Baschet 2011 Ciocoiu Lucica Editura

Cuvânt înainte
Astăzi, preocupările moderne ale copiilor şi tinerilor, au în centrul lor

calculatorul sau parcurgerea programelor şcolare foarte încărcate, cu teme
pentru acasă şi cerinţe impuse la fiecare disciplină, motiv pentru care, se simt
uneori lipsiţi de energie sau indispuşi, iar marea majoritate nu este interesată de
activitatea fizică.
Jocul de baschet, poate oferi soluţii în acest sens, prin beneficiile sale
asupra organismului şi nu numai, deoarece practicarea lui implică o mobilizare
superioară a întregii personalităţi, sub aspect cognitiv, afectiv, practic, moral,
etc.
Plăcerea de a juca baschet este direct proporţională cu reuşita
execuţiilor.Acestea nu sunt realizabile fără un bagaj minimal tehnico-tactic.
Totul începe simplu…..o minge, un coş şi dorinţa de a juca. De ce? Răspunsul
poate fi simplu: pentru că aţi vizionat un meci televizat, s-a organizat un
campionat în oraşul vostru, pentru că îl învăţaţi la şcoală în lecţiile de educaţie
fizică, aveţi un prieten care face performanţă, eşti student la Facultatea de
Educaţie Fizică şi Sport…acestea sunt doar câteva argumente care vă pot
determina să începeţi practicarea jocului de baschet.
Scopul materialului, este de a prezenta sintetic, o imagine obiectivă a
ceea ce reprezintă jocul de baschet, şi în special ideea că prin efectuarea
elementelor, procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice din conţinutul acestuia, se
solicită participarea alternativă sau simultană, simetrică sau asimetrică a tuturor
segmentelor corpului, iar cei care-l practică descoperă noi posibilităţi de
mişcare. Astfel mişcările executate în timpul jocului, cu şi fără minge, sunt
variate, complexe şi eficienţa acestora condiţionează şi dezvoltarea calităţilor
motrice.
Lucrarea structurată pe şase capitole, se adresează celor care doresc să
descopere jocul de baschet într-un mod simplu, accesibil dar argumentat
ştiinţific din punct de vedere teoretic şi practico-metodic în calitate de viitori
practicanţi, profesori, antrenori sau chiar jucători actuali.
Capitolul 1 reface traseul apariţiei jocului de baschet, punctându-se
datele de referinţă în evoluţia acestuia.
Capitolul 2 prezintă generalităţi despre jocul de baschet.
Capitolul 3 tratează conţinutul tehnic fundamental al jocului şi traseul
metodic de instruire.
Capitolul 4 argumentează necesitatea găsirii soluţiilor pentru corectarea
greşelior de tehnică, se propune un traseu metodic, sunt precizate tipurile de
greşeli, cauzele.
Capitolul 5 abordează noţiunile fundamentale din conţinutul tactic al
jocului şi prezintă traseul metodic de instruire.
1
În capitolul 6 sunt selectate noţiunile terminologice de bază specifice
jocului şi regulamentului.
Conţinutul lucrării are la bază valorificarea experienţei şi materialelor
unor autori care au completat permanent cunoştinţele teoretice, practice şi
metodice ale jocului, printre care amintim: L. Teodorescu, T. Predescu, D.
Colibaba-Evuleţ, C. Hânsa, C. Negulescu, L. Vasilescu, F. Popescu, C. Ciorbă,
A Moanţă, ş.a).
În speranţa că am reuşit declanşarea acelor resorturi activatoare interne
care să determine şi să susţină procesul şi efortul pentru practicarea jocului,
recomand conţinutul informaţional din acest material tuturor celor care iau
contact cu baschetul.
Cu siguranţă noutatea în jocul de baschet va continua iar efortul celor
implicaţi în acest “fenomen” se va materializa în performanţele viitoare.
Autoarea
2
CAPITOLUL 1
EVOLUŢIA JOCULUI DE BASCHET
1 1. DATE DE REFERINŢĂ ÎN EVOLUŢIA

JOCULUI DE BASCHET
Baschetul este un joc sportiv de echipă foarte dinamic, ce se regăseşte

în categoria jocurilor inventate. Se caracterizează prin precizie, o mare
creativitate a execuţiilor tehnico-tactice, talie înaltă, reprezentând unul dintre
cele mai urmărite jocuri sportive de pe planetă, cu peste două miliarde de
spectatori şi telespectatori.
Apariţia acestuia a fost

o necesitate a manifestării
dorinţei de mişcare, de
practicare a exerciţiului fizic
sub această formă. Noul joc
inventat a determinat varietate
şi atractivitate în cadrul
lecţiilor predate studenţilor şi
liceenilor, a descoperit o nouă
latură a activităţii sportive.
Figura 1.1 Locul apariţiei jocului de baschet
Soluţia a fost găsită

de tânărul profesor de origine
canadiană (Almonte, Ontario)
James A. Naismith de la
Colegiul Springfield (S.U.A.)
care rămâne probabil “primul
şi cel mai faimos jucător de
baschet din toate timpurile”.
(Figura 1.2)
Figura 1.2 James Naismith –
INVENTATORUL JOCULUI DE BASCHET
3
Astfel în decembrie 1891 acesta inventează un joc ce se regăsea în
categoria celor colective, cu posibilităţi de a fi practicat atât în sală cât şi în aer
liber, denumit „Naismith-ball”, iar mai târziu „Basketball” (minge la coş).
Jocul a avut încă de atunci, un contact fizic limitat. Etimologia cuvântului
(Amer.Engl.) este prezentată în figura 1.3.
Figura 1.3 Etimologia cuvântului “basketball”
Spre deosebire de alte jocuri sportive care necesită participarea unui

număr mare de jucători, echipament sofisticat, pentru baschet este necesară o
minge, un coş şi dorinţa de a învinge.Acesta a constituit punctul de plecare al
ideii inventatorului –o minge de fotbal, un coş din nuiele pentru cules
piersicile (primul coş de baschet din istorie) şi dorinţa de mişcare.
Primele instalaţii au fost două coşuri cu piersici fixate pe pereţii opuşi
ai sălii, mingea utilizată a fost cea de fotbal (1981-1983). Aceasta a fost
înlocuită cu cea de baschet în 1894 (Figura 1.4 a, b,c, d).
a. b.
c. d.
Figura 1.4 (a, b, c, d) Primele coşuri în jocul de baschet
4
La primul meci de baschet din istorie, au intrat pe teren 18 jucători
(studenţi), jocul s-a disputat 9 la 9, după 13 reguli, unde s-a înscris un singur
coş de către William R.Chase - primul marcator din istoria baschetului.
Conţinutul celor 13 reguli de la baza jocului de baschet elaborate la acea
vreme, sunt prezentate schematic în figura 1.5, majoritatea dintre ele fiind
păstrate şi astăzi.
Figura 1.5 Conţinutul celor 13 reguli originale
5
elaborate de J. Naismith
Naismith a gândit desfăşurarea jocului după următoarele principii,
actuale şi în jocul de baschet modern (figura 1.6):
1. Jucătorul aflat în posesia mingii nu trebuie să se deplaseze atât timp
cât o deţine.
2. Coşul este plasat orizontal deasupra capetelor jucătorilor.
3. Violenţa să fie pe cât posibil eliminată.
4. Mingea aparţine jucătorului din momentul în care el o poate prinde,
fără a încerca luarea ei prin contact personal.
Figura 1.6 Principiile jocului de baschet
Date din istoria baschetului:

1892 –Senda Berenson a fost prima care a predat jocul de baschet şi
fetelor, cu reguli puţin modificate în cadrul Smith Colege.
1893 – 1894: Prima carte de baschet a apărut la New York – „Jocul
de Basket-ball” – autori Naismith şi Gullick. Se dau două scheme de
6
aşezare în teren a echipelor din 5 – 9 jucători, în funcţie de
dimensiunile terenului 27 / 13 (Figura 1.7).
Figura 1.7 “Basketball”-prima carte de baschet
1893: primul regulament al jocului de baschet.

1895: practicarea jocului de baschet de către fete (S. U. A.) –
baschetul a fost primul joc sportiv în care fetele au apărut în
competiţii.
1897: primul joc 5 : 5 disputat între Universitatea Yale –
Universitatea Pennsylvania s-a încheiat cu scorul de 32 – 0.
1898: o echipă nord-americană apare la Paris.
1905: prof. dr. Schmidt introduce jocul de baschet în Germania.
1906: apare şi în Franţa.
1931 : se înfiinţeză FRB ( Federaţia Română de Baschet).
1932: se înfiinţează Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA) cu
sediul la Geneva – România este şi ea membru fondator.
1934: Consacrarea baschetului în S.U.A. când în arena de la
Madison-Square – Garden din New York, echipa New York City
învinge cu 25 – 18 Universitatea Notre-Dame în faţa a 16.000 de
spectatori.
1935: primul Campionat European masculin la Geneva, pe care îl
câştigă Letonia. A participat şi echipa României.
1936: baschetul este introdus la Jocurile Olimpice de la Berlin, unde
s-au prezentat 22 de echipe, finala disputându-se între S.U.A. -
Canada (19 – 18).
1949 –liga profesionistă masculină NBA.
1950 şi 1953: FIBA a introdus baschetul la Campionatul Mondial
(masculin şi feminin).
1997 –liga profesionistă feminină WNBA.
7
În România principalele date care vizează apariţia şi evoluţia jocului
sunt următoarele:
1921 – 1922: jocul de baschet este „importat” de ţara noastră din
S.U.A. prin intermediul societăţii americane Y.M.C.A. (Young
Men’s Christian Association). Societatea Y.M.C.A.organizează,
pentru elevii unor licee mari din capitală, jocuri demonstrative de
baschet.
Iunie 1922: se organizează prima competiţie de baschet pentru
echipele şcolare. Se înscriu cinci echipe, finala disputându-se între
echipele liceelor Mihai Viteazul şi Spiru Haret (9–5).Liceul Mihai
Vitezul este prima instituţie care a beneficiat de teren regulamentar
de joc.
1924: baschetul este practicat şi de studenţii ANEF.
1929: primul campionat pentru echipe de cluburi – între 6 echipe –
cu sistem eliminatoriu, câştigat de echipa Tenis Club Român
(T.C.R.).
1931: ia fiinţă Federaţia Română de Baschet şi Volei.
1932: – la Geneva are loc afilierea F.R.B. la F.I.B.A. România
devine membru fondator alături de Anglia, Argentina,
Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveţia şi Portugalia-apare
„Regulamentul jocului de baschet comentat”autor Niculae Duţescu.
1933: primul campionat de baschet; au fost înscrise 6 echipe, finala
disputându-se între T.C.R. – Sportul studenţesc (9 – 7).
1934: – în Cehoslovacia (Praga) are loc primul turneu în străinătate
al unei echipe româneşti de baschet (echipa Juventus). Tot pe
parcursul acestui an se organizează primului campionat universitar
masculin bucureştean ANEFS – Drept.
1935: Geneva – participăm la primul Campionat European ocupând
locul 10, din tot atâtea echipe.
1944: baschetul are caracter de masă.Se participă la primele Jocuri
Balcanice (1946), se organizează campionate republicane (începând
cu anul 1947), campionate şcolare, universitare .
1950: primul campionat naţional pe care îl câştigă la băieţi „Metalul
23 August” şi la fete C.S.U. Bucureşti.
1955: Campionatul European de la Budapesta – echipa masculină
ocupă locul VII.
1957: Campionatul European de la Sofia – locul V – România –
Finlanda (71 – 64), cea mai bună performanţă.
8
1962: Campionatul European din Franţa (Mulkouse) – echipa
feminină ocupă locul IV, prima dată când se califică într-o
semifinală.
1964: Budapesta – locul IV, echipa feminină.
1965: Budapesta – Jocurile Mondiale Universitare. România –
S.U.A– prima partidă masculină internaţională oficială cu o
selecţionată a S.U.A. încheiată cu scorul (60 – 69).
1966: Cluj-Napoca – echipa feminină ocupă locul IV în urma unei
dispute cu URSS (65 – 67). Este prima dată când se organizează în
România o ediţie a Campionatului European feminin şi singura din
istoria baschetului românesc.
1967: Campionatul European de la Helsinki echipa masculină ocupă
locul V.Pe parcursul acestui an Federaţia Română de Baschet
organizează prima ediţie a Festivalului Naţional de Minibaschet, al
cărui părinte spiritual, a fost Stelian Gheorghiu.Începând cu ediţia
XXX-a acest festival poartă numele marelui dascăl.
1974: Universitatea de la Moscova – au participat 18 echipe, echipa
masculină a ocupat locul VI.
1978 – 1980: Campionatul European – cadetele au ocupat locul IV.
1981: Campionatul Mondial Universitar, echipa României a
înregistrat următoarele rezultate-feminin locul III şi la masculin
locul IV.
1975 – 1985: echipa masculină a României nu a reuşit calificarea
pentru grupa A din cadrul Campionatului European.
1989: Congresul FIBA elimină distincţia dintre amatori şi
profesionişti. Sediul FIBA se află la München.
1991: echipa masculină de baschet juniori a înregistrat cea mai bună
performanţă (locul V) a unui lot din România la Campionatul
Mondial de Baschet la Edmonton, Canada.
1999: Campionatul Europen de tineret, echipa feminină a obţinut
medalie de bronz.
2005: echipa feminină a României a participat în Turcia la Turneul
Final al Campionatului European de Baschet Feminin-
„Eurobaschet-Women”, unde s-a clasat pe locul 12 din 12
echipe.Tot în acest an la competiţia continentală inter-cluburi echipa
C.S.U. Asesoft Ploeşti obţine primul trofeu european masculin
„FIBA Europe-Cup” disputat cu echipa rusească Lokomotiv Rostov
(75-74).
9
2006: Jocurile Balcanice, la categoriile de vârstă U17 masculin în
Grecia (locul 8 din 9 echipe) şi U18 feminin, Bulgaria (locul 3 din 8
echipe).
2007: pe data de 29 inauarie, FRB a demarat formalităţile către
ANS (Agenţia Naţională pentru Sport) pentru a declara baschetul
sport profesionist.
2008: Campionatul de Minibaschet se transformă în Liga Naţională
de Minibaschet.
2009: Campionatul European de SLAM-DUNK, s-a organizat la
Bucureşti.Tot în acest an, a fost obţinută prima medalie de către
echipa feminină la Jocurile Francofoniei.
2010: pentru prima dată în ultimii 50 ani, România este reprezentată
de un oficial FRB (Carmen Tocală) în Central Board FIBA Europe -
membru în Comisia Feminină FIBA World.
2011: selecţionata U14 a Romaniei a reuşit să cucerească în
premieră un trofeu mondial, după ce a câştigat finala "World
Children's Games 3x3", la care au participat 16 echipe din întrega
lume, fiind considerat de specialişti un adevărat mini-campionat
mondial.
Prezentarea sintetică a celor mai importante evenimente şi realizări din

jocul de baschet demonstrează că acesta evoluează sub toate aspectele începând
de la tehnica specifică jocului şi continuând cu modificări de ordin metodic,
social, psihologic.
O imagine de ansamblu actuală comparativ cu perioada apariţiei sale,
evidenţiază clar că jocul de baschet este mult mai dinamic, lupta pentru intrarea
în posesia mingii a crescut, procedeele tehnice se exersează până la perfecţiune
şi orice acţiune în raport cu adversarul direct necesită o gândire tactică tot mai
complexă. Cu siguranţă noutatea în jocul de baschet va continua, efortul celor
implicaţi în acest “fenomen” se va materializa în performanţele viitoare.
10
CAPITOLUL 2
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND
JOCUL DE BASCHET
2.1 CARACTERISTICILE JOCULUI DE BASCHET
Dorinţa de cunoaştere, necesitatea de a se mişca şi de a se pregăti

multilateral prin mijloace distractive sunt rezolvate, pe lângă mijloacele altor
jocuri sportive, şi de cele ale jocului de baschet.
Baschetul este o formă specifică de manifestare şi practicare a
exerciţiului fizic, având un caracter ludic. El se bazează pe o îmbinare
armonioasă a mişcărilor naturale: alergare, aruncare, săritură, ceea ce explică
accesibilitatea acestui joc sportiv. Principalele caracteristici ale jocului de
baschet sunt (Figura 2.1):
Figura 2.1 Caracteristicile jocului de baschet
11
Accesibilitatea organizatorică
Baschetul se poate desfăşura pe terenuri care necesită suprafeţe relativ
mici, atât în sală cât şi în aer liber, cu un număr redus de jucători, fără să
diminueze interesul acestora pentru joc, deoarece acesta nu se finalizează
niciodată la egalitate. Jocul de baschet oferă satisfacţie şi entuziasm atât
individual cât şi colectiv.
Dinamism şi rapiditate
Evoluţia baschetului, este influenţată de modificările permanente ale
regulamenului de joc. Sub acţiunea regulilor de 3”, 5”, 8”, 24” şi a timpului de
joc (4 sferturi x 10’), acesta se desfăşoară într-un ritm susţinut imprimând
deplasărilor şi mânuirii mingii o viteză mare şi un dinamism specific. Această
bogăţie de acţiuni în mod necesar diversificate, cu aspecte unice de la o fază la
alta, creează împreună şi o notă de mare spectaculozitate şi atractivitate a
jocului.
Complexitate tehnico-tactică
Se poate afirma că baschetul este jocul sportiv cu cel mai bogat fond de
procedee tehnico-tactice, ceea ce stimulează permanent dezvoltarea jocului şi a
jucătorilor care ajung la un grad ridicat de măiestrie sportivă.Creşterea
numărului de procedee tehnice, în special în atac, diversitatea procedeelor de
pasare, dribling şi aruncare la coş, precum şi eficienţa ridicată datorită utilizării
acestora, conferă multor jucători statutul de adevăraţi virtuozi.
Tendinţă de universalism tehnico-tactic
Participarea jucătorilor în egală măsură atât la fazele de atac, cât şi la cele
de apărare, stimulează dezvoltarea unei bune pregătiri multilaterale a fiecărui
jucător.
Astfel, fiecare component al echipei acţionează cu o frecvenţă mai mare
sau mai mică pe toate posturile şi în toate zonele de atac şi de apărare.
Diversitatea de a realiza marcarea punctelor cu eficienţă, este dublată de un
fond suplimentar de deprinderi şi priceperi tehnico-tactice, specifice fiecărui
post.
Caracter teoretic şi practic dezvoltat
Conţinutul jocului oferă mari posibilităţi de studii practico-teoretice, de
lărgire a bagajului informaţional, de stimulare a iniţiativei creatoare, pentru
teoreticieni, antrenori, jucători, realizându-se un triunghi de colaborare :
– teoreticienii elaborează, idei, modele etc;
– antrenoriiaplică practico-metodic informaţiile;
– sportivii valorifică practic şi contribuie creator la execuţiile tehnico-
tactice ale jocului.
Astfel pregătirea teoretică este o necesitate în procesul de instruire.
Specialiştii domeniului valorifică jocul din cele două perspective, în scopul
fundamentării ştiinţifice a procesului instructiv pentru diferite categorii.
12
Caracter interdisciplinar
Jocul modern este abordat sistemic din perspectivă pedagogică,
psihologică, sociologică, medicală, statistico-matematică (foaia de arbitraj
electronic- permite identificarea în format video a acţiunilor de joc înregistrate
de scorer) etc.Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o
disciplină din planul de învăţământ nu constituie un domeniu închis, şi
permanent sunt posibile legături cu alte discipline. Indiferent de perioada
instruirii sportivului, elevului, cadrul didactic solicită informaţii specifice altor
discipline (biologie, chimie, fizică, matematică, anatomie, biomecanică, etc) în
scopul găsiri celor mai eficiente soluţii de a practica baschetul raţional şi
economic din punct de vedere al efortului.
Caracter prospectiv
Acesta promovează permanent viziuni prospective, globale, de studiere
anticipativă (nu doar adaptativă) a modului de organizare şi derulare propriu-
zisă a pregătirii jocului:lecţie de educaţie fizică, de antrenament, participare
competiţii la diferite niveluri. De asemeni existenţa unei adversităţi temporare,
contribuie la obţinerea victoriei, succesului (motivaţie de bază a activităţii
umane).
Influenţa asupra motricităţii generale a organismului
Jocul de baschet angrenează într-o proporţie relativ mare toate
deprinderile motrice de bază manifestate în dependenţa obiectului (minge) sau
în lipsa acestuia.
Practicarea baschetului influenţează pozitiv dezvoltarea calităţilor
motrice atât sub aspect general cât şi specific. Motricitatea, caracteristică
acţiunilor tehnico-tactice din joc, contribuie esenţial şi la dezvoltarea
deprinderilor motrice de bază, unul din obiectivele principale ale educaţiei
fizice şcolare. Astfel alergările, săriturile, aruncările, prinderile ş.a. constituie
chiar fondul tehnicii baschetului:
 alergarea naturală în viteză, schimbări de direcţie cu opriri şi
porniri, contribuie la păstrarea unui echilibru normal între
creşterea şi scăderea frecvenţei respiratorii;
 aruncarea, prinderea, pasarea, săriturile cu şi fără minge dezvoltă
forţa braţelor, trunchiului şi picioarelor;
 manevrarea mingii cu precizie şi rapiditate dezvoltă îndemânarea,
capacitatea de a gândi rapid, de a lua decizii optime în condiţii
limitate de spaţiu şi timp.
Baschetul contribuie şi la dezvoltarea armonioasă a corpului, datorită
faptului că mişcările care se execută în timpul jocului, cu şi fără minge, sunt
variate, complexe şi solicită participarea alternativă sau simultană, simetrică
sau asimetrică a tuturor segmentelor corpului. De asemenea, solicită şi dezvoltă
marile funcţiuni ale organismului.
13
Valoare educativă
Dacă influenţa asupra dezvoltării fizice şi a motricităţii este comună cu
celelalte jocuri sportive şi sporturi individuale, în privinţa calităţilor de ordin
psihic, baschetul aduce contribuţii educative importante în formarea
multilaterală a personalităţii omului.
Baschetul, fiind un joc din categoria celor colective, contribuie la
formarea relaţiilor de grup, deci şi la închegarea colectivului de elevi al clasei.
Atât în procesul de instruire cât şi în timpul jocului (prin regulament) se
dezvoltă disciplina conştientă, simţul datoriei, spiritul de colaborare şi ajutor
reciproc, răspunderea pentru faptele proprii, respectul faţă de adversar, voinţa,
tenacitatea, stăpânirea de sine, înfrângerea pornirilor egoiste, „gândirea
practică” etc.
Trebuie subliniată contribuţia practicării baschetului la dezvoltarea şi
educarea iniţiativei, a combativităţii.Baschetul dezvoltă o combativitate
organizată şi raţională atât în fazele de atac cât şi în apărare.
Mijloc asociat al kinetoterapiei
Conţinutul tehnico-tactic variat al jocului de baschet, dispune de mijloace
care pot fi utilizate frecvent pentru prevenirea şi recuperarea deficienţelor pre-
existente dar şi a deficienţelor instalate ca urmare a practicării incorecte a
activităţii sportive. De asemeni constituie şi un mijloc de terapie ludică a
persoanelor cu nevoi speciale. Practicarea baschetului contribuie la obţinerea
unei posturi corecte, deoarece mişcările specifice în care este angrenat
executantul, fortifică muşchii ce susţin coloana vertebrală.
Mijloc recreativ, de agrement, întreţinere
Dacă celor prezentate anterior, adăugăm şi caracteristicile sale de
recreativitate, agrement, întreţinere, putem afirma că baschetul constituie un
mijloc eficient de educaţie şi cultură sportivă, potrivit societăţii moderne.
Recunoaşterea beneficiilor imediate ale jocului de baschet, este
promovată prin diverse mijloace, unul dintre ele fiind şi “Revista PLAFAR.RO-
Descoperă secretele naturii “ care afirmă următoarele :”Nu sta pe margine.E
uşor să te uiţi la un meci de baschet, dar e la fel de simplu şi să practici acest
sport. Dacă vrei să te relaxezi şi să te alegi cu un corp perfect conturat, hai pe
terenul de baschet!” de asemeni susţine că :
 Baschetul este foarte eficient ca mişcare de întreţinere şi tonifiere.
 Te ajută să pierzi kilogramele nedorite,dezvoltă flexibilitatea, spiritul
de echipă, îmbunătăţeşte reflexele şi dezvoltă încredere în tine.
 Daca joci baschet de două ori pe săptămână, poti să compensezi lipsa
orelor de antrenament la sală.
 O oră de baschet consumă între 600 şi 1.000 de calorii.
 În timpul jocului sunt antrenate toate grupele de muşchi, dar mai ales
muşchii picioarelor şi ai trenului superior.
14
 Poti juca baschet atât în sală, cât şi în aer liber. Pentru rezultate
excelente se acordă atenţie dietei. Este recomandat să consumi alimente
bogate în fier şi vitamina C, precum: peşte, carne de pui, produse
integrale şi fructe (mere acre, grepfrut)-http://revistaplafar.ro/Pagina-
lui/321/nu-sta-pe-margine.html).
Nu este nevoie de un antrenament riguros (tehnic, tactic, fizic) pentru cei
care doresc să se relaxeze şi aleg baschetul (execuţia aruncărilor la coş de pe
loc, timp de o oră), momentele importante ale mişcărilor specifice pot fi
însuşite în timp, prin urmărirea jocurilor din cartier, televizate, emisiuni despre
baschet, etc.
2.2 CONŢINUTUL ŞI DOMENIUL

JOCULUI DE BASCHET
Jocul de baschet constituie un joc sportiv complex, afirmaţie

demonstrată teoretic şi practic deoarece este (Figura 2.2) :
joc sportiv colectiv;
sport;
disciplină sportivă;
mijloc al educaţiei sportive şi fizice;
sport complementar;
spectacol sportiv;
disciplină stiinţifică sportivă aplicativă;
disciplină de învăţământ.
15
Figura 2.2 Domeniul jocului de baschet (după T.Predescu, A. Moanţă,
2001)
a. Joc sportiv colectiv
Baschetul este un joc sportiv inventat. De asemeni este şi un joc sportiv

colectiv care se desfăşoară între două echipe a cinci jucători în limitele
regulamentului. Scopul jocului este dat de efectuarea acelor procedee şi acţiuni
tehnico-tactice eficiente, care să asigure introducerea mingii în coş, adică
înscrierea de puncte.
b. Sport
Baschetul este un sport deoarece are la bază o activitate specifică de

întrecere şi poate fi practicat de către bărbaţi şi femei la orice vârstă:
 sport de masă (întreţinere, timp liber, în familie, şcoală, etc);
 sport de performanţă (copii, juniori, seniori- sportivi consacraţi);
 sport adaptat (terapie, sport adaptat de performanţă).
c. Disciplină sportivă
Statutul de disciplină sportivă este determinat de cadrul organizatoric şi

sportiv,instituţionalizat pe plan naţional (cluburi, asociaţii, etc.) şi internaţional,
alături de celelalte discipline sportive. FRB este afiliată la FIBA alături de cele
213 federaţii naţionale (este jocul sportiv cu cele mai multe federaţii afiliate din
lume).
d. Mijloc al educaţiei sportive şi fizice
Baschetul reprezintă un mijloc educaţiei fizice datorită multiplelor

valenţe instructiv-educative asupra motricităţii, psihicului şi a funcţiilor
organismului;
 întărirea sănătăţii;
 dezvoltarea şi educarea calităţilor motrice şi psihice;
 dezvoltarea fizică, educaţia spiritului de colectiv şi de
competitivitate;
 capacitatea de autoorganizare şi autoconducere.
e. Sport complementar
Jocul de baschet este utilizat ca mijloc de pregătire dar şi recreere,

odihnă activă, în cadrul altor discipline.
16
f. Spectacol sportiv
Execuţiile specifice fazelor de atac şi apărare realizate la cel mai înalt
nivel de către jucători, dar şi momentele asigurate de profesionişti în pauzele
meciurilor (programe, majorete, mascote, etc), asigură toate caracteristicile
unui spectacol sportiv (Figura 2.3).
Figura 2.3 Baschetul -spectacol sportiv
g. Disciplină sportivă aplicativă
Baschetul are un caracter interdisciplinar care presupune o metodologie

de cercetare ştiinţifică proprie.
h. Disciplină de învăţământ
Viitorii specialişti (studenţi EFS, antrenori, instructori) îşi completează

conţinutul teoretic, practic, metodic şi prin informaţiile specifice jocului de
baschet structurat pe discipline incluse în planul de învăţământ (“Bazele
teoretice şi metodice ale baschetului”,“Metodica baschetului în liceu”,
“Pregătirea echipelor şcolare reprezentative: baschet”, etc.)-Figura 2.4.
17
Figura 2.4 Baschetul –disciplină de învăţământ
2.3 EFORTUL ÎN JOCUL DE BASCHET
Efortul în jocul de baschet este mixt (J. M. Araújo,1982; Ş. Ionescu, C.

Dîrjan, 1997; T. Predescu, C. Ştefan; C. Negulescu, 2000; L.Ciocoiu, C.
Hânsa, C. Ciorbă, 2008, ş.a). Structura motrică a jocului de baschet presupune
trei tipuri de solicitare (după D. Colibaba- Evuleţ, N. Sufariu, 2005): anaerob
alactacid, anaerob lactacid, aerob.Alternarea solicitărilor se realizează în
limitele următoarelor valori relative :
 10-30 sec.-anaerob alactacid+ anaerob lactacid
 30-90 sec.-anaerob lactacid +anaerob alactacid
 90-120 sec- anaerob lactacid +aerob
Autorul C.Ploeşteanu (2009) consideră că :
 solicitările aerobe –nevoia de O2 este acoperită în timpul desfăşurării
efortului;
 solicitările anaerobe- efortul se desfăşoară în condiţiile unei datorii
de oxigen (care se reface după finalizarea efortului);
 solicitările mixte –alternează modificările aerobe cu cele anaerobe.
Dinamica efortului în fiecare lecţie de baschet este dată de raporturile
care se stabilesc între volum, intensitate şi complexitate.Aceste raporturi
determină în mod direct şi densitatea lecţiei de baschet.
Volumul: este parametrul important al dezvoltării capacităţii de efort.

Acesta se măsoară (A.Dragnea, S.Mate-Teodorescu, 2002) prin:
timp de lucru (efectiv şi pauze);
execuţii parţiale sau globale;
număr de lecţii de antrenament şi refacere;
număr de reprize, jocuri;
execuţii ale structurilor tehnico-tactice;
acţiuni complexe;
distanţe parcurse în alergare etc.
Intensitatea: reprezintă parametrul care condiţionează consumul

energetic în timpul efortului şi nivelul solicitărilor funcţionale necesare
acoperirii acestora. În jocul de baschet alternează eforturile maximale cu cele
submaximale.Se exprimă prin:
durata efortului;
intervalul de odihnă;
tempoul de lucru;
repetări (număr).
18
Complexitatea efortului: este cantitatea de acţiuni motrice efectuate
simultan, în timpul unei activităţi (A.Dragnea, S.Mate-Teodorescu, 2002).Se
exprimă prin modificarea reacţiilor normale de joc (3 contra 2, 4 contra 5),
depăşirea vitezei însuşite, stare de oboseală accentuată, stare emoţională
ridicată).
În baschet, complexitatea este determinată de structurile specifice ale
jocului, posturilor, sarcinilor de joc, stabilite pentru fiecare jucător. Efortul îşi
modifică intensitatea la intervale scurte de timp. Din punct de vedere fizic,
acesta ar putea fi caracterizat mai mult prin complexitate şi intensitate.
Deşi durata efortului ar permite aprovizionarea cu oxigen (deci efort
aerob), organismul nu poate asigura un echilibru între cerinţe şi aportul de
oxigen, deoarece schimbarea intensităţii impune un nou proces de adaptare.
Efortul se desfăşoară cu surse de energie aerobă şi anaerobă.
Parametrii efortului din jocul de baschet sunt prezentaţi în figura 2.5
Figura 2.5 Parametrii efortului în jocul de baschet
19
În concluzie, efortul jocului de baschet este legat de dezvoltarea
calităţilor motrice, de disponibilitatea marilor funcţii ale organismului, uneori
chiar factor hotărâtor în execuţiile tehnico-tactice, câştigându-şi astfel un rol
important ca şi componentă în modelul competiţional.
2.4 TENDINŢELE JOCULUI PE PLAN MONDIAL
Jocul de baschet a evoluat permanent de la apariţia sa sub toate

aspectele. Tendinţele jocului pe plan mondial sunt reprezentate grafic în figura
2.6:
Figura 2.6 Tendinţele jocului de baschet pe plan mondial
Modernizarea procesului de antrenament are ca scop,

cunoaşterea profundă a modelului de joc, de pregătire, a
20
complexităţii efortului manifestat în joc, unde trebuie să existe o
bună corelare între acesta şi metodele, mijloacele utilizate.
Determinarea, în procesul de antrenament a duratelor de lucru

şi a pauzelor între secvenţele de joc, implică şi o bună dirijare a
efortului, atât din punct de vedere al duratei globale, cât şi al celui
efectiv de lucru.
Randamentul unei echipe, nu este reprezentat de suma

capacităţilor individuale de joc, ci de organizarea acesteia, care se
distinge prin originalitatea structurilor tehnico-tactice şi prin
complexitatea structurilor motivaţionale.
Conducerea jocului de pe margine este asigurată de o echipă de

tehnicieni formată din antrenorul principal, antrenorul secund care
înregistrează şi centralizează prestaţia jucătorilor din teren, medicul
echipei, maseurul, metodistul şi conducătorul de echipă, de club.
Majoritatea echipelor de înaltă performanţă sunt construite şi

menţinute la nivel competitiv ridicat, prin asigurarea tuturor
ariilor de management necesare. Enumerăm câteva dintre acestea:
proces de instruire cu tehnicieni de înaltă calificare, resurse
financiare, materiale, umane, informaţionale, servicii administrative,
asistenţă medico-psihologică, relaţii şi marketing.
Din punct de vedere fizic, jucătorii sunt robuşti, se observă o

creştere a mediei de înălţime a echipei din teren, cu valori cuprinse
între doi şi peste doi metri. Media de înălţime a echipelor masculine
este în jurul valorii de 2 m iar a celor feminine de 1,87 m. Structura
echipelor din teren se bazează la majoritatea pe1-2 jucători de peste
2,06 m la băieţi şi peste 1,92 m la fete. Repartizarea pe posturi se
realizează în funcţie de înălţime (Tabel 2.1) astfel:
Tabel 2.1
Repartizarea pe posturi în funcţie de înălţime
 pentru jucătoare: ♦pentru jucători:

 fundaşi: 169 – 175 cm;  fundaşi: 185 – 195 cm;
 extreme: 180 – 190 cm;  extreme: 195 – 200 cm;
 centru-pivot: 195 – 205 cm.  centru-pivot: 200 – 220 cm.
21
pregătirea jucătorilor este completă, polivalentă, din punct de
vedere al calităţilor motrice (îndemânare, viteză, rezistenţă, forţă,
mobilitate), al pregătirii fizice, indiferent de postul, înălţimea sau
greutatea acestora (pivoţii având o greutate de peste 100 kg,
utilizează în execuţii ambele mâini.
evoluţia dinamică a jocului se datorează permanentei preocupări a

antrenorilor de a perfecţiona continuu sistemele de joc, în atac şi
apărare.
În atac:
Contraatacul: ca primă fază a atacului, este lansat din orice situaţie de
joc, are o durată de 5-7 secunde. Se realizează cu dribling pe centru, efectuat de
conducătorul de joc sau cu două-trei pase la extreme, pivoţi. Media de joc, 10-
15 contraatacuri şi un procentaj de 75%, al aruncărilor de două puncte.
Atacul rapid: este considerat un atac prelungit, forma cea mai modernă
şi dominantă a jocului. Se realizează din patru-cinci pase, cu o durată de 8-12
secunde, finalizat prin procedeul de aruncare la coş din săritură, din interiorul
sau exteriorul zonei de restricţii.
Atacul poziţional (organizat): se utilizează mai multe combinaţii prin

modificări de dispozitive, în funcţie de adversar:
 circulaţiile de minge şi jucători sunt orientate în adâncime spre
sus;
 numărul de pase este redus (3-4), finalizările se realizează din
aruncări de la distanţă (peste 6,75 m), semidistanţă sau de sub coş,
prin acţiuni tactice individuale specifice posturilor (pivot, extremă,
fundaş);
Observaţiile şi analizele efectuate în jocul de baschet actual prezintă
următoarele:
 acţiunile tactice presupun căutarea sistematică a unei adaptări
eficiente şi rapide, la comportamentul apărării;
 dintre elementele tehnice importante şi frecvent utilizate în joc,
enumerăm: driblingul, pasele şi aruncarea. Pe posturi situaţia este
astfel:
 jucătorii fundaşi sunt responsabili de organizarea şi conducerea
jocului având posesia mingii 12% din timpul de joc, 44% din totalul
paselor;
22
 jucătorii extremă realizează 35% din pase iar pivoţii 21%.
Repartizarea aruncărilor este de 48% pentru extreme şi 42% pentru
pivoţi. Frecvenţa aruncărilor de două puncte este mai redusă, datorită
creşterii apărărilor agresive. Aruncările din zona de trei puncte sunt în
creştere, cele mai bune echipe atingând un procentaj de 40-60%.
Aceste aruncări reprezintă 23% din totalul aruncărilor din acţiune şi
21% din totalul punctelor marcate. Predomină aruncările din săritură.
Nivelul de pregătire tehnico-tactic este bogat, caracterizat prin măiestrie

tehnică desăvârşită (dribling cu aruncarea mâinii pe la spate , piruete, pase din
dribling, aruncări la coş prin voleibolare, cu răsuciri în aer etc.). Relaţia 1/1
specifică postului se realizează cu multă abilitate şi ingeniozitate (fentă de
aruncare, de pasare, de depăşire, pivotul ofensiv, finalizarea se efectuează în
luptă cu adversarul).
În apărare:
 caracter agresiv domină sistemele de apărare om la om sau zonă
pressing, cu acţiune pe tot terenul sau pe jumătate de teren.
 combinaţiile de întrajutorare reprezintă preocuparea permanentă
a jucătorilor (închiderea culoarului de pătrundere, schimbul de
adversar, flotarea, blocajul defensiv, marcaj la intercepţie).
 Utilizarea unui indice superior de tehnicitate în executarea
apărării: poziţie fundamentală joasă, deplasări specifice în mare
viteză, intervenţii corecte la minge.În timpul jocului alternează
două-trei sisteme de apărare cu forme agresive:
-zona agresivă: -3 –2;
-zona pressing: 1 – 2 – 1 – 1.
 Organizarea apărării se realizează în funcţie de minge sau zonă de
teren, de postul ocupat de adversarul direct, adaptându-se astfel, la
specificul echipei adverse.
2.5 MODELUL CAMPIONATULUI NAŢIONAL ELABORAT DE

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BASCHET
Procesul instruirii specifice jocului de baschet ca mod de înţelegere,

organizare şi desfăşurare, se îmbunătăţeşte considerabil datorită existenţei
competiţiei, a participării jucătorilor într-un sistem competiţional pe categorii
de vârstă dar şi de valoare (Figura 2.7).
23
Competiţiile de baschet se pot desfăşura indoor (în sală) sau outdoor (în
aer liber).
- SENIORI :
Campionatul naţional - Divizia „A” masculin şi feminin.
Campionatul naţional divizia „B”-se dispută atât la masculin cât
şi la feminin.
Cupa României-se dispută atât la masculin cât şi la feminin.
24
Figura 2.7 Sistemul competiţional din România
- JUNIORI :
Campionatul naţional -U20 - se organizează la masculin şi

feminin.
25
Campionatul naţional - U18 - se organizează la ambele categorii
masculin şi feminin.
Campionatul naţional - U17- se organizează la ambele categorii
Campionatul naţional -U16 - se dispută la masculin şi feminin.
Campionatul National - U15 - ani masculin si feminin.
Campionatul Naţional-U14 - se adresează ambelor categorii
Campionatul Naţional -U13 - se adresează ambelor categorii
- MINIBASCHET :
Liga Naţională de Minibaschet /Babybaschet masculin şi

feminin. Aceste campionate se adresează copiilor cu vârste
cuprinse între : ≤ 10ani - Babybaschet-începător II
11-12 ani -Minibaschet –începător I
Competiţia urmăreşte depistarea şi îndrumarea copiilor cu perspective
spre baschetul de performanţă.
Competiţii locale sau judeţene.
Competiţii spectacol :
– All Stars Games (selecţia jucătorilor- presa 30%, antrenori
40%, public 30%- se disputa la masculin şi feminin).
– Street ball (3x3)
– Cupa Presei
– Cupa Firmelor
– Cupa Liceelor, etc.
Competiţii amicale.
CAPITOLUL 3
TEHNICA JOCULUI DE BASCHET
26
3.1 DEFINIŢIE
 Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de deprinderi

motrice specifice ca formă şi conţinut, care se referă la manevrarea mingii şi la
deplasările jucătorilor în vederea înscrierii de puncte, conform regulamentului
de joc (C. Hânsa L.Călin, 2004).
Tehnica sportivă a fost definită de specialiştii domeniului astfel :
„ un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale

(acte, gesturi, priceperi, deprinderi)specializate şi automatizate, cu
ajutorul cărora rezolvăm scopul şi sarcinile de atac şi apărare ale
jocului (D.Evuleţ – Colibaba,I. Bota, 1998);
„un sistem specializat de structuri motrice (elemente şi procedee

tehnice) de mare eficienţă în competiţie,dacă sunt efectuate corect
şi raţional din punct de vedere biomecanic”( O. Bâc, 2001);
„totalitatea acţiunilor motrice executate ideal din punct de vedere

al eficienţei acestora” (A. Dragnea, S. Mate-Teodorescu, 2002).
Din punct de vedere terminologic, factorul tehnic este găsit în literatura

de specialitate sub diferite denumiri, majoritatea autorilor utilizează termenul
„tehnică de joc”, dar oferă acestuia şi alte sinonime cum ar fi:
tehnomotricitate, comportament tehnico-motric, comportament tehnic,
capacitate tehnică sau tehnică motrică (D. Evuleţ – Colibaba, I. Bota,1998).
Unii autori menţionează că noţiunile de „tehnică” şi „pregătire
tehnică”, nu sunt identice (A. Păcuraru, 2000,O. Bâc, 2001, A. Prescorniţă,
2004).
Termenul „tehnică” nu se referă la toate procedeele, cuprinde doar
formele relativ eficiente ale execuţiei tehnice, care au fost alcătuite raţional, pe
baza legităţilor mişcării. Tehnica reprezintă „un sistem specializat de structuri
motrice” iar pregătirea tehnică „un proces instructiv - formativ”.
În viziunea autorului O. Bâc (2001) pregătirea tehnică este
„reprezentată de totalitatea măsurilor ce prezintă caracter metodic,
organizatoric şi psiho-pedagogic din procesul de antrenament, care au ca scop
însuşirea tehnicii de execuţie a diverselor procedee tehnice specifice unor
ramuri de sport”.
Noţiunile de bază privind tehnica jocului au fost sistematizate în figura
3.1.
27
Definiţiile specialiştilor privind cele două noţiuni înregistrează atât
puncte comune dar şi diferite, important de reţinut este faptul că sportivii au
nevoie de o tehnică perfectă, de cea mai eficientă şi raţională execuţie a
mişcărilor specifice jocului, pentru executarea unei sarcini sportive, cu un
consum energetic minimal.
Figura 3.1 Noţiuni fundamentale privind tehnica jocului de baschet
3.2 CARACTERISTICI
28
Tehnica sportivă este supusă unui proces continuu de perfecţionare şi
de creativitate, care se bazează pe următoarele elemente :
Analiza modelului tehnic din execuţiile marilor campioni.
Valorificarea experienţei practice din antrenamente şi competiţii.
Perfecţionarea inventarului de concurs (materiale, echipament) care
poate influenţa tehnica de execuţie.
Contribuţiile unor sportivi de excepţie, care au inventat tehnici noi
şi a căror procedee de execuţie au devenit clasice.
Cercetările şi creaţiile specialiştilor.
În jocul de baschet, tendinţele tehnicii de a evolua permanent sunt
evidente, datorită dinamismului şi rapidităţii tot mai crescute, complexităţii
tactice, suportului teoretic, etc.
Importanţa tehnicii se conturează prin caracteristicile, prezente în
majoritatea definiţiilor oferite de specialiştii domeniului.O prezentare completă
a caracteristicilor care derivă din definiţii este realizată de autorii T. Predescu,
C. Ştefan, (1994) :
Economicitatea şi eficacitatea mişcărilor.
Condiţionarea de celelalte componente ale antrenamentului –
tactică, psihologică şi fizică în special.
Diferenţierea în raport de specificul ramurii, probei-sportive, astfel
tehnica este orientată în jocurile sportive spre soluţionarea situaţiilor
complexe, prin finalizările specifice (înscrierea coşului) interesând
mai puţin amplitudinea şi expresivitatea mişcărilor (gimnastică
ritmică, înot sincron, patinaj artistic, etc.).
Se realizează pe baza unui bagaj variat de deprinderi şi priceperi
motrice ca rezultate ale poceselor de învăţare motrică.
Literatura de specialitate mai prezintă o serie de caracteristici ale
tehnicii dintre care enumerăm :
Specificitatea este caracteristica

cea mai pregnantă, cea mai evidentă
pentru tehnică, deoarece mişcările
proprii unei discipline, sunt uşor de
recunoscut cum ar fi elementele
specifice aruncarea la coş specifică Specificitate
Specificitate
jocului de baschet, pivotarea, oprirea
(într-un timp sau doi timpi) care nu se
regăsesc în conţinutul altor jocuri
sportive.
Raţionalitatea rezultă din faptul
că mişcările şi gesturile motrice
care alcătuiesc acţiunile tehnice
sunt logice şi au un scop precis.
29
Procedeele tehnice se realizează în
Raţionalitate spaţiu şi timp adecvat, eliminând
Raţionalitate
mişcările inutile.
Eficienţa tehnicii are orientare
şi aplicabilitate practică, execuţiile Eficienţă
elementelor şi procedeelor tehnice Eficienţă
urmăresc şi realizează un scop bine
urmărit.
Perfectibilitatea tehnicii este

determinată de procesul permanent
referitor la îmbunătăţirea procedeelor
tehnice la un grad înalt de măiestrie, a
Perfectibilitat materialelor şi echipamentelor sportive,
Perfectibilitat
e a colaborărilor fructuoase dintre
e antrenori în funcţie de practica jocului
şi exigenţele regulamentului.Ea vizează
atât forma cât şi conţinutul mişcării.
Evolutivă deoarece se va
adapta permanent la comanda
socială (cerinţele moderne ale Evolutivă
Evolutivă
jocului).
3.3 COMPONENTE
30
Analiza tehnicii unui joc sportiv se referă de fapt la conţinutul acestuia,
reprezentat de următoarele componente :
 Elementele tehnice
 Procedeele tehnice
 Stilul tehnic
 Mecanismul de bază al execuţiilor tehnice
Majoritatea specialiştilor domeniului consideră că principalele
componente ale tehnicii sunt elementele şi procedeele tehnice.
3.3.1 ELEMENTUL TEHNIC
 Elementul tehnic reprezintă „mecanismul de bază al mişcărilor prin

care se acţionează manevrarea mingii şi are un caracter general”(C. Hânsa,
2003; C.Hânsa, L.Călin, 2004)- Figura 3.2.
Figura 3.2 Elementul tehnic în jocul de baschet
Exemple: - aruncarea la coş

- driblingul
- pasarea mingii
- oprirea
- pivotarea
- poziţia fundamentală
- deplasări, etc.
Modalitatea de aplicare a elementelor tehnice în situaţiile imprevizibile
ale jocului (minge, adversar, spaţiu de joc) au determinat formarea şi
perfecţionarea unor procedee tehnice concrete (operaţionale) pentru rezolvarea
acestor sarcini.
3.3.2 PROCEDEUL TEHNIC
31
 Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea
elementelor tehnice la situaţiile de joc, printr-un mecanism complex de mişcări
executate conştient, într-o succesiune raţională şi cu un scop bine precizat.
Exemple: – aruncarea cu două mâini de la piept
– aruncarea cu două mâini de deasupra capului
– aruncare cu o mână din faţă, etc.
Caracteristica principală a procedeului tehnic constă în eficienţa
competiţională, rezultată din utilizarea raţională a capacităţii fizice şi a legilor
biomecanice ale mişcării. Acesta are un conţinut concret şi diferenţiat, care este
redat prin mecanismul de bază .
Autorii D.Colibaba - Evuleţ, I. Bota, (1998), T. Bompa, (2003) consideră
că procedeele tehnice au o structură motrică simplă sau complexă şi se pot
clasifica astfel (Figura 3.3) :
Figura 3.3 Structura procedului tehnic
 Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a căror funcţie se

încadrează în trei faze (momente) distincte: poziţia iniţială, mişcarea
propriu-zisă şi poziţia finală. Acestea apar aunci când când opoziţia
32
adversarului este inexistentă sau în momentele fixe ale jocului, deci se
execută separat, fără a fi încadrate într-o structură complexă.
 Procedeele tehnice complexe au o frecvenţă mai mare de utilizare în
jocurile sportive, structura motrică a acestora leagă două sau mai multe
procedee tehnice.Execuţia lor se realizează într-o structură complexă,
care presupune o înlănţuire a procedeelor tehnice pentru o situaţie de
joc.Dacă acestea sunt subordonate gândirii, devin scheme operaţionale.
Inteligenţa jucătorului este singura care poate modifica structura
motrică a procedeului tehnic (simplu sau complex) aşa cum au sesizat
autorii D.Colibaba - Evuleţ, I. Bota, (1998).
Fiecare dintre aceste procedee tehnice au o structură motrică
(biomecanică) dar cu variante structurale de execuţie (de pe loc, din deplasare,
din săritură) sau sunt efectuate în anumite regimuri de solicitare fizică (în
viteză, forţă, anduranţă, îndemânare) şi psihică (stări emoţionale pozitive sau
negative, încordare nervoasă, stres).
Din cele prezentate anterior, se poate evidenţia importanţa deosebită a
procedeelor tehnice în instruire, care rămâne o problemă esenţială şi foarte
dificilă datorită creşterii dinamismului şi vitezei în jocul de baschet, motiv ce
necesită construirea creativă a unor modalităţi de acţionare noi, raţionale şi
eficiente cu implicaţii atât din partea antrenorilor cât şi a sportivilor.
3.3.3 STILUL TEHNIC
 Stilul tehnic presupune menţinerea structurii şi a formei corecte

a mişcării, la care se adaugă în execuţia procedeului şi nota personală a fiecărui
jucător sau maniera proprie de a efectua un procedeu tehnic cu eficienţă,
accesibilitate, expresivitate şi randament sporite.
Acesta se instalează în faza superioară a perfecţionării tehnicii
jocului.Fiecare joc sportiv are un standard acceptat de perfecţiune tehnică la
care trebuie să se conformeze orice jucător sau antrenor.
Tehnica standardizată este considerată un model, care este utilizat la
învăţarea sau perfecţionarea unei deprinderi. Pentru a fi corect modelul trebuie
să fie sigur din punct de vedere biomecanic şi eficient din punct de vedere
fiziologic.
Deşi jucătorii dispun pe baza pregătirii realizate de reprezentarea
mentală a modelului şi încearcă să-l imite, dimensiunile corporale, sistemul de
pârghii ale membrelor, greutatea corporală şi calităţile motrice (coordonare şi
putere) pot în cele mai multe cazuri, să modifice uşor modalitatea în care acesta
(modelul) este transpus în practică. Caracteristicile care modifică modelul sunt
denumite stil şi este declanşat în general de execuţiile tehnice ale sportivilor de
excepţie (Figura 3.4).
33
Figura 3.4 Stilul tehnic în jocul de baschet
Părerile specialiştilor au conturat definiţii care în sinteză prezintă

trăsături comune dar şi diferite a următoarelor aspecte:
Impunerea cu pregnanţă a particularităţilor individuale, în una sau
toate secvenţele modelului de execuţie (D.Colibaba - Evuleţ, I.
Bota, 1998).
Modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui
procedeu tehnic; mecanismul de bază al procedeului tehnic este
respectat dar particularităţile morfologice, funcţionale, psihice, se
imprimă asupra execuţiei (A.Dragnea, S.Mate-Teodorescu, 2002).
A.Păcuraru, (2000) este de părere că stilul tehnic are două modalităţi de
exprimare :
când procedeul clasic este respectat →execuţia motrică ţine cont
de cerinţele principale ale mecanismului de bază, dar sportivul
imprimă un mod propriu de execuţie;
când sportivul creează un proces tehnic original →execuţia
tehnică prezintă acte motrice originale, cu un mecanism de bază
nou, pe care practica l-a confirmat ca fiind de maximă eficienţă.
3.3.4 MECANISMUL DE BAZĂ
34
 Mecanismul de bază al procedeului tehnic reprezintă veriga pricipală
din execuţia procedeelor tehnice.
În opinia autorului (A. Dragnea, 2002) este o succesiune”logică de acte
motrice, obiectiv necesare, în vederea efectuării eficiente a acestuia”.
Mecanismul de bază trebuie înţeles ca un sistem de factori spaţiali,
temporali, dinamici şi energetici. Ca exemplu din jocul de baschet: aruncarea la
coş din săritură precedată de prinderea mingii din deplasare şi oprire într-un
timp.Deosebim la acest procedeu că: bătaia, săritura, aruncarea propriu-zisă şi
aterizarea, reprezintă mecanismul de bază al acestei aruncări.
Referitor la caracteristicile şi parametrii mecanismului de bază al
procedeului tehnic, autorul O.Bâc (2001) afirma că, acesta se realizează pe
baza unor studii aprofundate de biomecanică, deoarece oferă informaţii legate
de modelul ideal de execuţie sau chinograma procedeului respectiv. Astfel
lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare, deschiderea
unghiurilor de execuţie, amplitudine, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi
puterea, precum şi planurile şi axele de realizare în raport cu centrul de
greutate corporală, cu forţa gravitaţională, etc., determină eficienţa procedeelor
tehnice.
Procedeul tehnic este prezentat sistematic de A. Dragnea, (2002) astfel
(Figura 3.5):
Figura 3.5 Structura procedeului tehnic (după A. Dragnea, 2002)
Autorul O. Bâc (2001), enumeră componentele mecanismului de bază

:
poziţii→ iniţiale, intermediare şi finale;
35
faze principale de mişcare → în special la faza de pregătire, faza
de execuţie propriu-zisă şi la faza de încheiere sau de finalizare a
procedeului respectiv;
momente→ care redau prin „stop cadru” punctele de interes din
cadrul unei faze sau de legătură între două faze;
detalii specifice→ precizează o serie de elemente orientative, cu
influenţă mai redusă asupra mecanismului de bază.
Componentele mecanismului de bază sunt reprezentate grafic în figura
3.6.
Figura 3.6 Componentele mecanismului de bază a procedeului tehnic
Mecanismul de bază conţine o suită de acte motrice cu poziţii şi mişcări

bine precizate pentru corp şi segmentele sale. La jocul de baschet, în momentul
efectuării unei suite de procedee tehnice, faza de încheiere a mecanismului de
bază din primul procedeu tehnic devine poziţia de plecare sau faza de pregătire
pentru procedeul tehnic următor.Afirmaţia esta valabilă pentru toate jocurile
sportive.
3.4 SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

TEHNICE
Tehnica în jocul de baschet se împarte în:

A. Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea în teren).
B. Elemente şi procedee tehnice cu minge.
Din punct de vedere didactic, tehnica jocului de baschet prezintă două
mari categorii (Figura 3.7) :
36
Figura 3.7 Sistematizarea elementelor tehnice în jocul de baschet
Din punct de vedere al succesiunii fazelor de joc, din atac şi apărare,

elementele tehnice specifice jocului de baschet se clasifică astfel (Figura 3.8):
Figura 3.8 Sistematizarea elementelor tehnice din baschet
37
pe criteriul fazelor de joc
A. Jocul fără minge
ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE

1. Poziţia fundamentală  înaltă
 medie
 joasă
2. Deplasările  alergare normală
 alergare specifică (înainte,
înapoi, lateral, cu variaţii de
ritm, cu opriri, plecări
bruşte etc.)
3.Opririle  într-un singur timp
 în doi timpi
4. Schimbările de direcţie  cu frânare pe-un picior
 cu frânare pe ambele
picioare
5. Săriturile  de pe loc
 cu elan
6. Pirueta  de pe loc
 din deplasare
7. Lucrul de braţe şi jocul de
picioare
B. Jocul cu minge

1. Ţinerea mingii  cu două mâini :
 simetrică:
 la piept
 deasupra capului
38
 în dreptul bazinului
 asimetrică:
 în dreptul umărului
 cu omână:
- apucat
- echilibru
2. Prinderea şi protecţia mingii  cu o mână
 cu două mâini
 de pe loc
 din alergare
 din săritură
3. Pasarea mingii  cu o mână (de pe loc, din
deplasare, din săritură)
 de la umăr
 din deplasare
 pe la spate
 peste umăr
 semicârlig
 cu două mâini (de pe loc, din
deplasare, din săritură)
 de la piept
 cu pământul
4. Opririle  într-un timp
 doi timpi
5. Pivotarea  prin păşire
 prin întoarcere
 înainte (ofensivă)
 înapoi (defensivă
6. Aruncarea la coş  după poziţia jucătorului:
 de pe loc:
 cu o mână de la umăr
 cu o mână de sus
39
 cu două mâini de la piept, de
deasupra capului
 semicârlig
din deplasare:
 cu o mână de sus din
dribling, alergare;
 cu o mână din semicârlig;
 cu o mână sau două mâini
de jos, oferită.
din săritură:
 cu desprindere de pe loc;
 deplasare şi oprire: într-un
timp sau doi timpi;
 prinderea mingii din dribling
sau pasă.
din voleibalare.
 după distanţă:
 din apropierea coşului – 2 m
 de la semidistanţă 2 – 5 m
 distanţă peste 6 m de coş
 după execuţie:
 cu două mâini, cu o mână;
 cu panoul, fără panou– directe
 procedee de bază,
fundamentale şi speciale
7. Driblingul  înalt – pe loc
 mediu – din mers
 jos –din alergare
 din punct de vedere tactic:
 ofensiv
 defensiv
 depăşire
 aşteptare
40
8. Fentele  simple -de demarcaj
 duble - de privire
 multiple - de pasă
- de aruncare
3.5 TEHNICA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

TEHNICE FĂRĂ MINGE
3. 5. 1 DEFINIŢIE
 Tehnica jocului fără minge („mişcarea în teren”) reprezintă

ansamblul de deprinderi motrice (elemente şi procedee tehnice) specifice ca
formă şi conţinut care se referă la deplasările jucătorilor în teren corespunzător
fazelor de atac şi apărare.
3.5.2 ANALIZA TEHNICĂ A PROCEDEELOR

TEHNICE FĂRĂ MINGE
POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
Prezentarea modelului:
picioarele depărtate aproximativ la proiecţia lăţimii umerilor;
tălpile paralele pe sol, greutatea egal repartizată, pe aceeaşi linie sau una
înaintea celeilalte pentru îmbunătăţirea echilibrului;
gleznele flexate uşor;
genunchii flexaţi şi orientaţi puţin spre interior;
trunchiul arcuit, aplecat spre înainte;
braţele apropiate de trunchi şi flexate din articulaţia coatelor, unghi de
aproximativ 90°;
umerii relaxaţi;
palmele orientate faţă-n faţă;
degetele depărtate, formează o cupă;
capul şi bărbia spre înainte, privirea cuprinde o zonă cât mai mare din
teren.Procedele tehnice ale poziţiei fundamentale sunt prezentate în
figurile 3.9 (a, b, c).
41
a. b. c.
Figura 3.9 Poziţie fundamentală- a. înaltă b.medie c. joasă
Caracteristici de execuţie:
 Gleznele şi genunchii sunt flexaţi sub un unghi care să determine un
plan format de umeri, genunchi şi vârfurile picioarelor.
 Proiecţia centrului de greutate va cădea în interiorul bazei de
susţinere.
a. în atac b. în apărare
Figura 3.10 Poziţie fudamentală (a, b)
În faza de atac poziţia fundamentală (înaltă, medie) prezintă

următoarele caracteristici de execuţie (Figura 3.10 a) :
 genunchii şi gleznele uşor flexate, oferă un echilibru bun corpului;
 jucătorul este în posesia mingii;
 mingea ţinută la nivelul pieptului;
 privirea orientată spre coş.
În faza de apărare poziţia fundamentală (joasă) prezintă următoarele
caracteristici de execuţie (Figura 3.10 b):
 distanţa dintre tălpi depăşeşte proiecţia lăţimii umerilor;
 braţul de pe partea piciorului mai avansat este ridicat, celălat lateral.
42
DEPLASĂRILE
a. ALERGAREA NORMALĂ
piciorul din faţă realizează o împingere energică simultan cu ducerea
rapidă a celuilalt picior înainte;
contactul cu solul se realizează pe toată talpa, printr-o rulare călcâi –
vârf;
trunchiul este uşor aplecat înainte;
braţele flexate din articulaţia coatelor, se deplasează activ, alternativ
înainte-înapoi pe lângă corp, mişcare coordonată cu cea a membrelor
inferioare (Figura 3.11).
Figura 3.11 Alergare normală
 Acţiunea de impulsie reprezintă veriga principală.
 Contactul cu solul se realizează printr-o rulare călcâi-vârf.
 Trunchiul este uşor aplecat spre înainte.
 Braţele flexate din articulaţia coatelor (unghi de 90°) se deplasează în
direcţia alergării.
b. ALERGAREA SPECIFICĂ ÎNAINTE
contactul cu solul se realizează pe toată suprafaţa tălpilor sau prin
rulajul acestora (călcâi – vârf);
genunchii uşor flexaţi;
trunchiul este uşor aplecat înainte;
braţele pendulează la pornire şi sunt pregătite pentru a prinde mingea;
43
privirea spre înainte, pentru a urmări acţiunile adversarului (Figura
3.12).
Figura 3.12 Alergarea specifică înainte
 Se efectuează prin păşiri succesive.
 Contactul cu solul se efectuează pe toată talpa, sau prin rularea
acesteia cu vârfurile orientate uşor spre interior.
 Se păstrează permanent poziţia fundamentală pe parcursul alergării.
c. ALERGAREA ÎNAPOI (CU SPATELE SPRE DIRECŢIA

DEPLASĂRII)
tălpile picioarelor uşor depărtate;
călcâiele orientate spre exterior;
contactul cu solul se realizează prin rulare vârf – călcâi şi spre înapoi;
trunchiul este uşor aplecat înainte pentru a menţine centrul de
greutate;
braţele sunt uşor depărtate şi flexate din articulaţia coatelor (Figura
3.13).
Figura 3.13 Alergarea înapoi

44
 Jucătorul se deplasează cu spatele spre direcţia de înaintare.
 Deplasarea picioarelor se efectuează prin alunecare.
 Contactul cu solul se efectuează prin rularea tălpii vârf-călcâi.
 Membrele inferioare şi superioare realizează mişcări opuse alergării
obişnuite.
d. PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE SAU ÎNAPOI
contactul cu solul se efectuează pe toată talpa;
greutatea egal repatizată pe ambele picioare;
piciorul dinapoi este tras rapid spre cel din faţă, fără a fi ridicat de pe
sol;
braţul ridicat determină o poziţie puţin oblică a trunchiului şi a tălpii
piciorului din spate;
celălalt braţ balansează în plan lateral;
pentru pasul adăugat spre înapoi, mecanismul este asemănător –
piciorul dinapoi este cel care începe deplasarea, iar cel din faţă îl va
urma, păstrând cât mai mult contactul cu solul (Figura 3.14).
Figura 3.14 Pasul adăugat înapoi
 Jucătorul se deplasează în poziţie fundamentală de apărare (joasă).
 Piciorul dinapoi nu depăşeşte niciodată în deplasare pe cel din faţă
(pas adaugat înainte) şi invers pentru pasul adăugat înapoi.
 Contactul cu solul se realizează pe toată talpa.
 Depărtarea corespunzătoare a tălpilor, asigură echilibru corpului..
45
e. PASUL ADĂUGAT LATERAL ŞI ALERGAREA LATERALĂ
talpa piciorului care începe deplasarea lateral este menţinută cât mai
aproape de suprafaţa solului;
talpa celuilalt picior se apropie de primul şi alunecă pe sol;
trunchiul este orientat lateral faţă de direcţia deplasării;
braţele flexate din articulaţia coatelor se duc lateral sau unul oblic
jos şi celălalt oblic sus;
privirea orientată spre înainte (Figura 3.15).
Figura 3.15 Pasul adăugat lateral
 Jucătorul se deplasează în poziţie fundamentală de apărare (joasă).
 Contactul permanent cu solul pe parcursul deplasării.
 Se va începe cu piciorul din direcţia deplasării.
 Depărtarea corespunzătoare a tălpilor, asigură echilibru corpului.
SCHIMBĂRILE DE DIRECŢIE
a. SCHIMBARE DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE UN

PICIOR
din deplasare, jucătorul execută oprire cu uşoară ghemuire pe piciorul
opus direcţiei, printr-o păşire mai lungă pe acest picior;
talpa se aşează oblic pe sol fiind orientată spre noua direcţie,
instalându-se acel moment de frânare;
46
centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii;
greutatea corpului este repartizată pe piciorul din exterior;
prin impulsia piciorului din exterior se determină răsucirea energică a
corpului, urmată de aşezarea pe picioare, la o distanţă mai mică decât
păşirea normală a piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie
(Figura 3.16 a, b, c).
a. poziţie fundamentală b. efectuarea schimbării c. deplasarea pe

noua
medie de direcţie direcţie
Figura 3.16 Schimbare de direcţie cu frânare pe un picior (a,b,c)
b. SCHIMBAREA DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE

AMBELE PICIOARE
din deplasare jucătorul execută o uşoară săritură;
picioarele se duc spre înainte şi iau simultan contact cu solul;
vârfurile picioarelor vor fi orientate spre noua direcţie;
corpul execută o răsucire şi „plonjează” în noua direcţie, plecarea
executându-se pe piciorul din interiorul ocolirii;
greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara
ocolirii şi marginea tălpii din interiorul ocolirii.
 Centrul de greutate al corpului este proiectat către interiorul ocolirii
şi pe noua direcţie.
47
 Păşirea pe noua direcţie se realizează prin ridicarea tălpii de pe sol
fără a fi ridicat şi centrul de greutate al corpului.
 Genunchii presează către exterior şi noua direcţie.
 Corpul este relaxat şi echilibrat.
SĂRITURILE
a. CU DESPRINDERE DE PE AMBELE PICIOARE
elanul se realizează printr-o flexie a articulaţiilor gleznelor,
genunchilor, coxo-femurală (şoldului) însoţită şi de mişcarea braţelor;
tălpile picioarelor sunt paralele;
trunchiul uşor aplecat înainte;
impulsia energică a membrelor inferioare pe sol asigură desprinderea
corpului pe verticală;
membrele superioare sunt propulsate spre direcţia traiectoriei săriturii;
în faza de zbor, corpul sau segmentele acestuia pot adopta diferite
poziţii în funcţie de poziţia mingii, adversarului, etc.
contactul cu solul (aterizarea), se realizează pe treimea anterioară a
tălpii (pe pingea), urmând flexia articulaţiilor gleznelor, genunchilor,
şoldurilor şi aşezarea călcâielor pe sol.
b. CU DESPRINDERE DE PE UN PICIOR
Din punct de vedere tehnic nu există diferenţe foarte mari comparativ cu
procedeul tehnic prezentat anterior.
piciorul de impulsie este în contact cu solul;
piciorul liber este flexat din articulaţia genunchiului;
mişcarea de propulsare este asigurată de către piciorul de sprijin.
 Mecanisml de bază al săriturilor este: elanul, bătaia (desprinderea),
zborul,
aterizarea.
 În timpul desprinderii este solicitată coordonarea dintre membrele
inferioare şi
superioare.
48
 Se menţine o poziţie cât mai echilibrată în timpul săriturii.
 Aterizarea se efectuează pe treimea anterioară a tălpii (pingea).
OPRIRILE
a. OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)
din alergare se execută prinderea mingii (din pasă sau din dribling)
simultan cu efectuarea unei sărituri cu desprindere mică, înainte pe
orizontală;
aterizarea se efectuează pe ambele picioare care vor fi proiectate puţin
spre înainte, pentru a oferi echilibru corpului;
articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldulului sunt flexate, foarte
mult şi determină executantul să intre în poziţia fundamentală (Figura
3.17 a, b).
a. poziţie finală –flexia b. Poziţia tălpilor pe sol

articulaţiilor ( gleznă,
genunchi –şold)
Figura 3.17 Oprirea într-un timp (a, b)
b. OPRIREA ÎN DOI TIMPI (PRIN PĂŞIRE)
se efectuează o săritură cu deprindere mică pe un picior, simultan cu
prinderea mingii, realizându-se o frânare parţială a vitezei de către
49
primul picior, iar cel de-al doilea picior se aşează pe sol printr-o
bătaie puternică;
primul picior ia contact cu solul pe călcâi, este întins din articulaţia
genunchiului, acesta intrând în flexie pentru amortizarea şocului de la
aterizare-oprire;
la piciorul al doilea, talpa este orientată pe sol oblic spre interior,
contactul realizându-se pe partea internă a acesteia;
trunchiul se apleacă, răsucindu-se pe partea piciorului din faţă (Figura
3.18 a, b, c, d).
NOTĂ: Oprirea în doi timpi se execută atunci când viteza deplasării

este mare.
a. acţiunea primului b. acţiunea celui de-al doilea

picior (contact călcâi) picior (talpa oblic spre
interior)
c. poziţie finală d. poziţia tălpilor pe sol

50
Figura 3.18 ( a, b, c, d) -Oprirea în doi timpi
 Tehnica opririlor reprezintă acea mişcare de trecere a executantului
dintr-o stare dinamică, în stare statică.
 Execuţia opririlor, este legată în mod direct de prevederile
regulamentare privind „înaintarea cu mingea” (regula paşilor).
 Existenţa unui moment de săritură, necesită păstrarea echilibrului
corpului.
PIRUETA
Este o pivotare fără minge dar piciorul pe care se realizează întoarcerea
poate fi ridicat în timpul execuţiei. Poate fi executată de pe loc (din poziţia
statică a atacantului, sau ca element de schimbare de direcţie) şi deplasare.
 Se menţine permanent poziţia fundamentală pe parcursul execuţiei.
 Piciorul pe care se realizează întoarcerea poate fi ridicat în timpul
execuţiei.
LUCRUL DE BRAŢE ŞI JOCUL DE PICIOARE
Din poziţia fundamentală joasă, se execută o succesiune de procedee
tehnice de deplasare (paşi adăugaţi lateral, înainte, înapoi)- „jocul
picioarelor”, dublate de acţiunea energică a braţelor care acţionează în
diferite planuri –„lucrul braţelor” (Figura 3.19 a, b).
 Se menţin caracteristicile de execuţie ale fiecărui procedeu tehnic.
51
a. b.
Figura 3.19 Lucrul de braţe şi jocul de picioare (a, b)

3.6 TEHNICA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR
CU MINGE
3.6.1 DEFINIŢIE
 Tehnica jocului cu minge reprezintă ansamblul de deprinderi

motrice (elemente şi procedee tehnice) specifice ca formă şi conţinut care se
referă la manevrarea mingii de către jucători în teren, corespunzător fazelor de
atac şi apărare.
3.6.2 ANALIZA TEHNICĂ A PROCEDEELOR

TEHNICE CU MINGE
ŢINEREA MINGII
a. ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI LA PIEPT

(PRIZA SIMETRICĂ)
din poziţie fundamentală medie;
mingea este ţinută de calota superioară din lateral şi puţin dinapoi;
braţele flexate din articulaţia coatelor ţin mingea în dreptul pieptului
la o distanţă de aproximativ 10 – 15 cm;
degetele desfăcute se aplică pe minge şi iau contact cu ea pe toată
lungimea lor, cele mari sunt depărtate la o distanţă de 4 – 7 cm unul
de celălalt şi iau contact cu mingea până la ultima falangă, fiind
orientate în sus (Figura 3.20 a, b).
52
a. dispunerea palmelor pe minge b. poziţia braţelor
Figura 3.20 Ţinerea mingii cu două mâini la piept

(priză simetrică)-a,b
b.ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI ÎN FAŢĂ

(ÎN PRIZĂ ASIMETRICĂ)
se execută din poziţie fundamentală medie;
palma braţului care execută mişcarea, este situată pe minge şi
înapoia acesteia, cotul este orientat înainte şi în jos, mai apropiat de
corp, flexia braţului pe antebraţ formând un unghi drept (90°);
mingea este ţinută pe degete, în dreptul bărbiei la aproximativ 20-25
cm de piept;
celălalt braţ sprijină mingea din lateral;
degetele ambelor mâini sunt răsfirate pe minge (Figura 3.21 a, b).
a. poziţia braţelor b. poziţie finală
Figura 3.21 Ţinerea mingii cu două mâini la piept

(priză asimetrică)
 Palma braţului care execută mişcarea, este situată pe minge şi înapoia
acesteia.
 Cotul este orientat înainte şi în jos, mai apropiat de corp.
 Flexia braţului pe antebraţ formând un unghi drept (90°).
53
NOTĂ: Ţinerea în priză asimetrică, reprezintă punctul de plecare în
execuţia unor procedee tehnice care solicită execuţia unui singur braţ în faza
de finalizare (aruncarea la coş cu o mână de la umăr, plecarea în dribling,
pasa cu o mână, etc).
PRINDEREA MINGII
a. PRINDEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI
jucătorul care primeşte mingea este în poziţie fundamentală medie,
cu umerii orientaţi spre locul de transmitere al acesteia către
partener;
braţele sunt paralele, înainte spre minge;
palmele cu degetele răsfirate poziţionate pe direcţia mingii,
greutatea corpului pe piciorul din faţă;
când mingea ia contact cu degetele, articulaţiile pumnilor cedează
spre înapoi, braţele se flexează treptat din articulaţia coatelor pentru
a amortiza din forţa transmiterii şi se apropie uşor de trunchi fiind
poziţionată în dreptul pieptului (Figura 3.22 a, b).
a. poziţia de întâmpinare b. intrarea în posesia mingii
Figura 3.22 Prinderea mingii cu două mâini la piept
 Corpul este relaxat în momentul prinderii mingii.
 Braţele amortizează prinderea mingii.
54
 Palmele sunt orientate cu degetele către direcţia de transmitere a
mingii.
 Contactul cu mingea se realizează cu faţa palmară a degetelor.
b. PRINDEREA MINGII CU O MÂNĂ
executantul adoptă o poziţie fundamentală care să faciliteze
prinderea mingii;
braţul care aşteaptă mingea este întins înainte, celălalt flexat din
articulaţia cotului, uşor depărtat de corp;
întâmpinarea mingii se realizează cu palma orientată spre direcţia de
transmitere a mingii de către pasator;
contactul cu mingea determină o cedare a articulaţiei pumnului spre
înapoi simultan cu flexia braţului din articulaţia cotului (Figura 3.23
a, b).
a. poziţia de întâmpinare b. intrarea în posesia

mingii
Figura 3.23 Prinderea mingii cu o mână
 Executantul adoptă o poziţie fundamentală care să faciliteze prinderea
mingii.
 Palma braţului care urmează să efectueze prinderea mingii este
orientată spre direcţia de transmitere a mingii de către pasator.
 Contactul cu mingea determină o cedare a articulaţiei pumnului spre
înapoi simultan cu flexia braţului din articulaţia cotului.
PROTECŢIA MINGII
55
se execută din poziţie fundamentală medie, mingea ţinută în priză
simetrică în dreptul pieptului;
trunchiul se apleacă înainte;
se efectuează ducerea coatelor mult în lateral şi spre înainte (sau
planuri diferite)- „lucrul braţelor”;
mişcarea este condiţionată de efectuarea pivotului (Figura 3.24 a,b,
c).
a. b. c.
Figura 3.24 Protecţia mingii –variante (a,b, c)

 Menţinerea poziţiei fundametale pe parcursul execuţiei.
 Trunchiul se apleacă înainte.
 Mingea este protejată prin „lucrul braţelor” în diferite planuri..
PASAREA MINGII
a. PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT DE PE LOC
mingea se ţine în priză simetrică în dreptul pieptului;
se efectuează împingerea mingii spre înainte, simultan cu întinderea
rapidă a braţelor;
palmele se răsucesc spre exterior, articulaţia pumnilor imprimând
mingii o mişcare de rotaţie;
după eliberarea mingii, braţele sunt întinse înainte, palmele orientate
(Figurile 3.25 a, b, c şi 3.26 a, b, c, d, e).
56
a. ţinerea mingii b. împingerea mingii c. eliberarea
mingii
Figura 3.25. Poziţia braţelor în execuţia procedeului

pasa cu două mâini la piept de pe loc (a, b, c)
a b. c. d.
Figura 3.26. Pasa cu două mâini de la

piept:
a. poziţia de aşteptare a mingii
b. intrarea în posesia mingii
c,d . întinderea braţelor
e. eliberarea mingii
e.
57
 Menţinerea poziţiei fundametale şi prizei corecte pe parcursul
execuţiei.
 Mingea este împinsă înainte.
 Mişcarea de „biciuire” se efectuează prin lucrul din articulaţia
mâinilor.
b. PASA CU DOUĂ MÂINI DE DEASUPRA CAPULUI DE PE

LOC
se execută din poziţie fundamentală înaltă;
mingea este ţinută deasupra capului şi în dreptul frunţii;
braţele flexate din articulaţia coatelor;
aplecarea trunchiului simultan cu efectuarea unei păşiri înainte,
braţele sunt în extensie oblic înainte şi sus;
impulsul final dat mingii este executat prin mişcarea de „biciuire”
din articulaţiile mâinilor;
poziţia finală a palmelor este cu degetele răsfirate, orientate în jos
(Figura 3.27 a, b).
a. Priza mingii –poziţie iniţială
b. Eliberarea mingii –poziţie finală
Figura 3.27 Poziţia braţelor în execuţia pasei cu

58
două mâini de desupra capului
c. PASAREA MINGII CU „PĂMÂNTUL” DE PE LOC
mecanismul de execuţie este asemănător procedeului de pasare cu
două mâini de la piept;
se execută din poziţie fundamentală joasă;
braţele se întind înainte şi în jos (Figura 3.28).
Figura 3.28 Pasa cu pământul de pe loc
 Menţinerea poziţiei fundametale pe parcursul execuţiei.
 Mingea să lovească solul în cea de-a doua treime a distanţei dintre
jucătorul care pasează şi primitor.
b. PASA CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI

DE PE LOC
se execută din poziţie fundamentală medie, cu piciorul opus braţului
care pasează înainte;
greutatea corpului repartizată pe piciorul din spate;
trunchiul se răsuceşte spre direcţia braţului de pasare;
ţinerea mingii se efectuează, cu ambele mâini în dreptul pieptului, în
priză asimetrică;
mingea este împinsă de către palma braţului opus de pasare spre
umărul drept şi este lăsată în echilibru pe palma braţului drept,
flexat din articulaţia cotului;
59
mingea se află deasupra umărului, puţin în lateral, iar braţul stâng
asigură protecţie mingii, fiind orientat înainte şi flexat din articulaţia
cotului;
pasarea mingii se realizează prin întinderea energică a braţului drept
înainte, care se finalizează cu o mişcare de biciuire din articulaţia
mâinii;
după eliberarea mingii, braţul este întins, palma orientată în jos şi
corpul orientat spre direcţia de pasare, greutatea corpului repartizată
pe piciorul din faţă (Figura 3.29 a, b, c).
a. poziţia iniţială b. împingerea mingii c. eliberarea

mingii
Figura 3.29 Pasa cu o mână din dreptul umărului de pe loc
 Palma braţului de pasare constituie ultimul plan director de al
mişcării.
 Pasarea mingii se realizează prin întinderea energică a braţului drept
spre înainte, care se finalizează cu o mişcare de biciuire din articulaţia
mâinii.
c. PASAREA MINGII DIN DEPLASARE
din alergare (dribling), se realizează prinderea mingii cu două mâini
la piept, printr-o uşoară flexie a braţelor simultan cu efectuarea unei
păşiri mai lungi (primul timp);
mingea este transmisă pe o poziţie viitoare partenerului, prin
întinderea energică a braţelor, înainte ca piciorul care a efectuat
prima păşire să ia contact cu solul (al doilea timp);
60
se continuă deplasarea (Figura 3.30).
 Între cele două păşiri, se păstrează o poziţie echlibrată de ţinere a
mingii.
 Pasarea mingii se transmite pe o poziţie viitoare, prin întinderea
energică a braţelor.
NOTĂ: Prinderea şi pasarea mingii din alergare (dribling) este

condiţionată de cei doi timpi regulamentari.Cei doi timpi regulamentari
corespund celor doi paşi- stângul, dreptul- care se execută în timpul prinderii
mingii şi pasării acesteia .
Figura 3.30 Pasarea mingii din deplasare-

succesiunea fazelor mişcării
OPRIRILE
a.OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)
din alergare se execută prinderea mingii (din pasă sau din dribling)
simultan cu efectuarea unei sărituri cu desprindere mică, înainte pe
orizontală;
aterizarea se efectuează pe ambele picioare care vor fi proiectate
puţin spre înainte, pentru a oferi echilbru corpului;
articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldulului sunt flexate, foarte
mult şi determină executantul să intre în poziţie fundamentală
(Figura 3.31).
61
Figura 3.31 Oprire într-un timp cu minge –poziţie finală
b.OPRIREA ÎN DOI TIMPI (PRIN PĂŞIRE)
se efectuează o săritură cu deprindere mică pe un picior, simultan cu
prinderea mingii, realizându-se o frânare parţială a vitezei de către
primul picior, iar cel de-al doilea picior se aşează pe sol printr-o
bătaie puternică;
primul picior ia contact cu solul pe călcâi, este întins din articulaţia
genunchiului, acesta intrând în flexie pentru amortizarea şocului de
la aterizare-oprire;
la piciorul al doilea, talpa este orientată pe sol oblic spre interior,
contactul realizându-se pe partea internă a acesteia;
trunchiul se apleacă înainte, răsucindu-se pe partea piciorului din
faţă (Figura 3.32).
Figura 3.32 Oprire în doi timpi cu minge-poziţie finală
62
NOTĂ: Oprirea în doi timpi se execută atunci când viteza deplasării
este mare.
 Tehnica opririlor reprezintă acea mişcare de trecere a executantului
dintr-o stare dinamică, în stare statică;
 Execuţia opririlor este legată în mod direct de prevederile
regulamentare privind „înaintarea cu mingea” (regula paşilor).
 Existenţa unui moment de săritură, necesită păstrarea echilibrului
corpului.
PIVOTAREA
a. PIVOT PRIN PĂŞIRE
din poziţie fundamentală medie, se trece greutatea pe piciorul ales ca
pivot (sprijin pe pingea), flexat din articulaţia gleznei şi a
genunchiului;
piciorul mobil flexat din articulaţia gleznei şi genunchiului execută
păşiri în diferite direcţii prin alunecare;
trunchiul se apleacă înainte (Figura 3.33 a, b).
a. poziţie iniţială –piciorul pivot b. acţiunea piciorului mobil

Figura 3.33 Pivot prin păşire
b. PIVOT PRIN ÎNTOARCERE
63
din poziţie fundamentală executantul realizează o impulsie cu piciorul
mobil către direcţia întoarcerii (răsucirea umărului, trunchiului,
şoldului, genunchiului, gleznei);
momentul impulsiei blochează piciorul de pivot şi latura corpului de
aceeaşi parte, formând astfel un ax în jurul căruia se execută
întoarcerea;
piciorul oscilant alunecă uşor pe sol;
la finalizarea întoarcerii executantul se află în poziţie fundamentală.
(Figura 3.34 a, b).
. a. poziţie iniţială –piciorul pivot b. acţiunea piciorului mobil

Figura 3.34 Pivot prin întoarcere
 Menţinerea permanentă a poziţiei fundamentale, simultan cu protecţia
mingii.
 Piciorul mobil se va deplasa fără a ajunge pe acceşi linie cu piciorul
pivot.
 Piciorul pivot rămâne permanent în contact cu solul şi sprijinit pe
treimea anterioară a tălpii (pingea).
ARUNCAREA LA COŞ
a. ARUNCAREA LA COŞ DE PE LOC
a.1 ARUNCAREA LA COŞ CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT
se execută din poziţie fundamentală medie (tălpile la nivelul lăţimii
umerilor, una puţin înaintea celeilalte, articulaţia gleznelor,
64
genunchilor flexate, trunchiul uşor aplecat spre înainte, braţele
flexate din articulaţia coatelor, mingea ţinută în priză simetrică,
privirea spre coş);
se realizează extensia articulaţiilor, simultan cu ducerea mingii prin
dreptul feţei în sus şi spre înainte;
braţele se întind din articulaţia coatelor iar articulaţiile pumnilor
imprimă mingii un impuls şi o rotaţie astfel încât aceasta urmează o
traiectorie cât mai înaltă;
după eliberarea mingii, corpul este întins, braţele oblic în sus şi spre
înainte, palmele orientate în jos şi puţin în exterior (Figurile 3.35 a, b
şi 3.36).
a. poziţie iniţială b. pregătirea aruncării

(flexia articulaţiilor)
Figura 3.35 Priza mingii în execuţia aruncării la coş

cu două mâini de la piept (a, b)
Figura 3.36 Poziţia finală a braţelor pentru aruncare la

coş
65
 Coordonarea braţelor cu picioarelor.
 Braţele se întind din articulaţia coatelor iar articulaţiile pumnilor
imprimă mingii un impuls şi o rotaţie astfel încât aceasta urmează o
traiectorie cât mai
înaltă.
a.2 ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DIN DREPTUL

UMĂRULUI
se execută din poziţia fundamentală medie;
piciorul de aceeaşi parte cu braţul care efectuează aruncarea, aşezat o
talpă şi jumătate înainte;
trunchiul uşor aplecat înainte;
mingea ţinută în priză asimetrică (pe partea braţului care aruncă) în
dreptul pieptului, la nivelul bărbiei;
braţul de aruncare flexat din articulaţia cotului (unghi 90°), palma cu
degetele răsfirate, este poziţionată înapoi şi sub minge;
celălalt braţ sprijină mingea din lateral;
se realizează flexia articulaţiilor (gleznă, genunchi, şold) şi extensia
acestora, mingea continuă să fie ţinută cu ambele mâini (priză
asimetrică) până în dreptul feţei, iar când cotul ajunge la înălţimea
umărului, trece în echilibru pe palma braţului drept;
braţul de aruncare continuă mişcarea în sus şi spre înainte, care se
finalizează prin impulsul dat de către articulaţia pumnului;
mingea este eliberată când braţul este întins oblic în sus şi înainte,
palma în flexie, degetele răsfirate, corpul întins, având greutatea
corpului repartizată pe piciorul din faţă ( Figurile 3.37, 3.38, 3.39 a, b,
c, 3.40 a, b, c, d, e).
Figura 3.37 Poziţia braţului Figura 3.38 Suprafaţa de contact a

mâinii cu
de aruncare mingea
66
a. b. c.
Figura 3.39 Poziţia de ţinere a mingii (a, b, c,)
a. poziţie b. priza c. flexia d. extensia c.

eliberarea
iniţială asimetrică articulaţiilor articulaţiilor mingii
Figura 3.40 Aruncarea la coş de pe loc (a, b, c, d, e)
 Coordonarea braţelor cu picioarele.
 Braţul de aruncare continuă mişcarea în sus şi spre înainte, care se
finalizează
prin impulsul dat de către articulaţia pumnului.
 După elibererea mingii, greutatea trece pe piciorul din faţă.
b. ARUNCAREA LA COŞ DIN DEPLASARE
b1 ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DE SUS DIN

ALERGARE
67
din alergare, în momentul prinderii mingii se execută un pas lung cu
piciorul drept şi se aterizează pe acesta, urmat de al doilea pas – mai
scurt – cu piciorul stâng;
desprinderea de pe sol se efectuează prin pendularea energică dinapoi
spre înainte şi în sus a piciorului drept, care este flexat din articulaţia
genunchiului;
primul pas, are ca scop depăşirea adversarului şi frânarea vitezei;
pasul al doilea realizează blocarea ce permite efectuarea unei sărituri
cât mai înalte;
mingea din dreptul pieptului trece în priză asimetrică la nivelul
umărului drept şi părăseşte braţul în momentul maxim al săriturii,
când acesta este complet întins, corpul este în uşoară extensie, iar
palma care a efectuat aruncarea este orientată în jos;
aterizarea se realizează pe ambele picioare (Figura 3.41 a,b,c,d,e,f,g).
a. b. c. d.
Figura 3.41 Aruncare la coş din
alergare cu o mână de sus :
a.prinderea mingii din deplasare
b.intrarea în posesia mingii
c.primul pas
d.al doilea pas
e.desprinderea
f.eliberarea mingii
g.aterizarea şi urmărirea mingii
e. f. g.
 Respectarea celor două păşiri simultan cu protecţia mingii.
 Mingea părăseşte braţul în momentul maxim al săriturii, întins cu
palma în flexie, degetele răsfirate.
68
b.2. ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DE SUS DIN
DRIBLING
executantul în dribling, va da un impuls mai puternic mingii la ultima
bătaie, prinde mingea cu două mâini la piept, execută o păşire mai
lungă pe piciorul de aceeaşi parte cu braţul de aruncare (dreptul),
urmat de o păşire mai scurtă pe piciorul de bătaie (stângul);
desprinderea de pe sol se realizează prin pendularea energică dinapoi
spre înainte şi în sus a piciorului drept, care este flexat din articulaţia
genunchiului;
mingea poziţionată în dreptul pieptului, trece în priză asimetrică, pe
palma braţului de aruncare ce continuă mişcarea în sus şi spre înainte
şi se finalizează prin impulsul dat de către articulaţia pumnului;
eliberarea mingii se efectuează în punctul maxim al săriturii, când
braţul este complet întins, corpul este în uşoară extensie, iar palma
care a efectuat aruncarea în flexie, degetele răsfirate;
aterizarea se realizează pe ambele picioare (Figura 3.42, a,b,c,d,e,f,g).
a. b. c. d.
Figura 3.42 Aruncare la coş cu o

o mână de sus din dribling :
a. deplasare în dribling b. intrarea
în posesia mingii c. primul pas d.
al doilea pas e. desprinderea f.
eliberarea mingii g. aterizarea şi
urmărirea mingii.
e. f. g.
69
 Executantul va da un impuls mai puternic mingii la ultima bătaie.
 Respectarea celor două păşiri simultan cu protecţia mingii.
 Mingea părăseşte braţul în momentul maxim al săriturii, întins cu
palma în flexie, degetele răsfirate.
 Aterizarea se realizează pe ambele picioare.
c. ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ
c.1 ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ CU

DESPRINDERE DE PE LOC
Prezentarea modului:
este asemănătoare cu aruncarea la coş din săritură precedată de
deplasare şi oprire într-un timp (Figura 3.43 a, b, c, d, e).
a. poziţia b. priză c.priză d. bătaie e.

eliberarea
iniţială asimetrică- faţă asimetrică -lateral desprindere
mingii,aterizare
Figura 3.43 Aruncare la coş din săritură cu

desprindere de pe loc (a,b, c, d, e)
70
c.2 ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ
PRECEDATĂ DE PRINDEREA MINGII DIN
DRIBLING (DEPLASARE) ŞI OPRIRE ÎNTR-UN TIMP
mingea este recepţionată în momentul de zbor, aterizarea se
realizează prin efectuarea unei opriri într-un timp, picioarele iau
simultan contact cu solul prin rulare călcâi – vârf;
bătaia se efectuează pe ambele picioare pentru a se realiza săritura
mai înaltă, mingea este poziţionată în dreptul pieptului şi trece în
priză asimetrică, pe palma braţului de aruncare ce continuă mişcarea
în sus şi spre înainte;
săritura – după efectuarea bătăii, corpul este propulsat pe verticală,
bine echilibrat. În timpul săriturii picioarele sunt uşor depărtate şi
flexate din articulaţia genunchilor, pentru a se asigura „plutirea”,
adică rămânerea pentru o clipă în punctul maxim al săriturii, unde se
efectuează aruncarea propriu-zisă;
aruncarea propriu-zisă- eliberarea mingii se efectuează în punctul
maxim al săriturii, când braţul este complet întins, şi se finalizează
prin impulsul dat de către articulaţia pumnului;
corpul este în uşoară extensie, iar palma care a efectuat aruncarea în
flexie, degetele răsfirate;
aterizarea se execută pe ambele picioare (Figura 3.44 a, b, c, d, e, f).
a. b. c. d.
71
Figura 3.44 Aruncare la coş din
săritură pecedată de prinderea mingii
din dribling şi oprire într-un timp :
a.deplasare în dribling
b. oprirea într-un timp
c.d. priză asimetrică (faţă, lateral)
e. bătaie,desprindere
f. eliberarea mingii, aterizarea
e. f.
DRIBLINGUL
a.DRIBLINGUL PE LOC
mingea ţinută cu două mâini în dreptul pieptului, trece pe palma
braţului drept;
se efectuează împingerea mingii spre sol, oblic înainte, printr-o
mişcare de extensie a antebraţului pe braţ şi de flexie a palmei pe
antebraţ (Figura 3.45, a,b,c).
contactul cu mingea se realizează cu degetele, pe o suprafaţă cât mai
mare (Figura 3.46, a,b).
a. poziţie iniţială b. trecerea mingii c. împingerea mingii

pe palma braţului spre sol
îndemânatic
72
Figura 3.45 Dribling pe loc –succesiunea fazelor mişcării (a, b, c)
a. suprafaţa de contact b. acţiunea articulaţiei mâinii

a palmei cu mingea
Figura 3.46 Acţiunea articulaţiei mâinii în execuţia driblingului

mingii.
 Se execută cu ambele mâini şi fără controlul privirii.
b. DRIBLINGUL DIN DEPLASARE
împingerea mingii în sol se efectuează lateral, oblic şi înainte pentru a
nu incomoda în alergare (3.47 a, b, c, d).
73
a. poziţie b.protecţia c. împingerea d. execuţie
iniţială mingii mingii spre sol propriu-zisă
Figura 3.47 Dribling din deplasare-succesiunea fazelor

mişcării (a, b, c, d)
mingii.
 Se execută cu ambele mâini şi fără controlul privirii.
FENTELE
din poziţie fundamentală medie, se execută un procedeu sau o
succesiune de procedee tehnice (schimbare de direcţie, piruetă,
dribling cu schimbarea vitezei şi direcţiei, etc.) în care sunt implicate
combinaţii de mişcări ale segmentelor (picioare, trunchi, braţe, cap)
pe diferite direcţii, asociate cu diferite expresii ale fizionomiei
(privire, etc.);
prima fază de simulare, se execută lent;
a doua fază de acţiune finală se execută energic şi rapid;
corpul este echilibrat (greutatea egal repatizată pe ambele picioare,
evitându-se transferul pe un singur picior);
segmentul angrenat în execuţie, continuă şi completează mişcările
celui anterior;
amplitudinea mişcărilor este mai mică (Figura 3.48 a, b, c).
74
a. de privire b. de pasă c. de dribling
Figura 3.48 Variante de execuţie a fentelor
 fentă simplă – constă într-o acţiune simultană, urmată de altă acţiune;

 fentă dublă – constă în simularea unei acţiuni într-o direcţie, urmată
de simularea altei acţiuni şi finalizare prin prima acţiune sau simulare
într-o direcţie şi repetare în direcţia opusă sau acţiunea identică în
direcţia opusă şi finalizare prin prima;
 fentele multiple –presupun un complex de procedee tehnice (cel puţin
trei) în direcţii şi ritmuri diferite.
mingii.
 Mişcările segmentelor şi expresia feţei trebuie să fie convingătoare.
 Segmentul angrenat în execuţie continuă, completează mişcările celui
anterior.
3.7 TRASEUL METODIC REFERITOR LA PREDAREA

TEHNICII ÎN JOCUL DE BASCHET-
ETAPELE DE INIŢIERE, ÎNVĂŢARE, FIXARE, CONSOLIDARE
Specialiştii consideră metodica învăţării tehnicii jocului de baschet ca

fiind grupată în două mari etape (Figura 3.49):
 pregătire teoretică;
75
 pregătire practică.
Figura 3.49 Etapele metodice generale de instruire

a tehnicii în jocul de baschet
A. PREGĂTIREA TEORETICĂ
 Prezentarea modelului optimal de execuţie.
 Caracteristici de execuţie.
 Utilizarea tactică.
 Greşeli frecvente.
 Demonstrare reală şi regizată a tehnicii de execuţie.
B. PREGĂTIREA PRACTICĂ
 Exerciţii pregătitoare.
 Exerciţii specifice.
1. Exerciţii analitice executate în condiţii optime obişnuite şi variate.
a. formarea mecanismului de bază a deprinderii motrice şi
reprezentarea corectă a mişcării;
b. stereotipul dinamic;
c. instalarea şi stabilirea deprinderii motrice.
În această etapă se vor executa: exerciţii fără minge, cu minge, de pe
loc şi deplasare uşoară, de la distanţe mici şi unghiuri favorabile.
2. Învăţarea procedeelor tehnice în cadrul unor structuri complexe de
exerciţii: → secvenţe de joc.
3. Învăţarea procedeelor tehnice în acţiuni apropiate de joc – etapa
complexelor de acţiuni tactice.
76
4. Predarea tehnicii în condiţiile efortului specific, alternează efortul
maximal cu cel submaximal.
Învăţarea globală a jocului reprezintă principala direcţie de instruire,

astfel se urmăreşte permanent integrarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice
în cadrul structurilor jocului.
Pentru creşterea eficienţei execuţiei procedeelor tehnice, traseul privind
iniţierea-fixarea, consolidarea, perfecţionarea şi valorificarea acestora fie
izolat, fie în situaţii complexe cu adversar, necesită parcurgerea următoarelor
secvenţe operatorii:
1. exersarea ansamblului mişcării în condiţii simple;
2. exersarea ansambului mişcării cu accent pe consolidarea
aspectului dominant (veriga de bază a mişcării);
3. exersarea procedeului tehnic în condiţii apropiate de joc.
4. exersarea ansamblului mişcării cu accent pe automatizarea
aspectelor dominante a componentelor (tehnic, tactic, fizic,
psihic) acestuia;
5. exersarea procedeului tehnic conform cerinţelor calităţii motrice
dominante;
6. exersarea ansamblului mişcării, cu accent pe constanţă şi
eficacitate;
7. exersarea procedeului tehnic în condiţii de joc.
CAPITOLUL 4
ASPECTE METODICE REFERITOARE LA PREVENIREA ŞI
CORECTAREA GREŞELILOR DE TEHNICĂ ÎN JOCUL DE
BASCHET
4.1 GREŞELILE DE TEHNICĂ ÎN

JOCUL DE BASCHET
 Noţiunea de „greşeală motrică” în procesul de instruire la

disciplina baschet se referă la acele mişcări incorecte, care nu corespund
77
fazelor şi nivelului de execuţie eficientă a elementelor şi procedeelor tehnice
respective (Figura 4.1).
Figura 4.1 Definiţia grafică a greşelilor motrice
Greşelile sunt erori ocazionale care apar în execuţiile fiecăruia.Acestea

sunt reprezentate prin aruncările, prinderile, pasele executate defectuos, care se
instalează chiar şi în condiţiile unei bune învăţări şi automatizări a tehnicii
respective, datorită lipsei de concentrare sau motivaţie a elevului.
Greşelile sunt considerate importante deoarece ele indică nivelul de
execuţie al elevului în comparaţie cu modelul optim, aceste informaţii fiind
necesare în vederea corectării şi reprezintă o parte a procesului de învăţare.
În jocul de baschet acestea pot fi diferenţiate în funcţie de :
A. Etapele formării deprinderilor motrice.
B. Fazele acţiunilor (execuţii tehnice în situaţii variate de joc).
4.1.1 GREŞELI ÎN ETAPELE FORMĂRII

DEPRINDERILOR MOTRICE
Autorul V.V. Belinovici, (1959) realizează o analiză destul de completă a

greşelilor care apar în etapele formării deprinderilor motrice:
Greşeli ale acţiunilor motrice separate (lipsa flexiei genunchilor

în timpul aruncării la coş de pe loc).
Greşeli generale (neîntinderea braţului de aruncare şi lipsa flexiei
palmei la execuţia tuturor aruncărilor, etc.).
78
Greşeli locale (apar în faza de iniţiere a elementelor şi
procedeelor tehnice, sunt destul de rare, dacă nu sunt grosolane,
nu constituie piedici în procesul învăţării).
Greşeli complexe (mişcările care alcătuiesc procedeul tehnic au o
legătură cauză-efect. Astfel o greşeală constituie o premisă pentru
altele.Apar în momentul legării fazelor componente a unui
procedeu, datorită utilizării exagerate a metodei analitice de
învăţare).
Greşeli neautomatizate (specifice etapei de iniţiere, se instalează
datorită execuţiilor cu o forţă excesivă care determină încordare
musculară şi o „încătuşare” a mişcărilor. În esenţă acestea sunt de
fapt particularităţi ale etapei iniţiale de formare a deprinderilor,
care se explică printr-o insuficientă coordonare a eforturilor fizice,
în scoarţa cerebrală nu s-au format legături funcţionale durabile,
ceea ce generează teama de insucces a elevilor).
Greşeli automatizate (sunt o consecinţă a repetărilor multiple a
mişcărilor incorecte. Au un caracter stabil şi se corectează foarte
greu.Va fi posibilă o corectare mai rapidă dacă elevul va descoperi
şi înţelege cauza insucceselor sale).
Greşeli esenţiale (sunt cele care deformează mecanismul de bază
al mişcării. Trebuie eliminate rapid, deoarece încetinesc învăţarea
procedeelor respective).
Greşeli neesenţiale (sunt caracteristice pentru fazele separate ale
procedeelor tehnice.Se produc atunci când elevul şi-a însuşit
procedeul respectiv, dar îl execută cu unele greşeli, învăţând din
ele.Pot fi trecute cu vederea, condiţia este ca acest tip de greşeli să
să nu se mai repete pe parcursul execuţiei procedeului tehnic).
Greşeli tipice (sunt greşelile cu frecvenţa cea mai mare la
execuţia unui procedeu. Sunt considerate tipice toate greşelile
prezentate anterior şi pot fi prevenite de cadrul didactic din timp).
Greşelile atipice (sunt cele generate de stările sufleteşti-frica de
minge, de adversar, de competiţie, de nereuşită sau cele
condiţionate prin perseverenţă- încăpăţânare, etc.)
4.1.2 GREŞELI ÎN FAZELE ACŢIUNILOR

(EXECUŢII TEHNICE ÎN SITUAŢII VARIATE DE JOC)
În concepţia altor autori (A. Păcuraru, 2002; A. Păcuraru, L. Călin, G.

Prisecaru, 2004; A. Păcuraru, P. Ghervan, A. Acsinte, 2006; C. Ciorbă, I.
Comarniţchi, 2007, Ciocoiu D.L, 2009, etc.), greşelile de tehnică se pot instala
în diferite etape, situaţii sau momente (faze) specifice jocului:
79
Greşeală de decizie (mişcare greşită datorită unei orientări spaţio-
temporale defectuoase).
Greşeală de moment (neconcordanţa mişcării cu situaţia
respectivă de joc).
Greşeală de mişcare (execuţia unei mişcări defectuoase din punct
de vedere tehnic).
Este esenţial în procesul de iniţiere- învăţare a componentelor tehnico-
tactice ale jocului de baschet, ca profesorul să ofere informaţii referitoare atât
la aspectele corecte ale execuţiei, cât şi la cele incorecte. Informaţiile pe care
elevii le primesc referitor la execuţia lor, poartă denumirea de feedback. În
absenţa feedback-ului, învăţarea sistematică este imposibil de realizat.
4.1.3 CAUZELE GREŞELILOR
Cauzele care determină greşelile de tehnică sunt variate:

înţelegerea greşită de către elevi a sarcinii motrice propuse;
reprezentare greşită a modelului în planul mental al elevului;
dezvoltarea insuficientă a unei calităţi motrice;
lipsa armoniei între calităţile motrice;
neîncrederea în forţele proprii, teama de accidente, etc.
modul de organizare al lecţiei de învăţare;
lipsa de individualizare în predare a unui element, de înţelegere
a nivelului de pregătire motrică şi intelectuală a elevului;
oboseala cauzată de o pregătire fizică insuficientă sau odihnă
necorespunzătoare;
limitarea psihologică a elevului, manifestată prin propunerea
unor obiective mici de îndeplinit, care se multumeşte cu nivelul
scăzut de execuţie dobândit.
4.1.4 TRASEUL METODIC DE PREVENIRE ŞI CORECTARE A

GREŞELILOR DE TEHNICĂ ÎN JOCUL DE BASCHET
4.1.4.1 PREVENIREA GREŞELILOR DE TEHNICĂ
Pregătirea elevilor în jocul de baschet trebuie astfel concepută pentru a

se elimina sau minimaliza posibilitatea comiterii greşelilor în timpul procesului
de învăţare a unei deprinderi.
80
 Prevenirea greşelilor motrice constituie măsuri care facilitează
considerabil învăţarea componentelor fundamentale ale jocului de baschet.
Astfel se recomandă următoarele :
Să se verifice dacă elevii au înţeles corect scopul general al
exerciţiului, structurii, etc.
Să se stabilească dacă elevii au înţeles corect execuţia tehnică a
acţiunii motrice în curs de învăţare.
Alegerea pentru învăţare a mijloacelor simple, accesibile, eficiente,
atractive.
Să se insiste asupra excutării îngrijite a exerciţiilor, fără a tolera
greşeli.
Respectarea corelaţiei necesare între viteza mişcărilor şi cea de
execuţie.
Continuarea exerciţiilor nereuşite, prin repetarea şi execuţia cât mai
corectă, pentru a evita instalarea unei reprezentări imprecise a
acestora.
4.1.4.2 CORECTAREA GREŞELILOR DE TEHNICĂ
Capacitatea de a analiza greşelile comise de elevi şi modalitatea de

corectare, este la fel de importantă ca şi capacitatea de a comunica aceste
informaţii executanţilor. Dacă se înţeleg principiile de bază ale unui element
sau procedeu, cu siguranţă cadrul didactic va asigura modalităţi de corectare
eficiente. Analiza unei deprinderi specifice jocului de baschet necesită din
partea cadrului didactic următoarele etape (Figura 4.2):
Analiza tehnicii de execuţie a elevului.
Compararea tehnicii elevului cu tehnica de execuţie corectă
(„modelul”).
Corectarea fiecărei a greşeli.
Determinarea cauzelor greşelilor.
Modalităţi de corectare a greşelilor.
81
Figura 4.2 Etapele corectării greşelilor de tehnică
Trebuie menţionat faptul că în procesul de corectare a greşelilor pe

parcursul instruirii, cadrul didactic utilizează o serie de indicaţii metodice
pozitive dar şi negative (Robert.W.Christina, Daniel.M.Corcos, 1999).
a. indicaţii, sugestii metodice pozitive- reflectă ceea ce trebuie să
efectueze elevul.
Se utilizează complimente, laude, aprecieri pozitive, recompense,
încurajări.Dacă sunt aplicate corespunzător, sporesc încrederea şi intensificarea
dorinţei de reuşită a elevului la execuţia unui procedeu tehnic sau acţiune
tactică.
Corectarea greşelilor presupune abordarea pozitivă individuală şi constă
în următoarele secvenţe de instruire:
 Secventa I -recunoaşterea efortului şi a execuţiilor corecte.
 Secvenţa a II a-furnizarea unui feed-back corector simplu şi
precis (informaţiile cu privire la greşelile de execuţie şi modul cum
se pot corecta).
Greşelile majore de execuţie, dificile ca mod de explicaţie, înţelegere,
corectare pot fi abordate astfel:
1. explicaţie şi demonstraţie între execuţia elevului (greşeala)
comparativ cu execuţia corectă (corectarea);
2. explicarea cauzei sau cauzelor greşelii (dacă aceasta nu este
evidentă);
3. argumentele referitoare la recomandarea corectării (dacă aceasta nu
este evidentă).
Indiferent de complexitatea greşelii sau a corectării, elevul nu trebuie
asaltat cu informaţii detaliate sau exagerat de lungi. Transmiterea informaţiilor
trebuie realizată într-un ritm pe care elevul să le poată înţelege şi aplica util în
practică, contribuind astfel la efectuarea corectării.
 Secvenţa a III-a verificarea capacităţii de înţelegere a elevului
privind feedback-ul corector. Dacă elevul nu înţelege informaţiile
82
legate de corectarea mişcării, acesta va continua să efectueze
incorect exerciţiul.
 Secvenţa a IV-a motivarea elevului în vederea efortului pentru
consolidare.
b. indicaţii, sugestii metodice negative- reflectă în special ceea ce nu
trebuie să execute elevul.
Cadrul didactic identifică greşelile elevilor, dar nu utilizează
informaţiile referitoare la modul corect de execuţie al acestora. Atitudinea faţă
de elevi este negativă şi nu apreciază eforturile reale ale acestora de a-şi
corecta greşelile.Abordarea aceasta generează teama de nereuşită şi
neîncredere a elevilor.
CAPITOLUL 5
TACTICA JOCULUI DE BASCHET
5.1 DEFINIŢIE
 Tactica presupune rezolvarea siuaţiilor de joc determinată de adversari,
coechipieri, obiectul de joc, prezenţa spectatorilor, regulament, etc, pentru a
marca un număr mare de puncte în coşul advers.
Acestă componentă a pregătirii jocului a fost tratată pe larg în
literatura de specialitate şi s-au dat numeroase definiţii, dintre care enumerăm:
După M. Epuran, (1968) tactica „este activitatea prin care un sportiv
desfăşoară toate posibilităţile sale tehnice, fizice şi psihice, pentru a dobândi
rezultatele cele mai bune în condiţiile şi în faţa unor adversari diferiţi”.
83
C. Hânsa, L. Călin, (2004) afirmau că tactica reprezintă totalitatea
acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe organizate şi
coordonate unitar şi raţional, în limitele regulamentului de joc şi al sportivităţii,
cu scopul realizării victoriei, prin valorificarea calităţilor şi particularităţilor de
pregătire ale jucătorilor proprii, în concordanţă cu cele ale adversarilor.
A. Moanţă, (2005) consideră tactica o contribuţie activă a jucătorilor
atât în meci cât şi în pregătire Este mijlocul prin care o echipă valorifică
posibilităţile jucătorilor proprii acumulate în timpul pregătirii.Această
valorificare este realizată prin crearea de acţiuni individuale şi colective.
În concluzie, considerăm tactica jocului de baschet o contribuţie
totală şi constantă a jucătorilor (din punct de vedere fizic, tehnic, tactic,
psihologic, etc), asamblată în acţiuni individuale şi colective în cadrul unei
echipe, organizată şi coordonată raţional în limitele regulamentului cu scopul
realizării victoriei.
Realizând o paralelă între componentele tehnică şi tactică sintetizăm
următoarele (Figura 5.1) :
Figura 5.1 Relaţia dintre componentele tehnică –tactică

în jocul de baschet
Tehnica jocului de baschet operează cu elemente şi procedee tehnice
(mişcări ce conturează un model de execuţie).
Tactica jocului de baschet valorifică aceste elemente şi procedee
tehnice în prezenţa adversarului prin acţiuni individuale şi colective.
Tactica reprezintă componenta dinamică a pregătirii.
Tactica este dependentă de celelalte componente ale pregătirii :
baza pregătirii fizice;
nivelul de execuţie tehnică;
informaţii teoretice;
profilul psihologic al individului, echipei, etc.
5.2 COMPONENTE
84
Componentele tacticii jocului de baschet sunt următoarele:
Acţiunea individuală – reprezintă folosirea conştientă de către un
jucător, într-o fază de joc, a celui mai indicat complex de procedee
tehnico-tactice, în scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului.
Combinaţia tactică – reprezintă coordonarea acţiunilor individuale

a doi sau mai mulţi jucători într-o fază a jocului, efectuată în scopul
realizării unei sarcini parţiale a jocului în atac sau apărare.
Schema tactică – combinaţie tactică standard în care deplasările şi

acţiunile jucătorilor precum şi circulaţiile lor, sunt stabilite anterior.
Se aplică în momentele fixe ale jocului.
Circulaţia tactică – reprezintă o formă superioară de pregătire a

atacului, prin repetarea mai multor combinaţii tactice după un plan
stabilit.
Sistemul de joc – reprezintă forma generală de organizare a

acţiunilor jucătorilor în atac şi apărare, prin stabilirea unor sarcini
precise şi a unor principii de circulaţie şi de colaborare în cadrul
unui dispozitiv prestabilit.
Concepţia de joc – caracteristicile unei echipe, privind aplicarea

tacticii.
Planul tactic – măsurile tactice stabilite în atac şi apărare pentru

abordarea fiecărui meci în parte.
Stilul de joc – caracteristicile privind aplicarea tehnicii, tacticii şi

ritmului de joc, comune jucătorilor unei echipe.
5.3 CARACTERISTICI
Tactica în jocul de baschet prezintă următoarele caracteristici

principale:
Accesibilă: corespunde caracteristicilor jucătorilor şi echipei proprii
a adversarului, dar şi a condiţiilor de desfăşurare.
85
Adaptabilă: poate fi „modelată” în funcţie de diversele situaţii ale
sistemului de joc, propriu sau advers.
Creativă: deoarece, prin conţinutul său, impune necesitatea de

studiu permanent, inclusiv a propriei prestaţii (nu numai a
adversarului) şi găsirea de soluţii originale exprimate în planurile
tactice şi metode de antrenament, atât de antrenori cât şi de sportivi.
Raţională: deoarece procesele psihice ale gândirii se transpun în

rezolvarea situaţiilor de joc prin luarea de decizii optime, în orice
moment, în condiţii limitate de spaţiu şi timp → inteligenţă motrică.
5.4 BAZELE TACTICII ÎN ATAC
 Atacul - situaţia tactică în care o echipă se află în posesia mingii.
1. PRINCIPIILE ATACULUI -reguli generale prin care

executantul îşi coordonează acţiunile individuale şi colective
de joc din atac.
 principiul atacării coşului advers

 posesia mingii
 adaptarea atacului la specificul apărării
 provocarea şi valorificarea greşelilor
2. FAZELE ATACULUI:
86
intrarea
intrareaînînposesia
posesiamingii
mingii
trecerea
trecerea în terenul deatac
în terenul de atac
trecere rapidă
trecere rapidă
trecere
trecerelentă
lentă
trecere
trecere princombinaţii
prin combinaţii
ocuparea
ocuparea dispozitivuluidedeatac
dispozitivului atac
finalizarea atacului
finalizarea atacului
recuperarea
recuperarealalapanou
panou
3. SISTEME DE ATAC:
contraatacul
contraatacul
atacul
ataculrapid
rapid
sistemul
sistemuldedeatac
atacînînsemicerc
semicerc
sistemul
sistemul de atac cu unulsau
de atac cu unul saudoi
doijucători
jucătoripivot
pivot
sistemul de atac cu unul sau doi centri
sistemul de atac cu unul sau doi centri
sistemul
sistemuldedeatac
ataccucuununjucător
jucătorpivot
pivotşişicentru
centru
4. FACTORII SAU MIJLOACELE ATACULUI- procedeele

tehnice, acţiunile individuale, elementare, colective utilizate în
atac.
plasamentulînînatac
atacşişianticiparea
anticipareaacţiunilor
acţiunilor
plasamentul
circulaţiajucătorilor:
jucătorilor:
circulaţia
circulaţieindividuală
individuală
circulaţie
circulaţiecucucombinaţii
combinaţii
circulaţie
circulaţiamingii
mingii
circulaţia
organizareaatacului
ataculuişişifolosirea
folosireaterenului
terenuluidedeatac
atac
organizarea
depăşireanumerică
numericăsau sausuperioritatea
superioritateanumerică
numerică
depăşirea
surpriza
surpriza
ritmuldedejoc
joc
ritmul
87
5. FORMELE ATACULUI: modalităţi de aplicare concretă pe
baza principiilor şi formelor la organizarea sistemelor de joc din
atac.
atac
ataclent
lent
atac rapid
atac rapid
5.5 BAZELE TACTICII ÎN APĂRARE
 Apărarea – situaţia tactică în care o echipă luptă pentru intrarea

în posesia mingii.
1. PRINCIPIILE APĂRĂRII: reguli generale prin care

executantul îşi coordonează acţiunile individuale şi colective
de joc din apărare.
principiul
principiulapărării
apărăriicoşului
coşului
intrarea în posesia mingii
intrarea în posesia mingii
adaptarea
adaptareaapărării
apărăriilalaspecificul
specificulatacului
atacului
întrajutorarea
întrajutorarea
provocarea
provocareaşişivalorificarea
valorificareagreşelilor
greşeliloradversarului
adversarului
2. FAZELE APĂRĂRII:
echilibrul
echilibruldefensiv
defensiv
pierderea
pierderea posesieidedeminge
posesiei minge
oprirea
oprirea lansării şi desfăşurăriicontraatacului
lansării şi desfăşurării contraatacului
replierea
replierea
organizarea
organizareadispozitivului
dispozitivuluidedeapărare
apărare
apărarea propriu-zisă
apărarea propriu-zisă
urmărirea
urmărirealalapanou.
panou.
88
3. SISTEME DE APĂRARE:
apărarea
apărareaom
omlalaom
om→→caracter
caracterindividual
individual
apărarea în zonă → caracter colectiv
apărarea în zonă → caracter colectiv
apărarea
apărareacombinată
combinată
4. FACTORII SAU MIJLOACELE APĂRĂRII procedeele

tehnice, acţiunile individuale, elementare, colective utilizate în
apărare.
plasamentînînapărare
apărare
plasament
anticipareaacţiunilor
acţiunilor
anticiparea
circulaţiajucătorilor
jucătorilor
circulaţia
circulaţieindividuală
individuală
circulaţie
circulaţiecucucombinaţii
combinaţii
circulaţie
5. FORMELE APĂRĂRII-modalităţi de aplicare concretă pe

baza principiilor şi formelor în organizarea sistemelor de joc
din apărare.
apărareactivă;
activă;
apărare
apărarepasivă.
pasivă.
apărare
NOTĂ:
Apărările care au caracter pasiv se desfăşoară pe o suprafaţă
limitată în apropierea coşului, iniţiativa aparţine atacanţilor.
Apărările care au caracter activ prezintă iniţiativă din partea
apărătorilor.
5.6 SISTEMATIZAREA ŞI CONŢINUTUL

TACTICII JOCULUI DE BASCHET
Conţinutul tacticii este bine precizat, iar importanţa aplicării ei creator

în joc a devenit un factor principal.
89
Tactica în jocul de baschet se prezintă astfel (Figura 5.2):
a) tactica în atac
b) tactica în apărare
În ambele situaţii întâlnim:
 acţiuni tactice individuale (tactica individuală);
 acţiuni tactice colective (tactica colectivă).
Figura 5.2 Conţinutul tacticii jocului de baschet
 Tactica individuală reprezintă ansamblul de acţiuni individuale

folosite conştient de către un jucător, cu scopul realizării unei sarcini de joc în
atac sau apărare.
 Tactica colectivă reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite
conştient de mai mulţi jucători, cu scopul realizării unei sarcini de joc în atac
sau apărare.
Având în vedere că în jocul de baschet fazele de atac şi apărare se
succed foarte repede, acestea sunt legate între ele şi nu pot fi disociate una de
cealaltă. Fragmentarea jocului în atac şi apărare, se realizează doar din punct de
vedere didactic. Conţinutul tacticii în jocul de baschet este structurat astfel:
a) tactică individuală;
b) tactică colectivă: – elementară (combinaţii de 2-3 jucători);
– de echipă (sisteme de joc).
5.6.1 TACTICA INDIVIDUALĂ
90
Conţinutul tacticii individuale a jocului de baschet este prezentat în
tabelul 5.1 după cum urmează:
Tabelul 5.1
Conţinutul tacticii individuale
FAZA DE ATAC FAZA DE APĂRARE

 demarcaj  marcaj
 pătrundere  intercepţia
 depăşire  capacul
 recuperarea ofensivă  recuperarea defensivă
5.6.1.1 TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN FAZA DE ATAC
 Demarcajul reprezintă acţiunea tactică individuală de atac, prin care

jucătorul execută un procedeu sau un complex de procedee tehnice, pentru a se
deplasa de lângă apărătorul direct.
În jocul de baschet acţiunea tactică individuală demarcajul este
specifică doar fazei de atac, atunci când jucătorul nu este în posesia mingii.
Putem afirma că valoarea unui jucător se apreciază în funcţie de
modalitatea în care acesta reuşeşte să se deplaseze din zona de acţiune a
adversarului direct.
Demarcajul individual sau realizat cu ajutorul unui partener este prezent
în toate fazele şi acţiunile ofensive.
Demarcajul individual presupune acţiunea independentă a jucătorului
prin mijloace tehnico-tactice.
Demarcajul cu ajutorul coechipierului combină mijloacele tehnico-
tactice individuale cu cele de colaborare ale acestuia (blocaj, încrucişare)
specifice tacticii colective elementare de echipă.
În funcţie de direcţia pasei şi a poziţiei apărătorului, demarcajul
individual se poate clasifica astfel:
demarcajul „în adâncime” sau pătrunderea este acţiunea tactică
individuală efectuată de atacantul fără minge care urmăreşte să se
demarce şi să străpungă apărarea.Se poate executa pe partea cu
minge sau opusă acesteia.
demarcajul lateral are scop de manevră, în vederea pregătirii unei
acţiuni ulterioare (se poate executa de pe loc, în L, V, semicerc sau
91
cu piruetă).Variantele de demarcaj sunt prezentate în figurile 5.3-
5.6.
Figura 5.3 Demarcaj în “L” Figura 5.4 Demarcaj în “V”
Figura 5.5 Demarcaj în lateral Figura 5.6 Demarcaj în

semicerc
Utilizare tactică:
apărarea om la om, pressing, zonă;
când marcajul apărătorului este foarte aproape de atacant;
în combinaţii de „dă şi du-te”, blocaj, încrucişare, atac în
superioritate numerică.
Sugestii metodice:
Se urmăresc aspectele:
 provocarea greşelilor şi valorificarea lor;
 câştigarea priorităţii de culoar şi plan;
 desprinderea să fie hotărâtă, energică şi să favorizeze primirea
mingii;
92
 stăpânirea elementelor şi principiilor de mişcare în teren („jocul fără
minge”);
 se învaţă în paralel cu acţiunea tactică individuală de apărare
marcajul din primele lecţii.
 Pătrunderea reprezintă un procedeu special de demarcaj, cu un

caracter ofensiv, care are drept scop primirea mingii şi aruncarea ei la coş.
Este acţiunea tactică efectuată de atacantul fără minge. Se poate
executa cu primirea mingii sau fără primirea acesteia (Figurile 5.7- 5.8).
Figura 5.7 Pătrundere cu marcaj Figura 5.8 Pătrundere –

la atacantul executant primirea mingii- pasă
Sugestii metodice:
 se recomandă în cazul pătrunderilor ca ceilalţi jucători să efectueze
circulaţie de compensaţie (laterală);
 să se efectueze în arc de cerc, deoarece favorizează luarea primului
plan faţă de apărător;
 cel care pătrunde trebuie să fie întotdeauna cu faţa spre coechipierul
care se găseşte în posesia mingii;
 învăţarea va începe pe partea mâinii îndemânatice, la început cu
aruncarea la coş din dribling sau alergare cu o mână de sus şi apoi
cu procedee speciale: oferită, semicârlig etc.
 Depăşirea reprezintă acţiunea tactică individuală de atac, prin care
jucătorul aflat în posesia mingii, execută un complex de procedee pentru a se
demarca şi a finaliza acţiunea cu minge (Figura 5.9).
93
Figura 5.9 Depăşire cu aruncare la coş
În funcţie de piciorul de pivotare:

păşire cruciş – dacă pleacă pe partea cu piciorul pivot;
păşire deschisă – dacă pleacă pe partea opusă piciorului de pivotare.
În funcţie de plecarea în dribling :
plecare directă – pe culoarul de pătrundere sau partea liberă care
corespunde mâinii de dribling (Figura 5.10 a, b, c).
a. poziţie iniţială b. plecare directă c. poziţionarea

tălpilor
Figura 5.10 Depăşire cu plecare directă în dribling-

succesiunea fazelor acţiunii (a, b, c)
plecarea cu pas încrucişat (în „cross”)- mâna care execută
driblingul corespunde piciorului de pivotare (Figura 5.11.a, b).
94
a. plecare cu pas încrucişat b. poziţionarea tălpilor
( în „cross”)
Figura 5.11 Depăşire cu pas încrucişat
plecarea cu întoarcere (rulare)- se realizează pe piciorul liber de

către jucătorii care sunt poziţionaţi cu spatele spre apărător,
pivotând spre piciorul din interior, prin rularea călcâi –talpă-vârf
(Figura 5.12 a, b, c).
a.poziţia iniţială b. plecarea cu c. poziţionarea tălpilor

întoarcere
Figura 5.12 Depăşire cu întoarcere
Sugestii metodice:
 intrarea în posesia mingii să se efectueze prin oprire într-un timp, pe
ambele picioare, pentru a se putea alege piciorul de pivotare în funcţie
de situaţia tactică;
 protecţia corectă a mingii;
95
 depăşirea propriu-zisă trebuie să înceapă cu deplasarea segmentelor
corpului (picior şi trunchi) şi apoi cu mingea;
 plecarea în dribling va trebui să fie întotdeauna precedată de fentă;
 păstrarea permanentă a unui câmp vizual al ansamblului de joc.
 Recuperarea ofensivă (recuperarea mingii în atac)- reprezintă

acţiunea tactică individuală de atac prin care un jucător încearcă să recâştige
mingea în urma unei aruncări nereuşite, executate de el sau de către un
coechipier (Figura 5.13).
Recuperarea în atac este mult mai dificilă decât cea în apărare, deoarece
presupune obţinerea primului plan în lupta cu apărătorul, care prin poziţia lui
defensivă este favorizat, găsindu-se între atacant şi coş.
Sugestii metodice:
 plasament favorabil;
 prioritate de plan;
 protecţia corectă a mingii.
Figura 5.13 Recuperarea ofensivă Figura 5.14 Voleibolarea
 Voleibalarea este acţiunea tactică individuală de prindere şi control a

mingii în momentul cel mai înalt al săriturii (Figura 5.14).
Sugestii metodice:
 se învaţă în paralel cu urmărirea mingii şi se perfecţionează simultan
cu aruncarea la coş;
 se învaţă la început fără adversar, execuţia realizându-se atât în urma
aruncării la coş proprie cât şi a coechipierilor, pentru a obişnui
96
jucătorul să ocupe zonele de ricoşare a mingii, în funcţie de
unghiurile de unde se efectuează aruncarea la coş.
5.6.1.2 TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN FAZA DE APĂRARE
 Marcajul reprezintă acţiunea tactică individuală de apărare prin care

jucătorul, utilizează un complex de procedee tehnice de deplasare în teren,
pentru a împiedica acţiunile ofensive ale atacantului în limitele regulamentului.
Se poate realiza la atacantul cu minge sau fară minge.
Reguli de bază ale marcajului:
plasamentul între atacant şi coş;
distanţa de marcaj în funcţie de periculozitatea atacantului;
poziţia fundamentală joasă – braţele lateral, deplasare cu paşi
adăugaţi;
privirea apărătorului spre mingea atacantului.
Formele marcajului sunt prezentate în figura 5.15 :
Figura 5.15 Formele marcajului
Marcajul normal – se foloseşte în general în situaţia când jucătorul

nu este posesia mingii.
Marcajul agresiv – formă activă a marcajului. Se caracterizează prin
micşorarea distanţei faţă de adversar şi lucru activ de braţe şi picioare.
Marcajul diferenţiat – o acţiune de marcaj (normal sau agresiv) în
care apărătorul acţionează conform situaţiilor pe care le „dictează” posesia
mingii.
97
a. atacant în posesia mingii – braţ sus – celălalt lateral jos sau braţele în
plan lateral sus;
b. atacantul execută dribling – poziţie joasă, braţele lateral jos;
c. atacantul a efectuat driblingul – marcaj activ.
Marcajul special – se realizează în următoarele situaţii de joc:
marcaj la intercepţie, poziţia apărătorului este între atacant şi minge,
marcajul se execută din faţă şi din lateral;
marcaj din lateral → ocupă poziţia laterală pe partea mingii, între
minge şi atacant, apărătorul interpune un segment (braţ, picior);
marcaj din faţă – lucru activ de braţe şi picioare.
Sugestii metodice:
 învăţarea marcajului se realizează în următoarea ordine:
- poziţia apărătorului
- deplasările apărătorului
- plasamentul apărătorului
 învăţarea să înceapă cu formele active (agresiv pe jumătate de teren
sau pe tot terenul);
 în primul an se învaţă marcajul diferenţiat la jucătorul fără minge,
cu minge, care nu a driblat, driblează sau a driblat şi marcajul
special al jucătorului pivot;
 se predă simultan cu acţiunea de tactică individuală de atac
demarcajul.
 Intercepţia – acţiunea tactică individuală realizată de către apărător,

atunci când mingea este pasată între doi atacanţi.
Sugestii metodice:
Realizarea intercepţiei este favorizată de:
 distanţa mare dintre pasator şi primitor;
 poziţia ocupată în teren de atacant;
 apărările activ- agresive;
 poziţia fundamentală şi plasamentul apărătorului.
 Capacul reprezintă ultima acţiune prin care un apărător încearcă să
împiedice, în mod regulamentar, aruncarea la coş a atacantului cu minge.
Acesta are ca scop oprirea mingii aruncate la coş sau devierea acesteia.
 Recuperarea defensivă (urmărirea mingii în apărare)- reprezintă

acţiunea tactică individuală prin care apărătorul urmăreşte să intre în posesia
mingii, în urma unei aruncări nereuşite executate de către atacant.
98
Apărătorul realizează închiderea culoarului de urmărire prin
realizarea blocajului defensiv, adică piruetă şi ducerea coatelor în plan lateral.
Se execută săritură şi prindere sau pasarea mingii din volé unui coechipier.
Direcţiile de ricoşare a mingii (C. Hânsa, 2003; A.Moanţă, 2005) sunt
prezentate în figura 5.16.
Figura 5.16 Direcţii şi unghiuri de ricoşare a mingii
Sugestii metodice:
 acţiunile individuale de urmărire şi recuperare sunt legate de
triunghiul de săritură, constituind elementele componente ale
acesteia;
 jucătorul trebuie să posede detentă şi rezistenţă în regim de forţă, să
stăpânească prinderea, protecţia mingii în priză înaltă, pasele şi
aruncările din volé, pirueta şi blocajul defensiv.
5.6.2 TACTICA COLECTIVĂ ELEMENTARĂ

(combinaţii de 2-3 jucători)
Conţinutul tacticii colective elementare a jocului de baschet este

prezentat în tabelul 5.2 :
Tabelul 5.2
Conţinutul tacticii colective elementare
99
 dă şi du-te  repartizarea adversarilor
 încrucişare  închiderea culoarului de
pătrunderilor şi depăşirilor
 blocaj-ieşire din blocaj  alunecarea
 atacul în superioritate  flotarea
numerică  aglomerarea
 dublajul  schimbul de adversar
 triunghiul de săritură
 apărare în înferioritate numerică
5.6.2.1 TACTICA COLECTIVĂ ELEMENTARĂ

ÎN FAZA DE ATAC
Din conţinutul tacticii colective elementare vor fi prezentate detaliat

doar combinaţiile necesare rezolvării cerinţelor programei şcolare.
 Dă şi du-te reprezintă cea mai simplă combinaţie între doi jucători din
atac, în care un jucător pasează mingea unui coechipier, pătrunde, primeşte
mingea şi finalizează (Figura.5.17).
Figura 5.17 Combinaţia dă şi du-te fundaş –extremă

Utilizare tactică:
împotriva oricărui sistem de apărare, dar în special împotriva
apărării om la om.
Sugestii metodice :
 combinaţia este prezentă încă din primele complexe tehnico-tactice;
 în etapa învăţării se va urmări:
- anticiparea acţiunii de către cel care efectuează angajarea;
- dublarea acţiunii finale;
100
- recuperarea.
 Încrucişarea este combinaţia tactică elementară prin care un atacant

se demarcă, interpunând în drumul apărătorului propriu un coechipier cu
apărătorul său.
Se poate efectua între:
jucători fără minge;
jucători cu minge.
Din punct de vedere al execuţiei este:
simplă (în doi jucători)
dublă (în trei jucători).
Variantele de încrucişare sunt prezentate în figurile 5.18- 5-19.
Figura 5.18 Încrucişare simplă Figura 5.19 Încrucişare

dublă
Utilizare tactică:
împotriva apărării om la om.
Sugestii metodice:
 necesită o coordonare a acţiunii celor doi atacanţi;
 să se execute „şters” pe lângă atacantul care participă la încrucişare;
 se aplică mai frecvent de către jucătorul centru sau pivot;
 succesiunea metodică este următoarea:
- între doi jucători fără minge;
- între doi jucători cu minge;
101
- la jucător fix poziţionat pe centru sau în lateral.
 Blocajul este o combinaţie tactică prin care un atacant ocupă static

o poziţie pe teren şi se interpune ca obstacol pe viitorul culoar de deplasare al
jucătorului pentru a facilita demarcajul.
În funcţie de locul efectuării blocajului acesta poate fi:
interior – efectuat între apărător şi mediana terenului (Figura 5.20);
exterior – efectuat între apărător şi linia laterală a terenului (Figura
5.21);
posterior – executat între apărător şi linia de fund a terenului
(Figura 5.22).
Figura 5. 20 Blocaj interior Figura 5.21 Blocaj exterior
Figura 5.22 Blocaj posterior

În funcţie de plasamentul apărătorului, blocajul se poate executa:
 la jucătorul cu minge;
 la jucătorul fără minge.
 Ieşirea din blocaj – este o continuare a blocajului în situaţia când

apărătorul a efectuat schimbarea de adversar.
Sugestiii metodice:
 în prima etapă se învaţă blocajul fără minge şi apoi cu minge;
102
 blocajul se învaţă paralel cu ieşirea din blocaj;
 ieşirea din blocaj se va efectua printr-o pivotare defensivă
(întoarcere cu faţa spre minge, pe piciorul dinspre coş), astfel încât
apărătorul să rămână pe planul al doilea.
 Dublajul reprezintă combinaţia tactică prin care un jucător din atac

se plasează în apropierea coechipierului cu minge, pentru a ajuta, a colabora
(Figura 5.23).
Figura 5.23.Acţiunea de dublaj
Dublajul poate fi:

ofensiv;
defensiv.
 Atacul în superioritate numerică (2 : 1, 3 : 2) reprezintă o situaţie

tactică frecvent întâlnită în desfăşurarea jocului de baschet, în special în faza de
finalizare a contraatacului (Figurile 5.24-5.25).
Figura 5.24 – Atac 2 : 1. Figura 5.25 – Atac 3 :

2.
103
5.6.2.2 TACTICA COLECTIVĂ ELEMENTARĂ
ÎN FAZA DE APĂRARE
Mijloacele tactice colective elementare aplicate în jocul de apărare

sunt următoarele:
Repartizarea adversarilor.
Închiderea pătrunderilor – reprezintă colaborarea în apărare,
dintre doi jucători prin apropierea şi micşorarea distanţei dintre ei,
în scopul opririi atacantului din traseul său spre coş. În literatura de
specialitate această acţiune este este denumită „închiderea
culoarului de depăşire”. Această combinaţie foloseşte elemente de
flotare şi aglomerare (Figura 5.26).
Figura 5.26 Combinaţia tactică elementară

închiderea culoarului de pătrundere
Alunecarea – combinaţie tactică dintre doi apărători, prin care un

apărător îşi ajută coechipierul, creându-i drum liber în urmărirea
atacantului direct (Figura 5.27).

alunecarea
104
Flotarea – constă în retragerea unuia sau a mai multor apărători de la
adversarul lor, spre o zonă unde acţionează un atac periculos (Figura 5.28).

flotarea
Aglomerarea – constă în retragerea a doi sau mai mulţi apărători în
zona din apropierea coşului, pentru întărirea apărării din această
suprafaţă (Figura 5.29).

aglomerarea
Schimbarea adversarului – combinaţia dintre doi sau trei
apărători, utilizată împotriva combinaţiilor de blocaj şi încrucişare,
efectuate de jucători în atac (Figura 5.30).
105
schimbarea adversarului
Triunghiul de săritură – este o acţiune de colaborare între trei

apărători care urmăresc aruncarea efectuată şi al căror plasament
formează un triunghi cu baza spre panou, în scopul închiderii
culoarului jucătorilor atacanţi ce încearcă să recupereze mingea
(Figura 5.31).

triunghiul de săritură
Apărarea în inferioritate numerică: reprezintă situaţia tactică în

care un număr mai mic de apărători încearcă să rezolve cerinţele
apărării.Cele mai frecvente situaţii sunt: 1:2, 2:3, etc (Figura 5.32-
5.33).
106
Figura 5.32 – Aşezare în apărare Figura 5.33 – Aşezare în
apărare
1 contra 2 2 contra 3
5.6.3 TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ

(SISTEME DE JOC)
Conţinutul tacticii colective de echipă a jocului de baschet este

prezentat în tabelul 5.3:
Tabelul 5.3
Conţinutul tacticii colective de echipă

 contraatacul  împotriva contraatacului
 sistem de atac poziţional:  om la om
– atacul în semicerc  zonă
(“potcoavă”)  combinată
– atacul cu unul sau doi
jucători pivoţi
– atacul cu unul sau doi
jucători centru
– atacul cu un jucător pivot
sau centru
107
5.6.3.1 TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ
ÎN FAZA DE ATAC
 Sistemul de atac presupune organizarea şi coordonarea acţiunilor

individuale şi colective a tuturor atacanţilor, în scopul formării unui grup
omogen împotriva adversarilor.
 Contraatacul – reprezintă trecerea organizată, în viteză, din apărare în

atac cu scopul de a surprinde apărarea în inferioritate numerică.
Este necesar în etapele învăţării jocului de baschet, să se formeze
copiilor deprinderea de a declanşa contraatacul din orice situaţie de intrare în
posesia mingii (Figura 5.34).
Figura 5.34 Abordarea sintetică a contraatacului în

instruire
Un executant intră în posesia mingii în următoarele situaţii de joc:

după coş marcat;
din intercepţie;
din recuperarea mingii la panou;
din angajare 1 / 1;
după aruncări libere.
Fazele contraatacului:
intrarea în posesia mingii:
 declanşarea contraatacului;
desfăşurarea contraatacului:
 circulaţia jucătorilor:
- în linie dreaptă
- în diagonală
- pe culoare: lateral, centru, lateral şi centru.
 circulaţia mingii
108
- pase lungi la vârfuri;
- pase scurte la intermediari.
finalizarea –se poate realiza prin următoarele procedee tehnice:
 cu o mână din dribling;
 cu o mână din alergare;
 cu o mână din săritură.
Reguli de bază în contraatac:
1. Demarcaj permanent.
2. Circulaţia mingii pe drumul cel mai scurt.
3. Circulaţia jucătorilor să se realizeze în adâncime, iar atacanţii să
nu fie poziţionaţi pe linie cu apărătorii.
4. Contraatacul să fie dublat de jucătorii din linia a II-a.
5. Aruncările la coş să fie executate în viteză.
6. Asigurarea echilibrului defensive.
7. Conţinut.
Conţinutul pregătirii contraatacului :
 fizic:
- viteza de deplasare şi reacţie;
- rezistenţa în regim de viteză;
- forţă – viteză.
 tehnic:
- elemente de mişcare în teren;
- pasa de la umăr;
- pase cu pământul;
- aruncările la coş din deplasare şi săritură;
- conducerea mingii;
- structuri complexe de procedee tehnice.
 tactic:
- demarcaj – pătrundere;
- urmărire – recuperare;
- atac în superioritate numerică.
Posturile jucătorilor:
- lansator;
- intermediar;
- vârf.
109
Variantele contraatacului:
- cu un singur vârf;
- cu două vârfuri;
- cu un vârf şi un intermediar;
- cu două vârfuri şi cu un intermediar.
Deoarece sunt cunoscute o diversitate de forme de desfăşurare a
contraatacului, reamintim clasificarea didactică a acestuia:
 contraatacul direct:
 cu dribling, efectuat de jucătorul care a intrat în posesia mingii
(Figura 5.35).
Figura 5.35 Contraatacul cu dribling efectuat pe culoarul

median al terenului
 cu pasă directă la jucătorul „vârf” de contraatac (din acest

punct de vedere, contraatacul poate fi: cu un „vârf” sau cu două
„vârfuri”)-Figura 5.36.
110
Figura 5.36 Contraatacul cu pasă directă la jucătorul “vârf”
 contraatacul cu un intermediar:
 cu un jucător intermediar (lateral sau centru)- Figura 5.37.
Figura 5.37 Contraatacul cu un jucător intermediar
 cu doi jucători intermediari (lateral şi centru)- Figura 5.38.
Figura 5.38 Contraatacul cu doi jucători intermediari
Eficienţa contraatacului presupune următoarele :

trecerea rapidă din faza de atac în cea de apărare;
surprinderea adversarului (circulaţia jucătorilor - trecere rapidă şi
determinarea superiorităţii numerice;
circulaţie de minge – cu dribling, pasă lungă, pase scurte prin
intermediar);
111
crearea superiorităţii numerice în toate fazele contraatacului.
 Sistemul de atac în semicerc (potcoavă) reprezintă cel mai simplu
sistem de atac poziţional, utilizat în pregătirea jocului de baschet în special la
începători.
Prezentarea sistemului de atac:
Jucătorii sunt dispuşi în formă de semicerc la o distanţă de
aproximativ 7 – 8 m de coş (Figura 5.39).
Figura 5.39 Poziţionarea jucătorilor-

sistemul de atac în semicerc
Jucătorii plasaţi pe colţurile terenului au următoarele sarcini:

– să arunce bine la coş de pe loc şi din săritură;
– să angajeze cu uşurinţă pătrunzătorii de pe partea opusă;
– să stăpânească pătrunderile şi depăşirile;
– să participe la recuperare.
Caracteristicile sistemului:
– toţi jucătorii sunt la distanţă de coş;
– distanţele mici dintre jucători facilitează circulaţia mingii;
– datorită aşezării se creează o zonă liberă în apropierea
coşului;
– asigură un echilibru defensiv puternic cu 2 – 3 jucători;
– recuperarea la panou este mai dificilă.
– sunt folosite frecvent acţiunile tactice individuale (depăşirea,
pătrunderea, etc.) şi combinaţiile tactice: (dă şi du-te, blocajul,
încrucişarea, etc.).
112
5.6.3.2 TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN
FAZA DE APĂRARE
 Sistemul de apărare presupune organizarea şi coordonarea acţiunilor

individuale şi colective a tuturor apărătorilor, în scopul formării unui grup
omogen împotriva adversarilor.
Jocul de baschetul utilizează trei sisteme de apărare:
- om la om
- zonă
- combinată
A. SISTEMUL DE APĂRARE OM LA OM
Prezentarea sistemului :
- este foarte accesibil;
- sistemul de bază al jocului;
- este denumit şi „apărare individuală” deoarece fiecărui apărător
i se repartizează un atacant.
Caracteristici:
- atenţia apărătorului este orientată în principal asupra
atacantului;
- se poate aplica pe orice porţiune de teren;
- are caracter activ, obligă adversarul să joace mingea;
- acţionează pentru intrarea în posesia mingii, aşteaptă greşelile
atacantului şi le provoacă.
Reguli de bază:
– orice apărător trebuie să se afle permanent între coş şi
adversar;
– fiecărui apărător i se repartizează la începutul jocului un
adversar.
Utilizare tactică:
- împotriva tuturor echipelor cu jucători care execută foarte bine
aruncări de mare precizie (distanţă, semidistanţă);
- echipele cu pregătire tehnico-tactică scăzută.
Avantaje:
- asigură supravegherea permanentă a fiecărui atacant;
- răspundere personală: apărătorul este apreciat concret în funcţie
de realizările atacantului;
- se adaptează permanent, în funcţie de situaţia tactică.
113
Dezavantaje:
- consum energetic mare;
- calităţi relativ egale cu ale adversarului;
- întâmpină dificultăţi la execuţia combinaţiilor tactice colective
de atac;
- lansarea contraatacului şi intercepţiile se realizează mai greu.
Variante:
a. APĂRAREA OM LA OM NORMALĂ
 este utilizată de începători şi prezintă două forme:

 pasivă – marcajul atacanţilor se realizează după retragerea în
apărare;
 activă – se apropie de apărarea om la om agresivă, distanţa de
marcaj se micşorează, apărătorul executând lucru activ de braţe
şi picioare.
Apărarea om la om normală este prezentată în figura 5.40.
Figura 5.40 Apărarea om la om cu normală
b. APĂRAREA OM LA OM AGRESIVĂ
- marcajul atacanţilor este foarte strâns, se încearcă intrarea în posesia
mingii (Figura 5.41).
114
Figura 5.41 Apărarea om la om agresiv
- se execută:
 pe jumătate de teren;
 pe tot terenul;
– necesită o bună pregătire fizică, în special rezistenţă în regim de
viteză în lucrul de braţe şi jocul de picioare.
Utilizare tactică:
- împotriva echipelor cu o slabă pregătire fizică şi tactică;
- atacul bazat pe combinaţii fixe, pase lungi de contraatac;
- finalul jocului, când echipa este condusă.
Avantaje:
- provoacă derută în atac.
Dezavantaje:
– consum energetic mare;
– acumularea unui număr de greşeli personal foarte mare.
c. APĂRAREA OM LA OM CU AGLOMERARE
- se realizează pe o suprafaţă de teren redusă (5 – 6 m de coş);

- a apărut datorită lipsei de eficienţă a aruncărilor şi datorită
utilizării excesive a acţiunilor pe jucătorii înalţi, plasaţi în zona de
restricţie;
- apărarea este interesată de jocul de sub panou.
Varianta de apărare om la om cu aglomerare este prezentată în
figura 5.42.
Figura 5.42 Apărarea om la om cu aglomerare
Utilizare tactică:
 împotriva echipelor care nu folosesc aruncări de la semidistanţă şi
115
distanţă;
 împotriva echipelor care folosesc excesiv în atac acţiuni de
pătrundere şi acţiuni pentru pivot.
d. APĂRAREA OM LA OM CU FLOTARE
- apărarea în care se acordă ajutor coechipierului în marcajul unui

atacant foarte periculos.
Apărarea om la om cu flotare este prezentată în figura 5.43.
Figura 5.43 Apărarea om la om cu flotare
Utilizare tactică:
- împotriva echipelor care-şi bazează atacul pe jucătorii pivoţi,
centrii valoroşi;
- împotriva echipelor care nu aruncă de la distanţă şi semidistanţă.
e. APĂRARE OM LA OM LA INTERCEPŢIE (PRESSING)
- varianta modernă a apărării agresive (Figura 5.44);
116
Figura 5.44 Apărarea om la om la intercepţie (pressing)
- forma cea mai activă de apărare, având ca scop împiedicarea
circulaţiei de minge;
- jucătorul atacă fără a se mai retrage în apărare.
Utilizare tactică:
- temporară sau permanentă în funcţie de calităţile jucătorilor
(rezistenţă în regim de viteză, acţiuni tehnico-tactice foarte bine
însuşite, viteză de reacţie, combativitate);
- împotriva echipelor cu o pregătire fizică şi tehnico-tactică redusă;
- împotriva atacului bazat pe combinaţii;
- împotriva lansării contraatacului.
Avantaje:
- creează panică şi dezechilibru în atac;
- spectaculozitate;
- cea mai incomodă formă de apărare.
Dezavantaje:
- consum energetic foarte mare;
- este necesar un lot de jucători, apropiaţi valoric;
- apărare pretenţioasă, solicitând o foarte bună colaborare.
B. SISTEMUL DE APĂRARE ZONĂ
 Sistemul de apărare zonă reprezintă apărarea colectivă ce se

desfăşoară pe un spaţiu limitat în faţa coşului, cu apărătorii aşezaţi într-un
dispozitiv special fiecare având sarcina de supraveghere a unei porţiuni de
teren, stabilită anterior şi marcaj la atacantul care apare în zona sa.
Caracteristici:
- apărătorul urmăreşte în principal mingea şi jucătorul cu minge;
- apărătorii sunt aşezaţi într-un dispozitiv precis;
- deplasarea întregii apărări se realizează în funcţie de locul mingii
şi circulaţia ei;
- apărarea este organizată atunci când cei cinci apărători au reuşit
să formeze dispozitivul în apărare;
- apărarea în zonă prezintă suprafeţe vulnerabile;
- se caracterizează prin răspundere colectivă, greşelile comise de
un apărător sunt remediate destul de uşor de către ceilalţi
jucători;
- necesită o gândire tactică avansată.
117
Reguli de bază:
– atenţia apărătorilor orientată spre circulaţia mingii;
– deplasarea apărătorilor în zonă este determinată de circulaţia
mingii;
– retragerea în zonă se efectuează foarte rapid;
 întrajutorarea;
 vorbirea în apărare.
Variantele apărării în zonă :

Apărătorii pot fi aşezaţi în dispozitiv pe două sau trei linii. Aceste
variante sunt:
2–3 2–1–2 1–2–2

3–2 2–2–1 1–3–1
(numerotarea începe de la linia de centru către stânga)
Exemplificăm cu sistemul de apărare 2-1-2 sau 2-3 (Figura 5.45-

5.46).
Figura 5.45 Poziţionarea apărătorului şi a suprafeţelor

vulnerabile ale zonei 2 – 1 – 2
118
Figura 5.46 Sistemul de apărare în zonă 2-3
Utilizare tactică:
- echipele au atac exclusiv pe combinaţii şi nu execută aruncări de
la distanţă şi semidistanţă;
- echipele care dispun de jucători înalţi, pentru asigurarea
recuperării defensive.
Avantaje:
- obligă atacul să realizeze aruncări de la distanţă şi semidistanţă;
- recuperare cu ajutorul triunghiului de săritură;
- declanşarea contraatacului;
- intercepţii.
Dezavantaje:
- se aplică pe o porţiune limitată de teren;
- vulnerabilitate împotriva contraatacului.
C. SISTEMUL DE APĂRARE COMBINATĂ
 Sistemul de apărare combinată, utilizează reguli de bază ale apărării în

zonă împotriva unor mişcări active ale atacului (circulaţie rapidă, blocaje,
paravane, pătrunderi individuale) dar şi elementele şi regulile de bază ale
apărării om la om împotriva aruncărilor precise de la distanţă şi semidistanţă,
în marcajul unor atacanţi, foarte buni tehnicieni.
Variante de apărare combinată :
– un apărător om la om şi patru zonă (1 + 4) –Figura 5.47.
Figura 5.47 Apărare combinată (1 + 4)
- doi apărători om la om şi trei zonă (2 + 3);

- trei apărători om la om şi doi zonă ( 3 + 2);
119
- patru apărători în zonă şi unul zonă (4 + 1).
5.6.4 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ÎNVĂŢAREA ŞI

CONSOLIDAREA APĂRĂRII
ÎMPOTRIVA COTRAATACULUI
Contraatacul este un sistem de atac utilizat frecvent încă de la etapele

de iniţiere, deoarece permite executanţilor care nu au un bagaj tehnico-tactic
bine însuşit să finalizeze în mod organizat, având în vedere dorinţa copiilor de
afirmare permanentă manifestată prin tendinţa excesivă de a arunca la coş.De
asemeni precizăm ca întotdeauna faza de atac este preferată comparativ cu cea
de apărare şi cadrul didactic trebuie să alterneze mijloacele astfel încât să
asigure un echilibru între cele două.
În opinia autorului L. Vasilescu, (1998) apărarea împotriva
contraatacului reprezintă acţiunea tactică colectivă prin care jucătorii încearcă
întârzierea lansării mingii pe contraatac sau determinarea atacanţilor de a
renunţa la desfăşurarea acestuia.
Predarea noţiunilor fundamentale legate de învăţarea şi consolidarea
contraatacului este necesar să se realizeze în paralel cu apărarea împotriva
acestuia corespunzător celor trei faze :
Faza I- întârzierea sau oprirea lansării contraatacului (acţiuni
individuale de întârziere a circulaţiei de minge, închiderea culoarului de
pasare la primul posesor al mingii şi a intermediarilor din lateral);
Faza a II-a-împiedicarea desfăşurării contraatacului (marcajul la
intercepţie la al doilea posesor de minge, marcajul jucătorului care driblează şi
orientarea spre liniile laterale ale terenului);
Faza a III-a-împiedicarea finalizării (determinarea atacantului să
finalizeze la distanţă mare de coş sau să renunţe, utilizarea plasamentului
pentru apărarea în inferioritate numerică 1:2, 2: 3, etc,).
Reguli de bază în realizarea apărării împotriva contraatacului:
1. Urmărirea traiectoriei mingii.

2. Retragerea rapidă în apărare.
3. Oprirea lansării şi desfăşurării contraatacului.
4. Retragerea cu vârfurile de contraatac.
5. Intrecepţia la jucătorii intermediari.
6. Oprirea şi orientarea spre lateral a jucătorului care driblează pe centru.
7. Asigurarea echilibrului defensiv (formarea triunghiului de recuperare
defensivă).
120
8. Noţiuni legate de apărarea om la om, apărarea în inferioriate numerică
(1:2, 1:3, 2:3, etc).
5.6.5 TRASEUL METODIC DE INIŢIERE ÎNVĂŢARE-

CONSOLIDARE A TACTICII ÎN JOCUL DE
BASCHET
În general însuşirea tacticii jocului de baschet se realizează în trei

etape:
1. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea acţiunilor tactice
individuale;
2. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea combinaţiilor de 2 şi 3
jucători (tactică colectivă elementară);
3. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea tacticii colective de
echipă.
Metodica precizează două etape care completează traseul de iniţiere-
învăţare-consolidare a tacticii jocului de baschet (Figura 5.48):
 Descrierea acţiunii tactice

 Demonstrarea reală şi regizată
PREGĂTIREA a acţiunii
TEORETICĂ
 Caracteristici de execuţie
 Greşeli
 Material intuitiv
 Studiu individual
PREGĂTIREA
PRACTICĂ
 Etapa condiţiilor izolate de joc
 Etapa condiţiilor apropiate de joc
 Etapa condiţiilor de joc
Figura 5.48 Etapele metodice privind traseul de iniţiere-

învăţare-consolidare a tacticii jocului de baschet
121
Tactica jocului de baschet este o component ă care se bazează pe
creativitatea jucătorilor, antrenorilor şi atât timp cât aceasta este subordonată
cerinţelor, principiilor de organizare a jocului, obţinerea succesului este
garantat.
5.6.6 SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE

ÎN JOCUL DE BASCHET
– Atacant
– Apărător
– Mingea
– Deplasarea jucătorului
– Schimbare de direcţie
– Fentă plecare
– Atacant cu minge
– Circulaţia mingii (pasă)
– Aruncare la coş
– Dribling
– Oprire
– Blocaj
– Pivotare
R – Recuperare la panou
122
Teren în atac Teren în apărare
CAPITOLUL 6
NOŢIUNI TERMINOLOGICE DE BAZĂ
ÎN JOCUL DE BASCHET
6.1 TERMINOLOGIE UTILIZATĂ ÎN SITUAŢILE TEHNICO-

TACTICE ALE JOCULUI DE BASCHET
Atacul = situaţia tactică în care o echipă se află în posesia

mingii.
Atac rapid = surprinderea echipei adverse prin circulaţie rapidă de
jucători şi minge (succesiune rapidă de acţiuni tactice
individuale şi colective care favorizează situaţiile de
aruncare la coş).
Atac poziţional = secvenţă de joc care presupune organizarea
jucătorilor pentru pregătirea finalizării atacului sau
scoaterea adversarului din dispozitiv.
Atac de = surprinderea apărătorilor preocupaţi de organizarea
tranziţie sistemului defensiv prin declanşarea unor acţiuni
simple şi decisive de finalizare de către jucătorii (aflaţi
în echilibru numeric) echipei adverse imediat după
intrarea în posesia ei.
Atacant = jucător component al echipei care este în atac.
Apărarea = situaţia tactică în care o echipă luptă pentru intrarea
în posesia mingii.
Apărător = jucător component al echipei care se apără.
Apărare om = sistem de apărare în care fiecare jucător marchează
la om câte un adversar.
Apărare = sistem de apărare colectivă ce se desfăşoară pe un
în zonă spaţiu limitat în faţa coşului, cu apărătorii aşezaţi într-
un dispozitiv special fiecare având sarcina de
supraveghere a unei porţiuni de teren, stabilită anterior
şi marcaj la atacantul care acţionează în aria (zona)
respectivă.
Apărare = sistemul de apărare colectivă care utilizează reguli de
123
combinată bază ale apărării în zonă dar şi cele ale apărării om la
om.
Adversar = jucătorul echipei de întrecere.
Aruncarea la = element tehnic specific jocului de baschet, prin care
coş un jucător încearcă să introducă mingea în coşul
advers.
Acţiunea = utilizarea conştientă într-o fază de joc a celui mai
de joc indicat complex de procedee tehnico-tactice, în scopul
realizării unei sarcini parţiale a jocului din atac sau
apărare.
Acţiune = utilizarea conştientă de către un jucător a celor mai
individuală eficiente structuri tehnico-tactice, pentru a rezolva
sarcini parţiale ale jocului.
Acţiune = utilizarea conştientă de către 2-3 jucători a celor mai
colectivă eficiente structuri tehnico-tactice, pentru a rezolva
sarcini parţiale ale jocului.
Aglomerarea = constă în retragerea a doi sau mai mulţi apărători în
zona din apropierea coşului, pentru întărirea apărării
din această suprafaţă.
Alunecarea = combinaţie tactică dintre doi apărători, prin care un
apărător îşi ajută coechipierul, creându-i drum liber în
urmărirea atacantului direct.
Blocaj = combinaţia tactică prin care un atacant ocupă static o
poziţie pe teren şi se interpune ca obstacol pe viitorul
culoar de deplasare al jucătorului pentru a-i facilita
demarcajul.
Coechipier = jucător al echipei proprii.
Conducător = jucătorul care coordonează acţiunile coechipierilor
de joc din teren.
Combinaţia = reprezintă coordonarea acţiunilor individuale a doi
tactică sau mai mulţi jucători într-o fază a jocului, efectuată în
scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului din atac
sau apărare.
Concepţia = caracteristicile pe care le are o echipă privind
de joc aplicarea tacticii.
Contraatacul = trecerea organizată, în viteză, din apărare în atac cu
scopul de a surprinde apărarea în inferioritate
numerică.
Circulaţia = reprezintă o formă superioară de pregătire a atacului,
124
tactică prin repetarea mai multor combinaţii tactice după un
plan stabilit.
Circulaţia = totalitatea acţiunilor efectuate cu minge de la
mingii recepţionarea ei până la finalizare cu aruncarea la coş.
Circulaţia = totalitatea deplasărilor efectuate de către jucători în
jucătorilor cadrul sistemului de atac sau apărare.
Capacul = reprezintă ultima acţiune prin care un apărător
încearcă să împiedice, în mod regulamentar, aruncarea
la coş a atacantului cu minge.
Driblingul = element tehnic care presupune o serie de impulsuri
consecutive imprimate mingii cu mâna, prin care
aceasta ricoşează din sol concomitent cu deplasarea
jucătorului.
Demarcaj = acţiune tactică individuală de atac, prin care jucătorul
execută un procedeu sau un complex de procedee
tehnice, pentru a se deplasa de lângă apărătorul direct.
Depăşire = acţiune tactică individuală de atac, prin care jucătorul
aflat în posesia mingii execută un complex de procedee
pentru a se demarca şi a finaliza acţiunea cu minge.
Dă şi du-te = combinaţie între doi jucători din atac, un jucător
pasează mingea unui coechipier, pătrunde, primeşte
mingea şi finalizează.
Dublajul = combinaţie tactică prin care un jucător din atac se
plasează în apropierea coechipierului cu minge, pentru
a ajuta, a colabora.
Element tehnic = linia generală de execuţie a mişcărilor fundamentale
cu sau fără minge în limitele regulamentului de joc.
Extremă = post ocupat de jucătorii care acţionează în zonele
laterale ale terenului.
Fundaş = post ocupat de jucătorii care acţionează în atac sau
prim planul apărării adverse, pentru a asigura
„echilibrul” dispozitivului sistemului.
Echilibru = măsuri preventive de anulare a condiţiilor favorabile
defensiv de desfăşurare a contraatacului, asigurat de unul sau
doi jucători care se plasează între primul apărător şi
cercul central sau între prima linie a apărării şi cercul
central.
Fenta = element tehnic care se referă la simularea unor
acţiuni în scopul derutării adversarului de la execuţia
125
reală a acestora.
Flotarea = constă în retragerea unuia sau a mai multor apărători
de la adversarul lor, spre o zonă unde acţionează un
atac periculos.
Intercepţia = acţiune tactică individuală realizată de către apărător,
atunci când mingea este pasată între doi atacanţi.
Ieşirea = o continuare a blocajului în situaţia când apărătorul a
din blocaj efectuat schimbarea de adversar.
Încrucişarea = combinaţie tactică elementară prin care un atacant se
demarcă, interpunând în drumul apărătorului propriu,
un coechipier cu apărătorul său.
Închiderea = colaborarea în apărare, dintre doi jucători prin
pătrunderilor apropierea şi micşorarea distanţei dintre ei, în scopul
opririi atacantului din traseul său spre coş.
Marcajul = acţiune tactică individuală de apărare prin care
jucătorul, utilizează un complex de procedee tehnice de
deplasare în teren, pentru a împiedica acţiunile ofensive
ale atacantului în limitele regulamentului.
Oprirea = element tehnic specific jocului de baschet, prin care
jucătorul execută o săritură, realizând o frânare parţială
a vitezei.Este legată în mod direct de prevederile
regulamentului („paşi”).
Pasa = element tehnic ce presupune transmiterea mingii unui
coechipier în limitele regulamentului („regula paşilor).
Pătrunderea = un procedeu special de demarcaj care are ca scop
primirea mingii şi aruncarea acesteia la coş.
Pivot = post ocupat de jucătorii foarte înalţi, care trebuie să
controleze jocul din apropierea coşului, suprafaţa şi
culoarul de restricţie.
Pivot = piciorul care rămâne permanent în contact cu solul pe
parcursul efectuării pivotării.
Pivotarea = element cu minge, specific jocului de baschet, care se
efectuează prin deplasarea unui picior în diferite
direcţii, celălat rămâne fix în punctul său de contact cu
suprafaţa solului.
Pirueta = element tehnic fără minge care se efectuează pe un
picior, prin întoarcere pe pingea (pivotare fără minge)
iar pe parcursul execuţiei, acesta poate fi ridicat de pe
sol.
126
Protecţia = element tehnic specific, ce presupune o serie de
mingii mişcări cu trunchiul, braţele, picioarele în diferite
planuri şi direcţii, pentru a evita pierderea posesiei de
minge în lupta cu adversarul direct.
Planul tactic = măsuri tactice stabilite în atac şi apărare pentru
abordarea fiecărui meci în parte.
Poziţie = element tehnic specific jucătorului de baschet care
fundamentală presupune o atitudine specială a segmentelor corpului,
cu influenţe asupra eficienţei execuţiilor tehnico-
tactice.
Procedeu = concretizarea şi adaptarea elementelor tehnice la
tehnic situaţiile de joc, printr-un mecanism complex de
mişcări executate conştient, într-o succesiune raţională
şi cu un scop bine precizat.
Recuperarea = acţiune tactică individuală prin care apărătorul
defensivă urmăreşte să intre în posesia mingii, în urma unei
aruncări nereuşite executate de către atacant.
Recuperarea = acţiune tactică individuală de atac prin care un
ofensivă jucător încearcă să recâştige mingea în urma unei
aruncări nereuşite, executate de el sau de un coechipier.
Schema tactică = combinaţie tactică standard în care deplasările şi
acţiunile jucătorilor precum şi circulaţiile lor sunt
stabilite anterior.
Schimbarea =combinaţia dintre doi sau trei apărători utilizată
adversarului împotriva combinaţiilor de blocaj şi încrucişare,
efectuate de jucători în atac.
Schimbare = element tehnic care presupune modificarea direcţiei
de direcţie de deplasare a executantului, în funcţie de situaţia
jocului.
Sistemul de joc = forma generală de organizare a acţiunilor jucătorilor
în atac şi apărare, prin stabilirea unor sarcini precise şi
a unor principii de circulaţie şi de colaborare în cadrul
unui dispozitiv prestabilit.
Stilul de joc = caracteristicile privind aplicarea tehnicii, tacticii şi
ritmului de joc, comune jucătorilor unei echipe.
Tactica jocului = o contribuţie totală şi constantă a jucătorilor (din
punct de vedere fizic, tehnic, tactic, psihilogic, etc),
asamblată în acţiuni individuale şi colective în cadrul
unei echipe, organizată şi coordonată raţional în
limitele regulamentului cu scopul realizării victoriei.
127
Tactica = ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de
individuală către un jucător cu scopul realizării unei sarcini de joc
în atac sau apărare.
Tactica = ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de
colectivă mai mulţi jucători, cu scopul realizării unei sarcini de
joc în atac sau apărare.
Tehnica = totalitatea deprinderilor motrice specifice ca formă şi
jocului conţinut care rezolvă deplasarea jucătorilor şi
manevrarea mingii cu eficienţă şi corectitudine
biomecanică în contextul regulamentului de joc.
Triunghiul de = este o acţiune de colaborare între trei apărători care
săritură urmăresc aruncarea efectuată şi al căror plasament
formează un triunghi cu baza spre panou, în scopul
închiderii culoarului jucătorilor atacanţi ce încearcă să
recupereze mingea.
Voleibolarea = este acţiunea tactică individuală de prindere şi control
a mingii în momentul cel mai înalt al săriturii
6.2 TERMINOLOGIE GENERALĂ UTILIZATĂ ÎN REGULAMENUL

JOCULUI DE BASCHET
Abateri = încălcarea regulilor de joc, ce nu presupune

contact personal.
Arbitru = persoană care conduce jocul conform
regulamentului.
Arbitraj = activitatea desfăşurată de arbitrii jocului.
Aruncare liberă = oportunitate acordatǎ unui jucǎtor, de a
înscrie un (1) punct, fără împotrivirea
adversarilor, dintr-o poziţie situatǎ în spatele
liniei de aruncări libere şi în interiorul
semicercului.
Aruncare de = execuţia aruncării din interiorul semicercului
două puncte de 6.75m.
Aruncare = execuţia aruncării de la distanţa de 6.75m.
de trei puncte
Apǎrarea = un contact personal provocat de un jucător în
neregulamentarǎ apărare care acţionează asupra adversarului din
128
din spate spatele acestuia.
Baschetul = joc sportiv care se desfăşoară între două (2)
echipe de câte cinci (5) jucători fiecare, având
scopul de a introduce mingea în coşul
adversarilor şi împiedicarea echipei celelalte să
înscrie.
Cercul central = zona destinată efectuării angajărilor între doi
jucători.
Cinci greşeli de = un jucător care a comis cinci (5) greşeli
jucători personale şi/sau tehnice, părăseşte terenul de
joc.
Coşul propriu = coşul apărat de jucătorii unei echipe.
Coşul advers = coşul atacat de jucătorii unei echipe.
Coş reuşit = intrarea mingii în coş pe deasupra şi
rămânerea sau trecerea prin el.
Dublă greşeală = situaţie în care, doi adversari comit greşeli
personale, unul împotriva celuilalt, aproximativ
în acelaşi moment.
Forţarea = contactul personal neregulamentar, cu sau
fără minge, prin împingerea sau prin deplasarea
în pieptul unui adversar.
Foaie de arbitraj = imprimat regulamentar cu rubrici speciale
aprobată de FIBA şi utilizată în jocurile
oficiale.
Greşeală = încălcare a regulilor de joc prin contact
personal neregulamentar cu un adversar şi /sau
un comportament nesportiv.
Greşeala personală = greşeala unui jucător care provoacă un
contact, cu un adversar indiferent, dacă mingea
este vie sau moartă.
Greşeala antisportivă = greşeala jucătorului care provoacă un contact
şi în aprecierea arbitrului, nu este o încercare
normală de a juca direct mingea, coform
spiritului şi scopului jocului.
Greşeala = orice acţiune, flagrant nesportivă, a unui
descalificatoare jucător, înlocuitor, jucător eliminat, antrenor
principal, antrenor secund sau însoţitor al
echipei.
Greşeala tehnică = greşeala jucătorului fără producerea unui
129
contact (este de naturǎ comportamentală:
limbaj, gesturi obscene, ignorarea
avertismentelor, atârnarea de inel, întârzierea
începerii jocului, etc).
Greşeli de echipă = comiterea de către jucătorii echipei a patru (4)
greşeli personale într-o perioadă de joc.
Inelul = cerc din oţel cu diametrul de 45 cm fixat pe
rama panoului de care se prinde o plasă cu
lungimea de 40 cm, prevăzută cu 12 bucle
pentru legarea de inel.
Înlocuire de jucător = întrerupere a jocului solicitată de un
înlocuitor, pentru a deveni jucător.
Împingerea = contactul personal neregulamentar provocat
cu orice parte a corpului, prin care un jucător,
intervine cu forţă sau încearcă sǎ dezechilibreze
un adversar care are sau nu controlul mingii.
Linia laterală = linia care delimitează terenul de joc în sensul
lungimii.
Linia de fund = linia care delimitează terenul de joc în sensul
lăţimii.
Linia de centru = linia care delimitează terenul de joc în două
părţi egale (zona din spate, respectiv faţă).
Linia de repunere = este trasată în afara terenului de joc (0,15m),
a mingii în joc la linia laterală de pe partea opusă mesei
scorerului.
Minge de baschet = obiect specific jocului, cu formă sferică, de
nuanţă portocalie, din piele, material sintetic
sau cauciuc, având un diametru de 75-78 cm şi
o greutate 567-650g.
Minge întoarsă în = abatere de la regulament - mingea controlată
terenul din spate al în atac pe jumătatea adversă (terenul din faţă)
echipei nu mai poate fi trecută în jumătatea proprie
(terenul din spate).
Minut de întrerupere =oprire regulamentară a jocului (1’) solicitată
de antrenorul principal sau secund.
Obstrucţia = contactul personal neregulamentar, prin care
se împiedică înaintarea unui adversar, cu sau
fără minge.
Panoul = suprafaţă dreptunghiulară plană (L -1.80m/ l-
1.05 m), confecţionată dintr-un material
130
transparent (plexiglass-pentru jocurile oficiale)
fără a reflecta lumina sau din lemn (jocuri
neoficiale) suspendată perpendicular la o
înălţime de 2,90m de la sol şi 3,05 de la sol la
inel.
Perioadă de joc = jocul de baschet conţine patru (4) perioade,
de câte zece (10) minute fiecare, cu pauză de
2’între perioadele (1-2, 3-4) şi 15’ (2-3).
Punct marcat = rezultatul unei aruncări la coş reuşite.
Regula driblingului = abatere de la regulament în care jucătorului
nu îi este permis să înceapă să dribleze din nou
după ce s-a oprit cu mingea din dribling („dublu
dribling”).
Regula paşilor = abatere de la regulament care presupune
mişcarea neregulamentară, a unui picior sau
ambelor picioare ale jucătorului aflat în posesia
mingii pe orice direcţie, mai mult de păşiri
succesive (interzicerea alergării cu mingea în
mâini).
Regula celor 3” = abatere de la regulament prin care nu se
permite unui jucător din atac să rămână în zona
de restricţie a echipei adverse, pentru mai mult
de trei (3) secunde consecutive, în timp ce
echipa sa controlează o minge vie în terenul din
faţă şi cronometrul timpului de joc este pornit.
Regula celor 5” = un jucător strâns marcat trebuie să paseze, să
(jucător strâns arunce la coş sau să dribleze, în cinci (5)
marcat) secunde.
Regula celor 8” = un jucător care a câştigat posesia mingii în
jumătatea proprie de teren (terenul din spate)
trebuie să treacă mingea în jumătatea adversă
(terenul din faţă) în 8 (opt) secunde.
Regula celor 24” = durata unui atac în jocul de baschet.
Scor =evidenţa numărului de puncte marcate de
jucători.
Scor egal Dacă scorul este egal, la sfârşitul timpului de
joc al celei de-a patra perioade, jocul va
continua, cu atâtea perioade de prelungiri, de
cinci (5) minute, câte sunt necesare pentru
stabilirea unui învingător.
131
Terenul de joc = o suprafaţă plană, dură, liberă de orice fel de
obstacol cu dimensiuni de 28m în lungime şi
15m pe lăţime, măsurate de la marginea
interioară a liniilor care delimitează terenul.
Terenul din spate = cuprinde zona coşului propriu al echipei şi
cea limitată de linia de fund din spatele coşului
propriu echipei, liniile laterale şi linia de centru.
Terenul din faţă = cuprinde zona coşul adversarului şi cea
limitată de linia de fund din spatele coşului
adversarului, liniile laterale şi marginea
interioară a liniei de centru, mai apropiată de
coşul adversarului.
Ţinerea = contactul personal neregulamentar cu un
adversar, căruia i se restrânge libertatea de
mişcare.
Zona de restricţie = suprafaţă dreptungiulară din interiorul
semicercului de 6.75m, în care jucătorul atacant
nu trebuie să rămână mai mult de trei (3)
secunde.
Zona semicercului = suprafaţă situată în interiorul zonei de
restricţie şi în apropierea coşului unde nu se
sancţionează forţarea cu minge.
132
CUPRINS
CAPITOLUL 1- Evoluţia jocului baschet

1.1 Date de referinţă în evoluţia jocului de 3
baschet…………….
CAPITOLUL 2- Consideraţii generale privind jocul de baschet
2.1 Caracteristicile jocului de 11
baschet……………………………
2.2 Conţinutul şi domeniul jocului de 15
baschet………………….
2.3 Efortul în jocul de 18
baschet……………………………………
2.4 Tendinţele jocului pe plan 20
mondial.........................................
2.5 Modelul campionatului naţional elaborat de Federaţia
Română de 23
Baschet ...................................................................
CAPITOLUL 3-Tehnica jocului de baschet
3.1 Definiţie............................................................................... 26
........
3.2 Caracteristici...................................................................... 28
.........
3.3 Componente........................................................................ 30
........
3.3.1 Elementul 30
tehnic.........................................................................
3.3.2 Procedeul 31
tehnic..........................................................................
3.3.3 Stilul 32
tehnic.................................................................................
3.3.4 Mecanismul de 34
bază...................................................................
3.4 Sistematizarea elementelor şi procedeelor 35
133
tehnice..................
3.5 Tehnica elementelor şi procedeelor tehnice fără 40
minge..........
3.5.1 Definiţie............................................................................... 40
........
3.5.2 Analiza tehnică a procedeelor tehnice fără 40
minge...................
3.6 Tehnica elementelor şi procedeelor tehnice cu 51
minge............
3.6.1 Definiţie............................................................................... 51
........
3.6.2 Analiza tehnică a procedeelor tehnice cu 51
minge.....................
3.7 Traseul metodic referitor la predarea tehnicii în jocul
de baschet- etapele iniţiere-învăţare – 73
consolidare.......................
CAPITOLUL 4– Aspecte metodice referitoare la prevenirea şi
corectarea greşelilor de tehnică în jocul de
baschet
4.1 Greşelile de tehnică în jocul de 75
baschet...................................
4.1.1 Greşeli în etapele formării deprinderilor 76
motrice...................
4.1.2 Greşeli în fazele acţiunilor de joc (execuţii tehnice în
situaţii variate de 77
joc)..............................................................................
4.1.3 Cauzele 77
greşelilor.......................................................................
4.1.4 Traseul metodic de prevenire şi corectare a greşelilor
de tehnică în jocul de 78
baschet.........................................................
4.1.4.1 Prevenirea greşelilor de 78
tehnică................................................
4.1.4.2 Corectarea greşelilor de 78
tehnică................................................
CAPITOLUL 5–Tactica jocului de baschet

5.1 Definiţie............................................................................... 81
........
134
5.2 Componente........................................................................ 82
.......
5.3 Caracteristici...................................................................... 83
.........
5.4 Bazele tacticii în 83
atac..................................................................
5.5 Bazele tacticii în 85
apărare...........................................................
5.6 Sistematizarea şi conţinutul tacticii jocului de 87
baschet...........
5.6.1 Tactica 88
individuală.....................................................................
5.6.1.1 Tactica individuală în faza de 88
atac...........................................
5.6.1.2 Tactica individuală în faza de 94
apărare.....................................
5.6.2 Tactica colectivă elementară (combinaţii de 2-3 97
jucători)......
5.6.2.1 Tactica colectivă elementară în faza de 97
atac............................
5.6.2.2 Tactica colectivă elementară în faza de 10
apărare..................... 1
5.6.3 Tactica colectivă de echipă (sisteme de 10
joc)............................. 4
5.6.3.1 Tactica colectivă de echipă în faza de 10
atac.............................. 5
5.6.3.2 Tactica colectivă de echipă în faza de 11
apărare........................ 0
5.6.4 Noţiuni generale privind învăţarea şi consolidarea
apărării împotriva 11
contraatacului.......................................................... 7
5.6.5 Traseul metodic de iniţiere-învăţare –consolidare a
tacticii în jocul de 11
baschet..................................................................... 8
5.6.6 Semne convenţionale utilizate în jocul de 11
baschet.................. 9
CAPITOLUL 6 – Noţiuni terminologice de bază utilizate în
jocul de
baschet
135
6.1 Terminologie utilizată în situaţiile tehnico-tactice ale 12
jocului de 0
baschet……………………………………………………
…
6.2 Terminologie generală utilizată în regulamentul 12
jocului de 5
baschet……………………………………………………
…….
BIBLIOGRAFIE
1. ALFONSI S. Basket. Regole e strategie. Allenamento.Tecnic,

Milano:Giunti, 2002, p.54-93.
2. ARAÚJO J.M. Basquetebol português e alta competição-
Lisboa :Caminho, p.25, p.51-52
3. ARAÚJO J. M., PINTO, C., LEITE, M. Basquetebol - Modelo de
Jogo - Lisboa: Caminho, 2004, p.77-112.
4. BÂC O. Teoria şi metodica antrenamentului sportiv –
Oradea:Universitatea Oradea (multiplicat), 2001, p. 121-147.
5. BELINOVICI V.V.- Procesul învăţării în educaţia fizică –
Tineretului Cultură Fizică şi Sport , 1959, p. 76.
6. BERCEANU D., MOANŢĂ A. şi colaboratorii – Concepţia unitară
de joc şi pregătire pe nivele formative- Printech, Bucureşti, 2007, p.7-
40.
7. BOMPA, O. Performanţă în jocurile sportive .Teoria şi metodologia
antrenamentului - Ponto-S.N.A., Bucureşti, 2003 p. 31- 35
8. CIOCAN C. Baschet. Îndrumar metodologic – Bacău: Alma Mater,
2005, p.32-34.
9. CIOCOIU L., HÂNSA C., CIORBĂ C. Baschet-Galaţi: SC Videotel
136
SRL, 2007, 229 p.
10. CIOCOIU L.The technical training of the students at Sport and
Physical Education Faculty at Basketball basic course applying the
video analysis, Doctoral disertation, USEFS, Chişinau, 2009.
11. CIORBĂ C. Baschet-curs grafic-Iaşi: Pim, 2006, p.5; p.7-123.
12. CIORBĂ C., COMARNIŢCHI I. Testarea obiectivă a nivelului
însuşirii procedeelor tehnice din jocul de baschet la nivelul treptei
gimnaziale //Revistă ştiinţifico- metodică –nr.4(9) 2007, Chişinău, p.
18-21.
13. CHRISTINA R.W., CORCOS D.M. Coaches guide to teaching
sport skills-1998 (traducere)// Manualul antrenorului pentru
instruirea sportivilor –Bucureşti: C.C.P.S., 1999.-nr.5-trim. III-IV., p.
86- 92.
14. COLIBABA-EVULEŢ D., BOTA I. Jocurile sportive. Teorie şi
metodică-Bucureşti : Aldin, 1998, p. 89
15. COLIBABA-EVULEŢ D., SUFARIU, N Dimensiunile efortului în
baschet,2005,http://www.sportscience.ro/html/reviste_2005_48-1.html
16. COLIBABA-EVULEŢ D. Praxiologie şi proiectare curriculară în
educaţie fizică şi sport-Craiova: Universitaria, 2007, p. 263-285 .
17. DIMA R.- Baschet. Jocul motric-mijloc de eficientizare ajocului
motric în învăţământul liceal-Galaţi: Zigotto, 2010, p12-129.
18. DRAGNEA A. Antrenament Sportiv –Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 1996, 322 p.
19. DRAGNEA A., MATE-TEODORESCU S. Teoria Sportului-
Bucureşti: Fest, 2002, p. 281-300.
20. FLEANCU J.L., CIORBĂ C.- Pregătirea fizică specifică a pivoţilor
în jocul de baschet la 15-16 ani- Piteşti : Universitatea din Piteşti,
2004, p. 2-17.
21. FLEANCU J.L. Baschet. Teorie şi Metodică - Craiova: Universitaria,
2007,235 p.
22. HÂNSA C., PETRESCU V. Baschet - Caiet de lucrări practice -
Galaţi: Universitatea “Dunărea de Jos”- secţia de Educaţie Fizică,
1993, 89 p.
23. HÂNSA C., CĂLIN L. Baschet- Galaţi : Mongabit, 2002, 161p.
24. HÂNSA C. Învăţarea jocului de baschet- Galaţi: Fundaţiei
Universitare “Dunărea de Jos”, 2003, 249 p.
25. HÂNSA C., CĂLIN L. Baschet. Tehnică şi tactică –Galaţi: Fundaţiei
Universitare “Dunărea de Jos”, 2004, p. 9-80.
26. HRIŞCĂ A., NEGULESCU C., COLIBABA - EVULEŢ D. Curs
de baschet. Tehnica şi tactica individuală - Bucureşti: Ministerul
137
Educaţiei şi Învăţământului - Institutul de Educaţie Fizică şi Sport,
1977, p. 7-179; p. 317-339.
27. IONESCU Ş., DÎRJAN C. Instruire şi performanţă în baschet la copii
şi juniori -Bucureşti: Didactică şi Pedagogică .R.A, 1997, p. 8-10;
p.17-22; p.125-128.
28. MARTIN J., JORDANE F.-Basket.150 situations d’entraînement,
Paris: Amphora, 1998 p.11-12, p.195-200.
29. MOANŢĂ A. Baschet. Metodică –Buzău: Alpha, 2005, p.7- 55.
30. NEGULESCU C. Bazele generale ale metodicii predării (Curs de
bază –Partea a II-a)-Bucureşti: Fundaţiei Universitare „România de
mâine”, 2000, p.1-117.
31. NEGULESCU C. Baschet. Bazele teoretice şi metodice în practica
jocului de performanţă- Bucureşti: Fundaţiei Universitare „România
de mâine”, 2002, 232 p.
32. NEGULESCU C., POPESCU F., MOANŢĂ A., PREDA C.
Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de
baschet - Bucureşti: A.N.E.F.S, 1997, p.2; p. 5-127.
33. NINI F. Mijloace specifice de învăţare a elementelor fundamentale
ale jocului de baschet // Revista Federaţiei Române de Baschet, anul I
nr.1/2004 martie-aprilie, p. 31-32.
34. OLIVEIRA J.C. O Ensino do Basquetebol - Lisboa: Caminho, 2001,
p. 53- 81, p.83-84 .
35. PĂCURARU A. Teoria antrenamentului sportiv - vol.I - Galaţi:
Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos”, 2000, p. 58-78
36. PĂCURARU A., CĂLIN L., PRISECARU G. Metodica baschetului
şi voleiului şcolar –Galaţi: Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos”,
2004, p. 21; p.81-125.
37. PĂCURARU A., GHERVAN P., ACSINTE A. The tehnique and
technical mistakes in the sporting games-Fascicle XV –Physical
Education and Sport Management //The Anals of “Dunărea de
jos”Galaţi: Universitatea “Dunărea de Jos”, 2006, p. 60-63.
38. PLOEŞTEANU C. Bazele teoretice şi metodice ale pregătirii fizice în
antrenamentul sportiv.Editura Europlus, Galaţi, 2009. P 56.
39. PREDESCU T., GHEORGHIU S., DIMITRIU O. Minibaschet –
Ediţia aII-a -Bucureşti: Sport-Turism, 1980, 184 p.
40. PREDESCU T., ŞTEFAN C. Pregătirea stadială în jocul de baschet -
Bucureşti: Semne, 1994, p. 104-111.
41. PREDESCU T., MOANŢĂ A. Baschetul în şcoală - instruire şi
învăţare -Bucureşti: Semne, 2001, p. 9-293.
42. PRESCORNIŢĂ A. Teoria şi metodica antrenamentului sportiv -
138
Braşov: Universitatea “Transilvania”, 2004, p. 96-110.
43. TEODORESCU L. Probleme de teorie şi metodică în jocurile
sportive -Bucureşti: Sport-Turism, 1975, 221p.
44. VASILESCU L. Baschet. Bazele tacticii - Ediţia a II-a, Bucureşti:
Fundaţiei “România de mâine”, 1998, p. 10-29.
45. VASILESCU L. Baschet - antrenament, exerciţii, jocuri - Bucureşti:
Fundaţiei „România de mâine”, 1999, p. 9-14.
 http://www.frbaschet.ro
 http://sosablogea.wordpress.com/2010/03/08/cele-13-reguli-originale-
ale-jocului-de-baschet/
 http://revistaplafar.ro/Pagina-lui/321/nu-sta-pe-margine.html).
139

Baschet 2011 Ciocoiu Lucica Editura

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Baschet 2011 Ciocoiu Lucica Editura

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuvânt înainte

Astăzi, preocupările moderne ale copiilor şi tinerilor, au în centrul lor

1 1. DATE DE REFERINŢĂ ÎN EVOLUŢIA

Baschetul este un joc sportiv de echipă foarte dinamic, ce se regăseşte

Apariţia acestuia a fost

Figura 1.1 Locul apariţiei jocului de baschet

Soluţia a fost găsită

Figura 1.3 Etimologia cuvântului “basketball”

Spre deosebire de alte jocuri sportive care necesită participarea unui

Figura 1.5 Conţinutul celor 13 reguli originale

Figura 1.6 Principiile jocului de baschet

Date din istoria baschetului:

Figura 1.7 “Basketball”-prima carte de baschet

1893: primul regulament al jocului de baschet.

Prezentarea sintetică a celor mai importante evenimente şi realizări din

2.1 CARACTERISTICILE JOCULUI DE BASCHET

Dorinţa de cunoaştere, necesitatea de a se mişca şi de a se pregăti

Figura 2.1 Caracteristicile jocului de baschet

2.2 CONŢINUTUL ŞI DOMENIUL

Jocul de baschet constituie un joc sportiv complex, afirmaţie

Baschetul este un joc sportiv inventat. De asemeni este şi un joc sportiv

Baschetul este un sport deoarece are la bază o activitate specifică de

Statutul de disciplină sportivă este determinat de cadrul organizatoric şi

d. Mijloc al educaţiei sportive şi fizice

Baschetul reprezintă un mijloc educaţiei fizice datorită multiplelor

Jocul de baschet este utilizat ca mijloc de pregătire dar şi recreere,

Figura 2.3 Baschetul -spectacol sportiv

g. Disciplină sportivă aplicativă

Baschetul are un caracter interdisciplinar care presupune o metodologie

Viitorii specialişti (studenţi EFS, antrenori, instructori) îşi completează

Efortul în jocul de baschet este mixt (J. M. Araújo,1982; Ş. Ionescu, C.

Volumul: este parametrul important al dezvoltării capacităţii de efort.

Intensitatea: reprezintă parametrul care condiţionează consumul

Figura 2.5 Parametrii efortului în jocul de baschet

Jocul de baschet a evoluat permanent de la apariţia sa sub toate

Figura 2.6 Tendinţele jocului de baschet pe plan mondial

Modernizarea procesului de antrenament are ca scop,

Determinarea, în procesul de antrenament a duratelor de lucru

Randamentul unei echipe, nu este reprezentat de suma

Conducerea jocului de pe margine este asigurată de o echipă de

Majoritatea echipelor de înaltă performanţă sunt construite şi

Din punct de vedere fizic, jucătorii sunt robuşti, se observă o

Repartizarea pe posturi în funcţie de înălţime

 pentru jucătoare: ♦pentru jucători:

evoluţia dinamică a jocului se datorează permanentei preocupări a

Atacul poziţional (organizat): se utilizează mai multe combinaţii prin

Nivelul de pregătire tehnico-tactic este bogat, caracterizat prin măiestrie

2.5 MODELUL CAMPIONATULUI NAŢIONAL ELABORAT DE

Procesul instruirii specifice jocului de baschet ca mod de înţelegere,

Campionatul naţional -U20 - se organizează la masculin şi

Liga Naţională de Minibaschet /Babybaschet masculin şi

 Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de deprinderi

„ un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale

„un sistem specializat de structuri motrice (elemente şi procedee

„totalitatea acţiunilor motrice executate ideal din punct de vedere

Din punct de vedere terminologic, factorul tehnic este găsit în literatura

Figura 3.1 Noţiuni fundamentale privind tehnica jocului de baschet

Specificitatea este caracteristica

Perfectibilitatea tehnicii este

3.3.1 ELEMENTUL TEHNIC

 Elementul tehnic reprezintă „mecanismul de bază al mişcărilor prin

Figura 3.2 Elementul tehnic în jocul de baschet

Exemple: - aruncarea la coş

Figura 3.3 Structura procedului tehnic