Informație suplimentară despre volei.

Cursul teoretic al disciplinei volei se programează cu scoplul de a forma la elevi o

viziune științifică despre disciplina ”Volei„ integrând domeniile: cunoștințe, calități și
capacități, aptitudini, priceperi și deprinderi.
Lacțiile teoretice presupun exprimarea teoretică a materiei programei de învățământ
după un plan strategic bine definit elevilor.
Voleiul este un sport în care două echipe separate de un fileu înalt, trebuie să treacă
mingea deasupra acestuia, folosind doar mâinele, scopul de a face ca mingea să atingă
terenul advers. Fiecare echipă îi este permisă doar trei lovituri pentru a trimite mingea
către terenul celelalte echipe.
Obiectul disciplinei VOLEI, ca mijloc al educației fizice și ca disciplină sportivă constă
în studiul:
1. Apariția și dezvoltarea jocului;
2. Regulamentul de joc;
3. Conținutul jocului.

1. Apariția jocului de volei. Anul oficial de apariție a acestui joc este considerat
anul 1895 de către creatorul William Morgan. Dumnealui a rămas în istorie ca
inventator al jocului dându-i originalul nume de ”Minonette„. Altfel T.Halsted,
director al colegiului din Springfield, vine cu propunerea ca acest joc să fie numit
volei de la expresia ” to volley the ball – a respinge mingea”.
Avantajul predării jocului de volei permite să se acționeze asupra unor calități
motrice, cum ar fi mobilitatea, viteza și îndemânarea.
2. Scopul jocului este de a face să cadă mingea în terenul de joc advers, trimițând-o pe
deasupra fileului și de a o împedica să atingă solul propriului teren. Fiecare echipă
dispune de trei atingeri pentru a retrimite mingea. Mingea este pusa in joc printr-un
servicu: jucătorul la servire loveste mingea pentru a o trimite pe deasupra fileului în
terenul advers. Faza de joc continuă până când mingea atinge solul în terenul de
joc, este trimisă ”afară„ sau până când o echipă nu reușește să o retrimită corect.
În jocul de volei, echipa care câștigă faza de joc primește un punct. Când echipa la
prima câștigă faza, ea va câștiga un punct și dreptul de a servi, iar jucătorii acestei
echipe efectuează o rotație deplasându-se cu o poziție în sensul acelor de ceasornic.
Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18X 9 m. Înconjurat de o zonă
liberă având o lățime de 3 m pe toate laturile. Liniile terenului au o lățime de 5 cm.
Axa liniei de centru împarte terenul de joc în două terenuri egale măsurînd 9 x 9 m
fiecare.
Fileul este întins vertical, este instalat deasupra liniei de centru. Marginea sa
superioară trebuie să fie plasată la înălțimea de 2,43m pentru bărbați, 2,24 m
pentru femei. Fileul măsoară 1 m pe lățime și 9.50 m până la 10 m în lungime. El
este alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm, confecționat din sfoară de
culoare neagră.
 Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele și interior
cu o cameră din cauciuc. Cercumferința este de 65 și 67 cm și greutatea între 260 și
280g.
Componența echipei e din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor
secund, un preparator fizic (maseur) și un medic. Dintre care 6 jucători sunt în
teren și 6 de rezervă. Jucătorii sunt situați în teren inversul acelor ceasornicului, dar
se mișcă conform acelor ceasornicului.
Echipamentrul jucătorului se compune dintr-un tricou, șorț și pantofi de
sport. Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 până la 20.
Corpul de arbitraj pentru un meci este compus din următorii oficiali: -
primul arbitru (care se află sus la plasă); - al doilea arbitru (care se află la celălalt
capăt a fileului fos); - scorerul; - patru (doi) asistenți de linie.
Seturile. Jocul de volei se desfășoară din 5 seturi, până la 25 puncte din care
3 seturi câștigătoare. Schimbarea terenului se face după fiecare set. La scorul de 2
la 2 între seturi, se trage di nou la sorț pentru a aprecia dreptul la servire în setul al
5-lea. În ultimul (5-lea set) la scorul de 8 puncte echipele să schimbă cu terenul,
astfel încât avantajele și dezavantajele unui teren să fie egal împărțite pentru
ambele echipe în setul decisiv. Ultimul al 5-lea set se joacă până la 15 puncte.
Toate pauzele dintre seturi durează 3 minute. Jocul începe cu fluerul arbitrului
principal pentru permisiunea la serviciul. Jucătorii echipei care primește mingea au
dreptul la 3 atingeri a mingii. Odată ce echipa, la primire, a câștigat dreptul la
servire, jucătorii săi trebuie să efectueze o rotație, deplasându-se cu o poziție în
sensul acului ceasornicului.
Când echipa la primire câștigă dreptul la serviciu, jucătorii săi efectuează o
rotație, deplasându-se cu o poziție în sensul acelor de ceasornic: jucătorul din
poziția 2 trece în poziția 1 pentru a servi, jucătorul din poziția 1 trece în poziția 6.
Într-un set se efectuează maximum șase înlocuiri.
3. Conținutul jocului. Jocul de volei este compus din procedee tehnice și tactice.
Procedeul tehnic, reprezintă o structură de acte motrice concrete, bine
precizate, care redau modul particular de efectuare a unui element tehnic (lovituri
de atac: pe culuar,pe diagonală, din blocaj afară). Tehnica voleiului conține
următoarele elemente ale jocului: poziția fundamentală, deplasări în teren, pase,
lovituri de atac, blocajul, servirea.
- Poziția fundamentală – corpul puțin aplecat înainte, picioarele îndoite din
genunchi și glezne.
- Deplasări în teren – trebuie să fie efectuată într-un ritm bine susținut,
pentru a ajunge cât mai rapid la locul unde aterizează mingea.
- Lovitura de atac – este o acțiune de finalizare, care concretizează efortul
echipei în faza de construcție a atacului. Are în vedere trimiterea mingii
în terenul advers prin lovire cu o mâină și este executată în urma unei
sărituri prin care jucătorul ajunge să aibă contact cu mingea deasupra
nivelului superior al fileului.
- Blocajul – este cel mai important în jocul de apărare. Blocajul se
efectuează sărind cu ambele palme neavând dreptul să depășească partea
superioară a fileului, în terenul advers.
 - Serviciul – este acțiunea de punere a mingii în joc. Este prima acțiune de
atac a echipei. Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă
în așa fel, încât adversarul să n-o poată prelua în condiții foarte grele.

Procedeul tactice este formată din:

- Tactica individuală – care reprezintă ansamblu de acțiuni individuale
folosite în mod conștient de către un jucător în colaborare cu coechipierii,
în scopul realizării sarcinilor jocului de atac cât și aparare.
- Acțiuni individuale – într-o anumită fază a jocului a celui mai potrivit
complex de acțiuni în scopul rezolvării adecvate a unei sarcini parțiale a
jocului.
- Combinația tactică – reprezintă coordonarea acțiunelor individuale a doi
sau mai mulți coechiperi, într-o fază a jocului, în scopul rezolvării unei
sarcini parțiale de atac sau apărare.
- Schema tactică – ca formă mai evaluată a combinației tactice, aplicată în
atac.
- Sistemul de joc – reprezintă forma generală de organizare sau structura
acțiunilor efectuate de jucători în atac și apărare.
- Concepția de joc – reprezintă particularitățile sau caracteristicile aplicate
tacticii de joc de către o anumită echipă.