Managementul deseurilor in Romania

Cuprins

Capitolul 1.
Obiectivele referitoare la reducerea poluării, protejarea mediului, ecologizare în Romania.

Capitolul 2.
Măsurile referitoare la reducerea poluării, protejarea mediului, ecologizare în Romania

Capitolul 3.
Activitățile referitoare la reducerea poluării, protejarea mediului, ecologizare în Romania.

Capitolul 4.
Efectele implementării măsurilor și activităților în Romania.
 Gestionarea neadecvată a deşeurilor contribuie la schimbările climatice şi la poluarea
atmosferică şi afectează direct numeroase ecosisteme şi specii.
Depozitele de deşeuri, considerate a fi metoda de ultimă instanţă în ierarhia referitoare
la deşeuri, eliberează metan, un gaz de seră foarte puternic, care este asociat cu schimbările
climatice. Metanul este format de microorganismele prezente în depozitele de deşeuri din
cauza deşeurilor biodegradabile precum alimentele, hârtia şi deşeurile provenite din grădini.
În funcţie de modul în care sunt construite, depozitele de deşeuri ar putea, de asemenea, să
contamineze solul şi apa.
După ce sunt colectate, deşeurile sunt transportate şi tratate. În urma procesului de
transport, se eliberează în atmosferă dioxid de carbon – cel mai prevalent gaz de seră – şi
poluanţi ai aerului, inclusiv particule.
Unele ecosisteme, precum cele marine sau de coastă, pot fi grav afectate de ges-
tionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau de aruncarea acestora. Deşeurile marine reprez-
intă un motiv din ce în ce mai mare de îngrijorare, şi nu doar din motive estetice: faptul că an-
imalele rămân prinse în aceste deşeuri, precum şi ingerarea acestora constituie ameninţări
grave pentru multe specii marine.
Deşeurile au şi un impact indirect asupra mediului. Orice nu se reciclează sau nu se
recuperează din deşeuri reprezintă o pierdere de materii prime şi de alţi factori de producţie
utilizaţi în cadrul lanţului, respectiv în etapele de producţie, transport şi consum al produsu-
lui. Impacturile asupra mediului în lanţul ciclului de viaţă sunt semnificativ mai mari decât
cele care apar exclusiv în etapa gestionării deşeurilor.
Direct sau indirect, deşeurile ne afectează sănătatea şi bunăstarea în numeroase mod-
uri: gazul metan contribuie la schimbările climatice, poluanţii atmosferici sunt eliberaţi în at-
mosferă, sursele de apă potabilă sunt contaminate, culturile cresc pe terenuri contaminate, iar
peştii ingerează substanţe chimice toxice.
Activităţile ilegale, precum aruncarea, arderea sau exporturile ilegale au, de asemenea,
un rol, însă este dificil să se estimeze amploarea acestor activităţi sau a impacturilor lor.
Deşeurile reprezintă, de asemenea, o pierdere economică şi o povară pentru societatea
noastră. Forţa de muncă şi ceilalţi factori de producţie (terenuri, energie etc.) utilizaţi în
etapele de extracţie, producţie, difuzare şi consum se pierd, la rândul lor, atunci când sunt
aruncate „resturile".
În plus, gestionarea deşeurilor costă bani. Crearea unei infrastructuri pentru colectare,
sortare şi reciclare este costisitoare, dar odată ce este instituită, reciclarea poate să genereze
venituri şi să creeze locuri de muncă.
 Pentru a asigura realizarea unui progres real, viitorul sistem de gestionare a deseurilor
trebuie sa indeplineasca o serie de obiective strategice corelate cu cerintele europene.
Obiectivele strategice propuse reflecta angajamentul Romaniei pentru:
 abordarea aspectelor legate de cantitatile mari de deseuri intr-o maniera care sa cond-
uca la ruperea relatiei de proportionalitate existente intre cresterea economica si
generarea de deseuri;
 recuperarea, in masura posibilitatilor, a materialelor si energiei continute in deseurile
a caror generare nu se poate evita;
 stabilirea unui sistem de gestionare a deseurilor, integrat geografic si tehnologic care
sa includa cele mai bune tehnici / tehnologii care nu impun cheltuieli excesive;
 crearea conditiilor pentru ca deseurile sa fie colectate selectiv, reciclate /recuperate
sau eliminate fara a pune in pericol sanatatea umana si fara a utiliza procedee sau
metode care ar putea dauna mediului.
Scopul realizări Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) este de a dezvolta
un cadru general propice gestionării deșeurilor la nivel național cu efecte negative minime
asupra mediului.
Politica națională în domeniul gestionării deșeurilor trebuie să se subscrie politicii eu-
ropene în materie de prevenire a generării deșeurilor și să urmărească reducerea consumului
de resurse și aplicarea practică a ierarhiei deșeurilor. Prevederile PNGD completează preved-
erile Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor ca și modalitate principală de abordare,
anume îndreptarea României către o societate a reciclării și aplicarea ierarhiei deșeurilor,
pentru toate tipurile de deșeuri care fac obiectul planificării.
Atât Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, cât și Programul Național de Prevenire a
Generării Deșeurilor (PNPGD) sunt elaborate în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, precum și cu ghidurile existente la nivel european ([WMP Guide 2012], [WPP Guide
2012]).
Deșeurile care fac obiectul planificării sunt cele reglementate de Legea nr. 211/2011
privind regimul deşeurilor, cu modificările și completările ulterioare, care a transpus Direc-
tiva 2008/98/CE A Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind
deșeurile și de abrogare a anumitor directive.
Nu fac obiectul planificării:
 Efluenții gazoși emiși în atmosferă și dioxidul de carbon captat și transportat în scopul
stocării geologice și stocat geologic;
 Solurile (in situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate și clădiri legate permanent
de sol;
 Solurile necontaminate și alte materiale geologice naturale excavate în timpul activ-
ităților de construcție, în cazul în care este cert că respectivul material va fi utilizat
pentru construcții în starea sa naturală și pe locul de unde a fost excavat;
 Deșeurile radioactive;
 Explozibilii declasați;
  Materiile fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidența alin. (2) lit. b), paiele și
alte materii vegetale nepericuloase folosite pentru producerea de energie din biomasă
prin procese ori metode care nu dăunează mediului și nu pun în pericol sănătatea pop-
ulației;
 Apele uzate;
 Subprodusele de origine animală, inclusiv produse de origine animală și produsele
derivate care nu sunt destinate consumului uman;
 Carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, in-
clusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii;
 Deșeurile rezultate în urma activităților de prospectare, extracție, tratare și stocare a
resurselor minerale, precum și a exploatării carierelor, care intră sub incidența altor
acte normative.
Prin urmare, categoriile de deșeuri care fac obiectul PNGD sunt următoarele:
 Deșeuri municipale;
 Fluxuri speciale de deșeuri: deșeuri de ambalaje, deşeuri alimentare, deșeuri de
echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori, vehicule
scoase din uz, uleiuri uzate, deșeuri din construcții și desființări, nămoluri rezul-
tate de la epurarea apelor uzate orășenești, deșeuri cu conținut de PBC, deșeuri de
azbest;
 Deșeuri rezultate din activitățile unităților sanitare și din activități veterinare;
 Deșeuri industriale;
 Deșeuri din agricultură, silvicultură și pescuit.
Capitolul 2
Prioritățile României în ceea ce privește gestionarea și prevenirea deșeurilor, stabilite prin
Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD pentru perioada 2014-2020) sunt :
 prioritizarea eforturilor în domeniul gestionării deşeurilor în linie cu ierarhia
deşeurilor
 dezvoltarea de măsuri care să încurajeze prevenirea generării de deşeuri şi reuti-
lizarea, promovând utilizarea durabilă a resurselor;
 creşterea ratei de reciclare şi îmbunătăţirea calităţii materialelor reciclate, lucrând
aproape cu sectorul de afaceri şi cu unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile;
 promovarea valorificării deşeurilor din ambalaje, precum şi a celorlalte categoriide
deşeuri;
 reducerea impactului produs de carbonul generat de deşeuri;
 încurajarea producerii de energie din deşeuri pentru deşeurile care nu pot fi reciclate;
 organizarea bazei de date la nivel naţional şi eficientizarea procesului de monitor-
izare;
 implementarea conceptului de "analiză a ciclului de viaţă" în politica de gestionare a
deşeurilor.
De asemenea, se doreşte îmbunătăţirea serviciilor către populaţie şi sectorul de afaceri prin:
 încurajarea investiţiilor verzi;
 susţinerea iniţiativelor care premiază şi recompensează populaţia care reduce, reuti-
lizează şi reciclează deşeurile din gospodării;
 colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale pentru creşterea eficienţei şi
calităţii deşeurilor colectate, făcându-le mai uşor de reciclat;
 colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale şi sectorul de afaceri pentru
îmbunătăţirea sistemelor de colectare a deşeurilor.
Compoziția deșeurilor menajere și similare 2018
Hârtie/Carton
16%

Periculoase
1% Alte Deșeuri Sticlă
18% 5%
Textile
4%

Plastic
15%
Biodegradabil
38%
Metal
1%
Lemn
1%

Hârtie/Carton Sticlă Plastic Metal Lemn

Biodegradabil Textile Periculoase Alte Deșeuri

Schema actuală a gestionării deșeurilor municipale

 În ceea ce privește instalațiile de gestionare a deșeurilor municipale5, la sfârșitul anului
2016, la nivel național existau:
 51 de stații de transfer;
 101 facilități de sortare (care sortează atât deșeuri reciclabile colectate separat cât și
deșeuri colectate în amestec) cu o capacitate totală de cca. 2.431.420 tone/an;
 22 instalații de compostare cu o capacitate totală de cca. 180.000 tone/an;
 4 instalații de tratare mecano-biologică cu o capacitate totală de cca. 270.000 tone/
an6;
 35 depozite conforme clasă b) cu o capacitate totală construită de cca. 48,1 milioane
tone și o capacitate disponibilă (la sfârșitul anului 2014) de cca. 13 milioane tone;
 15 depozite neconforme care au sistat activitatea în anul 2016 sau în anul 2017.
Din cele 101 facilități de sortare existente, numai 93 sunt instalații de sortare propriu-zise
(cu banda de sortare). Restul de 8 facilități (cu o capacitate totală de circa 150.000 tone/an)
sunt amplasamente unde a fost autorizată sortarea deșeurilor din grămadă, de obicei ca o ac-
tivitate secundară pe lângă activitatea principală autorizată (stocare temporară sau eliminarea
deșeurilor în depozite neconforme).
Cele 93 de instalații de sortare aflate în funcțiune au o capacitate totală de circa 2.281.420
tone/an, din care:
 35 instalații sortează deșeuri reciclabile colectate separat, având o capacitate totală de
circa 213.000 tone/an;
 33 instalații sortează deșeuri municipale colectate în amestec, având o capacitate to-
tală de circa 687.000 tone/an;
 25 instalații sortează atât deșeuri reciclabile colectate separat cât și deșeuri municipale
colectate în amestec, având o capacitate totală de circa 1.381.420 tone/an.

CAPITOLUL 3 - IOANA

Activitățile referitoare la reducerea poluării, protejarea mediului,

ecologizare în Romania.
România nu dispune de o reţea dezvoltată de furnizori de servicii în domeniul
gestionării deşeurilor, care să efectueze colectarea şi/sau recuperarea / tratarea / eliminarea
deşeurilor periculoase. Agenţii de colectare a deşeurilor par a fi, în general, companii private
şi sunt mai degrabă întreprinderi locale decât organizaţii naţionale. Majoritatea agenţilor de
colectare existenţi în România se ocupă cu colectarea şi transportul deşeurilor municipale, în
principal. Câţiva dintre aceşti agenţi de colectare, colectează deşeuri din sectorul comercial şi
industrial, deşeuri de grădină, precum şi deşeuri din construcţii şi demolări. Aceşti agenţi
pretind că nu colectează nici un deşeu periculos.
Există, de asemenea, şi organizaţii de reciclare a deşeurilor care colectează
deşeurile de la generatori, câţiva dintre aceştia colectează deşeuri periculoase, cel mai notabil
uleiuri uzate, baterii de automobile şi, mai puţin, solvenţi.

In ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor periculoase în România există un număr

foarte mic de furnizori de astfel de servicii. Iar aceştia oferă în general doar colectarea
deşeurilor nu şi transportul acestora, deoarece capacitatea lor de transport este redusă. Astfel,
transportul deşeurilor periculoase este realizat în general de către generatorii de deşeuri.
Totuşi, mai mult de 80% din totalul deşeurilor periculoase sunt depozitate sau stocate, şi acest
lucru se întâmplă, în general, la sau foarte aproape de locul de generare a deşeurilor
periculoase, ceea ce necesită un transport minim. Excepţie fac, în prezent, deşeurile
spitaliceşti, uleiurile uzate şi bateriile, deşeuri colectate şi transportate în vederea tratării,
valorificării şi/sau eliminării.
Pentru planificarea sistemelor tehnice de colectare a deşeurilor periculoase, România
trebuie să ia în considerare:
· tipul industriei;
· tipurile deşeurilor periculoase;
· tipurile containerelor specifice pentru fiecare tip de deşeu periculos (unde este
cazul);
· separarea corectă a deşeurilor pe tipuri;
· accesul rutier pentru vehiculele de colectare.

În ceea ce priveşte containerele de colectare a deşeurilor periculoase, România îşi

propune să reglementeze tipuri de containere de colectare în funcţie de tipul deşeurilor şi de
gradul de periculozitate a acestora.

Având o cantitate relativ mică de deşeuri transportate pentru eliminare în afara

incintelor industriale, România nu dispune în prezent de infrastructura şi abilităţile necesare
pentru transportul în siguranţă al deşeurilor periculoase. Aspectele legislative din domeniul
transportului de deşeuri sunt foarte recente şi încă în curs de dezvoltare. In legătură cu
transportul deşeurilor, Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 (amendată prin legea 426/2001)
stabileşte toate măsurile necesare în ceea ce priveşte autorizarea, controlarea şi obligaţiile
transportatorilor de deşeuri periculoase. Transportatorul trebuie sa respecte legislatia privind
transportul mărfurilor periculoase şi anume: Ordonanţa Guvernului 48/1999 privind
transportul rutier al mărfurilor periculoase, Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului 1044/2003 privind aprobarea Regulamentului pentru desemnarea, pregătirea
profesională şi examinarea consilierilor de siguranţă pentru transportul rutier, feroviar sau pe
căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase, Hotărârea de Guvern 1374/2000 pentru
aprobarea Normelor privind aplicarea etapizată în traficul intern a prevederilor Acordului
european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR), încheiat
la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea 31/1994, modificată şi
completată prin Hotărârea de Guvern 258/20004 şi Ordinul 211/2003 pentru aprobarea
Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele
rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România..

Toate cerinţele referitoare la vehicule, ambalare, etichetare, semnalizare, pregătirea

şoferului sunt stabilite prin legislaţia ‘substanţelor periculoase’ (OUG 200/2000 [asupra
Clasificării, Etichetării şi Ambalării Substanţelor şi Compuşilor Chimici Periculoşi], aprobată
şi modificată prin Legea 451/2001 şi utilizată împreună cu prevederile HG 490/2002 pentru
aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a OUG 200/2000.

Tranziţia către economia circulară este un proces greoi şi de durată, pentru că în România
infrastructura de colectare are nevoie de investiţii pentru dezvoltare. La fel, e nevoie de educarea
oamenilor pentru o reciclare corectă.

România are în total peste 12.000 de puncte de colectare separată, numărul lor crescând cu
70% în 2020, potrivit Hărţii Reciclării, o platformă naţională, interactivă, care permite identificarea şi
localizarea punctelor de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile din România. Doar infrastructura
locală de colectare de deşeuri electrice, becuri, neoane şi baterii este formată în prezent din peste
8.600 de puncte de colectare la nivel naţional. Loc de dezvoltare mai există încă, spun jucătorii din
domeniu.

„România trebuie să îşi extindă şi consolideze infrastructura de colectare, să îşi continue

punerea în aplicare a politicilor de mediu şi să integreze în continuare preocupările de mediu în de-
ciziile economice şi sociale. Un prim pas spre rezolvare este implicarea tot mai mare a oamenilor
pentru o colectare corectă a deşeurilor şi conştientizarea faptului că acestea pot fi adevărate resurse
dacă sunt gestionate corect“, a spus Marius Costache, director general al GreenWEEE, companie ce
are o capacitate anuală de reciclare de 100.000 tone de deşeuri electrice şi electronice, având două
fabrici în România, la Buzău şi la Câmpia Turzii.

1) Cadru legal şi de reglementare slab reprezentat In România, unde cadrul

pentru gospodărirea mediului înconjurător se află încă în curs de constituire, gestionarea
apelor uzate, a gazelor de furnal şi a deşeurilor industriale nu este controlată şi urmărită în
mod eficient de către administraţie.
Prin urmare, în general, fabricile româneşti nu sunt bine dotate cu echipamente de
control al poluării aşa-numite “la capăt de ţeavă”.
Se presupune că efluenţii industriali şi gazele de furnal conţin un volum mare de
deşeuri periculoase. Se presupune, de asemenea, că un volum mare de substanţe periculoase,
care nu sunt identificate ca substanţe periculoase, se descarcă împreună cu apele uzate şi
gazele de furnal (deşeuri periculoase omise).
In viitor, va fi întărit cadrul legal şi se va asigura dotarea cu echipamente de control
al poluării „la capăt de ţeavă”, deşeurile omise menţionate mai sus vor fi colectate şi
identificate ca deşeuri periculoase.
Mai mult, în acest moment nu există standarde pentru colectarea, transportul,
reciclarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase. De asemenea, este evidentă lipsa de
instalaţii.
In aceste condiţii, conştientizarea gestionării corespunzătoare a deşeurilor
periculoase nu este bine percepută de către fabricile generatoare de deşeuri periculoase.
 2) Nivel scăzut al activităţii celor 3R pentru deşeuri periculoase
Unele deşeuri par a fi efectiv reciclate la faţa locului. Totuşi, deşeurile
periculoase sunt, în general, stocate şi îngropate în terenul aparţinând fabricii sau sunt
eliminate împreună cu deşeurile nepericuloase la rampele de deşeuri din afara terenului lor.
De asemenea, este posibil ca deşeurile periculoase să fie preluate de către contractanţi în
colectarea şi reciclarea deşeurilor nepericuloase, cum ar fi REMAT, şi sunt tratate şi
eliminate ilegal. Se încearcă reducerea rudimentară a volumului de deşeuri periculoase, cum
ar fi deshidratarea nămolurilor ca o pretratare înainte de stocare şi eliminare la faţa locului.
Totuşi, în prezent, nu este suficientă separarea uniformă a deşeurilor nepericuloase şi
periculoase. (Separarea deşeurilor periculoase constituie primul pas în activităţile celor 3R.).
In conformitate cu raportul OCED privind “Progresul în atingerea nivelului
elementar al capacităţii pentru producţie mai curată în ţările central şi est europene/statele
nou independente (CEEC/NIS)”1 , România a fost depăşită de alte ţări central şi est europene
în ceea ce priveşte nivelul elementar al capacităţii pentru o producţie mai curată.
Se poate spune că, în general, cei 3R (Reducere, Reutilizare, Reciclare) nu sunt
folosiţi în mod frecvent.
3) Lipsa instalaţiilor de reciclare pentru deşeuri periculoase
La Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor de pe lângă Ministerul
Industriilor şi Resurselor au fost înregistrate 414 firme de reciclare. Sub regimul socialist,
erau reciclate mai ales deşeurile nepericuloase, în afara incintelor industriale, sub control
naţional. Se presupune că, şi după revoluţie chiar, s-a continuat reciclarea deşeurilor
reciclabile, moştenind procedurile regimului socialist, chiar dacă se poate observa o oarecare
reducere a acestei activităţi. Totuşi, firmele de reciclare a deşeurilor periculoase înregistrate
la CNRM se ocupă doar de deşeurile periculoase uşor de reciclat sau deşeurile periculoase cu
conţinut comparativ înalt de metale preţioase. Ele recuperează uleiuri uzate sau reciclează
plumbul din bateriile din plumb pe bază de acid sau retopesc metale neferoase.
4) Greutăţi întâmpinate în reciclarea în afara incintelor
Mai jos sunt enumerate greutăţile întâmpinate în crearea de activităţi de reciclare
în afara incintelor. Stabilirea unui cadru legislativ corespunzător se află în curs de formulare.
Există o lege, dar formularea unor reglementări, standarde şi criterii de implementare actuale
se află în curs de desfăşurare.Principiul PPP* nu este implementat. Prioritatea producătorilor
de deşeuri rezidă în rezolvarea problemelor lor financiare şi nu în protecţia mediului
înconjurător.Producătorii unor anumitor deşeuri, cum ar fi uleiurile uzate, tind să considere că
uleiurile uzate constituie un produs şi se aşteaptă să fie plătiţi cu un preţ mare pentru produs
întrucât eliminarea corespunzătoare a unor asemenea deşeuri implică în prezent cheltuieli.Se
aplică soluţii neecologice (eliminarea sau incinerarea necontrolată, amestecul în alte produse
sau vânzarea ca atare, etc.).

Lipsa de transparenţă când se raportează deşeurile produse

Cantităţile mici raportate şi colectate în prezent nu asigură stimulente adecvate
pentru industria cimentului în sensul de a investi în măsuri necesare pentru tratarea şi
reciclarea deşeurilor.
Lipsa unor companii specializate în colectarea, transportul/ pretratarea
deşeurilor
Pe scurt, gestionarea deşeurilor periculoase este insuficient controlată. Nu a fost
stabilit fluxul corespunzător al deşeurilor periculoase. Posibilele activităţi private în această
zonă nu deţin informaţiile necesare despre volumul de deşeuri periculoase care ar trebui să fie
tratate şi eliminate în mod corespunzător, astfel încât costurile şi taxele nu pot fi estimate cu
precizie. Incă mai este nevoie să se stabilească cadrul legal şi de reglementare pentru
reciclarea şi tratarea deşeurilor.

Producătorii de deşeuri periculoase trebuie să fie stimulaţi în desfăşurarea de

activităţi de prevenire şi reciclare a deşeurilor periculoase.

Mai jos se prezintă principalele stimulente şi abordări practice pe

bază de stimulente:

• Stimulent 1 pentru prevenirea producerii şi reciclarea deşeurilor: Costuri mari

pentru eliminarea deşeurilor periculoase - Producătorii care plătesc costuri mari pentru
eliminare sunt stimulaţi să reducă generarea de deşeuri periculoase prin acordarea de costuri
reduse de eliminare, în timp ce aceia care aplică metode ieftine de eliminare nu beneficiază
de acest stimulent. Strategie: In consecinţă, punerea în practică a eliminării corespunzătoare
şi legale a deşeurilor periculoase este importantă pentru promovarea prevenţiei şi reciclării.
• Stimulent 2: Micşorarea pieţei ilegale de reciclare - In România, există o piaţă a
uleiurilor uzate în care uleiurile uzate sunt ilegal comercializate şi reutilizate ridicând
probleme de mediu şi sănătate. - Existenţa acestei pieţe îi împiedică pe producătorii de uleiuri
uzate să plătească costurile pentru eliminarea corespunzătoare şi reciclarea uleiurilor uzate
care pot fi eliminate eficient sau recuperate la cald în cuptoare de ciment. Strategie: Prin
urmare, întărirea cadrului legal şi adâncirea conştientizării pentru producătorii de deşeuri
periculoase sunt importante pentru a stopa reciclarea ilegală a uleiurilor uzate.
• Stimulent 3: Reglementări de conformare puse în vigoare de către autoritatea de
mediu - Directivele IPPC* vor fi puse în vigoare în România în câţiva ani. Intreprinderile
româneşti vor trebui să se conformeze directivelor IPPC pentru a obţine acordurile de mediu.
Strategie: Deci, este importantă aplicarea hotărâtă de către inspectoratele de protecţie a
mediului şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
• Stimulent 4: Posibile creşteri în productivitate şi reducerea asociată a costurilor
de producţie - Prevenirea producerii de deşeuri şi reciclarea lor contribuie la creşteri ale
productivităţii şi are ca rezultat reducerea costurilor. - Este necesar ca întreprinderile să aibă
conştiinţa celor de mai sus. Strategie: In concluzie, este importantă adâncirea conştientizării
de către producătorii de deşeuri.
• Stimulent 5: Posibile creşteri ale nivelului de siguranţă şi sănătate ale angajaţilor
şi ale localnicilor - Prevenirea producerii de deşeuri şi reciclarea contribuie la cele de mai sus
- Este necesar ca întreprinderile să aibă conştiinţa celor de mai sus. Strategie: De aceea, este
importantă adâncirea conştientizării pentru producătorii de deşeuri
. • Stimulent 6: O mai bună imagine a companiei - Imaginea companiei percepută
de public şi mediul de afaceri se va îmbunătăţi dacă firma obţine certificatul de conformitate
IPPC sau ISO 14001 - Imaginea şi statutul companiei îmbunătăţite vor ajuta întreprinderea
să-şi sporească oportunităţile de export şi extindere a pieţei. Strategie: Crearea de exemple
bune (cronica succesului unei întreprinderi cu conformitate IPPC şi imagine îmbunătăţită şi
şanse de afaceri mai bune), precum şi difuzarea lor sunt importante.
 O strategie eficientă de reducere şi prevenire a producerii deşeurilor periculoase
trebuie să combine în mod corespunzător aceste instrumente.

După cum s-a prezentat în secţiunea privind producerea deşeurilor periculoase,

industriile/domeniile prioritare pentru generarea de deşeuri periculoase din România sunt:
- industria prelucrării metalelor neferoase,
- industria chimică şi industria/procesul de prelucrare a suprafeţelor şi
galvanizare.

In cele ce urmează, se prezintă o scurtă descriere a poziţiei fiecărei

industrii.

1) Industria prelucrării metalelor neferoase

Cândva, aceasta era cunoscută drept cea mai serioasă sursă de poluare şi ea încă
generează mari cantităţi de deşeuri periculoase. La începuturi, industria prelucra minereul
extras din minele autohtone, cum ar fi Baia Mare, dar recent s-a trecut la prelucrarea
minereului importat, deoarece minele autohtone au fost închise. Această situaţie a determinat
industria să ia în considerare şi să iniţieze prelucrarea materialelor reciclate în loc de
minereuri. Din punctul de vedere al prevenirii şi reducerii la minimum a deşeurilor, aceasta
constituie o substituire a materiilor prime cu materiale mai curate. Din punct de vedere
tehnologic, instalaţiile de prelucrare a metalelor neferoase constituie sistemul de tratare cel
mai cuprinzător pentru reciclarea deşeurilor periculoase care includ metale grele, cum sunt,
de exemplu, bateriile din plumb uzate. Din acest aspect rezultă că trecerea de la industria de
prelucrare a metalelor neferoase la industria de reciclare a resurselor constituie o strategie
corespunzătoare.

2) Industria chimică Industria chimică este una din industriile cele mai active din
România şi ea este o industrie uzinală tipică. Totuşi, multe instalaţii au, în general, tehnologii
şi procese depăşite în comparaţie cu concurenţii lor din alte ţări. Pentru ca industria chimică
să poată preveni şi reduce producerea de deşeuri mai bine, trebuie să se modernizeze
procesele şi instalaţiile. Doar simpla bună practică şi gospodărire la nivel operaţional poate să
nu însemne prea mult. Pe de altă parte, modernizarea instalaţiilor necesită investiţii mari.
Intrucât multe industrii sunt încă deţinute în proprietatea statului, asemenea investiţii depind
într-o foarte mare măsură de strategia guvernului în sectorul industriei chimice. Abordarea
unei simple puneri în vigoare nu este suficientă pentru a controla situaţia deşeurilor
periculoase din industria chimică. Trebuie să se realizeze o combinare judicioasă a măsurilor
promoţionale pentru bună practică prin activitatea de autoreglementare, precum “răspunderea
asumată”, cu dezvoltarea unei strategii industriale bazate pe finanţare pentru modernizare.

3) Galvanizarea şi tratarea suprafeţelor Galvanizarea şi tratarea suprafeţelor este

un proces obişnuit în diversele industrii de producţie şi asamblare. Intrucât în România se
realizează tot mai multe investiţii, acest tip de proces şi industrie se va dezvolta în viitor. In
comparaţie cu industria chimică, prevenirea şi reducerea la minimum a deşeurilor pot fi
realizate fără investiţii mari. Mai mult, asemenea prevenire şi reducere la minimum a
deşeurilor pot conduce, de asemenea, la economii de costuri pentru fabrici, de ex. în cazul
“câştigului de ambele părţi”. O strategie corespunzătoare de transpunere în viaţă şi evaluare a
resurselor, cum ar fi pentru consumul de apă, poate spori posibilitatea de investiţii cu “câştig
de ambele părţi”. Combinarea judicioasă a instrumentelor de punere în vigoare, a celor bazate
pe piaţă şi a celor bazate pe informaţii poate promova prevenirea şi reducerea la minimum a
deşeurilor în acest sector.

Promovarea reciclării metalelor grele conţinute în deşeurile

periculoase prin utilizarea topitoriilor de metale neferoase

In România, topitoriile de metale neferoase sunt mari producători de deşeuri

periculoase. Pe de altă parte, acestea folosesc procesele de topire şi rafinare orientate spre
reciclare, cum ar fi procesul de topire primară - ‘Imperial Smelting Process’ (ISP) şi procesul
de vaporizare a clorurii (procesul KOWA). Acestea sunt recunoscute ca potenţiali factori de
reciclare pentru deşeurile periculoase conţinând metale grele. Prin urmare, sunt necesare
măsuri pentru a determina aceste companii să se implice în activitatea de reciclare a
deşeurilor periculoase şi, în acelaşi timp, este necesar să se întărească controalele la factorii
de reciclare ilegală care au mijloace insuficiente de control al poluării sau nu sunt autorizaţi
de către Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor.

Prevenirea producerii de deşeuri periculoase interne rezultate din

topire şi îmbunătăţirea instalaţiilor

Rezultatul studiului cu privire la producerea de deşeuri periculoase relevă faptul că,

anual, se generează o cantitate de baterii uzate cu plumb pe bază de acid şi deşeuri
periculoase cu conţinut de metale de aprox. 366 mii tone pe an. Din această cifră, zgura de
cupru, plumb şi zinc reprezintă 274 mii tone. Restul de 92 mii tone constă din nămoluri,
scorii, praf şi altele.

In ceea ce priveşte zgura, se recomandă următoarele măsuri:

- Promovarea utilizării lor în fabricile de ciment ca materie primă alternativă

(scăderea conţinutului de metale preţioase şi producerea de granule fine pentru facilitarea
manipulării)
- Dezvoltarea utilizării ca material de construcţie şi agregate cum ar fi pentru
platforme de drumuri, asigurând în cea mai mare parte stabilitatea fizică şi chimică datorită
gravităţii specifice mari.

Sprijinul statului pentru dezvoltarea instalaţiilor de reciclare

De obicei, deşeurile acide, deşeurile alcaline şi solvenţii organici sunt reciclaţi în
afara perimetrului uzinal. Aceste deşeuri periculoase vor spori în viitor, dacă structura
industrială se schimbă în România, de la industriile grele şi chimică la industriile de maşini şi
electrică. Guvernul român trebuie să ia măsuri promoţionale pentru a încuraja sectorul privat
să dezvolte instalaţiile de reciclare, în vederea promovării Reciclării.

Bibliografie
https://openjicareport.jica.go.jp