Referat

Evaluarea riscului microbiologic

Medic rezident an I

Sîrghii Ana
 RISCURI DATORATE EXPUNERII LA AGENŢI BIOLOGICI

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut că riscurile biologice reprezintă o

problemă importante pe plan internaţional.

La locurile de muncă din unităţile sanitare s-a constatat că principalul factor de risc este
cel legat de expunerea la agenţi biologici.

Din punct de vedere al riscului biologic lucrătorii din unităţile sanitare sunt cel mai
frecvent expuşi la agenţi biologici din grupele 1, 2 şi 3 care pot provoca îmbolnăviri
profesionale.

Bolile profesionale determinate de agenţii biologici sunt boli transmise omului prin
contactul cu surse de infecţie sau infestaţie în timpul activităţii profesionale.

Lucrătorii din spitale sunt expuşi factorilor de risc biologic atât prin contact nemijlocit
cu pacientul cât şi risc de contaminare accidentală şi prin contact cu produsele biologice
contaminate.

Potrivit prevederilor HG nr. 1092/2006, privind protecţia lucrătorilor impotriva riscurilor

legate de expunerea la agenţi biologici în munca, pentru orice activitate susceptibilă sa prezinte
un risc de expunere la agenţi biologici, angajatorul trebuie sa determine natura, nivelul şi
durata de expunere, pentru a se putea evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea
lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile ce trebuie luate.

Agenţii biologici sunt clasificati în 4 grupe de risc, în funcţie de importanta riscului de

infectie pe care îl prezintă:

a) grupa 1 (risc infecţios individual sau comunitar scăzut sau absent)- agenţi biologici care
nu sunt susceptibili sa provoace o boala la om; microorganisme cu probabilitate minimă de a
provoca îmbolnăvire la om sau animal.

b) grupa 2 (risc individual moderat, risc comunitar scăzut) - agenţi biologici care pot provoca
o boala omului şi constituie un pericol pentru lucrători; propagarea lor în colectivitate este
improbabila; exista, în general, o profilaxie sau un tratament eficace; Agenţi patogeni care pot
provoca îmbolnăvire la om sau animal, dar este puţin probabil să reprezinte un pericol sever
pentru personalul de laborator, comunitate, faună sau mediu. Expunerile în laborator pot cauza
infecţii severe dar pentru care există tratament eficace şi măsuri profilactice, iar riscul de
răspândire al infecţiei este limitat.

c) grupa 3(risc individual ridicat, risc comunitar scăzut) - agenţi biologici care pot provoca
îmbolnăviri grave la om şi constituie un pericol serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de
propagare în colectivitate, dar exista în general o profilaxie sau un tratament eficace. Agenţi
patogeni care în mod obişnuit provoacă îmbolnăvire severă la om sau animal, dar, de regulă, nu
se răspândesc de la un individ infectat la altul. Există tratament eficace şi măsuri profilactice.
 d) grupa 4 (risc individual şi comunitar ridicat)- agenţi biologici care pot provoca boli grave
omului şi constituie un pericol serios pentru lucrători; ei pot sa prezinte un risc ridicat de
propagare în colectivitate şi nu exista în general o profilaxie sau un tratament eficace. Agenţi
patogeni care provoacă, de regulă, îmbolnăvire severă la om sau animal şi care se pot transmite
spontan de la un individ la altul, direct sau indirect. Nu există, în general, tratament eficace şi
măsuri profilactice.

Potrivit Ghidului naţional de biosiguranţă pentru laboratoarele medicale” (traducerea şi

adaptarea în limba română a lucrării “Laboratory biosafety manual” – ediţia a III-a, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, Geneva, 2004, completată cu “Clasificarea agenţilor biologici” care
reprezintă traducerea Anexei III a Directivei2000/54 a Parlamentului European şi Consiliului din
data de 18 Septembrie 2000, referitoare la protejarea lucrătorilor împotriva riscurilor
presupuse de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă) din punct de vedere al
biosiguranţei, laboratoarele se clasifică astfel :

- de bază - Nivel de biosiguranţă 1

- de bază - Nivel de biosiguranţă 2

- securizat - Nivel de biosiguranţă 3

- înalt securizat - Nivel de biosiguranţă 4

Această clasificare are la bază un complex de caracteristici ce se referă la proiectarea şi

construcţia laboratorului, nivelul de securizare, dotarea cu echipamente, practicile şi
procedurile operaţionale pe care le implică manipularea microorganismelor din diferite grupuri
de risc.

OMS recomandă elaborarea la nivel naţional sau regional a unei clasificări a

microorganismelor, pe baza grupurilor de risc, luând în considerare următoarele :

1. Patogenicitatea microorganismului.

2. Modul de transmitere şi tipul de gazdă caracteristice microorganismului, elemente ce pot fi

influenţate de nivelul de imunitate al populaţiei, densitatea şi mobilitatea populaţiei gazdă,

prezenţa vectorilor şi de nivelul de igienă a mediului.

3. Posibilităţile locale de aplicare a unor măsuri preventive eficace. Acestea pot include :
profilaxia prin imunizare activă (vaccinare) sau pasivă (administrare de antiseruri /
imunoglobuline specifice); aplicarea de măsuri sanitare, ca de exemplu cele privind igiena
alimentelor şi a apei; controlul rezervorului animal sau al vectorilor reprezentaţi de artropode.

4. Posibilităţile de administrare a unor tratamente eficace. Acestea pot include: imunizarea

pasivă, vaccinările postexpunere, folosirea de antibiotice, antivirale şi agenţi chimioterapici,
luând în considerare şi posibilitatea emergenţei de tulpini rezistente la acestea.
 Desemnarea nivelului de biosiguranţă pentru lucrul în laborator trebuie să se bazeze pe
evaluarea riscului. Pentru stabilirea nivelului corect de biosiguranţă, evaluarea va lua în
considerare grupul de risc căruia îi aparţine agentul biologic, dar şi alţi factori ce pot interveni.

HG 1092/2006, privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la

agenţi biologici în muncă pricizează la cap. V – secţiunea 2 măsurile speciale aplicabile
laboratoarelor unde sunt prezenţi agenţi biologici din grupele 2, 3, 4.

Pentru exemplificare, un agent biologic aparţinând grupului de risc 2 necesită în general

localuri şi utilităţi, echipamente, practici şi proceduri pentru desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor caracteristice nivelului de biosiguranţă 2. Dacă totuşi anumite experimente sunt
generatoare de aerosoli în concentraţii mari, nivelul de biosiguranţă 3 este mai indicat,
asigurând un grad superior de limitare a aerosolilor la spaţiul de lucru al laboratorului.

Aprecierea nivelului de biosiguranţă necesar desfăşurării unei anumite activităţi este

ghidată de judecata profesională bazată pe evaluarea riscului, şi nu doar pe desemnarea
mecanică a unui nivel de biosiguranţă a laboratorului dupa grupul de risc căruia îi aparţine
microorganismul patogen care urmează a fi manipulat

Evaluarea riscului biologic

Pentru orice activitate susceptibilă sa prezinte un risc de expunere la agenţi biologici,
angajatorul trebuie să determine natura, nivelul şi durata de expunere, pentru a se putea
evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile
ce trebuie luate.

Pentru toate activităţile susceptibile de a prezenta un risc de expunere la agenţi biologici

aparţinând mai multor grupe, riscurile sunt evaluate pe baza pericolelor reprezentate de către
toţi agenţii biologici periculosi prezenţi.

Angajatorul trebuie sa reînnoiască periodic evaluarea riscurilor şi, în orice caz, la orice
modificare a condiţiilor de lucru care pot sa determine expunerea lucrătorilor la agenţi
biologici, precum şi atunci când creşte numărul bolilor profesionale pe care le-a înregistrat.

Evaluarea riscurilor profesionale se efectuează pe baza tuturor informaţiilor existente şi,

mai ales, pe baza:

a) clasificarii agenţilor biologici care constituie sau pot constitui un pericol pentru sănătate;

b) recomandărilor emise de inspectorii de munca şi/sau de inspectorii autorităţilor de

sănătate publica, ce indica necesitatea ca agentul biologic sa fie controlat în scopul de a proteja
sănătatea lucrătorilor care sunt sau pot fi expusi acestui agent biologic, în cursul activităţii lor;

c) informaţiilor asupra bolilor ce pot fi contractate datorită unei activităţi profesionale a

lucrătorilor;
 d) efectelor alergice şi toxicogene ce pot sa rezulte ca urmare a activităţii lucrătorilor;

e) faptului ca un lucrator suferă de o boala legată direct de munca sa.

Unul din cele mai utile instrumente pentru evaluarea riscului biologic este listarea
grupurilor de risc pentru agenţii biologici, dar simpla referire la grupurile de risc este
insuficientă pentru evaluarea riscului.

Pentru realizarea unei evaluări a riscului biologic trebuie luaţi în considerare următorii factori:

1. Patogenitatea agentului infecţios şi doza infectantă

2. Consecinţele posibile ale expunerii
3. Calea naturală de infectare
4. Alte căi de transmitere, rezultate în urma manipulării în laborator (parenterală, aeriană,
ingerare)
5. Stabilitatea agentului infecţios în mediul extern
6. Concentraţia agentului infecţios şi volumul de material concentrat ce se manipulează
7. Disponibilitatea unei gazde adecvate/susceptibile (umane sau animale)
8. Informaţii disponibile din studii pe animale, raportări privind infecţii dobândite în
laborator (profesionale) sau raportări de cazuri clinice
9. Intenţia de a utiliza anumite tehnici in laborator (ultrasonarea, aerosolizarea,
centrifugarea, etc)
10. Orice manipulare genetică a microorganismului care poate duce la extinderea gamei de
gazde susceptibile sau poate modifica sensibilitatea acestuia la terapiile considerate
eficace
11. Accesul efectiv la măsuri profilactice sau terapeutice eficace.
Pe baza informaţiilor obţinute prin evaluarea riscului, se stabileşte nivelul de siguranţă
biologică necesar desfăşurării activităţii planificate, se selectează echipamentul corespunzător
protecţiei personalului şi procedurile operaţionale standard (POS) ce vor include aspecte de
siguranţă a muncii, cu scopul desfăşurării activităţii în modul cel mai sigur posibil.
Evaluarea riscurilor - Este acțiunea de identificare și cuantificare a riscurilor rezultate la apariția
unui hazard fizic, chimic sau biologic ținînd seama de efectele dăunătoare asupra populației
atunci cand produsul alimentar se consumă în mod si cantitate normale.

Presupune:

1. Identificarea hazardului

2. Caracterizarea hazardului

3. Evaluarea gradului de expunere

Identificarea hazardurilor.

Hazard - Un set de proprietati intrinseci ale unei substante, amestec de substante sau proces
care implica participarea substantelor, ce pot cauza efecte adverse asupra organismelor sau
mediului inconjurator.
 Identificarea hazardului microbiologic este axata pe identificarea prezentei
agentilor patogeni și nu pe semnalarea imbolnavirilor.

 Hazarduri :

 Virusuri

 Bacterii

 Drojdii

 Mucegaiuri

 Alge

 Protozoare parazite

 Toxine

 Alti metaboliti produși de aceste microorganisme

 ERM (Evaluarea riscului microbiologic) - accentul cade pe agent

 ERC (Evaluarea riscului chimic) - accentul este pus pe efectele adverse

Identificarea hazardului chimic - ”Determinarea substantelor care îngrijoreaza, a efectelor lor

adverse , a grupelor de populatii afectate și a conditiilor de expunere, avand in vedere date
toxicologice și cunostinte despre efectele asupra sanatatii oamenilor, altor organisme și asupra
mediului înconjurator” (IUPA)

Studii pentru identificarea hazardurilor

 Studii umane / epidemiologice

 Studii de toxicitate in vivo

 Utilizarea de modele in vitro (culturi de celule sau fragmente de tesut)

 Comparatii cu substantele chimice înrudite structural

 Studii epidemiologice :

 Avantaje:

 furnizeaza informatii cu relevanta directa asupra oamenilor

 Permit sesizarea întregii game de susceptibilitate a diferitilor indivizi

 Permit investigarea conditiilor realiste de expunere

1. Studii epidemiologice descriptive:

  Explorarea corelatiilor dintre incidenta bolii și gradul de expunere presupus

2. Studii epidemiologice analitice:

 Se concentreaza asupra indivizilor si ia in calcul mai multi factori in afara celor de

interes

 Pot lua forma studiilor studiilor caz-control sau studiilor de cohorta

 Studii caz-control:

Compara indivizi bolnavi (cazuri) cu indivizi sanatosi (control) pentru a identifica diferentele cu
privire la expunere, care au contribuit la aparitia bolii.

• Studii de cohorta:

Examineaza grupuri de indivizi la care se cunoaste sau nu gradul de expunere, cu scopul de a

stabili daca incidenta bolii difera.Sunt analoage studiilor de toxicitate.

3. Studii epidemiologice moleculare:

Se colecteaza probe biologice (sange, urina)

Se analizeaza cu privire la markerii de expunere și / sau efectul acestora

Studii pe animale in vivo

 Exista masuri de asigurare a calitatii si ghiduri pentru testarea substanțelor chimice

 Ghidurile:

 Sunt revizuite continuu

 Nu prezinta protocoale definite strict

 Sunt flexibile in anumite privinte

 Studiile de toxicitate sunt conforme cu GPL (Good Laboratory Practice)

Comitetele de experți concluzioneaza daca:

 efectele trebuie atribuite direct substanței chimice

 Sunt relevante pentru om

 Au efect advers

Studii in vitro

 Pornesc de la structura si proprietatile substanței

 Sunt combinate cu studiile in vivo

 Nu exclud testele de toxicitate

Prag de îngrijorare toxicologica – orice substanta chimica trebuie sa aiba un anumit nivel de
ingerare sub care nu exista riscuri semnificative pentru sanatate.

Efectul critic

 Examinarea tuturor datelor disponibile poate oferi informatii despre :

 Efectele adverse asociate ale unei substante chimice

 Specia din care face parte organismul examinat

 Nivelul dozelor aplicate

 Perioadele de administrare
Cea mai mare relevanță o au studiile de lunga durata realizate pe animale carora li se testeaza
efectul dozei minime - efect critic.

Identificarea hazardului microbiologic

 CODEX:

 ”identificarea agenților biologici, chimici și fizici care sunt capabili de a produce efecte
adverse.”

 Se semnaleaza astfel posibila prezenta a agentilor patogeni sau a toxinelor elaborate

 Microorganismele din apa sau alimente pot cauza îmbolnaviri manifestate prin:

 Greata, dureri abdominale, varsaturi, diaree etc.

 Pentru multe microorganisme patogene se cunosc deja efectele adverse.

 Patogenii nou aparuți, investigatii cu privire la:

 Ecologia, fiziologia, caracteristicile morfologice

 Metode de detecție

 Metode de identificare

Caracterizarea hazardului

 ”Evaluarea calitativa și/ sau cantitativă a naturii efectelor adverse asociate cu agentii
biologici, fizici și chimici. Pentru agentii chimici trebuie facuta o evaluare doza-raspuns
daca exista date disponibile”.

 Evaluarea doza-raspuns este definita ca:

 ”Determinarea legaturii dintre magnitudinea expunerii (doza) la un agent

biologic, chimic sau fizic și severitatea sau frecventa efectelor adverse asupra
sanatatii, care le sunt asociate”.

 Se urmareste:

1. Evolutia si distributia agentului chimic sau microbiologic in corp .

2. Acțiunea agentului chimic sau biologic asupra țesuturilor sau functiilor organismului.

Caracterizarea hazardului este legata de evaluarea expunerii pentru agentii microbiologici

deoarece ambele procese pun accent pe capacitatea de multiplicare.
Pentru substanțele chimice, caracterizarea hazardului și evaluarea gradului de expunere sunt
procese complet separate, care sunt combinate în procesul de evaluare a riscului.

Caracterizarea hazardului chimic

 Este legata de identificarea hazardului

 Se bazeaza pe studii de laborator - identificare efecte critice

 Studii epidemiologice

Legatura doza-raspuns pentru efectele prag

 Un prag este un nivel de ingerare sub care nu se produce nici un efect advers, deoarece
mecanismele de aparare ale organismului sunt capabile sa restaureze orice modificare
minora si sa mentina astfel homeostazia.

 La o doza mica, un numar scazut de indivizi poate fi afectat, si anume, cel mai vulnerabil
grup.

 La o doza crescuta, majoritatea sau sau eventual toate persoanele vor fi afectate.

 Cum nu este posibil sa se identifice o valoare fixa a pragului, aceasta este derivata din
experimente.

 Se utilizeaza valoarea NOAEL.

NOAEL

 În studii de toxicitate este cea mai mare doza care nu genereaza efect toxic

 Este o observatie experimentala

 Nu depinde de modul in care este proiectat experimentul

 De cele mai multe ori are valori mai mici decat pragul

 Daca efectele se vad la toate nivelele de doze utilizate, NOAEL nu se poate identifica

 Cel mai mic nivel al dozei va fi desemnat ca cel mai mic nivel la care se vad efectele
adverse: NOAEL.

Probe despre care există informaţii limitate

Procedurile de evaluare a riscului descrise mai sus se aplică cu succes atunci când
dispunem de suficiente informaţii. Sunt însă situaţii când informaţiile existente sunt insuficiente
pentru a permite o evaluare corectă a riscului, cum este cazul probelor clinice sau al celor
epidemiologice colectate pe teren.
În aceste situaţii este prudent să se adopte o atitudine precaută în manipularea probelor.

1. Precauţiile standard trebuie respectate întotdeauna şi se vor folosi barierele de protecţie

(mănuşi, halate, protecţie oculară), ori de câte ori probele provin de la pacienţi.

2. Aplicarea practicilor şi procedurilor pentru nivelul de biosiguranţă 2 trebuie să reprezinte

cerinţa minimă pentru manipularea probelor.

3. Transportul probelor trebuie să respecte regulile şi reglementările naţionale şi/sau

internaţionale.

Anumite informaţii pot fi de mare ajutor pentru a uşura determinarea riscului de manipulare a

acestor probe :

1. Datele medicale privind pacientul

2. Datele epidemiologice (date de morbiditate şi mortalitate, calea de transmitere suspectată,

alte date privind investigarea focarului)

3. Informaţii privind originea geografică a probei.

Obligațiile angajatorilor

Dacă activitatea permite acest lucru, angajatorul trebuie să înlocuiască agenții nocivi cu
agenți care nu prezintă pericol sau sunt mai puțin nocivi luând în considerare condițiile lor de
utilizare și nivelul de cunoștințe științifice despre aceștia.

Mai mult, dacă există un risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătorilor, angajatorul
trebuie să se asigure că un astfel de risc este redus la un nivel suficient de scăzut. Angajatorul
poate:

 să limiteze la minimum numărul de lucrători expuși;

 să controleze răspândirea agenților la locul de muncă folosind măsuri de control tehnic;
 să organizeze măsuri de protecție colective și/sau individuale;
 să prevină sau reducă răspândirea accidentală în afara locului de muncă folosind măsuri
de igienă;
 să utilizeze panouri de semnalizare;
 să întocmească planuri aplicabile în cazurile de accident;
 să asigure colectarea, depozitarea și eliminarea deșeurilor;
 să ia măsuri care permit manipularea și transportarea, fără risc, a agenților biologici.

Angajatorul trebuie să mențină o listă a lucrătorilor expuși la agenții din grupa 3 și/sau din
grupa 4. Această listă poate fi păstrată până la 40 de ani în anumite cazuri.

Mai mult, angajatorul trebuie să notifice autoritatea națională competentă când se

folosesc pentru prima dată agenți biologici din grupa 2, grupa 3 sau grupa 4.
 În cele din urmă, angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii și/sau reprezentanții
acestora sunt suficient de informați și instruiți în ceea ce privește:

 eventuale riscuri pentru sănătate;

 precauțiile care trebuie luate pentru a evita expunerea;
 cerințele de igienă;
 purtarea și întrebuințarea echipamentelor și a hainelor de protecție;
 măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în cazul unui incident.

În cazul unui accident sau incident, angajatorul trebuie să notifice angajații și/sau
reprezentanții acestora cât mai curând posibil în privința cauzelor, a riscurilor și a măsurilor
care trebuie luate.

Supravegherea sănătății

Țările UE trebuie să instituie dispoziții în vederea asigurării unei supravegheri medicale

adecvate a lucrătorilor, înainte de expunere și în urma expunerii la agenți biologici.

Evaluarea riscului microbiologic privind infecția coronavirusului de tip nou (COVID-19)

Recomandările suplimentare furnizate în această secțiune

abordează condițiile de lucru minime/esențiale asociate cu

manipulări specifice în mediul de laborator.

1. Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscului este un proces sistematic de colectare a informațiilor și de evaluare a

probabilității și impactului expunerii la sau apariției riscului (riscurilor) la locul de muncă
și determinarea măsurilor de control al riscurilor adecvate pentru a reduce riscul la un
nivel acceptabil. Riscurile luate aparte nu sunt periculoase pentru oameni sau animale. Tipurile
de echipament utilizat și procedura (procedurile) efectuate cu agentul biologic de asemenea
joacă un rol.

Se recomandă insistent de început prin efectuarea unei evaluări locale a riscurilor pentru
fiecare etapă a procesului, adică de la colectarea mostrelor, primirea mostrelor, testarea
clinică, reacţia de polimerizare în lanţ (RPL) până la izolarea virusului (doar când și unde este
cazul). Vor fi identificate riscurile specifice pentru fiecare etapă a procesului, cum ar fi
expunerea la aerosoli în timpul procesării mostrei; împroșcarea în ochi în timpul
procesării mostrei; deversarea materialelor de cultură infecțioasă; și scurgerea receptorilor de
probă. Fiecare etapă a procesului își are propriul nivel de risc evaluat. Pentru fiecare risc
identificat, trebuie selectate și implementate măsuri adecvatede control al riscurilor, inclusiv
următoarele recomandări pentru diminuarea riscurilor reziduale la un nivel acceptabil.
Trebuie să se acorde o atenție deosebită riscurilor legate de factorii umani. Probabilitatea
erorilor și incidentelor este mai mare atunci când instruirea personalului este insuficientă
și personalul se află sub presiunea de a produce rezultate rapide.

Un model de evaluare a riscurilor este prevăzut în Anexa II; acest lucru este menit să
servească drept exemplu și să faciliteze procesul.

2. Proceduri de rutină de laborator, inclusiv lucrări diagnostice non-propagative și analiza

RPL.

Lucrările de laborator de diagnosticare ne bazate pe cultură și analiza RPL asupra eprubetelor

clinice de la pacienții suspectați sau confirmați cu infectarea cu virusul responsabil de
COVID-19 trebuie realizate adoptând practicile și procedurile descrise pentru laboratoarele
clinice și de microbiologie convenționale, așa cum este descris în „cerințele de bază.

Cu toate acestea, toate manipulările materialelor potențial infecțioase, inclusiv celor care
pot provoca împroșcări, picături sau aerosoli de materiale infecțioase (de exemplu,
încărcarea și descărcarea cupelor sigilate de centrifugă, , amestecarea, agitarea sau
mixarea puternică, perturbarea sonică, deschiderea recipientelor cu materiale infecțioase,
presiunea internă a cărora poate fi diferită de presiunea ambiantă) trebuie să fie
efectuate în HSB menținute și validate corespunzător sau în dispozitive de izolare primare, de
către personal cu abilități demonstrate.

Exemple de proceduri de laborator de rutină includ:

- testarea diagnostică a serului; sângelui (inclusiv hematologia și chimia clinică);

specimenelor respiratorii cum ar fi prelevarea rinofaringiană și orofaringiană, sputei și/sau
aspiratului endotraheal sau lavajului bronhoalveolar; scaunului; sau altor eprubete;

- examinarea de rutină a culturilor micotice și bacteriene dezvoltate din specimene din

tractul respirator. La manipularea și prelucrarea eșantioanelor, „cerințele de bază” ,inclusiv
PPMB, trebuie respectate în permanență, inclusiv, dar fără a se limita la cele de la sub-
titlurile ce urmează.

3. Utilizarea dezinfectanților adecvați

Deși puțin se cunoaște despre acest virus nou, caracteristicile genetice comparabile între
virusul responsabil de COVID-19 și MERS-CoV sugerează că virusul COVID-19 poate fi
susceptibil la dezinfectanți cu activitate dovedită împotriva virușilor încapsulați,
inclusivhipocloritul de sodiu (înălbitor; de exemplu, 1000 de părți la un milion [plm] (0,1%)
pentru dezinfectarea generală a suprafețelor și 10 000 plm (1%) pentru dezinfectarea
scurgerilor de mostre); etanolul de 62–71%; peroxidul de hidrogen de 0,5%; compușii de
amoniu cuaternar; și compușii fenolici, dacă sunt folosiți în conformitate cu recomandările
producătorului. Alți agenți biocizi, cum ar fi clorura de benzalconiu de 0,05–0,2% sau
digluconatul de clorhexidină de 0,02% pot fi mai puțin eficienți.
O atenție deosebită trebuie acordată nu doar selectării dezinfectantului, dar și timpului de
contact (de exemplu, 10 minute), diluării (adică, concentrației ingredientului activ), termenului
de valabilitate și datei de expirare după pregătirea soluției de lucru.

Se știe că virusul COVID-19 și coronavirusurile umane, în general, persistă pe suprafețe

inanimate, cum ar fi metalul, sticla sau plasticul, până la 7 și, respectiv, 9 zile (10, 11)

4. Izolarea virală

Cu excepția cazului în care țara decide altfel, izolarea virală a eprubetelor clinice de la
pacienții suspectați sau confirmați cu infectarea cu virusul responsabil de COVID-19 trebuie
efectuată doar în laboratoarele capabile să întrunească următoarele criterii de izolare
suplimentare:

- un sistem de ventilație controlat menține fluxul de aer direcționat spre interior în camera de
laborator;

- aerul evacuat din camera de laborator nu este recirculat spre alte zone din clădire.
Aerul trebuie să fie HEPA (eficiență înaltă pentru particulele de aer) filtrat, dacă este
recondiționat și recirculat în cadrul laboratorului. Când aerul uzat din laborator este
evacuat în aer liber, acesta trebuie dispersat departe de clădirile ocupate și de admisiile de
aer. Aerul respectiv trebuie evacuat prin filtre HEPA;

- în laborator este disponibilă o chiuvetă dedicată pentru spălarea mâinilor;

- toate manipulările materialelor infecțioase sau potențial infecțioase trebuie efectuate în

NSB-uri întreținute și validate corespunzător;

- lucrătorii din laborator trebuie să poarte echipament de protecție, inclusiv mănuși de

unică folosință; halate cu față solidă sau ranforsate, costume medicale sau combinezoane
cu mâneci care acoperă complet antebrațele; acoperăminte pentru cap; acoperăminte
pentru pantofi sau încălțăminte dedicată; și protecția ochilor (ochelari de protecție sau
viziere). Evaluarea riscurilor trebuie să informeze despre utilizarea protecției respiratorii
(aparat respirator testat la ajustare, de exemplu, UE FFP2, SUA 6 N95 certificat de NIOSH,
sau echivalent, sau o protecție mai mare);

- centrifugarea eșantioanelor trebuie efectuată folosind cupe pentru probe sau rotoare de
centrifugă sigilate Rotoarele sau cupele respective trebuie să fie încărcate și descărcate într-o
HSB.

5. Riscuri suplimentare asociate studiilor de izolare a virusului

Anumite proceduri experimentale pot comporta riscuri suplimentare de mutații ale

virusului cu o posibilă patogenitate și/sau transmisibilitate crescută, sau virusuri cu
antigenicitate modificată sau susceptibilitate la medicamente. Trebuie efectuate evaluări de
risc specifice și trebuie adoptate măsuri specifice de reducere a riscurilor, înainte de
realizarea oricărei dintre următoarele proceduri:
- coinfectarea culturilor de celule cu diferite coronavirusuri sau orice proceduri care pot duce
la o coinfectare și, astfel, la o recombinare;

- cultura virusurilor în prezența medicamentelor antivirale;

- modificarea genetică deliberată a virusurilor.

Bune practici și proceduri microbiologice (BPPM)

Cele mai bune practici

• Nu depozitați niciodată mâncare sau băutură sau obiecte personale, cum ar fi haine și pungi,
în laborator. Activități cum ar fi consumul de alimente, băuturi, fumatul și aplicarea
produselor cosmetice trebuie realizate doar în afara laboratorului.

• Nu puneți niciodată materiale, cum ar fi stilouri, creioane sau gumă în gură în timpul aflării
în laborator, indiferent dacă aveți mâinile înmănușate sau nu.

• Spălați-vă mâinile minuțios , de preferință cu apă caldă curgătoare și săpun, după

manipularea materialelor biologice și/sau a animalelor, înainte de a părăsi laboratorul sau
când se știe sau se consideră că mâinile sunt contaminate.

• Asigurați-vă că sursele de foc deschis sau de căldură nu sunt niciodată amplasate în

apropierea materialelor inflamabile și nu sunt lăsate niciodată nesupravegheate.

• Asigurați-vă că tăieturile sau leziunile cutanate sunt acoperite înainte de a intra în

laborator.

• Înainte de a intra în laborator, asigurați-vă că există stocuri adecvate de echipamente

și consumabile de laborator, inclusiv reactivi, EIP și dezinfectanți, și că articolele
respective sunt potrivite pentru activitățile prevăzute.

• Asigurați-vă că stocurile sunt depozitate în siguranță și în conformitate cu instrucțiunile de

depozitare pentru a reduce accidentele și incidentele, cum ar fi deversări, deplasări și
căderi.

• Asigurați etichetarea corespunzătoare a tuturor agenților biologici și a materialelor

chimice și radioactive.

• Protejați documentele scrise de contaminare folosind bariere (cum ar fi acoperirile din

plastic), în special cele care ar putea fi eliminate din laborator.

• Asigurați-vă că lucrul este efectuat cu grijă și fără grabă. Evitați să lucrați atunci când sunteți
obosit.

• Păstrați zona de lucru ordonată, curată și fără obiecte și materiale neesențiale.

• Interziceți utilizarea căștilor, care pot distrage personalul și îl pot împiedica să audă alarmele
echipamentului sau ale instituției.

• Acoperiți sau îndepărtați orice bijuterie care ar putea rupe mănușile, se poate contamina
ușor sau deveni focar. Curățarea și decontaminarea bijuteriilor sau a ochelarilor trebuie
luate în considerare dacă astfel de articole sunt purtate regulat.

• Abțineți-vă să utilizați dispozitive electronice portabile (de exemplu, telefoane mobile,

tablete, laptopuri, unități flash, stick-uri de memorie, camere de luat vederi sau alte
dispozitive portabile, inclusiv cele utilizate pentru secvențierea ADN/ARN) atunci când nu
sunt necesare în mod special pentru procedurile de laborator.

• Păstrați dispozitivele electronice portabile în zonele în care acestea nu pot fi

contaminate cu ușurință sau servi drept focare care transmit infecția. În cazul în care
apropierea unor astfel de dispozitive de agenți biologici este inevitabilă, asigurați-vă că
dispozitivele respective sunt fie protejate de o barieră fizică, fie decontaminate înainte de a
părăsi laboratorul.

Proceduri tehnice

• Evitați inhalarea agenților biologici. Folosiți tehnici BPPM pentru a reduce la minimum
formarea de aerosoli și picături atunci când manipulați eprubete.

• Evitați ingestia de agenți biologici și contactul acestora cu pielea și ochii.

• Purtați întotdeauna mănuși de unică folosință atunci când manipulați eprubete.

• Evitați ca mâinile înmănușate să intre în contact cu fața.

• Ecranați sau protejați în alt mod gura, ochii și fața în timpul procedurilor în care pot
avea loc împroșcări/stropire.

• Ori de câte ori este posibil, înlocuiți articolele din sticlă cu cele din plastic.

• Dacă este necesar, utilizați mai degrabă foarfece cu capetele teșite sau rotunjite, decât
ascuțite.

• Manevrați orice obiecte ascuțite, seringi sau ace cu grijă pentru a preveni rănirea și
injectarea agenților biologici.

• Utilizați deschizătoare de fiole pentru manipularea în siguranță a fiolelor.

• Niciodată nu re-acoperiți, tăiați sau îndepărtați acele din seringile de unică folosință.

• Aruncați toate materiale ascuțite (de exemplu, ace, ace combinate cu seringi, lame,
sticlă spartă) în recipiente rezistente la perforare sau la puncție, dotate cu capace sigilate.

• Prevenirea dispersiei agenților biologici:

– aruncați eprubetele și culturile destinate eliminării în recipiente rezistente la scurgeri, cu
blaturile fixate corespunzător înainte de a fi eliminate în recipiente dedicate pentru
deșeuri;

– luați în considerare deschiderea tuburilor cu tampon/tifon îmbibat cu dezinfectant;

– decontaminați suprafețele de lucru cu un dezinfectant adecvat la sfârșitul procedurilor de

lucru și dacă vreun material este deversat sau contaminat în mod evident;

– asigurați-vă că dezinfectantul este eficient împotriva agentului patogen manipulat și este

lăsat în contact cu deșeurile infecțioase suficient de mult pentru o inactivare completă.

2. Competența și instruirea personalului

Instruire generală de familiarizare și sensibilizare

Instruirea generală trebuie să includă o introducere în structura laboratorului, coduri de

practică, linii directoare locale, manuale de siguranță, evaluări de risc, cerințe legislative și
proceduri de răspuns la situații de urgență.Instruire specifică locului de muncă

• Cerințele de instruire pot varia în funcție de atribuțiile postului.

• Cu toate acestea, în general, tot personalul implicat în manipularea agenților biologici

trebuie să fie instruit în BPPM.

• Evaluarea competenței și a aptitudinilor trebuie utilizată și verificată înainte de a lucra

independent, fiind urmată de revizuire periodică și instruire de perfecționare.

• Informațiile relevante, cum ar fi procedurile noi, trebuie actualizate și comunicate

personalului aplicabil.Instruire în domeniul siguranței și securitățiiTot personalul trebuie să
conștientizeze pericolele prezente în laborator și riscurile asociate, precum și procedurile
de lucru sigure, măsurile de securitate și pregătirea și răspunsul la situații de urgență.

3. Proiectarea instalației

• Trebuie să se prevadă un spațiu amplu și o chiuvetă destinată spălării mâinilor, cu

restricții de acces adecvate.

• Ușile trebuie să fie etichetate în mod corespunzător, iar pereții, pardoselile și

mobilierul de laborator trebuie să fie neted, ușor de curățat, impermeabil la lichide și
rezistent la substanțele chimice și dezinfectanții utilizați în mod normal în laborator.

• Ventilația de laborator, acolo unde este prevăzută(inclusiv sistemele de încălzire/răcire

și, în special, ventilatoarele/unitățile locale de climatizare cu sistem de răcire local - în
special atunci când sunt reamenajate) trebuie să asigure că fluxurile de aer nu compromit
funcționarea în condiții de siguranță. Trebuie luate în considerare vitezele și direcțiile de flux
ale aerului rezultat și trebuie evitate fluxurile de aer turbulente; acest lucru se aplică și
ventilației naturale.
• Spațiile și instalațiile de laborator trebuie să fie adecvate și potrivite pentru manipularea și
depozitarea în condiții de siguranță a materialelor infecțioase și a altor materiale
periculoase, cum ar fi substanțele chimice și solvenții.

• Spațiile pentru consumul alimentelor și băuturilor trebuie asigurate în afara laboratorului, iar
punctele de prim ajutor trebuie să fie accesibile.

• În apropierea laboratorului trebuie să fie disponibile metode adecvate de

decontaminare a deșeurilor, de exemplu, dezinfectanți și autoclave.

• Gestionarea deșeurilor trebuie luată în considerare în proiectarea laboratorului. Sistemele

de siguranță trebuie să includă urgențele de incendiu, electrice și instalațiile de răspuns la
urgențe/incidente, pe baza evaluării riscurilor.

• Trebuie să existe o sursă de alimentare cu energie electrică fiabilă și adecvată, care să

permită ieșirea în siguranță.

• Situațiile de urgență trebuie luate în considerare în proiectare, așa cum este indicat în
evaluarea locală a riscurilor și trebuie să includă contextul geografic/meteorologic.

4. Recepția și depozitarea eprubetelor

• Eprubeta primită de laborator trebuie să fie însoțită de suficiente informații pentru a

identifica ce este, când și unde a fost prelevată sau pregătită și ce teste și/sau proceduri
(după caz) urmează să fie efectuate.

• Luați în considerare dezambalarea articolelor în NSB. Personalul care dezambalează și

primește eprubetele trebuie să fie instruit în mod corespunzător cu privire la pericolele
implicate; cum să fie adoptate măsurile de precauție necesare în conformitate cu BPPM
descrise mai sus; cum să fie manevrate recipientele sparte sau cu scurgere; și cum să fie
manipulate deversările și utilizați dezinfectanții pentru a gestiona contaminările.

• Eprubetele trebuie depozitate în recipiente cu rezistență, integritate și volum adecvat

pentru a le izola și care sunt impermeabile atunci când capacul sau dopul este aplicat
corect. Folosiți recipiente din plastic ori de câte ori este posibil, care nu conțin materiale
biologice în exteriorul ambalajului. În plus, recipientele trebuie să fie etichetate, marcate și
înregistrate corect pentru a facilita identificarea și trebuie să fie confecționate dintr-un
material adecvat pentru tipul de depozitare necesar

• Metodele de inactivare trebuie validate în mod corespunzător ori de câte ori este
utilizată o etapă de inactivare, înainte de a transfera eprubetele în alte zone pentru
manipulare ulterioară, cum ar fi analiza RPL.

5. Decontaminarea și gestionarea deșeurilor

• Orice suprafață sau material despre care se știe că este sau posibil că este contaminat cu
agenți biologici în timpul operațiunilor de laborator trebuie dezinfectat corect pentru a
controla riscurile infecțioase.
• Procesele corespunzătoare de identificare și segregare a materialelor contaminate
trebuie adoptate înainte de decontaminare sau eliminare.

• În cazul în care decontaminarea nu este posibilă în zona laboratorului sau la fața

locului, deșeurile contaminate trebuie să fie ambalate în mod impermeabil, pentru a
fitransferate într-o altă instalație cu capacitate de decontaminare.

6. Echipamentul individual de protecție

• Halatele de laborator trebuie utilizate în laboratoare pentru a împiedica stropirea sau

contaminarea îmbrăcămintei personale cu agenți biologici. Halatele de laborator trebuie să
aibă mâneci lungi, de preferință cu manșete elastice sau montate, și trebuie fixate prin
legare atunci când sunt purtate în laborator. Mânecile nu trebuie să fie niciodată suflecate.
Halatele trebuie să fie suficient de lungi pentru a acoperi genunchii, dar nu trebuie să se
târâie pe podea. Când este posibil, materialul halatului de laborator trebuie să fie
rezistent la stropi. Halatele de laborator trebuie să fie purtate numai în zonele desemnate.
Când nu sunt utilizate, acestea trebuie depozitate în mod corespunzător; ele nu trebuie să fie
atârnate deasupra altor halate de laborator, nici să fie păstrate în dulapuri sau pe cârlige cu
obiecte personale.

• Mănuși de unică folosință adecvate trebuie să fie purtate pentru toate procedurile care
pot implica un contact planificat sau inadvertent cu sângele, lichidele corporale sau alte
materiale potențial infecțioase. Acestea nu trebuie dezinfectate sau reutilizate, deoarece
expunerea la dezinfectanți și purtarea prelungită reduce integritatea mănușii și scade
protecția pentru utilizator. Mănușile trebuie inspectate întotdeauna înainte de utilizare,
pentru a verifica dacă sunt intacte.

• Ochelarii de protecție, protecția pentru față (vizierele) sau alte dispozitive de protecție
trebuie să fie purtate ori de câte ori este necesar pentru a proteja ochii și fața de împroșcări,
obiecte cu impact sau radiații ultraviolete artificiale. Dispozitivele de protecție a ochilor
pot fi reutilizate, dar trebuie curățate de fiecare dată după utilizare. Dacă sunt stropite,
dispozitivele trebuie decontaminate cu un dezinfectant adecvat.

• În laborator trebuie să fie purtată încălțăminte care trebuie să aibă un design care să
minimizeze alunecările și deplasările și să reducă probabilitatea de rănire la căderea
obiectelor și expunerea la agenți biologici.

• Protecția respiratorie nu este în general una dintre cerințele de bază. Totuși, în contextul
actual cu COVID-19, trebuie efectuată o evaluare locală a riscurilor pentru a determina
dacă este necesară utilizarea protecției respiratorii, în special atunci când procedurile care
pot crea aerosoli și picături urmează să fie efectuate în afara NSB, de exemplu,
centrifugarea și manipularea eșantioanelor cu scurgere.

Acestea includ și procedurile care pot provoca împroșcări, cum ar fi: încărcarea și
descărcarea cupelor de centrifugă sigilate, măcinarea, amestecarea, agitarea sau mixarea
viguroasă, întreruperea sonică, deschiderea recipientelor cu materiale infecțioase
presiunea internă a cărora poate fi diferită de presiunea ambientală.

7. Echipamentul de laborator

Atunci când este utilizat în mod eficient împreună cu BPPM, utilizarea în siguranță a
echipamentelor de laborator va contribui la reducerea probabilității de expunere a
personalului la manevrarea sau manipularea agenților biologici.

• Pentru a reduce eficient riscurile asociate cu utilizarea echipamentelor de laborator,

conducerea laboratorului trebuie să se asigure că este disponibil spațiu suficient pentru
utilizarea acestuia. De asemenea, trebuie să fie disponibil un buget adecvat pentru operarea și
întreținerea echipamentului.

Tot personalul care lucrează în laborator sau care este responsabil de întreținerea
echipamentului trebuie să fie instruit corespunzător și să poată demonstra competență.

8. Planul de răspuns la situații de urgență/incidente

• Chiar și atunci când sunt desfășurate activități cu risc scăzut și se respectă toate
cerințele de bază pentru biosiguranță, pot apărea incidente. Pentru a reduce
probabilitatea expunerii/eliberării unui agent biologic sau pentru a reduce consecințele unor
astfel de incidente, trebuie elaborat un plan de contingență care să prevadă proceduri
standard de operare (PSO) care urmează să fie respectate în scenariile de urgență posibile
care se aplică lucrului și mediului local. Personalul trebuie să fie instruit în aceste
proceduri și să beneficieze de instruire periodică de perfecționare pentru a-și menține
competența.

• Trusele de prim ajutor, inclusiv materialele medicale, cum ar fi recipientele pentru spălături
oculare și bandaje, trebuie să fie disponibile și ușor accesibile personalului. Produsele
respective trebuie verificate de regulă pentru asigurarea că se încadrează în termenul de
valabilitate și sunt suficiente în stoc.

• Toate incidentele trebuie raportate prompt personalului corespunzător. Accidentele și

incidentele trebuie documentate, în conformitate cu reglementările naționale, dacă este
cazul. Orice incident trebuie raportat și investigat în timp util și luat în considerare la
actualizarea procedurilor de laborator și a planurilor de intervenție de urgență.

• Personalul laboratorului trebuie să aibă acces imediat la kiturile de gestionare a

scurgerilor, inclusiv la cele care conțin dezinfectant. În funcție de dimensiunea, locația,
concentrația sau volumul deversării, pot fi necesare protocoale diferite. Trebuie elaborate
proceduri scrise pentru curățarea și decontaminarea scurgerilor pentru laborator care să fie
urmate de o instruire adecvată a personalului.
9. Sănătatea la locul de muncă

• Angajatorul, prin directorul laboratorului, trebuie să-și asume responsabilitatea de a

asigura monitorizarea adecvată a stării de sănătate a personalului din laborator.

Ar putea fi necesară examinarea medicală a angajaților laboratorului sau informații despre

starea de sănătate a acestora pentru a verifica dacă este sigur pentru ei să lucreze în
laborator.
1. Ghid național de biosiguranță pentru laboratoare. Chișinău 2011
2. Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000
privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici
la locul de muncă [a șaptea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din
Directiva 89/391/CEE] https://eur-lex.europa.eu/
3. GHIDUL NAȚIONAL PENTRU REȚEAUA LABORATOARELOR TB 2017
4. Ghid de biosiguranță de laborator privind infecția coronavirusului de tip nou (COVID-19).
Ghid provizoriu, 13 mai 2020 - WHO