Dokumen - Tips Carte-Volei

5/16/2018 cartevolei-slidepdf.
com
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Alexandru Mureşan
VOLEI
EDITURA FUNDAIEI ROMÂNIA DE MÂINE
http://slidepdf.com/reader/full/carte-volei 1/27
5/16/2018 cartevolei-slidepdf.com
CUPRINS
Capitolul 1. SCURT ISTORIC
Capitolul 2. TEHNICA JOCULUI
Capitolul 3. TACTICA
Bibliografie
Capitolul 1. SCURT ISTORIC

Voleiul este un joc sportiv inventat în anul 1895, de către profesorul american
William G. Morgan, care preda educaia fizică la Colegiul din oraşul Holyoke,
statul Massachusetts – USA –, inspirându-se din tenisul de câmp. La început a
primit denumirea de „La minonette”, iar după un an s-a consacrat ca Volley-Ball.
Jocul fiind atractiv, a cunoscut o dezvoltare rapidă, practicându-se în toate
continentele, cu reguli improvizate privind mărimea terenului, mingea de joc,
numărul jucătorilor, înălimea fileului, durata seturilor, numărul paselor etc. În
răspândirea voleiului pe plan internaional rolul hotărâtor l-a jucat „Asociaia
Tineretului Creştin din USA”, cunoscută sub denumirea de YMCA, el fiind
practicat în special de către elevi, studeni şi militari.
Prin intermediul studenilor şi militarilor, voleiul a ajuns şi în ara noastră în
anul 1920, s-a dezvoltat în şcoli, facultăi, asociaii sportive, cluburi sportive etc.,
organizându-se întreceri la nivel local, regional şi naional.
Câteva date de referină:
• 1947 – 20 aprilie, ia fiină, la Paris, Federaia Internaională de Volley-Ball
(F.I.V.B.), în prezena reprezentanilor din 14 ări, printre care şi România;
• 1948 – la masculin şi 1949 – la feminin, se organizează primele
Campionate Europene;
• 1949 – la masculin şi 1950 – la feminin, se desfăşoară primele Campionate
Mondiale;
• 1958 – se constituie Federaia Română de Volei (F.R.V.), ca o
continuatoare a Federaiei Române de Baschet şi Volei din 1931 şi a Inspeciei
Centrale pentru Volei, din 1949;
• 1964 – voleiul intră în sporturile olimpice la Tokio;
• 1992 – voleiul de plajă devine disciplină olimpică (Beach volleyball).
Voleiul în România
Organizarea şi desfăşurarea jocului de volei la noi în ară parcurge 4 etape:
Etapa I, 1920-1950;
Etapa a II-a, 1951-1980;
Etapa a III-a, 1981-1989;
Etapa a IV-a, din 1990-până în prezent.
Principalele rezultate ale echipelor naionale în competiiile internaionale
oficiale:
• 1956 – locul II, la masculin şi feminin, la Campionatul Mondial de la Paris;
• 1963 – echipa masculină devine campioană europeană la ediia organizată
în Bucureşti;
• 1966 – locul II, la masculin, la Campionatul Mondial de la Praga;
• 1980 – locul III, la masculin, la Jocurile Olimpice da la Moscova.
În întrecerile masculine ale Cupei Campionilor Europeni, echipele cluburilor
noastre au obinut 5 locuri I, astfel:
• 1961,1963 şi 1965 – Rapid Bucureşti;
• 1966 şi 1967 – Dinamo Bucureşti.
Caracteristicile principale ale voleiului

3
În familia jocurilor sportive de echipă, voleiul se particularizează prin

următoarele:
• fiecare echipă joacă în câmpul propriu, fără contact direct cu adversarii,
fiind despării de fileu;
• mingea poate fi jucată (lovită) cu orice parte a corpului (mâini, picioare,
cap, trunchi etc.) în propriul câmp de joc şi în afara lui, în limita celor 3 lovituri
clasice (sau 4, când mingea atinge blocajul) fără a fi însă reinută;
• se joacă pe seturi şi puncte, fără a se putea limita durata într-un timp fix,
fiind obligatorie rotaia la serviciu;
• mare accesibilitate de practicare pentru toate vârstele şi sexele, având în
vedere că necesită un teren limitat şi un inventar redus (minge, fileu şi 2 stâlpi),
reguli şi procedee simple, echipament sumar etc.
Practicat la nivel de performană, voleiul este cel mai dificil şi cel mai
pretenios joc sportiv, urmare a însuşirii foarte greoaie a elementelor şi procedeelor
tehnice şi a combinaiilor tactice în atac şi apărare, cât şi a realizării unei pregătiri
fizice de excepie, completate de cunoştinele teoretice şi de calităile moral-volitive.
Terenul de joc
Este un dreptunghi cu dimensiunile 18 × 9 m, înconjurat de o zonă liberă cu o
lăime de munimum 3 m, pe toate laturile. Se împarte în 2 câmpuri de joc, de formă
pătrată, cu latura de 9 m.
Suprafaa terenului trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă (Fig. 1).
Fig. 1
Fileul şi accesoriile lui
Fileul este confecionat din sfoară de culoare închisă, are o lungime de

9,50-10 m, o lăime de 1 m, alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm.
Înălimea lui este de 2,43 m pentru bărbai şi 2,24 m pentru femei.
Pentru întrecerile şcolare (categoria sperane), înălimea este de 2,38 m
pentru băiei şi 2,20 m pentru fete şi 2,10 pentru minivolei (băieei şi fetie).
În partea superioară fileul are o bandă de culoare albă, lată de 7 cm, iar în
partea inferioară, de 5 cm, pe toată lungimea lui.
Lateral, deasupra fiecărei linii laterale a terenului, sunt fixate 2 benzi
verticale, cu lungimea
Pe marginea de 1 maşibenzilor
exterioară lăimea laterale,
de 5 cm.sunt plasate cele 2 antene (tije), cu
lungimea de 1,80 m şi diametrul de 10 mm.
Fileul este fixat pe 2 stâlpi cu înălimea de 2,55 m, ce se află amplasai la o
distană de 0,50-1 m faă de liniile laterale ale terenului (Fig. 2).
Fig. 2. Schema fileului
Mingea
Este sferică, de culoare albă sau o combinaie de 3 culori (alb, albastru şi

galben, de regulă), cu circumferina de 65-67 cm, o greutate de 2,60-2,80 gr şi
umflată la o presiune de 0,300 – 0,325 kg/cm² (Fig.3)
Zonele şi rotaia
Câmpul de joc este împărit în 6 zone (Fig. 4), numerotate invers faă de
mersul acelor ceasornicului, de la 1 la 6. Zonele 1,5 şi 6 se află în spaiul de
apărare, iar zonele 2,3 şi 4, în spaiul de atac.
Rotaia jucătorilor se face în sensul mişcării acelor ceasornicului şi este
obligatorie după câştigarea dreptului la serviciu; jucătorul din zona 2 trece în zona
1 pentru a servi, iar jucătorul din zona 1 trece în zona 6 şi aşa mai departe (Fig. 5).
Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5

Capitolul 2. TEHNICA JOCULUI
În jocurile sportive, prin tehnică se înelege: „un sistem de mişcări integrate
sau o înlănuire de mişcări pariale (acte, gesturi, principii, deprinderi), specializate
şi perfecionate, cu ajutorul cărora se rezolvă scopul şi sarcinile de atac şi apărare
ale jocului”.
Unii autori susin că „priceperile şi deprinderile tehnice pot fi automatizate”,
ceea ce în jocurile sportive nu se poate realiza, ele pot fi „perfecionate”.
Particularizat la volei, tehnica reprezintă (după prof. Leon Teodorescu) „un
ansamblu de aciuni motrice, specifice ca formă şi coninut, care constau din
lovirea mingii şi deplasările jucătorilor, realizate în scopul practicării cu eficienă
maximă a jocului, în concordană cu regulamentele actuale”.
Tehnica conturează structura motrică a jocului, dar eficiena ei depinde de
capacitatea performanială a jucătorilor care alcătuiesc echipa.
În volei, spre deosebire de alte jocuri, în care mingea este prinsă şi aruncată,
aciunea la minge se efectuează prin lovire cu orice parte a corpului (mâini,
picioare, cap, trunchi etc.), în orice moment al jocului, cu excepia serviciului care
se efectuează numai cu mâna.
Asupra tehnicii voleiului o contribuie de seamă o are şi regulamentul, care
interzice „inerea mingii” la executarea pasei şi permite doar 3 lovituri fiecărei
echipe, în câmpul propriu de joc.
Elementele şi procedeele tehnice ale jocului de volei se împart în două
categorii – specifice atacului şi apărării.
Elemente specifice atacului:
• Pasa;
• Ridicarea mingii pentru executarea loviturii de atac;
6
• Serviciul;
• Lovitura de atac.
Elemente specifice apărării:
• Preluarea mingii;
• Blocajul;
• Plonjonul;
• Dublarea şi plasamentul.
Specifice voleiului sunt 3 poziii fundamentale: înaltă, medie şi joasă (Fig.6)
şi deplasările pe distană scurtă prin pas adăugat, alergare şi sărituri (predominante
cu desprindere simultană pe două picioare).
a) b) c)
Fig. 6. a) poziia înaltă; b) poziia medie; c) poziia joasă
Pasa
Este elementul tehnic de bază al jocului, prin care se transmite mingea de la
un jucător la altul, pentru a organiza combinaiile tactice de atac (Fig. 7).
Execuia ei este foarte pretenioasă, urmare a faptului că primirea şi
transmiterea mingii se realizează simultan, fără a o reine.
Unii tehnicieni exclud termenul de pasă şi-l înlocuiesc cu „ridicarea mingii pentru
atac”, expresie total greşită. Atacul este o aciune tactică şi nu un procedeu tehnic.
Ridicarea
care necesită mingii pentru
o abordare executarea loviturii de atac, este o „pasă specială”,
aprofundată.
înainte
de pe sol
cu 2 mâini înapoi (peste cap)
din săritură
de sus laterală
PASA cu 1 mână – înainte – din săritură
cu două mâini înainte
de jos
cu o mână înapoi
scurtă (între două zone)

7
După distană, pasa este

lungă (depăşeşte o zonă)
înaltă
După traiectoria mingii, pasa este medie
întinsă (fuge)
în urcare
Fig. 7
Pasa de sus cu 2 mâini înainte
Poziia iniială. Jucătorul stă în poziie medie, cu tălpile picioarelor depărtate
şi decalate, cu genunchii uşor îndoii, trunchiul puin înclinat spre înainte, braele
îndoite din cot şi ridicate cu palmele la nivelul frunii, cu degetele răsfirate,
alcătuind o cupă în care trebuie să intre mingea (Fig. 8).
Execuia propriu-zisă. În momentul contactului cu
mingea în cupă, se realizează o uşoară amortizare prin
elasticitatea degetelor, îndoirea coatelor şi puină ghemuire
din genunchi, urmate imediat de o extensie din gleznă,
genunchi, şolduri, cu întinderea braelor şi împingerea cu
toate degetele până la eliberarea mingii din cupă.
Poziia finală. După eliberarea mingii, jucătorul
urmăreşte direcia de transmitere a ei şi se pregăteşte
pentru aciunea următoare.
Principalele greşeli de execuie:
•• nu se execută
tălpile corectnudeplasarea
picioarelor la minge;
sunt depărtate şi decalate
corespunzător, pentru a asigura o bază de susinere echilibrată;
Fig. 8 • nu se realizează corect amortizarea şi extensia,
favorizând „inerea mingii”; cupa realizată este rigidă;
• braele nu împing în mod egal mingea, dându-i o
traiectorie imprevizibilă; privirea nu urmăreşte mingea.
Fig. 9 Fig. 10
Pasa de sus cu două mâini înapoi (peste cap)

8
Poziia iniială. Jucătorul intră sub traiectoria mingii cu picioarele mai

depărtate decât lăimea umerilor, braele sunt îndoite din coate, cu palmele
deasupra capului având degetele răsfirate, pentru a realiza o cupă adâncă şi elastică.
Execuia propriu-zisă. Se ia contactul cu mingea deasupra capului,
concomitent cu o ghemuire mai accentuată, cu trunchiul pe verticală. Urmează
extinderea prin întinderea picioarelor, trunchiului şi a braelor în sus şi spre înapoi,
simultan cu conducerea mingii şi eliberarea ei din cupă, prin arcuirea trunchiului şi
proiectarea mult a bazinului în faă.
Poziia finală. O dată cu eliberarea mingii, jucătorul urmăreşte cu privirea
traiectoria ei şi se întoarce pentru a fi pregătit să acioneze în faza următoare.
• jucătorul nu intră sub traiectoria mingii pentru a realiza primirea ei deasupra
capului;
• braele nu conduc mingea în sus şi spre înapoi;
• bazinul nu se proiectează înspre înainte şi astfel nu se realizează arcuirea
trunchiului;
• privirea jucătorului nu urmăreşte mingea.
Fig. 11
Ridicarea mingii pentru lovitura de atac

Ridicarea mingii pentru executarea loviturii de atac este o pasă specială, care
depăşeşte simpla transmitere a ei între doi jucători. Din punct de vedere tehnic, este
perfecionată astfel încât să imprime mingii un zbor plutitor, fără rotaii, să fie
precisă şi constantă. Pentru a realiza o
astfel de ridicare, jucătorul trebuie să
acioneze asupra mingii cu toate
degetele (Fig. 12).
În voleiul modern, ea se execută,
de regulă, în săritura cu mare măiestrie
doar de ridicătorul-coordonator al
echipei, care prin valoarea lui poate
decide victoria într-un joc. Un ridicător-
coordonator de valoare internaională se
Fig. 12
9
formează în 8-10 ani de pregătire specială.
Fig. 13
Fig. 14
Serviciul
Este elementul tehnic prin care se lansează mingea în joc, de către jucătorul
din zona 1, ce se află în spaiul de serviciu, lovind-o numai cu mâna. Jucătorul
execută, de regulă, procedeul tehnic preferat s-au pe cel indicat în situaia de joc
respectivă.
10
din faă cu traiectorie înaltă (lumânare)

de jos din lateral cu traiectorie normală
SERVICIUL
din faă în foră
de sus
din lateral planat (plutitor)
din săritură
Fig. 15
Serviciul de jos din faă

Procedeul este specific începătorilor şi se învaă destul de uşor.
Poziia iniială. Executantul se află înapoia liniei de fund a terenului, în
spaiul de serviciu, cu faa orientată spre fileu, linia umerilor fiind paralelă cu
fileul, picioarele sunt depărtate şi decalate, cu greutatea corpului repartizată în mod
egal pe ele, piciorul opus braului îndemânatic (lovitor) este în faă, iar mingea se
află în palma celeilalte mâini, la nivelul şoldului.
Execuia
concomitent cupropriu-zisă. Jucătorul
ducerea braului lovitortrece greutatea
întins înapoi,corpului
pe lângăpe piciorul
corp, din spate,
cu palma căuş
şi cu articulaia pumnului blocată, apoi printr-o uşoară ghemuire şi împingere
energică din piciorul din spate se trece greutatea pe piciorul din faă şi braul
lovitor pendulează întins din articulaia umărului înainte şi loveşte puternic mingea,
aruncată, în calota inferioară, dându-i o traiectorie ascendentă pentru a trece peste
fileu în câmpul de joc al adversarului.
Poziia finală. După lovirea mingii, braul continuă pendularea, iar piciorul
din spate păşeşte înainte şi jucătorul intră în teren pentru a lua parte la joc.
• nu se realizează trecerea greutăii pe piciorul din faă, concomitent cu
pendularea energică a braului lovitor spre înainte;
• se îndoaie cotul mâinii care loveşte şi mingea ia o traiectorie greşită;
şoldului;
• mingea este aruncată greşit şi se realizează lovirea mult peste nivelul
• judecătorul, după executarea serviciului, rămâne în afara terenului.
11
Fig. 16
Fig. 17
Serviciul de jos din lateral
Acest procedeu de serviciu este specific fetielor începătoare, care nu au
suficientă foră în braul lovitor şi atunci folosesc şi fora de rotaie a trunchiului şi
bazinului, pentru a reuşi să treacă mingea peste fileu.
Pentru a înelege execuia tehnică mai bine vom face descrierea pentru
lovirea mingii cu braul drept, urmând ca stângacii să execute invers (în oglindă).
În principal, mecanismul execuiei este ca la serviciul de jos din faă.
Poziia iniială. Executantul se aşază înapoia liniei de fund a terenului, în
spaiul de serviciu, cu umărul stâng perpendicular pe fileu, având mingea sprijinită
în palma stângă la nivelul şoldului, picioarele depărtate şi decalate şi greutatea
corpului repartizată în mod egal pe ele.
Execuia propriu-zisă. Se trece greutatea corpului pe piciorul din spate,
concomitent cu o uşoară
şi ducerea braului drept îndoire a genunchilor,
întins spre o răsucire
înapoi, palma fiind suba trunchiului spre dreapta
formă de căuş.
În momentul în care mingea este aruncată cu mâna stângă, piciorul drept
împinge energic în sol transferând greutatea corpului pe piciorul stâng, braul drept,
întins, coboară în viteză, angrenând şi mişcarea energică a trunchiului şi bazinului,
şi loveşte mingea cu palma căuş, în lateralul calotei inferioare, dându-i o traiectorie
ascendentă pentru a trece peste fileu.
Poziia finală. După lovirea mingii, braul drept şi trunchiul continuă
mişcarea, iar piciorul drept păşeşte înainte şi jucătorul îşi ia locul în teren.
• mingea nu este aruncată corect cu braul stâng şi execuia tehnică suferă;
• nu se efectuează corect răsucirea trunchiului şi bazinului spre dreapta o dată
cu trecerea greutăii pe piciorul drept;
• lovirea mingii se face numai din braul drept fără a folosi fora de împingere
a piciorului, trunchiului şi bazinului;
• lovirea mingii se face din uşoară săritură;
• executantul nu-şi continuă deplasarea în teren.
12
Fig. 18
Lovitura de atac
Reprezintă elementul cel mai spectaculos al jocului, care dă cea mai mare
satisfacie jucătorilor, cu toate că pentru a fi executat sportivul trebuie să sară
puternic, pentru a depăşi banda superioară a fileului, cu cel puin 50 de cm.
Realizarea loviturii de atac reprezintă elul tuturor practicanilor voleiului,
indiferent de vârstă, sex etc. Reuşita ei depinde, în egală măsură şi de modul în care
este ridicată mingea.
În executarea tuturor procedeelor loviturii de atac, se disting următoarele
componente: elanul;
Descrierea bătaia;tehnice
execuiei zborul;alovirea mingii;vaaterizarea.
procedeelor fi cea clasică, pentru învăare,
considerând că mingea este lovită, cu mâna dreaptă (Fig. 19).
Toate loviturile de atac, se pot executa cu bătaie:

● pe două picioare (de regulă) la ridicare „fuge”;
● pe un picior: sau anumite excepii.
Fig. 19
Lovitura de atac procedeu drept

Este procedeul cel mai des folosit în joc, iar începătorii îl utilizează în
exclusivitate. Denumirea de procedeu drept o are ca urmare a faptului că mingea
este lovită pe direcia elanului efectuat de jucător, perpendicular pe fileu.
Elanul
Din poziia de joc, executantul face trei paşi, în succesiunea stâng-drept-
stâng, ultimul pas fiind cel mai lung.
Pe primul pas, braele se duc uşor înainte, apoi, pe pasul al doilea se duc
energic înapoi, întinse. Pasul al treilea este cel în care se realizează bătaia şi
desprinderea pe verticală. Pe pasul al treilea se realizează coborârea centrului de
greutate şi piciorul stâng ia contactul cu solul pe călcâi, iar piciorul drept se aşază
înapoia lui, tot pe călcâi, concomitent cu ducerea braelor energic înainte.
13
Bătaia
Se efectuează pe ambele picioare, în succesiunea călcâi, talpă, pingea, iar
desprinderea pe verticală este o rezultantă a forei de împingere a picioarelor,
coroborată cu avântul puternic al braelor spre înainte şi în sus.
Zborul
După desprinderea de la sol, trunchiul este în extensie, gambele picioarelor în
flexie, braul drept se îndoaie astfel încât cotul să ajungă la nivelul urechii, iar
palma la ceafă. Din această poziie, începe aciunea de lovire a mingii. Braul stâng
coboară, urmat de biciuirea puternică a braului drept, întins din cot, cu palma căuş
sau degeteledescendentă.
traiectorie răsfirate, careÎnloveşte puterniclovirii
momentul mingea în calota
mingii se superioară,
execută o dându-i
flexie oa
trunchiului, cu ducerea picioarelor în faă. Lovirea mingii se face în punctul cel mai
înalt al săriturii, prin fora cumulată a braului, a muşchilor pectorali şi abdominali.
Aterizarea
După lovirea mingii, braul drept îşi continuă mişcarea în jos, urmat de cel
stâng, şi se aterizează într-o poziie cât mai înaltă şi echilibrată, pe ambele picioare,
astfel încât executantul să fie pregătit pentru faza următoare de joc.
• bătaia se face printr-o săritură pe ambele picioare;
• zborul nu este echilibrat;
• lovirea mingii nu se face în punctul cel mai înalt al săriturii şi cu braul întins;
• aterizarea este dezechilibrată şi prea ghemuită.
Fig. 20
14
Fig. 21
Preluarea
Face parte din elementele specifice jocului în apărare şi cuprinde trei procedee:
• preluarea mingii din serviciu;
• preluarea mingii din lovitura de atac;
• preluarea mingii din fileu.
Modificările regulamentului, în ultimii ani, au încurajat executarea preluării
pentru
loviturăade
stimula
atac şijocul în apărare.
din fileu Practic,cuprima
este LIBERĂ, lovitură
condiia la preluarea
ca mingea dinreinută.
să nu fie serviciu, din
O asemenea facilitate stimulează preluarea cu două mâini de sus, în degete
(Fig. 22).
din serviciu de sus din stând
cu 2 mâini
PRELUAREA din lovitură de atac de jos din plonjon
MINGII cu 1 mână
cu piciorul
din fileu
Fig. 22
Preluarea din serviciu cu două mâini de sus

Pentru începători, acest procedeu este cel mai recomandat, urmare a faptului
că serviciul se efectuează de jos, deci fără intensitate, că ei şi-au însuşit pasa şi
ridicarea mingii cu două mâini de sus şi că are o precizie mult mai mare, stimulând
jocul combinativ.
Execuia de bază este identică cu pasa şi ridicarea cu două mâini de sus, cu o
singură excepie. Fora cu care cade mingea din serviciu, este anihilată printr-o
amortizare mai accentuată din articulaia pumnului, cotului, coxofemurală, ge-
nunchi şi gleznă.
15
Fig. 23
Blocajul
Reprezintă intervenia în săritură a jucătorilor din zona de atac, la mingea
expediată de adversar peste nivelul superior al fileului, de regulă printr-o lovitură
de atac.
Prin blocaj mingea este respinsă în terenul adversarului, sau se menine în
terenul propriu, diminuându-i mult din fora de expediere imprimată de adversar
(Fig. 24).
individual
BLOCAJUL la minge ofensiv
de 2 jucători la zonă defensiv
în grup:
de 3 jucători
Fig. 24
Blocajul individual
Pot participa la blocaj numai jucătorii din zonele 2,3 şi 4, aflai în apropierea
fileului, care, de regulă, se deplasează prin paşi adăugai, urmai de săritură pe două
picioare (Fig. 25).
Poziia iniială. Jucătorul se află lângă fileu în poziie înaltă, cu faa la
adversari, cu picioarele depărtate la nivelul lăimii umerilor, cu braele îndoite din
cot şi ridicate cu palmele la nivelul capului, având degetele răsfirate şi antebraele
paralele cu fileul.
Execuia propriu-zisă
Din poziie iniială, se îndoaie puin genunchii şi apoi se împinge puternic în
sol, concomitent cu ridicarea energică a braelor, pentru a se realiza o săritură cât
mai înaltă. În punctul cel mai înalt al săriturii, palmele cu degetele răsfirate trec
peste banda superioară a fileului (fără să o atingă) în terenul adversarului, pentru a
întâlni mingea.
Privirea urmăreşte permanent mingea în câmpul de joc al adversarului. Dacă,
pentru a bloca mingea, este nevoie să se deplaseze, un pas, doi sau trei, deplasarea
16
se va face prin paşi adăugai, pornind întotdeauna cu piciorul din direcia de

deplasare.
Pentru a efectua blocajul cu eficienă, jucătorul trebuie să intuiască locul în
care adversarul va executa lovitura de atac şi să se sincronizeze în săritură cu el,
având tot timpul privirea la minge.
Poziia finală. După efectuarea blocajului, jucătorul aterizează pe ambele
picioare, într-o poziie înaltă şi echilibrată, pentru a fi capabil să intervină la
următoarea fază a jocului.
• în pregătirea săriturii, jucătorul pleacă cu braele de jos;
• nu se anticipează corect zona în care execută adversarul lovitura de atac;
• jucătorul, în momentul execuiei blocajului, are palmele prea depărtate şi
mingea trece prin ele;
• nu se sincronizează blocajul cu momentul executării loviturii de atac;
• jucătorul atinge fileul sau aterizează în terenul adversarului;
• jucătorul atinge mingea înaintea adversarului.
Fig. 25
Plonjonul
Ca element
extremis, la minge tehnic
pentru specific apărării,
a o menine în joc,plonjonul
urmare areprezintă
executării intervenia
serviciului în
foră, a loviturii de atac sau a plasării ei în spaiile vulnerabile, de către adversar.
Executarea plonjonului presupune şi scoaterea din joc, pentru câteva secunde,
a unui jucător (Fig. 26).
înainte
PLONJONUL rulare pe spate
(plonjonul pe spate)
rulare pe coapsă normal
(plonjonul lateral) cu rostogolire peste umăr
17
Fig. 26
Aproape în exclusivitate, teoreticienii şi practicienii jocului de volei folosesc

denumirea de „plonjon pe spate” şi „plonjon lateral”, în mod nejustificat. Coninutul
termenului „plonjon”, original din franuzescul plongeon, înseamnă salt înainte,
săritură în faă. Ori nu se poate admite că e posibil să se execute „salt” pe spate sau
lateral. Prin tehnica lor de execuie, avem în realitate o rulare pe spate şi pe coapsă.
Rularea pe spate (plonjonul pe spate)
Se foloseşte
şi pentru cel mai
băiei, urmare mult decă
a faptului către jucători, un
nu prezintă fiind
riscaccesibil atât pentru
major pentru fete, cât
a se lovi.
Poziia iniială. Executantul se află în poziia ghemuit, cu braele îndoite din
cot şi palmele pregătite în cupă, la ivelul frunii, pentru a executa preluarea.
Execuia propriu-zisă. În momentul contactului cu mingea, începe
dezechilibrarea înapoi, pentru a amortiza fora cu care vine mingea din serviciu,
lovitură de atac, blocaj sau fileu. Se execută preluarea şi transmiterea mingii spre
ridicător, înainte de contactul cu solul, în exclusivitate prin aciunea braelor.
Executantul continuă rularea pe spate, având bărbia în piept, spatele curbat,
braele îndoite la piept şi genunchii în flexie abdominală, după care urmează
aciunea energică de pendulare a unui picior, concomitent cu sprijinirea celuilalt pe
talpă, lângă şezută, şi ridicarea în ghemuit fără ajutorul braelor.
Fig. 27
Poziia finală. După revenirea în ghemuit, jucătorul reintră în joc.

•• jucătorul nu anticipează
se preia mingea corect
înainte de traiectoria sau
dezechilibrare descendentă
în timpul arulării
mingii;pe spate;
• se aşază mâinile pe sol; bărbia nu este în piept, ceea ce poate duce la
contactul capului cu solul;
• nu se acionează corect cu picioarele la revenirea în ghemuit, fiind nevoie şi
de ajutorul mâinilor.
Întrebări pentru verificare din tehnica jocului
 Descriei execuia tehnică a următoarelor procedee:
1. Pasa înainte cu 2 mâini de sus (Răspuns: Fig. 9)
2. Pasa înapoi (peste cap) cu 2 mâini de sus (Răspuns: Fig. 11)
3. Serviciul de jos din faă ( Răspuns: Fig. 16)
4. Serviciul de jos din lateral ( Răspuns: Fig. 17)
5. Lovitura de atac – procedeu drept (Răspuns: Fig. 20 şi 21)
18
6. Preluarea serviciului cu 2 mâini de sus (Răspuns: Fig. 27)

7. Blocajul individual ( Răspuns: Fig. 25)
8. Rularea (plonjonul) pe spate (Răspuns: Fig. 27)
 Care sunt principalele greşeli de execuie la:
1. Pasa înainte cu 2 mâini de sus (Răspuns: Fig. 9)
2. Pasa înapoi (peste cap) cu 2 mâini de sus (Răspuns: Fig. 10)
3. Serviciul de jos din faă ( Răspuns: Fig. 16)
4. Lovitura de atac – procedeu drept (Răspuns: Fig. 20)
5. Blocajul individual ( Răspuns: Fig. 25)
6. Rularea (plonjonul) pe spate (Răspuns: Fig. 27)
 Ce procedee cunoaştei din următoarele elemente tehnice:
1. Pasa (Răspuns: Fig. 7)
2. Serviciul (Răspuns: Fig. 15)
3. Lovitura de atac ( Răspuns: Fig. 19)
4. Blocajul (Răspuns: Fig. 24)
5. Plonjonul (Răspuns: Fig. 26)
– LEGENDĂ -
= traiectoria mingii;
= lovitura de atac;
_ _ _ _ _ = deplasarea jucătorilor;
= orientarea în teren a jucătorilor (jumătatea plină = spatele);
4 = jucător, cu numărul 4;
4’ = poziia viitoare a jucătorului;

X = locul de unde pleacă mingea;
T = trăgător;
S = trăgător secund;
C = trăgător centru;
R = ridicător;
Rc = ridicător – coordonator;
L = libero-ul;
TR = trăgător-ridicător;
= direciile de deplasare ale jucătorului;

19
= pasa de control şi apoi pasa înainte;
= pasa de control şi apoi pasa înapoi;

= jucător care efectuează blocaj;
= blocaj colectiv de 2 jucători;

Z-4 = zona în care se află jucătorul;
L-1 = linia 1 (jucătorii din Z-2,3 şi 4);
L-2 = linia a 2-a (jucătorii din Z 5,6 şi 1);
M-1 = modelul 1 de joc;
M-2 = modelul 2 de joc;
M-3 = modelul 3 de joc.
Capitolul 3. TACTICA
Tactica jocului de volei a evoluat în mod spectaculos, de la formele simple,
de multe ori întâmplătoare, până la stadiul actual, modern. Evoluia ei s-a făcut în
principal în trei direcii:
• la serviciu, atât la efectuarea lui cât şi la primire;
• în atac, prin combinaii multiple şi variate;
• în apărare, prin dispozitive cât mai eficiente, în concordană cu combi-
naiile din atac.
Practic, acest duel continuu dintre atac şi apărare a stat şi stă, şi în prezent, la
baza dezvoltării, a înnoirii, a progresului permanent al tacticii jocului.
Astăzi, fiecare jucător, pe parcursul unui meci, are sarcini precise, în atac şi
apărare, pe linii şi zone, în funcie de:
• concepia de joc a echipei;
• modelul de joc adoptat.
Modelul de joc însumează totalitatea aciunilor individuale şi colective ale
unei echipe.
Dezvoltarea şi modernizarea
1. Perfecionarea tacticiiajocului
execuiei tehnice depinde
elementelor şi în special de: care
procedeelor, oferă
jucătorilor posibilitatea de a realiza combinaii în atac şi dispozitive de apărare
eficiente;
2. Modificările periodice ale regulamentului, uneori, revoluionează desfă-
şurarea jocului. Ultimii ani sunt edificatori prin schimbarea regulilor:
a. efectuarea serviciului pe toată lungimea liniei de fund şi permisiunea de a
atinge fileul cu condiia ca mingea să treacă la adversari a determinat regândirea
tacticii, atât la executarea lui, cât şi la primirea;
b. încheierea fiecărei faze de joc cu punct şi serviciu a eliminat definitiv
conceptul de tactică:
• la câştigarea serviciului;
• la câştigarea punctului.
20
Astăzi, o echipă poate pierde setul şi meciul pe serviciul propriu, sau, dacă la
final de set conduce cu scorul de 24-20, în 99% din situaii nu-l mai poate pierde.
c. introducerea în joc a „libero”-ului a determinat o nouă gândire tactică în
apărare.
3. Întrecerea (duelul) permnanentă dintre atac şi apărare duce la îmbogăirea
tacticii jocului.
Tactica poate fi:
• individuală;
• colectivă.
Tactica
Îsumeazăindividuală
ansamblul de aciuni individuale, folosite în mod conştient de către
un jucător în luptă cu adversarii şi în colaborare cu coiechipierii, pentru a realiza
sarcinile jocului în atac şi apărare.
Prin aciune individuală înelegem selecionarea şi aplicarea conştientă de
către un jucător, într-o faza a jocului, a celui mai eficace complex de procedee
tehnice, pentru a realiza o sarcină parială a jocului.
Spre exemplu, un jucător aflat în săritură pentru a finaliza o lovitură de atac,
într-o fraciune de secundă trebuie să-şi aleagă procedeul în funcie de numărul
adversarilor care efectuează blocajul (1-2-3).
Aciunile tactice individuale sunt componente practice de realizare a planului
tactic şi a concepiei de joc a unei echipe.
Tactica colectivă
Se bazează pe:
• combinaii tactice;
• scheme tactice;
• sistem de joc;
• concepie de joc;
• stil de joc;
• şcoală de joc.
Sistemul de joc, reprezintă forma generală de organizare a jucătorilor unei
echipe în atac şi apărare, stabilind sarcini precise şi principii de colaborare, privind
transmiterea mingii şi deplasarea jucătorilor în cadrul unui dispozitiv prestabilit.
El are un dispozitiv şi o structură a relaiilor dintre jucători.
În atac, distingem mai multe sisteme, funcie de nivelul de pregătire tehnico-
tactică şi teoretică a jucătorilor:
•
sistem cu 6 jucători – începători, fără specializări pe posturi;
• sistem cu 1 T (trăgător) şi 5 R (ridicători);
• sistem cu 2 T şi 4 R;
• sistem cu 3 T şi 3 R;
• sistem cu 4 T şi 2 R (2 trăgători secunzi şi de preferină stângaci);
• sistem cu 5 T şi Rc (Rc ridicător-coordonator).
Organizarea apărării, în accepiunea generală a tehnicienilor şi teoreticienilor
din volei, se poate face în următoarele sisteme:
• sistem cu centrul 2 (Z-6) avansat;
• sistem cu centrul 2 retras;
• sistem cu centrul 2 intermediar;
• sistem mixt de apărare.
21
Aceste variante trebuie înelese ca reguli generale, care se respectă într-o

mare proporie în joc. Dar, în fiecare sistem, în funcie de fazele reale ale jocului,
care se succed foarte rapid şi aritmic, jucătorii intervin la minge, indiferent pe ce
post joacă, pentru a o menine în joc. Uneori, într-o fază sau alta, se trece, automat,
de la un sistem la altul, urmărind scopul final, victoria.
Concepia de joc însumează aplicarea tacticii în atac şi apărare de către o
echipă, de la începători şi până la performani, urmăreşte să-şi formeze o concepie
proprie de joc. Pentru fiecare meci, antrenorul stabileşte o STRATEGIE, în funcie
de VALOAREA adversarului.
La o echipă de mare performană, sunt necesari 2-3 ani de pregătire, cu
aceeaşi jucători, pentru a ajunge la o concepie propre de joc, care să se bazeze pe
valoarea reală a întregului lot.
Pe parcursul anilor, teoreticienii, inspirai din practica jocului, au ajuns la
definiii ale tehnicii jocului de volei, dintre care apreciem că merită reinute două.
„Tactică reprezintă modalitatea de organizare şi coordonare a aciunilor
jucătorilor în vederea obinerii performanei, prin folosirea conştientă, în limitele
regulamentului şi eticii sportive, a celor mai potrivite elemente şi procedee tehnice,
valorificând calităile şi particularităile jucătorilor, precum şi lipsurile
adversarilor” – Ioan Şclovan.
„Prin tactică înelegem totalitatea aciunilor individuale şi colective ale
jucătorilor unei echipe, organizate şi coordonate raional şi unitar, în limitele
regulamentului de joc şişiparticularităilor
valorificarea calităilor al sportivităii, jucătorilor
cu scopulechipei
realizării succesului,
proprii, precum prin
şi a
lipsurilor în pregătire ale adversarilor” – Leon Teodorescu.
MODELE DE JOC
Apreciem, după ani muli de experienă în predarea leciilor de volei, că
pentru nevoile învăământului studiul tacticii trebuie abordat în cadrul unor
„modele de joc”, selectate pentru toate ciclurile de învăământ, atât pentru leciile
la clase, cât şi pentru pregătirea echipelor reprezentative ale şcolii.
Din multitudinea de modele am ales trei:
• Modelul 1 (M-1), pentru începători;
• Modelul 2 (M-2), pentru semiavansai;
• Modelul 3 (M-3), pentru avansai.
Denumirea modelelor este strict didactică, iar din descrierea (prezentarea) lor
specialiştii vor diferite
organizate, sub înelegedenumiri.
că ele fiinează de când se joacă volei în toate formele
Pentru identificarea lor, am luat în considerare două aspecte fundamentale:
• locul ridicătorului, în formaia de echipă;
• modul în care acionează, în joc, centrul doi, respectiv jucătorul din Z-6,
avansat sau retras.
Caracteristica generală, de bază, pentru cele trei modele, este preluarea
serviciului în cinci jucători, fără participarea ridicătorului.
O prezentare succintă a celor trei modele, pentru a le identifica de la bun
început, ar fi următoarea:
• Modelul 1 (M-1) – ridicătorul se află la fileu în centrul unu, respectiv în
zona 3 (Z-3);
– centrul doi (Z-6) este avansat.
22
• Modelul 2 (M-2) – ridicătorul se află la fileu în zona Z (Z-2);

– centrul doi (Z-6) este retras.
• Modelul 3 (M-39 – ridicătorul intră la fileu din linia a doua, respectiv din
zona 1 (Z-1), prin afară, şi se postează între zonele 2 şi
3 (Z-2 şi Z-3);
– centrul doi (Z-6) este retras.
În prezenta sinteză vom trata numai modelul 1 (M-1), considerând că
însuşirea lui se poate face în ciclul gimnazial (clasele V-VIII) şi satisfac exigenele
curiculei şcloare.
Modelul 1 (M-1)
Este modelul începătorilor, care în faza iniierii nu sunt specializai pe
posturi, fiecare – în joc – îndeplinind sarcinile zonei prin care trec, urmare a
efectuării rotaiei.
Ridicătorul va fi permanent în centrul întâi, respectiv în zona 3 (Z-3), iar
centrul doi (Z-6) va juca avansat, având ca reper linia de 3 m. Jucătorii servesc de
jos, din faă sau din lateral pasa şi preluarea se efectuează cu două mâini de sus.
După ce s-a însuşit pasa cu 2 mâini de sus, se poate trece la joc – şcoală, cu
reguli reduse, profesorul aşezând jucătorii în teren în funcie de valoarea lor
individuală, astfel încât să echilibreze cele două linii (Fig.28).
Fig. 28 Fig. 29
Exemplu: însumând, strict didactic, valoarea celor 6 jucători de la 1 la 6,
respectiv 1+2+3+4+5+6=21, ce vor fi distribuii astfel, încât în permanenă – potrivit
rotaiei – prin alternană, suma fiecărei linii să fie odată 10 şi a doua oară 11.
Urmărind aşezarea în teren din figura 28, linia întâi are valoarea 10 (1+4+5) iar
linia a doua 11 (2+3+6). După prima rotaie (în sensul acelor ceasornicului), valorile
liniilor se inversează, L-1 = 11 (6+1+5), iar L-2 = 10 (5+2+3) ş.a.m.d (Fig.29).
Tactica la serviciu
Tactica la serviciu se împarte în:
• Tactica la efectuarea serviciului;
• Tactica la primirea serviciului.
Tactica la efectuarea serviciului. Jucătorii echipei aflată la serviciu, deci în atac,
se aşază într-un dispozitiv cât mai adecvat trecerii în apărare, deoarece la începători, în
23
mod frecvent, preluarea serviciului se face direct peste fileu, pentru a surprinde
adversarul nepregătit. Se foloseşte dispozitivul cu menionarea formaiei (Fig. 30).
Fig. 30
Executantul serviciului, jucătorul din Z-1, se aşază la mijlocul spaiului de
serviciu ca regulă generală pentru începători, pentru a fi siguri că orice greşeală de
lovire a mingii să-i asigure reuşita în câmpul de joc advers. După executarea serviciului
jucătorul intră în
Tactica la teren, pentru
primirea a fi pregătit
serviciului de faza
. Aşa cumdeam
apărare.
precizat la început, preluarea
serviciului se efectuează cu 5 jucători, aşezai într-un dispozitiv de apărare, cu cât mai
puine spaii vulnerabile, neacoperite. Ca regulă generală, aşezarea în teren a
jucătorilor, în dispozitiv de apărare, se face de la linia de fund a terenului spre linia de 3
m şi de la liniile laterale spre centru.
Faă de linia de fund a terenului jucătorii, în funcie de înălimea lor, se plasează
astfel încât orice minge care le depăşeşte capul să fie siguri că nu cade în teren.
În raport cu liniile laterale, jucătorii se aşază la o distană de aproximativ 2 m,
care să le permită să de deplaseze, printr-un singur pas adăugat lateral, pentru a
prelua serviciul în condiii optime.
Fiind vorba de preluarea unui serviciu efectuat de jos din faă, sau din lateral,
apreciem că există timp suficient pentru ca jucătorii să se deplaseze la minge (Fig. 31).
Fig. 31
24
Combinaii tactice în atac în M-1

Treptat, pe măsură ce se însuşeşte lovitura de atac, procedeul drept în
organizarea atacului se pot utiliza combinaii tactice simple specifice începătorului,
la care vor participa doi sau trei jucători, în funcie de cine preia şi pasează mingea.
În M-1 de joc, în exclusivitate, combinaiile de atac se realizează numai cu
ridicare scurtă (între două zone alăturate), urmare a faptului că ridicătorul este în Z-
3. Practic, sunt posibile numai două combinaii cu ridicarea scurtă înainte şi înapoi
(peste cap), care sunt prezentate în Figurile 32, 33, 34 şi 35.
Dublarea jucătorului care execută lovitura de atac o face centrul doi (Z-6),
fiind avansat.
În descrierea combinaiilor tactice se are în vedere:
 Jucătorul (Zona) care preia şi pasează la ridicător;
 Jucătorul (Z-3) care ridică mingea pentru lovitura de atac;
 Jucătorul (Zona) care efectuează lovitura de atac.
Exemple:
 5 – 3 – 4 = combinaie tactică în atac între 3 jucători, cu ridicare scurtă
înainte (Fig. 32);
înapoi (peste cap) (Fig. 33).
Fig. 32 Fig. 33
înapoi (Fig. 34);
înainte (Fig. 35).
25
Fig. 34 Fig. 35
Combinaiile în atac se pot realiza prin asigurarea preluării celor 5 jucători,

din Z–1, 2, 6, 5 şi 4, cu ridicare înainte şi înapoi, în funcie de poziia ridicătorului
din Z-3, care se întoarce cu faa spre jucătorul (Zona) care preia (pasează) mingea.
Dispozitive de apărare în M-1
Victoria unei echipe într-un meci depinde, în proporie de 60%, de modul în
care îşi organizează apărarea, pentru a nu-i permite adversarului să realizeze puncte
în atac.
trebuieOdată ce adversarul
să-i opună un blocajare capacitatea de a executa lovitura de atac, apărarea
corespunzător.
La echipele de începători, blocajul se execută, de regulă, de către ridicător
(jucătorul din Z-3) la toate loviturile de atac expediate de adversar, din cele trei
zone 2, 3 şi 4.
Pentru exemplificare, prezentăm cele trei dispozitive de apărare, în M-1 de
joc, cu blocaj individual efectuat de jucătorul din Z-3 (Fig. 36, 37 şi 38).
Dublarea jucătorului care execută blocajul o asigură centrul doi (jucătorul din
Z-6), care acionează avansat.
Fig. 36 (Z-3) Fig. 37 (Z-2)
Fig. 38 (Z-4)
26
Dublarea şi plasamentul
Reprezintă aciunile colective, în atac şi apărare, fără minge, care au la bază
mişcarea în teren.
Specific M-1 de joc, aşa cum am precizat deja, dublarea jucătorilor care
execută lovitura de atac şi blocajul se asigură de centru doi (Z-6), care este avansat.
În afara zonei de dublaj, acoperirea câmpului propriu de joc se realizează prin
plasamentul celorlali 5 jucători.
Întrebări de verificare din tactica jocului
– Explicai tactica la efectuarea serviciului( Răspuns: Fig. 30);
– Explicai tactica la primirea serviciului(Răspuns: Fig. 30);
– Descriei şi reprezentai grafic, combinaiile tactice în atac cu ridicare
scurtă înainte (Răspuns: Fig. 32 şi 35);
– Descriei şi reprezentai grafic, combinaiile tactice în atac, cu ridicare
scurtă înapoi (Răspuns: Fig. 33 şi 34);
– Explicai şi reprezentai grafic, dispozitivele de apărare cu blocaj individual
efectuat de jucătorul din centrul unu (Z-3), în zonele 3, 2 şi 4 (Răspuns: Fig. 36,
37 şi 38).
BIBLIOGRAFIE
1. Adam, V., Iniiere în jocul de volei , Editura Andeas, Bucureşti, 2004.

2. Bâc, O., Volleyball, Editura Universităii din Oradea, 1999.
3. Drăgan A., Volei – noiuni de bază, Editura Fundaiei România de Mâine,
Bucureşti, 2000.
4. Drăgan A., Cojocaru, A., Regulamentul jocului de volei cu comentarii, Federaia
Română de Volei, 2003.
5. Solomonov O., Solomonov D., Curs de metodica predării voleiului, Editura
Fundaiei România de Mâine , Bucureşti, 1998.
27

Dokumen - Tips Carte-Volei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips Carte-Volei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5/16/2018 cartevolei-slidepdf.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

EDITURA FUNDAIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Capitolul 1. SCURT ISTORIC

Caracteristicile principale ale voleiului

În familia jocurilor sportive de echipă, voleiul se particularizează prin

Fileul este confecionat din sfoară de culoare închisă, are o lungime de

Fig. 2. Schema fileului

Este sferică, de culoare albă sau o combinaie de 3 culori (alb, albastru şi

Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5

scurtă (între două zone)

După distană, pasa este

Pasa de sus cu două mâini înapoi (peste cap)

Poziia iniială. Jucătorul intră sub traiectoria mingii cu picioarele mai

Ridicarea mingii pentru lovitura de atac

formează în 8-10 ani de pregătire specială.

din faă cu traiectorie înaltă (lumânare)

Serviciul de jos din faă

Toate loviturile de atac, se pot executa cu bătaie:

Lovitura de atac procedeu drept

Preluarea din serviciu cu două mâini de sus

se va face prin paşi adăugai, pornind întotdeauna cu piciorul din direcia de

Aproape în exclusivitate, teoreticienii şi practicienii jocului de volei folosesc

Poziia finală. După revenirea în ghemuit, jucătorul reintră în joc.

6. Preluarea serviciului cu 2 mâini de sus (Răspuns: Fig. 27)

4’ = poziia viitoare a jucătorului;

= direciile de deplasare ale jucătorului;

= pasa de control şi apoi pasa înainte;

= pasa de control şi apoi pasa înapoi;

= blocaj colectiv de 2 jucători;

Aceste variante trebuie înelese ca reguli generale, care se respectă într-o

• Modelul 2 (M-2) – ridicătorul se află la fileu în zona Z (Z-2);

Combinaii tactice în atac în M-1

înainte (Fig. 35).

Combinaiile în atac se pot realiza prin asigurarea preluării celor 5 jucători,

Fig. 36 (Z-3) Fig. 37 (Z-2)

1. Adam, V., Iniiere în jocul de volei , Editura Andeas, Bucureşti, 2004.

S-ar putea să vă placă și