Tema 1.

Influența celor trei factori: - ereditate, mediu, educație - asupra dezvoltării propriei personalități

Realizați un scurt eseu (1-2 pg max) în care să analizați modul în care fiecare dintre acești factori v-au
influențat propria dezvoltare a personalitățîi

Tema nr.1

Corpul uman este complex la fel și mintea, creierul, cu circumvoluțiunile sale, emană complexitate. La o
căutare aleatorie pe internet asupra tipurilor de personalitate ale omului, găsim diferite clasificări și
tipologii.

Cu toate astea modelajul personalității omului este strâns legata de mediul și relația lui cu el. Un
amalgam de trăsături comune la care fiecare își adaugă amprenta sa dar sub carența intemperiilor ce au
trecut peste el. Ca o paranteză, cineva îmi povestea despre cum, în familiile celor care nu au dus o viață
în belșug, ar predomina la naștere -băieți- ca o forma primară de instinct de supravieturie - venit din
subconștient, spre deosebire de cei care au dus o viață lipsită de grija zilei de mâine unde ar predomina
la naștere -fetele-. Nu am studiat mai încolo de cercul meu de prieteni această teorie însă mi-a plăcut
cum sună și o văd valabilă din anumite puncte de vedere. Unul dintre ele ar fi că, avem o cutie neagra ca
cea a avionului unde înregistrăm cu voie și fară voie ce se întâmplă în jurul nostru. Băiețelul meu spune
lucruri văzute sau auzite de pe vremea când nu rostea niciun cuvânt.

Așa și despre formarea noastră, cred că oricât ne-ar plăcea să ne prezentăm ca persoane unice din
punctul de vedere al personalității, altfel sunt convins că fiecare suntem unici în felul sau, suntem ceea
ce iubim, cum ar spune Nichita Staneascu. Aici l-am putea adăuga pe Dostoievski care zicea că în Sine se
află și Iadul și Raiul depinde până unde mergem cu principiul plăcerii. Deci suntem ceea ce iubim pe
deoparte dar ar fi de preferat să iubim moderat. Conștientizând acestea două am putea avea un balans.

Inconștient, mai mult decât conștient, avem “plăcerea” de a "fura" din jurul nostru, idei gânduri
senzații. Asemănător unui oscilococcinum homeopatic, luăm informația sau de cele mai multe ori
informația ni se lipește de noi involuntar. Concret, nu suntem Exteriorul (ereditatea, mediu, educația) ci,
suntem informația din Mediu Ereditate Educație.

Ereditatea. Sau bagajul informațional cu care plecăm la drum, cei 7 ani de acasă plus anii nevăzuți
adunați ai moștenirii familiei. Urmele adn-ului lăsat de străbunici-părinți-bunici--copilului. Joacă un rol
foarte important și se transmit vrând-nevrand. Nonverval și verbal, de la gesturi, mimică expresii vocale
la gândire sau mod de percepere. Ca o descriere personală, eu am fost crescut de bunici și am resimțit
acut moștenirea ereditară. Ca prim aspect sunt factori externi- rușine că vine bunica la ședință, sau fala
că beneficiam de o libertate invidiată de copii de vârstă mea. Până la constatarea de asemănare, asta
acum dovedindu-se, de preluare involuntară e celor ce m-au crescut, a familiei. De elemente care mi-au
influențat acțiunile și decizile, provenite pe filiera ereditara. Anumite slăbiciuni, altele cu siguranță,
decât daca aș fi trăit în altă familie.

Mediul – consider că își pune cel mai mult amprenta asupra propriei personalități. Ori că tinzi să arăți ca
cineva din mediul tău înconjurător, ori că vrei să demonstrezi cuiva sau celorlalți, ori că vrei să îți arați
independența fata de “ai tăi”, părinți. Ori că refulezi, ori că te refugiezi, te modelezi treptat fară să vezi.
Aș putea spune că uneori chiar te complexeaza mediul și tragi să ții ritmul.
Îmi aduc aminte cum rocker ce pune muzică la petreceri fiind, cu tabieturi și vicii fără prea multe
cunostinte din sfera călugărească, am mers la o mănăstire pentru o vreme. Acolo cu călugării mai toată
ziua, care în fiecare secunda ziceau Rugăciunea Inimii. În prima zi mi se părea așa apăsător, mă făceam
chiar că nici nu îi aud deși erau lângă mine. A doua, a treia zi începusem ușor, ușor să mă obișnuiesc. A
doua săptămână spuneam și eu și nu mi se mai părea nimic ieșit din comun.

Fară ca cineva să mă forțeze sau să mă împingă de la spate. Și de obicei sunt cel ce găsește chichițele
contra sau mereu să arate și un alt unghi de vedere. Dar acolo, mi-am dat seama că poate și în “lume”,
cum zic călugării, mi-aș fi dorit să învăț rugăciunea sau rugăciunile, însă mă oprea rușinea, și alte bariere.
Acolo mi s-a părut firesc, atât de firesc încât am îmbrățișat-o convins de mine că e ceva benefic.

Extrovertit sau introvertit ești sortit să preiei, să te “magnetizezi” – exact ca în “De ce trag clopotele
Mitică” (Vrei să-ți treacă? Mănâncă, bea, fă petrecere și magnetizează-te!). Practic te doare măseaua dar
magnetizandu-te pari și tu vesel.

Părinții mei au fost rockeri, de mic am primit casete cu Queen, a fost evident că de pe la 7 ani îmi
doream să arăt că Freddie Mercury, nu ca altcineva. Mai tărziu ca să o frapez pe mama am ascultat
punk, un altfel de stil de muzica, ceva ce lua elitismul rockului în deradere. Apoi mi-am dorit să arăt ca și
cei din jurul/ gașca mea. Teama de a fi desconsiderat în grup a fost o perioadă mai mare decât orice alta
pedeapsă aș fi putut primi.

Ca o paralelă și cei de la bloc sau prietenii din copilărie, aveau slăbiciunile lor nevăzute, năzuințele lor
ascunse bine în fundul buzunarului printre scame, să nu se oserve. O simpla denunțare ar fi ruinat totul
ireversibil.

Da. Personalitățile se clădesc prin exemple. Prin constructive cu adăugiri personale dar tinderi spre
factori externi.

De la “idolii” muzicali, până la atragerea privirilor de curioși sau admirație feminină, “sunt un erou cu
capul gol, străzile-s pustii de mintea mea- spunea nu prieten de-al meu într-o melodie. Iar Jean Cocteau
în Opium spunea că “Dacă refuzăm să trăim insipid, trebuie să acceptăm unele capcane cu toate că
avem certitudinea că ne expunem în felul acesta la consecinţe funeste. Înţelepciunea constă în a fi
nebun atunci când împrejurările merită osteneala.”

Acest citat l-am adăugat și pentru ultima parte a viziunii mele despre cele trei influente:

Educația- Orișicât ai fi de influențat de factorii din jur – o educație zdravănă primită acasă mereu o să fie
o cârmă puternică care dirijează cu calm toate furtunile vieții.

Sămânța cea bună.

Educația nativă primită de la bunici, părinți, familie. Apoi educația cea garantată de stat, instituțională.
Prima o văd esențială a doua șlefuitoare asupra personalității.

Un mediu rău, are cu siguranță efecte asupra personalității, își pune amprenta necondiționat, poate lasa
urme, te poate trage in jos, dar, cu o educație bună primită acasă, în orice clipă, ai puterea ca, printr-o
scuturare sa fie anihilată. E salvatoare.

Un mediu bun, ajută dar fară o educație nativa, blândă și dreapta, primită acasă, nu e de ajuns, pentru a
străluci viu si drept. Aviz celor ce “dau din coate” să se bage în față.
Ca exemple as putea da pe:

- Personajul Heep din David Coperfield de Charles Dickens. Caracterul este notabil pentru
servilismul și nesinceritatealui și tocmai, că făcând parte dintr un mediu bun, acest lucru are o influență
pozitivă asupra lui. Dar doar atat, caci amintindu-mi de Divertis, în …Despre prostie ei zic acolo ca “…
Ceva îl deranjează… Ceva ce n-are… Ce are el deranjează pe alții”.

- Molcialin - Personaj din piesa lui Griboedov “Prea multă minte strică”, tipul carieristului
slugarnic, lipsit de scrupule.

Ca o concluzie, se vede cu ochiulliber fără a rosti cuvinte, ce hram porți. Asta cred că e, meritul influenței
primite pe baza educației in familie.

Educația e primordială. Avem nevoie ca de aer de educație. Educația frumosului, vorba lui Dostoievski.
Educația de a distinge binele de rău. Educația, bunătății. Educația de a ne educa corect. Educația și
exercițiul continuu de a fi om. A fi noi.

Și iarăși Dostoievski ar fi un al treilea exemplu menit să întărească opinia mea; Cu o e educație solidă
după cum zice în jurnal „M-am născut într-o familie rusească evlavioasă…”, dar și o educație laică,
aristocrată, deci o educație cu o profundă implicare părintească.

Cititind jurnalul său ne dăm seama cât suport și câtă importanța a avut educația în anii lui de scoală, cu
violența timpurilor trăite, a lagărului din Siberia și nu în ultimul rând a ateismului îmbrățișat la tinerețe.

Ca o paralela așa am văzut și eu aportul adus de încăpățânarea bunicilor de a-mi oferi o educație bună,
refuzul meu constant - ca mai apoi să îmi dau seama de ce șansă am avut că cineva s-a ostenit și și-a dat
interesul benevol să îmi îndese ceva în cap. Atât cât s-a putut.

Educația părintească își are înzecit rostul și este nevoie acuta în zilele noastre când tentațiile sunt mult
mai mari și ideologiile vin tăvălug peste tot si is icer victimile sale.

Mediul rămâne pe prima treapta a podiumului ca pericol. Dacă la Dostoievski a forat până a îmbrățișat
tăvălugul communist-ateist, el venit dintr-o casa cu o educație “evlavioasa” și într-o vreme când încă se
mai puteau întâlni sfinți “la drumul mare”, nu avem cum să nu îl clasificam așa. Fie că vrem să acceptăm
sau nu.

Ereditatea e o moștenire pentru unii grea pentru alții ușoare, e oscilantă … influența .. există cu
siguranță dar cu exercițiu se poate debarasa dacă incomodează. Umbla o relplica celebră dintr-un film
romanesc “Sunt timid-dar mă tratez.”

Dar cel mai important, prin educație se combate orice si se slefuieste pana la columna.

Conștientizarea e esențială.