Curs Jocul de Baschet

SCOPUL CURSULUI
Prezenta lucrare se adresează atât studenţilor de la

învăţământul deschis la distanţă, cât şi celor care frecventează
cursurile la zi.
Este un curs de bază al cărui conţinut abordează
problemele teoretice şi noţiunile principale de regulament
necesare predării jocului de baschet în şcoală.
OBIECTIVE PRINCIPALE
 Prezentarea datelor despre apariţia şi evoluţia jocului

de baschet.
 Însuşirea componentelor tehnico-tactice
fundamentale ale jocului de baschet.
 Cunoaşterea metodicii învăţării şi specificul aplicării
acestor componente specifice jocului de baschet în
învăţământul gimnazial, liceal şi universitar, dar şi în
cadrul pregătirii reprezentativelor şcolare şi
universitare conform cerinţelor programei.
-1-
CAPITOLUL 1.
1.1. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA JOCULUI DE

BASCHET
Baschetul este un joc sportiv de echipă, care face parte

din categoria jocurilor inventate. A apărut ca o necesitate a
manifestării dorinţei de mişcare, de practicare a exerciţiului fizic
sub această formă.
Soluţia a fost găsită de tânărul profesor american James
A. Naismith de la Colegiul Springfield (S. U. A.). Astfel în
decembrie 1891 acesta inventează un joc colectiv care poate fi
practicat atât în sală cât şi în aer liber, denumit Naismith-ball,
iar mai târziu Baschet-ball (minge la coş).
Primele instalaţii au fost două coşuri cu piersici fixate pe
pereţii opuşi ai sălii. Jocul s-a disputat 9 la 9, clasa având 18
studenţi, după 13 reguli.
Naismith a gândit desfăşurarea jocului după următoarele
principii, actuale şi în jocul de baschet modern:
1. Jucătorul aflat în posesia mingii nu trebuie să se
deplaseze atât timp cât o deţine.
2. Coşul este plasat orizontal deasupra capetelor
jucătorilor.
3. Violenţa să fie pe cât posibil eliminată.
4. Mingea aparţine jucătorului din momentul în care el o
poate prinde, fără a încerca luarea ei prin contact
personal.
Date din istoria baschetului:
 1893 – 1894: Prima carte de baschet a apărut la New
York – „Jocul de Baschet-ball” – autori Naismith şi
Gullick. Se dau două scheme de aşezare în teren a
echipelor din 5 – 9 jucători în funcţie de dimensiunile
terenului 27 / 13.
 1893: primul regulament al jocului de baschet.
 1895: practicarea jocului de baschet de către fete
(S. U. A.) – baschetul a fost primul joc sportiv cu care
fetele au apărut în competiţii.
-2-
 1897: Primul joc 5 : 5 disputat între Universitatea
Yale – Universitatea Pensilavania s-a încheiat cu
scorul de 32 – 0.
 1898: o echipă nord-americană apare la Paris.
 1905: prof. dr. Schmidt introduce jocul de baschet în
Germania.
 1906: apare şi în Franţa.
 1932: se înfiinţează Federaţia Internaţională de
Baschet (FIBA) cu sediul la Geneva – România este
şi ea membră.
 1934: Consacrarea baschetului în S.U.A. când în
arena de la Madison-Square – Garden din New York,
echipa New York City învinge cu 25 – 18
Universitatea Notre-Dame în faţa a 16.000 de
spectatori.
 1935: primul Campionat European masculin la
Geneva, pe care îl câştigă Letonia; a participat şi
echipa României.
 1936: baschetul este introdus la Jocurile Olimpice de
la Berlin, unde s-au prezentat 22 de echipe, finala
disputându-se între S. U. A., - Canada 19 – 18.
În România principalele date care vizează apariţia şi
evoluţia jocului sunt următoarele:
 1921 – 1922: jocul de baschet este „importat” de ţara
noastră din S. U. A. prin intermediul societăţii
americane Y. M. C. A. Societatea Y. M. C. A.
organizează, pentru elevii unor licee mari din
capitală, jocuri demonstrative de baschet.
 Iunie 1922: se organizează prima competiţie de
baschet pentru echipele şcolare. Se înscriu cinci
echipe, finala disputându-se între echipele liceului
Mihai Viteazul şi Spiru Haret (9 – 5).
 1924: baschetul este practicat şi de studenţii ANEF.
 1929: primul campionat pentru echipe de cluburi –
între 6 echipe – cu sistem eliminatoriu, câştigat de
echipa Tenis club Roman (T.C.R.).
 1931: ia fiinţă federaţia Română de Baschet şi Volei.
-3-
 1932: – la Geneva  afilierea F.R.B. la F.I.B.A..
România devine membru fondator alături de Anglia,
Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania,
Elveţia şi Portugalia.
– apare „Regulamentul jocului de baschet
comentat” autor Niculae Duţescu.
 1933: primul campionat de baschet; au fost înscrise 6
echipe, finala disputându-se între T.C.R. – Sportul
studenţesc (9 – 7).
 1934: – Cehoslovacia (Praga)  primul turneu în
străinătate al unei echipe româneşti de baschet a
fost al echipei Juventus.
– organizarea primului campionat universitar
masculin bucureştean ANEFS – Drept.
 1935: Geneva – participăm la primul Campionat
European ocupând locul 10, din tot atâtea echipe.
 1950: primul campionat naţional pe care îl câştigă la
băieţi „Metalul 23 August” şi la fete C.S.U. Bucureşti.
 1955: Campionatul European de la Budapesta –
echipa masculină ocupă locul VII.
 1957: Campionatul European de la Sofia – locul V –
România – Finlanda (71 – 64), cea mai bună
performanţă.
 1962: Campionatul European din Franţa (Mulkouse)
echipa feminină ocupă locul IV, prima dată când se
califică într-o semifinală.
 1964: Budapesta locul IV, echipa feminină.
 1965: Budapesta – Jocurile Mondiale Universitare.
România – S.U.A. – prima partidă masculină
internaţională oficială cu o selecţionată a S.U.A.
încheiată cu scorul (60 – 69).
 1966: Cluj-Napoca echipa feminină ocupă locul IV în
urma unei dispute cu URSS (65 – 67). Este prima
dată când se organizează în România o ediţie a
Campionatului european feminin şi singura din istoria
baschetului românesc.
 1967: Campionatul European Helsinki echipa
masculină ocupă locul V.
-4-
 1974: Universitatea de la Moscova, au participat 18
echipe, echipa masculină a ocupat locul VI.
 1978 – 1980: Campionatul European; cadetele au
ocupat locul IV.
 1975 – 1985: echipa masculină a României nu a
reuşit calificarea pentru grupa A a Campionatului
European.
 1989: Congresul FIBA elimină distincţia dintre
amatori şi profesionişti. Sediul FIBA se află la
München.
 1990 – 2003: perioadă de revitalizare a baschetului
pe plan naţional la toate nivelele.
1.2. CARACTERISTICILE JOCULUI DE

BASCHET
Dorinţa de cunoaştere, necesitatea de a se mişca şi de

a se pregăti multilateral prin mijloace distractive sunt rezolvate
pe lângă mijloacele altor jocuri sportive şi de cele ale jocului de
baschet.
Baschetul este o formă specifică de manifestare şi
practicare, cu caracter ludic, a exerciţiului fizic. El se bazează
pe o îmbinare armonioasă a mişcărilor naturale: alergare,
aruncare, săritură, ceea ce explică accesibilitatea acestui joc
sportiv.
Principalele caracteristici ale jocului de baschet sunt:
 Accesibilitatea organizatorică
Astfel, jocul de baschet se poate desfăşura pe terenuri
care necesită suprafeţe relativ mici, atât în sală cât şi în aer
liber, cu un număr redus de jucători, fără să diminueze interesul
acestora pentru joc.
 Dinamism şi rapiditate
Sub acţiunea regulilor de 3”, 5”, 8”, 24” şi a timpului de
joc (4 sferturi – 10’) acesta se desfăşoară într-un ritm susţinut
imprimând deplasărilor şi mânuirii mingii o viteză mare şi un
dinamism specific. Această bogăţie de acţiuni în mod necesar
-5-
diversificate, cu aspecte unice de la o fază la alta, creează
împreună şi o notă de mare spectaculozitate şi atractivitate a
jocului.
 Complexitate tehnico-tactică
Se poate afirma că baschetul este jocul sportiv cu cel
mai bogat fond de procedee tehnico-tactice, ceea ce stimulează
permanent nu numai dezvoltarea jocului, ci şi a jucătorilor care
ajung la un grad ridicat de măiestrie sportivă.
Creşterea numărului de procedee tehnice, în special în
atac, diversitatea procedeelor de pasare, dribling şi aruncare la
coş, precum şi eficienţa ridicată datorită utilizării acestora,
conferă multor jucători statutul de adevăraţi virtuozi.
 Tendinţă de universalism tehnico-tactic

Participarea jucătorilor în egală măsură atât la fazele de
atac, cât şi la cele de apărare stimulează dezvoltarea unei bune
pregătiri multilaterale a fiecărui jucător.
Astfel, fiecare component al echipei acţionează cu o
frecvenţă mai mare sau mai mică pe toate posturile şi în toate
zonele de atac şi de apărare. Diversitatea de a realiza marcarea
punctelor cu eficienţă este dublată de un fond suplimentar de
deprinderi şi priceperi tehnico-tactice, specifice fiecărui post.
 Suport teoretic dezvoltat

Conţinutul jocului oferă mari posibilităţi de studii
practico-teoretice, de lărgire a bagajului informaţional, de
stimulare a iniţiativei creatoare, atât pentru antrenori cât şi
pentru jucători. Astfel pregătirea teoretică este o necesitate în
procesul de instruire.
 Influenţa asupra motricităţii generale a organismului

Practicarea baschetului influenţează pozitiv dezvoltarea
calităţilor motrice atât sub aspect general cât şi specific.
Motricitatea, caracteristică acţiunilor tehnico-tactice din joc,
contribuie esenţial şi la dezvoltarea deprinderilor motrice de
bază, unul din obiectivele principale ale educaţiei fizice şcolare.
-6-
Astfel alergările, săriturile, aruncările, prinderile ş.a.
constituie chiar fondul tehnicii baschetului:
 alergarea naturală în viteză, schimbări de direcţie cu
opriri şi porniri, duce la păstrarea unui echilibru
normal între creşterea si scăderea frecvenţei
respiratorii;
 aruncarea, prinderea, pasarea, săriturile cu şi fără
minge dezvoltă forţa braţelor, trunchiului şi
picioarelor;
 manevrarea mingii cu precizie şi rapiditate dezvoltă
îndemânarea, capacitatea de a gândi rapid, de a lua
decizii optime în condiţii limitate de spaţiu şi timp.
Baschetul contribuie şi la dezvoltarea armonioasă a
corpului, datorită faptului că mişcările care se execută în timpul
jocului, cu şi fără minge, sunt variate, complexe şi solicită
participarea alternativă sau simultană, simetrică sau asimetrică
a tuturor segmentelor corpului. De asemeni solicită şi dezvoltă
marile funcţiuni ale organismului.
 Valoare educativă.
Dacă influenţele asupra dezvoltării fizice şi a motricităţii este
comună cu celelalte jocuri sportive şi sporturi individuale, în privinţa
calităţilor de ordin psihic, baschetul aduce contribuţii educative
importante în formarea multilaterală a personalităţii omului. Este
categorisit pe locul al treilea în privinţa solicitării psihice.
Baschetul, fiind un joc colectiv, contribuie la formarea
relaţiilor de grup, deci şi la închegarea colectivului de elevi al
clasei. Atât în procesul de instruire cât şi în timpul jocului (prin
regulament) se dezvoltă disciplina conştientă, simţul datoriei,
spiritul de colaborare şi ajutor reciproc, răspunderea pentru
faptele proprii, respectul faţă de adversar, voinţa, tenacitatea,
stăpânirea de sine, înfrângerea pornirilor egoiste, „gândirea
practică” etc.
Trebuie subliniată contribuţia practicării baschetului la
dezvoltarea şi educarea iniţiativei, a combativităţii. Baschetul
îmbunătăţeşte o combativitate organizată şi raţională atât în
atac cât şi în apărare.
Dacă celor prezentate în acest capitol, adăugăm şi
caracteristicile sale de recreativitate şi agrement, putem afirma
-7-
că baschetul constituie un mijloc eficient de educaţie şi cultură
sportivă, potrivit societăţii moderne.
1.3. IMPORTANŢA PREGĂTIRII FIZICE,

TEHNICE, TACTICE, PSIHOLOGICE ŞI
TEORETICE ÎN JOCUL DE BASCHET
1.3.1. PREGĂTIREA FIZICĂ
Pregătirea fizică are un rol important deşi nu este

agreată de tineri (studenţi). Se cunoaşte faptul că absenţa ei
determină nedezvoltarea celorlalte laturi ale pregătirii.
Ea urmăreşte dezvoltarea multilaterală a calităţilor
motrice: viteză în regim de îndemânare, forţă explozivă
(detentă), coordonare, rezistenţă în regim de viteză. Într-un
sens mai restrâns, ea constituie pregătirea organismului astfel
încât indicii morfo-funcţionali, cei de sănătate, nivelul dezvoltării
calităţilor motrice, precum şi unele deprinderi şi priceperi
motrice implicate în efectuarea acţiunilor tehnico-tactice, să
asigure randamentul optim în competiţii.
1.3.2. PREGĂTIREA TEHNICĂ
Tehnica este importantă în primul rând prin

economisirea mişcării şi eficacitatea acesteia. Ea nu trebuie
înţeleasă însă în mod izolat, ci fiind în mare măsură
condiţionată de celelalte componente.
Tehnica are ca scop iniţierea tinerilor în tainele
procedeelor tehnice de bază, şi se realizează pornind de la
însuşirea acelor elemente care permit desfăşurarea jocului
(oprirea, pasa, driblingul, aruncarea la coş etc.) în condiţii cât
mai apropiate de prevederile regulamentului.
Elementele de bază vor fi executate în regim de viteză
şi durată, impuse de condiţiile de joc din atac şi apărare.
Cu timpul tehnica însuşită corect, va permite rezolvarea
numeroaselor situaţii noi pe care jocul i le oferă. Important este
ca tinerii să simtă satisfacţia că joacă şi că sunt utili prin
colaborarea cu coechipierii săi. Pe această temelie se pot preda
-8-
apoi elemente de tactică individuală simplă şi acţiuni de tactică
colectivă.
1.3.3. PREGĂTIREA TACTICĂ
Pregătirea tactică nu poate constitui decât o

familiarizare a tinerilor studenţi cu noţiuni elementare despre
jocul colectiv. Concepţia de joc se bazează pe acţiuni tactice
individuale, pe valorificarea posibilităţilor tehnice şi pe unele
acţiuni colective, care solicită gândirea, înţelegerea reciprocă,
coordonarea acţiunilor în scopul introducerii mingii în coşul
adversarului şi obţinerea victoriei.
Tinerii vor fi obişnuiţi să se orienteze rapid şi constructiv
în funcţie de poziţia mingii în teren, dacă aceasta se află la
atacant sau apărător, pentru organizarea echipei în atac sau
apărare (sistem de apărare pressing şi apărare om la om pe
jumătate de teren), de asemenea în atac procedee simple,
combinaţii: „dă şi du-te”, încrucişare simplă, execuţia
contraatacului.
1.3.4. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ
Pregătirea psihologică urmăreşte educarea elevilor în

spiritul unei concepţii sănătoase şi reprezintă un mijloc eficient
în stabilirea unei atitudini corecte faţă de colegii lor, în joc.
Gândirea, tenacitatea, curajul, dârzenia, echilibrul afectiv,
combativitatea sunt calităţi preţioase.
În procesul educaţiei un rol definit îl deţine opţiunea
fermă a elevului pentru autodepăşire.
Astfel autodepăşirea trebuie să constituie un mobil
constant al pregătirii, indiferent de nivelul şi stadiul acesteia, să
ţintească obiective instructiv-educative superioare, comportări
care să nu cunoască teamă, neîncredere în reuşită, reţinere de
la marea luptă cu oboseală etc.
Pregătirea psihologică atentă şi continuă constituie o
necesitate în care spiritul combativ deosebit, dăruirea totală şi
dorinţa de a învinge reprezintă cheia succesului.
-9-
1.3.5. PREGĂTIREA TEORETICĂ
În procesul de educare a tinerilor, pregătirea teoretică

se desfăşoară paralel cu instruirea şi are un rol important.
Transmiterea şi însuşirea sistemului de cunoştinţe generale şi
speciale constituie principalul conţinut al pregătirii teoretice şi
intelectuale a tinerilor:
 cunoştinţe referitoare la semnificaţiile sociale ale
activităţii sportive în general şi particular;
 cunoştinţe privind apariţia şi evoluţia jocului de
baschet;
 înţelegerea biomecanică a tehnicii jocului şi tacticii;
 tipul de efort  mixt;
 cunoştinţe privind autoeducaţia – practicarea jocului
de baschet în timpul liber;
 cunoaşterea temeinică a regulamentului, şi reguli
simple de arbitraj;
 cunoaşterea modului de organizare a unei competiţii.
1.3.6. COMPONENTELE JOCULUI DE BASCHET
I. Componenta fizică
 Tip somatic
 talie;
 raport talie – greutate;
 lungimea braţelor – palmă – degete;
 Capacitate motrică
 rezistenţa fizică şi psihică; rezistenţă în regim
de viteză;
 viteza sub toate formele ei de manifestare;
 îndemânare, ambidextrie;
 forţă dinamică;
 detentă.
 Capacitate psihică
- 10 -
 motivaţie: performanţe superioare; pregătire
continuă; autodepăşire;
 integrare socială: spirit colectiv; activitate
profesională; familie;
 combativitate: capacitate de luptă; dorinţă de a
învinge; iniţiativă;
 Efort specific
 maximal;
 submaximal.
II. Componenta tehnică

 În atac
 poziţie fundamentală (medie şi înaltă);
 alergare înainte;
 schimbare de direcţie;
 ţinere, prindere, pasă;
 pasarea mingii cu două mâini şi cu o mână (de
pe loc, din deplasare şi din săritură);
 pivotul;
 driblingul;
 oprirea;
 aruncarea la coş cu două mâini şi cu o mână
(de pe loc, din deplasare şi din săritură);
 fentă;
 săritură (la recuperare).
 În apărare
 poziţie fundamentală (joasă);
 alergare cu spatele şi laterală;
 pas adăugat înainte şi înapoi;
 schimbare de direcţie;
 piruetă;
 lucru de braţe şi picioare;
 săritură (urmărire la panou).
III. Componenta tactică individuală

 În atac
- 11 -
 circulaţia jucătorilor fără minge (demarcajul);
 circulaţia jucătorilor cu minge şi finalizare din
pătrundere şi depăşire cu aruncare de pe loc,
din deplasare sau din săritură;
 voleibalarea;
 recuperarea.
 În apărare
 marcajul atacantului fără minge;
 marcajul atacantului cu minge;
 scoaterea mingii de la adversar;
 smulgerea mingii;
 capacul;
 urmărirea.
IV. Componenta tactică colectivă

 „dă şi du-te”;
 blocaj – ieşire din blocaj;
 încrucişare;
 dublaj;
 contraatacul (atacul în depăşire numerică);
 atacul poziţional: împotriva apărării om la om,
împotriva apărării pe zonă;
 combinaţii în momentele fixe (angajarea între
doi, aruncarea liberă, repunere din lateral);
 alunecarea;
 închiderea pătrunderilor;
 schimbarea de adversar;
 flotarea;
 aglomerarea;
 apărarea în inferioritate numerică;
 triunghiul de săritură;
 apărare om la om;
 apărare pe zonă;
 apărare combinată;
 apărarea împotriva combinaţiilor de atac în
momentele fixe.
- 12 -
V. Componenta teoretică
 analiza biomecanică a procedeelor tehnice;
 utilizarea tactică a procedeelor şi acţiunilor de
joc;
 regulament – competiţie;
 autocontrol – autoantrenament.
1.4. DESCRIEREA JOCULUI
Infracţiuni
Abateri: infracţiuni de la regulile de joc care se
sancţionează cu pierderea posesiei mingii. Nu se înregistrează
în foaia de arbitraj.
Greşeli: presupun contact personal cu adversarul,
comportament nesportiv. Se notează în foaia de arbitraj. La
efectuarea a 5 greşeli de către un jucător, se sancţionează cu
eliminarea acestuia din joc.
Abateri:
 paşi;
 dublu dribling;
 jucător afară din joc, minge afară din joc;
 3” – 5” – 8” – 24”;
 repunere în joc;
 minge întoarsă în zona din spate („teren”);
 angajare 1 : 1;
 abateri la execuţia aruncărilor libere.
Greşeli:
 greşeala personală;
 greşeala antisportivă;
 greşeala tehnică jucător, antrenor, însoţitori echipă;
 greşeala descalificatoare;
 dublă greşeală;
 greşeala tehnică în timpul unui interval de joc;
 greşeli de echipă;
 cinci greşeli de jucător.
- 13 -
1.5. REGULI DE BAZĂ ÎN PRACTICAREA
JOCULUI DE BASCHET
Jocul de baschet este un joc colectiv ale cărui

caracteristici decurg din scopul final al acţiunilor jucătorilor şi
anume introducerea mingii în coş.
În esenţă, jocul constă în confruntarea dintre două
echipe alcătuite din 5 jucători, care prin deplasări cu şi fără
minge, prin pase între ei, urmăresc să introducă mingea în coşul
echipei adverse. Valoarea unui coş înscris din acţiune este de
două sau trei puncte iar atunci când se realizează ca urmare a
unei aruncări libere este de un punct. Echipa este compusă din
maximum 10 sportivi cu drept de joc, iar pentru turneele în care
se dispută mai mult de 3 jocuri, 12 sportivi cu drept de joc.
Durata jocului este de (4) perioade (sferturi) a câte 10’
fiecare, cu pauză de 2’ între perioadele (sferturile) 1 – 2 şi 3 – 4
şi înaintea fiecărei prelungiri, iar între reprize (sfertul 2 – 3)
pauza va fi de 15’.
În caz de egalitate jocul va continua cu 2 prelungiri de 5’
sau cu atâtea prelungiri necesare pentru a decide învingătorul.
Forul de specialitate care conduce activitatea
baschetbalistică este Federaţia Română de Baschet (F. R. B.).
Jocul constă într-o serie de acţiuni tehnico-tactice
individuale, efectuate de atacanţi împotriva unor acţiuni ale
jucătorilor echipei adverse aflată în defensivă, acţiuni care
trebuie să se integreze în prescripţiile regulamentului de joc.
Aceste acţiuni tehnico-tactice sunt formate din: acţiuni
individuale şi combinaţii de 2 şi 3 jucători care se desfăşoară în
cadrul unor dispozitive numite sisteme.
După dispunerea în teren, în atac şi în apărare, posturile
pe care acţionează jucătorii sunt denumite:
 pivot – jucătorul care acţionează în apropierea
panoului advers (cei mai înalţi jucători);
 centru – jucător care acţionează în cercul de la
panoul advers (înalt şi robust);
- 14 -
 extremă – jucător care acţionează pe părţile laterale
ale suprafeţei de atac (buni aruncători de la
distanţă);
 conducător de joc – fundaş – jucătorul care
organizează şi coordonează acţiunile echipei (jucător
complet).
Terenul de joc. Linii şi dimensiuni.

Jocul se desfăşoară în sală sau în aer liber, pe un teren
dreptunghiular având dimensiunile 28 / 15 m, măsurat de la
marginea interioară a liniilor care îl delimitează.
Pentru toate celelalte competiţii organismul competent
al F.I.B.A. care sunt Comisia de Zonă sau federaţiile Naţionale,
au autoritatea să aprobe terenurile de joc existente cu
dimensiuni minime de 26 / 14 m.
Liniile lungi ale terenului poartă denumirea de „linii de
tuşă” iar cele care marchează lăţimea terenului „linii de fund” –
grosimea liniei 5 cm.
Linia de centru – linie paralelă cu liniile de fund, care
împarte terenul în zona din faţă şi zona din spate, linie care se
prelungeşte în exterior cu 15 cm.
Liniile de aruncări libere – liniile paralele cu liniile de
fund, având marginea exterioară de 5,80 m de la marginea
interioară a liniei de fund şi o lungime de 3,60 m.
Zonele de restricţie: spaţiile delimitate de liniile de fund,
liniile de aruncări libere şi liniile care unesc extremităţile liniilor
de aruncări libere, cu punctele situate pe liniile de fund la 3 m
de o parte şi de cealaltă a mijlocului acestor linii, măsurate de la
marginea exterioară a acestora.
Culoarele de aruncări libere: cuprind zonele de restricţie
plus un semicerc cu raza de 1,80 m, al cărui centru este la
mijlocul liniei de aruncări libere.
Zona coşului de trei puncte: este întreaga suprafaţă a
terenului de joc cu excepţia zonei apropiate de coşul
adversarului şi de liniile care o delimitează şi care cuprinde:
 două semicercuri cu raza de 6,25 m măsurate de la
marginea exterioară a circumferinţelor şi având
centrul în punctul de teren situat pe verticala care
coboară exact din centrul inelului. Semicercurile sunt
- 15 -
prelungite prin linii paralele cu liniile de tuşe. Centrul
semicercului se găseşte la 1,575 m de la mijlocul
liniei de fund, fiind măsurată de la marginea
interioară a acesteia.
Înălţimea sălii: cel puţin 7 m;
Cercul central: raza 1,80 m;
Greutatea mingii: 567 – 650 g;
Circumferinţa: 75 – 78 cm;
Panouri: lungimea 1,80 m – înălţimea de la sol
2,90 m; lăţimea 1,05 m – înălţimea de la sol la inel
3,05 m.
 sunt confecţionate dintr-un material transparent
(plexiglass) sau vopsite în alb. În spatele inelului
este marcat un dreptunghi cu dimensiunile exterioare
59 cm – 45 cm. Marginile panoului sunt linii negre
sau albe de 5 cm.
Toată marginea inferioară a panoului şi 34 cm din
marginile laterale sun capitonate cu material moale de protecţie
pentru a evita accidentările.
Coşul cuprinde un inel şi o plasă:
 diametrul inelului de 45 cm;
 lungimea plasei este de 40 cm, prevăzută cu 12
bucle pentru legarea de inel;
 distanţa inelului faţă de panou – 15 cm.
Echipamentul tehnic:
1. Cronometru de joc şi un cronograf.
2. Aparatul pentru 24”.
3. Semnale sonore.
4. Tabela de scor.
5. Foaia de arbitraj.
6. Plăcuţe de la 1 la 5 pentru greşelile de jucător.
7. Plăcuţe pentru greşelile de echipă.
8. Indicatorul pentru posesie alternativă.
- 16 -
Semne convenţionale folosite în baschet
– Atacant
– Apărător
– Mingea
– Deplasarea jucătorului
– Schimbare de direcţie
– Fentă plecare
– Atacant cu minge
– Circulaţia mingii (pasă)
– Aruncare la coş
– Dribling
– Oprire
– Blocaj
– Pivotare
R – Recuperare la panou
- 17 -
Rezumat
Conţinutul acestui capitol se referă la apariţia

baschetului în lume şi la noi în ţară, la înfiinţarea F.R.B. şi a
primului regulament de joc, participarea echipei reprezentative
la cele mai importante competiţii.
De asemenea, în acest capitol sunt prezentate noţiuni
de regulament, principalele caracteristici ale jocului de baschet
şi rolul important al pregătirii fizice, tehnice, tactice, psihologice
şi teoretice a acestuia.
Concluzii
Popularizarea baschetului porneşte şi de la ideea că

acest joc are ca obiective principale atragerea unui număr cât
mai mare de copii, instruirea acestora sub formă de joc,
întărirea sănătăţii şi organizarea timpului liber în mod util,
recreativ. La acestea se adaugă iniţierea şi instruirea în cadrul
unui proces instructiv-educativ bazat pe participare conştientă şi
un climat social care să le asigure formarea unei conduite
demne de viaţă.
Teste de evaluare
1. Când apare jocul de baschet şi cine l-a inventat?

2. Când apare jocul de baschet în ţara noastră?
3. Care sunt principalele caracteristici ale jocului de
baschet?
4. Ce rol are pregătirea fizică, tehnică, tactică,
psihologică şi teoretică în jocul de baschet?
5. Prezentaţi dimensiunile terenului de joc.
6. Definiţi infracţiunile în jocul de baschet. Exemple.
- 18 -
CAPITOLUL 2.
TEHNICA JOCULUI DE BASCHET
2.1. DEFINIŢIE
Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de

deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, care se referă
la manevrarea mingii şi la deplasările jucătorilor în vederea
înscrierii de puncte, conform regulamentului de joc.
După Colibaba-Evuleţ, D. şi Bota, I. (1998) „tehnica este
un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări
parţiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate şi
automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul şi sarcinile de
atac şi apărare ale jocului.
2.2. COMPONENTE
Tehnica jocului este formată din elemente şi procedee

tehnice.
Elementul tehnic se referă la mecanismul de bază al
mişcărilor prin care se acţionează manevrarea mingii, şi are un
caracter general. Exemplu: aruncarea la coş.
Procedeul tehnic reprezintă concretizarea şi adaptarea
la diferite situaţii specifice jocului, a elementelor de bază ale
tehnicii jocului. Ele au caracter concret de execuţie, poate fi
realizat cu sau fără minge şi este simplu sau complex. Exemple:
– aruncarea cu două mâini de la piept;
– aruncarea cu două mâini de deasupra capului;
– aruncare cu o mână din faţă.
Stilul apare în faza superioară a perfecţionării tehnicii
jocului. Presupune menţinerea structurii şi a formei corecte a
mişcării, la care se adaugă în execuţia procedeului şi nota
personală a fiecărui sportiv.
Mecanismul de bază al procedeului tehnic „reprezintă
succesiunea logică de acte motrice, obiectiv necesare, în
vederea efectuării eficiente a acestuia” (Dragnea A.). Acesta
trebuie înţeles ca un sistem de factori spaţiali, temporali,
- 19 -
dinamici şi energetici. Ca exemplu din jocul de baschet:
aruncarea la coş din săritură precedată de prinderea mingii din
deplasare şi oprire într-un timp. Deosebim la acest procedeu că:
bătaia, săritura, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea, reprezintă
mecanismul de bază al acestei aruncări.
Procedeul tehnic este prezentat sistematic de Dragnea
A. (2002) astfel:
PROCEDEU TEHNIC
are
mecanism de bază
caracterizat de
Aspecte spaţio-temporale Aspecte dinamico-energetice

– distanţă – poziţie – de forţă – de precizie
– amplitudine – durată – de viteză – de echilibru
– direcţie – ritm – de coordonare – forţă internă
– forţă externă
având ca rezultat
EFECTUAREA EFICIENTĂ A MIŞCĂRILOR
2.3. TRASEUL METODIC AL ÎNVĂŢĂRII ŞI

CONSOLIDĂRII TEHNICII ÎN JOCUL DE
BASCHET
2.3.1. Pregătirea teoretică
 Prezentarea modelului optimal de execuţie

 Caracteristici de execuţie
 Utilizarea tactică
 Greşeli frecvente
 Demonstrare reală şi regizată a tehnicii de execuţie.
- 20 -
2.3.2. Pregătirea tactică
 Exerciţii pregătitoare
 Exerciţii specifice.
1. Exerciţii analitice executate în condiţii optime
obişnuite şi variate
a. formarea mecanismului de bază a deprinderii
motrice şi reprezentarea corectă a mişcării;
b. stereotipul dinamic;
c. instalarea şi stabilirea deprinderii motrice.
În această etapă se vor executa: exerciţii fără minge, cu
minge, de pe loc şi deplasare uşoară, de la distanţe mici şi
unghiuri favorabile.
2. Învăţarea procedeelor tehnice în cadrul unor structuri
complexe de exerciţii: → secvenţe de joc.
3. Învăţarea procedeelor tehnice în acţiuni apropiate de
joc – etapa complexelor de acţiuni tactice.
4. Predarea tehnicii în condiţiile efortului specific,
alternează efortul maximal cu cel submaximal.
2.4. CONŢINUT
În atac În apărare
 poziţie fundamentală (medie  poziţie fundamentală (joasă)
şi înaltă)
 alergare înainte  alerg cu spatele şi laterală
 schimbare de direcţie  schimbare de direcţie
 ţinere, prindere, pasă  pas adăugat înainte şi înapoi
 driblingul  pirueta
 aruncarea la coş  lucru de braţe şi jocul de
picioare
 pivotul  săritura (urmărire la panou)
 oprirea
 fentă
 săritura (la recuperare)
- 21 -
2.5. SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI
PROCEDEELOR TEHNICE
Tehnica în jocul de baschet se împarte în:

A. Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea
în teren)
B. Elemente şi procedee tehnice cu minge
A. Jocul fără minge înaltă

medie
1. Poziţia fundamentală: joasă
2. Deplasările:
alergare normală
alergare specifică (înainte, înapoi, lateral, cu variaţii de ritm, cu opriri, pl
3. Opririle:
într-un singur timp
în doi timpi
4. Schimbările de direcţie
cu frânare pe-un picior
cu frânare pe ambele picioare
5. Săriturile
de pe loc
cu elan
6. Pirueta
de pe loc
din deplasare
7. Lucrul de braţe şi jocul de picioare
- 22 -
B. Jocul cu minge
1. Ţinerea mingii:
cu două mâini – simetrică: la piept;
deasupra capului;
în dreptul bazinului;
– asimetrică : în dreptul umărului;
deasupra capului.
cu o mână – apucat;
– echilibru.
2. Prinderea şi protecţia mingii

de pe loc;
din alergare; cu o mână şi cu două mâini
din săritură
3. Pasarea mingii
⬩ cu o mână – de la umăr;
– din deplasare;
– pe la spate; - de pe loc;
– peste umăr; - din deplasare;
– semicârlig. - din săritură;
⬩ cu două mâini – de la piept;
– cu pământul;
– deasupra capului;
4. Opririle
într-un timp;
doi timpi.
- 23 -
5. Pivotarea
prin păşire;
prin întoarcere;
înainte (ofensivă);
înapoi (defensivă).
6. Aruncarea la coş
 după poziţia jucătorului:
⬩ de pe loc cu o mână de la umăr;
cu o mână de sus;
cudouămâinidelapiept,de deasupra capului;
semicârlig;
⬩ din deplasare cu o mână de sus din dribling, alergare;

cu o mână din semicârlig;
cu o mână sau două mâini de jos, oferită.
⬩ din săritură cu desprindere de pe loc;

deplasareşi oprire:într-untimp sau doi timpi;
prinderea mingii din dribling sau pasă.
⬩ din voleibalare
 după distanţă – din apropierea coşului – 2 m;
– de la semidistanţă 2 – 5 m;
– distanţă peste 6 m de coş.
 după execuţie – cu două mâini, cu o mână;

– cu panoul, fără panou – directe;
– procedee de bază, fundamentale
şi speciale.
- 24 -
7. Driblingul
ofensiv
înalt pe loc defensiv
mediu din mers d.p.d.v. tactic
depăşire
jos din alergare aşteptare
8. Fentele
simple de demaraj
duble de privire
multiple de pasă
de aruncare
2.5.1. Jocul fără minge
POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
Specifică majorităţii jocurilor sportive, poziţia
fundamentală a jucătorului de baschet favorizează toate
celelalte execuţii tehnico-tactice, determinate de fazele de atac
şi apărare, reprezentând şi poziţia iniţială a majorităţii
procedeelor tehnice.
Prezentarea modelului:
Picioarele, cu genunchii flexaţi şi orientaţi puţin spre
interior, sunt depărtate în lateral, aproximativ la proiecţia lăţimii
umerilor, greutatea corpului egal repartizată pe întreaga
suprafaţă a tălpilor, aşezate paralele pe sol. Pentru
îmbunătăţirea echilibrului un picior este dus puţin mai în faţă,
trunchiul arcuit uşor aplecat spre înainte, braţele depărtate,
pregătite pentru a acţiona. Palmele sunt orientate faţă-n faţă,
degetele depărtate formând o cupă în care va intra mingea.
Capul şi bărbia se menţin în sus, privirea să cuprindă o zonă cât
mai mare din teren.
Caracteristici de execuţie:
Gleznele şi genunchii sunt flexaţi sub un unghi care să
determine un plan, format de umeri, genunchi şi vârfurile
picioarelor.
- 25 -
Proiecţia centrului de greutate va cădea în interiorul
bazei de susţinere.
Greşeli frecvente:
⬩ depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea
lor, modifică nefavorabil baza de susţinere a corpului;
⬩ articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor prea puţin
flexate determină o poziţie cu centrul de greutate
prea ridicat sau o aplecare exagerată a trunchiului;
⬩ greutatea corpului inegal repartizată pe ambele
picioare;
⬩ crisparea musculaturii antagonice determină o
atitudine rigidă şi mai puţin mobilă.
Utilizare tactică
Poziţia fundamentală poate fi înaltă, medie, joasă, se
utilizează în funcţie de caracteristicile de execuţie ale
procedeului tehnic (în atac), sau de natura marcajului (în
apărare).
Indicaţii metodice
Se afectează un număr mic de repetări în cadrul
metodicii de învăţare izolată, consolidarea realizându-se odată
cu celelalte execuţii tehnice, unde apare ca poziţie de bază (în
special la marcaj – pentru apărare, la pivotare, oprire, tripla
ameninţare” – pentru atac.
Metodica învăţării poziţiei fundamentale:

⬩ de pe loc se execută poziţia fundamentală, printr-un
balans pe verticală, se trece pe rând în poziţie
fundamentală înaltă, medie, joasă;
⬩ din mers la semnal, se execută uşoară săritură cu
aterizare în poziţia fundamentală;
⬩ din poziţie fundamentală sărituri cu schimbarea
alternativă a piciorului din faţă;
⬩ idem cu atingerea genunchilor şi gleznelor
partenerului („leapşa”);
- 26 -
⬩ din alergare, la semnal, aterizare în poziţie
fundamentală;
⬩ jucătorii aşezaţi pe două şiruri: aleargă, execută
două sărituri la panou şi aterizează în poziţie
fundamentală.
DEPLASĂRILE
Majoritatea acţiunilor jucătorilor cu minge şi fără minge

se efectuează din deplasare. În jocul de baschet sunt folosite
următoarele procedee de deplasare:
⬩ alergare normală: este alergarea obişnuită,
asemănătoare celei din atletism, folosită pentru
deplasarea jucătorilor în teren sau ca alergare de
viteză pentru contraatac, sau în urmărirea jucătorilor
care contraatacă.
ALERGAREA SPECIFICĂ ÎNAINTE.

Prin această alergare este menţinută permanent poziţia
fundamentală a jucătorilor în timpul deplasării.
Prezentarea modelului: alergarea înainte se

efectuează prin păşiri succesive, cu genunchii uşor flexaţi.
Contactul cu solul se ia pe toată suprafaţa tălpilor, sau prin
rulajul acestora (călcâi – talpă – vârf). Trunchiul este puţin
aplecat spre înainte, braţele pendulează la pornire, pe parcursul
alergării fiind pregătite pentru a prinde mingea.
⬩ contactul cu solul se efectuează pe toată talpa, sau
prin rularea acesteia cu vârfurile orientate uşor spre
interior.
Greşeli frecvente:
⬩ tendinţa de a sări prin ridicarea tălpilor de pe sol;
⬩ se aleargă pe vârfuri, micşorându-se astfel
stabilitatea.
- 27 -
Utilizarea tactică:
⬩ se foloseşte în tot timpul jocului, în circulaţie
individuală, în atac, cu precădere în demaraj.
ALERGAREA ÎNAPOI (SPATELE).
Prezentarea modelului: jucătorul se deplasează spre

înapoi, având picioarele uşor depărtate. Contactul cu solul se
realizează prin rulare vârf – talpă – călcâi iar deplasarea
picioarelor prin alunecare. Trunchiul este uşor aplecat spre
înainte, braţele rămân lângă corp, puţin depărtate şi flexate din
articulaţia coatelor.
Greşeli frecvente:
⬩ se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate, fapt care
provoacă dezechilibru;
⬩ se sare în timpul alergării.
Utilizare tactică:
⬩ în retragerea din zona de atac în zona de apărare şi
în general în acţiunile de apărare (flotare,
aglomerare);
⬩ în urmărirea unui adversar care se îndreaptă spre
coş şi se află la o distanţă mai mare de acesta.
PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE SAU ÎNAPOI
Este un procedeu specific apărării care face parte din

bagajul tehnic cunoscut sub denumirea de „jocul de picioare al
apărătorului” reprezentând un mijloc de realizare a acţiunii
tactice individuale „Marcajul”. Pasul adăugat se execută în
direcţiile: înainte, înapoi, oblic înainte şi oblic înapoi.
Prezentarea modelului: din poziţia fundamentală de
apărare jucătorul, în contact cu solul pe toată talpa, începe
mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faţă.
Piciorul dinapoi este tras cu repeziciune spre cel din faţă, fără a
fi ridicat de pe sol. Braţul ridicat determină o poziţie puţin oblică
a trunchiului şi labei piciorului din spate, celălalt braţ balansează
- 28 -
în plan lateral. Pentru deplasarea înapoi, mecanismul este
asemănător – piciorul dinapoi este cel care începe deplasarea.
Greşeli frecvente:
⬩ deplasarea se face prin săritură;
⬩ se fac păşiri prea lungi;
⬩ se încrucişează picioarele;
⬩ nu se menţine o poziţie joasă, cu centrul de greutate
coborât.
Utilizare tactică:
⬩ în acţiunile de apărare pentru apropierea sau
depărtarea de adversar;
⬩ la retragerea pentru apărarea coşului;
⬩ la scoaterea mingii de la adversar;
⬩ în plasamentul pentru menţinerea unei distanţe
convenabile faţă de adversarul direct.
PASUL ADĂUGAT LATERAL ŞI ALERGAREA

LATERALĂ
Reprezintă cel mai important mijloc tehnic „al jocului de

picioare al apărătorului”.
Din poziţia fundamentală joasă, deplasarea începe prin
ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării, talpa
fiind menţinută cât mai aproape de sol. Celălalt picior se apropie
de primul. Corpul orientat lateral faţă de direcţia de deplasare,
iar braţele flexate din articulaţia coatelor se duc lateral sau unul
oblic în jos şi celălalt oblic în sus.
Greşeli frecvente:
⬩ încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului
pe un singur picior de sprijin;
⬩ ridicarea centrului de greutate a corpului determină
dezechilibrări;
- 29 -
⬩ se execută sărituri în timpul deplasării;
⬩ se ridică picioarele de pe sol nerealizându-se
alunecarea acestora.
Utilizare tactică:
⬩ în acţiunile de marcaj.
Caracteristici de execuţie (pentru pasul adăugat

înainte, înapoi şi lateral):
⬩ contactul cu solul se realizează pe toata talpa;
⬩ în timpul deplasării se menţine un contact permanent
cu solul.
Indicaţii metodice generale:

⬩ alergare normală, în ritm variat;
⬩ alergare specifică, înainte – înapoi;
⬩ deplasare oblică;
⬩ jocul de picioare.
Consolidarea deplasărilor se realizează prin exerciţii ce
vizează în mod direct acţiunea tactică individuală, defensivă,
„marcaj”.
Metodica învăţării deplasărilor:

⬩ metodica învăţării şi perfecţionării procedeelor de
deplasare este identică, deosebirea existând numai
în tehnica de execuţie;
⬩ alergare normală – asemănătoare cu cea din
atletism;
⬩ deplasare cu paşi adăugaţi (înainte, înapoi, oblic
înapoi şi lateral);
⬩ fiecare procedeu va fi executat analitic:
 prin imitare:
- în grup profesorul demonstrează în oglindă;
- pe perechi;
 la semnale:
- vizuale;
- 30 -
- auditive.
 sub formă de concurs, pe distanţe limitate;
- ştafete cu procedee izolate: elevii împărţiţi în
grupe de trei, execută deplasare cu paşi
adăugaţi lateral (dreapta – stânga) între două
linii paralele trasate la patru metri distanţă;
câştigă grupa care a realizat mai repede 10
lungimi (cinci spre dreapta, 5 spre stânga);
- ştafete cu procedee izolate: elevii împărţiţi în
grupe de trei, execută deplasare cu paşi
adăugaţi lateral (dreapta – stânga) între două
linii paralele trasate la patru metri distanţă;
câştigă grupa care a realizat mai repede 10
lungimi (cinci spre dreapta, 5 spre stânga);
- ştafete cu procedee combinate: elevii împărţiţi
în grupe egale ca număr, la semnal sprint pe
lungimea terenului;
- oprire, deplasare cu paşi adăugaţi lateral –
retragere cu spatele folosind pasul adăugat
înapoi – deplasare cu paşi adăugaţi lateral.
41 =2
3
3
4 2
1
=
Fig. 2.1 – Ştafeta cu procedee combinate.
⬩ sub forma complexelor de procedee tehnice de

deplasare (Fig. 2.1.).
 jocul de picioare al apărătorului:
- pe perechi;
- individual în reprize (4 x 15 – 30” pauză);
- paşi adăugaţi înainte, sprint, oprire, retragere
în alergare cu spatele;
- 31 -
- idem cu paşi adăugaţi lateral, dreapta – stânga;
- lucru de braţe şi joc de picioare, la fluier sprint
până la semn, oprire şi continuarea jocului de
braţe şi picioare, la fluier retragere în alergare
cu spatele.
SCHIMBĂRILE DE DIRECŢIE
Element important în realizarea acţiunii de demarcaj

individual. Prin acest element jucătorul îşi asigură trecerea de
pe o direcţie de alergare pe alta, fără a fi nevoit să se oprească.
Deosebim două procedee de execuţie:
A. Schimbare de direcţie cu frânare pe un picior;
B. Schimbare de direcţie cu frânare pe ambele picioare.
SCHIMBARE DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE UN PICIOR

Din deplasare, jucătorul execută oprire cu uşoară
ghemuire pe piciorul opus direcţiei, printr-o păşire mai lungă pe
acest picior, talpa se aşează oblic pe sol fiind orientată spre
noua direcţie, instalându-se acel moment de frânare. Centrul de
greutate este proiectat în interiorul ocolirii, greutatea corpului
fiind repartizată pe piciorul din exterior. Prin impulsia acestui
picior se determină răsucirea energică a corpului, urmată de
aşezarea pe picioare, la o distanţă mai mică decât păşirea
normală a piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie.
SCHIMBAREA DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE

AMBELE PICIOARE
Din deplasare jucătorul execută o uşoară săritură,
picioarele se duc spre înainte şi iau simultan contact cu solul,
vârfurile vor fi orientate spre noua direcţie. Corpul execută o
răsucire şi „plonjează” în noua direcţie, plecarea executându-se
pe piciorul din interiorul ocolirii. Greutatea corpului va fi
repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi marginea
tălpii din interiorul ocolirii.
- 32 -
⬩ păşirea pe noua direcţie se realizează prin ridicarea
tălpii de pe sol fără a fi însă ridicat şi centrul de
greutate al corpului;
⬩ genunchii presează către exterior şi noua direcţie;
⬩ centrul de greutate al corpului este proiectat către
interiorul ocolirii şi pe noua direcţie.
Greşeli frecvente:
⬩ poziţia înaltă determină dezechilibrări în plan
anterior;
⬩ piciorul din interiorul ocolirii se aşează prea depărtat
pe noua direcţie lucru ce întârzie pornirea.
Utilizare tactică:
⬩ pentru provocarea greşelilor de marcaj şi ca fente de
„ieşire la minge”;
⬩ element specific acţiunilor ofensive de demarcaj,
împotriva apărării individuale.

⬩ schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior este
procedeul de bază în predarea elementelor jocului de
baschet în şcoală.
Metodica învăţării schimbărilor de direcţie:

⬩ deplasare pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea
schimbării de direcţie (lucru individual);
⬩ idem printre obstacole;
⬩ din deplasare, schimbări de direcţie la semnal vizual
sau auditiv comandat de profesor;
⬩ exerciţii pe perechi şi în grup:
 „leapşa” în doi pe o suprafaţă limitată de teren;
 idem între perechi;
 „micul maraton” executat în grup (Fig. 2.2.).
- 37 -
Fig. 2.2 – Micul maraton.
⬩ exerciţii sub formă de concurs: folosind aşezarea

jaloanelor din desen, elevii vor executa (Fig. 2.3.):
1. sprint, schimbare de direcţie
2. şi 4. – deplasare cu paşi adăugaţi lateral;
3. – alergare cu spatele în cadrul unei ştafete;
1 4 41
1 1
33
2 2
Fig. 2.3 – Ştafeta combinată.
⬩ sub forma structurilor complexe de exerciţii:

 alergare normală, schimbare de direcţie, sprint;
 alergare cu spatele, schimbare de direcţie spre
înapoi, la semnal sprint înainte;
 alergare normală, schimbare de direcţie, retragere
cu spatele;
 lucru de braţe şi joc de picioare, sprint cu
schimbare de direcţie, frânare şi retragere în
alergare cu spatele;
- 38 -
 deplasări specifice atacantului (alergare în ritm
variat, ocoliri, schimbare de direcţie, fente,
sprinturi bruşte) simulând acţiuni de demarcaj
individual desfăşurat pe 1 / 2 teren;
 pe perechi acelaşi lucru cu apărător, deplasări pe
1 / 2 teren sau pe tot terenul;
 joc 2 : 2 cu marcaj – demarcaj, profesorul pasează
atacantului care s-a demarcat, prin schimbări de
direcţie.
SĂRITURILE
Săriturile folosite în jocul de baschet diferă de cele din

atletism, deoarece urmăresc menţinerea unei poziţii cât mai
echilibrate în timpul săriturii, în vederea execuţiei unor procedee
de mare precizie.
Pot fi executate:
⬩ cu desprindere de pe ambele picioare
 de pe loc;
 precedate de deplasare;
⬩ cu desprindere de pe un picior
 precedate de deplasare
Utilizare tactică:
⬩ urmărirea şi recuperarea mingii atât în atac cât şi în
apărare;
⬩ execuţia aruncărilor la coş din săritură şi voleibalare.
Metodica învăţării săriturilor:

⬩ de pe loc sărituri uşoare;
⬩ din deplasare 2 – 3 paşi, săritură;
⬩ pe perechi, sărituri cu braţele ridicate şi atingerea
palmelor între parteneri;
⬩ pe perechi deplasare cu paşi adăugaţi lateral, la
semnal sărituri cu braţele ridicate şi atingerea
palmelor partenerului;
- 39 -
⬩ sărituri succesive pe loc, la semnal sprint, la al doilea
semnal oprire urmată de sărituri succesive pe loc.
Structuri complexe de procedee tehnice:

⬩ lucru de braţe şi joc de picioare, la semnal două
sărituri cu braţele sus şi reluarea „jocului
apărătorului”;
⬩ lucru de braţe şi joc de picioare, la semnal piruetă
(„blocaj defensiv”) săritură cu braţele sus, sprint la
celălalt panou, sau la centrul terenului;
⬩ voleibalări repetate la panou: individuale sau pe
perechi;
⬩ voleibalarea mingii în panou şi sprint la urma celuilalt
şir;
⬩ pe perechi pase din săritură executate:
- pe loc;
- din deplasare pe lungimea terenului şi
finalizare în apropierea coşului opus prin
aruncare la coş din săritură sau din voleibalare;
⬩ aruncarea mingii în panou, săritură, prindere,
aterizare şi aruncare la coş din săritură, recuperare
şi pasă următorului din şir.
Perfecţionarea săriturilor se realizează în continuare cu
elementele specifice „urmăririi şi recuperărilor defensive şi
ofensive” şi a aruncărilor la coş din săritură sau volé.
PIRUETA.
Este o pivotare fără minge în care piciorul pe care se

realizează întoarcerea poate fi ridicat în timpul execuţiei. Poate
fi executată de pe loc (din poziţia statică a atacantului, sau ca
element de schimbare de direcţie) şi deplasare.
Utilizare tactică:
- 40 -
⬩ se foloseşte ca procedeu de execuţie la schimbarea
de direcţie;
⬩ plecările din blocaj;
⬩ blocajele defensive;
⬩ evitarea blocajelor de către apărător (în apărarea om
la om).
Metodica învăţării schimbărilor de direcţie:

⬩ lucru individual:
 deplasare cu efectuarea de schimbare de direcţie
folosind pirueta (studiu mişcării);
 idem execuţie în dreptul unor obiecte sau la
semnal.
⬩ structuri complexe de procedee tehnice:
 alergare normală, piruetă 1800, alergare cu
spatele;
 alergare normală, piruetă, sprint;
 joc de braţe şi picioare, la semnal sonor sprint
până la semn, schimbare de direcţie cu piruetă,
sprint;
 lucru de braţe şi joc de picioare, la semnal piruetă
(simulând blocajul „defensiv”), săritură la panou,
sprint.
LUCRUL DE BRAŢE ŞI JOCUL DE PICIOARE.
Procedeele tehnice ale deplasării în teren, nu le întâlnim

în joc sub forma exerciţiilor izolate, ci în cadrul unui complex de
procedee, numit „jocul de picioare”, însoţit în apărare şi de
„lucrul de braţe”.
Jucătorul, pentru a-şi menţine cât mai mult posibil
poziţia fundamentală în situaţia de apărător în cadrul relaţiei
„1 : 1”, execută în mod cursiv o succesiune de procedee
tehnice, menţinând caracteristicile de execuţie ale fiecăruia. La
jocul de picioare se adaugă activitatea permanentă a braţelor
care lucrează în plan lateral.
- 41 -
Utilizare tactică:
⬩ „lucrul de braţe” se foloseşte în:
 interceptarea şi smulgerea mingii;
 închiderea pătrunderilor în apărarea zonă.
⬩ jocul de picioare se foloseşte în:
 activităţile defensive pentru a asigura rapiditatea
de deplasare a jucătorului;
 acţiunile ofensive ca mijloc de realizare a
demarcajului.
Metodica învăţării lucrului de braţe şi jocului de

picioare:
⬩ deplasare laterală cu paşi adăugaţi, cu schimbarea
sensului de deplasare la semnal sonor;
⬩ „leapşa” pe perechi cu atingerea gleznelor
partenerului;
⬩ pe perechi, lucru de braţe şi joc de picioare executat
„în oglindă”.

⬩ sprint până la linia de centru, piruetă, reluarea
lucrului de braţe şi jocului de picioare;
⬩ pe perechi, elevii care sunt în posesia mingii, execută
dribling, căutând să-şi depăşească partenerul defensiv.
Acesta se va plasa între atacant şi coş (Fig. 2.4.).
Fig. 2.4 – Jocul apărătorului împotriva atacantului cu minge.

Perfecţionarea jocului apărătorului (jocul de picioare şi
lucrul de braţe) se realizează în continuare în cadrul asamblării
- 42 -
cu elemente specifice: demarcajul, marcajul, închiderea
culoarului cu pătrundere şi a apărării în zonă.
2.5.2. Jocul cu minge
ŢINEREA MINGII
Element iniţial de plecare în execuţia majorităţii

elementelor de tehnică.
Clasificare:
⬩ ţinerea mingii cu ambele mâini;
⬩ ţinerea mingii cu o mână.
Procedee de ţinere:
⬩ priză simetrică:
 cu două mâini în dreptul pieptului;
 cu două mâini de deasupra capului;
 cu două mâini în dreptul bazinului.
⬩ priză asimetrică:
 pune în evidenţă lucrul cu o singură mână.
ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT (priza

simetrică)
Este procedeul cel mai întrebuinţat. Mingea este ţinută
de calota superioară din lateral şi puţin dinapoi. Degetele
desfăcute se aplică pe minge şi iau contact cu ea pe
toată lungimea lor. Degetele mari sunt depărtate la o distanţă de
4 – 7 cm unul de altul şi iau contact cu mingea până la ultima
falangă, fiind orientate în sus. Braţele îndoite din articulaţia
coatelor ţin mingea în dreptul pieptului la o distanţă de
aproximativ 10 – 15 cm.
Greşeli frecvente:
- 43 -
⬩ orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în
jos;
⬩ degetele mari sunt mult apropiate sau prea
depărtate;
⬩ coatele sunt exagerat depărtate, determinând o
ţinere prea din lateral a mingii;
⬩ podul palmelor iau contact cu suprafaţa mingii.
Utilizare tactică:
⬩ procedeu principal folosit în execuţia majorităţii
elementelor tehnice.
ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI DE DEASUPRA

CAPULUI
⬩ mâinile cuprind mingea la fel ca în procedeul
anterior, cu deosebirea că aceasta va fi ţinută
deasupra capului în dreptul frunţii, coatele flexate
aproximativ într-un unghi drept şi cu antebraţele
paralele.
Greşeli frecvente:
⬩ ţinerea mingii în dreptul ochilor sau înapoi peste cap;
⬩ flexia exagerată a coatelor;
⬩ lipsa paralelismului coatelor.
Utilizare tactică:
⬩ se foloseşte de către jucătorii înalţi, pentru protecţia
mingii;
⬩ reprezintă poziţia iniţială a procedeului de aruncare
la coş cu două mâini de deasupra capului, executat
de pe loc sau din săritură.
PRINDEREA MINGII
- 44 -
Element important din tehnica de bază a jocului de
baschet, ce presupune în execuţie doi jucători, unul care
pasează şi altul care primeşte.
Cel care urmează să primească mingea este obligat:
⬩ să privească spre minge din momentul în care
aceasta părăseşte mâinile coechipierului;
⬩ să execute ieşire la minge;
⬩ corpul să aibă o poziţie cât mai relaxată în momentul
prinderii mingii;
⬩ să amortizeze, cu ajutorul braţelor, prinderea mingii.
Prinderea mingii se poate efectua:
⬩ după modul efectuării prinderii:
 cu două mâini;
 cu o mână
⬩ după poziţia în momentul prinderii:
 de pe loc;
 din alergare;
 din săritură.
PRINDEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI
⬩ jucătorul care primeşte mingea se va afla în poziţia
fundamentală, orientat cu faţa spre locul de unde
soseşte mingea, braţele întinse spre aceasta cu
palmele şi degetele înscrise într-un plan
perpendicular pe direcţia mingii, greutatea corpului
pe piciorul din faţă. Când mingea ia contact cu
degetele, braţele se flexează treptat din articulaţia
coatelor pentru a amortiza din forţa cu care vine
aceasta şi se apropie uşor de trunchi aducând-o în
dreptul pieptului.
- 45 -
⬩ palmele sunt orientate cu degetele către direcţia de
sosire a mingii;
⬩ contactul cu mingea se ia cu faţa palmară a
degetelor;
⬩ din punct de vedere tactic se recomandă „ieşirea la
minge”.
Greşeli frecvente:
⬩ contactul este luat direct cu palmele pe minge şi nu
cu degetele;
⬩ amortizarea nu se face prin succesiunea mişcărilor
de autorezistenţă şi de cedare a degetelor, palmelor
şi braţelor.
Utilizare tactică:
⬩ în situaţia când mingea ajunge la înălţimea capului
sau mai sus, braţele se întind spre minge oblic în sus
şi spre înainte, iar când mingea ia contact cu
degetele, braţele se flexează şi o aduc la piept. Dacă
mingea vine cu viteză mare, amortizarea va trebui să
fie accentuată printr-o flexie exagerată a braţelor.
PROTECŢIA MINGII
În timpul jocului de baschet sunt momente când

jucătorul aflat în posesia mingii trebuie să o reţină până se
iveşte o situaţie favorabilă de a începe o nouă acţiune. Această
reţinere a mingii, denumită protecţia mingii, este determinată de
marcajul activ al apărătorului, care urmăreşte deposedarea
atacantului de minge.
Protecţia mingii se poate efectua prin:
⬩ ţinere corectă a mingii cu două mâini şi ducerea
braţelor în diferite planuri;
⬩ efectuarea unui pivot defensiv;
⬩ îmbinarea celor două procedee
Indicaţii metodice:
- 46 -
⬩ traseul metodic al învăţării acestor elemente trebuie
abordat în mod unitar, repetarea şi perfecţionarea lor
urmând să se realizeze odată cu învăţarea paselor,
driblingului şi a aruncărilor la coş;
⬩ în cadrul formării mecanismului de bază, primele
execuţii vor fi adresate direct numai ţinerii mingii.
Învăţarea va începe cu ţinerea simetrică a mingii cu
două mâini în dreptul pieptului. Se va insista asupra
felului în care se aşează mâinile pe minge, şi ţinerea
ei în dreptul pieptului.
Prinderea mingii reprezintă elementul de dificultate
pentru începători, întâmpinarea mingii se execută cu braţele
întinse şi palmele orientate către direcţia din care vine mingea,
iar amortizarea prinderii prin lucrul de flexie din articulaţiile
superioare.

Metodica învăţării ţinerii, prinderii şi protecţiei
mingii
 Exerciţii pregătitoare de jonglerie cu mingea.
⬩ trecerea mingii în jurul capului, şoldurilor,
genunchilor, gleznelor, printre picioare, în formă
de „8”.
 Exerciţii de pe loc – controlul „prizei” corecte.
⬩ ridicarea mingii de pe sol, controlul „prizei”
corecte şi mişcării din articulaţia pumnilor;
⬩ preluarea mingii din mâinile partenerului şi
controlul ţinerii ei;
⬩ prinderea şi controlul prizei corecte după minge
aruncată în sus;
⬩ idem după ricoşarea ei în sol.
⬩ fente de pasare, de aruncare la coş, de plecare în
dribling.
Aceste exerciţii vor fi executate individual şi pe perechi,
în formaţie pe două linii faţă-n faţă (din 2 – 3 m) urmând să fie
însoţite şi de transmiterea mingii către partener, care îşi va
însuşi prinderea mingii în priză simetrică. Prinderea mingii
- 47 -
trebuie însoţită permanent de ieşirea la minge. Ţinerea este
strâns legată de protecţie.
⬩ Exerciţii din deplasare.
 transportul mai multor mingi;
 minge ţinută cu două mâini de la piept, cealaltă
condusă cu piciorul;
 idem, cealaltă ţinută între glezne, deplasare prin
sărituri cu deprindere pe două picioare.
⬩ Ştafete.
 conducerea mingii rostogolite pe sol;
- cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
- alternativ;
- simultan cu ambele mâini.
 „semănatul” şi „culesul” mingilor;
 „minge pe pod” (pe deasupra capului);
 „minge prin tunel” (picioarele depărtate).
PASAREA MINGII
Pasa este elementul tehnic de bază cu ajutorul căreia se

desfăşoară jocul de baschet. Prin pasă se înţelege transmiterea
mingii unui coechipier. Eficienţa unei pase respectă următoarele
indicaţii:
1. Mingea să fie transmisă în dreptul pieptului şi cu cât
mai puţin efect pentru a facilita prinderea ei.
2. Forţa de trimitere a pasei să corespundă distanţei şi
direcţiei de deplasare a partenerului.
3. Pasa să fie rapidă, precisă şi oportună.
4. Procedeul tehnic de pasare trebuie ales în funcţie de
situaţia tactică de joc.
5. Să se anticipeze acţiunea coechipierului şi mingea să
fie transmisă pe poziţia viitoare.
6. Pentru evitarea întreruperilor se recomandă pasele
scurte.
Jucătorul care pasează trebuie:
⬩ să transmită pasa coechipierului corect demarcat;
⬩ să asigure protecţia mingii;
- 48 -
⬩ să folosească pasele scurte;
⬩ să lucreze cu ambele mâini.
Jucătorul care urmează să primească mingea trebuie:
⬩ să se demarce;
⬩ să folosească momentul intrării în posesia mingii ca
fază iniţială pentru acţiunea viitoare.
Clasificarea paselor.
După felul în care este ţinută mingea:
⬩ Pase executate cu două mâini
Fundamentale Speciale
 din dreptul pieptului  peste umăr
 de deasupra capului  pe sub axilă
 din dreptul umărului  de jos (din dreptul bazinului)
⬩ Pase executate cu o mână

Fundamentale Speciale
 din dreptul umărului  în cârlig
 din lateral  în semicârlig
 de jos (oferită)  pe la spate
 prin voleibalare
 din dribling
PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT DE PE LOC
Prezentarea modelului: această pasă este

caracteristică jocului de baschet. În faza iniţială corpul este
relaxat, aplecat spre înainte, genunchii uşor îndoiţi, cu un picior
înainte. Mingea se ţine cu două mâini în dreptul pieptului. Din
această poziţie, mingea este împinsă înainte, odată cu
întinderea rapidă a braţelor şi răsucirea palmelor în exterior,
imprimându-i o mişcare de rotaţie.
În partea finală a execuţiei, jucătorul se află cu braţele
întinse înainte, cu palmele orientate în jos şi cu greutatea
corpului pe piciorul din faţă. Când mingea trebuie transmisă la o
- 49 -
distanţă mai mare de 10 – 12 m, jucătorul va mări impulsul dat
mingii prin ducerea unui picior dinapoi înainte.
Greşeli frecvente:
⬩ ţinerea incorectă a mingii;
⬩ mişcări suplimentare cu mingea, înainte de
începerea execuţiei;
⬩ ducerea coatelor lateral în timpul execuţiei;
⬩ pasarea mingii prea sus sau prea jos;
⬩ nu se imprimă mingii impulsul necesar din articulaţia
pumnului.
⬩ în atacul poziţional;
⬩ împotriva apărării individuale mai puţin active.
PASA CU DOUĂ MÂINI DE DEASUPRA CAPULUI DE

PE LOC
Pasa fundamentală pentru jucătorii consacraţi, cu o talie

înaltă (jucători pivoţi sau atacanţi).
Prezentarea modelului: din poziţia fundamentală înaltă

– mingea este ţinută deasupra capului şi n dreptul frunţii, cu
braţele flexate din articulaţia coatelor. Printr-o uşoară arcuire a
trunchiului şi o păşire spre înainte, braţele se extind oblic înainte
şi în sus, impulsul final dat mingii, fiind executat prin mişcarea
de „biciuire” din articulaţiile mâinilor.
Poziţia finală a palmelor cu degetele răsfirate, este spre
înainte şi în jos.
Greşeli frecvente:
⬩ ducerea mingii mult înapoi peste cap;
⬩ lipsa biciuirii din articulaţiile mâinilor;
⬩ orientarea coatelor în lateral şi nu spre înainte şi în
jos (scoaterea coatelor în lateral).
- 50 -
⬩ pasă folosită în situaţii tactice impuse de către
jucătorii înalţi (pivoţi, centrii).
PASAREA MINGII CU „PĂMÂNTUL”
Se poate executa de pe loc şi din deplasare. În execuţia

unei pase cu pământul se recomandă ca mingea să lovească
solul în cea de-a doua treime a distanţei dintre jucătorul care
pasează şi primitor.
Prezentarea modelului: mecanismul de execuţie este

asemănător procedeului de pasare cu două mâini de la piept, cu
deosebirea că braţele se întind spre înainte şi în jos iar poziţia
fundamentală a jucătorului va fi cea mai coborâtă.
Greşeli frecvente:
⬩ mingea este azvârlită sau trântită în sol, în loc să fie
împinsă;
⬩ mişcarea de „biciuire” efectuată prin lucrul din
articulaţia mâinilor este lentă.
⬩ procedeu folosit pentru transmiterea mingii la
distanţe mici şi mijlocii;
⬩ împotriva apărătorilor în zonă, sau apărătorilor activi
agresivi.
PASA CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI DE PE

LOC
Reprezintă procedeul de pasare cel mai frecvent folosit.
Prezentarea modelului: este o mişcare naturală pe

care începătorii o învaţă uşor. Jucătorul se găseşte în poziţia
fundamentală, cu piciorul opus braţului care pasează înainte,
greutatea corpului pe piciorul din spate, iar mingea ţinută cu
ambele mâini în dreptul pieptului în priză asimetrică.
- 51 -
Din această poziţie, mingea se duce către umărul drept
şi este lăsată în echilibru pe mână dreaptă. Mingea se află
deasupra umărului, puţin în lateral, iar braţul stâng liber în faţa
corpului. Cotul umărului drept este orientat în exterior. Pasarea
mingii se realizează prin ducerea braţului drept spre înainte,
care se termină cu o mişcare de biciuire din articulaţia mâinii.
După pasarea mingii, jucătorul se găseşte cu braţul întins,
palma privind în jos, şi corpul orientat pe direcţia de pasare.
⬩ palma braţului de pasare constituie ultimul plan
director de mişcări;
⬩ pentru transmiterea mingii la distanţe scurte
mişcarea braţului se reduce;
⬩ reprezintă procedeul din care au derivat alte forme
de pasare a mingii cu o mână, pase din lateral, pase
de jos.
Greşeli frecvente:
⬩ mingea se împinge în loc să se azvârle;
⬩ cotul braţului cu care se aruncă, nu este la nivelul
umărului şi în lateral, lucru care influenţează negativ
direcţia traiectoriei şi forţei de pasare;
⬩ palma rămâne blocată din articulaţia pumnului.
⬩ se foloseşte pe distanţe medii şi lungi;
⬩ pasă specială pentru contraatac.
PASAREA MINGII DIN DEPLASARE
Prezentarea modelului: prinderea şi pasarea mingii din

alergare este condiţionată de cei doi timpi regulamentari, în care
se poate executa oprirea sau pasarea mingii, pentru a nu se
comite infracţiunea „paşi”. Cei doi timpi regulamentari
corespund celor doi paşi, stângul, dreptul, care se execută în
timpul prinderii mingii şi pasării ei. Primul timp se iroseşte când
un picior ia contact cu solul, în momentul prinderii mingii; al
- 52 -
doilea timp când unul sau ambele picioare ating simultan solul
după primul timp. Pentru amortizare, mingea se duce la început
spre piept, printr-o uşoară flexie a braţelor, apoi prin întinderea
lor este pasată sau aruncată la coş. Mingea trebuie să
părăsească mâinile jucătorului, care a prins-o din alergare,
înainte ca piciorul care a efectuat primul timp să ia contact cu
solul.
Greşeli frecvente:
⬩ nerespectarea regulii paşilor;
⬩ între cele două păşiri jucătorul nu păstrează o poziţie
stabilă de ţinere a mingii;
⬩ nu se ţine cont de direcţia şi viteza de deplasare a
partenerului căruia îi este adresată pasa.
⬩ execuţia paselor din deplasare se face în majoritatea
fazelor de joc;
⬩ în atacul bazat pe circulaţii ale jucătorilor;
⬩ în atacul rapid;
⬩ în fazele de atac în superioritate numerică;
⬩ pe contraatac.
Metodica învăţării paselor: de pe loc şi urmate de

deplasare
⬩ exerciţii imitative (fără minge)
 de pe loc imitarea pasei cu două mâini de la piept,
se insistă asupra mişcării finale „de biciuire”
efectuate din articulaţiile mâinilor;
 din mers şi apoi uşoară alergare, săritură, imitarea
prinderii mingii, aterizare pe ambele picioare,
pasă.
⬩ Executarea pasei în formaţii cu căpitan
- 53 -
a. b.
în linie în semicerc
c.
în cerc
d.
în şir
Fig. 2.5 – Pasarea mingii în formaţii cu căpitan (a, b, c, d).
În şir:
 cu deplasare la urma şirului;
 cu ocolirea căpitanului şi deplasare la urma şirului;
 cu ghemuire după ce s-a pasat.
⬩ Executarea pasei în formaţii fără căpitan:
 pe perechi, triunghi, pătrat, romb, cerc, stea etc.
a. b. c.
d. e. f.
Fig. 2.6 – Formaţii cu execuţia pasei de pe loc (a, b, c, d, e, f).
Variante:
⬩ circulaţia mingii:
 spre dreapta
 spre stânga
⬩ circulaţia elevilor
 la şirul propriu;
 la şirul alăturat;
- 54 -
 la şirul propriu ocolind toată formaţia;
 spre stânga;
 spre dreapta.
a. b. c.
d. e.
Fig. 2.7 – Formaţii cu execuţia pasei urmată de deplasare:
a) cu deplasare la urma şirului propriu; b) cu deplasare la urma şirului opus; c) cu ghemuire
după ce s-a pasat; d) cu deplasare la urma şirului la care s-a pasat; e) cu deplasare la şirul
opus celui căruia s-a pasat.
⬩ Structuri complexe de procedee tehnice:

 ieşire la minge, prindere, oprire, pasă;
 ieşire la minge, prindere, dribling, oprire, pasă,
deplasare;
 ieşire la minge, pivot, dribling, oprire, pasă,
deplasare;
 ieşire la minge, fentă, pivot, dribling, oprire, pasă,
deplasare.
Metodica învăţării paselor din deplasare:

⬩ Exerciţii imitative (fără minge)
 din mers şi apoi alergare uşoară, păşire mai lungă
pe dreptul cu imitarea prinderii mingii, păşire cu
stângul imitarea pasei şi continuarea deplasării.
⬩ Exerciţii şi formaţii pentru învăţarea şi consolidarea
pasei din deplasare.
 pe perechi, faţă-n faţă (distanţă de 3 – 4 m),
alergare pe loc cu numărarea celor două păşiri
între prinderea şi pasarea mingii;
- 55 -
 elevii aşezaţi în şir, aleargă spre profesor, primesc
şi repasează mingea, deplasare la urma şirului
Fig. 2.8 – Pasarea mingii din formaţii cu căpitan.
⬩ elevii dispuşi în două cercuri apropiate aleargă în

şiruri diferite şi pasează mingea între cele două
cercuri
Fig. 2.9 – Pasarea mingii din formaţie de cerc.
⬩ pase în doi, trei elevi care se deplasează înainte

(primele execuţii din mers, apoi din alergare)
⬩ suveica simplă şi dublă
Fig. 2.10 – Suveică simplă.
⬩ pase în trei cu două mâini de la piept

⬩ pase în trei cu schimb de locuri (criss-cros)
Fig. 2.11 – Pase în trei cu schimb de locuri.

- 56 -
Structuri complexe de procedee tehnice
⬩ ieşire la minge, prindere, dribling, pasă din deplasare;
- 57 -
⬩ alergare, prindere de minge, oprire, fentă, plecare în
dribling, pasă din deplasare;
⬩ pase în doi din deplasare folosind driblingul;
⬩ 2 : 1, doi elevi îşi pasează mingea în spaţiu limitat,
având la mijloc un apărător;
⬩ 3 : 2, elevi 1 – 2 – 3, aflaţi în triunghi, pasează
mingea, iar cei 2 apărători încearcă interceptarea
acesteia;
⬩ joc de baschet cu două mingi fără finalizare „Care
echipă reuşeşte mai multe pase consecutive?”
⬩ 5 : 5 fără dribling şi fără finalizare pe 1 / 2 teren.
OPRIRILE
Oprirea este un element specific jocului de baschet

legat în mod direct de prevederile regulamentare privind
„înaintarea cu mingea” (regula paşilor).
Un jucător care primeşte mingea în timp ce se află în
alergare sau a terminat driblingul, poate folosi doi timpi pentru a
se opri sau a da drumul mingii.
Primul timp se consideră:
⬩ când primeşte mingea, dacă în acel moment un picior
este în contact cu solul;
⬩ când un picior sau ambele picioare ating simultan
solul după primirea mingii, cu condiţia ca în
momentul primirii nici unul din picioare să nu se fi
aflat în contact cu solul.
Al doilea timp se consideră atingerea solului cu un
picior, după primul timp.
OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)
Prezentarea modelului: se execută din alergare

precedată de prinderea mingii din pasă sau din dribling. În
momentul prinderii mingii jucătorul execută o uşoară săritură
înainte pe orizontală.
- 58 -
Prinderea mingii se face în săritură, aterizarea
executându-se pe ambele picioare. Gleznele, genunchii şi
trunchiul se flexează, jucătorul intrând în poziţia fundamentală.
OPRIREA ÎN DOI TIMPI (PRIN PĂŞIRE)
Prezentarea modelului: oprirea în doi timpi se execută

atunci când viteza de alergare este mare. Se efectuează o
uşoară săritură pe un picior realizându-se o frânare parţială a
vitezei, iar cel de-al doilea picior se aşează pe sol printr-o bătaie
puternică.
Piciorul care se aşează primul pe sol este întins din
articulaţia genunchiului şi ia contact cu călcâiul iar după ce a
atins solul, genunchiul se flexează pentru a amortiza şocul.
Piciorul al doilea se aşează pe sol oblic înainte. Dacă viteza
este mare se recomandă ca după efectuarea aterizării, un picior
să fie dus înainte – pivotare păşire.
⬩ tehnica opririlor trebuie înţeleasă ca fiind acea
mişcare prin care jucătorul trece dintr-o stare
dinamică, în stare statică;
⬩ în execuţia opririlor existând un moment de
săritură,jucătorul va trebui să-şi păstreze echilibrul
corpului său.
Greşeli frecvente:
⬩ în timpul săriturii corpul se apleacă spre înainte;
⬩ la aterizare picioarele nu sunt flexate suficient;
⬩ greutatea corpului este repartizată inegal.
⬩ este elementul folosit atunci când jucătorul aflat în
posesia mingii doreşte să se oprească;
⬩ reprezintă un element component al acţiunii de
„ieşire la minge”.
- 59 -
⬩ învăţarea începe cu oprirea într-un timp existând
posibilitatea alegerii piciorului de pivot;
⬩ în etapa formării mecanismului de bază, opririlor
trebuie să li se acorde un număr mare de repetări.
Metodica învăţării opririlor:

⬩ Exerciţii fără minge executate din mers, alergare, de
voie, la semnal sau diferite semne:
 sărituri uşoare cu aterizare în poziţie
fundamentală;
 idem cu schimbarea planului de aterizare.
⬩ Exerciţii cu minge
 aruncarea mingii în sus şi înainte – oprire;
 prindere de minge ricoşată din sol, din pasă, din
dribling.

⬩ alergare, prindere, oprire, dribling, pase;
⬩ dribling, oprire, pasă;
⬩ dribling, pasă, prindere, oprire, pasă;
 elevul 1: dribling, oprire, pasă, deplasare cu
schimbare de direcţie, reprimirea mingii, oprire,
aruncare la coş din săritură, deplasare la urma
şirului 2.
 elevul 2: ieşire la minge, prindere, oprire, pasă,
deplasare pentru recuperare, dribling la urma
celuilalt şir (Fig. 2.12).
R
1 2
Fig. 2.12 – Suveică simplă.
- 60 -
 Joc 5 : 5 – intrarea în posesia mingii să se
realizeze prin oprire într-un timp.
Formaţii:
⬩ Individual cu mingea;
⬩ În perechi;
⬩ Suveica simplă, dublă;
⬩ Şiruri;
⬩ Joc 1 : 1; 2 – 2; 3 – 1; 3 – 2; 3 – 3; 4 – 4; 5 – 5 pe ½
teren şi pe tot terenul.
PIVOTAREA
Pivotul este un element specific jocului de baschet. El

constituie o armă foarte eficace de protecţie a mingii. Face parte
din elementele tehnice ale căror execuţii sunt condiţionate de
regulamente. Execuţia greşită determină comiterea infracţiunii
„paşi”.
Prin pivot înţelegem deplasarea aceluiaşi picior în
diferite direcţii, celălalt picior rămânând fix în punctul său de
contact cu suprafaţa solului. Pivotul se poate executa în orice
direcţie, iar unghiul de întoarcere poate varia între 450 şi 3600.
Clasificarea pivotului:
⬩ din punct de vedere tactic:
 pivot ofensiv;
 pivot defensiv.
⬩ din punct de vedere al execuţiei:
 pivot prin păşire;
 pivot prin întoarcere.
PIVOT PRIN PĂŞIRE
⬩ din poziţie fundamentală se trece uşor greutatea pe
piciorul ales ca picior de sprijin, se flexează din
articulaţia gleznei şi a genunchiului, laba piciorului
sprijinindu-se pe pingea. Celălalt picior flexat din
articulaţia gleznei şi din genunchi execută deplasări
- 61 -
în diferite direcţii. Se recomandă ca deplasarea
piciorului mobil, să se facă prin alunecare şi nu prin
ridicare. În tot timpul execuţiei, greutatea rămâne
egal repartizată mai mult pe piciorul pivot.
PIVOT PRIN ÎNTOARCERE
Prezentarea modelului: se poate executa cu întoarcere

înainte sau spre înapoi. Jucătorul realizează impulsie cu piciorul
mobil către direcţia întoarcerii. În acest moment se blochează
piciorul de pivot şi latura corpului de aceeaşi parte, formând
astfel un ax în jurul căruia se execută întoarcerea în timpul
pivotării, piciorul oscilant alunecă uşor pe sol. La terminarea
întoarcerii jucătorul se află în poziţie fundamentală.
Greşeli frecvente:
⬩ se execută întoarcerea pe călcâi şi nu pe pingea;
⬩ nu se flexează suficient genunchii şi gleznele;
⬩ la întoarceri nu se blochează piciorul de pivot.
⬩ ajută la asigurarea unui echilibru corespunzător, la
protecţia mingii, ocuparea unei poziţii tactice de
pasare, aruncare la coş, dribling;
⬩ în depăşire este utilizată ca fentă de plecare.

⬩ element tehnic folosit pentru protecţia mingii, care se
însuseşte în paralel cu celelalte elemente ale jocului
de baschet.
În etapa de iniţiere, învăţarea se realizează fără minge.
În etapa de consolidare, predarea se va face în paralel cu
învăţarea şi perfecţionarea ţinerii, protecţiei, prinderii, pasării
mingii şi a opririlor. În execuţia acestui procedeu se va urmări ca:
⬩ centrul de greutate să fie coborât;
⬩ gleznele şi genunchii flexaţi;
⬩ trunchiul uşor înclinat înainte.
- 62 -
Metodica învăţării pivotării
⬩ Exerciţii imitative (fără minge) executate pe loc, apoi
din alergare cu oprire la semnal
 din semicerc elevii execută individual pivotul;
 piruete fără minge;
 păşiri înainte, înapoi, lateral etc., cu revenire în
poziţia fundamentală;
 ştafete: alergare cu oprire în dreptul diferitelor
semne sau la semnale.
⬩ Exerciţii cu mingea
 de pe loc, din poziţia fundamentală
Fig. 2.13 – Formaţii de pivotare, urmate de pasarea mingii.
- prindere, pivot prin păşire înapoi – înainte

pasă;
- idem cu pivotare prin întoarcere;
- idem cu schimbarea locului de ţinere a mingii
(elemente de protecţie);
- pivotare cu execuţia diferitelor fente: de
aruncare, de pasă, de plecare în dribling.
 din deplasare
- aruncarea mingii în sus şi spre înainte,
alergare, prinderea mingii, oprire, pivot, pasă;
- pivotare, aruncare la coş, recuperare şi
deplasare în dribling la urma şirului (Fig. 2.14.);
R
- 62 -
=
Fig. 2.14 – Structuri de procedee tehnice.
- dribling, oprire, pivotare, aruncare la coş,
recuperare, deplasare la urma şirului opus
(Fig. 2.15);
R R
= =
Fig. 2.15 – Structuri de procedee tehnice.

- joc 2 : 2, 3 : 3, 4 : 4, 5 : 5 pe 1 / 2 teren fără şi
cu finalizare. Jucătorul care intră în posesia
mingii să execute structura: prindere – oprire –
pasă (dribling sau aruncare la coş).
ARUNCAREA LA COŞ
Reprezintă elementul fundamental al jocului de baschet,

prin care se concretizează scopul final – înscrierea punctelor.
Este elementul tehnic care se bucură de cea mai mare atenţie în
procesul de învăţare, la toate nivelele de pregătire. Solicită o
precizie mare şi deci răspundere personală.
FACTORII care condiţionează aruncarea la coş sunt:
 Factori interni → de ordin biomecanic
⬩ corectitudinea execuţiei tehnice;
- 63 -
⬩ echilibrul;
⬩ palma care constituie ultimul plan director în
execuţie;
⬩ aprecierea distanţei de aruncare;
⬩ coordonarea dintre braţe şi picioare.
 factori de ordin psihic:
⬩ concentrarea atenţiei raportată la factorii
perturbatori: starea de start, răspunderea faţă de
coechipieri, starea de oboseală, gradul de
antrenament sau de automatizare a execuţiei
procedeului de aruncare.
⬩ încrederea în reuşita aruncării, determinată de
starea emoţională a jucătorului, de pregătirea sa,
de stabilitatea sistemului său nervos, de
răspunderea morală faţă de sine, coechipieri etc.
⬩ relaxarea permanentă a întregului organism în
special la nivelul articulaţiei mâinii, lucru care
asigură mingii un zbor lin pe o traiectorie optimă şi
un efect corespunzător;
⬩ starea psihică (calmul).
 Factori externi
⬩ se referă la:
- materiale;
- instalaţii;
- agenţi fizici naturali (afară).
 Probleme cauzate de traiectoria mingii. Traiectoria
influenţează intrarea mingii în coş şi poate fi:
⬩ înaltă: mingea vine şi cade aproape
perpendicular, având accesibilă 4 / 5 din suprafaţa
coşului. Dezavantaj: pentru traiectoria înaltă,
lungimea zborului influenţează precizia
aruncărilor.
⬩ medie: aruncarea cea mai avantajoasă,
aproximativ 2 / 3 din suprafaţa coşului;
⬩ întinsă: posibilitatea devierii este mică,
aproximativ 1 / 3 din suprafaţa coşului.
Mingea pe traiectoria sa trebuie să atingă punctul maxim
de înălţime în a doua treime a distanţei dintre jucător şi coş.
- 64 -
Prezentarea principalelor procedee tehnice de aruncare
la coş:
 Aruncarea la coş de pe loc;
 Aruncarea la coş cu două mâini de la piept;
 Aruncarea la coş cu două mâini de deasupra capului
 Aruncarea la coş cu o mână din dreptul umărului
 Aruncarea la coş din alergare
 Aruncarea la coş cu o mână de sus din dribling
 Aruncarea la coş cu o mână în semicârlig
 Aruncarea la coş oferită
 Aruncarea la coş din săritură
2.5.3. Analiza principalelor procedee tehnice de

aruncare la coş
ARUNCĂRI LA COŞ DE PE LOC
Aruncările la coş de pe loc rămân procedeele de bază

pentru formarea mecanismului şi a stereotipului mişcării de
aruncare la coş, în etapa de iniţiere, dar şi pentru faptul că
aruncările libere sunt executate de pe loc.
ARUNCAREA LA COŞ CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT
⬩ Mişcarea de aruncare începe prin uşoara flexie a
genunchilor, urmată de o întindere a lor, odată cu
ridicarea capului pe verticală şi ducerea mingii prin
dreptul feţei în sus. Braţele se întind din articulaţia
coatelor şi mingea părăseşte palmele cât mai sus
posibil, datorită impulsului transmis de picioare,
trunchi, braţe şi mişcarea suplimentară a articulaţiilor
pumnului şi degetelor. Jucătorul termină aruncarea
cu corpul întins; braţele întinse oblic în sus şi spre
înainte, palmele orientate în jos. În timpul aruncării la
coş, jucătorul va avea privirea îndreptată spre reper.
- 65 -
Greşeli frecvente:
⬩ insuficienta coordonare între braţe şi picioare;
⬩ braţele acţionează inegal;
⬩ ţinerea mingii în dreptul ochilor.
⬩ procedeu folosit în etapa de iniţiere şi consolidare
doar de jucătoare de la distanţă sau semidistanţă.
ARUNCAREA LA COŞ CU DOUĂ MÂINI DE

DEASUPRA CAPULUI
Prezentarea modelului: jucătorul, aflat în poziţie

fundamentală, ţine mingea în priză simetrică deasupra capului.
Braţele cu antebraţele formează prin flexia coatelor un unghi
apropiat celui de 900, coatele sunt orientate înainte şi uşor oblic
în exterior. Greutatea corpului este repartizată pe toată
suprafaţa tălpilor care vor fi paralele.
Aruncarea începe prin împingerea mingii în sus şi spre
înainte ca urmare a mişcării de extindere a articulaţiilor coatelor.
Urmează o mişcare „de biciuire” efectuată din articulaţiile
pumnilor.
Poziţia finală: jucătorul se află cu corpul extins pe
vârfurile picioarelor, cu braţele întinse în sus şi înainte palmele,
cu degetele răsfirate, orientate în jos şi puţin în exterior.
Greşeli frecvente:
⬩ mingea este dusă în poziţia iniţială mult înapoi peste
cap;
⬩ orientarea coatelor în afară;
⬩ se aruncă mingea din podul palmelor, blocându-se
articulaţiile pumnilor.
- 66 -
⬩ procedeu folosit în aruncările libere şi de unele
jucătoare înalte în aruncările de la semidistanţă, în
situaţiile când sunt marcate din faţă.
ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DIN DREPTUL

UMĂRULUI
⬩ jucătorul aflat în poziţia fundamentală medie, cu
piciorul de aceeaşi parte cu braţul care efectuează
aruncarea aşezat puţin înainte şi cu greutatea
corpului egal repartizată pe ambele picioare, ţine
mingea în faţă şi puţin către partea braţului care
aruncă, la nivelul umărului – în priză asimetrică.
Palma braţului care execută aruncarea se află înapoi
şi sub minge, privind spre direcţia de aruncare;
⬩ celălalt braţ sprijină mingea din lateral, cotul braţului
drept este orientat înainte şi în jos, flexia braţului pe
antebraţ formând un unghi drept;
⬩ jucătorul începe execuţia printr-o uşoară flexie a
genunchilor, din gleznă, urmată de o întindere a lor,
concomitent cu înălţarea mingii pe verticală. Mingea
este ţinută cu ambele mâini până în dreptul feţei –
când cotul ajunge la înălţimea umărului, apoi rămâne
în echilibru pe palma braţului drept. Braţul continuă
mişcarea în sus şi spre înainte, care se termină prin
impulsul dat din articulaţiile pumnului şi a degetelor.
Mingea părăseşte mâna când braţul este întins,
palma după aruncare priveşte în jos şi spre inel. În
forma finală a aruncării jucătorul are trunchiul întins
cu braţul drept oblic în sus şi spre înainte, având
greutatea corpului pe piciorul din faţă.
Greşeli frecvente:
⬩ priza la minge nu este asimetrică;
⬩ degetele mâinii care aruncă nu acoperă o suprafaţă
mai mare a calotei;
⬩ nu se imprimă mingii, în partea finală a aruncării,
mişcarea de biciuire.
- 67 -
⬩ procedeul de bază folosit pentru aruncările de la
distanţe mici şi mijlocii;
⬩ reprezintă mecanismul de bază pentru aruncările cu
o mână, executate din deplasare şi din săritură.
ARUNCAREA LA COŞ DIN ALERGARE
⬩ această aruncare trebuie să ţină seama de regula
paşilor, deoarece jucătorul efectuează prinderea
mingii din alergare. În aruncarea la coş din
deplasare, jucătorul execută un complex de
procedee: alergare – prinderea mingii – păşirile –
desprinderea – zborul – aruncarea propriu-zisă şi
aterizarea.
ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DE SUS DIN

ALERGARE
⬩ jucătorul aflat în alergare, în momentul prinderii
mingii execută un pas lung cu piciorul drept şi
aterizează pe acesta urmat de al doilea pas – ceva
mai scurt – cu piciorul stâng; execută desprinderea
de pe sol realizată prin pendularea energică dinapoi
înainte şi în sus a piciorului drept care este flexat din
articulaţia genunchiului;
⬩ primul pas prin lungimea sa are drept scop depăşirea
adversarului şi frânarea vitezei;
⬩ pasul al doilea realizează blocarea care permite
efectuarea unei sărituri cât mai înalte. Mingea se
duce în dreptul pieptului şi prin trecere într-o priză
asimetrică, în sus la nivelul umărului drept. Mingea
părăseşte braţul în momentul maxim al săriturii, când
acesta este complet întins, corpul este în uşoară
extensie, iar palma care a efectuat aruncarea este
- 68 -
orientată în jos; aterizarea se realizează pe ambele
picioare.
ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DE SUS DIN

DRIBLING
Prezentarea modelului: este asemănătoare cu

aruncarea la coş din alergare. Executantul se deplasează spre
coş cu dribling. În momentul apropierii de coş prinde mingea cu
ambele mâini din ultimul impuls mai puternic imprimat şi o duce
spre piept. Dacă aruncarea se execută cu mâna dreaptă,
mingea va fi prinsă pe piciorul drept, urmează pasul cu stângul
şi aruncarea propriu-zisă.
Greşeli frecvente:
⬩ nu se respectă regula paşilor;
⬩ genunchiul de pe partea braţului de aruncare nu este
pendulat corespunzător;
⬩ braţul de aruncare nu se întinde complet;
⬩ lipsa de coordonare între braţe şi picioare.
⬩ finalizări din apropierea coşului sau de la distanţe
mici faţă de acesta.
ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ ÎN SEMICÂRLIG
⬩ complexul de mişcări care însoţeşte aruncarea
propriu-zisă este asemănător celui descris la
aruncarea la coş din dribling sau din alergare;
⬩ în momentul bătăii mingea este ridicată spre umărul
braţului de aruncare şi trecută înapoi oblic şi în
lateral, în echilibru pe palma într-o mişcare
semicirculară în plan lateral;
⬩ priza la minge se realizează cu o singură mână, fiind
susţinută din lateral şi puţin sub ea. Braţul stâng
- 69 -
flexat din articulaţia cotului şi orientat în sus şi în
lateral, constituie element de protecţie. În timpul
„zborului” braţul de aruncare se întinde din articulaţia
cotului, continuă mişcarea semicirculară în planul
lateral până ajunge aproape de verticală, moment ce
coincide cu un ultim impuls dat mingii prin mişcarea
de „biciuire” executată spre lateral din articulaţia
pumnului. Finalul acestei mişcări găseşte palma
orientată în jos, cu degetele răsfirate, aterizarea
realizându-se pe ambele picioare.
⬩ procedeu folosit în aruncările din apropierea coşului
atunci când apărătorul direct execută marcaj activ în
acţiunile de depăşire sau pătrundere;
⬩ ca urmare a unor combinaţii în cadrul sistemului
ofensiv al echipei;
⬩ pe contraatac.
ARUNCAREA LA COŞ OFERITĂ
Prezentarea modelului: la aruncarea cu o mână de jos,

numită şi oferită, din priza asimetrică mingea va fi trecută într-o
mişcare de supinaţie cu palma mâinii de aruncare. Mingea este
ţinută de sub calota inferioară, cu degetele răsfirate şi orientate
spre înainte. Braţul se extinde spre înainte şi va descrie o
mişcare ascendentă „oferind” mingea spre coş. Finalul aruncării
se realizează printr-o mişcare de flexie palmară din articulaţia
pumnului. Aruncarea cu două mâini se execută identic, mingea
fiind „oferită” în coş cu ambele mâini.
⬩ procedeu folosit pentru finalizările de mare viteză,
numai din apropierea coşului.
ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ
- 70 -
Devenite procedee tehnice de aruncare de la
semidistanţă şi distanţă (7 – 8 m) şi folosite cu cea mai mare
frecvenţă, ele conferă prin rapiditatea execuţiei lor, un avantaj
de care atacantul dispune în lupta sa cu apărătorul direct.
Se pot executa cu o mână sau cu două mâini astfel:
1. cu desprindere de pe loc;
2. precedate – de prinderea mingii din deplasare şi
oprire într-un timp sau în doi timpi cu prinderea
mingii din dribling şi din pasă.
Prezentarea modelelor:
⬩ aruncarea la coş cu desprindere de pe loc: este
asemănătoare cu aruncarea din săritură precedată
de deplasare şi oprire într-un timp;
⬩ aruncarea la coş din săritură precedată de prinderea
mingii din deplasare şi oprire într-un timp: în
aruncarea la coş din săritură deosebim ca elemente
distincte următoarele: bătaie, săritură, aruncarea
propriu-zisă şi aterizarea.
 Mingea este recepţionată în momentul de zbor,
aterizarea se realizează printr-o oprire într-un timp,
picioarele iau simultan contact cu solul prin rularea
călcâi – talpă;
 Bătaia se efectuează pe două picioare pentru a se
realiza săritura mai înaltă;
 Săritura – după efectuarea bătăii, corpul se ridică
pe verticală, bine echilibrat. În timpul săriturii
picioarele sunt puţin depărtate şi flexate din
articulaţia genunchilor, pentru a se asigura
„plutirea”, adică rămânerea pentru o clipă în
punctul maxim al săriturii, unde se efectuează
aruncarea propriu-zisă;
 Aruncarea propriu-zisă în momentul în care se
execută bătaia, mingea se găseşte în dreptul
pieptului pentru ca în timpul săriturii să fie condusă
cu ambele mâini deasupra sau în dreptul umărului.
În punctul maxim al săriturii, braţele se întind
complet în sus şi prin impulsul dat din articulaţia
mâinii şi degetelor, mingea este aruncată spre coş;
- 71 -
 Aterizarea se execută pe ambele picioare.
⬩ Aruncarea la coş din săritură precedată de prinderea
mingii din deplasare şi oprire în doi timpi:
 Prinderea mingii – jucătorul, în alergare sau în
dribling recepţionează mingea în momentul de
săritură, după păşire. Primul picior care ia contact
cu solul amortizează frânarea, printr-o flexie
pronunţată a articulaţiilor trenului inferior;
 Al doilea timp al opririi, este marcat prin aşezarea
celuilalt picior aproximativ pe aceeaşi linie cu
primul, corpul păstrându-şi o poziţie relativ joasă,
greutatea egală repartizată pe ambele picioare;
 Bătaia – împingerea se execută simultan şi cu
aceeaşi forţă de detentă a ambelor picioare;
 Săritura, aruncarea la coş, aterizarea sunt
asemănătoare procedeelor descrise anterior.
Greşeli frecvente:
⬩ desprinderea în săritură se face dezechilibrat;
⬩ aruncarea propriu-zisă este executată înainte ca
jucătorul, aflat în săritură să fi atins punctul maxim
de înălţare.
⬩ procedee folosite pentru aruncarea la coş de la
distanţă şi împotriva tuturor variantelor apărării, atât
om la om cât şi ale celor în zonă.
Metodica învăţării aruncării la coş din dribling:

⬩ din apropierea coşului (1,5 m), din unghi de 450 faţă
de panou, mingea ţinută în priză asimetrică cu două
mâini, se execută păşire pe piciorul stâng,
desprindere în săritură, aruncare şi aterizare
simultană pe ambele picioare;
⬩ idem se execută la o distanţă de 2,5 m de coş, pas
cu dreptul; pas cu stângul şi aruncare la coş;
R
- 72 -
Fig. 2.17 – Aruncare la coş din dribling.
⬩ idem cu dribling (Fig. 2.17.):

 din unghi de 450 faţă de panou, dreapta, apoi
stânga;
 perpendicular pe panou;
 paralel cu panoul dreapta – stânga.
Metodica învăţării aruncării la coş din alergare:

⬩ din mers bătaie pe piciorul stâng, păşire peste bancă
cu piciorul drept în faţă, aterizare pe piciorul drept,
păşire cu stângul odată cu înălţarea pentru a atinge
cu mâna dreaptă fileul coşului (Fig. 2.18.);
4
2
3
Fig. 2.18 – Aruncarea la coş din alergare.
⬩ idem din uşoară alergare;

⬩ alergare, prinderea mingii printr-o păşire mai lungă
pe piciorul drept, păşire pe stângul cu desprindere în
săritură şi aruncare la coş.
- 73 -
⬩ succesiunea prinderii mingii este următoarea:
 minge luată din mâinile profesorului (elev);
 minge uşor aruncată de profesor;
 minge aruncată în sus şi înainte de executant.
⬩ două şiruri, aruncare la coş din alergare (Fig. 2.19.).
Fig. 2.19 – Formaţie de bază în învăţarea aruncării la coş din alergare.
Structuri complexe de procedee tehnice (aruncare la

coş din dribling şi alergare):
⬩ aruncarea mingii în sus şi înainte, alergare, prindere,
oprire, dribling şi aruncare la coş;
⬩ dribling, oprire, pivot, pasă, alergare, prindere,
aruncare la coş din dribling;
⬩ exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul.
Metodica învăţării aruncărilor la coş din săritură

⬩ Învăţarea aruncărilor la coş din săritură se va realiza
după consolidarea aruncărilor la coş de pe loc;
⬩ Exerciţii imitative:
 săritură de pe loc cu imitarea aruncării la coş din
săritură;
 alergare, oprire într-un timp şi săritură cu imitarea
aruncării la coş din săritură.
⬩ Exerciţii cu minge:
 de pe loc, desprindere în săritură şi aruncare la
coş din apropiere (2 m) din unghi de 450;
- 74 -
 aruncarea mingii în sus şi înainte, alergare,
prindere, oprire într-un timp şi aruncare la coş din
apropiere (2 m) din săritură (Fig. 2.20.);
R
Fig. 2.20 – Aruncare la coş din diferite unghiuri.

 dribling, oprire într-un timp, desprindere, aruncare
la coş din săritură;
 idem cu:
- schimbarea unghiului de aruncare: 4 unghiuri
de bază;
- mărirea distanţei de aruncare – 3 – 5 m;
- execuţii cu panou şi fără panou.

⬩ formaţie pe trei şiruri: un şir care urmăreşte (2), un şir
care pasează (3) şi un şir care execută aruncări la
coş din săritură. Se vor folosi minimum două mingi
(Fig. 2.21.);
R
2
3
Fig. 2.21 – Structuri complexe de procedee tehnice.

⬩ fentă de pasă şi aruncări la coş din săritură;
⬩ alergare, prinderea mingii, oprire, fentă de aruncare,
dribling, oprire, aruncare la coş din săritură;
- 75 -
⬩ idem, cu fentă de depăşire şi plecare în dribling pa
partea opusă fentei;
⬩ aruncare la coş din săritură, cu adversar;
⬩ joc 2 : 1, 2 : 2, 3 : 3 cu temă: finalizează din săritură
atacantul liber.
DRIBLINGUL
În jocul de baschet, deplasarea jucătorului cu mingea în

mână este interzisă de regulament. Driblingul este singurul
element tehnic cu ajutorul căruia jucătorul se poate deplasa,
rămânând din punct de vedere tactic în posesia mingii fără a
comite infracţiunea „paşi”.
Driblingul reprezintă o serie de impulsuri consecutive
imprimate, cu mâna, mingii, prin care aceasta ricoşează din sol
concomitent cu deplasarea jucătorului.
Driblingul se poate efectua prin:
⬩ împingerea mingii spre sol. Acesta poate fi:
 înalt
 mediu
- de pe loc;
- din mers;
- din alergare.
 jos;
⬩ rostogolirea mingii pe sol.
Din punct de vedere tactic deosebim:
⬩ dribling ofensiv;
⬩ dribling defensiv;
⬩ dribling de aşteptare;
⬩ dribling de depăşire.
DRIBLINGUL PE LOC.
- 76 -
Prezentarea modelului: jucătorul aflat în poziţie
fundamentală, mingea ţinută cu două mâini în dreptul pieptului,
trece mingea în mâna dreaptă. În momentul următor, mâna
dreaptă împinge mingea spre sol, oblic înainte. Mingea este
împinsă spre sol printr-o mişcare de extensie a antebraţului pe
braţ şi de flexie a palmei de antebraţ. Contactul cu mingea se ia
cu degetele, pe o suprafaţă cât mai mare.
DRIBLINGUL DIN DEPLASARE.
Prezentarea modelului: jucătorul va avea grijă ca

impulsionarea mingii în sol să se efectueze lateral, oblic şi
înainte pentru a nu-l incomoda în alergare. Pentru un control
mai bun al mingii, forţa cu care este împinsă mingea în sol
trebuie să fie cât mai mare. Driblingul se execută cu aceeaşi
siguranţă, cu ambele mâini şi fără controlul privirii.
Greşeli frecvente:
⬩ mingea este plesnită sau lovită şi nu împinsă;
⬩ împingerea mingii cu întreaga palmă;
⬩ conducerea mingii prea departe de corp;
⬩ privirea continuă a mingii;
⬩ trunchiul prea aplecat pe minge.
⬩ la trecerea mingii din zona de apărare în atac;
⬩ pe contraatac;
⬩ organizarea atacului;
⬩ în superioritate numerică;
⬩ la depăşiri;
⬩ la ieşirea din zonele aglomerate;
⬩ împotriva apărărilor agresive.
Indicaţii metodice generale
- 77 -
⬩ Învăţarea driblingului se va efectua atât cu mâna
îndemânatică cât şi cu mâna cealaltă, obişnuind elevii
să privească înainte.
⬩ Exerciţiile sub formă de concurs (ştafete) sunt cele
mai indicate pentru învăţarea driblingului.
Metodica învăţării driblingului:

⬩ Dribling pe loc, din mers, din alergare
 cu mâna dreaptă, stângă;
 înalt, mediu, jos;
 spre înainte, cu spatele, ghemuit.
⬩ Dribling cu ocolire de obstacole;
⬩ Dribling cu trecerea mingii pe la spate, printre
picioare, cu schimbare de direcţie, piruete.

⬩ Dribling, oprire, pasă.
⬩ Dribling, oprire, pivotare, pasă;
⬩ Dribling, pasă din deplasare, alergare, aruncare la
coş din dribling;
⬩ Pase în doi cu încrucişare utilizând driblingul,
aruncare la coş din dribling;
⬩ elevul 1 dribling, prindere de minge, oprire, pivotare,
pasă, deplasare la urma şirului 2;
⬩ elevul 2 schimbare de direcţie, prindere, dribling,
aruncare la coş din deplasare, recuperare, dribling la
urma şirului (Fig. 2.22.).
2 1
Fig. 2.22 – Exerciţiu de dribling executat pe jumătate de teren

FENTELE
- 78 -
Fentele sunt elemente tehnice care în general preced o
acţiune. Fenta este elementul tehnic care urmăreşte derutarea
adversarului prin simularea unei acţiuni sau complex de acţiuni,
în scopul favorizării acţiunii finale.
Execuţia fentei prezintă două faze:
⬩ de simulare – are drept scop dezechilibrarea
adversarului. Ritmul de execuţie este lent, pentru ca
adversarul să aibă timp să reacţioneze la acţiune.
⬩ de acţiune finală valorifică dezechilibrul provocat de
acţiunea de simulare şi constă în executarea
procedeelor tehnico-tactice dorite.
Poate fi:
⬩ fentă simplă – constă într-o acţiune simultană,
urmată de altă acţiune, care este finală;
⬩ fentă dublă – constă în simularea unei acţiuni dintr-o
direcţie, urmată de simularea altei acţiuni şi de
finalizare prin prima acţiune;
⬩ fentă multiplă – se execută în complex de diferite
procedee tehnice, în număr mai mare de două, în
sensuri şi ritmuri diferite.
Metodica învăţării fentelor

⬩ fenta de demarcaj:
 alergare cu schimbări de direcţie;
 plecare scurtă şi rapidă prin surprindere;
 dribling cu schimbarea vitezei şi direcţiei;
⬩ fentă de privire;
⬩ fentă de pasă;
⬩ fentă de aruncare
Exerciţii pregătitoare:
⬩ pe perechi faţă în faţă – trecerea greutăţii de pe un
picior pe celălalt;
⬩ balansarea braţelor;
⬩ fentă de privire în partea opusă;
⬩ un jucător execută mişcări de braţe, celălalt imită;
- 79 -
⬩ adversarul indică o acţiune într-o direcţie, colectivul o
execută în cealaltă direcţie.
Exerciţii specifice:
⬩ alergare cu schimbări de direcţie în spaţiu limitat;
⬩ pase în cerc cu intercepţie;
⬩ fente de pasare în formaţie de pătrat.
- 80 -
Rezumat
Capitolul II prezintă conţinutul tehnicii jocului de baschet

(definiţii, componente, elementele jocului cu minge şi fără
minge), completat cu metodica învăţării principalelor elemente şi
procedee tehnice.
Concluzii
Tehnica este importantă, în primul rând, prin

economisirea mişcării şi eficacitatea acesteia. Ea nu trebuie
înţeleasă ca ceva de sine stătător ci legată de procesul de joc,
în interdependenţă cu tactica şi celelalte componente ale
antrenamentului sportiv (componenta fizică, cea psihică şi
teoretică).
Teste de evaluare
1. Definiţi tehnica şi care sunt componentele acesteia.

2. Întocmiţi un referat cu una din următoarele teme sau
procedee:
a. metodica învăţării a două elemente tehnice din
categoria „elemente şi procedee tehnice fără
minge” (noţiuni generale, numărul de elevi,
formaţii de lucru, mijloace de realizare);
b. metodica învăţării a două elemente sau procedee
tehnice din categoria „elemente şi procedee
tehnice cu minge” (noţiuni generale, numărul de
elevi, formaţii de lucru, mijloace de realizare).
- 81 -
CAPITOLUL 3.
TACTICA JOCULUI DE BASCHET
3.1. DEFINIŢIE
Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi

colective ale jucătorilor unei echipe organizate şi coordonate
unitar şi raţional, în limitele regulamentului de joc şi al
sportivităţii, cu scopul realizării victoriei, prin valorificarea
calităţilor şi particularităţilor de pregătire ale jucătorilor proprii,
în concordanţă cu caracteristicile adversarului.
După M. Epuran (1968), tactica „este activitatea prin
care un sportiv desfăşoară toate posibilităţile sale tehnice, fizice
şi psihice, pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în
condiţiile şi în faţa unor adversari diferiţi”.
3.2. COMPONENTE
Componentele tacticii sunt următoarele:

Acţiunea individuală – reprezintă folosirea conştientă
de către un jucător, într-o fază de joc, a celui
mai indicat complex de procedee tehnico-
tactice, în scopul realizării unei sarcini
parţiale a jocului.
Combinaţie tactică – reprezintă coordonarea acţiunilor
individuale a doi sau mai mulţi jucători într-o
fază a jocului, efectuată în scopul realizării
unei sarcini parţiale a jocului în atac sau
apărare.
Schema tactică – combinaţie tactică standard în care
deplasările şi acţiunile jucătorilor precum şi
circulaţiile lor sunt stabilite dinainte. Se
aplică în momente fixe ale jocului.
Circulaţia tactică – reprezintă o formă superioară de
pregătire a atacului, prin repetarea mai
- 83 -
multor combinaţii tactice după un plan
stabilit.
Sistemul de joc – reprezintă forma generală de
organizare a acţiunilor jucătorilor în atac şi
apărare, prin stabilirea unor sarcini precise şi
a unor principii de circulaţie şi de colaborare
în cadrul unui dispozitiv prestabilit.
Concepţia de joc – caracteristicile pe care le are o
echipă privind aplicarea tacticii.
Planul tactic – măsurile tactice stabilite în atac şi
apărare pentru abordarea fiecărui meci în
parte.
Stilul de joc – caracteristicile în aplicarea tehnicii,
tacticii şi ritmului de joc, comune jucătorilor
unei echipe.
3.3. CARACTERISTICI
Tactica în jocul de baschet prezintă următoarele

caracteristici principale:
⬩ accesibilă: corespunde caracteristicilor jucătorilor şi
echipei proprii a adversarului, dar şi a condiţiilor de
desfăşurare;
⬩ adaptabilă: poate fi „modelată” în funcţie de
diversele situaţii ale sistemului de joc propriu sau
advers;
⬩ creativă: deoarece, prin conţinutul său impune,
necesitatea de studiu permanent, inclusiv a propriei
prestaţii (nu numai a adversarului) şi găsirea de
soluţii originale exprimată în planurile tactice, metode
de antrenament, atât de antrenori cât şi de sportivi;
⬩ raţională: deoarece procesele psihice ale gândirii se
transpun în rezolvarea situaţiilor de joc prin luarea de
decizii optime, în orice moment, în condiţii limitate de
spaţiu şi de timp → inteligenţă motrică.
- 84 -
3.4. BAZELE TACTICII ÎN ATAC
Definiţie: atacul – situaţia tactică în care o echipă se

află în posesia mingii.
1. PRINCIPIILE ATACULUI:
principiul atacării coşului advers;
posesia mingii;
adaptarea atacului la specificul apărării;
provocarea şi valorificarea greşelilor.
2. FAZELE ATACULUI:
intrarea în posesia mingii;
trecerea în terenul de atac;
trecere rapidă;
trecere lentă;
trecere prin combinaţii;
ocuparea dispozitivului de atac;
finalizarea atacului;
recuperarea la panou.
3. SISTEME DE ATAC:
contraatacul;
atacul rapid;
sistemul de atac în semicerc;
sistemul de atac cu unul sau doi jucători pivot;
sistemul de atac cu unul sau doi centri;
sistemul de atac cu un jucător pivot şi centru
- 85 -
4. FORMELE ATACULUI:
atac lent;
atac rapid.
5. FACTORII SAU MIJLOACELE ATACULUI

plasamentul în atac şi anticiparea acţiunilor;
circulaţia jucătorilor;
circulaţie individuală;
circulaţie cu combinaţii;
circulaţia mingii;
organizarea atacului şi folosirea terenului de atac;
depăşirea numerică sau superioritatea numerică;
surpriza;
ritmul de joc.
3.5. BAZELE TACTICII ÎN APĂRARE
Definiţie: apărarea – situaţia tactică în care o echipă

luptă pentru intrarea în posesia mingii.
1. PRINCIPIILE APĂRĂRII:
principiul apărării coşului;
adaptarea apărării la specificul atacului;
întrajutorarea;
provocarea şi valorificarea greşelilor adversarului.
- 86 -
2. FAZELE APĂRĂRII:
echilibrul defensiv;
pierderea posesiei de minge;
oprirealansăriişidesfăşurării contraatacului;
replierea;
organizarea dispozitivului de apărare;
apărarea propriu-zisă;
urmărirea la panou.
3. SISTEME DE APĂRARE:
apărarea om la om → caracter individual;
apărarea în zonă → caracter colectiv;
apărarea combinată.
4. FORMELE APĂRĂRII*:
apărare activă;
apărare pasivă.
5. FACTORII SAU MIJLOACELE APĂRĂRII

plasament în apărare;
anticiparea acţiunilor;
circulaţia jucătorilor;
circulaţie individuală;
circulaţie cu combinaţii;
*
1. Apărările cu caracter pasiv se desfăşoară pe o suprafaţă limitată în
apropierea coşului, iniţiativa aparţine atacanţilor;
2. Apărările cu caracter activ prezintă iniţiativa din partea apărătorilor.
- 87 -
3.6. CONŢINUT
Conţinutul tacticii este bine precizat, iar importanţa

aplicării ei creator în joc a devenit un factor principal.
Tactica în jocul de baschet se prezintă astfel:
a) Tactica în atac
b) Tactica în apărare
În ambele situaţii întâlnim:
⬩ acţiuni tactice individuale (tactica individuală)
⬩ acţiuni tactice colective (tactica colectivă).
Tactica individuală: reprezintă ansamblul de acţiuni
individuale folosite conştient de un jucător cu
scopul realizării unei sarcini a jocului în atac sau
apărare.
Tactica colectivă reprezintă ansamblul de acţiuni
individuale folosite conştient de mai mulţi
jucători, cu scopul realizării unei sarcini a
jocului în atac sau apărare.
Având în vedere că în jocul de baschet fazele de atac şi
apărare se succed foarte repede, acestea sunt strâns legate
între ele şi nu pot fi disociate una de cealaltă. Împărţirea jocului
în atac şi apărare se realizează doar din punct de vedere
didactic. Astfel tactica în jocul de baschet se împarte:
a) tactică individuală;
b) tactică colectivă: – elementară;
– de echipă.
3.6.1. Conţinutul tacticii individuale
 circulaţia jucătorilor fără  marcajul atacantului, fără sau
minge (demarcajul) cu minge
 circulaţia jucătorilor cu minge  scoaterea mingii de la
şi finalizare din pătrundere, adversar
depăşire
- 88 -
 triplă ameninţare  intercepţia
 voleibalarea  capacul
 recuperarea  urmărirea
3.6.2. Conţinutul tacticii colective elementare
Atac Apărare
 „dă şi du-te”  repartizarea adversarilor
 încrucişare  închiderea pătrunderilor şi
depăşirilor
 blocaj – ieşire din blocaj  alunecarea
 paravanul  flotarea
 dublajul  aglomerarea
 atacul în superioritate  schimbul de adversar
numerică
 combinaţii tactice la momente  triunghiul de săritură
fixe:
 angajarea între doi  apărare în inferioritate
 repunere de la linia numerică
laterală  apărare împotriva
 repunere de la linia de combinaţiilor de atac în
fund momentele fixe ale jocului.
 aruncarea liberă.
3.6.3. Conţinutul tacticii colective de echipă

(sisteme de joc)
Atac Apărare
 sistem de atac rapid →  împotriva contraatacului
contraatacul
 sistem de atac poziţional →  apărare om la om
 atacul în semicerc
 atacul cu unul sau doi
- 89 -
ac Apărare
jucători pivoţi
 atacul cu unul sau doi
jucători centri
 atacul cu un jucător
pivot şi centru
 aşezări ofensive în  apărare zonă
momentele fixe ale jocului  apărarea combinată
3.7.TRASEUL METODIC AL ÎNVĂŢĂRII

TACTICII ÎN JOCUL DE BASCHET
Succesiunea cuprinde 3 etape:

1. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea acţiunilor
tactice individuale;
2. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea
combinaţiilor de 2 şi 3 jucători (tactică colectivă
elementară);
3. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea tacticii
colective de echipă.
Metodica cuprinde două aspecte:
descrierea acţiunii tactice

A. PREGĂTIREA TEORETICĂ demonstrarea reală şi regizată a acţiunii
caracteristici de execuţie
greşeli
material intuitiv
studiu individual
B. PREGĂTIREA PRACTICĂ Etapa condiţiilor izolate de joc

Etapa condiţiilor apropiate de joc
Etapa condiţiilor de joc
- 90 -
3.7.1. Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării
tacticii individuale
⬩
pregătire fizică specială
⬩ Etapa condiţiilor izolate ⬩ pregătire tehnică
⬩ învăţarea propriu-zisă a
acţiunii
⬩
adversar pasiv
⬩ Etapa condiţiilor ⬩ adversar semiactiv
apropiate de joc ⬩ adversar activ
⬩
joc şcoală
⬩ Etapa condiţiilor de ⬩ joc de antrenament
joc ⬩ joc de verificare

tacticii colective elementare
⬩ determinarea elementelor
⬩ Etapa condiţiilor componente ale combinaţiei
izolate ⬩ perfecţionarea acţiunilor
individuale
⬩ formaţii de lucru
⬩ exersarea combinaţiei fără
adversar, pe compartimente
⬩ lucru cu adversar
⬩ Etapa condiţiilor
apropiate de joc ⬩ joc 2 : 2, 3 : 3
⬩ încadrarea combinaţiilor în
⬩ Etapa condiţiilor sistem
de joc
⬩ joc şcoală
⬩ joc de antrenament
- 91 -
tacticii colective de echipă (sistemele de joc)
⬩ în funcţie de particularităţile
⬩ Etapa alegerii jucătorilor
sistemului de joc ⬩ gradul de adaptabilitate a
sistemului
⬩ încadrarea sistemului pe plan
⬩ naţional şi mondial
⬩
⬩ Etapa pregătirii pregătirea teoretică
bazelor sistemului ⬩
pregătirea fizică
⬩ pregătirea tehnică
⬩ pregătirea tactică
⬩ pregătirea psihologică
⬩ pregătirea biologică pentru
concurs
⬩ Etapa învăţării ⬩ Etapa condiţiilor izolate

propriu-zisă a ⬩ Etapa condiţiilor apropiate de
sistemului joc
⬩ Etapa condiţiilor de joc
- 92 -
3.8. TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN ATAC
3.8.1. Sistematizarea tacticii individuale în atac
individual în adâncime
în lateral
demarcaj
cu ajutorul coechipierului
pe partea opusă mingii

pătrundere
Tactica
INDIVIDUALĂ DE ATAC pe partea mingii
depăşirea
recuperarea
voleibalarea
DEMARCAJUL
Demarcajul – acţiunea tactică individuală de atac, prin

care jucătorul execută un procedeu sau un
complex de procedee tehnice, pentru a se
deplasa de lângă apărătorul direct.
Putem afirma că valoarea unui jucător se apreciază
după modul cum reuşeşte să-şi depăşească adversarul direct, şi
anume cum realizează demarcajul când nu este în posesia
mingii, şi în momentul când se află în posesia ei.
Demarcajul individual, sau realizat cu ajutorul unui
partener este prezent în toate fazele şi acţiunile ofensive.
- 93 -
În funcţie de direcţia pasei şi a poziţiei apărătorului,
demarcajul individual se poate împărţi în:
⬩ demarcaj „în adâncime” sau pătrunderea este
acţiunea tactică individuală efectuată de atacantul
fără minge care caută să se demarce şi să străpungă
apărarea.
⬩ demarcajul lateral are scop de manevră, în vederea
pregătirii unei acţiuni ulterioare.
Utilizare tactică:
⬩ apărarea om la om, pressing, zonă;
⬩ când marcajul apărătorului este foarte aproape de
atacant;
⬩ în combinaţii de „dă şi du-te”, blocaj, încrucişare,
atac în superioritate numerică.
Se urmăresc următoarele aspecte:
⬩ provocarea greşelilor şi valorificarea lor;
⬩ câştigarea priorităţii de culoar şi plan;
⬩ deprinderea să fie hotărâtă, energică şi să favorizeze
primirea mingii;
⬩ stăpânirea elementelor şi principiilor de mişcare în
teren („jocul fără minge”);
⬩ se învaţă în paralel cu marcajul din primele lecţii.
PĂTRUNDEREA
Reprezintă un procedeu special de demarcaj, cu

caracter ofensiv, care are drept scop primirea mingii şi
aruncarea ei la coş.
Este acţiunea tactică efectuată de atacantul fără minge.
Se poate executa cu primirea mingii sau fără primirea ei.
- 94 -
⬩ se recomandă în cazul pătrunderilor ca ceilalţi
jucători să efectueze o circulaţie de compensaţie
(laterală);
⬩ să se efectueze în arc de cerc, deoarece favorizează
luarea primului plan faţă de apărător;
⬩ cel care pătrunde trebuie să fie întotdeauna cu faţa
spre coechipierul care se găseşte în posesia mingii;
⬩ învăţarea se va începe pe partea mâinii
îndemânatice, la început cu aruncarea la coş din
dribling sau alergare cu o mână de sus, şi apoi cu
procedee speciale: oferită, semicârlig etc.
Metodica învăţării şi consolidării pătrunderii

Mijloace specifice: schimb de direcţie, finalizări prin
aruncare la coş din dribling, alergare, săritură, opriri, fente,
prinderea mingii pasate din diferite unghiuri şi distanţe.
⬩ etapa condiţiilor izolate de joc
 aruncare la coş din alergare;
 pătrundere pe aceeaşi parte cu mingea, primirea
mingii de la partener şi aruncare la coş din
alergare;
 idem, pe partea opusă mingii;
 pătrundere, primirea mingii de la partener, oprire,
aruncare la coş din săritură;
 fentă de plecare spre stânga, pătrundere dreapta,
primirea mingii de la partener, aruncare la coş din
alergare.
⬩ etapa condiţiilor apropiate de joc
Exerciţiile descrise mai sus vor fi repetate în
prezenţa unui apărător care va primi diferite sarcini:
 aşezare în faţa executantului, fără marcaj;
 marcaj întârziat;
 marcaj semiactiv;
 marcaj activ fără a stânjeni execuţiile cu mingea
(respectarea plasamentului între adversar şi coş);
- 95 -
R R
Fig. 3.1 – Pătrundere cu marcaj Fig. 3.2 – Pătrundere cu

la atacantul executant marcaj la atacant şi pasator
 aceeaşi formaţie, cu apărători la fiecare şir, se vor
da teme pentru apărare şi pentru atac din
exemplele prezentate mai sus (fig. 3.2.).
⬩ etapa condiţiilor de joc
 joc 2 : 2, 3 : 3, cu temă;
 joc 5 : 5 pe 1 / 2 teren.
DEPĂŞIREA
Depăşirea – reprezintă acţiunea tactică individuală de
atac, prin care jucătorul aflat în posesia
mingii execută un complex de procedee
pentru a se demarca şi a finaliza acţiunea
cu minge.
În funcţie de piciorul de pivotare:
a. păşire cruciş – dacă pleacă pe partea cu piciorul pivot;
b. păşire deschisă – dacă pleacă pe partea opusă
piciorului de pivotare.
⬩ intrarea în posesia mingii să se facă prin oprire într-
un timp, pe ambele picioare, pentru a se putea alege
piciorul de pivotare în funcţie de situaţia tactică;
⬩ protecţia corectă a mingii;
⬩ depăşirea propriu-zisă trebuie să înceapă cu
deplasarea segmentelor corpului (picior şi trunchi) şi
apoi cu mingea;
- 96 -
⬩ plecarea în dribling va trebui să fie întotdeauna
precedată de fentă;
⬩ păstrarea permanentă a unui câmp vizual al
ansamblului de joc;
Metodica învăţării şi consolidării depăşirii

Mijloace specifice: driblingul, aruncarea la coş din
dribling, aruncarea la coş din săritură, fentele (de depăşire, de
aruncare la coş, dubla etc.).
⬩ etapa condiţiilor izolate de joc:
 aruncarea la coş din dribling;
 fentă de aruncare la coş, depăşire;
 fentă de depăşire spre stânga şi depăşire pe
dreapta, apoi invers;
 fentă dublă de depăşire, cu schimbarea direcţiei în
timpul driblingului de depăşire;
 fentă dublă de depăşire – deplasare, prindere de
minge, oprire, complexul tehnic al acţiunii de
depăşire;
Exerciţiile de mai sus vor fi repetate în prezenţa unui
apărător care va primi diferite sarcini:
 aşezate în faţa executantului fără marcaj;
 marcaj întârziat;
 cu marcaj semi-activ;
 cu marcaj activ fără a stânjeni execuţiile cu mingea
(respectarea plasamentului între adversar şi coş);
 idem, cu lupta pentru câştigarea mingii („capac”);
 cu marcaj normal la atacantul executant (fig. 3.3);
 aceeaşi formaţie, cu apărători la fiecare şir. Se vor
da teme pentru apărare şi pentru atac din
exemplele prezentate mai sus (fig. 3.4);
 lucru pe perechi atacant – apărător: atacantul va
primi mingea de la apărător şi va executa
complexul tehnic al acţiunii de depăşire în condiţii
de adversitate.
- 97 -
R R
Fig. 3.3 – Depăşire cu marcaj Fig. 3.4 – Depăşire cu marcaj

normal la atacantul executant. normal la fiecare şir.
⬩ etapa condiţiilor de joc
 joc 2 contra 2, 3 contra 3: cu temă şi de situaţie;
 joc 5 la 5 pe jumătate de teren;
 joc bilateral cu temă şi apoi de situaţie.
RECUPERAREA MINGII ÎN ATAC

Reprezintă acţiunea tactică individuală de atac prin care
un jucător încearcă să recâştige mingea în urma unei aruncări
nereuşite, executate de el sau de un coechipier.
Recuperarea în atac este mult mai dificilă decât cea în
apărare deoarece presupune obţinerea primului plan în lupta cu
apărătorul, care prin poziţia lui defensivă este favorizat
găsindu-se între atacant şi coş.
VOLEIBALAREA
Acţiune tactică individuală de prindere şi control a mingii
în maximum de săritură.

⬩ acestea se învaţă în paralel cu urmărirea mingii şi se
perfecţionează odată cu aruncarea la coş;
⬩ se învaţă la început fără adversar, atât la aruncarea
la coş proprie cât şi a coechipierilor, pentru a obişnui
jucătorul să ocupe zonele de ricoşare a mingii, în
funcţie de unghiurile de unde se efectuează
aruncarea la coş.
- 98 -
3.9. TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN APĂRARE
3.9.1. Sistematizarea tacticii individuale în apărare
normal
agresiv
diferenţiat
marcajul
atacant în posesia mingii
şi nu a driblat
atacant care aruncă la coş
atacant care pasează
atacant care driblează
atacant care a terminat driblingul
special
la intercepţie
din lateral
din faţă
prin apucare
Tactica prin lovire
INDIVIDUALĂ DE APĂRARE
scoaterea mingii adversarului
intercepţia
de pe loc
capacul din deplasare
din săritură
urmărirea la panou
- 99 -
MARCAJUL
Marcajul – reprezintă acţiunea tactică individuală de

apărare prin care jucătorul, folosind un
complex de procedee tehnice de deplasare în
teren, încearcă în limitele regulamentului să
împiedice acţiunile ofensive ale atacantului.
Se poate realiza la: atacantul cu minge

atacantul fără minge
Reguli de bază ale marcajului:

⬩ plasamentul între atacant şi coş;
⬩ distanţa de marcaj în funcţie de periculozitatea
atacantului;
⬩ poziţia fundamentală joasă – braţele lateral,
deplasare paşi adăugaţi;
⬩ privirea apărătorului spre mingea atacantului.
MARCAJUL NORMAL – se foloseşte în general la

marcajul jucătorului fără minge.
MARCAJUL AGRESIV – formă activă a marcajului. Se
caracterizează prin micşorarea distanţei faţă de adversar şi
lucru activ de braţe şi picioare.
MARCAJUL DIFERENŢIAT – o acţiune de marcaj
(normal sau agresiv) în care apărătorul acţionează conform
situaţiilor pe care le „dictează” posesia mingii.
a) atacant în posesia mingii – braţ sus – celălalt lateral
jos sau braţele în plan lateral sus;
b) atacantul execută dribling – poziţie joasă, braţele
lateral jos;
c) atacantul a efectuat driblingul – marcaj activ.
- 100 -
MARCAJUL SPECIAL:
⬩ marcaj la intercepţie, poziţia apărătorului este între
atacant şi minge, marcajul se face din faţă şi din
lateral;
⬩ marcaj din lateral → ocupă poziţia laterală pe partea
mingii, între minge şi atacant, apărătorul interpune un
segment (braţ, picior);
⬩ marcaj din faţă – lucru activ de braţe şi picioare.
⬩ învăţarea marcajului să se realizeze în următoarea
ordine: poziţia apărătorului, deplasările şi
plasamentul acestuia;
⬩ învăţarea să înceapă cu formele active (agresiv pe
1 / 2 teren sau pe tot terenul);
⬩ în primul an se învaţă diferenţiat la jucătorul fără
minge, cu minge, care nu a driblat, driblează sau a
driblat şi marcajul special al jucătorului pivot;
⬩ se predă simultan cu acţiunea de demarcaj.
Metodica învăţării şi consolidării marcajului şi

demarcajului
⬩ etapa condiţiilor izolate de joc
Pentru marcaj
 complex de mijloace tehnice specifice marcajului
condus „în oglindă” de către profesor: joc de
picioare şi lucru de braţe (înainte, lateral, înapoi);
 acelaşi complex lucrat individual;
 idem, cu deplasare în terenul de atac, retragere cu
spatele în apărare, jocul apărătorului lucrul de
braţe şi picioare.
Pentru demarcaj: lucrul individual pe jumătatea
ofensivă a terenului folosind sub formă de complex,
mijloacele tehnice specifice enumerate mai sus.
- 101 -
Pentru marcaj:
 lucrul în perechi apărător – atacant, cu respectarea
regulilor de marcaj:
- aşezarea apărătorului între atacant şi coş;
- aşezarea apărătorului pe linia imaginară ce
leagă atacantul direct şi coşul;
- aşezarea apărătorului la o distanţă
corespunzătoare faţă de atacant în funcţie de
gradul de periculozitate al acestuia.
Pentru demarcaj:
 atacantul circulă ofensiv cu direcţia de coş şi în
„compensaţie”: spre liniile laterale sau de centru
folosind mijloacele specifice demarcajului.
În cadrul lucrului specific desfăşurat în perechi, raportat
la tema de bază (marcaj sau demarcaj) jucătorii vor primi sarcini
după cum urmează:
Pentru marcaj:
Sarcini pentru atacant:
⬩ din mers, circulaţie în zona de atac pe toată
jumătatea terenului;
⬩ acelaşi lucru din alergare, cu creşterea treptată a
vitezei de deplasare;
⬩ demarcaj cu circulaţie individuală în atac;
⬩ demarcaj cu circulaţie pe tot terenul.
Sarcini pentru apărător:
⬩ marcaj cu plasament între adversar şi coş, pe linia
imaginară care uneşte adversarul şi coşul;
⬩ aceeaşi acţiune, numai că plasamentul se va face în
funcţie de depărtarea adversarului faţă de coş
(marcaj mai aproape sau mai îndepărtat);
⬩ marcaj cu circulaţie individuală în apărare, evitarea
ciocnirilor prin „alunecări”;
⬩ marcaj activ pe suprafeţe din ce în ce mai mari de
teren: 8 m de coş; 1 / 2 m de teren;
⬩ marcaj activ pe toată suprafaţa terenului.
- 102 -
Pentru demarcaj:
Sarcini pentru apărător:
⬩ marcaj semi-activ;
Sarcini pentru atacant:
⬩ alergare cu desprinderi de lângă adversar prin
surprinderea atacantului;
⬩ alergare cu schimbare de direcţie la plecare şi pe
parcursul deplasării în teren;
⬩ alergare cu plecări false şi schimbări de direcţie;
⬩ alergare cu sprinturi şi variaţii de ritm;
⬩ alergare cu surprinderea apărătorului pe picior greşit
(provocare de greşeli în marcaj şi valorificarea lor).
Exerciţii comune pentru perfecţionarea marcajului şi

demarcajului:
⬩ pe grupe de câte 3 elevi: un elev cu minge, neutru şi
un atacant cu apărătorul direct. Elevul cu minge se
deplasează în teren cu dribling sau, după ce pasează
mingea din alergare, ocupă diferite poziţii în zona de
atac. Ori de câte ori atacantul se demarcă, el va
primi mingea de la pasator. Apărătorul execută
marcaj doar la atacantul direct care poate acţiona
decisiv finalizând printr-o aruncare la coş;
⬩ acelaşi exerciţiu, dar în joc sunt trei atacanţi (dintre
care unul este pasator fix) şi doi apărători.

⬩ joc 2 contra 2 şi 3 contra 3 la un panou;
⬩ joc 5 contra 5 la un panou;
⬩ joc bilateral 5 contra 5 cu temă şi apoi situaţie.
- 103 -
INTERCEPŢIA
Intercepţia – acţiunea tactică individuală realizată de

către apărător, atunci când mingea este
pasată între doi atacanţi
Realizarea intercepţiei este favorizată de:
⬩ distanţa mare dintre pasator şi primitor;
⬩ poziţia ocupată în teren de atacant;
⬩ apărările activ agresive;
⬩ poziţia fundamentală şi plasamentul apărătorului.
CAPACUL
Capacul – ultima acţiune prin care un apărător încearcă

să împiedice, în mod regulamentar, aruncarea la
coş a atacantului cu minge. Acesta are ca scop
oprirea mingii aruncate la coş sau devierea
acesteia.
URMĂRIREA MINGII ÎN APĂRARE
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care

apărătorul urmăreşte să intre în posesia mingii, în urma unei
aruncări nereuşite executată de un atacant.
Apărătorul realizează închiderea culoarului de urmărire
prin realizarea blocajului defensiv, adică piruetă şi ducerea
coatelor în plan lateral. Se execută săritură şi prindere sau
pasarea mingii din volé unui coechipier.
Indicaţii metodice
⬩ acţiunile individuale de urmărire şi recuperare sunt
legate de triunghiul de săritură, constituind
elementele componente ale acesteia;
⬩ jucătorul trebuie să posede detentă şi rezistenţă, în
regim de sărituri, să stăpânească prinderea, protecţia
mingii în priză înaltă, pasele şi aruncările din volé,
pirueta şi blocajul defensiv.
- 104 -
Metodica învăţării şi consolidării urmăririi şi
recuperării mingii în atac şi apărare
⬩ mijloace specifice: sărituri de pe loc cu desprindere
de pe două picioare, elan de 2 – 3 paşi sărituri cu
desprindere de pe un picior, sărituri cu prinderea
mingii cu o mână sau două mâini şi aducerea ei la
piept în protecţie, piruetă, blocaj defensiv, pasă din
volé, voleibalări;
⬩ etapa condiţiilor izolate de joc:
 exerciţii pentru dezvoltarea forţei în picioare:
pentru detentă şi pentru dezvoltarea rezistenţei în
regim de sărituri;
 voleibolări la panou;
 simularea blocajului defensiv şi săritură la panou
(recuperare defensivă);
 schimbare de direcţie, elan, 1 – 2 paşi şi săritură la
panou (recuperare ofensivă), aruncare la coş din
săritură şi urmărirea aruncării la coş de către
executant încercând să recupereze mingea din
săritură, diferite unghiuri şi distanţe (fig. 3.5). După
recuperare jucătorul se va deplasa în dribling la
urma celuilalt şir;
R R R
Fig. 3.5 Fig. 3.6

 formaţie de două şiruri în care primul de la un şir
execută finalizare iar de la celălalt şir urmărire şi
recuperarea mingii urmată de pasă la şirul care
- 105 -
finalizează. După execuţii fiecare jucător se
deplasează la urma celuilalt şir (Fig. 3.6);
 aruncarea la coş din săritură, urmărirea şi
recuperarea mingii de către executant care
finalizează de sub coş (şirul va fi aşezat în diferite
unghiuri şi distanţe faţă de coş);
 formaţie organizată pe trei şiruri: şirul 1
finalizează, după care se deplasează la
urma şirului 2, şirurile 2 şi 3 urmăresc şi
recuperează mingea pe care o pasează
următorului de la şirul 1, după care schimbă
şirurile, 2 trecând în 3 şi 3 în 1 (Fig. 3.7);
R R
1 3
2 1
Fig. 3.7 Fig. 3.8
⬩ etapa condiţiilor apropiate de joc:

 formaţie organizată cu două şiruri care participă la
finalizare (1 şi 2) şi două cupluri de recuperatori
(atacant – apărător) care luptă pentru recuperarea
mingii aruncate la coş de 1. După ce mingea este
recuperată – indiferent de care dintre jucătorii
celor două cupluri – va fi pasată şirului 1, iar
jucătorii care participă la finalizare vor schimba
şirurile după execuţie (fig. 3.8);
 5 cupluri stabile de atacanţi şi apărători îşi dispută
recuperarea mingii la panou aruncată de
profesorul – antrenor. În situaţia în care apărătorii
recuperează mingea, acumulează un punct iar
mingea va fi returnată profesorului – antrenor.
- 106 -
Dacă atacanţii recuperează vor continua jocul
finalizând. Dacă înscriu coşul primesc 1 punct şi
mingea revine profesorului – antrenor. După un
număr de repetări rolurile vor fi schimbate,
atacanţii devenind apărători şi invers (Fig. 3.9).
Fig. 3.9
⬩ etapa condiţiilor de joc:

 Joc 2 contra 2 şi 3 contra 3 la un panou;
 Joc 5 contra 5 pe jumătate de teren;
 Joc bilateral cu temă.
- 107 -
3.10. TACTICA COLECTIVA ELEMENTARA ÎN
ATAC
3.10.1. Sistematizarea tacticii elementare în atac

(combinaţii de 2 şi 3 jucători)
dă şi du-te
simplă
încrucişare dublă
⬩ interior exterior
blocaj
⬩ posterior
⬩
ieşire din blocaj
Tactica paravanul
ELEMENTARĂ ÎN ATAC
dublajul ofensiv
defensiv
simplă
atac în superioritate numerică
dublă
angajarea între doi
repunere de la linia laterală
repunere fixe
combinaţii tactice în momentele de la linia de fund
aruncare liberă
circulaţie în opt
circulaţiile teoretice doi – doiul
circulaţiecuîncrucişări
succesive
- 108 -
DĂ ŞI DU-TE
Este cea mai simplă combinaţie între doi jucători în atac,

în care un jucător pasează mingea unui coechipier, pătrunde,
primeşte mingea şi finalizează.
Utilizare tactică:
⬩ împotriva oricărui sistem de apărare, dar în special
împotriva apărării om la om.
⬩ combinaţia este prezentă încă din primele complexe
tehnico-tactice;
⬩ în învăţare se urmăreşte:
 anticiparea acţiunii de către cel care face
angajarea;
 dublarea acţiunii finale;
 recuperarea.
Metodica învăţării şi consolidării combinaţiei „dă şi du-te”

⬩ dă şi du-te (pasează şi pătrunde);
⬩ încrucişare simplă;
⬩ încrucişare dublă;
⬩ blocajul urmat de ieşirea din blocaj;
⬩ atacul în superioritate numerică.
2 = = =
1
2
a) b)
Fig. 3.10 - Execuţia combinaţiei „dă şi du-te” fără adversar şi fără
finalizare pe 1 / 2 teren (a) şi pe tot terenul (b).
- 109 -
R R
2
1
2
a) b)
Fig. 3.11 - Combinaţia tactică „dă şi du-te” cu acţiune finală, desfăşurată

pe jumătate de teren (a, b).
R
1 2
2 1
Fig. 3.12 - Combinaţia „dă şi du-te” cu acţiune finală, desfăşurată în

cadrul unui exerciţiu pe tot terenul.
⬩ dă şi du-te cu adversar, în următoarea succesiune:

 apărător la jucătorul care finalizează;
 apărător la jucătorul care pasează şi dublează
aruncarea la coş;
 apărători la ambii atacanţi;
⬩ joc 2 : 2, 3 : 3, 4 : 4 pe jumătate de teren;
- 110 -
⬩ joc 5 : 5 cu temă: coşul înscris ca urmare a executării
combinaţiei dă şi du-te valorează 4 puncte.
ÎNCRUCIŞAREA
Încrucişarea – combinaţia tactică elementară prin care

un atacant se demarcă, interpunând în
drumul apărătorului propriu un coechipier
cu apărătorul său.
Se poate efectua între:
⬩ jucători fără minge
⬩ jucători cu minge.
Din punct de vedere al execuţiei
⬩ simplă (în doi jucători)
⬩ dublă (în 3 jucători).
Utilizare tactică:
⬩ împotriva apărării om la om.
⬩ necesită o coordonare a acţiunii celor doi atacanţi;
⬩ să se execute „şters” pe lângă atacantul cu care
încrucişează;
⬩ se aplică mai frecvent de jucătorul centru sau pivot;
⬩ succesiunea metodică este următoarea:
 între doi jucători fără minge;
 idem cu minge;
 la jucător fix:
- pe centru;
- lateral.
Metodica învăţării şi consolidării încrucişărilor
- 111 -
ÎNCRUCIŞARE SIMPLĂ:
⬩ fără minge, execuţia încrucişării;
⬩ fără apărător – pasă, schimbare de direcţie –
încrucişare simplă, dribling → aruncare la coş
(procedeu la alegere) (Fig. 3.13);
⬩ încrucişare simplă între: fundaşi – extremă, fundaşi –
pivot, pivot – extremă etc., aruncare la coş;
1
2
⬩ încrucişare simplă cu apărător: pasiv, semiactiv, activ.
2 1
Fig.3.13 – Încrucişare simplă. Fig.3.14 – Încrucişare dublă.
ÎNCRUCIŞARE DUBLĂ:
⬩ fără minge, circulaţie de jucători cu execuţia
încrucişării duble;
⬩ fără apărător, cu minge – pasă, încrucişare dublă cu
trecere prin stânga (dreapta) centrului, primirea
mingii – aruncare la coş (procedeu la alegere)
- 112 -
(Fig. 3.14);
⬩ încrucişare dublă: fundaşi – fundaşi – pivot, fundaşi –
extremă – pivot, cu aruncare la coş;
⬩ încrucişare dublă cu apărători: pasivi, semiactivi,
activi;
⬩ joc 3 : 3, 4 : 4, 5 : 5 cu temă → coş valabil doar ca
urmare a execuţiei încrucişărilor simplă şi dublă.
- 113 -
BLOCAJUL ŞI IEŞIREA DIN BLOCAJ
Blocajul – o combinaţie tactică prin care un atacant

ocupă static o poziţie pe teren şi se interpune
ca obstacol pe viitorul culoar de deplasare al
jucătorului pentru a-i uşura demarcajul.
Blocajul poate fi:
⬩ interior – efectuat între apărător şi mediana terenului;
⬩ exterior – efectuat între apărător şi linia laterală a
terenului;
⬩ posterior – executat între apărător şi linia de fund a
terenului.
Se poate executa la
⬩ jucători cu minge;
⬩ jucători fără minge.
Ieşirea din blocaj – este o continuare a blocajului în

situaţia când apărătorul a efectuat schimbarea
de adversar.
⬩ se învaţă la început blocajul fără minge şi apoi cu
minge;
⬩ blocajul se învaţă împreună cu ieşirea din blocaj;
⬩ ieşirea din blocaj se va efectua printr-o pivotare
defensivă (întoarcere cu faţa spre minge, pe piciorul
dinspre coş), astfel încât apărătorul să rămână pe
planul al doilea.
Metodica învăţării şi consolidării blocajului şi ieşirii

din blocaj
⬩ Exerciţii fără minge:
 elevii răspândiţi pe tot terenul execută blocaj la un
apărător imaginar;
 pe perechi, faţă în faţă: blocaj – ieşire la blocaj;
- 114 -
⬩ Exerciţii cu minge:
 pasă – plecare pe partea opusă – blocaj – ieşire
din blocaj;
 dribling – pasă – blocaj – ieşire din blocaj –
aruncare la coş.
Variante de execuţie a blocajului:
1 2
Fig. 3.15 – Blocaj interior efectuat între apărător şi mediana terenului.
Fig. 3.16 – Blocaj exterior efectuat între apărător şi linia laterală a

terenului.
5
C
3 - 114 -
Fig. 3.17 – Blocaj posterior efectuat între apărător şi linia de fund a
terenului.
⬩ Joc 2 : 2 pe jumătate de teren;

⬩ Joc 3 : 3, 4 : 4, 5 : 5 pe tot terenul, cu temă.
PARAVANUL
Paravanul – urmăreşte ca blocajul, eliberarea unui

coechipier de marcajul apărătorului direct.
Este un gen de blocaj care se execută din mişcare, iar
demararea atacantului se realizează datorită întârzierii în
deplasare a apărătorilor care se întâlnesc faţă în faţă sau se
incomodează reciproc.
DUBLAJUL
Este acţiunea tactică prin care un jucător din atac se

plasează în apropierea jucătorului cu minge, pentru a ajuta, a
colabora.
Dublajul poate fi:
⬩ ofensiv;
⬩ defensiv.
- 115 -
3
2
Fig. 3.18 - Acţiunea de dublaj.
ATACUL ÎN SUPERIORITATE NUMERICĂ (2 : 1, 3 : 2)
Reprezintă o situaţie tactică frecventă întâlnită în

desfăşurarea jocului de baschet, în special în faza de finalizare
a contraatacului.
Fig. 3.19 – Atac 2 : 1.
B
3 A 2
Fig. 3.20 – Atac 3 : 2.

3.11. TACTICA COLECTIVĂ ELEMENTARĂ ÎN
APĂRARE
- 116 -
3.11.1. Sistematizarea tacticii elementare în apărare
repartizarea adversarilor
închiderea pătrunderilor
alunecarea
flotarea
Tactica aglomerarea
ELEMENTARĂ ÎN APĂRARE
schimbul de adversar
triunghiul de săritură
apărare în
inferioritate numerică 1 : 2, 2 : 3, 3 : 4, 4 : 5
apărare împotriva combinaţiilor în momentele fixe
Mijloacele tactice colective elementare aplicate în jocul

de apărare sunt următoarele:
⬩ Repartizarea adversarilor.
⬩ Închiderea pătrunderilor – reprezintă colaborarea,
în apărare, dintre doi jucători; aceasta se realizează
prin apropierea lor şi micşorarea distanţei dintre ei,
în scopul opririi atacantului în drumul său spre coş.
Această combinaţie foloseşte elemente de flotare
şi aglomerare.
- 117 -
⬩ Alunecarea – combinaţie tactică dintre doi apărători,
prin care un apărător îşi ajută coechipierul, creându-i
drum liber în urmărirea atacantului direct.
⬩ Flotarea – constă în retragerea unuia sau a mai
multor apărători de la adversarul lor, spre o zonă
unde acţionează un atac periculos.
⬩ Aglomerarea – constă în retragerea a doi sau mai
mulţi apărători în zona din apropierea coşului, pentru
întărirea apărării din această suprafaţă.
⬩ Schimbarea adversarului – combinaţia dintre doi
sau trei apărători folosită împotriva combinaţiilor de
blocaj şi încrucişare, efectuate de jucători în atac.
⬩ Triunghiul de săritură – este o acţiune de
colaborare între trei apărători care urmăresc la
panou şi al căror plasament formează un triunghi cu
baza spre panou, în scopul închiderii drumului
jucătorilor atacanţi care încearcă să recupereze
aruncarea la coş nereuşită.
⬩ Apărarea în inferioritate numerică:
 un apărător şi doi atacanţi, apărătorul simulează
alternativ marcajul la atacantul care a primit
mingea când aceştia şi-o pasează între ei;
 apărătorul acţionează decis numai în ultimul
moment, asupra atacantului care efectuează
aruncarea la coş;
 plasamentul trebuie să fie aproximativ pe aceeaşi
linie cu atacanţii.
Utilizare tactică:
⬩ sistemul de apărare om la om, zonă şi apărare
combinată.
A 2
- 118 - 1
1
1 3
2 4
Fig. 3.21 – Aşezare în apărare Fig. 3.22 – Apărare în inferioritate

1 contra 2 numerică 1 contra 2
3.12. TACTICA COLECTIVĂ SELECTIVĂ ÎN
ATAC
3.12.1. Sistematizarea tacticii colective de echipă, în

atac
direct cu un vârf
sistem de ataccontraatac
rapid cu 2 vârfuri
intermediar
cu 1 vârf şi 1 intermediar
cu 2 vârf şi un
intermediar
Tactica colectivă atacul în semicerc (potcoavă);

DE ECHIPĂ sistem de atac poziţional
atacul cu unu sau 2 jucători pivoţi;
atacul cu unu sau 2 jucători centri;
atac cu un jucător pivot şi centru.
aşezări ofensive în
momentele fixe ale jocului
CONTRAATACUL
- 119 -
Contraatacul reprezintă trecerea organizată, în viteză,
din apărare în atac cu scopul de a surprinde
apărarea în inferioritate numerică.
Deci contraatacul înseamnă a ataca înainte ca
apărătorul să fie organizat.
Este indicat de a forma copiilor deprinderea de a
declanşa contraatacul din orice situaţie de intrare în posesia
mingii, cum ar fi:
⬩ după coş marcat;
⬩ din intercepţie;
⬩ din recuperarea mingii la panou;
⬩ din angajare 1 / 1 şi după aruncări libere.
Fazele contraatacului:
⬩ intrarea în posesia mingii:
 declanşarea contraatacului;
⬩ desfăşurarea:
 circulaţia jucătorilor
- în linie dreaptă;
- în diagonală;
- pe culoare: lateral, centru, lateral şi centru.
 circulaţia mingii
- pase lungi la vârfuri;
- pase scurte la intermediari.
⬩ finalizarea - procedee
 cu o mână din dribling;
 cu o mână din alergare;
 cu o mână din săritură.
Reguli de bază în contraatac:
1. Demarcaj permanent;
2. Circulaţia mingii pe drumul cel mai scurt;
3. Circulaţia jucătorilor să se realizeze în adâncime iar
atacanţii să nu fie pe linie cu apărătorii;
4. Contraatacul să fie dublat de jucătorii din linia a II-a;
5. Aruncările la coş să fie executate în viteză;
- 120 -
6. Asigurarea echilibrului defensiv;
7. Conţinut:
 fizic:
- viteza de deplasare şi reacţie;
- rezistenţa în regim de viteză;
- forţă – viteză.
 tehnic:
- elemente de mişcare în teren;
- pasa de la umăr;
- pase cu pământul;
- aruncările la coş din deplasare şi săritură;
- conducerea mingii;
- structuri complexe de procedee tehnice
 tactic:
- demarcaj – pătrundere;
- urmărire – recuperare;
- atac în superioritate.
Posturile jucătorilor:
- lansator;
- intermediar;
- vârf.
Variantele contraatacului:
- cu un singur vârf;
- cu două vârfuri;
- cu un vârf şi un intermediar;
- cu două vârfuri şi cu un intermediar.
Metodica învăţării şi perfecţionării contraatacului şi

a apărării împotriva contraatacului.
Etapa condiţiilor izolate de joc
 dispozitivul în momentul intrării în posesia mingii,
stabilirea jucătorilor pe posturi;
- vârfurile de contraatac (5 şi 4);
- jucătorii intermediari (3 şi 2);
- 121 -
- posesorul mingii
4
5 3 2
1 R
Fig. 3.23 - Acţiunea de dublaj
- Exerciţiu: 5 jucători în apărare (om la om sau

zonă), joc cu „umbră”, cu circulaţie foarte activă
în poziţia fundamentală. La semnal toţi se
opresc şi vor fi precizate posturile ocupate în
acel moment de fiecare jucător în vederea
lansării contraatacului (Fig. 3.23).
 circulaţia jucătorilor pe contraatac, stabilirea
sarcinilor fiecărui post şi a circulaţiei în teren a
fiecărui jucător (fig. 3.24).
4
2
R
1
3
5
Fig. 3.24 - Acţiunea de dublaj.
 Deplasarea se va face:
- la pas;
- 122 -
- în uşoară alergare;
- în ritm concret de desfăşurare, corespunzător
condiţiilor de joc.
 Circulaţia mingii în funcţie de cea a jucătorilor,
pasa la margine, pasă pe mediana terenului,
dribling pe culoarul median al terenului (pentru
formă de contraatac cu dribling pe centrul
R 1
2
3
4
5
terenului – fig. 3.25).

Fig. 3.25
Deoarece sunt cunoscute o diversitate de forme de

desfăşurare a contraatacului, reamintim clasificarea didactică a
acestuia:
⬩ contraatacul direct:
 cu dribling, efectuat de cel care a intrat în posesia
mingii;
- 123 -
 cu pasă directă la jucătorul „vârf” de contraatac
(din acest punct de vedere, contraatacul poate fi:
cu un „vârf” sau cu două „vârfuri”)
⬩ contraatacul cu un intermediar:
 cu un jucător intermediar (fig.3.26);
 cu doi jucători intermediar (fig. 3.27).
R1
R 1
2 2
3 3
4 4
5 5
Fig. 3.26 Fig. 3.27
Exerciţii:
⬩ 5 jucători în apărare efectuează joc cu „umbra”. La
semnal profesorul – antrenor pasează fie jucătorului
aflat în mijlocul dispozitivului defensiv, fie celui aflat
pe ultimul plan al apărării. Mingea va circula de la
prinzător spre intermediarul de pe partea cea mai
apropiată de acesta, demarcat spre linia laterală a
terenului iar acesta, la rândul său, o va pasa mai
departe jucătorului „vârf” de contraatac (fig. 3.27);
- 124 -
⬩ idem cu pasă în diagonală de la jucătorul intermediar
la „vârful” de contraatac;
⬩ idem profesorul – antrenor aruncă mingea în panou,
jucătorii aflaţi în ultimul plan de apărare participă la
recuperare, după care urmează desfăşurarea
contraatacului;
⬩ idem din diferite situaţii: intercepţie, prindere la
panou, coş marcat, repunere de la linia de fund sau
laterală ca urmare a unor infracţiuni comise de
adversari.
Important este că în orice situaţie dispozitivul şi
circulaţiile jucătorilor şi ale mingii să fie păstrate cu stricteţe şi
în cadrul formei de contraatac adoptate de echipă.
Etapa condiţiilor apropiate de joc.

⬩ 5 jucători în apărare + un atacant cu mingea pe care
o aruncă la coş, după care execută:
 stânjenirea pasei intermediarului sau retragerea pe
culoarul median al terenului şi încercarea
intercepţiei;
⬩ 5 jucători în apărare + 2 atacanţi cu mingea.
⬩ apărătorii proveniţi din situaţia de atacanţi, primesc
următoarele sarcini şi vor acţiona metodic:
 la început semiactiv, fără intrare în posesia mingii,
apoi activ;
 5 jucători în apărare + 3 atacanţi;
 5 jucători în apărare + 4 atacanţi;
 5 contra 5 cu temă: apărătorii schiţează oprirea
contraatacului, atacanţii execută circulaţia de
jucători şi de minge în conformitate cu forma de
contraatac adoptată de echipă.
- 125 -
⬩ Joc 5 contra 5 cu temă şi de situaţie;
⬩ Joc de antrenament cu sarcini precise care să
favorizeze efectuarea cât mai frecventă a
contraatacului;
⬩ Joc de verificare;
⬩ Joc oficial.
Sistemul de atac în semicerc (potcoavă)

Jucătorii sunt aşezaţi în formă de semicerc la o distanţă
de aproximativ 7 – 8 m de coş. Jucătorii plasaţi pe colţurile
terenului au următoarele sarcini:
 să arunce bine la coş de pe loc şi din săritură;
 să angajeze cu uşurinţă pe pătrunzătorii din partea
opusă;
 să cunoască pătrunderile şi depăşirile;
 să participe la recuperare.
⬩ caracteristicile sistemului:
 toţi jucătorii se află departe de coş;
 datorită distanţelor mici dintre jucători mingea
poate circula uşor;
 datorită aşezării creează o zonă liberă în
apropierea coşului;
 asigură un echilibru defensiv puternic cu 2 – 3
jucători;
 recuperarea la panou este mai dificilă.
⬩ combinaţiile de bază ale sistemului – privind tactica
colectivă elementară sunt folosite combinaţiile:
 dă şi du-te;
 blocajul;
 încrucişarea;
 depăşirea.
- 126 -
Sistemul de atac cu un jucător pivot
Este cunoscut sub denumirea de „atacul 4 + 1”
dispozitivul de atac fiind alcătuit din patru pătrunzători plus un
jucător pivot. Acesta trebuie să aibă o înălţime de peste 2,0 m
să fie robust, cu calităţi fizice dezvoltate, să cunoască
procedeele tehnice caracteristice acestui post.
⬩ caracteristicile sistemului de atac:
 are în plasament un jucător sub coş şi patru
jucători în afară;
 dispozitivul de atac este format din două planuri de
atac;
 cere un jucător specializat pe post de pivot;
 atacarea spaţiului vulnerabil din apropierea coşului
este permanentă;
 atacarea coşului se poate face cu uşurinţă,
alternând aruncările de sub coş cu cele de la
semidistanţă şi distanţă.
Sistemul de atac cu doi jucători pivoţi

Este un sistem care începe să se folosească tot mai des
datorită avantajelor pe care prezintă.
Plasarea celor doi pivoţi se poate face în mai multe
feluri:
⬩ de o parte şi de alta a spaţiului de pedeapsă în
apropierea coşului;
⬩ la capetele liniei de aruncări libere;
⬩ pe aceeaşi parte a spaţiului de pedeapsă;
⬩ un pivot plasat lângă spaţiul de 3 secunde şi al doilea
pe colţ.
- 127 -
3.13. TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN
APĂRARE
3.13.1. Sistematizarea tacticii colective de echipă în

apărare
împotriva contraatacului
formă activă
⬩ forma pasivă
normală
⬩
apărare om la om pe 1 / 2 teren
⬩ agresivă pe tot terenul
⬩
Tactica colectivă ⬩ cu aglomerare cu flotare
DE ECHIPĂ
la intercepţie
(presingul)
pe tot terenul 1 – 2 – 1 – 1; 1 –
2–2–2–1–2
apărare zonă
pe 1 / 2 teren 1 – 3 – 1; 2 – 1 –
2; 1 – 2 – 2; 2 – 2
– 1; 2 – 3; 3 – 2
4 în zonă + 1 om la om;
3 în zonă + 2 om la om;
apărare combinată
2 în zonă ‚ 3 om la om;
1 zonă + 4 om la om.
Sistemul de apărare – organizarea şi coordonarea

acţiunilor individuale şi colective a tuturor
apărătorilor, în scopul formării unui grup omogen
de luptă împotriva adevărului.
- 128 -
Baschetul foloseşte trei sisteme de apărare:
om la om;
zonă;
combinată.
SISTEMUL DE APĂRARE OM LA OM:

⬩ este foarte accesibil;
⬩ sistemul de bază al jocului;
⬩ este denumit şi „apărare individuală” deoarece
fiecărui apărător i se repartizează un atacant.
Caracteristici
⬩ atenţia apărătorului este orientată în principal asupra
atacantului;
⬩ se poate aplica pe orice porţiune de teren;
⬩ are caracter activ, forţând pe adversar să joace
mingea;
⬩ acţionează pentru intrarea în posesia mingii,
aşteaptă greşelile atacantului şi le provoacă.
Reguli de bază
⬩ orice apărător trebuie să se afle tot timpul între coş şi
adversar;
⬩ fiecărui apărător i se repartizează la începutul jocului
un adversar.
Utilizare tactică:
⬩ împotriva tuturor echipelor cu jucători ce execută
foarte bine aruncări de mare precizie (distanţă,
semidistanţă);
⬩ echipelor cu pregătire tehnico-tactică scăzută.
Avantaje:
⬩ asigură supravegherea permanentă a fiecărui
atacant;
- 129 -
⬩ răspundere personală: apărătorul este apreciat
concret în funcţie de realizările atacantului;
⬩ se adaptează permanent, în funcţie de situaţia
tactică.
Dezavantaje:
⬩ consum energetic mare;
⬩ calităţi relativ egale cu ale adversarului;
⬩ întâmpină dificultăţi la execuţia combinaţiilor tactice
colective din atac;
⬩ lansarea contraatacului şi intercepţiile se realizează
mai greu.
Variante:
APĂRAREA OM LA OM NORMALĂ
⬩ este utilizată de începători şi prezintă două forme:
 pasivă – marcajul atacanţilor se realizează după
retragerea în apărare;
 activă – se apropie de apărarea om la om
agresivă, distanţa de marcaj se micşorează,
apărătorul executând lucru activ de braţe şi
picioare.
APĂRAREA OM LA OM AGRESIVĂ
⬩ marcajul atacanţilor este foarte strâns, se încearcă
⬩ se execută:
 pe 1 / 2 teren;
 pe tot terenul;
⬩ necesită o bună pregătire fizică în special rezistenţă
în regim de viteză în lucrul de braţe şi jocul de
picioare.
Utilizare tactică:
⬩ împotriva echipelor cu o slabă pregătire fizică şi
tactică;
- 130 -
⬩ atacul bazat pe combinaţii fixe, pase lungi de
contraatac;
⬩ finalul jocului, când echipa este condusă
Avantaje:
⬩ provoacă derută în ataca.
Dezavantaje:
⬩ consum energetic mare;
⬩ acumularea unui număr de greşeli personal foarte
mare.
APĂRAREA OM LA OM CU AGLOMERARE:
⬩ se realizează pe o suprafaţă de teren redusă
(5 – 6 m de coş);
⬩ a apărut datorită lipsei de eficienţă a aruncărilor şi
datorită utilizării excesive a acţiunilor pe jucătorii
înalţi, plasaţi în zona de restricţie;
⬩ apărarea este interesată de jocul de sub panou.
Utilizare tactică:
⬩ împotriva echipelor care nu folosesc aruncări de la
semidistanţă şi distanţă;
⬩ împotriva echipelor care folosesc excesiv în atac
acţiuni de pătrundere şi acţiuni pentru pivot.
APĂRAREA OM LA OM CU FLOTARE
⬩ apărarea în care se acordă ajutor coechipierului în
marcajul unui atacant foarte periculos.
Utilizare tactică:
⬩ împotriva echipelor care-şi bazează atacul pe
jucătorii pivoţi, centri valoroşi;
⬩ împotriva echipelor care nu aruncă de la distanţă şi
semidistanţă.
- 131 -
APĂRARE OM LA OM LA INTERCEPŢIE (PRESING)
⬩ varianta modernă a apărării agresive;
⬩ forma cea mai activă de apărare, având ca scop
împiedicarea circulaţiei de minge; jucătorul atacă fără
a se mai retrage în apărare.
Utilizare tactică:
⬩ temporara sau permanent în funcţie de calităţile
jucătorilor (rezistenţă în regim de viteză, acţiuni
tehnico-tactice foarte bine însuşite, viteză de reacţie,
combativitate);
⬩ împotriva echipelor cu o pregătire fizică şi tehnico-
tactică redusă;
⬩ împotriva atacului bazat pe combinaţii;
⬩ împotriva lansării contraatacului.
Avantaje:
⬩ creează panică şi dezechilibru în atac;
⬩ spectaculozitate;
⬩ cea mai incomodă formă de apărare.
Dezavantaje:
⬩ consum energetic foarte mare;
⬩ este necesar un lot de jucători, apropiaţi valoric;
⬩ apărare pretenţioasă, solicitând o foarte bună
colaborare.
SISTEM DE APĂRARE ZONĂ

Reprezintă apărarea colectivă ce se desfăşoară pe un
spaţiu limitat în faţa coşului, în care apărătorii sunt aşezaţi
într-un dispozitiv special fiecare având sarcina de a
supraveghea o anumită porţiune de teren, dinainte stabilită,
marcând atacantul care apare în zona sa.
Caracteristici:
⬩ apărătorul urmăreşte în principal mingea şi jucătorul
cu minge;
- 132 -
⬩ apărătorii sunt aşezaţi într-un dispozitiv precis;
⬩ deplasarea întregi apărări se face în funcţie de locul
mingii şi circulaţia ei;
⬩ apărarea este organizată în momentul când cei cinci
apărători au reuşit să formeze dispozitivul în apărare;
⬩ apărarea în zonă prezintă suprafeţe vulnerabile;
⬩ apărarea se caracterizează prin răspundere
colectivă, greşelile comise de un apărător sunt
reparate destul de uşor de ceilalţi jucători;
⬩ cere o gândire tactică avansată.
Reguli de bază:
⬩ atenţia apărătorilor orientată spre circulaţia mingii;
⬩ deplasarea apărătorilor în zonă este determinată de
circulaţia mingii;
⬩ retragerea în zonă să se facă foarte rapid;
⬩ întrajutorarea;
⬩ vorbirea în apărare.
Variantele apărării în zonă
În cadrul apărării în zonă, apărătorii pot fi aşezaţi în
dispozitiv de 2 sau 3 linii. Aceste variante sunt:
2–3 2–1–2 1–2–2

3–2 2–2–1 1–3-1
(numerotarea începe de la linia de centru către stânga)
Utilizare tactică:
⬩ echipele au atac exclusiv pe combinaţii şi nu execută
aruncări de la distanţă şi semidistanţă;
⬩ echipele care dispun de jucători înalţi, pentru
asigurarea recuperării defensive.
Avantaje:
⬩ obligă atacul să realizeze aruncări de la distanţă şi
semidistanţă;
⬩ recuperare cu ajutorul triunghiului de săritură;
- 133 -
⬩ declanşarea contraatacului;
⬩ intercepţii.
Dezavantaje:
⬩ se aplică pe o porţiune limitată de teren;
⬩ vulnerabilitate împotriva contraatacului.
SISTEMUL DE APĂRARE COMBINATĂ

Acest sistem de apărare foloseşte şi reguli de bază ale
apărării în zonă împotriva unor mişcări active ale atacului
(circulaţie rapidă, blocaje, paravane, pătrunderi individuale) dar
şi elementele şi regulile de bază ale apărării om la om împotriva
aruncărilor precise de la distanţă şi semidistanţă, în marcajul
unor atacanţi foarte buni tehnicieni.
Atacul împotriva apărării om la om

Echipele din atac, trebuie să ţină seama de următoarele
indicaţii atunci când atacă o apărare om la om:
⬩ circulaţia jucătorilor trebuie să fie ofensivă, rapidă,
continuă;
⬩ circulaţia jucătorilor trebuie să dezaglomereze spaţiul
din apropierea coşului;
⬩ pătrunderile să se efectueze prin centru şi apoi să se
continue către colţurile terenului;
⬩ circulaţia mingii să fie în concordanţă cu circulaţia
jucătorilor. Sistemul de apărare om la om poate fi
atacat prin două forme:
 atacul rapid – contraatacul;
 atacul propriu-zis.
Atacul poziţional:
⬩ atacul în potcoavă;
⬩ atacul cu 1 sau 2 pivoţi;
⬩ atacul cu 1 sau 2 centri;
⬩ atacul cu pivot şi centru.
- 134 -
Metodica învăţării şi perfecţionării sistemului de atac
în potcoavă şi a sistemului de apărare om la om
Metodica învăţării şi perfecţionării sistemelor prevede
analizarea în acelaşi timp atât a atacului cât şi a apărării.
Etapa condiţiilor izolate de joc:

Pentru atac:
⬩ aşezarea în posturi;
⬩ învăţarea aşezării în dispozitiv şi a sarcinilor pe
posturi;
⬩ învăţarea circulaţiei de jucători:
 individuală;
 colectivă;
⬩ învăţarea circulaţiei de minge:
 fără circulaţie de jucători;
 circulaţii de minge cu variaţii de ritm;
 schimbarea direcţiei de circulaţie a mingii;
⬩ asamblarea circulaţiei de jucători cu circulaţia mingii
– învăţarea trecerii din apărare în atac fără minge –
acelaşi exerciţiu cu minge.
Pentru apărare:
⬩ repetarea marcajului normal în apărarea om la om:
 aşezarea între adversar şi coş;
 aşezarea pe linia ce leagă adversarul de coş;
 aşezarea la o distanţă de adversar în funcţie de
periculozitatea acestuia.
Etapa condiţiilor apropiate de joc:

⬩ apariţia adversarului determină învăţarea şi
perfecţionarea concomitentă a atacului şi a apărării;
⬩ exerciţii de atac şi apărare 5 la 5 pe tot terenul şi pe
jumătate din teren cu şi fără minge.
- 135 -
Etapa condiţiilor de joc:
⬩ joc de şcoală 5 la 5 pe 1 – 2 teren, cu temă şi în
funcţie de situaţie;
⬩ joc de şcoală 5 la 5 pe tot terenul, cu temă şi de
situaţie;
⬩ joc de verificare;
⬩ joc competiţional.
Metodica învăţării şi perfecţionării sistemului de atac
2 – 1 – 2 (cu jucător centru) şi a sistemului de apărare om la
om, normal
Atacul:
Aşezarea în dispozitivul de atac 2 – 1 – 2 şi a sarcinilor
pe posturi (fig. 3.28 a): pentru jucătorii extremă 3 şi 4
recuperarea ofensivă, încrucişarea cu jucătorul centru, „dă şi
du-te” cu fundaşul de pe aceeaşi parte sau cu jucătorul centru
pentru jucătorii fundaşi 1 şi 2, pătrunderea şi depăşirea, „dă şi
du-te” cu extrema pe aceeaşi parte, încrucişarea simplă sau
dublă, echilibru defensiv; jucătorul centru 5 distribuie mingi
celorlalţi coechipieri, finalizează de la linia de aruncări libere,
recuperează ofensiv, este jucătorul care acţionează cu spatele
la coş şi de aceea trebuie să dispună de un bagaj variat de
procedee tehnice şi acţiuni tactice individuale.
⬩ Învăţarea circulaţiei de jucători (fig. 3.28 b)
 circulaţia individuală ofensivă şi de compensaţie;
 circulaţia colectivă.
3 4 3 4
5 5
1 2 1 2
a)
b)
Aşezarea în dispozitivul de atac Circulaţie de jucători
2 – 1 – 2.
Fig. 3.28
- 136 -
3 4
1 2
Fig. 3.29 – Învăţarea circulaţiei de minge separat de

cea de jucători.
⬩ învăţarea circulaţiei de minge separat de cea de

jucători (fig. 3.29);
 se va pune accent pe transmiterea mingii din om în
om, maximum peste un plan al apărării, fără
depăşirea mai multor planuri şi fără a traversa
zona de apărare.
Exerciţiile desfăşurate în acest sens vor urmări:
 variaţii de ritm în circulaţia mingii;
 schimbări frecvente a direcţiei de circulaţie a
mingii;
 asamblarea circulaţiei de jucători, cu circulaţia
mingii la începători se va urmări ca circulaţia
mingii să fie mai lentă;
 fiecare atacant va reţine mingea până la
reglementarea circulaţiei de jucători.
⬩ Învăţarea trecerii din apărare în atac
Exerciţii:
 din zona de apărare, 5 jucători fără minge vor face
trecerea din apărare în atac. Se vor stabili sarcinile
pe jucători în funcţie de planul în care se găsesc în
apărare:
- 137 -
- primul plan: jucătorii vor ocupa posturile de
extremă;
- planul al doilea: ocupă postul de jucător centru;
- planul al treilea: ocupă posturile de fundaşi.
 acelaşi exerciţiu şi cu circulaţie de minge (trecerea
mingii în atac se va face la început lent, pentru ca
jucătorii să poată să-şi ocupe corespunzător
dispozitivul de atac).
Apărarea.
Repetarea marcajului normal în apărarea om la om:
 aşezarea între adversar şi coş;
 aşezarea pe linia imaginară care leagă adversarul
cu coşul;
 aşezarea la o distanţă de adversar în funcţie de
periculozitatea acestuia.
⬩ Învăţarea retragerii din atac în apărare:
 5 jucători în dispozitivul de atac 2 – 1 – 2, fără
minge, la semnal, presupun prinderea mingii.
Retragerea în apărare se va face conform
sarcinilor stabilite;
 retragerea atacanţilor (fundaşilor) din ultimul plan
al atacului:
- cu un jucător în apărarea coşului;
- cu doi jucători pe planurile şi culoare diferite;
- cu trei jucători, formarea unui triunghi de
apărare a coşului;
 retragerea grupată (într-o zonă apropiată coşului)
a tuturor apărătorilor;
 organizarea apărării (repartizarea la fiecare
atacant).

Atacul.
- 138 -
⬩ exerciţiul 5 contra 5 pe jumătate de teren, fără
minge: aşezare în dispozitiv, circulaţie de jucători
(ofensiva de compensaţie şi colectivă);
⬩ exerciţiu 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu minge;
⬩ idem dar cu circulaţia de minge fără finalizare;
⬩ idem ca exerciţiul anterior, în plus, cu angajarea
jucătorului pătrunzător (introducerea combinaţiei de
„dă şi du-te”;
⬩ aceleaşi teme din exerciţiile anterioare şi cu
finalizare.
Apărarea.
⬩ exerciţiu 5 contra 5 pe jumătate de teren, fără minge;
marcajul jucătorului fără minge, respectând regulile
de plasament;
⬩ exerciţiu 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu minge;
⬩ idem urmărindu-se şi acţiunea de întrajutorare în
apărare;
⬩ marcaj fără intrare în posesia mingii, cu întrajutorare
şi închiderea culoarelor de pătrundere; apărarea
normală om la om;
Notă: toate exerciţiile desfăşurate până acum vor avea
sarcini în cazul pierderii mingii, aceeaşi echipă va
beneficia de un nou atac. Schimbarea jucătorilor din
atac în apărare şi invers ca fi determinată de către
profesorul – antrenor.
⬩ exerciţiu 5 contra 5 pe tot terenul, cu minge:
perfecţionarea pentru atac, a trecerii din apărare în
atac iar pentru apărare a trecerii din atac în apărare.

⬩ joc de şcoală 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu
temă şi de situaţie;
⬩ joc de şcoală 5 contra 5 pe tot terenul, cu temă şi de
situaţie;
- 139 -
Metodica învăţării şi perfecţionării sistemului de

apărare în zona 2 – 1 – 2.
⬩ aşezarea în dispozitivul de apărare 2 – 1 – 2 (fig. 3.30);
4 3
2 1
Fig. 3.30
 doi fundaşi 3 şi 4 cu statură mare, buni
recuperatori;
 un jucător centru 5 înalt, care dublează permanent
deplasările celorlalţi apărători şi coordonează
întreaga activitate defensivă, bun recuperator;
 două extreme agresive şi de mare mobilitate
(1 şi 2);
⬩ aliniamentul apărătorului şi a suprafeţelor vulnerabile
ale zonei 2 – 1 – 2 (fig. 3.31);
⬩ circulaţia apărătorilor în cadrul zonei 2 – 1 – 2 (fig. 3.32)
4 3 4 3
5
5
2 1 2 1
- 140 -
Fig. 3.31 Fig. 3.32
Exerciţii:
 pe jumătate de teren, cei 5 apărători sunt plasaţi în
apărare în cele cinci subzone ale apărării în zona
2 – 1 – 2. profesorul – antrenor în posesia mingii,
driblează către colţurile terenului şi în adâncime
către subzonele fiecărui apărător, apoi prin
„culoarele” vulnerabile dintre apărători, corectând
în permanenţă deplasările apărătorului în vederea
asigurării dublajelor şi acoperirii suprafeţelor
vulnerabile (fig. 3.33).
3 2
1 P
Fig. 3.33 Fig. 3.34

⬩ se introduc treptat 1, 2 apoi 3 atacanţi care, dirijaţi,
execută circulaţie de minge în afara zonei (fig. 3.34);
⬩ idem şi cu circulaţie de minge şi de jucători atacanţi
(fig. 3.35).
5
2
3
4
Fig. 3.35
- 141 -
⬩ 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu minge;
Atacul
⬩ aruncări la coş la semidistanţă;
⬩ pătrunderi în zonele vulnerabile ale zonei;
⬩ realizarea „depăşirii numerice”.
Apărarea
⬩ apărarea la atacanţii care pregătesc aruncarea la coş;
⬩ deplasări în funcţie de locul mingii, închiderea
culoarelor de pătrundere;
⬩ dirijarea verbală a apărării şi modificării teritoriale ale
zonei în funcţie de locul mingii.
Notă: Schimbarea apărării cu atacul se face la dispoziţia
profesorului. 5 contra 5 pe tot terenul: perfecţionarea pentru
atac a trecerii din apărare în atac, iar pentru apărare trecerea
din atac în apărare.
Atacul
⬩ câştigarea mingii;
⬩ trecerea din apărare în atac (circulaţia jucătorilor şi a
mingii);
⬩ pregătirea atacului şi a combinaţiilor tactice prin
circulaţiile de jucători şi minge;
⬩ realizarea finalizării.
Apărarea
⬩ pierderea posesiei mingii şi retragerea din atac în
apărare;
⬩ retragerea grupată a celor cinci jucători;
⬩ organizarea apărării;
⬩ apărarea împotriva atacului şi lupta pentru câştigarea
mingii.

⬩ joc de şcoală 5 contra 5 pe jumătate de teren cu
temă şi cu situaţie;
⬩ joc de şcoală 5 contra 5 pe tot terenul cu temă şi de
situaţie;
- 142 -
- 143 -
Rezumat
Acest capitol a urmărit prezentarea teoretică a noţiunii

de „tactică” (componente, caracteristici, baze generale).
Pentru a facilita înţelegerea acesteia s-a prezentat
sistematic conţinutul tacticii, cu toate cele 3 componente
(individuală, colectivă, colectivă de echipă), precum şi traseul
metodic de învăţare şi consolidare pentru fiecare mijloc specific
atacului sau apărării.
Concluzii
În sfera tacticii se întreprind atât sinteze teoretice,

concretizate în ideile ce reflectă evoluţia sportivilor) cât şi
acţiuni practice reflectate în structurile de exerciţii construite
pentru abordarea competiţiei la un înalt nivel.
Pregătirea tactică are un caracter de sinteză, este
„busola tuturor sportivilor” şi oglinda pregătirii celorlalte
componente (pregătirea fizică, tehnică, teoretică, psihologică) în
condiţii de întrecere.
Teste de evaluare
Întocmiţi un referat la alegere din următoarele teme:

⬩ Tactica în atac: principii, faze, sisteme, mijloace de
realizare.
⬩ Tactica în apărare: principii, faze, sisteme, mijloace
de realizare.
- 144 -
CAPITOLUL 4.
BASCHETUL ÎN ŞCOALĂ
4.1. CONSIDERAŢII GENERALE
Jocul de baschet alături de atletism, gimnastică şi

celelalte jocuri sportive, contribuie la realizarea obiectivelor
instructiv educative ale educaţiei fizice în şcoală.
Prin mijloacele sale specifice exercită influenţe multiple
asupra organismului şi personalităţii elevilor, numai dacă
metodica predării acestui joc se realizează corespunzător. În
stabilirea metodicii de predare trebuie să se pornească de la
ideea potrivit căreia la rezolvarea sarcinilor educaţiei fizice
şcolare contribuie jocul bilateral cu fazele acestuia şi nu
exersarea analitică a procedeelor tehnice care-l compun.
Baschetul practicat în şcoală, trebuie să se bazeze pe
structuri tehnico-tactice simple, accesibile elevilor, şi în strânsă
legătură cu particularităţile morfo-funcţionale ale acestora.
Pentru determinarea unităţilor de învăţare care vor fi
predate şi în proiectarea, stabilirea numărului de lecţii,
detalierea conţinuturilor, precizarea obiectivelor de referinţă şi
tipurile de activităţi de învăţare, profesorul de educaţie fizică din
gimnaziu trebuie să abordeze diferit instruirea elevilor din clasa
a V-a şi a VI-a faţă de clasele a VII-a, a VIII-a şi a IX-a.
La clasa a V-a şi a VI-a prin unităţile de învăţare
stabilite conform programei, profesorul va urmări omogenizarea
nivelului de instruire a clasei la disciplina baschet, recuperarea
rămânerii în urma şi pregătirea elevilor prin parcurgerea tuturor
categoriilor de conţinuturi. Astfel va facilita în final opţiunea
privind alegerea baschetului în clasele mai mari.
În programele şcolare elaborate de M.E.C. este bine
eşalonat conţinutul jocului de baschet pe clase. Iniţierea în jocul
baschet nu poate fi concepută fără existenţa unei baze
materiale minimale. Spre deosebire de atletism şi gimnastică
unde programa şcolară prevede obligativitatea predării acestora
în şcoală, jocurile sportive au un caracter opţional.
- 145 -
Conceptul de model privind orientările şi tendinţele
actuale ale predării jocului de baschet, impun organizarea şi
planificarea riguroasă a următorului flux tehnologic  iniţiere,
învăţare, consolidare, în vederea pregătirii eşalonului de bază a
sportului de performanţă.
Baschetul poate fi predat la nivel şcolar sub următoarele
forme:
⬩ lecţia de educaţie fizică;
⬩ lecţia de activităţi sportive (cercul sportiv).
Programele şcolare prevăd:
⬩ obiective cadru;
⬩ obiective de referinţă;
⬩ conţinuturi (mijloace);
⬩ probe de evaluare;
⬩ indicaţii metodice.
Referitor la conţinut, jocul de baschet practicat în şcoală
urmăreşte:
 PREGĂTIRE FIZICĂ
1. Viteza de reacţie şi execuţie
 la stimuli vizuali;
 la stimuli auditivi;
 în acţiuni motrice singulare;
 în relaţie cu partener şi adversar;
- viteza de deplasare;
 pe direcţie rectilinie;
 cu schimbare de direcţie şi manevrarea mingii;
 în regim de îndemânare
2. Îndemânare
 efectuarea acţiunilor tehnice cu mingea în regim
de coordonare şi ambidextrie;
 îndemânare specifică în acţiuni de atac, în
cooperare cu partenerii;
 îndemânare specifică în regim de viteză,
manifestată în relaţia 1 x 1.
- 146 -
3. Forţa:
 forţă segmentară;
 forţă explozivă (detentă)
 forţă în regim de rezistenţă
4. Rezistenţa:
 rezistenţa cardio-respiratorie la eforturi în regim
aerob;
 rezistenţă în regim de viteză;
 rezistenţă specifică jocului de apărare şi acţiunii de
contraatac.
 PREGĂTIRE TEHNICO-TACTICĂ
1. Procedee tehnice şi acţiuni tactice folosite în atac:
 pasarea mingii cu una şi cu două mâini de la piept
şi cu pământul din deplasare;
 oprirea şi pivotarea în prezenţa unui adversar;
 dribling cu intensităţi variabile, cu schimbare de
direcţie, fente de privire şi de cap urmate de
aruncări la coş (procedeu de alergare sau adecvat
situaţiei respective);
 aruncarea la coş din dribling, alergare şi săritură;
 demarcajul – intrarea în posesia mingii – depăşirea
sau pătrunderea în funcţie de situaţie;
 contraatac cu 1 – 2 vârfuri;
 recuperarea sub panou;
 sistemul de atac în semicerc şi cu un jucător pivot.
2. Procedee tehnice şi acţiuni tactice folosite în
apărare:
 deplasări specifice jocului de apărare cu lucrul
braţelor;
 marcajul normal şi agresiv;
 intercepţia;
 urmărirea la panou;
 sistemul de apărare om la om.
3. Joc bilateral: 2 x 2; 3 x 3; 4 x 4; 5 x 5, cu temă şi sub
formă de întrecere.
- 147 -
 PREGĂTIRE TEORETICĂ
 regulamentul oficial al jocului de baschet;
 echipe şi sportivi reprezentativi pe plan local,
naţional şi internaţional;
 parametri de efort şi tehnicile elementare de
determinare a acestora.
 PREGĂTIRE PSIHOLOGICĂ
 pregătirea intelectuală (atenţie, percepţie, gândire,
decizie);
 pregătirea afectivă (echilibru emoţional);
 pregătirea volitivă (calităţi de voinţă);
 formarea personalităţii şi dezvoltarea autoreglării.
4.2. OBIECTIVELE JOCULUI DE BASCHET

ÎN ŞCOALĂ
CLASELE I – IV
⬩ formarea deprinderii de aruncare, prindere şi
conducere a mingii cu aplicabilitate în exerciţii
organizate sub formă de joc şi întrecere.
CLASELE (V – VI) – IX – primul an de instruire
⬩ asimilarea elementelor şi procedeelor tehnice
fundamentale în atac – apărare cu aplicabilitate în
joc cu efectiv redus şi reguli simplificate.
CLASELE (VII – VIII) – X, XI, XII – al doilea an de
instruire
⬩ capacitatea de integrare a cunoştinţelor şi
deprinderilor motrice specifice în
organizarea şi
practicarea competiţională (necompetiţională) a
jocului de baschet  joc bilateral 5 : 5.
- 148 -
4.2.1. Baschetul în învăţământul primar
În ciclul primar educaţia fizică se situează, ca disciplină

a planului de învăţământ, printre obiectele primordiale, având în
vedere rolul ei în: dezvoltarea fizică generală, a stării de
sănătate, înzestrarea elevilor cu deprinderi, priceperi, calităţi,
cunoştinţe elementare, pe care le vor utiliza pe parcursul tuturor
ciclurilor de învăţământ. Trebuie specificat că aici la clasele mici
se pun bazele sportului de performanţă.
Practica a demonstrat că jocul de baschet se poate
preda sub forma unor elemente şi procedee tehnice simple de la
cea mai fragedă vârstă (aproximativ 9 – 10 ani).
Obiective instructiv-educative
⬩ învăţarea exerciţiilor din „şcoala mingii”;
⬩ învăţarea elementelor şi procedeelor tehnice de bază
ale jocului;
⬩ consolidarea elementelor şi procedeelor tehnice
însuşite prin jocuri de mişcare şi pregătitoare.
Conţinut:
⬩ ţinerea, prinderea şi pasarea mingii de pe loc şi din
deplasare cu o mână şi cu două mâini;
⬩ conducerea mingii prin rostogolire cu mâna dreaptă
şi stângă, simultan sau alternativ;
⬩ dribling de pe loc, din mers şi din alergare cu mâna
dreaptă sau stângă;
⬩ jocuri de mişcare (cl. I – IV):
 mingea zburătoare;
 ştafeta pe perechi;
 păsările călătoare;
 ştafeta pe numere.
⬩ Jocuri pregătitoare (cl. III – IV)
 cursa pe numere;
 leapşa în trei jucători;
- 149 -
 aruncă la ţintă;
 cine totalizează mai multe pase;
 huştiuluc.

⬩ exerciţiile pentru însuşirea elementelor şi
procedeelor simple, se vor preda sub formă de joc şi
întrecere;
⬩ se utilizează:
 structuri de exerciţii pentru formarea unor
deprinderi şi priceperi motrice de bază;
 exerciţii, formaţii pentru formarea deprinderilor
specializate, pase (în semicerc, cerc, linie,
triunghi, pătrat), dribling (diferite variante);
⬩ structuri:
 prindere – oprire – pasă – deplasare
 dribling – oprire – pasă
 dribling – pasă – deplasare
 prindere – aruncare – urmărire.
⬩ predarea elementelor şi procedeelor tehnice
presupune selectarea mijloacelor şi dozarea
efortului; perioadele de lucru vor fi scurte, cu pauze
între repetări;
⬩ se vor schimba permanent formaţiile pentru
menţinerea atenţiei.
4.2.2. Baschetul în învăţământul gimnazial
Perioada ciclului gimnazial (clasele V – VIII) constituie

cea mai importantă verigă a educaţiei fizice şi sportive şcolare,
deoarece se pun bazele pregătirii fizice şi tehnice multilaterale,
ceea ce presupune educarea la un anumit nivel a tuturor
calităţilor motrice şi înzestrarea elevilor cu un bogat bagaj
motric privind deprinderile de mişcare.
Pentru jocul de baschet, aceasta este prima etapă a
învăţării propriu-zise, etapă în care sunt programate elementele
- 150 -
tehnico-tactice fundamentale cele mai simple şi mai accesibile.
Pe baza acestora se poate juca baschet la două coşuri dar, cu
regulament şi conţinut tehnico-tactic simplificat.
CLASA A V-A
OBIECTIVE INSTRUCTIV-EDUCATIVE
⬩ Învăţarea procedeelor tehnice fără minge de atac, şi
de apărare;
⬩ Învăţarea procedeelor tehnice cu minge: driblingul,
oprire într-un timp, pivotarea prin păşire, aruncare la
coş de pe loc, aruncare la coş din dribling, pasa cu
două mâini de la piept.
⬩ Învăţarea acţiunilor tactice individuale: demarcaj,
marcaj agresiv. Învăţarea noţiunilor de regulament şi
aplicarea lor şi a elementelor tehnico-tactice învăţate
în joc cu efectiv redus şi joc bilateral (5 x 5 pe tot
terenul).
CONŢINUT
⬩ Procedee tehnice de atac („jocul cu minge”)
 ţinerea, prinderea, protecţia şi pasarea mingii cu
două mâini de la piept, pasa cu pământul, de pe
loc şi urmată de deplasare;
 oprire într-un timp;
 pivotare prin păşire;
 aruncare la coş cu o mână de pe loc (băieţi) şi cu
două mâini de la piept (fete), aruncare la coş din
dribling;
 dribling cu mâna dreaptă şi stângă de pe loc şi din
deplasare, cu ocolire de obstacole, cu variaţii de
ritm cu piruete.
⬩ Procedee tehnice fără minge
 schimbare de direcţie;
 săriturile cu desprindere
- de pe loc;
- 151 -
- din deplasare.
⬩ Procedee tehnice de apărare
 poziţia fundamentală;
 deplasare cu paşi adăugaţi înainte, lateral, înapoi;
 lucrul de braţe şi jocul de picioare.
⬩ Acţiuni tactice individuale
 În atac: demarcaj şi depăşire;
 În apărare: marcaj agresiv.
⬩ Joc de baschet
 3 x 3, 4 x 4 pe 1 / 2 teren;
 5 x 5 pe tot terenul.
⬩ Regulament
 Regula paşilor;
 Regula dublu dribling;
 Angajare între doi;
 Greşeală personală;
 Repunerea mingii din afara terenului.
⬩ Probe şi criterii de evaluare
Evaluarea se realizează cu note de la 1 la 10.
 execuţia de procedee tehnice izolate (la alegere);
 structura: dribling – oprire – pivotare – pasă cu
două mâini de la piept – primire – aruncare la coş
de pe loc;
 joc bilateral 2 x 2 la un panou.
CLASA A VI-A
⬩ consolidarea procedeelor tehnice de atac fără minge
şi cu minge în structuri;
⬩ consolidarea procedeelor tehnice de apărare;
⬩ învăţarea aruncării la coş din alergare, a paselor cu
două mâini de la piept din alergare şi a pivotării prin
întoarcere;
- 152 -
⬩ învăţarea acţiunilor tactice individuale (demarcaj,
depăşire, marcaj, în joc cu efectiv redus, pe 1 / 2
teren;
⬩ formarea capacităţii de aplicare a regulamentului în
joc bilateral 5 x 5 pe 1 / 2 teren şi pe tot terenul.
CONŢINUT
⬩ Procedeele tehnice de atac
 dribling cu mâna dreaptă şi stângă, de pe loc, din
mers şi din alergare, cu ocoliri zigzag, cu piruetă,
cu trecerea mingii pe la spate;
 aruncarea la coş cu o mână de pe loc, din dribling
şi din alergare;
 prinderea şi pasarea mingii cu două mâini de la
piept, pasa cu pământul, cu două mâini de
deasupra capului, pasa cu o mână de la umăr,
urmate de deplasare;
 pasa din alergare;
 oprirea într-un timp;
 pivotarea prin întoarcere.
⬩ Procedee tehnice de apărare
 poziţia fundamentală;
 deplasarea cu paşi adăugaţi înainte, înapoi,
bilateral, lucrul de braţe şi jocul de picioare;
 sărituri de pe loc şi din deplasare.
 în atac: demarcajul şi depăşirea;
 în apărare: marcajul agresiv.
⬩ Joc cu temă
 3 x 3, 4 x 4, 5 x 5 pe 1 / 2 teren şi pe tot terenul.
⬩ Regulament
 regula paşilor;
 regula dublu dribling;
 angajarea în doi;
 repunerea mingii din afara terenului;
- 153 -
 aşezarea la aruncările libere;
 regulile de 3”, 5”;
 greşeala personală.
 execuţia unor procedee tehnice izolate – la
alegere;
 structura: ieşire la minge – prindere – oprire –
pivotare – pasă cu pământul – primire – aruncare
la coş din dribling;
 joc 3 x 3 la un panou.
CLASA A VII-A
⬩ consolidarea elementelor şi procedeelor tehnico-
tactice însuşite în structuri;
⬩ învăţarea pasei cu o mână de la umăr, cu o mână din
dribling şi pasa cu o mână pe la spate;
⬩ învăţarea acţiunii tactice individuale: pătrunderea;
jocul bilateral 5 x 5 pe tot terenul.
CONŢINUT
 dribling cu mâna dreaptă, stângă, de pe loc, din
mers şi din alergare, cu ocolire, zigzag, piruetă;
piept, cu pământul, de deasupra capului, cu o
mână de la umăr, urmate de deplasare;
 pase din alergare;
 pivotare prin întoarcere;
 aruncare la coş cu o mână de pe loc şi din dribling;
 aruncare la coş din alergare.
- 154 -
 în atac: demarcajul, pătrunderea şi depăşirea;
 în apărare: marcajul normal, marcajul agresiv.
⬩ Joc cu temă
⬩ Regulament
 angajarea între doi;
 valoarea coşului;
 execuţia unor procedee tehnice izolate;
 structura: dribling – oprire – pasa – alergare –
prindere – aruncare la coş din alergare;
CLASA A VIII-A
⬩ consolidarea elementelor şi procedeelor tehnice şi a
acţiunilor tactice individuale însuşite anterior;
⬩ învăţarea aruncării la coş din săritură;
⬩ învăţarea acţiunii tactice individuale: marcaj agresiv
şi la intercepţie;
⬩ învăţarea acţiunii tactice colective: dă şi du-te;
condiţiile de joc;
⬩ formarea deprinderilor de auto-organizare şi auto-
arbitraj.
- 155 -
CONŢINUT
 dribling cu mâna dreaptă şi stângă, schimbări de
direcţie;
piept, cu pământul pasă de deasupra capului, cu o
 pivotare prin întoarcere;
 aruncarea la coş cu o mână de pe loc şi din
dribling;
 aruncare la coş din alergare;
 aruncare la coş din săritură.
 în atac: pătrunderea şi depăşirea;
 în apărare: marcajul normal şi marcajul agresiv.
⬩ Acţiuni tactice colective
 în atac: dă şi du-te;
⬩ Joc cu temă
⬩ Regulament
 angajare între doi;
 valoarea coşului;
 regulile de 3”, 5”, 8”, 24”;
- 156 -
 structură: pase în trei din alergare cu schimb de
locuri (criss-cross) şi aruncare la coş din dribling
sau la alergare;
 joc 3 x 3 pe tot terenul.
4.2.3. Baschetul în învăţământul liceal
Educaţia fizică în învăţământul liceal, reprezintă o etapă

de pregătire superioară a tinerilor. Astfel sarcinile pe linia jocului
de baschet, capătă un caracter mai specializat – adică
realizarea unor competente specifice, derivate din competenţele
generale ale ciclului gimnazial  consolidarea elementelor şi
procedeelor tehnico-tactice, dar şi învăţarea de noi procedee şi
acţiuni tactice, necesare aplicării lor într-un joc tot mai complex.
CLASA A IX-A
⬩ Învăţarea procedeelor tehnice de atac fără minge şi
cu minge, oprirea într-un timp, pivotarea prin păşire
şi întoarcere, pasa cu două mâini de la piept, cu o
mână de la umăr de pe loc şi din deplasare,
driblingul, aruncarea la coş din dribling şi din
săritură;
⬩ Consolidarea procedeelor tehnice de apărare;
⬩ Învăţarea acţiunilor tactice individuale de atac:
demarcajul, depăşirea, recuperarea ofensivă şi
marcajul normal;
⬩ Formarea capacităţii de aplicare a procedeelor
tehnico-tactice învăţate în joc cu efectiv redus şi
reguli simplificate 3 x 3, 4 x 4 şi în joc bilateral 5 x 5;
⬩ Învăţarea noţiunilor de regulament.
- 157 -
CONŢINUT
 dribling de pe loc, din mers şi din alergare, cu
ocolire, piruetă, zigzag, execuţie cu mâna dreaptă
şi stângă;
 aruncarea la coş cu o mână de pe loc şi din
dribling;
 aruncarea la coş din săritură;
piept, pasa cu pământul, cu două mâini de
deasupra capului, cu o mână de la umăr, urmate
de deplasare;
 pivotare prin întoarcere.
 în atac: demarcajul, depăşirea şi pătrunderea;
 în apărare: marcajul normal.
⬩ Joc cu temă
⬩ Regulament
 regula dublului dribling;
 angajarea între doi;
 repunere din afara terenului;
 greşeala personală şi tehnică;
 regulile de 3, 5 şi 8 secunde;
 structura: dribling – oprire – pivotare – pasă –
prindere – dribling – aruncare la coş din dribling;
Notarea se realizează cu note de la 1 la 10.
- 158 -
CLASA A X-A
⬩ Consolidarea procedeelor tehnice de atac şi apărare
în structuri;
⬩ Consolidarea aruncărilor la coş din alergare şi
săritură;
⬩ Învăţarea acţiunii tactice colective: dă şi du-te,
încrucişare simplă;
⬩ Învăţarea noţiunilor despre contraatac şi de apărare
împotriva contraatacului;
⬩ Formarea deprinderilor de autoorganizare şi
autoconducere a jocului bilateral cu respectarea
principalelor reguli.
CONŢINUT
 dribling – variante;
 aruncarea la coş cu o mână de pe loc, din dribling,
şi săritură;
piept, pasa cu pământul, pasa cu două mâini de
deasupra capului, pasa cu o mână de la umăr,
urmate de deplasare;
 pivotare prin întoarcere.
 în atac: demarcajul, depăşirea şi pătrunderea;
 în apărare: marcajul normal, agresiv şi la
intercepţie.
 în atac: dă şi du-te, încrucişare simplă.
⬩ Acţiuni tactice colective de echipă
 în atac: contraatacul.
- 159 -
⬩ Joc cu temă
⬩ Regulament
Abateri:
 paşi, dublu dribling, angajare între doi, repunerea
mingii din afara terenului, regulile 3, 5 şi 8
secunde;
Greşeli:
 personală, tehnică.
 structura: pasă – alergare – prindere – aruncare la
coş din alergare;
CLASA A XI-A
⬩ Consolidarea procedeelor tehnice de atac şi apărare
în structuri de exerciţii pe tot terenul şi în relaţii de
adversitate;
⬩ Consolidarea aruncărilor învăţate;
⬩ Consolidarea contraatacului, a atacului în
superioritate numerică şi apărare în inferioritate
numerică (2 x 1, 3 x 2, 1 x 2, 2 x 3);
⬩ Învăţarea apărării agresive pe 1 / 2 teren şi pe tot
terenul;
- 160 -
CONŢINUT
 dribling cu schimbări de direcţie, piruetă, cu
trecerea mingii pe la spate, execuţie cu mâna
dreaptă şi stângă;
 aruncare la coş cu o mână de pe loc, aruncare la
coş din alergare, din dribling, din săritură;
 pasarea mingii cu două mâini de la piept, pasa cu
pământul, pasa de deasupra capului, pasa cu o
 pivotarea prin întoarcere şi păşire.
 în atac: demarcajul, depăşirea şi pătrunderea,
urmărirea mingii;
 în apărare: marcajul normal, agresiv şi
recuperarea defensivă.
 în atac: dă şi du-te, încrucişare simplă şi atacul în
superioritate numerică;
 în apărare: apărare în inferioritate numerică.
 în atac: contraatacul;
 în apărare: apărare împotriva contraatacului.
⬩ Joc cu temă
⬩ Regulament
Abateri:
 paşi, dublu dribling, angajare între doi, repunere
din afara terenului, regulile de 3, 5, 8 şi 24
secunde;
 greşeli: personală şi tehnică.
 structură: tehnico-tactică – la alegere;
- 161 -
 joc 3 x 3 pe tot terenul cu marcaj agresiv.
CLASA A XII-A
⬩ Consolidarea procedeelor tehnice de atac şi de
apărare prin structuri de exerciţii desfăşurate pe 1 / 2
teren şi pe tot terenul în relaţie de adversitate;
⬩ Consolidarea acţiunilor tactice individuale: depăşire,
pătrundere, marcaj, demarcaj;
⬩ Consolidarea acţiunilor tactice colective: încrucişarea
simplă şi dă şi du-te;
⬩ Consolidarea contraatacului;
⬩ Consolidarea atacului în superioritate numerică şi
apărarea în inferioritate numerică;
⬩ Învăţarea sistemului de atac 2 – 1 – 2;
CONŢINUT
 aruncarea la coş cu o mână de pe loc, din
alergare, din dribling, din săritură;
 pasa din alergare;
 pasarea mingii cu două mâini de la piept, pasa cu
pământul, pasa de deasupra capului, cu o mână
de la umăr, pasă oferită, urmate de deplasare;
 dribling cu mâna dreaptă şi mâna stângă, din
alergare, cu schimbare de direcţie, cu piruetă, cu
trecerea mingii pe la spate;
 pivotarea prin întoarcere şi păşire.
- 162 -
în atac: demarcajul şi pătrunderea;
 în apărare: marcajul normal şi marcajul agresiv.
 în atac: dă şi du-te, încrucişare simplă, atac în
superioritate numerică;
 în apărare: apărare în inferioritate numerică.
 în atac: contraatacul, sistemul de atac 2 – 1 – 2;
 în apărare: om la om.
⬩ Joc cu temă
 1 x 1, 2 x 2, 3 x 3, 4 x 4, 5 x 5 pe 1 / 2 teren şi pe
tot terenul.
⬩ Regulament
 Abateri: paşi, dublu dribling, angajare între doi,
repunerea mingii din afara terenului, regulile de 3,
5, 8 şi 24 secunde;
 Greşeli: personală, tehnică;
 Noţiuni legate de completarea foii de arbitraj.
 structura: tehnico-tactică la alegere
 joc 5 x 5 pe tot terenul cu temă: contraatacul şi
marcajul agresiv.
4.3. INDICAŢII METODICE GENERALE

PRIVIND PREDAREA JOCULUI DE BASCHET
ÎN ŞCOALĂ
⬩ Durata în lecţia de educaţie fizică de 10 – 15 – 20

minute;
⬩ Temele menţinute pe durata a 5 – 7 – 13 lecţii;
⬩ Iniţiere, învăţare prin exerciţii sub formă de întrecere,
ştafete, jocuri de mişcare şi jocuri pregătitoare;
- 163 -
⬩ Se insistă pe ambidextrie, structuri de exerciţii;
⬩ Joc simplificat ca regulament şi conţinut tehnico-
tactic;
⬩ Prezenţa finalizărilor (aruncărilor) în fiecare lecţie;
⬩ Condiţii variate de execuţie: formaţii, unghiuri diferite,
circulaţii la ambele panouri sau pe 1 / 2 teren, cu
aşezări pe posturi;
⬩ Corectări permanente;
⬩ Exigenţă faţă de aplicarea principalelor reguli de joc.
Se impune din partea profesorului cunoaşterea
inventarului minimal al jocului de baschet, în vederea
programării conţinuturilor specifice.
Organizarea procesului de iniţiere în jocul de baschet se
realizează astfel:
I. Prima etapă se adresează învăţării tehnicii minimale
cu minge şi fără minge.
Acest conţinut minimal de tehnică, capătă treptat nuanţe
de tacticizare elementară, care necesită o serie de indicaţii
metodice suplimentare:
⬩ modalitatea tactică de pasare a mingii;
⬩ plasamentul atacantului în funcţie de poziţia
apărătorului.
De asemenea, atenţia este îndreptată spre execuţia:
opririi cu minge (pentru a nu comite abaterea: dublu dribling) şi
a plecării în dribling (pentru a nu comite abaterea: paşi).
În procesul iniţierii şi învăţării conţinutului tehnico-tactic
individual, se va utiliza metoda globală.
II. Etapa a II-a a învăţării presupune cunoaşterea
următorului inventar minimal de tactică:
 atac: demarcaj, pătrundere, depăşire;
 apărare: marcajul sub diferite forme.
Pornind de la ideea că elevii trebuie iniţiaţi în învăţarea
globală a jocului de baschet şi nu în învăţarea izolată a
elementelor şi procedeelor tehnice, considerăm că traseul
metodic de iniţiere în jocul de baschet este următorul:
- 164 -
⬩ învăţarea analitică a procedeelor tehnice pentru
formarea mecanismului de bază şi realizarea
stereotipului dinamic;
⬩ înlănţuirea procedeelor tehnice, care creează
posibilitatea consolidării acestora sub formă de
structuri complexe.
III. Etapa a III-a – aplicarea structurilor complexe de
procedee tehnice corespunzător fazelor de joc.
IV. Etapa a IV-a – consolidarea şi îndreptarea spre
performanţă. Această etapă se caracterizează prin aplicarea
creativă a structurilor complexe în prezenţa adversarului,
conform dinamicii efortului caracteristic jocului de baschet.
4.4. ASPECTE PRACTICO-METODICE

SPECIFICE EVALUĂRII ÎN JOCUL DE
BASCHET
4.4.1. Probleme generale
Începând cu anul şcolar 1999 – 2000 s-a introdus noul

„sistem naţional şcolar de evaluare” la disciplina educaţie fizică.
Criteriile de evaluare prevăzute în sistemul naţional vizează
nivelul realizării obiectivelor cadru şi a standardelor finale de
performanţă proprii fiecărui ciclu de învăţământ, cât şi a
obiectivelor de referinţă stabilite pentru fiecare clasă în
domeniul capacităţii motrice generale şi specifice practicării
ramurilor de sport prevăzute în programa şcolară.
În aplicarea sistemului de evaluare există două categorii
de opţiuni:
⬩ opţiunile profesorului (în funcţie de baza materială,
specializarea acestuia etc.);
⬩ opţiunile elevului – poate opta pentru una din cele 2
– 3 variante de probe pentru fiecare capacitate sau
competenţă.
- 165 -
4.4.2. Forme, tipuri, metode şi instrumente de
evaluare în jocul de baschet
 FORME, TIPURI DE EVALUARE

Teoria şi practica pedagogică evidenţiază existenţa mai
multor forme şi tipuri de evaluare. În funcţie de criteriul adoptat
se cunosc mai multe clasificări care pot fi utilizate cu succes şi
în verificarea conţinutului tehnico-tactic a jocului de baschet:
 după volumul de informaţii, experienţe acumulate
de elevi:
- evaluare parţială  se verifică un volum redus
de cunoştinţe şi achiziţii comportamentale
(exemplu: execuţia de probe tehnice izolate –
pasa cu două mâni de la piept, aruncare la
coş din săritură, dribling cu schimbări de
direcţie etc.);
- evaluare globală  se verifică un volum mare
de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, abilităţi
(exemplu: joc bilateral 5 : 5 pe 1 / 2 teren sau
pe tot terenul etc.).
 în funcţie de perspectiva temporală
- evaluare iniţială (predictivă) care se face la
începutul unui program de instruire;
- evaluare finală (sumativă) care se realizează la
încheierea unei etape de instruire;
 după modul în care se integrează evaluarea în
procesul didactic:
- evaluare iniţială (predictivă) – se realizează la
începutul unui program de instruire (ex.
prinderea şi pasarea mingii cu două mâini de la
piept, aruncarea la coş de pe loc etc.);
- evaluare continuă (formativă) – se realizează
pe tot parcursul procesului instructiv-educativ;
- evaluare finală (sumativă) – la încheierea unei
etape mai lungi de instruire.
 în funcţie de factorii care realizează evaluarea:
- 166 -
- evaluarea internă (realizată de profesorul
clasei);
- evaluarea externă (realizată de persoane
diferite decât cea care a asigurat activitatea de
instruire).
 METODE DE EVALUARE
Metodele utilizate în activitatea de evaluare sunt
diverse, în ultima perioadă realizându-se o distincţie între:
 metode tradiţionale – consacrate în timp şi utilizate
foarte des;
 metode complementare – s-au impus în practica
şcolară în ultimii ani.
În învăţământul preuniversitar pentru evaluarea jocului
de baschet sunt folosite următoarele metode:
A. METODE TRADIŢIONALE  PROBELE PRACTICE
 se folosesc pentru a evalua capacitatea elevilor de
a aplica anumite cunoştinţe teoretice (exemplu: reguli
de arbitraj) în rezolvarea unor probleme practice
(exemplu: jocul bilateral), gradul de stăpânire a unor
priceperi şi deprinderi (exemplu: elementele şi
procedeele specifice jocului de baschet).
B. METODE COMPLEMENTARE  observarea
sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor
prin:
 fişa de evaluare individuală (Tabelul 4.1.);
 lista de control / verificare  permite profesorului
să constate la elevi prezenţa sau absenţa unor
caracteristici sau comportamente, fără ca pe
moment să formuleze judecăţi de valori asupra
celor înregistrate (Tabel 4.2). Exemplu: în cadrul
unei lecţii cu temă din baschet – execuţia structurii
tehnico-tactice:
- pasarea mingii cu două mâini de la piept –
alergare – prindere – aruncare la coş din
dribling.
- 167 -
Tabel 4.1. – Fişă individuală pentru înregistrarea rezultatelor
obţinute la susţinerea probelor de evaluare (ciclul primar)
Probe de evaluare Cl. I Cl. a II-a Cl. a III-a Cl. a IV-a
Nr. diverse Evaluare
crt. iniţială An şc …. An şc …. An şc …. An şc ….
Sistemul Naţional Perf. Calif. Perf. Calif. Perf. Calif. Perf. Calif.
Elemente tehnice
1 izolate din
minijocul sportiv
Structuri simple
2 de joc
Date semnificative care pot influenţa notarea:

1 Starea de sănătate
Atitudinea faţă de
2 procesul de învăţământ
3 Aptitudini native
Tabel 4.2. – (Listă) Fişă de control după Barna A. şi Antohe G.

(2001)
Model de evaluare
Elevul … Clasa …. Data …
DA NU
⬩ a urmat instrucţiunile de lucru date înaintea
activităţii
⬩ a respectat etapele ce trebuiau parcurse în
efectuarea structurii tehnico-tactice
⬩ a finalizat structura
⬩ a lucrat independent, fără a solicita ajutor
⬩ a sesizat eventualele greşeli, ale propriei execuţii
Prezintă avantajul că se realizează relativ uşor şi

permite evaluarea obiectivă, nu numai a structurilor tehnico-
tactice ci şi a elementelor şi procedeelor tehnice izolate.
PORTOFOLIUL
- 168 -
Este o metodă şi un instrument de evaluare complex,
flexibil, prin care profesorul urmăreşte progresul realizat de elev
la o disciplină (în cazul nostru jocul de baschet) în plan cognitiv,
atitudinal, comportamental de-a lungul unui semestru sau an
şcolar. Exemplu: capacitatea de aplicare a cunoştinţelor
tehnico-tactice în jocul bilateral 5 : 5 pe tot terenul, cu
respectarea regulamentului.
Include rezultate obţinute prin celelalte metode şi tehnici
de evaluare:
 rezultate la probele de control;
 rezultate obţinute în campionatul şcolar;
 fişe de observare;
 casete video cu prestaţia practică a elevului în
cadrul activităţii competiţionale etc.
AUTOEVALUAREA.
Prin această metodă elevul conştientizează progresele
şi achiziţiile (exemplu: modul de însuşire a aruncărilor la coş din
săritură), poate să-şi raporteze performanţele la exigenţele şi
sarcinile jocului (să execute procedeul din unghiuri diferite şi să
înscrie) şi să-şi elaboreze un stil propriu de execuţie.
Se poate realiza sub o multitudine de forme; dintre cele
care pot fi folosite în jocul de baschet sunt autoaprecierea şi
verbală şi autonotarea controlată.
INSTRUMENTE DE EVALUARE
În educaţie fizică şi deci în jocul de baschet, evaluarea

se realizează prin probe şi norme de control.
Probe de control – un instrument de evaluare a unei
deprinderi, priceperi, capacităţi moştenite sau achiziţionate în
demersul pregătirii.
Norme de control – un barem standardizat care este
întotdeauna conexată cu proba de control.
Dacă proba de control poate rămâne constantă, norma
de control se poate modifica de la un stadiu de pregătire la altul.
- 169 -
Probele de control şi criteriile de evaluare sunt stabilite
de profesor.
În jocul de baschet notarea elevilor se realizează astfel:
⬩ pentru executarea unor procedee tehnice separate
vor fi apreciaţi din nota maximală 8 (cl. V – IX);
⬩ pentru executarea unor structuri tehnico-tactice vor fi
apreciaţi din nota maximă 9 (cl. X – XI – XII);
⬩ pentru jocul bilateral vor fi apreciaţi din nota
maximă 10.
Notă:
⬩ excepţie face învăţământul profesional: elevii care
optează pentru executarea unor procedee tehnice
izolate, vor fi apreciaţi din nota maximă 9, iar pentru
joc bilateral de la nota 10;
⬩ în învăţământul primar notarea se realizează prin
calificative: FB, B, S, I. Din anul şcolar 1999 / 2000
s-a introdus calificativul „excelent” care se acordă în
următoarele condiţii:
 obţinerea calificativului general la sfârşitul anului
şcolar de „FB”;
 sportivi de performanţă;
 participarea la întrecerile sportive şcolare, unde au
obţinut premii şi distincţii.
Exemplu: clasa a VI-a
Varianta I:
⬩ execuţie izolată:
 pasa cu două mâini de la piept;
 aruncare la coş din dribling;
 dribling printre 5 obstacole folosind alternativ
ambele braţe.
Criterii de apreciere pentru notă:
– 5 – cunoaşterea şi execuţia mecanismului de bază a
celor 3 procedee, cu unele greşeli;
– 6 – execuţia corectă pentru unul din cele 3 procedee;
– 7 – execuţia corectă a două din cele 3 procedee;
- 170 -
– 8 – execuţia corectă a celor 3 procedee şi marcarea
coşului.
Varianta II:
⬩ structura tehnico-tactică se apreciază din nota 9
Conţinutul structurii:
 ieşire la minge – prindere – oprire – pivotare –
pasă cu pământul – primire – aruncare la coş.
Criterii de apreciere pentru notă:
– 5 – cunoaşterea şi execuţia mecanismului de bază a
procedeelor cu unele greşeli;
– 6 – 7 – ieşire la minge – prindere – oprire într-un timp
– pivotare cu protecţia mingii – pasă – primire –
aruncare la coş desfăşurată cursiv (nota 7 se acordă
când se înscrie coş);
– 8 – 9 – aceeaşi structură tehnică, finalizată însă cu
aruncare la coş din alergare desfăşurată cursiv (nota
maximă 9 se acordă când se înscrie şi coş).
Varianta III:
⬩ joc bilateral: 2 x 2, 3 x 3;
Criterii de apreciere:
– eficienţa acţiunilor de finalizare;
– precizia şi oportunitatea paselor;
– marcajul şi demarcajul;
– cooperarea cu partenerii;
– încadrarea în prevederile regulamentului.
⬩ Se scade câte un punct din nota maximă pentru
nerespectarea uneia dintre cerinţele menţionate.
⬩ Se alege una din cele trei variante propuse.
Pentru realizarea unei evaluări corespunzătoare,
profesorul trebuie să desfăşoare următoarele activităţi:
 să stabilească probele de control pe cele două
semestre la disciplina baschet;
 să stabilească criterii de apreciere şi notare pentru
probele propuse;
 să prezinte elevilor fiecărei clase sistemul de
evaluare elaborat.
- 171 -
4.5. PREGĂTIREA ECHIPELOR
REPREZENTATIVE ŞCOLARE
Cultivarea înclinaţiilor şi dorinţei de afirmare a elevilor

dotaţi cu aptitudini pentru o ramură de sport se realizează în
cadrul orelor de cerc sportiv, care au ca scop formarea echipei
reprezentative a şcolii şi participarea în competiţiile organizate
la acest nivel, conform unui calendar competiţional.
Cercul de baschet – este o activitate prin care, datorită
posibilităţilor de organizare a şcolii (liceului) respective, elevii
talentaţi îşi aprofundează pregătirea în jocul de baschet.
Se organizează în funcţie de:
 baza didactico-materială;
 aptitudinile, înclinaţiile, dorinţele elevilor;
 disponibilităţile şi specializarea cadrului didactic;
 posibilităţi de finanţare;
 tradiţia şcolii.
Conţinutul acestor ore de pregătire este asemănător cu
cel al grupelor de începători şi avansaţi din antrenamentul
sportiv şi se organizează pe grupe valorice de pregătire, grupa
de bază → echipa reprezentativă.
Cerinţa de bază a activităţii sportive de performanţă la
nivelul şcolii generale, ca eşalon al bazei de masă a sportului de
performanţă, o reprezintă problema selecţiei şi depistării
elevilor talentaţi în vederea formării echipei de minibaschet
(clasele V – VI) a reprezentativei şcolii generale (clasele VII –
VIII) şi reprezentativa liceului (clasele IX – XII).
Concepţia privind selecţia şi pregătirea elevilor în jocul
de baschet, nu este o acţiune de moment, ci un proces evolutiv,
în care operaţiunile se desfăşoară din mers, chiar în timpul
pregătirilor. Operaţiunea de moment dezvăluie doar
disponibilităţile celui investigat, concretizate în starea de
sănătate, comportament motric general şi puternica lui motivaţie
de a practica baschetul.
- 172 -
Din punct de vedere al metodologiei selecţiei prezentăm
următoarele cerinţe:
1. concepţie clară privind selecţia elevilor pentru cercul
sportiv;
2. criterii precise de selecţie;
3. sistem de probe şi norme de control care
obiectivizează selecţia;
4. existenţa unui calendar competiţional prin care să se
verifice stadiul de pregătire → avansarea elevilor
spre o etapă superioară.
În depistarea elevilor profesorul de educaţie fizică
poate folosi următoarele metode:
⬩ observarea sistematică a elevilor la lecţiile de
educaţie fizică;
⬩ organizarea de jocuri speciale cu caracter de
depistare;
⬩ urmărirea comportamentului elevilor în afara
programului şcolar.
Cea de a doua etapă este selecţia preliminară, cu
durată de 4 – 6 săptămâni, timp în care procesul de pregătire se
îmbină cu cel de selecţie , şi în funcţie de trecerea unor probe
de control specifice vârstei, elevii sunt selecţionaţi.
Ce-a de-a treia etapă este selecţia relativ stabilă,
ultima etapă de formare a grupelor de elevi începători cu durată
de 2 – 3 luni. Periodic sunt efectuate verificări prin probe de
control, rezultatele obţinute determină trierea elevilor şi în final
formarea grupei cu care se începe efectiv procesul de pregătire
în baschet.
Spre deosebire de cluburile sportive şcolare, selecţia la
acest nivel este mai puţin exigentă în ceea ce priveşte modelul
somatic şi motric.
Recomandăm testarea elevilor prin următoarele probe
motrice specifice:
⬩ deplasare înainte – înapoi, laterală 12 – 14 m;
⬩ detentă de pe loc;
⬩ pase în doi în 30 secunde;
- 173 -
⬩ dribling printre jaloane;
⬩ aruncări libere (pentru clasele VII – XII).
Deoarece condiţiile de selecţie sunt foarte diferite şi
particulare fiecărei şcoli, prezentăm câteva criterii care stau la
baza cerinţelor selecţiei pentru baschet:
⬩ asigurarea unei medii ridicate a staturii echipei:
 2 – 3 jucători care se vor situa la nivelul celor mai
înalţi elevi din şcoală;
 8 – 10 jucători vor fi selecţionaţi cu prioritate, pe
criteriul motricităţii generale şi specifice.
⬩ În componenţa echipei este necesar să intre:
 8 – 9 jucători care să constituie formaţia de bază a
reprezentativei;
 5 – 6 jucători de perspectivă care, în anul următor,
să poată înlocui pe cei promovaţi într-un eşalon
superior al baschetului.
⬩ Pe posturi recomandăm următoarea orientare:
 2 jucători pivoţi înalţi cu mobilitate, buni finalizatori
de sub coş, de la semidistanţă şi activi la
recuperările ofensive;
 5 jucători extreme:
- să finalizeze de la distanţă, semidistanţă, de
sub coş;
- să paseze (pase decisive la angajarea
pivoţilor);
- să pătrundă;
- să participe la asigurarea echilibrului defensiv,
jucători de „capcană” şi de intercepţie;
- să participe pe contraatac (ca vârfuri sau
intermediar).
 4 jucători fundaşi din care:
- 2 fundaşi ofensivi (depăşiri, pătrunderi în
zonele vulnerabile din apropierea coşului), buni
aruncători de la distanţă şi semidistanţă, activi
pe contraatac (ca intermediari sau vârf),
jucători de intercepţie foarte buni apărători;
- 174 -
- 2 jucători coordonatori de joc cu rapiditate,
supleţe, inteligenţă, cu capacitate de
comparaţie, analiză, sinteză, abstractizare,
generalizare etc., cu foarte bună motricitate
îndeosebi în dribling şi execuţia paselor
decisive, buni aruncători de la distanţă şi
semidistanţă, activi în trecerea rapidă a mingii
din zona de apărare în zona de atac, agresivi
în jocul de apărare, jucători de intercepţie,
„capcană” şi de colaborare în apărare (flotări,
aglomerări).
4.5.1. Pregătirea echipei reprezentative de şcoală

generală (clasa VII – VIII, 13 – 15 ani)
Din multitudinea criteriilor de selecţie prezentăm

orientativ din criteriul somatic → valorile taliei şi din criteriul de
dezvoltare a motricităţii generale → viteza, detenta, rezistenţa.
Tabel 4.2 - Date privind talia
la vârsta 13 – 15 ani (după T. Tabel 4.3 - Date privind dezvoltarea
Predescu şi A. Moanţă 2001) motricităţii (după T. Predescu şi A. Moanţă
Sexul Vârsta Talia (cm) 2001)
Talia
13 1,70 Vârsta
Fete 141,70 – 1,75 Proba (cm)
15 1,75 – 1,80 13 14 15 13 14 15
13 1,68 4,8 4,7 4,6 5,0
4,9 4,8 Viteză (30 m/sec.)
Băieţi 14 1,75 Detentă
– 1,80 (cm) Rezistenţă (80048m 50 55 34 36 40
/ min.)
151,75 – 1,90
3,05 – 3,00 3,30 – 3,15
CONDIŢII DE PREGĂTIRE:
Lecţiile se vor desfăşura în aer liber şi în sală în funcţie
de perioadă şi obiectivele instruirii.
Durata de lucru: 90 – 100 min.
Ciclul săptămânal: 1 – 2 lecţii.
- 175 -
MODELUL JOCULUI:
⬩ rezolvarea situaţiilor de atac rapid 2 x 2, 3 x 3, 4 x 4;
⬩ recuperarea mingii ca urmare a aruncării la coş, sau
intercepţie şi lansarea contraatacului;
⬩ se vor folosi sisteme de atac: 2 – 1 – 2, 4 + 1;
⬩ se va utiliza apărarea om la om agresivă pe tot
terenul.
OBIECTIVELE INSTRUIRII:
⬩ dezvoltarea fizică armonioasă a organismului în
creştere;
⬩ consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor tehnico-
tactice specifice jocului în atac şi apărare, la in nivel
cât mai apropiat de modelul jocului;
⬩ învăţarea unor procedee tehnice şi acţiuni tehnico-
tactice noi;
⬩ însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor legate de
sistemele de joc (atac – apărare) regulament,
realizarea încălzirii (antrenament – meci) şi
recuperarea după efort;
⬩ educarea combativităţii, a stăpânirii de sine, a
relaţiilor de grup;
⬩ formarea obişnuinţei de practicare independentă a
jocului în timpul liber.
CONŢINUTUL INSTRUIRII:
⬩ Pregătirea fizică:
 dezvoltarea vitezei de reacţie, de execuţie,
repetare şi deplasare;
 dezvoltarea detentei la nivelul membrelor
superioare şi inferioare;
 dezvoltarea forţei la nivelul musculaturii membrelor
inferioare, superioare, abdomen, spate;
 dezvoltarea îndemânării generale şi specifice;
 dezvoltarea elasticităţii musculare şi a mobilităţii
articulare;
- 176 -
 dezvoltarea capacităţii de adaptare la eforturile
aerobe, anaerobe şi mixte.
⬩ Pregătirea tehnică:
 Consolidarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice
fundamentale;
 În atac:
- aruncările la coş din dribling, din alergare şi din
săritură;
- driblingul în viteză specific contraatacului, cu
schimbări de direcţie, cu piruetă, cu trecerea
mingii prin faţă, pe la spate, printre picioare, cu
variaţii de ritm pentru realizarea depăşirii;
- oprirea, pivotarea şi protecţia mingii;
- prinderea şi pasarea mingii cu două mâini, cu o
mână de pe loc, din deplasare, în funcţie de
situaţia şi faza de joc;
 În apărare:
- deplasarea şi alergarea laterală;
- tehnica jocului de picioare şi lucrului de braţe
împotriva atacantului cu şi fără minge.
ÎNVĂŢAREA DE NOI PROCEDEE:

⬩ în atac:
 pase speciale:
- cu o mână de jos din dribling, pe la spate, în
cârlig, din lateral, de pe loc şi din deplasare;
 voleibalarea:
- cu trimiterea mingii către coş sau coechipier,
executată de pe loc, din deplasare sau săritură,
cu o mână sau ambele mâini;
⬩ în apărare:
 urmărirea la panou prin voleibalare.
PREGĂTIREA TACTICĂ:
⬩ consolidarea şi perfecţionarea acţiunilor tactice
individuale şi colective însuşite anterior;
- 177 -
⬩ învăţarea de acţiuni tactice noi:
 în atac:
- învăţarea încrucişării simple;
- blocajul şi ieşirea din blocaj;
- învăţarea sistemului de contraatac (cu pas
margine – pas centru – dribling – aruncare la
coş);
- învăţarea procedeelor specifice posturilor:
pivot, extremă, fundaş ofensiv, fundaş
defensiv, conducător de joc;
- învăţarea sistemului de atac: 2 – 1 – 3, 4 + 1;
 în apărare:
- învăţarea sistemului de apărare agresivă om la
om pe tot terenul şi 1 / 2 teren, a marcajului la
intercepţie, a alunecării, schimbului de atacanţi
şi a marcajului dublu („capcană”) împotriva
jucătorilor cu minge;
- blocajul defensiv.
PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ:
⬩ pregătire intelectuală (atenţie, percepţie, gândire,
decizie);
⬩ pregătire volitivă (calităţi de voinţă);
⬩ pregătire afectivă (echilibru emoţional);
⬩ dezvoltarea autoreglării.
PREGĂTIREA TEORETICĂ:
⬩ aprofundarea regulamentului de joc;
⬩ însuşirea cunoştinţelor teoretice despre efectuarea
încălzirii (generale, specifice), mijloace de refacere
după efort, alimentaţie etc.
- 178 -
4.5.2. Pregătirea echipei reprezentative de liceu
În învăţământul liceal dorinţa de mişcare, de afirmare a

tinerilor care stăpânesc bagajul motric necesar practicării jocului
de baschet, se realizează prin selecţionarea, pregătirea şi
participarea acestora în competiţiile de la acest nivel → cu
echipa liceului.
Selecţia va avea ca element de referinţă indicatorii
prevăzuţi la modelele somatice şi motrice stabilite pentru
eşalonul de copii avansaţi din cluburile sportive. Astfel, selecţia
este efectuată corespunzător, dacă elevii aleşi se apropie de
valoarea acestor indicatori.
Prezentăm orientativ valorile taliei şi din criteriul de
dezvoltare a motricităţii generale → viteza, detenta, rezistenţa.
Tabel 4.4 - Date privind talia
la vârsta 16 – 18 ani (după T. Tabel 4.5 - Date privind dezvoltarea
Predescu şi A. Moanţă 2001) motricităţii (după T. Predescu şi A. Moanţă
Sexul Vârsta Talia (cm) 2001)
Talia
16 1,70 – 1,80 Vârsta
Fete 171,70 – 1,85 Proba (cm)
181,70 – 1,90 16 17 18 16 17 18
161,75 – 1.85 Viteză (30 m/sec.) 4,7 4,6 4,5
171,75 – 1,90 5,0 4,9 4,8
181,75 – 2,00
Băieţi Detentă (cm) 55 57 58 40 42 45
Rezistenţă (800 3,00 – 2,45
m / min.)
3,20 – 3,15
CONDIŢII DE PREGĂTIRE:
Lecţiile se vor desfăşura în aer liber şi în sală în funcţie
de perioada şi obiectivele pregătirii.
Durata de lucru: 90 – 110 min.
Ciclul săptămânal: 2 – 3 lecţii.
MODELUL JOCULUI:
- 179 -
⬩ lansarea şi rezolvarea contraatacului, cu respectarea
sarcinilor pentru fiecare post (recuperator – jucător
lateral – jucător care driblează);
- 180 -
⬩ să-şi însuşească şi să aplice un sistem de atac
împotriva apărărilor agresive om la om şi zonă.
OBIECTIVELE INSTRUIRII:
⬩ integrarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice în
organizarea şi practicarea competiţională a jocului;
⬩ dezvoltarea calităţilor motrice şi creşterea capacităţii
de manifestare a acestora în execuţiile tehnico-
tactice;
⬩ învăţarea de procedee tehnice → şi acţiuni tehnico-
tactice noi;
⬩ dezvoltarea capacităţii de organizare şi
autoorganizare.
CONŢINUTUL INSTRUIRII:
⬩ Pregătirea fizică:
 dezvoltarea indicilor de manifestare a vitezei sub
toate formele ei;
 dezvoltarea detentei la nivelul membrelor
superioare şi inferioare;
 dezvoltarea îndemânării generale şi specifice;
 dezvoltarea elasticităţii musculare şi a mobilităţii
articulare;
 dezvoltarea capacităţii de adaptare la efortul de
rezistenţă specifică şi anduranţei;
⬩ Pregătirea tehnică:
 perfecţionarea procedeelor tehnice de atac şi de
apărare specifice postului şi rolului jucătorilor în
sensul creşterii eficienţei în special al aruncărilor
la coş din acţiune şi libere;
⬩ Pregătirea tactică:
 perfecţionarea acţiunilor individuale în relaţia 1 : 1;
2 : 2; 3 : 3;
 În atac:
- 181 -
- perfecţionarea acţiunilor tactice de 2 – 3
jucători: „dă şi du-te”, încrucişare, blocaj şi
ieşire din blocaj, dublarea depăşirii,
contraatacul şi atacul rapid 2 x 2, 3 x 3,
sisteme de atac în diferite variante de
distribuire;
- învăţarea atacului împotriva apărării om la om
şi zonă;
- învăţarea atacului împotriva apărării pressing
zonă;
 În apărare:
- perfecţionarea acţiunilor individuale de apărare
1 x 1, 2 x 2, 3 x 3;
- perfecţionarea sistemului de apărare om la om
pressing pe tot terenul (marcaj dublu şi la
intercepţie) şi sistemul om la om normal pe
1 / 2 teren (alunecare, schimbarea atacanţilor,
închiderea tuşei şi a depăşirii, blocaj defensiv);
- învăţarea sistemului de apărare în zonă
(2 – 1 – 2 şi 1 – 2 – 2) şi pressing zonă (1 – 2 –
2, 3 – 2 şi 1 – 2 – 1 – 1).
PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ:
⬩ pregătirea intelectuală (atenţie, percepţie, gândire,
decizie);
⬩ pregătirea volitivă (calităţi de voinţă);
⬩ pregătirea afectivă (echilibru emoţional);
⬩ dezvoltarea autoreglării.
PREGĂTIREA TEORETICĂ:
⬩ aprofundarea regulamentului de joc;
⬩ cunoştinţe teoretice despre efectuarea încălzirii
(generale, specifice), mijloace de refacere după efort,
alimentaţie etc.;
⬩ cunoştinţe privind organizarea şi desfăşurarea unei
competiţii;
- 182 -
⬩ informaţii privind cerinţele şi exigenţele sportului de
performanţă.
4.6. LATURA MANAGERIALĂ A

PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN
PREGĂTIREA ECHIPELOR
REPREZENTATIVE ŞCOLARE
Pornind de la definiţia managementului care este „acea

parte a procesului de conducere care cuprinde planificarea,
luarea deciziilor şi coordonarea activităţilor unui grup de indivizi
care lucrează pentru un scop comun” se poate afirma că
pregătirea echipei reprezentative şcolare, de către profesorul de
educaţie fizică, este un proces managerial destul de complex.
Din multitudinea problemelor de management ale
profesorului de educaţie fizică, în această situaţie ca antrenor,
de importanţă majoră este „conducerea de pe margine” a
elevilor în timpul competiţiei. Este un aspect important deoarece
echipa se află într-o permanentă reorganizare, în funcţie de
observaţiile sale variabile (fiecare adversar având o
caracteristică proprie). Ca antrenor trebuie să rezolve
următoarele cerinţe:
⬩ să stăpânească metodologia şi tehnologia
procedeelor de antrenament din disciplina respectivă;
⬩ să depisteze, selecţioneze şi să pregătească elevii în
vederea promovării în număr cât mai mare în
eşalonul de performanţă;
⬩ să posede cunoştinţe şi capacitatea de a organiza şi
conduce competitiv elevii, în competiţiile la care
participă, indiferent de gradul şi nivelul acestora:
amicale sau oficiale;
⬩ să cunoască particularităţile, manifestările
organismului din punct de vedere fiziologic,
psihologic, biochimic etc. în efortul specific ramurii
de sport respective.
- 183 -
A. ŞEDINŢA DE PREGĂTIRE A MECIULUI.
Profesorul este necesar să cunoască faptul că şedinţa
de pregătire a jocului completează lecţiile de antrenament,
sistematizează şi consolidează conştient elementele pregătite.
Aceasta se organizează la ultimul antrenament sau cu 24 ore
înaintea meciului, şi nu poate înlocui pregătirea specifică
realizată prin antrenament.
Şedinţa este condusă de antrenor şi cuprinde două
părţi: organizatorică şi tehnică.
⬩ Partea organizatorică prevede:
 locul şi ora prezentării la sala de competiţie;
 mijlocul de locomoţie (când este cazul);
 echipamentul.
⬩ Partea tehnică prevede:
 caracterizarea echipei adverse cu particularităţile
individuale şi colective;
 nivelul pregătirii fizice;
 particularităţi de ordin tehnic şi tactic: tehnică
avansată sau rudimentară, stilul de joc, precizie,
eficacitate, joc organizat sau întâmplător;
 particularităţi de ordin psihologic: combativitate,
calm, situaţii care determină demobilizarea etc.;
 informaţii legate de aplicarea planului tactic şi
sarcinile din apărare şi atac.
B. ACTIVITATEA ÎNAINTE DE MECI.

În funcţie de programarea meciului elevii vor fi prezenţi
la locul competiţiei cu o oră înainte de desfăşurare, pentru a se
echipa, încălzi şi a primi ultimele indicaţii date de profesor care
urmăresc:
⬩ mobilizarea psihologică şi reamintirea tacticii echipei
(atac – apărare);
⬩ repetarea planului de joc special al echipei şi cel
presupus că-l vor adopta adversarii;
⬩ precizarea sarcinilor individuale şi colective.
- 184 -
C. ÎNCĂLZIREA.
Reprezintă un segment important → „partea de
spectacol” dinaintea meciului cu rol de angrenare psihologică în
ambianţa disputei care va urma. Este pregătită la antrenamente
şi se desfăşoară identic pentru toate meciurile.
Încălzirea poate fi:
⬩ generală (10 – 15 min): exerciţii pentru angrenarea
marilor funcţiuni, variante de alergare,
sărituri, exerciţii de „streaching” (de întindere
musculară şi articulară);
⬩ specifică (20 – 25 min): execuţii de pase, aruncări la
coş, dribling, relaţii 1 x 1, 2 x 2, 3 x 3 etc.
Exemplu de încălzire pentru joc

Formaţii de lucru, indicaţii
Conţinut Dozare
metodice şi organizatorice
 micul maraton –
atingerea fiecărei linii cu de 2 În linie pe două rânduri. Se
braţul drept, respectiv ori lucrează pe 1 / 2 teren.
stâng la întoarcere
Pe perechi (apărător –
 deplasări cu schimbări 2L+
atacant). Se execută fără
de direcţie 2l
minge.
Aterizare elastică; lovirea
 10 sărituri cu atingerea 2 x 10 palmelor se realizează în
palmelor partenerului sărituri punctul cel mai înalt al
săriturii.
 complex de influenţare
selectivă a aparatului 6 min. Execuţie individuală.
locomotor
 dribling – aruncare la Două şiruri la centrul terenului
coş precedată de lateral dreapta (cu mingi) şi
3 min.
prinderea mingii din stânga (urmăreşte şi
dribling recuperează); deplasare la şirul
 idem cu pasarea mingii opus.
cu două mâini de la 3 min.
piept
- 185 -
Formaţii de lucru, indicaţii
Conţinut Dozare metodice şi organizatorice
 idem cel cu minge
atacant, celălalt 3 min.
apărător
3x2 Colectivul împărţit în 2
 aruncări libere ar. grupe.
2x3 4 grupe, aruncări de pe
 aruncări de la 6,25 m ar. posturi.
2 şiruri în faţa panoului,
fiecare şir cu minge,
 voleibolări cu minge aruncarea mingii în panou –
deplasare la şirul 2 min. sprint la centrul terenului,
propriu sau opus următorul din şir execută
acelaşi lucru. Să nu atingă
mingea solul.
Prin încălzire se urmăreşte:
⬩ să se realizeze o adaptare progresivă a organismului
la efort;
⬩ activitatea din timpul încălzirii să nu provoace o
oboseală prea mare, ci să creeze numai o stare
funcţională optimă;
⬩ reglarea alternanţei dintre efort şi odihnă (mers,
alergare uşoară, exerciţii de relaxare);
⬩ să nu se prelungească în mod exagerat încălzirea,
deoarece ea trebuie să pregătească organismul
pentru efort şi nu să constituie efortul propriu-zis.
D. ACTIVITATEA ÎN TIMPUL JOCULUI

Prin regulament profesorul este autorizat să dea indicaţii
jucătorilor săi, solicitând minute de întrerupere sau înlocuirile de
jucători.
Înlocuirile şi minutele de întrerupere au ca scop:
⬩ înlocuirea unui jucător accidentat sau epuizat fizic,
sau care a comis 5 greşeli personale;
⬩ întărirea apărării;
- 186 -
⬩ creşterea eficienţei în atac;
⬩ ruperea ritmului de joc al adversarilor etc.
Momentul în care profesorul poate influenţa destul de
mult comportamentul jucătorilor este în partea de final a
meciului, în special în situaţiile de rezultat aproximativ egal.
Recomandăm ca finalul de meci să facă parte din
managementul procesului de pregătire. După părerea unor
specialişti acesta să fie antrenat 40 – 50 min / săptămânal (în
cazul echipelor şcolare 15 – 20 min / săptămână).
E. ACTIVITATEA DUPĂ TERMINAREA MECIULUI

Indiferent de rezultatele obţinute, jocul este sursă de
acumulare a experienţei atât pentru profesori cât şi pentru elevi,
necesară viitoarelor întâlniri.
Profesorului îi revin următoarele responsabilităţi:
⬩ să adreseze mulţumiri arbitrilor, oficialităţilor şi
profesorului care a condus echipa adversă, indiferent
de rezultatul obţinut;
⬩ va adresa jucătorilor câteva fraze rapid în vestiar
pentru a calma spiritele după o înfrângere sau a-i
felicita pentru victorie;
⬩ va pregăti (calcula) sau solicita pregătirea statisticilor
şi a diverselor observaţii cu privire la jocul
desfăşurat, pe care le va prezenta la primul
antrenament.
4.7. SISTEMUL COMPETIŢIONAL ŞCOLAR
Începând cu anul şcolar 1999 – 2000 s-au introdus şi

competiţii la clasele I – IV care se desfăşoară în baza
Calendarului sportiv al M.E.C. elaborat pentru fiecare an şcolar.
În funcţie de condiţiile existente, fiecare inspectorat îşi
întocmeşte un calendar propriu.
Competiţiile la acest nivel se desfăşoară pe următoarele
etape:
 clasă;
- 187 -
 şcoală;
 localitate;
 judeţ;
 interjudeţean.
În ţara noastră sistemul competiţional şcolar se
desfăşoară astfel (T. Predescu şi A. Moanţă 2001, modificat de
noi):
Tabel 4.5 – I. Activitate sportivă cu caracter de masă
Competiţia Sistem de desfăşurare
1. Campionatul şcolii  etape de clasă;
 interclase;
 faza pe şcoală.
2. Ziua sportului preferat  interclase;
 fază finală pe şcoală.
3. Cupe  etape pe clase;
 faza interclase;
 faza finală pe şcoală.
4. Jocuri organizate cu ocazia  interclase;
zilelor festive  faza finală pe şcoală.
5. Întâlniri amicale şi  interclase;
tradiţionale  interşcoli.
6. Jocuri organizate în perioada  intergrupe;
vacanţelor  interşcoli.
Tabel 4.6. – II. Activitate sportivă cu caracter de performanţă

1. Campionatul municipal de  faza pe şcoală;
minibaschet  faza pe municipiu (oraş);
2. Festivalul naţional de  pe echipe;
minibaschet (f + m 3 – 10  faza finală cu înscrieri;
ani; 10 – 12 ani)
3. Campionatul şcolilor  faza pe şcoală;
generale  faza pe localitate;
 faza pe judeţ;
- 188 -
 interjudeţ;
 zonă;
 finală, pe ţară
4. Campionatul liceelor  faza pe şcoala;
 faza pe localitate;
 pe judeţ;
 interjudeţ;
 zonă;
 finală – pe ţară.
4.7.1. Regulamentul unei competiţii şcolare
Competiţia „reprezintă momentul esenţial al activităţii

sportivului … obiectul fundamental al activităţii sportive”
(Balaiş, Mereuţă, Hânsa, 2001).
Pentru organizarea unei competiţii se întocmeşte
regulamentul care cuprinde în general:
⬩ denumirea şi scopul competiţiei;
⬩ organizarea concursului (cine organizează);
⬩ locul şi data de desfăşurare;
⬩ adresa organizatorului;
⬩ condiţiile tehnice (calitatea terenului, aparatura şi
materialele de concurs utilizate);
⬩ sistemul de disputare a întrecerilor;
⬩ condiţii de stabilire a rezultatului şi clasamentului;
⬩ termen de înscriere – unde şi când se fac;
⬩ data, ora şi locul şedinţei tehnice;
⬩ condiţii administrativ – organizatorice;
⬩ premii.
Exemplu de regulament:
- 189 -
Regulamentul „CUPA CRĂCIUNULUI” la baschet masculin
Scopul – pregătire – verificare → popularizarea

disciplinei sportive;
Organizare – „Cupa Crăciunului” este organizată de
Liceul „Radu Negru” cu sprijinul Direcţiei
Judeţene Pentru Sport Galaţi;
Locul şi data de desfăşurare – jocurile se vor
desfăşura pe un singur teren la baza sportivă a
liceului, pe suprafaţă cu parchet în zilele de
17 – 19 decembrie a.c.
Sistem de desfăşurare – sistem turneu, fiecare cu
fiecare numai tur; se va juca după
regulamentul F. R. B., clasamentul se va
întocmi acordându-se 2 puncte pentru joc
câştigat şi 1 punct pentru joc pierdut. În cazul
egalităţii la puncte în clasament, departajarea
se face după victoria directă, coşaverajul
echipelor aflate la egalitate (acesta se va
calcula în toate situaţiile procentual).
Programul de desfăşurare
⬩ 16 decembrie ora 17 şedinţa tehnică la Liceul „Radu
Negru”;
⬩ 17 dec. ora 9 – Etapa I (1 – 6, 5 – 2, 4 – 3)
⬩ 17 dec. ora 17 – Etapa a II-a (2 – 1, 3 – 5, 6 – 4)
⬩ 18 dec. ora 9 – Etapa a III-a (2 – 6, 1 – 3, 5 – 4)
⬩ 18 dec. ora 17 – Etapa a IV-a (3 – 2, 4 – 1, 6 – 5)
⬩ 19 dec. ora 9 – Etapa a V-a (3 – 6, 2 – 4, 1 – 5)
⬩ 19 dec. ora 15 – Finale.
Condiţii de înscriere şi participare
La această competiţie pot participa echipele
reprezentative a liceelor din Galaţi. Înscrierea se face la Liceul
„Radu Negru”, Str. Ştefan cel Mare, nr. 29, până la data de 10
decembrie a.c. Echipele pot fi formate din 12 jucători, 1
conducător şi 1 antrenor (total 14 persoane).
- 190 -
Titluri şi premii – Locurile I, II şi III vor fi premiate cu
diplome, cupe, echipament şi bani.
Se vor acorda diplome:
 celui mai eficient jucător (coşgeterul);
 premii pentru spontaneitate (echipei şi jucătorilor);
 celui mai tânăr jucător, care are cel mai mare
număr de minute jucate.
Condiţii administrativ – organizatorice:
⬩ cheltuielile de transport vor fi suportate de către
echipele participante;
⬩ cheltuielile privind premiile (după caz masa, cazarea)
vor fi suportate de organizatori.
Comisia de organizare şi de arbitri
1. Preşedinte 1. _________________
2. Secretar 2. _________________
3. Membru 3. _________________
4. Membru 4. _________________
5. Membru 5. _________________
Sponsori: D. J. S. Galaţi, Sprite, Damburger.
- 191 -
Rezumat
Dinamismul, spectaculozitatea, calităţile pe care le

dezvoltă şi caracterul său aplicativ, înscriu baschetul printre
jocurile sportive cu foarte mare audienţă în rândul elevilor de
toate vârstele, constituind astfel unul dintre cele mai importante
mijloace ale educaţiei fizice şi sportive şcolare.
Calitatea metodicii de predare este cea care
îmbunătăţeşte caracterul jocului la parametrii superiori.
Concluzii
Predarea jocului de baschet în şcoală porneşte de la

ideea că elevii trebuie iniţiaţi prin învăţarea globală a jocului şi
nu prin învăţarea izolată a elementelor şi procedeelor tehnice.
Pregătirea reprezentativei şcolare este un proces
managerial, în care profesorul de educaţie fizică trebuie să fie
un ghid şi în acelaşi timp să ştie să creeze condiţii favorabile, să
degaje un sentiment de implicare şi să conştientizeze faptul că
prestaţiile excelente sunt în primul rând consecinţa unei
capacităţi manageriale excelente.
Teste de evaluare
1. Care sunt obiectivele instructiv educative ale

predării baschetului în şcoală?
2. Enumeraţi şi prezentaţi metodele de evaluare
utilizate în jocul de baschet.
3. Cum se formează o reprezentativă şcolară?
- 192 -
BIBLIOGRAFIE
1. Badiu, T. şi colab. - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi

sportului, Galaţi, „f.l”, 2001
2. Balaiş, F., Mereuţă, - „Managementul sportului”, Galaţi,
C., Hânsa, C. Ed. Academia, 2001
3. Barna, A., Antohe, - „Curs de pedagogie – Teoria
G. instruirii curriculum-ului şi evaluării”,
Ed. Logos, Galaţi, 2001
4. Colibaba-Evuleţ, D., - „Jocuri sportive – teorie şi
Bota, I. metodică”, Ed. Aldin, 1998, „f.l”
5. Dragnea, A., Mate- - „Teoria sportului”, Bucureşti, Ed.
Teodorescu FEST, 2002
6. Xxx - Ghid metodologic de aplicare a
programei de Educaţie fizică şi sport
în învăţământul gimnazial – elaborat
de M.E.C. – Consiliul Naţional
pentru Curriculum, 2001
7. Xxx - Ghid metodologic de aplicare a
programei de Educaţie fizică şi sport
în învăţământul liceal – elaborat de
M.E.C. – Consiliul Naţional pentru
Curriculum, 2001
8. Hânsa, C. - „Curs de baschet”, Facultatea de
Educaţie fizică şi sport, Galaţi, 1974
9. Hânsa, C. - „Învăţarea jocului de baschet”, Ed.
Fundaţia Universitară „Dunărea de
Jos”, Galaţi, 2003
10. Hânsa, C. - „Baschet – Jocuri pregătitoare”, Ed.
Cartea Universitară, Bucureşti, 2003
11. Hânsa, C., - „Caiet de lucrări practice”, Galaţi,
Petrescu, V. 1994
12. Hânsa, C., Călin, L - „Baschet”, Ed. Mongabit, Galaţi,
2002
- 192 -
13. Hrişca, Aristeia - Baschet – Tehnica şi tactica
individuală – metodica învăţării,
Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1981
14. Hrişca, Aristeia - „Învăţarea jocului de baschet”,
Bucureşti, Ed. Uniunii de Cultură
Fizică şi Sport, „f.a”
15. Ionescu, Ş, Dîrjan, - „Instruire şi performanţă în baschet
C la copii şi juniori”, Bucureşti, Ed.
Didactică şi Pedagogică, „f.a.”
16. Negulescu, C. Şi - „Metodica învăţării şi perfecţionării
autorii tehnicii şi tacticii jocului de baschet”,
Bucureşti, A.N.E.F.S., 1977
17. Păcuraru, A. - „Volei – Teorie şi metodică”, Galaţi,
Ed. Fundaţia Universităţii „Dunărea
de Jos”, 1999
18. Predescu, T., - „Baschetul în şcoală – instruire şi
Moanţă, A. învăţare”, Bucureşti, Ed. SEMNE,
2001
19. Xxx - Sistemul Naţional Şcolar de
Evaluare la disciplina Educaţie
Fizică şi Sport – elaborat de M.E.C.,
1999
20. Xxx - „Regulamentul jocului de baschet”,
F.I.B.A., 2000
21. Şiclovan, I - „Teoria şi metodica antrenamentului
sportiv. Curs pentru calificare
antrenori, „f.e.”, 1988
- 192 -
ANEXA 1
Extras din “Regulamentul oficial al jocului de baschet”
PUNCTE
IV - PENTRU ABATERI
16
ABATERE DE DUBLU DRIBLING (DR1BLING ILEGAL)
MINGE ABATERE DE 3 SECUNDE
PAS CONDUSA
20
ABATERE DE ABATERE DE ABATERE DE
24 SECUNDE MII IN ZONA
S SECUNDE 8 SECUNDE
DIN SPATE
" ABATERE OE
SIREA M INT?E DGI
PCOR
DIRECT!A DE JOC
V - PENTRLI SEMNA LIZAREA UNEI CRESEL I
LA MASA SCO/ E/?L/LL// (3 timpi)
TIMPUL 1 - NUMARUL JUCATORULUI

TIMPUL 2 - NATURA (TIPUL) GRESELII
FOLOSIREA LOVIREA
ILEGALA OBSTRUC IE TINERE
CU COTU
Ambele mâ ini pe solduri
42
IMPINGERE SAUINTRAREGRE$ALA
FORTAT§ECHIPEI IN POSESIA MINGIEI
OUBL
FORTARECU MINGEA FORM MINGE GRESA@
Pumnul strâns Fortecarea bratelor cu pumnii strâ nsi

pa GFIESEAL/\ OESCALIFICATOARE
GQE$AL4 TEHNICâ GRE§EAD\ ANTISPORTIVA
TIMPUL 3 - NUMARUL ARUNCARILOR LIBERE ACORDATE
49
O ARUNCARE LIBERE DOUR ARUNCARI LIBERE
TREI ARUNC RI LIBERE
SAU
- DIRECj"IA DE RELUARE A JOCULUI

5:I 52
DUPA O GRESEAL
COMIS DE ECHIPA
CARE
CONTROLEAZA
MINGEA
Dlagfams 16 - Bona1aBzkI1la cddalo ale art:dtñIor
ANEXA 2
Extras din “Ghid metodologic de aplicare a programei de Educaţie fizică şi sport
în învăţământul liceal – elaborat de M.E.C. – Consiliul Naţional pentru
Curriculum”
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
Obiective de Detalieri de
Activităţi de învăţare
referinţă conţinut
1. 2.1. Să - deplasări în - exersarea poziţiei - mingii Predictiv
integreze poziţia fundaemntale şi a de ă
procedeele fundamentală deplasărilor cu paşi baschet
tehnice adăugaţi înainte – înapoi şi (minim
învăţate în lateral 4, ideal
acţiuni - deplasări în poziţie o minge
tactice fundamentală cu lucru de la 2
simple braţe finalizat cu alergare elevi)
pe contraatac
- pasa cu - exersarea pasei cu două
două mâini mâini de la piept de pe loc
de la piept şi în perechi, triunghi, în
prinderea cu zigzag, pe două linii faţă în
două mâini faţă
- exersarea pasei în doi din
deplasare
- driblingul -exersarea driblingului pe
loc, alternative, cu mâna
stângă şi cu cea dreaptă;
- exersarea driblingului din
alergare
- aruncarea - exersarea opţională a
la coş de pe aruncării la coş de pe loc
loc cu două mâini de la piept
sau cu o mână de la umăr,
de la diferite distanţe şi
unghiuri faţă de coş
- aruncare la - exersarea aruncării la coş
coş din din dribling;
dribling - demonstrări – corectări
- joc bilateral - aplicarea în joc bilateral 2
cu temă x 2, 3 x 3, 4 x 4 la un
panou sau 5 x 5 la două
panouri, a procedeelor
tehnice exersate în lecţie.
2 Idem lecţia 1
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
3 2.1 - deplasări în -exersarea deplasărilor în
Observa
2.2 poziţie poziţie fundamentală în
-re
fundamentală zona panoului propriu în
sistema-
funcţie de direcţia mingii
tică
pasate de adversar
- pase cu -exersarea pasei cu două
două mâini mâini de la piept şi a
de la piept şi prinderii cu două mâini de
prinderea cu pe loc, din formaţia triunghi
două mâini cu un adversar la mijloc, cu
sarcină de intercepţie
- pasa cu - exersarea pasei cu două
două mâini mâini de la piept şi a
1.3. Să
de la piept şi prinderii cu două mâini de
realizeze
prinderea cu pe loc, din formaţia Idem
acţiuni
două mâini triunghiu cu doi adversari lecţia 1
motrice cu
din deplasare la mijloc, cu sarcină de
structuri şi
intercepţie;
eforturi
variate. - exersarea pasei şi
prinderii cu două mâini din
alergare pe perechi în
prezenţa unui adversar
activ;
- exersarea pasei în trei din
deplasare în prezenţa a 2
adversari semiactivi;
- exersarea pasei cu două
mâini în jocul pregătitor
„Cine ţine mai mult mingea”
- driblingul - exersarea driblingului din
deplasare urmat de oprire
şi pasă
- dribling cu deplasare, cu
ocoliri şi schimbări de
direcţie urmat de oprire şi
pasă
- aruncarea - exersarea driblingului,
la coş opririi într-un timp şi
aruncare la coş de pe loc
cu una sau două mâini
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
- exersarea structurii: pasă- 4 coşuri
deplasare-reprimire-oprire-
dribling-aruncare la coş din
dribling
- joc bilateral - aplicarea acţiunilor
tehnico-tactice exersate cu
eficienţă în jocul bilateral
cu efective reduse sau
regulamentare, în lecţie
4 2.1 - structura: - exersarea izolată a Cele de formativă
2.2 pasă-prindere procedeelor vizând mai sus individu-
cu două corectitudinea, precizia şi plus ală, pe
mâini din viteza de execuţie jaloane grupe ş
deplasare - exersarea aruncării la coş pieptă- frontală
din unghiuri şi de la naşe, corespun
distanţe diferite fluier -zător
corectări individualizate, conţinu-
exemplificări turilor
exersate
Structuri: - exersarea fiecărei Temă de
- dribling – structuri până la atingerea lucru în
aruncare la cursivităţii şi vitezei de lecţie
coş de pe execuţie crescute progresiv
loc; - exersarea structurii în
- pasă – relaţie cu partenerul,
deplasare – variind distanţa dintre
reprimire – jucători, viteza de
oprire – deplasare şi unghiurile din
dribling – care se realizează
aruncare la aruncarea la coş
coş din - corectări – exemplificări
dribling - exersarea structurii în
- pasa în 2 relaţie cu partenerul,
din variind distanţa dintre
deplasare jucători, viteza de
urmată de deplasare şi unghiurile din
aruncare la care se realizează
coş şi aruncarea la coş
recuperare - corectări – exemplificări
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
4.1 Structura: - exersarea structurii în Autoeva
- alergare- variante diferite de -luarea
prindere- succesiune a procedeelor
dribling- tehnice care o compun;
aruncare la - corectări – exeplificări;
coş - exersarea structurii
- dribling cu combinând execuţia
ocolire de procedeelor tehnice în
jaloane, funcţie de acţiunile
pasă, adversarului
schimbare de
direcţie,
reprimire
aruncare la
coş
- pasa în doi
din alergare
în prezenţa
unui adversar
„activ”
- aruncare la
coş,
recuperare
- joc bilateral
Joc cu temă: Autoeva
- aruncarea la coş din -luare
dribling 2x2, 3x3 cu
respectarea regulilor (paşi-
fault)
- aruncarea la coş cu
recuperare 2x2, 3x3 cu
respectarea regulilor (paşi,
dubludribling, fault)
4x4, 5x5, marcaj-demarcaj
şi minimum 3 pase înainte
de aruncarea la coş cu
respectarea regulilor
însuşite în condiţii de
autoarbitrare
5 Idem lecţia 4
6 Idem lecţia 4
7 2.1 - pasă lungă - exemplificare-
2.2 cu o mână de demonstraţie
la umăr - exersarea pasei lungi
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
către un partener fix cu
creşterea progresivă a
distanţei
- corectări
- exersarea pasei lungi cu
o mână de la umăr, către
un partener care se
deplasează prin alergare
uşoară
-corectări
- exersarea pasei lungi
către un partener aflat
lateral-înainte care se
deplasează cu viteză
- corectări
- exersarea pasei lungi cu
o mână de la umăr de către
unul din cei doi parteneri
care se deplasează în
viteză pe cele două margini
laterale ale terenului
- primitorul pasei va
efectua aruncare la coş din
alergare sau dribling-
urmată de recuperare cu
participarea a 1-2 parteneri
- deplasări - exersarea în perechi:
specifice „leapşa” cu atingerea
- mişcări gambei partenerului şi
specifice ale ferirea celei proprii; marcaj-
braţelor demarcaj fără minge;
- marcajul marcaj la jucătorul care
normal driblează şi aruncă la coş
- marcajul
agresiv
- schimbarea - exersarea de sprinturi
de direcţie scurte de 3-5-10 m;
- variaţii de - demarcare faţă de un
ritm în adversar prin schimbare de
deplasare direcţie
- sprinturi pe - demarcare faţă de un
distanţe adversar prin variaţia
variabile ritmului de deplasare
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
- 2 contra 2 – marcaj şi
demarcaj cu pasarea mingii
fără aruncare şi cu
aruncare la coş
3.2 să aplice - pasa lungă - joc 2x2, 3x3, 4x4 la un formativ
cunoştinţele cu o mână de panou cu sau fără temă ă
igienico- la umăr - joc 5x5 pe tot terenul cu
sanitare
înainte, în
- demarcajul autoorganizare şi
timpul şi - marcajul autoarbitrare, cu sau fără
după normal şi temă
desfăşurarea agresiv - coşurile din pasă lungă se
activităţilor punctează dublu
practice
8 Idem lecţia 7
9 Idem lecţia 7
10 2.1 - fenta de Exersarea în perechi a formativ
2.1 aruncare structurilor: ă
- fenta de - dribling-fentă de
pornire în aruncare-pornire în dribling
dribling pe partea dreaptă a
- dribling adversarului finalizată cu
alternativ cu aruncare la coş
mâna opusă - fentă de dribling pe
faţă de partea stângă cu realizarea
adversar sa pe partea dreaptă şi
-pasă sau invers-finalizare cu
aruncare la aruncare la coş
coş -dribling alternativ până la
depăşirea adversarului
urmată de pasă sau
aruncare la coş
- depăşirea în dribling prin
pivotare pe lângă adversar,
finalizată cu pasă sau
aruncare la coş
- depăşire - joc bilateral cu sau fără
urmată de temă: 2x2, 3x3, 4x4 (la un
pasă sau de panou) sau 5x5 pe tot
aruncare la terenul în condiţii de
coş arbitraj (elevi prin rotaţie)
11 Idem lecţia 10
12 2.1 - structura: - ştafetă pe 2 perechi Autoeva
2.1 dribling, cuprinzând: plecare în -luare
Nr. lecţie
Evaluare
Resurse
4.1 pasă, dribling, de la linia de fund
prindere, până la mijlocul terenului,
aruncare la pasă la un partener fix
coş, situat pe marginea laterală,
recuperare, deplasare, reprimire,
pasă lungă aruncare la coş (procedeu
preferat), recuperare, pasă
lungă la executantul
următor din grupă. Câştigă
echipa care acumulează
cel mai mare număr de
puncte, acordându-se 3
puncte pentru echipa care
termină prima şi câte un
punct pentru fiecare coş
marcat. Se execută de
minimum 3 ori.
13 - marcajul la - jocul pregătitor: „cine ţine
un adversar mai mult mingea” pe tot
repartizat terenul, cu respectarea
- demarcajul regulilor paşi, fault, aut
în funcţie de - joc bilateral (7-8 min.) cu
situaţia de joc temă: „presing simultan pe
- pasa, tot terenul” câştigă echipa
driblingul şi care marchează mai multe
aruncarea la coşuri
coş - joc, întrecere între
echipe: 2x2, 3x3, 4x4 la un
panou sau 5x5 pe tot
terenul.

Curs Jocul de Baschet

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Jocul de Baschet

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SCOPUL CURSULUI

Prezenta lucrare se adresează atât studenţilor de la

 Prezentarea datelor despre apariţia şi evoluţia jocului

1.1. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA JOCULUI DE

Baschetul este un joc sportiv de echipă, care face parte

1.2. CARACTERISTICILE JOCULUI DE

Dorinţa de cunoaştere, necesitatea de a se mişca şi de

 Tendinţă de universalism tehnico-tactic

 Suport teoretic dezvoltat

 Influenţa asupra motricităţii generale a organismului

1.3. IMPORTANŢA PREGĂTIRII FIZICE,

1.3.1. PREGĂTIREA FIZICĂ

Pregătirea fizică are un rol important deşi nu este

1.3.2. PREGĂTIREA TEHNICĂ

Tehnica este importantă în primul rând prin

1.3.3. PREGĂTIREA TACTICĂ

Pregătirea tactică nu poate constitui decât o

1.3.4. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Pregătirea psihologică urmăreşte educarea elevilor în

În procesul de educare a tinerilor, pregătirea teoretică

1.3.6. COMPONENTELE JOCULUI DE BASCHET

II. Componenta tehnică

III. Componenta tactică individuală

IV. Componenta tactică colectivă

1.4. DESCRIEREA JOCULUI

Jocul de baschet este un joc colectiv ale cărui

Terenul de joc. Linii şi dimensiuni.

– Circulaţia mingii (pasă)

Conţinutul acestui capitol se referă la apariţia

Popularizarea baschetului porneşte şi de la ideea că

1. Când apare jocul de baschet şi cine l-a inventat?

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de

Tehnica jocului este formată din elemente şi procedee

Aspecte spaţio-temporale Aspecte dinamico-energetice

2.3. TRASEUL METODIC AL ÎNVĂŢĂRII ŞI

2.3.1. Pregătirea teoretică

 Prezentarea modelului optimal de execuţie

Tehnica în jocul de baschet se împarte în:

A. Jocul fără minge înaltă

7. Lucrul de braţe şi jocul de picioare

2. Prinderea şi protecţia mingii

⬩ din deplasare cu o mână de sus din dribling, alergare;

⬩ din săritură cu desprindere de pe loc;

 după execuţie – cu două mâini, cu o mână;

2.5.1. Jocul fără minge

Metodica învăţării poziţiei fundamentale:

Majoritatea acţiunilor jucătorilor cu minge şi fără minge

ALERGAREA SPECIFICĂ ÎNAINTE.

Prezentarea modelului: alergarea înainte se

ALERGAREA ÎNAPOI (SPATELE).

Prezentarea modelului: jucătorul se deplasează spre

PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE SAU ÎNAPOI

Este un procedeu specific apărării care face parte din

PASUL ADĂUGAT LATERAL ŞI ALERGAREA

Reprezintă cel mai important mijloc tehnic „al jocului de

Caracteristici de execuţie (pentru pasul adăugat

Indicaţii metodice generale:

Metodica învăţării deplasărilor:

Fig. 2.1 – Ştafeta cu procedee combinate.

⬩ sub forma complexelor de procedee tehnice de

Element important în realizarea acţiunii de demarcaj

SCHIMBARE DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE UN PICIOR

SCHIMBAREA DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE

Indicaţii metodice generale: