Fronea Anamaria Elena Florina

Facultatea de istorie, anul II

Grupa H212

Doctrinele partidelor politice, Ediție îngrijită de Petre Dan, Editura

Garamond, București, Colecția ,,etos și logos”, p. 422.

,,Doctrinele partidelor politice” este un volum editat de Cultura Națională și Institutul

Social Român, publicat inițial în 1995. Acesta reunește conferințele prezentate în decembrie
1922 și apoi în prima jumătate a anului 1923, din inițiativa profesorului Dimitrie Gusti, de
personalități ce aparțin vieții academice-universitare dar și de oameni politici cu orientări
doctrinare diferite.

Conferințele au în general o solidă bază teoretică, filosofică, sociologică, etică, precum

și una istorico-politică, permițând o bună informare a cititorului asupra doctrinelor care își
disputau dreptul de a călăuzi viața social-politică în perioada dintre cele două războaie
mondiale și, în cea mai mare parte, chiar în zilele noastre, oferindu-i totodată, posibilitatea de
a aprecia valoarea lor teoretică și practică din perspectiva istorică actuală.

Scopul organizării ciclului de conferințe asupra doctrinelor politice, de către Insitutul

Social Român, n-a fost să se aducă în discuție publică ideile politice ale partidelor din
România, ci să se ofere, într-un sistem, o serie de prelegeri teoretice privitoare la doctrinele
politice.

În concepția lui Dimitrie Gusti, partidul politic este o asociație liberă de cetățeni, uniți
în mod permanent prin interese și idei comune, de caracter general, asociație ce urmărește în
plină lumină publică, a ajunge la puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic social.

Nicolae Iorga consideră că doctrina naționalistă nu este fără îndoială o doctrină nouă și
că în dezvoltarea unei societăți nu este deloc bine să apară noutăți în afară de nevoile
tradiționale de dezvoltare seculară a poporului pentru care se anunță o doctrină. Prin urmare,
ca întâi element explicativ al doctrinei naționaliste, este starea de conștiință pe care au avut-o
întemeietorii acestei doctrine, în forma ei cea mai nouă, care nu sunt și creatorii ei în forma
originală: un fel de naționalism instinctiv și foarte democratic. A existat fără să fi împrumutat
de nicăieri, un vechi naționalism instinctiv la poporul român, un naționalism democratic.
Nicolae Iorga afirmă că nu națiunea noastră a fost creată de un stat, ci statul nostru a fost creat
de o națiune. A fost un instinct naționalist și democratic la însiși începătorii întemeierii celor
două domnii ale noastre care, poate , nu s-au bătut între ele, deși aveau interese contrare, decât
rare ori în trecutul lor, tocmai, pentru că fiecare din aceste două țări aveau conștiința că
reprezintă de fapt același suflet și servește țara cu cu aceleași mijloace luate din același fond
adânc al națiunii.

C. Rădulescu-Motru vorbind despre concepția conservatoare în legătură cu concepția

de progres, spune despre concepție că nu este totuna cu programul conservator. Concepția este
rațiunea de a fi a conservatorismului în istoria politică a popoarelor, pe când programul este
rațiunea de a fi a unui partid conservator într-un anumit moment și într-o anumită țară.
Concepția conservatoare este aceeași la toate partidele conservatoare, într-o epocă de cultură,
cel puțin în Europa, pe când programele pot fi diferite de la popor la popor. Negreșit,
activitățile politice ale partidelor conservatoare din fiecare țară depind de programele lor, dar
nu mai puțin programele trebuie să mențină unitatea de concepție, fiindcă numai unitatea de
concepție face să dureze rezultatele dobândite de fiecare partid conservator în țara sa.

În concepția lui Virgil Madgearu, elementele constitutive ale unei doctrine politice
sunt două: o concepție asupra situației sociale sau/ și asupra evoluției sociale, și un ideal
social. După spusele lui, războiul mondial a avut mare impact asupra țăranului nu numai prin
faptul împroprietăririi, care l-a transformat în om liber. Războiul , ca atare, l-a scos pe țăran
din vechea sa viață cu orizontul mărginit al casei și satului, lărgindu-i enorm orizontul prin
impresiile lăsate în mintea și sufletul lui de zguduirea mare a lumii. Această transformare a
sufletului țărănesc a făcut ca țărănimea să se găsească alături de toate elementele muncitoare,
prin faptul că în timpul războiului a putut să constate același tratament vitreg al acestor două
clase, muncitorimea și țărănimea.

Despre liberalismul economic ne vorbește G. Tașcă, care evidențiază principiile pe

care se sprijină: legile economice naturale, ideea de stat și nu în ultimul rând utilitatea socială.
Greșeala mare a acestei doctrine, sprijinită pe ideea de libertate, este că nu a băgat de seamă
că însuși libertatea uneia dintre părțile în conflict –libertatea muncii- era suprimată.

Deosebirea între ideea conservatoare și cea liberală e că cea dintâi e o doctrină de

rezistență, pe când cea de-a doua e o doctrină de progres. Una trage înainte, cealaltă înapoi.
Așa încât fiecare pas în dezvoltarea socială reprezintă o izbândă pentru liberalism și o
înfrângere pentru conservatorism.

Neoliberalismul este liberalismul regenerat al vremii noastre; el își datorează ființa

tocmai minunatului dar al ideii liberale de a înmuguri în fiecare primăvară socială.
Neoliberalismul nu înseamnă recunoașterea indiferentă și lașă a stărilor sociale existente, și nu
se mulțumește să consacre realizarea beneficiilor liberalismului numai pentru cei puțini; el
este o acțiune pentru libertatea tuturor, urmărește, după expresia englezească, ,,egalitatea de
oportunitate”, sau, cu un echivalent românesc cam neprecis și uzat ,,dreptatea socială”.

Prelegerea ținută de Nicolae Petrescu are la bază anarhismul. Există anarhism și în

România? O mișcare propriu-zisă de anarhism militant sau de teoriticieni anarhiști nu avem,
de bună seamă. Dar avem un anarhism latent, ascuns și cronic. Funcționarul care nu-și face
datoria, ministrul care violează legea, guvernul sau partidul care încalcă Constituția, toate
aceste cazuri atât de frecvente în viața noastră socială, sunt fapte cu caracter anarhic. În acest
sens există un anarhism și în țara noastră.

Volumul, a început prin a prezenta într-un mod într-adevăr științific analiza a ceea ce
este un partid politic iar în conferințele care au urmat, s-a încercat, de diferiți autori,
expunerea doctrinelor politice ale partidelor respective și modul în care aceste doctrine, prin
intermediul organelor care v-au fost desccrise sub numele de partide politice, funcționează,
trăiesc și lucrează în viața politică de toate zilele, așadar procesul de realizare al ideilor, care
constituie desfășurarea istoriei politice a omenirii.