Manual Cosmetica

Centrul Educational Bella www.bella-mar.
ro
Cap. I . Generalităţi
Cuvântul „cosmetică" vine de la cuvântul grecesc „kosmetikos" înseamnă igiena pielii, având ca
obiectiv îngrijirea tenului sănătos.
Rolul cosmeticii este, în special, preventiv şi se referă la menţinere (prin diverse procedee) cît mai
îndelungată a frăgezimii şi a catifelării pielii, a elasticităţii ei, precum şi la menţinerea tonusului muşchilor pieloşi,
pentru a întârzia cât mai mult apariţia semnelor de bătrâneţe.
O dată slăbit tonusul muscular, adâncite ridurile şi vizibile celelalte semne ale îmbătrânirii pielii,
cosmetica devine neputincioasă. Ei îi rămâne rolul de păstrare a igienii pielii, de a corecta prin machiaj unele
aspecte inestetice, acţionând astfel favorabil asupra stării psihice.
Îngrijirile cosmetice se desfăşoară pe două planuri :
— îngrijirea tenului, bazată pe principii ştiinţifice şi igienice cu ajutorul diverselor procedee, pentru a păstra
sau a reda pielii şi muşchilor pieloşi un aspect eutrofic (v. index). Cu aceste procedee se ocupă cosmetica fiziologică;
— ascunderea cu ajutorul fardurilor a micilor defecte ale tenului sau scoaterea în evidenţă, tot cu ajutorul
fardurilor, a trăsăturilor feţei pentru a obţine un aspect cât mai plăcut şi mai atrăgător. Cu aceasta se ocupă
cosmetica decorativă.
Factorul principal care stă la baza îngrijirilor cosmetice este igiena. La toate popoarele lumii, din cele mai
vechi timpuri, a existat o strânsă legătură între curăţenie şi frumuseţe.
În cartea etnografului J. Lips Obîrşia lucrurilor sunt arătate o serii de fapte şi mărturii istorice care dovedesc
că preocupările cosmetice îşi au originea din timpuri stăvechi.
Astfel, vopsirea părului se practica la triburile din America de Nord care îşi intensificau culoarea neagră a
părului cu ajutorul fierturilor de smoală sau şi-l decolorau cu ajutorul leşiei şi al varului.Ei ştiau să-şi prepare nişte
şamponuri din seva unor plante. Practica vopsitului unghiilor cu lac roz sau roşu a fost răspândită în China şi în
vechiul Egipt. Tot în Egipt apar parfumurile, folosite mai întâi la oficierile religioase, apoi pentru parfumarea apei
de spălat, a părului sau a încăperilor.
Primul formular de preparate cosmetice a apărut în timpul reginei Cleopatra şi în el erau indicate reţetele
folosite de ea pentru înfrumuseţare.
Acest formular a fost distrus o dată cu incendierea bibliotecii din Alexandria, dar textul lui a fost reprodus
mai târziu de Criton, medicul împăratului Traian. Formularul acesta este şi el pierdut dar părţile principale sunt
reproduse apoi de Galenus, ultimul mare medic al antichităţii.
Din Egipt folosirea preparatelor cosmetice a trecut în Grecia, în Asia Mică, în Italia. La Roma se ajunsese la
un exces în folosirea lor după cum se vede din unele scrieri ale lui Ovidiu, Horaţiu, Juvenal, Marţial. După căderea
imperiului roman cosmeticele sunt folosite mai mult la Veneţia, Florenţa şi Genova.
Renaşterea reînvie cultul artei înfrumuseţării în Italia şi în Franţa şi de aici înmulţirea preparatelor care
aveau acest scop.
Constanta +40726020783
Dezvoltarea industriei cosmetice a luat avânt o dată cu progresul chimiei, ajungând de la stadiul de artă
empirică la una din ramurile tehnologiei chimiei.
Ca studiu organizat, ştiinţa cosmeticii, cosmetologia, datează din anul 1895, anul predării pentru prima oară
la o şcoală superioară a folosirii preparatelor cosmetice. După 1922 această ştiinţă a început să fie predată în
nenumărate şcoli, iar mai târziu în învăţământul tehnic medical ca o ştiinţă de sine stătătoare.
La noi în ţară, primele lucrări de cosmetică au apărut în anul 1829, începând cu lucrarea doctorului
Episcopescu, privitoare la unele noţiuni de igienă a părului şi a pielii. În anul 1858 apare o culegere de reţete ale lui
Ştefan Fodor. Iniţiatorul şcolii de cosmetică a fost doctorul Aurel Voina, autor al unor valoroase lucrări de
specialitate.
Practicarea acestei meserii se face în cabinete speciale, pe lîngă unităţile de coafură, în unităţi specializate în
cosmetică.
În sectorul cooperatist, unde se desfăşoară activitatea de cosmetică în mod organizat şi controlat, există o
preocupare permanentă pentru şcolarizarea cadrelor, a perfecţionării lor, a dotării cabinetelor cu utilaje moderne
şi perfecţionate, cu produse cosmetice corespunzătoare.
Cap. II. Organizarea cabinetului de cosmetică din punct de vedere igienico-sanitar şi estetic
Deoarece cosmetica nu se mai lucrează empiric, ci bazată pe cunoştinţe temeinic ştiinţifice, este normal ca şi
localul în care se practică să fie adecvat şi să îndeplinească anumite condiţii de igienă şi estetică obligatorie.
Cabinetele cosmetice pot fi de două feluri : independetţe (local numai cu cabine de cosmetică) sau comasate,
(pe lîngă unităţi de coafură sau case de modă, în cadrul UCECOM-ului). Dacă unitatea respectivă are un singur
cabinet cosmetic, acesta trebuie să fie alcătuit din două camere : una fiind sala de aşteptare şi alta cabinetul
propriu-zis. În cadrul unei unităţi mari sau institut cosmetic trebuie să existe o sală de aşteptare comună mai mare
şi o altă încăpere spaţioasă, cu mai multe cabine cosmetice separate între ele prin perdele de plastic, sau pereţi din
P.F.L. uşor lavabili şi aspectuoşi.
A.Organizarea igieno-sanitară şi estetică a sălii de aşteptare
Sala de aşteptare trebuie să aibă o suprafaţă ce variază în funcţie de numărul persoanelor prevăzute
aproximativ să aştepte, deci depinde în mărime de numărul de cabine pe care îl deserveşte. Se consideră circa 2—3
mp de persoană, deci o sală de aşteptare a unui singur cabinet nu va avea mai puţin de 8—10 mp. Din punct de
vedere sanitar, sala de aşteptare trebuie să aibă pereţii zugrăviţi sau tapetaţi în nuanţe pastel, iar podeaua să fie
din material plastic sau mozaic peste care se poate aşterne o mochetă, pentru a crea o ambianţă care să încînte
ochiul persoanelor ce vor aştepta aici ; perdele frumoase şi în armonie cu culoarea pereţilor şi a covorului, pe pereţi
tablouri adecvate specificului unităţii.
Ca mobilier o măsuţă cu reviste de cultură generală şi modă, taburete şi fotolii îmbrăcate în huse din
material lavabil, însă în culori deschise, plăcute şi armonizate cu celelalte culori din cabinet. Vasele cu flori vor da o
notă veselă şi plăcută sălii respective. Într -un colţ o garderobă frumoasă, unde clientele îşi lasă pardesiile sau
paltoanele.
Centrul Educational Bella www.bella-mar.ro
B. Organizarea igieno-sanitară şi estetică a cabinetului de cosmetică
Din sala de aşteptare se trece în cabinetul de cosmetică care trebuie să strălucească de curăţenie şi ordine,
ştiut fiind că igiena şi cosmetica trebuie să fie inseparabile.
Cabinetul trebuie să fie amenajat într-o cameră spaţioasă de minimum 12 mp, cu geamuri mari ce se deschid
(dacă este posibil) oblic înăuntru, asigurând astfel o bună aerisire a cabinei. Aerisirea mai poate fi asigurată şi de
un ventilator electric sau chiar de o instalaţie de aer condiţionat.
Este de preferat ca acest cabinet să fie orientat cu geamurile spre nord, asigurându-se o luminozitate
suficientă şi în acelaşi timp s-ar evita soarele care ar jena la lucru şi ar supraîncălzi atmosfera. Seara, cabinetul
trebuie să fie luminat electric suficient, evitându-se însă lumina de neon care denaturează culorile, este
supărătoare la ochi şi creează şi un aspect auster cabinetului. O bună vizibilitate în timpul lucrului poate fi
asigurată şi de prezenţa unei lămpi protector în apropierea fotoliului cosmetic.
Instalaţiile sanitare ale cabinetului prevăd o chiuvetă cu apă caldă şi rece. Pereţii se tapetează cu material
plastic lavabil sau vopsiţi în ulei, în tonuri deschise, pastelate. Podeaua se execută din mozaic sau lino-leum pentru
a fi uşor lavabilă şi deci să poată fi posibilă menţinerea unei .igiene perfecte. În apropierea cabinetului poate
exista o încăpere mică prevăzută cu duş şi W.C., cu o chiuvetă, săpun şi prosop.
Din punct de vedere estetic, cabinetul poate fi aranjat cu perdele la geamuri, armonizate cu culoarea
pereţilor, un mic birou sau măsuţă într-un colţ unde se întocmesc şi ţin fişele cosmetice ale clientelor, precum şi
caietul de programări. O măsuţă de toaletă cu oglindă mare, pe măsuţă un pieptene, perie de haine şi o lingură de
pantofi. În perete un dulap, sau amenajat un loc pentru vestiar, unde clienta îşi lasă pe umăraş rochia pe care a
dezbrăcat-o şi va îmbrăca halatul cu care va sta în timpul tratamentului. În afară de acest dulap trebuie să mai
existe un altul format din două părţi (o parte în care se ţine inventarul moale — cearşafuri de pat, bonete,
prosoape, bavete —, şi cealaltă parte unde se ţin halatele cosmeticienei).
Cap. III. Noţiuni de educaţie profesională
Trebuie să se ţină seama de toate normele de igienă, deoarece curăţenia se vede imediat, dacă există.
Materialele ce se folosesc la o clientă nu vor mai fi folosite a doua oară decât după spălare, fierbere şi
călcare {prosoape, pelerine sau halate, bonete, comprese), iar ustensilele folosite se dezinfectează, de asemenea şi
.piesele aparatelor cu care se lucrează (pensulele, bolurile pentru măşti etc). Feşele din tifon cu care s-a făcut
extragerea comedoanelor se aruncă, precum şi tampoanele de vată folosite.
Mâinile cosmeticienei trebuie să fie îngrijite, cu unghiile moderat de lungi şi rotunjite ca să nu producă
zgârieturi, să nu poarte inele sau brăţări care ar putea deranja în timpul lucrului.
Mâinile trebuie să aibă pielea netedă, să fie agile şi uşoare. Aceasta se poate obţine şi conserva printr-o
îngrijire riguroasă, îngrijire care se referă atât la piele cât şi la mobilitatea articulaţiilor.
Pentru a avea o piele netedă, fără asprimi, mîinile trebuie spălate în fiecare seară cu periuţa, apă
caldă şi săpun şi unse cu creme speciale. O dată sau de două ori pe săptămână se poate face o baie de ulei cald
(de exemplu ulei de germeni de porumb) pentru catifelarea pielii (circa 20 minute).
Pentru menţinerea supleţei articulaţiei mâinii se recomandă o gimnastică ce trebuie făcută zilnic. Această
gimnastică este foarte necesară mai ales cosmeticienelor începătoare, pentru a-şi forma mâinile în vederea
masajelor ce urmează să le facă.
Pentru gimnastica mâinilor se folosesc următoarele mişcări :
a) Mişcări pentru mobilizarea pumnului: poziţia de plecare : aşezat în faţa unei mese cu coatele sprijinite pe
masă, cu antebraţele verticale şi mâinile în sus.
— Mişcare de flexie-extensie a mâinii (înainte-înapoi).
— Mişcare de aducţie-abducţie (îndoire într-o parte şi alta lateral).
— Mişcări de circumducţie (rotire completă în ambele sensuri). Aceste mişcări trebuie făcute fără a
mişca antebraţul.
b) Mişcări pentru agilitatea degetelor :
— Mişcare de extensie. Poziţia de începere este cu mâinile şi antebraţele lipite pe masă. Se ridică fiecare
deget unul după altul, fără a dezlipi mâna de pe masă.
— Mişcarea de flexiune. Poziţia de plecare este cu mâna pe masă, cu palma în sus. Se îndoaie fiecare
deget, unul după altul încercând să se atingă cu pulpa degetelor, palma mâinii.
— Mişcare de aducţie şi abducţie a degetelor. Poziţia de plecare este cu mâinile lipite pe masă. Se
depărtează degetele cît se poate de mult apoi se apropie.
— Rotaţie pentru police şi index. Poziţia de plecare este cu pumnii strânşi pe masă. Se efectuează mişcări de
rotaţie cît mai largi posibil, întâi cu policele singur, apoi cu indexul singur.
— Mişcări de opoziţie. Coatele sunt pe masă. Cu policele se atinge succesiv extremitatea tuturor celorlalte
degete.
Pentru cosmeticienele începătoare se mai fac unele mişcări speciale care pregătesc mâinile pentru mişcările
de masaj, şi anume :
— Pălmuitul. Cu vârfurile degetelor strânse se efectuează cu ambele mâini loviri uşoare şi rapide, în jurul
genunchiului. Mâinile fac o mişcare de rotaţie, încheietura trebuie să fie suplă.
— Vibraţiile plane. Se aşază toate degetele unite pe marginea mesei. Contractându-se muşchiul
antebraţului se obţine o mişcare vibrată a mâinii, mişcare perpendiculară pe suprafaţa mesei. Mâinile vor lucra
alternativ.
— Vibraţii în opoziţie. Ambele mâini cuprind genunchiul şi efectuează o mişcare vibrată conjugată.
— Pianotări. Poziţia de plecare este cu mâinile aproape de marginea mesei, cu degetele uşor curbate. Se
execută loviri uşoare şi repezi cu fiecare deget în parte, succesiv, ca pe clapele unui pian.
— Mişcări cu dosul falangelor. Falangele ambelor mâini îndoite efectuează o mişcare de du-te-vino
circulară. Se adaugă puţin câte puţin o mişcare de rotaţie a pumnului. Mişcarea se exersează pe masă sau de o
parte şi de alta a genunchiului.
— Mişcare de evantai. Poziţia de plecare este cu palma mâinilor de o parte şi de alta a coapsei, cu degetele
aşezate de o parte şi de alta a genunchiului cu policele depărtate. Indexul execută o mişcare de alunecare spre
rotulă, descriind un evantai. Celelalte degete urmează unul după altul acelaşi traseu.
— Mişcare pentru decontractarea braţelor. În picioare, cu mâinile atârnând de-a lungul corpului. Se
execută o mişcare de structurare cu braţele relaxate. Se simte imediat o deconectare a membrelor superioare.
Obligaţiile cosmeticienei faţă de colectivul de muncă. Activitatea de cosmetică se desfăşoară, în general, în

unităţi mari cu servicii deosebite (coafură, pedichiură, manechiură, frizerie), cu lucrători de vârste diferite, cu
pregătire variată. Cosmeticiana trebuie să se integreze în colectivul în mijlocul căruia lucrează, să respecte ea
însăşi pe ceilalţi ca să fie şi ea respectată. Are aceleaşi obligaţii ca întreg colectivul în privinţa orelor de program, la
rezolvarea sarcinilor ce se impun. Trebuie să păstreze şi să întreţină mobilierul şi aparatura ce i-au fost încredinţate
pentru lucru.
Cap. IV. Electricitatea în cosmetică
A. Utilizarea diferitelor feluri de curenţi electrici
a. Curentul continuu - utilizarea curentului continuu este foarte des utilizată în cosmetică, pentru
dezincrustări în tratamentul tenului gras sau pentru ionizări având ca rezultat tonifierea şi rehidratarea pielii.
b. Curentul alternativ este folosit pentru scânteieri cu electrozi de sticlă. Efectul este căldura locală,
vasoconstrucţia urmată de o hiper-emie locală (v. index) activă, cu efect sedativ asupra sistemului nervos şi o
acţiune antiseptică datorită ozonizării aerului înconjurător, rezultat al descărcărilor electrice.
Furnizat de reţeaua electrică acest curent este folosit ca sursă de energie pentru alimentarea tuturor
aparatelor electrice, pentru iluminat şi pentru încălzit.
c .Curentul faradic este folosit în aparatele de masaj, pentru gimnastica musculară în profunzime.
d.Cureţii interferenţiali produc excitaţii ce iau naştere în profunzimea ţesuturilor determinând contracţii
musculare fiziologice nedureroase. Rezultă o gimnastică musculară şi vasculară, deci o tonifiere a ţesuturilor
în profunzime.
B. Aparate electrice folosite în cosmetică
Aparatele electrice folosite în cosmetică se pot grupa în două categorii :
Aparatele electrice pasive (curentul electric pune în funcţiune aparatul, ca sursă de energie dar nu
acţionează direct asupra pielii).
Aparate electrice active (curentul electric este cel care acţionează direct asupra pielii). Aceste aparate au
anumite dispozitive care transformă, redresează sau modifică curentul electric continuu sau alternativ primit de la
reţeaua de alimentare electrică.
1. Vaporizator (Vapofor) (pasiv)
Vaporizatorul este un aparat (fig. 1) care produce vapori de apă. Vaporii de apă sunt generaţi de un bazin cu
apă adusă la fierbere cu ajutorul unei rezistenţe electrice. Vaporii sunt conduşi printr-o ţeava de metal 1 într-o
cască 2 cu o deschidere 3 pentru cap.
Vaporizarea este folosită în cosmetică pentru înmuierea stratului cornos, pentru deschiderea porilor,
uşurând astfel curăţirea ulterioară a pielii pentru extragerea comedoanelor.
De asemenea, datorită căldurii degajate de aburul cald, se activează circulaţia la nivelul feţei, rezultând un
aflux sangui. Prin transpiraţie pielea elimină toxinele şi se îndepărtează impurităţile de la suprafaţă. Este activată,
de asemenea, şi funcţionarea glandelor sebacee.
Fig.1 Vaporizator (Vapofor)
2. Ozonizor tip Vapozon (pasiv) Fig 2. Vapozon
Este un aparat care produce vapori de apă

ozonizaţi. Razele ultraviolete ionizează vaporii de
apă şi din oxigenul atmosferic se obţine ozon şi
oxigen. Ozonul şi oxigenul pătrund în ţesutul
superficial al pielii activând procesele vitale de
schimburi, de oxigenare, favorizează şi intensifică
respiraţia pielii, contribuind astfel la regenerarea
sa.
La aceasta se adaugă şi efectul puternic
bactericid al ozonului şi al raxelor ultraviolete.
3. Aparat de aspiraţie fip Sebaspir (pasiv]
Aparatul (fig. 3) este dotat cu o pompă de aspiraţie 1, un dispozitiv de reglare a puterii de aspiraţie 2, tub
flexibil 3 şi diferite piese de sticlă ventuze (4, 5, 6, 7) de diferite forme şi dimensiuni. Se foloseşte ca ajutător, atât
pentru curăţirea tenului cât şi pentru masaj (nu exclude curăţirea manuală a tenului şi nici masajul manual).
În funcţie de scopul urmărit se alege ventuza corespunzătoare, astfel 
a. La curăţirea tenului se folosesc următoarele ventuze :
Pentru aspirarea comedoanelor şi pentru evacuarea pustulelor se foloseşte ventuza cu deschiderea cea mai
mică (tirecomedon), cu canula subţire 6.
Pentru golirea foliculilor pilosebacei, în cazul tenului gras, pentru curăţirea regiunii aripilor nasului, "se
foloseşte ventuza cu deschidere rotundă, cu diametrul de
mărime mijlocie (ventuza de „nettoyage) 4.
Fig. 3. Aparat de aspiraţie tip Sebaspir
Se lucrează fie prin aspiraţie continuă,

deci ţinând degetul, arătător pe orificiul de deasupra
ventuzei, fie prin aspiraţie ritmică, acoperind
şi descoperind acest orificiu. Se foloseşte aspiraţia
continuă numai pe trasee scurte, pentru a evita
traumatizarea pielii.
—Pentru îndepărtarea surplusului de sebum, pe

regiuni mai mari ale feţei se foloseşte ventuza lungă, cu deschiderea rotundă (ventuza de „petrissage") 7. Se aplică
aspiraţie ritmată având efectul masajului stors, ciupit, frământat.
b. Pentru masaj. Metoda de masaj prin aspiraţie are următoarele efecte
—activează circulaţia sanguină şi limfatică la nivelul pielii;

— îndepărtează deşeurile de la nivelul pielii;
produce o accelerare a schimburilor din straturile superficiale ale pielii;
prin afluxul sanguin pe care îl provoacă, contribuie la o mai bună nutriţie a straturilor superficiale ale pielii.
Pentru riduri. Se foloseşte ventuza specială cu deschidere alungită 5. Se execută aspiraţia ritmică, deplasând
ventuza de-a lungul unui rid. Se repetă de mai multe ori pe acelaşi traseu.
Pentru completarea masajului manual. Se face masaj ritmic cu ventuza de petrissage, care se foloseşte şi la
curăţirea tenului. Deoarece efectul acestui masaj este o uşoară hiperemie, nu se va face în cazul tenului congestiv
(pentru a nu se accentua congestia). Se foloseşte în toate cazurile în care se recomandă masaje mai energice sau
masaje speciale corectoare (regiunea din jurul ochilor, şanţul nazalolabial). Traseele sunt cele obişnuite ale
masajului manual de întreţinere sau masajul corector pentru diferite regiuni :
— În jurul ochilor pornind de la tâmple spre unghiul intern al ochiului (ca la masajul corector al ochilor). Nu
se lucrează prea aproape de ochi.
—La gură urmează traseul masajului corector al gurii, urcând prin

aspiraţie ritmică pe şanţul nazalolabial de mai multe ori pe acelaşi traseu.
—In regiunea obrajilor se fac mai multe trasee paralele cu şanţul nazalolabial. Mâna stângă susţine pielea
în regiunea de unde se începe masajul.
— La frunte se fac mai multe trasee paralele cu linia sprâncenelor.
Pentru a se obţine rezultatul dorit, se ţine seama de următoarele indicaţii :
intensitatea de aspiraţie se reglează în funcţie de deschiderea ventuzei astfel : cu cât diametrul orificiului
ventuzei este mai mare cu atât intensitatea de aspiraţie trebuie să fie mai mică;
trebuie să se ţină seama de calitatea pielii, şi anume : cu cât este mai puţin fermă, cu atât intensitatea
trebuie să fie mai mică, iar timpul de aspiraţie mai scurt;
regiunea din jurul ochilor sau pe pomeţi se va lucra, de asemenea , cu intensitate mică;
în timpul masajului, deplasarea ventuzei pe piele se face prin alunecare uşoară, după ce s-a îndepărtat
degetul de pe orificiu.
Pentru întreţinerea aparatului de aspiraţie se recomandă 
 curăţirea ventuzelor prin spălare cu un detergent şi clătire cu alcool;
 nu se ţine aparatul deschis decât atât timp cât se lucrează cu el, pentru a nu-l uza inutil;
 în momentul întrebuinţării, ventuzele trebuie să fie perfect uscate; urmele de lichid pot fi aspirate prin
tubul cu care se leagă de aparat şi provoacă avarierea lui.
4. Aparat pentru pulverizare tip Vaporel (pasiv)
Este un aparat pentru pulverizări de soluţii apoase sau uleioase, la temperatura ambiantă, folosită în cursul
tratamentului cosmetic.
Se folosesc pentru pulverizări : sucuri de fructe, decocturi sau infuzii de plante, loţiuni speciale cu efect
astrigent, dezinfectant etc.
Aceste pulverizări, la temperatura ambiantă, se fac de câte ori este necesar în timpul tratamentului cosmetic
:
după demachiere, pentru a îndepărta urmele de emulsie demachiantă şi urmele de impurităţi de pe piele ;
după extragerea comedoanelor (loţiuni antiseptice sau uleiuri pentru masaj) ;
 după masaj (loţiuni detergente sau tonice, după caz) ;
la sfârşitul tratamentului (loţiuni tonice sau astringente după necesităţile tenului respectiv).
Întreţinerea aparatului:
Este absolut necesar ca toate soluţiile să fie bine filtrate, pentru a nu bloca pulverizatorul. Dacă aparatul s-a
blocat se foloseşte mandrena specială pentru desfundare (fir metalic subţire ce se introduce în orificiul de
pulverizare, pentru a îndepărta eventualele impurităţi depuse).
Este de dorit ca flaeoanele 1 şi 2 să nu se umple până sus.
Dacă s-au pulverizat uleiuri, după golire se spală flaecoanele cu un detergent şi apă caldă până la
îndepărtarea completă a urmelor de ulei. Pentru curăţirea pulverizatorului propriu-zis (partea metalică) se pulve-
rizează apă caldă cu detergentul din flaconul respectiv. Se clăteşte apoi cu apă simplă.
Pulverizatoarele propriu-zise 3 şi 4 (deci părţile metalice) sunt montate în capacele flacoanelor de material
plastic. De aceea se manevrează numai capacul, pentru a nu dezlipi pulverizatorul de capac, aceasta ducând la
pătrunderea aerului prin eventualele spaţii ce se creează, şi astfel buna funcţionare este compromisă.
După fiecare schimbare a soluţiilor din flacoanele de plastic, acestea se spală pentru ca noua soluţie să nu
reacţioneze cu resturile de la ultima soluţie, mai ales să nu se producă precipitate sau floeoane care ar înfunda
orificiul pulverizatorului.
Combina Cosmetica 10 functii :
5. Atomizator tip Carbatom

(cu bioxid de carbon ) (pasiv)
Aparatul este construit pe principiul

recipientului de apă gazoasă. Este alcătuit
dintr-un recipient, o supapă cu levier de
deschidere, o canulă cu duză de pulverizare
şi capsule (recipiente) cu bioxid de carbon
sub presiune.
Principiul de funcţionare este

următorul : lichidul de pulverizat (soluţii
apoase necesar în tratamentul cosmetic, este introdus în recipientul aparatului până la un anumit nivel. Se
conexează la recipient capsula cu bioxid de carbon, care printr-un dispozitiv-supapă lasă să pătrundă în recipient o
cantitate din gazul carbonic sub presiune. După această încărcare, capsula se deşurubează şi se pune
deoparte.
Gazul carbonic creează în recipientul aparatului o presiune suficientă încât la deschiderea supapei, de către
levier, lichidul să fie proiectat cu putere şi fin dispersat de către duză în mici picături (tip atomizor).
Se foloseşte pentru :
— Rehidratare — lichidul fin dispersat şi proiectat cu presiune, pătrunde mai bine şi mai intim în piele.
Tonifiere — lichidul fiind proiectat cu putere şi în jet fin, loveşte suprafaţa pielii cu o intensitate mai mare
decât la alte pulverizări.
Se realizează o reacidifiere a pielii prin prezenţa acidului carbonic, urmat prin dizolvarea bioxidului de
carbon în soluţiile apoase.
Precauţii; în timpul folosirii, aparatului se ţine vertical (lichidul fiind recoltat de o ţeava din fundul
recipientului), se manipulează cu atenţie, evitându-se lovirile, temperatura excesivă (pericol de explozie); nu se va
încărca cu o cantitate prea mare de lichid. Lichidele folosite pentru pulverizare trebuie bine filtrate, deoarece
impurităţile pot obtura duza fină a aparatului.
6. Vibratorul (pasiv)
Este un aparat electric care se foloseşte pentru masaj.. Aparatul conţine un vibrator electromagnetic ale
cărui vibraţii se transmit pielii şi muşchilor prin intermediul unor piese anexă.
Vibratorul pentru masajul facial are format mic, iar piesele anexe sunt din cauciuc sau ebonită. Toate aceste
piese au un dispozitiv de fixare la aparat. Unele aparate dispun de montaje cu 2—4 piese cuplate. În funcţie de
scopul urmărit, se montează la aparat piesa de forma cea mai convenabilă.
Prin punerea în funcţiune a aparatului, vibraţiile piesei se transmit pielii şi muşchilor din regiunea ce se
tratează. Aceste vibraţii, activează circulaţia sanguină şi limfatică, îmbunătăţesc procesul de schimburi
intracelulare şi au un efect sedativ asupra terminaţiilor nervoase în regiunile unde se lucrează.
Vibromasajul facial nu înlocuieşte masajul manual, ci îl completează.
Vibromasajul se face pe pielea în prealabil unsă cu crema şi se urmează traseele obişnuite ale masajului
facial : circular în jurul ochilor, , începând de la nas spre frunte şi întoarcerea pe sub ochi la punctul de plecare,
insistându-se în regiunea tâmplelor ; pe obraji şi gât se fac mişcări circulare sau liniare de jos în sus (pentru tenurile
congestive de sus în jos) ; ca şi la ochi se insistă în regiunile mai ridate. Sub bărbie (în cazul că există bărbie dublă
sau numai o tendinţă la aceasta) se insistă prin vibraţii pe loc sau deplasând încet vibratorul numai în regiunea
respectivă. Pentru regiunea gâtului, ca şi la celelalte procedee de masaj, se evită regiunea mediană (unde se află
glanda tiroidă şi paratiroidele).
7. Aparat de masaj cu perie rotativă tip Frimodyne

Aparatul are un motor electric care pune în mişcare de rotaţie perii de diferite dimensiuni. Aceste perii se
umezesc automat în timpul funcţionării astfel că la masajul propriu-zis realizat prin rotirea periei pe piele se
adaugă şi acţiunea soluţiei cu care se umezeşte peria.
Masajul cu peria are ca efect o nutriţie a pielii printr-o activare a circulaţiei sanguine şi limfatice, o curăţire
prin îndepărtarea stratului de celule moarte şi a impurităţilor de la suprafaţa pielii. Dacă peria este îmbibată cu o
loţiune detergentă, se obţine o înmuiere a stratului cornos, deci o mai uşoară îndepătare a deşeurilor cutanate.
Pentru tonifierea pielii şi rehidratare se folosesc loţiuni tonice (infuzii de plante, sucuri de fructe, ape minerale, apă
de mare). Îndepărtarea deşeurilor cutanate de la suprafa}a pielii şi hiperemia obţinută prin periere creează
condiţiile necesare ca ceste produse să pătrundă în piele.
În cazul tenurilor sensibile, acest masaj hidratant se face peste o cremă nutritivă, aplicată în prealabil pe
piele.
Dimensiunea periei se alege în funcţie de regiunea pe care se execută masajul. Traseele de masaj sunt cele
obişnuite în masajul manual.
8. Lampa de ultraviolete
Radiaţiile ultraviolete sunt radiaţii invizibile din spectrul solar. Radiaţiile din acest domeniu, deşi invizibile
pentru ochiul omenesc, sunt foarte periculoase pentru ochi, şi în doze mai mari, pentru întregul organism.
Artificial se pot produce radiaţii ultraviolete în concentraţii mari prin mijloace asemănătoare celor folosite
pentru producerea luminii descărcări electrice în gaze, arcuri electrice, lămpi de cuarţ cu mercur ăi gaz inert, etc.
Acţiunea radiaţiilor ultraviolete asupra pielii. Sensibilitatea pielii la radiaţiile ultraviolete este foarte variată,
deci şi reacţiile vor fi variate. În general pielea este un ecran pentru ultraviolete, care transformă energia acestor
radiaţii în energie chimică (reacţii de protecţie).
—Melanogeneza. Între celule 1 care formează statul bazal al epidermului (planşa 1) se găsesc melanocitele
2, nişte celule specializate, care conţin un propigment incolor (proteină complexă) sub formă de granulaţii
citoplasmatice. Acest propigment sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, se transformă într-un pigment brun –
melanina- explicându-se astfel procesul de bronzare a pielii.
Melanogeneza este influenţată de activitatea glandelor cu secreţie internă, de sistemul nervos, de unele
vitamine, de factorii nutritivi. De asemenea trebuie menţionată ereditatea şi acţiunea unor medicamente numite
fotosensibilizante.
La o expunere de o durată mai mare la acţiunea radiaţiei ultraviolete (planşa 2) intervine prima reacţie de
apărare a pielii care se manifestă prin apariţia eritemului. Este o roşeaţă însoţită de degajare de căldură care
apare după aproximativ 4 ore de la expunere, atinge maximum după 12 ore şi apoi dispare. Pigmentaţia urmează
progresiv eritemului şi durează câteva luni. Dacă expunerile sunt de scurtă durată şi la intervale mici, pigmentarea
poate fi obţinută fără eritem.
Radiaţiile ultraviolete cu lungime de undă mare (3 600 Â) se numesc raze pigmentogene. Cele cu lungimea
de undă mai mică (2 900Â) se numesc raze eritematoase. Aceste radiaţii sunt asociate mai ales dacă au ca sursă
soarele şi nu se poate separa acţiunea lor.
Alte reacţii datorite radiaţiilor ultraviolete :
Reacţii oculare. Excesul de radiaţii UV produce o conjunctivită care poate duce la pierderea vederii. La orice
expunere, ochii trebuie protejaţi cu ochelari speciali (sau tampoane de vată umede).
Reacţii sanguine. Creşterea numărului de globule roşii şi activarea circulaţiei.
Sinteza vitaminei D, factorul de creştere şi de fixare a calciului în oase.
Efect stimulant- asupra tuturor funcţiilor vitale.
Efect bactericid : împiedică dezvoltarea germenilor patogeni. Datorită acestui efect, radiaţiile ultraviolete
se mai întrebuinţează pentru prevenirea unor afecţiuni microbiene, pentru sterilizarea aerului în clinici şi
laboratoare etc.
Efectul fluorescent utilizat uneori în studiul pielii (lumina Wood).
Pentru uzul cosmetic sînt folosite lămpi cu bec de cuarţ şi vapori de mercur sau gaze rarefiate, sau lămpi
mixte, numite şi lămpi solare, care asociază radiaţii ultraviolete produse de un bec de cuarţ, radiaţiile infraroşii şi
lumina albă. Această asociere de radiaţii este cea mai apropiată de radiaţia naturală a soarelui.
În cosmetică se întrebuinţează lămpile de ultraviolete (fig. 5) în special pentru prevenirea şi combaterea

acneii. Tenurile grase beneficiază în mod deosebit de acţiunea lor, datorită normalizării funcţiei glandelor sebacee
şi a prevenirii infecţiilor. Descuamarea care urmează unei expuneri regulate sub formă de cură, poate constitui, în
unele cazuri, un procedeu care înlătură unele imperfecţiuni superficiale ale pielii (urmele unei acnei).
Pentru aparatul de 100—125 W, distanţa optimă între reflector şi pielea expusă este de 70—80 cm.
9. Electodermul (aparat de înaltă frecvenţă, aparat de raze violete,
aparat de scânteiere, aparat de ozonizare) (activ)
Acest aparat foloseşte acţiunea curentului alternativ cu frecvenţa intre 150 KHz –0.5 MHz.
Electrodermul este prevăzut cu electrozi din sticlă. Prin acţiunea scânteilor ce se produc între electrozi şi piele
se obţine în cursul tratamentului cosmetic o serie de efecte stimulatorii. Electrozii sunt tuburi de sticlă de diferite
forme şi mărimi cu vid parţial (aer rarefiat) sau cu un gaz (neon). Trecerea curentului de înaltă frecvenţă prin
aceste tuburi este marcată de o coloraţie, fie violacee (când este vorba de aer rarefiat), fie portocalie (în cazul
neonului). La apropierea electrodului de piele sau la aplicarea acestuia pe piele se formează scântei care acţio-
nează atât asupra pielii (efect vasoconstrictor, efect excitant asupra terminaţiilor nervoase, efect stimulator asupra
circulaţiei sanguine şi limfatice, efect hiperemiant
local) cât şi asupra aerului înconjurător : produce
ionizarea aerului, deci oxigen în stare născândă şi
ozon (de aici, mirosul specific). Ozonul acţionează, la
rândul său, ca bactericid şi tonifiant prin oxigenarea
pielii.
a. Întrebuinţarea electrozilor :
Electrodul plat facial 1 se întrebuinţează după

masajul manual, peste cremă.. Efecte înlesneşte
pătrunderea cremei, aflux sanguin, ozonizare. Se lucrează făcând mişcări circulare pe suprafaţa pielii.
Electrodul de formă cilindrică, cu spirală metalică în interior, se întrebuinţează astfel :
pentru asepsie, — după extragerea comedoanelor, plimbând electrodul la o distanţă mică de piele ;
pentru tomfiere şi rehidratare : la sfârşitul tratamentului se plimbă electrodul la o distanţă mică de pielea
acoperită cu comprese îmbibate cu infuzii sau decocturi de plante;
— pentru masaj indirect : la persoanele sensibile care nu pot suporta electrodul direct pe piele,
acesta se ţine în mână de către persoană în timp ce oosmeticiana execută mişcări de masaj pe faţă. Scânteile se
produc între mâna cosmeticienei şi pielea persoanei tratate astfel. Această metodă se numeşte „masaj indirect"
sau „masaj sub saturaţie" ;
— în tratamentul pielii capului se face masaj manual sub saturaţie

(masaj indirect). Are un efect stimulant asupra circulaţiei sanguine.
Electrodul pieptene 2 se foloseşte pentru îngrijirea pielii capului şi a părului. Se execută mişcări de
pieptănare începând de la frunte spre ceafă. Are un efect de tonifiere prin stimularea circulaţiei sanguine la nivelul
pielii şi de ozonizare a acestei regiuni.
Electrodul ascuţit 3 se foloseşte pentru scânteiere pe regiuni mici.
Electrodul plat mare 4 se foloseşte pentru îngrijirea pielii spatelui sau pe decolteu (deci pe regiuni mai
întinse).
ectrodul rulou se foloseşte pentru acţiunea sa sedativă şi decongestionantă, îmbibând acţiunea scânteierilor
cu un masaj bine tolerat de tenurile sensibile (cazul tenurilor congestive).
Electrodul special gât şi ceafă (curbat) 5. Prin forma sa permite masajul gâtului şi a regiunii cervicale
posterioare.
b. Întreţinerea aparatului. Nu trebuie lăsat în priză sau deschis decât în timpul lucrului. Electrozii se
dezinfectează cu alcool ; se lasă să se evapore alcoolul şi apoi se începe lucrul (pericolul de aprindere a alcoolului
din cauza scânteilor)
10. Galvanodermul (activ)
Este un aparat care furnizează un curent continuu constant, obţinut prin redresarea curentului alternativ cu
ajutorul unui redresor şi trecut prin unele dispozitive de filtrare (fig. 7). Aparatul mai dispune de un sistem de
reglare fină a intensităţii curentului, aceasta realizându-se cu ajutorul unui reostat. Ca aparate de control
galvanodermul este dotat cu un miliampermetru 1 şi voltametru 2. Aparatul trebuie să furnizeze curent de circa 20
mA la 80—100 V. Se foloseşte pentru dezincrustări şi ionizări.
Ca surse de curent continuu se mai pot folosi pilele electrice (montate în serie pentru a se obţine diferenţa de
potenţial necesară) sau acumulatoarele.
a. Efecte fizice şi fiziologice. Corpul omenesc poate fi considerat. în ceea ce priveşte permeabilitatea
ţesuturilor sale la curentul galvanic, ca o serie de lacuri de apă sărată, separate prin pereţi protoplasmatici subţiri.
Când moleculele de NaCl se dizolvă în apă, ele se disociază în ioni de Na purtând o sarcină pozitivă şi în ioni de Cl cu
sarcină negativă. Fluxul unui curent continuu, traversând soluţia de apă sărată, provoacă o migrare a ionilor
prezenţi într-o direcţie diferită ; ionii de sodiu migrează spre polul negativ (anod) şi ionii de clor, spre polul pozitiv
(catod). Acest proces este cunoscut sub numele de transfer de ioni, ionoforeză sau electroliză. Când ionii de sodiu,
pozitivi, ajung la polul negativ iar ionii de clor la polul pozitiv, pierd sarcina electrică şi devin atomi liberi, neutri.
Aceştia, la rândul lor, provoacă o reacţie chimică secundară :
- la polul negativ se formează :
2 Na+ 2 H20 = 2 NaOH + H2 (eliberare de hidrogen) ;
- la polul pozitiv se formează :
2 CI+ H20 = 2 HC1 + O (eliberare de O).
Principalele efecte fizice ale electrolizei prin curent galvanic sunt : reacţie acidă la polul ( + ) şi reacţie
alcalină la polul (-). Aceste efecte acide şi alcalime pot fi descrise ca efecte polare, pentru că se manifestă numai
sub electrozi.
Alături de efectele polare, datorită transferului de ioni există o migraţie, sub influenţa curentului continuu, a
particulelor soluţiilor coloidale, a celulelor sângelui, a bacteriilor etc. Acest fenomen se numeşte ,,cataforeză".
De asemenea, sub influenţa sarcinii electrice achiziţionate de structurile membranoase, se produce o

modificare a apei conţinute în ţesuturi ; acest fenomen se numeşte „electroosmoză".
b. Acţiunea fiziologică a curentului galvanic. La locul de contact al electrozilor cu pielea se simt slabe
furnicături şi înţepături, senzaţii care se diminuează treptat, datorită marii rezistenţe a pielii, transformîndu-se într-
o senzaţie de căldură. Aceste efecte sunt mai accentuate atunci când se aplică un curent mai puternic şi mai
slabe sau imperceptibile atunci când intensitatea curentului este slabă. La locul aplicării electrozilor se produce o
uşoară hiperemie (roşeaţă) care jdispare după câteva minute. Această hiperemie se datoreşte stimulării chimice a
capilarelor pielii (efect vasomotor). Stimularea vasomotorie măreşte nutriţia regiunii aflate între electrozi.
Curentul galvanic are o acţiune antalgică, datorită resorbţiei metaboliţilor proceselor inflamatorii şi produce
diminuarea edemelor. Repetarea tratamentului ameliorează nutriţia, măreşte forţele de regenerare nu numai la
nivelul pielii, ci şi în ţesuturile profunde.
Un efect, fiziologic legat de polaritate este mărimea excitabilităţii sub electrodul negativ. Şi o diminuare a
acesteia sub cel pozitiv. Polul pozitiv este sedativ pentru unele dureri, iar polul negativ stimulant. Efectul terapeutic
se explică prin ameliorarea circulaţiei şi calmarea durerii.
Deci galvanizarea nu este în realitate decât o dielectroliză poliionică plecând de la săruri dizolvate în apă,
precum şi a unui oarecare număr de ioni activi care se află în stare latentă în ţesuturi.
Aplicaţiile galvanizării se soldează cu o îmbunătăţire a stării generale, o ameliorare a poftei de mâncare şi a

somnului, o mărire a rezistenţei la oboseală, o creştere în greutate şi o senzaţie de reconfortare.
Dacă se utilizează electrozi de dimensiuni egale, efectul vasomotor este acelaşi sub fiecare electrod. Dacă
între metalul electrodului şi piele se pune un burete umed, nu se produce nici o arsură.
Dacă în loc de electrozi de aceeaşi mărime se foloseşte un electrod activ de mică dimensiune sau ,,vârf de
ac", în timp ce electrodul numit indiferent este mai mare, se produce o acţiune diferită, alcalină sau acidă,
localizată pe faza electrodului activ; efectul va fi slab dacă electrodul activ este (—) şi sever dacă este (+). Dacă
curentul este destul de intens, efectul electrodului activ poate fi o reală cauterizare a ţesutului (acidă sau alcalină),
însoţită de o senzaţie de arsură intensă.
c. Efect fizico-chimic. Este efectul cel mai important produs de curentul

galvanic.
Se ştie că prin trecerea unui curent galvanic printr-o soluţie chimică se produce migrarea ionilor ce o compun
spre polul negativ sau pozitiv.
Cum un mare număr de substanţe medicamentoase sunt solubile în apă şi se găsesc disociate în ioni, este
posibilă introducerea ionilor acestor medicamente în piele sau mucoase, folosind polaritatea curentului galvanic.
După necesităţi, un electrod se saturează cu astfel de soluţie, se conectează polul adecvat şi se trece un curent
galvanic de o anumită intensitate.
Această metodă se numeşte ionizare medicamentoasă ionoforeză , transfer de ioni medicamentoşi

sau dielectroliză.
d. Tratamente cosmetice. În cazul tratamentului numit „dezincrustant" pentru pielea foarte grasă se
produce o saponificare a sebumului din piele, deci transformarea acestuia într-o formă solubilă în apa, se
realizează astfel o degresare în profunzime a pielii.
Se procedează în felul următor :
Firul electric care se termină cu o piesă de metal de formă cilindrică 3 se conectează la polul pozitiv (roşu) al
aparatului 4. Această piesă este ţinută în mână de persoana tratată (fig. 8) (1).
Firul electric care se termină cu o piesă de metal de formă rotundă şi adâncită, 2 în care se introduce un
burete 3 se conectează la polul negativ (negru) (4) al aparatului. Cu acest electrod se lucrează pe regiunea ce
urmează a fi degresată.
Buretele se umectează într-o soluţie de carbonat de sodiu în concentraţie de 10 g%0. Se lucrează făcând
mişcări circulare cu buretele pe regiunea de piele grasă (faţă, spate, decolteu), ţinând electrodul între police, index
şi degetul mijlociu. Mişcările circulare ample se completează cu mici rotiri ale electrodului.
Prin trecerea curentului galvanic, soluţia de carbonat de sodiu (C0 3Na2) se disociază, rezultă ioni de sodiu (2
+
Na ) cu sarcină electrică pozitivă care sunt atraşi spre polul negativ (electrodul cu burete), deci la nivelul regiunii
atinse de seboree. Radicalul carbonic (CO3 ) este atras spre polul pozitiv (deci spre piesa metalică cilindrică, ţinută
în mână).
La nivelul regiunii seboreice, sodiul şi cu apa vor forma hidroxidul de sodiu (NaOH) care saponifică sebumul
(sebumul este format din colesterol, grăsimi neutre şi acizi graşi nesaturaţi). Produşii saponificaţi solubili în apă
sunt uşor de îndepărtat.
— Procedeul se numeşte dezincrustare, deoarece aglomerarea de ioni de sodiu la nivelul unei regiuni de
piele produce înmuierea stratului de celule moarte de la suprafaţa pielii, acest strat este îndepărtat mai uşor
eliberând pielea de deşeuri.
Durata de lucru este de maximum 10 min. (în funcţie de gradul de seboree a pielii).
Intensitatea curentului (se citeşte pe cadranul miliampermetrului) 5 este de maximum 2.5 mA.
— După terminarea dezincrustaţiei, pH-ul pielii este modificat spre alcalin. Deci este absolut necesar să
se facă readicifierea.Aceasta se face cu ajutorul galvanodermului, de data aceasta lucrând cu buretele conectat la
polul pozitiv al aparatului {pentru a se obţine o aglomerare de radicali acizi la nivelul regiunii ce a fost tratată
anterior). Se face acidifierea, fie cu aceeaşi soluţie de C03Na2 10%o, fie cu buretele îmbibat cu o loţiune acidă. Se
mai poate face reacidifierea cu ajutorul vaporelului prin pulverizări acide sau prin aplicarea de măşti cu soluţii
acide.
—Dezincrustarea se poate executa fie separat, ca tratament de sine stătător, fie în cursul tratamentului
cosmetic obişnui, în acest caz, dezincrustarea se face după vaporizare şi este urmată de extragerea comedoanelor,
dezinfecţie ş.a.m.d., urmând ca reacidifierea să fie făcută
la sfârşitul tratamentului.
e. Precauţii. în timpul tratamentului se iau anumite măsuri :
—se începe cu intensitatea mică şi se ţine seama de sensibilitatea

persoanei tratate ;
—tot timpul lucrului, buretele trebuie să fie bine îmbibat cu soluţia respectivă (se mai umezeşte între timp,
dacă este necesar) ;
nu se atinge pielea cu marginea metalică a electrodului ce poartă buretele ;
buretele trebuie mişcat pe piele tot timpul;

mâna persoanei care ţine piesa metalică nu trebuie să aibă obiecte de metal {se produce o senzaţie
neplăcută, înţepături).
f. Ionizări. Pentru ionizări în cosmetică se pot folosi fructe proaspete (portocale, banane, piersici, caise etc).
Se lucrează cu jumătăţi de fruct.
Se foloseşte în acest caz procedeul bipolar, adică se lucrează pe faţă, în acelaşi timp, cu două conductoare
conectate la cei doi poli ai aparatului 1 (+ şi —) galvanoderm (fig. 9). Aceasta se realizează introducându-se în
pulpa fiecărei jumătăţi de fruct capetele metalice ale celor două conductoare (sau se pot confecţiona dispozitive
speciale pentru acestea, de formă adecvată scopului). Se aplică pe fiecare parte a feţei jumătatea de fruct astfel
conectată la aparat şi se fac mişcări de rotaţie ca la procedeul de dezincrustare. După 5 min. se inversează cele
două jumătăţi de fruct, astfel ca pe o parte a feţei să se lucreze 5 min cu jumătatea de fruct legată la polul pozitiv
şi 5 min cu jumătatea de fruct legată la polul negativ {fig. 9).
Este necesar ca fructul să fie proaspăt şi destul de suculent. Prin trecerea curentului galvanic, sucul se
ionizează şi poate pătrunde astfel mai profund în piele. Se obţine o tonifiere şi o hidratare. Se aleg fructele în
funcţie de felul tenului: pentru tenurile grase, fructe mai astringente; iar pentru tenurile uscate fructe care nu sunt
astringente, urmă-rindu-se mai ales nutriţia şi hidratarea pielii.
11. Estetodinul (activ)
Aparatul foloseşte acţiunea curenţilor interferenţiali cu frecvenţe joase, producând contracţii musculare
ritmate, deci o gimnastică a muşchilor, cu scopul de a menţine sau a îmbunătăţi tonusul lor şi elasticitatea pielii. Se
previne în acest fel sau se combate ridarea (fig. 10).
Pe tabloul de comandă al acestui aparat se găsesc :
întrerupător basculant 1 pentru punerea aparatului în funcţiune, semnalizată prin aprinderea unui bec roşu
alăturat 2.
Buton pentru variaţia intesităţii 3.
Buton pentru variaţia frecvenţei 4 semnalizată de un bec verde de control 5 (clipiri dese, frecvenţă mare ;
clipiri rare, frecvenţă mică). Acest buton este un indicator optic.
— Priză pentru conectarea electrozilor 6.

Estetodinul se foloseşte pentru regiunea feţei şi a gâtului sau pentru tratamentul special al bărbiei duble.
Tratamentul se face sub formă de cură. Această cură se stabileşte de la un caz la altul, după necesităţi. În
general, ordinea este următoarea : 30 şedinţe (câte 3 pe săptămână) sau o cură anuală de două şedinţe pe lună.
Durata unei şedinţe nu trebuie să depăşească 30 min. Se insistă mai mult în regiunile ridate.
Aparatul este dotat cu electrozi metalici 7 (plăcuţe) de mărimi diferite, precum şi cu pungi din spontex 8 de
mărimea acestor plăcuţe. Pungile din spontex se umezesc bine cu o soluţie de clorură de sodiu înainte de a
introduce în ele plăcuţele metalice. Se realizează astfel stratul umed, bun conducător de electricitate între piele şi
electrodul de metal.
Se aleg totdeauna electrozi de aceeaşi mărime şi se aşază simetric pentru fiecare regiune în parte.
Cu cât electrozii sunt mai mari, cu atât acţiunea curentului electric este mai profundă.
Frecvenţa excitaţiilor, controlată cu ajutorul indicatorului optic, produce:
contracţii ritmate (la frecvenţă mică) ;
furnicături (la frecvenţă mare).
Se menţionează că, cu cât frecvenţa este mai mică, cu atât acţiunea curentului este mai profundă.
Tratarea feţei şi a gâtului se face cu electrozii tetrapolari 9 sau cu mentoniera.
Mentoniera are o formă care poate îmbrăca regiunea gâtului şi conturul feţei în acelaşi timp. Este
confecţionată din spontex şi prevăzută cu locaşe pentru introducerea plăcuţelor metalice.
Înainte de aplicarea electrozilor se curăţă bine regiunea respectivă cu ajutorul unui demachiant şi a unei
loţiuni astfel ca pielea să fie perfect curată. Se pot face în continuare câteva mişcări de masaj manual şi o aplicare
de câteva minute a ozonizorului (vapozonului).
Modul de lucru (fig. 11) Se începe prin aplicarea electrozilor tetrapolari 1 pe regiunea de ieşire a nervilor
faciali, foarte simetric, de o parte şi de alta a feţei. Electrozii de metal trebuie să fie bine acoperiţi cu săculeţul de
spontex, bine umezit. Se măreşte intensitatea şi frecvenţa încet, până apar uşoare contracţii musculare.
Intensitatea depinde de sensibilitatea persoanei
tratate.
Aplicarea electrozilor în această regiune

are un efect general asupra regiunii cuprinse
între gură şi ochi (obraji, nas, gură, şanţul
nazalolabial, pleoapa inferioară).
După 10 min. se înlocuiesc electrozii mari prin electrozi mai mici, care se aplică în regiunile mai ridate :
laba gâştei, regiunea frunţii bărbiei duble, sub ochi (pentru pungi) etc.; câte un minut
pentru fiecare regiune în parte. În total nu se va depăşi 30 min.
În locul electrozilor mari tetrapolari se poate folosi mentoniera 1 (fig. 12), pentru a trata faţa şi gâtul în
acelaşi timp, sau în mod special pentru a trata bărbia dublă. Pentru faţa se aşază cele două părţi ale mentonierei în
sus. Dacă se tratează şi gâtul, se aşază celelalte două părţi în jurul gâtului. Se leagă cele 4 plăcuţe metalice,
introduse în mentonieră, cu cale patru cabluri electrice (câte două, de culori diferite având grijă să fie aşezate
încrucişat.
Timpul de lucru 12-20 min.
După terminarea lucrului, cu ajutorul mentonierei, se poate insista în regiunile mai ridate prin aplicarea
electrozilor mici.
Aparatul mai poate fi folosit pentru dezincrustaţii, cu ajutorul anexei respective, numită
numită „dezincrustor”. Se procedează aşa cum s-a descris la aparatul galvanoderm.
Pentru ionizări săculeţele din spontex pot fi îmbibate cu loţiuni tonice, ape minerale, apă de mare etc.
După folosire, plăcuţele metalice se spală şi se usucă, iar săculeţii din spontex se spală bine cu un
detergent şi se clătesc cu multă apă.
Cap. V. Examenul cosmetic şi fişa cosmetică
Îngrijirile cosmetice trebuie să se bazeze pe numeroase cunoştinţe teoretice şi practice care se referă la
anatomia şi fiziologia pielii şi muşchilor pieloşi şi chiar pe cunoştinţe ce se referă la întreg organismul, acesta fiind
un tot unitar.
Este deci absolut necesar ca înainte de a efectua orice tratament să se facă un examen cosmetic clientei,
examen în timpul căruia se obţin o serie de informaţii şi observaţii care duc la stabilirea diagnosticului din punct de
vedere cosmetic. De acest diagnostic depinde alegerea procedeelor ce se vor folosi pentru tenul respectiv cât şi a
produselor, corespunzătoare.
Este vorba deci de un examen estetic şi nu dermatologic, prin care să se depisteze acele imperfecţiuni sau
caracteristici ale pielii care nu exprimă o stare de boală, dar care îndreptate la timp prin îngrijiri raţionale şi
adecvate vor reda tenului aspectul frumos.
Examenul cosmetic se face în două etape :
examenul superficial;
examenul de profunzime (examenul cosmetic propriu-zis).
A. Examenul superficial
Acest examen începe din clipa când clienta intră în cabinet. Cosmeticiana observă ţinuta persoanei
respective, receptivitatea faţă de modă, machiajul (stilul şi intensitatea), coafura. Se semnalează unele greşeli are
sunt în defavoarea aspectului exterior şi se recomandă unele retuşuri necesare (pensare, epilare, vopsit de gene
sau sprâncene, alt machiaj etc).
Tot în cadrul acestui examen sunt necesare o serie de informaţii referitoare la vârstă, sănătate, mediu de
lucru, alimentaţie, sensibilitate la unele produse cosmetice, felul în care se îngrijeşte acasă, ce produse cosmetice
foloseşte, la ce interval îşi face îngrijirea cosmetică.
B.Examenul de profunzime
Examenul de profunzime sau examenul cosmetic propriu-zis este format din examenul vizual, examenul prin
palpare, examenul cu ajutorul lupelor, examenul cu lampa Wood şi examinarea cu ajutorul pH-metrului.
Examenul vizual
Acest examen se referă la
Constatarea tipului morfologic al feţei care poate fi  oval, rotund, potrivit de lung, în diamant, triunghiular cu
vârful în jos, triunghiular cu vârful în sus, simetric sau asimetric. Aceste observaţii conduc la stabilirea formei feţei,
foarte necesară atât pentru efectuarea unor corecturi (a sprâncenelor de ex.) cât şi pentru alegerea machiajului
corespunzător.
Examinarea reliefului ridurilor. Acestea pot fi riduri fine superficiale, riduri de expresie, riduri ce se datoresc
pierderii elasticităţii pielii, riduri datorate deshidratării profunde.
Constatarea aspectului pielii. Pielea poate fi mată sau lucioasă, cu pori invizibili sau cu pori dilataţi,
descuamată sau netedă.
Observarea coloraţiei pielii, care poate fi normală sau influenţată de grosimea stratului cornos, de unele
afecţiuni de ordin intern, de starea de oboseală sau de surmenaj, de irigaţia sanguină sau de gradul de pigmentare
a pielii.
Observarea imperfecţiunilor inestetice de natură vasculară (eritroză, cuperoză), de natură pigmentară

(efelide, cloasmă), sau de alte origini (cicatrice, arsuri, diferite traumatisme, negi, cearcăne).
Constatarea gradului de senescenţă a pielii, urmărind aspectele tipice ale îmbătrânirii.
2. Examenul prin palpare
Acesta poate fi superficial sau profund. Palparea superficială se referă la examenul epidermei şi dermei şi se
face în felul următor
Printr-o alungire uşoară a pielii cu pulpa degetelor se poate constata granulaţia pielii. O piele normală are o
granulaţie fină, este netedă şi catifelată. O piele anormală are o granulaţie neregulată, este aspră la pipăit din
cauza descuamărilor, dură la palpare datorită sclerozării, grasă din cauza excesului de sebum.
Printr-o presiune uşoară cu pulpa degetelor se poate constata elasticitatea şi rezistenţa (dacă este elastică,
fermă sau flască).
Palparea profundă se face cu ajutorul a două degete (police şi index) pentru a constata grosimea pielii,
gradul de hidratare sau deshidratare, tonicitate, aderenţa la straturile profunde, conţinutul ţesutului adipos.
Pentru a constata grosimea pielii (fină, subţire, normală sau îngroşată) se face următoarea palpare : se
prinde între police şi index pielea (mai indicat este în apropierea bărbiei) rulând-o, pentru a vedea grosimea şi
aderenţa ei la straturile profunde.
Pentru a constata turgorul pielii (elasticitatea pielii datorită cantităţii normale de apă în celule şi în spaţiile
intercelulare), se face următorul examen : se ridică între police şi index ridurile transversale de sub pleoapa
inferioară, formându-se în felul acesta o cută verticală. Când cantitatea de apă este redusă, această cută persistă
un timp mai îndelungat. La un turgor normal această cută dispare repede, iar la pielea unui copil ridicarea unei
astfel de cute este aproape imposibilă.
Pentru a cerceta irigaţia sanguină, se îndepărtează puţin pleoapa inferioară şi se observă coloraţia. La o
irigaţie sanguină normală corespunde o coloraţie roză, o irigaţie slabă corespunde unei coloraţii palide. O coloraţie
roşie intens (sângerie) nu înseamnă un ţesut bine irigat, ci ar putea fi vorba de o afecţiune a conjunctivei.
— Funcţionarea glandelor sebosudorale se examinează în felul următor : se aşază o lamelă de sticlă (bine
degresată cu alcool) pe piele şi se îndepărtează (presând uşor) deplasând-o paralel cu suprafaţa pielii. Se priveşte
apoi lamela în lumină. Dacă lamela este aproape curată, înseamnă că pielea este uscată, lipsită de grăsimi şi
transpiraţie ; dacă se observă foarte clar urme de grăsime şi apă, înseamnă că există o hipersecreţie sebosudorală.
— Reacţia pielii la o excitaţie mecanică, deci sensibilitatea pielii (dermografismul), se poate constata
trăgând pe piele, cu ajutorul unei spatule de plexiglas, o linie sau o cruciuliţă (pe frunte, pe obraz sau pe decolteu).
După câteva secunde apare pe piele o linie sau o cruciuliţa roşie sau albă, după cum au reacţionat vasele sanguine,
printr-o dilatare sau constricţie.
—Culoarea pielii poate fi controlată mai exact în felul următor : se apasă plat pe piele o spatulă subţire şi
incoloră de plexiglas; prin apăsare se îndepărtează sângele din vasele sanguine periferice şi, fără a fi induşi în
eroare de irigaţia sanguină, se poate aprecia culoarea exactă
a pielii, privind prin transparenţa spatulei.
3. Examenul pielii cu ajutorul lupelor
Pentru acest examen se folosesc lupele simple, lupe binoculare, lupe cu luminare proprie (lumină obişnuită
sau fluorescentă).
Cercetând pielea cu ajutorul acestor instrumente, se aprofundează examenul cu ochiul liber. Puterea
măritoare a lupelor, avantajele unei iluminări puternice (concentrate) sau a luminii fluorescente scot în evidenţă
amănunte ce nu sunt sesizate cu ochiul liber.
4. Examinarea cu lampa Wood
Aceasta este o lampă cu filtru de oxid de nichel care, emite radiaţii ultraviolete cu lungime de undă
apropiată de lumina vizibilă. Aceste radiaţii produc o fluorescenţă diterită asupra corpurilor expuse.
Fluorescenţa pielii expusă la aceste iradiaţii este şi ea

diferită. Astfel s-a observat:
pentru regiunile de piele cu stratul cornos foarte

dezvoltat, fluorescenţa este albicioasă ;
pielea slab cheratinizată are o fluorescenţă întunecată ;
pielea normală are o fluorescenţă violacee ;
pielea hidratată este foarte fluorescentă ;
pielea deshidratată este slab fluorescentă. Folosirea

lămpii Wood este foarte simplă :
se aprinde lampa şi se lasă 2—3 min. pentru încălzire ;
se face întuneric în încăpere pentru a se vedea bine fluorescenţa ;
distanţa între lampă şi faţă este de circa 20 cm ;
nu este necesar să se protejeze ochii.
5. Examinarea cu ajutorul pH-metrului
pH-metnul este un aparat care permite determinarea pH-ului pielii pe cale

electrometrică. pH-ul indică gradul de aciditate sau alcalinitate a unei soluţii. Valorile
de pH se înscriu într-o scară de la 0 la 14, cu un punct de neutralitate la pH = 7, unde
concentraţia ionilor de H+ este egală cu cea a ionilor (OH)-. Sub valoarea 7 se află zona
de aciditate, care se accentuează pe măsură ce valoarea pH-ului scade. Peste
valoarea 7 este zona de alcalinitate, care se intensifică o dată cu creşterea valorilor
pH.
Pielea sănătoasă are o reacţie uşor acidă, un pH... 5,5 care este considerat pH normal. Valoarea pH-ului pielii
nu este fixă. Ea este influenţată de agenţi externi (lumina solară, diverse produse de igienă, produse cosmetice
etc), de digestie, de alimentaţie, de diverse afecţiuni ale pielii.
Pentru cosmeticiană cunoaşterea pH-ului pielii este importantă deoarece în cazul unei valori anormale se
aplică un tratament corespunzător, cu produse care să readucă la normal pH-uL.
Pielea are proprietatea de a reacţiona ea însăşi la variaţiile pH-ului provocate de produsele alcaline şi de a
restabili pH-ul iniţial. Această proprietate se numeşte putere tampon si poate fi normală sau diminuată (prin
rapiditatea cu care pielea îşi reface valoarea iniţială a pH-ului). Prin compararea valorii pH-ului pielii înainte şi după
spălare cu săpun se poate determina această putere tampon care este de fapt o reacţie de apărare.
Determinarea pH-ului se face dimineaţa, pe nemâncate, cu faţa spălată de cu seară şi nemachiată. Se

determină pH-ul pe diverse regiuni ale feţei. Dacă are o valoare între 5,5 şi 6,5 se consideră că este un pH normal.
Dacă valoarea este sub 5 se consideră că pielea are o rezervă suficientă de aciditate care permite utilizarea fără
pericol a produselor uşor alcaline (săpunuri, detergenţi, creme alcaline etc). Dacă valoarea este peste 7 se
recomandă produse de igienă şi cosmetice acide.
Pentru determinarea puterii tampon se procedează în felul următor : după ce s-a determinat valoarea pH-
ului se spadă faţa cu apă şi săpun, se clăteşte bine şi se determină din nou valoarea p-Hului. Dacă aceasta este sub
7 se consideră că pielea suportă produsele uşor alcaline ; dacă valoarea este peste 7, puterea de apărare a pielii
este scăzută, ea nu reuşeşte să neutralizeze agenţii alcalini, deci puterea tampon este slabă. In acest caz se
recomandă evitarea tuturor produselor alcaline şi folosirea pentru tratament şi pentru îngrijirea acasă numai a
produselor acide.
Prin toate procedeele enumerate se cercetează pielea luând în considerare cât mai mulţi factori care
influenţează aspectul ei. Vechile clasificări care luau în considerare numai funcţia glandelor sebacee (secreţii în
exces = ten gras ; secreţie diminuată = ten uscat ; secreţie moderată = ten normal) sunt insuficiente şi nu corespund
cu realitatea.
Prin examenul cosmetic se cercetează tenul din mai multe puncte de vedere :
— Starea de hidratare. Pielea copiilor este considerată normal hidratată şi prezintă caracteristicile
acestei stări: este fermă, fină, fără riduri. Deshidratarea poate fi profundă sau superficială.
Deshidratarea superficială se recunoaşte după următoarele caracteristici : cu ochiul liber se vede o uşoară
exfoliere, este aspră la palpare, cu lupa exfolierea este mai vizibilă, iar la lumina Wood apare o fluorescentă slabă.
Deshidratarea profundă se recunoaşte : cu ochiul liber se văd riduri fine care se întretaie; privită cu lupa,
pielea pare crăpată în toate direcţiile, la palpare se simte o fermitate diminuată, iar la lumina Wood apare o
fluorescentă mai slabă decât în cazul precedent.
— Culoarea. Culoarea ideală este considerată uşor roz cu strălucire. Alterarea culorii este datorită
unor afecţiuni intestinale (ten pământiu),unor intoxicări cronice (ten gri fără strălucire), oboselii şi surmenajului
(culoare ştearsă, spălăcită), tulburărilor ginecologice, pierderi de sânge etc. (ten palid, livid).
—Fineţea. Pielea fină, privită cu ochiul liber, prezintă o suprafaţă uniformă, granulaţie fină, pori invizibili.
Granulaţia se referă la aspectul de suprafaţă a pielii, şi anume: celulele descuamante, înainte de a se detaşa, se
ridică în grupuri mai mici sau mai mari dând la prima vedere un aspect neted uniform sau granulat, şi la palpare o
senzaţie de catifelare sau asprime.
Pielea normală are o granulaţie fină, este netedă şi uniformă. Cu lupa se confirmă unitatea perfectă a
ţesutului, la palpare este catifelată, iar la lumina Wood apare o fluorescenţă intens închisă, violacee.
Pielea groasă este o piele care se descuamează cu greu şi se reface încet. Cu ochiul liber se observă o
granulaţie mare neuniformă, pori dilataţi, este aspră la palpare, iar la lumina Wood apare o fluorescenţă
albicioasă.
—Gradul de îmbătrânire. Se urmăresc semnele de senescenţă cutanată, acestea sunt piele de culoare
ştearsă, flască, cu riduri accentuate cu aspect veştejit din cauza deshidratării, lipsită de elasticitate, care prezintă
tulburări de pigmentare şi hipertricoză.
— Tulburări de circulaţie sanguină locală. Cu ochiul liber se observă afecţiuni ca : cuperoza, eritroza, acneea
rozacee ; cu lupa se observă dilatarea capilarelor, iar la palpare produce impresia de căldură datorită stării
congestive.
—Funcţionarea glandelor sebacee. Din acest punct de vedere se disting trei categorii de tenuri, în funcţie de
secreţia acestor glande care poate fi mărită, normală sau diminuată. Pielea grasă este lucioasă, cu pori dilataţi, se
constată deseori prezenţa comedoanelor, este îngroşată, iar examenul cu lupa evidenţează o textură vizibilă.
Pielea normală prezintă caracteristicile pielii fine. Pielea uscată-alipică prezintă riduri fine care se întretaie, este
aspră din cauza descuamării, deshidratată, porii mici.
—Sensibilatea. Epiderma este legată de sistemul nervos cerebro-spinal prin terminaţiile sale nervoase libere,
senzitive, acestea asigură funcţiile senzoriale ale tegumentului.
Sensibilitatea la agenţii externi poate fi crescută (la tenurile sensibile apar cu uşurinţă pete roşii), normală
sau diminuată (reacţionează puţin sau de loc la diverşi excitanţi).
—Imperfecţiuni diverse. Se caută anomalii în repartiţia melaninei (efelide, cloasma), existenţa părului de
prisos, a cicatricelor, crustelor, etc.
C. Întocmirea şi rolul fişei cosmetice
Toate aceste date obţinute prin procedeele arătate la începutul capitolului şi urmărind toate punctele de
vedere enumerate mai sus se trec pe o fişă personală de îngrijire cosmetică, care pe lîngă datele personale
ale clientei cuprindie rezultatele examinării, îngrijiriile aplicate, precum şi recomandările pentru acasă.
Întocmirea fişei cosmetice este necesară pentru a urmări efectul îngrijirilor executate, pentru schimbarea
unor procedee în cazul că cele folosite nu au dat rezultatele dorite. Dacă este necesară o alternanţă de procedee,
cosmeticiana va şti de fiecare dată ordinea lor, aceasta fiind consemnată în fişa clientei (de exemplu îşi propune ca
în.cazul unui ten alipic — lipsit de grăsime — şi deshidratat să introducă la anumite intervale diverse mijloace de
rehidratare sau în cazul unui ten gras, să introducă dezincrustaţia electrică între tratamentele obişnuite de curăţire
pentru acest tip de ten). De asemenea, caracteristicile tenului respectiv fiind notate în fişă, cosmeticiana nu reia de
fiecare dată, când clienta se prezintă la tratament, toate probele de determinare a tipului de ten, ci doar pe cele a
căror rezultate nu sunt permanente, sau dacă au intervenit schimbări ale calităţii tenului respectiv.
In privinţa produselor folosite, în special a măştilor, cosmeticiana îşi poate propune o seamă de preparate pe
care să le utilizeze într-un interval mai mare de timp. Ea va şti de fiecare dată.ce şi-a propus să folosească, avînd
notată ordinea de la început. Se poate astfel controla şi efectul preparatelor folosite şi deci repetarea aplicării dacă
efectul este bun sau înlocuirea preparatelor respective, în cazul cînd nu s-a obţinut rezultatul urmărit.
Toate acestea constituie şi determină seriozitate şi conştiinciozitate în efectuarea îngrijirilor cosmetice, cu

rezultate bune atât pentru cosmeticiana cât şi pentru clienta respectivă.
Nr.fişei_______________________
Examinat de __________________
Data_________________________
FIŞA CLIENTEI
Fişă individuală de îngrijire cosmetică

Numele________________________Prenumele ___________________________
Profesiune_______________________Adresa:Str__________________________
Nr_______Sector________Telefon______________________________________
Data naşterii:anul_____________luna_____________ziua______
Diagnostic:
Aspect morfologic____________________________________________________
Forma feţei (rotundă,pătrată,ovală,triunghiulara,etc)______________________
Culoarea a) feţei__________________________________________________
b)ochiilor________________________________________________
c)tenului(culoare predominantă)______________________________
Granulaţia - normală___________________________________________
pielii - granuloasă,aspră,cu scuame,hipercheratoză______________
- neregulată__________________________________________
Temperatura:_______________________________________________________
Pilozitate:(buza superioară,bărbia)______________________________________
Secreţiile: (hipersecreţie,secreţie normală,hiposecreţie sebacee)_______________
__________________________________________________________________
Concluzie(ten uscat,normal,gras,asfixis etc)_______________________________
Palpare superficială(catifelat,aspru,rugos)_________________________________
Palpare profundă(suplu,elastic,flasc)_____________________________________
Imperfecţiuni inestetice: (pori dilataţi,comedoane,puncte negre)_______________
Tonicitate__________________________________________________________
Tulburări ale pielii: congenitale dobândite
vasculare
pigmentare
Diverse____________________________________________________________
Cute Frunte Ochi Gură Obraji gît
expresie
riduri
Tonus muscular(gît,obraji,frunte)_____________________________________________
Alte deficienţe_______________________________________________________
Tratamente recomandate_______________________________________________
Mijloace fizice______________________________________________________
Mijloace Chimice____________________________________________________
Mijloace mecanice___________________________________________________
Tratament indicat acasă_______________________________________________
Durata tratamentului__________________________________________________
Data programării ____________________________________________________
Cap. VI. Relaxarea. Rolul ei în tratamentul cosmetic
Cabinetul cosmetic a devenit nu numai o necesitate pentru îngrijirea şi înfrumuseţarea tenului, ci dă şi

posibilitatea unei destinderi şi relaxări nervoase.
Oboseala, surmenajul, nervozitatea, aerul închis lasă pe faţă urme vizibile şi neplăcute, cearcăne, riduri, ten
întunecat, oboseală în mişcări, îngrijirea facială care se acordă clientei în cabinetele de cosmetică nu va da
rezultate decât dacă este efectuată conştiincios, bazată pe cunoştinţe ştiinţifice de specialitate şi utilizând produse
de calitate şi adecvate calităţii tenului.
Totuşi, un tratament aplicat unei persoane nervoase, pe o faţă crispată, încordată, obosită, nu va da
randamentul dorit.
De aceea este absolut necesar ca atât înainte cât şi în timpul tratamentului să se creeze clientei o oră de
destindere, de completă relaxare nervoasă. În acest fel ea devine mult mai receptivă îngrijirilor ce i se aplică şi
rezultatele tratamentului cosmetic vor fi apreciabil îmbunătăţite.
B. Diferite metode de creare a relaxării
Pentru a obţine această relaxare nervoasă a clientei, este absolut necesar ca tratamentul cosmetic să se
efectueze într-un cadru potrivit acestor cerinţe şi într-o atmosferă bogată în oxigen, acest gaz fiind absolut necesar
relaxării, deoarece el asigură o bună respiraţie, îmbunătăţeşte acţiunea musculară şi cerebrală, îndepărtează
oboseala din organism, intervenind în metabolismul acidului lactic. Se ştie că atmosfera încărcată cu bioxid de
carbon agravează starea de nervozitate.
Un prim factor în producerea relaxării este aspectul cabinetului de cosmetică. Acesta trebuie să fie foarte
curat şi bine aerisit, aranjat cu gust.
Un alt factor necesar relaxării este existenţa în cabinet a unui fotoliu special pentru relaxare. Acesta trebuie
să fie lucrat pe buret, cu faţă din material plastic lavabil, cu extremităţile mobile, care să poată fi aranjate astfel
încât poziţia corpului să fie confortabilă pentru clientă. Este ideală existenţa unei mici încăperi alăturată
cabinetului de cosmetică, încăpere care să fie folosită special pentru relaxare, înainte de a începe tratamentul
cosmetic propriu-zis. Această încăpere trebuie să fie dotată cu un fotoliu de relaxare, să fie bine aerisită, să aibă
eventual un aparat de ozonizare, lumina trebuie săfie discretă.
Este recomandabil ca atât în timpul relaxării cât şi în timpul tratamentului cosmetic, clienta să fie
singură cu cosmeticiana ce o îngrijeşte. Prezenţa mai multor persoane-cliente sau asistenţă duce la o
stare de încordare pentru clientă, deci relaxarea nu este posibilă.
Clienta îşi dezbracă hainele de stradă şi se îmbracă cu un halat special sau o pelerină cu care rămâne în tot
timpul tratamentului. Pentru relaxare i se efectuează înaintea tratamentului cosmetic propriu-zis masajul special
de relaxare care se efectuează în regiunea spatelui. Acest masaj acţionează asupra sistemului nervos producând
destindere. Clienta se culcă pe fotoliu cosmetic şi rămîne 1/4 oră într-o destindere perfectă, în încăperea bine
aerisită, în care lumina este indirectă, difuză şi linişte perfectă.
Tot această încăpere poate servi pentru aplicarea măştii şi pentru ozonizare. Acolo unde spaţiul nu permite,
toate aceste operaţii se pot efectua în cabinetul cosmetic propriu-zis.
Tot un factor de relaxare îl formează şi culoarea ambiantă din cabinet. Se preferă nuanţele de roz, bleu,
gălbui, verde pal atât pentru tapetele pereţilor din cabinet cât şi pentru mobilier şi lenjerie, sunt mai calde, mai
odihnitoare şi mai plăcute.
Deci ordinea, igiena perfectă, coloritul cabinei cosmetice, prezenţa unui fotoliu relax, masajul de relaxare,
aer curat, linişte şi lumină difuză sunt factori care asigură clientei acea destindere nervoasă atât de necesară
creării unei receptivităţi mărite în timpul tratamentului.
Relaxarea nervoasă se poate obţine chiar în timpul unui tratament cosmetic, în timpul efectuării masajului
facial. Un masaj făcut cu pricepere, de o manieră blândă, calm, cu mişcări de effleurage executate lent, alternate
cu mişcări vibratorii, masaj făcut fără întrerupere, în linişte şi cu o lumină indirectă, produce clientei 20 min de
odihnă perfectă, de destindere nervoasă care se va reflecta pe faţă, mărind şi mai mult efectele masajului. Şedinţa
la vapozon, efectuată înainte sau peste mască, produce, datorită vaporilor fini de apă ionizaţi şi ozonizaţi, o
relaxare, reînnoire celulară şi o bună respiraţie cutanată.
Toate aceste procedee şi condiţii îndeplinite vor crea clientei o deconectare nervoasă şi o vor face mai
receptivă la tratamentul cosmetic propriu-zis.
C. Masajul de relaxare
Acest masaj face parte din categoria masajelor speciale. Se efectuează în regiunea cervicală posterioară, de
o parte şi de alta a coloanei vertebrale până în talie, pe omoplaţi, pe umeri şi braţe. Se face înaintea începerii
tratamentului pentru a pregăti clienta în vederea îngrijirilor ce urmează. Se lucrează într-un ritm lent cu mâinile
lipite de piele. Poziţia clientei este şezând pe un taburet, cu spatele descoperit până aproape de talie. Poziţia
cosmeticienei este în spatele clientei. Masajul se efectuează cu talc şi este compus din cinci mişcări de bază:
effleurage, petrissage, foulage, hachures, vibraţii.
Effleurage (netezire uşoară). Este prima mişcare de bază şi se execută în trei timpi :
―Timpul I. Mâinile se fixează cu marginea lor exterioară în regiunea mastoidiană şi coboară apoi lipindu-se
complet de piele, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale până în talie. Policele sunt încrucişate deasupra regiunii
coloanei vertebrale, fără a o atinge. Se revine prin alunecare, la poziţia iniţială, pe acelaşi traseu. Se repetă de cinci
ori. In timp ce mâinile coboară spre talie se face o uşoară fandare, pentru ca palmele să fie tot timpul lipite
complet de piele (fig. 13).
Timpul II. Se începe din aceeaşi poziţie ca la timpul I, apoi mîinile coboară pe spate îndreptîndu-se prin
netezire spre regiunile axiale. Se revine la poziţia de plecare pe acelaşi traseu. Mişcarea se repetă de cinci ori (fig.
14).
—Timpul III. Se porneşte din acelaşi loc. Mâinile continuă mişcarea

pe braţe, oprindu-se deasupra cotului. Se repetă de cinci ori (fig. 15).
Petrissage (frământat). Este o mişcare de frământare şi se execută în patru timpi :
—Timpul I. Mişcarea începe de deasupra cotului lucrând cu ambele

mâini pe aceeaşi parte. Se execută o mişcare de frământare cu policele spre celelalte patru degete, urcând până în
regiunea cervicală posterioară. Când se ajunge la ceafă, se trece prin alunecare cu ambele mâini pe celălalt braţ.
Se execută aceeaşi mişcare ca mai înainte. Se repetă de cinci ori pentru fiecare braţ în parte. (fig. 16).
—Timpul II. Se execută mişcarea de frământare în regiunea omoplaţilor, de la dreapta la stânga. Mâna
dreaptă execută frământarea acestei regiuni cu cele patru degete spre police. Mâna stângă susţine pielea şi
muşchii prin apăsare uşoară cu policele depărtate de celelalte degete. Frământarea se termină în regiunea
omoplatului stâng, apoi, prin alunecare se revine la poziţia, de plecare. Se repetă de cinci ori (fig. 17).
—
Timp III. Se lucrează de o parte şi de alta a coloanei vertebrale de la ceafă până în talie. Mâinile execută o
mişcare de frământare a acestor regiuni la coborâre. Se revine în regiunea cefei prin alunecare cu policele
încrucişate deasupra coloanei fără a o atinge (fig. 18).
—Timpul IV. Se execută în regiunea superioară a spatelui. Policele execută o mişcare de presiune pe un
traseu din afară spre înăuntru. Celelalte patru degete se spijină în regiunea fosei supraclaviculare. Se repetă de mai
multe ori. Se lucrează cu ambele mâini simultan (fig. 19).
Foulage (presiune). Este o mişcare de presiuni circulare care se execută de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale. Se începe din regiunea cefei şi se termină aproape de talie.
Întoarcerea se face pe acelaşi traseu cu policele încrucişate deasupra coloanei fără a o atinge. Se repetă de
cinci ori (fig.20).
Hachures (haşurare). Se execută pe tot spatele, rotind mâinile de la încheietură pentru a lovi cu partea
dorsală a degetelor (fig. 21.)
Vibraţiile (fig. 22). Prin vibrarea mâinilor aceste mişcări se transmit regiunii pe care s-au aşezat mâinile.
Vibraţiile se execută de o parte şi de alta a coloanei vertebrale de la ceafă la talie pe un traseu liniar şi pe un traseu
în zig-zag pe tot spatele pornind din regiunea superioară a omoplaţilor până în talie. Revenirea se face prin
alunecare în partea superioară a spatelui. Se repetă de cinci ori.
Cap. VII. Clasificarea tenurilor în funcţie de diversele tulburări ale metabolismului lipidelor, apei,
protidelor şi glucidelor, tulburări de ordin pigmentar, vascular, senilitate
Studiind pielea prin diversele metode de examinare (vizuală, palpare, cu aparate), se pot observa o serie
întreagă de caracteristici care fac posibilă încadrarea tenului respectiv într-o categorie anumită şi tratarea lui după
necesităţi.
Pentru aceasta, examenul cosmetic trebuie făcut foarte minuţios şi cu atenţie, pe bază de cunoştinţe
temeinice, pentru ca prin interpretarea aspectelor ce se observă la nivelul pielii să se pună un diagnostic cât mai
exact şi în continuare să se aplice un tratament adecvat.
Organismul viu este sediul proceselor metabolice, deci al tuturor proceselor de asimilaţie şi dezasimilaţie.
Diferitele tulburări metabolice au repercusiuni la nivelul pieli, alterând aspectul stării normale. În funcţie de
aceste tulburări de ordin general din organism, se ajunge la o clasificare a tenurilor, astfel : tulburările
metabolismului lipidelor duc la împărţirea tenurilor în gras şi alipic ; tulburările metabolismului apei duc la
împărţirea tenurilor în : ten deshidratat sau hiperhidratat; tulburările metabolismului protidelor şi glucidelor
(asociate cu alte tulburări metabolice) duc la existenţa tenului caşetic sau pletoric.
La toate acestea se adaugă tulburările de ordin pigmentar, de ordin vascular, tulburări legate de vârstă,
toate contribuind la posibilitatea unei clasificări a tenurilor şi la stabilirea procedeelor şi a produselor de tratament
pentru fiecare categorie în parte.
A. Clasificarea tenurilor în funcţie de tulburările metabolismului lipidelor
În funcţie de tulburările metabolismului lipidelor, tenurile se pot clasifica astfel : ten uscat (alipic) şi ten gras
; tenul normal oglindeşte un metabolism normal.
Acest strat adipos împreună cu apa din ţesuturi, formează suportul plastic al pielii; acest suport plastic o
menţine elastică şi netedă. Deci tulburările ivite în metabolismul lipidelor influenţează aspectul pielii atât din
punctul de vedere al secreţiei glandelor sebacee (hipersecreţie sau hiposecreţie) cât şi al acestui suport plastic
(piele întinsă sau o piele ridată).
1. Tenul normal
Tenul normal reflectă o stare de sănătate a organismului, fără tulburări la nici un nivel.
La examenul vizual se constată : piele netedă cu pori invizibili, cu un luciu uşor, fără riduri, o culoare uşor
rozată.
La examenul cu lupa se vede o textură fină.
Prin palpare se constată : piele catifelată (deci granulaţie fină), fermă, elastică (turgor normal), nu este
iritabilă.
La lumina Wpod apare o fluorescentă violacee.
pH-uI pielii situat în limite normale.
Acest tip de ten se întâlneşte la copii înainte de pubertate şi uneori după 20 de ani la persoanele cu un
organism perfect sănătos.
2. Tenul uscat
Tenul uscat este caracterizat prin hipofuncţia glandelor sebacee. Insuficienţa de sebum determină şi
pierderea de apă din straturile superficiale, ceea ce face să apară, ca o consecinţă şi o deshidratare.
Acest tip de ten se datorează fie unei predispoziţii congenitale sau este dobândit (un ten normal se poate
trasforma cu timpul într-un ten uscat — fie printr-o îngrijire necorespunzătoare cu produse care usucă, fie datorită
înaintării în vârstă, fie unor cauze interne ce favorizează apariţia semnelor de ten uscat).
Factorii care influenţează uscarea pielii sunt :
factorii interni tulburări endocrine (mai ales tiroida), tulburări nervoase, tulburări în circulaţia sanguină,
diverse boli interne.
factorii externi vântul, soarele puternic, frigul, produsele de igienă care se alterează, produsele cosmetice
prea alcoolizate sau care conţin substanţe ce usucă.
Caracteristicile tenului uscat. Dacă tenul uscat se datoreşte unei predispoziţii congenitale se caracterizează
printr-un număr redus de glande sebacee. la care se adaugă şi o secreţie insuficientă a acestora. Dacă tenul uscat
este dobândit, numărul de glande sebacee şi mărimea lor sunt normale secreţia fiind însă insuficientă, datorită
unor cauze interne sau externe, aşa cum s-a mai menţionat.
Oricare ar fi originea unui astfel de ten, caracteristicile sunt următoarele :
La examenul vizual: piele mată, cu pori mici, uneori cu riduri, fine superficiale, datorită deshidratării ce
însoţeşte lipsa peliculei grase de protecţie, în cazul că această piele nu este protejată de o cremă corespunzătoare.
Culoarea este ştearsă, uneori se vede o descuamare furfuracee.
Cu lupa se văd mici fisuri liniare.
La palpare se constată : piele subţire, cu elasticitate diminuată (deci insuficiente grăsimi în ţesutul adipos
subcutanat şi insuficientă apă în spaţiile intercelulare). Este o piele sensibilă. Persoanele cu tenul uscat au deseori
senzaţii de usturime sau mîncărime.
Tratamentul unui astfel de ten urmăreşte să corecteze deficienţa de grăsimi naturale şi aspectele datorate
acestei deficienţe.
3. Tenul gras
Activitatea glandelor sebacee este legată de funcţia glandelor sexuale. Activitatea acestor glande începe o
dată cu pubertatea, când funcţionarea lor este foarte intensă, se menţine la un nivel variabil în tot timpul activităţii
glandelor sexuale, pentru ca, la sfîrşit, o dată cu înce tinirea funcţiei lor să se producă şi o încetinire, a funcţiei
glandelor sebacee.
Pielea grasă este caracterizată printr-o hipersecreţie de sebum şi o cantitate mărită de grăsimi fixe în ţesutul
adipos subcutanat.
Hiperactivitatea glandelor sebacee este influenţată de mulţi factori printre care se menţionează  tulburări
nervoase, surmenaj., tulburări hepatice, tulburări endocrine, alimentaţie prea bogată în proteine şi grăsimi,
constipaţie.
Tenul gras se poate prezenta sub două aspecte : ten gras uleios şi ten gras asfixie.
a. Tenul gras uleios se caracterizează printr-o scurgere liberă a sebumului la nivelul pielii.
La examenul vizual se văd porii deschişi, aspectul pielii este lucios, unsuros de culoare gălbuie. La examenul
cu lama de sticlă, aceasta se pătează cu grăsime.
La examenul prin palpare se simte o granulaţie neregulată, pielea este îngroşată. Sensibilitatea poate fi
uneori mărită.
La lumina Wood se vede o fluorescentă albicioasă (stratul cornos este foarte dezvoltat).
pH-ul pielii este neutru spre alcalin, deci un mediu favorabil dezvoltării unor microbi (de aici tendinţa de
infectare a tenurilor grase neîngrijite corespunzător).
La toate acestea se mai adaugă şi o stare de deshidratare superficială (manifestată printr-o descuamare
vizibilă), datorită faptului că sebumul în stare de seboree este hidrofob (sebumul normal fiind hidrofil), şi această
anormalie blochează circulaţia apei intercelulare.
b. Tenul gras asfixic. Se ştie că fiziologic, pielea respiră — absoarbe oxigen şi elimină bioxid de carbon.
Oxigenul este preluat pe două căi.Tot ceea ce împiedică sau încetineşte aceste schimburi produce asfixie cutanată.
Factorii care pot determina o asfixie cutanată sunt
― Descuamarea incompletă de pe piele a celulelor cornoase moarte.
― Sebumul uscat în pori pilosebacei.
― Exces de secreţie sudoripară (evaporarea apei şi depunerea sărurilor din transpiraţie în orificiile canalelor
excretoare).
― Hipercheratinizarea pielii împiedică evacuarea liberă a sebumului şi a transpiraţiei prin astuparea

orificiilor de ieşire a acestora.
― Circulaţia sanguină încetinită care determină o diminuare a aprovizionării cu oxigen a ţesutului cutanat.
― Folosirea de produse de igienă sau cosmetice necorespunzătoare cu tipul de piele.
― Curăţirea insuficientă a pielii, impurităţile împiedicând funcţiile sale normale.
Toate aceste cauze pot determina o asfixie a tenului, atât a celui gras cât şi a celui uscat, însă cele
mai multe posibilităţi spre asfixie le are tenul gras, prin hipersecţia sa de sebum, prin hipercheratinizare.
Caracteristicile tenului gras asfixic :
La examenul vizual: se văd comedoane rezultate din retenţia sebumului în foliculii pilosebacei, care se
amestecă cu celulele moarte din pereţii canalului respectiv, formând un chist. La nivelul pielii, chistul sub aspectul
unui punct negru din cauza oxidării în contact cu aerul a cheratinei (substanţă proteică, bogată în sulf, existentă în
stratul cornos). Datorită existenţei acestor „dopuri" de sebum, porii pilosebacei se dilată. Culoarea pielii este
cenuşie, din cauza punctelor negre şi a oxigenării insuficiente.
La examenul cu lupa toate aceste semne sunt mai vizibile.
La palpare: pielea este neregulată ca relief, din cauza depozitelor de sebum închistat, fiind aspră şi groasă.
La lumina Wood se vede o fluorescenţă.
Tratamentul acestui tip de ten urmăreşte în primul rând, evacuarea comedoanelor pentru a elibera porii
pilosebacei şi a înlesni astfel respiraţia pielii; în al doilea rând se urmăreşte refacerea aspectului pielii prin
închiderea porilor etc.
B. Clasificarea tenurilor în funcţie de tulburările metabolismului apei
Rolul apei în organism este deosebit de important. Apa alcătuieşte partea fundamentală a plasmei sanguine,
a lichidelor interstiţiale şi a limfei ; are rolul de solvent al substanţelor care se absorb prin sânge şi limfă şi rol de
transportor al acestor substanţe până la nivelul celulelor şi de aici către organele de excreţie ; înlesneşte reacţiile
chimice din organism, deoarece toate aceste reacţii se produc numai în soluţii apoase.
Apa formează aproximativ 63% din greutatea corpului. Cantitatea variază cu vârsta. La embrion apa
constituie 94°/0 din greutatea lui ; la noul-născut 66—68%, la adult 58—65%, scade deci cu vârsta. . Cantitatea
necesară de apă se obţine :
prin alimente care conţin apă ;
prin arderile glucidelor, protidelor şi lipidelor (mai ales a lipidelor), arderi ce au loc în organism.
Metabolismul apei este reglat de sistemul nervos şi de glandele endocrine (hipofiza, tiroida, suprarenalele şi
pancreasul). Eliminarea apei din organism se face prin :
rinichi (apa din urină) ;
intestin (apa din fecale) ;
plămâni (sub formă de vapori de apă, o dată cu aerul expirat) ;
transpiraţie (atât cea vizibilă cât şi cea invizibilă, datorită unui fenomen de osmoză sau difuziune).
Pielea conţine circa 70% apă, din oare 10—20% în stratul cornos. Hidratarea normală a ţesutului cutanat
este întreţinută de rezerva de apă conţinută de limfa din spaţiile intercelulare şi care înlocuieşte rapid apa ce se
pierde la suprafaţă prin acţiunea agenţilor externi.
Din punct de vedere cosmetic este foarte importantă starea de hidratare, tulburările ducând la modificări în
aspectul tenului. Astfel, în funcţie de cantitatea de apă din piele se conturează aspectele a două tipuri de ten :
hiperhidratat şi deshidratat, starea normală oglindind un echilibru între apa ce se evaporă la suprafaţa pielii şi
aceea care provine din straturile profunde.
a.Tenul normal hidratat, caracteristici. Pielea copiilor este cea mai hidratata în comparaţie cu pielea
adulţilor. Se caracterizează prin fineţe, elasticitate (datorită unui turgor normal) este fermă, fără riduri. Aceste
caracteristici se mai pot întâlni şi la alte vârste, dacă organismul se găseşte într-o stare de perfectă sănătate, dacă
influenţa dăunătoare a factorilor externi este diminuată sau înlăturată prin îngrijirea corespunzătoare a pielii.
b.Tenul hiperhidratant, caracteristici. Are aspectul edemaţiat, datorită retenţiei de apă în ţesuturi ca o
consecinţă a unor boli, şi este întâlnit, înspecial, la persoanele cu afecţiuni cardiovasculare sau cardiorenale.
c.Tenul deshidratat superficial. Cauzele ce-1 determină şi modul de recuoaştere a acestui ten. In cazurile în
care excreţia de apă depăşeşte ingestia, conţinutul în apă al corpului scade, iar organismul se găseşteîn stare de
deshidratare.
Această deshidratare poate proveni din diverse motive :
—Eliminarea crescută a apei din organism, datorită influenţei agenţilor externi, fizici sau chimici (o umiditate
scăzută a atmosferei, vânt, soare puternic, temperaturi ridicate etc.) face să crească evaporarea apei din piele,
creând astfel un dezechilibru.
― Însetarea în diverse situaţii.
Pierderea excesivă a apei din cauza anumitor boli (diaree, febră mărită etc).
Temperament nervos hipertiroidian.
Oboseală excesivă, surmenaj.
Vârsta.
Reducerea cantităţii de electroliţi de sodiu şi clor Care fac ca apa să nu fie reţinută în corp.
Electroliţii de sodiu reţin apa în spaţiile intercelulare, şi cei de clor în celule.
Deshidratarea pielii poate fi de două feluri : superficială şi profundă.
Deshidratarea superficială se datoreşte unor cauze externe şi este însoţită întotdeauna de doua
caracteristici ale pielii: grosimea mica a stratului cornos (deci piele fină, subţire), scăderea secreţiei sebacee (cum e
cazul la pielea alipică). Deci, această deshidratare superficială se în-tâlneşte la tenul uscat, subţire, mai puţin
cheratinizat.
În cursul transformării lor în epidermă, celulele pierd din cantitatea de apă iniţială, ajungând ca în stratul
cornos să rămână doar o mică cantitate de apă de 10—20%. În cazul când acest strat este mai subţire şi secreţia
sebacee mai scăzută, din cauza diverşilor factori externi fizici sau amici se diminuează sau dispare şi stratul
protector şi astfel se evaporă şi cantitatea de apă existentă. Vântul, soarele puternic, umiditatea scăzută a
atmosferei, temperatura prea ridicată sau folosirea de produse detergente, sicative măresc evaporarea apei, dând
naştere la un dezechilibru între apa ce se pierde şi cea care provine din straturile profunde. Pielea devine în acest
caz fragilă, uscată, iar celulele stratului disjunct se elimina într-un strat fin pulverulent.
Un ten deshidratat superficial se recunoaşte după următoarele semne :
Cu ochiul liber se observă o exfoliere a pielii, iar la nivelul comisurilor prin formarea de deşeuri cutanate.
La lupă, exfolierea este şi mai evidentă.

La lampa Wood apare o fluorescentă slabă.
La palpare, pielea este uşor aspră şi pierde din fermitate.
Deshidratarea profundă. În timp ce deshidratarea superficială se petrece în straturile superficiale ale pielii şi
se datoreşte unor factori externi, deshidratarea profundă are loc în straturile profunde ale pielii — derm şi
hipoderm —, cauzele fiind de ordin intern, datorită unor tulburări ivite în metabolismul apei. Aceste tulburări în
metabolismul celular al apei se manifestă prin incapacitatea organismului de a reţine apa în ţesuturile
subcutanate.
În acest caz, organismul este obligat să-şi procure apa din ţesuturile proprii. Acest lucru necesită un efort
special care face să se diminueze cantitatea de grăsimi subcutanate. Diminumdu-se astfel atât cantitatea de
grăsimi fixe cât şi apa din ţesuturile subcutanate, dispare acel suport plastic al pielii, devine mai mobilă, mai
sensibilă la contracţiile muşchilor. In felul acesta se formează cute, pliuri la suprafaţa pielii sau reţea de riduri
adânci la tenul uscat.
Un ten cu deshidratare profundă se recunoaşte după aspectul pielii care este flască, fanată, veştejită, cu
tendinţă la riduri profunde, mobilă şi cu o slabă aderenţă de straturile mai profunde. La lampa Wood se observă o
fluorescentă şi mai slabă.
La tenurile deshidratate, tratamentul ce se aplică are ca scop rehidratarea pielii prin diverse mijloace —
fizice, chimice şi mecanice.
C. Clasificarea tenurilor în funcţie de tulburările metabolismului protidelor
şi glucidelor
Pielea participă la metabolizarea glucidelor şi a protidelor şi orice dereglare pe plan general sau local are
repercusiuni asupra pielii.
Astfel cheratogeneza, melanogeneza, reînnoirea straturilor epidermice se datoresc metabolismului local al

proteinelor aduse de sânge la acest nivel. Un metabolism defectuos va influenţa deci toate aceste funcţii.
O dereglare în metabolismul glucidelor duce la creşterea glucozei în transpiraţie şi astfel straturile

superficiale ale pielii se impregnează cu glucide şi devine un mediu bun de dezvoltare a unor microbi.
În funcţie de tulburările metabolice ale protidelor şi ale glucidelor se pot deosebi două tipuri de ten : pletoric
şi caşectic.
a. Tenul pletoric. Denumirea vine de la cuvîntul grecesc „plethore" şi înseamnă „surplus". Acest tip de ten
este determinat de un metabolism defectuos al protidelor şi al glucidelor la care se adaugă şi tulburări ale
metabolismului lipidic şi hidromineral, astfel că aspectul pielii este caracterizat prin depuneri anormale de
substanţe şi apă. Pielea este groasă, aspect cărnos, congestionată permament sau se congestionează la cel
mai mic efort, este grasă, cu toate caracteristicile respective (comedoane, pori dilataţi, chisturi sebacee etc.),
deseori prezintă o pilozitate crescută. Acest ten nu se ridează uşor, datorită suportului format de substanţele
depuse în exces care ţin epiderma întinsă.
Contrar aspectului, nu este un ten rezistent. Metabolismul defectuos al glucidelor determină o fragilitate
capilară şi predispoziţie la infecţie, aceasta din urmă fiind mărită şi de hipersecreţia glandelor sebacee ce
caracterizează acest tip de ten.
Cauzele sunt de ordin general intern, dar se impune pe lângă tratamentul medical şi un regim alimentar prin
diminuarea cantităţilor de proteze, grăsimi, glucide, apă.
b. Tenul caşectic. Denumirea vine de la cuvîntul „caşexie" care înseamnă „atrofie generală". În cazul tenului,
termenul se referă la diminuarea tuturor funcţiilor pielii. Este cauzat de afecţiuni grave de ordin intern care
influenţează funcţiile metabolice ale pielii.
Ca aspect, pielea este subţire, uscată (deshidratată şi alipică), atonă, flască (lipsă de elasticitate), palidă
(insuficient irigată), aspect de pergament (topire musculară).
D. Diferenţieri de ten din punctul de vedere al tulburărilor de ordin vascular
De multe ori se pot observa la nivelul pielii diverse imperfecţiuni de ordin vascular, care fac parte din leziunile
incipiente ale unei dermatoze de tipul rozaceei.
Rozaceea se prezintă în trei stadii :
stadiul incipient care este eritroza facială ;
cuperoza ;
— acneea rozacee.
a. Eritroza facială — prima formă a rozaceei — poate apărea chiar după pubertate, la unele persoane, sub
forma unui eritm difuz, la început trecător, cu timpul devenind persistent — pe pomeţi, aripile nasului, regiunea
preauriculară şi mentonieră. La început apare sub forma de puşee congestive trecătoare, care însă repetându-se
duc la o stagnare a sângelui în anumite regiuni ale pielii. ' ,
b. Cuperoza. Cu timpul, datorită repetării permanente a puşeelor congestive, ca şi datorită unei dilatări a
capilarelor, acestea devin vizibile la nivelul pielii ; acest fenomen se numeşte telangiectazie, iar aspectul pielii
poartă numele de cuperoză.
De cele mai multe ori eritroza facială şi cuperoza sunt inseparabile, telangiectaziile apărând pe o faţă cu
eritroza facială. Sunt însă cazuri când aceste telangiectazii apar pe o piele necongestionată, normal colorată,
având aspectul unor linii roşii pe o foaie albă. Această stare reprezintă cuperoza adevărată.
Cuperoza deci se datoreşte unor dilatări permanente ale capilarelor, provocate de puşee congestive repetate
şi de o elasticitate insuficientă a pereţilor vasculari. Instalarea cuperozei este lentă şi câteodată neobservabilă.
În afară de condiţiile arătate mai există o serie de factori externi şi interni care pot influenţa apariţia
eritrozei faciale şi a cuperozei.
Factorii externi
Agenţii atmosferici (vântul, frigul, soarele puternic, schimbările bruşte de temperatură) pot contribui la
apariţia puşeelor congestive şi la dilatarea capilarelor.
Femeia cu o piele subţire şi uscată, care îşi expune faţa fără a o proteja la acţiunea agenţilor atmosferici, sau
se spală cu apă prea caldă, sau prea rece, este o candidată la cuperoză.
Agenţii fizici şi chimici (produsele prea detergente, expunerea prelungită la o sursă de căldură mare etc.
constituie de asemenea, motive de instalare a cuperozei.
Factorii interni:
În primul rând proasta elasticitate a pereţilor vasculari, şi apoi tulburările digestive şi nervoase care pot
determina pusee congestive repetate (gastrită, colită, constipaţie).
Tulburările digestive decurg din rapiditatea cu care mănâncă unele persoane, din proasta masticaţie a
alimentelor. În felul acesta se supune stomacul la un efort suplimentar, care se traduce prin pusee congestive
repetate la faţă, şi care cu timpul dau naştere la apariţia telangiectaziilor.
Datorită tulburărilor nervoase, multe persoane roşesc uşor la cea mai mică iritare sau emoţie, iar aceste
eriteme cu timpul devin permanente, declaşând şi apariţia cuperozei.
c. Acneea rozacee este ultima fază a rozaceei. Se caracterizează printr-un eritem general, în special pe
obraji, nas şi partea de jos a frunţii, şi o temperatură ridicată a pielii în aceste regiuni, precum şi prin prezenţa de
foliculită. Prin aceasta acneea rozacee se aseamănă cu acneea vulgară, cu deosebirea că aceste pustule nu au la
bază un comedon infectat, apar câte două, trei o dată, de mărimea unei gămălii de ac, devin roşii, uşor iritate,
unele evoluează rapid, în două, trei zile, altele mai lent, fiind mai profunde. Acneea rozacee apare, în general, pe
un ten seboreic, în special în perioada premenopauzei şi a menopauzei .
Cauzele instalării acneei rozacee sunt tulburările endocrine şi vasomotorii, declanşate de încetarea funcţiei
menstruale. Se presupune, de asemenea, că rozaceea se datoreşte şi unor tulburări digestive (gastrită acidă,
constipaţie sau abuzuri alimentare).
Acneea rozacee, spre deosebire de eritroza facială şi cuperoză, reprezintă o stare de boală, şi ca atare — în
acest stadiu — cosmeticienei îi este interzisă tratarea unui astfel de ten. Ea are doar rolul de a o recunoaşte şi de a
îndrepta clienta către medic pentru tratament. Cunoscând cauzele acestei afecţiuni, cosmeticiana poate face unele
recomandări, ca : excluderea alimentelor greu digestibile, excitante, toxice, o masticaţie lentă, mese la ore fixe,
urmate de odihnă, îngrijirea danturii, evitarea factorilor ce favorizează congestia feţei (căldură, frig, soare).
E. Diferenţieri de ten din punctul de vedere al tulburărilor de ordin pigmentar şi alte imperfecţiuni
1. Coloritul normal al pielii
Culoarea normală a pielii pentru rasa albă este uşor rozată, cu variaţii de la individ la individ. Culoarea pielii
este determinată de amestecul a patru culori de bază : albă (datorită cheratohialinei din stratul granulos), galbenă
(datorită stratului cornos), brună (datorită melaninei), roşie (datorită sângelui din vasele sanguine din piele). Din
amestecul acestor culori rezultă culoarea pielii respective, influenţată fiind uneori de predominarea uneia din ele.
Diferite modificări în coloritul pielii. Coloritul normal al pielii poate fi modificat datorită unor cauze de ordin
intern. Apar modificări de colorit datorită pigmenţilor biliari (hepatită) sau datorită diverselor substanţe
medicamentoase colorante ca atebrina, sau datorită unor substanţe colorante utilizate în diverse profesiuni. Mai
apar modificări de colorit în cazul unor boli ale organelor hematopoietice, boli infectocontagioase, boli ale pielii,
boli care privesc circulaţia sanguină, boli ale inimii (maladia albastră) etc.
Pielea este un organ cu multe funcţii, printre care şi aceea de a elimina anumite substanţe rezultate din
metabolismul normal sau patogen al organismului prin secreţia sudorală.
Cînd aceste toxine sunt în cantitate mare şi ritmul de eliminare este încetinit, se produc modificări de aspect
şi culoare ale pielii. Astfel se poate întâlni piele de culoare palidă-spălăcită în stări de intoxicaţii sau oboseală, piele
cu aspect întunecat în unele boli cronice; ten pământiu ‚n diferite afecţiuni gastrointestinale, autointoxicaţii; piele
palidă- gălbuie în tulburări endocrine, ginecologice, tuberculoza glndelor suprarenale, pierderi de sânge.
În toate aceste cazuri, cosmeticiana are obligaţia de a îndruma persoana respectivă către medic, care va
cerceta cauzele şi va prescrie tratamentul intern necesar.
2. Diferite imperfecţiuni pigmentare la nivelul pielii
a. Nevii pigmentari plani sunt modificări circumscrise ale coloraţiei pielii care nu fac relief 
― Petele hepatice sunt numite aşa din cauza culorii asemănătoare cu a ficatului. Sunt ovale sau rotunde şi
de mărimi diferite. În cazul acesta, pielea nu este modificată decât din punct de vedere cromatic.
Efelidele sunt pete pigmentare lenticulare, galbene sau brune, multiple, cu sediul pe părţile descoperite: faţă,
gât, partea superioară a toracelui, antebraţe etc. Apar sau devin mai evidente sub acţiunea razelor solare. Deşi
sunt de natură nevică, nu degenerează niciodată. Ca tratament se recomandă preparate exfoliante (săruri de
mercur, hidrochinonă, perhidrol), vitamina A, complex B sau crioterapie.
Lentigoul se prezintă sub formă de pete brune, negre sau albastre localizate pe faţă şi gât. Uneori petele pot
fi uşor infiltrate. Aceste pete se pot transforma în nevocarcinoame spontane dacă sunt iritate prin traumatisme
repetate sau agenţi chimici. Cosmeticiana are obligaţia să le evite în tot cursul tratamentului cosmetic ce-1 execută
pe faţă şi gât.
b. Nevii celulari sunt ridicături din planul pielii, de mărime şi formă variabile, de culoare roz, galbenă sau
neagră (nevii celulari pigmentări) sau pot fi necoloraţi (nevii celulari acromiei). Uneori sunt acoperiţi de păr (nevi
celulari piloşi) sau iau aspect verucos. Nevii pigmentări (în vorbirea curentă se numesc aluniţe) se pot transforma în
nevocarcinoame dacă sunt iritaţi.
Cosmeticiana trebuie să evite iritarea sau sângerarea lor sau a regiunilor apropiate.
c. Nevii vasculari (angioamele) sunt tumori benigne rezultate din hiperplezia sistemului vascular. Sunt de
cele mai multe ori congenitale, dar pot apărea la orice vârstă. Pata sau tumoarea care caracterizează angiomul
este constituită dintr-o îngrămădire de vase ectaziate. După natura vaselor există hemangioame (formate din vase
sanguine) şi limfangioame (formate din vase limfatice).
Hemangioamele se pot prezenta sub următoarele forme: angioame plane, angioame tumorale sau
angioame cavernoase etc.
Angioamele plane se prezintă sub forma unor pete vasculare, de dimensiuni variabile, punctiforme sau
difuze, de culoare roz, roşie sau violacee. Angiomul stelar se întâlneşte, de obicei, pe nas sau sub orbită, sub forma
unui punct vascular central mai ridicat, din care radiază vase mici apare, de obicei, la adult.
Angioamele tumorale sunt tumori vasculare circumscrise sau difuze care apar, de regulă, la noul născut şi
cresc cu vârsta. Au culoare roşie sau violacee şi sunt de consistenţă moale, reductibile total sau parţial la presiune.
Angioamele cavernoase sunt tumori voluminoase care deformează regiunea pe care apar (buze, urechi,
ploape), sângerează uşor la traumatisme. Cosmeticiana nu va face nici un fel de tratament cosmetic persoanelor
care prezintă astfel de formaţiuni.
Punctele rubinii sunt nevi vasculari tardivi, multipli, ce apar după 40 de ani. Se caracterizează prin mici
angioame punctiforme sau lenticulare, localizate mai ales pe torace şi membre.
Cunoaşterea acestor imperfecţiuni pigmentare este necesară pentru cosmeticiana pentru a evita orice ar
putea duce la agravarea acestor formaţiuni.
d. Cloasma este o discromie reprezentată prin pete pigmentare sub forma unor plăci deseori confluente şi cu
contur neregulat. Aceste pete apar pe faţă (frunte, tâmple, obraji, în jurul gurii şi nasului). Ele apar mai ales la
femeile însărcinate, de unde şi numele de „masca gravidităţii". Mai pot apărea şi în cazul unor afecţiuni, ca :
metrite, salpingite, dismenoree, anemii. Instalarea petelor se face pe nesimţite. Se descriu două aspecte de
cloasmă : una mediană, dezvoltată sub forma unor benzi care ocupă baza nasului, fruntea şi regiunile suborbitare,
şi a doua marginală, localizată pe tâmple şi regiunea maseterină. Cauzele sunt de ordin endocrin (la femeia
gravidă) sau afecţiunilor ulcero-ovariene, tulburări ale funcţiei suprarenalelor sau ale tiroidei. Mai intervin de ase-
menea, tulburări ale funcţiilor digestive şi, în special, a funcţiei hepatice.
e. Melanoza Riehl. Se datoreşte carenţei în vitamine. Apare mai alesla femei între 30 şi 50 de ani,
dezvoltându-se, în special, pe părţile expuse la lumină (fruntea, tâmplele, regiunilepreauriculare, regiunile
submaxilare, părţile laterale ale gâtului). Debutează printr-o uşoară mâncărime şi un eritem, după care se
instalează o pigmentaţie roză-violacee care cu timpul devine brună-închis. Pigmentaţia se întinde încetul cu încetul,
formând suprafeţe difuze sau reticulate, pe care se suprapun apoi puncte hipercromice în jurul orificiilor
pilosebacee în care se constată şi un uşor proces de hiperoheratoză. Aceste puncte hipercheratozice se lăţesc,
unindu-se între ele prin nişte punţi care dau aspectul reticulat al melanozei.
3. Imperfecţiuni care se datoresc lipsei de pigmenţi
Vitiligo. Se prezintă sub formă de pete albe neregulate, înconjurate de o zonă de hiperpigmentaţie. Se pot
dezvolta pe orice regiune a suprafeţei corpului ; părţile descoperite însă sunt locurile unde apar mai frecvent.
Regiunile afectate au un aspect caracteristic: insule de culoare albă, de formă circulară, înconjurate la periferie de
o zonă intens pigmentată. Culoarea brună se degradează pe măsură ce se depărtează de centrul alb, până se
confundă cu pielea sănătoasă. Se pot descrie mai multe forme de vitiligo : vitiligo punctat (mici insule albe), vitiligo
universal (acromia s-a întins pe toată suprafaţa corpului), vitiligo de pe pielea capului (reprezentat prin şuviţe de
păr alb).
4. Alte imperfecţiuni inestetice
a. Milium este o tumoare benignă epitelială, un chist epidermic de mărimea unei gămălii de ac, alb, dur,
perlat, localizat la nivelul pleoapelor, tâmplelor şi frunţii. De multe ori, aceste chisturi apar grupate. Iau naştere
prin astuparea mecanică a foliculului pilosebaceu şi, mai rar, a canalului sudoripar în porţiunea sa epidermică.
Conţinutul acestor chisturi este format din celule cornoase şi resturi grăsoase. Distrugerea lor se poate face electric
sau mecanic, după ce au fost înţepate cu un ac flambat.
b. Chistul sebaceu este o formaţie rotundă sau ovală, de consistenţă moale, acoperită de piele de culoare şi
aspect normal. Mărimea poate fi cât un bob de grâu sau mult mai mare. Conţinutul este păstos, fiind constituit din
celule epidermice cheratinizate, grăsime, colesterol etc.
c. Chistul ostiu-folicular. Rezultă prin dilatarea şi astuparea unui ostiu-folicular. Se formează mai întâi un
comedom şi apoi un chist superficial, de mărimea unui bob de linte, care poate creşte şi, în unelecazuri, infecta.
d. Nevii molluscum sunt tumori moi, de consistenţă flască, acoperite de piele cu coloraţie normală, subţire şi
zbârcită. Uneori sunt aplatizaţi, întinşi ca suprafaţă sau uşor proeminenţi, iar deseori sunt pediculaţi. Cei pediculaţi
au ca sediu gâtul, faţa posterioară a toracelui, pleoapele. Mărimea acestor nevi poate varia de la mărimea unei
gămălii de ac până la cea a unui bob de strugure.
e. Adenoamele sunt tumori benigne, rezultând prin multiplicarea celulelor glandulare ale pielii (ale glandelor
sebacee sau sudoripare). Adenomul sebaceu circumscris se prezintă ca o placă reliefată, cu marginile neregulate,
cu suprafaţa granulară, de culoare galben-lucitoare, cu depresiuni punctiforme (orificiile dilatate ale glandelor
hiperplaziate).Se întâlnesc pe faţă, gât şi pielea capului. Nu se transformă în leziuni maligne, dar pot creşte şi se
pot extinde.
Adenoamele sebacee simetrice ale feţei se prezintă sub formă de tumorete de mărimea unui bob de mazăre,
pe şanţurile nazogeniene, rădăcina nasului, bărbie sau pielea capului. Sunt de culoare albă sau roşietice şi moi, sau
foarte mici şi de consistenţă tare. Tratamentul se face prin diatermocoagulare pentru toate tipurile de adenoame.
Hidradenoamele pleoapelor inferioare se întâlnesc la femeile adulte sau în vârstă, prezentându-se ca nişte
formaţiuni papuloase de mărimea unei gămălii de ac, de culoarea pielii. Se tratează prin diatermocoagulare.
f. Hipertricoza reprezintă o dezvoltare exagerată a sistemului pilos în anumite regiuni ale feţei, la femei
(buza superioară, bărbie, părţile laterale ale feţei). Tratamentul se face prin electrocoagulare sau îndepărtarea
mecanică cu ajutorul pastei de epilat.
g. Xantelasma reprezintă forma cea mai frecventă a xantomului cu localizare aproape exclusivă în regiunea
pleoapelor. Se prezintă sub forma unor pete galbene cu suprafaţa netedă sau uşor reliefată. Cauzele sunt tulburări
generale ale metabolismului grăsimilor. Tratamentul constă în excizie chirurgicală şi regim alimentar sărac în
grăsimi. Nu sunt leziuni meligne.
h. Cheratomul senil este o dermatoză precanceroasă. Se prezintă sub forma unor pete galbene-brune,
pigmentate, cu contur neregulat, apar după 60 de ani pe faţă sau dosul mâinilor, mai rar în alte regiuni.
Aceste leziuni au suprafaţă aspră, uscată, prezentând deseori o uşoară descuamare. Cauza este degenerarea
senilă a ţesutului cutanat. Razele solare au un rol important în apariţia acestor leziuni la persoanele în vârstă.
Tratamentul se face prin diatermocoagulare sau radioterapie. Cosmeticiana trebuie să evite orice iritare a
unor astfel de pete, mai cu seamă atunci când persoana respectivă are o vârstă înaintată. Transformarea lor în
cancer este foarte frecventă.
i. Verucile sunt excrescenţe papilare şi hipercheratozice de dimensiuni variabile. Se datoresc unui ultravirus.
Veruca vulgară apare la copii şi adulţi tineri, pe faţa dorsală a degetelor şi a mâinilor, sub forma unor
ridicaturi rotunde, cu dimensiuni variabile, cu suprafaţa convexă, culoarea cenuşie-gălbuie, brună sau negricioasă,
de consistenţă tare, aspră.
Verucile papilomatoase sau papiloamele sunt ridicături de câţiva milimetri, pediculate, filiforme, care apar
pe faţă sau pe gât. Verucile plane juvenile apar la copii şi adolescenţi. Se prezintă ca nişte papule plane, rotunde
sau uşor poligonale, de culoarea pielii sau mai închise.
Tratamentul verucilor care nu se vindecă spontan este diatermocoagularea.

5. Diferenţieri de ten în raport cu vârsta
Pielea, ca şi celelalte organe, suferă în decursul vieţii o serie de modificări ale stării sale morfofuncţionale.
Aceste modificări sunt accentuate şi de faptul că, fiind un organ extern, este supusă acţiunii diverşilor factori
fizici şi chimici. Procesul de degenerare începe în regiunile descoperite şi este mai evident la acest nivel.
Cercetând modificările care le suferă pielea în diferitele etape ale vieţii, s-a constatat că activitatea
fiziologică a acestui organ creşte până în jurul vârstei de 25 de ani. Între 25 şi 40 de ani funcţiile se stabilizează,
pentru ca după această vârstă să înceapă diminuarea lor care duce treptat la stadiul de senescenţă.
Studiind aspectul tenului în etapele principale ale vieţii, se poate face următoarea clasificare:
a.Tenul normal al copilului sănătos de la naştere până la pubertate. Este caracterizat prin aspectul său
neted şi fin, cu o culoare uşor rozată, elastic, cu pori invizibili. Aceste calităţi se datoresc bunei funcţionări a
întregului organism, care influenţează organul cutanat (procese metabolice normale) cât şi buna funcţionare
a acestui organ.
Aceste caracteristici ale tenului se mai pot întâlni în jurul vîrstei de 25 de ani la persoanele cu un organism
perfect sănătos.
b.Tenul în epoca pubertăţii. Pubertatea este o etapă biologică ce marchează trecerea către maturizare
(hormonală şi neuropsihică).
Începe în jurul vârstei de 11—13 ani la fete şi 14—16 ani la băieţi. Pe parcursul acestei etape, datorită
perturbărilor hormonale, apar unele fenomene la nivelul pielii. Trebuie menţionate în mod deosebit seboreea şi
acneea juvenilă, care sunt foarte frecvente în această perioadă. Tulburările hormonale şi tulburările digestive
favorizează sensibilitatea organismului faţă de infecţiile stafilococice. Acestea determină o hipertrofiere a
glandelor sebacee şi o stimulare a secreţiei de sebum, la care se adaugă inflamaţia cronică a foliculilor pilosebacei.
Localizarea acestei afecţiuni este faţa, regiunea presternală şi interscapulară (datorită faptului că în aceste
regiuni glandele sebacee sunt în mod natural mai dezvoltate).
c. Tenul între 25—40 ani. În jurul vîrstei de 25 de ani, activitatea glandulară se normalizează. Dacă
echilibrul hormonal este însoţit şi de o bună funcţionare a tuturor organelor, dacă persoana respectivă duce o viaţă
igienică, aspectul tenului poate fi asemănător cu tenul copilului :catifelat, culoarea sănătoasă, elastic, pori mici
invizibili, fără riduri.
Dacă intervin tulburări metabolice, endocrine, alte cauze de ordin intern sau extern, se conturează diferitele
tipuri de ten descrise într-un capitol precedent.
Ceea ce determină aspectul tenului în această etapă este tonusul muscular ferm, pielea elastică, riduri
puţine sau puţin adâncite care prin îngrijire raţională pot fi atenuate.
Toate aceste aspecte se modifică spre sfârşitul etapei. Elasticitatea pielii şi tonusul muscular sunt diminuate,
deci şanţurile naturale ale feţei se adâncesc, ridurile se înmulţesc, iar trăsăturile feţei tind să se schimbe.
d. De la 40 de ani, caracteristicile tenului la femei sunt legate de apropierea menopauzei. Modificările

hormonale care au loc în această perioada influenţează activitatea tuturor organelor, inclusiv a organului cutanat.
În etapa de premenopauză apar fenomene de vasodilataţie sub formă de eriteme localizate pe faţă, gât,
regiunea presternală.
Tot în etapa acesta începe diminuarea stării de imbibiţie a pielii si a elasticităţii ei.
Instalarea definitivă a menopauzei coincide cu existenţa tuturor semnelor de senescenţă a organului cutanat
:
Epidermul este subţiat, datorită micşorării celulelor, sale precum şi a scăderii puterii de regenerare.
Procesul de cheratinizare scade.
Este modificat procesul de pigmentogeneză.
Limita dintre epiderm şi derm îşi pierde aspectul sinuos.
Dermul se atrofiază datorită subţierii fibrelor de colagen; ţesutul conjunctiv este degenerat. Accentuarea
acestor fenomene de involuţie conduce la atrofia senilă a pielii.
Se constată o tendinţă spre hipermineralizare (creşte conţinutul de Ca, Mg. K).
Procesele metabolice ale pielii ajunse în acest stadiu sunt diminuate.
Cicatrizarea se face mai greu.
Capilarele pielii devin fragile.
Secreţia sebosudorală este mult scăzută.
—Puterea de tamponare a pielii şi rezistenţa ei la factorii externi sunt reduse.
În consecinţă, toate aceste cauze duc la următorul tablou al tenului senil :
riduri adâncite;
pliurile naturale foarte adâncite ;
piele flască (mai ales la partea inferioară a feţei şi părţile laterale ale gâtului) ;
culoarea de fildeş vechi ;
pete pigmentare pe faţă sau partea dorsală a mâinilor;
pilozitate accentuată;
la palpare : aspră, senzaţie de uscăciune ca la hârtie.
Procesul de îmbătrânire este un proces ireversibil. Nu poate fi oprit, dar poate fi întârziat prin
menţinerea în stare de sănătate a întregului organism, printr-o viaţă igienică, iar în privinţa tenului, prin îngrijiri
regulate de timpuriu, când pielea este tânără, pentru a întârzia apariţia semnelor de bătrâneţe.
Cap. VIII Procesele care stau la baza tratementelor cosmetice şi importanţa lor
A. Generalităţi
Dorinţa femei de a-şi îngriji şi machia faţa ca să arate cât mai frumoasă şi strălucitoare a existat din
totdeauna.
De aceea, îngrijirile din cabinetele de cosmetică trebuie făcute pe bază ştiinţifică, conştiincios şi urmărind
anumite rezultate precise.
În acest scop s-au menţionat toate imperfecţiunile ce ar putea exista la nivelul pierii şi s-au descris tipurile de
tenuri ce trebuie îngrijite, cu toate calităţile şi deficienţele lor.
Astfel, în decursul unei îngrijiri cosmetice se urmăreşte remedierea — prin diverse mijloace (manuale, fizice şi
chimice) — a imperfecţiunilor existente.
În general, pentru ca un tratament cosmetic să îşi ajungă scopul urmărit, trebuie să nu neglijeze în cursul
îngrijirilor ce le efectuează nici unul din procesele de bază ale unui tratament 
procesul de curăţire;
procesul de hrănire;
procesul de rehidratare;
procesul de tonifiere.
Ţinând seama de calitatea tenului ce trebuie îngrijit şi de deficienţele lui, se va insista, în timpul
tratamentului în cabinet, mai mult asupra unuia sau a mai multor din aceste procese, şi anume se vor folosi acelea
prin care se vor remedia lipsurile sau imperfecţiunile tenului respectiv.
1) Procesul de curăţire. În general, orice tratament cosmetic trebuie să înceapă prin procesul de curăţire a
pielii. Această curăţire este absolut necesară la orice ten (în special însă la tenurile grase uleioase, asfixice sau
pletorice), deoarece, niciodată o îngrijire cosmetică nu va da rezultate dacă masajul, măştile, etc. nu vor fi
efectuate pe o piele perfect curăţită de impurităţi: praf, surplus de grăsimi sau celule moarte. Impurităţile
neîndepărtate la timp, pătrund şi mai mult în piele în decursul operaţiilor următoare.
2)Procesul de hrănire. Al doilea proces foarte important din cadrul unui tratament cosmetic este procesul de
hrănire. Pe acest proces trebuie insistat în special la tenurile uscate caşectice, deshidratate. Hrănirea ţesutului
cutanat este foarte importantă, căci prin ea se întârzie îmbătrânirea, şi pielea îşi păstrează timp îndelungat
aspectul frumos de la început.
Hrănirea pielii se poate obţine printr-un aflux mărit de sânge care aduce la nivelul cutanat elemente
nutritive, asigurând astfel schimburile intracelulare şi din exterior prin aplicarea pe piele a diverselor substanţe
hrănitoare, grase, vitaminizate, substanţe biologice care vor fi absorbite de piele, hrănind-o şi împiedicând
îmbătrânirea ţesuturilor.
3) Procesul de rehidratare. Procesul de rehidratare a pielii este unul din cele mai importante procese din
cadrul unui tratament cosmetic. Hrănirea şi hidratarea pielii — grăsimile şi apa — formează acel suport ce o
menţine catifelată, strălucitoare şi netedă.
De aceea se caută ca prin diverse mijloace să se obţină această hidratare a ţesutului cutanat, în special la
tenurile deshidratate, uscate, caşectice cât şi la unele tenuri grase.
4)Procesul de tonifiere. Ultimul din cele patru procese este cel de tonifiere şi revitalizare a pieli. Pe acest
proces se insistă, în special, la tenurile caşectice, uscate, eenile, la tenurile deci lipsite de vitalitate, cu pielea flască,
atonă, lipsită de elasticitate.
Fiecare din aceste patru procese se pot îndeplini printr-o seamă, de procedee cosmetice, prin diverse
mijloace manuale, fizice şi chimice care se vor descrie pe rând la fiecare proces în parte.
Un singur lucru nu trebuie să-1 uite orice cosmetiriană : să ştie să recunoască calitatea pielii pe care o are de
îngrijit, să-i cunoască lipsurile şi mijloacele prin care aceste lipsuri pot fi remediate.
Numai astfel tratamentul cosmetic aplicat clientei va da rezultatul dorit sau împiedică absorbţia în piele a
produselor care se aplică.
B. Procesul de curăţire al pielii. Rolul său în tratamentul cosmetic
Prin curăţirea pielii se înţelege atât curăţirea pielii pe care şi-o face fiecare persoană seara, înainte de
culcare şi dimineaţa; cât şi curăţirea mai profundă pe care o execută orice cosmeticiană clientei în cabinet, în
timpul tratamentului cosmetic.
Curăţirea individuală a feţei seara şi dimineaţa are rolul de a îndepărta de pe piele fardul, deşeurile
cutanate, surplusul de grăsimi care altfel ar împiedica pielea să respire, dând naştere la modificări inestetice.
Această curăţire a feţei, atât de necesară, de cele mai multe ori este făcută în mod defectuos. Unele
persoane nu-şi curăţă decât foarte superficial faţa, repede, lăsând impurităţi pe piel care rămân tot restul nopţii;
altele nu se curăţă de loc, sau folosesc creme sau emulsii în cantitate exagerată, care rămân pe piele peste noapte,
producând uneori modificări epidermice nedorite.
De aceea este necesar ca orice cosmeticiană să explice clientelor rolul curăţirii feţei făcută acasă şi modul
cum se face o corectă curăţire a pielii.
Adevăratul proces de curăţire a tenului se execută în cabinetul cosmetic. El este mult mai complex,
cuprinzând o serie de procedee cosmetice necesare pentru a îndepărta cât mai perfect de pe piele impurităţile,
praful, fardul, deşeurile cutanate sau surplusul de grăsimi, comedoanele, eliberând astfel porii şi pregătind pielea
pentru a fi cât mai receptivă la procedeele următoare, asigurând o bună respiraţie şi absobţie cutanată.
Procesul de curăţire este alcătuit din următoarele procedee cosmetice :
a) demachierea, b) vaporizarea caldă, c) extragerea comedoanelor, d) gomajul, e) dezincrustarea electrică.
Toate aceste procedee de curăţire a pielii se execută la începutul tratamentului cosmetic şi trebuie făcute cu
foarte multă atenţie şi conştiinciozitate, în special la tenurile grase şi pletorice unde sunt absolut indispensabile.
a. Demachierea este primul procedeu din cadrul procesului de curăţire a pielii.Prin demachiere se înlătură
de pe epiderm praful şi impurităţile încrustate în stratul cornos, deşeurile cutanate, rezidurile fardurilor — uneori
folosite în mod exagerat de către clientă —, surplusul de grăsimi epidermice şi transpiraţia.
Demachierea pregăteşte pielea în vederea unei bune examinări cosmetice : cu ajutorul ei se constată
perfect imperfecţiunile şi calitatea tenului respectiv.
O bună demachiere este o manevră estetică foarte importantă şi reprezintă — când este făcută conştiincios
— aproape o veritabilă îngrijire cosmetică.
Atât demachiajul executat în cabinetul de cosmetică cât şi cel pe care trebuie să şi-1 efectueze clienta acasă,
înainte de culcare, trebuie făcute corect, nici neglijent, dar nici în mod exagerat în ceea ce priveşte cantitatea
demachiantului folosit — şi cu produse de demachiaj adecvate calităţii tenului şi de bună calitate.
b. Produsele de demachiat. Pentru demachiere se folosesc trei categorii de produse :
loţiuni spumoase ;
cremele de demachiat;
emulsiile sau laptele demachiant.
1) Loţiunile spumoase se folosesc, în special, la tenurile grase ca detergent final, după aplicarea laptelui
demachiant. Ele au inconvenientul că sunt prea detergente şi deci riscă să fie iritante şi să usuce pielea în cazul
celorlalte tipuri de ten.
2) Cremele de demachiat se folosesc, în special, în teatru şi cinema. Prezintă inconvenientul că au o

consistenţă mare şi lasă pe suprafaţa epidermului o peliculă de corp gras care poate deruta examenul cosmetic.
În plus, pentru a îndepărta crema de pe faţă, cu ajutorul unui tampon de vată învelit cu tifon, este necesar,
datorită acestei consistenţe, o apăsare pe piele, producând astfel un fel de masaj nedorit ; acest masaj uşurează
mai mult pătrunderea în orificiile foliculilor pilosebacei a grăsimii şi a materiilor colorante existente la suprafaţa
pielii, ceea ce nu este de dorit.
3) Laptele demachiant este o emulsie — fiind cel mai indicat dintre cele trei produse, deoarece are avantajul
că este gras, dar puţin consistent, deoarece are multă apă. Nu lasă pe piele reziduri, dă tenului catifelare, supleţe,
prospeţime, curăţă pielea fără a o irita sau a o usca.
De aceea, el rămâne demachiantul ideal pentru toate tenurile.
c. Tehnica demachierii. În vederea demachierii, părul clientei se izolează cu o faşă elastică sau o bonetă
specială, lăsând liberă fruntea, iar decolteul este protejat cu ajutorul unui colţar—, breteiele de la sutien şi
combinezon fiind lăsate în jos, lăsând umerii liberi.
Clienta va sta pe un taburet, iar poziţia cosmeticianei este în spatele clientei puţin într-o parte. După ce
cosmeticiana şi-a spălat mâinile cu apă, săpun şi alcool, începe demachierea, prin întinderea laptelui demachiant.
Laptele demachiant se poate aplica în trei moduri :
Se varsă o
cantitate mică de
lapte într-un bol
de porţelan sau de
plastic pe care-1
ţine cosmeticiana
în mâna stângă,
iar cu degetele
mâinii drepte
muiate în lapte va
executa întinderea
lui pe faţă şi
decolteul clientei.
O altă
metodă ar fi ca
laptele
demachiant să fie
vărsat în palma
stângă (în loc de
bol de porţelan).
Un
procedeu mai
steril ar fi luarea
laptelui din flacon
cu ajutorul unei
seringi, aplicându-
se apoi picături de
lapte pe faţa,
gâtul şi decolteul
clientelor.
Cea mai
folosită metodă
rămâne cea a vărsării laptelui într-un bol de plastic sau porţelan.
Cu degetele mâinii drepte muiate în lapte se începe aplicarea acestuia prin mişcări de mîngâiere, pe faţa,
gâtul şi decolteul clientei în anumite direcţii (fig. 23) şi anume
de la moţul bărbiei spre ureche;
comisura gurii— ureche;

— comisura gurii spre şanţul nazolabial până aproape de unghiul intern al ochiului;
de-a lungul arcadei zigomatice până spre tâmplă.
Toate, aceste mişcări se încep pe o jumătate a feţei şi se repetă

aceleaşi mişcări şi pe celălalt obraz, apoi se întinde laptele pe marginile
superioare ale nasului mergând spre frunte, se coboară apoi pe tâmplă în
jos spre gât şi decolteu, unde întinderea laptelui se face prin mişcări de du-
te-vino până se cuprinde întreg gâtul şi decolteul. După această întindere,
cosmetieiana va executa cu pulpa degetelor de la ambele mâini un uşor
effleurage pe faţa şi decolteul clientei, pentru a ajuta amestecul emulsiei
cu impurităţile de pe faţă.
Îndepărtarea laptelui demachiant de pe faţă se face cu ajutorul a

două tampoane de vată pătrate cu latura de circa 4 cm, învelite în tifon cu
care se protejează degetele mijlocii ale ambelor mâini. Poziţia cosmeticienei este în acest moment în spatele
clientei, ştergerea se face simultan cu ambele mâini, urmărind aceleaşi direcţii ca şi la întinderea laptelui
demachiant (fig.24). În caz că laptele nu a putut fi complet îndepărtat la sfârşitul mişcărilor, se reia
demachierea din nou cu alte două tampoane curate, până ce pielea rămâne perfect curată.
În acest moment, demachierea cu lapte este completată — la tenurile grase — uleioase sau asfixice — prin
ştergerea feţei cu o loţiune detergentă sau o infuzie pentru celelalte tipuri de ten.
Orice demachiere a feţei, a gâtului şi a decolteului este precedată întotdeauna de demachierea ochilor şi a
gurii.
Demachierea ochilor. Se aplică două tampoane de vată umezite cu apă sub cilii pleoapei inferioare. Clienta
este rugată să îşi închidă ochii, şi apoi cosmeticiana stând în spatele clientei (puţin într-o parte) cu degetul index şi
mijlociu de la mâna stângă susţine tamponul;iar cu mâna dreaptă, cu ajutorul unui tampon de vată muiat în apă,
lapte sau ulei, în funcţie de natura rimelului întrebuinţat, se şterg uşor genele prin mişcări de sus în jos până ce se
curăţă perfect. Apoi cu degetele mâinii stângi se strânge tamponul de sub ochi,, ştergând cu el printr-o mişcare
circulară pleoapa superioară şi sprânceana. Se procedează în mod identic şi la celălalt ochi.
Demachierea buzelor. Buzele, în caz că sunt fardate, se şterg cu ajutorul unui tampon de vată învelit în tifon
şi muiat în lapte demachiant. Ştergerea se face prin mişcări circulare repetate, în. timp ce cu o mână se susţin
muşchii din regiunea învecinată gurii.
2. Vaporizarea caldă. Rolul şi tehnica vaporizării
Al doilea procedeu din procesul de curăţire al pielii, procedeu ce completează şi perfecţionează demachierea
pregătind tenul pentru operaţiile următoare, este vaporizarea caldă sau pulverizarea caldă.
Presiunea dată de aparatele de pulverizare caldă este aşa de slabă încât în realitate are loc o proiectare de
vapori, sub forma unui nor fin proiectat .pe faţă, gâtul şi decolteul clientei. Se proiectează în acest fel apă simplă
distilată, ozonizată, sau aromatizată, sau infuzii de diverse plante, în special muşeţel, cu acţiune emolientă.
Această vaporizare caldă se obţine cu ajutorul pulverizatorului de tip Lucas Championieres sau cu Vaporizatorul
(Vapoforul).
a. Efectele pulverizării calde :
Lichidele pulverizate calde sub foarte slabă presiune sunt emoliente, având rolul de a înmuia celulele
stratului cornos, curăţind bine suprafaţa epidermului şi antrenând în picăturile de transpiraţie ce se formează
pe faţă, deşeurile solubile sau emulsionate prezente încă pe suprafaţa pielii.
Vaporizarea caldă uşurează atât extragerea comedoanelor prin dilatarea trecătoare a porilor cât şi
absorbţia produselor ce vor fi aplicate ulterior pe piele.
Are rolul de a stimula funcţiile glandelor sebacee şi sudoripare.
Activează circulaţia sanguină, dând naştere la o uşoară hiperemie.
Activează metabolismul celular (determinând o mai bună asimilare şi dezasimilare la nivel cutanat).
Hidratează pielea atunci când vaporizarea se face la o intensitate mică şi o durată mai mare.
— Înmuierea stratului cornos uşurează îndepărtarea celulelor moarte, descuamate de la nivelul pielii.
b. Tehnica vaporizării calde. După ce s-a efectuat demachierea perfectă (ochi, gură, faţă, gât, decolteu) se
aplică o cremă grasă protectoare în jurul ochilor, şi clienta este expusă la vaporizator, cu capul acoperit cu un
prosop, pentru ca vaporizarea caldă să se poată face în cele mai bune condiţii.
Durata vaporizării este între 5—15 min, în funcţie de calitatea tenului respectiv. De asemenea intensitatea
vaporilor se variază tot în funcţie de natura tenului.
La pulverizările calde ce se fac cu ajutorul aparatului „Lucas Championieres" clienta rămâne culcată pe
fotoliul cosmetic şi se pulverizează faţa în această poziţie, în timp ce ţine sub bărbie un vas special de plastic în care
să se scurgă picăturile de apă ce se formează.
După expunerea la aceşti vapori calzi se tamponează uşor faţa clientei cu un tampon de vată învelit în tifon,
pentru a îndepărta picăturile de apă ce s-au format la suprafaţa pielii. Clienta se întinde pe fotoliul cosmetic şi se
începe în acest moment extragerea comedoanelor şi a surplusului de sebum din piele.
3. Extragerea comedoanelor. Tehnica extragerii comedoanelor
Studiind structura pielii, se constată la suprafaţa ei o serie de orificii numiţi pori. Aceşti pori sunt de două
feluri: pori sudoripari, prin care se elimină transpiraţia şi care sunt invizibili cu ochiul liber, şi pori pilosebacei, prin
care se elimină sebumul produs de glandele sebacee. Aceştia din urmă pot fi invizibili sau foarte mici la tenurile
normale şi uscate, deschişi sau dilataţi la tenurile grase, datorită hipersecreţiei sebacee.
Tenul care a fost curăţit prin demachiere, căruia i s-a făcut examenul cosmetic şi a fost expus pulverizării
calde este acum pregătit pentru cel de-al treilea procedeu din cadrul procesului de curăţire, şi anume extragerea
comedoanelor şi curăţirea porilor de surplusul de sebum.
Acest procedeu definitivează curăţirea pielii, completând primele două procedee de curăţire, şi pregătind
astfel tenul în vederea masajului facial, care nu poate fi efectuat în bune condiţii şi nu poate da rezultate decât
dacă este efectuat pe pielea perfect curată şi eliberată de orice impurităţi, deşeuri cutanate sau surplus de sebum.
Extragerea comedoanelor este foarte importantă în special pentru tenurile grase şi asfixice, unde curăţirea
pielii este esenţială în reuşita unui tratament. La aceste tenuri, caracterizate prin hipersecreţie de sebum, pori
dilataţi, extragerea comedoanelor trebuie făcută cu multă răbdare şi minuţiozitate. La tenurile uscate, care
prezintă comedoane puţine doar în axul facial, extragerea este mai puţin importantă ; trebuie însă făcută cu multă
atenţie si delicateţe, prin manevre suple, uşoare pentru a nu irita pielea şi. aşa foarte sensibilă şi a nu provoca
echimoze.
La tenul gras-uleios în care sebumul se prelinge la suprafaţa pielii, porii nefiind astupaţi, se curăţă faţa pe
toată suprafaţa ei, în scopul golirii canalelor sebacee de surplusul de sebum.
La tenurile asfixice cu prezenţă de comedoane multiple şi pori dilataţi, extragerea comedoanelor şi a

filamentelor seboreice este extrem de necesară pentru a elibera porii de sebum uscat în foliculii pilosebacei, de a
destupa aceşti pori închistaţi, asigurând astfel, pe de o parte, respiraţia cutanată, şi pe de altă parte, absorbţia
produselor ce se vor aplica ulterior pe piele în diverse scopuri.
Tehnica extragerii comedoanelor. Tenul curăţit prin demachiere şi expus apoi la vaporizator (vapofor) este
pregătit pentru extragerea comedoanelor. Stratul cornos este înmuiat, porii sunt dilataţi în aşa fel încât extragerea
comedoanelor se poate efectua în condiţii optime.
Clienta este culcată din nou în fotoliul cosmetic, se şterge faţa uşor, cu şerveţele moi, fără a o freca, se
aprinde lampa proiector din apropiere pentru a asigura o cât mai bună vizibilitate a comedoanelor şi a diverselor
imperfecţiuni ale pielii şi se începe extragerea.
Se procedează în felul următor: se taie o bucată de tifon lată de 8—10 cm şi lungă de 50—60 cm, se îndoaie
în două în lăţimea ei şi se protejează cu ea indexul ambelor mâini, pentru a nu veni în contact direct cu pielea
clientei, evitând astfel atât zdrobirea ţesuturilor cât şi posibilitatea unei infecţii. Extragerea se începe întâi cu
regiunile mai sensibile, unde pielea este mai subţire, ordinea fiind următoarea: regiunea din jurul ochilor, nas,
frunte, obraji, bărbie. Extragerea se face prin manevre suple, presând uşor pielea cu indexul ambelor mâini, mai
precis cu partea laterală a indexului ambelor mâini, şi nu cu vîrful, pentru a evita zdrobirea ţesuturilor cu vârful
unghiei, determinând echimoze sau infecţii.
Extragerea comedoanelor trebuie făcută cu multă atenţie şi răbdare, cu delicateţe, minuţios şi nu brutal,
pentru a nu lăsa urme inestetice pe piele. Bineînţeles că extragerea comedoanelor necesită o igienă perfectă a
mâinilor cosmeticienei şi a feşelor de tifon care trebuie schimbate după fiecare clientă.
Extragerea pustulelor acneice se face cu ajutorul a două comprese sterile, care se vor schimba la fiecare
pustulă în parte, pentru a evita infectarea celorlalte regiuni din jur.
Extragerea comedoanelor se poate efectua — aşa cum s-a descris — manual sau cu ajutorul aparatului
Sebaspir, un aparat electric cu acţiune pasivă, prevăzut cu o ventuză mică şi care prin producere de vid aspiră
sebumul din foliculii polisebacei. În acest fel se evită zdrobirea ţesutului printr-o presiune prea puternică.
Extragerea comedoanelor este urmată în mod obligatoriu de o dezinfecţie perfectă a regiunii pe care s-a
lucrat cu o loţiune dezinfectantă şi astringentă. După ştergerea cu loţiune urmează — tot în scop de dezinfecţie —
o şedinţă de 2—3 min. cu electrodul facial al aparatului de înaltă frecvenţă (Electrodermul) ; în contact cu pielea se
produc scântei şi ozo-nizarea aerului, asigurându-se astfel o dezinfecţie a regiunii respective, o ozonificare a
ţesuturilor şi o calmare a iritaţiilor pielii.
4. Gomajul. Rolul şi tehnica gomajului
Gomajul (gommer = a şterge) este un procedeu cosmetic care face parte din procesul de curăţire a pielii. Se
aplică numai în anumite cazuri şi completează curăţirea superficială, prin îndepărtarea celulelor moarte, a
surplusului de grăsimi. În funcţie de produsele folosite acţionează mecanic sau chimic, prin macerare.
Acest procedeu se aplică în cazul tenurilor care se descuamează, cu pori oxidaţi (de culoare neagră), cu o
culoare cenuşie (datorită celulelor moarte de la suprafaţă, care nu se elimină normal).
a. Tehnica gomajului. În general, produsul cu care se execută gomajul se aplică pe faţă cu vârful degetelor,
evitând pleoapele şi regiunea din jurul ochilor. Se lasă să se usuce, apoi se îndepărtează cu degetele umezite în
felul următor: în anumite regiuni ale feţei, ca aripile nasului, bărbia, prin mişcări circulare. În celelalte regiuni se
susţine pielea cu mâna stângă, cu degetul mijlociu şi index, în formă de foarfece, în timp ce cu indexul şi mijlociul
mâinii drepte se fac mişcări de du-te-vino în foarfecele mâinii stângi. Traseul de gomare este oblic pe fiecare parte
a feţei, de la bărbie spre tâmplă şi orizontal pe frunte.
După ce s-a procedat în felul acesta, se pulverizează faţa cu apă sau infuzii, pentru a îndepărta produsul de
gomaj, se şterge cu comprese de tifon şi se trece la operaţia următoare.
b. Produse de gomaj. Se folosesc în acest scop diferite produse :
Pentru macerare se întrebuinţează diferite extracte vegetale : papaia, suc de smochin, frunze de ananas
asociat cu acid acetic sau suc gastric de porc. Aceste produse pot fi iritante pentru tenurile sensibile.
Pentru gomare mecanică se folosesc :
albuş de ou spumă amestecat cu mălai fin, cernut ;
mucilagiu din flori de tei, fără codiţe şi bractei (se face un decoct din 20 g de flori de tei la 500 ml de apă ; se
fierbe până scade la jumătate, se filtrează cald ; după răcire se amestecă cu mălai fin, cernut, până se obţine o
pastă) ;
— o cremă pe bază de stearină, saponificată, amestecată cu bioxid de siliciu ;
— carbonat de calciu aplicat cu un tifon umezit.
Toate aceste preparate de gomaj trebuie îndepărtate bine de pe piele, pentru a nu rămâne reziduuri care ar
jena în timpul masajului facial.
Gomajul se aplică cel mult de două ori pe lună la tenurile grase şi o dată pe lună la celelalte tipuri de ten.
c. Dezincrustarea electrică este un procedeu care face parte din procesul de curăţire a pielii şi se aplică
numai în cazul tenurilor foarte grase. Acest procedeu a fost descris la capitolul IV, punctul C (folosirea aratului
Galvanoderm).
C. Procesul de hrănire a pielii
Unul dintre procesele cele mai importante de care depinde aspectul sănătos şi frumos al pielii este procesul
de hrănire care se realizează pe două căi :
— activarea circulaţiei sanguine şi limfatice care provoacă un flux de sânge şi limfa ce aduc substănţele
nutritive necesare metabolismului celular ;
prin absorbţia cutanată a unor substanţe.
1. Activarea circulaţiei sanguine şi limfatice
Se reaminteşte că epidermul, nefiind vascularizat, este hrănit prin stratul papilar al dermului. Plasma trece
cu uşurinţă prin membrana ce separă dermul de epiderm şi hrăneşte' celulele stratului germinativ al epidermului.
Celulele corpului mucos a lui Malpigni sunt, de asemenea, sediul unui proces foarte activ de nutriţie. Spaţiile dintre
celulele străbătute de filamentele de unire sunt pline de plasmă. Aceasta ajunge pâna la nivelul statului lucid.
Nutriţia pielii este deci legată de circulaţia sanguină locală. Această circulaţie locală poate fi intensificată prin
diferite mijloace mecanice şi fizice.
Unul dintre mijloacele mecanice foarte eficace este masajul manual prin anumite mişcări specifice, datorită
intensităţii sau rapidităţii cu care se efectuează se produce o hiperemie locală a pielii. Cu un rezultat asemănător
se foloseşte masajul prin aspiraţie cu ventuza aparatului Sebaspir. Prin această tehnică se activează circulaţia
şanguină şi limfatică, se aduc substanţe nutritive spre straturile superficiale ale pielii. Ca mijloace fizice se
menţionează folosirea electrozilor de scânteiere a aparatului de tip Electroderm, a razelor infraroşii care produc
căldura locală, de aici vasodilataţie, aflux de sânge, deci nutriţie.
2. Absorbţia cutanată
Prin absorbţia cutanată propriu-zisă se înţelege pătrunderea unor substanţe în straturile profunde ale pielii
şi de aici prin circuitul sanguin şi limfatic în organism.
În afară de această absorbţie propriu-zisă se mai întîlnesc două aspecte cu care nu .trebuie confundată, şi
anume asimilarea cornoasă, reprezentată prin combinarea directă a unor produse cu cheratina, care formează
stratul cornos al epidermului, şi îmbibarea stratului cornos cu preparate care provoacă unflarea sa.
Asimilarea cornoasă. Cheratina, substanţa principală a stratului cornos, este o scleroproteină. Se poate
combina cu unele substanţe care o menţin într-o oarecare stare de umiditate, făcând-o să absoarbă grăsimi sau
constituenţi graşi hidrofili. Produsele cosmetice care conţin astfel de substanţe pătrund între celulele aplatizate şi
se contopesc cu lipidele naturale. Ele dau stratului cornos o oarecare turgescenţă. Beneficiază de această asimilare
pielea fină uscată şi sensibilă la intemperii.
Un astfel de exemplu îl constituie preparatele care bronzează. Aceste preparate nu sunt colorate şi nici nu
favorizează pigmentogeneza, ci sunt substanţe ce se combină cu acizii aminaţi ai cheratinei, dând o coloraţie brună
care rezistă la spălat. Coloraţia dispare după câteva zile pe măsură ce se produce eliminarea fizioligică a
celulelor cornoase moarte.
Îmbinarea stratului cornos. Aspectul stratului cornos şi a stratului descuamant joacă un rol foarte important
din punct de vedere estetic. Stratulc cornos este constituit din celule cheratinizate, aplatizate, deshidratate, legate
între ele prin substanţe grase. Privit la microscop se văd asperităţile celulelor în curs de descuamare. Privit cu ochiul
liber acest strat poate fi neregulat solzos sau, dimpotrivă, neted şi uşor pigmentat. Procedeul de curăţire a pielii
prin periere urmărea îndepărtarea stratului descuamant, pentru a lăsa să se vadă un strat mai uniform. Dar, de
cele mai multe ori, stratul cornos nu prezintă o suprafaţă netedă şi o culoare armonioasă. Pentru a obţine acest
aspect trebuie să se apeleze la hidratare, factorul cel mai important care contribuie să dea pielii adultului un aspect
apropiat pielii de copil, tipul ideal de piele. Majoritatea produselor cosmetice moderne acţionează asupra acestei
aparenţe prin umflarea epidermului, ceea ce dă pielii ofilite sau aspre o aparenţă suplă şi întinsă. Apa conţinută în
aceste produse, devenită activ, legată de substanţe hidratante sau de lipide hidrofile, îmbibă cu uşurinţă stratul
cornos, dând rezultatul estetic dorit.
a. Absorbţia cutanată propriu-zisă. Pielea se comportă ca un material de protecţie împotriva acţiunilor

mecanice şi termice ca organ de excreţie, unde se efectuează descuamarea permanentă a straturilor superficiale şi
eliminarea prin glandele sudoripare a diferitelor substanţe fixe sau volatile. Structura densă şi stratificată a
epidermului, slaba reţinere de apă a celulelor sale par să creeze un obstacol pentru pătrunderea substanţelor
venite din exterior. Totuşi, aceste funcţii de absorbţie există, ele reprezentând un interes neîndoielnic atât din punct
de vedere fiziologic cât şi terapeutic, igienic estetic sau toxicologic. În condiţii fiziologice permeabilitatea pielii nu se
manifestă decât pentru oxigenul din mediul ambiant. Straturile epidermice lasă să difuzeze în exterior o oarecare
cantitate de anhidridă carbonică provenind din ţesuturi şi oferă în sens invers o trecere a oxigenului din aer.
Oxigenul absorbit pe aceasta cale reprezintă numai 1,9% din absorbţia prin plămâni. De asemenea există
substanţe solide, lichide sau gazoase care sunt capabile de a pătrunde în organism pe cale cutanată.
— Din studiul pielii se reamintesc câteva noţiuni pentru a înţelege care sunt factorii ce se opun fenomenului
de absorbţie.
Bariera electrofiziologică a lui Rein. Stratul cornos al epidermului este format din elemente cheratinizate,
bogate în lipide şi colesterol. Acest strat are o acţiune acidă în jur de un pH — 5,5. Rein a demonstrat că regiunea
acidă a epidermului este limitată în profunzime de trei-patru straturi de celule (stratul granulos şi stratul lucid).
Această zonă este foarte acidă în partea sa externă şi mai puţin acidă sau alcalină spre partea internă, deci spre
straturile profunde, prezintă o diferenţa de pH. Această regiune este polarizată electric şi constituie o barieră
pentru impermeabilitatea pielii la apă şi la substanţe lichide în general. La observaţiile lui Rein trebuie adăugat
faptul că polaritatea externă a cheratinei nu este fixă şi nici nu poate fi, deoarece pielea îndeplineşte rolul de a fi
un organ de adaptare la mediu înconjurător.
Alt factor care se opune absorbţiei este fenomenul de cheratinizare. Se numeşte
cheratinizare transformarea pe care o suferă celulele stratului germinativ în cursul evoluţiei lor spre
straturile superficiale, unde ajung deshidratate, aplatizate, fără.nucleu, foarte bogate în cheratină, pentru a forma
straturile cornos şi descuamant. Prezenţa deşeurilor celulare în jurul şi în orificiul canalului pilosebaceu poate
împiedica pătrunderea unor substanţe din afară prin epiderm.
Se mai opun absorbţiei grăsimile cutanate, înţelegând prin acestea: substanţe elaborate de celulele
epidermice în cursul degenerării lor, secreţia glandelor sebacee şi unele substanţe din componenţa transpiraţiei. La
toate acestea unii fiziologi susţin existenţa unor minuscule bule de aer la nivelul canalului pilosebaceu. Acestea ar
forma o manta gazoasă care se adaugă celorlalţi factori ce se opun pătrunderi în piele a unor substanţe din afară.
Cu toate aceste deficultăţi există totuşi posibilitatea ca unele substanţe să pătrundă în piele în profunzime.
Singura cale de pătrundere este considerată canalul foliculului pilosebaceu. La nivelul bulbului pilos epidermul se
subţiază şi se reduce la baza foliculului la un singur strat de celule necheratinizate, corespunzând stratului bazal
germinativ. La acest nivel, stratul germinativ nu este separat de mediul ambiant decât de produsele glandelor
sebacee care se deschid la acest nivel şi de produsele de descuamare. În concluzie, orice substanţă care poate
învinge obstacolul constituit din sebum poate fi absorbită. Deci, liposolubilitatea, trebuie să fie condiţia esenţială
pentru pătrunderea substanţelor prin piele.
Unii cercetători au studiat învelişul epidermei la microscopul electronic şi au descoperit că ţesătura

cheratinică nu este continuă. Fiecare celulă cheratinizată este legată de celelalte prin intermediul unei materii
lipoidice căreia i-au dat numele de substanţă „liantă". Aceasta este de un interes considerabil, deoarece explică
acţiunea băilor termominerale asupra organismului : o oarecare cantitate de lichid poate, cu sărurile pe care le
conţine în soluţie, să-şi deschidă o cale de acces în epiderm, prin această substanţă „liant". La fel se presupune că
diverse tipuri de emulsii care se utilizează prin masarea pielii ar avea aceeaşi cale de acces. Un fapt clinic rămâne
valabil : toată suprafaţa cutanată, inclusiv foliculii sebacei participă la absorbţie.
Experienţa demonstrează că şi porii sudoripari pot fi locuri posibile de absorbţie (de exemplu, albastrul de
metilen folosit pentru luarea amprentei tălpilor, după o oră se regăseşte în urină ; după cum se ştie, cheratinizarea
este foarte intensă la nivelul tălpilor, glandele sebacee fiind foarte puţine sau de loc, în schimb sunt foarte multe
glande sudoripare.
b. Condiţiile necesare pentru a înlesni absorbţia unei substanţe sunt :
Degresarea suprafeţei cutanate şi golirea foliculilor pilosebacei. Curăţirea se face cu ajutorul emulsiilor
speciale şi a detergenţilor. Aceste preparate sunt mai bune decât săpunurile a căror acţiune este mai superficială.
La acestea se mai adaugă o pulverizare caldă, iar în cazurile pielii foarte grase, dezincrustarea electrică dă
rezultate foarte bune.
îndepărtarea stratului de celule moarte care se realizează prin procedeele de gomaj.
Aceste condiţii fiind îndeplinite, se va recurge la mijloace mecanice, pentru a înlesni pătrunderea unei
substanţe în straturile profunde ale pielii. Masajul prin mişcări de petrissage are un efect foarte bun:
goleşte foliculii de surplus de sebum ;
— provoacă o vasodilataţie capilară, activând circulaţia locală ;
— îndepărtează minusculele bule de aer situate pe suprafaţa peretelui foliculului, care formează
mantaua gazoasă a pielii.
Petrissageul manual poate fi completat cu un petrissage executat cu ventuza aparatului cu aspiraţie (tip
Sebaspir).
Alţi factori favorizanţi pentru absorbţie sunt :
Agenţii termici (razele infraroşii, razele ultraviolete, comprese calde, vaporii ionizaţi şi ozonizaţi, scânteieri cu
electrodul aparatului de înaltă frecvenţă :
Pulverizaţiile (proiectarea pe piele a unor soluţii fin dispersate şi cu o oarecare intensitate face ca acestea să
pătrundă cu uşurinţă în piele).
Ionizările (cu fructe proaspete).

c. Absorbţia cutanată a diferitelor substanţe. Apa poate îmbiba stratul cornos în regiunile unde acesta este
mai gros, adică pe tălpile picioarelor, pe palmele mâinilor, dar nu poate fi absorbită de epiderm în celelalte regiuni,
din cauza grăsimilor cutanate şi a existenţei barierei electrofiziologice a lui Rein. În aceste regiuni, trecerea apei se
faceprin, canalele pilosebacee si prin intermediul substanţei liante hidrofile situată între celulele stratului cornos.
Gazele majoritatea gazelor sunt absorbite de către piele; această pătrundere este influenţată de presiunea
gazului din atmosfera exterioară, de temperatură, de gradul de solubilitate a gazului în apă, de solubilitatea
gazului în lipide. Astfel, oxidul de carbon nu poate pătrunde prin epiderm din cauza insolubilităţii sale. Aviditatea
pielii pentru oxigen este foarte mare. S-a demonstrat că acest gaz este absorbit chiar când mediul ambiant nu
conţine decât 0,5%. Pielea utilizează deci mai mult oxigenul provenit din aerul înconjurător decît cel furnizat de
sânge. Bioxidul de carbon poate pătrunde, de asemenea, în piele, pătrunderea fiind determinată de presiunea şi
concentraţia sa în mediul exterior.
Esenţele vegetale şi componentele lor pătrund în profunzime datorită faptului că sunt solvenţi pentru lipide
(şi pentru sebum de asemenea), datorită puterii mari de pătrundere în piele ; în cantitate mare pot fi toxice.
Solvenţii organici: eterul, cloroformul, acetona, alcoolul, pătrund, de asemenea, repede în piele şi pot fi
folosiţi ca vehicol pentru diferite substanţe medicamentoase.
Vitaminele. Absorbţia cutanată a vitaminelor liposolubile şi a unor vitamine hidrosolubile -a fost

demonstrată de multă vreme, ceea ce a dus la încorporarea lor în creme.
Grăsimile şi uleiurile. Experieneţele lui Rovesti au demonstrat că uleiurile care sunt compuse din acizi graşi
nesaturaţi sunt absorbite cu atât mai repede de piele, cu cât proporţia de acizi graşi nesaturaţi este mai mare.
Uleiurile care sunt constituite din acizi graşi saturaţi se comportă ca excipienţi graşi inerţi. Lanolina, uleiurile
animale şi vegetale (uleiul din ficat de morun, de rechin, de avocado, de măsline, de migdale, de porumb) sunt uşor
absorbite de piele. Uleiurile minerale, ca vaselina şi parafina, nu sunt absorbite, ele rămân la suprafaţa pielii.
Emulsiile, mai ales cele de tipul ulei-apă, pătrund cu uşurinţă în straturile profunde ale epidermului, aderând
de peretele intrafolicular, deoarece sebumul normal este hidrofil, iar cantitatea de apă în acest caz, foarte mare.
3. Substanţe biologice care se aplică pe piele cu scopul de a o hrăni
Chimia cosmetică studiază şi perfecţionează preparate conţinând diferite substanţe active, preparate care
acţionează în profunzimea pielii, stimulând şi revitalizând ţesutul cutanat alterat de îmbătrânire. Astfel de
substanţe sunt :
a. Aminoacizii, constituenţii principali ai proteinelor sunt substanţele de bază ale oricărui ţesut. Prin
hidroliză, proteinele se descompun în aminoacizi şi tot din aminoacizi sunt resintetizate în organism. Importanţa lor
rezidă şi în faptul că se pot transforma în cursul metabolismului, punând la dispoziţia organismului elemente
pentru alte substanţe necesare acestuia (de exemplu, pentru pigmentul sanguin). Unii acizi aminaţi nu pot fi
sintetizaţi de organism. Ei sunt luaţi din alimentele bogate în proteine (carne, peşte, albuş de ou etc.) care sunt
descompuse prin digestie. Proprietăţile aminoacizilor sunt numeroase. Incorporaţi în creme grase au rolul de a
hrăni ţesutul cutanat şi refacerea stratului acid. De asemenea influenţează creşterea şi revitalizarea firelor de păr
(înlesnesc refacerea cheratinei). Cremele cu aminoacizi sunt indicate nu numai pentru ţesuturile fanate, deci pentru
revitalizare, ci şi pentru pielea tânără, cu scop de întreţinere. Printre aminoacizii folosiţi în preparatele cosmetice
sunt : tirozina, cisteina, metionina etc.
b. Extractele aromatice. Extractele din : mentă, rosmarin, muşeţel, levănţică, petale de trandafir, flori şi coji
de portocale, cimbru, sunătoare, pin etc. sunt cunoscute de multă vreme şi folosite pentru îngrijirea pielii sau
pentru parfumarea preparatelor cosmetice.
În funcţie de plantele din care s-au extras, au acţiune tonică (menta), antiseptică şi calmantă (muşeţelul),
antitoxică şi antiseptică (cimbru), cicatrizantă (levănţica, sunătoarea) etc.
Toate aceste extracte sunt liposolubile şi datorită acestui fapt au putere mare de pătrundere în piele (unele
sunt folosite pentru vehicularea altor substanţe). Acţionează asupra ţesutului cutanat normalizând respiraţia şi
metabolismul celular, oxidează deşeurile celulare, stimulează în general activitatea celulei. Se folosesc sub formă
de loţiuni pentru comprese, pulverizări sau încorporate în creme.
c. Biocatalizatorii sunt substanţe care, fără a îndeplini un rol energetic sau plastic, devin indispensabile
organismului animal sau vegetal, pentru desfăşurarea proceselor biologice. Prezente în organism în cantităţi mici,
biocatalizatorii orientează şi determină viteza reacţiilor chimice ale diferitelor transformări metabolice. Din
categoria biocatalizatorilor fac parte hormonii, vitaminele şi enzimele. Insuficienţa sau lipsa acestor substanţe
poate determina tulburări organice grave, carenţe hormonale, avitaminoze etc).
Importanţa încorporării acestor substanţe în preparatele cosmetice este evidentă.
Vitaminele au un rol foarte important pentru organism în menţinerea echilibrului general şi al echilibrului
cutanat în special (dovadă unele dermatoze datorită carenţelor vitaminice).
Întrebuinţarea unor vitamine în stare pură nu este indicată, deoarece abuzul poate duce la o stare de
hipervitaminoză, deci o tulburare a echilibrului organic (vitamina D, E, PP). Se recomandă să se utilizeze produse
naturale care conţin vitamine (uleiuri vegetale sau animale, sucuri de fructe proaspete, drojdie de bere proaspătă
etc). Se obţin rezultate mai bune astfel, deoarece aceste produse nu conţin o singură vitamină, ci deseori complexe
vitaminice (uleiul de avocado) şi nu este exclus ca activitatea vitaminelor să se manifeste în grup.
Hormonii sunt substanţe elaborate de glandele endocrine, şi în doze extrem de mici, influenţează toate
fenomenele fiziologice. Este interzisă încorporarea hormonilor de origine animală în produsele cosmetice, dat
fiind riscul de a produce grave tulburări. Hormonii de origine vegetală (fitohormonii) foarte răspândiţi în natură
sunt utilizaţi în multe preparate (auxina) cu efect stimulant asupra activităţii celulare.
Enzimele se mai numesc fermenţi. Sunt substanţe care catalizează reacţiile biochimice din organism. Sunt
componente de natură proteică produse de celula vie ce catalizează reacţiile de sinteză şi de degradare din
organismele animale şi vegetale. Au rol fundamental în reglarea proceselor metabolice, a proceselor de creştere si
de regenerare. Sunt puţin utilizate în cosmetică. Drojdia de bere proaspătă conţine, în afară de vitaminele din
grupa B, şi unele enzime (fermenţi de oxidare) şi care au acţiune rapidă asupra tenurilor grase, pământii (favo-
rizează arderea deşeurilor celulare, reţinute de piele şi care îi dau aspectul pământiu).
Oligoelementele sunt catalizatori prezenţi în organism în cantităţi extrem de mici. Au o importanţă foarte
mare pentru organism, unele sunt indispensabile vieţii, intrând în componenţa unor enzime. Fiind în cantităţi
mici, nu pot deţine un rol plastic.
Oligoelemente pot fi metale (Fe, Mg, Zn, Cu, Ni, Co, Mg, Al, Ti, Sb, Mb) şi nemetale (I, F, Br, As, Si, B).
d. Apa de mare este din ce în ce mai des întrebuinţată în cosmetică. Apa de mare conţine 15.49 g substanţe
minerale la litru (cloruri, bromuri, sulfaţi, bicarbonaţi de sodiu, de potasiu, de magneziu, precum şifoarte mici
cantităţi de ioduri).
Se foloseşte apa de mare ca atare, dar mai adesea apa de mare adusă la concentraţia de circa 9% 0 (similară
serului sanguin) obţinută prin diluarea cu apă comună (apă de mare izotonică). Este folosită în preparate
cosmetice (creme, loţiuni) sau în pulverizări, comprese (calde sau reci) etc.
Se obţin rezultate bune în tulburări circulatorii la nivel cutanat.
e. Algele marine. Din unele alge verzi sau brune ce cresc în apa mărilor şi oceanelor se prepară unele
extracte (alginate) care se folosesc pe o scară din ce în ce mai largă în practica cosmetică. Aceste alge conţin
cantităţi importante de vitamine (A şi C), glucide (circa 60°/o) (mai ales algină cu aspect gelatinos), substanţe
albuminoide (8—12%), puţine grăsimi, clorofilă şi iod, fier, calciu, brom etc. în cantităţi apreciabile.
Datorită cantităţilor mari de substanţe mucilaginoase pe care le conţin şi a celorlalte substanţe, mai sus
menţionate, extractele de alge marine se folosesc cu bune rezultate încorporate în creme, loţiuni şi măşti cos-
metice, cu efect emolient (catifelează pielea), calmant, rehidratant şi nutritiv.
f. Extractele placentare sunt încorporate în excipienţi speciali care străbat stratul cornos şi degajă
biostimuline la nivelul stratului bazal. Sunt indicate pentru pielea grasă cu pori dilataţi, pielea veştejită, ridată,
pentru vitalizare.
Se prepară în soluţii apoase şi se încorporează în creme.
Extractele embrionare (embrionul de pui liofilizat), extractele de ţesut conjunctiv sunt indicate, de asemenea,
pentru revitalizare în cazul tenurilor fanate, ridate, deshidratate.
g. Lăptişorul de matcă, este foarte utilizat în cosmetică, datorită numărului mare de elemente vitale ce le
conţine (aminoacizi, vitamine hidro şi liposolubile, glucide, săruri minerale), substanţe necesare organismului.
Acest produs biologic stimulează orice ţesut conjunctiv, îmbunătăţeşte nutriţia celulară. Deci utilizarea
acestui produs la tenurile atinse de îmbătrânire este foarte indicată, are efect însă şi la tenurile deshidratate,
seboreice, ridate.
h. Uleiurile animale sunt folosite, în general, ca vehicul pentru anumite substanţe. Unele din acestea,
datorită conţinutului lor, sunt veritabile substanţe active; se menţionează uleiul de broască ţestoasă, de vizon, de
rechin (numit cosbiol) etc.
i. Uleiurile vegetale sunt, de asemenea, utilizate în cosmetică, fie încorporate în creme, sau ca vehicul
pentru alte substanţe active (uleiul de migdale dulci, de ricin, de helianti, de măsline etc). Se menţionează uleiul de
avocado, cu efect emolient şi nutritiv (puternic vitaminat), uleiul de germene de porumb, de germene de grâu,
bogate în vitaminele E şi F.
j. Fitocosmeticele sunt produsele cosmetice preparate cu sucuri, pulpă sau extracte din fructe, de legume
sau alte plante. Se folosesc pentru prepararea măştilor nutritive, tonice, rehidratante.
k. Polenul este elementul fecundant al florilor şi conţine o bogată rezervă de substanţe necesare vieţii.
Extractul de polen este bogat în vitamine şi aminoacizi. Este folosit în cosmetică încorporat în creme sau loţiuni.
Efectul său este revitalizarea ţesutului cutanat.
Toate aceste substanţe active biologice încorporate în diverse produse cosmetice şi absorbite de către piele
asigură hrănirea şi revitalizarea ţesutului cutanat.
Cap. IX. Masajul cosmetic
A. Generalităţi
Masajul cosmetic este o combinaţie de mişcări şi presiuni executate manual asupra unui individ sănătos, în
scop igienic şi estetic, pentru a păstra un timp cât mai îndelungat strălucirea pielii, elasticitatea şi vitalitatea
dermului şi a muşchilor pieloşi.
Acest masaj are deci un rol preventiv, urmărind un scop estetic. În mod ştiinţific i se mai spune masofilaxie
estetică. El se deosebeşte de masajul dermatologic-terapeutic — numit ştiinţific masoterapie —, masaj ce este
indicat în anumite afecţiuni ale pielii şi destinat să corijeze anumite imperfecţiuni cutanate sau să trateze alteraţiile
pielii şi ale ţesutului subcutanat (este folosit în acneea polimorfă, cuperoze, celulite, cicatrici, nevrodermite).
Masajul facial este cunoscut de mii de ani. Cu 4 000 de ani în urmă era practicat de greci, romani, arabi,
egipteni. Cuvântul masaj provine de la cuvîntul mas din limba arabă şi înseamnă pipăi. S-au găsit imagini şi desene
din acea vreme înfăţişând un masaj facial şi corporal.
La noi în ţară s-a ocupat de această problemă dr. conf. Aurel Voina. El este acela care a iniţiat masajul
biotehnic, în care tehnica masajului trebuie să urmărească necesitatea tenului respectiv, nu numai a diverselor
regiuni.
Masajul cosmetic acţionează atât local asupra pielii şi muşchilor pieloşi, aducând modificări favorabile şi
influenţând funcţiile acestora, ci şi în general, având efect asupra sistemului nervos central, producând o stimulare
a nervilor obosiţi şi o relaxare nervoasă.
Masajul are un rol preventiv, de păstrare cât mai îndelungată a elasticităţii dermului, a tonusului muscular,
al aspectului eudermic al pieli.El poate prelungi aspectul tineresc al ţesutului cutanat, nu poate însă împiedica
îmbătrânirea. În ridurile profunde masajul nu mai are efect el poate doar întârzia apariţia lor sau a le masca
pentru un timp. La pielea senilă masajul nu poate avea efecte favorabile decât stimulând circulaţia sanguină
locală, asigurând respiraţia cutanată şi influenţând considerabil asupra psihicului persoanei prin relaxarea
nervoasă ce o produce.
Masajul, în general, are o serie de efecte, acţionând direct asupra funcţiilor pielii şi indirect asupra diverselor
sisteme : vascular, glandular, muscular, nervos.
B. Clasificarea masajului cosmetic
În funcţie de scopul urmărit prin masaj, acesta se poate clasifica în mai multe categorii
Masaj de întreţinere a feţei şi a decolteului, ce are drept scop menţinerea vitalităţii ţesutului elastic din derm
şi a muşchilor pieloşi şi aspectul catifelat al pielii.
Masajul corector al ochilor ,gurii şi bărbiei duble cu rol de a corecta anumite imperfecţiuni estetice sau riduri
din aceste regiuni ale feţei.
— Masajul de relaxare ce se efectuează în regiunea spatelui, acţionând prin terminaţiile nervoase din piele
asupra sistemului nervos central, producând o relaxare a întregului organism Diverse masaje speciale ;
masajul pentru întreţinerea mâinilor ;
masajul pentru întreţinerea picioarelor ;
masajul pentru ligamentele suspensoare ale bustului;
masajul â sec al lui Jacquet;
masajul decongestiv şi anticuperozic ;
—masajul pielii capului în scopul stimulării bulbului pilos şi a circulaţiei sanguine locale.
Masajul, în general, este alcătuit dintr-o gamă de mişcări de bază. Aceste mişcări, în funcţie de modul
special de mişcare a degetelor sau mâinii, cât şi de intensitatea cu care sunt efectuate au fost grupate în trei
categorii :
— mişcări de effleurage sau mângâiere,
— mişcări energice sau tonice,

— mişcări vibratorii,
fiecare din aceste mişcări având alt mod de executare, altă intensitate şi alte efecte.
Cosmeticiana are obligaţia să ştie să aleagă din aceste mişcări pe acelea care sunt adecvate calităţii tenului
respectiv şi necesare ameliorării, acestuia.
C. Masajul de întreţinere a feţei şi a decolteului
1. Generalităţi
Masajul facial este un masaj preventiv de întreţinere şi păstrare a catifelării şi supleţei pielii, a elasticităţii ei,
a tonusului muşchilor pieloşi, întârziind astfel apariţia semnelor dizgraţioase ale senilităţii.
Acest masaj este alcătuit dintr-o serie de mişcări de bază, adecvate fiecărei regiuni în parte, diferite ca
intensitate, durată şi mod de executare, în funcţie de calitatea tenului, de vârsta clientei şi starea psihică a
acesteia.
Masajul facial se execută manual, în anumite condiţii speciale şi poate fi completat cu ajutorul anumitor
aparate electrice. Aparatele electrice pot completa masajul manual — nici într-un caz înlocui —, cel mai eficace
rămânând tot acesta din urmă, deoarece cosmeticiana simte direct prin mâna ei fiecare muşchi în parte,
elasticitatea şi reacţia pielii în timpul masajului. Astfel, ea ştie cum să-şi dozeze intensitatea mişcări lor pentru a
obţine efectul dorit.
Masajul feţei şi al decolteului are multiple efecte direct asupra funcţiilor pielii cât şi indirect asupra diverselor
sisteme din organism, cu condiţia de a fi aplicat din timp, cu regularitate, înainte de instalarea definitivă a
semnelor senilităţii. El poate preveni şi atenua ridurile şi celelalte imperfecţiuni cutanate — nu le poate însă
înlătura. Uneori în aceste cazuri, chirurgia estetică intervine cu mult succes.
2. Efectele masajului facial şi al decolteului
Efect mecanic de curăţire a pielii de deşeurile epidermice, celulele moarte, surplusul de sebum şi
eventualele impurităţi existente încă pe piele.
Masajul contribuie la menţinerea catifelării şi supleţei pielii.
— Masajul împiedică şi împrăştie depunerile de grăsimi de prisos în ţesutul celular adipos subcutanat.
Efect asupra sistemului glandular, stimulează şi activează secreţia glandelor sebosudoripale, permiţând deci
o gresare normală a pielii: o mai abundentă eliminare a toxinelor prin transpiraţie.
Efect asupra sistemului vascular. Prin masaj se activează circilaţia sanguină şi limfatică locală. Se produce o
uşoară hiperemie, deci un aflux de sânge favorizând în cel mai înalt grad schimburile nutritive la nivel celular
cutanat. În felul acesta se obţine o reînnoire celulară, masajul având deci o acţiune cheratoplastică.
— Efect asupra reşpiraţiei pielii. Datorită efectului de curăţire mecanică a pielii prin masaj cât şi
activării circulaţiei sanguine, deci un aport mărit de oxigen în piele, masajul asigură funcţia respiratorie a ţesutului
cutanat. Porii fiind eliberaţi de diferitele impurităţi sau sebum, cât şi prin irigarea pielii cu sânge bogat în oxigen,
masajul asigură pielii o absorbţie de oxigen şi din exterior şi din interior şi eliminarea bioxidului de carbon în
condiţiii optime.
— Efect asupra sistemului muscular. Masajul măreşte şi întreţine elasticitatea dermului şi tonicitatea
muşchilor pieloşi.
— Efect de golire a foliculilor pilosebacei. Prin anumite mişcări de petrissage se obţine, cu ajutorul masajului,
o golire a canalelor sebacee de surplusuri de sebum.
— Efect asupra sistemului nervos. Masajul acţionează asupra terminaţiilor nervoase din piele, influenţând
asupra sistemului nervos central. Rezultatul este o relaxare totală a organismului, masajul având o acţiune
sedativă, liniştitoare, antinevralgică chiar. Împrăştie oboseala din corp, respiraţia devine mai rară, mai regulată, ca
în timpul unui somn liniştit, o senzaţie de bine şi de cald cuprind tot organismul.
D. Reguli de aplicare a masajului
Pentru ca toate aceste efecte ale masajului să poată fi obţinute, este necesar ca în efectuarea lui să se ţină
seama de anumite condiţii esenţiale, care neîndeplinite, ar micşora sau anula efectele binefăcătoare ale masajului.
Cosmeticiana trebuie să cunoască perfect anatomia şi fiziologia pielii şi-a muşchilor pieloşi, să ştie să
determine perfect calitatea tenului respectiv şi să aplice acele mişcări de masaj ce sunt necesare pentru a
îmbunătăţi aspectul acestuia.
Masajul trebuie efectuat întotdeauna pe o piele perfect curată, cu porii eliberaţi de orice impurităţi,
celule moarte şi sebum. Altfel aceste aceste impurităţi, în timpul masajului, ar pătrunde şi mai adânc in piele, iar
absorbţia în piele a produselor hrănitoare aplicate ar fi redusă sau imposibilă.
Legea de bază a masajului este ca mâna cosrneticienei să nu părăsească faţa clientei în tot timpul duratei
masajului, mişcările de masaj fiind legate între ele şi într-o continuitate perfectă.
Masajul trebuie efectuat într-o anumită succesiune, a mişcărilor de la frunte spre decolteu sau invers, în
funcţie de natura tenului respectiv — congestiv sau palid-anemic.
Masajul facial trebuie să fie adecvat calităţii tenului, vârstei clientei şi stării psihice a acesteia.
Timpul de efectuare a masajului cât şi intensitatea mişcărilor trebuie să fie, de asemenea, în raport cu
calitatea pielii şi vârsta clientei.
7) Masajul trebuie efectuat într-un mod cât mai igienic şi cu produse de calitate, adecvate tenului şi
păstrate, de asemenea, într-o igienă perfectă.
8) Masajul nu trebuie făcut brutal, să nu fie dureros, să nu producă echimoze, rolul lui este de a produce
relaxarea nervoasă a clientei, şi nu crisparea acesteia.
Masajul facial trebuie aplicat într-o poziţie de perfectă relaxare a clientei, pe fotoliu cosmetic, cu părul izolat
într-o bonetă specială, pentru a nu deranja în timpul masajului, cu umerii eliberaţi de bretelele de la sutien sau
combinezon, deoarece şi decolteul trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură cu faţa de mişcările de masaj necesare.
În tot timpul masajului, lumina trebuie să fie cât mai discretă, nu directă asupra feţei clientei pentru a nu-i produce
o crispare nervoasă nedorită. O muzică plăcută şi în surdina măreşte de multe ori eficacitatea unui masaj.
Cosmeticiana trebuie să-şi spele mâinile cu apă şi săpun şi să şi le dezinfecteze cu alcool înainte de a începe
să efectueze masajul.
Ea trebuie să nu-şi întrerupă masajul tot timpul duratei lui, să nu întreţină conversaţii cu alte persoane şi să
încerce să păstreze o atmosferă cât mai liniştită în cabinet — în tot acest timp să fie calmă şi relaxată.
Cosmeticiana trebuie să aibă o dexteritate a mâinilor dobândită în timp şi în urma experienţei.
Mâna cosmeticienei, pentru a putea efectua un masaj eficace, trebuie să fie potrivit de mare, nu prea
groasă, cu degete şi articulaţiile mobile, neanchilozate, şi având o bună degitaţie.
Să nu aibă mâini transpirate, producând un efect neplăcut asupra clientei. În caz că suferă de această
transpiraţie a mâinilor să şi le îngrijească cu toate produsele indicate în aceste cazuri.
Mâinile cosmeticienei trebuie să lucreze simultan, să nu fie grele, şi să nu poarte inele sau brăţări, în timpul
masajului, care ar jena sau zgâria pielea clientei.
Cosmeticiana să-şi îngrijească după lucru mâinile, masându-le şi ungându-le cu creme hrănitoare, pentru a le
păstra supleţea şi catifelarea. O mână aspră şi neîngrijită jenează clienta în timpul masajului.
Unghiile să fie întotdeauna tăiate mai scurt, pentru a nu jena sau produce zgârieturi pe pielea clientei.
E. Descrierea mişcărilor de bază ce alcătuiesc masajul cosmetic
Masajul facial este alcătuit în totalitatea lui dintr-o serie de mişcări de bază, ce au fost grupate în
trei mari categorii : mişcări de netezire, mişcări energice şi mişcări vibratorii — grupări ce s-au făcut în funcţie de
modul de mişcare a degetelor şi mâinilor, precum şi de intensitatea efectuării. În general, acele mişcări ce se
execută blând, calm, lent şi fără presiune mare au un efect liniştitor, relaxant — în timp ce mişcările executate mai
energic, mai rapide, au un efect stimulant.
Toate aceste categorii de mişcări, în totalitatea lor, efectuate cu pricepere, conştiincios şi în funcţie de tipul
clientei, vârsta şi calitatea tenului, reuşesc să menţină sau să redea pielii un aspect cât mai strălucitor şi mai
plăcut.
1. Mişcări de netezire (effleurage)
Mişcările din această categorie se executa cu toată faţa palmară a mâinii sau degetelor, aderând bine de
piele într-o mişcare de netezire, mângâiere uşoară sau cu pulpa degetelor, executând mişcări circulare, în zig-zag,
spirală, sau foarfece pe suprafaţa pielii.
Rolul mişcărilor de netezire este :
de întindere a cremei pe faţă, gât şi decolteu şi de luare în contact cu pielea clientei;
de a uşura prin aceste mişcări de netezire pătrunderea cremei hrănitoare şi a substanţelor biologice aplicate
pe piele, obţinând astfel o hrănire, gresare şi catifelare a acesteia
prin natura executării lor, aceste mişcări au rolul de a calma şi relaxa.
Mişcările de netezire, datorită acestor efecte, vor fi acelea cu care începe şi sfârşeşte orice masaj şi care în
timpul masajului vor alterna mişcările energice pentru destindere. În funcţie de modul cum sunt executate şi de
intensitatea şi direcţia mişcărilor pot avea efecte variate :
Executate calm, lent, fără prea mare presiune, ele procură clientei si o senzaţie de relaxare nervoasă, precum
şi o relaxare locală a ţesuturilor. Astfel, aplicate la începutul masajului pregătesc clienta pentru a fi cât mai
receptivă, iar executate în alternanţă cu alte mişcări energice, profunde, produc o destindere a ţesuturilor,
stimulate de aceste mişcări, repezi, cât şi o relaxare nervoasă generală.
Când mişcările de netezire (effleurage) sunt executate cu oarecare presiune şi cu rapiditate, se obţine o
activare a circulaţiei sanguine locale, o mai bună nutriţie celulară, ajută la împrăştierea lichidelor ce stagnează în
ţesuturile subcutanate, atenuând edemele şi stimulează totodată terminaţiile nervoase din piele.
În alte ocazii, aceleaşi mişcări executate lent, cu presiune şi în direcţia circulaţiei venoase produc o
descongestionare a vaselor sanguine şi limfatice.
În general, mişcările de netezire executate cu dexteritate produc o imensă destindere şi relaxare nervoasă în
organism.
Mişcări energice
A doua categorie de mişcări de bază o alcătuiesc mişcările energice. Spre deosebire de mişcările de
effleurage, care se adresează, în special, straturilor superficiale ale pielii, epidermului, mişcările energice sunt mult
mai de profunzime, adresându-se straturilor profunde ale pielii (derm şi hipoderm), terminaţiilor nervoase,
circulaţiei sanguine şi limfatice şi muşchilor pieloşi.
În general, prin modul lor energic de executare au rolul :
— de a stimula şi păstra elasticitatea pielii şi tonicitatea muşchilor pieloşi ;
de a activa circulaţia sanguină şi limfatică locală ;

— de a stimula funcţia glandelor sebosudorale ;
de a stimula terminaţiile nervoase din piele ;
de a împrăştia depozitele de grăsimi subcutanate ;
— de a ajuta la evacuarea surplusului de sebum şi transpiraţie din canalele sebosudorale.
Din această categorie de mişcări energice fac parte următoarele mişcări, fiecare din ele având un efect
special : (pianotatul, tapotatul, ciupitul, pălmuitul, fricţionatul, frământatul, arpegiul.
Pianotatul este alcătuit din mişcări asemănătoare cu cele ale degetelor alunecând pe clapele pianului. Se
execută cu o intensitate variabilă, dar nu prea mare.
Reuşita acestor mişcări depinde de rapiditatea şi agilitatea degetelor, asemănătoare cu ale unui pianist,
mişcări de batere a tobei cu degetele răsfirate, degetele lovind pe rând pielea.
Se execută pianotatul în jurul ochilor, pe şanţul nazolabial sau chiar pe toată faţa, mâinile lucrând simultan.
Sunt mişcări stimulante, acţionând asupra terminaţiilor nervoase senzitive şi redeşteptând vitalitatea ţesuturilor.
Au un efect bun asupra ridurilor fine superficiale, producând un edem uşor în şanţul ridului şi atenuându-le astfel
foarte mult.
Tapotatul— mişcare ce se execută cu toată faţa palmară a degetelor, mâinile lucrează simultan toate
degetele o dată lovind pielea uşor. Se execută, în special, în regiunea geniană — au rolul de a activa circulaţia
sanguină, asigurând schimburile nutritive şi eliminarea deşeurilor
organice la nivel cutanat, stimulează ţesutul elastic din piele şi tonusul muşchilor pieloşi.
Ciupitul este alcătuit din mişcări repezi, de scurtă durată, de strângere a pielii între police şi mijlociu, urmată
de o ridicare uşoară a acesteia şi eliberarea imediată. Mâinile lucrează alternativ, pe anumite direcţii în regiunea
geniană, pe frunte, gât şi decolteu. Aceste mişcări sunt, în special, indicate la tenurile anemice, palide, atone, cu
proasta circulaţie sanguină. Au rolul de a stimula circulaţia sanguină defectuoasă de a tonifia fibrele elastice şi
musculare, de a stimula funcţia glandelor sebosudorale şi de a împrăştia şi drena depozitele cutanate şi
subcutanate. Este foarte eficace la tenul cu tendinţă de acnee.
Pălmuitul este alcătuit din mişcări uşoare de pălmuire executate cu ultimele trei degete unite ale mâinilor —
mişcări ce se execută alternativ în regiunea submandibulară şi în regiunea geniană şi cer o deosebită mobilitate
articulaţiei mâinii. Pălmuitul produce o stimulare a circulaţiei sanguine, o tonifiere musculară, precum şi o
îndepărtare, împrăştiere a depozitelor de grăsime din regiunea submentonieră.
Masajul fricţionat se execută cu dosul falangelor ambelor mâini prin mişcări circulatorii sau de du-te-vino,
mâinile lucrând simultan în regiunea geniană, pe frunte, gât şi decolteu. Aceste mişcări se fac cu o oarecare
intensitate — nu prea mare —, pentru a nu fi brutale. Se cere o apăsare mai vie a pielii şi muşchilor pieloşi, fără
însă a produce echimoze. Produce o activare a circulaţiei sanguine, cu acţiune asupra ridurilor, iar când este
executat fricţionatul prin mişcări circulare în regiunea geniană cu intensitate mai mare la coborâre, produce şi o
decongestionare locală.
Frământatul este asemănător în modul de executare cu mişcarea de frământare a aluatului. Pielea şi ţesutul
subcutanat sunt prinse şi rulate cu pulpa degetului index şi mijlociu către police. Se execută începând de pe pielea
gâtului în sus pe toată regiunea geniană. Sunt mişcări stimulatoare prin excelenţă. Ajută la tonifierea fibrelor
elastice şi musculare, la îndepărtarea deşeurilor epidermice, la uşurarea evacuării surplusului de sebum şi
transpiraţia din porii sebacei şi sudoripari, având totodată şi o acţiune de stimulare a circulaţiei sanguine.
Arpegiul aseamănă în modul de executare cu pianotatul, degetele însă atingând pielea pe rând într-o
anumită succesiune (de la degetul mic la index). Mişcarea este asemănătoare arpegiului de la pian — mâinile pot
lucra simultan sau alternativ; se execută pe decolteu, în regiunea submandibulară, şi în regiunea geniană. La
efectuarea arpegiului se cere, de asemenea, multă supleţe şi agilitate în degete. Este o mişcare stimulatoare a
circulaţiei sanguine, şi a fibrelor elastice şi musculare.
3. Mişcări vibratorii
Ultima categorie de mişcări de bază o alcătuiesc mişcările vibratorii. Sunt mişcări ce se execută cu ambele
mâini simultan, care execută o vibraţie continuă, comandată de la distanţă din braţ şi antebraţ, ce trebuie
resimţită atât de clientă cât şi de cosmeticiană. Sunt mişcări ce necesită deosebit de multă agilitate şi mult
exerciţiu în execuţie.
Există două feluri de vibraţii :
Vibraţii punctate executate cu pulpa degetelor.
Vibraţii plane executate cu toată faţa palmară a mâinilor. Se execută pe toate regiunile masate .— faţă, gât,
decolteu—, stimulează terminaţiile nervoase din piele, influenţând sistemul nervos central şi având ca urmare o
relaxare nervoasă generată în tot organismul.
Mişcările vibratorii au un efect excelent, calmant şi în tenurile cu cuperoză şi congestive.
Datorită efectului lor liniştitor, ele vor fi mişcările de încheiere a oricărui masaj facial, terminat în final cu o
presiune efectuată cu pulpa degetelor mijlocii în anumite regiuni, ca unghiul intern al ochilor în fosa temporală şi în
regiunea preauriculară — unde se află centrii nervoşi. Prin această apăsare se face o întrerupere de o clipă a
circuitului nervos, ceea ce produce o stare de relaxare şi calmare nervoasă ulterioară.
F. Descrierea masajului feţei şi al decolteului pe regiuni
Orice masaj facial va începe prin mişcări de întindere a cremei şi luare de contact cu pielea clientei, mişcări
lente, mângâietoare, executate cu faţa palmară a ambelorj mâini aderând bine pe piele. În timpul acestor
manevre de gresare şi luare de contact cu pielea clientei, se poate constata şi mai bine calitatea ţesuturilor
respective, dacă sunt lipsite sau nu de tonicitate şi elasticitate, dacă prezintă imperfecţiuni la palpare. În acest fel
se poate stabili precis cu ce mişcări de masaj trebuie intervenit, cu ce intensitate şi de ce durată. De modul de
executare a acestor prime mişcări, deci de acest prim contact depinde încrederea pe care o va avea clienta în
cosmeticiana care o îngrijeşte. Ea trebuie să aibă senzaţia unei mâini sigure, experte, unei mâini care-i va procura
relaxarea şi destinderea aşteptată. Aceste mişcări trebuie să aibă o intensitate mai slabă la început, o presiune
mijlocie, pentru ca treptat intensitatea să se mărească, mişcările să aibă legătură între ele, mâna cosmeticienei
fiind mereu în contact cu faţa clientei.
1. Întinderea cremei pe faţă şi decolteu
Cu linguriţa de plastic se ia din crema de masat şi se gresează palmele mâinilor.
Mişcările de întindere a cremei încep întîi pe pielosul gâtului, cuprinzându-1 într-o mişcare de mângâiere,
apoi coboară pe decolteu, mâinile deschizându-se sub formă de evantai, pentru a-1 cuprinde în întregime. Se
revine pe acelaşi traiect la masajul gâtului şi apoi se fac mişcări de netezire, cuprizând regiunea geniană, nasul şi
fruntea, în scopul de a gresa întreaga regiune de masat, mişcări ce se termină cu o presiune făcută pe frunt cu
toată faţa palmară a mâinii drepte, cu degetele unite —după care printr-o mişcare de legătură executată în jurul
ochilor, se revine la regiunea gâtului de unde se începe masajul propriu-zis.
Prin mişcări de netezire executate cu ambele mâini simultan, cu palmele aderând bine de piele se efectuează
o mişcare de mângâiere pe pielosul gâtului, apoi mâinile ocolind regiunea tiroidiană şi paratiroidiană coboară spre
decolteu, într-o mişcare de du-te-vino, a cărei intensitate este mai mare la coborâre ; mâinile coboară apoi din nou
pe decolteu, degetele se resfiră şi mâinile se desfac în evantai, cuprinzând întreg decolteul. Se revine pe acelaşi
traiect până în regiunea submentoniară, se reia aceeaşi mişcare, de data aceasta revenirea este pe umeri până în
regiunea cervicală, unde policele ambelor mâini execută câteva presiuni circulare în această regiune, mişcări ce
produc o senzaţie de relaxare clientei. Mâinile revin apoi în regiunea submandibulară, unde pulpa degetelor mâinii
stângi este fixată în apropierea urechii, în timp ce mâna dreaptă cu palma aderând bine de piele, execută o
mişcare de mângâiere în regiunea submandibulară, alunecând de la urechea stângă la cea dreaptă, unde rămâne
în contact cu pielea în timp ce mâna stângă reia aceeaşi mişcare în sens invers. Se repetă mişcarea de cinci ori.
Urmează „netezirea" celor trei ovale ale feţei, ochilor şi frunţii.
a. Netezirea primului oval al feţei. Mâinile se fixează în regiunea maxilarului inferior, împreunate deasupra
vârfului bărbiei. Din această poziţie ele alunecă într-o mişcare de mângâiere executând foarfecele maxilarului
inferior (maxilarul este prins între index şi mijlociu). În dreptul gonionului degetele se unesc şi continuă mişcarea
până în dreptul urechii.
b. Netezirea celui de-al doilea oval al feţei. Faţa palmară a

ambelor mâini se sprijină în regiunea geniană cu degetele împreunate
deasupra buzelor. Mâinile alunecă executând foarfecele buzelor între
index şi mediu, după care în dreptul comisurilor gurii degetele se unesc
şi continuă mişcarea de netezire până în dreptul urechii.
c. Netezirea celui de-al treilea oval. Mâinile sunt împreunate

acum deasupra regiunii nasului. Ele alunecă bine lipite de piele, şi
urmărind sinuozităţile feţei până în dreptul tâmplelor.
d. Netezirea regiunii ochilor. De data aceasta mâinile sunt

împreunate deasupra regiunii curbate, pentru a nu atinge regiunea
sensibilă a pleoapelor, continuându-şi mişcarea până în regiunea
tâmplelor unde execută o uşoară presiune în fosa temporală.
e. Netezirea frunţii. Mâinile, cu degetele împreunate deasupra

regiunii frontale, alunecă spre tâmple prin aceeaşi mişcare de netezire,
de aici coboară executând o mişcare mângâietoare de legătură în jurul
ochilor şi revin apoi pe frunte în dreptul tâmplei drepte, de unde se vor
începe mişcările de masaj ale regiunii frontale.
2. Masajul regiunii frontale
a) La prima mişcare mâinile lucrează alternativ, executînd mişcări de netezire cu o intensitate puţin mărită,
cu faţa palmară a degetelor unite, mâna începe mişcarea de mângâiere din dreptul sprâncenei, alunecând până la
locul de implantare a părului. Când o mână ajunge în această regiune, cealaltă reia aceeaşi mişcare, în acelaşi mp
alunecând uşor de la o tâmplă la cealaltă. Această netezire a frunţii se repetă de trei ori, având o intensitate
mărită, în special în regiunea intersprâncenoasă, unde se insistă mai mult (fig. 25).
Mişcarea a doua porneşte tot din dreptul tâmplei drepte. Se execută simultan cu pulpa degetelor medii o
netezire în zig-zag, alunecând de la o tâmplă la cealaltă. Mişcarea se repetă tot de trei oiri, insistând mai mult în
regiunea intersprâncenoasă (fig, 26).
Tot din dreptul tâmplei drepte se execută, tot cu pulpa degetelor medii a ambelor mâini o netezire circulară
pe toatăregiunea frunţii de la o tâmplă la cealaltă. Aceeaşi repetare de trei ori a mişcării (fig. 27).
Cu indexul şi mediul ambelor mâini în foarfece executăm o netezire de-a lungul muşchiului sprâncenos până
spre tâmplă (fig. 28). Mâinile por lucra alternativ sau simultan. Se revine apoi la tâmpla dreaptă printr-o mişcare
de legătură în jurul ochilor.
Din această regiune se execută un zigzag în regiunea frontală, cu indexul şi mediul mâinilor în foarfece,
alunecând de la o tâmplă la cealaltă. În regiunea intersprâncenoasă¸ în dreptul ridului sub formă de V dintre
sprâncene, mâinile execută acest zigzag cu o intensitate mărită, plisând uşor pielea din această regiune (fig. 29).
Printr-o mişcare de legătură cu regiunea ochilor se revine în regiunea tâmplei drepte, de unde mediul mâinii
drepte execută de-a lungul frunţii un zig-zag în foarfecele mâinii stângi. Se repetă mişcarea de trei ori, revenindu-se
apoi la tâmpla dreaptă (fig. 30).
Vibraţia punctată a regiunii frontale. În foarfecele mâinii stângi, mediul mâinii drepte a cosmeticienei
execută o vibraţie punctată, alunecând în acelaşi timp de la o tâmplă la cealaltă (fig. 31).
Vibraţia plană a regiunii frontale. Este ultima mişcare din această regiune, mâinile lucrează alternativ,
executând cu faţa palmară a mâinii o vibraţie plană alunecând de la o tâmplă la cealaltă (fig. 32).
3. Masajul regiunii ochilor
Regiunea frontală a beneficiat doar de mişcări de netezire şi vibratorii. În regiunea ochilor se fac mişcări de
netezire uşoare, lente deoarece este o regiune foarte sensibilă, alternate de câteva mişcări de pianotat şi vibraţii
plane, mişcări ce vizează în special regiunea din coada ochiului, unde se formează alele riduri numite „laba gâştei”.
Cu mediul mâinii stângi se execută o uşoară presiune în unghiul intern al ochilui, pe terminaţiile nervului
supraorbital, în scop de a calma şi a susţine în acelaşi timp muşchiul orbicular. În acest timp, cu pulpa mediului
mâinii drepte se execută mici cerculeţe începând de la unghiul extern al ochiului, insistând pe ridurile de „laba
gâştei”, până la jumătatea arcadei zigomatice, de unde mişcarea se continuă cu o uşoară netezire în jurul ochilor,
revenindu-se la poziţia iniţială. În acest timp, mediul mâinii stângi se ridică o clipă pentru a lăsa liberă trecerea
mâinii drepte. Se repetă mişcarea de trei ori, trecându-se apoi la celălalt ochi, printr-o mişcare de legătură, unde se
efectuează o mişcare identică (fig. 33.a, b).
Dacă clienta are o piele uscată, ridată şi are nevoie de un masaj mai prelungit în această regiune, se execută
în continuare aceeaşi mişcare, de data aceasta însă cu ambele mâini simultan, la ambii ochi. Mişcarea se termină
cu o uşoară presiune pe nervul supraorbital şi în fosa temporală.
b) Mâinile lucrează simultan — cu indexul şi mediul ambelor mâini se execută o foarte uşcară netezire din
unghiul intern al ochiului, pe pleoape, până la unghiul extern, de unde mişcarea se continuă printr-un uşor pianotat
pe sub ochi până la poziţia iniţială (fig. 34).
c) Tot din unghiul intern al ochilor se execută cu indexul şi mediul ambelor mâini o netezire pe sprâncene
până în unghiul extern al ochilor, continuată cu o mişcare de mângâiere pe sub ochi, doar cu indexul până la
poziţia de plecare (fig. 35).
d) Cu degetele ambelor mâini simultan se execută un pianotat în jurul ochilor pe muşchiul orbicular, insis-
tând cu această mişcare la ridurile de la coada ochilor, la care pianotatul are un efect excelent, producând un uşor
edem în şanţul ridului şi atenuându-le.
e) Cu pulpa degetelor medii a ambelor mâini simultan se execută o mişcare în spirală în regiunea ridu-
rilor de la unghiul extern al ochilor (fig. 36).
f) Ultima mişcare din regiunea ochilor se execută cu cele trei degete:
index, mediu şi inelar, mâinile lucrând simultan. Se porneşte mişcarea din un-
ghiul intern al ochilor, spre tâmplă, cu degetele medii puţin curbate, pentru a
nu atinge pleoapele. Se execută o simplă mişcare de netezire pe acest
traiect sau o alunecare vibrată. Se repetă de trei ori, mişcarea terminându-se
cu o netezire în jurul ochilor, cu presiune uşoară în fosa temporală (fig. 37).
4. Masajul regiunii nasului
Această regiune beneficiază tot de mişcări de netezire.
După mişcările de masaj din regiunea ochilor se coboară la aripile

nasului, unde mediul ambelor mâini execută cerculeţe având direcţia dinafară înăuntru, cuprinzând toată regiunea
aripilor nasului. După ce se repetă de trei ori aceste cerculeţe, degetele medii urcă cu o mişcare de mângâiere pe
muchia nasului şi apoi de-a lungul sprâncenosului, revenind la poziţia iniţială de începere a acestei mişcări, mişcare
care se repetă în totalitatea ei tot de trei ori (fig 38).
Din aceeaşi regiune şi pe acelaşi traiect se repetă mişcarea, de data aceasta însă executându-se cu policele
ambelor mâini simultan.
Tot cu policele ambelor mâini se execută în continuare un zig-zag pe muchia nasului, cu coborâre prin
alunecare pe sprâncenos, aripile nasului şi revenindu-se la poziţia iniţială a acestei mişcări (fig. 39).
d) Această mişcare care se execută lent, este liniştitoare, de relaxare. Mâinile cu degetele încrucişate se
sprijină uşor în regiunea submentonieră, în timp ce policele ambelor mâini execută un effleurage în jurul ochilor, cu
o presiune puţin mărită de-a lungul muşchiului sprâncenos (fig. 40 a, b).
e) Mişcarea de foarfece a nasului. De această mişcare beneficiază atât regiunea nasului cât şi cea
intersprâncenoasă şi frontală. Mişcarea se execută lent, este o mişcare lungă până la locul de implantare a părului.
Mâinile lucrează alternativ, cuprinzând aripile nasului între mediu şi index şi executând o mişcare de mângâiere a
nasului, mişcare ce se continuă pe frunte în sus. Când o mână a ajuns la locul de implantare a părului, cealaltă
mânăr reia mişcarea de la început (fig. 41 ,a, b).
f) Se execută foarfecele nasului în acelaşi mod, însă când mâna

ajunge în dreptul ridurilor orizontale de pe frunte alunecă spre tâmplă în jos,
cu o oarecare presiune — mişcarea aceasta este foarte indicată la tenurile
congestive (fig. 42).
5. Masajul regiunii gurii, mentonieră şi submentonieră
a) După foarfecele nasului, mâinile lucrând tot alternativ execută foarfecele orbicularului gurii. Se prind
buzele între mediu şi index, se execută o mişcare de foarfece prelungă, în dreptul comisurilor gurii degetele se
unesc şi continuă mişcarea până în dreptul urechii. Când o mână ajunge în această regiune, cealaltă mână reia
mişcarea de la început (fig. 43, a, b).
b) Se execută în continuare foarfecele bărbiei şi maxilarului inferior, mâinile lucrând tot alternativ, prin
regiunea mentonieră între index şi mediu, continuând mişcarea de-a lungul maxilarului inferior până în dreptul
urechii. La această mişcare prelungită degetul mediu este cel ce lucrează cu o presiune uşor mărită, efectuând în
felul acesta un masaj al regiunii submentoniere şi submandibulare. Această mişcare este foarte ridicată la
persoanele ce prezintă bărbie dublă (fig. 44, a, b).
c) Tot în regiunea submentonieră şi a maxilarului inferior se execută mişcarea în arpegiu. Mâinile lucrează
tot alternativ, executând cu oarecare presiune un arpegiu în regiunea submentonieră şi de- a lungul maxilarului
inferior, mişcarea având un efect foarte bun la persoanele cu depozite de celulită în această regiune. Tot la aceleaşi
persoane şi cu acelaşi efect bun se poate efectua şi o mişcare de netezire executată cu intensitate, cu faţa palmară
a mâini şi la această mişcare mâinile lucrează alternativ (fig. 45).
d)De această mişcare beneficiază toţi muşchii din regiunea mentonieră (triunghiularul, pătratul şi muşchiul
vârfului bărbiei). Cele trei degete (index, mediu şi inelar) al ambelor mâini se sprijină în regiunea submentonieră în
timp ce policele mâinilor execută dinafară înăuntru, în regiunea vârfului bărbiei, cerculeţe ce se repetă de trei ori.
Apoi policele se urcă în sus pe şanţul nazolabial până în dreptul aripilor nasului. În acest moment policele se ridică,
şi mişcarea se continuă pe acelaşi traiect cu mediul ambelor mâini, până ajunge alunecând în regiunea
intersprâncenoasă, coboară de- a lungul muşchiului sprâncenos, pe temporal, maseter, revenind din nou la poziţia
de începere a mişcării. Mişcarea în totalitatea ei se repetă de trei ori (fig. 46).
e) Tot din aceeaşi poziţie de sprijin a mâinilor cu cele trei degete în regiunea submetoniera se execută o
netezire a vârfului bărbiei, cu policele ambelor mâini — alternativ. Mişcarea trebuie efectuată lent (fig. 47)
f) Tot din aceeaşi poziţie de sprijin în regiunea submentonieră se efectuează tot cu policele ambelor mâini,
însă simultan, o netezire pe orbicularul gurii — o netezire deasupra buzelor şi dedesubtul lor până în dreptul
comisurilor gurii. Mişcarea se repetă de trei ori (fig. 48).
g) De această mişcare beneficiază şanţul nazolabial, mâinile execută simultan un pianotat în această
regiune cu apăsare şi uşoară presiune cu indexul la baza aripilor nasului.
h) Tot în aceeaşi regiune se execută cu mediul ambelor mâinii simultan o netezire în spirală.
6. Masajul regiunii geniene
Această regiune beneficiază de mişcări energice alternate cu mişcări de netezire ce au rolul de a calma
pielea iritată de intensitatea mişcărilor energice.
a) Fricţionatul. Această mişcare se execută cu dosul falangelor ambelor mâini simultan, descriindu-se cercuri
dinafară înăuntru pe toată regiunea geniană, în timp ce degetele sunt într-o continuă mişcare. Acest masaj se
efectuează cu oarecare intensitate întâi descriindu-se aceste cercuri pe toată regiunea geniană şi pe pielosul
gâtului şi decolteu şi apoi efectuând un fricţionat de- a lungul maxilarului inferior, şi apoi de la comisura gurii spre
tâmplă, urcând pe frunte, prin mişcări de fricţionat de la o tâmplă la cealaltă, mâinile coboară apoi pe pielosul
gâtului şi pe decolteu, repetând mişcările de fricţionat în această regiune (fig. 49, a,b).
Ciupitul este o mişcare energică, se execută cu policele şi mediul ce efectuează ciupituri scurte, repezi şi nu
prea intense în regiunea geniană pe următorul traiect vârful bărbiei, de-a lungul maxilarului inferior până la
ureche, comisura gurii, unghiul intern al ochiului, de-a lungul arcadei zigomatice până la tâmplă. Mâinile lucrează
alternativ, mişcarea continuând apoi pe celălalt obraz şi la sfârşit pe frunte, insistând în regiunea
intersprâncenoasă― sunt mişcări executate pentru stimularea terminaţiilor nervoase din piele, activarea circulaţiei
sanguine şi stimularea funcţiei glandelor sebosudorale (fig. 50).
Urmează o mişcare de calmare, o netezire lentă, executată cu mediul, indexul şi inelarul―mâinile lucrând
alternativ, mişcarea de mângâiere se efectuează pe acelaşi traiect ca şi ciupiturile (fig. 51).
Pălmuitul este tot o mişcare energică de activare a circulaţiei sanguine şi de tonifiere a ţesuturilor şi a
muşchilor pieloşi. Pentru această mişcare este necesară o deosebită mobilitate a articulaţiilor mâinii (fig. 52).
Aceste pălmuiri se efectuează cu ultimele trei degete ale mâinii, mâinile lucrând alternativ. Se loveşte cu o
uşoară intensitate pielea şi muşchii pieloşi, prin mişcări suple, fără a produce senzaţii dureroase clientei. Se
efectuează întâi pălmuiri în regiunea submandibulară şi submentonieră (în special la persoanele cu depozite de
grăsime sau lichide în această regiune), se urcă apoi efectuându-se pălmuitul în regiunea geniană şi chiar şi un uşor
pălmuit în regiunea frontală.
e) Urmează o mişcare de frământat. Se rulează pielea şi ţesuturile subcutanate, cu indexul, mediul şi inelarul
spre police ―mişcarea are la început un traiect orizontal de-a lungul maxilarului inferior şi apoi de la comisura gurii
– ureche, mâinile lucrează alternativ. Mişcarea se reia apoi pe direcţii verticale, începând de pe pielosul gâtului cu
netezire, urcând la marginea mandibulară de unde începe rulatul până aproape de arcada zigomatică, până ce se
cuprinde întreaga regiune geniană. Se trece apoi la frământatul celeilalte regiuni geniene. Prin această mişcare,
care se face lent şi cu oarecare intensitate, se obţine o golire a foliculilor pilosebacei de surplusul de sebum (fig. 53
a, b).
7. Masajul regiunii gâtului şi a decolteului
Datorită efectelor lor calmante, liniştitoare, mişcările de încheiere a masajului facial vor fi prin excelenţă
mişcări de netezire ce vor cuprinde gâtul, decolteul şi întreaga faţă, deci toate regiunile masate anterior.
Aceste mişcări alternează cu mişcările vibratorii, având acelaşi efect de relaxare a întregului organism.
La mişcările ce încheie masajul facial, mâinile lucrează simultan, mişcările executându-se lent şi cu o
oarecare presiune.
a)Se cuprinde printr-o mişcare de netezire pielosul gâtului (fig. 55).
b)Se efectuează o netezire în evantai a decolteului, cu întoarcere pe umeri în regiunea cervicală, unde se
execută un uşor masaj cu policele al acestei regiuni — mişcare ce produce o stare de relaxare clientei. Atât prima
cât şi a doua mişcare sunt asemănătoare în modul lor de efectuare cu mişcările cu care s-a început masajul facial
(fig. 56).
c)Mâinile revin cu degetele împreunate deasupra vârfului bărbiei, de unde coboară într-o netezire ondulată
de-a lungul maxilarului inferior până în dreptul urechii (fig. 57). Aceeaşi mişcare se repetă apoi vibrată.
d)Mâinile împreunate deasupra gurii alunecă executând foarfecele buzelor, şi apoi printr-o netezire ondulată
până în dreptul urechii. Aceeaşi mişcare se repetă cu mâinile vibrând.
e)Mâinile împreunate deasupra nasului execută o mişcare de netezire ondulatorie până spre tâmplă. Pe
acelaşi traiect se repetă mişcarea vibrată.
f)Mâinile cu degetele împreunate deasupra ochilor alunecă spre tîmplă cu mediul uşor curbate, pentru a nu
atinge pleoapele — mişcarea se efectuează cu presiune în unghiul intern al ochilor şi în fosa temporală. Aceeaşi
mişcare se execută din nou prin vibraţii.
g) Mâinile împreunate deasupra frunţii execută o netezire ondulată în
această regiune până spre tâmplă, terminată cu presiune în fosa temporală. Se
execută apoi o vibraţie plană a regiunii frontale, mâinile lucrând alternativ, într-o
alunecare vibrată de la o tâmplă la alta.
h)Mâinile coboară pe pielosul gâtului, cu o uşoară presiune pe jugulare,

până la decolteu, de unde începe din nou un arpegiu în evantai, ce urcă până la
regiunea geniană, unde mâinile execută o mişcare specială de rotaţie cu
trecerepe frunte, coborând din nou în regiunea decolteului (fig. 58).
Mişcarea aceasta se repetă de trei ori şi se termină cu mişcarea de

netezire în jurul ochilor, cu presiune în unghiul interior al ocjilor şi în fosa
temporală ―presiune prin care se obţine o oprire de o clipă a circuitului nervos,
având ca urmare o relaxare generală în organism.
Se mai poate efectua în final următoarea mişcare cu faţa palmară a

ambelor mâini se efectuează o apăsare pe ambii obraji, urmată de o ridicare
rapidă a mâinilor―mişcarea repetându-se de câteva ori.
G. Diferenţierea masajului facial în funcţie de caracteristicile tenului, de

vârstă şi de starea psihică a clientei
Astăzi, când cosmetica a devenit o ştiinţă, şi când criteriile generale de îngrijire a clientei au în vedere
întregul organism, ţinând seama atât de cauze cât şi de efecte, tratamentele efectuate în cabinetele de cosmetică
vor fi diferenţiate de la o persoană la alta, fiind adecvate calităţii tenului respectiv, vârstei clientei, cât şi stării
psihice, a tipului constituţional al acesteia.
1. În funcţie de natura tenului
Ţinând seama de calitatea tenului care trebuie îngrijit, de deficienţele lui, se aplică un tratament adecvat
prin care se obţine ameliorarea tuturor deficienţelor constatate.Ţinând seama de acest fapt şi masajul va fi diferit
şi adecvat tenului respectiv. Cosmeticiana trebuie deci să ştie şi să aleagă din totalitatea mişcărilor ce alcătuiesc
masajul facial pe acelea care sunt indicate în cazul tenului respectiv şi care ar ajuta la ameliorarea aspectului
lui.
Astfel se diferenţiază :
masajul indicat tenului uscat cu pielea subţire ;
masajul indicat tenului gras cu piele îngroşată ;
masajul indicat unui ten anemic ;
masajul indicat unui ten congestiv ;
masajul indicat unui ten tânăr, normal;
masajul indicat unui ten senil.
Tenul uscat cu piele subţire beneficiază de un masaj alcătuit în majoritate din mişcări de netezire, efectuate
mai lent sau cu rapiditate, urmărind atât absorbirea substanţelor grase hrănitoare de către piele (deci gresarea
acesteia) cât şi activarea circulaţiei sanguine şi limfatice. Mişcările pot fi alternate cu câteva mişcări energice, fără
a insista însă prea mult asupra acestora din urmă.
Tenul îngroşat şi gras beneficiază de un masaj alcătuit prin excelenţă din acele mişcări energice prin care se
obţine o curăţire a pielii de celulele moarte descuamante, o golire a foliculilor pilosebacei de surplusul de sebum,
uşurând astfel respiraţia cutanată, încetinită la asemenea tenuri. Masajul fiind alcătuit în continuare de acele
mişcări energice prin care se obţine o activare a circulaţiei sanguine, încetinite în cazul tenurilor grase, sau o
împrăştiere a depozitelor de grăsimi subcutanate.
Masajul trebuie să conţină şi mişcări de netezire care vor alterna, din când în când, cu mişcările energice, în
scopul de a calma pielea.
Tenului anemic i se aplică un masaj alcătuit din mişcări de netezire executate cu rapiditate, pentru a activa
circulaţia sanguină locală, alternate cu ciupituri, pălmuit, tapotat, mişcări prin care se urmăreşte acelaşi scop. În
general, la acest ten, mişcările de masaj au o intensitate mai mare la întoarcere, în scopul de a produce un aflux de
sânge în faţă, îmbunătăţind astfel schimburile nutritive şi respiraţia cutanată.
Tenul congestiv beneficiază de un masaj tipic decongestiv, alcătuit din mişcări de netezire lente, cu presiuni
mai mari la coborâre şi din mişcări vibratorii foarte indicate în astfel de cazuri.
Tenului normal i se aplică un masaj uşor ,de scurtă durată, alcătuit din mişcări de netezire şi energice, fără a
insista prea mult, masajul având doar scopul de a menţine, de a păstra aspectul frumos al tenului.
Tenul senil beneficiază de un masaj de lungă durata, alcătuit din mişcări adecvate tipului de piele — uscat
sau gras — mişcări ce nu trebuie efectuate prea dur, pentru a nu mobiliza mai mult pielea.
Masajul la asemenea tenuri are un rol igienic de curăţire a pielii, de îmbunătăţire a irigaţiei sanguine locale,
cât şi un rol moral asupra psihicului clientei, creând o relaxare generală a organismului, ca şi o refacere a încrederii
în sine, datorită aspectului îngrijit al tenului.
2. În funcţie de vârstă
În ceea ce priveşte vârsta clientei, mişcările de masaj sunt diferite atât cu privire la intensitatea lor cât şi la
durata de execuţie a masajului.
Un ten foarte tânăr nu are nevoie decât de o curăţire a tenului, fără a i se efectua un masaj facial.
Un ten tânăr beneficiază de un masaj de scurtă durată (circa 10 rnin.), alcătuit din mişcări de netezire şi
energice, fără intensitate mare şi fără a insista asupra lor.
Tenului matur i se efectuează un masaj cu o durată de 15—20 min., alcătuit din acele mişcări de bază ce vor
fi adecvate calităţii pielii, deficienţelor ei, şi a căror intensitate va varia tot în raport cu aceste deficienţe.
Tenul senil, îmbătrânit, se bucură de un masaj mai de lungă durată (20—25 min.), alcătuit din mişcări de
netezire uşoare, alternate cu câteva mişcări energice, mişcări a căror intensitate nu trebuie să fie mare, pentru a
nu mobiliza şi mai mult pielea, având doar scopul de a îmbunătăţi circulaţia sanguină şi a produce relaxarea
generală a organismului.
3. Diferenţierea masajului după tipul constituţional al clientei
Ţinând seama că în cosmetică utilizarea unei clasificări a clientelor după tipul lor constituţional ar fi mai
dificilă, şi fiind cunoscută influenţa psihicului asupra expresiei şi fizionomiei, s-a ajuns la clasificarea clientelor pe
consideraţii de ordin psihologic. Se va insista asupra a patru tipuri mai frecvent întâlnite în cabinetele de
cosmetică, şi anume : tipul apatic, tipul irascibil, tipul nehotărât şi tipul contractat.
Pentru aceste tipuri există posibilităţi ca îngrijirile să aibă maximum de eficienţă, dacă se aplică o tehnică
bazată pe principii moderne, adică dacă se individualizează atât mişcările de masaj cât şi tratamentul în ansamblu,
folosindu-se culorile şi muzica în timpul tratamentului.
În multe cabinete se execută tratamente într-o ambianţă coloristică adecvată tipului psihologic al clientei.
Există diferite păreri, unii susţinând că trebuie alese culorile după constituţia psihică a clientei, alţii că trebuie să fie
adecvate felului tratamentului.
În institutele unde nu se pot asigura mai multe cabine colorate, se poate utiliza jocul de lumini adecvat cu
tipul clientei.
Indiferent de tipul respectiv al clientei, masajul facial va începe întotdeauna prin mişcări efectuate pe gât şi
decolteu, mişcări de netezire cu care se începe orice masaj facial.
Aceste mişcări obişnuite pot fi completate de :
1) ciupituri pe ridurile orizontale din regiunea gâtului;
2) o alunecare de-a lungul venelor (pentru drenaj) cu pielea prinsă între pulpele degetelor ;
3) cu o netezire în zig-zag pe decolteu, efectuată cu pulpa degetelor mediu şi index; 4) şi o mişcare de

alunecare în cruce, de la gonion la claviculă, mâinile lucrând alternativ,
a. Timpul apatic. Clienta este tristă, dă impresia că totul îi este indiferent. Această apatie poate fi de multe
ori consecinţa unei perioade de oboseală sau supărări temporare.Cosmeticiana trebuie să-i acorde acestui tip de
clientă o atenţie deosebită. Culoarea cabinetului şi a lenjeriei
din cabinet trebuie să fie caldă, tonică — cel mai potrivit pare a fi rozul. Lumina nu prea slabă, deoarece lipsa ei
întristează, muzica ar trebui să fie tonică, mişcările de masaj vor fi prin excelenţă tonifiante, active (pianotat,
ciupituri, pălmuit, arpegiu, frământat, evantai, vibraţii, încheiate cu mişcări calmante de netezire).
b.Tipul irascibil. Acest tip este cel căruia trebuie să i se acorde atenţie, delicateţe. Pentru aceasta trebuie
apelat la mult tact.
Tratamentul trebuie efectuat într-o atmosferă de calm, zgomotele fiind excluse, pentru a se produce
destinderea clientei. Lumina puternică trebuie evitată, deoarece ar enerva clienta. Culoarea ideală poate fi verde,
care este o culoare liniştitoare. Muzica este sedativă. Mişcările de masaj vor fi prin excelenţă mişcări de netezire,
efectuate lent, calm si alternate, dacă este necesar, de câteva mişcări energice. Masajul trebuie să urmărească, în
primul rând, relaxarea nervoasă, aceste tipuri fiind de multe ori congestive.
c Tipul contractat. Şi la acest tip, scopul principal al tratamentului este de a obţine destinderea. Foarte
indicată în acest scop este începere tratamentului cu un masaj de relaxare în regiunea spatelui.
Culoarea indicată este galbenul, lumina trebuie să fie mijlocie, zgomotul exclus, iar muzica liniştitoare,
eventual o melodie cunoscută care destinde. Mişcările de masaj sunt, în general mişcări de netezire, care încep de
la.decolteu în sus, de multe ori acest tip fiind palid. Masajul la acest tip are rol de destindere nervoasă.
d. Tipul agitat. La acest tip, mişcările de masaj trebuie să fie în genere spectaculoase, impresionante, să
pară deosebite.
În general, în orice tratament cosmetic, cosmeticiana trebuie să ţină seama în alegerea mişcărilor de masaj,
în primul rând de calitatea tenului, de deficienţele lui, având grijă însă să nu se neglijeze nici vârsta şi nici starea
psihică a clientei, pentru ca efectele tratamentului să fie cât mai satisfăcătoare.
Cap. X Masajele corectoare. Rolul lor
A doua categorie de masaje o alcătuiesc masajele corectoare, a ochilor, gurii şi bărbiei duble.
Ele au un rol cu totul diferite de cel al masajului facial, care este un masaj preventiv, de întreţinere. Aşa cum
le indică şi numele, masajele corectoare au rol de a corecta, atenua, anumite imperfecţiuni, cutanate survenite cu
vârsta, boala (riduri, edeme, depozite de celulită etc.) şi sunt intercalate în timpul tratamentului cosmetic —
înainte sau după efectuarea masajului facial obişnuit— de câte ori este necesar.
La efectuarea acestor masaje, poziţia clientei este şezând pe un taburet, cu părul izolat într-o bonetă şi,
bineînţeles cu faţa perfect demachiată şi curăţită prin procedeele cosmetice obişnuite. Cosmeticiana va sta în
timpul masajului în spatele clientei puţin într-o parte.
A. Tehnica masajului corector al ochilor
Acest masaj corector va fi introdus în cadrul tratamentului cosmetic efectuat în cabinet, de câte ori se
observă la clientă un edem al pleoapelor, ochi congestionaţi sau riduri foarte vizibile în jurul ochilor.
Masajul corector al ochilor este alcătuit, în majoritate, din mişcări de netezire şi vibratorii, mişcări ce se vor
face cu multă fineţe şi întotdeauna cu o cremă,grasă, hrănitoare— întâi pentru a hrăni ţesutul cutanat din această
regiune şi apoi pentru a uşura alunecarea degetelor pe piele, evitând astfel plisarea ei şi mai mult.
a) Cu o mână se susţine muşchiul orbicular, în timp ce cu mediul şi cu indexul celeilalte mâini se execută o
mişcare de netezire din unghiul intern al ochiului, de-a lungul muşchiului sprâncenos până în unghiul extern al
ochiului, de unde mişcarea continuă pe sub ochi doar cu indexul, revenind la poziţia iniţială. Se repetă de două ori,
apoi printr-o mişcare de alunecare cu ambele mâini pe frunte se trece la celălalt ochi, reluându-se aceeaşi mişcare
(fig. 59).
b) Aceeaşi susţinere a muşchiului orbicular cu o mână, cealaltă execută mici ciupituri superficiale între
index şi police, pornind din unghiul extern al ochiului, pe sub ochi până la jumătatea arcadei zigomatice de aici
mişcarea se continuă printr-o netezire efectuată cu indexul în jurul ochiului până la poziţia de începere a mişcării.
Prin aceeaşi mişcare de legătură pe frunte se trece la celălalt ochi, pentru a se efectua aceeaşi mişcare (fig.
60, a, b).
c)Tot din aceeaşi poziţie de susţinere cu o mână a muşchiului orbicular, cu indexul celeilalte mâini se execută
din unghiul extern al ochiului până aproape de unghiul intern (pe sub ochi) presiuni ondulatorii pe piele. La această
mişcare, poziţia indexului este orizontală pe piele. Din unghiul intern al ochiului, indexul continuă mişcarea cu o
netezire pe sprâncenos, revenind la poziţia de plecare. Această mişcare are un efect bun asupra edemelor din
regiunea ochilor (fig. 61, a, b).
d) Cu o mână se susţine muşchiul orbicular, în timp ce cu mediul, indexul şi inelarul celeilalte mâini se
efectuează o mişcare de netezire peste ochi, din unghiul intern spre cel extern al ochiului, de unde mişcarea se
continuă până la tâmplă. Când mâna care efectuează masajul ajunge la colţul extern al ochiului, cealaltă mână se
ridică pentru o clipă ca să lase liberă trecerea până la tâmplă. În timpul efectuării acestei mişcări de netezire,
degetul mediu, până ajunge la unghiul extern al ochiului, are o poziţie uşor curbată, pentru a nu atinge pleoapa
(fig. 62).
e) Mişcarea aceasta este o mişcare vibratorie punctată, efectuată cu cele trei degete (index, mediu, inelar)
sub ochi şi deasupra ochiului pe sprâncenos, în timp ce cealaltă mână susţine muşchiul orbicular (fig. 63, a,b,c).
Fiecare din aceste mişcări corectoare se efectuează de 10 ori la fiecare ochi. Se poate executa acest masaj
întâi la un ochi, apoi printr-o mişcare de mângâiere cu ambele mâini pe frunte se trece la celălalt ochi, sau se poate
efectua fiecare mişcare trecând de la un ochi la celălalt.
f) Ultima mişcare este o mişcare vibratorie plană. Cosmeticiana stă în spatele clientei şi efectuează cu
ambele mâini simultan cu cele trei degete — index, mediu şi inelar — o vibraţie plană, alunecând din colţul interior
al ochilor până la tâmplă, mişcare ce are acelaşi traiect
ca mişcarea d), doar că acum se efectuează vibrând şi la ambii ochi simultan (fig. 64, a, b).
Acest masaj corector poate fi completat şi cu o gimnastică a ochilor în felul următor:
Cu o mână se acoperă şi descoperă alternativ fiecare ochi.
Se fixează privirea asupra unui deget care se ţine la o distanţă de 50 cm de ochi; cu el se descrie un cerc
destul de mare, căutând în acest timp ca ochiul să urmărească mişcarea degetului.
3. Tehnica masajului corector al gurii
Masajul corector al gurii se intercalează în cadrul tratamentului cosmetic în cabinet, de câte ori se observă la
clientă adâncirea prea evidentă a şanţului nazolabial sau acele riduri stelare din jurul gurii sau rictus. Masajul se
efectuează tot cu ajutorul unei creme hrănitoare şi are rolul de a hrăni ţesutul cutanat şi de a tonifia muşchii pieloşi
din cauza vârstei, sau din cauza unei slăbiri bruşte etc.
Poziţia clientei la acest masaj este tot şezând pe un taburet, iar cosmeticiana în spatele clientei.
a) Cu o mână se susţine muşchiul din apropierea orbicularului gurii, iar cu cealaltă mână, cu policele şi
indexul se efectuează mici ciupituri la şanţul nazolabial, de la comisura gurii la aripa nasului, de unde se coboară
printr-o mişcare de alunecare cu indexul pe acelaşi traiect până la poziţia iniţială (fig.65, a, b).
b) Tot aceeaşi poziţie de susţinere cu o mână, în timp ce indexul celeilalte mâini efectuează presiuni ondulate
de-a lungul şanţului nazolabial de la comisura gurii până la aripa nasului, de unde revine la poziţia iniţială printr-o
alunecare cu acelaşi deget. Printr-o mişcare de netezire efectuată cu ambele mâini peste frunte, sau pe sub bărbie,
se trece la partea cealaltă a gurii, repetându-se aceleaşi două mişcări (fig. 66).
c) Cu o mână se susţine muşchiul din vecinătatea orbicularului gurii, în timp ce cu pulpa degetelor index şi
mediu se efectuează o mişcare de netezire pe muşchiul orbicular al gurii, descriind cercuri din ce în ce mai mici,
până se ajunge la buze (fig. 67).
d) Aceeaşi poziţie de susţinere cu mână, în timp ce indexul, mediul şi inelarul celeilalte mâini efectuează o
vibraţie punctată sub buze şi deasupra buzelor (fig. 68, a, b, c).
e) Ultima mişcare se execută şezând în spatele clientei. Cu mâinile lucrând alternativ se efectuează un
foarfece prelung al gurii, care ajunge până aproape de ureche (fig. 69, a, b).
Fiecare din aceste mişcări corectoare se repetă de 10 ori.

C. Tehnica masajului corector al bărbiei duble
Bărbia dublă se datoreşte unei acumulări de deşeuri organice, unei retenţii de limfă, precum şi unei îngroşări
a hipodermului. Această îngroşare locală demulte ori este însoţită şi de o celulită generală. Prin masajul corector se
reuşeşte să se oprească sau să se diminueze această deformare locală disgraţioasă. Prin mişcări stimulatoare
specifice se obţine evacuarea, împrăştierea acumulării deşeurilor organice, o activare a circulaţiei sanguine locale
şi o tonifiere a ţesuturilor şi a muşchilor din această regiune.
Masajul corector al
bărbiei este, în general,
însoţit de un tratament
specific, mai complex,
ajutând la atenuarea sau
îndepărtarea acestei
disgraţioase deformări
locale.
În timpul masajului,
clienta stă tot şezând pe
taburet. Poziţia
cosmeticienei este acum în
spatele clientei.
a) Mâinile sunt
aplicate una peste cealaltă,
în regiunea submentonieră, cu
faţa palmară în sus. Din această poziţie ele alunecă spre urechi. Această mişcare se efectuează cu o intensitate
mărită (fig. 70, a, b).
b) O mână se sprijină lângă ureche în timp ce cealaltă efectuează, cu toată faţa palmară o mişcare de
netezire de la o ureche la cealaltă —în regiunea submandibulara şi submentonieră. Când ajunge la cealaltă
ureche, mâna rămâne în contact cu pielea, până ce cealaltă mână reia mişcarea în sens invers (fig. 71, a, b).
c) Această mişcare este o mişcare de frământare. Se rulează pielea cu indexul, mediu şi inelarul spre police,
mâinile lucrând simultan. Se începe mişcarea de la vârful bărbiei, se coboară până la claviculă, se urcă apoi până în
dreptul gonionului, iar se coboară la clavicule, urcând din nou până aproape la ceafă. În tot timpul acestei mişcări
pielea şi ţesuturile subcutanate sunt rulate mereu între degete (fig. 72, a, b).
d) Pumnii strânşi ai ambelor mâini, cu dosul falangelor sprijinite în regiunea submentonieră, în timp ce
policele sunt împreunate deasupra vârfului bărbiei. Din această poziţie, mâinile alunecă cu pumnii strânşi pe
pielosul gâtului, efectuând o uşoară rotire în aşa fel ca policele să atingă claviculele, se urcă din nou tot rotind
pumnii din încheietură, până în dreptul gonionului, se coboară iar până la clavicule, urcând apoi până aproape de
ceafă (fig. 73, a, b)
e) Se execută un pălmuit, alternativ cu ambele mâini în regiunea submandibulară şi submentonieră (fig. 74).
f) Tapotatul acestei regiuni, efectuat cu ambele mâini simultan (fig. 75).
g) Arpegiul regiunii submandibulare şi submentoniere, mâinile lucrând alternativ (fig. 76).
h) Mâinile aplicate una peste cealaltă cu faţa palmară în sus, în regiunea submentonieră, alunecă într-o
mişcare vibrată până în dreptul urechilor, fără a atinge obrajii (fig. 77).
Fiecare din aceste mişcări se repetă de 10 ori. Se lucreaza cu o intensitate mărită

D. Tratamentul bărbiei duble
Masajul corector al bărbiei duble este, de obicei, încorporat într-un tratament special, ce urmăreşte
împrăştierea şi topirea acestor depozite inestetice.
a)Tratamentul începe prin iradieri cu infraroşii a acestei regiuni în scopul activării circulaţiei sanguine şi
topirii ţesutului adipos subcutanat.
Aceste iradieri pot fi înlocuite prin împachetări cu parafină caldă, urmărind acelaşi scop.
b)Urmează masajul manual corector al bărbiei duble, ce se efectuează cu ajutorul unei creme reductoare.
c)Masajul manual este completat cu un masaj cu electrodul aparatului de înaltă frecvenţa, în scop de a evita
circulaţia şi a uşura absorbţia cremei reductoare de către piele.
d)Un masaj de câteva minute cu ventuza mare a sebaspirului, ce efectuează un frământat excelent al
ţesuturilor din această regiune.
e)Aplicarea unei măsţi astringente sau, dacă există, a unei meatoniere electrice. Se procedează în felul
următor : se aplică pe piele în regiunea submentonieră o cremă reductoare, apoi o fâşie de material pluşat înmuiat
într-o loţiune tonică, peste care se aplică mentoniera electrică. Se ţine astfel 10—15 min.
e)Tratamentul bărbiei duble se încheie cu pulverizări cu o infuzie tonică, efectuate cu pulverizatorul cu jet
filiform al vaporelului.
Tot în scopul diminuării acestor depozite nedorite se pot face şedinţe de trei ori pe săptămână (circa 20—30
şedinţe) cu aparatul Estetodin, care produce contracţii musculare, având ca rezultat o activare a circulaţiei
sanguine locale, o tonifiere a ţesuturilor şi o topire a ţesutului adipos subcutanat.
Cap. XI. Diferite masaje speciale

Masajul de întreţinere a mâinilor
Prin acest masaj se urmăreşte activarea circulaţiei sanguine şi limfatice, o mai bună hrănire a ţesuturilor şi
păstrarea supleţei încheieturilor oprindu-se — prin acest procedeu — depunerea de săruri la nivelul articulaţiilor
respective.
Înainte de a începe masajul se spală mâinile având grijă să se îndepărteze orice urmă de săpun de pe mâini.
Se aplică apoi crema cu care se efectuează masajul, prin mişcări uşoare de netezire.
Masajul se compune din şase mişcări :
Mişcarea I este formată din două momente : A şi B.
Moment A — mâna stângă a cosmeticienei susţine degetele mâinii drepte a clientei, în timp ce cu mâna
dreaptă execută următoarea mişcare de masaj: mâna clientei cu degetele unite este prinsă între cele patru degete
şi police ale cosmeticienei, efectuând o mişcare de netezire cu policele pe partea interioară a mâinii — mişcarea se
continuă în traiectorie dublă, începând din vârful degetelor clientei şi continuând astfel ca la vârful policelui clientei
să se întâlnească policele şi indexul cosmeticienei.
Moment B — această mişcare se adresează celeilalte părţi (partea laterală) a mâinii. De data aceasta cu
mâna dreaptă se susţine mâna clientei, iar cu stânga se execută o netezire a mâinii, prinzând-o între cele patru
degete şi police, netezire ce începe din vârful degetelor şi continuă până dincolo de încheietură. De aici şi la primul
moment presiunea mişcării este în unghiul format între police şi celelalte degete. Fiecare din aceste mişcări a
momentului A şi B se repetă de cinci ori la fiecare mână.
La mişcarea a II-a mâna clientei se sprijină în cot pe o masă. Cu o mână se susţine mâna care se masează în
dreptul încheieturii, cu cealaltă mână se efectuează o mişcare asemănătoare cu cea a îmbrăcării mănuşilor —
degetele cosmeticienei se întrepătrund între degetele mâinii clientei şi efectuează o mişcare de netezire înspre
podul palmei unde degetele se unesc, mişcarea continuând cu aceeaşi presiune până la încheietura mâinii. Se
repetă tot de cinci ori la fiecare mână.
Mişcarea a IlI-a. Se masează falangele de la fiecare deget în parte, începând de la prima spre ultima,
mişcare ce se aseamănă cu îmbrăcarea fiecărui deget de la mănuşă. Cosmeticiana execută acest masaj cu
ajutorul celor cinci degete, masând cu presiune fiecare deget al clientei.
Mişcarea a IV-a. Mâna clientei se sprijină uşor pe mâna stângă a cosmeticienei, în timp ce aceasta, cu mâna
dreaptă, cu cele trei degete (index, mediu, inelar) execută presiuni circulare pe suprafaţa exterioară a mâinii,
începând de la vârful degetelor până dincolo de încheietură, de unde se revine la poziţia de plecare printr-o mişcare
de alunecare.
Mişcarea a V-a are rolul de a menţine supleţea încheieturilor falangelor.
Clienta sprijină mâna cu cotul pe o masă, palma cu degetele unite fiind întinsă vertical în sus — mâna stângă
a cosmeticienei susţine mâna clientei în dreptul încheieturii, în timp ce palma dreaptă cu degetele unite este
aplicată perpendicular pe vârful degetelor clientei. Se execută o presiune încercând să se îndoaie, pe rând, fiecare
rând de falange (primul, al doilea, al treilea) până când se ajunge ca mîna clientei să fie închisă pumn, şi mâna
cosmeticienei lipită cu faţa palmară a degetelor de pumnul clientei. Se revine la poziţia iniţială. Mişcarea se repetă
de cinci ori pentru fiecare mână.
Mişcarea a VI-a are rolul de a menţine supleţea articulaţiilor mâinilor. Clienta sprijină mâna tot în cot pe o
masă, cosmeticiana susţine cu o mână antebraţul clientei, în timp ce cu cealaltă mână apucă vârful degetelor
mâinii respective, efectuând o mişcare de rotaţie dinspre exterior spre interior. Şi această mişcare se repetă de cinci
ori pentru fiecare mână.
a. Îngrijirea mîinilor. Datorită activităţilor zilnice la servici şi acasă, de multe ori mâinile femeilor îşi pierd
catifelarea şi aspectul lor frumos. Pielea mâinilor se poate usca, zbârci, datorită degresării sau unei avitaminoze. În
ultimul caz, clienta va trebui să urmeze şi un tratament intern la doctor, în afară de îngrijirile ce le va acorda
mâinilor.
O mână uscată se îngrijeşte în felul următor :
se spală, se curăţă cu lapte demachiant;
se gresează cu o cremă hrănitoare şi hidratantă ;
se efectuează mişcările de masaj indicate mai sus;
se unge apoi mâna din nou cu o cremă vitaminizată şi se aplică peste aceasta parafină caldă (aceeaşi
compoziţie cu masca de parafină), Prin pensulări repetate cu o pensulă lată şi moale. Se pensulează parafina pe
mână de la degete până la cot şi pe partea exterioară şi pe cea interioară, învelind mâna ca într-o mănuşă groasă.
Se aplică parafina la o temperatură pe care o suportă mâna clientei. După 15 min. se îndepărtează parafina
închegată, cu ajutorul unei spatule. Se face un uşor masaj decongestiv al mâinilor şi apoi se înfăşoară în comprese
reci.
În loc de parafină se mai poate proceda în felul următor:
Se fac de trei ori pe săptămână băi călduţe în ulei de germene de porumb, având un efect foarte bun
emolient.
b. Îngrijirea unghiilor de la mâini şi picioare. Unghiile sunt formaţiuni cornoase ce acoperă faţa dorsală a
extremităţilor degetelor de la mâini şi de la picioare. De aspectul lor depinde frumuseţea mâinilor şi a picioarelor.
Pentru aceasta, ele trebuie să fie mai întâi sănătoase. Orice afecţiune (schimbarea culorii, schimbarea
formei, schimbarea structurii, infecţiile) vor fi tratate de către medic.
Unghiile sănătoase se vor îngriji, pentru a le menţine sănătoase şi din motive estetice.
Unghiile de la mâini suferă, ca şi pielea mâinilor, din cauza activităţilor zilnice (munca în gospodărie,
munca în diverse profesiuni etc), a prafului, a murdăriei unor obiecte care inevitabil sunt atinse cu mâna, a unor
traumatisme (loviri, înţepături).
Îngrijirea unghiilor începe cu spălarea lor cu apă şi săpun, cu o periuţă specială, de câte ori este nevoie. Dacă
unghiile sunt mai lungi, se curăţă regiunea de sub vârful unghiei cu ajutorul unui beţişor pe al cărui vârf s-a
înfăşurat puţină vată, care se umezeşte cu suc de lămâie, sare de lămâie, apă oxigenată, pentru a albi pielea din
această regiune, ceea ce dă un aspect frumos şi de curăţenie perfectă.
Pilirea unghiilor se va face săptămânal, dându-li-se o formă ovală şi o margine netedă, pentru a nu agăţa şi
zgâria, chiar dacă sunt mai lungi. În privinţa lungimii, gustul personal, precum şi îndeletnicirile persoanei respective
îşi vor spune cuvântul.
În funcţie de obişnuinţă, pieliţele de pe unghii se taie după ce au fost muiate timp de 10 min. în apă caldă şi
săpun, în condiţii de igienă perfectă, sau sunt împinse şi deplasate spre baza unghiei.
Este recomandată o baie de ulei călduţ o dată pe săptămână, pentru întreţinerea lor în stare de sănătate (se
va folosi un ulei vegetal).
Dacă unghiile nu se lăcuiesc, vor fi lustruite cu un material moale ; dacă se aplică un lac sau o pastă colorată,
culoarea acesteia va fi aleasă în funcţie de culoarea rujului de buze, în armonie cu culoarea îmbrăcămintei, în
armonie cu fardurile folosite pentru faţă. Când pasta începe să se deslipească de pe unghii, se şterge imediat toată
unghia cu ajutorul solventului respectiv, deoarece unghiile lăcuite, cu lacul cojit din loc în loc, denotă neglijenţă,
delăsare şi dau un aspect deprimant mâinilor şi persoanei respective.
Toate acestea sunt valabile şi pentru unghiile de la picioare; îngrijirea lor face parte din obligaţiile faţă de
propria persoană.
Masajul de întreţinere a picioarelor
Prin masajul picioarelor se urmăreşte activarea circulaţiei sanguine locale, precum şi păstrarea supleţei
articulaţiilor piciorului. În timpul masajului, piciorul clientei se sprijină pe genunchiul cosmeticienei. Masajul este
alcătuit din cinci mişcări.
Mişcarea I este formată din mişcări de netezire — mâinile alunecă alternativ, cu palma bine lipită pe piele —
de la vârful degetelor pe partea dorsală a piciorului până spre genunchi, presiunea mare a mişcării fiind pe osul
tibia.
Pentru a nu pierde contactul cu pielea clientei, când o mână termină mişcarea la genunchi, cealaltă mână
reia aceeaşi mişcare de la vârful degetelor. Mişcarea se repetă de 10 ori.
Mişcarea a II-a este tot o mişcare de alunecare, compusă din două momente:
a. O mână susţine piciorul clientei mai sus de gleznă, cealaltă mână execută o mişcare de netezire pe
partea laterală interioară a piciorului, începând de la vârful degetelor, încercuind călcâiul şi urcând spre gleznă.
Presiunea mişcării este în unghiul format de police şi celelalte patru degete ale mâinii cosmeticienei.
b. Aceeaşi mişcare se repetă, însă netezirea se efectuează acum pe partea laterală exterioară a labei
piciorului.
Ambele mişcări a şi b se repetă de 10 ori pentru fiecare picior.
Mişcarea a IlI-a se efectuează în felul următor : o mână susţine piciorul clientei, iar cealaltă mână execută cu
mediul, indexul şi inelarul, presiuni circulare pe faţa superioară a labei piciorului, începând de la vârful degetelor şi
continuând până spre gleznă, de unde mâna revine pentru mişcarea de netezire, înapoi la poziţia iniţială a mişcării.
Mişcarea se repetă, la rândul ei, de 10 ori pentru fiecare picior.
Mişcarea a IV-a. Cu o mână se susţine piciorul clientei, iar cu cealaltă se efectuează o mişcare de rotire spre
exterior a fiecărui deget în parte. Este o mişcare ce se adresează articulaţiilor degetelor de la picior. Se repetă de
trei ori pentru fiecare deget.
Mişcarea a V-a. Această mişcare are drept scop menţinerea supleţei articulaţiei piciorului. Cu o mână se
susţine piciorul clientei, iar cu cealaltă se prinde vârful piciorului şi se execută mişcări de rotire din exterior spre
interior. Se repetă de 10 ori pentru fiecare picior.
Toate aceste mişcări de masaj se efectuează folosind ca produs de masaj talcul sau — în cazul unui picior cu
piele excesiv de uscată — o emulsie.
Masajul pe uscat
Acest masaj se
lucrează ,,pe uscat" deci fără
ajutorul unei creme. Are un
rol deosebit în
provocarea unui aport de
sânge în regiunea masată,
în drenarea
deşeurilor atât
epidermice cât şi
organice, de
asemenea sti- mulează
şi fibrele elastice din derm.
Masajul este alcătuit din ciupituri superficiale, alternate cu ciupituri profunde.
Ciupiturile superficiale se efectuează cu ambele mâini simultan — policele fiind situat în dreptul primei
articulaţii a indexului. Indexul execută o mişcare de alunecare, de coborâre spre vârful policelui, rulând în acest
fel suprafaţa pielii. Mişcarea se termină în momentul când vârful indexului se găseşte la acelaşi nivel cu vârful
policelui.
Ciupiturile superficiale se efectuează pe traiectorii în zig-zag, în regiunea geniană şi pe frunte (fig. 78 şi 79).
Ciupiturile profunde se efectuează prinzând pielea, ţesutul subcutanat şi muşchii pieloşi, între police şi
celelalte patru degete. În ciupiturile profunde se rulează pielea cu cele patru degete spre police, mişcarea
antrenând ţesuturile în profunzime. Mâinile lucrează tot simultan,
aceste mişcări sunt incluse în masajul facial (fig. 80, 81, 82).
Masajul pe uscat este foarte indicat şi foarte eficace la tenurile acneice, comedoniene, la tenurile cu
cuperoză şi caşectice.
La tenurile acneice, această alternanţă de ciupituri superficiale cu ciupituri profunde restabileşte circulaţia
sanguină, încetinită la asemenea tenuri, şi drenează atât deşeurile organice cât şi deşeurile cutanate, ajutând
astfel la restabilirea funcţiei respiratorii a pielii. În felul acesta, procesul de vindecare — în cazul tenului acneic —
este mai rapid.
La tenurile cu cuperoză aceste ciupituri alternate stimulează circulaţia sanguină, ajutând la drenarea
sângelui ce stagnează în capilarele dilatate şi restabilind astfel circulaţia defectuoasă a acestor tenuri.
Masajul decongestiv şi anticuperozic
Ţesuturile congestionate şi cuperozice se caracterizează printr-un aflux de sânge în regiunea feţei şi o

dilatare a capilarelor din această regiune. Masajul în astfel de situaţii se efectuează într-o ambianţă calmă, plă-
cută, în completă linişte şi este alcătuit din mişcări de netezire şi victorii, care au ca scop de a descongestiona şi
calma faţa, drenând totodată sângele ce stagnează în capilarele dilatate.
Masajul trebuie executat lent iar mişcările de netezire vor avea intensitate uşor mărită în.direcţia circulaţiei
venoase.
Se începe printr-un masaj obişnuit facial în care însă anumite mişcări sunt puţin schimbate, şi anume :
— Mişcările din regiunea frontală şi a ochilor rămân identice ca la orice masaj facial.
— În regiunea nasului, cerculeţele ce se fac cu mediul în regiunea aripilor nasului cu direcţia dinăuntru în
afară, fără ca mediul să mai alunece în sus pe muchia nasului.
Tot în regiunea nasului se execută foarfecele nasului, combinat cu coborârea pe frunte în regiunea
temporală şi în jos, urmărind descongestionarea feţei.
În regiunea vârfului bărbiei, cerculeţele ce se efectuează cu policele ambelor mâini au direcţia tot dinăuntru
în afară.
În regiunea geniană, fricţionatul se efectuează cu presiune mărită la coborâre în direcţia circulaţiei venoase,
stabilindu-se astfel o decongestionare a feţei.
Tot în această regiune, în cazul tenurilor cu cuperoze se poate efectua

masajul uscat în regiunile cuperozate, în special pe pomeţii obrajilor.
În general, masajul facial se execută la aceste tenuri în mod obişnuit,

eliminând însă mişcările energice ca pălmuitul, ciupitul, frământatul, deci
se vor păstra din mişcările masajului facial doar mişcările de netezire, care
însă se efectuează mult mai lent, calm, cu presiune doar în direcţia circulaţiei
venoase.
În regiunea gâtului, mişcările de masaj la tenurile congestive sunt

următoarele mâinile lucrează simultan, mâinile sunt fixate cu faţa palmară în
sus cu degetul mic sprijinit de gonion. De aici ele pornesc într-o mişcare de
netezire, cu o uşoară presiune pe vena jugulară, de o parte şi de alta a
gâtului, până în dreptul claviculei. Ajungând aici, mâinile se desprind şi
reiau mişcarea de la început. Se repetă mişcarea de 10 ori.
Aceeaşi mişcare, cu acelaşi traiect, se efectuează acum cu mâinile

lucrând alternativ, întâi de o parte şi apoi de cealaltă parte a gâtului. Când o
mână a ajuns la claviculă, cealaltă reîncepe mişcarea din dreptul
gonionului, alunecând pe vena jugulară. Se repetă de 10 ori de fiecare
parte a gâtului.
Cu ambele mâini se încercuieşte gâtul clientei, degetele

sprijinindu-se pe venele jugulare, în timp ce policele ambelor mâini
execută o mişcare de netezire cu presiune în regiunea cervicală, în sensul
de sus în jos.
Masajul decongestiv se termină cu o serie de mişcări vibratorii.
a) Masajul vibrator al regiunii submaxilare. Mâna dreaptă se aşază în partea stângă, sub
unghiul maxilarului inferior. Ea alunecă uşor, prin vibraţii, până spre urechea dreaptă. Ajunsă aici rămâne
fixată în această regiune, până ce mâna stângă reia mişcarea în sens invers (fig. 83).
b) Vibraţia muşchilor sterno-cleido-mastoidian. Trei degete cuprind muşchiul sterno-cleido-mastoidian la

nivelul mastoidei. Ele alunecă în vibraţii de sus în jos, pe traiectoria muşchilor. Mâinile lucrează simultan spre stern
(fig.84).
c) Vibraţia muşchilor gâtului. Ambele mâini se aşază în poziţie orizontală, pe cele două părţi ale gâtului, sub
maxilarul inferior. Coborârea prin vibraţii se face pe lungimea gâtului până la decolteu (fig.85).
Fig. 87. Masajul decongestiv şi Fig. 88. Masajul decongestiv şi
anticuperozic: vibraţia muş- anticuperozic : vibraţia muş-

chilor bărbiei. chilor triunghiulari şi elevatori
Fig. 89. Masajul decongestiv şi Fig. 90. Masajul decongestiv şi
anticuperozic : vibraţia muş- anticuperozic : vibraţia muş-
chilor orbiculari ai buzelor. chilor nasului — timpul I.

d) Vibraţia regiunii maseterilor. Se fixează palmele ambelor mâini, cu degetele unite, acoperind unghiul
maxilarului inferior. Mâinile cu palmele aderând bine de piele urcă vibrând vertical până la arcada zigomatică, de
unde se deplasează orizontal pe regiunea arcadei zigomatice până spre tâmple, vibrând doar cu indexul şi mediul
(fig. 86).
e) Vibraţia muşchiului vârfului bărbiei. Degetele sunt fixate sub bărbie. Policele execută mişcarea vibratorie
alternativ, unul în partea dreaptă, celălalt în partea stângă, executând un semicerc deasupra bărbiei (fig. 87).
f) Vibraţia muşchilor elevatori şi triunghiulari. Mâinile sunt aşezate în poziţie vertical şi paralelă de-a lungul
obrazului. Indexul şi mediul se fixează pe marginea maxilarului inferior sub bărbie. Ele alunecă în lungul
triunghiularului până la comisura buzelor, de unde îşi continuă mişcarea până în unghiul intern al ochilor. La nivelul
nasului, indexul se desprinde, mişcarea fiind continuată doar de mediu (fig.88).
g) Vibraţia muşchilor orbiculari ai buzelor. Degetele se fixează sub bărbie, policele execută mişcarea
vibratorie pe muşchii orbicularului buzelor în semicerc din interior spre exterior (fig. 89). Se efectuează aceleaşi
mişcări ca la f) mişcări de legătură.
h) Vibraţia muşchilor nasului. Degetele sunt fixate sub bărbie. Pulpa policelor execută vibraţia muşchilor
dilatatori ai nărilor. Mişcarea începe de la vârful nasului, continuându-se spre şanţul nazogenian. Apoi pulpele
policelor urcă din nou la vârful nasului în lungul septului şi apoi coboară pe traiectoria muşchilor transversali până
la şanţulnazogenian (fig. 90, 91, 92).
i) Vibraţia muşchilor zigomatici. Indexul şi mediul pornesc de o parte şi alta a comisurei gurii, alunecând în
vibraţii de-a lungul muşchilor zigomatici până la inserţia lor pe osul molar (fig. 93).
j)Vibraţia muşchilor orbiculari ai ochilor. Policele se fixează pe banda de la frunte.
Mişcarea se efectuează cu indexul, mediul şi inelarul, care pornesc de la unghiul intern al ochilor, masând
în semicerc partea inferioară şi superioară a ochilor. Această mişcare se execută din încheietura mâinii. Este
foarte indicată la persoanele cu cearcăne (fig. 94, 95).
k) Vibraţia muşchilor piramidali şi frontali. Policele sunt fixate tot pe frunte. Mediul alunecă vibrând
alternativ pe piramidal în sus. Apoi mâinile se plasează orizontal, masând alternativ prin vibraţii de jos în sus
fruntea până la tâmple ( fig. 96).
Fiecare din aceste mişcări vibratorii se repetă de 5—6 ori.
Masajul pielei capului
Acest masaj este inclus în tratamentul cosmetic pentru îngrijirea părului şi a pielii capului.
Masajul are drept scop a stimula circulaţia sanguină din această regiune şi de a stimula bulbul pilos, ajutând
astfel la revitalizarea firului de păr. Acest masaj se efectuează în două etape
În prima etapă se execută masajul manual al pielii capului, în timp ce clienta ţine în mână electrodul cu
spirala metalică al aparatului de înaltă frecvenţă. Este ceea ce se numeşte masaj „sub saturaţie”. În acest caz,
scânteile electrice se produc între mâna cosmeticienei şi pielea clientei. În acest fel se intensifică acţiunea
masajului manual , scânteile electrice excitând terminaţiile nervoase de la nivelul pielii capului. Se execută acest
masaj sub saturaţie timp de 5 min.
În a doua etapă, masajul se continuă tot 5 min, de data aceasta fără ajutorul electricităţii. Pentru ambele
faze ale masajului manual, mişcările sunt aceleaşi.
Se aplică falangele mâinii drepte pe piele în regiunea frontală, iar falangele mâinii stângi, în regiunea
occipitală. Podul palmei nu este lipit de piele. Se exercită astfel o presiune energică de du-te-vino, dar nu brutală
asupra pielii capului, în sensul frunte-creştet, ceafă- creştet. În tot acest timp, degetele nu se deslipesc de piele, nu
freacă părul, este doar o mobilizare a pielii capului pe cutia craniană.
Se aplică falangele degetelor de la ambele mâini pe fiecare parte a capului deasupra urechilor.
Podul palmei de asemenea nu este lipit de cap, degetele formând un unghi drept cu acesta. În acest timp,
coatele cosmeticienei sunt depărtate de corp, degetele fără a deplasa pielea şi freca părul, presează şi împing
piele pe cutia craniană spre creştet.
În a treia etapă , se aplică falangele degetelor în acelaş mod ca la etapa a doua. De data aceasta se execută
o mişcare de rotaţie menită să antreneze pielea capului în sensuri diferite.
F. Masajul ligamentelor suspensoare ale bustului
Acest masaj are drept scop menţinerea tonicităţii muşchilor şi ligamentelor ce susţin bustul. El se efectuează
absolut numai pe ligamentele suspensoare ale bustului deasupra glandei mamare.
Masajul este alcătuit din patru mişcări
Mişcarea I este o mişcare de netezire. Mâinile lucrează alternativ cu faţa palmară a mâinii aderând bine de
piele. O mână se fixează deasupra claviculei, susţinând ligamentele suspensoare ale bustului, în timp ce cealaltă
mână cu degetele index şi mediu în foarfece începe mişcarea de netezire din dreptul mamelonului. În continuare,
degetele se unesc şi continuă mişcarea în sus până în dreptul claviculei. În acest moment, cealaltă mână se
desprinde şi reia aceeaşi mişcare pe acelaşi traiect. Se repetă această mişcare de 10 ori pentru fiecare sân.
Mişcarea a II-a este o mişcare de frământat. Cu o mână se susţin ligamentele suspensoare ale bustului
deasupra claviculei, în timp ce cu cealaltă mână, cu cele trei degete (index, mediu, inelar) se efectuează presiuni
circulare spre police. Această mişcare de frământare se efectuează în regiunea de deasupra mamelonului până
spre claviculă. Mişcările de frământare se reiau apoi la celălalt sân.
Mişcarea a III-a este o mişcare de „haşurare” asemănătoare cu cele din masajul de relaxare. Mâinile
lucrează simultan, efectuând rotaţii din încheietura mâinii, degetele lovind uşor pielea în timpul acestor rotaţii în
regiunea dintre mamelon şi claviculă.
Mişcarea a VI-a este o mişcare de vibratorie plană. Traiectul şi poziţia mâinilor sunt identice ca la prima
mişcare, dar de data aceasta mâinile lucrează tot alternativ, efectuează mişcarea vibrând.
Prin aceste mişcări de masaj se reuşeşte să se păstreze tonusul muşchilor şi ligamentelor ce susţin bustul,
astfel ca acesta să poată rămâne ferm, elastic, armonios un timp cât mai îndelungat.
Cap. XII. Măştile cosmetice
Generalităţi
Prin noţiunea de mască cosmetică se înţelege utilizarea de amestecuri speciale de diferite substanţe, simple
sau complexe, care se aplică pe obraz, gât şi decolteu, menite să rămână în contact cu pielea timp mai îndelungat
(20—30 min.), pentru a putea produce efecte mai statornice.
Aplicarea măştilor cosmetice se face de foarte mult timp. În vechiul Egipt, în Grecia Antică, precum şi la
romani, femeile îşi aplicau pe faţă o serie de produse animale sau vegetale (ouă, legume, fructe, carne, lapte,
miere), care amestecate în proporţii potrivite produceau efecte estetice remarcabile, frăgezind pielea şi
prelungindu-i aspectul tineresc. Romanii le numeau „vultus domesticus", adică „faţa de acasă", iar francezii „le
masque au mari" (masca pentru bărbat).
Imaginaţia în combinarea măştilor cosmetice nu cunoaşte limite când este vorba de prezervarea sau
îndepărtarea ridurilor sau de a da tenului fanat strălucire.
În cosmetica modernă, măştile faciale constituie mijloace eficiente de tratament al tenului, cu condiţia să fie
aplicate raţional, adecvate tipului de ten şi ţinându-se seama de anumite reguli în aplicarea lor. Acţiunea lor este
foarte asemănătoare cu a masajului facial, însă nu este definitivă, ci trecătoare. Pentru a fi eficientă este necesar
să fie aplicată la intervale regulate şi un timp mai îndelungat.
Efectele măştilor asupra tenului
În funcţie de compoziţia lor, de modul de preparare şi aplicare, măştile pot avea efecte variate asupra
tenului, acţionând asupra pielii pe planuri multiple, astfel:
— Măştile acţionează asupra circulaţiei sanguine, producând o uşoară congestie locală a pielii, în cazul când
sunt aplicate calde. Prin aceasta intervin favorabil asupra metabolismului celular, influenţează şi determină o
secreţie mai bună a glandelor sebacee şi sudoripare.
Când sunt aplicate reci, ori alcătuite din substanţe astringente, produc o tensiune locală şi o netezire a pielii,
strângând porii dilataţi şi dând pielii un aspect neted-catifelat.
Au o acţiune de hidratare a ţesutului cutanat.
Au rol de absorbţie, deci de a absorbi din piele surplusul de grăsimi şi transpiraţie, de toxine şi celule moarte.
Au rol de a hrăni ţesutul cutanat când conţin substanţe grase, hrănitoare, care sunt absorbite de piele prin
canalele excretorii ale glandelor sebacee şi sudoripare.
Au rol de a calma tenul iritat.
Descongestionează tenul.
Măştile au un efect de curăţire a pielii.

În funcţie de substanţele ce le conţin, pot albi pielea.
Rol de tonifiere a ţesutului cutanat.
În cazul când trebuie să se obţină o hrănire sau o hidratare, calmare sau descongestionare a pielii — deci
efectul măştii trebuie să fie mărit —, se aplică peste masca respectivă o compresă umezită în apă distilată, apă
minerală sau infuzie calmantă sau tonică peste care se efectuează o şedinţă de 2—3 min. cu electrodul plat facial
al aparatului de înaltă frecvenţă. Datorită curentului electric, efectul măştii este mărit, substanţele din mască fiind
absorbite de către piele.
Tot în scopul de a mări efectul măştii în cazurile în care se urmăreşte hrănirea, hidratarea sau tonifierea
tenului, se aplică pe faţă o cremă hrănitoare vitaminizată, deci cu conţinut de substanţe biologice ; peste cremă se
aplică o compresă dintr-un material pluşat muiat într-o infuzie tonică sau calmantă, sau apă minerală peste care
se aplică o mască electrică, care se păstrează pe faţă timp de 10 min, mărind în acest fel puterea de absorbţie a
pielii.
Tot pentru a mări eficacitatea măştilor, se poate expune faţa cu masca aplicată la o lampă solux sau de
ultraviolete, timp de câteva minute (deci asocierea efectului caloric şi chimic al acestor radiaţii), sau efectuarea
peste mască a unei vaporizări cu apă ozonizată şi ionizată cu ajutorul Vapozonului.
În general, măştile, în funcţie de substanţele din care sunt preparate, de modul lor de aplicare, produc efecte
variate şi multiple, însă nu statornice. Astfel, ele pot activa circulaţia, pot hidrata, tonifia, calma, descongestiona,
descuama, albi, netezi pielea, absorbind surplusul de grăsimi şi apă din piele, sau mări transpiraţia pielii, deci
eliminarea toxinelor.
Clasificarea măştilor în funcţie de scopul urmărit şi de modul lor de preparare şi de aplicare
În funcţie de substanţele ce se folosesc şi de modul lor de preparare şi aplicare, măştile au efecte variate
asupra tenului. Astfel se deosebesc :
Măşti astringente, sicative, care sunt folosite în cazul tenurilor grase, cu pori dilataţi (hipersecreţie de sebum
şi transpiraţie). Ele au rolul de a absorbi surplusul de grăsimi şi toxine, de a micşora porii dilataţi şi de a produce o
tensiune locală, netezind astfel pielea. Aceste măşti trebuie să conţină substanţele următoare: caolină, carbonat de
calciu, carbonat de magneziu, amestecate cu diverse sucuri de fructe sau infuzii cu rol astringent.
b) Măşti emoliente care conţin substanţe grase, emoliente şi se aplică la tenurile uscate, alipice, ce prezintă
descuamări ale pielii.
c) Măşti nutritive care conţin substanţe grase, hrănitoare, substanţe biologice active — măşti ce sunt
utilizate la tenurile uscate şi fanate în scopul de a hrăni şi revitaliza ţesutul cutanat.
d) Măşti cu acţiune tonică, stimulatoare, utilizate la tenurile cu elasticitate scăzută, cu tendinţă vizibilă spre
riduri şi aspect flasc. Acţiunea stimulatoare a acestor măşti se obţine prin adăugarea în masca de camfor, mentă
sau diverse sucuri de fructe cu acţiune tonică (căpşuni, piersici, zeamă de lămâi, zeamă de struguri albi etc).
e) Măşti calmante folosite la tenurile iritate, congestionate. Efectul de calmare se obţine prin amestecul de
amidon sau caolină, cu o emulsie şi diverse infuzii de plante cu efect calmant.
f) Măştile congestive se folosesc în scopul de a mări, activa, circulaţia sanguină locală. Sunt măşti indicate la
tenurile anemice, palide, caşectice.
g) Măşti hidratante sub formă de paste sau comprese, utilizate la tenurile deshidratate, cu un defectuos
metabolism al apei, având ca efec de a reda ţesutului cutanat cantitatea de apă necesară, spre a-l menţine suplu şi
catifelat (îmbibarea stratului cornos).
h) Măşti descuamante şi pentru albit, utilizate la tenurile cu tulburări pigmentare sau la tenurile asfixice, în
scopul de a obţine o albire şi o descuamare — îndepărtare deci a celulelor moarte de la nivelul pielii, asigurând
astfel procesul respirator al pielii.
i) Măşti medicamentoase, în compoziţia cărora intră diverse medicamente. Prin folosirea lor în măşti se
obţine un contact mai îndelung al substanţelor respective cu pielea, deci o acţiune mărită.
Adăugând măştilor puţin camfor şi mentol, se obţine şi un efect răcoritor.
Din punctul de vedere, al modului lor de preparare şi aplicare, măştile se pot clasafica în :
— măşti faciale propriu-zise ;
— împachetări faciale sau cataplasme.
Măştile faciale
Măştile faciale se prezintă sub formă de pastă şi pot fi calde sau reci.
a. Măştile faciale reci, după substanţele ce le conţin, pot avea două efecte :
când conţin substanţe astringente ele se întăresc pe faţă, se usucă producând astfel o tensiune a pielii, o
închidere a porilor pilosebacei dilataţi şi o netezire a pielii. Ele au o acţiune absorbantă, de a absorbi de pe piele
surplusul de grăsimi şi toxine, precum şi celulele moarte ;
măştile faciale sub formă de pastă, conţinând substanţe grase, nutritive, nu se usucă pe piele, ele au rolul de
a fi absorbite de piele, obţinându-se astfel o hrănire a ţestului cutanat. Aceste măşti se aplică pe faţă, gât şi
decolteu, spre deosebire de cele absorbante care nu se aplică decât pe faţă (pe gât şi decolteu aplicându-se în
acest caz, măşti grase sau comprese).
b. Măştile faciale calde. Din această categorie face parte masca de parafină.
Parafina este o substanţă de origine minerală care nu pătrunde în piele. Rolul parafinei nu este direct, prin
faptul că se aplică caldă pe faţă, gât şi decolteu, formează un strat izolator perfect, care prin căldura lui produce o
congestie locală a pielii, stimulează secreţia sebacee şi sudoripară. Nelăsând să se evapore transpiraţia abundentă
a pielii, realizează şi o hidratare a ţesutului cutanat. Aplicarea unui strat de cremă hrănitoare cu conţinut de
substanţe biologice active face ca prin căldura stratului izolator al parafinei aceasta să fie mai bine absorbită de
către straturile superficiale ale pielii prin canalele excretorii.
Pentru a prepara masca de parafină, se topeşte în bain-Marie 70 g parafină solidă, 10 g ceară albă, 10 g
glicerină şi 20 g ulei de parafină. Se topesc toate până la temperatura de fierbere, se lasă să se răcească până la
punctul în care se poate suporta pe piele. Aceasta este una din marile calităţi ale parafinei. Aplicată caldă pe faţă,
este suportată fără a produce arsuri până la temperatura de 50—60°C, în timp ce pielea nu suportă astfel de
temperaturi în cazul apei sau al uleiurilor. Se încearcă temperatura parafinei pe dosul mâinii ca să fie suportată de
piele şi apoi cu o pensulă lată, moale şi uscată (udă poate produce arsuri) se pensulează parafina topită pe faţă,
gât şi decolteu, ferind ochii şi gura. Pensulările se repetă până ce se obţine un strat izolator gros de câţiva
milimetri. Se lasă astfel 15—20 min. pe faţa clientei, sfătuind-o să stea cu faţa într-o cât mai perfectă imobilitate,
pentru a nu provoca fisuri în mască. În acest caz, masca nu ar mai reprezenta un strat izolator perfect şi efectul nu
ar mai fi acelaşi.
După trecerea celor 20 min, cu o spatulă de plastic se îndepărtează de pe faţă masca, începând din regiunea
gâtului. Datorită congestiei locale provocate de căldura măştii se produce o uşoară dilatare a porilor pilosebacei, o
înmuiere a celulelor moarte descuamante şi o transpiraţie mai abundentă. În felul acesta se elimină şi toxinele din
piele, având loc şi o absorbţie mai uşoară a substanţelor aplicate pe piele sub mască. Datorită transpiraţiei care nu
se evaporă, pielea se hidratează, iar după îndepărtarea măştii rămâne umedă, curată, catifelată.
Masca de parafină este foarte indicată la tenurile foarte uscate şi deshidratate, care prezintă descuamări.
Nu este bine însă să fie aplicată prea des, deoarece căldura ce o degajă slăbeşte în oarecare măsură tonusul pielii
şi al muşchilor. Deci va fi folosită la tenurile respective, în special atunci când ele au fost expuse un timp mai
îndelungat acţiunii soarelui puternic, vântului sau frigului.
Modul de preparare şi aplicare a măştilor
Pentru a putea să-şi atingă scopul urmărit, efectul scontat, completând astfel acţiunea masajului facial,
măştile faciale trebuie aplicate ţinând seama de anumite condiţii esenţiale :
Indiferent că masca este aplicată caldă sau rece, ea trebuie să fie adecvată calităţii tenului respectiv,
necesităţilor lui şi scopului urmărit. Deci masca trebuie să fie preparată din acele substanţe, sucuri sau infuzii care
sunt potrivite calităţii tenului respectiv. La un ten mixt se recurge la aplicarea unei măşti combinate — astringentă
şi hrănitoare — aplicată fiecare în regiunile respective.
Orice mască trebuie să formeze o pastă moale, negrunjoasă şi fără miros neplăcut.
Masca trebuie aplicată pe faţă, gât şi decolteu, după ce acestea au fost perfect curăţite prin demachieri,
vaporizări şi extragere de comedoane.
Întinderea măştii se face cu ajutorul unei pensule late, moi, pe faţă, gât şi decolteu, exceptând ochii, gura,
nările. Masca trebuie să fie aplicată într-un strat gros, uniform, care să adere bine de piele.
Pensularea se face în anumite direcţii, astfel: — de la moţul bărbiei-ureche ; — comisura gurii — ureche ; —
de-a lungul arcadei zigomatice până la tâmplă ; — pe dosul nasului ; — pe frunte ; — pe gât şi decolteu.
Masca trebuie să fie aplicată la o temperatură potrivită (în caz că este caldă), care să nu jeneze clienta sau
să-i producă arsuri pe piele.
Masca trebuie să fie întinsă uniform pe piele şi să fie menţinută pe faţă, în general, 15—20 min.
Măştile nu trebuie să conţină substanţe care să nu poată fi uşor îndepărtate de pe piele. În acest caz,
îndepărtarea lor ar necesita o frecare a pielii şi ar putea da naştere la iritaţii.
h) Măştile nu trebuie să conţină substanţe toxice sau alergice care ar produce iritaţii şi intoxicări clientei.
i) Masca se aplică pe faţa clientei, după ce în prealabil s-a aplicat o cremă antirid în jurul ochilor.
j) În tot timpul cât are masca, clienta trebuie să stea într-o poziţie de relaxare perfectă, culcată pe un fotoliu
cosmetic, cu ochii protejaţi cu comprese muiate în infuzii calmante, lumina trebuie să fie difuză, indirectă şi linişte
perfectă. O muzică discretă si plăcută va mări clientei senzaţia de odihnă şi relaxare atât fizică cât şi psihică.
k) După trecerea celor 15—20 min, masca se îndepărtează de pe faţă cu ajutorul unei comprese de tifon
umezită în apă călduţă sau infuzii adecvate tenului.
l) La măştile care au rolul a fi absorbite de piele, se poate mări efectul lor şi uşura absorbţia pielii prin
aplicarea peste mască a unei comprese înmuiate într-o infuzie adecvată tenului, peste care se va face o şedinţă de
2—3 min. cu electrodul facial al aparatului de înaltă frecvenţă. Datorită curentului electric, substanţele din mască
pătrund mai uşor în piele.
În acelaşi scop se poate face, peste mască, o şedinţă la ozonizor (Vapozon), prin proiectarea pe faţă, gât şi
decolteu a unor vapori ionizaţi şi ozonizaţi, mărind puterea de absorbţie a pieli şi hidratarea ei.
Un alt procedeu constă în expunerea câteva minute — cu mască — la o lampă solux, tot în scopul uşurării
absorbţiei cutanate (datorită efectului caloric al radiaţiei infraroşii).
m) După îndepărtarea măştii de pe faţă, cu ajutorul compreselor calde şi umede, se efectuează o pulverizare
rece tonifiantă cu jetul difuz al Vaporelului.
Se lasă faţa astfel umezită 1—2 min, apoi se şterge cu şerveţele moi speciale şi se aplică o cremă de zi
protectoare.
Împachetările faciale
Tenurile, în special cele uscate şi deshidratate, mai pot fi îngrijite cu efecte satisfăcătoare cu ajutorul
împachetărilor faciale sau cataplasmelor. Aceste împachetări se fac, de obicei, calde, când au drept scop de a
înmuia şi hrăni ţesutul cutanat (la tenurile uscate ce prezintă descuamări). Reci se aplică sub formă de comprese în
scopul de a hidrata şi a tonifia pielea.
Împachetările calde se pot face cu diverse uleiuri, ca: ulei de măsline, de germene de porumb, de migdale, de
avocado sau unt de cacao. Se procedează în felul următor : se ia o bucată de flanelă sau prosop de mărimea figurii,
se taie orificii speciale pentru ochi şi gură, se înmoaie acest flanel în uleiul încălzit la o temperatură suportabilă de
către piele şi se aplică pe faţă şi gât. Peste acest flanel se aplică un material plastic izolator, care are drept scop de
a menţine un timp cât mai îndelungat căldura şi umiditatea compresei. Aceste comprese pot fi înmuiate şi în
infuzii calde adecvate, când se urmăreşte doar efectul de calmare şi hidratare a pielii. Prin aceste
împachetări se realizează o înmuiere a stratului cornos descuamant şi o hrănire a ţesutului cutanat. Pentru a mări
efectul acestor împachetări, se pot face peste aceste comprese iradieri la lampa solux, care ridicând temperatura
locală, măresc puterea de absorbţie a pielii.
Tot în acest scop se poate aplica, peste aceste comprese calde, o mască electrică cu acelaşi efect.
Împachetările faciale sunt foarte indicate la tenurile uscate ce prezintă descuamări, datorită efectului lor
emolient, calmant.
Când se urmăreşte doar hidratarea şi tonifierea pielii, compresele se aplică reci şi îmbibate cu infuzii tonice
sau apă minerală, ştiut fiind că apa este mai bine absorbită de piele dacă se aplică sub formă de comprese sau
pulverizări.
Substanţele folosite în prepararea măştilor
O parte din materiile prime ce intră în compoziţia măştilor se întrebuinţează şi pentru alte preparate
cosmetice, cum ar fi cremele. Cremele fiind însă menite să dureze mai mult, în compoziţia lor trebuie să intre
substanţe ce nu se alterează uşor, sau substanţe menite să împiedice alterarea. De aceea, măştile nefiind
stânjenite de acest inconvenient, întrebuinţarea lor fiind de scurtă durată, substanţele folosite în prepararea lor nu
au timp să se altereze. Astfel, pentru prepararea măştilor se va recurge chiar şi la substanţe care se alterează (cum
ar fi sucurile de fructe sau oul), cu condiţia ca ele să fie folosite proaspete.
La prepararea măştilor faciale se folosesc o seamă de substanţe de bază amestecate cu diverse sucuri sau
soluţii medicamentoase, în scopul de a da un amestec adecvat naturii tenului, precum şi efectului urmărit. Dintre
substanţele cele mai des folosite sunt oul, cazeina, caimacul, frişca nebătută, diverse făinuri, substanţe minerale
(caolină, carbonat de calciu, carbonat de magneziu, oxid de zinc, talc, oxid de titan), diverse alte produse, ca 
drojdie de bere, iaurt, miere, tărâţe de grâu, parafină, diverse nămoluri sau diverse substanţe medicamentoase, ca:
sulf, mentol, camfor, borax, gudron, acid salicidic, etc.
Prima substanţă folosită şi acasă de către clientă este :
a. Oul. În funcţie de scopul urmărit se foloseşte gălbenuşul sau albuşul; condiţia esenţială este ca oul
folosit în măşti să fie foarte proaspăt.
Albuşul de ou bătut spumă şi amestecat cu puţină zeamă de lămâie reprezintă o mască foarte eficientă
pentru tenurile grase cu porii dilataţi. Această mască, care se păstrează pe faţă timp de 15 min. şi se îndepărtează
cu o compresă înmuiată în infuzii calmante călduţe, are ca efect o netezire a pielii, închiderea porilor dilataţi, dând
în acelaşi timp tenului matitate şi strălucire.
Gălbenuşul de ou frecat cu o linguriţă de ulei vegetal şi miere reprezintă o mască foarte eficientă pentru
tenul uscat. Curăţă şi înmoaie stratul superficial al pielii, fiind deci un înlocuitor al săpunului pentru tenurile uscate.
Ţinut tot 20 min. şi îndepărtat de pe faţă cu comprese calde, reprezintă o mască emolientă şi hrănitoare pentru
tenurile normale şi uscate.
b. Cazeina este o proteină obţinută din laptele de vacă. Se prezintă sub forma unei pulberi gălbui, insolubilă
în apă, alcool şi eter. În stare coloidală şi în mediu uşor alcalin, ea se emulsionează perfect cu uleiurile vegetale,
formînd o mască emolientă, care calmează, netezeşte şi catifelează pielea.
c. Caimacul de lapte are tot o acţiune emolientă şi hrănitoare, cu condiţia ca să fie aplicat pe faţă (la
tenurile uscate) numai foarte proaspăt.
d. Făinurile vegetale: de grâu, secară, porumb, migdale, castane comestibile, amestecate cu lapte, simplu,
emulsie cosmetică, miere, gălbenuş sau diverse uleiuri vegetale, formează măşti cu acţiune emolientă şi de curăţire
a pielii.
e. Diverse substanţe:
Caolina este o substanţă folosită cel mai des în prepararea măştilor. Reprezintă un silicat de aluminiu
hidratat — se mai numeşte bolus alba sau lut de China —, este o argilă, şi anume argila cea mai albă. Se prezintă
sub forma unui praf alb, uşor gălbui, fără miros. Prin purificarea caolinei şi tratarea ei pe cale electrolitică se poate
obţine osmo-caolina sau caolina coloidală. Datorită fineţei sale, caolina poate fi uşor încorporată în uleiuri cu care
formează paste, cu sucuri de fructe, infuzii etc. Datorită acestor proprietăţi se foloseşte mult în cosmetică,
deoarece în funcţie de substanţele, uleiurile, sucurile sau infuziile cu care este amestecată poate forma măşti
astringente sau măşti calmante ce netezesc şi satinează pielea.
Talcul este un praf foarte alb, fin şi puţin unsuros, mătăsos, alunecos, fără gust şi fără miros. Se foloseşte
în măşti mai puţin şi în general asociat cu alte substanţe minerale.
Oxidul de zinc este foarte opac, aderent şi astringent. Abuzul de oxid de zinc însă usucă şi aspreşte pielea.
Datorită marii lui astringenţe cât şi faptului că fiind aderent se îndepărtează foarte greu de pe piele, se foloseşte în
măşti astringente pentru tenurile grase, însă în cantitate foarte mică, împreună cu alte substanţe minerale.
Carbonatul de magneziu este o pudră albă, foarte uşoară şi absorbantă în ceea ce priveşte secreţiile pielii. Se
foloseşte în măşti pentru tenurile grase, amestecat cu caolină şi carbonat de calciu. Se mai foloseşte şi în
prepararea pudrelor.
Carbonatul de calciu usucă şi face să dispară luciul pielii. Este astringent şi absorbant. Se foloseşte în măşti
astringente pentru tenurile grase cu pori dilataţi, amestecat în diverse proporţii cu alte substanţe minerale.
Oxidul de titan este foarte alb, opac şi sicativ.
Stearatul de zinc şi stearatul de magneziu sunt pudre albe, moi, mătăsoase, grase şi aderente. Şi unul, şi
celălalt se folosesc, în special, la prepararea pudrelor.
În prepararea măştilor intră şi o seamă de substanţe medicamentoase, ca : sulf, gudron, borax, acid salicilic,
mentol, camfor, alaun, chinină, rezoroină care amestecate cu alte substanţe minerale si soluţii medicamentase dau
măşti cu efecte foarte bune în tenurile acneice, cu tulburări pigmentare etc.
Sulful se foloseşte cu succes în tratamentul tenurilor seboreice şi acneice amestecat cu caolină. De asemenea
este folosit şi în pudre, indicate tot tenului seboreic şi acneic, amestecat cu talc, carbonat de calciu, stearat de zinc.
Boraxul este un derivat al acidului boric. Se foloseşte şi în soluţii şi în creme — în concentraţii variind între
2—4% în combinaţie cu alte substanţe este folosit pentru îndepărtarea petelor de pe faţă. În soluţii apoase de 3%
este foarte indicat împotriva transpiraţiei feţei.
Boraxul este un bun emulgator, favorizând o mai uşoară penetraţie a substanţelor în piele. Ca emulgator se
foloseşte în proporţie de 8% în apă.
Acidul salicilic este antiseptic. În concentraţie de 1—2% ajută la refacerea ţesutului cutanat, înviorează,
tonifică. Folosit în concentraţie mai mare, până la 10%, produce macerarea celulelor stratului cornos. Se foloseşte
atât în loţiuni cât şi în măşti amestecat cu caolină — măşti ce sunt aplicate la interval de două zile, în scopul de a
obţine o descuamare şi o albire a pielii. Deci, acidul salicilic este indicat, şi cu rezultate bune, la tenurile ce prezintă
efelide, cât şi la tenurile seboreice. În soluţii alcoolice se foloseşte şi în tratamentul seboreii părului. Este alb, sub
formă de cristale pufoase, asemănător zăpezii şi foarte uşor, fără miros.
Alaunul, sau sulfatul de aluminiu şi potasiu sau piatră acră este pulbere cristalină incoloră, fără miros,
astringent, folosit în măştile astringente sau cu soluţii împotriva transpiraţiei feţei.
Mentolul sau camforul se prezintă sub formă de cristale. Folosite în proporţii mici, în măşti, produc un efect
răcoritor, înviorează şi tonifică pielea.
Chinina este folosită în pudre sub formă de chinină sulfurică în proporţie de 2%, ca filtrant al razelor soarelui.
Deci, este foarte indicată să fie folosită de persoanele cu predispoziţie la pete şi efelide, ca o pudră ecran, încă din
luna februarie. Chinina este folosită şi în diverse loţiuni pentru păr.
Rezorcina este o substanţă mult folosită în cosmetică. Are o culoare uşor gălbuie, însă în contact cu aerul şi
cu lumina se descompune şi-şi schimbă culoarea, se face violetă, apoi roşie şi pătează pielea. Se foloseşte mai mult
în loţiuni alcoolice şi uneori în creme în proporţie de 1% împreună cu acidul salicilic. Foarte indicată la tenurile cu
efelide, pătate, cât şi la tenurile seboreice şi acneice.
În cosmetică se folosesc o serie de substanţe oxidante (de exemplu, apa oxigenată, cloratul de potasiu,
permanganatul) care au proprietatea că cedează uşor oxigenul în contact cu pielea. Cu efect opus se folosesc
substanţele reducătoare, ca: rezorcina, ihtiolul, sulful, gudronul, naftolul, care au rolul de a capta surplusul de
oxigen din piele. Având şi o acţiune cheratoplastică şi cheratolitică, aceste substanţe se folosesc la tenurile
seboreice.
O altă substanţă folosită în măşti este parafina. Amestecată cu ceară şi ulei de parafină, se aplică caldă,
fiind suportată de piele la o temperatură mai ridicată decât apa. S-a descris în alt capitol importanta şi efectul
măştii de parafină.
Nămolurile sunt foarte indicate în prepararea unor măşti, în special pentru tenul seboreic şi acneic.
Reputaţia lor se datoreşte radioactivităţii unor anumite varietăţi. Aplicarea lui pe faţă aşa cum se găseşte în
diverse staţiuni balneare nu este indicată, fiind plin de impurităţi. Măştile cosmetice se prepară din nămol
deshidratat şi sterilizat, sub formă de praf şi amestecat cu apă caldă.
Nămolul de Petaglia, datorită sulfului ce-l conţine, este foatre indicat la tenurile seboreice şi acneice.
Nămolul de Pistian este renumit datorită conţinutului în calciu, magneziu şi fier.
În măşti se mai pot folosi cu rezultate eficiente alge marine preparate în diverse moduri, drojdie de bere
foarte indicată la tenurile grase şi acneice — dă strălucire şi luminozitate tenului ; mierea de salcâm, iaurtul care
este un foarte bun degresant.
Toate aceste substanţe se folosesc în prepararea măştilor amestecate în diferite proporţii, în funcţie de
proprietăţile lor şi în combinaţie cu diverse infuzii, de plante, sucuri de fructe şi legume, diverse uleiuri vegetale sau
soluţii medicamentoase, dând naştere la paste omogene, uşor de aplicat şi de îndepărtat de pe piele.
Uleiurile vegetale sunt folosite, în special, la tenurile uscate şi cu descuamări. Se pot folosi reci, amestecate
cu diverse făinuri (cu amidon, zeamil, tărâţe de grâu, făină de secară, de migdale dulci, tărâţe de porumb etc.) cu
care formează emulsii stabile. Se mai folosesc şi încălzite în comprese ce se aplică pe faţă la tenurile foarte uscate
şi asprite. Au rol, în general, emolient.
Cele mai folosite sunt uleiul de germene de porumb, de migdale dulci, de măsline, de arahide, de floarea-
soarelui.
Infuziile de plante sunt foarte folosite în cosmetică, sub formă de pulverizări reci sau amestecate cu alte
substanţe în măşti.
Infuziile sunt uşor de preparat chiar şi în cabinetul cosmetic (se fierbe apa, se adaugă planta, se stinge focul
şi după 5 min. se filtrează). Aceste infuzii sunt folosite în măşti în funcţie de acţiunea lor şi adecvate deci naturii
tenului şi scopului urmărit.
Astfel, infuziile de muşeţel, verbină, nalbă, flori de tei, flori de soc şi lăptucă au fiecare în parte acţiune
calmantă, emolientă, decongestivă deci sunt indicate a fi folosite în măşti şi pulverizări la tenurile congestive
iritate, uscate.
Infuziile de albăstrele, cimbru, hamamelis, pătlagină, levănţică, flori de trandafir, sunătoare, prin acţiunea
lor astrigentă, cicatrizantă, se utilizează în măşti sau pulverizări la tenurile seboreice, cu pori dilataţi.
Infuziile de mentă, rosmarin, flori de portocal şi hamamelis au o acţiune tonică, stimulatoare, de întindere a
ţesutului cutanat, şi un rol vasoconstrictor, deci se utilizează în măşti şi pulverizări reci la tenurile uscate, caşectice,
atone, tenurile senile.
În prepararea măştilor se mai folosesc, în afară de uleiuri, şi infuzii de plante, sucuri de legume şi fructe, cu
condiţia de a fi preparate pe loc, foarte proaspete. Aceste sucuri dau pielii strălucire, o satinează, catifelează,
înviorează, tonifică, calmează sau au rol astringent în funcţie de fructul folosit.
Astfel:
Portocalele satinează şi dau strălucire pielii.
Grapefruitul are acţiune foarte astringentă — indicată deci la tenurile seboreice cu pori dilataţi.
Lămîia este un bun astringent şi tonic.
Piersica luminează, catifelează şi tonifică pielea.
Caisa este bogată în vitamina A, calmează pielea, este deci indicată la tenurile iritate, congestive sau la
pielea arsă de soare.
Castravetele ras şi stors are o acţiune uşor astringentă şi decolorantă.
Strugurii albi conţin fosfor, au o acţiune neurotonică, utilizaţi în măşti pentru tenurile mobile, au efect
asupra ridurilor de expresie.
Fragii, căpşunile, vişinile sunt foarte indicate la tenurile fanate, cu aspect flasc, datorită acţiunii lor tonice. Se
foloseşte sucul amestecat cu lapte proaspăt fiert.
Gutuia este foarte astringentă, utilizată deci la tenurile foarte seboreice cu pori dilataţi.
Morcovii raşi amestecaţi cu caimac proaspăt sunt foarte indicaţi la tenurile uscate, iritate, datorită acţiunii
lor calmante, emoliente.
Cartofii raşi şi storşi sunt foarte eficace în cearcănele şi pungile de sub ochi. Se folosesc în comprese pe ochi.
Tot în prepararea măştilor, însă în proporţie mai redusă, se folosesc diverse soluţii medicamentoase.
De exemplu :
Acidul acetic, un lichid incolor, cu gust caracteristic de oţet — concentrat este caustic —, diluat însă este
considerat un stimulent şi un bun tonic, ajutând la regenerarea epidermei.
Acidul lactic, un lichid siropos, incolor şi foarte acid la gust concentrat este şi el caustic —, diluat are o
acţiune astringentă şi de tonifiere a pielii.
Acidul tartric se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalizată, fără miros şi cu gust acru —
are o acţiune astringentă şi de reducere a transpiraţiei.
Acidul citric un foarte bun antiseptic, antipruriginos, uşor decolorant şi astringent. Albeşte pielea, fără a o
irita.
Acidul tanic este o pulbere albă-gălbuie, cu gust acrişor astringent, reduce secreţiile pielii. Folosit în soluţii
apoase, împotriva transpiraţiei — sau ca tonic în loţiuni pentru păr sau ape de gură pentru întărirea gingiilor, în
special la fumători.
Acidul boric este un dezinfectant, antiinflamator, calmează pielea iritată — în soluţie de 2—3% se foloseşte
la tenurile congestive, iritate, la diverse dermatoze şi eczeme.
Ihtiolul în soluţie apoasă de 2% este foarte utilizat în tenurile seboreice şi acneice, datorită acţiunii sale
cheratoplastice, de regenerare a epidermei.
Tinctura benzoe foarte folosită în măşti şi creme sau comprese. Este uşor astringentă, decolorantă,
reductoare şi calmantă. Are rol şi de conservant al substanţelor vegetale şi animale.
Produse vegetale folosite în cosmetică
Florile de muşeţel conţin un ulei volatil bogat în camazulenă, o substanţă activă care se formează în timpul
fierberii plantei, acizi organici, vitaminele B1 şi C. Datorită uleiului volatil şi a celorlalte componente are proprietate
calmantă, este de asemenea dezinfectant, emolient, antiinflamator, cicatrizant. Se foloseşte ca infuzie şi decoct.
Florile de luminărică conţin mucilagii, zaharuri, tanin. Au proprietăţi emoliente şi antiinflamatorii. Se

foloseşte ca infuzie 4 — 6%.
Florile de coada şoricelului conţin un ulei volatil bogat în azulena, acizi organici. Infuzia de 5 — 10% are un
efect calmant, dezinfectant, antiinflamator. Poate fi folosit ca înlocuitor al muşeţelului.
Florile de levănţică conţin un ulei volatil, tanin. Infuzia de 2% sau extractul alcoolic se foloseşte ca
parfumant, antiseptic, cicatrizant..
Florile de tei conţin un ulei volatil (care îi dă mirosul specific), mucilagii, gume, tanin etc. Folosit sub formă de
infuzie sau decoct este emolient, sedativ.
Florile de soc conţin un ulei volatil, tanin, mucilagii. Infuzia are un efect calmant, antiinflamator, emolient.
Florile de albăstrele sub formă de infuzie au un efect calmant, astringent.
Florile de salcâm sub forma de infuzie de 5% au un efect emolient, calmant, tonic.
Florile de sulfină conţin un ulei volatil, acid benzoic, cumarma. Infuzia de 5% are proprietăţi antiseptice,
anticongestive, este emolientă, odorizantă.
Florile de sunătoare conţin substanţe rezinoase, ulei eteric, tanin, vitamina C şi caroten. Au proprietăţi
astringente, antihemoragice, cicatrizante, decongestive, calmante, uşor anesteziante, antiinflamatorii. Se folosesc
sub formă de infuzie din plante proaspete sau uscate, sau ca ulei de sunătoare prin macerare în ulei vegetal timp
de 10—14 zile, imbibând de câteva ori florile, până ce uleiul capătă o culoare roşie-închis.
Frunzele şi florile de nalbă conţin mucilagii, vitaminele A, B, C, F. Infuzia de 5 — 10% are proprietăţi
emoliente antiinflamatorii, tonice.
Frunzele de pătlagină conţin mucilagii, tanin, protide, acid citric, vitaminele A, C şi K. Infuzia de 5 — 10% are
o acţiune emolientă, uşor astringentă. Frunzele proaspete au o acţiune anti inflamatorie şi cicatrizantă.
Frunzele de mentă conţin un ulei volatil (format din mentol liber, circa 50%), tanin, substanţe antibiotice.
Infuzia are acţiune sedativă, calmantă, răcoritoare, uşor antispetică, tonică.
Frunzele de rozmarin conţin un ulei volatil, tanin, saponine acide, vitamina C. Infuzia are proprietăţi
bactericide, bacteriostatice, cicatrizante, tonice.
Frunzele de alun în infuzie au proprietăţi astringente şi tonice.
Frunzele de lăptucă au un bogat conţinut de vitamine (B, C, E, P), caroten. Sucul sau decoctul din planta
proaspătă are efect nutritiv, hidratant, cicatrizant.
Frunzele de spanac conţin întreaga gamă de vitamine (provitamina A, B 1, B6, C, P, K) şi fier. Sucul sau infuzia
din planta proaspătă are proprietăţi nutritive, emoliente, tonice.
Frunzele de dafin. Infuzia de 1 — 2% are o acţiune tonică, hemostatică, antiseptică.
Busuiocul conţine uleiuri volatile (cineol, timol, eugenol, camfor). Infuzia are proprietăţi antiseptice,
bactericide, antiinflamatorii, uşor revulsive.
Cimbru conţine un ulei volatil (bogat în timol şi borneol), rezine, tanin, vitaminele B şi C. Infuzia are o acţiune
calmantă, sedativă, tonică, acidă.
Frunzele de varză albă. Varza este considerată în prezent o plantă medicinală. Prin presarea frunzelor
proaspete mărunţite se obţine sucul care conţine vitamina C, derivaţi sulfuroşi cu activitate antimicrobiană şi un
principiu activ cu proprietăţi antitiroidiene. În cosmetică, sucul proaspăt este folosit în componenţa măştilor,
pentru comprese şi pulverizări cu efecte nutritive, hidratante, cicatrizante, tonice.
Rădăcina de nalbă mare. Rădăcina decorticată conţine mucilagii cu acţiune emolientă, zaharuri, tanin.
Decoctul de rădăcină se prepară la rece în concentraţie de 20%; este emolient, calmant, hidratant.
Rădăcina de ciuboţica cucului conţine saponine, amidon, tanin. Infuzia de 2 — 4% are acţiune sedativă,
calmantă, iar decoctul de 5% acţionează ca detergent (datorită saponinelor).
Rădăcina şi rizomii de săpunariţă (ciuin) conţin saponine, glucide, substanţe minerale. Datorită saponinelor
decoctul de ciuin de 5% este folosit ca detergent al pielii în cosmetică.
Fructele de măceş conţin vitaminele C, B, provitamina A, P, tanin, acid citric şi malic. Se foloseşte ca infuzie
sau decoct de 5%. Datorită conţinutului ridicat în vitamina C şi provitamina A au un efect nutritiv, uşor decolorant.
Seminţele de in conţin mucilagii (în tegumentul seminţei), grăsimi, protide. Se prepară decoct la rece din
seminţele nesfărâmate şi se obţine un mucilagiu cu proprietăţi emoliente şi hidratante. Făina de in folosită în măşti
are un efect emolient şi revulsiv.
Făina de migdale dulci conţine un ulei gras. Turtele rămase de la extragerea uleiului pot fi întrebuinţate
pentru spălat, ca emolient al pielii.
Sucurile proaspete din: Portocale — uşor acid şi tonic. Mandarine — uşor acid şi tonic. Grepfruituri —
astrigent, bogat în vitamina C. Lămâi — foare astringent, foarte acid. Ananas — astringent şi foarte acid. Coacăze
— tonic, uşor acid. Zmeură — calmant, tonic. Piersică — calmant, tonic. Caisă — slab acid, calmant, tonic. Gutuie
— astrigent. Pepene galben — tonic, nutritiv. Roşii — tonic, nutritiv, astringent. Morcov — tonic, nutritiv, calmant.
Castraveţi — uşor astringent, tonic, decolorant uşor. Struguri albi — slab acid, tonic. Vişine — astringent, acid,
tonic.
Cap. XIII. Procesul de rehidratare şi tonifiere a pielii
A. Importanţa rehidratării în tratamentul cosmetic
Se ştie că grăsimile şi apa formează suportul plastic care ţine pielea întinsă, netedă, catifelată. Tulburările
apărute în metabolismul lor vor avea cele mai neplăcute repercusiuni la nivel cutanat.
Procesul de rehidratare este al treilea mare proces ce trebuie urmărit şi efectuat în cadrul unui tratament
cosmetic raţional.
Pe acest proces se va insista, în special, la tenurile uscate deoarece acestea fiind lipsite de grăsimi
epidermice al căror rol este de a asigura pielii impermeabilitatea, nepermiţând evaporarea apei din ţesuturi, sunt
cele mai predispuse deshidratări. Uneori însă există şi tenuri grase deshidratate în urma unor tratamente greşite,
degresări prea brutale şi repetate cu loţiuni, lipsind astfel pielea de stratul ei protector.
Ştiind că deshidratarea ţesuturilor şi, în special, deshidratarea profundă, formează una din cauzele principale
ale îmbătrânirii, se caută ca în cadrul unui tratament cosmetic să se introducă în piele apa necesară unei bune
hidratări a celulelor, prin toate procedeele posibile. De cantitatea normală de apă din ţesuturi depinde aspectul
tineresc, ferm, catifelat, neted al pielii.
B. Procedee şi produse de rehidratare
Un procedeu mecanic de rehidratare al ţesutului cutanat îl formează masajul manual efectuat în anumite
condiţii, si anume în cazul unui ten deschidratat se efectuează masajul cu cremă pe bază de lanolină, capabilă să
înglobeze multă apă, pe care apoi o cedează pielii. Cremele însă trebuie să fie bine hidratate. Pentru a mări
puterea de hidratare a pielii, se va efectua masajul manual sub vapori ozonizaţi şi ionizaţi ai aparatului tip
Vapozon.
La tenurile grase deshidratate se efectuează masajul manual cu cremă saponificată, muind mereu mâinile în
apă minerală de masă.
Ca procedee fizice de rehidratare a pielii se menţionează :
a) Masajul electric efectuat cu electrodul aparatului de înaltă frecvenţă (Electroderm) peste o

compresă umezită în infuzie calmantă sau tonică, aplicată peste o mască hrănitoare — la tenul uscat sau înaintea
aplicării măştii — la tenul gras.
b) Alt procedeu fizic de rehidratare sunt ionizările cu fructe cu aciditate medie şi suc bogat — ca piersica,
portocala.
Prin aceste ionizări, datorită principiului de electroliză, pătrund în piele, până în straturile profunde, atât apa
cât şi vitaminele conţinute în fructele respective. Deci se obţine în acelaşi timp şi o hrănire, şi o hidratare a
ţesutului cutanat.
c) Vapozonul reprezintă un alt mijloc fizic de rehidratare a pielii.Vaporizarea la Vapozon, efectuată în timpul
masajului manual, sau înainte de aplicarea măştii (la tenurile grase), sau peste mască la tenurile uscate, asigură o
hidratare excepţională a pielii.
Pulverizările reci cu jetul difuz al aparatului tip Vaporel, cu infuzii calmante sau tonice sau apă minerală,
asigură o mai uşoară penetraţie a apei în straturile superficiale ale pielii.
Hidratarea ţesutului cutanat se mai poate obţine şi printr-o şedinţă la Vapofor, cu o durată mai mare şi o
intensitate mai scăzută decât cea normală.
Produsele de rehidratare a pielii sunt diverse creme şi măşti.
Dintre creme, cele mai indicate sunt cremele hrănitoare, pe bază de lanolină, bine hidratate sau creme pe
bază de stearaţi, foarte hidratate, creme cu sucuri de fructe etc. Dintre măşti, cele mai indicate în tenurile
deshidratate sunt măştile cu sucuri de fructe, cu o aciditate medie, măştile cu alge marine, cu extracte de plante,
cu extract de ţesut conjunctiv, cu apă de mare etc.
Prin toate aceste mijloace se va reuşi să se redea pielii apa necesară pentru a-i păstra vitalitatea, fermitatea,
catifelarea şi aspectul tineresc.
C. Importanţa tonifierii pielii
Tonifierea şi revitalizarea pielii se poate realiza printr-o seamă de procedee mecanice, fizice sau prin
aplicarea de produse active. Se insistă mai ales în cazul tenurilor caşectice, senile cu tonus muscular diminuat, cu
pielea fanată, flască.
Dintre aceste procedee cel mai important este masajul manual.
În cazurile menţionate mai sus se execută un masaj alcătuit mai ales din mişcări energice, stimulatoare, prin
care se urmăreşte activarea circulaţiei sanguine şi limfatice, tonifierea muşchilor şi revitalizarea ţesutului cutanat.
Masajul manual va fi completat de alte procedee, ca :
Masajul prin aspiraţie cu ventuza de „petrissage". Se urmăreşte aducerea de substanţe nutritive spre
straturile superficiale ale pielii, intensificarea schimburilor intracelulare, intensificarea circulaţiei sanguine locale.
Scânteieri cu electrodul aparatului Electroderm, pentru stimularea funcţiilor pielii, pentru ozonizare.
Vaporizarea ozonizată, la ozonizorul tip Vapozon, timp de 10 min, urmărind acelaşi scop de revitalizare şi
tonifiere.
Pulverizări, la temperatura ambiantă, cu ajutorul Vaporelului. Se foloseşte jetul filiform care proiectează cu
mai multă putere lichidul. Se folosesc pentru aceste pulverizări infuzii cu acţiune tonică, sucuri de fructe, ape
minerale, apă de mare izotonizată.
Masaj cu ajutorul duşului carbogazos (Carbatom). Datorită presiunii cu care lichidul loveşte pielea efectul
este tonifiant.
Folosirea aparatelor cu curenţi interferenţiali care produc contracţii musculare ritmate (gimnastică
musculară), de tipul Estetodinului.
Produse active: vitamine, extracte, placentare, extracte din plante, de alge marine, preparate din polen,
lăptişor de matcă, extracte embrionare etc. Acestea se încorporează în crema de masaj, în măşti, în loţiunile de
pulverizat.
O îngrijire facială raţională impune folosirea tuturor procedeelor şi a produselor în funcţie de necesităţile
tenului respectiv.
Procedeul clachetelor
Cuvântul vine din limba franceză şi înseamnă, plesnitoare (claquette). Acest procedeu constă în lovirea feţei
cu un dreptunghi din vată (mai gros şi cu marginile drepte) înmuiat într-o loţiune tonică sau apă minerală. Se
loveşte faţa ritmic de jos în sus, insistând mai ales în partea inferioară a feţei şi pe obraji.
Efectul acestui procedeu este de tonifiere şi hidratare. Se poate aplica în cursul tratamentului cosmetic,
după masajul manual sau la sfârşit, după îndepărtarea măştii.
Cap. XIV. Tratamentul fiecărui tip de ten în cabinet şi acasă
Tenul normal
Acest ten, caracterizându-se printr-un metabolism normal al grăsimilor şi apei, printr-o bună circulaţie
sanguină şi limfatică, printr-un echilibru între procesele de asimilaţie şi dezasimilaţie şi printr-un bun tonus
muscular, necesită un tratament în cabinetul cosmetic doar preventiv. Multe persoane consideră inutilă sau chiar
dezastruoasă începerea unui tratament cosmetic în tinereţe la persoanele cu ten normal, îngrijirile cosmetice —
chiar în aceste cazuri departe de a dăuna, au tocmai rolul de a păstra timp cât mai îndelungat aspectul
eudermic, strălucitor şi fraged al pielii normale.
Tratamentul acestui ten începe cu demachierea feţei, a gâtului şi a decolteului clientei cu un lapte
demachiant. Demachierea se efectuează după procedeul arătat într-un capitol anterior.
Urmează apoi o scurtă expunere la Vapofor, timp, de 5 — 7 min, unde se proiectează pe faţa clientei vapori
de apă simplă sau infuzie de muşeţel. Înainte de a expune clienta la Vapofor, cosmeticiana trebuie să ungă în
prealabil, cu cremă grasă regiunea din jurul ochilor, în scopul de a o proteja de acţiunea vaporilor.
Urmează extragerea comedoanelor în caz că există, în special în axul facial.
Se efectuează extragerea manuală cu ajutorul unei benzi de tifon cu care se protejază indexul ambelor
mâini. Se dezinfectează faţa cu un tampon muiat în loţiune astringentă şi dezinfectantă.
La tenul normal, gomajul se practică doar ocazional în urma unei boli sau a unei oboseli îndelungate, care i-a
alterat strălucirea.
Un gomaj, în acest caz, îndepărtează de pe suprafaţa pielii deşeurile epidermice pentru a reda luminozitatea
pielii.
Gomajul se efectuează cu cremă saponificată amestecată cu bioxid de siliciu, se umezesc degetele şi se

freacă pielea după modul în care s-a descris la tehnica gomajului.
Se îndepărtează prin pulverizare şi apoi ştergere cu o compresă umedă produsul cu care s-a gomat.
Se efectuează masajul manual, alcătuit în special din mişcări de netezire şi câteva mişcări energice cu
ajutorul unei creme hrănitoare timp de 10 min. În continuare, la persoanele anemice, care sunt surmenate sau
după o boală, după masajul manual se execută un masaj cu electrodul aparatului de înaltă frecvenţă, în scopul de
a stimula ţesuturile, circulaţia sanguină încetinită în asemenea cazuri şi tonusul muscular diminuat.
În general însă la persoanele tinere cu ten normal este inutil şi contraindicat să se folosească masajul cu
aparate electrice.
După masaj se efectuează o pulverizare rece, se îndepărtează cu o compresă umedă resturile de cremă de la
masaj şi apoi se aplică o mască neutră din caolină şi şucuri de fructe. În jurul ochilor se aplică o cremă antirid, iar
pe ochi o compresă de vată înmuiată în infuzie calmantă. După 15 min. se îndepărtează masca cu ajutorul unor
comprese călduţe şi se termină tratamentul cu o pulverizare rece, cu infuzie tonică, cu jetul difuz al Vaporelului. Se
lasă un min. faţa umedă şi se tamponează cu şerveţele moi, se unge cu puţină cremă protectoare de zi.
Îngrijirile ce trebuie să le efectueze clienta acasă. Înainte de a pleca clienta din cabinet, cosmeticiana este
obligată să o sfătuiască cum să se demachieze şi cum să-şi îngrijească faţa, gâtul, atât seara cât şi dimineaţa,
pentru ca prin îngrijirile ei să completeze tratamentul făcut în cabinet.
Seara, clienta, cu un ten normal se demachiază cu lapte demachiant — această demachiere fiind preferabilă
spălării cu apă şi săpun, care ar putea irită şi usca pielea.
Pentru a se demachia, clienta toarnă puţin lapte în podul palmei stângi iar cu degetele mâinii drepte unge cu
lapte faţa, gâtul şi decolteul, prin câteva mişcări de netezire care să antreneze impurităţile de pe faţă. Apoi cu un
tampon de vată umezit şi după aceea cu unul uscat se îndepărtează laptele de pe piele. În felul acesta s-au
îndepărtat perfect impurităţile, praful şi fardul existent la suprafaţa pielii. După demachiere, clienta îşi spală faţa
cu apă simplă, în care a adăugat o linguriţă de bicarbonat de sodiu, sau câteva picături de tinctură benzoe (pentru
a-i lua duritatea) sau o infuzie de muşeţel.
Pentru a menţine hidratarea normală a pielii se pot face şi pulverizări cu o loţiune foarte slab alcoolizată şi
pe bază de extracte de plante.
Pielea normală a tinerei fete sau femei nu are nevoie, în pricipiu, de creme de noapte decât odată sau de
două ori pe săptămână. Se vor folosi creme semigrase, cu uleiuri vegetale sau suc de fructe, creme care au doar
scopul de a menţine elasticitatea şi catifelarea pielii. La aceste tenuri, care nu se întâlnesc, de obicei, decât la
personale tinere, nu este indicat să se folosească creme cu conţinut de substanţe biologice, active, sau creme
excesiv de grase.
Crema va fi întinsă pe faţă, gât şi decolteu, în cantitate nu prea mare, uşurând absorbţia ei de către piele
prin mişcări de netezire sau uşoare tapotări şi pălmuiri. Crema trebuie să fie aplicată cam o oră înainte de culcare.
Dimineaţa. Faţa se demachiază cu o emulsie. Urmează o spălare cu apă de ploaie sau o infuzie rece de
muşeţel. Este foarte bine să nu se aplice farduri cel puţin 30 min. după acest interval, aproximativ, se va face
machiajul de zi peste o cremă protectoare.
Clienta trebuie să revină la tratamentul cosmetic o dată pe lună. În acest interval este foarte eficace să-şi
spele faţa o dată pe săptămână cu tărâţe de grâu pentru a îndepărta celulele descuamante de la suprafaţa pielii.
La două săptămâni îşi poate face o mască cu caolină şi sucuri de fructe sau gălbenuş de ou.
Tenul uscat
Deoarece acest tip de ten se caracterizează printr-o piele fragilă, iritabilă, cu o secreţie sebacee scăzută, cu
lipsă de vitamine, în special A şi D, lipsa de grăsime este de cele mai multe ori însoţită şi de o deshidratare
superficială. Tratamentul acestui ten are drept scop întâi îndepărtarea celulelor moarte descuamante de la
suprafaţa pielii precum şi introducerea în piele de substanţe grase, hrănitoare, vitaminizate. Deci la acest tip de ten
se va insista, în special, asupra procesului de hrănire, de rehidratare şi în unele cazuri şi de tonifiere a pielii.
Tratamentul începe cu o demachiere cu lapte pentru ten uscat, deci lapte demachiant ce conţine lanolină şi
se completează cu o scurtă expunere a clientei la Vapofor timp de 3 — 6 min. Intensitatea vaporilor trebuie să fie
moderată, expunerea în timp prelungindu-se puţin în caz că este nevoie. În felul acesta se obţine o înmuiere a
stratului cornos fără a irita pielea, precum şi o uşoară hidratare.
Extragerea comedoanelor, în caz că există, în special în axul facial, se face cu multă delicateţe, cu degetele
protejate cu faşă de tifon, ţinând seama că acest tip de piele este foarte fragil şi iritabil.
La tenurile uscate ce prezintă descuamări la suprafaţa pielii este indicat să se facă un uşor gomaj odată pe
lună pentru îndepărtarea celulelor moarte descuamante de la nivelul pielii, asigurând procesul respirator şi evitând
o eventuală asfixie cutanată, posibilă chiar şi la tenul uscat.
După extragerea comedoanelor se procedează la o dezinfecţie a pielii cu un tampon muiat în loţiune

dezinfectantă, urmat de o scurtă şedinţă de 1 — 2 min. cu electrodul aparatului de înaltă frecvenţă (Electroderm),
în scop de dezinfectare şi activare a circulaţiei sanguine.
Masajul manual se face cu o cremă grasă, hrănitoare, vitaminizată şi bine hidratată. El urmăreşte două
scopuri :
Primul scop este să stimuleze funcţiile pielii, secreţia glandelor sebacee şi sudoripare şi terminaţiile nervoase
din piele prin mişcări de netezire, executate cu rapiditate, prin uşoare ciupituri, tapotări, arpegii şi pălmuit.
Mişcările trebuie să fie însă uşoare, fără presiune mare, în majoritate mişcări de netezire, ţinând iarăşi seama de
fragilitatea şi uşoara iritabilitate a acestui tip de ten.
Al doilea scop este să activeze circulaţia sanguină şi limfatică, să provoace prin mişcări adecvate un aflux
mărit de sânge în piele, asigurând astfel atât schimburile nutritive cât si respiraţia pielii.
Pentru a favoriza şi mai mult absorbţia în piele a produselor hrănitoare şi biologice aplicate, se va
efectua în continuare masajul manual din nou o şediinţă de 2 — 3 min. cu electrodul aparatului de înaltă frecvenţă
(electrodul facial). Prin trecerea curentului electric, substanţele aplicate pe piele sunt mai uşor absorbite fără a fi
însă disociate.
După masajul cu electrodul facial al aparatului de înaltă frecvenţă se efectuează un masaj de 2— 3 min. cu
ventuza mare a aparatului tip Sebaspir în scopul de a produce tot o hiperemie locală, de a stimula secreţia sebacee
şi a tonifia fibrele musculare.
Se şterge apoi faţa cu o compresă umezită pentru a îndepărta urmele de cremă rămase de la masaj şi se
aplică masca pe faţă, gât şi decolteu, evitând ochii, unde se aplică — sub ochi — o cremă antirid.
La tenurile foarte uscate, un masaj cu o fiolă de vitamina A înainte de aplicarea măştii este foarte indicat.
Se aplică, la acest tip de ten, măşti foarte grase, hidratante, cu conţinut de uleiuri vegetale sau animale, cu
produse biologice, extracte placentare, extract de ţesut conjunctiv etc. Se aplică masca de parafină la aceste tenuri
doar din când în când, după o expunere mai îndelungată la soare puternic, frig sau vânt. Când tenul este asprit şi
cu descuamări, se pot aplica şi împachetări faciale calde cu uleiuri vegetale, în scopul de a înmuia şi hrăni pielea.
În mod obişnuit la aceste tenuri se aplică măşti din amidon, emulsii grase, infuzie calmantă sau caolină cu
suc de caise care este calmant şi emolient sau făina de secară, emulsii grase plus infuzie calmantă sau tonică, sau
măşti din gălbenuş de ou frecat cu ulei şi puţină lămâie, sau zeamă de morcovi plus caimac proaspăt sau mască
pentru ten uscat cu conţinut de alge marine.
Peste oricare din aceste măşti se poate aplica o compresă umezită într-o infuzie calmantă sau tonică peste
care se efectuează un masaj de de 2 — 3 min. cu electrodul plan sau ruloul aparatului de înaltă frecvenţă. În acest
fel se uşurează absorbţia cutanată, obţinând totodată o hrănire si hidratare a pielii.
În locul compresei umede şi a şedinţei cu aparatul Electroderm se poate efectua, peste mască, o şedinţă la
Vapozon cu scopul de a ozoniza şi hidrata pielea.
Masca se menţine pe faţă 20 min. Aceste tipuri de măşti se întind pe faţă, gât şi decolteu — ochii în acest
timp fiind protejaţi cu tampoane de vată umezite în soluţie de acid boric rece sau infuzie calmantă. Masca se
îndepărtează cu ajutorul unei comprese umezite în apă sau muşeţel cald după care se efectuează o pulverizare rece
cu pulverizatorul cu jet difuz al Vaporelului, cu o infuzie tonică sau calmantă sau cu apă minerală în scopul de a
hidrata şi tonifia pielea. Se lasă pielea umezită 1 — 2 min, apoi se şterge cu şerveţele moi. Se aplică o cremă
semigrasă protectoare.
La tenurile uscate şi uşor deshidratate sunt foarte indicate o dată la două săptămâni ionizările cu fructe cu
aciditate medie, de preferat piersicile, caisele, pepenele galben.
Ionizarea se efecuează ca tratament de sine stătător sau în cursul tratamentului obişnuit. Şedinţa de ionizare
durează 10 min, apoi se efectuează un masaj de câteva minute cu sucul fructului încă existent la suprafaţa pielii. Se
şterge faţa cu o compresă umedă, după care se efecuează masajul manual obişnuit. Prin aceste ionizări se obţine
un un aport în piele de vitamine şi o hidratare până în straturile cele mai profunde.
Clienta cu ten uscat va reveni la tratament la două săptămâni.
Sfaturi pentru îngrijiri acasă. Clienta îşi demachiază faţa, gâtul şi decolteul cu lapte demachiant pentru ten
uscat, după procedeul arătat în capitolul trecut. Se spală pe faţă cu infuzie calmantă, şi din două în două seri va
aplica comprese înmuiate în infuzii tonice sau calmante şi emoliente. Se obţine astfel o înmuiere şi hidratare a
epidermului.
Pielea se şterge apoi şi se aplică crema de noapte, care trebuie să fie cremă grasă, hrănitoare, bogată în
substanţe biologice, în vitamine şi bine hidratată. Această cremă se păstrează pe faţă si gât toată noaptea.
Dimineaţa. Demachierea se face cu lapte pentru îndepărtarea reziduurilor din timpul nopţii, o pulverizare
sau ştergere cu o loţiune tonică slab alcoolizată. Se aplică apoi întotdeauna o cremă protectoare de zi şi o pudră
fină pentru ten uscat. Machiajul trebuie efectuat cu produse grase hidratante pentru a nu usca şi mai mult pielea.
Dacă persoana respectivă nu merge la servici, este bine să-şi aplice dimineaţa, după pulverizare, o cremă
hrănitoare pe care să o păstreze pe faţă timp de 30 min.
O mască de gălbenuş de ou sau de caimac de lapte amestecat cu pulpă de morcovi păstrează în intervalul
dintre tratamentele efectuate în cabinet catifelarea pielii. Faţa nu se expune soarelui puternic sau vântului fără a fi
protejată cu cremă. Să nu se folosească ape calcaroase, loţiuni astringente, săpun sau farduri uscate, pudră
compactă etc.
Tenul gras — uleios
Se ştie că tenul gras-uleios se caracterizează printr-o scurgere exagerată de sebum la suprafaţa pielii, ceea
ce îi dă aspectul unsuros, lucios, cu porii deschişi, fără a fi dilataţi.
La acest ten, tratamentul va urmări :
Diminuarea fluxului de grăsime (sebum).

Restabilirea mantalei acide diminuată din cauza excesului de sebum, evitându-se astfel posibilitatea infecţiei
cu microbi banali de pe piele.
Grija de a nu irita glandele sebacee prin degresări prea repetate şi puternice, ceea ce ar avea ca urmare o şi
mai abundentă secreţie sebacee.
Alt scop al tratamentului cosmetic este de a remedia deshidratarea pielii şi îngroşarea ei (cauza aspectului
cenuşiu al tenului) şi tonifiind ţesuturile.
Deci procesul căruia i se va acorda cea mai mare atenţie va fi procesul de curăţire şi rehidratare a pielii.
În cabinet, îngrijirea unui asemenea tip de ten începe cu demachierea feţei şi a decolteului cu lapte
demachiant pentru ten gras pe bază de stearaţi şi fără a conţine lanolină. Demachierea este completată — în
scopul de a curăţi cât mai bine pielea — printr-o ştergere a feţei cu un tampon de vată muiat în loţiuni detergente
(de exemplu : 100 g apă sau decoct de rozmarin sau mentă şi 1 g bicarbonat de sodiu, 1 g fulgi de săpun — se
filtrează). Urmează o şedinţă la Vapofor de 10—15 min. — care poate fi făcută în două etape atunci când se
efectuează şi o dezincrustare electrică. Dezincrustarea se aplică o dată pe lună în scopul de a diminua fluxul
seboreic , de a saponifica sebumul şi grăsimile epidermice. În acest caz se expune clienta la Vapofor (după ce în
prealabil s-a aplicat o cremă grasă în jurul ochilor) circa 3 — 5 min, se efectuează dezincrustarea, se pulverizează
pe faţă o soluţie acidă. Se şterge faţa cu şerveţele moi şi se expune din nou la vapofor încă 10 min, în scopul de a se
muia bine stratul cornos al pielii, a se dilata porii, uşurând astfel extragerea comedoanelor şi a filamentelor
sebacee.
În şedinţele de tratament în care nu este cazul să se efectueză dezincrustarea se efectuează un gomaj cu

mălai şi albuş de ou, sau cremă saponificată cu bioxid de siliciu, înainte de vaporizare.
Extragerea filamentelor sebacee şi a comedoanelor existente se face foarte minuţios, fără a neglija nici o
porţiune din faţă în scopul de a goli şi curăţa canalele foliculelor pilosebacei de surplusul de sebum. Datorită
alcalinităţii aceastui tip de piele, extragerea este urmată, în mod obligatoriu, de o dezinfecţie a feţei cu un
tampon muitat în loţiune dezinfectantă şi în continuare cu acelaşi scop cu o şedinţă de 2 — 3 min. cu
electrodul aparatului Electroderm. În felul acesta se evită posibilitatea unei infecţii.
Masajul poate fi efectuat à sec (uscat) sau cu cremă saponificată şi cu mâna umezită în apă minerală (astfel
se obţine şi o hidratare a pielii) sau cu ulei de germene de porumb. Mişcările masajului se adaptează scopului
urmărit , adică golirii foliculilor polisebacei de surplusul de sebum, drenării deşeurilor epidermice şi organice,
activării circulaţiei sanguine şi limfatice. Masajul este alcătuit în special din mişcări energice (ciupit, pălmuit,
fricţionat, frământat, arpegii) alternate cu mişcări de netezire, în scopul de a calma pielea iritată în urma proce-
sului de extragere a comedoanelor. Masajul durează 15 — 20 min., mişcările având o intensitate mai mărită.
Se continuă cu un masaj cu ventuza de petrissage a Sebaspirului timp de 4 — 5 min, obţinându-se în acest fel
o tonificare a ţesuturilor şi o activare a circulaţiei sanguine locale. Tot în acelaşi scop se mai poate repeta şi un
masaj de 2 — 3 min. cu aparatul de înaltă frecvenţă (Electroderm).
Se spală faţa cu o compresă muiată în apă călduţă sau cu o infuzie tonică şi astringentă (rozmarin, levănţică)
prin care se îndepărtează, de asemenea, deşeurile rămase de la produsul cu care s-a masat. În acest fel se
favorizează şi expulzarea sebumului ce are tendinţă să se acumuleze în orificiile foliculilor pilosebacei.
Măştile ce se aplică acestui tip de ten sunt măşti absorbante şi astringente ce au rolul de a absorbi surplusul
de grăsimi şi toxine şi de a curăţi pielea.
În şedinţele în care s-a efectuat dezincrustarea, măştile nu vor fi prea astringente — vor fi preparate din
caolină şi sucuri de fructe (pentru a reacidifia pielea). În rest, la aceste tenuri se pot aplica măşti cu fermenţi lactici
(iaurt + caolină) sau caolină, carbonat de calciu şi magneziu + sucuri de fructe cu rol astringent, sau măşti cu
drojdie de bere, miere, caolină, lămâie pentru a da luminozitate pielii (această mască nu se păstrează pe faţă decât
5 — 6 min).
Se mai pot aplica, cu mult succes, măştile de nămol amestecat cu apă caldă, care datorită sulfului ce-l
conţine este un bun reductor (nămol sterilizat şi sub formă de pulbere). Măştile se aplică în strat gros pe faţă,
ocolind ochii şi gura. Sub ochi se aplică o cremă antirid, se protejează apoi ochii cu tampoane de vată umezită în
acid boric sau infuzie calmantă, iar pe gât şi decolteu se aplică în loc de mască o compresă de tifon umezită în
infuzie tonică.
Înainte de aplicarea măştii, o şedinţă la Vapozon este foarte indicată pentru ozonizarea ţesuturilor şi
hidratarea lor. Masca se păstrează pe faţa circa 10 min. şi se îndepărtează cu comprese calde. Urmează o
pulverizare rece cu infuzie tonică sau astringentă, cu pulverizatorul cu jet difuz al Vaporeluiui, în scop de tonifiere şi
hidratare.
O cremă de zi protectoare aplicată pe faţă încheie tratamentul acestui ten, care trebuie efectuat la
interval de 2 — 3 săptămâni.
Sfaturi pentru îngrijirea acasă a acestui ten. Clienta trebuie să meargă la control la un medic internist, ştiut
fiind că tulburările hepatice, intestinale, endocrine influenţează considerabil aspectul acestui tip de ten. Ea trebuie
să-şi supravegheze alimentaţia, să nu fie prea bogată în proteine şi grăsimi să evite alcoolul, cafeaua, tot ce este
picant, acru, piperat, conservat, sărat, etc. O alimentaţie bogată în fructe şi legume evită constipaţia cu urmări
atât de neplăcute la nivel cutanat. Se evită surmenajul şi excesul cerebral care măresc fluxul seboreic.
Seara. Se demachiază faţa cu lapte pentru ten gras, apoi se spală cu apă caldă şi apă rece în care s-a
adăugat două linguriţe de oţet sau lămâie. Sunt foarte indicate compresele muiate în infuzie astringentă de salvie
sau (cimbru ce se păstrează pe fată 5 — 10 min. în jurul ochilor se aplică o cremă antirid, iar faţa se tamponează
cu o loţiune astringentă ce se păstrează toată noaptea.
Dimineaţa. Demachierea cu lapte-emulsie pentru ten gras urmată de o spălare, cu pastă de ras şi apă caldă
şi rece.
Se şterge faţa şi se tamponează pielea cu o loţiune tonică. O cremă de zi protectoare este foarte indicată.
Clienta trebuie să evite folosirea săpunurilor prea alcaline, sau a loţiunilor prea astringente, cu concentraţii mari de
alcool sau eter, care ar irita glandele sebacee, să evite, de asemenea, fardurile prea aderente, care ar înăbuşi
canalele sebacee producând o asfixie cutantă şi împiedicând respiraţia pielii.
Tenul gras — asfixic
Acest ten se caracterizează prin retenţie de sebum, pori dilataţi, prezenţă de comedoane multiple, piele
aspră din cauza sebumului uscat în foliculii pilosebacei şi îngroşată, neregulată. Tratamentul acestui ten, ţinând
seama de aceste aspecte, urmăreşte :
— îndepărtarea stratului descuamant de celule moarte de la suprafaţa pielii ;
degresarea pielii şi extragerea comedoanelor existente, asigurându-se astfel respiraţia pielii;

rehidratarea pielii;
un tratament cu produse biologice pentru restabilirea funcţiei glandelor sebacee.
Deci, îngrijirile acordate acestui ten, în cabinetul de cosmetică, se vor axa în special pe procesul de curăţire al
pielii.
Tratamentul acestui ten are multe asemănări cu cel al tenului gras-uleios, se efectuează astfel :
Se începe la fel cu demachierea cu lapte pentru ten gras.
Ştergerea feţei cu o loţiune detergentă.
Vaporizarea în două etape : prima etapă 3 — 4 min, a doua de 10 min, în scopul de a înmuia cât mai bine
stratul cornos şi a uşura extragerea comedoanelor.
Intre cele două vaporizări se face un gomaj cu aceleaşi produse ca şi la tenul uleios şi din când în când —
cam la o lună, o lună şi jumătate o dezincrustare electrică.
Gomajul are un rol foarte bun în curăţirea pielii de crustele de sebum, de celulele moarte descuamante şi de
orice alte impurităţi, asigurând astfel respiraţia pielii, care la acest ten este în genere defectuoasă.
— După cea de a doua vaporizare urmează extragerea comedoanelor, care necesită multă răbdare, trebuind
să fie efectuată minuţios.
Este o piele îmbâcsită de comedoane, uneori cu câteva pustule acneice şi filamente sebacee, care trebuie
complet îndepărtate, având grijă să nu se zdrobească ţesuturile.
La aceste ten, mai mult ca la oricare altul, se cere a se lucra în condiţii de igienă perfectă, deoarece, fiind
alcalin, este un teren favorabil infecţiilor cu microbi banali de pe piele. De aceea dezinfectarea cu loţiune
dezinfectantă, după extragerea comedoanelor, este absolut obligatorie.
O şedinţă de 2 — 3 min. cu aparatul de înaltă frecvenţă activează circulaţia sanguină, obţinându-se astfel şi
un aport mărit de oxigen în piele — şi în special în scopul obţinerii unei dezinfecţii locale cât mai perfecte.
Masajul se face tot cu ulei de germene de porumb sau cu cremă saponificată cu apă minerală. Aceleaşi
mişcări energice alternate cu mişcări de netezire şi cu o intensitate mai mărită. Prin aceste mişcări se urmăreşte o
golire a foliculilor pilosebacei de surplusul de sebum, o drenare a deşeurilor epidermice anorganice, o activitate a
circulaţiei sanguine, precum şi o tonifiere musculară.
Masajul durează 15 — 20 min. în ceea ce priveşte durata depinde şi de vârsta clientei.
— Masaj cu ventuza Sebaspirului având aceleaşi scopuri.
Din nou un masaj cu aparatul de înaltă frecvenţă, efectuat peste o compresă (în caz de deshidratare
remarcabilă şi îngroşare), înmuiată în soluţie de hiposulfit de magneziu sau sodiu 7—8%, având rolul de a frâna
secreţia sebacee prin sulful ce-l conţine. Prin trecerea curentului electric se asigură o absorbţie mai mărită în piele
a soluţiei respective.
Se îndepărtează cu ajutorul unei pulverizări reci deşeurile rămase în urma masajului, pentru a rămâne
pielea perfect curată.
Se aplică acelaşi gen de măşti absorbante şi astringente, având grijă să nu se aplice, după dezincrustare,
decât măşti cu astringenţă medie şi acide. Este foarte bine ca în primele şedinţe de tratament să se aplice măşti
absorbante de caolină şi carbonaţi, urmărind ca cele următoare să fie alternate cu măşti de drojdie de bere (mai
ales atunci când pielea are o culoare alterată), precum şi măşti de nămol.
— Înainte de mască este foarte indicat la aceste tenuri, o şedinţă de 10 min. la Vapozon, având o
influenţă remarcabilă în respiraţia pielii şi in hidratare.
În timpul măştii se aplică tampoane pe ochi cu infuzie calmantă.
Se îndepărtează masca cu comprese calde.
Se efectuează masca cu comprese calde.
Aplicarea pe faţa uscată a unei creme de zi protectoare.
La aceste tenuri — atât cel uleios cât şi cel asfixic — câteva şedinţe cu aparatul de joasă şi medie frecvenţă
asigură şi echilibrează funcţia glandelor sebacee.
Sfaturi pentru acasă. Aceeaşi grijă pentru controlul sănătăţii şi a diverselor tulburări interne sub
supravegherea medicului. Supravegherea alimentaţiei, căutând să fie cât mai raţională, fără a excela în proteine,
grăsimi, dulciuri, alimente picante.
Seara. Demachierea se face cu lapte pentru ten gras, se şterge faţa cu loţiuni detergente (spălarea feţei cu o
infuzie astringentă, aplicarea unei loţiuni astringente în timpul nopţii pentru a asigura închiderea porilor dilataţi),
în jurul ochilor se aplică creme antirid.
Dimineaţa. Demachierea este urmată de o spălare alternativă cu pastă de ras şi apă caldă şi rece, sau cu
mălai cernut fin, efectuând un fel de gomaj. Se înmoaie un burete în apă cu bisulfit de sodiu şi apoi în mălai şi se
spală faţa, se limpezeşte cu apă multă sau o infuzie. Se şterge faţa cu o loţiune tonică, se aplidă o cremă de zi.
Machiajul trebuie efectuat cu farduri nu prea grase sau prea aderente, care ar înăbuşi şi mai mult porii pilosebacei,
împiedicând respiraţia pielii şi aşa defectuoasă.
Tenul deshidratat
Tenul deshidratat se caracterizează prin lipsă de apă. La orice organism sănătos metabolismul grăsimilor se
îmbină, cu cel al apei, asigurând astfel acel suport plastic care menţine aspectul tânăr precum şi strălucitor al
pielii.Este deci normal să se pună un accent deosebit pe rehidratarea pielii şi în special la acele tenuri care prezintă
semne de deshidratare superficială sau profundă. În cursul unui tratament cosmetic, la un astfel de ten se va căuta
prin diverse procedee cosmetice să se înlocuiască, să se introducă în piele cantitatea de apă ce-i lipseşte.
Se începe tratamentul cu o demachiere cu un lapte demachiant, urmată de ştergerea cu o loţiune

tonică. Vaporizarea caldă— tot în scopul obţinerii unei hidratări cutanate— se face cu o intensitate mai scăzută şi
cu o durată mai lungă — circa 10 — 15 min. Extragerea comedoanelor se face în mod obişnuit, urmată de o
dezinfectare a pielii cu loţiune dezinfectantă. La tenul cu o deshidratare superficială, ce prezintă descuamări ale
celulelor moarte, este foarte indicat gomajul cu cremă saponificată si bioxid de siliciu, în scopul îndepărtări de pe
suprafaţa pielii a celulelor descuamante, care ar putea altfel să înăbuşe orificiile porilor pilosebacei, împiedicând
respiraţia normală a pielii. Prin înlăturarea scoamelor de la suprafaţa pielii, aceasta redevine catifelată la palpare.
Gomajul se va intercala între Vapozon şi extragerea comedoanelor.
Masajul la tenurile deshidratate se efectuează cu cremă grasă pe bază de lanolină, capabilă să înglobeze
multă apă şi s-o cedeze apoi pielii — la tenurile uscate —, sau cu cremă saponificată, înmuind mereu mâinile în apă
minerală. Mişcările de masaj vor fi adecvate tipului de ten respectiv. Este foarte indicat la aceste tenuri masajul
efectuat sub vapori ozonizaţi ai Vapozonului. În felul acesta se asigură o hidratare excelentă a tenurilor.
După masaj se şterge faţa cu comprese pentru a îndepărta produsul de masaj şi apoi se efectuează un masaj
de câteva minute cu ventuza Sebaspirului în scopul activării circulaţiei sanguine şi stimulării fibrelor musculare şi
elastice, urmat de un masaj cu electrodul plat sau ruloul aparatului de înaltă frecvenţă — masaj efectuat peste o
compresă muiată în apa minerală sau o infuzie adecvată naturii tenului. Prin trecerea curentului electric se asigură
o şi mai bună penetraţie, deci o hidratare mărită a pielii.
La tenurile deshidratate se aplică cu rezultate foarte bune, ionizările cu fructe suculente cu aciditate medie.
În special, portocalele, piersicile sunt cele mai indicate. Ionizările se efectuează după extragerea comedoanelor,
înainte de masajul facial. Prin aceste ionizări se obţine, în afară de o hrănire a ţesutului cutanat, prin vitaminele
conţinute de fructele respective, şi o hidratare în profunzime a pielii datorită sucurilor respective.
După efectuarea masajului se face o pulverizare rece hidratantă cu apă minerală, lăsând faţa, fără a o
şterge 1 — 2 min. Se şterge faţa cu şerveţele moi, se unge regiunea de sub ochi cu o cremă antirid şi se aplică
masca adecvată tenului. La aceste tenuri se preferă aplicarea unei măşti cu sucuri de fructe sau extracte de plante
cu acţiune tonică sau calmantă, măşti cu alge marine sau măşti grase, bine hidratate. Peste mască se aplică o
compresă înmuiată cu apă minerală sau infuzie tonică peste care se efectuează din nou un masaj cu electrodul
rulou al aparatului de înaltă frecvenţă, în scopul unei mai bune penetraţii sau absorbţii cutanate. În locul compresei
se poate efectua o şedinţă de 10 min. la Vapozon tot deasupra măştii.
După 15 — 20 min. se îndepărtează masca cu comprese calde. Se pulverizează apoi faţa cu o infuzie tonică
rece — se lasă faţa astfel umezită 2 min, se şterge cu şerveţele şi apoi se aplică o cremă semigrasă, bine hidratată,
sau o cremă saponificată în funcţie de natura tenului. Clienta trebuie să repete tratamentul în cabinet la fiecare
două săptămâni.
Sfaturi pentru îngrijire acasă. În cazul unui ten cu deshidratare superficială, clienta nu trebuie să-şi expună
faţa acţiunii soarelui puternic, vântului sau frigului, fără a o proteja cu creme grase şi bine hidratate. Persoanele
care au în plus şi o deshidratare profundă trebuie să urmeze un tratament intern la un medic, să facă o cură de ape
minerale şi o alimentaţie raţională bogată în lichide.
Seara, clienta se demachiază cu lapte demachiant pe care-1 îndepărtează de pe faţă cu un tampon de vată
umezit în infuzie calmantă. Este foarte indicat ca cel puţin de 2 — 3 ori pe săptămînă să se aplice, după
demachiere, comprese îmbibate în infuzie de muşeţel sau apă minerală ce se păstrează pe faţă 5 — 10 min. În
celelalte zile, demachierea va fi urmată de o spălare cu infuzie calmantă.
Crema de noapte trebuie să fie hrănitoare şi foarte bine hidratată cu conţinut de vitaminele A şi D sau cremă
cu sucuri de fructe sau extracte de plante.
Dimineaţa, după demachiere cu lapte demachiant, clienta îşi spală faţa cu apă minerală sau infuzie,
spălând-o în mod obişnuit sau cu ajutorul unui pulverizator, îşi lasă faţa astfel umezită timp de 3 min. fără a o
şterge. Şterge apoi faţa cu şerveţele moi, apoi cu o loţiune tonică foarte slab alcoolizată, aplicând în continuare o
cremă de zi protectoare semigrasă sau saponificată, după necesitatea tenului.
Machiajul va fi făcut, în genere, cu produse de bună calitate, foarte bine hidratate şi nesicative. În timpul
iernii, persoanele cu pielea fină trebuie să folosească o cremă de zi gen cremă-ecran — împotriva vântului şi
razelor soarelui —, în special cele care fac sport la munte. Acasă, în fiecare dimineaţă, în sezonul fructelor, clienta
trebuie să-şi maseze faţa după demachiere şi spălare cu infuzie, cu două jumătăţi de piersică, bine coaptă şi
zemoasă sau două jumătăţi de caisă sau de portocală sau cu zeamă de castraveţi. Se lasă apoi sucul respectiv pe
faţă timp de 15 min, apoi se îndepărtează prin spălarea feţei cu infuzie călduţă.
Este bine ca persoanele care au tendinţă la deshidratare cutanată să folosească în apartamentul lor, dacă
este încălzit cu gaze, vase cu apă deasupra caloriferului pentru a umezi aerul din cameră.
Tenul pletoric
Acest ten se caracterizează prin depuneri mari de protide şi glucide la nivel cutanat, datorită unui proces
încetinit de dezasimilare ale acestor substanţe— deci unui metabolism defectuos.
Tratamentul acestui ten, care are la bază în genere un ten gras — asfixic, este foarte asemănător cu
tratamentul tenului gras. Deci trebuie ca procesul de curăţire să fie foarte profund şi complex, ţinând seama de
natura şi caracteristicile tenului, şi anume
— Demachierea se face cu lapte demachiant pentru ten gras.
Ştergerea se face cu o loţiune detergentă pentru a degrada pielea.
Vaporizarea este caldă timp de 10 — 15 min, în genere, în două etape.
Efectuarea unui gomaj la fiecare şedinţă, în afară de cazurile când o dată la o lună sau la o lună şi jumătate
se efectuează o dezincrustare electrică. Prin gomaj se îndepărtează de la suprafaţa pielii crustele de sebum uscat,
surpulsul de grăsimi epidermice şi celulele moarte descuamante eliberând suprafaţa pielii şi asigurând o bună
respiraţie cutanată, iar prin dezincrustare electrică se produce o degresare în profunzime a acestui tip de piele
infiltrată de grăsimi.
Având în vedere că tenul pletoric are o piele alcalină foarte favorabilă infecţiilor, deci cu vizibilă tendinţă
spre acnee, se va insista în dezinfectarea pielii atât prin ştergerea cu loţiuni dezinfectante, după extragerea
comedoanelor, cât şi prin efectuarea unei şedinţe, în acelaşi scop, cu electrodul plat al aparatului de înaltă
frecvenţă. Masajul la acest tip de ten se efectuează cu ulei de germene de porumb şi cuprinde în genere, în special
mişcări energice, mişcări de profunzime, efectuate cu o intensitate mai mărită, ţinând seama că acest ten are piele
îngroşată şi rezistentă.
Mişcările de ciupit, fricţionat, pălmuit, frământat etc. vor fi alternate din când în când cu mişcări de
effleurage liniştitoare. Masajul va dura 15 — 20 min, având acelaşi scop de activare a circulaţiei sanguine locale,
mai încetinite la acest ten şi de stimulare a fibrelor musculare. Se face un masaj în continuare cu aparatul de înaltă
frecvenţă, în acelaşi scop.
Urmează o pulverizare rece tonifiantă pentru a reacidifia pielea şi a o curăţi de urmele produselor cu care s-a
masat.
O şedinţă cu aparatul Vapozon de 10 min. asigură ozonizarea pielii, producând în felul acesta şi o respiraţie
cutanată îmbunătăţită şi o dezinfecţie a pielii.
Măştile la acest ten sunt asemănătoare cu cele aplicate tenului gras — mai astringente, reductoare,
conţinând caolină, carbonaţi şi sucuri astringente, sau caolină şi sulf şi ihtiol sau măşti de nămol, de drojdie de bere
etc.
După îndepărtarea măştii se efectuează o pulverizare tonifiantă, se şterge faţa şi se aplică o cremă de zi
protectoare.
O şedinţă o dată sau de două ori pe lună cu aparatul de medie şi joasă frecvenţă asigură restabilirea funcţiei
metabolice şi dă rezultate satisfăcătoare.
Sfaturi pentru îngrijiri acasă. Atât seara cât şi dimineaţa îngrijirile ce trebuie să le efectueze clienta acasă
sunt identice cu cele ale unei persoane cu ten gras în plus trebuie amintit persoanelor cu ten pletoric să-şi
supravegheze regimul alimentar, deoarece acesta este de multe ori principalul responsabil. Să evite excesul de
proteine, grăsimi şi dulciuri.
Sportul şi gimnastica la aceste persoane sunt foarte indicate, deoarece, producând în acelaşi timp o
transpiraţia abundentă, asigură o eliminare crescută a toxinelor din organism.
Tenul caşectic
Tenul caşectic care este opusul tenului pletoric se caracterizează printr-o asimilare insuficientă de protide şi
glucide, în timp ce procesul de dezasimilare este mult mărit. Acest ten are la bază o piele uscată, subţire şi se poate
întâlni la orice vârstă. Având în vedere caracteristicile acestui tip de piele, tratamentul va urmări, în primul rând,
procesul de hrănire şi cel de tonifiere al tenului, întrucât trebuie tratată o piele flască, lipsită de elasticitate, atonă
şi palidă, astfel :
Demachierea se face cu lapte pentru ten uscat.
Vaporizarea caldă şi extragerea comedoanelor sunt identice ca la tenul uscat.
Dezinfecţia se face cu loţiune dezinfectantă.
Masajul manual se efectuează cu cremă grasă hidratată şi cuprinde mişcări de netezire executate cu
rapiditate, pentru a activa circulaţia sanguină locală, alternate cu mişcări de ciupit, pălmuit, tapotat, arpegii, cu
scopul de a stimula fibrele musculare şi elastice, de a stimula terminaţiile nervoase din piele şi a combate atonia
acestui tip de piele.
Masajul se completează cu masajul cu electrodul plat al aparatului de înaltă frecvenţă, plimbându-l pe

suprafaţa pielii la o foarte mică distanţă, pentru ca prin scânteile ce se produc între electrod şi piele să se stimuleze
şi mai bine circulaţia sanguină şi fibrele musculare şi elastice. În acelaşi scop se poate completa masajul manual cu
un masaj de 3 — 5 min, în timp ce clienta ţine în mână electrodul de sticlă cu spirala metalică a aparatului de
înaltă frecvenţă. În acest fel scânteile, deci descărcările electrice ce se produc între pielea clientei şi mâna
cosmeticienei, în timpul masajului, intensifică şi mai mult acţiunea acestuia.
— Un masaj cu ventuza Sebaspirului este foarte indicat tot în scopul combaterii aspectului palid şi
aton al acestui tip de piele.
— O pulverizare rece pentru a îndepărta produsul cu care s-a masat. Aplicarea de măşti grase,
hrănitoare, cu conţinut de sucuri de fructe sau extracte de plante cu rol tonic stimulator. Peste mască, o şedinţă la
Vapozon, în scopul de a hidrata şi ozoniza pielea.
O pulverizare tonifiantă cu jetul filiform al pulverizatorului de la Vaporel şi cu o infuzie sau loţiune tonică
încheie tratamentul acestui ten.
La acest ten sunt foarte indicate 1 — 2 ori pe lună o şedinţă cu aparatul de joasă şi medie frecvenţă, tot în
scopul restabilirii metabolismului defectuos al acestui ten.
Sfaturi pentru îngrijire acasă:
Seara. Demachierea cu lapte pentru ten uscat, spălarea cu o infuzie tonică în scopul hidratării şi tonifierii
pielii. În acelaşi scop se şterge faţa în continuare cu o loţiune tonică foarte slab alcoolizată, apoi se aplică o crema
grasă bine hidratată şi cu conţinut de substanţe biologice, active, stimulatoare.
Dimineaţa se face aceeaşi demachiere cu lapte demachiant pentru ten uscat, spălarea cu o infuzie tonică,
aplicarea pe faţă a unei loţiuni tonice, şi apoi a unei creme de zi protectoare, semigrasă, izolantă, cu un pH neutru.
Un masaj zilnic pe faţă, după demachiere, cu fructe (piersică, căpşuni, portocale etc.) va asigura vitaminizarea,
hidratarea şi tonifierea acestui tip de piele.
Tenul senil
O dată cu vârsta pielea suferă modificări pierzându-şi catifelarea din tinereţe şi evoluând spre cele două
aspecte — subţire sau îngroşare. În acelaşi timp, datorită încetinirii funcţiilor metabolice interne şi deshidratare
profundă, slăbeşte tonusul muşchilor, scade elasticitatea dermului, şi apoi ca urmare directă apar ridurile adânci,
definitive.
Tratamentul cosmetic în cazul unui ten atins de senescenţă va urmări în special procesul de hrănire, de
rehidratare şi tonifiere,încercând prin diversele procedee cosmetice să se întârzie instalarea definitivă a semnelor
senilităţii şi să mai atenueze pe cele apărute. Deci este vorba de tratamentul persoanelor cu tenuri care prezintă
unele semne de îmbătrânire şi nu de acele tenuri în care îmbătrânirea ţesuturilor este foarte înaintată şi unde
tratamentul cosmetic numai are decât un rol moral asupra psihicului clientei, redându-i încrederea în sine.
De aceea, în aceste cazuri, examenul cosmetic se cere a fi foarte minuţios, pentru a putea depista din timp
primele semne de uzură a pielii şi a putea lua toate măsurile de remediere necesare. Îngrijirile în cabinet ale unei
persoane ce prezintă un început de îmbătrânire a ţesuturilor urmăreşte :
Îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice locale.
Revitalizarea şi tonifierea ţesutului cutanat.
Rehidratarea pielii.
Îmbunătăţirea aspectului subţiat sau îngroşat al pielii.
Tratamentul acestui ten are două etape
de preparare a clientei pentru a fi cât mai receptivă la tratamentul următor;
tratamentul propriu-zis de revitalizare efectuat cu ajutorul electricităţii şi diverselor produse biologice.
a. Etapa I. Tratamentele din prima etapă se efectuează săptămânal timp de o lună de zile. În acest scop se
încep primele îngrijiri cu o şedinţă de relaxare şi destindere a clientei pentru a-i calma hiperexcitabilitatea
nervoasă, a-i normaliza funcţiile pielii şi a o face cât mai receptivă tratamentului propriu-zis de revitalizare.
Se instalează clienta singură într-o cabină, acolo unde condiţiile localului o permit, în condiţii de relaxare
perfectă (fotoliu special, linişte, lumină difuză etc), timp de 20 — 30 min, în care timp se poate efectua şi un masaj
de relaxare în regiunea spatelui şi o şedinţă de 10 min. de oxigenare.
După această relaxare totală a clientei se începe tratamentul de pregătire a pielii pentru a o face, de
asemenea, cât mai receptivă următoarelor îngrijiri :
Demachierea se efectuează cu lapte demachiant adecvat tenului.
Ştergerea cu loţiune detergentă în cazul unui ten gras.
Vaporizarea caldă se face cu o intensitate scăzută şi mai de lungă durată, spre a hidrata totodată pielea.
Gomajul şi dezincrustarea (după caz) sunt indispensabile în aceste şedinţe pregătitoare. Prin aceste
procedee se eliberează orificiile porilor pilosebacei de tot ceea ce ar putea împiedica sau stânjeni pătrunderea
produselor biologice ce se aplică: gomajul se aplică în fiecare şedinţă, în etapa I, iar dezincrustarea (la tenurile
grase) o dată sau de două ori pe lună.
Extragerea comedoanelor se efectuează minuţios, pentru a curăţi perfect pielea.
O şedinţă cu aparatul de înaltă frecventă în scop de dezinfecţie a pielii, după ce s-a dezinfectat faţa şi cu
loţiune dezinfectantă.
Masajul manual trebuie să dureze 15 — 20 min şi va fi alcătuit din mişcări de netezire rapide, din uşoare
ciupituri, pălmuiri, tapotat, fricţionat prin care se urmăreşte activarea circulaţiei sanguine locale, asigurând
schimburile nutritive, oxigenarea tenurilor şi îndepărtarea deşeurilor organice.
Totodată prin mişcările de masaj se urmăreşte şi stimularea fibrelor elastice musculare şi nervoase. Mişcările
însă nu trebuie să fie prea puternice, pentru a nu mobiliza si plisa şi mai mult pielea.
O pulverizare rece pentru a îndepărta resturile produsului cu care s-a masat.
Măştiile trebuie să conţină sucuri de fructe sau extracte de plante cu acţiune uşor astringentă şi tonică.
— O pulverizare rece tonifiantă cu pulverizatorul cu jet filiform şi infuzie adecvată încheie orice
tratament din prima etapă.
b. Etapa a II-a. În această etapă începe tratamentul propriu-zis de revitalizare şi tonifiere a ţesutului
cutanat. Această reîntinerire a ţesuturilor se poate obţine cu ajutorul diverşilor curenţi electrici şi a produselor
biologice stimulatoare.
Curenţii electrici folosiţi în acest scop au rolul de a îmbunătăţi circulaţia sanguină şi limfatică, de a asigura
oxigenarea şi schimburile nutritive, de a stimula fibrele nervoase, de a combate atonia musculară, de a reface
fermitatea pielii şi de a asigura o mai bună repartizare a grăsimilor fixe din ţesutul adipos subcutanat.
Se folosesc curenţi de înaltă frecvenţă, de medie şi joasă frecvenţă şi curentul galvanic.
Astfel, curentul de înaltă frecvenţă se foloseşte prin masajul efectuat cu electrodul aparatului de înaltă
frecvenţă — înainte de aplicarea măştii cu produse biologice. Se plimbă electrodul pe faţa, gâtul şi decolteul
clientei ţinându-1 puţin distanţat de piele, pentru ca scânteile ce se formează să stimuleze fibrele nervoase şi
circulaţia sanguină, mărind prin felul acesta puterea de absorbţie a pielii.
Se mai poate intensifica acţiunea masajului manual, în astfel de cazuri, şi prin masajul efectuat în timp ce
clienta ţine în mână electrodul de sticlă cu spirala metalică.
Masajul manual va fi urmat de câteva minute cu ventuza dreptunghiulară a Sebaspirului plimbând-o de

câteva ori în lungul ridurilor. Prin acest masaj se obţine un uşor edem în şanţul ridului, atenuându-l. Tot în scopul
combaterii atoniei musculare şi a refacerii fermităţii pielii se efectuează masajul cu ventuza mare a Sebaspirului,
obţinându-se în acelaşi timp şi o uşoară hiperemie locală.
Rehidratarea pielii şi hrănirea ei în cazul unui ten senil se asigură prin folosirea curentului galvanic cu
ajutorul ionizărilor cu fructe cu aciditate medie şi foarte suculente.
Tot în scopul hidratării, ionizării şi a unei mai bune absorbţii cutanate se foloseşte Vapozonul. Se expune
clienta la Vapozon în timpul masajului manual, sau peste masca cu produse biologice — timp de 10 min.
La tenurile ce prezintă un început de îmbătrânire a ţesutului cutanat sunt foarte indicate şedinţe repetate de
trei ori pe săptămână cu aparatul tip Nemectron ce foloseşte curent de medie şi joasă frecvenţă. Aceşti curenţi
exercită o acţiune stimulantă şi tonică asupra ţesuturilor în profunzime, nu dau efecte calorice, nici intoleranţe, nu
irită pielea. Ei dau naştere la contracţii musculare ce reprezintă o adevărată gimnastică facială, cu acţiune tonică
asupra fibrelor elastice din derm, împiedicând flaciditatea pielii şi asigurând în acelaşi timp o mai bună repartizare
a grăsimilor din stratul celular adipos subcutanat.
Se va lucra cu electrozi tetrapolari, aplicându-i rând pe rând în regiunea gâtului până la claviculă, regiunea
submentonieră, de-a lungul maxilarului inferior, la comisura buzelor pe şanţul nazolabial, în partea anterioară
urechilor, în regiunea labei gâştei şi în regiunea frunţii.
În cazurile în care clienta prezintă şi un început de bărbie dublă se lucrează şi cu mentoniera. Şedinţele la
început trebuie să fie de trei ori pe săptâmână, şi apoi câte o dată pe săptămână.
Dar procesul de revitalizare a pielii se mai obţine în această a doua etapă şi prin aplicarea direct pe piele sau
în diverse măşti de produse biologice active (de exemplu: lăptişor de matcă, vitamina A, E, D, F), extracte
placentare, embrionare, polen etc, cu rol direct în hrănirea ţesutului cutanat şi în reînnoirea celulară.
Etapa a II-a se încheie ca orice tratament cu pulverizări reci efectuate cu o infuzie sau loţiune tonică şi cu
jetul filiform al pulverizatorului de la Vaporel. Răceala produsului şi presiunea apei asupra pielii produc o
vasoconstricţie locală şi o stimulare a fibrelor elastice musculare, deci o tonifiere a ţesutului cutanat.
Tratamentul tenului senil în cabinet este necesar să fie efectuat cu regularitate, timp mai îndelungat şi la
un interval de două săptămâni.
Sfaturi pentru îngrijiri acasă.
Seara, clientele cu tenul îmbătrânit nu trebuie să folosească apa şi săpunul. Demachierea se face cu lapte
demachiant, adecvat naturii tenului. Demachierea se completează cu spălarea feţei cu o infuzie călduţă, apoi se
aplică o loţiune tonică şi o cremă antirid cu conţinut de produse biologice, care se păstrează toată noaptea.
Dimineaţa, demachierea se face cu lapte demachiant, aplicând pe faţă comprese cu infuzie tonică timp de 10
min. În locul compreselor, deoarece tenurile senile sunt în genere şi deshidratate şi lipsite de vitamine, un masaj al
feţei cu pulpa fructelor de piersică, portocale, căpşuni, timp de câteva minute, favorizează hrănirea şi hidratarea
pielii.
După ce se lasă sucul pe faţă timp de 5 — 10 min, se spală faţa cu o infuzie, se aplică o loţiune tonică uşor
alcoolizată şi o cremă de zi hidratată. Machiajul unei cliente cu ten îmbătrânit trebuie efectuat cu produse de bună
calitate, hidratante, şi aplicat cât mai discret, atât în ceea ce priveşte cantitatea produsului aplicat cât şi nuanţele
folosite. Un machiaj exagerat ar evidenţia şi mai mult ridurile, în loc să le estompeze.
Tenul cuperozic şi congestiv
Acest tratament se aplică când la examenul cosmetic al clientei se observă o piele fină, subţire, iritabilă, cu
unele vase capilare cu tendinţă de dilatare, dovedind o fragilitate şi atonie vasculară. Deci, tratamentul este
necesar atât în cazul acestor cliente, viitoare candidate la cuperoză, cât şi celor cu un stadiu al cuperozei mai
avansat, cu tenuri congestive sau cu eritroză facială. Nu vor fi tratate niciodată tenurile cu acnee rozacee, care
reprezintă un stadiu de boală şi necesită intervenţia medicului dermatolog.
Prin îngrijirile efectuate în cabinetul cosmetic, la aceste persoane cu ten cuperozic sau congestiv, se va
încerca, prin toate mijloacele, să se oprească în loc instalarea lentă a cuperozei sau să se amelioreze starea de
congestivitate a pielii. Fazele tratamentului sunt următoarele:
Demachierea se face totdeauna cu lapte damachiant pentru ten uscat.
Nu se mai şterge faţa cu loţiune detergentă.
Vaporizarea caldă se face cu infuzii calmante, decongestive şi cu o durată şi intensitate scăzută.
Extragerea comedoanelor existente se efectuează doar manual şi cu multă precauţie şi delicateţe. Nici într-
un caz cu ajutorul ventuzei mici a Sebaspirului, şi având grijă să nu se producă spargeri de vase, datorită fragilităţii
vasculare în aceste cazuri.
Dezinfecţie cu loţiune dezinfectantă.
— Un masaj de 2 min. cu electrodul plat al aparatului de înaltă frecvenţă, având rol ca prin stimularea
circulaţiei sanguine să împrăştie sângele ce stagnează în capilarele dilatate.
Masajul, la acest tip de ten, este alcătuit în totalitatea lui de mişcări de netezire uşoară, având o intensitate
mărită doar în direcţia circulaţiei venoase. Masajul se încheie cu o serie de mişcări vibratorii. Se aplică deci masajul
adecvat tenurilor congestive care a fost descris la capitolul XI. Este de preferat, mai ales în cazul tenurilor uscate,
să se efectueze masajul cu creme hrănitoare, cu conţinut de substanţe biologice.
Masajul manual este continuat cu un masaj cu electrodul rulou al aparatului de înaltă frecvenţă, cu rol
decongestiv, peste o compresă înmuiată într-o infuzie calmantă, în felul acesta producându-se o vasoconstricţie şi
o mai bună absorbţie în piele a produsului decongestionant, cât şi o hidratare a ei. O pulverizare cu aparatul tip
Carbatum produce o gimnastică vasculară, o vasoconstricţie şi reface tonusul vascular.
Tratamentul se încheie cu măşti hidratante, calmante, vitaminizate, tonice, peste care se efectuează o
şedinţă de 10 min. la Vapozor, în scop de ozonizare şi tonifiere a pielii.
Urmează o pulverizare rece tonifiantă şi hidratantă, cu infuzii cu acţiune calmantă, decongestivă. O cremă
de zi protectoare este absolut necesară la aceste tenuri sensibile.
În genere se vor folosi creme cu sulf sau camfor, care aplicate pe regiunile cuperozate au proprietatea de a
decongestiona sau a stimula cheratinizarea stratului cornos, deci de a îngroşa uşor pielea prea fină, obţinând astfel
o protejare a vaselor din derm. Şi la tenurile cu tendinţă sau cu cuperoză bine instalată, câteva şedinţe cu aparatul
tip Nemectron cu curenţi de medie şi joasă frecvenţă vor asigura o gimnastică vasculară, o refacere a tonusului
vascular.
Sfaturi pentru îngrijiri acasă
Clienta trebuie să se controleze la medic pentru diversele tulburări digestive, circulatorii şi nervoase, care
influenţează direct aspectul acestor tenuri.
Clienta trebuie să mănânce încet, fără grabă, mestecând bine, pentru a evita să supună stomacul unui efort
mărit care ar da naştere unui puseu congestiv repetat.
Clienta trebuie să-şi protejeze în permanenţă pielea feţei cu creme protectoare sau creme-ecran împotriva
acţiunii agenţilor atmosferici.
Se va evita spălarea cu apă prea caldă sau prea rece, sau cu apă calcaroasă şi se va prefera spălarea cu
infuzii calmante la temperatură ambiantă.
Demachierea se face cu lapte demachiant pentru ten uscat.
După demachiere îşi aplică comprese la temperatura camerei, cu infuzii calmante şi decongestive pe care le
păstrează pe faţă timp de 10 min.
— Peste noapte trebuie să folosească creme grase simple, alternate cu creme ce conţin produse
biologice (nutritive).
În timpul zilei, faţa se protejează cu creme-ecran şi un machiaj protector, cu produse grase, neiritante şi
hidratante.
Clienta trebuie să evite expunerea prelungită la soare şi vânt puternic, ca şi trecerile bruşte de la frig la o
sursă de căldură puternică, care ar accentua sau grăbi şi mai mult instalarea cuperozei.
Tratamentul cuperozei, prin electrocuagulare, va fi efectuat, când este cazul, doar de medicul dermatolog.
Cap. XV. Diverse tratamente cosmetice în etape
Tratamente cosmetice de tipul A
Tenul prezintă următoarele caracteristici:
La examenul vizual piele mată, riduri superficiale, pori invizibili, descuamant. La examenul cu lupa se vede
bine descuamarea.
La palpare — pielea este aspră.
— La lampa Wood — apare o fluorescenţă slabă. Concluzie: ten atipic, deshidratat.
Tratamentul urmăreşte corectarea acestor aspecte, deoarece acest tip de ten se ridează repede. Se
recomandă un interval de două săptămâni între etape.
Tratamentul se face în etape astfel :
a. Etapa I:
Demachiere cu o emulsie, urmată de o ştergere cu infuzie de muşeţel.
Vaporizare caldă, timp de 5 min, care are ca scop înmuierea stratului de celule descuamante.
Extragerea comedoanelor care ar putea exista pe nas.
Gomaj — îndepărtarea stratului de celule moarte de pe suprafaţa pielii. Gomajul se face cu un preparat din
mucilagiu de flori de tei şi mălai, cernut, foarte fin.
— Pulverizarea cu un tonic sau apă minerală, pentru a îndepărta produsele de gomaj.
Masaj normal cu o cremă grasă, nutritivă.
Masaj electric, prin scânteieri cu electrodul plat al electrodermului, peste o cremă sau peste o compresă
umezită într-o loţiune tonică sau în apă minerală.
Masca din extract din alge marine şi o emulsie grasă sau zeamil, caolin şi o emulsie grasă ; sau cremă grasă,
miere şi zearnil.
Pulverizarea cu o loţiune tonică sau apă minerală.
b. Etapa a II-a :
— Demachiere cu o emulsie demachiantă, urmată de ştergerea feţei cu o infuzie de muşeţel.
— Vaporizare caldă 2 min, pentru înmuierea stratului cornos şi activarea circulaţiei, pentru ca pielea să fie
mai receptivă la procedeul următor.
— Ionizarea cu fructe proaspete: caise, pepene galben, suc de struguri albi sau un tonic din plante.
— Masca: gălbenuş de ou cu miere şi ulei de măsline, sau o mască gata preparată (extract de alge
pentru ten uscat).
Pulverizare cu un tonic sau apă minerală.
c. Etapa a III-a :
Tratamentul va fi la fel ca la prima etapă.
d. Etapa a IV-a :
Demachierea cu emulsie grasă, urmată de ştergerea cu infuzie de muşeţel.

Masaj manual cu o cremă grasă sub vapori de apă ozonizanţi. La efectul masajului manual şi al cremei
întrebuinţate se adaugă efectul vaporilor de apă ozonizaţi (hidratare, tonifiere prin oxigenare etc,).
Masaj cu clachete (procedeul a fost descris într-un alt capitol).
Masca — suc de fructe (de struguri de exemplu) sau pulpă de piersică cu zeamil şi caolină.
Aceste etape se repetă apoi în ordinea descrisă.
În timpul iernii, când deshidratarea este mai accentuată, din cauza frigului sau din cauza căldurii uscate din
încăperi, se poate face pentru un astfel de ten, un tratament intercalând în desfăşurarea sa periodică o etapă de
3—4 săptămâni în care se face, săptămânal, masaj manual sub vapori de apă ozonizaţi (descris la etapă a IV-a).
Acelaşi lucru se poate face şi în timpul verii, după cură la mare, când tenul, prezintă mai accentuat aspectele
de alipicitate şi deshidratare.
2. Tratamente cosmetice de tipul B
Tenul prezintă următoarele caracteristici :
Cu ochiul liber se vede o piele lucioasă, cu pori dilataţi, comedoane, culoare gălbuie.
Examenul cu lupa întregeşte examenul cu ochiul liber. Se vede o granulaţie mare, suprafaţa pielii are aspect
neregulat, porii foarte dilataţi.
La palpare se simte o piele groasă, unsuroasă.
La lumina Wood se vede o fluorescenţă albicioasă, din cauza stratului cornos dezvoltat:
Concluzie : predomină hipersecreţia sebacee.
Îngrijirile cosmetice se vor axa pe o curăţire riguroasă, deoarece acest tip de ten are tendinţa la infectare.
Aceste îngrijiri trebuie astfel dirijate încât să normalizeze funcţia glandelor sebacee şi în final să corecteze
aspectul inestetic datorită porilor dilataţi.
Pentru a ajunge la aceste rezultate, tratamentele se eşalonează pe o perioadă mai mare de timp (intervalul
între etape două săptămâni) şi se pot combina în felul următor :
a. Etapa I:
— Demachiere cu o emulsie pentru ten gras, urmată de o curăţire cu un detergent cosmetic (decoct
de ciuin).
— Pulverizare caldă 10 min. pentru deschiderea porilor şi înmuierea stratului cornos.
— Gomaj cu o cremă de stearină saponificată şi bioxid de siliciu foarte fin sau silicagel, pentru îndepărtarea
stratului de celule moarte de la suprafaţa pielii.
— Extragerea comedoanelor, foarte minuţios şi respectând toate regulile de igienă. Aceasta este faza
principală a tratamentului în prima etapă.
Dacă este necesar, se repetă vaporizarea caldă timp de 5 — 6 min, pentru a uşura curăţirea perfectă a pielii.
— Dezinfecţie prin scânteieri cu electrodul aparatului Eleetroderm şi dezinfecţie cu loţiune alcoolică.
Masaj manual cu o cremă de stearină saponificată, cu mâinile umezite cu apă minerală sau infuzie de
muşeţel sau cu un ulei vegetal (ulei de germene de porumb).
Masaj prin aspiraţie cu ventuza de petrissage.
Mască astringentă şi antiseptică (astringentă, deoarece momentul principal al etapei a fost extragerea
comendoanelor şi porii au rămas deschişi, şi antiseptică, pentru a evita orice pericol de infectare). Astfel se pot face
măşti din: carbonat de calciu, carbonat de magneziu, caolină şi acid boric sau măşti cu sulf precipitat, ihtiol etc.
Pulverizare (la temperatura camerei) cu un tonic din plante (rozmarin, mentă etc).
b. Etapa a II-a :
— Demachiere cu emulsie corespunzătoare tenului şi ştergerea cu detergent.
Vaporizare caldă 5 — 6 min, doar pentru a face pielea mai receptivă la faza următoare a tratamentului.
Dezincrustare electrică cu o soluţie de carbonat de sodiu 1%, timp de maxim 10 min. şi la intensitate de 1,5
— 2 mA (în funcţie de toleranţa persoanei respective). Procedeul are scopul de a degresa pielea în profunzime cu
apă prin saponificarea sebumului.
Pulverizarea abundentă cu apă simplă sau infuzie de muşeţel şi ştergere cu comprese umezite, pentru a
îndepărta de pe piele urmele de soluţie alcalină folosită pentru dezincrustare şi combinaţiile acesteia cu sebumul.
— Masca: procedeul de dezincrustare modifică pH-ul pielii spre alcalin. Este necesară deci reacidifierea, care
se face aplicând măşti cu caolină şi sucuri de fructe cu aciditate mai mare (suc de mandarine, suc de lămâie diluat
cu apă, suc de roşii) sau caolină şi iaurt.
—Pulverizarea finală va fi făcută cu duşul carbogazos (acid carbonic) sau cu duşul obişnuit folosind apă
minerală carbogazoasă, sucuri de fructe, oţet diluat cu apă, soluţie de acid boric.
c. Etapa a IlI-a:
—Va fi la fel ca etapa I ca ordine. Se pot face schimbări în componenţa măştii, dacă este necesar.
d. Etapa a IV-a:
Demachiere şi ştergere cu detergent, aşa cum s-a arătat mai sus.
Pulverizare caldă circa 10 min.
Extragerea comedoanelor (dacă este necesar) urmată de dezinfecţia necesară.
Gomaj cu peria rotativă. Se aplică pe faţă o cremă de stearină saponificată, iar peria se umezeşte în soluţia
detergentă, care s-a mai folosit. Acest procedeu are scopul de a îndepărta stratul de celule moarte de la suprafaţă
şi în acelaşi timp se face un masaj mai energic al pielii. Crema şi detergentul cosmetic folosit sunt factori ajutători
pentru curăţire şi mai au un rol emolient, pentru ca acţiunea periei pe piele să nu fie prea dură.
Pulverizare abundentă cu apă şi ştergerea cu comprese umezite pentru a îndepărta produsele folosite mai
înainte.
Masca. Deoarece masajul cu peria este un masaj mai energic, în final masca trebuie să fie calmantă. De
exemplu: caolină, amidon şi o infuzie din nalbă şi muşeţel.
Pulverizarea finală se va face cu un tonic din plante sau sucuri din fructe.
e. Etapta a V-a:
— Va fi la fel ca etapa I.
f. Etapa a VI-a:
Demachiere şi ştergere cu detergent, ca mai înainte.
Vaporizare caldă timp de 5 — 6 min.
Ionizări cu fructe proaspete sau sucuri de fructe (portocale, mandarine, roşii, suc de castraveţi etc).
Se urmăreşte normalizarea funcţiilor pielii şi închiderea porilor.
— Măştile pot fi din albuş cu suc de lămâie, pentru închiderea porilor şi luminozitate.
—Pulverizările finale se fac cu tonice din plante, cu apă minerală. Se repetă astfel, intercalând între etapele
de curăţire (o dată pe lună) procedeele ajutătoare în ordinea descrisă. Acestea se notează în fişa clientei, precum şi
observaţiile făcute pe parcurs şi eventual modificările ce se impun.
Tratamente cosmetice de tipul C
— După o cură la mare caracteristica predominantă este deshidratarea: pielea este aspră, se descuamează,
ridurile din jurul ochilor sunt accentuate.
Dacă este vorba de un ten alipic aceste fenomene sunt mult mai intense, deoarece soarele şi apa sărată
accentuează starea de aplicitate şi deshidratare.
Pentru acest tip, etapele de tratament se vor desfăşura astfel :
Etapa I:
Se urmăreşte curăţirea pielii pentru a înlătura aspectul îmbâcsit şi descuamant.
Demachierea cu emulsie corespunzătoare tipului de ten (alipic sau seboreic) urmată de ştergerea cu infuzie
de muşeţel.
Vaporizare caldă timp de 3 — 5 min, pentru înmuierea stratului descuamant.
Gomaj cu mucilagiu din flori de tei şi tărâţe de grâu.

— Pulverizare la temperatura ambiantă urmată de ştergerea cu comprese umezite pentru a înlătura
produsele de gomaj şi scuamele (se face cu infuzie din muşeţel şi nalbă sau apă minerală).
Masaj manual cu o cremă grasă, vitaminizată, sub vapori de apă ozonizaţi, pentru nutriţia, rehidratarea şi
oxigenarea pielii (în lipsa Vapozonului se face masaj umezind mâinile cu apă minerală sau pulverizând pe faţă apă
minerală peste cremă). În regiunile unde ridurile s-au accentuat se folosesc pentru masaj ventuzele aparatului
Sebaspir.
Scânteieri cu electrodul aparatului Electroderm peste o compresă umezită în infuzie de nalbă, sunătoare,
muşeţel sau în apă minerală pentru tonifiere şi rehidratare.
Masca va fi din mucilagiu de amidon şi mucilagiu de gelatină în care se adaugă tărâţe de grâu şi puţină
miere (mucilagiile acestea sunt emoliente şi hidratante, iar mierea este nutritivă prin aport de substanţe active).
Mucilagiu de amidon
Amidon 1,5 p
Apă q.s.ad 100
Amidonul se triturează cu o porţiune de apă rece şi apoi se adaugă restul de apă încălzită la fierbere.
Amestecul se încălzeşte până la fierbere, agitând continuu. Se prepară în cantităţi mici la nevoie.
Mucilagiu de gelatină
Gelatină 1 p
Apă q.s.ad 100
Gelatina se obţine prin hidroliza parţială a colagenului animal, purificat şi înălbit.
În apă rece se îmbibă şi se înmoaie, fără a se dizolva, la cald se dizolvă obţinându-se un gel transparent. Se
prepară la nevoie.
b. Etapa a II-a:
Se va insista pentru atenuarea deshidratării. Astfel, la interval de o săptămână se face ca tratament numai
masajul manual hidratant la aparatul Vapozon, urmat de aplicarea măştii care poate fi pe bază de mucilagiu de
amidon sau gelatină sau extrase din alge marine (se pot alterna).
În funcţie de necesităţile tenului se vor face două-trei şedinţe în acest fel.
c. Etapa a III-a:
— Se urmăreşte refacerea aspectului tenului prin rehidratare, atenuarea ridurilor, înlăturarea

scuamelor. Pentru aceasta se repetă schema de tratament a primei etape.
În continuare, tratamentul tenului respectiv va fi în funcţie de necesităţile sale, urmând, dacă este cazul, să
se intercaleze între tratamentele obişnuite masajul manual sub acţiunea vaporilor de apă ozonizaţi, urmat de
aplicarea unei măşti nutritive la un interval mai mare (de exemplu, două săptămâni).
Dacă este vorba de un ten gras, aspectele legate de cura heliomarină vor fi mai puţin supărătoare. Soarele şi
apa de mare atenuează foarte mult fenomenele legate de hipersecreţia sebacee. Intervine şi aici deshidratarea,
dar cu urmări mai puţin grave şi mai puţin vizibile.
Tratamentul se va desfăşura astfel:
a. Etapa I:
— Se urmăreşte curăţirea riguroasă a pielii, extragerea comedoanelor fiind faza principală a acestei etape.
Schema este următoarea :
Demachiere cu emulsia corespunzătoare urmată de ştergerea cu un detergent.
Vaporizare caldă timp de 5 min.
— Gomaj cu o cremă de stearină saponificată şi bioxid de siliciu, sau cu peria rotativă umezită în detergent
(decoct de ciuin) peste crema de stearină saponificată.
Vaporizare caldă timp de 5 min.
Extragerea comedoanelor, urmată de dezinfecţia corespunzătoare.
Masaj manual cu un ulei vegetal (ulei din germene de porumb),
Scânteieri cu electrodul facial al Electrodermului direct pe piele, cu efect dezinfectant datorită ozonului,
stimulant pentru circulaţie.
Mască astringentă având în vedere că faza principală a tratamentului este extragerea comedoanelor şi porii
sunt deschişi. Trebuie avut în vedere şi faptul că fluxul seboreic a fost diminuat, cum s-a arătat la început în urma
curei heliomarine, deci masca nu va fi sicativă. De exemplu se pot folosi măşti cu caolină şi sucuri de roşii sau
castraveţi; caolină şi infuzii din albăstrele, frunza de alun, extract din frunze de hammamelis diluat în apă, sau
albuş de ou cu suc de lămâie diluat cu apă (o parte suc de lămâie + 3 părţi apă).
b. Etapa a II -a :
Tratamentul se face la două săptămâni de la prima etapă. Va cuprinde :
Demachiere urmată de ştergerea cu un detergent, aşa cum s-a mai descris.
— Vaporizare caldă, numai 2 — 3 min, pentru a face pielea mai receptivă la faza de tratament următoare
(prin activarea circulaţiei sanguine datorită căldurii si înmuierea stratului cornos).
— Ionizare cu ajutorul galvanodermului; se folosesc fructe sau legume proaspete (roşii, castraveţi, piersici),
sau tonice din plante (mentă, rozmarin, cimbru, busuioc etc), sau sucuri proaspete (struguri albi, varză albă,
lăptucă, spanac).
c. Etapa a III-a :
— La un interval de două săptămâni se repetă tratamentul după schema din etapa I.
d. Etapa a IV-a :
— Peste alte două săptămâni se poate face o dezincrustare electrică, dacă fluxul seboreic este în creştere va
fi urmată de pulverizări şi mască acidă pentru a readuce la normal pH-ul pielii modificat prin procedeul de
dezincrustare electric. Se folosesc pentru aceasta tonice din cimbru, rozmarin, busuioc sau sucuri de roşii, spanac,
gutui, lămâie, portocală, mandarină etc.
În continuare se face tratamentul obişnuit de întreţinere a tenului respectiv, la intervalele necesare in funcţie
de necesităţile sale.
Tratamente cosmetice de tipul D
Pentru tenuri la care predomină aspectele devitalizării: piele subţire, uscată, flască, culoare palidă sau
gălbuie.
În tratamentul cosmetic se vor folosi toate procedeele cu efect stimulant şi produse nutritive şi rehidratante.
Astfel, pentru muşchii pieloşi şi pentru elasticitatea pielii trebuie să se facă o cură de gimnastică musculară
cu ajutorul curenţilor interferenţiali (aparatul Estetodin). Între aceste şedinţe de gimnastică, la intervale de două
săptămâni se introduc tratamente cosmetice, urmând schema :
a. Etapa I:
Demachiere urmată de ştergere cu un tonic din plante.
— Gomaj cu mucilagiu din flori de tei şi tărâţe de grâu sau făină de migdale, pentru a îndepărta stratul de
celule moarte de la suprafaţă şi pentru a crea condiţii mai bune pentru absorbţia cutanată a produselor ce vor fi
aplicate ulterior.
Masaj manual cu o cremă vitaminizată sau o cremă cu lăptişor de matcă (pentru revitalizare); se va insista
prin mişcări tonice (pianotat, tapotat, ciupit, arpegiu, frământat, rulat).
Masaj cu ventuza de petriassage a aparatului Sebaspir, care prin afluxul sanguin spre straturile superficiale
ale pielii contribuie la nutriţia sa.
Scânteieri cu electrodul facial sau electrodul cu spirală metalică a Electrodermului; acesta se face peste o
compresă umezită într-o infuzie din plante (nalbă, mentă, muşeţel, rozmarin, coada şoricelului, tei etc.) sau sucuri
proaspete din struguri albi, varză albă (conţine vitamina C şi principii active pentru reînnoire celulară); acest
procedeu are ca efect rehidratarea pielii, nutriţia (prin aport de vitamine şi substanţe minerale) şi tonifierea prin
efectul stimulant al scânteierilor.
Masca care va fi făcută din gălbenuş de ou cu miere şi vitamina A uleioasă; sau compresă de ulei vegetal
cald ; sau mucilagiu din amidon cu miere şi caolină etc.
Pulverizări se fac cu aceleaşi infuzii sau sucuri care au fost folosite în cursul tratamentului.
b. Etapa a II-a:
— Această etapă cuprinde, după pregătirea corepunzătoare a tenului, masaj manual la Vapozon
pentru nutriţie, hidratare şi oxigenare ; va fi urmată de un masaj prin clachete pentru efectul tonifiant al acestui
procedeu ; masca şi soluţiile de pulverizat pot fi aceleaşi ca mai înainte.
c. Etapa a IlI-a:
— După demachierea corespunzătoare se face un gomaj urmat de o ionizare cu fructe sau sucuri proaspete,
după care se aplică o mască nutritivă şi emolientă.
d. Etapa a IV-a:
— Va fi la fel ca etapa a II-a (masaj manual la Vapozon şi clachete).
e. Etapa a V-a:
— Ionizări (la fel ca la etapa a IlI-a).
f. Etapa a VI-a:
—Se reiau etapele de la început.
Această ordine se repetă şi după terminarea tratamentului cu aparatul Estetodin sau, în lipsa acestuia,
ordinea rămâne aceeaşi.
5. Tratamente cosmetice de tipul E
(Tratamente de primăvară)
În această perioadă majoritatea tenurilor prezintă:
Aspecte de deshidratare, din cauza frigului, a vântului, a căldurii uscate din încăperi.
Aspecte de devitalizare mai mult sau mai puţin accentuate, din cauza alimentaţiei sărace în vitamine.
Aspecte de asfixie cutanată la persoanele care stau mult în casă în timpul iernii sau în încăperi neaerisite.
Pentru a corecta aceste neajunsuri, tratamentele cosmetice de primăvară se vor planifica pe o perioadă de
două luni (martie—aprilie), cu un interval de două săptămâni între ele, astfel :
a. Etapa I:
Demachiere urmată de ştergerea cu un tonic sau detergent.
Extragerea comedoanelor (după vaporizare caldă 5 — 10 min) urmată de dezinfectare.
Gomaj cu un produs corespunzător tenului.
Masaj manual cu uleiuri vegetale sau creme vitaminizate, sub,,saturaţie", pentru a mări efectul masajului
manual.
Petrissage prin aspiraţie cu ventuza corespunzătoare.

Mască nutritivă şi tonică urmată de pulverizări cu ape minerale.
b. Etapa a II-a:
— Se vor face ionizări cu sucuri de fructe sau legume proaspete (portocale, mandarine, banane,
castraveţi, roşii etc.) în funcţie de tipul de ten.
c Etapa a III-a:
— Procedeul principal al acestei etape este masajul manual la Vaporel şi masajul prin clachete,
urmat de masca respectivă şi pulverizări.
d. Etapa a IV-a:
— Cu această etapă începe tratamentul obişnuit de întreţinere a tipului de ten respectiv. Deoarece în
această perioadă apar primele verdeţuri (urzici, spanac, salată verde), se foloseşte sucul proaspăt sau decoctul
pentru măşti, comprese, pulverizări.
Aceste tratamente, în etape, în funcţie de caracteristica predominantă a unui ten, sunt exemple orientative
care pot fi adaptate unor cazuri asemănătoare sau pot fi modificate ca ordine a procedeelor, dacă unele tenuri
prezintă aspecte care fac necesar acest lucru. Important este ca atât procedeele cât şi produsele folosite să fie
corespunzătoare tipului de ten tratat şi să se aibă tot timpul în vedere necesităţile ce le prezintă tenul respectiv.
6. Tratamente cosmetice de tipul F
Tratamentul tenului cu tendinţă la acnee. Acneea este tipul de maladie care necesită colaborarea strânsă
între medicul dermatolog şi cosmeticiană. Cosmeticiana nu are voie să trateze o clientă ce prezintă un ten acneic
fără ca aceasta să fie văzută în prealabil de medicul dermatolog, şi fără a avea avizul acestuia. Fără controlul şi
avizul medicului vor putea fi tratate în cabinet doar tenurile seboreice cu tendinţă la acnee. Dar chiar şi la tenurile
acneice, intervenţia cosmeticienei — bineînţeles în colaborare strânsă cu medicul respectiv — este foarte necesară
întâi pentru curăţirea şi asanarea pielii acneice, cât şi ulterior, pentru refacerea ţesutului cutanat a diverselor
leziuni şi cicatrice, rămase în urma pustulelor acneice.
Se ştie că una din cauzele determinante ale erupţiei şi transformării unui ten seboreic în ten acneic este de
natură infecţioasă, datorită microbilor banali de la suprafaţa pielii. Tratamentul persoanelor cu un astfel de ten
necesită, pe de o parte, îngrijiri medicale în scopul determinării şi îndepărtării cauzelor interne, şi pe de altă parte
— o curăţire şi igienă perfectă şi riguroasă a pielii.
Îngrijirile acordate în cabinet persoanelor cu ten seboreic şi tendinţă la acnee urmăresc
diminuarea secreţiei sebacee;
extragerea comedoanelor, precum şi evacuarea şi neutralizarea colecţiilor -purulente ;
dezinfecţia perfectă a pielii ;
refacerea aspectului estetic al pieliii căutând prin diverse mijloace să i se redea strălucirea şi catifelarea
iniţiale.
Tratamentul unui astfel de ten este alcătuit din trei etape:
Etapa I urmăreşte, într-un număr variabil de şedinţe curăţirea, asanarea pielii şi a colecţiilor purulente.
Etapa a II-a cuprinde câteva şedinţe de dezincrustări şi gomaj în scopul de a pregăti pielea pentru aplicarea
produselor de revitalizare
Etapa a III-a, când fluxul seboreic este diminuat, leziunile acneice vindecate, şi când se urmăreşte, prin
aplicarea diverselor produse biologice, să se refacă strălucirea pielii, să se producă o reînnoire a celulelor, o
refacere a epidermului şi o diminuare a cicatricelor rămase în urma vindecării acneice.
a. Etapa I:
Demachiere cu lapte demachiant pentru ten gras şi ştergerea cu o loţiune detergentă. Demachierea trebuie
făcută foarte minuţios; pe toată regiunea feţei, a gâtului şi a decolteului, tocmai în scopul unei igiene perfecte,
ţinând seama de tendinţa la infectare a acestui tip de ten.
Vaporizarea caldă trebuie să fie mai de durată — 10 — 15 min —, pentru a înmuia bine stratul cornos şi a
uşura extragerea comedoanelor şi evacuarea pustulelor acneice.
— Tenul acneic având la bază un ten asfixic, curăţirea pielii trebuie efectuată în profunzime şi cât mai
minuţios pentru a degaja pielea de diversele comedoane şi pustule, permiţându-i şi asigurându-i astfel funcţia
respiratorie. Pustulele acneice existente se elimină la sfîrşit, după extragerea comedoanelor, cu ajutorul a două
tampoane sterile, care se schimbă la fiecare pustulă în parte. Deci, curăţirea feţei trebuie efectuată în condiţii de
igienă perfectă, atât în ceea ce priveşte mâinile cosmeticienei, cât şi utilajele cu care se lucrează.
— Extragerea este urmată, în mod obligatoriu, de o dezinfecţie riguroasă a pielii cu loţiune dezinfectantă.
O şedinţă de 3 — 4 min. cu electrodul plat al aparatului de înaltă frecvenţă, cu o intensitate uşor mărită, va
asigura, prin ozonizarea suprafeţei cutanate, o dezinfecţie deplină, activând totodată circulaţia sanguină locală,
mai defectuoasă la aceste tenuri.
Înainte de masaj, cosmeticiana îşi spală şi dezinfectează din nou mâinile. Masajul din şedinţa de tratament
din prima etapă este de foarte scurtă durată, efectuându-se în genere masajul â sec al lui Jacquet sau un masaj
uşor de 5 — 8 min. cu pielea pudrată cu pudră sulfamidată, masaj ce urmăreşte activarea circulaţiei sanguine
locale, golirea foliculilor sebacei de surplusul de sebum şi drenarea deşeurilor organice.
Din nou o şedinţă cu aparatul de înaltă frecvenţă în scop de dezinfecţie.
O pulverizare chiar caldă uşurează îndepărtarea de pe piele a deşeurilor rămase în urma masajului.
O expunere, înainte de aplicarea măştii, de 10 min. la Vapozon asigură ozonizarea si procesul respirator al
pielii.
Măştile din etapa I trebuie să fie în genere măşti absorbante cu caolină şi carbonaţi, sulf şi soluţii de ihtiol.
O pulverizare rece cu infuzie de rozmarin sau cimbru va normaliza şi reduce secreţia sebacee.
— Este interzis să se aplice în cabinet sau acasă de către clientă machiaj în această perioadă, machiaj care
ar îmbâcsi şi mai mult pielea, împiedicând respiraţia cutanată şi favorizând şi mai mult eventualele infecţii.
În această etapă, şedinţele de tratament se efectuează săptămânal sau cel mult la două săptămâni interval
şi vor fi concomitente cu îngrijirile speciale la medicul de specialitate.
Sfaturi pentru îngrijiri în perioada de tratament:
Clienta trebuie să urmeze paralel cu îngrijirile în cabinetul cosmetic şi un tratament medical.
Trebuie să-şi controleze regimul alimentar, evitând excesul de proteine, grăsimi, alcool, cafea, lucruri
piperate, sărate, acre, ardeiate, conservate, salam, dulciuri.
Trebuie să păstreze o igienă perfectă a pielii să nu umble cu mâinile murdare pe faţă, să nu-şi extragă
singură comedoanele sau pustulele acneice, pentru a nu favoriza şi mai mult infectarea pielii.
Demachierea se face cu lapte pentru ten gras, spălarea cu infuzie de rozmarin sau aplicarea compreselor
calde cu această infuzie, în scopul reglării funcţiei sebacee.
Se aplică apoi şi se păstrează în timpul nopţii loţiunea specială indicată de medicul specialist.
Dimineaţa se va demachia din nou cu lapte demachiant pentru ten gras, îşi va spăla apoi faţa cu cremă de
ras şi apă, sau infuzie caldă de rozmarin şi o va clăti cu apă rece în care a adăugat 1 — 2 linguri de oţet sau lâmâie
pentru a reacidifia pielea.
Va folosi o cremă de zi protectoare, şi eventual puţină pudră — în nici un caz pudră compactă care nu ar lăsa
pielea să respire.
b. Etapa a II-a:
Când se observă că pustulele acneice au scăzut şi pielea are tendinţă de vindecare, se continuă cu 2 — 3
şedinţe de tratament în care se efectuează dezincrustarea electrică si gomajul. Acestea nu se efectuează niciodată
pe pielea cu pustule active, deoarece s-ar împrăştia infecţia pe toată suprafaţa pielii.
Prin aceste dezincrustări electrice se reglează funcţia glandelor sebacee, iar prin gomaj se eliberează pielea
de stratul de celule moarte şi prin aceasta se încearcă o netezire a ei, preparând-o totodată pentru a absorbi cât
mai uşor produsele biologice ce se aplică în ultima etapă.
Deci, în această etapă, se caută să se refacă aspectul neted al pielii, care a avut de suferit de pe urma
leziunilor acneice, să i se redea strălucirea, să se degreseze atunci când este necesar, ca apoi în ultima etapă să se
încerce o revitalizare a ţesuturilor, prin aplicarea de produse biologice.
Astfel, atunci când se observă o vindecare a pusturilor acneice, se fac tratamente în 1—2 şedinţe în care se
efectuează o dezincrustare şi gomaj. Tratamentul în aceste şedinţe va fi asemănător cu cel destinat unui ten gras
asfixic. Măştile nu vor fi prea astringente (măşti cu caolină şi sucuri de fructe) din cauza dezincrustării.
După aceste două şedinţe, clienta nu va mai face tratament în cabinet timp de trei săptămâni, în care timp
va efectua doar îngrijirile normale ce le necesită un astfel de ten acasă.
După acest repaus va începe un tratament în care se va efectua din nou o dezincrustare electrică.
c. Etapa a III-a:
— În acest stadiu în care fluxul seboreic este mult diminuat, pielea mai netedă, fără îngroşări
neregulate, cu porii mai închişi, se începe un tratament de revitalizare a ţesutului cutanat, de refacere. În acest
scop, tratamentul cuprinde folosirea unor anumiţi curenţi electrici şi produse biologice care redau pielii vitalitatea
pierdută.
Tratamentul începe în această etapă tot cu demachierea obişnuită.
Ştergerea cu loţiune detergentă.
Vaporizarea caldă de 10 — 15 min.
Extragerea comedoanelor.
Dezinfecţie cu loţiune dezinfectantă şi şedinţă de 2 — 3 min. cu aparatul de înaltă frecvenţă (electrodul plat).
— În această etapă; dezincrustarea electrică se va face doar din când în când atunci când se
observă o creştere a fluxului seboreic.
Masajul se efectuează cu ulei de germen de porumb şi este alcătuit, în special, din mişcări energice mai
profunde alternate, în scop de calmare, cu câteva mişcări de netezire.
Un masaj cu ventuza de petrissage a Sebaspirului urmărind prin aceasta tot o stimulare a circulaţiei
sanguine mai încetinite şi favorizarea schimburilor care au loc la nivel celular.
Din nou un masaj cu electrodul rulou al aparatului Electroderm, în scopul oxigenării pielii şi al dezinfecţiei.
Un uşor masaj de netezire cu vitamina F sau vitamina A.
—O şedinţă de 10 min, la Vapozon, cu ochii protejaţi cu comprese. Prin aceasta se asigură oxigenarea şi
hidratarea pielii, precum şi o reînnoire celulară.
În această etapă, măştile vor fi diferite: se alternează măştile cu caolină, carbonaţi, sulf şi ihtiol, cu măşti de
nămol sau cu măşti de drojdie de bere foarte indicate pentru a reda pielii luminozitatea, măşti ce conţin produse
biologice, seruri placentare, vitaminele A, D, F sau lăptişor de matcă.
Pulverizări reci, acidifiante vor asigura hidratarea pielii, tonifierea si reacidifierea ei.
O cremă de zi protectoare încheie tratamentul. În această etapă sunt indicate o dată pe lună şi ionizări
cu portocale sau piersici, prin care se obţine o reacidifiere a pielii, o vitaminizare şi hidratare a acesteia.
Tot acum sunt foarte utile şedinţele de ultraviolete care au rolul de a fortifica ţesuturile. provocând totodată
o uşoară descuamare — prevenind eventualele infecţii ale pielii şi acţionând asupra glandelor sebacee.
Tot în scopul reglării funcţiei glandelor sebacee este necesar să se facă din când în când câte o şedinţă cu
aparatul de medie şi joasă frecvenţă tip Nemectron.
Nu trebuie uitat să se amintească mereu persoanelor cu ten seboreic, cu tendinţă la acnee, să-şi controleze
mereu regimul alimentar, diversele tulburări hepatice, intestinale sau endocrine şi să păstreze tot timpul o igienă
a pielii perfectă prin îngrijirile zilnice recomandate.
Cap. XVI. Tratamente speciale

A. Tratamentul pielii serboreice de pe spate şi decolteu
Seboreea se localizează uneori pe pielea decolteului şi mai ales pe pielea spatelui. Hiperactivitatea glandelor
sebacee, deci surplusul de sebum, la care se adaugă şi faptul că această regiune (pielea spatelui) este aproape tot
timpul acoperită şi deci are puţine posibilităţi de aerisire pot duce la agravarea acestei stări, la infectare, la
apariţia acneei. De aceea se impune îngrijirea acestei regiuni la fel de sistematic ca şi pielea de pe faţă.
Tratamentul. Se curăţă regiunea pe care se lucrează cu ajutorul unui detergent.
— Se face dezincrustaţia electrică cu ajutorul galvanodermului şi cu o soluţie caldă de carbonat de sodiu,

producându-se astfel degresarea prin emulsionarea sebumului cu ajutorul sodiului care se concentrează la polul
negativ. Buretele îmbibat cu soluţia de carbonat de sodiu se conectează la polul negativ al aparatului. Se fac
mişcări de rotaţie pe regiunea de tratat, având grijă ca buretele să fie tot timpul bine îmbibat cu soluţie. Ţinând
seamă că practicarea dezincrustaţiei electrice modifică pH-ul pielii (spre alcalin), trebuie avut grijă ca la sfârşitul
tratamentului să se echilibreze reacţia normală a pielii, făcându-se o acidifiere.
Se extrag comedoanele şi manual şi prin aspiraţie cu ajutorul aparatului Sebaspir.
Se execută masajul â sec Jacquet (fără cremă) energic, atât pentru eliminarea sebumului cât şi pentru
tonifierea ţesutului, tonifiere ce se obţine în urma activării circulaţiei.
Se face aseptizarea, de exemplu cu o soluţie de alcool iodat 1%
Se execută un masaj electric cu aparatul de înaltă frecvenţă, atât pentru aseptizare cât şi pentru stimularea
circulaţiei.
Se face acidifierea cu ajutorul galvanodermului, având ca pol activ de data aceasta polul pozitiv şi folosindu-
se de la caz la caz o loţiune acidă (astringentă sau antiseptică). Se pot utiliza, de exemplu, următoarele loţiuni :
Loţiuni acide
Acid boric 3g
Oţet 20 g
Apă 97 g
Suc de lămâie 20 g
Apă 60 g
Loţiuni antiseptice
Acid salicilic 1g
Mentol 0,3 g
Alcool 30 g
Alcool 10 g
Apă 60 g
Apă 300 g
Loţiuni astringente
Suc de lămâie 35 g
Alaun 1g
Alcool 14 g
Apă 50 g
Acidifierea se poate face, de asemenea, cu pulverizatorul, folosindu-se aceleaşi loţiuni. Pentru completarea
tratamentului se poate recomanda cura de raze ultraviolete.
B. Tratamentul părului şi al pielii capului
Pentru acest tratament sunt necesare o serie de operaţii şi anume:
a) Se desparte părul cu pieptenele în cărări pentru a-i determina calitatea (dacă este gras, uscat, fragil,
aspru) şi pentru a vedea dacă are mătreaţă. Ca şi în cazul îngrijirii tenului, acest examen este necesar pentru a
alege tratamentul adecvat.
Se aplică o loţiune detergentă în cazul părului gras, numai pe piele, tamponând uşor cu un tampon de vată
îmbibat cu loţiune detergentă. (Se poate folosi pentru aceasta un decoct de Radix saponaria).
Se execută timp de 5 min. un masaj manual „sub saturaţie". Aceasta se realizează în felul următor: persoana
care este tratată ţine în mână unul din electrozii de sticlă ai aparatului Electroderm. Se pune în funcţie aparatul şi
cosmeticiana execută masajul manual al pielii capului. Scânteile ce se produc între mâna cosmeticienei şi pielea
capului au rolul de a intesifica acţiunea masajului manual.
Se execută în continuare masajul manual al pielii capului, fără electricitate. Scopul său este de a activa
circulaţia sanguină la nivelul pielii capului, fapt ce contribuie la revitalizarea firului de păr.
În caz că există mătreaţă, se execută o periere cu o perie rotundă, executându-se mişcări circulare pe cărări,
începând de la frunte spre ceafă. Scopul acestei perieri este deslipirea mătreţii de pe piele şi îndepărtarea ei.
În continuare se face un masaj electric cu electrodul ,,pieptene” al aparatului Electroderm. Se ,,piaptănă"

părul pornind de la frunte spre ceafă. Scopul urmărit este activarea circulaţiei sanguine şi asepsia.
g) Se aplică un tonic pentru păr sau o altă loţiune activă. Aceasta se face prin tamponare cu vată la rădăcina
părului, apoi masându-se uşor locul pentru a uşura pătrunderea în piele.
h) La sfârşit se perie ritmic părul, cu două perii alternativ, şuviţă cu şuviţă, pentru a-l aerisi şi usca mai
repede.
Se va recomanda pentru completarea tratamentului o gimnastică a capului (de care va beneficia şi gâtul)
astfel :
Se roteşte capul spre dreapta de 20 ori.
Se roteşte capul spre stânga de 20 ori.

Se apleacă capul spre piept şi se continuă mişcarea aplecîndu-l spre spate — de 20 ori.
— În poziţie şezând se scutură capul în faţă apoi în spate, la început mai lent apoi din ce în ce mai
repede.
Se roteşte capul de la stânga spre dreapta, încercând să se descrie un cerc.
Aceeaşi mişcare se execută în sens invers (de la dreapta spre stânga).
Cap. XVII. Epilaţiile
Generalităţi
În afara fibrelor de păr obişnuite sub formă de puf incolor, de pe corp sau în regiunea feţei există uneori fire
de păr în cantitate şi mărime cu mult peste normal, datorită unor afecţiuni glandulare. Această creştere exagerată
de păr pe pielea corpului poartă numele de hirsutism şi se datoreşte dereglării glandelor corticosuprarenale,
tiroide, ovarelor, hipofizei. Hirsuitismul se prezintă sub două forme 
Hirsuitismul propriu-zis manifestat printr-o dezvoltare exagerată a sistemului pilos pe întreg corpul.
Hipertricoza manifestată printr-o dezvoltare —exagerată a sistemului pilos în regiunea feţei, deci în acea
regiune a pielii unde în mod normal nu ar terbui să existe decât sub formă de puf invizibil.
În cosmetica modernă, părul de prisos se îndepărtează din acele regiuni ale corpului şi feţei — unde prezenţa
lui este jenantă şi inestetică — prin diverse metode de epilare. Există astfel epilaţii electrice, chimice şi mecanice.
Epilaţii electrice
Acest mod de epilare se efectuează doar de către medicul dermatolog, cosmeticienei fiindu-i interzis acest
procedeu.
Se înţeapă cu ace speciale prin care trece un curent electric bulbul fiecărui fir de păr care se distruge. În felul
acesta, firul de păr este definitiv îndepărtat.
Epilaţii chimice
Acest gen de epilaţie se efectuează cu ajutorul unor substanţe depilatoare care acţionează asupra firului de
păr, la nivelul epidermului; depilatoarele nu distrug rădăcina firului de păr, ci îl macerează la nivelul epidermului,
ceea ce face ca după foarte scurt tip părul să crească din nou, de multe ori mai viguros.
Depilatoarele chimice conţin diferite sulfuri metalice, ca: sulfura de sodiu, de calciu, de bariu, aplicate pe
piele sub formă de paste sau pudre. Acţiunea depilatoarelor — pe bază de sulfuri metalice — asupra părului se
datorează acţiunii de macerare rapidă a acestor substanţe. Se degajă hidrogen sulfurat cu miros neplăcut.
Cele mai des folosite sunt depilatoarele sub formă de pastă, care se întind pe porţiunea ce trebuie epilată
într-un strat uniform. Se lasă să acţioneze pe piele un anumit timp, după cum arată prospectul produsului
respectiv, timp ce nu trebuie niciodată depăşit, pentru a nu risca iritarea pielii. Se îndepărtează apoi prin spălarea
regiunii respective cu apă rece fără săpun. Se şterge locul cu o soluţie de acid acetic, acetat de zinc şi apă, pentru a
neutraliza acţiunea preparatelor şi îndepărta mirosul neplăcut. Se unge regiunea depilată cu o cremă pe bază de
stearaţi şi se pudrează cu talc.
Epilaţii mecanice
Acest gen de epilaţii sunt cel mai mult folosite în cabinetele de cosmetică şi dau rezultatele cele mai
satisfăcătoare. Prin acest procedeu, părul este smuls din rădăcină, bulbul firului de păr nu este distrus ; însă prin
epilări repetate se slăbeşte vitalitatea firelor de păr; acestea cresc mai rar, mai anemic, iar timpul de creştere al
părului după aceste epilări este mai îndelugat.
Dintre epilaţiile mecanice se menţionează :
epilaţia cu penseta ;
epilaţia cu ceară de epilat.
Epilaţia cu penseta
Aceste epilaţii se efectuează în regiunea sprâncenelor, acolo unde epilatul cu ceară nu este indicat, deoarece
smulgerea firelor de păr cu ajutorul fâşiei de ceară cât şi căldura cerei ar slăbi tonusul muşchiului respectiv.
Pensarea sprâncenelor se execută după vaporizarea caldă şi înainte de masajul manual. Se evită pensarea
sprâncenelor înainte de vopsirea lor, pentru a nu da naştere la infecţie sau alergie. Pentru epilarea cu penseta se
procedează în felul următor: se dezinfectează mâna şi penseta cu alcool, iar pielea, în regiunea sprâncenelor cu
loţiune dezinfectantă. Se susţine bine pielea între cele două degete index şi mediu ale mâinii stângi, în timp ce cu
dreapta se pensează, apucând firul de păr cu penseta de la baza lui şi trăgându-l în direcţia de creştere având
grijă să nu se ciupească pielea. Nu este bine să se ungă pielea înainte de pensare, căci penseta alunecă, nu prinde
bine firul de păr şi îl poate rupe în loc să-l smulgă. Se îndepărtează în acest fel firele de prisos, până ce sprânceana
capătă forma dorită, potrivită cu tipul de faţă al clientei.
După pensare se dezinfectează regiunea respectivă cu loţiune dezinfectantă, şi apoi, în caz de inflamare a
pielii, se aplică comprese reci cu infuzie calmantă.
Epilaţia cu amestec ceară-colofoniu
Acest mod de aplicaţie se efectuează în diferite regiuni ale feţei (frunte, tâmple, mustaţă, obraji, bărbie,
regiunea submentonieră), pe ceafă, între sâni, în axile, pe braţe, pe gambe şi coapse. Pentru epilaţia cu ceară se
lucrează cu un amestec de trei părţi colofoniu şi o parte ceară (de exemplu, 0,750 kg colofoniu şi 250 g ceară). Un
kilogram de colofoniu mai dens necesită ceară mai multă — un colofoniu mai puţin dens este foarte sfărâmicios şi
la o temperatură de 25° C se topeşte singur. Un astfel de colofoniu necesită ceva mai puţină ceară.
Zaharisirea cerii de epilat depinde atât de puritatea colofoniului cât şi a cerii. Amestecul de ceară se prepară
în vase emailate ; întâi se topeşte colofoniul până ajunge în stare lichidă şi apoi se adaugă ceara. Se lasă să fiarbă
câteva minute, se strecoară ca să nu conţină impurităţi. Se lucrează cu ea atunci când s-a răcit şi are grosimea unei
smântâni. Se încearcă căldura cerii pe dosul mâinii.
Pentru epilaţia părului din regiunea feţei şi din axile se prepară o cantitate de ceară separat într-un vas mic,
special. Este interzis a se lucra cu aceeaşi ceară pe corp şi în regiunea feţei.
Topirea cerii se face în cosmetica modernă cu aparate electrice speciale, prevăzute cu termostat şi în care
ceara se păstrează la aceeaşi temperatură. Înăuntru, aparatul, de forma unui căzănel, are o sită în care se pun
fâşiile de ceară după epilat. Un mic robinet permite ca ceara să curgă afară din aparat gata strecurată datorită
sitei. În felul acesta se evită arderea cerii, datorită termostatului, care nu permite ca ceara să atingă temperatura
de fierbere.
Ceara se aplică în diferite regiuni ale corpului cu ajutorul unei palete de lemn, modul de epilaţie diferind de la
o regiune la alta.
3. Tehnica epilaţiei cu ceară-colofoniu
a. Epilaţia pe ceafă. Se leagă părul clientei cu un colţar, ridicându-l în sus, pentru a elibera ceafa. Se separă
cu un pieptene firele de păr care trebuie epilate, ţinând seama, în primul rând, de estetica cefei — epilaţia
trebuind să fie făcută astfel ca părul să aibă o terminaţie frumoasă, armonioasă pe ceafă, în linie dreaptă sau în
unghi, după dorinţa clientei.
Se dezinfectează locul cu alcool alb, se face o scurtă şedinţă cu electrodul plat al Electrodermului, apoi se
aplică fâşiile de ceară cu ajutorul paletei, având grijă ca ceara să nu aibă o temperatură prea ridicată. Se aplică
benzile de ceară de fiecare parte a cefei în direcţia creşterii părului. Cu mâna stângă se susţine regiunea din partea
de jos a benzii, iar cu mâna dreaptă se smulge rapid banda de ceară, smulgerea făcându-se în sens invers creşterii
firelor de păr. Dacă părul nu a fost îndepărtat perfect din prima aplicare, se repetă epilarea, însă benzile următoare
nu se aplică imediat, ci la un interval de 1 — 2 min, pentru a nu sensibiliza prea mult regiunea.
Se dezinfectează apoi pielea cu alcool alb, se pudrează cu pudră sulfamidată, peste care se efectuează din
nou o şedinţă cu electrodul plat al Electrodermului.
b. Epilaţia între sâni. Se procedează la aplicarea benzilor de ceară în acelaşi mod, dezinfectând pielea şi
înainte şi după epilare, având grijă să se lucreze igienic, pentru a evita o eventuală infectare sau arsură.
c. Epilaţia în axilă. Se dau jos bretelele de la combinezon şi de la sutien, se protejează decolteul cu un colţar.
Clienta este culcată pe fotoliu-pat, cu braţele ridicat în sus, încrucişate sub cap. Dacă părul din axilă este foarte
lung se tunde înainte cu foarfecele. Se dezinfectează
pielea bine cu alcool alb, se pudrează cu talc în caz că transpiră. Se aplică benzile de ceară în direcţia creşterii
firelor de păr, având grijă ca temperatura cerii să fie potivită, ţinând seama că această regiune este deosebit de
sensibilă. Tot din aceleaşi motive, această regiune se epilează cu ceară specială, nu cu aceeaşi ceară cu care se
lucrează în restul corpului.
Se susţine cu o mână, iar în partea de jos, în apropierea benzii, se smulge rapid banda de ceară cât este încă
puţin caldă, în direcţia inversă creşterii părului. Deoarece în axilă firele de păr pot avea 2 — 3 direcţii, se repetă
aplicarea benzilor la un interval de 1 — 2 min, şi pudrând înainte de fiecare aplicare.
Se dezinfectează apoi perfect regiunea epilată cu alcool alb, se face o şedinţă scurtă cu electrodul plat al
Electrodermului, se unge cu pomadă Cutaden şi se pudrează cu pudră sulfamidată, pentru a evita infectarea. În caz
că clienta prezintă în axilă chiar numai un element de foliculită, epilarea este contraindicată.
d. Epilaţia braţelor. Deoarece şi această regiune este deosebit de sensibilă, se procedează şi în acest caz
după aceleaşi reguli de igienă perfectă, lucrând cu o ceară curată şi de o temperatură potrivită — mai puţin caldă.
Se dezinfectează braţele cu alcool alb. În caz de transpiraţie se pudrează pielea cu talc. Se aplică benzi de
ceară late de circa 4 cm, benzile aplicându-se începând — dacă este cazul — de la umăr, în direcţia creşterii
părului. În regiunea cotului se aplică o bandă separat. Benzile se smulg în sens invers aplicării, cu un gest rapid,
efectuându-se imediat după smulgere, cu mâna stângă o uşoară presiune pe locul epilat, pentru a calma senzaţia
de durere. Se aplică o bandă de ceară şi pe faţa dorsală a mâinii între încheietură şi degete, în caz că părul din
această regiune este vizibil.
Se dezinfectează în acelaşi mod cu alcool alb — urmează o şedinţă scurtă cu Electrodermul, pentru a evita o
eventuală apariţie a unor elemente de foliculită, se unge sau se pudrează pielea cu pudră sulfamidată.
e. Epilaţia gambelor şi a coapselor. Epilaţia cu ceară în această regiune este mai puţin riscantă, pericolul de
infectare fiind mai redus, iar pielea mai puţin sensibilă. Totuşi şi aici trebuie controlată temperatura cerii, pentru a
evita arsura pielii, şi luate toate măsurile de igienă necesare, înainte de a începe epilaţia se şterge piciorul cu
alcool, se pudrează cu talc în cazul când este o piele care transpiră uşor. Se aplică cu ajutorul paletei benzi late de 5
— 6 cm în direcţia creşterii firelor de păr. Se smulg benzile în direcţia opusă aplicării, cât sunt calde, având grijă să
se susţină cu mâna stângă în apropierea părţii de unde se începe smulgerea. Imediat după smulgere se apasă uşor
cu mâna regiunea epilată, pentru a calma senzaţia de durere. În regiunea genunchiului se aplică o bandă separat,
repetându-se eventual două aplicări, dacă părul este mai rezistent şi creşte în multe direcţii. Pe coapsă, în
genere, direcţia de creştere a firelor de păr este foarte diferită, având câteodată câte 3 — 4 direcţii. Trebuie
aplicate şi smulse benzile cu atenţie, ţinând cont de acest fapt.
Regiunea inghinală se epilează la sfârşit. Şi apoi dacă părul este foarte lung, se tunde în prealabil cu
foarfecele. Aici, temperatura cerii trebuie să fie mai scăzută ca în rest, ţinând seama că este o regiune deosebit de
sensibilă. Pentru acelaşi motiv, dezinfecţia după epilaţie va fi foarte riguroasă. Se dezinfectează piciorul după
epilare tot cu alcool, apoi se unge cu lapte demachiant-emulsie, în caz că pielea este foarte uscată, sau se pudrează
cu talc. În regiunea inghinală este indicată o pudrare cu pudră sulfamidată.
Clienta trebuie sfătuită să nu-şi spele imediat după epilaţie regiunea respectivă cu apă şi săpun, căci
săpunul, datorită conţinutului în sodă, poate produce iritaţii pe pielea sensibilizată.
De asemenea trebuie evitată epilaţia picioarelor după un eritem solar, iar clienta sfătuită să nu se expună în
ziua epilaţiei unui soare prea puternic şi un timp prea îndelungat.
În caz că din neatenţie s-a aplicat ceara puţin prea fierbinte şi clienta se plânge de usturimea pielii, se aplică
pe piele comprese cu infuzie de muşeţel, sau se pudrează regiunea respectivă la 3—4 ore cu oxid de zinc + talc în
părţi egale. Locul respectiv nu se spală o zi-două până ce se calmează usturimea. Tot la o arsură nu prea mare se
mai poate aplica pe regiunea respectivă cu pensula următorul amestec: 100 g apă de var şi 100 g ulei, de
preferinţă un ulei mineral. Apa de var se prepară astfel: 1 litru de apă şi 50 g piatră de var nestinsă. Apa se adaugă
câte puţin peste var şi se amestecă. Se produce o efervescenţă — se lasă să se răcească, se filtrează înainte de
întrebuinţare.
În cazul că dintr-un accident s-a produs pe piele o arsură cu prezenţă vezicule cu lichid (flictene) se aplică
comprese cu soluţie Burow sau muşeţel şi nu se sparg veziculele. Tratamentul, în continuare, va fi efectuat de către
medicul specialist.
f. Epilaţia părului de prisos din regiunea feţei. În regiunea feţei, operaţia de epilaţie diferă de la o regiune la
alta. Se întreabă cilenta ce parte a feţei doreşte să-i fie epilată, dacă acest lucru nu rămâne la aprecierea
cosmeticienei.
Pentru epilaţia frunţii cu păr abundent — ca să se mărească faţa şi să devină mai luminoasă se procedează
astfel: se leagă cu o faşă elastică părul clientei, separând apoi cu un pieptete firele de păr ce trebuie epilate. Se
dezinfectează locul cu loţiune dezinfectantă. Se foloseşte o ceară specială şi o paletă mai mică tot din lemn. Se
aplică benzi mai înguste; de circa 2 cm, având grijă ca temperatura cerii să fie mult mai scăzută faţă de cea pentru
restul corpului. Se smulge banda cât este încă caldă, dezlipind, prin apăsare repetată, la un capăt cu pulpa dege-
tului. Se smulge rapid în sensul invers creşterii părului.
Când epilaţia trebuie efectuată pe toată regiunea feţei, se începe întâi cu regiunea submentonieră, apoi
barba, mustaţa, şi la sfârşit obrajii şi fruntea. Se dezinfectează pielea cu loţiune dezinfectantă; se face o şedinţă de
1 min. cu Electrodermul, se aplică benzile după tehnica cunoscută. La mustaţă, fâşiile de ceară se smulg din ambele
părţi pe rând, susţinând muşchiul respectiv. După epilare se dezinfectează pielea cu loţiune dezinfectantă, se
pudrează cu pudră sulfamidată şi se face din nou o şedinţă de 2 min. cu electrodul plat al Electrodermului.
În caz că clienta are o piele sensibilă, iritabilă, cu fire de păr groase, care prin smulgere au lăsat porii
deschişi, pot apărea pe piele elemente superficiale de foliculită. Se recomandă clientei să pună comprese cu rivanol
sau cu muşeţel, şi apoi atingerea porilor cu alcool iodat, pudrând ulterior cu pudră sulfamidată.
La orice epilaţie însă trebuie să nu se uite următoarele reguli :
să se fiarbă ceara pentru a omorâ microbii, evitând însă arderea ei;
să nu se lucreze cu ceară nestrecurată şi cu păr prin ea — total neigienic şi se pot produce arsuri ;
să se instaleze clienta comod pe patul special de epilat pe care s-a aşternut un material plastic ;
să se încerce pe dosul mâinii temperatura cerii, pentru ca să nu fie prea caldă ;
dacă fâşia de ceară este prea casantă şi se rupe la smulgere, să i se mai adauge puţină ceară
— dacă, din contră, este lipicioasă, se răceşte greu şi nu smulge perfect părul înseamnă că amestecul mai necesită
colofoniu ;
să se dezinfecteze întotdeauna — şi înainte şi după epilare — regiunea respectivă cu alcool sau loţiune
dezinfectantă şi cu aparatul de înaltă frecvenţă.
Lucrând cu aceste măsuri de precauţie, posibilitatea unei infecţii locale sau a unei arsuri este imposibilă.
Cap. XVIII. Cosmetica decorativă
Vopsirea genelor şi a sprâncenelor
Acest procedeu face parte din cosmetica decorativă, având rolul de a înfrumuseţa figura femeii, scoţând în
relief frumuseţea şi culoarea ochilor. Este de preferat vopsirea genelor şi a sprâncenelor decât aplicarea rimelului,
care este incomod, riscând să se întindă sau să irite ochii şi în plus are dezavantajul că dă impresia de artificial,
îmbătrîneşte uneori figura — genele şi sprâncenele vopsite dau un aspect de naturaleţe, durează 2 — 3 săptămâni
şi nici nu dăunează ochilor. Bineînţeles se va evita vopsirea genelor în caz de conjunctivită sau de blefarită, pentru
a nu risca să se irite şi mai rău ochii sau marginea pleoapelor. Deci, înainte de vopsirea genelor, trebuie întrebată
clienta dacă nu are conjunctivită, blefarită sau dacă nu este alergică. De asemenea, înainte de a începe vopsirea
genelor şi a sprâncenelor, cosmeticiana trebuie să se informeze de nuanţa ce o doreşte clienta, iar dacă ea lasă
alegerea la aprecierea cosmeticienei, aceasta trebuie să aleagă nuanţa care este cea mai indicată cu figura
clientei.
În timpul vopsirii genelor şi a sprâncenelor, clienta stă culcată în fotoliu cosmetic, cu părul izolat într-o
bonetă, pentru a nu jena. Trebuie evitată sau amânată vopsirea genelor atunci când ochii sunt iritaţi din alte
cauze. De asemenea, pensatul sprâncenelor se efectuează după vopsirea lor.
Prepararea vopselei se poate face diferit, în funcţie de vopseaua folosită. Se folosesc în acest scop vopselele
pastă din tub, vopsea lichidă şi vopsea praf.
Cel mai uşor şi mai indicat procedeu de vopsire este cel cu vopsea pastă din tub. Se poate folosi în acest scop
Polycolor 45 — negru, Polycolor 47 (negru-albăstrui), Londo, Recolor, Combinal, Colesten etc.
a. Modul de preparare a vopselelor din tub (paste). Într-un mic vas de sticlă sau de porţelan se pune vopsea
4 — 5 picături de perhidrol, iar dacă vopseaua este mai vâscoasă, câteva picături de apă (circa 8 picături). Se
amestecă cu ajutorul unui mic beţişor — trebuie să aibă consistenţa unei smântâni. Vopseaua se prepară doar
atunci când se foloseşte, altfel dacă stă mai mult, în special descoperită, se alterează şi nu mai lucrează asupra
firului de păr.
Se aplică vopseaua întâi pe sprâncene în direcţia de creştere a părului şi se lasă să lucreze între 5 şi 7 min.
sau un timp mai scurt — menţinerea mai scurtă sau mai îndelungată a vopselei pe sprâncene este în funcţie de
nuanţa mai castanie sau foarte neagră ce trebuie să o aibă sprâncenele. Pe gene, vopseaua se ţine între 10 — 20
min, după nuanţa dorită de clientă. Vopsirea cu vopsea pastă are avantajul că se prepară uşor şi repede, nu
murdăreşte nici pielea, nici mâinile, iar culoarea durează foarte mult. O vopsea pastă se cunoaşte dacă este proas-
pătă şi nealterată după culoarea ei, albă sau cafenie, în nici un caz neagră.
b. Vopsirea genelor cu vopsea lichidă (culoarea negru-închis sau fum). Se folosesc 20 picături de vopsea
lichidă, 3 — 4 picături de perhidrol, puţină făină de grâu ca să-i dea consistenţa unei smântâni. Vopseaua lichidă se
recunoaşte dacă este bună, proaspătă şi nealterată în cazul că nu are depuneri pe fundul sticluţei. Vopsirea cu
vopsea lichidă este destul de uşor de efectuat : se spală uşor şi nu se pătează pielea, însă are dezavantajul că,
culoarea neagră a genelor şi sprâncenelor se păstrează un timp scurt.
c. Vopsirea genelor cu vopsea praf (negru, natural sau negru-albastru).
Se dizolvă două vârfuri de pensetă de praf de vopsea pisat fin cu 10 — 15 picături de apă caldă, la care se
adaugă 5 picături de perhidrol şi, dacă este cazul, puţină făină pentru consistenţă.
Acest procedeu de vopsire are avantajul că vopseşte foarte intens genele şi sprâncenele, însă pătează pielea
şi mâinile cosmeticienei.
Când se doreşte o culoare intens neagră, cel mai indicat este să se amestece la vopseaua pastă puţină
vopsea praf.
d. Tehnica vopsirii genelor. Se aplică la gâtul clientei o manta de plastic pentru a evita eventuala pătare a
rochiei sau a lenjeriei. Se culcă clienta pe patul cosmetic. Se izolează părul cu o bandă, pentru a nu jena în timpul
vopsirii.
Se demachează în caz că au fost fardaţi.
Se fac două tampoane dreptunghiulare ca la demachiere. Se umezesc cu apă, se storc bine prin presare între
degete, se ung cu cremă grasă ori tampoanele, ori pielea de sub pleoapa inferioară. Cu un beţişor de plastic se
pune puţină cremă pe marginea pleoapei superioare. Se aplică tamponul de vată sub cilii pleoapei inferioare,
având grijă să fie ridicaţi toţi cilii. Clienta închide ochii şi cu acelaşi beţişor de plastic se presează uşor tamponul ca
să adere bine la marginea pleoapelor, pentru a evita să pătrundă vopseaua în ochi.
Se aplică vopseaua cu un beţişor de plastic pe gene, de la rădăcină până la vârf, având grijă să fie bine
îmbibată în vopsea până la vârf, chiar şi genele mai scurte de la extremităţile ochiului.
Cu un beţişor învelit în vată şi umezit în apă şi săpun se şterge uşor marginea pleoapei superioare, pentru
îndepărtarea unei eventuale urme de vopsea. Se lasă vopseaua pe gene timp de 15—20 min, în funcţie de culoarea
pe care o doreşte clienta — mai deschisă sau mai închisă.
e. Tehnica vopsirii sprâncenelor. Vopseaua se aplică pe sprâncene în direcţia firelor de păr, fără a depăşi
forma sprâncenei, având grijă ca vopseaua să pătrundă până la baza firelor de păr. Se lasă vopseaua între 5 —7—
10 min, în funcţie de nuanţa dorită.
Spălarea sprâncenelor se face cu un tampon de vată umezit în apă cu săpun şi eventual — dacă pielea este
totuşi puţin pătată de vopsea — se spală şi cu tamponul muiat în carbonat de calciu.
Spălarea vopselei de pe gene se face cu un tampon umezit în apă călduţă. După vopsit se picură în ochi câte
două picături de Colir, pentru a calma iritarea ochilor sensibili.
Dacă ochii sunt totuşi inflamaţi, se aplică tampoane de vată umezită în infuzie de muşeţel. La sfârşit se unge
cu cremă grasă regiunea din jurul ochilor, masând uşor.

Manual Cosmetica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual Cosmetica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Centrul Educational Bella www.bella-mar.

Îngrijirile cosmetice se desfăşoară pe două planuri :

A.Organizarea igieno-sanitară şi estetică a sălii de aşteptare

Cap. III. Noţiuni de educaţie profesională

Pentru gimnastica mâinilor se folosesc următoarele mişcări :

— Mişcare de flexie-extensie a mâinii (înainte-înapoi).

— Mişcare de aducţie-abducţie (îndoire într-o parte şi alta lateral).

b) Mişcări pentru agilitatea degetelor :

Obligaţiile cosmeticienei faţă de colectivul de muncă. Activitatea de cosmetică se desfăşoară, în general, în

Cap. IV. Electricitatea în cosmetică

A. Utilizarea diferitelor feluri de curenţi electrici

B. Aparate electrice folosite în cosmetică

Aparatele electrice folosite în cosmetică se pot grupa în două categorii :

1. Vaporizator (Vapofor) (pasiv)

Fig.1 Vaporizator (Vapofor)

2. Ozonizor tip Vapozon (pasiv) Fig 2. Vapozon

Este un aparat care produce vapori de apă

3. Aparat de aspiraţie fip Sebaspir (pasiv]

În funcţie de scopul urmărit se alege ventuza corespunzătoare, astfel 

a. La curăţirea tenului se folosesc următoarele ventuze :

mărime mijlocie (ventuza de „nettoyage) 4.

Fig. 3. Aparat de aspiraţie tip Sebaspir

Se lucrează fie prin aspiraţie continuă,

—Pentru îndepărtarea surplusului de sebum, pe

b. Pentru masaj. Metoda de masaj prin aspiraţie are următoarele efecte

—activează circulaţia sanguină şi limfatică la nivelul pielii;

produce o accelerare a schimburilor din straturile superficiale ale pielii;

—La gură urmează traseul masajului corector al gurii, urcând prin

— La frunte se fac mai multe trasee paralele cu linia sprâncenelor.

Pentru a se obţine rezultatul dorit, se ţine seama de următoarele indicaţii :

Pentru întreţinerea aparatului de aspiraţie se recomandă 

 curăţirea ventuzelor prin spălare cu un detergent şi clătire cu alcool;

4. Aparat pentru pulverizare tip Vaporel (pasiv)

după extragerea comedoanelor (loţiuni antiseptice sau uleiuri pentru masaj) ;

 după masaj (loţiuni detergente sau tonice, după caz) ;

Este de dorit ca flaeoanele 1 şi 2 să nu se umple până sus.

Combina Cosmetica 10 functii :

5. Atomizator tip Carbatom

Aparatul este construit pe principiul

Principiul de funcţionare este

Vibromasajul facial nu înlocuieşte masajul manual, ci îl completează.

7. Aparat de masaj cu perie rotativă tip Frimodyne

Alte reacţii datorite radiaţiilor ultraviolete :

Reacţii sanguine. Creşterea numărului de globule roşii şi activarea circulaţiei.

Sinteza vitaminei D, factorul de creştere şi de fixare a calciului în oase.

Efect stimulant- asupra tuturor funcţiilor vitale.

Efectul fluorescent utilizat uneori în studiul pielii (lumina Wood).

În cosmetică se întrebuinţează lămpile de ultraviolete (fig. 5) în special pentru prevenirea şi combaterea

9. Electodermul (aparat de înaltă frecvenţă, aparat de raze violete,

aparat de scânteiere, aparat de ozonizare) (activ)

Electrodul plat facial 1 se întrebuinţează după

Electrodul de formă cilindrică, cu spirală metalică în interior, se întrebuinţează astfel :

— în tratamentul pielii capului se face masaj manual sub saturaţie

Electrodul ascuţit 3 se foloseşte pentru scânteiere pe regiuni mici.

10. Galvanodermul (activ)

- la polul negativ se formează :

2 Na+ 2 H20 = 2 NaOH + H2 (eliberare de hidrogen) ;

- la polul pozitiv se formează :

2 CI+ H20 = 2 HC1 + O (eliberare de O).

De asemenea, sub influenţa sarcinii electrice achiziţionate de structurile membranoase, se produce o

Aplicaţiile galvanizării se soldează cu o îmbunătăţire a stării generale, o ameliorare a poftei de mâncare şi a

c. Efect fizico-chimic. Este efectul cel mai important produs de curentul

Această metodă se numeşte ionizare medicamentoasă ionoforeză , transfer de ioni medicamentoşi

Se procedează în felul următor :