1

Rezumat „Fram, ursul polar”

Fram, ursul polar este un roman al scriitorului Cezar Petrescu, publicat în anul
1931.
Pentru ultima dată în acel oraș, Miss Ellian se prezintă în arena circului Struțki,
cu cei 12 tigri de Bengal și apoi dând reprezentație și Fram, Ursul Polar. Spectatorii
sunt profund impresionați. Fram, Ursul Polar intra fără îmblânzitor și își făcea
numerele fără ghidare. Cu toate acestea, tocmai în seara de adio, Fram nu mai apărea.
Spectatorii sunt foarte nemulțumiți. Într-un final, Fram vine pe scenă, dar fără să mai
execute nimic. După un timp în patru labe, ca un animal oarecare, pleacă spre cușca
sa.
Doi copii vizitează menajeria circului Struțki. Fram stă nemișcat, închis cu zăvorul,
deși nu este agresiv. Acesta visează la zilele copilăriei lui, înainte de a fi luat de
eschimoși și vândut pentru circ. Își amintește de peștera unde s-a născut și de ursoaică,
mama lui, cu care călătorise pe un sloi de gheață. Pe o insulă, ursoaica simte un miros
străin, de om și de câine, înainte de a fi împușcată. De acolo, Fram se trezește pe o
corabie, unde marinarul Lars îl botează, după numele corăbiei renumite cu care Lars
străbătuse ținuturile polare (în limba norvegiană înseamnă „înainte"). Fram este
vândut pentru zece sticle de rom și, curând, ajunge la circul Struțki. Vreme de șapte
ani este fala circului. Acum, acesta tânjește după ghețurile polare.
Un fost vânător, pasionat de studierea urșilor, îl convinge pe directorul circului să-l
trimită înapoi pe Fram, la pol. Acesta nu ar fi vrut, ca să nu piardă bani, dar ulterior
realizează că poate câștiga din reprezentații în folosul lui Fram.
Ajuns la pol, Fram, nerăbdător dispare rapid între ghețuri. Curând cunoaște viscolul,
și, neadaptat, Fram se „încălzește” făcând acrobații. Viața la pol era un pic mai grea
decât și-ar fi imaginat. Fără nimeni care să-i poarte de grijă, acesta trebuie să se
descurce singur.
Instinctiv, se îndreaptă spre țărm. Văzu câteva foci, dar, amintindu-și de trupa de foci
de la circul Struțki, nu le putu ataca. Ajuns pe o altă insulă, o găsi plină de urme de
animale. Se luă după urmele de urs polar. Ursul străin sări la bătaie, dar Fram se folosi
de mișcările învățate la circ, ca să-l învingă și-l sperie. Trist, Fram realizează că și alte
vietăți fugeau de el, considerându-l dușman. Cu toate astea, Fram ajunge să profite de
morsele ursului străin, deși acesta, Fram îl poreclise „Căpățânosul”, s-a săturat să
vâneze pentru altul și a plecat de pe insulă, pe un sloi plutitor. Treptat, Fram învață să-
și facă adăpost de viscol.
Fram întâlnește o ursoaică și doi pui și încearcă să fie prietenos, în stilul lui de circar,
fără succes. Întâlnește și alți urși, care se speriau să vadă unul de-al lor cum face
 2

salturi mortale, pași de vals, echilibru în cap și mers în labele dinainte. Îndată, cei
întâlniți își abandonează hrana și fug. „Ceva tainic și rău, neînțeles, îl despărțea de
urșii sălbatici ai polului.” Așa, Fram tot călătorește pe sloiuri întâlnind dușmănie și
frică din partea urșilor albi.
Așa cum înainte tânjea după întoarcerea la pol, acum Fram se chinuiește cu gândul la
oameni. Disperat de viscol și singurătate, el merge în neștire pe banchize. Ceilalți urși
par să fi dispărut. Deodată, îi iese în cale un pui de urs. E singur. Ursoaica, mama lui, a
fost ucisă în lupta cu un alt urs polar, iar puiul a scăpat, fugind, doar cu o rană. Puiul
de urs îl duce pe Fram la locul cu pricina și acesta o ia pe urmele ursului ucigaș. Îl
găsește ușor și-l izbește cu dinții de gheață.
Puiul de urs primește și un nume: Zgăibărici. Cu mirosul mai bun decât al lui Fram,
acesta găsește „depozitul” ursului bătut: două morse înghețate. Acolo poposesc cei doi,
în adăpost, până ce trece noaptea polară. Se mai întâlnesc cu ursul ucigaș al ursoaicei,
care slăbise pentru că Fram îi fărâmase câțiva dinți și el nu mai era la fel de puternic
ca înainte. Fram îi redă adăpostul și hrana, apoi pleacă mai departe, cu puiul de urs. La
puțin timp, puiul o zbughiește îndărăt și îl mușcă pe urs de gât ca să-și răzbune mama.
Fram își reia obiceiul de a goni urșii albi cu giumbușlucuri, servindu-se din vânatul
lor. Într-o zi, Fram își găseșe micul protejat exersând giumbușlucurile sale. Fram îl
scutură bine și se hotărăște să-l părăsească, ca Zgăibărici să ajungă un urs normal.
Iarăși, Fram plutește fără țintă, neașteptând nimic bun. Sloiul lui se oprește într-un loc
unde pescuia un copil de eschimos. Fram se străduie să-l atragă cu tot ce știa de la circ,
dar copilul era îngrozit. Eschimosul îl crede un urs vrăjit și-i arată jucăriile lui,
cerându-i să le transforme în arme adevărate. Dezamăgit de neputința lui Fram de a-i
preface jucăriile, eschimosul vrea să-l săgeteze, dar Fram prinde săgețile din zbor și-i
rupe armele, după care îl părăsește. Nici dintre eschimoși nu a crezut vreodată
povestea lui Nanuc despre ursul vrăjit.
Otto și Egon, doi vânători polari de pe vaporul care-l adusese pe Fram, își pierd câinii
și săniile când o banchiză de gheață se despică. Rămași în viață, cei doi n-au provizii,
arme și sunt la o distanță de 48 ore de coliba lor. Sunt prinși într-o furtună de gheață și
îngheață când îi găsește Fram. Recunoscându-i după miros, acesta îi încălzește cu
blana lui după care îi conduce la adăpostul lui, unde avea carne de focă. Vânătorii s-au
întors, cu Fram, la coliba lor. La venirea corabiei, Fram se suie singur în barcă, dorind
să fie luat și el.