Sunteți pe pagina 1din 9

Analize, anchete, comentarii

Filantropul Bill Gates, implicarea în pandemie și pașii


către Marea Resetare. Ep. 1 | Organizatorii
By Adrian Onciu 5 ianuarie 2022

Mascarada din timpul pandemiei nu ar fi avut loc fără aportul neprecupețit al unor mii de
cetățeni de pe întreg globul. În general, oameni bine înfipți în diverse instituții. Politicieni,
jurnaliști, medici, specialiști, agenți de informații, militari, funcționari. Chiar și întreprinzători
privați.

Să-i numim Colaboraționiști.

Sigur, am fi puțin naivi să credem că respectivii Colaboraționiști au răsărit așa, din senin.
Peste noapte, cum ar veni. Nu. Ei au fost promovați și/sau cointeresați, într-un fel sau altul,
pe parcursul unor zeci de ani. Au acceptat urcări bruște în carieră, au primit diverse
avantaje materiale și, la momentul potrivit, li s-a dat de înțeles că trebuie să-și plătească
datoriile.

Adică au avut de ales: ori merg în direcția dictată, ori își pierd, în mod automat, absolut
toate privilegiile.

Deasupra acestui nivel de putere se află Organizatorii. Mă refer la cei vizibili, extrem de
bogați și de influenți aproape oriunde pe glob. I-am numit, în alte ocazii, Miliardari
Filantropi.

În ultimii 30 de ani, au acționat din umbră sau la vedere pentru a-și forma în aproape
fiecare țară o întreagă rețea de oameni dedicați cauzei (aka Marea Resetare și Guvernul
Mondial sub aripa ONU). Sigur, unii habar n-aveau despre ceea ce va urma. Pur și simplu au
acceptat cu voioșie avantaje materiale de tot soiul, promovări și excursii în locuri exotice.
Alții, au călcat strâmb și au devenit șantajabili. Vezi dosarul Pfizer-Ursula, elocvent în
această direcție.

Cât de puternici sunt Soros și Gates?


Dintre Organizatori, au ieșit în evidență ”filantropii” americani Bill Gates și George Soros.
Ambii atât de puternici, încât își permit să-i sune pe Joe Biden și pe Ursula von der Leyen
la orice oră din zi și din noapte, potrivit unor comentatori din SUA. Însă nu doar atât. Își
permit să le traseze sarcini, să le dea ”indicații prețioase” și chiar să-i șantajeze, prin
intermediul Colaboraționiștilor.

Aportul celor doi filantropi la buna desfășurare a ”pandemiei” este unul esențial. Fără Gates
și Soros, am fi petrecut ultimii doi ani la fel de liniștiți ca până în martie 2020. De aceea
devine foarte important să înțelegem rolul lor, contribuția la mascarada globală pusă în
scenă pe spinarea a miliarde de cetățeni pașnici, nevinovați. Și, nu în ultimul rând, legăturile
acestora cu un fond de investiții uriaș, Vanguard. Fond de investiții care, fără nicio
exagerare, controlează cam toate mega-companiile și băncile importante de pe glob. Într-
un fel sau altul, fiecare cetățean, fiecare român, contribuie zi de zi la bunăstarea Vanguard.
Și, implicit, la planul mai larg al Globaliștilor de a impune Noua Ordine Mondială.

Conform datelor publice, pe 31 octombrie 2021 fondul Vanguard deținea 3,27 milioane de
acțiuni Microsoft în valoare de un miliard de dolari (vezi foto).

În top 10 investiții mai apar corporații ca Apple (acțiuni de un miliard), Amazon (acțiuni de
630 de milioane dolari), Tesla (386 milioane), Alphabet, Facebook, Johnson & Johnson,
JPMorgan Chase și lista continuă cu alte sute de multinaționale din fiecare industrie
importantă. Practic, puterea Vanguard stă într-o stratagemă simplă la prima vedere: mega-
fondul de investiții deține acțiuni la principalele corporații ale lumii. La rândul lor, ultimele
au investit miliarde de dolari în Vanguard. S-a creat astfel o interdependență de tip win-
win. Un lanț cu verigi foarte strânse, în care toate lumea câștigă. Cu cât Vanguard se
extinde, cumpărând acțiuni în cadrul mega-companiilor, cu atât proprietarii acestora
(miliardarii filantropi, să le zicem) devin mai influenți, mai puternici. Și, nu în ultimul rând,
dețin o poziție monopolistă (apropo de falsa competiție de tip Pepsi – Coca Cola, firme cu
același acționariat).

Vom vedea în continuare cum anume filantropi ca Bill Gates se implică în mod direct,
pompând zeci de miliarde de dolari în proiecte de tip Alianța ID2020 (aka pașapoarte
digitale biometrice) și Agenda2030 pentru Dezvoltare Durabilă (aka Directivele Forumului
Economic Mondial de la Davos). Vom vedea cum o mână de miliardari încearcă să obțină și
mai multă Putere, și mai mult Control cu ajutorul pandemiei. Și asta fără să le pese de
victime, de legi și constituții sau de încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților
fundamentale.
Cine se află deasupra filantropilor Gates și
Soros?
În paranteză fie spus, dacă l-am întreba pe Sorin Ovidiu Vântu, probabil ne-ar mărturisi că
filantropii Bill Gates și George Soros reprezintă o parte importantă a Sistemului. O parte
esențială a Deep State, de fapt. Și că rețelele lor globale de influență nu ar fi putut ajunge
atât de departe fără sprijinul direct al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite
(CIA).

Dacă rețelele Gates și Soros reprezintă, în realitate, unități operative ale CIA, probabil nu
vom afla prea curând. Însă există ”suspiciuni întemeiate” că nu vorbim despre o simplă
speculație. Și că miliardarii respectivi ar fi avut mari probleme cu legea, dacă nu ar fi
beneficiat de protecție din partea Sistemului.

Din datele publice aflate la îndemâna oricui reiese că filantropii amintiți și-au dezvoltat
”sistemele de vase sanguine” interconectate pe două direcții mari și late: Big Pharma,
respectiv High-Level Politics. Prima îi aparține lui Bill Gates, a doua lui George Soros (în
principal).

Voi încerca să descâlcesc încrengăturile de firme, instituții, ONG-uri, guverne, politicieni și


alți factori de putere pe parcursul a câtorva episoade. Fără să am pretenția că voi reuși să
fac deplină lumină. Cu precizarea că nici măcar unele servicii de informații statale nu sunt
capabile să pună cap la cap întregul păienjăniș global, dezvoltat de cei doi filantropi pe
parcursul a zeci de ani de ”carieră”.

Cum a cotit-o Bill Gates de la IT, la Big


Pharma, agricultură și mass-media
O să încep cu celebrul Bill Gates. Celebru în special după izbucnirea pandemiei. Îi știți
trecutul mai îndepărtat. A fondat compania Microsoft și a devenit cel mai bogat om de pe
planetă. Apoi s-a retras și sub acoperirea unor ONG-uri a început să-și dezvolte rețeaua de
putere în cu totul alt domeniu decât ”IT și calculatoare”. De remarcat că, de-a lungul
timpului, a primit sprijinul neprecupețit (sub formă de donații substanțiale) al unui alt
multimiliardar filantrop, Warren Buffett. Implicat, la rându-i, în fondul de investiții
Vanguard.
Filantropii miliardari Bill Gates și Warren Buffett, buni prieteni
După ce a pus la punct afacerea Microsoft, Bill Gates a văzut o imensă oportunitate (de
business și de accelerare a Globalizării) în industria Big Pharma. În special în dezvoltarea
unor vaccinuri anti-SIDA, inițial destinate Indiei și țărilor sărace din Africa – continentul
preferat pentru noi experimente în industria farmaceutică, din motive lesne de înțeles. Ca
atare, în ultimii 20 de ani filantropul Gates a ”investit” sute de miliarde de dolari în institute
de cercetare, companii Big Pharma, universități de profil și organizații globale din industria
sănătății, gen OMS.

Inspirat de modelul de afaceri al lui Rockefeller, Bill a donat acțiuni Microsoft în valoare de
36 de miliarde de dolari către Fundația Bill și Melinda Gates (BMGF) între anii 1994 și 2018.
În același interval, a direcționat în mod strategic donațiile ”caritabile” ale BMGF pentru a
dobândi controlul asupra agențiilor internaționale de sănătate și agricultură. Și, nu în
ultimul rând, asupra mass-media. Acest control i-a permis să dicteze politicile globale în
domeniul sănătății și al alimentației, astfel încât să crească profitabilitatea marilor
multinaționale în care Gates și fundația sa au investit sume semnificative.

Practic, aproape oriunde există Big Pharma, există și Bill Gates. Amprentele Fundației Bill &
Melinda Gates pot fi văzute pe fiecare inițiativă majoră în domeniul sănătății globale din
ultimele două decenii. De fapt, Gates nu a făcut decât să se folosească de bogăția rezultată
din dominația sa pe piața software pentru a ajunge într-o poziție similară în lumea sănătății
globale. Cum bănuiți deja, vaccinurile joacă un rol esențial în strategia miliardarului
american, care pozează într-un mare filantrop.

În realitate, ”filantropia” lui Bill Gates se traduce prin marje de profit considerabile în dreptul
său și al acționarilor din Big Pharma.

Investiții strategice în OMS și GAVI


În prezent, Gates contribuie la bunăstarea Organizației Mondiale a Sănătății prin intermediul
BMGF și al Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizări (GAVI), înființată de Gates în
parteneriat cu OMS, Banca Mondială, UNICEF și diverși producători de vaccinuri.
Fiecare aspect al actualei pandemii implică organizații, grupuri și persoane care au legături
directe cu finanțări din partea lui Gates. Potrivit informațiilor oficiale, Fundația Bill & Melinda
Gates este al doilea cel mai mare donator al OMS, după guvernul Statelor Unite. BMGF
contribuie de una singură la buna funcționare a OMS mai mult decât Australia, Canada,
Franța, Germania, Rusia și Marea Britanie la un loc.

Cum știți, Organizația Mondială a Sănătății are rol de primadonă în cadrul pandemiei.
Orice decretează OMS devine, automat, literă de lege pentru statele civilizate ale lumii.

Mai mult, actualul director general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom
Ghebreyesus, nu are studii medicale (la fel ca Bill Gates însuși). Este doar un fost ministru
controversat al sănătății din Etiopia, acuzat că a mușamalizat trei epidemii de holeră în
timpul mandatului său. Înainte de a se alătura OMS, a ocupat poziția de președinte al
Fondului mondial de combatere a SIDA, tuberculozei și malariei, fondat de Gates. În același
timp, a făcut parte din consiliul de administrație al GAVI (Alianța pentru vaccinuri fondată
de Gates) și al Parteneriatului Stop TB, finanțat de același miliardar.

Gates a creat, de asemenea, o entitate separată, Bill Gates Investments (BGI), care îi
gestionează averea personală și banii fundației sale. BGI investește preponderent în
companii multinaționale din domeniul alimentar, agricol, farmaceutic, energetic, al
telecomunicațiilor și al tehnologiei cu operațiuni la nivel global.

Legătura dintre BGI și mega-fondul de investiții Vanguard (prezent în acționariatul


semnificativ al principalelor multinaționale din Big Pharma și mass-media, însă și din alte
multe industrii) nu este pe deplin elucidată. Însă ar putea desluși o bună parte dintre
misterele pandemiei.
De remarcat că așa-zisa filantropie strategică a lui Gates nu a făcut decât să-i mărească
veniturile. Averea netă personală a miliardarului american a crescut de la 63 de miliarde de
dolari în 2000, la 129,6 miliarde de dolari în 2021, mărindu-se cu 23 de miliarde de dolari
numai în timpul blocajelor de tip lockdown din 2020.

Încă ceva. Nu vorbim aici despre filantropie în sensul clasic al cuvântului. Nici pe departe.
Vorbim mai degrabă despre fonduri imense ”donate” de ONG-ul lui Bill Gates (BMGF – Bill &
Melinda Gates Foundation) către sistemele medicale din zeci de state. Nu au fost nicidecum
donații dezinteresate, să fie clar. Au fost mai degrabă investiții cu scopul realizării unui
profit. Cum anume? Simplu! Prin cooptarea ulterioară a unor politicieni și funcționari de
rang înalt în așa-zise parteneriate de tip public-privat, inclusiv (sau mai ales) în campania
globală de vaccinare. Vom vedea, ulterior, și rolul lui George Soros.

În ianuarie 2010, soții Bill și Melinda Gates au anunțat cu prilejul Forumului Economic
Mondial de la Davos un angajament uluitor de 10 miliarde de dolari pentru cercetarea și
dezvoltarea de vaccinuri destinate celor mai sărace țări din lume. S-a dat astfel startul la
ceea ce soții Gates au numit Deceniul vaccinurilor.

Nicăieri nu este mai evident controlul lui Gates asupra sănătății publice decât în domeniul
vaccinurilor.
”Deceniul vaccinurilor” a debutat cu un studiu de observație de 3,6 milioane de dolari
(finanțat de Gates) în legătură cu vaccinurile anti-HPV în India. Potrivit unei anchete
guvernamentale, au avut loc ”încălcări grave” ale consimțământului participanților la studiu
și nu s-au raportat în mod corespunzător efectele adverse. Șapte fete implicate au
decedat. Un articol din 2018 al International Journal of Environmental Research and
Public Health concluzionează că peste 490.000 de persoane din India au dezvoltat
paralizie ca urmare a vaccinului împotriva poliomielitei, între 2000 și 2017.

Utilizarea fondurilor fundației BMGF pentru a stabili politici publice în scopul creșterii
profiturilor corporatiste nu este o conspirație secretă. Este una la vedere, palpabilă.

Pandemia a picat ca o mană cerească pentru Bill Gates și afacerile sale cu vaccinuri. De
unde până în decembrie 2019 țintea (pur teoretic) doar India și piața țărilor sărace din
Africa, dintr-odată miliardarul filantrop a întrezărit posibilitatea de a vaccina toată populația
globului. Și de a implementa la scară largă alte proiecte-pilot de control al populației.

Apocalipsa Covid și Apocalipsa Climatică,


pe placul lui Gates
Două au fost ”apocalipsele” în urma cărora filantropul Gates a tras foloase la maxim (și
continuă să o facă fără să clipească). Vorbim despre Apocalipsa Covid și Apocalipsa
Climatică. În ambele, mass-media joacă un rol crucial.

Bill Gates a investit în ”Apocalipse” o adevărată avere, având în cap două principale
obiective: 1. Marea Resetare (Great Reset) și 2. Obținerea unui profit uriaș (și implicit fonduri
pentru Marea Resetare).

Nu-i niciun secret. Filantropul american este foarte ”respectat” de șefii de stat și de guvern
din întreaga lume. I se acordă un statut special și, în consecință, beneficiază de o serie
întreagă de privilegii. Spre exemplu, are acces direct la telefoanele personale ale unor
președinți și premieri. Pe mulți dintre aceștia își permite să-i trateze cu superioritate.

Despre protecția oferită de Justiția Globală companiei Microsoft (acuzată în numeroase


țări, inclusiv România, de acte de corupție la nivel guvernamental) amintim aici doar în
treacăt. (sfârșitul Episodului 1)

În Episodul 2 vom vedea cum s-a implicat Bill Gates în pandemie prin intermediul
politicienilor, a experților, a instituțiilor americane și globale controlate direct și indirect. Și,
nu în ultimul rând, cu sprijinul mass-media.

***

Așa cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, la fel o declarație poate lămuri mult mai
bine decât orice altceva. Aveți mai jos extrase din materiale video, audio și tipărite.
Majoritatea sunt fragmente video, extrem de concludente pentru a întregi tabloul.

Bill Gates: ”(…) pentru că, până când nu vom reuși să vaccinăm aproape toată lumea la
nivel global, tot nu vom reveni complet la normal.” (Sursa video: Bill Gates despre găsirea
unui vaccin pentru COVID-19, economie și revenirea la viața normală)

Andrew Ross Sorkin (editorialist The New York Times): ”Nu cred că este o hiperbolă să
spunem că Bill Gates este în mod singular – aș spune – cel mai important individ al
generației noastre. Vreau să spun asta” (Sursa: DealBook)
Tom Inglesby (directorul Centrului Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății, SUA): ”Ne
aflăm la începutul a ceea ce se pare că va fi o pandemie severă și apar probleme care
pot fi rezolvate doar prin colaborarea între mediul de afaceri și guvernele globale.”
(Sursa: Exercițiul pandemic Event 201: Repertoriu cu momente importante)

Stephen Redd (Director adjunct la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor – CDC,
SUA): ”Guvernele trebuie să fie dispuse să facă lucruri care ies din perspectiva lor
istorică, sau… în cea mai mare parte. Trebuie să fim pe picior de război.” (Sursa:
Exercițiul pandemic Event 201: Repertoriu cu momente importante)

Melinda Gates (partenera lui Bill Gates): ”De fapt, atunci când călătoresc în țările în curs
de dezvoltare, Coca-Cola pare omniprezentă. Iar când zbor spre casă și mă gândesc că
încercăm să le oferim oamenilor prezervative sau vaccinuri, fac legătura cu succesul
Coca-Cola. Stai și te întrebi: Cum ajunge Coca-Cola în aceste locuri atât de
îndepărtate? Dacă ei au putut reuși, de ce nu pot face același lucru guvernele și ONG-
urile?” (Sursa: Melinda French Gates – Ce pot învăța organizațiile nonprofit de la Coca-Cola)

Bill Gates: ”Astăzi anunțăm un angajament pentru următorul deceniu, pe care îl


considerăm un deceniu în care vaccinurile vor avea un impact incredibil. Anunțăm că
vom cheltui peste 10 miliarde de dolari pentru vaccinuri.” (Sursa: BS News Hour, 29
ianuarie 2010)

Bill Gates: ”Vaccinul este esențial, pentru că, până când nu îl avem, lucrurile nu vor fi cu
adevărat normale. Se pot deschide (n.r. blocajele) într-o oarecare măsură, dar riscul
unei reveniri va exista până când nu vom avea o vaccinare foarte largă.” (Sursa: CNBC,
Bill Gates despre efectele pandemiei COVID-19)

Bill Gates: ”Și apoi soluția finală – peste un an sau doi ani – este vaccinul. Așa că trebuie
să mergem cu toată viteza înainte pe toate cele trei fronturi.” (Sursa – The Late Show,
CBS)

Zeke Emanuel (oncolog american, bioetician și senior fellow la Center for American
Progress): ”În mod realist, COVID-19 va fi aici pentru următoarele 18 luni sau mai mult.
Nu vom putea reveni la normalitate până când nu vom găsi un vaccin sau medicamente
eficiente.” (Sursa: Dr. Zeke Emanuel despre revenirea la normalitate)

Bill Gates: ”Inovarea globală este cheia pentru a ajunge la o revenire la normalitate”.
(Sursa – The Late Show, CBS)

Bill Gates: ”Dacă ceva va ucide peste 10 milioane de oameni în următoarele câteva
decenii, cel mai probabil va fi un virus foarte infecțios.” (Sursa: Următoarea epidemie? Nu
suntem pregătiți | Bill Gates)

Bill Gates: ”Fie că se va produce printr-o ciudățenie a naturii sau prin mâna unui
terorist, epidemiologii arată prin modelele lor că un agent patogen răspândit pe cale
respiratorie ar ucide peste 30 de milioane de oameni în mai puțin de un an. Și există o
probabilitate rezonabilă ca acest lucru să se întâmple în anii următori.” (Sursa: Gates:
Milioane de oameni ar putea muri din cauza bioterorismului)

Bill Gates: ”Din păcate, este nevoie de mulți ani pentru a face un vaccin complet nou.
Proiectarea, revizuirea siguranței, fabricarea; toate aceste lucruri înseamnă că o
epidemie poate fi foarte răspândită înainte ca acest instrument să apară. Și astfel,
după Ebola, comunitatea globală de sănătate a vorbit mult despre acest lucru, inclusiv
despre un nou tip de platformă de vaccin numită ADN/ARN care ar trebui să accelereze
lucrurile.”  (Sursa: BBC Newsday, 19 ianuarie 2017)
Bill Gates: ”Știți, dacă avem un efect secundar la 10.000 de cazuri, asta înseamnă
700.000 de oameni care vor suferi din această cauză. Așa că trebuie să înțelegem cu
adevărat măsurile de siguranță la scară gigantică, la toate categoriile de vârstă –
gravide, bărbați, femei, subnutriți, cu comorbidități. Nu e ușor să spui „Bine, să
mergem și să administrăm acest vaccin în întreaga lume”. Guvernele vor trebui să fie
implicate, deoarece vorbim despre anumite riscuri și despăgubiri, înainte de a se lua o
decizie în acest sens.” (Sursa: interviu CNBC)

S-ar putea să vă placă și