statică;
Reflexul de mers automat;
Reflexul punctelor cardinale;
Reflexul Babinski.
Starea de veghe este scurtă, iar somnul durează 17-19 ore/zi.
Lichidul cefalo-rahidian este xantocrom, hipotensiv:
proteine: 0,30-0,40g%,
hematii: 5/mm3,
limfocite:1-3/mm3;
R. Pandy: ±
EEG: voltaj redus.
C. Aspecte specifice perioadei neonatale

Incidenţele fiziologice ale nou-născutului sunt consecinţa trecerii de la
viaţa intrauterină la mediul extern.
1. Icterul fiziologic
Incidenţa: 60-80% (în medie, 70%), cu următoarele faze:
faza de eritrodermie preicterică:24 de ore;
faza icterică: zilele 2-3-4 (faţă, conjunctive, mucoase) - culoare
galben-portocalie;
faza de declin: zilele 5-7; dispare după 7-14 zile.
În formele icterice intense apare: somnolenţă, supt dificil, scădere

ponderală.
Caracteristici:
scaun şi urină normal colorate;
fără hepato-splenomegalie;
biologic: bilirubina=10-15mg%; B.I.=90-95%;
coloraţie icterică apare la 4-8mg%.
Patogenie complexă:
deficit tranzitoriu al glicoronoconjugării hepatice datorat
activităţii scăzute a glicuroniltransferazei şi deficit tranzitor de acid
uridindifosfoglicuronic;
suprimarea epurării bilirubinei de către organismul matern;
exces de pigment prehepatic secundar hiperhemolizei neonatale;
diminuarea captării bilirubinei în hepatocit; deficit al proteinelor Y şi
Z;
insuficienţa legării bilirubinei de către proteinele plasmatice.
Rol agravant al icterului: hipoxia, acidoza, hipoglicemia.
Tratamentul nu este necesar, în mod uzual. În formele intense:
fototerapie (elimină bilirubina);
fenobarbital: induce sinteza glicuroniltransferazei în microsomii
hepatici;
albumină umană (leagă bilimbina).
2. Scăderea fiziologică în greutate

În primele zile de viață, are loc o scădere de 5-8%, care este
consecința:
aportului alimentar redus de lichide,
a pierderilor, prin excrete şi respiraţie.
Limitarea scăderii se face prin aportul precoce al alimentaţiei.
Recuperarea pierderilor durează până la 10 zile. La sfârșitul acestei
perioade, nou-născutul ar trebui să revină la greutatea de la naștere.
3. Descuamaţia fiziologică
Debut intrauterin, se încheie după primele săptămâni de viață.
Caracter lamelar (furfuraceu).
Mai accentuată la prematuri, dismaturi.
Tratament: uleiuri vegetale.
4. Involuţia cordonului ombilical

Culoare: de la alb-sidefiu la brun închis (mumifiere).
Formarea şanţului de eliminare prin infiltraţie leucocitară.
Căderea bontului: după 5-10 zile.
Cicatrizare: după 3-4 săptămâni.
Profilaxia infecţiei: pansamente sterile.
5. Criza genitală (hormonală)

Debut: între a 3-a și a 6-a zi de viață.
Manifestări:
creşte volumul mameloanelor, însoțit de o secreţie lăptoasă,
organe genitale: vulvovaginită descuamativă,
creşte volumul scrotului (hidrocel).
Durata crizei: două săptămâni.
Cauza: prezenţa hormonilor materni în sângele nou-născutului.
Tratament : igienă locală.
D. Anamneza și examenul general

Asistenţa şi îngrijirea nou-născutului cuprinde 3 etape:
în sala de travaliu;
în secţia de neonatologie;
după externare (la domiciliu).
Anamneza
familială: boli ereditare (ex. boli metabolice, hemofilie, fibroză
chistică, rinichi polichistici, decese perinatale etc.)
maternă:
vârsta,
grupa sangvină,
boli cronice (diabet, hipertensiune, boli renale, cardiace,
hematologice),
infecții cu transmitere sexuală,
infertilitate și fertilizări in vitro,
infecții recente,
sarcini anterioare și probleme legate de acestea (ex. avorturi,
decese neonatale, nașteri pre- sau post-mature, malformații
etc.),
abuz de droguri, alcool, tutun.
sarcinii:
vârsta gestațională,
rezultatele examinărilor fetale (ecografii, monitorizarea fetală,
amniocenteză etc.),
preeclampsie, sângerări, traume, infecții, intervenții
chirurgicale, poli- sau oligo-hidramnios, antibiotice.
perinatală:
prezentație,
travaliu (instalare și durată),
ruptura membranelor,
febră,
monitorizarea fetală,
lichidul amniotic (sânge, meconiu, volum),
analgezice, anestezie, oxigenarea și perfuzia mamei,
metoda nașterii,
evaluarea inițială din sala de nașteri (șoc, asfixie, traume,
anomalii, temperatură, infecții),
scorul Apgar,
resuscitare,
examenul placentei.
Examenul general
Nou-născutul se examinează dezbrăcat și poate fi ținut astfel mai mult
timp doar dacă se află în apropierea unei surse de căldură. Medicul
evaluează:
prezența/absența anomaliilor congenitale,
tranziția de la viața intrauterină la cea extrauterină,
dacă gestația, travaliul, nașterea, analgezicele sau anestezicele au
afectat nou-născutul,
dacă există semne de infecție sau boli metabolice.
Valori orientative
axilă: 36,5-37,5OC
Temperatura
tegumente: 36,3-37,3OC
Frecvența respiratorie 40 - 60 respirații/minut (corelată cu activitatea)
Zgomote respiratorii bilaterale și egale
Frecvența cardiacă 120 - 160 bătăi/minut (corelată cu activitatea)
Orice suflu se evaluează în contextul întregului
examen clinic, descriindu-se localizarea,
intensitatea (gradul I - greu audibil, II - slab, dar
Zgomote cardiace
audibil imediat, III - moderat, IV - mai puternic, V -
foarte puternic, poate fi auzit cu stetoscopul, VI -
poate fi auzit cu stetoscopul ușor depărtat de
piept), radierea - transmiterea, înălțimea și

calitatea suflului.
Timp de recolorare
≤3 secunde
capilară
0: nepalpabil, 1+: dificil de palpat, slab, 2+: dificil
Pulsuri periferice de palpat, poate fi obliterat de presiune, 3+: ușor
de palpat, 4+: puternic
Poate fluctua în funcție de greutatea la naștere.

Formulă tensiune arterială medie: (greutatea la
Tensiunea arterială
naștere x 10) +20 (ex.: 1 kg = 35 mm Hg, 2 kg = 40
mm Hg, 3 kg = 45 mm Hg, 4 kg = 50 mm Hg)
Greutatea, lungimea, circumferința capului și

Măsurători pieptului trebuie evaluate în funcție de vârsta
gestațională.
1. Sistemul cardio-respirator
Culoarea tegumentelor reprezintă cel mai important indiciu al
funcției cardio-respiratorii:
roz-roșiatică, cu eventuala cianoză a extremităților și ocazional
a buzelor;
nou-născuții prematuri sau proveniți din mame diabetice au
tegumentele colorate mai intens;
nou-născuții post-maturi au tegumentele mai palide.
Frecvența respiratorie: 40 - 60 respirații/minut.
Respirația este ciclică, nou-născuții putând avea perioade
scurte (5 - 10 secunde) în care nu respiră.
Apneea, definită ca oprirea respirației >20 de secunde, însoțită
de bradicardie și cianoză, este patologică.
Medicul trebuie să examineze zona precordială, urmărind frecvența,

ritmul și calitatea zgomotelor cardiace, precum și absența sau
prezența suflurilor cardiace.
Frecvența cardiacă: 120 - 160 bătăi/minut.
o Crește când nou-născutul plânge și este activ și scade
când este liniștit și în somn.
o Postmaturii pot avea o frecvență cardiacă sub 100 de
bătăi/minut.
Dacă există suspiciunea de dextrocardie și/sau dacă sunt
prezente suflurile, se recomandă efectuarea radiografiei cardio-
pulmonare și a ecografiei cardiace.
Deși adesea slab în primele două zile viață, pulsul femural
trebuie să fie prezent.
o Dacă suspiciunile persistă până la externare, se verifică
tensiunea în extremități.
2. Abdomenul
Începeți palparea abdomenului aplicând o presiune sau percuție
ușoară, pornind din partea inferioară, pentru a determina marginile
ficatului și ale splinei.
o Ficatul normal la nou-născut se întinde până la 2 - 2,5 cm
sub rebordul costal.
o Splina este, în general, nepalpabilă.
Se urmărește involuția bontului ombilical.
3. Organele genitale
Sex masculin
Fimoză, scrot de dimensiuni mari, hidrocel, testicule palpabile,
de dimensiuni egale.
Se verifică dacă există hipospadias.

Se măsoară dimensiunile penisului.
o O lungime sub 2,5 cm este anormală și necesită
evaluarea suplimentară.
o La 1,5% dintre nou-născuții normali se constată torsiunea
penisului.
Sex feminin
Labiile sunt hipertrofiate.
Sunt prezente secreții vaginale de culoare albă.
Anomalii: chisturi pe peretele vaginului, himen perforat etc.
Anusul: se verifică permeabilitatea în sala de naștere, pentru a
evidenția o eventuală imperforație anală.
4. Tegumentele
Anomalii: milium de dimensiuni mici pe nas, nevi pigmentari
răspândiți pe orice parte a corpului și pata mongoloidă.
Eritemul alergic poate fi observat la naștere, deși apare, de obicei, în
primele zile de viață.
Dispare fără tratament în prima săptămână de viață.
Se urmărește apariția, intensitatea și durata icterului neonatal.
5. Ganglionii limfatici
Palpabili la aproximativ o treime dintre nou-născuții normali, în
regiunile inghinală și cervicală și ocazional în zona axilei.
Măsoară, de obicei, mai puțin de 12 mm diametru.
6. Extremitățile, coloana vertebrală și articulațiile

Anomalii la nivelul degetelor (oligo-, poli- sau sindactilie, plasare
anormală), picior strâmb (varus equinus), displazie de șold.
Din cauza poziției fetale, mulți nou-născuți prezintă picior talus

valgus.
Asimetria în mișcarea membrelor superioare ne face să ne gândim
la paralizia de plex brahial sau fractura de claviculă.
Pentru a verifica dacă șoldul este dislocat, așezați picioarele nou-
născutului în poziția piciorelor broaștei, țineți cu indexul și policele
genunchiul, iar degetul mijlociu pe marele trohanter.
Încercați să duceți capul femural înapoi în acetabul,
împingându-l cu degetul mijlociu în sus și în jos și cu policele în
lateral spre genunchi. Dacă este dislocat, se va simți o mișcare
distinctă a capului femural.
Pentru evaluarea spatelui, în special a zonelor lombară și sacrală,
țineți nou-născutul cu fața în jos pe mâna dumneavoastră.
Verificați dacă există sinus pilonidal și mici tumefieri ale
țesutului moale pe linia mediană, care pot indica meningocel
sau alte anomalii.
7. Capul și gâtul
Capul
Inspectați scalpul. Verificați dacă există edeme ale scalpului ca
urmare a presiunii din timpul nașterii (caput succedaneum).
o Cefalhematoamele ating, de obicei, dimensiunile maxime
în ziua a treia sau a patra de viață.
Verificați mobilitatea liniilor de sutură prin așezarea degetelor
mari pe cele două părți ale suturii. Împingând alternativ, se va
simți mișcarea.
Fontanelele foarte mari reflectă întârzieri în osificare și pot fi
asociate cu hipotiroidism, trisomii, malnutriție intrauterină,
hipofosfatemie, rahitism și osteogenesis imperfecta.
Ochii
Verificați dacă există hemoragii ale sclerelor, icter, exudat
conjunctival.
Observați colorația irisului, dimensiunile și simetria pupilelor.
Urechile
Observați dimensiunile, forma, poziția și prezența canalelor
auditive și a sinusurilor preauriculare.
Cavitatea bucală
Verificați dacă există fisuri ale palatului sau ale gingiilor.
Gâtul
Verificați gradul de mișcare și existența gușei.
8. Examenul neurologic
În timpul examenului general, medicul poate observa mișcările și
postura, tonusul și răspunsul nou-născutului la procedurile efectuate
de medic.
Observați cât de mult și cât de tare plânge nou-născutul.
E. Aprecierea stării clinice a nou-născutului în sala de naşteri

Scorul Apgar se repetă la 1-5-15-20 de minute, după caz.
Atitudine:
scor 8-10 (90% din cazuri): aspiraţie, toaletă;
scor 5-7:
O2 mască
presiune pozitivă;
scor 3-4:
ventilaţie asistată (25 cm H2O),
aspiraţie gastrică,
reechilibrare HE şi AB.
scor 0: moarte aparentă.

Se efectuează în plus masaj cardiac, injecții intravenos sau intracardiac
cu calciu gluconic; se administrează adrenalină și se trece la ventilaţie
asistată.
Scorul Apgar
Semn clinic 0 1 2
Aspectul cianoză
acrocianoză roz
tegumentelor generalizată
Puls 0 sub 100 peste 100
Grimasă absent ţipăt slab ţipăt viguros
Activitate
flasc uşoară flexie flexie
musculară
Respiraţie absentă neregulată regulată
F. Etape ale îngrijirilor în sala de travaliu

Dezobstrucţia căilor respiratorii superioare prin aspiraţie cu o sondă
adaptată la aspirator electric;
Ligaturarea şi secţionarea cordonului ombilical la 2,5-3 cm de baza
de implantare abdominală, după încetarea pulsaţiilor (acest gest se
face precoce la cei cu izoimunizare şi la cei ce necesită reanimare);
Aşezarea nou-născutului pe un câmp steril şi călduţ;
Aplicarea de alcool iodat pe bontul ombilical şi apoi pansament
steril, fixat cu o faşă circulară în jurul abdomenului;
Profilaxia oftalmiei gonococice prin instilarea în sacul conjunctival a

2-3 picături de soluţie nitrat de argint 1% sau protargol 2%;
Toaleta tegumentelor cu tifon steril îmbibat în vaselină pentru
îndepărtarea resturilor de sânge şi lichid amniotic, insistându-se la
nivelul plicilor;
Evacuarea conţinutului gastric cu sonda, dacă nou-născutul a înghiţit
sânge sau lichid amniotic;
Efectuarea cântăririi şi a măsurătorilor (talie, perimetre);
Înfăşarea în scutece calde.
Îngrijirea nou-născutului în sala de travaliu
G. Primele 48 de ore de viață

Se vor supraveghea:
Ritmul, tipul şi frecvenţa respiratorie.
Respiraţia normală este periodică, fără pauze prelungite, cu sinergie
toraco-abdominală cu o frecvenţă maximă de 45 respirații/minut.
În caz de pauze respiratorii, se aplică stimularea toracelui, ventilaţie
blândă cu mască și balon.
În caz de detresă respiratorie: supraveghere pH, gaze sangvine,
radiografii toracice, corecţia acidozei, oxigen intensiv sub controlul
PO2, cu sau fără ventilaţie asistată.
Scorul Silverman se va aprecia în caz de tulburări respiratorii:

>8 = probabilitate mare de deces,
7 = prognostic rezervat,
<6 = prognostic bun.
Scorul Silverman
SCOR 0 1 2
>80 sau perioade
Respirații/minut 30 - 60 60 - 80
de apnee
mijlociu până la
Tiraj toracic absent observabil
puternic
la respirarea de la respirarea de
Cianoză absent
aer oxigen 40%
se aude cu la respirarea de
Geamăt expirator absent
stetoscopul oxigen 40%
Murmur vezicular pe
clar diminuat abia perceptibil
linia medioclaviculară
Controlul regulat al glicemiei se face la 3, 6, 12, 24, 36 și 48 de ore

de viață.
Când glicemia este <30 mg% se impune o priză de glucagon
1/3 mg i.v., urmat la o oră de ACTH 4 U.I., repetate la 12 ore.
Dacă glicemia este >30 mg% se introduce glucoză 10% oral,
cu sonda endogastrică.
Alimentaţia se va începe variabil, după 12, 24 sau 36 de ore sau în
funcţie de gradul de prematuritate şi prezenţa sau absenţa detresei
respiratorii.
Se vor face prelevări din: urină, meconiu, lichidul gastric.
În caz de suspiciune de infecţii, antibioterapia se va institui precoce,
ulterior în funcţie de rezultatele bacteriologice şi antibiogramă.
H. Prima săptămână de viață

Se urmăresc debutul şi intensitatea icterului neonatal.
Se monitorizează bilirubina la valori de risc şi se instituie tratamentul
în funcţie de valorile acesteia:
fototerapie,
fenobarbital,
albumină umană,
exsangvinotransfuzie.
Debutează alimentaţia şi creşte progresiv raţia alimentară.
Se urmărește temperatura incubatorului şi se stabilizează în funcţie
de valorile temperaturii prematurului.
Prematurul se scoate din incubator când greutatea sa atinge 2.000 g
şi temperatura este la valori fiziologice.
Profilaxia infecţiei se face prin:
dezinfecţia incubatorului la 10-15 zile,
sterilizarea corectă a instrumentarului,
manevre medicale aseptice,
controale bacteriologice repetate ale personalului,
îmbrăcăminte sterilă pentru prematuri,
antibioterapie după antibiogramă.
La prematuri, orice stagnare ponderală sau mai ales scădere

ponderală, fără pierderi (vărsături, diaree), în prezenţa unui
aport adecvat, ridică suspiciunea unei infecţii.
Profilaxia anemiei şi a rahitismului carenţial.

Examen oftalmologic lunar sau mai frecvent în caz de de detresă
respiratorie, pentru decelarea fibroplaziei retrolentale.
I. Examene de bilanţ la externare

greutate minimă: 2.500 g;
talie;
perimetru cranian;
bilanţ neurologic:
tonus;
reflexe arhaice;
examene bacteriologice;
examen oftalmologic;
stabilizarea raţiei alimentare şi curba ponderală ascendentă.
CAPITOLUL II. CATETERIZAREA ARTEREI OMBILICALE
Cateterizarea arterei ombilicale determină un acces direct pentru

recoltarea arterială de sânge, permite monitorizarea gazelor sangvine
arteriale şi, în caz de urgenţă, administrarea intravenoasă de
medicamente şi fluide.
Cateterizarea arterei ombilicale este un procedeu care implică riscuri

şi efecte adverse numeroase. El trebuie efectuat în condiţii speciale de
siguranţă de către personal abillitat.
Se va folosi experinţa clinică individuală şi datele clinice relevante

obţinute, care să confere siguranţă maximă pacientului.
A. Indicaţii primare
monitorizarea frecventă / continuă a gazelor sangvine;
monitorizarea continuă a TA;
recoltări de alte teste sangvine;
angiografie;
infuzie sau perfuzie de glucoză, electroliţi, medicamente când altă
rută nu este disponibilă.
B. Contraindicaţii
compromitere vasculară locală a rinichiului, fese, membre inferioare;
peritonite;
enterita ulceronecrotică;
omfalite;
omfalocel.
C. Anestezia
Agenţii anestezici nu sunt necesari, întrucât la nivelul bontului
ombilical nu sunt terminaţii nervoase.
Nou-născutul la termen sau prematurul mare se poate mişca în
timpul procedurii şi poate necesita sedare intravenoasă cu fentanil
sau midazolam.
La nou-născutul prematur mic se imobilizează doar membrele
superioare şi inferioare şi anestezia nu este în mod obişnuit
necesară.
D. Echipament
Cateter ombilical cu dimensiunea de 3,5 Fr şi 5,0 Fr fără dublu
lumen (reduce riscul formării trombilor);
Bisturiu,foarfecă;
Forceps irian curb;
Pensă canelată;
Pense hemostatice;
Ac bont de cusut;
Aţă de mătase pentru sutură 3-0;
Portac;
Comprese sterile de tifon, şnur ombilical;
Triplă cale;
Seringi de 1,5 ,10 ml;
Leucoplast de mătase;
Fiole de ser fiziologic, apă distilată;
Câmpuri sterile, mănuşi sterile;
Ace sterile cu cap verde de 21 G;
Flacon cu soluţie de heparină 10 unităţi/ml;
Dezinfectante (clorhexidină 0,5%, betadină soluție);
Centimetru de măsurat;
Mască, bonetă şi halat steril;
Seringă heperinizată cu ser fiziologic (1-2u/ml);
Câmpuri chirurgicale cu deschidere centrală;
Aţă de mătase pentru sutură (4-0) cu ac mic curbat.
E. Anatomie
Diametrul lor la origine este de 2-3 mm (scade spre ombilic, lumenul
se îngustează, pereţii se îngroaşă).
Lungimea este de aproximativ 7cm la nou-născutul la termen.
Cateterul introdus în artera omblicală se îndreapta în jos şi trece din
artera iliacă internă în aorta. Ocazional poate pătrunde prin artera
iliacă externă în artera femurală, gluteală, poziţie nepotrivită pentru:
recoltări, măsurarea TA, perfuzie.
F. Poziţionare
Nou-nascutul se va poziţiona în poziţie de supinaţie sub radiantul
termic. Capul nou-născutului va fi poziţionat sub radiantul termic,
asigurându-ne ca acesta să aibă suport termic adecvat în timpul
procedurii, în special dacă este cu greutate extrem de mică la naştere.
G. Tehnică
Se determină lungimea de inserţie a cateterului ombilical. Se alege
una dintre poziţii, înaltă sau joasă:
a) înaltă: cu vârful cateterului deasupra diafragmului între T6-T9.
Această poziţie este deasupra arterei celiace (T12/L1), arterei
mezenterice superioare (T12/L1) şi arterei renale (L1). Pentru poziţia
înaltă, adâncimea inserţiei poate fi calculată folosind formula:
Lungime cateter arterial = (greutatea în kg X3) + 9
b) joasă: cateterul se va plasa deasupra bifurcației aortei (la nivelul L4-

L5) între vertebrele lombare L3 –L4. Vârful cateterului este în
apropierea originii arterelor mezenterică şi renală, deasupra arterelor
iliace.
Se aşază nou-născutul sub radiant termic

şi i se securizează mâinile şi picioarele.
Medicul se pregătește ca pentru o
intervenţie chirurgicală.
Se dezinfectează bontul ombilical (BO) şi
tegumentul pe o rază de 5 cm cu soluţie
de clorhexidină gluconat 4% sau de
betadină.
Se aplică câmp steril cu deschizătura
centrală. Se umple cateterul cu soluţie
salină heparinată.
Se ataşează și se închide tripla cale. Se
susţine BO cu forcepsul iris.
Se leagă baza bontului (cordeluţa) cu un
tifon steril, prin rotire uşoară, pentru a evita
sângerările.
Se taie orizontal cu bisturiul la 1-2cm de
piele.
Se identifică cele 2 artere care sunt mai mici,
albe, cu pereţii groşi; uneori pot ieşi în afara
suprafeţei de secţiune.
Se controlează sângerea prin: strângerea
ligaturii bazei bontului ombilical, tamponare
sterilă a suprafeţei.
Se apucă BO cu pensa dinţată aproape de artera de cateterizat.

Se aplică două pense hemostatice pe gelatina Wharton în două puncte
opuse, departe de artera cateterizată şi se trage de ele pentru a stabiliza
bontul.
Se introduce un vârf curbat al forcepsului în lumenul arterial şi se
sondează uşor până la 0,5 cm adâncime.
Se scoate forcepsul, se închide şi cu ambele vârfuri se sondeaza artera
la 1cm adâncime.
Se menţine în această poziţie 15-30” pentru dilatarea arterei.
Se scoate forcepsul dinţat de pe bont, menţinând forcepsul curbat în
lumen; se poate repeta procedura de 2-3 ori, până ce lumenul vasului
pare dilatat.
Se apucă cateterul la 1 cm de vârf şi se introduce între cele două
ramuri ale forcepsului curbat. Dacă nu avansează 2 cm, se retrage
şi se reîncepe dilataţia.
Se continuă avansarea cateterului la o adâncime de 4-5 cm,
aspirând şi verificând poziţia în lumen: dacă se aspiră sânge ușor,
cateterul este în interiorul lumenului.
Se curăță cateterul de sânge prin injectarea a 0,5 ml ser heparinizat.
H. Complicaţii ce pot apărea în timpul inserţiei

Vârful cateterului are rezistenţă la 3 cm de la suprafaţa abdominală
a bontului: se slăbeşte ligatura bazei bontului şi se avansează cu
grijă, se redilată artera.
Senzaţie de “pocnitură”- cateterul a creat o cale falsă.
Se scoate şi se cateterizează cealaltă arteră, schimbând şi
cateterul.
Vârful cateterului întâmpină rezistenţă la 6-8 cm (aici sunt unghiuri
făcute de arteră în jurul vezicii urinare).
Se aplică o presiune blândă, dar fermă 30 – 60 de secunde.

Se instilează 0,1-0,2 ml lidocaină 2% şi se aşteapta 60 de
secunde.
Nu se forţează cateterul!
Dacă inserţia cateterului este uşoară, dar fără reflux sangvin,

cateterul este pe o cale falsă.
Se scoate cateterul, se observă nou-născutul pentru
eventualele complicaţii.
Se extrage lent şi egal cateterul, strângând între timp ligatura.
Se presează cu comprese sterile BO timp de 3-5 minute.
Dacă cateterul a stat mai mult de 24 ore, se recoltează pentru
culturi.
Se verifică cateterul radiologic.
o În cazul în care cateterul este în artera femurală, se
extrage şi apoi se reinserează.
Se ligaturează ombilicul făcând o buclă şi cu cateterul pentru a

minimiza deplasarea lui.
După ce s-a verificat poziţia corectă a cateterului, acesta se va
securiza printr-un pod efectuat din leucoplast.
I. Complicaţii
Malpoziţia cateterului determină:
perforarea vaselor sau a peritoneului;
hipoglicemie refractară;
lezarea nervului sciatic.
Accidente vasculare:
tromboză, embolie, infarct;
hipertensiune arterială;
vasospasm;
paraplegie;
insuficienţă dreapta congestivă (tromboză aortică);
embolism aeric;
încolăcirea cateterului în lumenul arterial.
Legate de echipament:
secţionarea cateterului;
spărtură în cateter.
Altele:
hemoragie, infecţie, accident vascular;
enterocolită ulcero-necrotică sau perforare intestinală;
infuzia de soluţii hipertonice.
J. Îngrijirea cateterului
Ţineţi cateterul curat, fără sânge, pentru a preveni formarea de
cheaguri:
Spălaţi cateterul cu soluţie de ser fiziologic heparinat (0,5
unități/ml) înainte cu 5 secunde de orice recoltare de sânge;
Infuzaţi o soluţie intravenoasă continuă de soluţie prin cateter,
pentru a preîntâmpina fluxul retograd;
Notaţi cantităţile de sânge recoltate sau cu care spălaţi

cateterul şi scădeţi-le din valoarea totală.
Urmăriţi formarea de cheaguri.
Recoltarea de sânge se face cu dificultate.
Scăderea în amplitudine a presiunii pulsului.
În caz de formare a cheagurilor:
Nu încercaţi să spălaţi cheagul forţând.
Scoateţi cateterul şi îl repuneţi doar în situaţie critică.
K. Obţinerea probelor de sânge

Se foloseşte tehnică sterilă de recoltare.
Se face toaleta mâinilor.
Se acoperă nou-născutul cu câmp steril.
Se spală conexiunea (tripla cale), folosind comprese sterile cu alcool
sanitar.
Se clampează cateterul ombilical.
Se conectează o seringă de 2 cm la tripla cale umplută cu ser
fiziologic şi se spală în circa 1 minut cateterul. Se reclampează
cateterul. Pentru a obţine o probă concludentă de sânge şi a putea
testa electoliţii trebuie să extageţi 1,6 ml de sânge sau 3 ml pentru o
glicemie reală.
Se ataşează seringa de recoltare de probe, se deschide tripla cale şi
se recoltează proba, apoi se închide din nou calea.
Se reataşează seringa care conţine sângele extras iniţial şi ser de
spălătură şi se va reintroduce prin tripla cale în cateter.
Se curăță conexiunea, se scoate seringa folosită şi se repune
perfuzia de înteţinere.
Se va nota în foaia de observaţie manevra efectuată, cantitatea de
lichid introdusă şi cantitatea de sânge extrasă.
L. Scoaterea cateterului arterial ombilical

Indicaţii:
nu mai are utilitate clinică;
nu mai necesită monitorizare frecventă de gaze sangvine;
hipertensiune;
hematurie la care nu se poate determina cauza;
sepsis cu legătură posibilă de cateter;
trombocitopenie sau coagulopatie de consum;
stabilizare suficientă a tensiunii arteriale ce nu mai necesită
monitorizare centrală;
peritonită;
enterită ulceronecrotică;
omfalită;
compromitere vasculară legată de cateterizare.
Tehnica
Se lasa cordeluţa strânsă la baza ombilicului pentru a preîntâmpina
eventualele sângerări.
Dacă cateterul a fost folosit mai mult de 48 de ore, atunci a pierdut
capacitatea de spasm, motiv pentru care îndepărtarea sa va
necesita timp.
Se scoate câte puţin, lăsând ultimii 5 cm în vas.
Se întrerupe perfuzia şi se vor scoate ultimii centimetri din
cateter, comprimând între degete capătul ombilicului pentru a
preveni sângerarea.
După extragerea cateterului se preseaza cu comprese sterile
BO timp de 3-5 minute.
CAPITOLUL III. CATETERIZAREA VENEI OMBILICALE
Cateterizarea venei ombilicale este un procedeu medical care asigură

cale de acces venos central sigur și rapid la un nou-născut bolnav.
Cateterizarea venei ombilicale (VO) este un procedeu care implică

riscuri și efecte adverse numeroase. El trebuie efectuat în condiţii
speciale de siguranţă de către personalul abilitat să execute această
procedură.
Protocolul clinic de cateterizare a venei ombilicale (CVO) efectuate de

ANNR promovează îngrijirea medicală optimă și va fi adoptat în funcție
de fiecare pacient.
Cateterizara venei ombilicale trebuie să fie standard de îngrijire în

secţiile de nou-născuţi. Se vor folosi experienţa clinică individuală și
datele clinice relevante obținute care să confere siguranţă maximă
pacientului.
A. Indicaţii
Acces postnatal imediat pentru administrarea de lichide,
medicamente de urgenţă folosite în reanimare sau recoltări de
sânge;
Monitorizarea presiunii venoase centrale (dacă cateterul trece peste
ductul venos);
Exsangvinotransfuzie totală sau parţială;
Acces venos central pe termen lung folosit pentru alimentaţia
parenterală la prematurul cu greutate foarte mică la naştere;
Diagnosticul drenajului venos pulmonar anormal sub diafragm.
B. Contraindicații
Omfalocel;
Gastroschizis;
Omfalită;
Peritonită;
Vase compromise;
Enterită ulcero-necrotică;
Hipertensiune venoasă portală.
C. Echipament
Cateter ombilical cu dimensiunea de 3,5 Fr şi 5,0 Fr sau cu lumen
dublu de 4 Fr;
Bisturiu, foarfecă;
Forceps irian curb;
Pensă canelată și pense hemostatice;
Ac bont de cusut;
Aţă de mătase pentru sutură 3-0;
Portac;
Comprese sterile de tifon, şnur ombilical;
Tiplă cale;
Seringi de 1,5 ,10 ml;
Leucoplast de mătase;
Fiole cu ser fiziologic, apă distilată;
Câmpuri sterile, mănuşi sterile;
Ace sterile cu cap verde de 21 G;
Flacon cu soluţie de heparină 10 unităţi/ml;
Dezinfectante (clorhexidină 0,5%, betadină soluție);
Centimetru de măsurat;
Mască, bonetă şi halat steril.
D. Instabilitatea fiziologică în timpul manevrei

În timpul manevrei de inserţie a cateterului se va monitoriza atent nou-
născutul pentru a vedea orice deteriorare a stării sale generale.
Monitorul cardiorespirator şi cel de saturaţie se vor păstra în timpul
procedurii. Dacă nou-născutul este intubat, se va securiza sonda de
intubație înainte de procedură.
MODUL DE CALCUL LA PLASAREA COV

Lungimea cateterului se va calcula astfel:
2X greutate în kg + 5 + lungimea bontului ombilical
La un nou-născut de 2 kg vom avea (2x2) + 5 = 9 cm.

Cateterul trebuie plasat deasupra diafragmului şi în afara camerelor
inimii.
TABEL DE PLASARE A CATETERULUI OMBILICAL VENOS

Greutate în kg Lungime cateter ombilical-cm
1kg 7 cm
1,5 kg 8 cm
2 kg 9 cm
2,5 kg 10 cm
3 kg 11 cm
3,5 kg 12 cm
E. Tehnică
Medicul se va pregăti pentru a efectua o procedură medicală
chirurgicală: se spală pe mâini și se îmbracă steril.
Se poziţionează nou-născutul culcat pe spate şi se fixează
membrele cu un lasou, pentru a nu se mişca în timpul procedurii.
Se conectează la monitorul cardio-

respirator și pulsoximetru.
Se verifică radiantul termic sau incubatorul
pentru a funcţiona și a ţine copilul cald în
timpul manevrei.
Abdomenul se dezinfectează cu
clorhexidină 2% sau alcool sanitar pe o
rază de 5 cm. Excesul de alcool aplicat
local poate determina arsura chimică
locală, în special la prematurul cu greutate
foarte mică la naştere. Pentru a reduce
riscul acesta, se va şterge alcoolul cu apă
sterilă pentru a preveni reacţiile locale la
nivelul pielii.
Se pregăteşte pe un câmp steril cateterul
fixat la o triplă cale şi o seringă de10 ml
plină cu ser fiziologic şi ne asigurăm că nu
este aer în sistem.
Se închide tripla cale către cateter pentru a
preveni intrarea aerului, astfel reducându-
se riscul de embolie aerică.
Se acoperă steril zona, numai ombilicul
rămânând expus. Ne asigurăm că frecvenţa
respiratorie, cardiacă, saturaţia şi
temperatura sunt în limite normale.
Se leagă cu o bandă/șnur din tifon steril la
baza ombilicului, suficient de strâns pentru
a împiedeca pierderea de sânge, dar
suficient de larg pentru a permite trecerea
cu ușurinţă a cateterului prin vas.
Se taie la 1-2 cm bontul ombilical cu o lamă de bisturiu. Se identifică

vena (largă, cu pereți subţiri).
Se introduce lent vârful sondei butonate sau al forcepsului în
lumenul venei pentru extragerea cheagurilor. Se apucă cateterul la 1
cm de vârf și se introduce lent în lumenul venos, până la semn. Se
aspiră ușor cu seringa, pentru control. Dacă după aspiraţie sângele
nu se întoarce uşor, cateterul poate avea un tromb în vârf, motiv
pentru care se scoate încet cateterul, aspirând continuu, apoi se
îndepărtează cheagul şi se reinserează alt cateter.
În situaţii de urgenţă cateterul poate fi plasat la 2-3 cm până unde
refluează sângele și tratamentul de urgenţă poate fi administrat.
Cateterul venos urcă spre inimă, iar cel arterial coboară spre aortă.
Presiunea venoasă portală este adesea mai mare decât presiunea
venoasă centrală.
Dacă întampină rezistenţă înainte de distanţa măsurată, cel mai
adesea cateterul a ajuns în sistemul port sau într-o ramură a venei
hepatice. Se retrage cateterul cu 2-3 cm printr-o rotaţie gentilă şi se
reinserează, încercând să fie introdus în ductul venos.
Se efectuează o radiografie pentru a controla poziţia cateterului. O
radigrafie efectuată din lateral este cea mai indicată pentru a
identifica locul cateterului. Localizarea ideală este la nivelul
vertebrelor toracice T9-T10, deasupra diafragmului drept.
Poziţia corectă a cateterului se poate estima clinic prin măsurarea

presiunii venoase sau observarea curbelor. Îndată ce cateterul a
avansat circa 2-3 cm în lumenul venos, un asistent va conecta
monitorul de presiune. Odată cu avansarea cateterului se va măsura
presiunea venoasă și se notează schimbările de presiune odată cu
respiraţia. Poziţia ideală a cateterului este în vena cavă inferioară,
lângă atriul drept, deşi plasarea în ductul venos este acceptabilă în
alte utilizări decât măsurarea presiunii venoase centrale.
După introducere, dacă este în poziție greșită, cateterul se poate
doar extrage, niciodată nu va fi avansat.
Se ligaturează ombilicul făcând o buclă și cu cateterul pentru a
minimiza deplasarea.
sutura - pod de leucoplast transparent - dezinfecţie;
alcool 70 grade sau clorhexidină 2%, șters apoi cu apă distilată
sterilă. Se conectează cateterul la perfuzia prescrisă.
Se notează în foaia de observaţie a nou-născutului data şi ora
efectării manevrei, cantitatea de sânge pierdută, modul de
desfăşurare a manevrei, grosimea cateterului și distanţa la care a
fost introdus. Confirmaţi în cazul în care cateterul a fost controlat
radiologic. Orice modificare în localizarea cateterului efectuată după
examenul radiologic se va consemna în foaia de observaţie a nou-
născutului.
Cateterul se va indepărta imediat ce nu mai are utilitate, pentru a
preveni complicaţiile, precum tromboza si infecţiile.
G. Precauții
Se va ţine vârful cateterului departe de: emergenţa venelor hepatice,
vena porta, foramen ovale. Vârful cateterului se fixează în ductul
venos sau vena cavă inferioară.
Cateterul cu lumen dublu se foloseşte doar pentru cateterizarea

venei ombilicale.
Se verifică radiologic cateterul înainte de exsangvinotransfuzie.
Se extrage cateterul imediat după ce a fost prinsă o altă cale
venoasă.
Odată inserat, nu se mai introduce o porțiune de cateter în venă. Nu
se lasă cateterul deschis (risc de embolie).
Nu se folosește cateter venos ombilical pentru monitorizarea
presiunii venoase centrale (PVC) concomitent cu infuzia de soluții
pentru alimentația enterală continuă. După recoltarea de probe de
sânge, se va spăla cateterul cu ser fiziologic 9%.
H. Verificarea poziţiei cateterului

La radiografie, poziția ideală este la nivelul toracalei 9 -10 (T9-T10),
deasupra diafragmului drept.
Clinic: prin măsurarea PVC cu notarea schimbărilor graficului.
Când cateterul este în atriul drept se înregistrează în inspiraţie o
deflexiune mai mare (aprox. 4 mm Hg) decât atunci când cateterul
este în sistemul port.
I. Complicaţii
Complicaţiile inserţiei
Dacă sângele nu vine uşor, cateterul poate avea un cheag:
o se retrage încet cateterul cu aspiraţie blândă, continuă, se
îndepărtează cheagul şi se continuă cateterizarea.
Dacă sângele vine uşor și repede, se continuă cateterizarea
până la semnul prestabilit;
Dacă întâlneşte un obstacol înainte de semnul prestabilit,
cateterul a intrat în sistemul port sau în ramura hepatică a
venei ombilicale se extrage 2-3 cm, se roteşte uşor şi se

reinserează dintr-o mişcare pentru a aduce vârful cateterului în
ductul venos;
Infecţie:Pentru a minimiza riscul de infecţie se vor utiliza tehnici
sterile stricte şi nu trebuie avansat un cateter care a fost odată
poziţionat. Infecţiile sunt rezultatul tehnicii aseptice în timpul inserţiei
cateterului.
Fenomene de tromboză sau embolism.
Embolii din cateterul venos se pot distribui uşor. Dacă vârful
cateterului se situează în sistemul port şi ductul venos este
închis, embolii vor sălăşlui în ficat.
În cazul în care cateterul trece de ductul venos, embolii se vor
duce în plămâni, sau, din cauza şuntului dreapta-stânga al
sângelui prin foramen ovale sau ductul venos la nou-născutul
bolnav, embolii se vor distribui în întreaga circulaţie. Aceşti
emboli se pot infecta şi pot determina abcese la distanţă.
Tromboza poate duce la: ocluzie , tromboza venei porte, trombi
intracardiaci, tromboza venei renale, embolism sistemic şi
pulmonar. Ea apare cel mai des odată cu infuzia de fluide
hipertonice în circulaţia portală.
Cardiace
Malpoziţia cateterului (în inimă și vase mari) poate determina:
o tamponadă cardiacă (perforarea cordului);
o tulburări de ritm cardiac;
o endocardită trombotică;
o hidrotorax (perforarea venei pulmonare);
o infarcte pulmonare hemoragice.
Pulmonare
Sunt determinate de malpoziţie, având drept consecinţe:
o edem pulmonar localizat;
o hemoragie pulmonară;
o infarct pulmonar ± hidrotorax;
o posibil embolism sistemic.
Hepatice
Sunt secundare malpoziţiei cateterului şi determină:
o necroză;
o calcificări;
o ascită;
o formarea de fistule venoase biliare;
o formarea de abcese.
Malpoziţia cateterului în sistemul port
EUN;
perforarea colonului;
necroză hepatică (tromboza venei hepatice sau infuzie de
soluții hipertone sau substanțe vasoactive în ţesutul hepatic);
chist hepatic.
Alte complicaţii
perforarea peritoneului;
obstruarea întoarcerii venoase pulmonare (la copilul cu drenaj
venos pulmonar anormal);
hipertensiune portală;
plastificare în ţesut;
masă fungică în atriul drept (raportată ca o complicaţie în 13%
de cazuri);
pseudomonas în atriul drept;
ischemie digitală;
pleuroperitoneu.
Nu se vor perfuza următoarele substanțe prin cateterul ombilical:

soluții concentrate de Ca ( >400-600mg%);
tolazolin (vasodilatator capilar) în bolus;

soluții de alimentație parenterală totală;
soluții hipertone de glucoză ( >12,5% );
medicamente vasoactive.
Documentarea în foaia de observație

Înainte de începerea procedurii se consultă nou-născutul și se va
consemna în foaia de observație orice patologie găsită.
Se cosemnează ante medicația efectuată: doza, ruta, ora.
Se consemnează cine a efectuat procedura, data și ora.
Se notează:
indicația procedurii;
cât sânge s-a pierdut;
cum a tolerat pacientul procedura;
localizarea cateterului după examenul radiologic;
alte complicații apărute.
CAPITOLUL IV. RESUSCITAREA NOU-NĂSCUTULUI
A. Principii
Se estimează că 10% dintre nou-născuți au nevoie de asistență la
naștere pentru a realiza tranziția la viața extrauterină.
Scopul resuscitării în sala de nașteri este de a ajuta nou-născutul să
realizeze tranziția funcțiilor respiratorie și circulatorie, prin:
expansiunea plămânilor;
eliminarea lichidului pulmonar fetal;
instituirea unui schimb de gaze respiratorii eficient;
închiderea șuntului circulator dreapta-stânga.
Aceste modificări fiziologice au loc în timpul primelor respirații,
ducând la o creștere a presiunii parțiale a oxigenului (PO2) în
alveole și în circulația arterială de la ~25 mm Hg (intrauterin) la 50-
70 mm Hg, însoțite de:
scăderea rezistenței vasculare pulmonare;
creșterea întoarcerii venoase către atriul stâng;
creșterea presiunii atriale stângi;
închiderea șuntului dreapta-stânga prin foramen ovale.
Modificările în perfuzia tisulară și oxigenare pot duce la depresia
funcției cardiace.
În caz de hipoxie, fătul devine apneic, recuperarea sa fiind realizată
prin stimulare și expunere la oxigen.
B. Obiective
Minimizarea pierderilor de căldură prin uscarea și încălzirea nou-
născutului, crescându-se astfel consumul de oxigen de către acesta.
Stabilizarea respirației normale și a expansiunii pulmonare prin
curățarea căilor aeriene superioare.
Creșterea PO2 arterial prin ventilare alveolară adecvată.

Sprijinirea unui debit cardiac adecvat.
C. Circumstanțe perinatale cu risc crescut

Statusul fetal:
anomalii ale frecvenței cardiace fetale;
pH-ul scalpului ≤7,20;
tulburări ale frecvenței cardiace fetale.
Afecțiuni fetale:
lichid amniotic pătat de meconiu sau alte dovezi de posibilă
compromitere fetală;
prematuritate (˂36 de săptămâni), postmaturitate (>42 de
săptămâni), anticiparea unei greutăți mici (<2 kg) sau mari
(>4,5 kg) la naștere;
anomalii congenitale grave diagnosticate antenatal;
hidrops fetal;
sarcină multiplă;
prolaps cardiac;
abruptio placentae.
Travaliul și nașterea:
hemoragie vaginală semnificativă;
prezentație fetală anormală;
travaliu prelungit, dificil sau neobișnuit;
suspiciune de distocie umerală.
D. Echipament
Radiant termic
Se pornește și se verifică înainte de naștere.
Trebuie să fie disponibil echipament suplimentar pentru

încălzirea nou-născuților cu greutate foarte mică la naștere.
Sursă de oxigen (100%)
Pulsoximetru și sistem Neopuff ajustabil pentru prematuri (<30-32 de
săptămâni)
Balon de anestezie
Măști faciale de dimensiuni adecvate
Stetoscop
Trusă de urgență echipată:
laringoscop cu lame mărimile 0 și 1;
baterii suplimentare;
sonde de intubație (diametre de 2,5 mm, 3,0 mm și 3,5 mm);
medicamente, inclusiv adrenalină (1:10.000), bicarbonat de
sodiu (0,50 mEq/ml), naloxonă și NaCl 0,9%;
catetere ombilicale;
seringi (1, 3, 5, 10 și 20 ml) și ace (calibru 18-25).
Incubator de transport cu sursă de căldură pe baterie și alimentare
cu oxigen portabilă, dacă sala de nașteri nu este în apropierea
secției de neonatologie.
F. Procedură
Așezați nou-născutul pe masa radiantă.
Uscați complet nou-născutul, cu mișcări blânde și asigurați-vă că
este cald.
La copiii foarte mici pot fi necesare surse de căldură
suplimentare.
Așezați copilul cu capul în poziție mediană, cu o ușoară extensie a
gâtului.
Realizați aspirarea completă a gurii, orofaringelui și nărilor cu o

sondă.
Dacă lichidul amniotic este pătat cu meconiu, iar nou-născutul
nu este viguros, aspirați orofaringele și traheee cât mai rapid.
Evaluarea trebuie să stabilească dacă:
nou-născutul plânge sau respiră;
tonusul muscular este bun;
tegumentele sunt rozalii;
copilul s-a născut la termen.
Dacă oricare dintre aceste situații nu este prezentă, se demarează
paşii iniţiali de resuscitare.
În primul rând, evaluați dacă sugarul respiră spontan.
Apoi, determinați dacă frecvența cardiacă este>100 de bătăi pe
minut (bpm).
În final, verificați dacă nou-născutul are tegumentele de culoare roz
(acrocianoza este normală).
Dacă oricare dintre aceste trei caracteristici este anormală, corectați

imediat deficiențele şi reevaluați copilul la fiecare 15-30 de secunde,
până când toate caracteristicile sunt prezente şi stabile. Această
abordare va ajuta la evitarea complicațiilor.
1. Respirația
Nou-născutul respiră spontan, frecvența cardiacă este >100 bpm şi
culoarea tegumentelor devine roz (scorul Apgar este 8-10).
Această situaţie este prezentă la peste 90% din toți nou-
născuţii la termen, cu un timp mediu până la prima respirație
de aproximativ 10 secunde.
După sau în timpul încălzirii, uscării, poziţionării şi aspirării

orofaringiene, nou-născutul trebuie evaluat.
o În cazul în care respirația, frecvența cardiacă și culoarea
tegumentelor sunt normale, nou-născutul este dus în
compartimentul de neonatologie.
Unii nou-născuţi nu respiră spontan imediat, dar răspund rapid
la stimularea tactilă.
Dacă respiratia nu se reia după două încercări de stimulare
tactilă, se consideră că nou-născutul are apnee secundară şi
se inițiază suportul respirator.
Nou-născutul respiră spontan, frecvența cardiacă este >100 bpm,
dar este cianotic (scor Apgar: 5-7).
Această situaţie nu este rară şi poate urma apneei primare.
Nou-născutului la termen trebuie să i se administreze oxigen
(100%) la o rată de 5 l/minut prin mască facială sau oxigen
liber în incubator.
o În cazul în care culoarea se îmbunătăţeşte, oxigenul
trebuie oprit treptat, iar culoarea este reevaluată.
o Dacă cianoza reapare, sursa de oxigen se mută mai
aproape de nou-născut.
Există dovezi că resuscitarea doar cu aer de cameră poate fi
la fel de eficace ca oxigenul suplimentar, iar utilizarea unui
amestec oxigen-aer poate fi, de asemenea, eficientă.
Pentru sugarii născuți la mai puțin de 30-32 de săptămâni, se
folosește pentru resuscitare oxigen, monitorizându-se în
același timp saturaţia oxigenului în sânge (pulsoximetrie).
o Se începe de la o concentrație a oxigenului de 60%, care
se ajustează pentru a menține saturaţia în oxigen în
limitele normale pentru prematuri, adică 85-93%.
Nou-născutul este apneic în ciuda stimulării tactile sau are o

frecvenţă cardiacă <100 bpm, în ciuda efortului respirator (scor
Apgar: 3-4).
Apneea secundară necesită ventilație pe balon şi mască.
o Se conectează un balon cu un volum de aproximativ 750
ml la oxigen (100%) sau la un amestec aer-oxigen (în
funcţie de vârsta gestaţională), administrat la o rată de 5-
8 l/minut, şi la o mască de dimensiuni potrivite. Masca
trebuie să acopere bărbia și nasul, lăsând ochii liberi.
După poziţionarea capului nou-născutului pe linia mediană, cu
o uşoară extensie, inițierea respiraţiei trebuie efectuată la o
presiune adecvată producerii unei excursii toracice maxime,
care poate fi de până la 30-40 cm H2O la nou-născutul la
termen. Aceasta va instala capacitatea funcţională reziduală,
iar compresiunile ulterioare vor fi eficiente la presiuni mai mici.
o Suportul trebuie menținut până când respirațiile sunt
spontane, iar frecvența cardiacă este >100 bpm.
o Eficacitatea procedurii poate fi, de asemenea, apreciată
prin îmbunătăţirea culorii tegumentelor şi a tonusului
înainte de instalarea respirațiilor spontane.
Nou-născutul este apneic, iar frecvența cardiacă este sub 100 bpm,
în ciuda celor 30 de secunde de ventilație asistată (scor Apgar: 0-2).
Dacă frecvența cardiacă este >60, ventilația cu presiune
pozitivă trebuie continuată, iar frecvența cardiacă trebuie
verificată în 30 secunde. Este indicat să se evalueze cu atenție
eficacitatea suportului pe parcursul acestei perioade de timp,
prin:
o observarea mișcării cutiei toracice și ascultare.
o continuarea ventilației pe balon și mască și reevaluarea în
15-30 de secunde.
În cazul în care frecvența cardiacă nu crește și culoarea nu se

îmbunătățește, deși aerul intră corespunzător, se poate lua în
considerare intubația.
o Trebuie excluse pierderile de aer (de exemplu,
pneumotorax).
o Intubația este o indicație absolută doar când există sau se
suspectează o hernie diafragmatică sau altă anomalie
similară.
o Intubația trebuie efectuată rapid de către o persoană
calificată, limitând fiecare încercare la 20 de secunde și
continuând cu ventilația pe balon şi mască între două
încercări.
o Reușita intubației constă în poziţionarea corectă a nou-
născutului şi a laringoscopului şi cunoaşterea reperelor
anatomice.
2. Circulația
Dacă frecvenţa cardiacă rămâne sub 60 bpm, după intubare și 30 de
secunde de ventilație cu oxigen 100%, se instituie masajul cardiac.
Cea mai bună tehnică este următoarea:
Medicul stă la picioarele nou-născutului şi își poziționează ambele
police la joncţiunea dintre mijlocul şi treimea inferioară a sternului,
cuprinzând toracele cu celelalte degete şi sprijinindu-i spatele.
Alternativ, medicul poate sta lateral față de copil şi comprima
treimea inferioară a sternului acestuia cu indexul si degetul
mijlociu al unei mâini.
Indiferent de metoda folosită, comprimați sternul la aproximativ o
treime din diametrul pieptului, cu o frecvență de 90 de ori pe minut,
efectuând trei compresii pe respirație.
Ventilația cu presiune pozitivă trebuie continuată într-un ritm de

30 de respiraţii pe minut, intercalată tot la a treia compresie.
Determinați eficacitatea compresiilor prin palparea pulsului
femural, brahial sau al cordonului ombilical.
După 30 de secunde, suspendați atât ventilaţia, cât şi compresia
timp de 6 secunde și evaluați frecvența cardiacă.
Dacă frecvența cardiacă este >60 bpm, se întrerupe compresia
toracică şi se continuă ventilaţia până când respiraţia devine
spontană.
Dacă nu se observă nicio ameliorare, se continuă compresia şi
ventilaţia pe perioade succesive de 30 de secunde alternate cu
perioade de 6 secunde pentru evaluare.
Nou-născuţii care necesită suport ventilator și circulator sunt
deprimați semnificativ şi necesită resuscitare viguroasă imediată.
Resuscitarea poate necesita o echipă de cel puţin trei oameni
instruiţi.
3. Medicația
Dacă, în ciuda ventilației adecvate cu oxigen 100% şi a compresiilor
toracice, nu se obține o frecvenţă cardiacă >60 bpm în 1-2 minute de
la naștere, se administrează agenți inotropi pentru a sprijini miocardul,
a asigura echilibrul hidric şi, în unele situaţii, pentru a corecta acidoza.
Medicamentele furnizează substrat şi stimulare pentru inimă, pentru
a sprijini circulaţia oxigenului și a nutrienților spre creier.
Calea intravenoasă cea mai accesibilă pentru administrarea
neonatală de medicamente este cateterizarea venei ombilicale,
care se poate realiza rapid şi aseptic.
Terapia medicamentoasă ca adjuvant la cea cu oxigen are rolul de a
susține miocardul și a corecta acidoza.
Bradicardia continuă este o indicaţie pentru administrarea de

adrenalină, după ce s-a obținut o ventilaţie eficientă.
o Doză intravenoasă de 0,1-0,3 ml/kg (până la 1,0 ml) de
soluţie de epinefrină 1:10.000 se administrează ideal
printr-un cateter venos ombilical în circulaţia centrală.
o Această doză poate fi administrată repetat la fiecare 3-5
minute, dacă este necesar şi dacă nu există niciun
beneficiu evident la doze mai mari.
o Atunci când accesul la circulaţia centrală este dificil sau
întârziat, adrenalina poate fi administrată pe sonda de
intubație.
Umplerea patului vascular.
Dacă s-au stabilizat ventilarea si oxigenarea, dar tensiunea
arterială este încă scăzută sau perfuzia periferică este slabă,
umplerea patului circulator se poate realiza utilizând ser
fiziologic, albumină 5%, masă eritrocitară sau sânge integral,
începând cu 10 ml/kg corp.
o Indicațiile suplimentare pentru umplerea patului vascular
includ semnele de hemoragie acută sau răspunsul slab la
eforturile de resuscitare.
Umplerea patului vascular trebuie efectuată cu precauţie la
nou-născuţii la care hipotensiunea poate fi cauzată de
afectarea miocardului ca urmare a asfixiei.
În cele mai multe situaţii, nu este nevoie de corectarea rapidă a
acidozei ca parte a resuscitării iniţiale. În absenţa unui răspuns
la epinefrină si la expansiunea volumului, acidoza documentată
sau suspectată trebuie tratată cu 2 mEq de bicarbonat pe
kilogram corp.
G. Situații speciale
1. Aspirația de meconiu
În prezenţa meconiului în lichidul amniotic, obstetricianul trebuie să
evalueze rapid nou-născutul în timpul naşterii, urmărind prezenţa de
secreții sau de lichid amniotic abundent.
Aspirația de rutină a tuturor nou-născuților la care este prezent
meconiul nu este recomandată, dar în prezenţa unor cantități
semnificative de lichid sau secreții, trebuie aspirate gura şi faringele
după ieșirea capului nou-născutului şi înainte de prima respirație.
Nou-născutul trebuie evaluat imediat pentru a determina dacă este
viguros, definit ca efort respirator puternic, tonus muscular bun şi o
frecvență cardiacă >100 bpm.
Sugarii viguroși trebuie considerați normali, în ciuda prezenţei
meconiului.
Sugarii care nu sunt în mod clar viguroși se intubează rapid și li
se aspiră meconiul din trahee, preferabil înainte de prima
respirație.
În multe cazuri, chiar dacă nou-născutul a respirat spontan, se
continuă aspirarea traheei, pentru prevenirea pneumoniei de
aspirație meconială.
Aspirația se realizează cu adaptoare care permit conectarea sondei
la cateter.
2. Șocul
Unii nou-născuţi se prezintă cu paloare şi şoc în sala de nașteri.
Şocul poate fi cauzat de:
pierderi de sânge semnificative intrapartum din cauza separării
placentei;
hemoragie materno-fetală;
ruperea cordonului ombilical din placentă;

placenta praevia;
incizia printr-o placentă anterioară în timpul cezarianei;
transfuzia între gemeni;
ruptura unui organ abdominal (ficat sau splină) în timpul unei
nașteri dificile;
vasodilatație sau pierderea tonusului vascular din cauza
septicemiei sau hipoxemiei și acidozei.
Nou-născuții în șoc sunt palizi, tahicardici (>180 bpm), tahipneici şi
hipotensivi, cu umplere capilară slabă şi pulsuri slabe.
După începerea suportului respirator, poate fi necesară transfuzia
imediată cu masă eritrocitară din sânge O negativ şi albumină 5%,
dacă șocul este cauzat de pierderea acută de sânge.
Se pot administra 20 ml/kg corp printr-un cateter venos
ombilical.
Dacă nu apar îmbunătăţiri clinice, trebuie căutate alte cauze
ale pierderii de sânge, continuîndu-se administrarea de sânge
şi coloid.
Este important de reținut că hematocritul poate fi normal
imediat după naștere, dacă pierderea de sânge a fost acută în
timpul perioadei intrapartum.
Cu excepţia cazurilor de pierderi acute de sânge masive,
înlocuireade urgență a sângelui pierdut nu este necesară,
stabilizarea acută putând fi realizată cu soluții cristaloide.
o Serul fiziologic normal este prima alegere pentru
înlocuirea lichidelor. Administrarea acestuia oferă timp
pentru a obţine produse corespunzătoare de la banca de
sânge, în cazul în care înlocuirea sângelui este necesară
ulterior.
3. Pneumotoraxul
Dacă un nou-născut nu răspunde la reanimare, în ciuda ventilației
eficiente, compresiei pieptului și a medicației, luați în calcul posibilitatea
sindroamelor de pierdere de aer.
Trebuie excluse:
pneumotoraxul (uni- saubilateral);
pneumomediastinul.
4. Prematuritatea
Nou-născuţii prematuri necesită îngrijiri speciale suplimentare în sala
de nașteri, inclusiv utilizarea unor amestecuri aer-oxigen şi oximetria
de monitorizare, precum şi măsuri de precauţie, cum ar fi învelirea în
folii sau pungi de plastic pentru a preveni pierderile de căldură din
cauza tegumentelor subţiri şi a unui raport crescut între suprafața
corporală și greutate.
Apneea datorată insuficientei respiratorii este mult mai probabilă la
vârste gestaționale mici şi nou-născuții au nevoie de suport.
Plămânii cu deficit de surfactant sunt puțin complianți și ar putea fi
nevoie de presiuni ventilatorii mai mari pentru primele respiraţii.
În funcţie de motivul nașterii premature, infecţia perinatală este mai
probabilă la nou-născuţii prematuri, ceea ce crește riscul de
depresie perinatală.
J. Menținerea sau oprirea resuscitării

Resuscitarea la naştere este indicată la nou-născuții cu o rată
probabilă de supravieţuire ridicată şi un risc scăzut de morbiditate
severă, inclusiv cei cu vârsta gestaţională de 25 săptămâni sau mai
mare.
În situaţiile în care supravieţuirea este puţin probabilă sau

morbiditatea asociată este foarte mare, dorinţa părinţilor trebuie să
orienteze deciziile cu privire la inițierea resuscitării.
În cazul în care nu există niciun semn de viață după 10 minute de
eforturi de resuscitare agresive, în lipsa dovezilor privind alte cauze
ale compromiterii neonatale, se poate lua în considerare
întreruperea resuscitării.
CAPITOLUL V. RECOLTAREA PROBELOR DE SÂNGE

LA NOU-NĂSCUT
A. Definiții
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncție.Recoltarea sângelui venos la nou-născut
este o acțiune ce constă în puncționarea unei vene și extragerea unui
eșantion de sânge în scopul efectuării unor investigații de laborator.
Puncția capilară are drept scop recoltarea sângelui capilar pentru

analize de laborator, în special analiza gazelor sangvine. Capilarele
sunt vase sangvine la nivelul cărora au loc schimburile dintre ţesuturi şi
sânge. Sângele capilar este un amestec de sânge provenit din
arteriole, venule, capilare, lichid interstițial și tercelular în proporții
nedeterminabile.
B.Pregătirea materialelor necesare

Puncția venoasă
Echipamentul de protecție personală
Materiale pentru dezinfecție locală și pentru hemostază
Materiale pentru puncționarea propriu-zisă
Puncția capilară
Soluţii dezinfectante pentru dezinfecția tegumentului
Comprese sterile
Ace pentru puncție capilară/lansete
Tuburi capilare heparinate/seringi heparinate
Manuși sterile
C. Pregătirea nou-născutului pentru recoltare

Puncția venoasă
Identificarea nou-născutului
În caz de extremități reci, se pot aplica câmpuri încălzite și se
așteaptă până când vasele se dilată.
Unii copii în stare gravă pot necesita sedare sau medicaţie antialgică
înaintea procedurii.
În cazul în care nou-născutul necesită oxigenoterapie și/sau
termoterapie, nu se scoate din incubator și nu se oprește
administrarea oxigenului.
În timpul efectuării puncției, nou-născutul este monitorizat în
permanență.
Se recoltează cât mai puțin sânge cu putință.
Dacă este necesară o cantitate mai mare, se împarte recoltarea pe
mai multe zile.
Puncția capilară
Asistenta medicală se spală pe mâini și aplică un antiseptic
Identifică nou-născutul prin confruntarea datelor de pe brățară cu
datele din foaia de observație.
Inspectează zona călcâiului, alege locul de puncționare și își pune
mănușile sterile
Ajutorul monitorizează nou-născutul: faciesul, colorația
tegumentelor, comportamentul, saturația în oxigen.
D. Alegerea locului pentru puncția venoasă

Criterii de alegere a venei:
vena cu traiect drept
vena care se umple și se golește
vena care este ușor de înțepat

este de preferat să se încerce, pe cât posibil, evitarea venelor
utilizate pentru inserția percutană a cateterelor venoase
centrale.
Zone indicate pentru puncționare:
Mâna: venele arcului dorsal, vena cefalică în fosa radială, fosa
cubitală, venele cefalică și bazilică.
Piciorul: arcul dorsal, vena safenă, glezna.
Membrul inferior: vena safenă, genunchiul.
Scalpul: vena temporală superficială, auriculara posterioară,
vena supratrohleară.
Locul efectuarii puncției se alege în următoarea ordine:
Pliul cotului: vena mediană, vena bazilică, vena cefalică.
Antebrațul: vena cefalică.
Dosul palmei: arcada dorsală a palmei.
Venele epicraniene.
E. Realizarea puncției
Puncția venoasă
Fixarea venei
În condițiile în care brațul nou-născutului este menținut în
extensie, înclinat în jos, se întinde pielea din zona puncției, fără
a atinge locul ales pentru puncționare, pentru a facilita
penetrarea acului și a imobiliza vena.
Poziția corpului seringii față de brațul pacientului trebuie să
formeze un unghi de 150.
Pătrunderea în venă
Se introduce acul în venă, penetrând mai întâi pielea, apoi
peretele venei.
Dacă acul a pătruns în venă, sângele trece din venă prin ac și

se vede la nivelul amboului.
Repartizarea sângelui
Deoarece seringile sunt greu de manevrat la nou-născut sau
determină, prin presiunea de aspirare mare, colabarea pereților
venoși, se lasă acul în venă, permiţând curgerea liberă a
sângelui în recipientele pregătite.
Scoaterea acului din venă:
Se aplică presiune cu compresă sterilă pe locul puncţiei.
Se extrage acul din venă.
Se menţine pansament compresiv la locul puncției până la
oprirea sângerării.
Se aplică o bandă adezivă non-alergică deasupra compresei.
Puncția capilară
Locul ales pentru puncționare se curăță cu alcool, urmând să se
facă recoltarea abia dupa ce suprafața s-a uscat.
Se prinde călcâiul nou-născutului cu fermitate, pentru a preveni
mișcarea bruscă de retragere în momentul înțepăturii.
Se face o singură înțepătura fermă, adâncă de cel mult 2 mm.
Prima picatură de sânge se șterge blând cu un tampon steril, uscat.
Pentru a mări fluxul de sânge, se poate presa blând, intermitent,
zona ce cuprinde locul de puncționare.
Trebuie evitată stoarcerea suprafeței înțepate, pentru a preveni
hemoliza sau amestecarea cu alte fluide din țesuturi.
Curgerea sângelui poate fi accentuată prin poziționarea declivă a
locului puncționat.
Recoltarea probei de sânge
Tubul capilar heparinat se plasează perpendicular pe picătura
de sânge și apoi se basculează încet orizontal.
Sângele urcă pe capilar; dacă mai este necesar sânge, tubul

se plaseaza din nou perpendicular.
Dacă a pătruns aer în capilar, se pune un tampon la capătul
tubului și se lasă să iasă bulele de aer.
După recoltare, locul de puncție se comprimă cu un tampon
steril.
Analiza se efectuează imediat după recoltare.
F. Încheierea procedurii
Acele folosite se aruncă în recipientul de colectare a reziduurilor
tăietoare/înțepătoare.
Seringile, tampoanele de vată, mănușile, precum și orice materiale
care au venit în contact cu sângele pacientului, se aruncă în
recipientele de colectare a reziduurilor infecțioase.
Se aplică o bandă adezivă non-alergică deasupra tamponului.
Se asigură confortul termic al nou-născutului.
Se aşază nou-născutul în poziţie comodă.
Se observă faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului.
Se verifică locul puncției, pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un
hematom.
Se etichetează probele de sânge și se înregistrează procedura.
G. Complicații
Puncția venoasă
hematom;
perforarea venei;
spasm venos;
infecţii;
flebită;
gangrenă urmată de necroză.
Puncția capilară
celulită;
osteomielită;
echimoză la locul puncţiei;
durere: în special la prematuri poate determina scăderea saturației
în oxigen;
rezultate de laborator fals pozitive/negative.
H. Analiza gazelor sangvine

Aceasta este o metodă de evaluare a echilibrului acido-bazic care
permite aprecierea funcţionalităţii sistemelor tampon respiratorii şi
renale.
Valori ale gazelor sangvine la nou-născut
Arterial Capilar
pH 7,30-7,45 7,30-7,45
PaCO2 (mmHg) 35-45 35-50
PaO2 (mmHg) 50-80 35-45
19-22 (< 48 ore)

HCO3 (mEq/l) 19-29
20-26 (> 48 ore)
Deficit de baze (mEq/l) ±4 ±4

CAPITOLUL VI. OXIGENOTERAPIA LA NOU-NĂSCUT
A. Generalități
Oxigenoterapia este cea mai utilizată formă de tratament în secția de
Terapie Intensivă Neonatală (TINN). În momentul de față este
considerată cea mai importantă formă de prevenire a hipoxiei.
Administrarea oxigenului trebuie particularizată pentru fiecare pacient

în parte. Efectele toxice sunt determinate în principal de concentrația
oxigenului administrat, de aceea aceasta trebuie monitorizată.
Radicalii liberi rezultați pot avea efecte toxice la nivel:

pulmonar (boală pulmonară cronică);
ocular (retinopatie de prematuritate);
cerebral (leucomalacia periventriculară – LPV);
intestinal (enterocolita ulceronecrotică – EUN).
Parametrii în oxigenoterapia neonatală sunt:

FiO: fracția inspirată de oxigen – proporția de oxigen din gazul
inspirat;
PaO: presiunea parțială a oxigenului din sângele arterial –
cantitatea de oxigen dizolvat în plasmă;
PaCO: presiunea parțială arterială a dioxidului de carbon dizolvat în
plasmă.
Pulsoximetria este metoda neinvazivă prin care se monitorizează

oxigenarea sângelui și măsoară saturația în oxigen a hemoglobinei,
exprimată în procente.
B. Principii
Medicul este singurul cadru medical care poate să prescrie
administrarea de oxigen la nou-născut. Medicul și asistenta vor
consemna în foaia de observație orice modificare de debit, concentrație
și saturație arterială periferică a oxigenului măsurată prin pulsoximetru
(SpO). Medicul sau asistenta vor consemna în foaia de observație
orice desaturare care necesită modificarea FiO-administrate. Secția
TINN trebuie să fie dotată cu blendere pentru amestecul oxigenului cu
aer.
C. Monitorizarea nou-născutului cu oxigenoterapie

Se vor monitoriza (clinic și paraclinic) orice nou-născut căruia i se
administrează oxigen. Monitorizarea sa face prin:
pulsoximetrie (metodă neinvazivă);
analiza gazelor sangvine (AGS).
! Se recomandă ca senzorul pulsoximetrului să fie aplicat pe mâna
dreaptă a nou-născutului.
În cazul prematurilor, medicul va indica oxigen astfel încât să
mențină valorile SpO între 85-92 (valorile SpO >92% nu sunt
benefice).
Se vor seta limitele de alarmă minimă și maximă ale pulsoximetrului
în funcție de SpO dorit, corespunzător vârstei gestaționale și
patologiei nou-născutului.
În cazul nou-născuților care prezintă frecvent desaturări, se
recomandă ca medicul și asistenta să seteze limita maximă de
alarmă a pulsoximetrului la minim 80%.
Se vor folosi cu prudență pulsoximetria în cazul nou-născuților cu
icter hemolitic neonatal (valoarea SpO este supraestimată).
Se poate folosi pulsoximetria pentru monitorizarea administrării de

oxigen la nou-născuții cu hipotermie (hipotermia nu influențeaza
rezultatele dacă temperatura cutanată este peste 30 de grade).
La pacienții cu hipovolemie se recomandă ca pulsoximetria să nu fie
unica metodă de monitorizare.
Pulsoximetria poate fi utilizată și la nou-născuții cu anemie.
Se vor interpreta cu prudență rezultatele pulsoximetriei:
la nou-născuții cu sindrom de aspirație de meconiu
(impregnarea tegumentelor poate da rezultate false/scazute);
în cazul nou-născuților cu edeme cutanate.
Se va menține:
pH-ul între 7,25-7,40;
PaO la valori cuprinse între 50-80 mmHg în sângele arterial.
Se evită valori ale PaCO mai mici de 40mmHg, deoarece hipocarbia
determină scăderea fluxului sangvin cerebral cu leziuni consecutive
LPV.
La nou-născuți, medicul poate menține valoarea PaCO la 45-55
mmHg dacă pH-ul este peste 7,25 (hipercabnia permisivă a fost
asociată cu o incidență crescută a leziunilor pulmonare și cerebrale).
D. Indicațiile oxigenoterapiei
Se va administra oxigen în timpul reanimării neonatale dacă:
nou-născutul respiră;
are FC >100 b/min, dar este cianotic după 30 de secunde.
Se poate folosi orice concentrație de oxigen (de la 21% la 100%)
pentru resuscitarea nou-născutului la termen sau aproape la termen.
Se va indica administrare suplimentară de oxigen în caz de hipoxie
(PaO sub 50mmHg).
În cazurile confirmate de malformații cardiace congenitale, se

administrează concentrația minimă de oxigen care menține saturația
în oxigen – SpO peste 75%.
E. Mod de administrare
Pentru a putea administra concentrații mai mari de 21%, medicul va
amesteca aerul cu oxigen 100% (aer 21% + sursa = oxigen 100%).
Oxigenul se va administra nou-născuților folosind următoarele
dispozitive:
flux liber în incubator;
cort cefalic;
mască facială;
canulă nazală;
balon autogonflabil.
Medicul va alege modalitatea de administrare în funcție de starea
clinică și de concentrația de oxigen necesară.
Se va administra oxigen sub cort cefalic nou-născuților care
respiră spontan, necesită administrare prelungită de oxigen
și/sau necesită concentrații mai mici de 50%.
o Pentru a obține FiO dorit în cortul cefalic, fluxul de gaz
administrat trebuie să depășească valoarea maximă a
fluxului inspirat.
o Pentru corturile cefalice de dimensiuni mici se recomandă
un flux de 7L/min, iar pentru cele mari 10- 12L/min
(asigurând un FiO de aproximativ 40%).
o Debitul de gaz trebuie să aibă o valoare de trei ori mai
mare decât volumul cortului, pentru a evita acumularea și
reinspirarea CO2.
o Se recomandă folosirea analizorului de oxigen (fiometru)

pentru a măsura concentrația oxigenului în cortul cefalic.
Se vor utiliza canulele nazale pentru administrarea oxigenului
la nou-născutul care are narine permeabile, respiră spontan,
necesită niveluri scăzute de oxigen suplimentar și/sau nu
suportă masca facială.
o Medicul sau asistenta vor utiliza oxigenul prin canulele
nazale în influxuri mici de 0,25L/min până la 1L/min.
o Medicul sau asistenta vor schimba canulele nazale ori de
câte ori se blochează cu secreții sau după o săptămână
de utilizare.
Se va administra oxigen pe mască facială nou-născuților care
respiră spontan și/sau necesită cantități moderate de oxigen
(concentrația pentru mască poate ajunge la 50-60%).
Se va administra oxigen în flux liber nou-născuților care respiră
spontan, au nevoie scăzută de oxigen și/sau devin extrem de
agitați în condițiile administrării prin alte metode (canule, cort,
mască).
În cazul nou-născutului care nu respiră spontan (reanimare
neonatală, apnee), se va administra oxigen cu ajutorul
balonului autogonflabil doar prin comprimarea balonului
(ventilație cu presiune pozitivă).
Se va indica administrarea oxigenului cu ajutorul aparatelor de
tip CPAP nou-născuților care necesită administrare de oxigen
sub presiune (Buble,Sipap).
Se va indica administrarea de oxigen prin intubație orotraheală
și ventilație cu balon pe timp limitat, în cazul reanimării
neonatale.
CAPITOLUL VII. INTUBAȚIA ENDOTRAHEALĂ.

ADMINISTRAREA DE SURFACTANT
I. Intubația endotraheală
Intubația orotraheală urmărește să mențină deschisă calea respiratorie
și/sau să ofere o modalitate de realizare a ventilației mecanice și
pentru administrarea de surfactant.
Intubația orotraheală este necesară în situațiile în care ventilația pe

balon și mască nu este eficientă, adică atunci când frecvența cardiacă
nu se normalizează, iar nou-născutul nu începe să respire spontan.
Intubația orotraheală este probabil cea mai dificilă procedură în cadrul

resuscitării neonatale. În mod ideal, la orice naștere ar trebui să fie
prezent un medic cu experiență în executarea acestei proceduri.
A. Indicații
Aspirarea meconiului;
Insuficiență respiratorie;
Apnee severă sau recurentă;
Obstrucția a căilor respiratorii superioare;
Respirație ineficientă după ventilația pe balon și mască;
Ventilație pe perioade mai mari de timp (ex., prematuritate extremă);
Asigurarea unei căi pentru ventilația bronșică selectivă;
Aspirarea traheei pentru obținerea de culturi;
Administrarea de surfactant;
Administrarea de medicație în urgență;
Suspiciune de hernie diafragmatică congenitală.
B. Echipament
Tot echipamentul pentru intubație orotraheală se păstrează în același
loc, fie pe căruciorul pentru resuscitare, fie pe tăvița pentru intubare:
sondă de intubație orotraheală - fără balonaș, cu diametru adecvat
vârstei gestaționale și greutății la naștere, mandren;
laringoscop cu lamă dreaptă tip Miller, de dimensiuni adecvate, cu
bec și baterii de rezervă;
tuburi orotraheale cu diametre interne de la 2,5 la 4 mm;
balon și mască de ventilație;
sistem de aspirație: seringă 20 ml, sondă pentru aspirație, catetere
pentru aspirație de 10 Fr;
monitor cardiorespirator;
pulsoximetru;
stetoscop;
surse de gaze medicale (oxigen și aer);
bandă adezivă;
foarfece;
mănuși sterile;
radiant termic sau altă sursă de caldură.
C. Tehnică
La nou-născuți se poate aplica:
intubația orotraheală, care se folosește mai frecvent și în urgențe;
intubația nazotraheală, de preferat în cazul unor anomalii
orofaringiene și la copiii foarte activi, cu secreții bucale abundente.
Intubația orotraheală
Poziționați nou-născutul pe o suprafață fermă, cu capul pe linia
mediană a corpului și gâtul în extensie ușoară.
Aspirați orofaringele și conținutul gastric.

Aplicați ventilație pe balon și mască și preoxigenați nou-născutul
monitorizând frecvența cardiacă și oxigenarea.
Apucați laringoscopul cu mâna stângă, cu lama orientată spre nou-
născut, în timp ce mâna dreaptă stabilizează capul.
Deschideți gura copilului cu ajutorul indexului, împingând limba spre
partea stângă.
Inserați lama laringoscopului, avansând spre baza limbii, până când
se vizualizează glota.
Ridicați lama pentru a deschide gura mai larg, apoi ridicați ușor
vârful lamei pentru a vizualiza corzile vocale.
Nu basculați lama peste maxilarul superior, pentru a nu leza
arcada gingivală.
Pentru a vizualiza corzile vocale la nou-născuții cu greutate
mică la naștere, exercitați o presiune externă ușoară pe
cartilajul tiroid cu degetul mic al mâinii stângi.
o Presiunea poate fi exercitată de o a doua persoană la
nou-născuții cu greutate normală la naștere.
Dacă nu vedeți corzile vocale, nu ați introdus lama corect.
o Dacă vedeți esofagul, lama este introdusă prea jos și
trebuie să o retrageți câțiva milimetri.
o Dacă vedeți rădăcina limbii, lama este prea sus și trebuie
să o avansați câțiva milimetri.
Pentru a deschide laringele și a putea simți pătrunderea sondei, un
asistent va aplica o presiune ușoară suprasternal, la nivelul traheei.
Țineți sonda în mâna dreaptă cu fața concavă orientată anterior și
introduceți-o în timpul inspirului prin partea dreaptă a gurii, trecând
printre corzile vocale, până la aproximativ 2 cm în trahee.
Dacă este cazul, așteptați deschiderea corzilor vocale.
Dacă sonda este prea mare sau nu pătrunde, reduceți extensia

gâtului.
Verificați lungimea introdusă după formula: greutatea la naștere + 6
cm.
Fixați sonda la comisura bucală.
Retrageți cu grijă mandrenul, menținând sonda în poziție.
Verificați poziția corectă a sondei în trahee:
Conectați sonda la un balon de ventilație și ascultați toracele
după inițierea ventilării. Dacă sonda este plasată corect, se vor
produce:
o zgomote respiratorii egale bilateral;
o ridicarea ușoară a toracelui la fiecare ventilație;
o absența distensiei gastrice;
o îmbunătaţirea frecvenţei cardiace şi a coloraţiei;
o condensare de vapori în interiorul sondei în timpul
expirului.
Ulterior, se va verifica radiografic poziția sondei. Vârful
acesteia trebuie să se afle la 1-2 cm deasupra carinei sau la
nivelul vertebrelor (T2-T4).
Aspirați sonda cu un cateter steril, apoi aspirați cavitatea bucală.
Conectați dispozitivul de ventilare mecanică adecvat.
Ajustați FiO2.
Fixați sonda, folosind două benzi de leucoplast (complet uscat,
pentru o aderență bună) de 0,5/5 cm, una în formă de X, cealaltă în
formă de Y.
După fixare, verificați adâncimea sondei la comisura bucală și
marcați locul.
Tăiați excesul, păstrând o lungime externă de 4 cm de la comisura
bucală.
Verificați periodic lungimea sondei prin inspectarea marcajului,

pentru a preîntâmpina avanasarea sondei în căile respiratorii.
Dacă și de câte ori este cazul, fixați sonda din nou.
Intubația nazotraheală
Tehnica este similară cu cea folosită în intubația orofaringiană. Pașii
urmați în pregătirea nou-născutului și introducerea laringoscopului sunt
aceeași ca cei descriși mai sus.
Se introduce sonda cu vârful oblic orientat în sus, pe o lungime
egală cu distanța aripioară nazală – tragus, prin nări, până la
vizualizarea capătului distal în orofaringe.
Ținând forcepsul Magill în mâna dreaptă, introduceți vârful sondei în
trahee, printre corzile vocale.
Pe măsură ce sonda trece prin faringe, aliniați vârful acesteia
la centrul orificiului traheei. Repoziționați capul copilui, dacă
este necesar.
D. Detubarea
Înainte de detubare, efectuați tapotare și aspirație.
Îndepărtați sistemul de fixare/leucoplastul, menținând sonda în
poziție.
Extrageți sonda în timpul expirului.
Aspirați orofaringele, după extragerea sondei.
E. Precauții
Limitați încercările de intubare la 20 de scunde, pentru a minimiza
hipoxia și stabilizați nou-născutul prin ventilație pe balon și mască.
Folosiți o sondă de dimensiuni adecvate, conform tabelului.
Diametrul Greutatea la naștere Vârsta gestațională
2,5 mm < 1000 grame < 28 săptămâni
3,0 mm 1000-2000 grame 28-34 săptămâni
3,5 mm 2000-3000 grame 34-38 săptămâni
4,0 mm peste 3000 grame > 38 săptămâni
Folosiți o lamă de laringoscop de dimensiuni adecvate:

00 pentru prematuri cu o greutate la naștere < 1.500 de grame;
0 pentru prematuri cu o greutate la naștere > 1.500 de grame;
1pentru nou-născuții la termen cu o greutate la naștere > 2.500
de grame.
Asigurați-vă că vizualizați laringele.
Evitați hiperextenisa sau rotirea gâtului nou-născutului.
Asigurați-vă că sonda este plasată corect și fixată în poziție.
Identificați situațiile care ar putea conduce la detubare spontană:
secreții abundente;
mișcările nou-născutului;
procedurile care necesită repoziționarea nou-născutului;
alunecarea sondei.
Monitorizați permanent oxigenarea și frecvența cardiacă.
F. Complicații
Traumatisme:
acute: perforarea traheei sau a hipofaringelui, hemoragie,
edeme laringiene, necroza mucoaselor;
cronice: stenoză glotică sau subglotică, stridor, wheezing.
Datorate sondei nazale:
stenoza vestibulului nazal;

necroza septului nazal;
congestie nazală;
otită medie.
Hipoxie;
Bradicardie și stop cardiac;
Apnee;
Presiune intracraniană crescută;
Infecție;
Deplasarea sondei;
Detubarea accidentală;
Obstrucția sondei.
II. Administrarea de surfactant

A. Generalități
Surfactantul este un complex lipo-proteic secretat de pneumocitele de
tip II începând din săptămânile 24 – 28 intrauterin și care menține
tensiunea superficială la suprafața alveolelor. La 34 – 35 săptămâni de
gestație s-a produs, în general, suficient surfactant pentru a preveni
problemele respiratorii la naștere.
Administrarea de surfactant pe sonda orotraheală este standard de

îngrijire. Sunt disponibile produse naturale (de origine animală) și
artificiale.
Deficitul de surfactant
poate fi:
primar, la prematuri;
secundar, provocat de hipoxie, acidoză sau hipotermie;
deficitul calitativ, datorat anomaliei structurale a moleculei de

surfactant.
conduce la:
scăderea presiunii alveolare cu colaps alveolar;
scăderea complianței și creșterea rezistenței pulmonare;
alterarea raportului ventilație/perfuzie.
B. Indicații
Surfactantul se poate administra în scop :
profilactic
Se administrează la prematurii cu vârsta gestațională sub 32
de săptămâni și/sau la nou-născuții cu greutate mică la
naștere.
Se poate administra ca doză unică sau repetat.
Limitează leziunile pulmonare.
Se instituie, preferabil, la mai puțin de două ore de la naștere,
după ce s-au asigurat oxigenarea și ventilarea adecvată a nou-
născutului.
curativ
Se administrează la nou-născuții, de obicei, prematuri, cu
sindrom de detresă respiratorie confirmată și care necesită
intubație orotraheală și ventilație mecanică.
C. Echipament
Seringă cu doza stabilită de surfactant încălzit la temperatura
camerei;
Sondă de alimentare de 5 Fr;
Sondă orotraheală și laringoscope;
Dispozitiv pentru ventilație mecanică;
Echipament pentru resuscitare;

Sursă de amestec aer-oxigen;
Echipament pentru aspirare;
Radiant termic;
Echipament de monitorizare cardiorespiratorie;
Pulsoximetru.
D. Monitorizarea în timpul procedurii

FiO2 și setările ventilatorului.
Refluxul surfactantului în sonda orotraheală.
Poziția pacientului.
Mișcările toracice.
Saturația în oxigen, frecvența cardiacă, respirația, culoarea
tegumentelor.
E. Monitorizarea după procedură

FiO2 și setările ventilatorului.
Analiza gazelor sangvine.
Radiografie toracică.
Frecvența cardiacă, respirația, culoarea tegumentelor.
Zgomotele respiratorii.
Tensiunea arterială.
F. Complicații
Blocarea sondei orotraheale cu surfactant.
Desaturări ale hemoglobinei și creșterea necesarului de oxigen.
Bradicardie sau tahicardie.
Depunerea surfactantului în faringe.
Distribuirea surfactantului într-un singur plămân.
Apnee.
Hemoragie pulmonară.
Barotraumă.
G. Evaluarea răspunsului la tratament

Răspunsul la tratament depinde de momentul instituirii, comorbidități și
de gradul de imaturitate a plămânilor. Un răspuns adecvat presupune:
reducerea:
efortului respirator;
necesarului de FiO2;
necesităților de ventilație (PIP, PEEP);
ameliorarea:
mecanicii pulmonare și a volumului pulmonar;
raportului PO2 arterial/alveolar și a indicelui de oxigenare.
CAPITOLUL VIII. TEHNICI DE VENTILAȚIE ASISTATĂ
Ventilația mecanică/asistată este o procedură invazivă care urmărește

să optimizeze schimbul de gaze și starea clinică a nou-născutului.
Alegerea tehnicii de ventilație asistată depinde de starea copilului.
A. Ventilația cu presiune pozitivă în căile aeriene (CPAP)
1. Indicații
Apnee mixtă sau obstructivă;
Apnee de prematuritate/ apnee recurentă;
Tratamentul precoce al prematurilor cu detresă respiratorie ușoară;
După detubare;
Boală pulmonară cronică;
Tahipnee tranzitorie după cezariană.
2. Mod de administrare
CPAP se administrează prin prongsuri nazale sau printr-o sondă
endotraheală plasată în nazo-faringe.
Se setează o presiune între 4 – 6 cm H2O și un flux de 5-10 l/minut.
Se administrează în timpul respirației spontane sau ca presiune
pozitivă la sfârșitul expirului (PEEP).
Se monitorizează pH-ul, FiO2, PO2, PaCO2.
3. Complicații
penumotorax;
aerofagie;
eroziunea sau necroza septului nazal.
4. Avantaje
CPAP este mai puțin invazivă decât ventilația mecanică.
La nou-născuții cu sindrom de detresă respiratorie poate preveni
colapsul alveolar și al căilor respiratorii.
Sonda endotraheală poate fi folosită la nou-născuții de orice
greutate.
Prongsurile nazale au rezistență scăzută la respirația spontană.
5. Dezavantaje
Poate să nu amelioreze sau chiar să deterioreze ventilația.
Poate fi dificil de menținut la nou-născuții mari și/sau activi.
Sonda endotraheală se poate înfunda cu secreții și are rezistență
mai mare la respirația spontană față de prongsuri.
Prongsurile nazale se deplasează ușor și pot produce necroza
septului nazal.
6. DEFINIREA EŞECULUI CPAP

Parametri: FiO2: 80-100%; PaO2 <50 mmHg; PaCO2 >65 mmHg.
Detresă respiratorie marcată.
Apnee recurentă.
Acidoză severă.
B. Ventilația mecanică cu presiune pozitivă intermitentă
1. Indicații
În orice afecțiune pulmonară.
Se administrează în flux continuu un amestec de oxigen și aer
încălzit și umidificat.
Se setează presiunea inspiratorie, PEEP, frecvența și durata

inspirului și a expirului.
Se administrează respirații mecanice la intervale fixe.
3. Complicații
barotraumă;
infecții nozocomiale;
dezechilibre acido-bazice;
atrofia mușchilor respiratori, în cazul ventilației mecanice prelungite.
4. Avantaje
Permite respirația spontană între două respirații mecanice.
Permite controlul adecvat al presiunii respiratorii.
5. Dezavantaje
Volumul curent respirator nu poate fi controlat adecvat.
Ventilație neadecvată și risc de sindrom de pierdere de aer la nou-
născuții care respiră spontan în timpul fazelor de respirație
mecanică.
C. Ventilația mecanică intermitentă sincronă
1. Indicații
La nou-născuții care nu respiră spontan.
La fel ca în cazul ventilației mecanice cu presiune pozitivă
intermitentă.
Se administrează respirații mecanice cu presiune pozitivă
intermitentă la o rată fixă:
sincronizate cu efortul respirator al nou-născutului;

inițiate de efortul respirator al nou-născutului.
3. Complicații
Barotraumă.
4. Avantaje
Reduce respirațiile extra-fază.
Previne atrofia mușchilor respiratori.
5. Dezavantaje
Pot apărea desincronizări cu respirațiile spontane.
La prematurii mici cu respirație neregulată și episoade frecvente de
apnee poate duce la fluctuații mari ale ventilației.
D. Ventilația mecanică cu frecvență înaltă
1. Indicații
Emfizem pulmonar interstițial.
Pneumotorax.
Eșecul ventilației convenționale.
Se administrează respirații mecanice la o rată foarte mare:
ventilație oscilatorie de frecvență înaltă: 300 – 3.000 de
respirații/minut;
ventilație oscilatorie de frecvență înaltă în jet: 100 – 600 de
respirații/minut;
ventilație oscilatorie de frecvență înaltă cu flux intermitent: 60 –
150 de respirații/minut.
Se setează o frecvență de 15 Hz și se menține o presiune medie în

căile aeriene (MAP) constantă pentru a evita atelectazia.
3. Complicații
Atelectazie.
Secreții abundente.
Hipotensiune.
4. Avantaje
Permite utilizarea unei MAP mare, ducând la îmbunătățirea
raportului ventilație/perfuzie.
Permite ventilația adecvată fără oscilații mari ale volumului
pulmonar.
5. Dezavantaje
Risc mai mare de instabilitate hemodinamică datorat MAP mare.
Risc crescut de efecte adverse ca leucomalacie periventriculară sau
hemoragie intraventriculară.
CAPITOLUL X. TRANSFUZIA LA NOU-NĂSCUT
A. Indicații
Hemoglobina ≤4 g/dl, hematocrit 12%, indiferent de starea clinică;
Hemoglobina între 4 și 6 g/dl sau hematocrit 13-18%), dacă există:
semne clinice de hipoxie (acidoză și stare de conştiență
diminuată);
>20% paraziţi pe frotiu.
Sindroame hemoragice:
trombocitopenie;
coagulare intravasculară diseminată;
boala hemoragică a nou-născutului;
hemofilia A.
Boli hepatice.
B. Echipament
Produse de sânge:
sânge integral;
eritrocite;
Echipament de monitorizare cardio-respiratorie;

Echipament de administrare a transfuziei cu filtru;
Seringă sterilă;
Soluție salină normală.
C. Tehnică
Determinați grupul sangvin și Rh-ul nou-născutului.
Verificați compatibilitatea cu sângele de transfuzat.
Calculați cantitatea de sânge necesară:

concentrat plachetar: 10 – 20 ml/kg corp;
plasmă proaspătă: 10 – 15 ml/kg corp;
crioprecipitat: 1U/3 kg.
Începeți transfuzia la o rată controlată de 5 mL/kg corp/oră.
Monitorizați semnele vitale.
Monitorizați glicemia.
Opriți sau încetiniți transfuzia în caz de reacții adverse:
tahicardie, bradicardie sau aritmii;
tahipnee;
creșterea tensiunii arteriale >15 mm Hg;
creșterea temperaturii >38°C;
hiper- sau hipo-glicemie;
cianoză;
hematurie;
hipercaliemie.
Administrați furosemid 1 mg/kg corp per os, sau 0,5 mg/kg corp i.v.,
dacă există risc de insuficienţă cardiacă şi edem pulmonar.
După transfuzie, verificați valorile hemoglobinei și hematocritului.
Dacă anemia persistă și este însoțită de hipoxie şi o valoare critică a
hemoglobinei, se va administra o a doua transfuzie cu eritrocite sau
sânge integral.
D. Complicații
Infecții;
Contaminare bacteriană;
Contaminare cu paraziți;
Complicații imunologice;
Complicații metabolice.
CAPITOLUL XI. EXSANGVINOTRANSFUZIA
Exangvinotransfuzia este o metodă de tratament care constă în

îndepărtarea și înlocuirea repetată a unor mici fracții din sângele nou-
născutului într-o perioadă scurtă de timp.
Scopul exsangvinotransfuziei este acela de a menține nivelul bilirubinei

serice sub pragul de neurotoxicitate. În general, o valoare a bilirubinei
indirecte de peste 20 mg% este considerată critică.
A. Indicații
Hiberbilirubinemie indirectă semnificativă de orice cauză. Se
recomandă exsangvinotransfuzia cu dublu volum. Procedura este
indicată la valori diferite ale bilirubinei serice, stabilite în funcție de:
vârsta gestațională și greutatea la naștere a nou-născutului la
termen bolnav și a prematurului sănătos sau bolnav, conform
tabelului.
Valorile bilirubinei serice la care se indică exsangvinotransfuzia
Greutatea la naștere <1500 g 1500-2000 g 2000-2500 g >2500 g
Prematur 13 – 16 mg/dL 16 – 18 mg/dL 18 – 20 mg/dL -
N.n. la termen bolnav 10 -14 mg/dL 14 - 16 mg/dL 16 - 18 mg/dL 17 -22 mg/dL
vârsta nou-născutului la termen sănătos:

o peste 24 de ore de la naștere: valori ≥20 mg/dL;
o peste 48 de ore de la naștere: valori ≥25 mg/dL.
Boala hemolitică a nou-născutului prin izoimunizare Rh. Se

urmărește:
corectarea anemiei și hiperbilirubinemiei severe;
înlocuirea hematiilor fetale sensibilizate cu hematii compatibile
cu anticorpii transmişi transplacentar;
eliminarea anticorpilor materni din plasmă.
Anemie severă urmată de insuficiență cardiacă congestivă sau
hipervolemie. Se recomandă exsangvinotransfuzia parţială.
Policitemie. Se recomandă exsangvinotransfuzia parţială, cu plasmă
proaspătă congelată, albumină 5% şi cel mai bine cu ser fiziologic,
deoarece reduce atât policitemia, cât şi hipervâscozitatea masei
sangvine circulante (plasma sau albumina pot reduce masa
eritrocitară, dar nu pot reduce hipervâscozitatea din policitemie).
Coagulare intravasculară diseminată. Se poate utiliza oricare dintre
cele trei metode.
Leucemie congenitală.
Sepsis neonatal. Se recomandă exsangvinotransfuzia cu dublu
volum pentru eliminarea toxinelor și a fibrinei și creșterea aportului
de imunglobuline, complement şi factori de coagulare.
Perturbări metabolice (aminoacidurie, hiperamoniemie). Se
recomandă exsangvinotransfuzia parţială.
Perturbări hidroelectrolitice severe (hipernatremie, hiperkaliemie,
supraîncărcare lichidiană). Se recomandă exsangvinotransfuzia
parţială izovolumetrică.
B. Echipament
Radiant termic;
Echipament pentru resuscitare și medicaţie;
Echipament pentru monitorizarea frecvenţei cardiace, T.A.,

frecvenţei respiratorii, temperaturii, PaO2, PaCO2 şi saturaţiei
SaO2;
Echipament pentru cateterizare ombilicală / acces vascular central și
periferic;
Sondă nazogastrică;
Echipament pentru aspirare;
Sânge încălzit la 37°C, la termostat;
Seringi pentru exsangvinotransfuzie;
Seringi și eprubete pentru analizele de sânge dinainte și de după
exsangvinotransfuzie.
E. Pregătirea procedurii
Sângele:
Se testează sângele, în special pentru pentru hepatită B, HIV,
sifilis, citomegalovirus, siclemie.
În caz de izoimunizare, se testează compatibilitatea:
o incompatibilitate Rh: sânge O(I), Rh negativ, cu titru
scăzut de anticorpi anti A şi anti B.
o incompatibilitate în sistemul ABO: sânge O(I), Rh
compatibil cu mama şi copilul sau Rh negativ cu titru
scăzut anti-A anti-B.
o incompatibilităţi în alte sisteme (Kell, Duffy etc): sânge de
acelaşi tip cu cel matern pentru a evita apariţia
antigenelor.
o La nou-născuții cu policitemie se va folosi soluție salină
izotonă ca lichid diluție.
o Hiperbilirubinemie, perturbări metabolice sau hemolize

care nu sunt cauzate de conflicte imunologice: sânge
compatibil stabilit prin testări.
Se recomandă ca sângele sa nu fie mai vechi de 72 ore.
Se va folosi sânge conservat pe citrat-fosfat-dextroză sau
heparină.
Hematocritul sângelui folosit: 50-70%.
La nou-născuții cu asfixie sau şoc, nivelul potasiului din
sângele folosit nu trebuie să depășească 7mEq/l.
Nou-născutul:
Se așază nou-născutul pe o masă radiantă, în supinaţie,
imobilizat uşor. Sedarea nu este, în general, necesară.
o La prematurii mici, procedura se poate realiza în
incubatorul încălzit, dacă se pot menține condițiile sterile
și liniile venoase sunt accesibile.
Se conectează monitoarele.
Se plasează o sondă orogastrică sau nazogastrică și se
evacuează conţinutul gastric.
Se stabilizează nou-născutul înainte de procedură.
Se instituie o linie intravenoasă pentru administrarea de
medicamente și glucoză.
Teste de laborator înainte de exsangvinotransfuzie:
o hemoglobină, hematocrit, trombocite;
o electroliți, calciu, gaze sangvine;
o glicemie;
o bilirubină;
o timpi de coagulare;
o orice alte teste necesare în funcție de situația clinică.
F. Tehnică
Volumul sangvin al nou-născutului la termen este de 80 ml/kg corp.
Nou-născutul cu greutate foarte mică la naștere are un volum
sangvin total de 95 ml/kg.
Testați compatibilitatea, grupul sangvin şi Rh-ul nou-născutului.
Verificaţi temperatura sângelui şi modalitatea de încălzire;
Verificaţi hematocritul; sângele trebuie agitat periodic pentru a
menţine un hematocrit constant.
Stabiliţi volumul fiecărei seringi, în funcție de greutatea la naștere:
<850 g: 1-3 ml;
850 – 1000 g: 5 ml;
1000 – 2000 g: 10 ml;
2000 – 3000 g: 15 ml;
>3000: 20 ml.
Plasaţi cateterul ombilical şi verificaţi radiologic poziţia acestuia.
Înregistrați semenele vitale și informațiile legate de procedură.
Verificați nivelul glicemiei în sângele periferic la fiecare 30 – 60 de
minute.
Monitorizați continuu semnele vitale și indicați analiza gazelor
sangvine de câte ori este necesar.
Recoltați sânge pentru studii diagnostice.
Rata de înlocuire a sângelui este de aproximativ 5 ml/kg corp în
cicluri de 2 – 4 minute.
Înlocuiți sângele lent, pentru a evita fluctuațiile tensiunii arteriale.
Înregistrați procedura în fișa nou-născutului.
G. Măsuri post-exsangvinotransfuzie
Monitorizați semnele vitale cel puțin 4 – 6 ore după procedură.
Verificați Ca, Na, K, Cl, pH, statusul acidobazic, bicarbonatul,

leucocitele, trombocitele.
Verificați glicemia serică la fiecare 2 - 4 ore timp de 24 de ore.
Repetați analiza gazelor indicate în funcție de necesittățile clinice.
Verificați hemoglobina, hematocritul și bilirubina la 4 ore după
procedură și apoi de câte ori este necesar. Creșterea bilirubinei este
de aşteptat la 2-4 ore după transfuzie.
Nu se alimentează nou-născutul cel puțin 4 ore.
H. Complicații
Riscul de deces sau sechele severe permanente este estimat la mai
puțin de 1% la nou-născuții sănătoși și la 12% la cei bolnavi.
Infecţii:
omfalită;
septicemie;
bacteriene, provocate de o tehnică aseptică;
cauzate de contaminarea sângelui folosit cu virus hepatitic,
citomegalovirus, virusul HIV si treponemapalidum.
Complicaţii vasculare:
tromboze, embolii;
infarct visceral, vasospasm pe membrele inferioare;
HTA la poziţie prea înaltă a cateterului;
perforaţii vasculare;
spasm vascular;
insuficienţă cardiacă congestivă prin tromboză aortică.
Complicaţii hematologice:
trombocitopenie;
coagulopatii;
coagulare intravasculară diseminată;
neutropenie.
Complicații cardio-respiratorii:
apnee;
bradicardie;
hipo- sau hiper-tensiune arterială.
Complicații metabolice:
hipocalcemie;
acidoză metabolică;
hipo- sau hiper-glicemie;
hipercaliemie.
Complicații gastrointestinale:
enterocolită ulceronecrotică;
intoleranță la alimentație.
CAPITOLUL XII. FOTOTERAPIA
Fototerapia este procedura cel mai frecvent utilizată în secțiile de

neonatologie pentru tratamentul hiperbilirubinemiei. Scopul fototerapiei
este de a reduce nivelul bilirubinei serice.
A. Indicații
Hiberbilirubinemie indirectă semnificativă clinic. Necesitatea
fototerapiei se stabilește în funcție de vârsta gestațională, greutatea
la naștere, starea clinică a nou-născutului și prezența unor factori de
risc, ca acidoza sau sepsisul.
Criterii de definire a hiperbilirubinemiei neonatale patologice :
icter clinic în primele 24 de ore de la naștere;
icter clinic persistent >1 săptămână la nou-nascutul la termen
care nu e alimentat natural și >2 săptămâni la prematurul
nealimentat natural;
bilirubina serică >5 mg/dl/zi;
bilirubina serică directă >1,52 mg/dl;
bilirubina serică totală >12,9 mg/dl la nou-născutul la termen și
> 15 mg/dl la prematur.
B. Contraindicații
Profirie congenitală sau istoric familial de porfirie;
Medicamente fotosensibilizante;
C. Echipament
lămpi de fototerapie cu lumină:
albastră convențională;
albastră cu energie înaltă;

albă.
D. Tehnică
Se folosește lumină cu lungimea de undă între 430 și 490-nm în
doză de 30 µW/cm2/nm pe cea mai mare suprafață a corpului.
Nou-născutul se plasează la o distanță de 45-50 cm față de lampă.
Protejați ochii (și organele genitale la băieți) cu folie de aluminiu.
Repoziționați frecvent bou-născutul.
Calibrați lampa și verificați periodic.
Asigurați un scut din plexiglas în jurul becului, pentru a proteja nou-
născutul de lumina ultravioletă.
Ventilați unitatea de fototerapie pentru a evita supraîncălzirea
becurilor.
Păturicile de fototerapie se așază direct pe pielea copilului.
În timpul fototerapiei, monitorizați:
temperatura, mai ales la nou-născuții aflați în incubator;
greutatea;
doza de iradiere;
gradul icterului;
bilirubina serică totală;
tegumentele;
aportul de fluide.
Procedura se încheie când bilirubina serică ajunge la:
13 – 14 mg/dl la nou-născutul la termen;
10 – 11 mg/dl la prematur.
Se recomandă repetarea bilirubinei înainte de externarea nou-
născutului.
Eficiența fototerapiei depinde de:

suprafața corporală expusă;
distanța dintre nou-născut și sursa de lumină;
grosimea tegumentelor și pigmentația;
nivelul bilirubinei totale la prezentare;
durata fototerapiei.
E. Complicații
Deshidratare;
Diaree;
Bronzarea tegumentelor;
Eritem;
Arsuri;
Retinită.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Avery GB. Avery's neonatology: pathophysiology & management of

the newborn. MacDonald MG, Seshia MM, Mullett MD, editors.
Lippincott Williams & Wilkins; 2005.
2. Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR, editors. Manual of neonatal
care. Lippincott Williams & Wilkins; 2008.
3. Fox G, Hoque N, Watts T. Oxford handbook of Neonatology.
Oxford University Press; 2010.
4. Gardner SL, Carter BS, Enzman-Hines MI, Hernandez JA.
Merenstein & Gardner's handbook of neonatal intensive care.
Elsevier Health Sciences; 2015.
5. Kacmarek RM, Stoller JK, Heuer A. Egan's fundamentals of
respiratory care. Elsevier Health Sciences; 2016.
6. Kirpalani H, Moore AM, Perlman M. Residents handbook of
neonatology. PMPH-USA; 2007.
7. MacDonald MG, Ramasethu J, Rais-Bahrami K. Atlas of
procedures in neonatology. Lippincott Williams & Wilkins; 2012.
8. Oh W. Evidence-based Handbook of Neonatology. World Scientific;
2011.
9. Polin RA, Yoder MC. Workbook in practical neonatology. Elsevier
Health Sciences; 2014.
10. Zenk KE. Neonatology: management, procedures, on-call
problems, diseases, and drugs. Gomella TL, Cunningham MD,
Eyal FG, editors. New York: McGraw-Hill; 2004.
11. Zenk KE. Neonatology: management, procedures, on-call
problems, diseases, and drugs. Gomella TL, Cunningham MD,
Eyal FG, editors. New York: McGraw-Hill; 2004.

Dana Iacob - Proceduri Neonatologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dana Iacob - Proceduri Neonatologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Daniela Iacob

Capitolul I. Examenul fizic al nou-născutului........................................11

K. Obţinerea probelor de sânge .......................................................42

CAPITOLUL I. EXAMENUL FIZIC AL NOU-NĂSCUTULUI

Examenul fizic al nou-născutului are loc în primele 12 de ore de viață și

A. Particularităţile morfologice ale nou-născutului la termen

Defecte ale capului

Gâtul este scurt, iar coloana vertebrală rectilinie.

Hemangiom capilar plan pe pleoape, buză, ceafă; dispare în câteva luni

Hemangiom cavernos tromboze, CID, ulceraţii

Nevi pigmentaţi pe spate, fese, (păr)

Pata mongoliană în regiunea lombosacrală și pe fese

Glandele sudoripare sunt inactive în perioada neonatală.

B. Adaptarea nou-născutului la viața postnatală

Fierul seric scade treptat.

Diareea de tranziţie: 6-7 scaune pe zi. Este consecinţa:

Se impune precauţie la administrarea antibioticelor şi

Deficienţa imunologică a nou-născutului determină:

8. Sistemul nervos central

Reflexele arhaice sunt tranzitorii, dispărând după vârsta de 6 luni.

C. Aspecte specifice perioadei neonatale

În formele icterice intense apare: somnolenţă, supt dificil, scădere

2. Scăderea fiziologică în greutate

4. Involuţia cordonului ombilical

5. Criza genitală (hormonală)

D. Anamneza și examenul general

piept), radierea - transmiterea, înălțimea și

Poate fluctua în funcție de greutatea la naștere.

Greutatea, lungimea, circumferința capului și

Medicul trebuie să examineze zona precordială, urmărind frecvența,

Se verifică dacă există hipospadias.

6. Extremitățile, coloana vertebrală și articulațiile

Din cauza poziției fetale, mulți nou-născuți prezintă picior talus

E. Aprecierea stării clinice a nou-născutului în sala de naşteri

scor 0: moarte aparentă.

Puls 0 sub 100 peste 100

Grimasă absent ţipăt slab ţipăt viguros

Respiraţie absentă neregulată regulată

F. Etape ale îngrijirilor în sala de travaliu

Profilaxia oftalmiei gonococice prin instilarea în sacul conjunctival a

Îngrijirea nou-născutului în sala de travaliu

G. Primele 48 de ore de viață

Scorul Silverman se va aprecia în caz de tulburări respiratorii:

Controlul regulat al glicemiei se face la 3, 6, 12, 24, 36 și 48 de ore

H. Prima săptămână de viață

La prematuri, orice stagnare ponderală sau mai ales scădere

Profilaxia anemiei şi a rahitismului carenţial.

I. Examene de bilanţ la externare

CAPITOLUL II. CATETERIZAREA ARTEREI OMBILICALE

Cateterizarea arterei ombilicale determină un acces direct pentru

Cateterizarea arterei ombilicale este un procedeu care implică riscuri

Se va folosi experinţa clinică individuală şi datele clinice relevante

b) joasă: cateterul se va plasa deasupra bifurcației aortei (la nivelul L4-

Se aşază nou-născutul sub radiant termic

Se apucă BO cu pensa dinţată aproape de artera de cateterizat.

H. Complicaţii ce pot apărea în timpul inserţiei

Se aplică o presiune blândă, dar fermă 30 – 60 de secunde.

Dacă inserţia cateterului este uşoară, dar fără reflux sangvin,

Se ligaturează ombilicul făcând o buclă şi cu cateterul pentru a

Notaţi cantităţile de sânge recoltate sau cu care spălaţi

K. Obţinerea probelor de sânge

L. Scoaterea cateterului arterial ombilical

CAPITOLUL III. CATETERIZAREA VENEI OMBILICALE