UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

DISCIPLINA PROTECȚIA MEDIULUI

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU MEDIU

STUDENT : ULMĂMEI ANDREI-COSMIN, grupa 1, anul II

BUCUREȘTI

2020

1
INTRODUCERE:

Noţiunea generală de răspundere este întâlnită în toate ramurile dreptului, s-a format şi a
evoluat odată cu dinamica societăţii umane, impunând o anumită conduită a oricărui subiect, pe
care îl obligă să nu aducă atingere intereselor generale sau drepturilor legitime ale unei persoane
şi să nu provoace un prejudiciu. Orice abatere de la regulile de conduită, urmată de producerea
unui prejudiciu sau de crearea unei stări de pericol, atrage responsabilitatea autorului faptului
ilicit.

Degradarea mediului înconjurător constituie astăzi una din marile probleme ale omenirii.
Mediul este afectat atât de consecinţele subdezvoltării cât şi de consecințele    dezvoltării
excesive. În ţara noastră, protecţia mediului reprezintă o problemă de interes naţional,
constituind o obligaţie a autorităţilor, administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor
persoanelor fizice şi juridice. Nevoia de exploatare, dar şi de protecţie a componentelor mediului
natural (mediul geografic, factori fiziologici, biologici, demografici) au determinat adoptarea
unui complex de norme juridice specifice fiecărui stat.

Protecţia juridică a mediului este inseparabilă de existenţa răspunderii juridice a celui

ce a cauzat producerea unui prejudiciu sau a unei daune. Recunoaşterea şi garantarea dreptului
la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic are loc atât la nivelul legislaţiilor
naţionale, cât şi în planul reglementărilor internaţionale.

În Constituţia României revizuită prin Legea nr. 429/2003, în art.35 s-a prevăzut alături
de celelalte drepturi fundamentale şi dreptul la un mediu sănătos, acesta făcând parte din cea
de-a treia generaţie de drepturi, numite „drepturi de solidaritate", ce pot fi realizate nu numai
prin eforturi interne ale statului, ci şi prin cooperare, legiuitorul apreciind că atât statul, cât şi
particularii îşi pot angaja răspunderea pentru realizarea acestui drept, perspectiva integrării în
Uniunea Europeană fiind o garanţie. Prin încheierea acordului de asociere dintre România şi
Uniunea Europeană, ce a intrat în vigoare în anul 1995, România şi-a propus şi a reuşit să preia
treptat acquis-ul comunitar de mediu, un rol important avându-1 cele 3 drepturi fundamentale:
1. dreptul la informare privind mediul; 2.dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor
privind mediul; 3.dreptul de a cere repararea daunelor ecologice ori anularea actelor
administrative ilegale.

REGLEMENTARE:

Cadrul legal general al acestei răspunderi este stabilit in dispozițiile OUG 195/2005
privind protecta mediului. Reglementarea în detaliu a regimului său juridic își are însă sediul
in OUG 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea
prejudiciului asupra mediului .

                 

2
 Noțiunea de daună ecologică are două accepțiuni : unul larg și unul restrâns.

Lato sensu, prin daună ecologică se înteleg atingerile aduse factorilor naturali, ceea ce
inseamnă deteriorarea mediului natural, si, deopotrivă, a sănătății, vieții și bunurilor oamenilor,
provocate de poluanți, activități dăunătoare, dezastre sau accidente ecologice. ( art 2 pct. 52
din OUG 195/2005)

Stricto sensu, dauna ecologică, denumită daună ecologică pură, constă in    deteriorarea
mediului natural, reducerea diversității biologice și ecosistemelor naturale,    a speciilor si
habitatelor naturale protejate, etc, cauzate in principal de poluarea apei, atmosferei și
contaminarea solulului ( art. 2 pct22 din OUG 195/2005 și art. 2 pct 12-13 OUG 68/2007).

PERSOANELE RĂSPUNZĂTOARE:

Art. 94 alin 1 lit. i) OUG 195/2005, instituie principiul conform căruia ” poluatorul
plătește ”. Cadrul de reglementare a răspunderii de mediu, bazată pe acest principiu, in scopul
prevenirii si reparării prejudiciului asupra mediului, este stabilit de OUG. 68/2007. De aici
rezultă că rapunderea    in acest domeniu este atat preventivă cât și    reparatorie.

În    ceea ce privește sfera persoanelor care au dreptul de a cere prevenirea sau, după
caz, repararea daunelor ecologice pure, conform art. 5 lit. d) din OUG 195/2005 și art 20 OUG
nr 68/2007, in virtutea dreptului la un mediu sănătos , orice persoana fizică sau juridică care
este afectată sau posibil a fi afectată de un prejudiciu asupra mediului sau se consideră
vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim are dreptul de a se adresa autoritaților
publice competente, printre altele, agentiei judetene pentru protectia mediului, in scris sau prin
mijloace electronice de comunicare. Așadar, prin definiție, NU mediul natural este subiectul
victimă care să reclame reparațiunea, ci mediul, este o valoare fundamentală ocrotită pe plan
intern şi internațional, prin lege.

În ceea ce privește măsurile    preventive și reparatorii și suportarea costurilor acestora,

OUG 68/2007 îi obligă atat pe poluatori, în înțelesul de operatori de activități profesionale, cât
și autoritățile publice competente, să ia, ori, după caz, să dispună toate măsurile    de prevenire
si reparare a prejudiciului asupra mediului și stabileste modul de suportare a costurilor acestor
măsuri .

Regimul juridic al răspunderii pentru daunele ecologice este un regim special, fiind
generat de norme juridice de drept public și de drept privat. Urmează ca această răspundere,
preventivă și reparatorie, are o natură juridică mixtă, de drept administrativ si de drept civil,
diferită atât față de răspunderea patrimonială    administrativă propriu-zisă, cât și față de
răspunderea civilă de drept comun

De regulă, răspunderea civilă are un caracter subiectiv (este dependentă de culpa

autorului); când însă, legea prevede expres, poate interveni şi o răspundere obiectivă,

3
independentă de culpa autorului. Răspunderea civilă delictuală în dreptul mediului, intervine în
situaţia în care se întrunesc cumulativ, următoarele condiţii:

1). săvârşirea unei fapte ilicite (acţiune-inacţiune);

2).cauzarea unui prejudiciu (daună) ecologic;

3).existenţa unui raport de cauzalitate;

4).capacitatea delictuală a autorului în momentul săvârşirii faptei ilicite;

5).culpa autorului faptei ilicite nu este necesar a fi dovedită, dat fiind caracterul obiectiv al
răspunderii civile de mediu.

Art. 95 alin.1 din OUG 195/2005    stabileşte categoric faptul că: “Răspunderea pentru
prejudiciul adus mediului    are caracter obiectiv, independent de culpă”. Textul legal instituie,
așadar, principiul răspunderii obiective, fără vinovăția dovedită sau prezumată a poluatorului.
Prin exceptie trebuie mentionat că răspunderea în discuție    poate fi subiectivă, în ipoteza
reparării prejudiciilor cauzate speciilor protejate și habitatelor naturale, dacă acest lucru este
prevăzut de reglementările legale speciale în vigoare ( art 95 alin 2 din OUG 195/2005)

Este adevărat însă, că funcțiile răspunderii civile (normativ-educativă, funcția

preventivă şi cea reparatorie), ca şi principiile clasice ale răspunderii civile se vor aplica şi în
dreptul mediului pentru situațiile în care acest fel de răspundere intervine, ca urmare a
nerespectării reglementărilor legale referitoare la conservarea, dezvoltarea şi protecția
mediului şi nu există sau nu contravin reglementărilor speciale în domeniu. Până în prezent, în
domeniul protecției mediului s-a apelat mai mult la două instituții clasice de drept civil şi
anume:

a) la normele referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esență priveşte concilierea

intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atât limitele admisibile
ale poluării, cât şi obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează;

b) norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie. Aplicarea normelor dreptului civil
în materia răspunderii pentru prejudicii aduse mediului se face prin adaptarea lor la
particularitățile raporturilor juridice de drept al mediului.

În ceea ce privește regulile speciale aplicabile in cazul răspunderii pentru daune

nucleare,    acestea sunt, prin natura lor, prejudicii cauzate asupra mediului. Cu toate acestea,
răspunderea pentru asemenea daune este exceptată de la dispozițiile legale care se aplică
raspunderii pentru prejudiciile cauzate asupra mediului, in general. Dimpotrivă, in această
materie, există reglementări speciale, derogatorii. Ele își au sediul in L. 703/2001 privind
raspunderea civilă pentru daune nucleare . Astfel, în domeniul daunelor nucleare, în legătură
cu care există o reglementare specială, răspunderea delictuală, nu mai este fundamentată pe

4
ideea de culpă, ci pe cea de risc. Astfel putem retine urmatoarele particularități :

a) răspunderea se angajează numai pentru daunele nucleare rezultate din activitatile de utilizare
a energiei nucleare in scopuri pasnice

b) daunele nucelare trebuie sa se probeze ca au fost cauzate de un accident nuclear, asa cum
este definit art 3 din L 703/2001

c) raspunderea se angajează exclusiv in sarcina operatorului instalației nucleare in care s-a

produs accidentul nuclear.

d) exonerarea de raspundere a operatorului intervine numai daca se face dovada ca dauna

nucleară    este rezultatul direct al unor acte de conflict armat, razboi civil sau ostilitate ori a
fost cauzata actiunea sau inactiunea savarsita cu culpă gravă sau cu intenție de catre vicitma

e) raspunderea este limitata la cel mul echivalentul in lei a 300 de milioane DST( dreptul
special de trecere ) pentru fiecare accident nuclear

5
 BIBLIOGRAFIE:

1. M.Duţu, Tratat, vol I, p.50-51

2. O.U.G.195/2005 M.Of. nr.1196 din 30 decembrie 2005

3. M.Duţu, Tratat, vol I, p.204

4. E.Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul, nr.3/2003, p.84

5.Liviu Pop, Curs de drept civil- Obligațiile pag.394 si    398-399

6. G. Martin, La responsabilité civile, pour faits de pollution, P.P.S., 1978; Mircea Duţu, În
legătură cu răspunderea civilă pentru daune ecologice, Rev.”Dreptul” nr.10-11/1991, pag.23-
32, precum şi Specificul sancţiunilor de drept al mediului, Rev. „Dreptul” nr.10-11/1994.

7. Pentru detalii privind răspunderea civilă pentru pagubele nucleare, a se vedea: I. Anghel,
Răspunderea civilă pentru pagubele produse prin folosirea în scopuri paşnice a energiei
atomice, Rev. română de drept      nr.2/1971, pag.66-68; Mircea Duţu, Răspunderea civilă
pentru pagubele nucleare, Rev. Dreptul, nr.10-11/1993, pag.47-5

8. Mircea Duțu, Legea protecției mediului, revista „Dreptul”, nr. 5/1996, p. 9.

9. Încă înainte de adoptarea prezentei legi-cadru, în doctrină s-a pus problema obiectivizării
răspunderii juridice pentru poluarea mediului; a se vedea, Mircea Duţu, art. cit.; Ernest Lupan,
Consacrarea caracterului obiectiv al răspunderii juridice pentru poluarea mediului, Analele
Universităţii din Oradea, 1995, pag.82-84.