Sunteți pe pagina 1din 6

Tipologiile umane de pe eneagrama

Eneagrama reprezintă orice proces complet şi


desăvârşit şi orice fenomen, orice fiinţă, orice unitate a Creaţiei, unitate care se poate
autoregla şi care are toate proprietăţile unui sistem complet. Eneagrama poate fi definită ca un
sistem de tip cibernetic, pentru că ea cuprinde un sistem de bază propriu-zis, un sistem de
auto-perfecţionare programat în vederea unui scop final ce poate fi diferit de la situaţie la
situaţie şi un sistem de autoreglare (gen feedback) la fiecare punct al său (din cele 9) unde
putem să modificăm acel fenomen sau proces.
Există două modalităţi distincte de parcurgere a eneagramei: un traseu exterior, de la 1 la 9 şi
un traseu interior, care corespunde cu seria 1-4-2-8-5-7 şi care este intersectat de triunghiul 3-
6-9. Întotdeauna, suita de la 1 la 9 de pe exteriorul cercului reprezintă mersul obiectiv al
procesului studiat. Orice manifestare însă, indiferent de natura ei (fizică, psihică, mentală,
cosmică etc.) prezintă întotdeauna şi o desfăşurare subiectivă, ce reprezintă şi un fenomen de
continuu feedback prin care se poate regla şi ajusta, dacă este necesar, acel proces.

La nivel uman, eneagrama reprezintă tendinţele fundamentale şi stările arhetipale ale fiinţei
umane, cele 9 tipologii fundamentale.

Acest model identifica 9 configuratii diferite ale personalitatii, 9 moduri de a se defini ce apar
datorită raportării la exterior.
Aceasta înclinație a personalității umane limitate se precizează (de obicei) în copilărie, în
funcție de condițiile exterioare și modul în care acestea îl fac pe copil să aleaga un mod de
raportare la ceilalți.
Acestea sunt:
1. Perfecţionistul
2. Altruistul
3. Competitivul
4. Romanticul
5.Observatorul
6. Devotatul
7. Epicurianul
8. Conducătorul
9. Mediatorul
Fiecare dintre noi are tendinta sa dea prioritate uneia dintre aceste imagini de sine. Studiind
consecintele acestei alegeri, Eneagrama ofera o descriere foarte exacta a psihicului uman si
permite explicarea si / sau prevenirea, cu o fiabilitate uimitoare, atitudinii noastre in fata
diverselor circumstante ale vietii.

Tipul 1 – Perfectionistul

■ Perfectionistul se deosebeste de celelalte persoane printr-un inalt grad de exigenta (morala,


in special) si printr-o dorinta de perfectiune in tot ceea ce face. Este o persoana grijulie,
ordonata, meticuloasa. Deseori, considera ca rezultatele nu sunt la inaltimea exigentelor lui si
acest lucru il face sa se infurie pe ceilalti, ca si pe el insasi. Nu-si exprima insa aceasta manie,
nu-si exprima nici celelalte sentimente decat rareori, deoarece crede ca asta i-ar determina pe
ceilalti sa aiba pareri proaste despre el. Perfectionistul mai este caracterizat de teama de a nu
face lucrurile bine si un mod de judecata dihotomic (este bine sau rau, alb sau negru). Pentru
ca in copilarie s-a identificat intr-un mod negativ cu o „imagine de autoritate ideala”, mica
persoana de tipul perfectionistului acorda multa importanta interdictiilor si simte foarte repede
ca nu se potriveste cu modelele indicate de ceilalti, fapt care dezvolta in el o teama
considerabila fata de manie (a sa si a celorlalti).
Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, perfectionistul este atent cu ceilalti,
rabdator si isi exprima cu dezinvoltura si respect idealurile inalte.
Ce conteaza pentru perfectionist: sa fie apreciat pentru calitatea actelor sale – sa nu fie prins
pe picior gresit – sa aiba dreptate.
Compulsiunea sa: sa evite mania.

Tipul 2 – Altruistul
 
Altruistul este o persoana generoasa, foarte atenta cu ceilalti, ii place sa prevada si sa se ocupe
de dorintele semenilor lui, fapt care il face sa fie foarte sociabil. Are o mare capacitate de a-i
reconforta pe ceilalti. Foarte disponibil, este deosebit de mandru ca stie sa se ocupe atat de
bine de ceilalti, considerand ca el insusi nu are prea multe nevoi, ii place sa primeasca
recunostinta celor din jur, desi deseori pretinde ca nu a facut mare lucru. Uneori, da vina pe
ceilalti, este geloas si posesiv si nu reuseste decat cu greu sa refuze pe cineva. Pentru ca in
copilarie – mica persoana – altruistul a reusit sa-si gaseasca un rost ocupandu-se de ceilalti,
aceasta modalitate de a actiona s-a intiparit atat de puternic in el incat a sfarsit prin a-si uita
propriile trebuinte.
Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, altruistul este capabil de o umilinta si de
un altruism cu adevarat sincere, raspandind in jurul lui o dragoste de inalta calitate.
Ce conteaza pentru altruist: sa fie apreciat pentru grija si devotamentul pe care il manifesta
fala de ceilalti – sa fie iubit.
Compulsiunea sa: sa evite respingerea, sa evite sa-si recunoasca propriile nevoi.

Tipul 3 – Competitivul

Competitivul este capabil sa actioneze cu eficienta. Pentru el, este foarte important sa
reuseasca in ceea ce intreprinde (viata profesionala, familiala sau sociala). inainte de orice, ii
este teama de esec, totusi ii plac provocarile. Competitivul este deseori curajos, foarte energic,
exigent cu el si cu ceilalti, isi permite adesea sa „joace” un rol ca sa-si atinga scopurile si
considera ca are dreptul sa-i insele pe ceilalti. I se intampla chiar sa se insele singur, in viata,
ii place sa progreseze, sa poata sa-i seduca pe ceilalti si notiunea de prestigiu sunt lucruri
foarte importante pentru el. Pentru ca in copilarie s-a identificat in mod pozitiv cu o autoritate
pe care o admira, el incearca sa reproduca situatii prin care sa starneasca admiratia celorlalti.
Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, competitivul devine autentic, in stare sa
reuseasca, acceptandu-si foarte bine limitele.
Ce conteaza pentru cometitiv: sa fie apreciat pentru ceea ce face, pentru reusitele sale – sa fie
stimat.
Compulsiunea sa: sa evite esecul.

Tipul 4 – Romanticul (Artistul)

Romanticul da dovada de sensibilitate si de originalitate, isi traieste emotiile cu intensitate. Se


teme foarte mult sa nu fie criticat. Destul de des, este melancolic, solitar. Atunci se refugiaza
in lumea lui imaginara, care este foarte bogata. Are oroare sa fie considerat conformist, banal.
De asemenea, este o fiinta care ii invidiaza deseori pe ceilalti. Pentru ca in copilarie
romanticului o „rana” i-a lasat impresia ca nu este iubit, mica persoana s-a refugiat in lumea
lui imaginara. Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, romanticul da dovada de
creativitate si de un simt artistic foarte dezvoltat. Atunci, devine capabil sa transforme
propriile experiente de viata in elemente de evolutie.
Ce conteaza pentru romantic: sa fie apreciat pentru ceea ce este – sa fie diferit.
Compulsiunea sa: sa evite banalitatea.

Tipul 5 – Observatorul

Observatorul este o persoana careia ii place sa asimileze multe cunostinte (in toate domeniile),
in relatiile sale cu ceilalti, prefera logica in locul emotiei, pe care, de altfel, si-o exprima cu
greutate, inainte de orice, se teme de intruziunea celuilalt in „sfera” sa personala. Nu ii plac
prea mult intalnirile, mai ales sub forma de reuniuni (familiale sau profesionale) si simte in
mod frecvent nevoia de a fi singur cu el insusi (si cartile lui). Deseori, este zgarcit cu ceea ce
stie, ca si cu timpul lui, ii place mai mult sa observe ceea ce se intampla decat sa participe.
Mentalul lui este aproape intotdeauna activ, in copilarie, mica persoana de tipul
observatorului a avut impresia ca nu este iubit atat cat merita. Acest lucru a facut sa-i evite pe
ceilalti si sa se distinga prin acumularea de cunostinte.
Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, observatorul face dovada unui spirit
generos, fiind capabil de dezinteres si de raporturi excelente in relatiile cu ceilalti.
Ce conteaza pentru observator: sa fie apreciat pentru ceea ce stie, pentru ceea ce cunoaste – sa
fie util, sa fie „la curent”.
Compulsiunea sa: sa evite intruziunea si vidul interior.

Tipul 6 – Devotatul

Devotatul este capabil de simpatie si mai ales, de legaturi puternice cu semenii sai (cei
apropiati, familia, „cei din clanul lui”); el este deseori mai banuitor in privinta celorlalti.
Poseda o mare capacitate intuitiva de care se foloseste mai ales ca sa aprecieze riscurile si
caracterul periculos al celorlalti. Aceasta il face sa aiba adesea mult simt al umorului. Marea
sa dificultate este lipsa de incredere in ceilalti si in viata. Fata de persoanele in care are
incredere, el da dovada de o imensa loialitate. Devotatul apreciaza o autoritate puternica si
loiala, careia i se supune de bunavoie, sau, daca aceasta il deceptioneaza, el poate sa i se
impotriveasca in mod sistematic. In copilarie, mica persoana de tipul devotatului a trait unele
experiente care l-au facut sa nu mai aiba incredere in multe lucruri, dar mai ales in ceilalti
oameni. A invatat sa se apere refugiindu-se in cinste, in situatii de stres, frica explica multe
din atitudinile lui.
Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, devotatul da dovada de curaj si loialitate.
Este pozitiv, interesat de viata si atent cu ceilalti.
Ce conteaza pentru devotat: sa fie apreciat pentru cinstea sa – sa fie capabil sa supravietuiasca
prin el insusi.
Compulsiunea sa: sa evite devierea, tradarea.

Tipul 7 – Epicurianul

Epicurianul este persoana care se caracterizeaza printr-o arie larga a intereselor sale, incearca
sa evite suferinta si izolarea. El poate sa faca simultan mai multe lucruri, uneori cu o anumita
lacomie, fara sa termine neaparat ceea ce a inceput. Aceasta il face sa para superficial in ochii
celorlalti, dar lui ii apreciaza pofta de viata si veselia, ii place sa se ocupe de lucrurile care il
intereseaza si atunci depune mult efort. In fata adversitatii, reactia sa este de a cauta
adancindu-se in ganduri si activitati placute. Accepta foarte greu caracterul de rutina al unui
lucru, grabindu-se in acest caz sa incerce sa-l diversifice. In copilarie, mica persoana de tipul
epicurian s-a simtit privat de mama sa, sau de imaginea de autoritate si afectiune, ceea ce l-a
facut sa-si dea silinta sa nu se mai gaseasca intr-o astfel de situatie de frustrare.
Atunci cand sunt dominante, trasaturile sale pozitive, epicurialnul este capabila sa-si exprime
bucuria si optimismul fata de viata si fata de ceilalti oameni. El da dovada de o mare
capacitate de integrare a experientelor sale de viata si de compasiune fata de ceilalti.
Ce conteaza pentru epicurian: sa fie apreciat pentru bucuria sa de a trai – sa nu ii lipseasca
stimulentele.
Compulsiunea sa: sa evite suferinta si izolarea.
 
Tipul 8 – Conducatorul

Conducatorul este harnic si vioi. El corespunde adesea acelui gen de oameni pe care lumea ii
numeste „sefi innascuti”. Pentru ca vrea sa controleze tot ce se intampla in jurul lui, el isi
impune propriul punct de vedere, il minimalizeaza pe cel al celorlalti, combatandu-i deseori.
Acest mod de a actiona il face de multe ori sa considere „viata drept o vesnica lupta” cu el
insusi (el isi controleaza emotiile) si cu ceilalti. Actioneaza adesea in genul „totul sau nimic”.
Este deseori excesiv, entuziast si energic. In copilarie, mica persoana de tipul – conducator a
intrat in competitie si a stiut sa-si impuna rapid punctul de vedere in fata autoritatii parintesti.
Atunci cand sunt dominante, trasaturile sale pozitive, conducatorul este capabil de curaj si
putere. Poate deveni capabil de indulgenta si de intelegere.
Ce conteaza pentru tipul conducator: sa fie recunoscut ca un om puternic – sa-si poata afirma
autoritatea.
Compulsiunea sa: sa evite slabiciunea.
 
Tipul 9 – Mediatorul
 
Mediatorul vrea ca in jurul sau sa domneasca o intelegere perfecta. Aceasta il face capabil sa-i
asculte cu atentie pe ceilalti, sa suporte uneori prea multe lucruri, sa minimalizeze adevaratele
probleme, iar toate aceste lucruri il pot conduce spre indolenta, catre o impresie de seninatate
creata de obisnuinta si de respingerea noului, catre evitarea luarii de decizii. ii place sa
traiasca in propriul lui ritm, apreciaza adesea natura si detesta sa fie „presat” de timp. In
copilarie, mica persoana de tipul mediator s-a identificat cu rolul parental de bunavointa si
sustinere, uitand de nevoile personale.
Atunci cand sunt dominante trasaturile sale pozitive, mediatorul este in stare sa accepte si sa-i
sprijine pe ceilalti. Cautarea pacii interioare si exterioare face din el adesea un foarte bun
mediator, sigur de el, independent si implinit.
Ce conteaza pentru mediator: sa fie recunoscut ca o persoana alaturi de care se traieste usor –
sa nu fie despartit de ceea ce iubeste.
Compulsiunea sa: sa evite conflictele.

CE ESTE IMPORTANT PENTRU FIECARE TIP?

Tipul 1 – Perfectionistul – pentru el conteaza sa evite mania, sa aiba dreptate, sa fie apreciat
pentru calitatea actiunilor sale.
Tipul 2 – Altruistul – pentru el conteaza sa evite respingerea, sa evite recunoasterea propriilor
nevoi, sa iubeasca, sa fie iubit, sa fie apreciat pentru grija sa fata de ceilalti.
Tipul 3 – Competitivul – pentru el conteaza sa evite esecul, sa reuseasca, sa fie apreciat pentru
ceea ce face, sa fie stimat.
Tipul 4 – Romanticul – pentru el conteaza sa evite banalitatea, sa fie aparte, sa fie apreciat
pentru ceea ce este, pentru ca este diferit.
Tipul 5 – Observatorul – pentru el conteaza sa evite intruziunea si vidul interior, sa stie, sa fie
util, sa fie “la curent”.
Tipul 6 – Devotatul – pentru el conteaza sa evite devierea, tradarea, sa fie pregatit pentru orice
eventualitate, capabil sa supravietuiasca prin el insusi, sa fi eapreciat pentru cinstea sa.
Tipul 7 – Epicurianul pentru el conteaza sa: evite suferinta si izolarea, sa aiba posibilitatea de
a alege, sa fie apreciat pentru bucuria sa de a trai.
Tipul 8 – Conducatorul – pentru el conteaza sa evite slabiciunea, sa fie puternic, sa-si afirme
autoritatea.
Tipul 9 – Mediatorul – pentru el conteaza sa evite conflictele, sa fie conciliant, sa nu fie
despartit de ceea ce iubeste.

S-ar putea să vă placă și