SUniversitatea de Educatie Fizica si Sport

Prezentare
la
Jocuri Sportive
Tema: Baschetul

A elaborat :Mazur David

Grupa 109
A verificat:
Profesor de Jocuri sportive -Baschetul
 Cuprins 
•1 Definitie
• 2Istoric
•3Regulament
•3.1Terenul de joc
• 4 dezvoltarea sportului pe parcursul timpului
Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea,
precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor,
toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și
rezistență nervoasă.
Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii în coș; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul
jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri.
Actele fizice nesportive (fault) sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea
(încălcări).

De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de
poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor
ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au
viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul
competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile
ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

Primul teren de baschet, cel din Colegiul Springfield.

Vechile populații incașe, maya și aztece practicau un joc în care mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat
orizontal pe un zid. Băștinașii din Florida aveau o țintă formată dintr-un coș de nuiele iar indienii din America plasau un fel
de coș în trunchiuri de copac.

În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din statul Massachusetts, SUA, pe numele său James Naismith,
încercând să facă mai variate lecțiile de educație fizică ale studenților, cu un conținut mai atractiv și mai dinamic, fără
condiții materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi și a înlocuit poarta cu un coș
suspendat pe un perete. Astfel a luat naștere sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket = coș, ball = minge).

La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe
formate din 5 jucători pe teren. Jocul se răspândește în Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din
1904 (de la St. Louis). În 1932 se constituie Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.) și din 1935 se dispută
Campionatele Europene.
Baschetul (basket-ball) este, astazi, unul dintre cele mai indragite sporturi de echipa, foarte
dinamic, imaginativ, intuitiv, spontan, solicitand atat inteligenta, cat si pregatirea fizica a celui care
il practica. Istoria baschetului s-a scris in mai multe etape. Cel mai vechi joc, asemanator cu ceea
ce numim, in prezent, baschet, este descris in documentele indienilor mayasi, din America
Centrala, descoperite la Yucatan, in Mexic. Este vorba despre “pok-ta-pok” sau “tlatchtli”, pe care,
mai tarziu, prin secolul al XIV-lea, il practicau si aztecii (populatie amerindiana stabilita intr-o insula
din lacul Texcoco, de pe Valea Mexicului), in onoarea zeului Quetzoalcoat, reprezentat ca un sarpe
cu pene. Jocul se desfasura pe un teren plat, dreptunghiular, de 30-40 metri lungime si 10-15
metri latime, inconjurat de ziduri cu o inaltime de 7-8 metri. Cate un disc, cu diametrul de 35-60
de centimetri, cu un orificiu in mijloc, era asezat perpendicular cu solul, la o inaltime de 2,70 metri,
in fiecare jumatate de teren. Scopul jocului era de a face sa treaca o minge, prin inelul decupat in
discul suspendat, din terenul adversarului. Capitanul echipei care pierdea era cel sacrificat in
cinstea zeului  Quetzoalcoat.

Varianta moderna a baschetului a fost inventata de catre canadianul James Naismith.

Inca din copilarie, acesta dovedise un interes deosebit pentru sport si, in pofida faptului ca mare
parte din zi muncea la ferma parintilor sai, intotdeauna avea energia necesara pentru diverse
jocuri, alaturi de alti copii. La varsta de 22 de ani isi incepe studiile universitare la McGill, in
Montreal, urmand, in paralel, cursuri de educatie fizica si practicand rugby de performanta. La
trezeci de ani, paraseste Montrealul, pentru a se stabili in Statele Unite ale Americii. 

Se specializeaza in psihologie, in studiul Bibliei si, in continuare, in sport, devenind

profesor la “International Young Men’s Christian Association” (Y.M.C.A.), din Springfield,
Massachusetts. Clasa de care raspundea era in mod deosebit indisciplinata, motiv pentru care
directorul institutiei ii cere sa gaseasca o solutie pentru a-si tempera elevii.

Fiind iarna si neputand sa ii antreneze pe elevi in vreun sport in aer liber, dar crezand cu fermitate
in dictonul “Mens sana in corpore sano” (“Minte sanatoasa in corp sanatos”), le-a propus un curs
de gimnastica suedeza, la care, insa, elevii sai nu marseaza. Avea nevoie de o alta idee, de un sport
care sa fie practicat in sala si care sa se desfasoare, eventual, intre sezonul de fotbal american si cel
de base-ball. 

Inspirat de vechiul “pok-ta-pok”, Naismith a asezat doua plase de pescuit pe doua rame
de lemn, la trei metri inaltime, participantii la joc trebuind sa introduca mingea in aceste cosuri,
pentru a marca un punct. Cosul fiind la inaltime, jocul necesita si precizie si forta.

A stabilit rapid si cateva reguli de baza: niciun jucator nu avea voie sa alerge cu mingea in
mana (aceasta trebuia pasata rapid), nu se admiteau contacte “soc”, in forta, orice jucator putea sa
obtina mingea, in orice moment si in orice loc de pe teren. Si-a denumit jocul “basket-ball” (minge-
cos). Dupa primul meci, in care s-a inscris un singur punct, elevii, entuziasmati, au vrut sa
denumeasca jocul “Naismith-ball”, spre amuzamentul profesorului, care a refuzat, insa. Primul meci
“oficial” a avut loc pe data de 11 martie 1892, intre echipa elevilor si a profesorilor de la Asociatia
Springfield, elevii castigand cu 5-1. In acelasi an, basket-ball-ul a fost adaptat pentru a fi jucat si de
catre fete.

Din 1936, baschetul a devenit sport olimpic (din 1976 fiind admis si baschetul feminin), iar in 1950
s-a organizat primul Campionat Mondial, in Argentina. In anii 2000, baschetul este, incontestabil, un
sport mondial, pe langa americani, echipe foarte puternice avand Spania, Argentina, Grecia.
Jocul de baschet se desfasoara intre doua echipe a cate cinci jucatori, care trebuie sa ii
impiedice pe adversari sa introduca mingea in cos, defensiva fiind, asadar, foarte importanta,
jucatorii incercand, in acelasi timp, sa profite de orice greseala a celeilalte echipe, pentru a
recupera mingea. Va fi castigatoare echipa care inscrie cele mai multe cosuri. Dimensiunea
standard a terenului este de 28 m/15 m. Cosul, facut din metal, plastic sau lemn, cu un
diametru de 40 de centimetri, se monteaza la trei metri inaltime. Mingea are o circumferinta de
75-80 de centimetri si nu trebuie sa depaseasca greutatea standard de 600 de grame. Jocul se
desfasoara in patru reprize, a cate 10 minute. Un meci de baschet nu se poate termina la egalitate,
de aceea, in astfel de situatii, au loc prelungiri, de cate cinci minute, pana la departajare. Un
jucator nu poate sa pastreze mingea mai mult de cinci secunde, decat daca o loveste in continuu
de podea, dribland, iar echipa nu trebuie sa depaseasca 24 de secunde fara sa arunce la cos.

Incepand cu 2010, jocul de baschet “trei contra trei”, care se practica, pana la acea data,
numai ca sport recreativ, a fost recunoscut oficial, in 2012 organizandu-se si primele campionate
mondiale pentru aceasta formula.

Dintre toti sustinatorii acestui sport, cel mai cunoscut este, de departe, Barack Obama,
presedintele SUA, bun jucator de baschet inca din liceu si care nu a incetat sa il practice nici chiar in
timpul campaniei electorale.