CAPITOLUL 5

PREVENIREA RISCURILOR DETERMINATE DE

EXPUNEREA LUCRĂTORILOR
LA AGENŢI CHIMICI, BIOLOGICI, CANCERIGENI ŞI/SAU
LA AZBEST
În desfăşurarea activităţilor de la locurile de muncă, lucrătorii sunt adesea expuşi unor riscuri
profesionale specifice, determinate de factori care uneori sunt dificil de bănuit, nu sunt vizibili sau uşor
identificabili. Totuşi, efectele acestor factori de risc sunt dintre cele mai variate, uneori putând atinge limite
extreme, determinând îmbolnăviri şi expuneri profesionale letale.
Problematica expunerii lucrătorilor la riscuri profesionale specifice a preocupat deopotrivă
specialiştii, cercetătorii şi participanţii la procesul de prevenire, rezultatele studiului acestora asupra efectelor
factorilor de risc fiind prezentate într-o gamă largă de publicaţii de specialitate: ghiduri, broşuri, pliante,
instrucţiuni, instrumente ale prevenirii etc.
Dacă preocupările legate de prezenţa substanţelor chimice la locurile de muncă sunt destul de vechi,
trebuie să se precizeze faptul că, cele legate de riscurile biologice sunt de dată relativ recentă, ele apărând
odată cu dezvoltarea cercetărilor biologice şi cu creşterea preocupărilor pentru studiul microorganismelor.
De asemenea, preocupările vizând riscurile determinate de agenţii cancerigeni sunt noi, odată cu dezvoltarea
cercetărilor medicale stabilindu-se, fără echivoc, existenţa unor relaţii cauzale între anumite substanţe sau
produse şi apariţia cancerului la lucrătorii care le utilizează în muncă. În mod similar, eliminarea expunerii
lucrătorilor la azbest a devenit o obligaţie în Uniunea Europeană, în urma recunoaşterii efectelor nocive ale
acestui material utilizat în special în industrie şi în construcţii. După o lungă perioadă de folosire pe scară
largă, studiile şi cercetările medicale au stabilit că azbestul este responsabil de o serie de boli insidioase,
unele din ele fiind letale. Utilizarea acestui material este interzisă în Uniunea Europeană, activităţile de
retragere şi înlocuire a azbestului efectuându-se cu luarea unor precauţii deosebite pentru a preveni
pătrunderea acestuia în organismul uman şi afectarea sănătăţii lucrătorilor.
În prezent, peste 50.000 de substanţe şi/sau preparate dăunătoare sau potenţial dăunătoare sunt
utilizate în activitatea curentă. De asemenea, deoarece industria are în permanenţă nevoie de materiale noi,
anual apar alţi aproximativ 500 de agenţi noi, chimici, biologici sau cancerigeni. Pericolul este cu atât mai
mare cu cât, atunci când apare un agent nou, este dificil de apreciat unde, cine şi cum va fi folosit. Aceasta
face ca riscul de intoxicare/îmbolnăvire să se manifeste în cele mai neaşteptate locuri. Din păcate, cantităţi
importante de astfel de substanţe sunt produse şi/sau utilizate în întreprinderile mici şi mijlocii, unde
preocupările pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii muncă sunt mai reduse. Un element comun expunerii la
aceste riscuri este numărul mare de îmbolnăviri cauzate de nerespectarea de către lucrători a prevederilor
referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

5.1. Prevenirea riscurilor chimice

5.1.1. Definirea agenţilor chimici periculoşi

Riscul generat de agenţii chimici este cu atât mai mare cu cât aceştia sunt prezenţi în aproape toate
domeniile activităţii umane, respectiv în: industria extractivă, industria prelucrătoare, comerţ, laboratoare,
învăţământ, agricultură, construcţii, sănătate, servicii, etc. Agenţii chimici prezenţi la locurile de muncă pot
constitui o sursă de risc pentru sănătatea sau securitatea lucrătorilor din cauza:
• proprietăţilor periculoase ale acestora (fizico-chimice sau toxicologice);
• temperaturii sau presiunii la care sunt supuşi la locurile de muncă;
• capacităţii acestora de a disloca oxigenul din atmosferă la locurile de muncă;
• formei sub care se găsesc la locurile de muncă.
 Pentru a determina riscurile posibile legate de prezenţa agenţilor chimici la locurile de muncă, este,
în consecinţă, absolut necesar să se cunoască proprietăţile periculoase ale agenţilor chimici şi forma în care
sunt utilizaţi sau prezenţi.
Prin agent chimic se înţelege orice element sau compus chimic, singur ori în amestec, în stare
naturală sau fabricat, utilizat ori eliberat, inclusiv sub firmă de deşeuri, prin orice activitate profesională,
fie că este produs intenţionat sau nu, fie că este introdus pe piaţă ori nu.
Deşi în activitatea industrială sunt utilizaţi foarte mulţi agenţi chimici, nu toţi dintre aceştia prezintă
pericol pentru lucrători. Astfel, agentul chimic periculos este definit ca:
a) orice agent chimic care întruneşte criteriile de clasificare ca substanţă periculoasă în conformitate cu
Anexa nr 1 din H.G. nr. 490/2002, cu excepţia substanţelor care întrunesc numai criteriile de clasificare
ca substanţe periculoase pentru mediu;
b) orice agent chimic care întruneşte criteriile de clasificare ca preparat periculos în sensul H.G. nr.
92/2003, cu excepţia acelor preparate care întrunesc numai criteriile de clasificare ca preparate
periculoase pentru mediu;
c) orice agent chimic care, deşi nu întruneşte criteriile de clasificare ca fiind periculos în conformitate cu
prevederile menţionate la lit. a) şi b), poate prezenta un risc pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor datorită proprietătilor sale fizico-chimice, chimice sau toxicologice şi modului în care
este utilizat sau este prezent la locul de muncă, inclusiv orice agent chimic căruia i s-a atribuit o valoare
limită de expunere profesională.

5.1.2. Caracteristici ale agenţilor chimici

Agenţii chimici întrunesc o serie de caracteristici de care este obligatoriu să se ţină seama atât în
etapele de organizare a locului de muncă, cât şi în cele de evaluare a riscurilor:
• au o mare varietate;
• sunt foarte răspândiţi, putând fi întâlniţi de la activităţi casnice, până la marile combinate industriale;
• pot migra, datorită curenţilor de aer sau cursurilor de apă, uneori până la distanţe foarte mari de la sursă;
• se pot acumula:
− în spaţiu, mai ales în zone închise, fără ventilaţie (gazul metan, bioxidul de carbon, etc.);
− în organism, mai ales în ţesuturi (plumb, mercur, etc.);
• unii dintre ei prezintă incompatibilităţi: există substanţe a căror prezenţă în acelaşi loc trebuie evitată,
deoarece reacţiile dintre ele generează compuşi foarte explozivi/inflamabili/toxici;
• au o gamă largă de efecte:
− asupra stării de sănătate (efecte toxicologice);
− asupra mediului (efecte ecotoxicologice etc.);
− alte efecte (explozii, incendiu, corozivitate);
• acţionează sinergic: dacă mai multe substanţe acţionează asupra aceluiaşi organ, efectul lor se
cumulează.

5.1.3.Valori limită de expunere profesională şi valori limită biologice

Pentru a a stabili condiţiile în care activitatea lucrătorilor poate fi considerată sigură în prezenţa
agenţilor chimici de la locurile de muncă au fost definite Valoarea Limită de Expunere Profesională şi
Valoarea Limită Biologică, ca limite la care poate fi expus un organism uman în anumite condiţii.
Prin valoare limită de expunere profesională (VLEP) este definită limita mediei ponderate în
funcţie de timp a concentraţiei unui agent chimic în aerul zonei în care respiră un lucrător, pentru o perioadă
de referinţă specificată (pentru 8 ore sau pentru un termen scurt, de maximum 15 minute). Valorile limită de
expunere profesională reflectă factorii de utilitate pentru a asigura sănătatea lucrătorilor la locul de muncă,
au caracter obligatoriu şi nu pot fi depăşite. Acestea sunt stabilite în Anexa nr.1 a H.G. nr.1218/2006.
O altă modalitate de a stabili agresivitatea unui agent chimic este valoarea limită biologică a
acestuia (VLEB), definită ca fiind limita concentraţiei, în mediul său biologic de referinţă, a unui agent
chimic relevant, a metabolitului său ori a unui indicator al efectului. Valorile limită de expunere biologică
obligatorii naţionale se stabilesc pe baza unei evaluări ştiinţifice şi a tehnicilor de măsurare disponibile. Ele
reflectă factorii de utilitate pentru a asigura sănătatea lucrătorilor la locul de muncă şi sunt prevăzute în
Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1218/2006.
 5.1.4.Pericole ce pot apărea la utilizarea agenţilor chimici

În funcţie de natura lor, agenţii chimici au o multitudine de posibilităţi pentru a pătrunde în organism:
prin ingestie, din neatenţie, accidental sau datorită nerespectării normelor de securitate şi sănătate în
muncă (produse chimice neetichetate, mâini murdare, mâncatul sau fumatul la locul de muncă, etc.);
prin inhalarea substanţelor care se prezintă sub formă de gaze, vapori, pulberi;
prin contactul cu suprafeţe contaminate.
În majoritatea cazurilor, agenţii chimici produc îmbolnăvirea organismului care poate avea
loc în două moduri:
după o singură expunere, când vorbim despre intoxicaţii acute;
după un timp îndelungat de expunere, când vorbim despre boli cronice.
În general, urmarea acestor îmbolnăviri se manifestă prin:
− dermatite sau afecţiuni ale pielii;
− alergii la substanţele prezente în mediul de muncă;
− astm rezultat în urma unor alergii;
− pierderea cunoştinţei în urma expunerii la gaze toxice;
− cancer generat în urma expunerii îndelungate la agenţii chimici cancerigeni.
Pentru a preveni expunerea lucrătorilor la riscurile pentru sănătate pe care le pot prezenta
anumiţi agenţi chimici sau anumite activităţi care implică agenţi chimici este interzisă producerea, fabricarea
sau utilizarea la locul de muncă a următorilor agenţilor chimici:
− benzen;
− naftilamină şi derivaţii săi;
− 4 aminodifinil şi derivaţii săi;
− benzidină şi derivaţii săi;
− 4 nitrodifenil;
− 3, 4 benzpiren;
− bis-cloro-metil-eter;
− N-fenil-β naftilamină;
− N-nitrozodimetilamină;
− O-tolidină.
Aceste interdicţii nu se aplică dacă agentul chimic este prezent în alt agent chimic, dacă este deşeu sau dacă
valoarea concentraţiei sale este mai mică decât valoarea limită de 0,1% măsurată în procente de greutate.

5.1.5.Clasificarea agenţilor chimici periculoşi

Din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă este important de ştiut care sunt tipurile de
pericole asociate unui agent chimic. În acest sens, Ordonanţa de Urgenţă nr. 200/2000 privind clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările şi completările
ulterioare, prezintă o clasificare a substanţelor şi preparatelor periculoase în funcţie de riscurile cele mai
importante care pot apărea în timpul producerii, transportului, depozitării sau utilizării acestora. Astfel, au
fost stabilite următoarele grupe de agenţi chimici periculoşi:
a) substanţe şi preparate oxidante explozive: sunt substanţele şi preparatele solide, lichide, păstoase sau
gelatinoase care pot să reacţioneze exoterm în absenţa oxigenului din atmosferă, producând imediat emisii
de gaze şi care, în condiţii de probă determinate, detonează, produc o deflagraţie rapidă sau sub efectul
căldurii explodează când sunt parţial închise;
b) substanţe şi preparate oxidante: sunt substanţele şi preparatele care în contact cu alte substanţe, în special
cu cele inflamabile, prezintă o reacţie puternic exotermă. Substanţele oxidante pot degaja oxigen, element ce
întreţine arderea şi, ca urmare, pot provoca incendii în contact cu materialele combustibile şi în prezenţa
unei surse de aprindere (azotaţi, apă oxigenată, peroxizii etc.);
c) substanţe şi preparate extrem de inflamabile: sunt substanţele şi preparatele chimice lichide cu un
punct de aprindere foarte scăzut şi cu un punct de fierbere scăzut, precum şi substanţele şi preparatele
gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura şi la presiunea mediului ambiant.
 Substanţele şi preparatele extrem de inflamabile sunt lichidele cu temperatura de inflamabilitate sub 0°C
şi punct de fierbere sub 35°C;
d) substanţe şi preparate foarte inflamabile: sunt lichidele cu temperatura de inflamabilitate între 0 – 21
°C sau solidele care se aprind spontan la aer sau se aprind uşor în contact cu o sursă de aprindere şi
continuă să ardă după îndepărtarea sursei;
e) substanţe şi preparate inflamabile: sunt substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere
scăzut, care au temperatura de inflamabilitate peste 21°C;
f) substanţe şi preparate foarte toxice: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată în cantităţi foarte mici pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
g) substanţe şi preparate toxice: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare
cutanată în cantităţi reduse pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
h) substanţe şi preparate nocive: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare
cutanată pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
i) substanţe preparate corozive: sunt substanţele şi preparatele care în contact cu ţesuturile vii exercită o
acţiune distructivă asupra acestora din urmă;
j) substanţe şi preparate iritante: sunt substanţele şi preparatele necorosive care prin contact imediat,
prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie;
k) substanţe şi preparate sensibilizante: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare sau penetrare
cutanată pot da naştere unei reacţii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii prelungite produc efecte
adverse caracteristice;
l) substanţe şi preparate cancerigene: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată pot determina apariţia afecţiunilor cancerigene ori pot creşte incidenţa acestora;
m) substanţe şi preparate mutagene: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată pot cauza anomalii genetice ereditare sau pot creşte frecvenţa acestora;
n) substanţe şi preparate toxice pentru reproducere: sunt substanţele şi preparatele care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanată pot produce, ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive neereditare asupra
produsului de concepţie sau care pot dăuna funcţiilor ori capacităţilor reproductive masculine sau
feminine;
o) substanţe şi preparate periculoase pentru mediu: sunt substanţele şi preparatele care, folosite în mediu
ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat ori întârziat pentru unul sau mai multe componente ale
mediului.

5.1.6.Etichetarea agenţilor chimici

Substanţele chimice sunt manevrate în cursul activităţilor de transport şi depozitare de lucrători cu

diferite niveluri de pregătire generală sau profesională. Este important ca, indiferent de acest nivel, lucrătorii
să fie avertizaţi, întrun mod cât mai simplu, dar eficient asupra riscurilor care pot decurge din activitatea cu
aceste substanţe. Din acest motiv, legislaţia prevede anumite modalităţi de simbolizare şi avertizare, care să
permită recunoaşterea uşoară a acestora de către oricare dintre cei care manipulează produse chimice. Aceste
modalităţi de simbolizare şi avertizare trebuie să fie cât mai sugestive şi să nu dea naştere la confuzii sau
interpretări greşite ce pot duce la vătămări profesionale. Pentru fiecare clasă de agenţi chimici au fost
stabilite:
• denumirea, printrun termen consacrat;
• definiţia, care precizează tipurile de substanţe care se încadrează în clasa respectivă;
• simbolul grafic de avertizare, care permite identificarea rapidă a clasei căreia îi aparţine un agent
chimic, indiferent de nivelul de cunoştinţe în domeniul chimiei pe care îl are cel care manipulează
ambalaje conţinând astfel de substanţe. Simbolul grafic de avertizare are în compunere:
simbolul pericolului, constituit dintr-o pictogramă;
semnul grafic, constituit dintro literă sau o litera şi semnul + sau două litere dintre care prima este
majusculă;
inscripţionarea semnificaţiei acestuia, cuprinsă din unul sau doi termeni ce descriu pericolul.
În unele cazuri acelaşi simbol este folosit pentru mai multe clase de agenţi, de exemplu,
simbolurile pentru clasele de substanţe toxice sau nocive se aplică şi substanţelor ce aparţin claselor:
sensibilizante, cancerigene, mutagenice, toxice pentru reproducere.
România a adoptat prin lege prevederile internaţionale privind clasificarea agenţilor
chimici şi printr-un standard simbolurile grafice de avertizare corespunzătoare, după cum urmează:
 Acest simbol însoţit de cuvântul “toxic” este atribuit substanţelor
(preparatelor) care pot provoca, în cantitate redusă, efecte
ireversibile după o singură expunere, efecte grave asupra sănătăţii
după expunere repetată sau prelungită, precum şi efecte mutagenice,
cancerigene sau teratogene prin inhalare, înghiţire sau pătrundere
prin piele.
Acest simbol însoţit de cuvintele “foarte toxic” este atribuit
substanţelor (preparatelor) care pot provoca, în cantitate foarte mică,
T (Toxic) efecte ireversibile după o singură expunere, efecte grave asupra
T+(Foarte toxic) sănătăţii după expunere repetată sau prelungită, precum şi efecte
mutagenice, cancerigene sau teratogene prin inhalare, înghiţire sau
pătrundere prin piele.
Acest simbol însoţit de cuvântul “nociv” este atribuit substanţelor
(preparatelor) care pot provoca, în funcţie de cantitate, efecte
ireversibile după o singură expunere, efecte grave asupra sănătăţii
după expunere repetată sau prelungită, precum şi efecte mutagenice,
cancerigene sau teratogene prin inhalare, înghiţire sau pătrundere
prin piele.
Acest simbol însoţit de cuvântul “iritant” apare scris pe eticheta
Xn (Nociv) substanţelor (preparatelor) care pot provoca o reacţie inflamatorie a
Xi (Iritant) tegumentelor, mucoaselor, căilor respiratorii, alergii, eczeme.

Acest simbol însoţit de cuvântul “coroziv” figurează pe etichetele

substanţelor care exercită o acţiune distructivă asupra ţesuturilor
vii, piele, mucoase.

Coroziv
Acest simbol însoţit de cuvântul “inflamabil” este atribuit
substanţelor (preparatelor) ce se pot aprinde sub acţiunea unei
surse de energie (flacără, scânteie, etc.) la temperatura ambiantă.
Acest simbol însoţit de cuvântul “foarte inflamabil” este atribuit
substanţelor (preparatelor) ce se pot aprinde sub acţiunea unei
surse de energie (flacără, scânteie, etc.) chiar la temperaturi sub
F (Inflamabil) 0 °C.
F+ (Foarte
inflamabil)

Acest simbol însoţit de cuvântul “oxidant” se referă la substanţe

care eliberează oxigen putând provoca sau întreţine arderea
substanţelor combustibile.

O (Oxidant)

Acest simbol însoţit de cuvântul “exploziv” este atribuit

substanţelor care pot exploda fie în prezenţa unei flăcări, fie
prin lovire sau frecare.

E (Exploziv)
 Acest simbol însoţit de cuvintele “periculos pentru mediu”
este atribuit substanţelor care au acţiune nocivă asupa
mediului

N(Periculos
pentru mediu)

Eticheta unei substanţe chimice sau preparat periculos trebuie să conţină obligatoriu următoarele
elemente:
1. Numele substanţei sau o denumire recunoscută internaţional;
2. Numele, adresa completă şi telefonul celui care răspunde de plasarea pe piaţă a substanţei sau
preparatului, respectiv producătorul, importatorul sau distribuitorul;
3. Simbolurile referitoare la pericol şi dacă este cazul, indicaţii despre pericolele rezultate din folosirea
substanţei;
4. Fraze-tip specifice utilizării substanţelor periculoase referitoare la riscurile care pot apărea la utilizarea
substanţei periculoase (fraze R). Există 68 de fraze de risc (fraze R) simbolizate cu litera R urmată de un
număr de ordine. Frazele de risc (fraze R) sunt stabilite în anexa nr.5 a H.G. nr. 490/2002 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de rgenţă. nr. 200/2000;
5. Fraze-tip de securitate indicând recomandări referitoare la prudenta cu care trebuie utilizată substanţa
periculoasă (fraze S). Există 64 de fraze de securitate (fraze S) simbolizate cu litera S, urmată de un
număr de ordine. Frazele de securitate (fraze S) sunt stabilite în anexa nr. 6 a H.G. nr. 490/2002;
6. Atribuirea numărului Comunităţi Economice Europene din IESCE, dacă acesta este alocat
Excepţie: pentru substanţele periculoase iritante, foarte inflamabile, inflamabile, oxidante şi nocive nu
este necesar să se atribuie fraze R sau fraze S, dacă ambalajul nu conţine mai mult de 125 ml (H.G. nr.
490/2002, art. 5, alin. 2);

Model de etichetă
 Exemple de fraze de risc şi de securitate:

Fraze R:

R 2 – Risc de explozie la şoc, frecare, foc sau alte surse de aprindere.

R 10 – Inflamabil.

R 18 – În timpul folosirii, poate forma amestec vapori – aer inflamabil/exploziv.

R 21 – Nociv în contact cu pielea.

R 67 – Inhalarea vaporilor poate provoca somnolenţă şi ameţeală.

Combinaţii de fraze R:

R 23/24 – Toxic prin inhalare şi în contact cu pielea.

R 36/38 – Iritant pentru ochi şi pentru piele

R 39/24 – Toxic: pericol de efecte ireversibile foarte grave în contact cu pielea.

R 42/43 – Poate cauza sensibilizare prin inhalare şi în contact cu pielea.

Fraze S:

S2 – A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

S15 – A se păstra departe de căldură.

S21 – Fumatul interzis în timpul utilizării.

S28 – După contactul cu pielea, se spală imediat cu multă … (se va indica de către fabricant produsul
corespunzător).

S57– A se utiliza un ambalaj corespunzător pentru evitarea oricărei contaminări a mediului

Combinaţii de fraze S:

S1/2 – Păstraţi încuiat şi nu lăsaţi la îndemâna copiilor.

S24/25 – Evitaţi contactul cu pielea şi ochii.

S29/35 – Nu goliţi la canalizare, aruncaţi acest produs şi ambalajul său întrun loc sigur.

Pentru asigurarea securităţii în timpul transportului agenţilor chimici periculoşi, precum şi

a deşeurilor chimice în containere, rezervoare mobile sau alte mijloace de transport se utilizează
etichete specifice fiecărui risc major.

10.1.1.
5.1.7.Ambalarea agenţilor chimici

Conform legislaţiei în vigoare, plasarea pe piaţă a agenţilor chimici este permisă numai dacă sunt
respectate următoarele cerinţe pentru ambalaje:
• să fie astfel proiectate şi realizate astfel încât să împiedice orice pierdere de conţinut prin manipulare,
transport şi depozitare;
• materialele din care sunt fabricate ambalajele şi dispozitivele de etanşare să fie rezistente la atacul
conţinutului şi să nu formeze compuşi periculoşi cu acesta;
• ambalajele şi sistemele de etanşare să fie solide şi rezistente pentru a evita orice pierdere şi pentru a
îndeplini criteriile de siguranţă în condiţiile unei manipulări normale;
• ambalajele şi sistemele de închidere care se reînchid vor fi proiectate astfel încât acest lucru să se poată
face în mod repetat fără pierderi de conţinut;
• ambalajul trebuie să fie închis iniţial cu un sigiliu a cărui distrugere să fie vizibilă în momentul
deschiderii ambalajului, iar sigiliul să fie ireparabil distrus odată cu prima deschidere.

5.1.8.Fişa tehnică de securitate

Pentru a permite utilizatorilor profesionali şi celor industriali să ia toate măsurile necesare pentru
protecţia mediului înconjurător, a sănătăţii şi pentru asigurarea securităţii la locul de muncă, la prima livrare
a substanţelor şi preparatelor periculoase orice producător, importator sau distribuitor va trimite
destinatarului o fişă tehnică de securitate (FTS), care trebuie să conţină toate informaţiile reale disponibile
pentru a asigura protecţia omului şi mediului înconjurător.
Fişele tehnice de securitate conţine 16 rubrici şi au următoarea structură:
1. Identificarea substanţei. Producător/Importator/Utilizator/Transportator;
2. Compoziţia/informaţii asupra componentelor;
3. Identificarea pericolelor (de aprindere şi explozie);
4. Primul ajutor;
5. Măsuri de prevenire a incendiilor;
6. Măsuri luate în caz de scăpări accidentale;
7. Manipulare şi depozitare;
8. Controlul nivelului de noxe/protecţie individuală;
9. Proprietăţi fizice şi chimice;
10. Stabilitate şi reactivitate;
11. Informaţii toxicologice;
12. Informaţii ecologice (toxicitatea, efectele produsului în mediul înconjurător, persistenţa şi
biodegradabilitatea);
13. Consideraţii referitoare la evacuare (captare, neutralizare, deversare, etc.);
14. Informaţii referitoare la transport;
15. Informaţii referitoare la reglementări speciale;
16. Alte informaţii.
Fişele tehnice de securitate trebuie să fie redactate în limba română şi puse la dispoziţia
angajatorului, gratuit, de către producător şi/sau furnizor, care le pune la dispoziţia specialiştilor în sănătatea
şi securitatea muncii, membrilor comitetului de sănătate şi securitate în muncă, medicului de medicina
muncii, inspectorilor de muncă.

5.1.9.Obligaţiile angajatorilor

Angajatorul trebuie să se asigure că riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de

muncă indus de un agent chimic periculos este eliminat sau redus la minimum. În acest scop, este obligatorie
respectarea valorilor limită de expunere profesională la agenţi chimici în mediul de muncă şi valorile limită
biologice tolerabile pentru lucrători, prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 2 ale H.G. nr. 1218/2006, cu menţinerea
concentraţiilor agenţilor chimici la cel mai scăzut nivel posibil. Aceste valori limită reprezintă valori maxime
admise.
Ca urmare, în îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie să
determine existenţa oricărui agent chimic periculos la locul de muncă. În cazul în care se constată prezenţa
agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul va trebui să evalueze orice risc referitor la
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, care decurge din prezenţa acestora. Pentru aceasta, va trebui să aibă în
vedere:
proprietăţile lor periculoase;
 informaţiile puse la dispoziţie de furnizor referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, cum ar fi
fişele tehnice de securitate;
nivelul, tipul şi durata expunerii;
condiţiile în care se desfăşoară lucrul în prezenţa unor astfel de agenţi, inclusiv cantităţile acestora;
valorile limită de expunere profesională sau valorile limită biologice naţionale;
efectul măsurilor preventive luate sau care urmează să fie luate;
concluziile care rezultă în urma supravegherii stării de sănătate deja efectuate, atunci când sunt
disponibile.
Dacă are posibilitatea, angajatorul trebuie să obţină informaţii suplimentare necesare pentru
evaluarea riscului, de la furnizorul agenţilor chimici periculoşi sau din alte surse disponibile. În cazul în care
angajatorul consideră că natura şi amploarea riscurilor datorate agenţilor chimici nu necesită o altă evaluare
detaliată a riscului, va trebui să includă o justificare a acestei aprecieri. În cazul unei activităţi noi în care vor
fi folosiţi agenţi chimici periculoşi, procesul de muncă trebuie să înceapă numai după ce a fost finalizată
evaluarea riscului acelei activităţi şi după luarea măsurilor de prevenire considerate necesare. Evaluarea
riscului trebuie actualizată, în special, dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea
ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii stării de sănătate fac necesar acest lucru.
Angajatorul este obligat să întreprindă toate măsurile necesare pentru eliminarea sau reducerea la
minimum a riscurilor pentru securitatea sănătatea lucrătorilor în procesele de muncă în care sunt implicaţi
agenţi chimici periculoşi. În acest scop, va trebui să facă demersuri pentru:
a) proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru la locul de muncă;
b) dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţii chimici, elaborarea şi implementarea
procedurilor de întreţinere care să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de muncă;
c) reducerea la minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
d) reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere;
e) măsuri corespunzătoare de igienă;
f) reducerea cantităţii de agenţi chimici prezenţi la locul de muncă la nivelul minim necesar pentru tipul de
activitate respectivă;
g) proceduri adecvate de lucru care includ în special reglementări tehnice privind manipularea, depozitarea
şi transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă ale agenţilor chimici periculoşi şi ale deşeurilor
chimice.

5.1.10. Măsuri specifice de prevenire şi protecţie

În conformitate cu obligaţiile care îi revin, angajatorul va trebui să se asigure că riscul pentru

securitatea şi sănătatea lucrătorilor cauzat de prezenţa la locul de muncă a unui agent chimic periculos este
eliminat sau redus la minimum.
Pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor generate de agenţii chimici periculoşi se recurge de
preferinţă la substituire, prin care angajatorul evită utilizarea unui agent chimic periculos, înlocuindu-l cu un
agent sau proces chimic care, în condiţiile utilizării, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, după caz.
Atunci când tipul activităţii nu permite eliminarea riscului prin substituire, ţinând cont de activitatea
şi evaluarea riscului, angajatorul trebuie să asigure reducerea la minimum a riscului prin aplicarea unor
măsuri de protecţie şi prevenire. Aceste măsuri includ:
1. evitarea sau reducerea la minimum a emiterii de agenţi chimici periculoşi care pot prezenta un risc
pentru siguranţa şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă. Acest deziderat se poate realiza prin
proiectarea unor procese de muncă, un control tehnic adecvat, precum şi utilizarea de echipamente şi
materiale potrivite;
2. măsuri potrivite de organizare, precum şi utilizarea unor măsuri de protecţie colectivă aplicate la
sursa riscului:
• captarea la sursă a vaporilor, gazelor, pulberilor;
• ventilaţie adecvată;
3. limitarea numărului personalului expus la minimum posibil:
• automatizarea operaţiilor;
• limitarea accesului în zonele periculoase;
4. aplicarea unor măsuri de protecţie individuală, inclusiv asigurarea echipamentului individual de
protecţie, dacă expunerea nu poate fi prevenită prin alte mijloace;
5. informarea şi instruirea lucrătorilor cu privire la:
 • riscurile la care se expun;
• conţinutul fişelor tehnice de securitate;
• etichetarea agenţilor chimici;
• semnalizarea locurilor periculoase;
6. organizarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor şi a serviciului de prim ajutor.
În situaţia în care angajatorul nu demonstrează clar, prin alte mijloace de evaluare, că au fost luate
măsuri adecvate de prevenire şi protecţie, acesta trebuie să efectueze determinările necesare ale agenţilor
chimici care pot prezenta un risc pentru sănătatea lucrătorului la locul de muncă, în mod regulat şi ori de câte
ori se produce vreo schimbare a condiţiilor care pot afecta expunerea lucrătorilor la agenţi. chimici. Aceste
determinări trebuie să aibă în vedere, în special, expunerea lucrătorilor în raport cu valorile limită de
expunere profesională. Dacă o valoare limită de expunere profesională a fost depăşită, angajatorul trebuie să
ia, imediat, măsuri care să ţină cont de natura acelei limite, astfel încât situaţia să se poată remedia prin
aplicarea celor mai potrivite măsuri de prevenire şi de protecţie.
În afara măsurilor cu caracter general, angajatorul are obligaţia ca, pe baza evaluării globale şi a
principiilor generale pentru prevenirea riscurilor să ia anumite măsuri cu caracter specific, care să aibă în
vedere:
• prevenirea prezenţei la locul de muncă a concentraţiilor periculoase ale substanţelor inflamabile
sau a cantităţilor periculoase de substanţe chimice instabile, în cazul în care natura muncii permite acest
lucru;
• evitarea prezenţei surselor de aprindere care pot da naştere unor incendii şi explozii;
• evitarea condiţiilor nefavorabile care pot determina ca substanţele chimice instabile ori amestecurile de
substanţe să genereze efecte fizice dăunătoare;
• depozitarea, manipularea şi separarea agenţilor chimici incompatibili, astfel încât să se asigure
protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor care decurg din proprietăţile fizico-chimice ale agenţilor
chimici. Acest lucru se impune datorită faptului că, unii agenţi chimici interacţionează foarte violent şi cu
consecinţe dezastruoase (explozii, incendii, producerea de compuşi sau degajarea de substanţe deosebit de
periculoase). Din acest motiv, atât pe durata transportului, cât şi a depozitării trebuie să se ţină cont de
proprietăţile acestor substanţe şi să se evite alăturarea celor incompatibile, care în cazul unui accident ar
putea amplifica efectele acestuia.

Legendă

– nu trebuie depozitate împreună;

0 nu trebuie depozitate împreună decât

cu măsuri de precauţie specifice;

+ pot fi depozitate împreună

• diminuarea efectelor negative pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor în caz de incendiu sau
explozie, din cauza aprinderii substanţelor inflamabile;
• diminuarea efectelor fizice dăunătoare care decurg din prezenţa substanţelor chimice instabile sau a
amestecurilor de substanţe;
• măsurile corespunzătoare de igienă.
Echipamentul de lucru, precum şi sistemele protectoare asigurate de angajator pentru protecţia
lucrătorilor trebuie să fie conforme cu prevederile legislaţiei aplicabile cu privire la proiectare, producţie şi
livrare, avându-se în vedere asigurarea sănătăţii şi securităţii. De asemenea, angajatorul va trebui să ia măsuri
pentru a asigura un control adecvat al instalaţiilor, echipamentelor şi maşinilor sau pentru a pune la dispoziţie
echipamentul necesar pentru eliminarea exploziilor ori de reducere a presiunii care ar putea genera o
explozie.
Lucrătorii care participă la operaţiile de manipulare, transport şi depozitare a agenţilor chimici
trebuie să fie instruiţi corespunzător, atât în privinţa sarcinilor de lucru, cât şi în privinţa:
− riscurilor legate de manipularea, transportul şi depozitarea agenţilor chimici;
− măsurilor preventive necesare;
− modalităţii de eliminare a deşeurilor periculoase;
− planului de acţiune în caz de avarii sau incendiu;
− acordării primului ajutor.

5.1.11. Măsuri aplicabile în cazul producerii de accidente, incidente sau urgenţe

În vederea protejării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în cazul producerii accidentelor şi incidentelor

sau al urgenţelor legate de prezenţa unor agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul stabileşte
măsuri sau planuri de acţiune astfel încât să fie aplicate măsurile adecvate atunci când se produce un
asemenea eveniment. În acest scop, pe lângă asigurarea mijloacelor corespunzătoare de prim ajutor, trebuie
avute în vedere şi exerciţii de protecţie adecvate, care vor fi efectuate la intervale regulate. Pentru a readuce
situaţia la normal, angajatorul trebuie:
a) să aplice măsurile necesare pentru remedierea situaţiei cât mai rapid posibil;
b) să permită să lucreze în zona afectată numai lucrătorilor care sunt indispensabili pentru efectuarea
reparaţiilor şi a altor operaţiuni necesare.
Angajatorul va trebui să întreprindă toate demersurile necesare astfel încât:
• lucrătorilor cărora li se permite să lucreze în zona afectată să li se asigure îmbrăcăminte de protecţie
potrivită, echipament individual de protecţie, echipament special de securitate şi toate instalaţiile pe care
trebuie să le utilizeze, atât timp cât situaţia se menţine;
• situaţia generată de accident sau incident să nu devină permanentă;
• persoanelor neprotejate să nu li se permită să rămână în zona afectată.
Angajatorul trebuie ia măsurile necesare pentru a asigura sistemele de avertizare şi de comunicare
necesare pentru a semnala existenţa unui risc crescut pentru securitate şi sănătate, pentru a permite o reacţie
adecvată şi pentru a putea fi întreprinse imediat acţiuni de remediere, precum şi operaţiuni de asistenţă,
evacuare şi salvare, dacă este nevoie.
Dacă există situaţii în care containerele şi conductele pentru agenţi chimici periculoşi folosiţi la locul
de muncă nu sunt marcate în conformitate cu legislaţia privind etichetarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase şi semnalizarea de securitate la locul de muncă lipseşte sau este necorespunzătoare,
angajatorul trebuie să ia măsuri astfel încât conţinutul containerelor şi conductelor, precum şi natura
conţinutului acestora să poată fi identificate clar.
Pentru o acţiune eficientă, angajatorul asigură disponibilitatea informaţiilor cu privire la măsurile
aplicabile în caz de urgenţă, care implică agenţi chimici periculoşi. Serviciile interne şi externe competente
în caz de accident şi urgenţă trebuie să aibă acces la informaţiile privind:
a) pericolele legate de activitatea profesională care implică agenţi chimici periculoşi;
b) măsurile de identificare a pericolelor;
c) măsurile de precauţie şi procedurile pertinente, astfel încât să îşi poată pregăti propriile proceduri de
intervenţie;
d) toate informaţiile disponibile cu privire la pericolele concrete care apar sau pot apărea atunci când se
produce un accident ori o situaţie de urgenţă.

5.1.12. Informarea şi instruirea lucrătorilor

Informarea lucrătorilor asupra problemelor legate de riscurile existente la locul lor de muncă este unul
din cele mai importante drepturi ale acestora, precum şi una din obligaţiile fundamentale ale angajatorului.
Ca urmare, în cazul existenţei unor riscuri legate de agenţii chimici prezenţi la locul de muncă angajatorul
trebuie să se asigure că lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora li se furnizează:
a) datele obţinute în baza evaluării riscurilor şi informaţii suplimentare ori de câte ori schimbări majore 1a
locul de muncă determină o modificare a acestor date;
 b) informaţii despre agenţii chimici periculoşi prezenţi la locul de muncă cum ar fi:
− denumirea acestor agenţi;
− riscurile pentru securitate şi sănătate;
− valorile limită de expunere profesională;
− alte prevederi legale;
c) instruire şi informare privind precauţiile necesare şi acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a se proteja
pe ei înşişi şi pe alţi lucrători la locul de muncă:
d) acces la orice fişă tehnică de securitate.
Aceste informaţii trebuie transmise întrun mod potrivit cu rezultatul evaluării de risc, mergând de la
comunicarea orală, până la instruirea şi pregătirea individuală susţinută cu informaţii scrise, în funcţie de
natura şi gradul de risc indicate de evaluare. De asemenea, aceste informaţii trebuie să fie actualizate, astfel
încât să ţină cont de modificarea condiţiilor.

5.1.13.Supravegherea stării de sănătate

Măsurile specifice de protecţie şi prevenire trebuie, în mod obligatoriu, completate cu cele de

supraveghere a stării de sănătate a lucrătorilor. În acest caz, prin supravegherea stării de sănătate a
lucrătorilor este înţeleasă evaluarea medicală a acestora, pentru a se determina starea sănătăţii în relaţie cu
expunerea la agenţi chimici specifici procesului de muncă.
Supravegherea stării de sănătate este obligatorie acolo unde se îndeplinesc simultan următoarele
condiţii:
a) expunerea lucrătorului la agentul chimic periculos este de aşa natură încât se poate stabili o legătură
între o boală identificabilă sau un efect negativ al expunerii asupra sănătăţii;
b) există posibilitatea ca boala sau efectul să apară în condiţiile specifice de la locul de muncă al
lucrătorului;
c) tehnica de investigare prezintă un risc scăzut pentru lucrători.
La aplicarea măsurilor de prevenire la respectivul loc de muncă se va ţine seama de rezultatele
supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor. În situaţia în care este stabilită o valoare limită biologică
tolerabilă obligatorie, supravegherea stării de sănătate este şi ea o cerinţă obligatorie în cazul desfăşurării
unei activităţi cu respectivul agent chimic periculos, potrivit metodelor din anexa nr.2 a H.G. nr.1218/2006.
În acest caz, înainte de a li se atribui sarcina care implică riscul de expunere la un agent chimic periculos,
lucrătorii trebuie să fie informaţi în legătură cu valoarea limită biologică tolerabilă obligatorie, precum şi cu
cerinţa privind obligativitatea supravegherii stării de sănătate.
Dacă în urma supravegherii stării de sănătate se constată că:
un lucrător suferă de o boală identificabilă sau de pe urma unui efect negativ asupra sănătăţii, pe care un
medic sau un specialist în medicina muncii îl consideră rezultatul expunerii la un agent chimic periculos
la locul de muncă;
a fost depăşită o valoare limită biologică obligatorie,
lucrătorul trebuie să fie informat de medic sau de altă persoană cu calificarea necesară în legătură cu
rezultatul care îl priveşte personal, furnizându-i-se şi informaţii şi recomandări cu privire la orice acţiune de
supraveghere a stării de sănătate care trebuie să i se aplice după încetarea expunerii. În ambele situaţii de mai
sus, angajatorul trebuie să realizeze, simultan, următoarele acţiuni:
a) revizuirea evaluării riscului;
b) revizuirea măsurilor luate pentru eliminarea sau reducerea riscului;
c) consultarea specialistului în medicina muncii, a altei persoane cu calificarea necesară sau a autorităţii
de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, inclusiv referitor la posibilitatea de a repartiza
lucrătorul respectiv la un post de muncă în care nu există riscul expunerii în continuare;
d) continuarea supravegherii stării de sănătate şi revizuirea stării de sănătate a oricărui alt lucrător care a
fost expus în acelaşi mod.
În astfel de cazuri, medicul competent sau specialistul în medicina muncii ori autoritatea teritorială de
sănătate publică implicată poate propune ca persoanele expuse să fie supuse unui examen medical. În urma
supravegherii stării de sănătate se întocmesc, în mod obligatoriu, dosare medicale cu privire la starea de
sănătate şi expunere. Lucrătorul trebuie să aibă acces, la cerere, la dosarele medicale de sănătate şi expunere
care îl privesc personal.
 Dosarele medicale cu privire la starea de sănătate şi expunere trebuie să conţină un rezumat al
rezultatelor supravegherii stării de sănătate şi al tuturor datelor reprezentative obţinute prin monitorizarea
expunerii persoanei respective la agentul chimic periculos.
Dosarele medicale cu privire la starea de sănătate şi expunere trebuie ţinute întro formă
corespunzătoare care să permită consultarea lor ulterioară, respectându-se cerinţa confidentialităţii.

5.2. Prevenirea riscurilor biologice şi/sau cancerigene

În cazul prezenţei substanţelor cancerigene şi mutagene la locul de muncă, prevederile H.G.

nr.1218/2006 se aplică cu respectarea prevederilor H.G. nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de
securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi
cancerigeni sau mutageni la locul de muncă. Acest lucru este explicabil prin faptul că, printre agenţi chimici
periculoşi, se întâlnesc şi următoarele tipuri de substanţe:
substanţe şi preparate cancerigene;
substanţe şi preparate mutagene;
substanţe şi preparate toxice pentru reproducere.
Totuşi, există anumite riscuri specifice acestor substanţe, care impun anumite măsuri
specifice pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Legislaţia referitoare la aceste riscuri este
reprezentată de H.G. nr.1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la
agenţi biologici în muncă şi H.G. nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate
pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la
locul de muncă.

5.2.1. Riscuri biologice

H.G. nr.1092/2006 defineşte agenţii biologici ca microorganisme, inclusiv microorganismele

modificate genetic, culturile celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie,
alergie sau intoxicaţie.
Riscul biologic este reprezentat de următorul semn grafic:

Unul din aspectele specifice ale agenţilor biologici este faptul că, deşi se găsesc în multe locuri de
muncă, ei sunt subestimaţi deoarece, în cele mai numeroase cazuri, nu pot fi percepuţi cu ochiul liber. Din
acest motiv, una din principalele măsuri de asigurare a securităţii şi sănătăţii în aceste cazuri este diminuarea
riscului de a intra în contact cu agenţii biologici.
Cele mai importante surse de agenţi biologici sunt:
• fluidele şi ţesuturile umane sau animale;
• animalele;
• plantele.
Agenţii biologici sunt reprezentaţi în general de:
• bacterii (provoacă tuberculoză, probleme dermatologice, etc.);
• virusuri(provoacă hepatite, gripe, HIV, etc.);
• ciuperci (provoacă alergii, etc.),
• paraziţi (provoacă boli parazitare).
Acţiunea acestor agenţi biologici asupra lucrătorilor are ca principale efecte producerea următoarelor
boli:
• infecţii cauzate de virusuri, bacterii sau paraziţi;
• alergii cauzate de mucegaiuri, praf, acarieni etc.;
• cancer;
• efecte nocive asupra fetuşilor.
Principalele căi de pătrundere a agenţilor biologici în organism sunt:
• prin inhalare;
• prin ingestie;
• prin leziuni ale pielii;
• prin membranele mucoaselor;
• accidental, prin muşcături de animale şi înţepături de insecte.
În funcţie de importanţa riscului de infecţie pe care îl prezintă, agenţii biologici sunt clasificaţi în 4
grupe de risc:
a) grupa 1 – agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o boală la om;
b) grupa 2 – agenţi biologici care pot provoca o boală omului şi constituie un pericol pentru lucrători.
Propagarea lor în colectivitate este improbabilă. Există, în general, o profilaxie sau un tratament
eficace;
c) grupa 3 – agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave la om şi constituie un pericol serios
pentru lucrători. Ei pot prezenta un risc de propagare în colectivitate, dar există în general o profilaxie
sau un tratament eficace;
d) grupa 4 – agenţi biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol serios pentru
lucrători. Ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu există în general o
profilaxie sau un tratament eficace.
Dacă un agent biologic care trebuie evaluat nu poate fi clasificat clar în una dintre grupele definite
anterior, el trebuie clasificat în grupa cu riscul cel mai ridicat dintre grupele posibile. O clasificare detaliată a
agenţilor biologici este făcută în anexa 3 a H.G. nr 1092/2006.
În cazul expunerii lucrătorilor la riscurile implicate de utilizarea agenţilor biologici, angajatorul trebuie
să ia o serie de măsuri specifice acestei expuneri, suplimentar faţă de cele cu caracter general luate în cazul
expunerii la agenţi chimici:
a) să asigure condiţiile corespunzătoare ca lucrătorii să nu servească masa şi să nu bea în zonele de lucru
unde există riscul de contaminare cu agenţi biologici;
b) să furnizeze lucrătorilor îmbrăcăminte de protecţie adecvată sau alte tipuri de îmbrăcăminte specială
adecvată;
c) să asigure lucrătorilor spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare adecvate, care pot include
soluţii/picături pentru ochi şi/sau substanţe antiseptice pentru piele;
d) să aibă în vedere ca echipamentul individual de protecţie să fie:
− aşezat corect întrun loc stabilit, separat de celelalte haine;
− verificat şi curăţat, dacă este posibil, înainte şi după fiecare utilizare;
− reparat sau schimbat înaintea unei noi utilizări, în cazul în care prezintă defecţiuni;
e) să stabilească proceduri privind prelevarea, manipularea şi tratarea eşantioanelor de origine umană sau
animală.
Îmbrăcămintea de lucru şi echipamentele de protecţie, inclusiv îmbrăcămintea de protecţie, care pot fi
contaminate de agenţi biologici, trebuie să fie scoase atunci când lucrătorul părăseşte zona de lucru şi trebuie
păstrate separat de altă îmbrăcăminte.
Angajatorul trebuie să aibă grijă ca îmbrăcămintea de lucru sau de protecţie şi echipamentul de
protecţie să fie dezinfectate şi curăţate sau, la nevoie, distruse.
Angajatorul trebuie să aibă lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici din grupele 3 şi/sau 4, care
indică activitatea efectuată şi, atunci când este posibil, agentul biologic la care lucrătorii au fost expuşi şi,
după caz, datele referitoare 1a expuneri, la accidente şi incidente. Această listă trebuie păstrată timp de cel
puţin 10 ani de la terminarea expunerii. Lista este păstrată pe o perioadă mai îndelungată, care poate atinge 40
de ani de la ultima expunere cunoscută, în cazul expunerilor susceptibile să antreneze infecţii:
a) produse de agenţi biologici despre care se ştie că pot provoca infecţii persistente sau latente, care,
ţinând seama de stadiul actual al cunoştinţelor, nu pot fi diagnosticate înainte ca boala să se declanşeze,
mulţi ani mai târziu;
b) a căror perioadă de incubaţie prealabilă declanşării bolii este deosebit de lungă;
c) care produc boli ce pot prezenta recrudescenţă după un timp îndelungat, în ciuda tratamentului aplicat;
d) care pot lăsa sechele grave pe termen lung.
Medicul de medicina muncii, inspectorul de muncă, precum şi orice altă persoană responsabilă cu
sănătatea şi securitatea la locul de muncă trebuie să aibă acces la lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici
din grupele 3 şi/sau 4.
 Angajatorul trebuie să notifice, în prealabil, autorităţii de sănătate publică judeţene şi inspectoratului
teritorial de muncă utilizarea pentru prima dată a agenţilor biologici din grupele 2, 3 şi 4 cu cel puţin 30 de
zile înainte de începrea activităţii. Se notifică, de asemenea în prealabil, utilizarea pentru prima dată a oricărui
alt agent biologic din grupa 4, precum şi utilizarea oricărui alt agent biologic nou din grupa 3, care este
clasificat provizoriu astfel chiar de către angajator. De fiecare dată când procedeele şi/sau procedurile suferă
modificări importante din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, trebuie efectuată o
nouă notificare. Notificarea prevăzută mai sus va conţine:
1. denumirea şi adresa întreprinderii şi/sau unităţii;
2. numele şi competenţele lucrătorului desemnat cu securitatea şi sănătatea la locul de muncă;
3. rezultatele evaluării riscurilor profesionale;
4. specia agentului biologic;
5. măsurile de protecţie şi de prevenire avute în vedere.
În cazul în care se confirmă că un lucrător prezintă o infecţie şi/sau o boală care ar fi putut rezulta din
expunerea la agenţi biologici, medicul de medicina muncii sau serviciul de medicina muncii aflat într-o relaţie
contractuală cu angajatorul trebuie să propună şi celorlalţi lucrători care au fost expuşi în mod similar să se
supună supravegherii medicale. În acest caz, angajatorul efectuează o reevaluare a riscului de expunere.
Având în vedere principalele surse de agenţi biologice, H.G. nr.1092/2006 prevede o serie de măsuri
speciale aplicabile procedeelor industriale, laboratoarelor şi încăperilor pentru animale.
Ca în toate celelalte cazuri, şi în situaţia lucrătorilor expuşi la riscuri cauzate de agenţi biologici 1e
revin o serie de obligaţii specifice acestor riscuri. Cele mai importante dintre acestea sunt:
• utilizarea echipamentului individual de protecţie furnizat de angajator;
• lucrătorii trebuie să îşi schimbe echipamentul individual de lucru la terminarea programului;
• echipamentul individual de lucru nu se va lua acasă;
• sunt interzise mâncatul, băutul, fumatul şi aplicarea de cosmetice în zonele de lucru;
• este interzisă depozitarea alimentelor şi băuturilor în frigidere, dulapuri sau spaţii unde există sânge sau
alte fluide şi materiale potenţial contaminate;
• depozitarea şi transportul sângelui sau a altor fluide şi materiale potenţial contaminate (ţesuturi, resturi,
etc.) trebuie să se facă în containere închise şi etichetate cu semnul de risc biologic.

5.3.Riscuri cancerigene sau mutagene

Cancerul este, ca importanţă, a doua cauză a deceselor înregistrate în Uniunea Europeană. Cancerul se
dezvoltă ca o consecinţă a unei relaţii complexe între factorii ereditari, ambientali şi stilul de viaţă. Astfel,
fumul de tutun şi consumul exagerat de alcool sunt consideraţi printre factorii principali de producere a
cancerului. Ca urmare, o mare parte a cancerelor ar putea, în principiu, să fie prevenite. Din păcate, un mare
număr din cazurile de cancer descoperite în fiecare an îşi au originile în condiţiile de muncă sau pot fi puse în
relaţie cu condiţiile de muncă.
Conform IARC (International Agency for Research on Cancer) 23 de substanţe având
originea la locul de muncă au fost clasificate ca şi carcinogeni umani şi alte 21 de substanţe au fost clasificate
ca şi carcinogeni umani probabili. Majoritatea acestor agenţi au fost reprezentaţi de radiaţia solară, fumul de
tutun din mediul de lucru, siliciul cristalin, fumul motoarelor Diesel, radonul şi radiaţiile ionizante, anumite
pulberi de lemn, benzenul şi azbestul.
Anual, la nivel mondial sunt depistate aproximativ 590.000 de cazuri noi de cancer
profesional, între care cancerul pulmonar deţine primul loc. Se apreciază că, cifrele reale sunt mult mai mari.
Dificultăţile în evaluarea situaţiei reale sunt generate de următoarele aspecte:
• perioada lungă de latentă a bolii (15 – 20 de ani) face ca declararea bolii să se petreacă frecvent după
pensionare şi astfel nu mai sunt analizate antecedentele profesionale;
• diagnosticul cert de boală profesională este dificil de stabilit în numeroase cazuri, datorită multiplilor
factori care concurează la apariţia afecţiunii. Astfel, unele substanţe chimice au efecte cancerigene
cunoscute de utilizatori (benzenul, clorura de vinil, etc.), în timp ce pentru alte tipuri de agenţi acest efect
este doar presupus sau, şi mai rău, ignorat de un mare număr de utilizatori (anumite tipuri de pulberi de
lemn care pot ajunge în alveolele pulmonare);
• insuficienţa mijloacelor de diagnosticare precoce a bolii.
Cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă sunt stabilite prin H.G. nr.
1093/2006
 Măsurile necesare a fi întreprinse pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă,
precum şi cele de supraveghere a sănătăţii sunt similare cu cele prezentate la agenţii chimici şi biologici,
acordând însă o atenţie deosebită depistării cât mai precoce a oricăror tipuri de tumori.

5.4.Evitarea/reducerea expunerii lucrătorilor la azbest

5.4.1. Generalităţi

Azbestul este un material izolant durabil care a fost utilizat mult timp şi în mare măsură în construcţii,
la izolarea conductelor sau sistemelor de încălzire, la dalele de pardoseală, drept căptuşeală a părţilor
interioare ale cuptoarelor şi chiar la plăcuţele de frână ale autoturismelor.
Termenul azbest desemnează următorii silicaţi fibroşi:
actinolit de azbest;
grunerit (amosit) de azbest;
antofilit de azbest;
crizotil;
crocidolit;
tremolit de azbest.
Potrivit legislaţiei europene, comercializarea şi utilizarea produselor sau substanţelor care conţin
azbest au fost interzise din ianuarie 2005 (Directiva 1999/77/CE). În 15 aprilie 2006, au intrat în vigoare
măsuri mult mai riguroase pentru protejarea lucrătorilor din Uniunea Europeană împotriva riscului de
expunere la fibre de azbest (Directiva 2003/18/CE care modifică Directiva 83/477/ CE). România a transpus
prevederile europene referitoare 1a azbest în Hotărârea de Guvern nr.1875/2005 privind protecţia sănătăţii şi
securităţii faţă de riscurile datorate expunerii la azbest. Cu toate acestea, există încă o problemă, în practică,
privind prevenirea expunerii lucrătorilor la azbest în cursul lucrărilor care implică prezenţa acestui material
(depozitare, demolare, întreţinere etc.).
În România sunt interzise următoarele activităţi:
− aplicarea azbestului prin procedee de pulverizare (sprayere);
− activităţile care implică utilizarea unor materiale izolante sau fonoizolante de joasă densitate (<1g/cm3) cu
conţinut de azbest;
− activităţile care expun lucrătorii la fibre de azbest în timpul extracţiei, fabricării şi prelucrării produselor
din azbest şi a celor cu conţinut de azbest adăugat în mod deliberat.
Totuşi, prin excepţie, activităţile de tratare şi eliminare a produselor provenite din demolarea şi
îndepărtarea azbestului se pot realiza în condiţiile stipulate de reglementări bine stabilite.
Dintre activităţile în care lucrătorii sunt sau pot fi expuşi la pulberea provenită de la
azbest sau din materiale care conţin azbest se menţionează:
− activităţi de fabricare şi transformare a materialelor ce conţin azbest;
− activităţi de izolare (cofrare, acoperire, impregnare) şi de înlăturare a azbestului sau a materialelor ce
conţin azbest;
− activităţi şi intervenţii asupra materialelor sau instalaţiilor ce pot elibera fibre de azbest.
Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte risc de expunere la pulberea provenită din azbest sau din
materiale cu conţinut de azbest, angajatorul trebuie să dispună efectuarea evaluării acestui risc. Practic, va
trebui determinată natura expunerii, respectiv varietatea mineralogică de azbest, dimensiunile fibrelor şi
gradul de expunere a lucrătorilor la pulberea de azbest sau de materiale cu conţinut de azbest. Dacă expunerea
lucrătorului este sporadică şi de mică intensitate şi dacă din rezultatele evaluării riscurilor rezultă în mod clar
că limita expunerii la azbest nu va fi depăşită în aerul din zona de activitate, activităţile nu vor fi notificate
autorităţilor competente şi nu va fi necesară evaluarea stării de sănătate pentru fiecare lucrător înaintea
expunerii la pulberi de azbest şi/sau de materiale cu conţinut de azbest. Aceste activităţi cuprind următoarele:
a) activităţi de întreţinere de scurtă durată şi discontinue, în care se manipulează numai materiale
nefriabile;
b) îndepărtarea fără deteriorare a unor materiale nedegradate în care fibrele de azbest sunt legate strâns
întro matrice;
c) încapsularea sau acoperirea cu înveliş protector a unor materiale cu conţinut de azbest care se află în
stare bună;
d) monitorizarea şi controlul aerului, precum şi prelevarea de eşantioane pentru a se determina dacă un
anumit material conţine azbest.
 Angajatorii trebuie să ia măsuri pentru ca niciun lucrător să nu fie expus la o concentraţie de azbest în
suspensie în aer mai mare de 0,1 fibre/cm3, măsurată în raport cu o medie ponderată în timp pe o perioadă de 8
ore.
Angajatorul trebuie să ţină evidenţa lucrătorilor desemnaţi să efectueze activităţile susceptibile să
prezinte risc de expunere la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest întrun
registru în care trebuie să indice natura şi durata activităţii acestora, precum şi a expunerii la care aceştia sunt
supuşi.
Expunerea lucrătorilor la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest trebuie
redusă la minimum şi, în orice caz, sub 0,1 fibre/cm3. În acest scop, se pot lua următoarele măsuri:
• numărul lucrătorilor expuşi sau care pot fi expuşi la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu
conţinut de azbest trebuie să fie cât mai mic posibil;
• procesele de muncă trebuie concepute astfel încât să nu producă pulbere de azbest sau, dacă acest lucru se
dovedeşte imposibil, să nu se producă degajare de pulbere de azbest în aer;
• toate construcţiile şi echipamentele implicate în tratarea azbestului trebuie să poată fi curăţate şi
întreţinute cu regularitate şi eficacitate;
• azbestul sau materialele care degajă pulbere de azbest sau conţin azbest trebuie depozitate şi transportate
în ambalaje etanşe adecvate;
• deşeurile trebuie colectate şi îndepărtate de la locul de muncă în cel mai scurt timp posibil, în ambalaje
etanşe adecvate, prevăzute cu etichete care să indice că acestea conţin azbest.
Angajatorii au obligaţia să asigure o instruire periodică adecvată pentru toţi lucrătorii care sunt sau pot
fi expuşi la pulbere care conţine azbest. Conţinutul instruirii trebuie să fie uşor de înţeles pentru lucrători,
trebuie să le permită acestora să dobândească pregătirea şi să-şi însuşească cunoştinţele necesare în materie de
prevenire şi de securitate, în special în ceea ce priveşte:
a) proprietăţile azbestului şi efectele lui asupra sănătăţii, inclusiv efectul sinergic al fumatului;
b) tipurile de produse şi materiale care pot conţine azbest;
c) operaţiile care pot conduce la expunerea la azbest şi importanţa controalelor preventive pentru
reducerea la minimum a expunerii;
d) practicile profesionale sigure, controalele şi echipamentele de protecţie;
e) rolul adecvat, alegerea, selectarea, limitările şi utilizarea corespunzătoare a echipamentelor de
respiraţie;
f) procedurile de urgenţă;
g) procedurile de decontaminare;
h) eliminarea deşeurilor;
i) cerinţele în materie de supraveghere medicală.
Activităţile în care lucrătorii sunt expuşi sau sunt susceptibili de a fi expuşi la pulberea degajată din
azbest sau din materiale cu conţinut de azbest fac obiectul unui sistem de notificare coordonat de Inspecţia
Muncii şi de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Înainte de începerea lucrărilor,
angajatorul trebuie să transmită o notificare inspectoratului teritorial de muncă. Notificarea activităţii care
implică azbest trebuie să conţină cel puţin:
a) descriere succintă a amplasamentului şantierului;
b) descriere succintă a tipului şi a cantităţilor de azbest utilizate sau manipulate;
c) descriere succintă a activităţilor şi a procedeelor aplicate;
d) numărul de lucrători implicaţi;
e) data de începere a lucrărilor şi durata activităţii;
f) descrierea succintă a măsurilor luate pentru a se limita expunerea lucrătorilor la azbest.
Angajatorul trebuie să transmită o nouă notificare ori de câte ori o modificare a condiţiilor de muncă
poate determina o creştere semnificativă a expunerii la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu
conţinut de azbest.
Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în întreprindere/unitate trebuie să aibă acces la documentul de
notificare referitor la întreprinderea/unitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
Principalele cerinţe privind măsurarea concentraţiei de fibre de azbest în aer sunt:
• efectuarea cu regularitate a măsurătorilor concentraţiei de fibre de azbest în aer la locul de muncă;
• prelevarea probelor trebuie să fie reprezentativă pentru expunerea personală a lucrătorului la pulberea
provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest;
• prelevarea probelor se realizează după consultarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor din
întreprindere, numai de către personalul având calificarea necesară;
• probele prelevate trebuie analizate în laboratoare abilitate de ministerul sănătăţii, dotate cu echipamente
de numărare a fibrelor;
• durata prelevării probelor trebuie să fie astfel încât să se poată stabili expunerea reprezentativă pentru o
perioadă de referinţă de 8 ore, respectiv un schimb de muncă, prin măsurări sau prin calculul mediei
ponderate cu timpul;
• numărarea fibrelor trebuie să se realizeze, de preferinţă, cu microscop cu contrast de fază PCM, în
conformitate cu metoda recomandată de organizaţia mondială a sănătăţii, sau cu orice altă metodă cu
rezultate echivalente;
• în scopul măsurării concentraţiei de azbest în aer, se iau în consideraţie numai fibrele cu lungimea mai
mare de 5 micrometri, lăţimea mai mică de 3 micrometri şi raportul lungime/lăţime mai mare de 3:1.

5.4.2.Supravegherea sănătăţii lucrătorilor

Principalele afecţiuni provocate de expunerea la fibre de azbest sunt:

• azbestoză;
• mezoteliom;
• cancer pulmonar;
• cancer gastrointestinal.
Medicul de medicină a muncii sau medicul cu competenţă în medicină de întreprindere, responsabil
cu supravegherea medicală a lucrătorilor expuşi la azbest, trebuie să cunoască condiţiile sau împrejurările
expunerii pentru fiecare lucrător.
Examinarea sănătăţii lucrătorilor expuşi la azbest trebuie să cuprindă:
examenul medical la angajare, care să cuprindă cel puţin următoarele:
a) întocmirea dosarului medical individual;
b) anamneza profesională;
c) examenul clinic general şi pe aparate (în special aparatul respirator);
d) teste ale funcţiei respiratorii (spirometrie şi curbă debit – volum);
e) radiografie pulmonară standard;
examenul medical periodic anual, care să cuprindă cel puţin următoarele:
a) examen clinic general pe aparate (în special aparatul respirator);
b) teste ale funcţiei respiratorii (spirometrie şi curbă debit – volum);
c) determinarea de corpi azbestozici în spută;
examinări suplimentare (examen citologic al sputei, radiografie pulmonară standard, tomodensitometrie,
etc.) pentru grupurile de angajaţi cu risc crescut, la recomandarea medicului de medicină a muncii.
De asemenea, medicul de medicină a muncii sau medicul cu competenţă în medicină de întreprindere,
care răspunde de supravegherea sănătăţii lucrătorilor, sunt cei care decid cu privire la examinări suplimentare,
cum ar fi testele citologice ale sputei, radiografia toracică sau tomodensitometria.
Pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor se impun următoarele:
• angajatorul trebuie să asigure evaluarea stării de sănătate pentru fiecare lucrător, inclusiv un examen
specific al aparatului respirator, înaintea expunerii la pulberi de azbest şi/sau de materiale cu conţinut de
azbest;
• o nouă evaluare a stării de sănătate, pentru fiecare lucrător, trebuie să se realizeze cel puţin o dată la
fiecare 3 ani, pe toată perioada în care are loc expunerea;
• medicul de medicină a muncii trebuie să întocmească un dosar medical pentru fiecare lucrător şi să
recomande angajatorului sau să determine eventualele măsuri indviduale de protecţie ori de prevenire care
trebuie luate;
• medicul de medicină a muncii trebuie să furnizeze lucrătorilor vizaţi informaţii şi recomandări cu privire
la evaluarea stării lor de sănătate la care pot fi supuşi după încetarea expunerii la azbest şi/sau la materiale
cu conţinut de azbest.
• registrul de evidenţă a lucrătorilor desemnaţi să efectueze activităţile susceptibile să prezinte risc de
expunere la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest şi dosarele medicale
individuale ale acestor lucrători trebuie păstrate cel puţin 40 de ani de la încetarea expunerii.
 5.4.3. Reducerea sau evitarea riscurilor determinate de azbest

Atunci când se depăşeşte valoarea limită de 0,1 fibre/cm3, intervenţia angajatorului prin măsuri
adecvate pentru remedierea situaţiei trebuie să se realizeze în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, se va
efectua o nouă determinare a concentraţiei de azbest în aer.
Este interzisă continuarea lucrului în zona afectată până la luarea măsurilor adecvate pentru protecţia
lucrătorilor.
Dacă expunerea nu poate fi redusă prin alte mijloace şi respectarea valorii limită impune utilizarea
echipamentului individual de protecţie respiratorie pentru fiecare lucrător, purtarea acestuia nu are caracter
permanent, iar durata sa de utilizare trebuie să se limiteze la un minimum strict necesar. De asemenea, în
timpul activităţilor care necesită purtarea unui echipament individual de protecţie respiratorie, trebuie să se
prevadă pauze de lucru, în funcţie de condiţiile fizice şi climatologice.
În cazul anumitor activităţi, cum ar fi lucrările de demolare, îndepărtare a azbestului, de reparare şi
întreţinere, pentru care se estimează că, în pofida utilizării măsurilor tehnice de limitare a conţinutului de
azbest în aer, valoarea limită va fi depăşită, angajatorul trebuie să stabilească următoarele măsuri pentru
asigurarea protecţiei lucrătorilor pe durata acestor activităţi:
dotarea lucrătorilor cu îmbrăcăminte de lucru, echipament individual de protecţie respiratorie adecvat şi
cu alte echipamente individuale de protecţie;
montarea panourilor de avertizare pentru a indica că se estimează depăşirea valorii limită;
împiedicarea răspândirii pulberii de azbest sau de materiale cu conţinut de azbest în afara construcţiei
sau a zonei de lucru;
locurile de muncă să fie clar delimitate şi marcate cu semne de avertizare;
locurile de muncă să fie accesibile numai lucrătorilor care au sarcini de muncă în aceste zone;
locurile de muncă să constituie zone în care fumatul este interzis;
amenajarea unor zone în care lucrătorii să mănânce şi să bea, fără a exista riscul contaminării cu pulbere
de azbest;
amenajarea unor instalaţii sanitare adecvate, inclusiv duşuri în cazul în care se efectuează operaţii în care
se degajă pulbere de azbest;
interzicerea scoaterii îmbrăcămintei de lucru şi/sau a echipamentului individual de protecţie în afara
întreprinderii, pentru a fi purtate, spălate sau pentru alte operaţii de întreţinere;
spălarea îmbrăcămintei de lucru şi/sau a echipamentului individual de protecţie în spălătorii dotate
pentru acest tip de operaţii, situate în afara întreprinderii, numai dacă în întreprinderea respectivă nu se
poate efectua curăţarea;
realizarea unor vestiare separate pentru echipamentele individuale de protecţie şi/sau îmbrăcămintea de
lucru, precum şi pentru îmbrăcămintea personală;
echipamentele individuale de protecţie vor fi plasate întrun loc bine definit, verificate şi curăţate după
fiecare utilizare;
repararea, înainte de reutilizare, sau înlocuirea echipamentelor individuale de protecţie care sunt defecte.

5.4.4. Planul de lucru

Înaintea începerii lucrărilor de demolare ori de îndepărtare a azbestului şi/sau a materialelor cu

conţinut de azbest din clădiri, structuri, aparate, instalaţii şi vapoare angajatorul va stabili un plan de lucru,
care să prevadă următoarele măsuri:
eliminarea azbestului şi/sau a materialelor cu conţinut de azbest înainte de aplicarea tehnicilor de
demolare, cu excepţia cazului care această eliminare ar avea un risc mai mare pentru lucrători decât dacă
azbestul şi/sau cu conţinut de azbest ar fi lăsate acolo unde se află;
asigurarea, dacă este necesar, a echipamentului individual de protecţie;
verificarea absenţei riscurilor datorate expunerii la azbest la locul de muncă, după terminarea lucrărilor
de îndepărtare a azbestului sau de demolare
Planul de lucru trebuie să cuprindă informaţii privind:
• natura şi durata probabilă a lucrărilor;
• locul unde se efectuează lucrările;
• metodele aplicate atunci când lucrările presupun manipularea azbestului sau a materialelor cu conţinut de
azbest;
• caracteristicile echipamentelor utilizate pentru protecţia şi decontaminarea celor care efectuează lucrările;
• metodele aplicate pentru protecţia altor persoane prezente la locul unde se efectuează lucrările sau în
apropierea acestora.