CHARLES H.

SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

1 DECEMBRIE
Dimineaţa
Tu ai rânduit vara şi iarna. Psalmi 74:17
Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată
şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul
cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care l-a făcut cu
tine prin persoana lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului
Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va
dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este
un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte
dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o. El trimite
vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie
bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă
fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este
marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu
te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte
rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide
insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele
de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna
astfel de rezultate în sufletul nostru! Cum preţuim acum focul! Cât de
plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi
fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să
ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne
îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de
treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are
de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu
va avea nimic.

1 DECEMBRIE
Seara
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui,
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Psalm 107:8
Dacă ne-am plânge mai puţin şi am lăuda mai mult am fi mai fericiţi, şi
Dumnezeu ar fi mai slăvit. Să-L lăudăm zilnic pe Domnul pentru îndurările
Lui comune - comune le nunim noi, dar ele sunt nepreţuite fiindcă, fără
ele, am fi gata să pierim. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ochii
cu care vedem soarele, pentru sănătate şi puterea de a umbla, pentru
pâinea pe care o mâncăm, pentru hainele cu care ne îmbrăcăm. să-l
lăudăm pe El fiindcă nu suntem printre cei fără speranţă sau închişi printre
vinovaţi. Să-I mulţumim pentru libertate, prieteni, familie şi confort. Să-L
lăudăm pentru tot ce primim din mâna bunătăţii Lui, fiindcă merităm
puţin, dar primim din belşug) Dar, prea iubiţilor, cea mai dulce notă din
cântecul nostru să fie pentru dragostea răscumpărătoare. Faptele
răscumpărătoare ale lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi sunt întotdeauna
tema lor favorită de laudă Dacă ştim ce înseamnă răscumpărarea, să nu
ne oprim cântările de recunoştinţă. Am fost răscumpăraţi din puterea
stricăciunii, ridicaţi din adâncurile păcatului în care eram cufundaţi. Am
fost conduşi la crucea lui Isus. Lanţurile vinei noastre au fost rupte; nu
mai suntem sclavi, ci copii ai viului Dumnezeu. Putem să anticipăm timpul
când vom fi prezenţi înaintea tronului fără „pată, fără aparatură, sau
altceva de felul acest*" (Efeseni 5:27). Chiar acum, prin credinţă,
fluturăm ramuri de palmier şi ne îmbrăcăm cu in subţire, care va fi
veşmântul nostru veşnic. Nu îi vom mulţumi neîncetat Domnului nostru
răscumpărător? Copil al lui Dumnezeu, poţi să taci?
Treziţi-vătreziţi-vă, moştenitori ai slavei, şi faceţi „robia roabă" (Psalmi
68:18), strigând împreună cu David: „binecuvântează, suflete, pe
Domnul; şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel
sfânt" (Psalmi 103:1). Să începem luna nouă cu cântări noi.

2 DECEMBRIE
Dimineaţa
Eşti frumoasă de tot, iubito. Cântarea Cântărilor 4:7
Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea
frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă
de tot". El o vede în El însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată
în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe.
Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia,
slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat
mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este
încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au
fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire
meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală. Credincioşilor li se
dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul"
(Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la
superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei"
(Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi
regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate
reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri,
fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei". Ca şi luna, ea
străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se
ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie
specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce
frumoasă esti!" (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-
o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers.
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu" (Matei 25:34) va fi solemna Sa
afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.
2 DECEMBRIE
Seara
Iată că totul este deşertăciune. Eclesiastul 1:14
Nimic altceva nu poate mulţumi inima omului pe deplin, în afară de iubirea
Domnului şi de Domnul însuşi. Sfinţii au încercat să ancoreze în alte
porturi, dar au fost scoşi afară din asemenea refugii mortale. Solomon, cel
mai înţelept dintre oameni, a avut permisiunea de a experimenta pentru
noi toţi, şi de a face ceea ce noi nu îndrăznim. Iată mărturia lui în propriile
cuvinte: „am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în
Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii le-
am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se
bucure de toată truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toată osteneala
mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cart
le făcusem cu mâinile mele, si la truda cu care le făcusem, am văzut că în
toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic
trainic sub soare" (Eclesiastul 2:9-11). „Deşertăciunea deşertăciunilor,
totul este deşertăciune" (Eclesiastul 1:2). Ce! Totul este deşertăciunea.
Monarh puternic nu este nimic în toată bogăţia ta? Nimic în regatul care se
întinde de la râuri până la mare? Nimic în palatele tale slăvite? Nimic în
casa din pădurea Libanului? Nimic în toată muzica şi dansul, în vin şi în
lux? „Nimic", ne răspunde el, „în afară de oboseala sufletului". Acesta a
fost verdictul celui care a gustat toate plăcerile. Să-L îmbrăţişezi pe
Domnul Isus, să locuieşti în dragostea Lui, şi să te bucuri de unirea cu El -
aceasta este totul în toate. Dragă cititorule, nu ai nevoie să încerci alte
moduri de viaţă, ca să vezi dacă sunt mai bune decât cel al creştinului.
Dacă ai cutreiera lumea întreagă, nu ai vedea nimic mai presus de faţa
Mântuitorului. Dacă te-ai bucura de tot confortul, dar L-ai pierde pe
Mântuitorul, ai fi distrus. Dar dacă Îl câştigi pe Christos, chiar dacă vei fi
aruncat într-o temniţă, vei afla acolo paradisul. Dacă ai trăi în sărăcie şi ai
muri de foame, ai fi mulţumit peste măsură cu bunătăţile Domnului.

3 DECEMBRIE
Dimineaţa
Nu ai nici un cusur. Cântarea Cântărilor 4:7
După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi
confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur". Este ca şi
cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat
numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate
sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet
frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel
mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este
eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici
o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi
mirat; dar, când El mărturiseşte că nu , are nici un cusur, toate aceste
diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare. Dacă ar fi promis să
îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie
veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi
poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată
„nişte bucate grase şi mieroase" (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât
poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu
mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt,
dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori,
dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito"
(Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre. El
nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte
înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar
fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El?
Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a
providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca
să se supere pe manierele noastre necioplite.

3 DECEMBRIE
Seara
Domnul cel viteaz în lupte. Psalmi 24:8
Dumnezeu este slăvit în ochii poporului Său, fiindcă a făcut asemenea
minuni pentru ei, în ei şi prin ei. Pentru ei, Domnul Isus a învins orice
duşman pe Calvar, sfărâmând toate armele lor prin desăvârşirea lucrării
Sale de ascultare. Prin învierea Sa triumfătoare şi prin înălţarea Sa, El a
nimicit speranţele iadului, luând „robia roabă" (Psalmi 68:18), făcându-i
de râs pe duşmanii noştri, triumfând asupra lor la cruce. Fiecare săgeată
pe care ne-ar fi putut-o arunca Satana este ruptă, fiindcă „cine va ridica
pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu" (Romani 8:33)? Deşarte sunt
toate cuvintele răutăţii infernale, şi bătăliile necontenite ale şarpelui,
fiindcă, în mijlocul bisericii, cel şchiop se bucură de pradă, şi slăbănogul
este încoronat cu victorie. Cei mântuiţi pot să-L adore pe Domnul pentru
vitejia Lui, fiindcă săgeţile urii lor fireşti sunt rupte, şi armele răzvrătirii
distruse. Ce victorie a câştigat harul în sufletele noastre! Cât de slăvit este
Isus, atunci când voinţa este supusă şi păcatul detronat! Cât despre
stricăciunea rămasă, va fi îndepărtată şi ea; fiecare ispită, îndoială şi
teamă va fi distrusă. In Salemul inimilor noastre renăscute, numele lui
Isus întrece orice comparaţie. El a câştigat dragostea noastră, şi o va
purta. Siguri în dragostea Lui, aşteptăm victoria. „Suntem mai mult
decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8:37). Prin
credinţa, zelul şi sfinţenia noastră, vom nimici puterile întunericului care
sunt în lume. Vom câştiga păcătoşii pentru Isus, vom demasca sistemele
false, şi vom converti popoarele; fiindcă Dumnezeu este cu noi, şi nimeni
va sta înaintea noastră. In seara aceasta, războinicul creştin cântă imnul
de luptă şi se pregăteşte pentru bătălia de mâine. „Cel ce este în voi,
este mai mare decât cel ce este în lume" (1 loan 4:4).

4 DECEMBRIE
Dimineaţa
Am mult norod în această cetate. Fapte 18:10
Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci
binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat
dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când
le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii
mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie săÎl primească, fiindcă
acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin
sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea lui Christos
şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă
Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios,
ca să uite preţul pe care l-a plătit Fiul Său. El nu va suporta ca această
înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi
nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea
noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei lui
Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă
Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei", spune
Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul
lor" (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre
rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său
şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se
înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor" (Marcu
11:13). Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor
asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă
nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să
devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de
înflăcărare" (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui
şi... va pune pe mulţi într-o stare după voia lui Dumnezeu" (Isaia
53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi
prada cu cei puternici" . (vers. 12).

4 DECEMBRIE
Seara
Şi noi... suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică
răscumpărarea trupului nostru. Romani 8:23
Acest suspin este universal printre sfinţi; simţim cu toţii o durere mai
mare sau mai mică. Nu este suspinul murmurării sau plângerii; este o
notă de dorinţă, nu de nefericire. După ce am primit răsplată pe pământ,
vrem porţia întreagă. Tânjim după ziua în care întreaga noastră
personalitate - în trinitatea ei de spirit, suflet şi trup - va fi eliberată de
rămăşiţele Căderii. Dorim să punem capăt stricăciunii, slăbiciunii şi
dezonoarei şi să ne îmbrăcăm în puritate, nemurire şi slavă, în trupul
spiritual pe care îl va da Isus bisericii. Tânjim după manifestarea adopţiei,
în calitate de copiii ai lui Dumnezeu. Suspinăm, dar „în noi". Nu este
suspinul făţarnicului, care vrea să-i facă pe ceilalţi să creadă că este sfânt
fiindcă suspină. Gemetele noastre sunt sfinte, prea sus pentru a le
exprima. Ne ţinem suspinele numai pentru Domnul. Apoi apostolul spune
că „aşteptăm", adică nu suntem deznădăjduiţi, ca Iona sau Ilie, care au
spus „lasă-mă să mor". Nici nu suspinăm pentru că ne aşteaptă moartea,
sau pentru că am obosit de atâta muncă. Nu dorim să scăpăm de
suferinţele prezente, până când nu se face voia Domnului. Suntem prea
asupriţi pentru a fi slăviţi, dar aşteptăm cu răbdare, ştiind că Domnul
rânduieşte ce este mai bine pentru noi. Aşteptare implică pregătire. Noi
stăm la uşă, aşteptându-L pe Prea Iubitul să deschidă şi să ne ia la El.
Acest „suspin” este un test. Poţi să judeci omul după motivul pentru care
suspină. Unii oameni suspină după bogăţie - ei slujesc banilor. Alţii
suspină necontenit sub necazurile vieţii; ei sunt mereu nerăbdători. Dar
omul care suspină după Dumnezeu, care nu se linişteşte până nu este
făcut asemeni lui Christos, este un om binecuvântat. Să ne ajute
Dumnezeu să suspinăm după venirea Domnului şi după învierea pe care
ne-o va aduce El.

5 DECEMBRIE
Dimineaţa
Cereţi, şi vi se va da. Matei 7:7
Ştiu un loc din Anglia unde fiecare trecător care cere este servit cu o
pâine. Oricine ar fi trecătorul, trebuie doar să bată la uşa Spitalului Sfintei
Cruci, şi pâinea este a lui. Isus a iubit atât de mult păcătoşii încât a
construit un Spital al Sfintei Cruci, pentru ca orice păcătos flămând să
bată la poartă şi să fie săturat. Ba încă a mai făcut ceva; a ataşat o baie la
Spitalul Crucii, în care sufletul mânjit şi negru este spălat. Fântâna este
întotdeauna plină, întotdeauna eficientă. Nici un păcătos nu iese de acolo
fără să fie perfect curăţat. Păcatele purpurii şi roşii au dispărut toate, şi
păcătosul este curat ca zăpada. De parcă nu ar fi fost destul, Spitalul
Crucii este dotat şi cu o garderobă, şi păcătosul trebuie numai să ceară, ca
să fie îmbrăcat din cap până în picioare. Dacă vrea să fie soldat, nu
primeşte haine obişnuite, ci o armură, care îl acoperă de la talpa piciorului
până în vârful capului. Dacă cere o sabie, o primeşte, şi primeşte şi un
scut. Nimic nu este prea bun pentru el, şi nimic nu i se refuză. Va avea
bani de cheltuială cât va trăi, şi va moşteni o comoară de slavă când va
intra în bucuria Domnului său. Dacă pot avea toate aceste lucruri bătând
la uşa îndurării, voi bate tare în dimineaţa aceasta. Voi cere mult de la
generosul meu Domn. Nu voi părăsi tronul harului până când nu îmi voi
prezenta toate nevoile înaintea Domnului, şi până nu voi primi asigurarea
împlinirii lor prin credinţă. Nu trebuie să mă reţină nici o jenă atunci când
Isus mă invită. Nici o necredinţă nu mă va opri atunci când Isus
făgăduieşte. Răceala inimii nu mă va trage înapoi atunci când pot obţine
asemenea binecuvântări.

5 DECEMBRIE
Seara
Domnul mi-a arătat patru fierari. Zaharia 1:20
În viziunea descrisă în capitolul acesta, profetul vede patru coarne teribile.
Ele îşi croiesc drum într-o parte şi într-alta, nimicind pe cel puternic şi pe
cel tare. Profetul întreabă: „ce înseamnă coarnele acestea?" (Zaharia
1:19). Răspunsul este „acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda,
pe Israel şi Ierusalimul" (vers. 19), El a văzut în faţa lui o reprezentare
a puterilor care au asuprit biserica lui Dumnezeu. Erau patru coarne,
fiindcă biserica a fost atacată din patru părţi. Profetul s-a îngrozit, dar
dintr-o dată au apărut în faţa lui patru fierari. El a întrebat „ce vor să
facă aceştia?" (vers. 21). Aceştia sunt oamenii pe care i-a găsit
Dumnezeu ca să sfărâme coarnele în bucăţi. Dumnezeu va găsi
întotdeauna oameni pentru lucrările Lui, şi El îi va găsi la vremea potrivită.
Profetul nu a văzut întâi fierarii, fiindcă nu aveau ce să facă; A văzut întâi
coarnele, apoi fierarii. Mai mult, Domnul găseşti destui oameni. El nu a
găsit trei fierari, ci patru; fiindcă erau patru coarne, era nevoie de patru
fierari. Dumnezeu găseşte oamenii potriviţi - nu patru scriitori care să
scrie, nici patru arhitecţi care să facă planuri, ci patru fierari care să
muncească din greu. Fii liniştit, tu care tremuri în arca lui Dumnezeu;
când se vor ridica „coarnele", vor fi găsiţi şi „fierarii". Nu trebuie să te
îngrijorezi gândindu-te la slăbiciunea bisericii; în întunericul ei cresc
reformatorii care vor zgudui naţiunile. Părinţii bisericii, ca Sfântul Augustin
sau loan Gură de Aur, vin din cele mai de jos şcoli şi din cartierele cele
mai sărace ale Londrei. Domnul stie unde să-Şi găsească slujitorii. La
cuvântul Lui, ei vor porni luptă, „căci biruinţa este a Domnului" (1
Samuel 17:47), şi El va câştiga victoria. Să rămânem credincioşi în
Christos, şi E, la timpul potrivit, se va ridica în apărarea noastră, fie că
este ziua nevoilor personale sau vreme de pericol pentru biserica Sa.

6 DECEMBRIE
Dimineaţa
Cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
1 Corinteni 15:48
Capul şi mădularele trupului lui Christos au aceeaşi natură, şi nu sunt ca
monstruoasa imagine pe care a văzut-o Nebucadneţar în visul lui. Capul
era din aur, dar burta şi coapsele erau din aramă, picioarele din fier, şi
labele picioarelor din fier amestecat cu lut. Trupul simbolic al lui Christos
nu este o absurdă combinaţie din contrarii. Mădularele sunt muritoare; de
aceea, Isus a murit. Capul slăvit este nemuritor; de aceea, trupul este şi
el nemuritor, fiindcă s-a spus: „pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi"
(loan 14:19). Cum este Capul nostru iubit, aşa este şi trupul, şi fiecare
mădular în particular. Un Cap ales şi mădulare alese; un Cap primit şi
membre primite. Dacă Capul este din aur curat, şi părţile trupului vor fi
din aur curat. Există o dublă unire de naturi, ca temelie pentru cea mai
apropiată comuniune. Opreşte-te aici, cititorule, şi vezi dată poţi
contempla, fără uimire, infinita bunătate a Fiului care ţi-a adus
nevrednicia în binecuvântată unire cu slava Sa. Eşti atât de jos încât,
amintindu-ţi de mortalitatea ta, poţi să spui putrezirii „tu eşti mama mea"
şi viermilor „voi sunteţi fraţii mei". Totuşi, în Christos, eşti atât de onorat,
încât poţi spune Celui Atotputernic „Ava, Tată", şi Dumnezeului întrupat
„Tu eşti Fratele şi Mirele meu". Cu siguranţă că, dacă relaţiile cu familiile
vechi şi nobile îi fac pe oameni să se înalţe în proprii lor ochi, noi avem şi
mai multe motive de înălţare. Cel mai sărac şi mai dispreţuit credincios
trebuie să se prindă strâns de acest privilegiu. Nu ar trebui să ne neglijăm
genealogia. Să nu permitem vanităţii să ne ocupe gândurile şi să excludă
onoarea slăvită şi cerească a unirii cu Christos.

6 DECEMBRIE
Seara
Încins la piept cu un brâu de aur. Apocalipsa 1:13
Cineva care semăna cu Fiul omului" (Apocalipsa 1:13) i-a apărut lui
Ioan pe Patmos, şi ucenicul iubit a notat că purta „un brâu" de aur - un
brâu, fiindcă Isus nu a fost niciodată nepregătit în timpul şederii Sale pe
pământ. Acum El îsi continuă lucrarea în faţa tronului veşnic; dar, ca mare
preot, este încins cu un „brâu... de aceeaşi ţesătură ca efodul" (Exod
28:8). Suntem binecuvântaţi, fiindcă El nu şi-a încetat slujba de iubire
pentru noi, de vreme ce acesta este unul dintre cele mai sigure semne
arătând că El „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei" (Evrei
7:25). Isus nu a fost un leneş; veşmintele Lui nu au fost aruncate
niciodată, deşi şi-a încheiat slujba. El a purtat mereu cauza poporului Său.
„Un brâu de aur" demonstrează superioritatea slujbei Sale, regalitatea
persoanei Sale, demnitatea stării Sale şi slava răsplăţii Sale. El nu mai
plânge în praf; ci mijloceşte cu autoritate. El este Rege şi Preot. Cauza
noastră este în siguranţă în mâinile acestui Melhisedec. Domnul nostul îşi
prezintă poporul cu un exemplu. Nu trebuie să ne dezlegăm niciodată
brâul. Nu este vreme de lenevit; este timpul slujbei şi luptei. Avem nevoie
să legăm tot mai strâns brâul adevărului în jurul pieptului nostru. Este un
„brâu de aur", aşa că va fi un ornament. Avem mare nevoie de el,
fiindcă inima care nu este bine încinsă cu adevărul în Isus, şi care nu are
credincioşia pe care o lucrează Duhul, va fi uşor prinsă în mreje de
lucrurile vieţii şi înşelată de ispite. Zadarnic avem Scripturile, dacă nu le
legăm în jurul nostru ca pe un brâu, înconjurându-ne întreaga fire, ţinând
fiecare parte din caracter în ordine, şi oferind substanţă omului întreg.
Dacă Isus nu îşi dezleagă brâul în cer, cu atât mai puţin ar trebui s-o
facem noi, care suntem încă pe pământ. „Staţi gata dar, având
mijlocul încins cu adevărul" (El rami 6:14).

7 DECEMBRIE
Dimineaţa
Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii.
1 Corinteni 1:28
Umblă pe străzi la lumina lunii, dacă ai curaj, şi îi vei vedea pe păcătoşi.
Veghează atunci când noaptea e întunecată, vântul va şuieră şi hoţii se
ascund în pragul uşilor, şi îi vedea pe păcătoşi atunci. Du-te la închisoare
şi plimbă-te printre celule; vei observa oameni cu fruntea încruntată,
oameni pe care nu ţi-ar plăcea să-i întâlneşti noaptea, şi îi vei vedea pe
păcătoşi. Du-te la şcolile de corecţie, şi urmăreşte-i pe cei care au
demonstrat o depravare juvenilă, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Traversează
mările spre locurile în care oamenii mănâncă oase cu carne de om pe ele,
şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te unde vrei, fiindcă nu ai nevoie să
cutreieri tot pământul în căutarea păcătoşilor; ei sunt prezenţi
pretutindeni. Ii vei găsi pe străzile fiecărui oraş, orăşel, sat şi cătun.
Pentru cei ca ei a murit Isus. Dacă ai alege cele mai îngrozitoare
specimene de umanitate, aş avea totuşi speranţă pentru ei, fiindcă Isus
Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut"
(Luca 19:10). Dragostea a ales câţiva dintre cei mai răi pentru a fi cei mai
buni. Pietricelele din izvorul Harului s-au transformat în diamante pentru
coroana regală. El transformă cea mai nevrednică aramă în aur curat.
Dragostea răscumpărătoare a pus deoparte mulţi dintre cei mai răi pentru
a fi răsplata chinurilor Mântuitorului. Harul efectiv cheamă pe cei mai răi
dintre cei răi să stea la masa îndurării; de aceea, nimeni să nu
deznădăjduiască. Cititorule, pentru dragostea care străluceşte în ochii
înlăcrimaţi ai lui Isus, pentru dragostea care curge din rănile Lui
sângerânde, pentru dragostea credincioasă, pură, imparţială şi neclintită,
pentru compasiunea din inima Mântuitorului, te implor să nu treci
nepăsător pe alături. Crede în El, şi vei fi mântuit. Incredinţează-ţi sufletul
în mâna Lui, şi El te va duce la dreapta Tatălui, în slavă veşnică.

7 DECEMBRIE
Seara
M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe
unii dintre ei. 1 Corinteni 9:22
Marele obiectiv al lui Pavel a fost nu doar să înveţe şi să îmbunătăţească,
ci să mântuiască. Orice altceva l-ar fi dezamăgit El dorea ca poporul să
aibă o inimă reînnoită, iertată, mântuită şi sfinţită. Au fost lucrările
noastre creştine animate de un asemenea scop? Dacă nu, să ne îndreptăm
căile, fiindcă la ce ne va folosi faptul că am învăţat şi făcut morală
oamenilor, dacă în Ziua Judecăţii vor fi tot nemântuiţi? Hainele noastre vor
fi mânjite de sângele lor, dacă am căutat scopuri inferioare şi am uitat că
poporul are nevoie să fie mântuit Pavel ştia că starea naturală a omului
era ruină. El nu a încercat să educe oamenii, ci să-i mântuiască. El a văzut
oameni mergând spre iad, şi nu a vorbit despre rafinarea lor, ci despre
mântuirea lor de „mânia viitoare" (Matei 3:7). Pentru mântuirea lor, el
s-a înrolat cu zel neobosit în predicare Evangheliei, ca să avertizeze şi să
implore oamenii să se împace cu Dumnezeu. Rugăciunile sale erau
insistente, şi lucrarea necontenită. Mântuirea sufletelor era pasiunea,
ambiţia şi chemarea lui fierbinte. El a devenit slujitorul tuturor oamenilor,
trudind pentru tot neamul, simţind o mare durere atunci când nu predica
Evanghelia. El a renunţat la preferinţele sale ca să nu prejudicieze
Evanghelia; şi-a supus voinţa în toate lucrurile, şi nu a ridicat problema
formelor sau ceremoniilor, dacă oamenii primeau Evanghelia. Evanghelia
era singurul lucru care îl preocupa. Dacă putea să mântuiască pe cineva,
era mulţumit Aceasta era coroana pentru care se lupta, singura şi
îndestulătoarea răsplată a muncii şi lepădării de sine. Dragă cititorule, eu
şi cu tine trăim pentru câştigarea sufletelor? Suntem stăpâniţi de aceeaşi
dorinţă arzătoare? Isus a murit pentru păcătoşi; noi nu putem trăi pentru
ei? Unde este bunătatea noastră? Unde este dragostea noastră pentru
Christos, dacă nu Îl onorăm prin mântuirea sufletelor? O, dacă Domnul
ne-ar umple cu un zel tot mai aprins pentru sufletele oamenilor!

8 DECEMBRIE
Dimineaţa
Totuşi, ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit
hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb,
fiindcă sunt vrednici. Apocalipsa 3:4
Putem înţelege că acest text se referă la îndreptăţire. „Ei vor umbla
împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb"; acest lucru înseamnă că se vor
bucura mereu de simţământul îndreptăţirii prin credinţă; vor înţelege că
neprihănirea lui Christos le-a fost atribuită, că au fost spălaţi şi albiţi ca
zăpada. Din nou, ne referim la bucurie şi sfinţenie, fiindcă hainele albe
erau veşminte de sărbătoare pentru iudei. Cei care nu şi-au mânjit hainele
vor avea feţele pururi strălucitoare. Vor înţelege ce a vrut să spună
Solomon când a zis: „du-te, dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie, şi
bea-ţi cu inimă bună vinul, căci demult a găsit Dumnezeu plăcere
în ce faci tu acum. Hainele să-ţi fie albe în orice vreme" (Eclesiastul
9:7-8). Cel care este primit de Dumnezeu va purta haine albe de bucurie
şi veselie, şi va umbla în părtăşie cu Domnul Isus. De ce există atunci atât
de multe îndoieli, atâta nefericire şi atâta jale? Din cauză că cei credincioşi
îşi mânjesc hainele cu păcat şi greşeală şi, prin aceasta, pierd bucuria
mântuirii şi părtăşia cu Domnul Isus. Ei nu umblă în alb pe pământ.
Făgăduinţa se referă şi la a umbla în alb înaintea tronului lui Dumnezeu.
Cei care nu şi-au mânjit hainele aici vor umbla cu siguranţă în alb şi sus,
unde oştile îmbrăcate în haine albe cântă mereu aleluia înaintea Celui Prea
înalt. Ei vor avea o bucurie negrăită, o fericire nevisată, o binecuvântare
pe care nu şi-o pot imagina, la care dorinţele lor nu au ajuns încă. Cei
,fără prihană în calea lor" (Psalmi 119:1) vor avea toate acestea - nu
prin meritele sau lucrarea lor, ci prin har. Ei vor umbla cu Christos
îmbrăcaţi în alb, şi vor bea din fântâna cu apă vie.
8 DECEMBRIE
Seara
Prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei
nenorociţi. Psalmi 68:10
Toate darurile lui Dumnezeu sunt pregătite ca să împlinească nevoi
prevăzute dinainte. Dumnezeu ne anticipează nevoile. Din plinătatea pe
care a adunat-o în Christos Isus, El pregăteşte bunătăţi pentru cel sărac.
Poţi să te încrezi în El pentru toate necesităţile, fiindcă El o cunoaşte pe
fiecare. El ne poate spune în orice condiţie: „ştiam că vei ajunge în situaţia
aceasta". Un om traversează deşertul şi, când străbate o distanţă de o zi
şi se opreşte să se odihnească, descoperă că nu şi-a pus în bagaje multe
din lucrurile necesare. „Ah!", spune el, „nu am prevăzut asta; dacă ar fi să
încep călătoria din nou, aş lua lucrurile cu adevărat necesare". Dar
Dumnezeu vede toate nevoile copiilor Săi rătăcitori şi sărmani; şi, când vin
nevoile, El este gata să le împlinească. El a pregătit numai bunătate
pentru cel sărac. „Harul Meu îţi este de ajuns" (2 Corinteni 12:9). „Şi
puterea ta să ţină cât zilele tale!" (Deuteronom 33:25). Cititorule, ţi-e
inima grea în seara aceasta? Dumnezeu ştia că va fi. Mângâierea de care
ai nevoie este adunată în asigurarea din text. Eşti sărac şi nevoiaş, dar El
se gândeşte întotdeauna la tine. El are pregătită exact binecuvântarea de
care ai nevoie. Cere făgăduinţa, crede în ea, şi obţineţi împlinirea. Simţi că
nu ai fost niciodată atât de rău ca acum? Iată, fântâna de sânge este
deschisă încă, şi ea îţi poate spăla orice păcat. Nu vei ajunge niciodată
într-o stare în care Christos să nu te poată ajuta. Nu va sosi nici un necaz
în care să nu fii ajutat, fiindcă toată istoria ta a fost prevăzută şi
cunoscută de Isus.

9 DECEMBRIE
Dimineaţa
Totuşi, Domnul aşteaptă să se milostivească de voi.
Isaia 30:18
Dumnezeu întârzie adesea cu răspunsul la rugăciune. Avem câteva dovezi
ale acestui fapt în Scriptură. Iacov nu a primit binecuvântarea îngerului
până în zorii zilei; a trebuit să se lupte toată noaptea pentru ea. Sărmana
femeie sirofeniciană nu a primit nici un cuvânt de răspuns multă vreme.
Pavel L-a implorat pe Domnul de trei ori, cerând să-i fie luat „ţepuşul din
carne" (2 Corinteni 12:7). Nu a primit nici o asigurare că va fi îndepărtat;
dimpotrivă, a primit făgăduinţa lui Dumnezeu că harul Său îi este de
ajuns. Dacă ai bătut la poarta îndurării şi nu ai primit nici un răspuns, să-ţi
spun eu de ce. Făcătorul nu ţi-a deschis poarta şi nu te-a lăsat înăuntru?
Tatăl nostru are motive numai de El ştiute ca să ne lase să aşteptăm.
Uneori o face ca să-Şi arate puterea şi suveranitatea, pentru ca oamenii
să ştie că Iehova are dreptul să dea sau să reţină. Mult mai des,
întârzierea este spre folosul nostru. Poate că ai fost lăsat să aştepţi pentru
ca dorinţele tale să fie mai fierbinţi. Dumnezeu ştie că întârzierea va grăbi
mărirea dorinţei, şi că, dacă te lasă să aştepţi, îţi vei vedea nevoia mai
clar, şi vei cere cu mai multă înflăcărare. El ştie şi că vei preţui mai mult
îndurarea pe care ai aşteptat-o mai mult. S-ar putea să ceri ceva rău în
ceea ce ceri, şi trebuie să fie îndepărtat înainte de a primi bucuria în
Domnul. Poate că vederile tale în privinţa planului Evangheliei sunt
confuze, sau poate că te încrezi în tine însuţi, în loc să te predai pe deplin
Domnului Isus. Sau Dumnezeu ne face să aşteptăm puţin, ca să-Şi poată
arăta mai bine bogăţia harului Său la urmă. Rugăciunile tale sunt
înregistrate în cer, şi, chiar dacă nu ţi se răspunde de îndată, nu sunt
nicidecum uitate. Peste puţin timp, vor fi îndeplinite, spre bucuria şi
plăcerea ta. Nu lăsa disperarea să te reducă la tăcere, ci continuă să te
rogi cu credincioşie.

9 DECEMBRIE
Seara
Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă.
Isaia 32:18
Pacea şi liniştea nu aparţin celor care nu sunt născuţi din nou. Ele sunt
averea specială a poporului Domnului, păstrate numai pentru ei.
Dumnezeul păcii dă pace desăvârşită celor care Îl iubesc din inimă. Înainte
de cădere, Dumnezeu i-a dat omului grădina înflorită a Edenului ca loc de
odihnă; din păcate, păcatul a distrus curând veşmintele frumoase ale
nevinovăţiei. In ziua mâniei universale, când potopul a măturat un neam
vinovat, familia aleasă a fost asigurată în arca liniştită, care plutea din
lumea veche condamnată spre un nou pământ al curcubeului şi
legământului, prefigurându-L pe Isus, Arca mântuirii noastre. Israel se
odihnea în siguranţă sub uşiorii stropiţi cu sânge, în timp ce îngerul
răzbunării ucidea primii-născuţi din Egipt; în pustie, stâlpul de nor şi
stâncile din care curgea apă le-au oferit peregrinilor obosiţi desfătarea
odihnei. Acum, noi ne odihnim în făgăduinţele Dumnezeului nostru
credincios, ştiind că toate cuvintele Lui sunt pline de adevăr şi putere. Ne
odihnim în învăţăturile Cuvântului Său, care sunt o mângâiere. Ne odihnim
în legământul harului Său, care este un cer de desfătări. Suntem mult mai
favorizaţi decât David în Adulam (vezi 1 Samuel 22:1), sau decât Iona sub
curcubete, fiindcă nimeni nu ne poate invada sau distruge adăpostul.
Persoana lui Isus este locul de odihnă al poporului Său. Când ne apropiem
de El prin frângerea pâinii, ascultarea Cuvântului, cercetarea Scripturilor,
rugăciune sau laudă, vedem că fiecare formă de apropiere ne oferă pace
în suflet

Ascult cuvinte iubitoare, privesc spre sângele vărsat

Văd Golgota, şi sunt cu Cerul împăcat
Această pace, din Iehova izvorâtă
E veşnică, bogată, neclintită.
Nori trec şi vin din depărtări
 Furtuni se-adună şi se risipesc
Prietenia Domnului are veşnice cărări
Atunci când zilnic crucea o vestesc.

10 DECEMBRIE
Dimineaţa
Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4:17
Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii
noştri Il văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si
strălucită" (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu Îl mai vedem, fiindcă
Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece
peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte
printre crini.
Dacă primim azi binecuvântare
Şi pacea celui de păcat iertat
Ziua de mâine este însă schimbătoare
Şi poate aduce groaza celui vinovat.
O, cât de plăcut va fi timpul când nu Îl vom mai privi de la distanţă, ci faţă
în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte, ci ca
un prieten care ne primeşte pe vecie în inima gloriei Sale! Nu Îl vom
vedea pentru un timp, ci
În veşnicii de veşnicii nemăsurate
Privi-vom frumuseţea slavei Sale
Ne vom iubi Mântuitorul pe dreptate
Uimiţi de-atâta bunătate şi răbdare,
În cer nu vor fi întreruperi cauzate de păcat. Ochii noştri nu vor mai
plânge, şi nici o problemă pământească nu ne va împiedica gândurile
fericite. Nu va exista nimic care să ne oprească din contemplarea Soarelui
Neprihănirii. O, dacă este atât de bine să-L vedem câte puţin, cât de
minunat va fi să privim faţa Sa binecuvântată în veac de veac, fără nici un
nor care să ne întunece, fără nici un vaiet de oboseală sau durere!
Binecuvântată zi, când vei răsări! Vino, Soare al Neprihănirii! Bucuriile
lumii tangibile ne pot părăsi oricând, fiindcă au nevoie de îmbunătăţiri.
Dacă a muri înseamnă a intra într-o neîntreruptă tovărăşie cu Isus, atunci
moartea este un câştig, şi picătura ei moartă este înghiţită de marea
victoriei.
10 DECEMBRIE
Seara
Domnul i-a deschis inima. Fapte 16:14
Sunt multe puncte de interes în convertirea Lidiei. S-a întâmplat în
împrejurări providenţiale. Ea era „vânzătoare de purpură" (Fapte 16:4)
în oraşul Tiatira, totuşi, chiar la timp pentru a-l auzi pe Pavel, o găsim la
Filipi. Providenţa, mâna dreaptă a harului, a condus-o la locul potrivit. In
plus, harul i-a pregătit sufletul pentru binecuvântare - harul care pregătea
un alt har. Ea nu Îl cunoştea pe Mântuitorul dar, ca femeie evreica,
cunoştea multe adevăruri care au fost ca nişte trepte spre cunoaşterea lui
Isus. Convertirea ei a avut loc în momentul în care a folosit mijloacele
harului. In Sabat, s-a rugat atunci când se ruga de obicei, şi rugăciunea ei
a fost auzită. Nu neglijaţi niciodată mijloacele harului. Dumnezeu ne poate
binecuvânta şi atunci când nu ne aflăm în casa Sa, dar avem mari motive
să sperăm că ne binecuvântează şi mai mult atunci când suntem în
părtăşie cu sfinţii Săi. Observă cuvintele „Domnul i-a deschis inima".
Ea nu şi-a deschis singură inima. Rugăciunile ei nu au putut să o facă; nici
măcar Pavel nu a făcut-o. Ca să primim lucrurile care ne aduc pace cu
Dumnezeu, însuşi Domnul trebuie să ne deschidă inimile. Numai El poate
pune cheia în uşă, ca să o deschidă şi să-şi câştige intrarea. El este
Stăpânul şi Făcătorul inimii. Prima dovadă a inimii deschise a fost
ascultarea. Imediat ce a crezut în Isus, Lidia a fost botezată. Este un semn
de umilinţă şi zdrobire a inimii să vezi un copil al lui Dumnezeu gata să
asculte o poruncă care nu este esenţiala" pentru mântuirea lui; să nu se
simtă obligat de teama de condamnare, ci să facă o faptă de ascultare şi
părtăşie cu Mântuitorul. Următoarea dovadă a fost iubirea, manifestată în
fapte de bunătate faţă de apostoli. Dragostea faţă de sfinţi a fost
întotdeauna un semn al adevăratei convertiri. Cei care nu fac nimic pentru
Christos sau biserica Sa nu oferă dovada unei inimi „deschise". Doamne,
dă-mi o inimă întotdeauna deschisă.

11 DECEMBRIE
Dimineaţa
Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul
acesta. 1 Tesaloniceni 5:24
Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta
să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor
mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai
zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire
nestricăcioasă şi neîntinată" (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei
desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe
pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura
Cuvântului lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în
siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au
încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit.
Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi
pe pământ - nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci
de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa lui Isus, care spune că nici
unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El.
Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor,
şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie
ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos!
Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El
îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt
cu tine" (Isaia 43:5). Priveşte spre El, marele Garant al legământului,
credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din
familia lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului lui Dumnezeu.
Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al
Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta
toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu
tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul
acesta".

11 DECEMBRIE
Seara
Voi slujiţi Domnului Christos. Coloseni 3:24
Cărui grup de aleşi se adresează acest cuvântRegilor care se mândresc cu
dreptul lor divin? Nu, fiindcă ei slujesc adesea Satanei şi lor înşişi, şi uită
că Dumnezeul îndurării le-a îngăduit să poarte coroana pentru puţin timp.
Vorbeşte atunci apostolul celor care se numesc „sfinţi părinţi în
Dumnezeu", episcopilor şi venerabililor arhidiaconi? Nu. Pavel nu ştia
nimic de aceste invenţii ale oamenilor. Nici măcar pastorilor sau
învăţătorilor, sau celor bogaţi şi stimaţi între credincioşi nu se adresează
cuvântul, ci slujitorilor şi sclavilor. În mulţimea truditoare de lucrători cu
ziua, servitori, rândaşi la bucătărie şi muncitori, apostolul a găsit unii din
aleşii Domnului, aşa cum găsim şi noi. Lor le-a spus „orice faceţi, să
faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca
unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi
slujiţi Domnului Christos" (Coloseni 3:23-24). Aceste cuvinte
înnobilează munca monotonă a truditorilor umili, şi aşează o aură
deasupra celei mai modeste ocupaţii. Să speli picioarele poate părea o
umilinţă, dar să speli picioarele Lui este un privilegiu regal. Să dezlegi
şireturile de la pantofi este o slujbă sărmană, dar să dezlegi mcălţămintea
învăţătorului este o muncă princiară. Prăvălia, hambarul şi bucătăria devin
temple în care bărbaţii şi femeile fac totul spre slava lui Dumnezeu!
Serviciul divin nu este o lucrare de câteva ore şi câteva locuri, cu toată
viţa devine sfântă înaintea Domnului. Fiecare loc şi lucru trebuie să fie
consacrat ca templul şi candelele lui.
Invaţă-mă, sfânt Dumnezeu şi Rege / In toate lucrurile să Te văd;
Să fac în toate aşa cum voia Ta alege / Ca pentru Tine, căci în Tine cred,
Să trec prin foc şi jertfă pentru Tine / Căci voia Ta este balsam divin
 Şi nu există rană pe care să n-o aline. / Umilul slujitor care trudeşte
Cu gemete pe un pământ străin / Afla-va în păzirea Legii ce sfinţeşte
Divină mângâiere, ajutor divin.

12 DECEMBRIE

Dimineaţa
El umblă pe cărări veşnice. Habacuc 3:6
Dacă Dumnezeu a făcut un lucru o dată, îl va face din nou Căile omului
sunt schimbătoare, dar cărările lui Dumnezeu sunt veşnice. Sunt multe
motive care susţin acest adevăr mângâietor. Printre ele se află
următoarele: cărările Domnului sunt rezultatul unei alegeri înţelepte. El
rânduieşte toate lucrurile după „sfatul voii Sale" (Efeseni 1:11).
Acţiunile umane sunt adesea rezultatul grăbit al pasiunilor şi temerilor, şi
sunt adesea urmate de regrete şi căinţă. Dar Cel Atotputernic nu poate fi
surprins, pentru că toate lucrurile se întâmplă aşa cum a prevăzut El.
Cărările Lui sunt rezultatul unui caracter neschimbător, şi în ele se văd
clar atributele hotărâte şi sigure ale lui Dumnezeu. Dacă Cel Etern nu se
poate schimba, cărările Lui, care Îl reprezintă pe El însuşi în acţiune,
trebuie să rămână pururi aceleaşi. Este El pururi drept, bun, credincios,
înţelept şi iubitor? Atunci cărările Sale trebuie să aibă aceleaşi însuşiri.
Oamenii acţionează după firea lor. Când firea aceasta se schimbă, se
schimbă şi purtarea lor; dar, de vreme ce Dumnezeu nu cunoaşte „umbră
de mutare" (Iacov 1:17), cărările Sale vor rămâne veşnic aceleaşi. Mai
mult, nu este nici un motiv din afară care să schimbe cărările divine,
fiindcă ele sunt întruparea unei voinţe irezistibile. Habacuc spune că
Dumnezeu a despicat pământul, dând drumul la râuri, că munţii L-au
văzut şi s-au cutremurat, că adâncurile s-au înălţat sub mâna Lui, şi că
soarele şi luna au încremenit atunci când Iehova a ieşit la luptă pentru
salvarea poporului Său (Habacuc 3:9-12). Cine poate sta împotriva Lui, ca
să-I spună: „ce faci?" Dar nu numai puterea Lui dă stabilitate. Cărările lui
Dumnezeu sunt manifestarea principiilor de dreptate veşnică şi, de aceea,
nu se pot schimba. Răul naşte decădere şi aduce ruină, dar adevărul şi
binele au o vitalitate care nu poate fi diminuată de trecerea timpului. In
dimineaţa aceasta, să ne înfăţişăm cu încredere înaintea Tatălui nostru
ceresc, amintindu-ne că Isus Christos este „acelaşi ieri, azi şi în veci"
(Evrei 13:8), şi Domnul este întotdeauna bun cu poporul Său.

12 DECEMBRIE
Seara
Au fost necredincioşi Domnului. Osea 5:7
Credinciosule, acesta este un adevăr dureros: eşti iubit de Domnul,
răscumpărat prin sângele Său, chemat prin har, păstrat în Isus Christos,
„primit în "Prea Iubitul" (Efeseni 1:6), şi pe drumul spre cer, dar ai fost
„necredincios" lui Dumnezeu cel mai bun Prieten al tău; necredincios
Domnului Isus, Căruia îi aparţii, necredincios Duhului Sfânt, prin care ai
fost trezit la viaţă veşnică! Cât de necredincios ai fost în privinţa
legămintelor şi făgăduinţelor! Iţi aminteşti de dragostea dintâi, de timpul
acela fericit - de primăvara vieţii tale spirituale? O, cât de strâns te ţineai
de învăţătorul tău atunci! Spuneai: „El nu mă va trata niciodată cu
indiferenţă. Picioarele mele nu vor obosi niciodată pe calea Lui. Nu voi
îngădui inimii mele să hoinărească după altă dragoste. In El este adunată
toată bunătatea negrăită. Renunţ la tot de dragul Domnului Isus". A fost
aşa? Din nefericire, dacă ar vorbi conştiinţa, ar spune: „Cel care a promis
atâtea nu s-a ţinut de cuvânt. Rugăciunea a fost adesea neglijată. Au fost
scurte, dar nu au venit din inimă; puţine, dar nu fierbinţi. Părtăşia cu
Christos a fost uitată. In locul unei minţi cereşti, au fost griji lumeşti,
vanitate deşartă şi gânduri rele. In loc de slujire, a fost neascultare; în loc
de înflăcărare, amorţeală; în loc de răbdare, capricii; în loc de credinţă,
încredere într-un „braţ de carne" (2 Cronici 32:8). Ca soldat al crucii, ai
fost laş, neascultător, şi dezertor în ultimul hal. Ai fost necredincios."
Necredincios fată de Isus! Ce cuvinte vor fi folosite în denunţarea mea?
Cuvintele nu valorează mare lucru. Gândurile noastre ar trebui să denunţe
păcatul care domneşte în noi. Am fost necredincioşi rănilor Tale, Isuse!
Iartă-ne, şi nu ne lăsa să păcătuim din nou. Cât de ruşinos este să fii
necredincios Celui care nu te uită niciodată, şi care poartă numele tău pe
pieptar, înaintea tronului ceresc.

13 DECEMBRIE
Dimineaţa
Sare câtă va vrea. Ezra 7:22
Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin
proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet.
Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare
preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi
siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi,
cantitatea nu este limitată de El. Adesea ne punem singuri restricţii, dar
Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă
hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim,
pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă. Unele lucruri din
economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt
date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu
are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da
Dumnezeu" (loan 11:22). Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi
dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă
cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă
onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit
din picior" (Deuteronom 32:15) împotriva lui Dumnezeu, dar nu există
nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult
har. Este imposibil să ai prea mult har. Bogăţia multă aduce mai multe
griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce
creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie.
Credinciosule, înfaţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare
cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi
păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide
reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult.

13 DECEMBRIE
Seara
Îţi voi face... porţile de pietre scumpe. Isaia 54:12
Biserica este foarte instructiv simbolizată de o clădire ridicată de puterea
cerească şi plănuită de înţelepciunea divină. O asemenea clădire spirituală
nu trebuie să fie întunecată, fiindcă israeliţii aveau lumină în locuinţele lor;
de aceea, trebuie să existe porţi care să primească lumina, şi să îngăduie
locuitorilor să privească afară. Aceste porţi sunt preţioase ca pietrele
scumpe. Calea prin care biserica îl priveşte pe Domnul, cerul şi adevărul
spiritual în general trebuie mult preţuită. Pietrele scumpe nu sunt cele mai
transparente. Ele sunt cel mult semi-transparente. „Cunoaşterea noastră
despre viaţa aceasta este mică; ochiul credinţei este slab". Credinţa este
una din aceste preţioase porţi de pietre scumpe, dar adesea este atât de
întunecată şi înceţoşată încât vedem prea puţin, şi ne înşelăm mult.
Totuşi, dacă nu putem privi prin porţile de diamant ca să cunoaştem aşa
cum suntem cunoscuţi (vezi 1 Corinteni 13:12), este un lucru glorios să Îl
priveşti pe Cel care este „plin de farmec" (Cânt 5:16), chiar printr-o
sticlă ceţoasă ca pietrele scumpe. Experienţa este şi ea una dintre aceste
porţi înceţoşate, care ne oferă o lumină prin care să vedem suferinţele
Omului Durerii prin necazurile noastre. Ochii noştri slabi nu pot îndura
ferestre de sticlă transparente care să lase să intre slava Stăpânului, dar,
atunci când sunt slăbiţi de plâns, strălucirea Soarelui Neprihănirii este
temperată. Atunci străluceşte prin porţi de pietre scumpe cu o strălucire
blândă, nepreţuită pentru sufletele ispitite. Sfinţirea, care ne conformează
cu Domnul nostru, este o altă poartă. Numai atunci când devenim cereşti
putem să înţelegem lucrurile cereşti. Cel cu inima curată va vedea un
Dumnezeu curat Cei care sunt ca Isus Îl văd aşa cum este. Fiindcă
semănăm cu El atât de puţin, poarta este de pietre scumpe; fiindcă
semănăm cât de cât cu El, este de pietre scumpe. Ii mulţumim lui
Dumnezeu că o avem, şi ne dorim mai mult Când Îl vom vedea pe
Dumnezeu, pe Isus, cerul şi adevărul faţă în faţă?

14 DECEMBRIE
Dimineaţa
Ei merg din putere în putere. Psalmi 84:7
Ei merg din putere în putere". Sunt numeroase traduceri pentru aceste
cuvinte, dar toate implică ideea progresului. Versiunea din Bibliile noastre
este suficientă pentru noi în dimineaţa aceasta. „Ei merg din putere în
putere". Adică sunt tot mai puternici. De obicei, dacă mergem, mergem
de la putere la slăbiciune. Ne începem călătoria cu puteri proaspete, dar,
pe măsură ce trece timpul, drumul pare tot mai greu şi soarele arde tot
mai tare; ne aşezăm pe marginea drumului, ne odihnim, şi apoi pornim
obosiţi mai departe. Dar pelerinul creştin, care a obţinut rezerve proaspete
de har, este la fel de viguros după ani de trudă şi drumuri lungi. Poate că
nu este tot timpul vesel şi plin de zel ca la început, dar este mult mai tare
în adevărata putere. El călătoreşte, chiar dacă mai încet, şi călătoreşte
mult mai sigur. Unii veterani cu părul alb sunt la fel de zeloşi şi puternici
în adevăr ca în tinereţe; totuşi, trebuie să mărturisim că adesea nu se
întâmplă chiar aşa, fiindcă „din pricina înmulţirii fărădelegii,
dragostea celor mai mulţi se va răci" (Matei 24:12). Dar acesta este
păcatul lor, şi nu este din vina făgăduinţei, care spune că , flăcăii
obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în
Domnul îţi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu
obosesc; umblă, şi nu ostenesc"(Isaia 40:30-31). Sufletele arţăgoase
se aşează şi se plâng de viitor. „Vai!" spun ei, „mergem din rău în mai
rău". Foarte adevărat, puţin credincioşilor, dar mergeţi şi „din putere în
putere” Nu veţi găsi niciodată un mănunchi de necazuri care să nu fie
legat cu o panglică de har. Dumnezeu va da putere şi bărbăţie umerilor
îngreunaţi de povară.

14 DECEMBRIE
Seara
Am fost răstignit împreună cu Christos. Galateni 2:20
Prin ceea ce a făcut, Domnul Isus a acţionat ca un reprezentant al
publicului, şi moartea Lui pe cruce a fost moartea virtuală a întregului Său
popor. Prin El, toţi sfinţii au acordat justiţiei ceea ce se cuvenea, şi s-a
făcut o ispăşire pentru păcatele lor în faţa răzbunării divine. Pavel,
apostolul neamurilor, se desfăta la gândul că este din poporul ales de
Christos, şi că a murit pe cruce în Christos. A fost mai mult decât să
creadă această învăţătură. A primit-o cu încredere, sprijinindu-şi speranţa
pe ea. El a crezut că, prin meritele morţii lui Christos, a mulţumit
dreptatea divină şi a găsit împăcarea cu Dumnezeu. Prea iubiţilor, ce lucru
binecuvântat este să te prinzi cu sufletul de crucea lui Christos, şi să
simţi: „sunt mort Legea m-a ucis; de aceea, sunt liberat de sub puterea
ei. În Garantul meu am învins blestemul, şi în înlocuitorul meu s-a
executat asupra mea tot ce putea face legea, fiindcă sunt răstignit cu
Isus!" Dar Pavel voia să spună mai mult. El nu numai că a crezut în
moartea lui Christos şi şi-a pus încrederea în ea, ci a şi simţit puterea ei
prin răstignirea firii lui vechi şi păcătoase. Când vedea plăcerile păcatului,
spunea: „nu mă pot bucura de ele. Sunt mort faţă de ele". Aceasta este
experienţa oricărui creştin adevărat. După ce L-a primit pe Christos, el
este mort faţă de lume. Totuşi, deşi este conştient de moartea lui faţă de
lume, poate exclama împreună cu apostolul: „însă trăiesc". El trăieşte
din plin cu Dumnezeu. Viaţa creştinului este o enigmă. Nici o persoană
lumească nu o poate dezlega; nici chiar credinciosul nu o înţelege. Mort, şi
totuşi viu! Răstignit cu Christos, dar înviat la o viaţă nouă! Unirea cu
Mântuitorul rănit şi suferind, şi moartea faţă de lume sunt lucruri dragi
sufletului. O, dacă ne-am bucura mai mult de ele!

15 DECEMBRIE
Dimineaţa
Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut
de ea. Rut 1:14
Şi Orpa şi Rut o iubeau pe Naomi De aceea au hotărât să se întoarcă cu ea
în ţinutul lui Iuda. Dar a venit ceasul încercării. Naomi le-a prezentat toate
încercările care le aşteptau. Dacă voiau confort şi bunăstare, le-a încurajat
să se întoarcă la prietenii lor moabiţi. La început,' amândouă au declarat
că vor locui cu poporul Domnului, dar, după ce s-a gândit mai bine, Orpa a
părăsit-o pe soacră şi pe Dumnezeul ei cu inima îndurerată şi un sărut
respectuos. S-a întors la prietenii ei idolatri. Însă Rut se dăruise cu toată
inima Dumnezeului soacrei sale. Este uşor să umbli pe calea Domnului
atunci când toate merg bine, dar este cu totul altceva să-L urmezi în
descurajări şi necazuri. Sărutul declaraţiilor verbale este ieftin şi uşor, dar
să te ţii în mod practic de Domnul, prin hotărâre pentru adevăr şi
sfinţenie, nu este chiar atât de uşor. Cum stă treaba cu noi? Sunt inimile
noastre fixate în Isus? Este jertfa legată cu funii de coarnele altarului? Am
socotit preţul, şi suntem gata să suportăm pierderi pământeşti de dragul
învăţătorului? Câştigul viitor va fi o recompensă îmbelşugată, fiindcă
comorile Egiptului sunt nimic în comparaţie cu ceea ce ne aşteaptă. Nu se
mai ştie nimic despre Orpa; viaţa ei s-a îndreptat spre moarte veşnică, în
bunăstare şi plăceri idolatre. Dar Rut trăieşte în istorie şi în cer, fiindcă
harul a plasat-o în linia din care s-a născut Regele Regilor. Binecuvântată
printre femei este cea care a renunţat la tot de dragul lui Isus; dar uitată
şi mai rău decât uitată este cea care, în clipa încercării, îşi calcă pe
conştiinţă şi se întoarce în lume. O, să nu ne mulţumim cu o formă de
evlavie în dimineaţa aceasta, fiindcă nu este mai bună decât sărutul
Orpei; fie ca Duhul Sfânt să lucreze în noi şi să ne predăm în întregime
inimile Domnului Isus.

15 DECEMBRIE
Seara
Şi îţi voi da temelii de safir. Isaia 54:11
Nu numai ce se vede din biserica lui Dumnezeu, dar şi ce nu se vede este
frumos şi preţios. Temeliile nu se văd. Atâta timp cât sunt tari, nu se
aşteaptă nimeni să fie şi valoroase. Dar în lucrarea lui Iehova, totul este
din El; nimic nu este fără valoare sau defect. Temeliile adânci ale lucrării
harului sunt din safir preţios; nici o minte omenească nu le poate măsura
slava. Noi construim pe legământul de har, care este mai tare decât
diamantele şi la fel de trainic ca pietrele preţioase, peste care timpul trece
în zadar. Temeliile de safir sunt veşnice, şi legământul va dura cât va trăi
Cel Prea înalt. O altă temelie este persoana Domnului Isus, care este
curată, nepătată, veşnică şi frumoasă ca safirul. Ea îmbină albastrul adânc
al oceanului şi azurul strălucitor al cerului. Odinioară, atunci când Domnul
a fost acoperit de propriul Său sânge, putea fi comparat cu rubinul; dar
acum Îl vedem strălucind în azuriul iubirii, o iubire bogată, veşnică şi
adâncă. Speranţele noastre veşnice sunt clădite pe dreptatea şi
credincioşia lui Dumnezeu, care sunt la fel de limpezi şi senine ca safirul.
Nu suntem mântuiţi printr-un compromis, printr-o îndurare care anulează
dreptatea sau suspendă legea; nu, nici privirea unui vultur nu ar putea
găsi o crăpătură în temelia încrederii noastre - temelia noastră este din
safir, şi va îndura chiar şi focul. Domnul însuşi a construit temelia
speranţelor poporului Său. Nu se ştie însă dacă noi ne construim
speranţele pe această temelie. Faptele bune şi ceremoniile nu sunt o
temelie de safir, ci de „lemn, fân, trestie" (1 Corinteni 3:12); nici nu ne
întemeiem pe Dumnezeu, prin încredere în noi înşine. Vai de cel al cărui
turn se va prăbuşi cu mare zgomot, fiindcă a fost clădit pe nisip. Cel care
a construit pe safir poate aştepta furtuna şi focul în linişte, fiindcă va trece
testul.

16 DECEMBRIE
Dimineaţa
Veniţi la Mine. Matei 11:28
Strigătul religiei creştine este cuvântul blând „veniţi". Legea iudaică
spune aspru: „du-te, şi ia aminte la paşii tăi şi la cărarea pe care mergi.
Calcă poruncile, şi vei pieri; păzeşte-le, şi vei trăi". Legea era un sistem al
terorii, care călăuzea omul ca un bici. Evanghelia îl trage cu funii de iubire.
Isus este Păstorul cel Bun care păşeşte înaintea oilor, invitându-le să-L
urmeze, şi conducându-le întotdeauna cu blândeţe: „veniţi". Legea
respinge; Evanghelia atrage. Legea arata distanţa dintre Dumnezeu şi om;
Evanghelia construieşte un pod peste această prăpastie şi îi ajută pe
credincioşi să-l treacă. Din prima clipă a vieţii spirituale, până în momentul
în care vei ajunge în slavă, îndemnul lui Isus va fi „vino la Mine". Isus ne
îndeamnă ca o mamă, care îşi ajută copilul să facă primii paşi întinzându-
şi braţele şi chemându-l. El va fi întotdeauna în faţa noastră, rugându-ne
să-L urmăm aşa cum soldaţii îşi urmează căpitanul. El va păşi întotdeauna
înaintea ta ca să-ţi pregătească cărarea, şi tu vei auzi toată viaţa vocea Sa
blândă care te cheamă. In clipa solemnă a morţii, cuvintele care te vor
duce în cer vor fi „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu" (Matei 25:34).
Mai mult, aceasta nu este doar chemarea lui Christos pentru tine, ci şi
strigătul tău către Christos: „Vino! Vino!" Vei aştepta cu dor a doua Sa
venire. Vei spune: „vino repede. ,Amin! Vino, Doamne Isusé
(Apocalipsa 22:20)". Vei dori o părtăşie mai apropiată şi mai strânsă cu El.
Când vocea Lui îţi va spune „vino", vei răspunde „vino, Doamne, şi rămâi
cu mine. Vino, şi ocupă tronul inimii mele. Domneşte în ea fără rivali, şi
consacră-mă deplin în slujba Ta".
16 DECEMBRIE
Seara
Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era
deschisă odinioară urechea la ele. Isaia 48:8
Este dureros să te gândeşti că, într-o anume măsură, acuzaţia aceasta
poate fi aplicată credincioşilor care sunt adesea insensibili spiritual. Noi
înşine am putea să ne jelim, fiindcă nu auzim vocea lui Dumnezeu atunci
când trebuie. „Nici nu le-ai auzit". Există mişcări ale Duhului în sufletul
nostru care trec neobservate. Sunt şoapte ale poruncilor şi iubirii divine
care trec nevăzute de intelectul nostru. Vai! Am fost adesea ignoranţi -
„nici nu le-ai ştiut". Sunt probleme interioare pe care ar fi trebuit să le
vedem, stricăciuni care au pătruns neobservate în vieţile noastre, afecţiuni
care se ofilesc ca florile în frig, nesupravegheate de noi; străluciri ale feţei
divine care ar putea fi văzute dacă nu ne-am închide ferestrele sufletului.
Dar noi „nu pricepem şi nu înţelegem" (Isaia 44:18). Când ne gândim
la acest lucru, suntem umiliţi la culme. Cât de mult ar trebui să-L iubim pe
Dumnezeu, dacă ne gândim câta nebunie şi ignoranţă trebuie să ierte
Dumnezeu, ca să ne trateze cu atâta îndurare! Admiră minunata
suveranitate a harului, care ne-a ales în ciuda tuturor defectelor!
Minunează-te de preţul care a fost plătit pentru noi, deşi Christos ştia cine
eram! Cel care atârna pe cruce a văzut necredinţa, îndoiala, răceala,
indiferenţa, nepăsarea şi lipsa rugăciunii, dar a spus: „căci Eu sunt
Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău!...
pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că «sil preţuit şi te iubesc,
dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa Al" (Isaia 43:3-4)!
O, răscumpărare, cât de glorioasă este strălucire! ta pe lângă întunericul
din noi! O Duh prea Sfânt, de acum înainte, dă-ne o ureche atentă şi o
inimă înţelegătoare!

17 DECEMBRIE
Dimineaţa
Îmi aduc aminte. Ieremia 2:2
Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o
privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi
călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu
obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim;
dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu
Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor"
(Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui
s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta",
scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai
înainte de a fi fost vreuna din ele" (Psalmi 139:16). Atunci când lumea
a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile
popoarelor după numărul copiilor lui Israel. De multe ori înainte de
întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la
stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul
încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui
găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după
ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe
palme şi le-a săpat în coasta Sa. Pieptarul care conţinea numele triburilor
lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele
aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi
scânteiază în inima Sa. Poate că noi uităm adesea să medităm la
desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte
de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-
L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după
imaginea Fiului Tău.

17 DECEMBRIE
Seara
Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit;
va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Ioan 10:9
Isus, marele Eu Sunt, este intrarea în adevărata biserică, şi drumul de
acces la Dumnezeu. El oferă patru privilegii alese omului care vine la
Dumnezeu prin El. În primul rând, el oferă mântuirea. Ucigaşul fugar intra
pe porţile cetăţii de scăpare şi era în siguranţă. Noe a intrat în arcă şi a
fost apărat. Nici un om nu poate fi pierdut dacă îl alege pe Isus ca uşă a
credinţei. Intrarea prin Isus în pace este garanţia intrării în cer, prin
aceeaşi uşă. Isus este singura uşă, o uşă deschisă, o uşă largă, o uşă
sigură. Binecuvântat este cel care îşi întemeiază toate speranţele de
intrare în slavă pe Răscumpărătorul răstignit. In al doilea rând, el va intra
înăuntru. Va fi favorizat cu intrarea în familia divină, împărţind pâinea
copiilor şi participând la toate bucuriile şi onorurile. El va intra în camerele
de părtăşie, la ospeţele de iubire, la comorile legământului, în hambarul
făgăduinţelor. El va intra la Regele regilor prin puterea Duhului Sfânt, şi
taina Domnului va fi cu el. Apoi, el va ieşi. Această binecuvântare este de
multe ori uitată. Ieşim în lume ca să muncim şi să suferim, dar ce
binecuvântare este să intri în numele şi puterea lui Isus! Suntem chemaţi
să mărturisim adevărul, să-l înveselim pe cel descurajat, să-l avertizăm pe
cel nepăsător, să câştigăm suflete, şi să-L slăvim pe Dumnezeu. Îngerul i-
a spus lui Ghedeon „du-te cu puterea aceasta" (Judecători 6:14); în
acelaşi fel, Domnul doreşte să fim mesagerii Lui în numele şi puterea Sa.
In al patrulea rând, el va găsi păşune. Cel care Îl cunoaşte pe Isus nu va
flămânzi niciodată. Intrarea şi ieşirea îi vor fi folositoare: prin părtăşia cu
Dumnezeu va creşte, şi prin udarea altora va fi udat şi el. Fiindcă L-a făcut
pe Isus totul pentru el, va găsi totul în Isus. Sufletul lui va fi „ca o
grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă" (Isaia
58:11).
18 DECEMBRIE
Dimineaţa
Sfâşiati-vă inimile, nu hainele. Ioel 2:13
Sfâşierea hainelor şi celelalte semne exterioare ale emoţiilor religioase
sunt uşor de manifestat şi adesea făţarnice. Să simţi adevărata căinţă este
mult mai greu; în consecinţă, este mult mai rar întâlnită. Oamenii vor
participa la cele mai lungi şi complicate ceremonii religioase, fiindcă
acestea sunt pe placul firii. Adevărata religiune, însă, este prea umilitoare,
prea cercetătoare, prea interioară pentru gustul omului firesc El preferă
ceva mai ostentativ, mai bătător la ochi şi mai lumesc. Ceremoniile
exterioare sunt confortabile pentru un timp; ochiul şi urechea sunt
satisfăcute, egoismul este hrănit, şi îndreptăţirea de sine este umflată ca
un balon. Dar ele sunt ultima amăgire, fiindcă, în clipa morţii, şi în Ziua
Judecăţii, sufletul are nevoie de ceva mai substanţial decât ceremoniile şi
ritualurile pe care să se sprijine. Despărţită de evlavia vitală, orice formă
de religie este zadarnică. Oferită fără o inimă sinceră, orice formă de
închinare este o ruşine şi o batjocură pentru maiestatea cerurilor.
Sfâşierea inimii este o operaţiune divină, şi este simţită solemn. Este o
durere tainică experimentată personal, nu doar de formă, ci ca o lucrarea
adâncă, mişcătoare a Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios. Nu este o
problemă despre care să vorbeşti şi pe care să o crezi, ci un simţământ
adânc în inima fiecărui copil viu al viului Dumnezeu. Este foarte umilitoare
şi curăţă păcatul în întregime; dar pe urmă, este o dulce pregătire pentru
preţioase mângâieri, care nu ar fi putut să fie primite de un suflet mândru.
Este şi distinctivă, fiindcă aparţine aleşilor lui Dumnezeu, şi numai lor.
Textul ne spune să ne sfâşiem inimile, dar ele sunt, în mod natural, tari ca
marmura. Cum putem, deci, să facem acest lucru? Trebuie să le ducem la
Calvar. Vocea Mântuitorului muribund a sfâşiat stâncile odată, şi este
puternică şi acum. Duh prea Sfânt, fa-ne în stare să auzim strigătul de
moarte al lui Isus, şi inimile noastre vor fi sfâşiate aşa cum îşi sfâşie
oamenii hainele în vremuri de mare durere.

18 DECEMBRIE
Seara
Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.
Proverbe 27:23
Orice om de afaceri înţelept îşi va verifica periodic compania. El îşi va
aduce la zi facturile, va examina inventarul, şi va vedea dacă negustoria
merge bine sau nu. Orice om care este înţelept în împărăţia cerurilor va
striga: „cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima:
încearcă-mă" (Psalmi 139:23). El va pune deoparte timp pentru
cercetare de sine, ca să vadă dacă lucrurile sunt bune între Dumnezeu şi
sufletul lui. Dumnezeul căruia îi slujim este un mare cercetător de inimi.
In vechime, slujitorii Săi Îl cunoşteau ca pe Domnul care cercetează inima
şi examinează mintea copiilor Săi (vezi Ieremia 17:10). Ingăduiţi-mi să vă
încurajez, în numele Lui, să vă cercetaţi cu răbdare şi să vă investigaţi
solemn condiţia spirituală, ca să nu vă lipsiţi de odihna făgăduită. Vă
implor să faceţi în seara aceasta ceea ce face orice om înţelept, ceea ce
face Dumnezeu însuşi cu noi toţi. Cel mai bătrân sfânt să se uite cu
atenţie la temelia credinţei lui, fiindcă părul alb poate acoperi o inimă
neagră. Cei tineri să nu dispreţuiască cuvântul de mustrare, fiindcă
mugurii tinereţii pot fi uniţi cu rădăcina ipocriziei. Când şi când, câte un
cedru cade din mijlocul nostru. Duşmanul continuă să semene neghină în
mijlocul grâului. Nu este dorinţa mea să introduc îndoieli şi temeri în
mintea voastră; din contră, sper că vântul aspru al cercetării de sine vă va
ajuta să le izgoniţi. Nu vrem să ucidem siguranţa, ci siguranţa firească; nu
vrem să alungăm încrederea, ci încrederea în sine; nu vrem să distrugem
pacea, ci pacea înşelătoare. Prin sângele preţios al lui Christos, care nu a
fost vărsat pentru ca tu să fii ipocrit, ci pentru ca sufletele sincere să-L
laude, te implor, cercetează şi uită-te, ca să nu spună despre tine la
sfârşit ,MENE, MENE... TEKEL; ai fost cântărit, şi găsit prea uşor"
(Daniel 5:25, 27).

19 DECEMBRIE
Dimineaţa
Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine
de la Domnul. Proverbe 16:33
Dacă orice hotărâre vine de la Domnul, cine ne aranjează vieţile? Dacă
simpla aruncare a sorţului este călăuzită de El, cu cât mai mult vor fi
evenimentele vieţii noastre, mai ales că Mântuitorul ne-a spus că „până şi
perii capului vă sunt număraţi" (Matei 10:30). Nici o vrabie nu cade pe
pământ fără voia Tatălui (vers. 29). Dacă ţi-ai aminti întotdeauna acest
lucru, dragă cititorule, ai avea parte de o linişte sfântă. Te-ai lepăda de
frică, şi ai putea merge cu răbdare, linişte şi bucurie, aşa cum trebuie să
meargă orice creştin. Când eşti tulburat de lume, nu poţi sluji
învăţătorului; gândurile îţi slujesc ţie însuti. Dacă ai căuta „întâi
împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa" (Matei 6:33), toate celelalte
lucruri ţi s-ar da pe deasupra. Eşti amestecat în afacerile lui Christos, şi le
neglijezi pe ale tale, atunci când te îngrijorezi de soarta şi împrejurările
tale. Încerci să-ţi „faci rost" de muncă, şi uiţi că datoria ta este să asculţi.
Fii înţelept şi gata să asculţi; lasă-L pe Christos să se îngrijească de tine.
Vino şi te uită în hambarul Tatălui tău, şi întreabă-te dacă te va lăsa să
flămânzeşti când El are atâta belşug de recoltă. Uită-te la inima Lui
îndurătoare. Vezi dacă s-a dovedit vreodată rea! Uită-te la înţelepciunea
Lui nepătrunsă. Vezi dacă a greşit vreodată. Mai presus de toate, uită-te la
Isus Christos, Mijlocitorul tău, şi întreabă-te dacă Tatăl poate fi rău cu tine
atunci când El pledează în favoarea ta. Dacă îşi aminteşte de fiecare
vrabie, va uita El vreunul din copiii Săi? „încredinţează-ţi soarta în
mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se
clatine cel neprihănit" (Psalmi 55:22).
 Fii fericit în starea ta umilă
Fără dorinţe mari, şi aşteptări deşarte
S-asculţi oricând de Voia cea Divină
Va fi o bogăţie mai presus de orice parte.

19 DECEMBRIE
Seara
Şi marea nu mai era. Apocalipsa21:1
Nu ne putem bucura la gândul că vom pierde bătrânul ocean; cerurile noi
şi pământul nou nu vor fi mai frumoase decât ne imaginăm, dacă nu va
exista o mare să scalde ţărmul cu valuri înspumate şi strălucitoare. Oare
textul nu trebuie privit ca o metaforă, mărginită de prejudecăţile cu care
orientalii priveau marea în vechime? O lume reală fără mare ar fi jalnică.
Ar fi ca un inel de alamă fără safirul care îl face preţios. Trebuie să existe
un înţeles spiritual aici. In noua orânduire nu va fi separare - marea
separă naţiunile şi desparte popoarele unele de altele. Pentru Ioan, exilat
pe insula Patmos, apele adânci erau ca nişte ziduri de închisoare, care îl
despărţeau de fraţi şi de lucrare. In lumea care va veni nu vor exista
asemenea bariere. Mii de kilometri de valuri înspumate se află între noi şi
mulţi prieteni pentru care ne rugăm în seara aceasta, dar în lumea în care
mergem nu vor exista prietenii rupte şi familii despărţite. In sensul acesta
nu va mai fi mare. Marea este simbolul schimbării; cu fluxul şi refluxul ei,
cu liniştea ei tihnită şi munţii de ape spumegânde, cu murmurul ei blând şi
cu urletele ei furioase, nu este niciodată aceeaşi. Sclavă a vânturilor
capricioase şi a lunii schimbătoare, instabilitatea ei este proverbială. In
starea noastră muritoare avem prea multe schimbări. Pământul este
constant doar în schimbare. Dar, în starea cerească, toate schimbările
jalnice vor fi necunoscute, cu tot cu teama că ni se vor îneca speranţele şi
ne vor naufragia visurile. Marea de cristal străluceşte fără urmă de val.
Nici o furtună nu tulbură ţărmurile paradisului. In curând vom ajunge în
ţara fericită care nu cunoaşte despărţire, schimbare şi furtună! Isus ne va
duce acolo. Suntem în El sau nu? Aceasta este marea întrebare.

20 DECEMBRIE
Dimineaţa
Te iubesc cu o iubire veşnică. Ieremia 31:3
Uneori, Domnul Isus dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. R. Erskine
spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că
vorbeşte în prezenţa ei. El spunea: „eşti frumoasă de tot, iubito"
(Cânt. 4:7). Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El
este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când
s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea - ocazii în
care pune sufletul poporului Său mai presus de orice". Duhul Sfânt este
adesea mulţumit, într-un fel foarte binecuvântat, să mărturisească
sufletelor noastre dragostea lui Isus. El ia lucrurile lui Christos şi ni le
descoperă nouă (vezi loan 16:13-15). Nici o voce nu se aude din nori, nici
o viziune nu ni se descoperă în noapte, dar avem o mărturie mai sigură
decât acestea. Dacă un înger ar zbura din ceruri şi ar informa personal
sfinţii de iubirea Mântuitorului pentru ei, dovada aceasta nu ar mai fi
satisfăcătoare decât cea care este născută în inimă prin Duhul Sfânt.
Întreabă-i pe cei care au trăit aproape de porţile cerului, şi îţi vor spune că
au avut momente în care dragostea lui Christos pentru ei a fost un fapt
atât de clar şi sigur, încât nu se îndoiau de ea cum nu se îndoiau de
propria lor existenţă. Da, iubite credincios, tu şi cu mine am avut timpuri
de înviorare în prezenţa Domnului, şi atunci credinţa noastră a urcat pe
culmile siguranţei. Am avut încrederea să ne sprijinim frunţile pe pieptul
Domnului. Nu ne îndoiam de dragostea învăţătorului, aşa cum nu s-a
îndoit Ioan când a fost în aceeaşi poziţie. Nu, nu am avut nici un motiv să
punem întrebarea întunecată: „Doamne, eu sunt cel care Te va vinde?"
Gândul acesta era departe de noi. El ne-a sărutat cu sărutările gurii Lui şi
ne-a ucis îndoielile prin apropierea îmbrăţişării Sale. Iubirea Lui a fost mai
dulce decât vinul pentru sufletele noastre.

20 DECEMBRIE
Seara
Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata. Matei 20:8
Dumnezeu este un stăpân bun. El îşi plăteşte slujitorii în timp ce lucrează
şi după ce au terminat de lucru. Una din răsplătirile Sale este o conştiinţă
uşoară. Dacă ai vorbit cu credincioşie despre Isus unei persoane, seara la
culcare te simţi fericit gândindu-te: „astăzi, mi-am eliberat conştiinţa de
sângele acestui om". Este o mare mângâiere să faci ceva pentru Isus. O,
ce fericire este să aduci stele în coroana Sa, şi să-I îngădui să vadă
roadele lucrării Sale mântuitoare! Mai există o mare răsplată în faptul că
vezi primii muguri ai pocăinţei din sufletul cuiva. Să spui despre o fată din
clasa ta „este foarte delicată; sper că sensibilitatea ei este o mărturie a
lucrării Domnului"; să mergi acasă şi să te rogi pentru băiatul care te-a
făcut să vezi că ştie mai mult decât ai crezut despre adevărul divin - o, ce
bucurie este să poţi spera! Cât despre bucuria succesului, este negrăită!
Această bucurie, copleşitoare cum e, este mereu flămândă - tânjeşti
mereu după mai mult. Să fii un câştigător de suflete este cea mai mare
fericire de pe lume. Cu fiecare suflet pe care îl aduci la Christos, aduci o
fărâmă de cer pe pământ. Cine poate cuprinde binecuvântarea care ne
aşteaptă sus? O, ce dulce este această chemare: „intră în bucuria
stăpânului tău" (Matei 25:21)1 Ştii că bucuria lui Christos este peste
fiecare păcătos salvat? Aceasta este bucuria pe care o vom avea în ceruri.
Da, atunci când El va urca pe tron, noi vom urca cu El. Când cerurile vor
răsuna de urale, tu vei fi părtaş la răsplată. Ai muncit cu El, şi ai suferit cu
El; acum vei domni cu El. Ai semănat cu El, şi vei secera cu El. Faţa ţi s-a
acoperit de sudoare, şi sufletul ţi s-a îndurerat din cauza păcatelor
oamenilor. Acum, faţa ta va străluci de splendoarea cerului, ca El, şi
sufletul tău va fi plin de bucurii cereşti, ca şi al Lui.
21 DECEMBRIE
Dimineaţa
El a făcut cu mine un legământ veşnic. 2 Samuel 23:5
Legământul acesta are origini divine. „El a făcut cu mine un legământ
veşnic". O, ce mare este cuvântul „El” Opreşte-te, suflete. Dumnezeu,
Tatăl veşnic, a făcut un legământ cu tine - da, Dumnezeul care a făcut
lumea printr-un cuvânt! El, coborându-se din maiestatea Lui, îţi ia mâna şi
face un legământ cu tine. Nu este bunătatea acestei fapte îndestulătoare
ca să-ţi trezească inima şi s-o poţi înţelege? „El a făcut cu mine un
legământ veşnic". Nu un rege a făcut un legământ cu mine - deşi şi
acest lucru ar fi ceva; ci Prinţul regilor de pe pământ, Şadai, Domnul
Atotputernic, Iehova din veac, veşnicul Elohim, „El a făcut cu mine un
legământ veşnic". Dar ia aminte, este particular ca aplicaţie. „El făcut
cu mine un legământ veşnic". În faptul acesta există multă bucurie
pentru orice credincios. Pentru mine nu ar însemna nimic dacă El ar fi
făcut pace cu lumea; vreau să ştiu dacă a făcut pace cu mine! Nu e mare
lucru că a făcut un legământ; vreau să ştiu dacă a făcut un legământ cu
mine. Binecuvântat este faptul că El a făcut un legământ cu mine! Dacă
Dumnezeu Duhul Sfânt îmi oferă siguranţă, atunci mântuirea este a mea,
inima Lui este a mea, El însuşi este al meu - El este Dumnezeul meu.
Legământul acesta are durată veşnică. Un legământ veşnic înseamnă un
legământ care nu are început şi nici sfârşit. Cât de plăcut este să ştii
printre toate nesiguranţele vieţii, că „temelia tare a lui Dumnezeu stă
nezguduită" (2 Timotei 2:19), şi să ai promisiunea lui Dumnezeu - „nu-
Mi voi călca legământul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele
Mele" (Psalmi 89:34). Când voi fi pe patul morţii, voi cânta această
făgăduinţă împreună cu David, chiar dacă afacerile mele şi membrii
familiei nu vor fi în locul pe care-l doreşte inima mea înaintea lui
Dumnezeu.

21 DECEMBRIE
Seara
Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de
viţel de mare, te-am încins cu in subţire, şi te-am
îmbrăcat în mătase. Ezechiel 16:10
Iată cât de mare este generozitatea cu care îngrijeşte Domnul de poporul
Său. Ei sunt îmbrăcaţi cu veşminte divine, ca să se vadă fiecare atribut în
parte şi să se descopere orice frumuseţe cerească. Nu există nici o artă
care să se compare cu arta folosită în mântuirea noastră, şi nici o
îndemânare care s-o depăşească pe cea folosită în neprihănirea sfinţilor.
Îndreptăţirea a angajat scriitori învăţaţi în toate timpurile bisericii, şi va fi
temă de admiraţie pentru veşnicii. Dumnezeu a lucrat într-adevăr „într-un
mod neobişnuit". Cu această elaborare sunt amestecate utilitatea şi
durabilitatea, comparabile cu o piele de viţel de mare pentru fiinţa
noastră. Animalul menţionat aici este necunoscut, dar pielea lui acoperea
templul şi din ea se făceau cele mai fine şi trainice încălţări. Neprihănirea
care vine prin credinţă în Dumnezeu îndură orice, şi cel care este încălţat
cu această încălţăminte cerească traversează deşertul în siguranţă. Poate
să păşească chiar peste „lei şi peste năpârci" (Psalmi 91:12). Puritatea
şi demnitatea veşmintelor noastre este înfăptuită din inul cel mal subţire.
Atunci când îşi sfinţeşte poporul, Domnul îi îmbracă în veşminte preoţeşti
albe. Zăpada însăşi nu-i întrece. In ochii oamenilor şi ai îngerilor, ei sunt
neasemuit de frumoşi; chiar şi în ochii Domnului sunt fără pată.
Îmbrăcămintea regală este delicată şi fină ca mătasea. Nici o cheltuială nu
este cruţată, nici o frumuseţe reţinută, nici o strălucire oprită. Şi atunci?
Nu există nici o concluzie? Cu siguranţă că simţim recunoştinţă şi
exprimăm bucurie. Vino, inimă. Nu refuza cântarea de searlă. Acordează-ţi
instrumentele! Atinge-ţi coardele!
Te lasă, suflete, adânc pătruns
De frumuseţea întreitei măreţii!
In armonie, lasă-te condus
Spre laudă, cântare şi iubire.

22 DECEMBRIE
Dimineaţa
Eu te întăresc. Isaia 41:10
Dumnezeu are rezerve puternice cu care să-şi ţină angajamentul, fiindcă
El este capabil să facă totul. Credinciosule, până nu vei seca oceanul
atotputerniciei, până nu vei sfărâma în bucăţi munţii tăriei, nu ai de ce să
te temi. Nu te gândi că puterea omului va putea birui vreodată puterea lui
Dumnezeu. Cât va sta pământul în picioare, ai destule motive să rămâi
tare în credinţă. Acelaşi Dumnezeu care conduce pământul pe orbită, care
hrăneşte cuptorul aprins al soarelui şi aprinde lămpile stelelor a promis să
te întărească în fiecare zi. Dacă El este capabil să susţină universul, ce te
face să crezi că nu va fi în stare să-Şi îndeplinească promisiunea?
Aminteşte-ţi ce a făcut în vechime, în generaţiile trecute. Aminteşte-ţi că a
vorbit, şi s-a făcut; că a poruncit, şi au luat fiinţă. Oare va obosi Cel care a
creat lumea? El a făcut lumea din nimic; nu va fi oare în stare să-şi
susţină copiii? Va fi necredincios cuvântului Său, şi lipsit de putere? Cine
stăpâneşte furtuna? Nu călătoreşte El pe aripile vântului, nu face din nori
carul Său, şi nu ţine oceanul în palma mâinilor Lui? Cum te-ar putea
dezamăgi? Dacă ţi-a făcut o asemenea promisiune, te vei îndoi măcar o
clipă de El, crezând că nu are putere să o îndeplinească? A, nu! Nu poţi să
te mai îndoieşti. Dumnezeul şi puterea mea, cred că promisiunea Ta se va
îndeplini, fiindcă rezervorul necuprins al harului Tău nu poate fi golit
niciodată, şi hambarul fără fund al puterii Tale nu poate fi golit de prietenii
Tăi sau jefuit de duşmani.
Toţi cei fără puteri să se-ntărească
Şi în cântare pe Iehova să-L mărească.
22 DECEMBRIE
Seara
Netrebnicia copiilor Lui. Deuteronom 32:5
Care este „netrebnicia" care îi înseamnă pe copiii lui Dumnezeu? Ar fi
zadarnic să încercăm s-o aflăm singuri, dar Cuvântul lui Dumnezeu o
descoperă. Putem să păşim cu încredere atunci când descoperirea este
călăuza noastră. Ni se spune în privinţa Domnului că „tuturor celor ce L-
au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se
facă copii ai lui Dumnezeu" (loan 1:12). Atunci înseamnă că, dacă L-
am primit pe Isus Christos în inima mea, sunt copil al lui Dumnezeu. In
acelaşi verset este descrisă aceeaşi primire pentru cei care cred în numele
lui Isus Christos. Deci, dacă eu cred în numele lui Isus Christos - adică
dacă mă predau cu toată inima Răscumpărătorului răstignit şi înălţat -
sunt membru al familiei Celui Prea înalt. Orice mi-ar lipsi, dacă am acest
lucru, am privilegiul de a deveni copil al lui Dumnezeu. Domnul Isus O
spune în alt fel: „oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele
vin după Mine" (loan 10:27). Este problema cojii de nucă. Christos apare
ca Păstor în faţa oilor Lui, nu în faţa altora. De îndată ce apare, oile Lui îl
recunosc. Se încred în El şi sunt gata să-L urmeze. El le cunoaşte, şi ele îl
cunosc. Este o cunoştinţă reciprocă, şi există o legătură constantă între ei.
De aceea, acest semn, semnul sigur, semnul infailibil al naşterii din nou şi
înfierii, este credinţa în Răscumpărătorul ales. Cititorule, te îndoieşti? Nu
ştii dacă porţi sigur semnul secret al copiilor lui Dumnezeu? Atunci nu mai
lăsa să treacă nici o clipă fără să spui „cercetează-mă, Dumnezeule, şi
cunoaşte-mi inima" (Psalmi 139:23), Nu trata cu uşurinţă problema
aceasta, te implor! Dacă vrei să glumeşti, glumeşti cu probleme
secundare: cu sănătatea, dacă vrei, sau cu averea ta. Dar în privinţa
sufletului, a sufletului tău nemuritor şi a destinului său veşnic, te implor să
fii serios. Fi sigur în privinţa locului în care îţi vei petrece veşnicia!

23 DECEMBRIE
Dimineaţa
Prietene, mută-te mai sus. Luca 14:10
Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de
Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur. Sufletul, conştient de vina lui şi umil,
tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de
simţământul măreţiei lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi
sfială, ocupă cea mai umilă încăpere. Dar mai târziu, după ce creştinul
creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde
respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa lui
Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine
veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre
Dumnezeu prin Isus Christos. Atunci omul lui Dumnezeu, păşind în
splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi
— sângele şi neprihănirea lui Isus Christos - se apropie de tron cu respect
şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării,
înţelege legământul caracterului lui Dumnezeu mai bine decât
dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai
puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel
de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de
mijlocire. In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit,
este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi
prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul" (Efeseni 1:6). De
aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite
privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere
sfântă, spunând „Ava, Tată" (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere

Crescând în har în fiecare zi
Pân-om ajunge sfânta înviere
Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

23 DECEMBRIE
Seara
A Ta este şi noaptea. Psalmi 74:16
Doamne, Tu nu renunţi la tron atunci când soarele apune, nici nu
părăseşti lumea, lăsând-o pradă răului în nopţile acestea lungi de iarnă.
Ochii Tăi ne veghează ca stelele, şi braţele Tale ne înconjoară aşa cum
zodiacul încercuieşte cerul. Prospeţimea somnului liniştit şi influenţele lunii
sunt în mâna Ta. Temerile şi solemnităţile nopţii sunt tot ale Tale. Pentru
mine este foarte bine să mă ştiu păzit la miezul nopţii, sau atunci când
sunt neliniştit. Sunt fructe preţioase, coapte şi de lună, nu numai de
soare. Fie ca Domnul să mă ia părtaş la ele. Noaptea încercării este sub
controlul Domnului iubirii, ca şi zilele strălucitoare de vară. Isus este în
mijlocul furtunii. Iubirea Lui se înfăşoară în noapte ca într-o manta, dar,
pentru ochiul credinţei, haina aceasta întunecată nu este o mască. De la
primul ceas al nopţii până în zori, Veghetorul etern are grijă de sfinţii Lui.
El stăpâneşte umbrele şi roua nopţii, spre binele poporului Său. Noi nu
credem în zeităţi rivale ale binelui şi răului luptându-se pentru supremaţie,
ci auzim vocea lui Iehova spunând: „Eu am creat lumina, şi Eu am creat
întunericul. Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri". Vremurile
întunecoase de indiferenţă şi păcat nu sunt scutite de scopurile divine.
Atunci când altarul adevărului este mânjit, şi căile lui Dumnezeu uitate,
slujitorii Domnului plâng cu lacrimi amare. Dar ei nu trebuie să dispere,
fiindcă cele mai întunecoase timpuri sunt guvernate de Domnul, şi ele vor
asculta porunca Lui până la urmă. Ceea ce nouă ni se pare înfrângere
poate fi victorie pentru El.
Învăluiţi în noaptea cea adâncă
Nu mai vedem nici raze, nici lumină
 Dar Domnul este cea mai tare Stâncă
Şi nu ne temem de nimic ce va să vină.

24 DECEMBRIE
Dimineaţa
El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi.
2 Corinteni 8:9
Domnul Isus Christos a fost din veşnicie bogat, slăvit şi înălţat, dar „s-a
făcut sărac pentru voi". Sfântul bogat nu poate avea părtăşie adevărată
cu fraţii lui săraci, dacă nu îşi dă averea ca să le împlinească nevoile.
Aceeaşi regulă se aplică şi Capului, şi mădularelor trupului lui Christos.
Domnul nostru nu ar fi putut avea părtăşie cu noi, dacă nu şi-ar fi împărţit
averea Sa şi nu ar fi devenit sărac ca să ne facă pe noi bogaţi. Dacă
rămânea pe tronul Său slăvit, şi noi continuam să trăim în ruinele Căderii
fără să primim mântuirea Lui, părtăşia ar fi fost imposibilă de ambele
părţi. Poziţia noastră după Cădere, fără legământul de har, ar fi oprit omul
căzut de la comunicarea cu Dumnezeu, aşa cum Belial nu se poate
înţelege cu Christos. De aceea, pentru ca părtăşia să fie posibilă, era
necesar ca Ruda cea bogată să-şi dea averea rudelor sărace, ca
Mântuitorul neprihănit să dea desăvârşirea Sa fraţilor Lui păcătoşi, şi ca
noi, săraci şi vinovaţi, să primim din plinătatea Lui „har după har" (loan
1:16). Astfel, dăruind şi primind, Cel ales putea coborî din înălţimi, şi cel
sărac putea urca din adâncuri, ca să se îmbrăţişeze unul pe altul în
adevărată părtăşie. Sărăcia trebuia îmbogăţită prin Cel care are bogăţii
infinite, înainte de a sta de vorbă şi vina trebuia să se piardă în
neprihănire, pentru ca sufletul să poată umbla în părtăşie cu puritatea.
Isus trebuia să-şi îmbrace poporul în hainele Sale, ca să-i poată primi în
palatul slavei Sale. Trebuia să-i spele în sângele Său, ca să nu se
mânjească îmbrăţişându-i. Credinciosule, aceasta este iubirea! De dragul
tău, Domnul Isus „s-a făcut sărac", pentru ca să te poată înălţa în
părtăşie cu EL

24 DECEMBRIE
Seara
Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea
orice făptură o va vedea. Isaia 40:5
Aşteptăm cu bucurie fericita zi în care toată lumea se va apropia de
Christos; când zeii păgâni vor fi aruncaţi „la şobolani şi la lilieci" (Isaia
2:20); când semiluna lui Mohamed se va prăbuşi, şi nu îşi va mai ridica
niciodată razele peste popoare; când regii se vor pleca în faţa Prinţului
Păcii, şi toate naţiunile Îl vor numi Răscumpărătorul lor binecuvântat. Unii
disperă gândindu-se la acest lucru. Ei privesc lumea ca pe o barcă care se
sfarmă în bucăţi, ca să nu mai plutească niciodată. Noi ştim că lumea şi
tot ce este în ea va arde într-o zi; după aceea, vom avea ceruri noi şi un
pământ nou. Nu putem citi Biblia fără convingerea că „Isus va domni ca
un soare / Peste pământ, şi cer, şi mare”. Nu suntem descurajaţi de
întârzierea Lui; nu ne temem când vedem că îngăduie ca biserica să lupte
mult timp, cu puţin succes şi mult efort. Credem că Dumnezeu nu va
îngădui niciodată ca această lume, care a văzut cândva sângele Fiului Său
curgând, să rămână pentru totdeauna fortăreaţa diavolului. Christos a
venit aici ca să elibereze lumea de sub puterea întunericului. Ce strigăte
vor fi atunci când oamenii şi îngerii se vor uni cântând aleluia! Domnul,
Dumnezeul nostru cel Atotputernic, a început să împărătească"
(Apocalipsa 19:6)1 Ce bucurie va fi să iei parte la luptă, să ajuţi braţul
care poartă arcul, şi să câştigi victoria pentru Domnul! Fericiţi sunt cei care
se încred în acest Domn biruitor şi care luptă alături de El, făcându-şi
partea în numele Lui şi prin puterea Sa! Cât de nefericiţi sunt cei care au
luat partea răului! Este o parte pierduta, şi pierderea ei înseamnă că şi ei
vor fi pierduţi pentru totdeauna. Tu de care parte eşti?

25 DECEMBRIE
Dimineaţa
Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-
i va pune numele Emanuel Isaia 7:14
Să mergem astăzi la Betleem, şi, împreună cu păstorii uimiţi şi cu magii
plini de adorare, să Îl vedem pe Cel ce s-a născut Rege al Iudeilor; fiindcă
noi, prin credinţă, putem să ne declarăm interesaţi de El şi să cântăm:
„Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat" (Isaia 9:6). Isus este
Iehova întrupat, Domnul şi Dumnezeul nostru, dar şi Frate şi Prieten. Să-L
adorăm şi să-L admirăm. Să observăm de la prima privire naşterea Sa
miraculoasă. A fost ceva nemaivăzut şi nemaiauzit, ca o fecioară să
rămână însărcinată şi să nască un fiu. „Domnul face un lucru nou pe
pământ: femeia va peţi pe bărbat" (Ieremia 31:22). Prima făgăduinţă
implica sămânţa femeii - nu sămânţa bărbatului. De vreme ce curiozitatea
femeii a făcut loc păcatului care a dus la pierderea Paradisului, ea, şi
numai ea, avea să-L aducă pe Cel care putea recâştiga Paradisul.
Mântuitorul nostru, deşi Om adevărat, a fost, pe lângă natura Sa
omenească, şi Sfântul lui Dumnezeu. Prin puterea Duhului Sfânt, El s-a
născut printr-o fecioară, nepătat de păcatul originar, care aparţine tuturor
celor născuţi din carne. Să ne plecăm cu respect în faţa Copilului sfânt, a
cărui nevinovăţie readuce umanităţii vechea ei slavă. Să ne rugăm ca El să
fie şi în noi, „nădejdea slavei" (Coloseni 1:27). Nu uitaţi să remarcaţi
umilinţa familiei în care a venit. Textul de dimineaţă o descrie pe mama
Sa ca pe o simplă „fecioară", nu o prinţesă, proorocită sau o doamnă de
rang înalt. Într-adevăr, genealogia ei nu trebuie dispreţuită, fiindcă în
venele ei curgea sângele regilor; şi nici nu era lipsită de inteligenţă sau cu
mintea slabă, fiindcă a putut cânta o asemenea cântare de laudă. Totuşi,
cât de umilă a fost poziţia ei, cât de sărac omul cu care era logodită, şi cât
de mizerabil locul de naştere pregătit pentru Regele nou-născut! Prin
aceasta, sărăcia a devenit sfântă, şi oamenii umili se bucură de mari
onoruri. Fiecare credincios este un portret al lui Christos, dar un sfântă
sărac este acelaşi tablou atârnat în aceeaşi ramă care înconjura imaginea
învăţătorului.
Noi spunem că toate zilele sunt la fel, dar totuşi, fiindcă anotimpul şi
obiceiul general ne îndeamnă să ne gândim la Isus, să ne amintim cu
plăcere de glorioasa naştere a dragului nostru Răscumpărător. Pentru
sufletul născut din nou, fiecare zi trebuie să fie ziua de naştere a
Mântuitorului. Printre toate lucrurile umile, sunt şi multe lucruri onorabile
în împrejurările naşterii lui Emanuel. Cine a mai avut o asemenea naştere,
prevestită de veacuri prin profeţii, şi dorită de atâtea mii de inimi? Cine
poate să se mai laude cu un vestitor care L-a recunoscut pe Cel ce avea să
vină? Cui i-au cântat îngerii imnuri de slavă, şi pentru cine a aşezat
Dumnezeu o stea specială pe cer? La al cărui leagăn au venit bogaţii şi
săracii, oferind asemenea fapte de închinare din inimă? Pământul poate să
se bucure; toţi oamenii pot să-şi înceteze lucrul, ca să sărbătorească
naşterea măreaţă a lui Isus. Betleem, casă a pâinii, vedem în tine
împlinirea speranţelor noastre. Acesta este El, Mântuitorul, proorocit din
vechime, care ne va conduce în veacul de aur. Să ne lăsăm copleşiţi de
bucurie. Să cântăm din inimă cântări de laudă şi desfătare.
Numele de aur, Emanuel, este o inexprimabilă încântare. Este un cuvânt
potrivit pentru buzele heruvimilor prin maiestatea lui, dar, din cauza
bunătăţii sale minunate, numai oamenii îl pot rosti. El nu este cu serafimii
aşa cum este cu noi. Emanuel, „Dumnezeu cu noi" (Matei 1:23) - În firea
noastră, în durerile noastre, în viaţa noastră de muncă, în pedeapsa
noastră, în mormânt, şi acum cu noi, sau mai degrabă noi cu El, în înviere,
înălţare, slavă, şi splendoarea celei de-a doua veniri. Copilul din Bedeem
pare să fi fost cu noi în slăbiciune şi sărăcie. Să nu uităm însă că El este
tot cu noi în glorie şi onoare. Credinţa îmbrăţişează copilul, şi dragostea Îl
sărută cu sărutările buzelor ei. O, fie ca astăzi să avem părtăşie adevărată
cu Emanuel!

25 DECEMBRIE
Seara
Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea
pe fiii săi; se scula dis de dimineaţă, şi aducea pentru
fiecare din ei câte o ardere de tot căci zicea Iov: „Poate
că fiii mei au păcătuit, şi au supărat pe Dumnezeu în
inima lor".Aşa avea Iov obicei să facă. Iov 1:5
Ceea ce făcea patriarhul Iov dis de dimineaţă, după o sărbătoare în
familie, este potrivit pentru credincios să facă în seara aceasta, înainte de
a se culca. In veselia adunărilor de familie se strecoară uşor uşurătăţi
lumeşti, şi uităm care ar trebui să fie caracterul unui creştin. Nu ar trebui
să se întâmple aşa, dar se întâmplă. Zilele noastre de sărbătoare sunt
foarte rar zile de bucurie sfântă; adesea, ele degenerează în frivolitate.
Dar în ele există o bucurie pură şi sfinţitoare, scăldată în râurile Edenului.
Recunoştinţa sfântă ar trebui să fie un element de purificare, ca şi
durerea. Din nefericire pentru bietele noastre inimi, adevărul este că „o
casă de jale" (Eclesiastul 7:2) este mai bună decât „o casă de petrecere"
(vers. 2). Spune, credinciosule, cu ce ai păcătuit astăzi? Ţi-ai uitat înalta
chemare? Ai fost ca cei care vorbesc prostii cu gura larg deschisă? Atunci
mărturiseşte-ţi păcatul, şi zboară la Jertfa. Jertfa sfinţeşte. Sângele scump
al Mielului înjunghiat îndepărtează vina şi curăţă pata păcătuirii din
neştiinţă şi nepăsare. Cel mai bun final pentru ziua de Crăciun este să te
speli din nou în fântâna aceasta purificatoare. Credinciosule, adu mereu
această jertfa; dacă este bine să o aduci în seara aceasta, înseamnă că
este bine să o aduci în fiecare seară. Să trăieşti lângă altar este privilegiul
preoţiei regale. Oricât de mare ar fi, păcatul nu este niciodată o cauză de
disperare, fiindcă credincioşii pot să se apropie din nou de Jertfa
ispăşitoare, şi să-şi curăţească conştiinţa de faptele moarte.
Închid cu bucurie această zi festivă
Stând în genunchi, lângă altar;
Spălat de-orice păcat şi orice vină
Prin Mielul sfânt, în sanctuar.

26DECEMBRIE
Dimineaţa
Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele. Matei 28:20
Domnul Isus este în mijlocul bisericii Sale. El umblă printre sfeşnicele de
aur. Făgăduinţa Lui a fost: „Iată, Eu sunt cu voi în toate filele". El este
cu noi aşa cum a fost cu ucenicii pe lac, când au văzut un foc, şi deasupra
lui peşte şi pâine. Nu în trup, ci în adevăr, Isus este cu noi. Şi acesta este
un adevăr binecuvântat, fiindcă, acolo unde este Isus, dragostea este
fierbinte. Dintre toate lucrurile care pot să ne aprindă inima, nu este nimic
ca prezenţa lui Isus! O privire asupra Lui ne copleşeşte atât de mult încât
suntem gata să spunem: „Intoarce-ţi privirea de la mine, fiindcă m-ai
biruit". Chiar şi mirosul de aloe, mirt şi casia, care vine din veşmintele Lui,
îl însănătoşeşte pe cel bolnav, şi îl întăreşte pe cel slab. Să ne lăsăm
conduşi de harul Său fiindcă, după ce primim dragostea Sa în inimile
noastre reci, nu mai suntem aceiaşi. Strălucim ca îngerii, gata de orice
lucrare şi orice suferinţă. Dacă ştim că Isus este cu noi, orice putere se
dezvoltă, şi orice har se întăreşte. Ne punem în slujba Domnului cu toată
inima, sufletul şi puterea; de aceea, prezenţa lui Christos trebuie dorită
mai presus de orice. Prezenţa Lui va fi cu cei care sunt asemenea Lui.
Dacă doreşti să-L vezi pe Christos, trebuie să creşti în asemănare cu El.
Să fii adus, prin puterea Duhului, în unire cu dorinţele, motivele şi
planurile de acţiune ale lui Christos, şi vei fi privilegiat cu tovărăşia Lui.
Aminteşte-ţi că prezenţa Sa se poate retrage. Făgăduinţa este la fel de
adevărată ca totdeauna. El vrea să fie cu noi. Dacă nu vine, înseamnă că
noi L-am alungat, cu indiferenţa noastră. El ni se va descoperi dacă ne
rugăm fierbinte. El îngăduie să fie reţinut de rugăciunile şi lacrimile
noastre, fiindcă acestea sunt lanţurile de aur care Îl leagă pe Isus de
poporul Său.

26 DECEMBRIE
Seara
Al doilea Adam. 1 Corinteni 15:45
Isus este Capul aleşilor Săi. In Adam, fiecare moştenitor al firii are un
interes personal, fiindcă Adam este capul legământului, şi reprezentantul
neamului considerat sub legea faptelor. Sub legea harului, fiecare suflet
răscumpărat este una cu Domnul din cer, fiindcă El este al doilea Adam,
Garantul şi înlocuitorul celor aleşi în noul legământ al iubirii. Apostolul
Pavel declară că Levi era în coapsele lui Avraam atunci când l-a întâlnit
Melhisedec. Este sigur că şi credinciosul era în coapsele lui Isus Christos,
Mijlocitorul, atunci când legământul de har a fost decretat, ratificat şi
întemeiat pentru veşnicie. De aceea, Christos a făcut totul pentru întregul
trup al bisericii Sale. Noi am fost răstigniţi şi „îngropaţi împreună cu El"
(Coloseni 2:12); dar, lucru şi mai minunat, noi am fost înviaţi împreună cu
El şi chiar înălţaţi cu El ca să „sedem împreună în locurile cereşti"
(Efeseni 2:6). De aceea biserica a împlinit legea şi este „primită în Prea
Iubitul" (Efeseni 1:6). De aceea biserica este privită cu plăcere de Iehova
cel drept, fiindcă El o vede prin Isus, şi nu despărţită de Capul
legământului. Ca Mântuitor rânduit al lui Israel, Isus Christos nu are nimic
separat de biserica Sa, ci ţine pentru ea tot ce are. Neprihănirea lui Adam
a fost a noastră atâta timp cât şi-a menţinut-o, şi păcatele lui au fost ale
noastre în momentul în care le-a comis. In acelaşi fel, tot ce este sau ce
face al doilea Adam este al nostru, fiindcă El este Reprezentantul nostru.
Aceasta este temelia legământului de har. Acest binecuvântat sistem de
reprezentare şi înlocuire - care l-a făcut pe Iustin Martirul să strige: „O,
binecuvântată schimbare, o, fericită transformare!" - este chiar lucrarea
de temelie a Evangheliei mântuitoare, şi trebuie primită cu credinţă
puternică şi bucurie neasemuită.

27 DECEMBRIE
Dimineaţa
Domnul te va călăuzi neîncetat. Isaia 58:11
„Domnul te va călăuzi". Nu un înger, ci Iehova te va călăuzi. El nu
spune că va merge prin pustie înaintea poporului Său, şi că un înger îi va
călăuzi; Moise spune: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să
plecăm" (Exod 33:15). Creştine, Dumnezeu nu lasă călăuzirea ta
pământească pe seama unui înger: El însuşi te conduce pe drumul tău. Nu
poţi să vezi stâlpul de nor, dar Iehova nu te uită niciodată. Observă
cuvântul „te va" - „Domnul te va călăuzi". Cât de sigură este această
afirmaţie! Cât de sigur este că Dumnezeu nu te va uita! Acest „te va"
este mai preţios decât promisiunile oamenilor. „Nicidecum n-am să te
las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evrei 13:5). Observă apoi
adverbul „neîncetat". Nu suntem călăuziţi uneori, ci avem o călăuză
permanentă. Nu suntem lăsaţi ocazional pe seama înţelegerii noastre, ca
să rătăcim, ci auzim neîncetat vocea călăuzitoare a Marelui Păstor. Dacă îi
urmăm de aproape paşii, nu ne vom rătăci. Vom fi conduşi pe un drum
drept spre o cetate în care să locuim. Dacă trebuie să-ţi schimbi poziţia în
viaţă, dacă trebuie să te muţi pe un ţărm îndepărtat, dacă ţi se întâmplă
să ajungi sărac dintr-odată, sau într-o poziţie cu mai multe
responsabilităţi, dacă eşti aruncat printre străini sau duşmani, nu te teme,
fiindcă „Domnul te va călăuzi neîncetat". Dacă trăieşti aproape de
Dumnezeu şi inima ta este încălzită de dragostea Lui sfântă, nu există
dileme din care să nu fii scăpat. Nu poţi să greşeşti când eşti în compania
lui Dumnezeu. Ca şi Enoh, umblă cu Dumnezeu, şi nu te poţi înşela în
privinţa drumului. Înţelepciunea infailibilă te conduce, dragostea neclintită
te mângâie, şi puterea veşnică te apără. Iehova - fii atent la cuvântul
acesta - Iehova te călăuzeşte neîncetat.

27 DECEMBRIE
Seara
Creşte trestia fără umezeală? Iov 8:11
Trestia este o plantă poroasă şi buretoasă, şi la fel este şi ipocritul. Nu
există substanţă, nici stabilitate în el. Trestia este clătinată încoace şi
încolo de orice vânt, iar formaliştii se leagănă la orice influenţă. Din acest
motiv, trestia nu este ruptă de furtună; nici ipocriţii nu sunt tulburaţi de
persecuţie. Nu aş vreau să fiu înşelător sau înşelat; poate că textul de
astăzi mă va ajuta să mă cercetez şi să văd dacă sunt sau nu ipocrit.
Trestia trăieşte în apă, şi îşi datorează existenţa umezelii şi mâlului în care
are rădăcinile. Dacă mlaştina se usucă, trestia se ofileşte foarte repede.
Verdeaţa ei depinde în mod absolut de împrejurări; abundenţa prezentă
de apă o face să înflorească, iar seceta o distruge imediat Este acesta
cazul meu? Îl slujesc pe Dumnezeu numai atunci când sunt într-o
tovărăşie bună, sau când religia este profitabilă şi respectabilă? Îl iubesc
pe Domnul numai atunci când primesc bunăstare temporală din mâna Lui?
Dacă este aşa, sunt un ipocrit josnic; ca şi trestia ofilită, voi pieri atunci
când moartea mă va jefui de bucuriile exterioare. Dar cum aş putea să
afirm cu putere că, atunci când mângâierile trupeşti vor fi puţine, şi
lucrurile înconjurătoare vor fi mai degrabă adversarele harului, eu voi
reuşi să-mi păstrez integritatea? Sper că în mine se află o bunătate
înnăscută, vitală. Trestia nu poate creşte fără umezeală, dar plantele care
îi aparţin Domnului pot să înflorească şi în timpurile de secetă. Omul
evlavios se dezvoltă cel mai bine atunci când împrejurările lumeşti se
ruinează. Cel care Îl urmează pe Christos pentru câştig este Iuda. Cei care
îl urmează pentru pâine şi peşte sunt copiii diavolului, dar cei care merg
cu El din iubire sunt prea iubiţii Lui. Doamne, lasă-mă să găsesc viaţă în
Tine, şi nu în balta favorurilor sau câştigurilor acestei lumi.

28 DECEMBRIE
Dimineaţa
N-am venit să aduc pacea, ci sabia. Matei 10:34
Creştinul îşi va face singur duşmani. Scopul său este să nu-şi facă nici
unul, dar dacă, făcând binele şi crezând adevărul, îşi pierde prietenii
pământeşti, o va considera o pierdere neînsemnată, fiindcă marele său
Prieten din ceruri va fi mai bun cu ei şi li se va descoperi cu mai mult har.
Dacă ai luat crucea Lui, ştii ce îţi va spune Stăpânul? „Căci am venit să
despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa... şi omul va avea
de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui" (Matei 10:35-36). Christos este
Marele împăciuitor; dar, înainte de pace, El aduce războiul. Când vine
lumina, întunericul trebuie să se retragă. Când vine adevărul, minciuna
trebuie să fugă; dacă rămâne, va fi o luptă grea, fiindcă adevărul nu poate
şi nu vrea să-şi coboare standardele, iar minciuna trebuie călcată în
picioare. Dacă Îl urmezi pe Christos, toţi câinii lumii vor fi pe urmele tale.
Dacă vrei să trăieşti în aşa fel încât să poţi sta în Judecata de Apoi,
obişnuieşte-te cu gândul acesta: lumea nu te va vorbi de bine. Cel care
are prietenia lumii este în vrăjmăşie cu Dumnezeu; dar, dacă eşti
credincios Celui Prea înalt, oamenii vor urî credincioşia ta, fiindcă este o
mărturie împotriva nelegiuirilor lor. Fără să te temi de consecinţe, trebuie
să faci binele. Vei avea nevoie de o inimă de leu ca să poţi urma o cale
care îţi schimbă cel mai bun prieten în cel mai mare duşman; dar, pentru
dragostea lui Isus, trebuie să fii curajos. Să-ţi rişti reputaţia şi prietenii de
dragul adevărului este o faptă care are nevoie de principii morale, pe care
numai Duhul Sfânt le poate înfăptui. Nu da înapoi ca un laş, acţionează ca
un om. Urmează paşii învăţătorului, fiindcă El a păşit pe drumul acesta
înaintea ta. Mai bine un război scurt şi odihnă veşnică, decât o pace
înşelătoare şi un chin veşnic.

28 DECEMBRIE
Seara
„Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în
credinţa în Fiul lui Dumnezeu”. Galateni 2:20
Atunci când Domnul a trecut pe lângă noi şi ne-a văzut rostogolindu-ne în
sânge, a spus mai întâi: „Trăieşte". A spus acest lucru, fiindcă viaţa este
unul din lucrurile esenţiale în domeniul spiritual. Până nu este dată, nu
putem împărtăşi lucrurile împărăţiei. Acum, viaţa pe care harul le-a
conferit-o sfinţilor în momentul trezirii, nu este altceva decât viaţa în
Christos. Ca seva din tulpină, credinţă aleargă în noi - ramurile - şi
stabileşte o legătură vie între sufletele noastre şi Isus. Credinţa este harul
care pătrunde această unire, dând naştere primelor fructe. Este gâtul care
uneşte trupul bisericii de Capul ei glorios. O, Credinţă, tu ne uneşti cu
Domnul. Aceasta nu e oare şi menirea ta? Nu tu uneşti pentru vecie omul,
Biserica, prin influenţa ta Cu Capul ei, în muncă şi voinţă Alături de
Christos, spre biruinţă? Credinţa se sprijină pe Domnul Isus cu putere şi
hotărâre. Ea cunoaşte meritele şi lucrarea Sa, şi nici o ispită n-o poate
convinge să se sprijine pe altceva. Isus Christos este atât de încântat de
harul Său ceresc încât nu încetează niciodată să-l susţină şi să-l întărească
prin îmbrăţişări iubitoare, şi sprijinul braţelor Sale veşnice. Se stabileşte
deci o unire vie, sensibilă şi plăcută care aruncă stropi de iubire,
încredere, simpatie, desfătare şi bucurie, din care beau şi mireasa şi
Mirele. Atunci când sufletul înţelege această unire dintre el şi Christos,
pulsul bate în acelaşi timp pentru amândoi, şi sângele unuia curge prin
venele celuilalt Atunci inima se apropie de cer, şi se pregăteşte pentru
bucuriile celei mai sublime şi mai spirituale părtaşii.

29 DECEMBRIE
Dimineaţa
Ce credeţi voi despre Christos? Matei 22:42
Marele test al sănătăţii sufletului tău este ceea ce crezi tu despre Christos.
Este El pentru tine „cel mai frumos dintre oameni" (Psalmi 45:2),
„deosebindu-se din zece mii" (Cânt. 5:10), şi toată fiinţa Lui este
„plină de farmec" (vers. 16)?Atunci când Christos este atât de preţuit,
toate facultăţile omului spiritual se exercită cu energie. Iţi voi judeca
credinţa după acest barometru: Christos este sus sau jos pentru tine?
Dacă te gândeşti puţin la El, dacă eşti mulţumit să trăieşti fără prezenţa
Lui, dacă îţi pasă prea puţin de onoarea Lui, dacă neglijezi legea Lui,
atunci voi şti că sufletul tău este bolnav. Dumnezeu să te ajute să nu fii
bolnav de moarte! Dar dacă primul gând al sufletului tău a fost: „Cum pot
să-L onorez pe Isus?", şi dacă dorinţa zilnică a sufletului tău este: „O,
dacă aş şti unde să-L găsesc!", îţi spun că poţi să ai o mie de infirmităţi, şi
să nu ştii dacă eşti copil al lui Dumnezeu sau nu, totuşi sunt convins, în
afară de orice îndoială, că eşti în siguranţă, fiindcă Îl preţuieşti pe Isus.
Nu-mi pasă de zdrenţele tale; ce crezi despre veşmintele Sale regale? Nu-
mi pasă de rănile tale, chiar dacă sângerează în torente; ce crezi despre
rănile Sale? Strălucesc ca rubinele în mintea ta? Nu gândesc nimic rău
despre tine, chiar dacă ai zăcea ca Lazăr în gunoi, şi câinii ţi-ar linge
bubele. Nu te judec după sărăcia ta; ce crezi despre Rege în frumuseţea
Lui? Are El un tron glorios în inima ta? L-ai aşezat cât de sus ai putut? Ai fi
gata să mori dacă ai putea adăuga încă o trâmbiţă la melodia care îl
laudă? Atunci eşti într-o stare bună. Orice ai gândi despre tine, dacă
Christos este mai mare decât tine, vei fi cu El peste puţin timp.
Chiar dac-aş fi de râsul întregii-lumi
Isus va fi de-a pururi partea mea
Cu El am parte numai de minuni
 Călăuzit mereu de bunătatea Sa.

29 DECEMBRIE
Seara
Până aici Domnul ne-a ajutat. 1 Samuel 7:12
Cuvântul „până aici" este ca o mână care arată în direcţia trecutului. Fie
că este vorba de douăzeci de ani sau de şaptezeci, „până aici Domnul
ne-a ajutat” Prin sărăcie, prin bogăţie, prin boală, prin sănătate, acasă,
în străini, pe pământ, pe mare, în onoare, în dezonoare, în probleme, în
bucurie, în încercări, în triumf, în rugăciune, în ispite, „până aici Domnul
ne-a ajutat” Ne place să privim un drum mărginit de copaci. Este o
încântare să priveşti de la un capăt la celălalt, ca într-un templu verde, cu
coloane de trunchiuri şi arcade din frunze; în acelaşi fel, privind la anii
care au trecut din viaţa noastră, la ramurile de îndurare de deasupra, şi la
coloanele de bunătate şi credincioşie care ne-au purtat bucuriile. Nu sunt
păsări care cântă pe ramuri? Cu siguranţă că trebuie să fie multe, şi toate
cântă despre îndurarea primită „până aici". Dar cuvântul arată şi înainte.
Atunci când un om înalţă un oarecare semn şi scrie „până aici", este clar
că nu a ajuns la sfârşit; mai este încă drum de parcurs. Mai multe
încercări, mai multe bucurii, mai multe ispite, mai multe victorii, mai
multe rugăciuni, mai multe răspunsuri, mai multă trudă, mai multă
putere, mai multe lupte, mai multe bătălii, mai multe triumfuri; apoi vine
boala, bătrâneţea, răul şi moartea. Este gata acum? Nu! Mai este învierea,
prin Isus, tronurile, harpele, cântările, psalmii, hainele albe, faţa lui Isus,
societatea sfinţilor, slava lui Dumnezeu, plinătatea veşniciei, infinitatea
binecuvântărilor. O, ai curaj, credinciosule, şi înalţă-ţi Eben-Ezer-ul cu
încredere, fiindcă Cel care te-a ajutat „până aici" te va ajută şi de acum
înainte. Citiţi sub lumina cerului, cât de slăvit şi minunat va fi acest „până
aici" pentru ochii noştri recunoscători!

30 DECEMBRIE
Dimineaţa
Nu ştii că la sfârşit va fi amar? 2 Samuel 2:26
Dacă eşti un mărturisitor al credinţei dar nu un împlinitor al ei, şi nu ai
credinţa în Christos Isus, rândurile de mai sus sunt o descriere a
sfârşitului tău. Mergi în fiecare duminică la locul de închinare, dar mergi
fiindcă merg şi alţii, nu fiindcă inima ta îi aparţine lui Dumnezeu. Acesta
este începutul. Bănuiesc că, vei fi cruţat de această caznă de a profesa
religia prin mijloace exterioare, dar cu inima departe. Calcă încet, fiindcă
trebuie să-ţi arăt sfârşitul unuia ca tine. Să-l privim cu blândeţe. Fruntea îi
este scăldată de sudoare, şi el se trezeşte strigând: „O, Doamne, e greu
să mori. Aţi trimis după pastor?". „Da, vine". Pastorul soseşte. „Domnule,
mi-e frică să mor!" „Nu ai nici o speranţă?" „Nu pot spune că am. Mă tem
să stau înaintea lui Dumnezeu; o, roagă-te pentru mine!" Rugăciunea se
înalţă pentru el cu dragoste sinceră, şi calea mântuirii este aşezată de mii
de ori înaintea lui, dar, înainte să apuce frânghia, îl văd scufundându-se.
Pot să-i închid pleoapele reci, fiindcă nu va mai vedea niciodată nimic. Dar
unde este omul, şi unde sunt adevăraţii ochi ai omului? Este scris: „Pe
când era în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în
sus"(Luca 16:23). O, de ce nu şi-a ridicat ochii înainte? Fiindcă s-a
obişnuit să audă Evanghelia, şi sufletul lui a adormit. Vai! Dacă nu îţi ridici
ochii acum, amar va fi sfârşitul tău. Chiar cuvintele Mântuitorului
descoperă vaietul tău: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi
trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi
răcorească limba; căci sunt grozav de chinuit în văpaia aceasta"
(vers. 24). Există un înţeles înfricoşător în cuvintele acestea. Fie să nu
trebuiască să înţelegi adevărul lor la lumina mâniei lui Iehova!

30 DECEMBRIE
Seara
„Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui”.
Eclesiastul 7:8
Priveşte-ţi Domnul şi învăţătorul, ca să vezi începutul lui. El a fost
„dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii" (Isaia 53:3). Vrei să-i
vezi sfârşitul? Stă la dreapta Tatălui Său, aşteptând ca duşmanii să-I fie
puşi sub picioare (Psalmi 110:1). „Cum este El, aşa suntem şi noi" (1
loan 4:17). Trebuie să porţi crucea, altfel nu vei ajunge să porţi coroana;
trebuie să mergi prin noroi, dacă vrei să păşeşti pe străzile de aur.
Inveseleşte-te, deci, sărmane creştin. „Mai bun este sfârşitul unui
lucru, decât începutul lui". Uită-te la viermele acela hidos; ce înfăţişare
oribilă are! Este începutul unui lucru. Observă fluturele acela cu aripi
minunate, zburând în soare din floare în floare, plin de fericire şi viaţă;
acesta este sfârşitul. Viermele acela eşti tu, înfăşurat în crisalida morţii;
dar, atunci când apare Christos, vei fi „ca El, pentru că îl vom vedea
aşa cum este" (1 loan 3:2). Fii mulţumit să fii ca El, pentru ca şi El să fie
mulţumit de tine. Diamantul neşlefuit este pus pe roata şlefuitorului. El
taie din toate părţile. Pierde mult - şi este costisitor pentru el. Regele este
încoronat; diadema este pusă pe capul monarhului în cântec de trâmbiţă.
Raze strălucitoare scânteiază din coroană, şi ele vin chiar de la diamantul
care a fost şlefuit recent cu atâta cruzime. Poţi să îndrăzneşti să te
compari cu un asemenea diamant, fiindcă faci parte din poporul lui
Dumnezeu; acum este timpul procesului de şlefuire. Lasă credinţa şi
„răbdarea... să-ţi facă desăvârşit lucrarea" (Iacov 1:4), fiindcă în ziua
în care coroana va fi aşezată pe capul „împăratului veşniciilor, a
nemuritorului, nevăzutului" (1 Timotei 1:17), rază de glorie va străluci
deasupra ta. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o
coroană deosebită, în ziua pe care o pregătesc eu" (Maleahi 3:17).
„Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui".

31 DECEMBRIE
Dimineaţa
Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem
mântuiţi. Ieremia 8:20
„Nu suntem mântuiţi!" Dragă cititorule, aceasta este şi plângerea ta? Ai
fost avertizat de judecata viitoare, încurajat să-ţi scapi viaţa, dar, chiar în
momentul acesta, nu eşti mântuit! Cunoşti calea mântuirii. Ai citit despre
ea în Biblie, ai auzit de la amvon, şi ţi-a fost explicată de prieteni; dar ai
neglijat-o, şi de aceea nu eşti mântuit. Nu vei avea nici o scuză atunci
când Domnul va veni „să judece vii şi morţii" (2 Timotei 4:1). Duhul
Sfânt ţi-a dăruit mai multe binecuvântări prin Cuvântul care a fost
predicat în auzul tău. Timpurile de înviorare au venit din prezenţa divină,
dar tu eşti tot fără Christos. Toate vremurile acestea de speranţă au venit
şi s-au dus - vara şi secerişul au trecut - dar tu nu eşti încă mântuit. Anii
au trecut unul după altul în veşnicie, şi ultimul tău an va veni curând.
Tinereţea s-a dus, şi maturitatea se duce şi ea, iar tu nu eşti mântuit.
Ingăduie-mi să te întreb: vei fi mântuit vreodată? Există vreo speranţă?
Cele mai promiţătoare ocazii te-au lăsat tot nemântuit. Iţi vor îmbunătăţi
oare alte ocazii condiţia? Mijloacele - cele mai bune mijloace, folosite
permanent şi iubitor - nu au dat nici un rezultat. Ce se poate face în plus
pentru tine? Nenorocirea şi bunăstarea te-au lăsat la fel de indiferent.
Lacrimile şi rugăciunile şi predicile s-au irosit pe inima ta stearpă. Nu s-au
irosit toate probabilităţile mântuirii tale? Nu este mai mult decât sigur că
vei rămâne aşa cum eşti până când moartea va închide uşile speranţei? Te
fereşti de această presupunere? Totuşi, este foarte rezonabilă. Cel care nu
este spălat în apele de curăţire va fi necurat la sfârşit, după toate
probabilităţile. Timpul hotărât nu a venit încă. De ce ar veni vreodată?
Este logic să te temi că nu va sosi niciodată, şi că, asemeni lui Felix (vezi
Fapte 24:24-25), nu vei găsi nici un timp potrivit să fii mântuit - până nu
ajungi în iad! O, gândeşte-te la ce înseamnă iadul, şi la posibilitatea de a fi
curând aruncat în el! Cititorule, presupune că vei muri nemântuit. Nici un
cuvânt nu-ţi poate descrie pieirea. Scrie-ţi teribila stare în lacrimi şi sânge,
vorbeşte despre ea cu vaiete şi scrâşniri de dinţi. Vei fi pedepsit cu
distrugerea veşnică de către slava Domnului, şi din slava puterii Lui. Poate
că vocea unui frate te va trezi din amorţeală. Fii înţelept. Fii înţelept la
vreme, înainte de începerea unui alt an. Crede în Isus, care este în stare
să mântuiască „în chip desăvârşit" (Evrei 7:25). Consacră aceste ultime
ore ale anului meditaţiei solitare, şi, dacă te căieşti, este bine; dacă eşti
condus la o credinţa umilă în Isus, este cel mai bine. Ai grijă ca anul
acesta să nu treacă şi tu să rămâi cu acelaşi suflet neiertat. Nu lăsa ca
strigătele de veselie de la miezul nopţii să răsune într-un suflet lipsit de
bucurie! Crede acum şi trăieşte. „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să
nu te opreşti în vreun loc din Câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri"
(Genesa 19:17).

31DECEMBRIE
Seara
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a
praznicului, Isus a stătut în picioare şi a strigat: „Dacă
însetează cineva, să vină la Mine şi să bea". Ioan 7:37
Răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea" (Iacov 1:4) în Domnul Isus,
până în ultima zi a praznicului. El a stăruit pe lângă iudei. Chiar şi în
această ultimă zi a anului, El stăruie pe lângă noi şi aşteaptă să fie bun cu
noi. Cât de admirabilă este îndelunga răbdare a Mântuitorului, care ne
aşteaptă an după an, fără să ne ia în seamă provocările, răzvrătirile şi
rezistenţa în faţa Duhului Său Sfânt. Mare minune că mai suntem încă pe
tărâmul îndurării Lui!
Mila se exprimă foarte clar, fiindcă Isus „a strigat", ceea ce nu implică
numai volumul vocii, ci şi insistenţa tonului. El ne imploră să ne împăcăm.
„ Vă rugăm fierbinte, în numele lui Christos, împăcaţi-vă cu
Dumnezeu" (2 Corinteni 5:20), spune apostolul Pavel. Ce sinceri şi
înduioşători sunt aceşti termeni! Cât de adâncă trebuie să fie dragostea
care Îl face pe Domnul să-i plângă pe păcătoşi, aşa cum o mamă îşi
strânge copiii la pieptul ei! Cu siguranţă că o asemenea chemare nu ne
poate lăsa cu inimile împietrite.
S-au făcut destule provizii; s-a prevăzut orice nevoie a omului, şi orice ar
trebui să-i potolească setea sufletului. Ispăşirea aduce pace conştiinţei;
Evanghelia aduce cele mai bogate învăţături; persoana lui Isus este cel
mai nobil obiect al afecţiunii din inimă; adevărul care este în Isus
aprovizionează toate nevoile omului. Setea este teribilă, dar Isus o poate
potoli. Deşi sufletul a fost flămând multă vreme, Isus îl poate sătura.
Proclamaţia s-a făcut la toate colţurile, pentru ca orice însetat să fie
binevenit. Nu se face nici o distincţie, în afară de sete. Dacă este setea de
zgârcenie, ambiţie, plăcere, cunoaştere sau odihnă, cel care suferă este
invitat. Setea poate fi rea prin ea însăşi, şi fără nici o urmă de har, ci
însemnată de poftele adânci ale păcatului; nu este nici o urmă de
bunătate în persoana care primeşte invitaţia. Dar Domnul Isus îi invită pe
toţi, fără deosebire.
Individualitatea este declarată foarte clar. Păcătosul trebuie să vină la
Isus, nu pentru fapte, porunci sau învăţături, ci pentru un Răscumpărător
personal, care ne poartă păcatele în trupul Său, pe lemn. Mântuitorul
sângerând, murind şi înviind este singura stea de speranţă pentru
păcătos. O, dacă ar veni să bea acum, înainte să apună soarele ultimei zile
din an!
Nu este nevoie de aşteptare sau de pregătire. Să bei este o activitate care
nu cere o pregătire preliminară. Poate să bea şi nebunul, şi hoţul, şi
prostituata; mărimea păcatelor nu este o barieră pentru invitaţia de a
crede în Isus. Nu vrem cupe de aur, nici potire de diamant, în care să
oferim apă celui însetat; gura celui sărac este binevenită să se oprească şi
să bea din izvor. Buzele rănite, leproase şi murdare pot atinge izvorul
iubirii divine; nu îl vor întina, ci vor fi ei înşişi purificaţi. Isus este fântâna
speranţei. Dragă cititorule, ascultă vocea iubitoare a Mântuitorului, care
strigă fiecăruia dintre noi: „dacă însetează cineva, să vină la Mine şi
să bea".

DESPRE AUTOR

Charles Haddon Spurgeon s-a născut pe 19 iunie 1834 la Kelveton, Essex,

în Anglia, primul născut din opt copii supravieţuitori. Părinţii săi erau
creştini sinceri, şi tatăl său era preot. Spurgeon s-a convertit în 1850, la
vârsta de cincisprezece ani. El a început să-i ajute pe cei săraci şi să
împartă tractate, aşa că era cunoscut sub numele de „Băiatul Predicator".
Următorii şase ani au fost plini de evenimente. El a ţinut prima predică la
vârsta de şaisprezece ani. La vârsta de optsprezece ani, a devenit pastorul
Bisericii Baptiste Waterbeach, predicând într-un hambar. Spurgeon a
predicat de peste şase sute de ori înainte de a împlini douăzeci de ani. In
1854 era bine cunoscut, şi i s-a cerut să devină pastorul Bisericii New
Street Park din Londra. În 1856, Spurgeon s-a căsătorit cu Susannah
Thompson; au avut doi fii gemeni, care au intrat în lucrare mai târziu.
Predicile convingătoare şi pline de viaţă ale lui Spurgeon atrag mulţimi de
oameni, şi mulţi se întorc la Christos. In curând, mulţimile au crescut atât
de mult încât au ajuns să blocheze străduţele de lângă biserică. Serviciile
divine au trebuit să fie ţinute în spaţii mai largi, şi Spurgeon predica
adesea unei congregaţii mai mari de zece mii de oameni. Templul
Metropolitan a fost construit în 1861 ca să adăpostească marele număr de
oameni.
Spurgeon a publicat peste trei mii cinci sute de predici, care erau atât de
populare încât s-au vândut cu grămada. La un moment dat, s-au vândut
douăzeci şi cinci de mii de copii ale predicilor lui într-o săptămână. O ediţie
din 1870 a magazinului englez Vanity Fair l-a numit „un predicator original
şi puternic... onest, hotărât, sincer, plin de viaţă, interesant". Primul
ministru al Angliei, membrii familiei regale şi Florence Nightingale, printre
alţii, au venit să-l audă predicând. Spurgeon a predicat la un număr
estimativ de zece milioane de oameni pe parcursul întregii vieţi. Nu este
surprinzător că a fost numit „Prinţul Predicatorilor".
Alături de predicile sale puternice, Spurgeon a fondat şi a sprijinit multe
organizaţii caritabile, inclusiv instituţii educaţionale. Colegiul său pentru
pastori, care mai există şi astăzi, a învăţat aproape nouă sute de studenţi
pe timpul lui Spurgeon. A fondat şi faimosul Orfelinat Stockwell.
Charles Spurgeon a murit în 1892, şi moartea sa a fost jelită de mulţi. Un
portret al lui Christos, dar un sfânt sărac este acelaşi tablou atârnat în
aceeaşi ramă care înconjura imaginea învăţătorului.