Istoricul Jocului de baschet

Student Coman Cristina Simona

Specializarea: Kinetoterapie și Motricitate Specială
Anul al II lea
Disciplina: Fundamentele științifice ale jocurilor sportive/
Baschet Universitatea

Baschetul este unul dintre cele mai apreciate sporturi din lume, datorită
spectacolului oferit de protagoniștii săi, fiind un sport de echipa, foarte dinamic,
imaginativ, intuitiv, spontan, solicitand atat inteligenta, cat si pregatirea fizica a
celui care il practica. 
In anul 1891 Dr. James Naismithr de la YMCA(Asociaţiei Creştine
pentru Tineri ) , din Springfield, Massachusetts, la initiativa sefului
departamentului de Educatie Fizica ,a gasit si dezvoltat un joc care sa poata sa
fie practicat de studenti in timpul iernilor geroase ,in salile de sport.
James Naismith s-a inspirit de la vechile populații incașe, aztece și maya care
practicau un joc în care mingea era aruncată într-un inel din piatră, care stătea
suspendat pe un zid.
 Documentele indienilor mayasi, din America Centrala, descoperite la
Yucatan, in Mexic atesta faptul ca ei practicau un ritual  “pok-ta-pok” sau
“tlatchtli in onoarea zeului Quetzoalcoat, reprezentat ca un sarpe cu pene. Jocul
se desfasura pe un teren plat, dreptunghiular, de 30-40 metri lungime si 10-15
metri latime, inconjurat de ziduri cu o inaltime de 7-8 metri. Cate un disc, cu
diametrul de 35-60 de centimetri, cu un orificiu in mijloc, era asezat
perpendicular cu solul, la o inaltime de 2,70 metri, in fiecare jumatate de teren.
Scopul jocului era de a face sa treaca o minge, prin inelul decupat in discul
suspendat, din terenul adversarului. Capitanul echipei care pierdea era cel
sacrificat in cinstea zeului  Quetzoalcoat.
Inspirat de jocul din acest ritual doctorul a asezat doua plase de pescuit pe doua
rame de lemn, la trei metri inaltime.Studentii ce participau la joc trebuind sa
introduca mingea in aceste cosuri, pentru a marca un punct. Inaltimea cosului
impunea forta si precizie.
 Treptat, jocul de baschet a ajuns să fie răspândit pe întreg globul, iar
Luther Gulick (1865-1918) a devenit astfel primul președinte al Comitetului
pentru Baschet (1895-1905. Cum în anii 1930 erau mai multe ligi de baschet,
dar nici o organizație care să le coordoneze pe toate , în 1946, pe data de 6 iulie,
proprietarii unor săli de sport s-au întâlnit la New York pentru a a semna
înființarea National Basketball Association (NBA).

La inceptul lui jocul de baschet a avut 13 reguli de bază, insa in prezent

a ajuns să aibă peste o sută de reguli, pastrand principiile de bază .
Primul meci a avut 50 de jucători . Apoi s-a redus la 18 participanți. Astfel,
jocul de baschet s-a jucat în formula 9 contra 9. În anul 1897 s-a ajuns la forma
actuală, adica  5 contra 5.
Obiectul de joc folosit inițial a fost mingea de fotbal (soccer), dar datorita
problemelor de indemanare si dribling a fost inlocuita, astfel ca in   1894 a fost
creata prima minge de baschet. Ea era din piele de culoare maro și a fost legată
cu un șiret.Datorita deteriorarii rapide a siretului in 1929 a aparu o noua mine cu
siretul ascuns. În 1942 a fost produsă mingea de baschet în forma sa actuală.
Coșul a fost de fapt, un coș de fructe cu o inaltime de 3,05 metri (la fel ca si
astazi ).Initial cosul nu avea fundul taiat ,astfel ca dupa fiecare aruncare reusita,
se facea pauza si cineva urca pe o scara sa recupereze mingea.
În primii ani, coșul nu a avut panou. El a aparut din necesitatea de a opri
spectatorii jocului sa intervina. In prima faza a fost de sarma, apoi din lemn,
pentru ca in anul 1909 sa fie din ceramica.
Din anul 1939 panoul se afla in teren, la 1,20 metri de linia de fund.
Primul meci de baschet s-a jucat pe puncte ,in doua reprize de cate 15 minute
fiecare. Indiferent din zona în care s-a marcat, valoarea unei reușite era de un
punct. De asemenea, se acorda un punct oponentului dacă o echipă era
sancționată cu trei faulturi în succesiune. Primul meci de baschet, desfășurat în
decembrie 1891, s-a încheiat la egalitate, scorul fiind de 2-2.

Ulterior timpul de joc a fost mărit și a ajuns la două reprize de câte 20 minute
fiecare. Jocul nu a fost prelungit dacă cele două echipe se aflau la egalitate în
momentul epuizării timpului de joc. Această situație s-a schimbat după ce jocul
de baschet a devenit o competiție atractivă și s-au format tot felul de
campionate. 
La începuturi, departajarea între două echipe care au terminat timpul
regulamentar de joc la egalitate se făcea sub forma regulii „morții subite”.
Adică cine marchează primul este declarat câștigător, indiferent că era vorba
despre un coș din acțiune sau despre o aruncare liberă. La începutul anilor 1960
s-a ajuns la concluzia că această metodă nu este corectă si s-a introdus repriza
de prelungiri, astfel ca la ora actuală se joacă o repriză de prelungiri de cinci
minute. Ulterior se joacă atâtea reprize suplimentare, cu durata de cinci minute,
până când una dintre protagoniste are mai multe puncte înscrise decât cealaltă la
epuizarea unei astfel de reprize suplimentare.Un meci se poate încheia la
egalitate cu condiția ca celălalt meci să nu se termine la egalitate.
Baschetul a fost gandit ca o disciplina colectiva, astfel ca  jocul de pase a fost
încurajat.Un jucător nu avea voie să dribleze mingea mai mult de o dată . În
1909 s-a permis driblingul nelimitat. Astfel, această manevră s-a transformat
dintr-o opțiune defensivă, într-una extrem de eficientă pentru a ataca coșul. În
1927, pentru două săptămâni, driblingul a fost interzis, însă s-a revenit asupra
lui.
Aruncarea liberă a fost introdusă în jocul de baschet în 1894 și valora, similar
unui coș marcat din acțiune, un punct. Inițial, distanța de la care s-au executat
aruncările libere a fost de 6.4 metri. Un an mai târziu linia aruncărilor libere a
fost adusă mai aproape, la 4.5 metri, distanță păstrată în zilele noastre. Orice
component al unei echipe putea să execute aruncarea liberă, astfel încât cel mai
bun executant dintr-o echipă era trimis la linia de pedeapsă, chiar dacă un coleg
al său a fost faultat. În 1924 s-a reglementat faptul că jucătorul faultat trebuie să
execute aruncarea sau aruncările libere. Doi ani mai târziu s-a stabilit că orice
coș din acțiune valorează două puncte, iar aruncarea liberă valorează în
continuare un punct.
La început un jucator era descalificat la doua greseli. În anul 1911, regula s-a
modificat, un jucător fiind descalificat la patru greșeli personale. În 1945 s-a
schimbat din nou, jucătorul fiind descalificat la cea de-a 5-a greșeală personală,
regulă păstrată și azi în toate competițiile cu excepția NBA( 6 greseli ,deoarece
timpul de joc este mai mare cu 8 minute).

Abaterea de pași  se penaliza cu greșeală personală. În 1922 acest lucru s-a

schimbat, iar pentru o abatere de pași sau pentru alergarea cu mingea în mână
arbitrul a intervenit și a acordat posesia mingii celeilalte echipe. Regula este
păstrată și în zilele noastre.

Linia de centru și abaterea de teren au fost implementate în anul 1932. Până

atunci echipele aflate în ofensivă se foloseau de întreaga suprafață de joc.
Implementarea regulii a ajutat defensiva, dar în același timp a creat din jocul de
baschet o disciplină în care toți jucătorii atacă și se apără. În anul 1993 a fost
implementată regula potrivit căreia echipa aflată în atac trebuie să treacă mingea
dincolo de centrul terenului în decurs de zece secunde de la repunere. Această
regulă a fost adaptată ulterior, NBA și FIBA reducând-o la opt secunde în anul
2000.
În anul 1936 a fost introdus spațiul de trei secunde pentru a împiedica jucătorii
aflați în atac să staționeze sub coșul advers. Atunci când a fost implementat,
spațiul de trei secunde a avut o lățime de 1.8 metri și se întindea de la linia de
fund până la linia aruncărilor libere. Spațiul de trei secunde a fost dublat în
1951, lățimea devenint de 3.65 metri, pentru ca în zilele noastre să fie de 4.9
metri atât în NBA, cât și în FIBA.
Atacul a fost favorizat din anul 1944, atunci când a fost implementată regula
interferenței. Jucatorii nu mai puteau bloca aruncările la coș a căror traiectoria
era deja descendentă. Regula a fost implementată pentru a-l împiedica pe
legendarul George Mikan să-și oprească adversarii din drumul spre coș. Mikan
acționa similar unui portar în alte discipline sportive.
In anul 1949 s-a permis antrenarea echipelor în timpul meciurilor Antrenorii
puteau să se adreseze jucătorilor în pauza dintre reprize.

În 1958 a fost implementată interferența ofensivă. Aceasta a fost adoptată

pentru a-l împiedica pe celebrul Bill Russell să direcționeze în coș, de deasupra
inelului, toate mingile aruncate spre coș de colegii săi.

Aruncarea de trei puncte a fost implementată pentru prima dată de American

Basketball League, în 1961. FIBA a introdus semicercul de trei puncte în 1967,
NBA în 1977, iar NCAA în 1980. In timp linia semicercului care delimita o
reușită de trei de una de două puncte a suferit mai multe modificări.

Timpul de atac nu a fos introdus la inceput in joc, ca o modalitate de a

revoluționa jocul, de a recastiga atentia publicului .

Baschetul masculin a fost prezentat publicului amator de jocuri sportive intr-un

turneu demonstrativ din 1904. In anul 1936 a fost inclus pentru prima dată la
Jocurile Olimpice de vară din Berlin .

Baschetul feminin a luat naștere în anul 1892 la Colegiul Smith din

Northampton, Massachusetts, când Senda Berenson, profesoară de educație
fizică, a modificat regulile lui James Naismith și le-a adaptat femeilor. 
Imediat după capitularea armatelor germane din Primul Război Mondial,
conducerea Inaltului Comandament Nord-American s-a hotarât să doneze
tuturor ţărilor care au facut parte din Coaliţie echipament sportiv. Astfel, în
România au ajuns câteva mingi de baschet şi panouri din lemn, cu inele din
sârmă.

In Romania primele meciuri de baschet s-au ținut în 1920 și timp de trei ani
acest sport nou s-a practicat în liceele din București. Tot în acea perioadă s-au
organizat primele astfel competiții interșcolare

Primul regulament al jocului de baschet romanesc a fost publicat în cotidianul

“Ecoul sportiv”, din data de 4 decembrie 1921, în articolul intitulat ”Mingea la
coş”.

În 1924, baschetul este introdus în programa Institutului de Educaţie Fizică din

Bucureşti.

Primele cluburi de baschet romanesc iau nastere in anul 1928, la cluburile

Sportul Studențesc, Juventus sau T.C.R.

In anul1929 este organizat primul campionat bucureştean.

In anul 1931, în data de 10 noiembrie, este fondată Federația Română de

Baschet și Volei (FRBV), membru fondator al Federatiei Internationale de
Baschet (FIBA) din anul 1932.Tot atunci este organizat și primul campionat
regional masculin la care participă 150-200 sportivi legitimați.

În 1934 echipa Juventus Bucureşti, care a fost prima echipă românească ce

participa la un turneu continental, chiar daca nu aduce victorie.

Un an mai târziu, România participă la prima ediţie a Campionatului European

de baschet, care s-a desfăşurat la Geneva, ”tricolorii” clasându-se pe ultimul loc,
din zece selecţionate participante.

Din 1936, baschetul începe să prindă rădăcini și în alte oraşe ca Sibiu,

Timişoara, Iaşi şi Braşov. În București erau înregistrate oficial 32 de echipe în
acel an.

Astfel, începând cu anul 1947 sunt organizate campionate republicane, se

participa la primele Jocuri Balcanice din 1946 și se organizează anual
campionate școlare.
 Incepand cu 2010, jocul de baschet “trei contra trei”, care se practica, pana la
acea data, numai ca sport recreativ, a fost recunoscut oficial, in 2012
organizandu-se si primele campionate mondiale pentru aceasta formula.

“Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din

lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice
și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate
acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de
sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă”. Wikipedia

Sursă: historia.ro , nba.com, fiba.basketball, ncaa.com,

hooptactics.net, Baschet - Wikipedia , Unitedhoops.ro