Muzeul Județean Buzău

Fronea Anamaria Elena Florina

Facultatea de istorie, anul II
Grupa H212
 Muzeul Județean Buzău este principala instituție muzeală din județul Buzău. În prezent, aceasta funcționează în clădirea fostului liceu
normal de fete construită între anii 1931 – 1937 (inclusă sub denumirea de Muzeul Județean Buzău, pe Lista monumentelor istorice din județul
Buzău).

Structura sa cuprinde 3 departamente (Arheologie, Istorie-Memorialistică, Artă plastică) și 4 colecții externe, una situată tot în Buzău și altele
situate în satele Colți, Măgura, Pârscov..

Sub egida instituției s-au publicat o serie de cărți („Biblioteca Mousaios”), 2 buletine științifice anuale („Mousaios” și „Analele Buzăului”),
cataloage și monografii, rod al activitatății științifice de cercetare
dusă în cadrul instituției muzeale.

Bazele sale au fost puse de către Basil Iorgulescu și dezvoltarea

colecțiilor a determinat mai multe etape de extindere. Actualul sediu
este al treilea.

Nu pot să nu-i menționez pe cei care m-au primit cu drag în

acest muzeu și m-au ajutat în compunerea acestei lucrări: Domnul
manager Daniel Costache, Daniel Garvăn, Gabriel Stăicuț, Cătălin
Dinu, Daniel Drîmbu.
 De cum am intrat în curtea muzeului, foarte interesant mi s-a părut așa numitul Muzeu Mobil. Un proiect care oferă posibilitatea de a
duce muzeul în comunități unde elevii, din mai multe motive, nu pot ajunge să-l viziteze. Așadar, daca voi nu veniți la muzeu, aducem noi
muzeul la voi!

Am început prin a vizita expoziția temporară „Decembrie 1989: între Revoluție și Crăciun”, sala fiind foarte bine organizată și pe lângă
exponate erau proiectate pe perete diferite documentare, plus panouri digitale informative.
 Sălile erau numerotate astfel încât să facă mai ușoară dar și logică, vizitarea muzeului de către vizitatori. Exponatele erau atent așezate și
organizate, cu panouri informative lângă.

Deși n am vizitat extrem de multe muzee, la câte am fost, la niciunul nu am

vazut ca exponentele ce nu se văd cu ochiul liber, să fie prevăzute cu lupe.
 Citând din HG nr. 1546 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile
clasate, ,, Se consideră corespunzător spaţiul care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este salubru;

b) are stabilitate microclimatică:

• umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru
care din anamneză se cunoaşte că şi-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiţii în consecinţă (eventual locale);

• temperatura nu trebuie să depăşească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.”

Astfel că am observat în fiecare sală a muzeului aparate ce indicau temperatura și umiditatea aerului.
 Cel mai mult m-a impresionat Expoziţia Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci aduce în atenţia publicului un
patrimoniu inedit, unic în ţară, legat de personalitatea primului globe-trotter român, Dumitru Dan, o personalitate marcantă a istoriei turismului a
cărei performanţă apare consemnată în Cartea Recordurilor din 1985. Vizitatorul este introdus în atmosfera începutului de secol XX când, la 1
aprilie 1910, din Bucureşti, Dumitru Dan împreună cu alţi 3 tineri români, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu şi Paul Pîrvu, au pornit într-o
călătorie în jurul lumii, însoţiţi de câinele ciobănesc, Harap. Pe tot parcursul călătoriei, globe-trotterii români au purtat costume naţionale
româneşti, au rupt 497 de perechi de opinci şi, pentru a se putea susţine material, au ţinut mici conferinţe-spectacol interpretând poezii, cântece şi
dansuri româneşti în marile oraşe şi capitale ale lumii, unele dintre ele adevărate spectacole în care şi-au etalat multiplele lor talente.
 În sala cu numărul 8 am poposit vreo ora jumătate, învățând să dansez ,,Banu Mărăcine” într-o mică încăpere unde pe jos erau pașii pe
care trebuia sa calci pentru ca în final să îi inveți, iar pe perete era un ecran pe care era ilustat un tânăr dansând.
Tot în sala 8 am dat de un fun zone cu jocuri interactive și de cultură generală.
 În sala dedicată artei, la Colecția Pictori Buzoieni, am fost plăcut surprinsă
regăsind un tablou al unui prieten drag.

În final nu voi spune decât că Muzeul Județean Buzău este pentru mine de
departe cel mai frumos și primitor din România, nu știu dacă datorită oamenilor
care m-au întâmpinat la intrare sau turului excepțional care a scos la iveală un
muzeu bine organizat, gândit cu pricepere și ingeniozitate. Din fericire nu a fost
ceva care să îmi displacă la acest muzeu.