Robu - CARFA 2021-Full - 11.01.2022

Convergență și Armonizare în Raportarea
Financiară și Audit
Ioan-Bogdan ROBU
(coordonator)
PERFORMANTICA
IAȘI - 2021
Ioan-Bogdan ROBU este Conferențiar universitar doctor abilitat în cadrul
Departamentului Contabilitate, Informatică economică și Statistică, dar și conducător de
doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea
de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Este doctor în domeniul Contabilitate precum și în domeniul Cibernetică și statistică
economică, ambele obținute cu calificativele Excelent (Summa Cum Laude). Pregătirea
avansată a fost continuată prim studii postdoctorale, iar studiile de master în domeniul
contabilității au fost completate printr-o bursă de studiu în cadrul Universității din
Geneva. De asemenea, este absolvent al programului de master Statistică și actuariat în
asigurări și sănătate. A efectuat stagii de cercetare, documentare sau a participat la
seminarii științifice în cadrul Universității din Geneva (Elveția), Universității din
Groningen (Olanda), Universității Paris Dauphine (Franța), ESSEC Business School
(Franța), Copenhaga Business School (Danemarca), Universitatea din Trier (Germania).
A participat cu lucrări la numeroare conferințe și manifestări științifice naționale
(organizate de centrele universitare din Iași, București, Cluj-Napoca, Timișoara) și
internaționale. Dintre acestea, cele mai importante sunt: conferința anuală a American
Accounting Association (California), conferințele European Accounting Association
(Scoția și România), conferința Association francophone de comptabilité (Franța),
conferința European Auditing Research Network (Germania). Este autor și coautor a
peste 100 de articole științifice publicate în reviste de specialitate din țară și din
străinătate. Domeniile de interes sunt reprezentate de auditul financiar, raportările
financiare și calitatea informației financiare, statistica și econometria financiară. Deține
calitatea de Expert contabil și este stagiar în activitatea de audit financiar. Este titular al
cursurilor de master Sisteme contabile comparate și Norme de audit financiar
(recunoscut ACCA – F8). Începând cu anul 2016 coordonează fără întrerupere
Seminarul științific: Convergență și Armonizare în Raportarea Financiară și Audit,
organizat de către studenții de anul I de la masterul Contabilitate, Expertiză și Audit
(acreditat ACCA, CECCAR și CAFR), din cadrul Facultății de Economie și
Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Referenți științifici:
Prof. univ. dr. Costel ISTRATE, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prof. univ. dr. Emeritus Neculai TABĂRĂ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași
CUPRINS
PROLEGOMENE PRIVIND STATUTUL ȘTIINȚIFIC AL CONTABILITĂȚII –

DE LA CUNOAȘTEREA COMUNĂ LA CUNOAȘTEREA SPECIFICĂ ÎN
DOMENIUL RAPORTĂRILOR FINANCIARE ȘI AUDIT
Ioan-Bogdan ROBU ........................................................................................... 9
Partea I – Contribuții la cunoașterea științifică în domeniul contabilității și al
auditului financiar ......................................................................................................... 17
DESPRE STATUTUL CONTABILITĂȚII ÎN PROCESUL CUNOAȘTERII
Emil HOROMNEA ........................................................................................... 18
APRECIEREA MODULUI DE RESPECTARE A NORMELOR CONTABILE PRIN
ANALIZA OPINIILOR DE AUDIT – CAZUL FIRMELOR COTATE PE
SEGMENTUL AERO AL BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI
Costel ISTRATE1, Ioan-Bogdan ROBU2 ............................................................ 32
ELEMENTE PARTICULARE ALE EVALUĂRII ÎN ACTIVITATEA DE EXPORT-
IMPORT
Constantin TOMA1, Mihai CARP2, Ioan-Bogdan ROBU3................................... 45
EVALUAREA RISCURILOR PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA
SPĂLĂRII BANILOR ÎN AUDIT FINANCIAR
Maria GROSU ................................................................................................. 56
OPTIMIZAREA FISCALĂ PRIN INTERMEDIUL PARADISURILOR FISCALE
Mihai-Bogdan AFRĂSINEI1, Iuliana Eugenia GEORGESCU2 .......................... 68
POSIBILITĂȚI DE UTILIZARE A COSTURILOR DE OPORTUNITATE ÎN
PROCESUL DECIZIONAL
Dorina BUDUGAN .......................................................................................... 86
CONTABILITATEA MEDIULUI – SCURT ISTORIC
Leontina PĂVĂLOAIA ..................................................................................... 94
UTILIZAREA METODELOR DE EVALUARE BAZATE PE ACTUALIZAREA
FLUXURILOR FINANCIARE ÎN CONTEXTUL VARIAȚIEI FACTORILOR DE
MEDIU ECONOMIC
Mihai CARP1, Constantin TOMA2 .................................................................. 107
SINERGIA FINANCIARĂ ÎN COMPANIILE DIN DOMENIUL FARMACEUTIC.
STUDIU EMPIRIC PRIVIND FACTORII DETERMINANȚI PENTRU COTA DE
CAPITAL ACHIZIȚIONATĂ ÎN COMPANIA ȚINTĂ
Convergență și Armonizare în Raportarea Financiară și Audit
George-Marian AEVOAE ............................................................................... 132

USING PLS METHODOLOGY FOR UNDERSTANDING COMMODITY
MARKET BEHAVIOUR AND IMPROVING DECISION-MAKING PROCESS
Bernard MORARD1, Florentina Olivia BALU2, Laura Obreja BRAȘOVEANU3 153
A POSSIBILITY OF USE OF PRICE INDEXES FOR POWER COAL IN THE
DEVELOPING COUNTRIES ON AN EXAMPLE OF ROMANIA
Mariusz ANDRZEJEWSKI1, Konrad GRABIŃSKI2, Patryk Dunal3 ................. 168
Partea a II-a – Contribuții la dezvoltarea domeniului contabilității internaționale și
al sistemelor contabile comparate .............................................................................. 186
O SCURTĂ ISTORIE A CONTABILITĂȚII ÎN ROMÂNIA
Georgiana BURLACU și Laura-Andreea VIVIRSCHI ..................................... 187
EVOLUȚIA NORMELOR IAS/IFRS ȘI IMPLEMENTAREA ACESTORA ÎN
EUROPA
Nicoleta ARHIRII, Cristina BALAN, Natalia BUCATARI, Alina LUNGU ........ 202
IMPLICAȚII ALE PRINCIPIULUI CONTINUITĂȚII ACTIVITĂȚII ÎN
SISTEMELE CONTABILE INTERNAȚIONALE
Neli VERDEȘ, Irina HOȘLIAG, Gabriela IFTIME, Loredana LIONTESCU ... 213
SE MAI POATE VORBI ASTAZI DESPRE O CONTABILITATE ANGLO-
SAXONĂ?
Georgeta AIONESEI, Silvia Lăcrămioara BAHAN, Alexandra Diana DOROFTEI,
Cristina POTÎNGĂ ......................................................................................... 225
STRUCTURA SITUATIILOR FINANCIARE IN PRINCIPALELE SISTEME DE
RAPORTARE FINANCIARA
Laura ALEXANDRU, Bogdan COSOFRET, Claudia LEPADATU, Iulia SANDU
...................................................................................................................... 234
CARACTERISTICI CALITATIVE ALE INFORMAȚIILOR FINANCIARE SUB
IFRS ȘI US GAAP
Ionela BOUREANU, Ciprian Vasile GAMAN, Diana-Ștefana GAVRIL, Paula
Cătălina UNGURIANU .................................................................................. 241
UTILIZAREA PRINCIPIULUI PRUDENŢEI ÎN SISTEMELE CONTABILE .... 251
DE LA NIVEL INTERNAŢIONAL
6
Conf. univ. dr. Habil. Ioan-Bogdan Robu (coordonator)
Rodica APOSTOL (ASAFTEI), Maria-Raluca BÎRLIBA, Alexandra MORGOCI,

Diana Cătălina PRISECARU .......................................................................... 251
MANAGEMENTUL REZULTATULUI ȘI CONTABILITATEA DE
ANGAJAMENTE
Andrei-Corneliu DANILOV, Cristina-Andreea GRECU, Denisa-Andreia JBANCA,
Irina-Gina SULIȚANU ................................................................................... 261
PUNCTE DE VEDERE PRIVIND OPORTUNITATEA ROTAȚIEI AUDITORULUI
IN ASIGURAREA CALITAȚII MISIUNILOR DE AUDIT DE LA NIVEL
INTERNATIONAL
Anca APETREI, Ana CIOCAN, Alina – Maria DORCU, Andreea – Iulia – Beatrice
STRĂTILĂ (CHIPERI) .................................................................................. 268
EVOLUȚIA NORMELOR ISA ȘI USGAAS
Maria-Magdalena FEDELEȘ, Mădălina Cosmina MOLDOVEANU, Alexandra
Adriana PĂCURARI, Petronela STOIAN ........................................................ 280
INFLUENȚA PROFESIEI CONTABILE ASUPRA SISTEMELOR DE
RAPORTARE FINANCIARA DE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Anca BARBU, Claudia-Elena DĂSCĂLESCU, Claudia DIAC, Mihaela
VATAMANU .................................................................................................. 289
ROLUL AUDITORULUI FINANCIAR ÎN PRINCIPALELE SISTEME DE
RAPORTARE FINANCIARĂ DE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Anisia Beatrice ANDRICI, Andra Mihaela DOROȘCAN, Iuliana-Ioana LUCHIAN
...................................................................................................................... 300
PRACTICI ALE CONTABILITĂŢII CREATIVE ÎN RAPORTAREA FINACIARĂ
Dan Bogdan COMAN, Gabriel FOTACHE, Maria-Mihaela ŞTEFAN, Roxana
ZEICANU ...................................................................................................... 311
IMPACTUL IFRS ASUPRA RELEVANȚEI INFORMAȚIILOR FINANCIARE ALE
FIRMELOR COTATE PE BURSELE EUROPENE
Andreea HIZANU, Ionela HUMELNICU, Mădălina MELINTE, Mădălina-
Geanina VIG .................................................................................................. 320
RELAȚIA CONTABILITATE-FISCALITATE LA NIVELUL SISTEMELOR DE
RAPORTARE FINANCIARĂ
Marin GHERCIU, George Mihail COMĂNESCU, Cristinel MOISII, Ana Maria
SOFICU ........................................................................................................ 332
7
Partea a III-a – Convergență și armonizare în raportarea financiară și audit în

contextul pandemiei de COVID-19 ............................................................................ 340
ROLUL PROFESIEI CONTABILE ȘI DE AUDIT ÎN PREVENIREA FRAUDELOR
FINANCIARE GENERATE DE PANDEMIA DE COVID–19
Georgiana-Iuliana CAJVAN, Ionela-Claudia CANDREA, Costin CRAUCIUC,
Elena LUCEAC .............................................................................................. 341
RAPORTAREA INFORMAȚIILOR FINANCIARE DE MEDIU PENTRU
ASIGURAREA DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE
COVID-19, LA NIVELUL PRINCIPALELOR SISTEME CONTABILE
INTERNAȚIONALE
Vasilica CONSTANTINEASA & Lavinia-Elena IONESCU ............................. 355
PROVOCĂRILE PANDEMIEI DE COVID-19 ASUPRA PRACTICILOR
CONTABILE ȘI DE AUDIT ÎN CADRUL PRINCIPALELOR SISTEME
CONTABILE DE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Alexandra AIONOAEI, Georgiana BURLACU, Mihaela – Carmina DORNEANU,
Nicoleta VARTOLOMEI ................................................................................. 362
UTILIZAREA TELEMUNCII LA NIVELUL PROFESIEI CONTABILE ŞI DE
AUDIT ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19 ÎN CADRUL
PRINCIPALELOR SISTEME DE RAPORTAREFINANCIARǍ DE LA NIVEL
INTERNAŢIONAL
Daniela CLIMENTOVSCHI, Roxana-Paula CORDUNEANU, Alina-Iuliana
STUDINEANU .............................................................................................. 373
8
PROLEGOMENE PRIVIND STATUTUL ȘTIINȚIFIC AL CONTABILITĂȚII

– DE LA CUNOAȘTEREA COMUNĂ LA CUNOAȘTEREA SPECIFICĂ ÎN
DOMENIUL RAPORTĂRILOR FINANCIARE ȘI AUDIT
Ioan-Bogdan ROBU
Conf. univ. dr. Habil., Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economie și Administrarea Afacerilor, bogdan.robu@feaa.uaic.ro
Știința poate fi privită ca ceva măreț și înălțător, coborându-și privirile asupra

neștiinței pentru a se răspândi precum lumina, sau ca o flacără care poate aprinde multe
altelepentru a pătrunde minți prin puterea temeiurilor, cu scopul de a domni asupra
tuturor existențelor (Bacon, 2015, pp. 117-119). Însă știința poate fi privită și ca un
monstru, deoarece provoacă admirația sau uimirea prostească a neștiutorilor care o
privesc ca pe o minune (Bacon, 2015, p. 117).
Prin știință se ajunge la cunoașterea de sine, la a ști ce știi și ce nu știi (Platon,
2010, p. 132). Știința ajută la înțelegerea și explicarea fenomenelor naturale, cu ajutorul
observațiilor sau experimentelor, care conduc la o cunoaștere ce poate susține
raționamente, în vederea deducerii de noi legități și realizării de predecții sau retrodicții
(Hands, 2019, p. 592). În știință, cunoașterea trebuie să cuprindă doar apodictul (bazat pe
raporturi și legături care se stabilesc între lucruri sau fenomene și care sunt susținute prin
judecăți, raționamente, demonstrații) și are ca punct de plecare percepția și puterea de
păstrare (Blaga, 2013, p. 499), adică de a râmăne în memorie și de a putea fi utilizată
pentru a obține o nouă cunoaștere, determinată de noi teorii sau noi legități.
Cunoașterea științifică are la bază răspunsuri falsificabile obținute de către
cercetător la întrebări care vizează o problematică a cercetării din domeniul respectiv, cu
caracter teoretic sau aplicativ (Weirich et al, 2014, p. 2). Ca om de știință, cercetătorul
va favoriza cooperarea intelectuală pentru formularea cât mai adecvată a problemelor de
cercetat și găsirea celor mai bune soluții, știind că răspunsurile sale pot fi expuse și
supuse criticii (Popper, 1981, p. 27). În unele cazuri, rezolvarea unei probleme științifice
poate antrena apariția concomitentă a aceleiași soluții care poate să apară concomitent
din mai multe puncte, ceea ce duce la stabilirea cu o oarecare dificultate a paternității
soluției, însă deosebirea dintre propunerile autorilor poate fi determinată de gradul de
explicitate și completitudine exprimării soluției, de gradul de încredere al adevărului ei și
chiar și de îndrăzneala în a o mediatiza atunci când aceasta contrazice idei înrădăcinate și
deja acceptate de comunitatea științifică, adică de avea curajul de a înfunta „țipetele
beoțienilor” (Marcus, 2015, pp. 71-72)
Pentru rezolvarea problemelor de cercetare, omul de știință formulează și testează
în mod sistematic enunțuri și sisteme de enunțuri, construind ipoteze, ca enunțuri
oarecare (Blaga, 2013, p.531) care trebuie considerate în mod precis sau aproximativ
adevărate (Newton, 2015, p.60), fiind validate prin observație sau prin experiment
(Popper, 1981, p. 73) și susceptibile oricând revizuirii (Popper, 2017, p. 446).Pornind de
la un sistem de definiții (privind conceptele de bază la care se face apel pentru
înțelegerea problemei de cercetare) și utilizând un set de propoziții implicit adevărate
9
(după Kant, 2014, pp, 77-78, aceste propoziții prime sau principii inițiale nu trebuie să
fie luate niciodată din experiență ci izvorăsc dintr-o cunoaștere a priori, izvorâtă din
intelectul pur și din rațiunea pură), se obțin noi idei adevărate care trebuie să concorde cu
obiectul acestora (Spinoza, tradus de Katz, 1930/2017, pp. 193-194), identificându-se
cauzele prin care aceste noi idei pot fi cunoscute, descrise și înțelese (Spinoza, tradus de
Katz, 1930/2017, p. 277).
În știință, cunoașterea adevărului lucrurilor se întemeiază pe baza rațiunii și pe ceea
ce reprezintă o certitudine, pe elemente verificabile, pe curiozitate (ca însușire înnăscută
a omului) și pe dorința de a se întreba pe sine și de a căuta răspunsuri (Vico, 1972, pp.
174-183). Metodele de căutare ale adevărului pot fi multiple și au în vedere: fie
admiterea adevărului numai după cunoașterea certă și evidentă a acestuia, fie împărțirea
problemelor de cercetare în fragmente pentru a permite rezolvarea mai ușoară a acestora,
fie ordonarea succesivă a ideilor care suțin adevărul, de la cele mai simple și ușor de
cunoscut, până la cele mai complexe (Decartes, 1995, pp. 27-28). În același timp,
respingerea adevărului poate fi realizată prin respingere directă, atunci când se atacă teza
la fundamentele sale, sau prin respingere indirectă, când are loc reducerea la absurd sau
utilizarea cazurilor particulare care pot invalida teoria generală (Shopenhauer, 2010, pp.
20-22).
Căutarea și descoperirea adevărului științific pot fi realizate prin două moduri: unul
deductiv (pornind de la axiomele generale și ajungându-se la axiomele intermediare) și
altul inductiv (pornind de la axiomele aferente cazurilor particulare și ajungându-se
gradualla cele mai generale axiome) (Bacon, 1863, p.10). În cazul demersului deductiv,
se pornește de la o ipoteză nouă din care sunt deduse consecințele, care mai apoi sunt
comparate unele cu celelalte și cu alte enunțuri, tocmai pentru a stabili eventualele relații
logice între acestea, iar în cazul acceptării acestora se ajunge la dezvoltarea cunoașterii
științifice (Popper, 1981, p. 77). În cazul demersului inductiv, nu se poate spune că
pornind de la enunțuri particulare se ajunge la un adevăr general, care să suțină
validitatea teoriilor formulate. Acest lucru este valabil doar atunci când enunțului
particular i se asociază o anumită probabilitate de a rămâne acceptat (Popper, 1981, p.
256). Se poate aprecia că ipotezele formulate sunt conjecturi provizorii pe baza cărora se
pot fundamenta teorii, doar cu un anumit grad de încredere (Popper, 1981, p. 257). Însă
generalizarea ipotezei prin demersul indusctiv reprezintă o sursă a creativității (Marcus,
2015, p. 81).
Știința nu poate fi separată de metoda sa, iar pașii de urmat în rezolvarea
problemelor de cercetare au în vedere: a) colectarea prin observație sistematică sau prin
experiment a datelor care caracterizează un fenomen studiat; b) deducerea unei ipoteze
provizorii pe baza datelor colectate; c) testarea predicțiilor deduse din ipoteza propusă cu
ajutorul observațiilor sau experimentelor ulterioare; d) validarea ipotezei și acceptarea
acesteia ca teorie științifică, în cazul în care sunt confirmate predicțiile realizate; e)
modificarea sau abandonarea teoriei, în favoarea alteia noi, pentru cazul în care se obțin
rezultate contradictorii (Hands, 2019, p. 592).
O știință este posibilă doar dacă te poți îndoi de realitatea ei (Kant, 2014, p. 65)
astfel încât, în baza evidențeleor empirice sau a exemplelor practice, să ajungi să emiți
10
opinii sau concluzii divergente cu raționamentul care a stat la baza teoriilor formulate
(Schopenhauer, 2010, p.69). Progresul în știință constă nu numai în descoperirea de fapte
noi, ci și în capacitatea cercetătorului de a formula noi raporturi legice între două fapte
care anterior erau considerate a nu avea nimic în comun, căci noile adevăruri se pot
descoperi nu numai de la ceea ce au știut alții, ci mai ales de la ceea ce aceștia au ignorat
(Moscovici, 1968 citat în Morin, 2014, p. 5)
Teoriile științifice depind nu numai de experimentele realizate până în prezent ci și
de anumite prejudecăți, însă știința are capacitatea să învețe coninuu, să renunțe la părțile
nesențiale și să fie supusă criticii, deoarece obiectivitatea țtiințifică este determinată
tocmai de libertatea de a critica (Popper, 2017, p. 446).
Contabilitatea - știință autonomă

În domeniul științelor umane, un punct central al cunoașterii îl reprezintă omul,
istoria sa, comportamentul, limbajul, psihologicul acestuia, precum și aspectele ce țin de
politic și normativ (Blay, 2005, p. 880 citat în Stan, 2016, p.17). Totuși, pentru atingerea
diverselor sale obiective, activitatea umană nu este independentă față de timp, iar
mijloacele utilizate pentru satisfacerea acestor scopuri sunt și acestea limitate. Astfel,
rolul cercetătorului economist este acela de a găsi soluții privind utilizarea cât mai
adecvată a mijloacelor limitate. Pentru aceasta, știința economică are în vedere studiul
vieții economice, dar și a comportamentului uman, utilizând o serie de tehnici,
concretizate acum în domenii fundamentale (Todosia, 1992, p. 9), printre care putem
regăsi și statistica, contabilitatea și analiza economică.Acestea au rolul de a măsura,
analiza și de a caracteriza cantitativ fenomenele vieții sociale și economice (Bărbat,
1973, p.4)
Comportamentul uman pe tărâmul economiei poate fi influențat și existența unei
libertăți naturale și susținerea interesului individual, încuranjându-se astfel libertatea
naturală pentru atingerea unei stări sociale mai bune (Valier, 2009, p.43). În acest mod se
încurajează rolul statului ca mână invizibilă în asigurarea jocului liberei concurențe de pe
piață și apărarea justiției (Valier, 2009, p.43).
Trebuie precizat faptul că sprem deosebire de științele naturale, științele de gestiune
lucrează cu o serie de construcții artificiale, numite artefacte care sunt influențate însă de
deciziile raționale ale oamenilor sau ale celor desemnați să le conducă (Gavvard-Perret,
2012, pp. 18-21). În domeniul științelor de gestiune problemele de cercetat vizează de
cele mai multe ori chestiuni aplicate, punctuale și de interes la nivelul entităților
economice, propunându-se soluții sau căi de atac pentru rezolvarea acestora (Usunier et
al., 1993, pp. 14-16). Științificitatea în zona gestiunii entităților economice sau a
afacerilor vine atât din modul de explicitare a mediului în care acestea acâionează sau
sunt realizate, cât și din propunerea de soluții pentru schimbarea stărilor de fapt care au
condus la apariția unor probleme sau blocaje (Martinest, 1990, p. 20).
Și în domeniul științelor de gestiune și a contabilității, teoriile formulate pot oferi
explicații pertinente ale unor fenomene enigmatice (Godfrey-Smith, 2012, p. 299). Aici
cercetătorul poate propune noi instrumente sau procedee pentru îmbunătățirea proceselor
11
de guvernanță, precum contul, bilanțul sau o situație a performanței financiare

(Martinest, 1990, p. 21).
Totodată, principalele procese din interiorul enităților economice sunt supuse unui
control permanent cu scopul cunoașterii și înțelegerii acestora printr-o exprimare
cantitativă ce revine domeniului Contabilității, rezultatele fiind necesare planificării,
conducerii, controlului și analizei principalelor componente (Rusu, 1972, 9,3). Prin
contabilitate se observă mișcarea valorilor dintr-o entitate economică și ajută la
reconstituirea prin calcule a vieții acesteia (Rusu, 1972, p.5).
Încadrându-se în zona științelor pozitive, contabilitatea prezintă un caracter
științific și interferează cu multe discipline științifice, fără a urma calea acestora sau
subordonându-se lor, ci menținându-se autonomă (Rusu, 1975, p. 120). În unele cazuri
se constată că știința contabilității este superioară acestor discipline, deoarece aceasta
corelează un ansamblu de calcule realizate și ținute după anumite reguli, convenții și
norme definite social, se manifestă și se dezvoltă în societăți umane complexe cu un grad
ridicat de organizare (Capron, 1994, pp. 15-16).
Referindu-ne la cunoașterea din domeniul contabilității, dacă dorim să o înfațișăm
drept știință, în primul rând trebuie să se poată determina cu precizie cu ce anume se
deosebește de celelalte feluri de cunoaștere, ce nu are în comun cu niciuna din acestes și
ce îi este specific (Kant, 2014, p. 77). Specificitățile pot proveni din: obiectele
cunoașterii, sursele cunoașterii sau din modul în care se realizează cunoașterea (Kant,
2014, p. 77).
Din acest punct de vedere, contabilitatea poate fi considerată o știință deoarece:a)
are un obiect propriu suspus observării și cercetării, respectiv patrimoniul enității
economice și nasamblul mișcărilor valorice care îi influențează patromoniul; b) urmează
un demers logic, bazat pe raționament profesional, utilizând un ansamblu de metode,
mijloace și procedee specifice; c) utilizează o serie de legități și principii specifice; d)
utilizează un vocabular și o terminologie proprie (Horomnea, 2008, pp. 101-102).
Instrumentul său de bază este contul, un fapt social și cultural (Capron, 1994, p. 16), iar
utilizarea bilanțului ca model al reprezentării patrimoniului și studierea principalilor
indicatori ai acestuia în dinamică oferă câmp de cercetare pentru alte discipline (Tabără,
1984, p. 14).
Viitorul științei contabilității

Relația dintre competiție și cooperare în știință poate conduce la atingerea țelurilor
individuale, dar mai ales la nivel de comunitate științifică (Godfrey-Smith, 2012, p. 299).
Viitorul își trage seva, în mare parte, din trecut și din prezent (Pohoață, 2011, p. 278), iar
rolul științelor economice, inclusiv cel al contabilității, va fi acela de a găsi și propune
noi soluții pentru problemele cauzate de stările de criză prezente și viitoare, fără a omite
însă conceptele de etică, morală, deontologie și dezvoltare sustenabilă în gestionarea
afacerilor.
Totodată, ne raliem opiniei prof. Pohoață (2011, p. 281) și susținem că de știința
economică trebuie să se ocupe doar elitele, acele persoane care au o zestre și o cultură
economică aparte și care pot abstractiza și modela realitatea vieții economice tocmai
12
pentru a o înțelege și a o explica sub toate aspectele ei teoretice, practice și normative. În

același timp, utilizarea modelării matematice oferă problemelor economice acel statut
care le face apte de a fi soluționate pe cale matematică, asigurându-se înțelegerea
fenomenului sau a sistemului analizat pe baza analizei relațiilor dintre variabilele
utilizate în descrierea fenomenului sau a sistemului de analizat (Pârvu, 1998, pp. 188-
189).
În domeniul științei contabilității, viitorul acesteia presupune realizarea de studii
interdisciplinare și interacțiunea cu alte științe, precum cel al economiei politice,
finanțelor, matematicii, psihologiei, sociologiei sau cu domeniul privind studiul
comportamentului organizațional (Smith, 2015, pp. 35-42), ceea ce conduce la apariția
unor noi direcții de cercetare privind: a) calitatea informației contabile și propunerea de
noi soluții practice privind înregistrarea, clasificarea și prezentarea tranzacțiilor
economice; b) implicațiile noilor norme contabile asupra raportărilor financiare, calității
informației contabile, comportamentului profesionistului contabil, sitemului fiscal
aplicabil; c) rolul auditorului privind îmbunătățirea calității informației contabile și
reducerea asimetriei informaționale prin utilizarea celor mai bune proceduri de audit
pentru prevenirea și detectarea fraudelor; d) îmbunătățirea procesului de guvernanță
corporativă, reducerea riscului de faliment, raportare integrată și de dezvoltare durabilă;
e) internaționalizarea contabilității și rolul organismelor normalizatoare în procesul de
armonizare contabilă; f) utilizarea noilor tehnologii informaționale în raportarea
financiară și în audit pentru creșterea calității misiunilor; i) controlul strategic și
managementul performanței (Weirich et al., 2014, pp. 5-9, 41-43, 63, 85-93, 103-105,
128-129, 151-157, pp. 225-235).
În același timp, utilizarea tehnologiilor asistate de calculator (Hayes et al., 2005,
pp. 337-343), dar și utilizarea tehnicilor de eșantionare sau a metodelor statistice
avansate de analiză a datelor (Raffegeau & Dubois, 1978; Robu, 2014, 2005-280) vor
conduce la creșterea calității misiunilor de audit.
Nu în ultimul rând, utilizarea metodelor statistice în cadrul auditului financiar, dar
şi interconectarea acestuia cu analiza financiară şi contabilitatea, vor deschide o direcţie
nouă de cercetare. Acest domeniu nou îşi va propune analiza principalelor etape ale
auditului financiar pe baza unor indicatori din analiza financiară, utilizând metode
statistice şi econometrice avansate, fiind numit, ipotetic, auditometrie (auditometrics)
(Robu, 2014, p. 307).
*
* *
Cunoașterea contabilă urmărește în principal criteriul performanței, centrat pe

obținerea unei imagini fidele asupra poziției financiare, performanței și modificării
acestora în cadrul unui exercițiu financiar.
Scopul acestui volum îl reprezintă trecerea în revistă și sistematizarea principalelor
opinii privind statutul contabilității în procesul cunoașterii, pornind de la abordările
existente în literatura de specialitate, cu ajutorul colegilor, cadre didactice din cadrul
13
Colevtivului de Contabilitate, al Departamentului de Contabilitate, Informatică

economică și Statistică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cărora le aducem sincere mulțumiri pentru
efortul depus.
De asemenea, în volum sunt incluse articole de tip literature review realizate de
către studenții înscriși la programul de master Contabilitate, Expertiză și Audit, sub
coordonarea Conf. univ. dr. Habil. Ioan-Bogdan ROBU, în cadrul cursului de Sisteme
Contabile Comparate, cu scopulul popularizării unor teme de interes din domeniul
contabilității, al raportărilor financiare și al auditului de la nivel internațional.
Referințe bibliografice
Bacon, F. (2003), Despre înţelepciunea anticilor, Ed. Paideia, București
Bacon, F. (2011), Noul organon, Ed. Antet, București
Bărbat, A. (1973), Teoria statisticii sociale, Editura Didactică și Pedagogică, București
Blaga, L. (2013), Trilogia cunoașterii, Ed. Humanitas, București
Capron, M. (1994), Contabilitatea în perspectivă, Ed. Humanitas, București
Decartes, R. (1995), Expunere despre metodă, în traducere din limba latină de Negrescu,
D., Paideia, București
Gavard-Perret, M.L., Gotteland, D., Haon, C., Jolibert, A. (2012), Methodologie de la
recherche en science de gestion. Reusir son memoire ou sa these, Pearson France,
Montreuil
Giambattista Vico (1972), Știința nouă, Ed. Univers, București
Godfrey-Smith, P. (2012), Filosofia științei. O introducere crtitică în teoriile moderne,
Ed. Herald, București
Hands, J. (2019), Cosmosapiens. Evolutia omului de la originile universului, Ed.
Humanitas, București
Hayes, R., Dassen, R., Schilder, A., Wallage, P. (2005), Principles of Auditing. An
Introduction to International Standards of Auditing, 2nd edition, Pearson Education
Horomnea, E. (2008), Fundamentele științifice ale contabilității. Doctrină. Concepte.
Lexicon, Ed. Tipo Moldova, Iași
Kant, I. (2014), Prolegomene la orice metafizica viitoare, Ed. Humanitas, București
Kant, I. (2015), Critica raţiunii pure – prezentare de Claudiu Baciu, Ed. Paideia,
București
Marcus, S. (2015), Nevoia de oameni (1), Ed. Spandugino, București
Martinet, A.C. coord. (1990), Epistemologies et science de gestion, Ed. Economica,
Paris
Morin, E. (2014), Metoda. Tomul I. Natura naturii, Ed. Apollonia, Iași
Newton, I. (2015), Filosofia naturală (texte alese), Ed. Herald, București
Pârvu, I. (1998), Introducere în epistemologie, Ed. Polirom, Iași
Platon (2010), Dialoguri, Ed. Antet, București
Pohoață, I. (2011), Epistemologie și metodologie în știința economică, Ed. Economică,
București
Popper, K. (1981), Logica cercetării, Ed. Științifică și eciclopedică, București
14
Popper, K. (2017), Societatea deschisă și dușmanii ei, Ed. Humanitas, București

Raffegeau, J., Dubois, F. (1978), Audit: methodes statistiques, Ed. Publi-Union, Paris
Robu, I.B. (2014), Riscul de fraudă în auditul financiar, Ed. Economică, București
Robu, I.B. (2021), TEZĂ DE ABILITARE. Cercetări privind calitatea informației
financiare, calitatea auditului financiar și studiul domeniului Auditometriei, Iași
Rusu, D. (1972), Contabilitate generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București
Schopenhauer, A. (2010), Arta de a avea întotdeauna dreptate, Ed. Muzeul literaturii
române, București
Smith, M. (2015), Research methods in accounting, 3rd ed., Sage, London
Spinoza, B. (2017), Etica – traducere de S. Kats, Ed. Seneca, București
Stan, A. (2016), Tratat de metodologie a cercetării în psihologie, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași
Tabără, N. (1984), Aplicarea metodei corelaţiei în analiza economică pe bază de bilanţ
la nivel de întreprindere (Contribuţii metodologice), sub conducerea ştiinţifică a
profesorului universitar doctor Alexandru Bărbat, Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” Iaşi, susţinută la 6 octombrie 1984.
Todosia, M. (1992), Doctrine Economice, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași, Iași
Usunier, J.C., Easterby-Smith, M., Thorpe, R. (1993), Introduction a la recherche en
gestion, Ed. Economica, Paris
Valier, J. (2009), Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până astăzi, Ed.
Compania, București
Weirich, T., Pearson, T., Churik, N. (2014), Accounting and auditing research. Tools
and strategies, 8th ed., Wiley, Illinois
Weirich, T., Pearson, T., Churik, N. (2014), Accounting and auditing research. Tools
and strategies, 8th ed., Wiley, Illinois
*
* *
Această lucrare a fost susținută de un grant al Ministerului Educației și Cercetării

din România, CNCS - UEFISCDI, numărul proiectului PN-III-P1-1.1-TE-2019-1642, în
cadrul PNCDI III.
15
Partea I – Contribuții la cunoașterea științifică în
domeniul contabilității și al auditului financiar
DESPRE STATUTUL CONTABILITĂȚII ÎN PROCESUL CUNOAȘTERII
Emil HOROMNEA
Prof. univ. dr. Emeritus, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea
de Economie și Administrarea Afacerilor, emil_horomnea@yahoo.com
Rezumat
Scop: Scopul lucrării îl reprezintă trecerea în revistă și sistematizarea principalelor
opinii privind statutul contabilității în procesul cunoașterii, pornind de la abordările
existente în literatura de specialitate. Cunoașterea contabilă urmărește în principal
criteriul performanței, centrat pe obținerea unei imagini fidele asupra poziției financiare,
performanței și modificării acestora în cadrul unui exercițiu financiar.
Metodologie: Pentru redactarea studiului am selectat opiniile unor autori
consacrați, reprezentativi pentru domeniul contabilității, inclusiv reglementările de
specialitate.
Rezultate: Rezultatele studiului confirmă existența unei diversități de opinii,
majoritatea dintre ele fiind fundamentate pe raționamente similare. Premisele necesare
pentru existența caracterului științific al contabilității se regăsesc și în viziunea altor
autori. Am reușit în final să abordăm statutul contabilității, în toate ipostazele sale, în
conexiune permanentă cu obiectul contabilității.
Originalitate: Abordarea temei se circumscrie doctrinei cultivate de Școala
Ieșeană de Contabilitate, al cărei creator rămâne personalitatea inconfundabilă a
profesorului universitar doctor docent în științe, Dumitru Rusu. Dimensiunea intelectuală
bazată pe logică și rigoare, pe analiză, sinteză și creativitate, asigură acestei Școli un loc
specific în peisajul cercetării contabile românești.
Cuvinte cheie: univers economic, artă, tehnică, limbaj fomalizat de comunicare,
joc social, bun social, știință
Introducere
Pe lungul drum al vieţii, adeseori ne întoarcem la trecut. Prin cuget, ne întâlnim cu
vremuri care au fost cândva, cu întâmplări şi fapte, cu minţi iscoditoare ce au marcat
momente de reper în devenirea noastră. Izbândă a raţiunii şi a forţei creative, Renaşterea
a fost şi va rămâne miracolul sublim, o perioadă nepereche ce a înălţat gândirea pe culmi
nebănuite. Triada gând, cuvânt şi faptă s-a aşezat pe umerii unor Titani care au împins
năvalnic istoria înainte. Atât de uriaş a fost progresul, încât în Cartea întregurilor logice,
Petre Ţuţea nota într-o manieră inedită şi poate cu prea mult curaj: „Până la Renaştere,
omul şi-a cerut scuze lui Dumnezeu pentru că există, iar de la Renaştere încoace,
Dumnezeu îşi cere scuze omului.”
Posteritatea recunoaşte în Leonardo da Vinci cel mai de seamă geniu al umanităţii
care a lăsat o moştenire, tezaur de spirit şi lumină, atât de mare că mintea noastră nu este
în stare s-o cuprindă. Savantul Luca Paciolo, Părinte al Contabilităţii, i-a fost
contemporan, dar în acelaşi timp, un bun şi devotat prieten. Între cei doi a dăinuit o
admirabilă relaţie de suflet. Este o cinste pentru noi că Luca Paciolo, întâiul autor de
18
operă contabilă, Tratatul de Conturi, a „respirat” în preajma unui „homo universale”.

Conştient de acest privilegiu, i se adresa cu o formulă sui-generis, „dumnezeescule da
Vinci”. Am răsfoit adeseori paginile titanului da Vinci şi deopotrivă reflecţii despre
monumentala personalitate. Acolo am găsit sintagma „numărul domină universul sub
toate aspectele sale”.
De atunci s-au dus deja peste cinci veacuri, iar lumea s-a schimbat. Suntem cu totul
alţii, dar dacă judecăm atent, vom desluşi că am rămas... aceeaşi. După atâta vreme,
trăim aceleaşi drame şi aceleaşi bucurii. Dincolo de orice îndoieli, contabilitatea cultivă
un comportament raţional şi atitudini pozitive. Ne învaţă să cântărim corect tot ceea se
întâmplă în viaţa economică a unui popor: risipă sau chiverniseală, înţelepciune sau
nesăbuinţă, prosperitate sau declin. Există pretudindeni o scadenţă. E clipa când pe
drumurile vieţii ne vine rândul să dăm şi socoteală... Nimeni nu scapă de această
„vamă”!
Nu întâmplător, în viziunea noastră, numim contabilitatea drept religia oricărei
afaceri oneste. Iată de ce, credem că „fără contabilitate, «aritmetica oricărei economii»,
viaţa nu ar fi deloc mai uşoară. Ba poate, chiar mai grea!” Cu atât mai mult, cu cât unii,
din fericire puţini la număr, consideră că printre vinovaţii crizei se află, incredibil…
contabilii şi mentalitatea lor îngustă. Nimic mai fals! Răul zilelor noastre nu vine din
prea multă contabilitate, ci poate, tocmai invers, din eludarea ei. De la scribul Egiptului
Antic la gestiunile informatizate din zilele noastre, omenirea a parcurs un drum extrem
de lung. Despre suişurile sau coborâşurile lui, despre contabilitate şi profesionistul
contabil, s-a scris şi se vor mai scrie, probabil, mult şi multe… Entuziasmaţi de magia
cifrelor şi de relevanţa lor, unii au adulat şi elogiat această profesie. Alţii, dimpotrivă, au
perceput în contabil un personaj lipsit de importanţă. Pentru tâlcul şi înţelepciunea ei, ne
place să amintim, în antiteză, opinia unui reputat autor francez, Michel Barbá: „În a
şaptea zi a săptămânii, în loc să se odihnească, Dumnezeu a creat… contabilul.
Dezinvolt, s-a apropiat de el, spunându-i: fii sănătos şi prolific, înmulţeşte-te şi domină
industria, comerţul, afacerile şi tot ceea ce mişună pe faţa pământului.”
Dincolo de sarcasmul evident al frazei, trebuie să recunoaştem un adevăr
fundamental: nu putem trăi fără contabilitate!În viaţa cotidiană socotim mereu. Din
fragedă pruncie, ne calculăm vârsta, ne măsurăm greutatea şi înălţimea. Ceva mai târziu,
într-un anumit gen de memorie, în forul nostru interior, ne inventariem prietenii şi...
inamicii lor. Vine o vreme când, vrând-nevrând, începem să ne gestionăm singuri
existenţa. Ne punem întrebarea cât câştigăm şi implicit, cât cheltuim? Fără îndoială, o
anumită valenţă a contabilităţii a pătruns, discret şi ireversibil în viaţa noastră. Într-un
anumit sens, devenim contabili chiar dacă, explicit, nu o recunoaştem. Asemenea vocație
își are originea în înclinațiile nativ-economice ale ființei umane. În studiul de față
încercăm o inventariere și sistematizare a principalelor opinii privind statutul
contabilității în procesul cunoașterii.
Diversitate şi consens asupra statutului contabilităţii
19
Cercetarea economică reprezintă spaţiul în care se confruntă şi selectează axiologic

elemente ale teoriei şi practicii economice. În ultima perioadă constatăm deplasarea
centrului de greutate al acestor abordări către administrarea afacerilor (Zaiț et al., 2006).
Remarcăm apariţia unor preocupări sporite pentru studii de management, marketing
şi, nu în ultimul rând, pentru domeniul gestionării optime a unor resurse limitate.
Indubitabil, ultimul aspect are în vedere contabilitatea. Într-o lume în care aproape totul
se vinde şi se cumpără, prezenţa contabilităţii a devenit un postulat. Nu se poate concepe
capitalism fără contabilitate. Atât de strânsă este legătura între cele două realităţi, încât
ne vine greu să precizăm dacă societatea capitalistă, în dezvoltarea ei, a generat
contabilitatea sau dacă invers, contabilitatea în evoluţia ei, a generat capitalismul
(Sombart, 1935).
O adevărată dispută s-a desfăşurat şi va continua probabil multă vreme, în jurul
întrebării: „Este sau nu ştiinţă contabilitatea?”. Într-o nuanţare mai largă, în ce măsură
contabilitatea poate fi considerată artă sau ştiinţă, tehnică sau joc social, limbaj de
comunicare sau veritabil „bun social”?
În această problemă, lumea cercetătorilor se împarte în două mari categorii. Unii
dintre aceştia susţin caracterul ştiinţific al contabilităţii, iar alţii o consideră drept
tehnică, artă, limbaj, bun social sau „joc social”. Nimic mai firesc. Diversitatea de opinii
constituie în ultimă instanţă un factor de progres în ştiinţă.
Prezentăm, în continuare, o sinteză asupra principalelor puncte de vedere
referitoare la statutul contabilităţii în procesul general al cunoaşterii.
Contabilitatea, artă
Dacă acceptăm ideea că arta este un ansamblu de reguli care interesează o profesie
sau o activitate, evident contabilitatea este şi o artă. Realizarea funcţiilor contabilităţii
este de neconceput fără respectarea cu bună credinţă a unor reguli, principii sau norme
definite social. Arta este măiestria sau priceperea specialistului de a exploata cunoştinţe
empirice şi în egală măsură capacitatea de a utiliza raţional metode care să conducă la
obţinerea unui anumit rezultat (Esnault et al., 1994). Calificarea contabilităţii
(Demetrescu, 1972) drept „artă” începe cu Luca Paciolocare într-o lucrare din 1514,
respectiv „La scuola perfetta del mercati” prezintă noţiuni şi calcule comerciale, iar la
sfârşit utilizează expresia „dell’arte della scrittura veneziana”(Contabilitatea este „ştiinţa
şi arta ţinerii conturilor” (Francesco Marchi, 1870). După René de la Porte,
„contabilitatea este o ştiinţă şi numai tehnica sa este o artă”. Profesorul român Theodor
Ştefănescu (1842-1909) numeşte mai întâi contabilitatea - artă. Ulterior, acelaşi
autorconsideră contabilitatea drept „ştiinţa care ne învaţă arta de a stabili conturile şi de a
uni socotelile unei Case de comerţ sau a oricărei alte Case publice care administrează
fonduri” (Ștefănescu, 1874). Dintr-un anumit punct de vedere contabilitatea poate fi
considerată „arta” reprezentării abstracte, în limbaj cifric a unei realităţi concrete,
respectiv realitatea economică. Utilizarea unor concepte şi principii consacrate,
stăpânirea mijloacelor de cuantificare şi consemnare corectă a evoluţiei faptelor şi
fenomenelor economice solicită ştiinţă, moralitate şi independenţă. În forma lor ideală,
aceste dimensiuni conferă contabilităţii atributul de artă. Firesc, nu putem atribui
20
contabilităţii calitatea de artă în sensul strict estetic al cuvântului. O lucrare recentă

publicată în Franţa numeşte contabilitatea drept „arta de a înregistra şi sistematiza
valoarea monetară a tranzacţiilor comerciale şi evenimentelor financiare, de a întocmi
documentele contabile de sinteză şi de a interpreta rezultatele”(Feleagă et al., 1998).
Primele definiţii atribuite contabilităţii în Statele Unite ale Americii se axau în
special pe funcţia tradiţională a acesteia, cea de „ţinere a registrelor”. Evident, o
operaţiune complexă, care cădea în sarcina unei persoane specializate, numită contabil.
În 1941, Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi (A.I.C.P.A. – American
Institute of Certified Public Accountants), a definit contabilitatea drept „arta înregistrării,
clasificării şi rezumării într-o manieră semnificativă, în exprimare bănească, a
tranzacţiilor (operaţiunilor) şi evenimentelor (faptelor), care au caracter financiar,
precum şi interpretarea rezultatelor acestei acţiuni”(A.I.C.P.A., 1953). Ulterior, acelaşi
Institut, (1980), reformulează această opinie: „Contabilitatea oferă informaţii cantitative,
preponderent de natură financiară, referitoare la o anumită entitate economică, în scopul
elaborării deciziilor economice”.
O anumită afinitate profesională, mă determină să reproşez abordării anterioare o
singură nuanţă: de ce „contabilitatea oferă informaţii cantitative preponderent de natură
financiară”, când foarte bine ştim că ele sunt produsul contabilităţii? Pe această temă, am
avut numeroase discuţii, atât în ţară cât şi în străinătate, cu reputaţi profesori de
specialitate, inclusiv de finanţe. De cele mai multe ori, interlocutorii mi-au sugerat
interpretarea conform căreia atributul financiar exprimă în acest context ideea de valoric
sau monetar. De ce atunci să nu le numim simplu informaţii contabile în expresie
monetară sau valorică? Omniprezenţa contabilităţii în universul economic a devenit deja
o realitate consacrată.
Contabilitatea, tehnică
Aceasta semnifică o recunoaştere a caracterului logic şi riguros al acestei ştiinţe, al
corelaţiei dintre adevărul economic şi informaţia contabilă. Dicţionarul explicativ al
limbii române atribuie noţiunii de tehnică şi sensul de ansamblu de procedee care ţin de
practicarea unei anumite meserii, a unei ştiinţe.
Contabilitatea, afirmă francezii Esnault şi Hoarau (1994) este o „tehnică de ordin
cantitativ, de colectare, prelucrare şi analiză a informaţiilor privind evenimentele
economice şi juridice din viaţa întreprinderii”.
Ca tehnică de gestiune, contabilitatea poate fi considerată „partea aplicativă a
teoriei contabile”. În mod constant, întreprinzătorii simt nevoia unui sistem coerent de
principii şi obiective ale contabilităţii care să determine practici şi proceduri contabile. În
acest fel tehnica contabilă devine parte aplicativă a teoriei contabile (Ionașcu, 1998). Cei
care reduc contabilitatea la o simplă rutină, la operaţii de calcul sau registre, comit
aceeaşi eroare cu cei care ar confunda matematica cu un caiet de socoteli (Voina, 1947).
Un răspuns logic şi argumentat la aceeaşi chestiune formulează Walter le Coutre (1914),
care apreciază că pentru practicianul care o utilizează după reguli schematice „ea este tot
atât de puţin ştiinţă ca şi tabla înmulţirii pentru şcolari. Pentru omul de ştiinţă, cugetător
21
şi cercetător în domeniul ştiinţei contabile ea este dimpotrivă, aşa cum este tabla
înmulţirii pentru matematician şi filosof, obiect al unei cercetări serioase”.
Autorul fără noroc, italianul Benedetto Cotrugli prezintă regulile generale pentru
ţinerea registrelor: memoriale, giornale, quaderno. El fundamentează curentul de gândire
tehnicist, ca premisă pentru abordarea „ştiinţei conturilor”. Pe aceeaşi linie se înscriu Jan
Ympyn în sec. XVI, urmat de Pierre de Savonne, Giovanni Antonio Moscheti şi Edmond
De Granges tatăl.
Într-o lucrare publicată în 1840 „La tenue des livres”, francezul Louis Deplanque
face distincţie între contabilitate ca ştiinţă a socotelilor şi tehnica ţinerii registrelor.
Compatriotul său De Fages delimitează mişcarea valorilor ca succesiune de mutaţii într-
un perimetru determinat, divizat în zone sau grupe, interne sau externe.
Jacques Richard (1997) insistă asupra statutului de tehnică a contabilităţii care
evoluează sub impulsul practicii social-economice. Contabilitatea asirienilor poate fi
numită din punct de vedere al tehnicii o contabilitate statistică, deoarece se limita la
numărarea obiectelor. Înainte de Paciolo contabilitatea veneţiană era organizată în
partidă simplă, reflectând operaţiuni de casă, intrarea şi ieşirea acestor valori. După
generalizarea partidei duble putem vorbi de dubla reprezentare a averii şi implicit de
evoluţia contabilităţii ca tehnică de consemnare a fiecărei substanţe patrimoniale.
Contabilitatea, limbaj
„Vorbirea este însăşi esenţa lumii. Orice aspect al universului grăieşte în limbajul
său, compus dintr-o infinitate de expresii”(Papu, 1996). Ilustrul om de cultură, literatul
Edgar Papu, subliniază prin afirmaţia precedentă un mare adevăr. Rătăcind în bogăţia
fără margini a lexicului românesc, am găsit undeva şi verbul „a trage”, care are 74 de
înţelesuri(Dicţionarul Limbii Române, 1919).
Titanul de la Weimar, Johan Wolfgang Göethe, considera comunicarea drept un act
al naturii. Ea asigură suportul cunoaşterii şi implicit cultura, acest oxigen al spiritului.
Progresul şi civilizaţia noastră reprezintă în ultimă instanţă rezultatul unei cunoaşteri
acumulate şi transferate constant către „stocul informaţional” al umanităţii.
Comunicarea este de neconceput fără existenţa unui limbaj. Marele Bernard Shaw
aprecia că „într-o lume atât de complexă şi dificilă, un limbaj comun face o alianţă mai
uşoară”. Contabilitatea poate fi numită pe drept cuvânt limbajul formalizat de
comunicare în lumea afacerilor. În această postură, limbajul contabil prezintă trei
componente:
• Sintaxa contabilă ca ansamblu de reguli, metode şi proceduri utilizate pentru
înregistrarea operaţiilor, colectarea şi prelucrarea informaţiilor, prezentarea şi publicarea
documentelor de sinteză pe baza simbolurilor care constituie vocabularul contabil: debit,
credit, rulaj, sold, activ, pasiv, cheltuieli, venituri, rezultate, situaţie netă etc.
• Semantica limbajului contabil atribuie un înţeles sau o accepţiune determinată
semnelor transmise de contabilitate, făcând posibilă corelaţia dintre lumea reală,
(întreprinderea) şi modelul care o reprezintă, (contabilitatea).
• Latura practică a limbajului contabil priveşte modul de comunicare şi utilizare a
informaţiilor contabile, proces în cadrul căruia intră în „scenă” atât producătorii
22
informaţiei contabile cât şi utilizatorii acesteia. Contabilitatea comunică prin limbajul

„rece” dar relevant al cifrelor. Butada „Cifrele nu guvernează lumea, dar ele exprimă
maniera în care această lume este guvernată” ne face să credem în imparţialitatea
contabilităţii, în „verdictul” pe care aceasta îl pronunţă în întreg spaţiul economic: de la
micronivele până la megastructuri, concerne, holdinguri, companii transnaţionale.
Gradul de legitimitate al managerului, analiza performanţelor economice ale firmei,
nivelul şi structura costurilor, permit contabilităţii să formuleze „sentinţe” de genul:
competent sau incompetent, profitabil sau neprofitabil, creştere economică sau
decapitalizare, profit sau pierdere, bonitate sau insolvabilitate etc. (Horomnea,
2005).Exprimarea în etalon monetar, proprie contabilităţii conferă acestei ştiinţe o mare
rază de acţiune, o impresionantă aderenţă la lumea afacerilor. Fostul preşedinte al
Institutului Britanic de Management, profesorul Charles Renold consideră că „ştiinţa
contabilităţii consemnează realitatea în limbajul cel mai universal, iar faptele unei mari
diversităţi pot să fie prezentate într-un acelaşi tablou”. Pentru a atinge asemenea
performanţe, cunoaşterea şi comunicarea realizate prin contabilitate trebuie să aibă la
bază un limbaj formalizat, o terminologie logică şi o exprimare inteligibilă. Precizăm de
asemenea că prin limbajul contabil se exercită o influenţă asupra comportamentului
„actorilor contabili”, realizându-se şi un control asupra activităţii întreprinderii(Feleagă,
1996).
Contabilitatea, joc social

Economia de piaţă presupune o competiţie permanentă, în care riscul „pluteşte”
mereu în aer. „Chi non s’arrischia, non guadagna” spun italienii. „Cine nu riscă, nu
câştigă”, iată deviza asumării părţii negative a oricărui business. Pragmatismul omului
de afaceri, evitarea pe cât posibil a riscului şi obţinerea profitului determină utilizarea cu
prioritate a informaţiei contabile în procesele de decizie economică.
Crizele economice pe care societatea umană le traversează periodic sunt
indiscutabil şi „crize de informare”. Într-un sens mai larg, orice situaţie de criză are la
origine lipsa informaţiei relevante la momentul oportun. Transformarea instantanee a
simbolurilor unei civilizaţii de vârf în adevărate ruine a căpătat deja dimensiunea unui
coşmar planetar. „Tragedia americană” are la origine în ultimă instanţă o „criză de
informare”, sau mai exact o lipsă totală a informaţiei de prevenire absolut necesară
pentru asigurarea oricărui sistem de securitate.O informare insuficientă, inexactă,
cosmetizată, nerelevantă sau necontrolată, a generat numeroase fenomene de declin
economic. Adeseori, o informaţie nereală este mai periculoasă decât lipsa de informare.
Ultima situaţie dezvoltă la utilizatorul circumspect sentimentul precauţiei, al amânării
deciziei etc.
Diversele categorii de utilizatori: acţionari, potenţiali investitori, sindicatele,
managerul, statul, clienţii, creditorii şi furnizorii, sunt purtătorii unor interese distincte în
„spaţiul economic”, adeseori contrarii. Beneficiarii externi ai ofertei informaţionale, cu
precădere bancherii, creditorii şi potenţialii investitori solicită informaţii cât mai
detaliate, în timp ce conducătorii de întreprinderi sunt dispuşi să „ofere” cât mai puţin,
mai ales atunci când situaţia economică a firmei este nefavorabilă.
23
În practică, un manager „abil” este pus uneori în situaţia de a solicita producerea

unor informaţii paralele de genul:
• un bilanţ real, utilizat ca bază în fundamentarea deciziilor firmei în care este direct
implicat;
• un bilanţ „cosmetizat”, întocmit în varianta optimistă, oferit băncilor, furnizorilor
şi altor creditori;
• un bilanţ în „suferinţă”, care subevaluează profitul şi implicit obligaţiile fiscale,
destinat fiscului.
Profesionalismul, arta şi competenţa normalizatorilor, a cabinetelor de expertiză
contabilă, trebuie să se interpună între aceste interese disjuncte, supunându-se sintagmei
Independenţă - Ştiinţă - Moralitate. Presiunile permanente pe care aceste „grupuri de
interese” le fac asupra normalizatorilor, conflictele mai mult sau mai puţin deschise între
diferitele categorii de utilizatori, generează o anumită „glisare” sau alunecare a
adevărului contabil, care, privind diferite segmente socio-profesionale, a căpătat numele
de „joc social”.
Contabilitatea, bun social

Prin natura şi funcţiile ei, contabilitatea a disciplinat viaţa economică, orientând-o
spre alternative profitabile. În egală măsură, rigoarea contabilă a cultivat sentimentul
încrederii în afaceri, a dezvoltat echilibrul economic şi ordinea întreprinzătorului.
Negustorul sau bancherul, clientul sau comerciantul, au fost determinaţi să probeze
în relaţiile de afaceri o anumită „minima moralia”, consemnată pentru prima oară pe
vremea regelui Hammurabi (2003-1961 î.e.n.). În urmă cu patru milenii, primul Cod de
legi al lumii, Codul lui Hammourabi, conţinea o veritabilă clauză de moralitate, care
obliga creditorul, (cel care a oferit împrumutul), să ierte de datorie şi dobândă pe debitor
(persoana care a primit împrumutul), atunci când acesta din urmă se află în stare de
dificultate deosebită. Una din prevederile Codului precizează că atunci când focul sau
apa a pustiit (păgubit) ogorul debitorului, creditorul trebuie să înmoaie tabla de datorii,
să ierte în acel an pe debitor de datorie cât şi de dobânda aferentă. Cred că din această
„minima moralia” ar trebui să înveţe şi instituţiile bancare ale zilelor noastre.Ulterior,
alături de Biblie şi norme reglementate juridic, contabilitatea a determinat menţinerea
afacerilor în limitele unei anumite etici. Ideea că pentru tot ceea ce faci, „vei da
socoteală”, aici sau în faţa Divinităţii, constituie prin ea însăşi, o chemare spre un bine
moral şi social.La o analiză atentă a scopului vieţii, găsim alături de preocuparea egoistă,
materială, şi o preocupare altruistă, datoria traiului pentru alţii, pentru semenii noştri,
pentru armonizarea vieţii sociale. Se poate vorbi astfel de un „bilanţ al faptelor sociale”
(Iacobescu et al., 1923).
Sintetizând, de la primele însemnări cu semnificaţie contabilă şi până la modelele
de contabilitate computerizată din zilele noastre, „ştiinţa conturilor” a contribuit esenţial
la apariţia şi consacrarea lui „homo economicus”.
Viaţa şi practica economică au marcat punctele de reper ale acestui drum sinuos.
Într-o ordine cronologică le amintim pe cele esenţiale: Codul lui Hammurabi, numeroase
însemnări din aceeaşi arie a civilizaţiei asiro-caldeene, contabilitatea utilizată de greci şi
24
romani, dreptul romancu referire specială la cel economic şi comercial, răspândirea

cifrelor arabe (Leonardo Pisano, 1202), apariţia primului Tratat de conturi, (Luca
Paciolo, 1494), Ordonanţa lui Colbert (1673), ş.a. Despre civilizaţia romană, se afirmă că
a reuşit să cucerească lumea cu crucea, cu legea şi cu spada.
Cei doi negustori ai lumii medievale europene, italianul şi hanseatul, aveau fiecare
propriile zone geografice de manifestare. Alături de cavaler, călugăr, industriaş, bancher
şi negustor, în evul mediu intră în istorie „ţiitorul de registre”(Horomnea, 2013). El va
stăpâni arta socotitului şi afacerilor, secondat fiind de la sfârşitul secolului XV, de o
teorie conceptualizată, respectiv „Summa” savantului italian Luca Paciolo. Acesta este
momentul intrării contabilităţii în marea familie a ştiinţelor. Pentru prima oară, o practică
a contabilităţii veneţiene, intrată deja în folosul comercianţilor, era generalizată teoretic
şi publicată efectiv.
La un semimileniu după actul de „natus oficiale”, contabilitatea a devenit prin
marea ei utilitate un bun social, un instrument indispensabil pentru cunoaşterea
universului economic, a patrimoniului omniprezent şi a modificărilor permanente ale
acestuia. Contabilitatea reprezintă o mentalitate multiplicatoare pentru progresul şi
binele social(Horomnea et al., 2005)
Principiul economicităţii, al eficienţei generale presupune cuantificarea prin calcule
riguroase a efortului întreprins, comensurarea efectelor obţinute şi implicit a rezultatelor
dobândite. Prin contabilitate s-a produs o mutaţie esenţială în lumea afacerilor. A avut
loc trecerea de la empirism la rigoare, de la aprecieri arbitrare la adevărul economic şi
imaginea fidelă.
Percepţia asupra contabilităţii cât şi asupra profesiei contabile au evoluat
substanţial. Ea a fost pusă în corelaţie directă cu „binele social”, pe care, numai o
contabilitate „bun social” o putea genera. Dacă la nivelul anului 1941, A.I.C.P.A.
(Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi) aprecia „ţinerea registrelor drept
o artă a contabilului”, patru decenii mai târziu, acelaşi for preciza: „contabilitatea
reprezintă un sistem informaţional care cuantifică, prelucrează şi comunică informaţii
financiare despre o entitate economică, ceea ce permite utilizatorilor să opteze în mod
raţional în procesul decizional”.
Contabilul modern, apreciază aceeaşi sursă, nu-şi limitează activitatea la
operaţiunea de rutină referitoare la „ţinerea registrelor”. El este integrat într-o serie de
activităţi complexe referitoare la „planificarea afacerilor, elaborarea bugetelor
întreprinderii, optimizarea strategiilor şi politicilor financiar-contabile, calculul şi analiza
costurilor, inclusiv probleme de expertiză, control, verificare şi audit”.
La şirul momentelor de reper care au marcat procesul complex de dezvoltare şi
modernizare al contabilităţii, se impune să menţionăm şi eforturile actuale. Avem în
vedere amplul proces de armonizare şi standardizare al contabilităţii desfăşurat la nivel
european şi internaţional. Într-un valoros tratat de contabilitate, reputatul autor francez
Bernard Colasse (2000) sublinia recent: Contabilitatea întreprinderii este marcată
esenţial în epoca contemporană de două fapte fundamentale: pe de o parte, normalizarea
şi reglementarea contabilităţii generale, iar pe de altă parte, dezvoltarea cercetării
contabile. Prin efectele create asupra creşterii economice, contabilitatea a influenţat
25
pozitiv propăşirea materială şi spirituală. Nu este întâmplător faptul că statele care au

promovat o contabilitate ştiinţifică, au dobândit şi un nivel de dezvoltare economică
superioară.
„Profesiunea de contabil şi contabilitatea au avut o contribuţie esenţială, nu numai
la punerea în funcţiune a capitalului, a tuturor afacerilor, ci şi la dezvoltarea societăţii
americane în întregul ei. Această profesiune menţine de mult timp o poziţie de mare
responsabilitate, esenţială pentru încrederea pe care sunt clădite afacerile”. Aprecierea
elogioasă la adresa contabilităţii, menţionată anterior, aparţine fostului preşedinte al
Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan, fiind conţinută într-un mesaj adresat către
A.I.C.P.A., cu ocazia împlinirii unui centenar de existenţă, în luna mai, 1987.
În opinia noastră, contabilitatea înseamnă în ultimă instanţă ordine, rigoare,
disciplină şi moralitate în viaţa economică. De aici deducem faptul că ea reprezintă
pentru societatea umană, pentru progresul ei, un autentic „bun social”(Bernal, 1964).
Contabilitatea, ştiinţă. Motivaţia acestui statut

În concepţia noastră contabilitatea reprezintă un sistem de afirmaţii logice, un
ansamblu de cunoştinţe teoretice, de concepte şi principii, verificate prin practică şi
circumscrise unui domeniu determinat, respectiv universul economic (Horomnea et al.,
2015).
Prin univers economicînţelegem „spaţiul” în care se nasc, se modifică şi se sting
raporturi economico-juridice exprimabile în bani. Acestea din urmă generează mişcările
de valori care modifică în permanenţă mărimea şi structura unui patrimoniu dat.
Precizăm că ştiinţa contabilităţii realizează cele cinci paradigme fundamentale
pentru cunoaştere:
• abordarea inductivă care presupune elaborarea teoriilor prin generalizarea
observaţiilor furnizate de practicile contabile;
• abordarea deductivă care defineşte în prealabil obiectivele pe baza cărora sunt
deduse postulatele, principiile şi regulile contabile;
• abordarea predictivă care presupune capacitatea regulilor şi principiilor contabile
de a anticipa evoluţia viitoare a faptelor economice;
• abordarea comportamentală care ia în consideraţie reacţia utilizatorului individual
în urma accesului la informaţia contabilă;
• abordarea economică sau pragmatică porneşte de la premisa că informaţia
contabilă este de fapt un bun economic, asemeni produselor şi serviciilor.
Ştiinţa dă expresie adevărului în concepte(Rusu, 1980). Domeniul contabilităţii
dispune de legităţi şi principii care guvernează întregul univers economic.
Contabilitatea este în opinia noastră o ştiinţă, dar ea devine în mâna profesionistului
autentic o adevărată artă, o probă a vocaţiei şi un limbaj de comunicare în lumea
afacerilor. Interese diverse manifestate „discret” de utilizatori diferiţi, fac din „glisarea”
adevărului contabil un „joc social”. Dacă avem în vedere efectele nemijlocite asupra
stării de prosperitate a unei naţiuni, ea tinde să devină, aşa cum am văzut, un autentic
„bun social”.
26
Există şi vor exista în continuare adepţi ai opiniei conform căreia contabilitatea este
de fapt o tehnică prin intermediul căreia poate fi cunoscut în limbaj cifric, monetar,
universul economic.Evident că o asemenea abordare exclude implicit caracterul de
ştiinţă al contabilităţii. Este o problemă de filozofie a ştiinţei, mai exact de ontologie a
acesteia, în care disputa trebuie să rămână în limitele unei confruntări academice
(Horomnea, 2013). Fără a încerca o pledoarie „pro domo”, suntem datori să exprimăm
punctul nostru de vedere.
În concepţia noastră CONTABILITATEA ESTE O ŞTIINŢĂ, deoarece:
• există în universul economic grupul de fapte şi fenomene, respectiv mişcările de
valori exprimabile pecuniar (în bani) care constituie obiectul contabilităţii. Dubla
reprezentare a resurselor economice controlate de către entitate, modificările şi
transformările acestora în cadrul unor raporturi juridico-economice determinate, inclusiv
rezultatele obţinute, sunt cuantificate şi consemnate sistematic şi cronologic de către
contabilitate;
• demersul logic realizat de contabilitate are la bază o gândire raţională, o
cunoaştere graduală a domeniului investigat, mijloace şi procedee specifice care permit
pătrunderea în esenţa fenomenelor şi proceselor. Toate aceste elemente se regăsesc în
cea de-a doua condiţie a „ştiinţei conturilor”, respectiv metoda contabilităţii;
• logica internă a mişcărilor de valori, relaţiile de echilibru valoric, conexiunile
dintre fapte şi fenomene aparent diferite, sunt puse în evidenţă prin legităţi sau principii
care guvernează „materia contabilă” şi implicit contabilitatea ca ştiinţă;
• contabilitatea operează cu un vocabular, cu o terminologie specifică. Categoriile
sau noţiunile la care aceasta face apel: cont, activ, pasiv, debit, credit, bilanţ, activ net,
resurse economice, rentabilitate, sold, rulaj etc. constituie „suportul noţional” prin care
sunt culese, prelucrate, sistematizate şi comunicate informaţiile contabilităţii.(Horomnea,
2001)
De fapt, prin argumentarea noastră am inventariat cele patru condiţii necesare şi
suficiente pentru a recunoaşte statutul de ştiinţă al contabilităţii: obiect, metodă, legităţi
şi vocabular propriu.
Există cercetători care procedează la o abordare diferită de a noastră. Aceştia iau în
consideraţie numai regulile contabile precise, sistemul de norme, mecanismul de
funcţionare al partidei duble, modalităţile de operare în conturi (rulaje, total sume,
solduri debitoare sau creditoare). Cu aceste argumente, susţin ideea că în cazul
contabilităţii, avem de-a face cu o tehnică formalizată pusă în slujba obţinerii de
informaţii necesare elaborării deciziilor economice.
Este falsă şi lipsită de substanţă această interpretare simplistă care reduce domeniul
vast al cunoaşterii contabile la o simplă tehnică, abrutizantă şi repetitivă, accesibilă
oricărui „specialist” (a se citi nonspecialist), „forjat” la „incandescenţa” unor cursuri
galopante de câteva săptămâni sau luni de zile…Lipsiţi de prejudecăţi, de adversităţi
preconcepute, „trebuie să privim realitatea cu ochii neinjectaţi de pasiunile omeneşti”,
aşa cum o cerea marele filozof Fr. Bacon. Numai în aceste condiţii vom înţelege că
suntem de fapt în faţa unei probleme care reclamă în egală măsură onestitate ştiinţifică şi
probitate profesională.
27
Soluţionarea ei ne obligă:
• să recunoaştem omniprezenţa contabilităţii în praxisul economic al tuturor
timpurilor ca realitate obiectivă şi nu impusă de cineva. Contabilitatea se autoimpune
prin rigoarea şi logica economică pe care le exprimă şi legitimează deopotrivă;
• să privim contabilitatea şi în „adâncimile” spiritului, în contextul unor elogioase
reflexii pe care minţi luminate, uneori geniale, le-au făcut la adresa ei, fără a fi contabili
sau purtători ai unor interese mercantile (Horomnea, 2000a).Renascentiştii Leonardo da
Vinci sau Luca Paciolo, titanii Göethe sau Eminescu, inginerul Henry Fayol sau
viitorologul Johan Galtung, sociologii Karl Marx sau Bertrand de Jouvenel, nu au fost
contabili. Cu profunzimea gândirii lor au iluminat spiritul Europei şi al umanităţii.
Contabilitatea trebuie înţeleasă ca ansamblu de cunoştinţe (informaţii) agregate,
fundamentat pe principii şi postulate verificate de practica economică. Echilibrele
valorice ale contabilităţii domină „spaţiul economic”, aşa cum „numărul domină
universul” (în expresia „dumnezeiescului” Leonardo da Vinci).
Sistemul de principii, norme şi convenţii contabile „asistă” producerea unei oferte
informaţionale imperfecte, dar credibile şi de neînlocuit. Încrederea în afaceri, riscul sau
profitabilitatea acestora, credibilitatea partenerului, bonitatea clientului, sunt de
neconceput fără aportul informaţiilor contabile.
Este adevărat că prezenţa „acestei ingenioase creaţii a spiritului” (am citat opinia
lui Göethe despre contabilitate), se manifestă discret, nezgomotos, lipsită de acel ceva
„spectaculos”… Din „spatele cortinei”, contabilitatea oferă „oxigenul” oricărei afaceri:
informaţia adecvată şi relevantă, meritându-şi pe deplin statutul de ŞTIINŢĂ constituită
şi consacrată (Horomnea, 2000b).
Inclusiv pentru fair-play-ul ei, acela de a spune atât de multe, tăcând. Indiscutabil,
lumea „tăcută” şi rece a cifrelor dispune de această vocaţie.
În loc de concluzii, câteva reflecţii asupra contabilităţii

După abordările referitoare la statutul contabilității în procesul general al
cunoaşterii, se impune formularea unui răspuns tranşant la întrebarea: cum poate fi
definită contabilitatea în sensul cel mai strict al cuvântului? În opinia noastră, un răspuns
succint poate fi de maniera:
Contabilitatea reprezintăansamblul coerent al operaţiilor de consemnare
(înregistrare), cuantificare, prelucrare şi comunicare a informaţiilor financiare,
referitoare la o valoare economică determinată (activ, capital, datorie, venit, cheltuială),
inclusiv modificările acesteia în cadrul unei perioade de referinţă.
Modificările pun în evidenţă rezultatul gestionării resurselor sub diferite grade de
apreciere. Performanţele manageriale devin astfel proba şi măsura legitimităţii organului
de decizie. Perioada de referinţă coincide, de regulă, cu durata unui exerciţiu financiar.
O detaliere a definiţiei propuse pentru contabilitate solicită explicitarea etapelor
anterior menţionate.
● Consemnarea constă în înregistrarea elementelor de avere existente la un moment
dat, inclusiv a operaţiilor economice care modifică această realitate, printr-un sistem de
documente adecvate. Este etapa de surprindere a realităţii economice, a unui „adevăr”
28
economic în continuă mişcare, la locul şi momentul producerii tranzacţiilor,

evenimentelor, proceselor şi fenomenelor, constituindpremisa obţinerii unei imagini
fidele.
● Cuantificarea reprezintă măsurarea valorilor economice într-un limbaj unitar,
care le face comparabile, relevante şi necesare pentru nevoile utilizatorilor. Exprimarea
monetară, şi prin excepţie în alte etaloane, constituie esenţa acestei etape. „Moneda este
unicul numitor comun al tuturor operaţiunilor economice, astfel încât aceasta devine
singura unitate de măsură practică, prin care să se asigure obţinerea de date financiare
comparabile”( Needles, 2000).
● Prelucrarea semnifică ansamblul operaţiilor de agregare şi grupare (structurare) a
datelor contabile obţinute în urma consemnării şi cuantificării.
Concentrarea informaţiei contabile pe diferite nivele de prelucrare reprezintă de
fapt o rafinare sau sintetizare a mesajului conţinut. Ea poate avea loc la intervale diferite
de timp. Avem în vedere situaţii centralizatoare referitoare la anumite perioade, (zilnic,
decadal), balanţele de verificare lunare şi documentele de sinteză, respectiv situaţiile
financiare anuale: bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificării capitalurilor
proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie etc.
● Comunicarea reprezintă punerea la dispoziţia utilizatorilor a informaţiilor
contabile agregate şi sistematizate. Ea poate îmbrăca una din formele:
• raportare în Adunarea Generală a Asociaţilor şi Acţionarilor;
• publicare rezumativă a situaţiilor financiare în Monitorul Oficial;
• broşuri sau plachete puse la dispoziţia publicului interesat;
• tablouri de bord, ca sinteze informaţionale oferite conducerii firmei, pentru
elaborarea procesului decizional.
O abordare tridimensională a contabilităţii este realizată de profesorul Bernard
Colasse într-o lucrare de referinţărespectiv „Contabilitate generală”(1993). În această
viziune, contabilitatea este:
• instrument de descriere şi modelare a întreprinderii;
• sistem de prelucrare a informaţiilor necesare acestei modelări;
• practică sau joc social, înscrise într-un sistem de restricţii reglementate.
Oricum, „știinţa conturilor” rămâne cea mai serioasă sursă de informare asupra
întregii activităţi economice, atât la nivel micro cât şi la macronivele. „Contabilitatea
este cea mai importantă sursă de informare economică a unei naţiuni”, subliniază Oskar
Morgenstern(1956).
„Aproape toate deciziile economice, continuă acelaşi autor, au la bază informaţia
contabilă sau derivate ale acesteia”.
De la cifrele relevante ale conturilor, care prin reguli precise de funcţionare exclud
arbitrariul şi ambiguităţile şi până la sintezele superioare concretizate prin bilanţ, anexă,
analiză comparativă şi calcule previzionale, străbate rigoarea inspirată de ştiinţa
calculului economic.
Importanţa contabilităţii rezidă în valoarea ei universală, în funcţionalitatea acesteia
pe toate treptele dezvoltării societăţii omeneşti. Printr un sistem de notaţii specifice,
29
contabilitatea observă, consemnează şi cuantifică, devenind astfel un reuşit mijloc de

conducere şi orientare a întregii activităţi economice (Horomnea, 1986).
American Institute of Certified Public Accountants, Committee on Accounting
Terminology, (1953), Accounting Terminology Bulletin, No. 1, New York, p. 9
American Institute of Certified Public Accountants, (1980), ”Statement of the
Accounting Principles Board” No.4, New York, p. 40
Bernal, J. (1964), ”Ştiinţa în istoria societăţii”, Editura Politică, Bucureşti
Colasse, B. (1993), ”Comptabilité générale”, Editura Economică, Paris
Colasse, B. (2000), ”Comptabilité Générale”, 6e Édition, Editura Economica, Paris, p.
20
Demetrescu, C., G., (1972), ”Istoria contabilităţii”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 73
Dicţionarul Limbii Române. (1919), Bucureşti, p. 635
Esnault, B., Hoarau, C. (1994), ”Comptabilité financière”, Presses Universitaires de
France, Paris
Feleagă, N. (1996), ”Controverse contabile”, Editura Economică, Bucureşti, p. 57
Feleagă, N., Ionaşcu, I. (1998), ”Tratat de contabilitate financiară”, vol. I, Editura
Economică, Bucureşti, p. 167
Horomnea, E. (1986), ”Contabilitatea construcţiilor şi transporturilor”, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Horomnea, E. (2000) (a), ”Contabilitatea, premisă şi consecinţă a dezvoltării economico-
sociale”, Revista de Finanţe, Credit, Contabilitate, nr.2
Horomnea, E. (2000) (b), ”Tradiţie şi schimbare în contabilitatea românească”, în
volumul Conferinţei Internaţionale Cultura organizaţională şi schimbare
tehnologică, Fundaţia „New Europe College”, Iaşi
Horomnea, E. (2001), ”Prolegomene pentru statutul de ştiinţă al contabilităţii”, în N.
Tabără, Contabilitate naţională, Ediţia a III a, Editura Moldova, Iaşi
Horomnea, E. (2005), ”Financial Analysis of the Company and Economic decision
maching: a case of study”, Proceedings of the 4th International Conference on the
Management of Technological Changes, Chania, Greece
Horomnea, E., Pahone, C.L. (2005), ”Company Annual Financial Statements During
Technological Change”, Proceedings of the 4th International Conference on the
Management of Technological Changes, Chania, Greece
Horomnea, E. (2013), “Dimensiuni științifice, sociale și spirituale în contabilitate”,
Editura Tipo Moldova, Iași
Horomnea, E. (coord.), Budugan, D., Georgescu, I., Istrate, C., Păvăloaia, L., Rusu, A.,
(2015), ”Introducere în contabilitate. Concepte și aplicații”, editura Tipo Moldova,
Iași
Iacobescu, S., Sorescu, A. (1923), ”Curs de Contabilitate Comercială Generală”,
Bucureşti , p. 12
Ionaşcu, I. (1998), ”Epistemologia contabilităţii”, Editura Economică, Bucureşti
le Coutre, W. (1914), ”Zeitschrift fur Buchhaltung”, Berlin
30
Morgenstern, O. (1956), ”Experiment und Berechnungen grossen umfags”, în Der

Wirschaftswissenschaft, Berlin
Needles, B., E. (2000), ”Principiile de bază ale contabilităţii”, Ediţia a V-a, Editura
ARC, Chişinău, p. 13
Papu, E. (1996), ”Concepţii specifice Renaşterii” în Istoria filozofiei moderne de la
Renaştere până la Kant, Editura Tess Expres, Bucureşti, p. 11
Richard, J. (1997), ”Comptabilités et pratiques comptables”, Dalloz
Rusu, D. (1980), ”Bazele contabilităţii”, E.D.P. Bucureşti, p. 289
Sombart, W. (1935), ”Der moderner capitalismus”, München
Ştefănescu, T., (1874), ”Curs de contabilitate în partidă dublă”, Editura a II-a, Bucureşti,
p. 17
Voina, D. (1947), ”Contabilitate generală”, Editura Academiei, Braşov
Zaiţ, D., Spalanzani, A. (2006), ”Cercetarea în economie şi management”, Editura
Economică, Bucureşti, p. 63
31
APRECIEREA MODULUI DE RESPECTARE A NORMELOR CONTABILE

PRIN ANALIZA OPINIILOR DE AUDIT – CAZUL FIRMELOR COTATE PE
SEGMENTUL AERO AL BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI
Costel ISTRATE1, Ioan-Bogdan ROBU2

1
Prof. univ. dr. Habil., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economice și Administrarea Afacerilor, istrate@uaic.ro
2
, Conf. univ. dr. Habil., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economice și Administrarea Afacerilor, bogdan.robu@feaa.uaic.ro
Rezumat
Scop: În acest studiu ne propunem să analizăm rapoartele de audit și să identificăm
principalele motive pentru care auditorii financiari dau opinii modificate sau evidențiază
unele aspecte în cazul unor firme cotate pe piața financiară
Metodologie: Situațiile financiare anuale cuprind, de regulă, și rapoarte de audit.
Ne-am procurat aceste rapoarte pe site-urile firmelor cotate pe segmentul AeRo al BVB
sau pe site-ul bursei de valori și am extras din acestea justificările opiniilor modificate,
precum și aspectele evidențiate de auditor. De asemenea, am reținut și încadrarea
auditorului în cele două mari categorii prezentate în literatură: big 4 vs non big 4.
Rezultate: Din cele 1.255 de observații, doar pentru 565 am găsit identificarea
auditorului și, dintre acestea, am avut doar 448 de rapoarte de analizat. 11% din rapoarte
sînt semnate de auditori big 4.Cam 20% din rapoarte sînt cu rezerve, principala
justificare ținînd de deprecierea creanțelor și, la modul general, de maniera în care
firmele au făcut inventarierea. Continuitatea activității este și ea o explicație recurentă în
opiniile cu rezervă. În ce privește evidențierea de către auditor a unor alte aspecte, de
departe, cea mai frecventă cauză este dată de îngrijorări privind continuitatea activității.
Originalitate: Din cîte știm noi, nu a apărut pînă acum nici un studiu al
justificărilor invocate de auditori în rapoartele de audit, pe cazul firmelor românești
cotate pe segmentul AeRo al BVB. Ierarhizarea surselor de rezerve și de observații în
rapoartele de audit poate permite analize în sensul îmbunătățirii activității firmelor și a
auditorilor, precum și schițarea unui profil al firmei care nu respectă întru totul regulile
contabile.
Cuvinte cheie: raport de audit, firme cotate pe AeRo, opinie cu rezerve, opinie cu
evidențierea altor aspecte
Introducere
Opinia de audit vine să sporească încrederea pe care utilizatorii o au în situațiile
financiare ale firmelor cotate. Opiniile de audit pot merge de la fără rezerve, la opinie
contrară, cu trecerea prin variantele intermediare ale opiniei fără rezerve, dar cu punerea
în evidență a unor aspecte, ale opiniei cu rezerve ori a imposibilității exprimării unei
opinii. Tahinakis & Samarinas (2016), constată că, în cazul firmelor cotate, piața va
atribui valoare informativă atît opiniilor fără rezerve, cît și opiniilor modificate, prin
32
conectarea făcută cu variabile precum dimensiunea firmei auditate sau situația financiară
dificilă a acesteia.
Cercetările în cazul opiniei de audit se pot referi la aspecte numeroase. Noi vom
prezenta o analiză descriptivă a justificărilor publicate de auditori în rapoartele de audit
cu opinie modificată, întocmite pentru firmele cotatele pe segmentul AeRo al BVB.
O meta-analiză privind determinanții opiniilor de audit modificate este furnizată de
Habib (2013); una din ipotezele pe care le testează și le confirmă arată că afilierea la Big
N este asociată pozitiv cu opinia modificată.
Conform normei contabile valabile în perioada 2010-2014 (OMFP 3055/2009),
intervenția auditorului financiar era obligatorie în situația firmelor care depășeau limitele
a două din trei criterii de mărime (3.650.000 euro total active, 7.300.000 euro cifră de
afaceri și un număr mediu de salariați de 50). De asemenea, făceau obiectul auditului
financiar și situațiile financiare ale entităților de interes public definite de legea
contabilității. Lista acestor societăți de interes public este lungă și cuprinde: societățile
ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (cum ar
fi, în prezent, segmentele Standard și Premium ale BVB); instituțiile de credit; instituțiile
financiare nebancare, instituțiile de plată și instituțiile emitente de moneda electronica;
societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare; fondurile de pensii
administrate privat, fondurile de pensii facultative și administratorii acestora; societățile
de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organismele
de plasament colectiv, depozitari centrali, casele de compensare, contrapărți centrale și
operatori de piață/sistem autorizați/avizați de Autoritatea de Supraveghere Financiara;
societățile/companiile naționale; societățile cu capital integral sau majoritar de stat;
regiile autonome. În cazul firmelor românești, analizele s-au făcut exclusiv pe datele
raportate de firmele cotate pe piața reglementată as BVB.
Astfel, Gajevszky (2014) furnizează o analiză a relației dintre opinia auditorului și
gestiunea rezultatelor și ajunge la concluzia că probabilitatea existenței gestiunii
rezultatelor este diminuată de emiterea unei opinii cu rezerve și de auditarea de către un
B4. La rîndul lor, Robu & Robu (2015) analizează influența opiniei de audit asupra
relevanței informațiilor financiare și constată că, de exemplu, cursul bursier este
influențat de rezultatul net raportat de firmele pentru care rapoartele de audit au fost fără
rezerve.
În același context, Păunescu (2015) cercetează rapoartele de audit ale firmelor
cotatele pe piața reglementată BVB (în jur de 80 de rapoarte pe an pentru perioada 2011
- 2014) și, după identificarea a trei categorii de auditori (Big 4, alte companii
internaționale și auditorii locali), constată că este mai probabil ca un auditor local, mic,
să elaboreze un raport de audit care să nu respecte întru-totul cerințele ISA (inclusiv cele
care nu generează nici un fel de costuri suplimentare).
Din cîte știm noi, studiul pe care îl propunem este primul care se oprește asupra
rapoartelor de audit ale firmelor cotate pe segmentul AeRo al BVB.
Eșantion și metodologie
33
Datele pe care le descriem în lucrare provin de la firmele românești cotate pe

segmentul AeRo al BVB. Acest segment a fost lansat în 2015 și a preluat o bună parte
din firmele care anterior erau cotate pe RASDAQ. Totuși, din cele peste 800 de firme
cotate pe RASDAQ, au ajuns pe AeRo doar ceva mai mult de 250. De asemenea, unele
firme (foarte puține) s-au cotat pe această componentă a pieței financiare pentru prima
dată. Datele financiare și non-financiare aferente firmelor AeRo au fost culese manual
din:
- situațiile financiare găsite pe site-ul BVB (la secțiunea Informații financiare de pe
link-ul aferent fiecărei firme, precum și din raportul anual postat în același loc;
- rapoartele anuale/situațiile financiare identificate pe site-urile proprii ale unor
firme;
- rapoartele anuale postate pe site-ul unui intermediar pe piața financiară
(tradeville.eu);
- prospectele de admitere pe piața AeRo.
Ne-am limitat la perioada 2010-2014, din motive de disponibilitate a datelor, dar și

pentru că începînd cu 2010 și chiar pînă în 2014 se aplică OMFP 3055/2009, ceea ce
face ca informațiile furnizate să fie unitare și comparabile, din punct de vedere al
reglementării aplicate. Un alt argument este că, pînă la data redactării acestui text, nu am
putut să ne procurăm datele pe 2015 decît pentru un număr insuficient de firme.
Trebuie spus că, spre deosebire de firmele cotate pe piața reglementată, multe din
cele prezente pe AeRo nu acordă prea mare importanță publicării informațiilor financiare
pe site-urile proprii: unele nu publică nimic, altele postează doar date minime. Această
diferență de comportament poate avea mai multe explicații: fie firmele nu sînt interesate
prea tare de transparența financiară, fie au acționari (eventual, majoritari) care își satisfac
nevoile de informare direct de la sursă, fie presiunile din partea utilizatorilor sînt
nesemnificative în sensul publicării mai multor informații.
În ce privește subiectul acestui text – rapoartele de audit – lucrurile sînt un pic mai
complicate. Avînd în vedere faptul că firmele cotate pe AeRo aplică normele contabile
românești (și nu IFRS, ca cele de pe piața reglementată), în multe situații, singura
informație disponibilă o reprezintă setul de situații financiare completat obligatoriu în
scopul depunerii la autoritatea fiscală. Aceste documente cuprind bilanțul, contul de
profit și pierdere și cîteva date informative, fără detalieri. Uneori cînd am avut acces la
setul complet de situații financiare, care include și notele (cele 10 impuse de OMFP
3055/2009). Raportul auditorului nu este o componentă a setului minim de documente
contabile, așa că, de cele mai multe ori, el apare ca document postat distinct, fie direct pe
site, fie în arhiva numită raport anual pusă la dispoziție de bursa de valori.
De altfel, multe firme cotate pe AeRo în 2015 nu aveau auditor pentru situațiile
financiare de pînă-n 2014. Pentru exercițiile 2013 și 2014, acest lucru se poate verifica
ușor din formularul de situații financiare depus la administrația fiscală, pentru că, pe
prima pagină, trebuie înscris și numele auditorului. Acolo unde nu apare nimic, putem
presupune că nu a intervenit nici un auditor. Pe de altă parte, avînd în vedere
34
dimensiunile firmelor cotate pe AeRo, unele au înțeles că se puteau mulțumi cu

verificarea situațiilor financiare anuale de către cenzori.
În tabelul nr. 1, am centralizat principalele elemente care definesc eșantionul reținut
în studiu.
Tabel nr. 1. Observații privind auditorii firmelor cotate pe segmentul AeRo al

BVB
Număr de
Număr de Număr de Număr de
observații
observații cu observații observații cu
Număr de pentru care nu
auditor pentru care raport
Anul observații am identificat
declarat avem raport semnat de
disponibile nici auditor,
explicit de audit cenzori
nici cenzor
N % N % N % N %
2010 181 30 16,57 29 16,02 4 2,21 147 81,22
2011 256 68 26,56 55 21,48 12 4,69 176 68,75
2012 263 86 32,70 69 26,24 14 5,32 163 61,98
2013 278 168 60,43 99 35,61 32 11,51 78 28,06
2014 277 213 76,90 196 70,76 38 13,72 26 9,39
Total 1.255 565 45,02 448 35,70 100 7,97 590 47,01
Numărul de observații este mai mic în 2010: nu am găsit rapoarte de audit în

sursele descrise mai sus. Cel mai bine stăm în 2014, cu observații aproape complete
pentru firmele din eșantion. Ponderea observațiilor pentru care am găsit rapoarte
explicite de audit este de doar 35,70% (cu puțin peste 70% în 2014), ceea ce nu prea ne
permite să generalizăm eventualele concluzii. Totuși sperăm că numărul mare de
rapoarte de audit 2014 disponibile ne va permite să apreciem că explicațiile pot fi
valabile pentru toată perioada reținută în studiu.
Constatări privind opiniile din rapoartele de audit al situațiilor financiare ale

firmelor cotate pe AeRo
Raportul de audit făcut public și destinat utilizatorilor situațiilor financiare are un
format în care se regăsesc fraze standard, în conformitate cu reglementările specifice.
Informațiile principale pe care le găsim din aceste paragrafe se referă la (IAASB, 2015,
pp. 728-733):
- identificarea entității auditate, a faptului că este vorba despre situații financiare
individuale sau consolidate, precum și a exercițiului financiar la care se referă situațiile
financiare respective;
- componența situațiilor financiare auditate – sînt situații în care auditorul declară
explicit că nu a avut cum să auditeze unele componente;
- cine își asumă responsabilitatea pentru întocmirea situațiilor financiare;
- responsabilitatea auditorului;
35
- eventual, cîtiva indicatori financiari reprezentativi pentru caracterizarea firmei

auditate;
- referențialul contabil pe care l-a aplicat firma (în cazul nostru, normele românești
valabile în perioada analizată– OMFP 3055/2009);
- o scurtă descriere a auditului;
- o afirmație potrivit căreia probele de audit sînt suficiente și adecvate pentru
formularea opiniei;
- opinia de audit (fără rezerve, cu rezerve sau opinie contrară ) ori imposibilitatea
exprimării opiniei;
- în cazul unei opinii cu rezerve, al opiniei contrare oi al imposibilității exprimării
opiniei, justificarea opțiunii auditorului;
- dacă este cazul, introducerea unui paragraf privind evidențierea unor aspecte –
fără ca acestea observații să modifice în vreun fel opinia;
- destinatarii raportului de audit;
- elemente privind conformitatea raportului anual cu situațiile financiare;
- numele auditorului care semnează raportului și, eventual, afilierea la o firmă de
audit;
- data și locul semnării raportului de audit.
Bineînțeles că auditorii pot adăuga și alte informații și explicații pe care le
consideră utile și relevante pentru investitori. Trebuie să ținem seama și de faptul că
standardele de audit evoluează și, o dată cu ele, forma raportului de audit se poate
completa.
Auditori Big 4 vs. auditori non Big 4

În literatura privind auditul se face adeseori distincția între auditorii aparținînd
celor patru mari firme de audit și consultanță (Big 4, în continuare B4) și cei care
neafiliați acestor firme (non-Big 4 – nB4, în continuare). Această separare se ia în
considerare drept criteriu de măsurare a calității auditului (Persakis & Iatridis, 2016),
deși calitatea poate rezulta și din alte caracteristici (tipul de opinie prezentat, rotația
auditorului, auditul comun, punerea în evidență a unor tentative de gestionare a
rezultatelor, caracteristicile clientului ș.a.).
De altfel, Comprix & Huang (2015) ajung la concluzia că nu există probe
convingătoare în sensul că rapoartele de audit întocmite de firme mici de audit ar fi de
calitate mai slabă decît cele aparținînd B4, deși se constată la firmele astfel auditate un
nivel mai ridicat al gestiunii rezultatelor prin utilizarea cheltuielilor și veniturilor
calculate (accruals).
În tabelul 2, prezentăm și noi datele privind categoria auditori care lucrează pentru
firmele cotate pe AeRo.
Tabel nr. 2. Afilierea sau nu a auditorilor firmelor de pe AeRo la Big 4

Număr de firme cu din care
Exercițiul
auditor declarat Auditori B4 Auditori
36
explicit - total N % N %
2010 30 4 13,33 26 86,67
2011 68 7 10,29 61 89,71
2012 86 9 10,47 77 89,53
2013 168 21 12,50 147 87,50
2014 213 22 10,33 191 89,67
Total 565 63 11,15 502 88,85
Ponderea auditorilor nB4 (cea mai mare parte, auditori locali) este covîrșitoare în
totalul observațiilor de care dispunem și, chiar dacă în primii ani ai eșantionului
observațiile sînt puțin numeroase, putem lua ca reper exercițiul 2014, pentru care
dispunem de date aproape complete – vedem că procentele nu s-au schimbat prea mult în
cei cinci ani observați.
Tipuri de opinie exprimate de auditorii firmelor cotate pe AeRo

Auditorul are misiunea de a verifica maniera în care firme respectă normele
contabile în întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Sigur că auditorul nu reface
situațiile financiare, ci doar verifică, adeseori prin sondaj, cum au fost aplicate
procedurile firmei și dacă procedurile respective sînt redactate potrivit normei contabile.
Rezumatul tipurilor de opinie exprimate în cele 448 de rapoarte pe care le-am găsit
referitoare la firmele cotate pe AeRo sînt prezentate în tabelul 3.
Tabel nr. 3. Tipuri de opinii ale auditorilor pentru firmele cotate pe AeRo
Fără rezerve Cu rezerve Imposibilitatea
Observații Fără cu (uneori și exprimării unei
Anul cu raport rezerve evidențierea cu opinii (o dată și
de audit unor aspecte observații) cu observații)
N % N % N % N %
2010 29 17 58,62 8 27,59 4 13,79 - -
2011 55 35 63,64 11 20,00 9 16,36 - -
2012 69 44 63,77 12 17,39 13 18,84 - -
2013 99 56 56,57 22 22,22 20 20,20 1 1,01
2014 196 92 46,94 52 26,53 50 25,51 2 1,02
Total 448 244 54,46 105 23,44 96 21,43 3 0,67
Justificarea opiniilor cu rezerve din rapoartele de audit ale firmelor cotate pe

AeRo
Conform ISA 705 (IAASB, 2015, p. 737), auditorul exprimă o opinie cu rezerve
atunci cînd ajunge la concluzia că ”denaturările, individuale sau cumulate, sînt
semnificative, dar nu grave, pentru situațiile financiare sau (…) nu poate obține probe de
audit suficiente și adecvate pe care să își fundamenteze opinia, concluzionînd că efectele
posibile asupra situațiilor financiare ale denaturărilor nedetectate, în cazul în care există,
37
ar putea fi semnificative, dar nu grave”. O opinie cu rezerve este considerată ca o dovadă

certă de independență a auditorului (Garcia-Blandon & Argiles, 2015).
Din cele 96 de rapoarte în care opinia auditorului este cu rezerve (vezi tabelul nr.
3), am extras principalele justificări invocate de auditori pentru a-și explica opțiunea. În
tabelul 4, am centralizat și ierarhizat motivele principale pentru care firmele cotate pe
AeRo au primit opinie cu rezervă în perioada 2010 – 2014.
Tabel nr. 4. Elemente în justificarea opiniei cu rezerve din rapoartele de audit ale
firmelor de pe AeRo, 2010 -2014
Explicația Număr apariții Pondere (%)
Deprecierea creanțelor 33 18,44
Inventariere 24 13,41
Deprecierea imobilizărilor corporale 17 9,50
Deprecierea imobilizărilor financiare 17 9,50
Continuitatea activității 15 8,38
Existența de litigii de natură să afecteze
semnificative situația financiară a firmei 11 6,15
Deprecierea stocurilor 9 5,03
Reevaluarea imobilizărilor corporale 8 4,47
Evaluarea stocurilor 7 3,91
Recunoașterea activelor 6 3,35
Conectarea veniturilor cu cheltuielile 5 2,79
Relații cu persoanele afiliate 4 2,23
Clasificarea datoriilor 3 1,68
Proceduri interne 3 1,68
Organizarea auditului intern 2 1,12
Erori contabile 2 1,12
Prezentarea cheltuielilor 2 1,12
Probleme de natură fiscală 2 1,12
Componența capitalurilor proprii 1 0,56
Componența imobilizărilor 1 0,56
Disponibilizarea rezervei din reevaluare 1 0,56
Evenimente ulterioare închiderii 1 0,56
Depreciere investiții financiare pe termen scurt 1 0,56
Contabilizarea subvențiilor 1 0,56
38
Lipsa unor componente ale situațiilor financiare 1 0,56

Documentarea unor operațiuni 1 0,56
Alte provizioane 1 0,56
Total 179 100,00
Din tabelul 4, vedem că principala sursă de denaturări care pot avea efecte
semnificative, dar nu grave, asupra situațiilor financiare o reprezintă deprecierea
creanțelor: în opinia auditorilor, firmele nu au fost suficient de convingătoare în ceea ce
privește maniera în care au stabilit valoarea probabilă de încasat a creanțelor și, dacă
aceasta era mai mică decît valoarea nominală, nu au recunoscut ajustări pentru
depreciere la nivelul așteptat de auditori. De altfel, la deprecierea creanțelor adăugăm
deprecierea altor elemente de bilanț (imobilizări corporale, imobilizări financiare, stocuri
și investiții pe termen scurt), ajungem la 77 de apariții, ceea ce reprezintă 43% din totalul
explicațiilor.
Din punct de vedere contabil, constatarea deprecierilor se face, de regulă la
inventariere. Uneori, auditorul nu a participat la inventariere (fiind, de exemplu, numit
după efectuarea acesteia) și nici nu a putut obține probe de audit suficiente care să-i
permită să confirme că inventarierea s-a făcut conform normelor, ori chiar a constatat că
nu s-au respectat întocmai regulile de inventariere.
Avînd în vederea că inventarierea este cea de-a doua sursă de rezerve (24 de
apariții) și că multe din celelalte elemente au legătură mai mult sau mai puțin directă cu
inventarierea (constituirea de provizioane, identificarea și tratarea unor litigii,
reevaluarea imobilizărilor), putem spune că, de fapt, cea mai mare parte a rezervelor
exprimate de auditorii din eșantionul reținut de noi este rezultatul efectuării inventarierii
de o manieră diferită de cea pe care auditorul o consideră completă.
Un loc important (15 observații) îl ocupă estimările auditorilor cu privire la
continuitatea activității entităților pe care le auditează. În notele explicative, de regulă,
conducerea firmei își exprimă părerea cu privire la respectarea sau nu de către firma
respectivă a principiului de continuitate a activității. Administratorii firmelor sînt
întotdeauna optimiști și nu pun la îndoială respectarea acestui principiu, indiferent dacă
firma este sau nu în situație dificilă (capitaluri proprii negative, pierderi recente
sistematice, stare de insolvență declarată de instanță). Auditorul vine cu opinia sa proprie
și analiza pe care o efectuează pe baza indicatorilor calculați pentru firmă poate să-l
conducă la concluzia că există indicii care sugerează existența unor dificultăți importante
care pun la îndoială capacitatea întreprinderii de a-și continua activitatea.
O ultimă statistică privind cele 96 de rezerve exprimate în rapoartele de audit
analizate: am văzut că ponderea medie a auditorilor B4 în întregul eșantion este de cam
11%. Din cele 96 de rapoarte cu rezerve, 23 provin de la auditori B4. Asta înseamnă
23,96%, adică un procent mult peste ponderea lor în total eșantion. Să fie aici o dovadă a
faptului că auditorii B4 sînt mai exigenți sau că firmele pe care le auditează ei au
activități mai complexe și mai greu de reflectat corect în situațiile financiare?
39
Observații care completează opinia de audit

Am folosit formularea observații pentru că este scurtă și încape mai bine în tabele,
dar termenul oficial din standardele de audit este evidențierea unor aspecte. Conform
standardelor de audit (IAASB, 2015, pp. 764), ”dacă auditorul consideră necesar să
atragă atenția asupra unui aspect prezentat sau descris în situațiile financiare care,
potrivit raționamentului auditorului, este atît de important încît este fundamental pentru
înțelegerea de către utilizatori a situațiilor financiare, auditorul trebuie să includă un
paragraf de evidențiere a unor aspecte în raport (…)”.
În eșantionul nostru, am identificat 105 rapoarte fără rezerve, dar cu un paragraf de
observații. La acestea se adaugă și observații făcute de auditori în rapoartele cu rezerve:
în 44 de cazuri, rezerva este însoțită de alte aspecte. De asemenea, observații apar și în
una din situațiile în care auditorului îi este imposibil să-și exprime opinia.
Avem deci, un total de 150 de rapoarte din care este interesant să extragem
aspectele pe care auditorul le consideră ”fundamentale în înțelegerea de către utilizatori a
situațiilor financiare”. În tabelul 5 am centralizat elementele care fac obiectul
paragrafului de alte aspecte din raportul de audit.
Tabel nr. 5. Principalele argumente pentru care auditorul introduce în raportul de audit
un paragraf privind alte aspecte, AeRo 2010-2014
Justificări ale paragrafului Alte aspecte Apariții Pondere (%)
Continuitate 73 30,17
Litigii 21 8,68
Afiliate 19 7,85
Fiscale 18 7,44
Audit și control intern 14 5,79
Depreciere creanțe 14 5,79
Expunere pe o activitate 13 5,37
Inventariere 12 4,96
Neauditarea unor componente ale situațiilor financiare 9 3,72
Reevaluare 9 3,72
Consolidare 7 2,89
Depreciere stocuri 7 2,89
Alte provizioane 4 1,65
Depreciere imobilizări financiare 4 1,65
Imobilizări corporale 3 1,24
Oportunitatea derulării unor tranzacții 3 1,24
40
Adecvarea capitalului social 2 0,83

Documente 2 0,83
Recunoaștere venituri 2 0,83
Alt auditor 1 0,41
Erori 1 0,41
Evaluare 1 0,41
Note incomplete 1 0,41
Permanența metodelor 1 0,41
Recunoaștere active 1 0,41
Total 242 100,00
Nu este de mirare că referința la continuitate reprezintă cel mai important aspect

asupra căruia se opresc auditorii în raportul de audit. Capitalurile proprii negative (9
situații), intrarea în insolvență (13 situații), indicatori financiari la limită, justifică
preocuparea auditorului de a-i informa pe utilizatori în ceea ce privește riscurile privind
continuitatea activității întreprinderii. Vichitsarawong & Pornupatham (2015) îl citează
pe Francis (2004) care identifică, pentru SUA, două mari tipuri de opinii de audit: fără
rezerve, pe de o parte, și cu punerea în evidență aspectelor legate de continuitate pe de
altă parte. În legătură cu continuitatea, cercetări anterioare au găsit că, de exemplu, în
cazul firmelor în dificultate, persistența pierderilor, încadrarea firmei auditate la
categoria celor de mici dimensiuni, dar și apartenența auditorului la o firmă mică sînt
factori care cresc probabilitatea exprimării, în raportul de audit, a unei îngrijorări privind
continuitatea activității (Gallizo & Saladrigues, 2016). O opinie în care apare explicit o
trimitere la continuitate poate desemna un raport de audit ca fiind de mai bună calitate
(Lamoreaux, 2016); de asemenea, acest tip de opinie poate fi influențat și de controlul de
calitate la care sînt supuși auditorii din partea organismului profesional. Opinia despre
continuitate poate fi influențată și de rotația auditorilor. În literatură găsim articole în
care se apreciază că este mai puțin probabil ca auditorul să facă vreo mențiune la
continuitatea activității pentru firmele în dificultate, imediat după înlocuirea obligatorie a
unui auditor, deci rotația auditorilor nu este neapărat o garanție pentru calitatea auditului
(Corbella et al., 2015).
De fapt, dacă luăm în considerare ponderea rapoartelor cu referire la continuitate în
total rapoarte disponibile, obținem un procent de 16,29% (73/448). Lamoreaux (2016)
furnizează niște date din care deducem că, pe un eșantion de aproape 10.000 de
observații privind firmele străine cotate în SUA, rapoartele de audit în care se
menționează ceva despre continuitate au o pondere de 10,29%.
Celelalte aspecte au ponderi mult mai mici decît continuitatea: litigiile sînt o sursă
importantă de observații, la fel și relațiile cu persoanele afiliate ori elemente de natură
fiscală care pot genera riscuri pentru firmă.
41
Cum se justifică imposibilitatea exprimării unei opinii

Normele de audit (IAASB, 2015, pp. 738) arată că ”auditorul trebuie să refuze
exprimarea unei opinii atunci cînd nu poate obține probe de audit suficiente și adecvate
pe care să își fundamenteze opinia și concluzionează că efectele posibile ale
denaturărilor nedetectate asupra situaților financiare, acolo unde este cazul, ar putea fi
atît semnificative, cît și grave”. De asemenea, ”auditorul este în imposibilitatea
exprimării unei opinii atunci cînd, în situați i extrem de rare care implică incertitudini
multiple, concluzionează că, deși a obținut probe de audit suficiente și adecvate cu
privire la fiecare din incertitudinile individuale, nu este posibil să își formeze o opinie de
audit asupra situațiilor financiare, din cauza eventualității interacțiunii incertitudinilor și
a posibilului lor efect cumulat asupra situațiilor financiare”.
În eșantionul nostru avem 3 cazuri de imposibilitate a exprimării unei opinii – la
trei firme diferite, una în 2013 (B4) și celelalte două în 2014 (un B4 și un nB4). În cazul
firmei din 2013, justificarea este dată de numirea auditorului după închiderea exercițiului
precedent și imposibilitatea stabilirii precise a veridicității soldurilor inițiale la 2013.
Pentru cele două rapoarte din 2014, justificările sînt oarecum similare, prin aceea că
ambele conțin îngrijorări serioase cu privire la continuitatea activității, cu consecințe
dintre cele mai grave asupra firmelor respective.
Concluzii
Analiza conținutului rapoartelor de audit poate să ne ofere informații privind modul
în care reglementările contabile sînt aplicate de către entitățile cotate. Începînd cu 2015,
BVB a creat un segment – AeRo – destinat unor firme de dimensiuni mai mici și care
doresc accesul mai facil la resursele de pe piața financiară. Obligațiile de raportare
financiară ale acestor firme se limitează la respectarea normelor contabile românești – nu
aplică IFRS, după modelul firmelor cotate pe piața reglementată.
Dintr-un eșantion total de 1.255 de observații (pe 5 ani: 2010 -2014), am identificat
rapoarte de audit în 448 de cazuri (35,70%), dar putem considera că eșantionul este
reprezentativ, mai ales pentru că pentru 2014 avem peste 70% rapoarte de audit (din care
cam 11% întocmite de auditori B4).
Scopul nostru a fost analiza justificărilor invocate de auditori în susținerea opiniilor
modificate. 54% din rapoarte sînt fără rezerve și fără niciun fel de paragraf de
evidențiere a unor aspecte. Celelalte 46% din rapoarte reprezintă o sursă bogată și
importantă de date despre modul cum unele firme românești aplică reglementările
contabile. Astfel, avem 21% din rapoarte cu opinie cu rezerve și alte 23% din rapoarte cu
evidențierea unor aspecte.
Rezervele cele mai frecvente apar pe motiv de inventariere – evaluare a creanțelor
la închidere, dar explicațiile care iau în considerare și alte elemente privind inventarierea
sînt, pe ansamblu majoritare în justificarea rezervelor exprimate de auditori. Trebuie
remarcat că pondere B4 în rapoartele cu rezerve este mult mai mare decît ponderea lor în
totalul eșantionului.
42
În cazul evidențierii unor alte aspecte, principala cauză o reprezintă îngrijorările

auditorilor cu privire la continuitatea activității firmelor. De fapt, acest element apare
frecvent și la justificarea rezervelor.
Credem că studiul nostru poate fi util auditorilor, organismelor care controlează
activitatea auditorilor, dar și firmelor cotate care pot găsi indicii cu privire la elementele
pe care să insiste în întocmirea corectă a situațiilor financiare.
Limitele studiului constau îndeosebi în componența dezechilibrată pe ani a
eșantionului, dar și în lipsa încercării de a stabili vreo legătură între opinia de audit și
alte variabile precum performanța firmei, tipul de activitate, acționariatul… De
asemenea, ar fi extrem de util să facem o comparație cu firmele de pe piața reglementată
(deși acestea aplică IFRS), dar și cu firme cotate pe alte piețe financiare din regiune.
Comprix, J., Huang, H. (2015), Does auditor size matter? Evidence from small audit
firms, Advances in Accounting, incorporating Advances in International
Accounting, vol 31, no. 1, pp. 11-20
Corbella, S., Florio, F., Gotti, G., Mastrolia, S. A (2015) Audit firm rotation, audit fees
and audit quality: The experience of Italian public companies, Journal of
International Accounting, Auditing and Taxation, vol. 25, pp. 46–66
Gajevszky, A. (2014), Yhe impact of the auditor’s opinion on earnings management:
evidence from Romania, Network Intelligence Studies, vol. II, no. 1 (3), pp. 61 - 73
Garcia-Blandon, J., Argiles, J. M. (2015) Audit firm tenure and independence: A
comprehensive investigation of audit qualifications in Spain, Journal of
International Accounting, Auditing and Taxation, vol. 24, pp.82-93
Habib, A. (2013), A meta-analysis of the determinants of modified audit opinion,
Managerial Auditing Journal, vol. 28, no. 3, pp. 184-216
Persakis, A., Iatridis, G. E. (2016), Audit quality, investor protection and earnings
management during the financial crisis of 2008: An international perspective,
Journal of International Financial Markets, Istitutions and Money, vol. 41, pp. 73-
101
IAASB (2015), Manual de Reglementări Internaționale de Control al Calității, Audit,
Revizuire, Alte Servicii de Asigurare și Servicii Conexe – ediția 2014, volumul I,
IFAC și CAFR, 2015, București
Lamoreaux, P. T. (2016), Does PCAOB insppection access improve audit quality? An
examination of foreign firms listed in the United States, Journal of Accounting and
Economics, vol. 61, no 2-3, pp. 313-337
José Luis Gallizo, Ramon Saladrigues (2016), An analysis of determinants of going
concern audit opinion: Evidence from Spain stock exchange, Intangible Capital, vol
12, no. 1, pp. 1-16
Păunescu, M. (2015), The Quality of Independent Auditors Reports – Is it Room for
Improvement?, Audit Financiar, vol. XIII, no. 10 (130), pp. 61-68
43
Robu, I. B., Robu, M. A. (2015), Statistical Analysis of the Audit Opinion Influence on
the Value Relevance of the Financial Information Reported by the Romanian Listed
Companies, Audit Financiar, vol. XIII, no. 11 (131), pp. 73-81
Tahinakis, P., Samarinas, M. (2016), The incremental information content of audit
opinion, Journal of Applied Accounting Research, vol 17, no. 2, pp. 139-169
Vichitsarawong, T., Pornupatham, S. (2015), Do audit opinions reflect earnings
persistence?, Managerial Auditing Journal, vol. 30, no. 3, pp. 244-276
44
ELEMENTE PARTICULARE ALE EVALUĂRII ÎN ACTIVITATEA DE

EXPORT-IMPORT
Constantin TOMA1, Mihai CARP2, Ioan-Bogdan ROBU3

1
, Conf. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie
și Administrarea Afacerilor, toco@uaic.ro
2
, Conf. univ. dr. Habil., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economie și Administrarea Afacerilor, mihai.carp@feaa.uaic.ro
3
, Conf.. univ. dr. Habil., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economie și Administrarea Afacerilor, bogdan.robu@feaa.uaic.ro
Rezumat
Problema de cercetat: Cel mai reprezentativ produs al contabilităţii financiare îl
constituie situaţiile financiare anuale – principalul mijloc de informare al utilizatorilor
interni şi externi. Situaţiile financiare constituie o parte a procesului de raportare
financiară. Obiectivul situațiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informații
despre poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale unei
entități, utile unei categorii largi de utilizatori. Situațiile financiare anuale trebuie să
ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau
pierderii entității. Pentru atingerea acestui obiectiv, evaluarea condiționeazǎ decisiv
calitatea informațiilor difuzate utilizatorilor, aflați ȋn postura de decidenți finali.
Comerţul exterior cuprinde operaţiile de vânzare-cumpărare a bunurilor între entităţile
româneşti şi cele nerezidente (străine) și se concretizeazǎ, ȋn principal, ȋn acivitatea de
export-import. Procesul de evaluare ȋn activitatea de comerț exterior ocupǎ un loc central
ȋn activitatea financiar-contabilǎ curentǎ și de elaborare a raportǎrilor anuale de cǎtre
entitǎțile care activeazǎ ȋn acest sector al economiei naționale.
Scop: Scopul acestei lucrări îl constituie trecerea în revistă a principalelor idei din
literatura de specialitate și din legislația financiar-contabilǎ referitoare la particularitǎțile
procesului de evaluare ȋn acest domeniu complex al economiei naționale, aflat la
interferența național-internațional.
Metodologie: Pentru obținerea rezultatelor cercetării au fost analizate, ȋn principal,
reglementǎrile naționale și internaționale aplicabile domeniului, dar și unele opinii
exprimate ȋn literatura de specialitate.
Rezultate: Rezultatele studiului au evidențiat existența unor elemente particulare
care intervin ȋn evaluarea tranzacțiilor de export-import, determinate de factorii care au
influențǎ directǎ asupra schimburilor economice derulate ȋntre entitǎți localizate ȋn
jurisdicții diferite.
Originalitate: Sistematizarea principalelor aspecte care vizează problematica
evaluǎrii ȋn activitatea de export-import, ca element esențial al acurateței informațiilor
prezentate prin situațiile financiare anuale și al calitǎții deciziilor luate de cǎtre
utilizatorii externi.
Cuvinte cheie: evaluare, export, import, prețuri naționale, prețuri internaționale,
condiţii de livrare, INCOTERMS.
45
Introducere
Reglementările contabile aplicabile în comerţul exterior sunt, în cea mai mare
parte, similare cu cele folosite de toate entităţile care desfăşoară acte de comerţ, stabilite
prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/29.12.2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
963/30.12.2014, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare . Pe lângă acestea, o parte din
prevederile legislaţiei contabile sunt specifice numai comerţului exterior.
Deşi societăţile cu activitate de export - import aplică principiile şi tratamentele
contabile generale prevăzute pentru toate entităţile cu scop lucrativ, în evaluarea
tranzacţiilor desfăşurate intervin şi anumite particularităţi. Acestea sunt determinate de
trăsăturile specifice domeniului de activitate şi se concretizează, în principal, în modul
de formare al preţurilor naţionale şi internaţionale.
Preţurile naţionale
Rezultate ȋn urma evaluǎrii, considerat “procesul de exprimare ȋn unitǎți monetare a
unei valori economice determinate: element de activ sau de pasiv, proces (cheltuialǎ,
venit) ori rezultat” , preţurile naţionale (interne) se particularizează, în funcţie de sensul
fluxului de mărfuri, în preţ intern complet de export şi preţ intern complet de import.
Preţurile naţionale interesează în mod direct societăţile de comerţ exterior doar în
cazul exporturilor şi importurilor pe cont propriu. În cazul exporturilor şi importurilor în
comision, entitǎțile specializate acţionând pe contul şi pe riscul producătorilor de bunuri
pentru export, respectiv al beneficiarilor de importuri nu sunt afectate de mărimea
preţurilor interne, acestea încasând doar comisionul de intermediere prevăzut în
contractele interne încheiate.
Preţul intern complet de export are o structură diferenţiată în funcţie de traseul pe
care circulă mărfurile destinate exportului şi de prevederile contractelor încheiate cu
producătorii, referitoare la condiţia de livrare.
Principalele trasee pe care pot circula mărfurile destinate exportului şi care
determină structura preţului intern complet de export sunt:
1) entitate producătoare → vamă → client extern.
În acest caz preţul intern este format numai din costul de cumpărare de la furnizorul
intern care include şi cheltuielile cu transportul bunurilor până la frontiera română;
2) entitate producătoare → societate de comerţ exterior → vamă → client extern;
Preţul intern complet de export are o structură diferită în funcţie de condiţia de
livrare prevăzută în contractul încheiat între societatea de comerţ exterior şi furnizorul
intern. Dacă mărfurile sunt achiziţionate în condiţia franco-depozit beneficiar, societatea
de comerţ exterior datorează furnizorului preţul corespunzător acestei condiţii de livrare
(care include şi cheltuielile de transport de la furnizor la depozitul societăţii de comerţ
exterior) şi asigură transportul bunurilor până la frontiera română. Atunci când mărfurile
achiziţionate de la intern sunt contractate în condiţia franco-depozit furnizor, societatea
de comerţ exterior suportă şi cheltuielile de circulaţie până la depozitele proprii. Preţul
46
intern este format în această situaţie din: costul de cumpărare de la furnizor; cheltuielile
de circulaţie până la depozitul societăţii de comerţ exterior şi de la depozitele proprii
până la frontiera română. La aceste componente, în ambele cazuri, se adaugă cheltuielile
generate de depozitarea mărfurilor;
3) entitate producătoare → societate de comerţ exterior → diverşi terţi →societate
de comerţ exterior → vamă → client extern.
Un asemenea traseu este urmat dacă societatea exportatoare urmăreşte o creştere a
valorii internaţionale a mărfurilor (în special la exporturile pe cont propriu). Aceasta
poate proceda la efectuarea unor operaţii suplimentare de prelucrare, sortare, ambalare,
control şi certificare a calităţii etc., prin intermediul unor entităţi specializate. Costul
acestor operaţii (care pot fi efectuate şi cu efort propriu) şi eventualele cheltuieli cu
transportul mărfurilor la şi de la terţi se adaugă elementelor menţionate anterior,
majorând preţul intern complet de export. De asemenea, mărfurile ar putea fi expediate
direct de furnizorii interni terţilor, pentru a fi supuse operaţiilor speciale de transformare,
eliminându-se cheltuielile cu transportul bunurilor de la producător la depozitele
societăţii exportatoare şi de la depozitele proprii la terţi.
Preţul intern complet de import are, de asemenea, o structură diferenţiată în funcţie
de traseul pe care circulă mărfurile achiziţionate de la extern.
Principalele trasee pe care pot circula mărfurile importate şi care determină
structura preţului intern complet de import sunt:
1) furnizor extern → vamă → beneficiar de import.
În acest caz, preţul intern este format din: preţul extern al mărfii; eventualele
cheltuieli de circulaţie pe parcurs extern (în principal, transport şi asigurare) până la
frontiera română; taxa vamală; accizele; marja importatorului şi cheltuielile de circulaţie
pe parcurs intern (transportul de la frontiera română până la depozitul beneficiarului de
import);
2) furnizor extern → vamă → societate de comerţ exterior → beneficiar de import.
Preţul intern complet de import cuprinde aceleaşi componente menţionate în cazul
anterior, cu precizarea că cheltuielile de circulaţie pe parcurs intern sunt formate din:
transportul bunurilor de la vamă la depozitul societăţii de comerţ exterior; cheltuielile cu
depozitarea mărfurilor şi transportul bunurilor de la depozitul societăţii de comerţ
exterior la beneficiarul de import;
3) furnizor extern → vamă → societate de comerţ exterior →diverşi terţi →
societate de comerţ exterior → beneficiar de import.
Un asemenea traseu este urmat dacă societatea importatoare urmăreşte o creştere a
valorii mărfurilor livrate la intern. Aceasta poate proceda la efectuarea unor operaţii
suplimentare de prelucrare, sortare, ambalare etc., prin intermediul unor entităţi
specializate. Costul acestor operaţii (care pot fi efectuate şi cu efort propriu) şi
eventualele cheltuieli cu transportul mărfurilor la şi de la terţi se adaugă elementelor
menţionate anterior, majorând preţul intern complet de import. De asemenea, mărfurile
ar putea fi expediate direct din vamă terţilor pentru a fi supuse operaţiilor speciale de
transformare, eliminându-se cheltuielile cu transportul bunurilor de la vamă la depozitele
societăţii importatoare şi de la depozitele proprii la terţi.
47
Preţurile interne sunt exprimate de obicei în monedă naţională şi, doar excepţional,
în valută.
Preţurile internaţionale
Preţurile internaţionale (externe) se stabilesc prin negociere între vȃnzǎtor și
cumpǎrǎtor, înscriindu-se în contractele încheiate de către societăţile de comerţ exterior
cu partenerii externi. În funcţie de prevederile conţinute în contractul încheiat cu
clienţii/furnizorii externi, societăţile specializate de comerţ exterior pot opera cu trei
componente ale preţului internaţional: preţul mărfurilor; preţul transportului; preţul
asigurării.
Preţul mărfurilor şi condiţiile de livrare

Preţul mărfurilor constituie expresia valorii lor internaţionale şi se formează în
cadrul pieţei caracteristice pe care se comercializează volumul cel mai mare dintr-o
anumită marfă. Cele mai reprezentative pieţe caracteristice sunt bursele de mărfuri,
preţurile stabilite la bursă influenţând toate preţurile la care se comercializează produsele
de bază. Pentru produsele industriale cu un grad ridicat de prelucrare şi complexitate nu
există, de regulă, pieţe caracteristice. În acest caz, preţurile internaţionale se determină
prin raportare la preţurile practicate de cele mai reprezentative firme care activează în
domeniu.
Atât în cazul exportului cât şi al importului nivelul şi structura preţurilor
internaţionale se diferenţiază în funcţie de condiţiile de livrare înscrise în contractele
externe. Condiţiile de livrare sunt stabilite în contractele externe “pe baza unor reguli şi
uzanţe comerciale cu caracter internaţional. În acest sens, Camera internaţională de
Comerţ de la Paris a publicat reguli cu caracter internaţional cunoscute sub denumirea
de INCOTERMS (International Commercial Terms) încă din 1936, revizuite pe parcurs”
, ultima ediţie datând din 2020. Aceste revizuiri succesive ale termenilor INCOTERMS
au fost determinate de evoluţia semnificativă a comerţului internaţional, iar noii termeni
de livrare definesc în mod clar obligaţiile părţilor şi reduc riscul apariţiei unor
complicaţii juridice.
INCOTERMS se constituie într-un ghid de reguli pentru înţelegerea principalelor
clauze regăsite în contractele de comerţ exterior. Prevederile regulilor INCOTERMS
vizează toate etapele şi operaţiunile generate de transferul mărfii de la vânzător la
cumpărător, făcând referiri directe la următoarele elemente:
a) obligaţia vânzătorului de a livra şi a cumpărătorului de a prelua şi plăti marfa;
b) suportarea cheltuielilor de ambalare de către vânzător, cu excepţia livrărilor de
bunuri neambalate (vrac);
c) efectuarea controlului cantitativ şi calitativ de către furnizor;
d) stabilirea locului de transfer al proprietăţii bunurilor, cheltuielilor şi riscurilor;
e) obligaţia vânzătorului de a-l aviza pe cumpărător că marfa a fost pusă la
dispoziţia sa (sau a cărăuşului care-l deservește), respectiv obligaţia cumpărătorului de a-
l aviza pe vânzător privind predarea mărfii către cărăuş (dacă transportul cade în sarcina
cumpărătorului);
48
f) obligaţia de a furniza unele documente adiacente exportului sau importului

(licenţe, certificat de origine, certificat de garanţie, certificat de calitate etc.);
g) organizarea vămuirii şi plata taxelor vamale.
În INCOTERMS 2020 se regăsesc 11 condiţii de livrare, structurate după 4 criterii
în 4 grupe:
1) Grupa E are la bază criteriul expedierii şi include condiţia de livrare EXW = EX
WORKS (franco depozit fabrică). Potrivit acestei condiţii, vânzătorul are obligaţia de a
pune marfa la dispoziţia cumpărătorului în depozitul fabricii convenit prin contract,
suportând şi cheltuielile aferente. Vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţiile de livrare în
momentul în care a pus marfa la dispoziţia cumpărătorului, în locul cuvenit (la uzina,
fabrica, depozitul etc.), nevămuită la export şi neîncarcată pe vreun mijloc de transport
(vehicul). În principiu, vânzătorul nu suportă cheltuielile ocazionate de încărcarea
bunurilor în mijlocul de transport al cumpărătorului, dacă prin contract nu se prevede
altfel, iar riscurile trec de la furnizor la beneficiar după încărcarea bunurilor în mijlocul
de transport sau în prima zi după expirarea termenului de livrare (dacă bunurile sunt
preluate cu întârziere). Această clauză prevede obligaţii minime pentru vânzător,
cumpărătorul trebuind să suporte toate riscurile şi costurile aferente din momentul
preluării mărfii la locul convenit.
2) Grupa F include condiţii de livrare bazate pe criteriul transportului neplătit. În
această grupă sunt incluse următoarele condiţii de livrare:
a) F.C.A. = FREE CARRIER (franco cărăuş) impune ca vânzătorul să predea
marfa vămuită la export către cărăuşul desemnat de către cumpărător, la locul sau
punctul stabilit. Prin contract trebuie să se precizeze locul de predare a mărfii către
cărăuş, iar riscul pierderii sau distrugerii bunurilor trece de la vânzător la cumpărător în
momentul predării bunului către cărăuş. În cazul în care cumpărătorul nu indică un punct
precis, vânzătorul poate să aleagă punctul de la locul sau raza teritorială unde cărăuşul
urmează să preia marfa în custodia sa. Indicat este să se stipuleze în contract obligaţia
vânzătorului de a încărca şi stivui marfa în containere în mijlocul de transport pe
cheltuiala sa, rămânând în sarcina cumpărătorului cheltuielile cu transportul, asigurarea
şi descărcarea. Dacă, potrivit practicii comerciale, este necesar sprijinul vânzătorului
pentru încheierea contractului cu cărăuşul (cum este cazul în transportul feroviar sau
aerian), vânzătorul acţionează pe riscul şi cheltuiala cumpărătorului;
b) F.A.S. = FREE ALONGSIDE SHIP (franco lângă vas), urmată de numele
portului de încărcare convenit. Vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în
momentul în care marfa a fost depusă lângă vas, pe chei sau pe şlepuri, barje sau pe bac,
în portul de încărcare convenit. Toate costurile şi riscurile de pierdere sau deteriorare a
mărfii sunt suportate din acest moment de cumpărător. Condiţia îl obligă pe cumpărător
să asigure vămuirea mǎrfii pentru export şi nu trebuie folosită în cazul în care
cumpărătorul nu poate să îndeplinească direct sau indirect formalităţile de export.
Această condiţie poate fi folosită numai pentru transportul maritim sau pe apele
interioare;
c) F.O.B. = FREE ON BOARD (franco la bord), urmată de numele portului de
expediţie convenit. Vânzătorul trebuie să predea marfa la bordul navei precizate de
49
cumpărător, în portul stabilit, suportând toate cheltuielile până la balustrada vasului de

încărcare, inclusiv vămuirea mărfii la export. Trecerea mărfurilor de la vânzător la
cumpărător se realizează din momentul în care bunurile trec balustrada (copastia) vasului
din portul de încărcare, cu toate riscurile şi cheltuielile care decurg din transferul de
proprietate. Contractul de transport al mărfii cu un cărăuş maritim este încheiat de
cumpărător, care va plăti costul până la destinaţie şi va informa pe vânzător despre
aranjamentele făcute. Costurile şi răspunderile privind încărcarea se împart între
vânzător şi cumpărător şi în funcţie de prevederile unor uzanţe portuare. În unele cazuri,
vânzătorul este de acord să preia asupra sa toate costurile de încărcare (stivuire, fixare în
cala navei etc.) adăugând cuvântul “stowed” (FOB stowed- FOB stivuit).
3) Grupa C include condiţii de livrare bazate pe criteriul transportului plătit. În
această grupă sunt incluse următoarele condiţii de livrare:
a) C.P.T. = CARRIAGE PAID TO…(transport plătit până la…) obligă vânzătorul
să suporte contravaloarea transportului până la locul prevăzut în contract, fără ca acesta
să coincidă neapǎrat cu destinaţia finală a bunului. Riscurile de pierdere sau de
deteriorare a mărfii, precum şi cheltuielile suplimentare apărute după ce marfa a fost
predată cărăuşului trec de la vânzător la cumpărător în momentul în care marfa a fost
predată primului cărăuş. Obligaţia de vămuire a mărfii pentru export revine vânzătorului;
b) C.I.P. = CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO…(transport şi asigurare
plătite până la…) se diferenţiază faţa de condiţia de livrare CPT prin faptul că vânzătorul
este obligat să suporte şi asigurarea mărfii pe timpul transportului până la locul prevăzut
în contract, fără a fi obligatoriu ca acesta să coincidă cu destinaţia finală a bunului.
Cumpărătorul trebuie să se asigure că în condiția CIP vânzătorul a obţinut asigurarea
necesară pentru o acoperire minimală a riscurilor;
c) C.F.R. = COST AND FREIGHT (cost şi navlu). Un contract “C.F.R.” este tratat
în aceeaşi manieră ca şi un contract FOB, punctul critic de livrare fiind considerat
balustrada vasului, iar riscul pierderii sau deteriorării mărfii este transferat de la vânzător
la cumpărător în acest punct. În schimb, vânzătorul suportă toate cheltuielile cu marfa
până când acesta ajunge în portul de destinaţie convenit. Rezultă că, la această condiţie
de livrare, punctul critic care împarte cheltuielile şi riscurile între vânzător şi cumpărător
nu mai coincide, vânzătorul suportând cheltuiala de transport până la destinaţie, în timp
ce riscul pierderii sau deteriorării este transferat în portul de încărcare. Consecinţa o
constituie suportarea cheltuielilor cu asigurarea mărfurilor de către cumpărător.
Cheltuielile de încărcare într-un contract CFR sunt întotdeauna în sarcina vânzătorului,
pe când cheltuielile de descărcare se suportǎ de cǎtre una din pǎrțile contractante sau se
împart între cumpărător şi vânzător. În funcţie de navlul obţinut, condiţia CFR poate fi
completată cu unele menţiuni suplimentare care delimitează răspunderile privind
cheltuielile de descărcare. Astfel, în condiţia CFR - landed (descărcat) vânzătorul
suportă cheltuielile de descărcare, iar în condiţia CFR - free out (liber la descărcare)
cumpărătorul suportă cheltuielile de descărcare;
d) C.I.F. = COST, INSURANCE AND FREIGHT (cost, asigurare şi navlu) se
formează pornind de la condiţia de livrare precedentă, cu menţiunea că vânzătorul are şi
obligaţia de a asigura bunul, pentru a acoperi riscul cumpărătorului de pierdere sau
50
deteriorare a mărfii pe timpul transportului. Vânzătorul încheie contractul şi achită prima

de asigurare, iar cumpărătorul trebuie să urmărească o acoperire minimală a riscurilor
prin poliţa respectivă. Transferul mărfii din proprietatea vânzătorului în cea a
cumpărătorului are loc în momentul trecerii acestora peste balustrada navei în portul de
încărcare. Rezultă că, vânzarea FOB se transformă în CIF ori de câte ori vânzătorul
acceptă să se “îngrijească” de navlu şi asigurare, acţionând ca un agent al
cumpărătorului.
3) Grupa D structurează condiţiile de livrare pe criteriul destinaţiei. În această
grupă sunt incluse următoarele condiţii de livrare:
a) D.A.P. = DELIVERED AT PLACE (livrat la un loc numit) constă în predarea
mărfurilor de către vânzător în locul de destinaţie stabilit în contract cu cumpărătorul.
Vânzătorul suportă toate costurile ocazionate de livrarea şi descărcarea mărfurilor la
locul stabilit. Dacă vânzătorul suportă costuri legate de descărcarea bunurilor la
destinaţie, acesta nu poate să refactureze aceste costuri cumpărătorului. Condiţia acoperă
formalităţile de vămuire la export dar nu include costul formalităţilor de vămuire la
import.
b) D.D.P. = DELIVERED DUTY PAID (livrat vămuit) este condiţia de livrare
care implică maximum de obligaţii pentru vânzător. În principiu, vânzătorul trebuie să
suporte toate cheltuielile şi riscurile legate de aducerea mărfii în locul stabilit din ţara
importatorului, inclusiv a taxelor vamale, a altor taxe şi speze oficiale care se plătesc la
import, precum şi a costurilor şi riscurilor de îndeplinire a formalităţilor vamale. Dacă
părţile prevăd prin contract obligaţia vânzătorului de a suporta numai taxele vamale,
atunci se va face menţiunea la condiţia de livrare “Delivered duty paid exclusiv of VAT
and/or taxes” (livrat vămuit cu excepţia TVA şi/sau a altor taxe).
b) D.P.U. = DELIVERED AT PLACE UNLOATED (livrat și descărcat la un loc
numit). Un contract “D.P.U.” obligă vânzătorul să livreze şi să descarce mărfurile
(transferă riscul către cumpărător), adică să le pună la dispoziția cumpărătorului la un loc
de destinație numit. Vânzătorul își asumă toate riscurile asociate livării și descărcării la
locul de destinație, fiind singura condiție care impune vânzătorului descărcarea
mărfurilor la destinație.
Privitor la condiţiile de livrare INCOTERMS 2020 trebuie precizate următoarele

aspecte:
1) Utilizarea acestor condiţii de livrare impune precizarea localităţii (care
completează denumirea condiţiei sau abrevierea acesteia) în care marfa este transmisă de
la vânzător la cumpărător, locul în cauză fiind denumit şi “punct critic”;
2) Condiţiile de livrare identificate prin denumirile de EXW, FCA, CPT, CIP, DAP
DPU şi DDP sunt aplicabile pentru toate modalităţile de transport (feroviar, rutier,
aerian, maritim etc.). Celelalte condiţii (FAS, FOB, CFR şi CIF) sunt specifice
transporturilor pe apă (pe mare și căi navigabile interioare).
Aşa cum s-a putut constata, pentru anumite condiţii de livrare, în funcţie de
prevederile contractelor încheiate cu partenerii externi, societăţile de comerţ exterior
suportă contravaloarea transportului şi asigurării.
51
Preţul transportului
Sistemul de preţuri practicat în transporturile internaţionale diferă după natura
acestora: maritime, feroviare, rutiere sau aeriene.
În cazul transporturilor maritime, preţul (navlul) plătit de beneficiar (navlositor)
armatorului diferă în funcţie de felul mărfii, capacitatea navei, distanţa de parcurs,
nivelul taxelor de tranzitare prin canale şi strâmtori, serviciile adiacente transportului
oferite de armator etc. Similar condiţiilor de livrare din contractele internaţionale de
vânzare-cumpărare a bunurilor, în cazul transporturilor maritime se utilizează anumite
condiţii de navlosire:
- FIOS (free in – free stowed) obligă armatorul doar la efectuarea transportului,
iar navlositorul se ocupă de încărcare, stivuire şi descărcare;
- FIO (free in – free out) în care armatorul asigură doar transportul şi stivuirea
bunurilor, cheltuielile de încărcare şi de descărcare fiind suportate de navlositor;
- Free in – liner out constă în asigurarea încărcării de către navlositor, iar a
transportului şi descărcării de către armator;
- Liner in – free out obligă pe armator la încărcare şi transport, iar pe navlositor la
descărcare;
- Full liner terms (gross terms) impune ca armatorul să se ocupe atât de transport,
cât şi de încărcare şi descărcare.
Pentru transporturile feroviare , preţul plătit de societăţile de comerţ exterior sunt
dependente de distanţă, cantitatea mărfii încărcată în vagon, valoarea mărfii transportate,
tipul de vagon folosit etc. În funcţie de menţiunile incluse în scrisoarea de trăsură
internaţională, care împart taxele adiacente transportului între exportator şi destinatar,
transportul feroviar se poate realiza în următoarele condiţii:
- Franco taxe de transport dacă exportatorul suportă numai contravaloarea
transportului;
- Franco taxe de transport, inclusiv…, atunci când vânzătorul se angajează să
achite şi anumite taxe accesorii transportului (aceste taxe trebuie precizate);
- Franco taxe de transport până la…semnifică faptul că expeditorul suportă
transportul până la punctul precizat (de regulă, un punct de frontieră între ţări limitrofe);
- Franco taxe de transport, inclusiv…până la…dacă exportatorul se obligă să
suporte atât transportul, cât şi taxele adiacente menţionate până la destinaţia specificată;
- Franco orice taxe, atunci când vânzătorul suportă în totalitate contravaloarea
transportului şi taxele accesorii;
- Franco pentru…, în situaţia în care expeditorul suportă suma înscrisă în
scrisoarea de trăsură internaţională.
În cazul transporturilor rutiere , preţul plătit de beneficiar depinde de următorii
factori: distanţă, rută, nivelul taxelor de folosire a drumurilor, cantitatea/volumul şi
natura mărfurilor, preţul combustibilului în ţările de pe parcurs, posibilitatea folosirii
mijlocului de transport în retur etc. Pentru transporturile rutiere internaţionale nu sunt
reglementate anumite condiţii de livrare, preţurile stabilindu-se pe baza raportului
cerere-ofertă.
52
La transporturile aeriene, preţul plătit de societăţile de comerţ exterior sunt

dependente de distanţă şi relaţia de transport, greutatea, cubajul şi felul mărfurilor,
caracteristicile ambalajelor, modalitatea de angajare a transportului (curse normale sau
charter). După condiţia de livrare convenită între vânzător şi cumpărător, transportatorul
încasează contravaloarea serviciului, de la una din părţi. Formele de efectuare a plăţilor
în transporturile aeriene sunt următoarele:
- Charges prepaid (CP), în care vânzătorul suportă contravaloarea transportului şi
a cheltuielilor accesorii;
- Charges collect (CC), în care destinatarul suportă contravaloarea transportului
şi a cheltuielilor accesorii;
- Cash on delivery (COD) constă în plata de către cumpărător a transportului,
cheltuielilor accesorii şi a contravalorii mărfurilor.
În funcţie de natura mijlocului de transport diferă şi documentele justificative care
stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiilor. Astfel, în cazul transportului
maritim se foloseşte conosamentul, pentru transporturile feroviare – scrisoarea de trăsură
tip CIM, la transportul rutier – scrisoarea de trăsură tip CMR, iar în cazul transportului
aerian – scrisoarea de transport aerian. Aceste documente sunt însoţite pe timpul
transportului de documentele privitoare la mărfurile transportate.
Preţul asigurării
Asigurarea mărfurilor se suportă de către una din părţile contractului de vânzare-
cumpărare internaţională. Cel care are obligaţia de a asigura bunurile (asigurat) încheie
un contract cu o companie de asigurări (asigurător) plătindu-i acesteia o primă de
asigurare, pentru o obţine o despăgubire în cazul producerii daunelor prevăzute în
contract. Gradul de acoperire a riscurilor prin asigurare depinde de prevederile
contractuale, clauzele cele mai utilizate fiind:
A) Condiţia de asigurare contra tuturor riscurilor, cunoscută şi sub denumirea de
asigurare tip “A” (All riscks) permite acoperirea tuturor riscurilor de pierdere şi avarie a
bunurilor asigurate, cu excepţia următoarelor categorii de riscuri:
a) pierderea sau avaria generate de: Incompetenţa, neglijenţa sau comportarea
necorespunzătoare a asiguratului; Viciul mărfii ori natura voiajului; Scurgerea, pierderea
(în greutate ori volum) sau uzura normală a bunului; Ambalarea şi pregătirea insuficientă
sau necorespunzătoare a mărfii; Întârzierea directă (chiar dacă aceasta se datorează unui
risc asigurat); Pierderea voiajului sau a călătoriei; Insolvabilitatea sau neîndeplinirea
obligaţiilor financiare către proprietarii, administratorii sau operatorii de transport;
Contaminarea radioactivă; Folosirea de nave sau ambalaje neadecvate pentru transportul
în condiţii normale a bunului etc.
b) riscuri militare (războaie);
c) riscuri sociale (greve).
Ultimele două categorii de riscuri exceptate pot fi acoperite printr-o asigurare
suplimentară, pe când prima nu oferă această posibilitate. Excepţiile prevăzute la această
condiţie de asigurare, care este cea mai completă, se aplică şi celorlalte condiţii.
53
B) Condiţia de asigurare cu răspundere pentru avarie particulară, cunoscută şi sub

denumirea de asigurare tip “B” (With Particular Averrage) permite, cu excepţiile
prevăzute la condiţia “A”, acoperirea unui număr mai redus de riscuri, comparativ cu
condiţia precedentă. Această condiţie asigură acoperirea pierderilor şi distrugerilor
cauzate de următoarele categorii de riscuri: incendii, explozii, cutremur, erupţie
vulcanică, trăsnet; eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei; răsturnarea sau deraierea
mijlocului de transport terestru; coliziunea ori contactul navei, ambarcaţiunii sau a altui
mijloc de transport cu un obiect exterior; descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord; intrarea apei de mare, lac sau râu în
navă, ambarcaţiune, mijloc de transport, container ori loc de depozitare; dauna totală a
unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării ori descărcării pe/şi de pe
navă, ambarcaţiune sau alt mijloc de transport.
C) Condiţia de asigurare fără răspundere pentru avaria particulară (Free of
Particular Averrage sau de tip “C” permite, cu excepţiile prevăzute la condiţia “A”,
acoperirea pierderilor şi distrugerilor cauzate de următoarele categorii de riscuri: incendii
sau explozii; eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei; răsturnarea sau deraierea
mijlocului de transport terestru; coliziunea ori contactul navei, ambarcaţiunii sau a altui
mijloc de transport cu un obiect exterior; descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord.
Constatăm că gradul de acoperire a riscurilor de pierdere sau avariere a bunurilor
scade progresiv de la condiţia de asigurare “A” la “C”, cu consecinţe directe şi asupra
mărimii primei achitate de asigurat. În mod suplimentar, pe lângă riscurile asigurate prin
condiţiile A, B şi C, menţionate anterior, pot fi asigurate şi riscurile de jaf, furt,
nelivrare, depozitare, grindină, inundaţie, prăbuşire sau alunecare de teren, avalanşe de
zăpadă etc.
Concluzii
Evaluarea elementelor care sunt recunoscute în situaţiile financiare anuale prezintă
o importanţă reală pentru contabilitate şi procesul decizional, întrucât mărimile
comunicate de către o entitate condiţionează decisiv calitatea informaţiilor difuzate
utilizatorilor şi, implicit, realismul pe care aceştia îşi fundamentează deciziile
economice. Întrucât societăţile de export – import sunt entităţi cu scop lucrativ, cadrul
general al evaluării este asigurat de reglementările comune aplicabile acestor unităţi.
Totuşi, în evaluarea elementelor şi tranzacţiilor de comerţ exterior apar anumite
particularităţi determinate de specificul activităţii.
Elementele particulare ale evaluării în activitatea de export – import sunt
determinate de clauzele prevăzute în contractele de vânzare – cumpărare internaţioanală
a mărfurilor, care, la rândul lor, au la bază reguli şi uzanţe comerciale stabilite prin
dreptul comercial internaţional. Acestea sunt elaborate de organisme specializate în
domeniu şi vizează principalele drepturi şi obligaţii care revin părţilor paricipante la
schimburile comerciale internaţionale pentru a se evita complicaţiile juridice şi litigiile
între vânzător şi cumpărător. Particularităţile evaluării în activitatea de export – import
54
se referă, în principal, la modul de formare al preţurilor naţionale şi internaţionale, în

procesul circulaţiei bunurilor de la vânzător la cumpărător.
Andone, I., Georgescu, I. Toma, C., Solomon D.-C., Metologia şi etica cercetării
ştiinţifice în contabilitate şi sisteme informaţionale, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2013
Dumbravă, P., Pop, A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Ed. Intelcredo,
Deva, 1995
Georgescu, T., Caraiani, Gh., Tehnici de comerţ exterior, vol. I şi II, Ed. Sylvi,
Bucureşti, 1997
Horomnea, E., Budugan, D., Georgescu, I., Istrate, C., Păvăloaia, L., Rusu, A.,
Introducere ȋn contabilitate. Concepte și aplicații, Ediția a IV-a, revăzută și
completată, Ed. TipoMoldova, Iași, 2015
Negruţiu, M., Dumitrana, M., Bîrsan, L.L., Contabilitatea în comerţ şi turism (ediţie
revăzută şi completată), Ed. MAXIM, Bucureşti, 1998
Popa, I., coord. şi colectiv, Tranzacţii comerciale internaţionale, Ed. Economică,
Bucureşti, 1997
Săndulescu, I., Reguli şi practici în comerţul internaţional, Ed. ALL BECK, Bucureşti,
1998
Toma, C., Contabilitate financiară, Ediția a II-a revizuitǎ și adǎugitǎ-2016, Ed.
TipoMoldova, Iaşi, 2016
Toma, C., Contabilitatea exportului și importului de mǎrfuri, Ed. TipoMoldova, Iași,
2013
Vişan, D, Contabilitatea în comerţul exterior, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
*** IASB, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară®, Norme oficiale emise
la 1 ianuarie 2015, Partea A Cadrul general conceptual şi dispoziţii, Ed. CECCAR,
Bucureşti, 2015
*** Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/29.12.2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și
situațiile financiare anuale consolidate publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 963/30.12.2014, modificat și completat de Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 773/1.07.2015 pentru aprobarea Sistemului de raportare
contabilă la 30 iunie 2015 a operatorilor economici şi pentru modificarea unor
reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
509/9.07.2015, modificat și completat de Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
1.198/30.09.2015 pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759/12.10.2015, modificat
și completat de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 4.160/31.12.2015 privind
modificarea și completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 21/12.01.2016
https://www.dhl.com/ro-ro/home/diviziile-noastre/marfa/relatii-clienti/incoterms-
2020.html, accesat la 15.11.2021
55
EVALUAREA RISCURILOR PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA

SPĂLĂRII BANILOR ÎN AUDIT FINANCIAR
Maria GROSU
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea
Aacerilor, maria.grosu@uaic.ro
Rezumat
Scop: Această lucrare urmărește să scoată în evidență practicile și procedurile instituite
de către auditorii financiari pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării
terorismului.
Metodologie: Pentru trecerea în revistă a tuturor cerințelor impuse auditorilor financiari
referitoare la prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului,
lucrarea are la bază documentarea, bazată, în special, pe reglementări și rapoarte oficiale.
Rezultate: Studiul realizat prezintă, în sinteză, întreg demersul pe care trebuie să-l
urmeze auditorul financiar pentru evaluarea și raportarea riscurilor de spălare a banilor și
de finanțare a terorismului pentru o misiune în care acesta se angajează.
Originalitate: Lucrarea reliefează aspectele forte, dar și punctele slabe în ceea ce
privește întreaga procedură prin care trebuie abordate prevenirea și combaterea spălării
banilor și a finanțării terorismului de către auditorii financiari
Cuvinte cheie: spălarea banilor, finanțarea terorismului, audit financiar, chestionar de
risc
Introducere
Potrivit Raportului PwC Global Economic Crime and Fraud Survey (PwC, 2018)
din mai 2018, 42% dintre companiile din România au fost victimele criminalității
economice în ultimii doi ani, după cum s-a constatat din rapoartele acestora. În plus, mai
mult de jumătate dintre infracțiunile economice comise la nivel global au fost cauzate de
ineficiența mecanismelor de control intern (Cascarino, 2013), semnala același raport. De
asemenea, sondajul PwC a a scos în evidență faptul că procentul semnificativ al
infracțiunilor economice se datorează, în principiu, persoanelor din interiorul
organizațiilor.
În aceste condiții, este foarte important ca entitățile să elaboreze proceduri care să
prevină, să combată, dar să și raporteze comportamente frauduloase. Un rol important în
această direcție îi revine și auditorului financiar, atât pentru evaluarea riscului de fraudă
(Montesdeoca, et. al., 2019), în general, cât și pentru evaluarea riscurilor de spălare a
banilor și de finanțare a terorismului, în special. Pentru punerea în aplicare a acestor
demersuri, actele normative (UE, 2014a, 2014b, 2018, Legea nr. 129/2019, Legea nr.
535/2004 ) emise la nivel european, dar și național prezintă cadrul legal privind
obligațiile auditorilor financiari pentru instituirea măsurilor de prevenire și combatere
a finanțării actelor de terorism în misiunile în care aceștia sunt implicați.
Responsabilitatea profesioniștilor contabili nu se poate reduce doar la satisfacerea
56
necesităților individuale ale unui client, ci trebuie să fie raportată, în primul rând, la
interesul public (Vasile, et. al., 2018; Ӧzşahin, et. al., 2017).
Obligațiile auditorilor financiari privind prevenirea și combaterea spălării banilor

și a finanțării terorismului
Conform reglementărilor emise la nivel național (Legea 129/2019 republicată),
obligația de instituire a măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi
pentru prevenirea şi combaterea finanţării actelor de terorism revine și auditorilor
financiari în misiunile pe care aceștia le desfășoară.
Deși reglementarea menționată conține o definiție extinsă pentru spălarea
banilor, prin aceasta se poate înțelege conversia veniturilor care provin din activități
infracționale în așa fel încât să fie ascunsă originea lor ilicită (Accountancy Europe,
2018). Sunt identificate trei etape ale procesului de spălare a banilor, conform Grupului
de Acțiune Financiară Internațională- GAFI (Accountancy Europe, 2018), și anume:
plasarea, stratificarea și integrarea banilor în circuitul activităților economice. Mai
concret, despre ce este vorba?
Plasarea unor sume ilicite în sistemul financiar se poate efectua prin fracționarea
sumelor mari de numerar în sume mai mici, care se depun treptat într-un cont bancar sau
care sunt destinate achiziției de instrumente monetare, depuse ulterior în conturi dintr-o
altă locație. Stratificarea presupune efectuarea de către entitățile care spală bani a unor
conversii a sumelor din conturi în instrumente de investiții sau transferuri de bani în mai
multe conturi la diverse bănci din lume pentru a-i devia de la sursă. În final, integrarea
sumelor plasate și stratificate urmărește reluarea circuitului sumelor de bani în activități
economice legale prin investiții în diverse bunuri sau afaceri (Accountancy Europe,
2018). Deși metodele de spălare a banilor sunt variate, se pot identifica anumite puncte
vulnerabile, ușor de identificat în cadrul etapelor menționate, cum sunt: plasarea
numerarului în sistemul financiar, trecerea numerarului peste frontiere sau transferarea
numerarului în și dinspre sistemul financiar (CAFR, 2016).
După cum se cunoaște deja, terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau
amenințări care prezintă pericol public și care afectează securitatea națională (Legea nr.
535/2004 actualizată). Finanțarea terorismului are în vedere, fie alocarea, fie colectarea
de fonduri care urmează să fie utilizate pentru activități teroriste (Accountancy Europe,
2018). Față de spălarea banilor, care presupune introducerea unor sume ilicite în sisteml
financiar, pentru finanțarea terorismului, banii pot proveni din surse legale, ilegale sau
din ambele surse. Oricare ar fi situația, tehnicile folosite, fie pentru spălarea banilor, fie
pentru a ascunde operațiunea de finanțare a terorismului sunt similare.
În acest context, auditorii financiari se încadrează în categoria entitatăților
raportoare, având toate obligațiile care decurg din legislația de prevenire și combatere a
spălării banilor și a finanțării terorismului (CAFR, 2015). Mai exact, auditorii financiari
sunt obligați să elaboreze politici și proceduri proprii de cunoaștere a clienților pentru
prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului și să implementeze mecanisme și
măsuri de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, impuse
de către CAFR, în conformitate cu reglementările. Un prim pas în această direcție îl
57
constituie faptul că printr-un act intern, firmele de audit trebuie să desemneze una sau
mai multe persoane din cadrul entității, responsabilă(e) pentru aplicarea prevederilor
referitoare la prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.
Numele acestora vor fi comunicate Oficiului Național de Prevenire și Combatere a
Spălării Banilor (ONPCSB) (CAFR, 2015).
Sunt avute în vedere patru elemente referitoare la cunoașterea clientului în
materia prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, din punct de
vedere a auditului financiar, și anume:
- acceptarea clienților în funcție de gradul de risc, dar și monitorizarea pe parcursul
misiunilor;
- stabilirea măsurilor standard și a măsurilor suplimentare de cunoaștere a
clientului pentru fiecare categorie în parte;
- identificarea tranzacțiilor suspecte prin verificarea operațiunilor neobișnuite ale
clienților;
- întocmirea și păstrarea documentației de către auditor și stabilirea criteriilor de
accesare a rapoartelor referitoare la prevenirea și combaterea spălării banilor și
finanțării terorismului.
Pentru înțelegerea cerințelor aferente etapelor menționate anterior, este necesară o
detaliere a conținutului acestora în continuare.
Politica de acceptare a clienților și măsuri de prevenire și combatere a spălării

banilor și a finanțării terorismului instituite de către auditorii financiari
Așa cum s-a menționat și anterior, în conformitate cu cerințele din reglementări,
auditorii financiari sunt obligați să elaboreze și să aplice proceduri adecvate în etapa
cunoașterii clienților pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului, atunci
când acceptă o misiune de audit. Elaborarea politicilor de cunoaștere a clienților va avea
în vedere faptul că volumul informațiilor obținute despre client și verificarea identității
acestora vor depinde de evaluarea riscurilor și de încadrarea într-o anumită categorie de
clienți, în funcție de clasa de risc (CAFR, 2015).
În funcție de categoria de risc în care se încadrează clienții, auditorii financiari
vor adopta diferite măsuri de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului, și
anume: măsuri standard, măsuri simplificate și măsuri suplimentare de cunoaștere a
clientelei.
Măsurile standard de cunoaștere a clienților au în vedere, în primul rând, (HC
68/2015) identificarea clientului și a beneficiarului real, dacă este cazul, pe bază de
documente. Conform legii (Legea 129/2019), beneficiarul real este persoana fizică ce
deține sau controlează clientul și/sau persoana fizică în numele ori în interesul căreia se
realizează, direct sau indirect, o tranzacție ori o operațiune. Se consideră, de exemplu, că
este beneficiar real o persoană fizică ce deține cel puțin 25% din acțiuni plus o acțiune în
capitalul unei societăți comerciale. În al doilea rând, auditorii financiari se vor concentra
pe obținerea informațiilor referitoare la scopul și natura relației de afaceri pentru a se
asigura că acestea concordă cu informațiile privind identitatea clientului și cu profilul de
risc. Important este că auditorii financiari trebuie să reverifice informațiile primite de la
58
client prin alte informații disponibile din surse independente. Copiile documentelor care
conțin informații de identificare referitoare la persoana fizică ce acționează în numele
clientului, persoană juridică, trebuie păstrate timp de cinci ani, începând de la data la
care se încheie relația cu clientul (Legea 129/2019).
Atunci când clienții se încadrează în categoria de risc scăzut în privința spălării
banilor și a finanțării terorismului, auditorii financiari pot aplica măsuri simplificate de
cunoaștere a acestora (Legea 129/2019). Cu toate acestea, auditorii financiari trebuie să
monitorizeze relația de afaceri pentru a se asigura că informațiile deținute referitoare la
client sunt actualizate, iar încadrarea în categoria de risc scăzut poate fi menținută.
În schimb, față de situația precedentă, atunci când clienții prezintă un risc crescut
de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, auditorii financiari trebuie să aplice
măsuri suplimentare de cunoaștere a acestora pe lângă măsurile standard (Legea
129/2019,). Mai exact, auditorii financiari vor fi mai atenți atunci când au de-a face cu
clienți implicați în relații de afaceri cu entități localizate în zone care nu au sisteme
adecvate de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, pe de o
parte și vor acorda o atenție mai mare situațiilor în care clienții sunt implicați în
tranzacții complexe, neobișnuit de mari, precum și tranzacțiilor care nu par să aibă un
sens economic, comercial sau legal, pe de altă parte.
Încadrarea într-o anumită categorie de risc a clienților, în funcție de suspiciunile
existente în legătură cu spălarea banilor și finanțarea terorismului, se face pe baza unei
estimări a gradului de risc aferent clienților noi și a celor existenți în portofoliu (CAFR,
2016). Estimarea gradului de risc are la bază raționamentul profesional al auditorului,
similar estimării riscului de audit și a componentelor sale. Practica internațională
(CAFR, 2016) recomandă untilizarea unei Matrici de risc sau a unui Chestionar specific
de risc prin intermediul cărora se va acorda un punctaj sau scor clientului, pe baza
caracteristicilor acestuia, care îl vor încadra în categoriile de risc prevăzute de lege,
respectiv: risc mare, mediu sau mic.
Chestionarul de risc referitor la prevenirea spălării banilor și/sau finanțarea
terorismului recomandat de Ghidul de bune practici conține opt criterii cu descompuneri
la care vor fi atașate, în funcție de raționamentul profesional al auditorului, anumite
punctaje care vor fi ponderate cu gradele de importanță aferente. Ghidul recomandă ca
punctajul să fie ales din aria 1-3, pe baza raționamentului profesional și a procedurilor
interne ale societății de audit, unde 1 înseamnă risc mic, iar 3 este risc ridicat. De fapt,
stabilirea gradului de risc referitor la spălarea banilor este similar celui aferent
controlului intern, acesta fiind o componentă a sa și, implicit, a riscului de audit.
Toate cele opt criterii din Chestionarul de risc urmăresc identificarea clientului
având în vedere mai multe piste, și anume:
- după tipul și natura activității desfășurate;
- după sediul social, punctele de lucru;
- după persoana care reprezintă societatea;
- după beneficiarul real al societății;
- după favorizarea anonimatului în privința activității desfășurate (de ex, jocuri de
noroc);
59
- după poziția publică a clientului;

- după situația juridică a activității desfășurate;
- după relația cu ONPCSB.
În plus, Ghidul recomandă că pentru stabilirea gradului de importanță atașat
criteriilor menționate pot fi luate în considerare o serie de întrebări, fără a fi limitative,
care sunt orientate pe diferite direcții, și anume: pe activitatea desfășurată, pe fluxurile
de trezorerie, pe sistemul de control intern, pe relația cu auditorul etc. După aplicarea
acestor chestionare, auditorul poate încadra clientul în ceea ce privește gardul de risc
privind spălarea banilor în una din următoarele categorii: risc mare, mediu sau mic.
Directiva UE nr. 849/2015 prezintă liste ale factorilor de apariție a riscurilor de
spălare a banilor potențial mărite și potențial reduse, structurați după trei criterii:
clienți, activitate desfășurată și din punct de vedere geografic. Pentru exemplificare, în
tabelul de mai jos se prezintă un extras al acestor factori.
Tabelul nr. 1 Factori de apariție a riscurilor de spălare a banilor

Factori de apariție a riscurilor de spălare a banilor privind clienții
Potențial mărite Potențial reduse
- relația de afaceri se desfășoară în - clienți-societăți cotate care au obligația
circumstanțe neobișnuite; publicării informațiilor de interes public,
- clienți care își au reședința în zone inclusiv a beneficiarului real;
geografice cu risc ridicat; - clienți care își au reședința în zone
- clienți care au acționari mandatați geografice cu risc redus.
sau acțiuni la purtător;
- activități în care se rulează mult
numerar;
- structura acționariatului clientului
este excesiv de complexă.
Factori de apariție a riscurilor de spălare a banilor privind produsele, serviciile,
tranzacțiile sau canalele de distribuție
- produse sau tranzacții care pot - polițe de asigurarea de viață cu prime
favoriza anonimatul; scăzute;
- relații de afaceri sau tranzacții la - produse în cazul cărora riscurile de spălare
distanță, fără anumite măsuri de a banilor și de finanțare a terorismului sunt
protecție; gestionate de alți factori, cum sunt limitele
- plăți primite de la terți necunoscuți financiare sau transparența proprietății.
sau neasociați;
- produse, practici, mecanisme de
distribuție și tehnologii noi.
Factori de apariție a riscurilor de spălare a banilor din punct de vedere geografic
- clienți care își desfășoară activitatea - clienți care își desfășoară activitatea în state
în țări care nu dispun de sisteme membre;
60
efective de combatere a spălării - clienți care își desfășoară activitatea în țări

banilor și finanțării terorismului; terțe care dețin sisteme eficiente de combatere
- clienți care își desfășoară activitatea a spălării banilor și finanțării terorismului;
în țări care au un nivel ridicat al - clienți care își desfășoară activitatea în țări
corupției sau al altor activități care au un nivel scăzut al corupției sau al altor
infracționale; activități infracționale;
- clienți care își desfășoară activitatea - clienți care își desfășoară activitatea în țări
în țări supuse unor sancțiuni, terțe care au prevăzut cerințe de combatere a
embargouri din partea UE sau ONU; spălării banilor și a finanțării terorismului,
- clienți care își desfășoară activitatea conform recomandărilor GAFI, revizuite.
în țări care acordă finanțare sau
sprijin pentru activități teroriste.
Sursa: prelucrare proprie după Directiva UE nr. 849/2015
Ghidul de bune practici prezintă exemple de clienți care pot fi implicați în

spălarea banilor. Este vorba despre clienți de audit “off-shore”, clienți de audit din
paradisurile fiscale, companiile “scoică” sau chiar clienții - societăți comerciale. Toate
aceste entități, în măsura în care reprezintă clienți de audit, prezintă riscuri mai mari sau
mai mici în ceea ce privește spălarea banilor sau finanțarea terorismului. De exemplu,
clienții de audit “off-shore” sunt mai greu de controlat, prezentând riscuri ridicate,
deoarece fondurile plasate în asemenea centre nu mai pot fi atinse de autoritățile din
jurisdicția unde activitatea prin care s-a obținut profitul a avut loc. La fel ca entitățile
“off-shore”, entitățile localizate în paradisurile fiscale sunt considerate entități care se
supun unei jurisdicții a secretului financiar și reprezintă, desigur, o parte importantă a
criminalității organizate, fiind utilizate pentru spălarea banilor obținuți din activități
ilegale: tarficul cu droguri, cu arme, contrabanda etc. Companiile “scoică” sunt utilizate
de către proprietarii acestora pentru a menține controlul asupra altor companii, acestea
neavând active independente sau operațiuni proprii și astfel ricul de spălare a banilor
crește. Și societățile comerciale, în general, pot fi utilizate în scopuri ilicite, în anumite
situații, inclusiv pentru spălarea banilor. Pentru prevenirea și combaterea utilizării
societăților comerciale în scopuri ilegale, este important ca autoritățile, inclusiv auditorii
financiari, să aibă capacitatea de a obține la timp informația privind beneficiarul real al
acestora. Altfel spus, problema esențială în cazul societăților comerciale este să se
identifice cine exercită controlul efectiv, altul decât controlul legal, asupra persoanei
juridice respective. De fapt, două riscuri de spălare a banilor sunt identificate, cel mai
frecvent, în cazul societăților comerciale, și anume: acestea pot fi deținute și controlate
de către persoane care nu pot fi identificate și pot fi efectuate achiziții fără identificarea
cumpărătorului. În această direcție, în Raportul OECD (OCDE, 2015) privind mijloacele
de utilizare a societăților în scopuri ilicite au fost identificate o serie de măsuri pentru
îmbunătățirea transparenței persoanelor juridice de tipul societăților comerciale. Acestea
sunt orientate pe trei direcții: furnizarea de informații, “opțiunea intermediară” și
mecanismul de investigație. Furnizarea de informații are în vedere faptul că li se solicită
persoanelor juridice de tipul societăților comerciale să furnizeze autorităților informații
61
clare și transparente privind beneficiarul și structura societății, încă de la înființarea și

înregistrarea acesteia. “Opțiunea intermediară” se referă la faptul că informații despre
beneficiarul real al unei societăți comerciale pot fi obținute și de la intermediarii
implicați în înființarea și managementul societăților, cum sunt: agențiile de înființare a
societăților, avocații, notarii etc. Atunci când se suspectează vreo activitate ilegală,
autoritățile pot solicita informații privind proprietatea și controlul asupra unei anumite
societăți. Este vorba, în acest caz, despre mecanismul de investigație.
Pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, pe
lângă politica de acceptare a clienților, auditorii financiari trebuie să se orienteze spre
cele mai adecvate proceduri și teste, astfel încât să colecteze probe de audit suficiente și
temeinice.
Proceduri, teste și probe de audit privind evaluarea riscurilor de spălare a banilor

și de finanțare a terorismului
Chiar dacă un client de audit a fost acceptat, trecând de “proba” implicării în acte
de spălare a banilor și de finanțare a terorismului din etapa cunoașterii acestuia, auditorul
financiar trebuie să se bazeze pe scepticismul profesional în această privință (Yao, et. al.,
2019), pe parcursul derulării întregii misiuni, drept cerință obligatorie.
Procedurile la care apelează auditorul pentru culegerea probelor de audit privind
evaluarea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului sunt direcționate
către etapele ulterioare preplanificării/acceptării clientului, și anume:
- proceduri de audit aferente planificării misiunii;
- proceduri de audit aferente controlului propriu-zis al conturilor;
- proceduri de audit aferente finalizării misiunii.
Cele mai frecvente proceduri la care poate apela auditorul financiar pentru
culegerea probelor de audit privind riscurile de spălare a banilor și de finanțare a
terorismului în care pot fi implicați clienții sunt documentarea, investigarea, procedurile
analitice, dar și confirmările primite de la terți.
În etapa planificării misiunii de audit financiar, se pot identifica o serie de indicii
care pot ridica suspiciunea auditorului privind acte de spălare a banilor care îl determină
pe acesta să investigheze mai mult în anumite zone (CAFR, 2016). Este vorba, de
exemplu, despre clienți care au anulat un angajament de audit și vor să-l reia fără vreun
motiv anume sau clienți care se decid să încheie foarte târziu un contract de audit
statutar, datorită depășirii neașteptate a criteriilor de auditare. În plus, pot apărea și alte
situații care să stârnească suspiciunea auditorului încă din etapa de planificare a misiunii,
și anume: schimbări ale personalului cheie din conducerea executivă sau din structura
acționariatului, redirecționări bruște ale afacerii, dar și atunci când este vorba despre un
angajament nou, iar auditorul trebuie să procedeze la o cunoaștere mai detaliată a
tranzacțiilor derulate și a impactului financiar asupra indicatorilor relevanți. Cert este că
procedurile de audit aplicate în acestă etapă trebuie să-i permită auditorului să identifice
și să evalueze riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, ca parte a riscului
de audit. Practic, aspecte privind riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului
se regăsesc în toate cele trei categorii de riscuri, componente ale riscului de audit: riscul
62
inerent, riscul de control și riscul de nedetectare. Important este ca auditorul financiar să

revizuiască încadrarea clientului de audit în categoria de risc adecvată, în funcție de
informațiile suplimentare obținute după preplanificare.
În etapa referitoare la controlul conturilor, pentru identificarea tranzacțiilor
suspecte, un auditor financiar trebuie să aibă în vedere prevederile ISA 240
Responsabilităţile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al situaţiilor
financiare (IFAC, 2015). Este cunoscut faptul că riscul de a nu detecta o denaturare
semnificativă produsă ca urmare a fraudei este mai mare decât riscul de a nu detecta o
denaturare care rezultă ca urmare a unei erori. Detectarea fraudelor de către auditori
depinde de experiența acestora, dar și de frecvența, aria de întindere a manipulării și
gradul ierarhic al celor implicați. Sunt situații în care raționamentul profesional al celor
responsabili din cadrul entității client este mai mult decât prezent (cum sunt estimările
contabile) și atunci este dificil și pentru auditorii financiari să determine dacă
denaturările din aceste domenii sunt cauzate de eroare sau de fraudă (Sadaf, at. al.,
2018). În plus, riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului trebuie evaluat și
pe parcursul derulării misiunii de audit, deoarece există situații în care, deși, estimat un
risc de audit redus în etapa de preplanificare, este posibil ca entitatea client să se implice
în tranzacții anormale în perioada curentă și astfel să determine creșterea riscului de
spălare a banilor. În aplicarea testelor de detaliu, mai extinse sau mai restrânse, în funcție
de reîncadrarea clientului în categoria de risc de spălare a banilor, ca urmare a revizuirii
încadrării, auditorul financiar poate avea în vedere o serie de indicii, recomandate prin
Ghidul de bune practici, dar fără a se limita la acestea, și anume:
- operațiuni efectuate cu valori supra sau subevaluate față de cele de pe piață;
- încheierea de contracte de către client cu clauze anormale față de uzanțele
comerciale;
- operațiuni contabile menite să ascundă sursele de venit, de exemplu, prin
supraevaluarea bunurilor;
- operaținui frecvente de cumpărare și/sau vânzare de firme;
- recurgerea nejustificată la tehnici de fracționare a plății unor facturi;
- creditări frecvente ale entității client direct cu numerar în casierie;
- operațiuni de încasări și plăți efectuate cu aceleași firme, soldul fiind zero;
- reticență în a furniza informații complete și la timp referitoare la identitatea
anumitor persoane.
Acestea sunt doar câteva indicii posibile, dar exemplele pot continua.
În ceea ce privește procedurile de audit referitoare la finalizarea misiunii cu
accent pe identificarea și evaluarea riscului de spălare a banilor, cel mai important aspect
are în vedere revizuirea tuturor informațiilor referitoare la cunoașterea clientului, la
potențielele tranzacții suspecte și care pot genera o posibilă raportare către Oficiu. Se
recomandă ca persoana desemnată ca fiind responsabilă să fie implicată activ în ceea ce
privește îndeplinirea obligațiilor de raportare la Oficiu.
Raportarea de către auditorii financiari a tranzacțiilor suspecte de spălare a

banilor și de finanțare a terorismului
63
Conform reglementărilor (CAFR, 2015), atunci când auditorii financiari au

suspiciuni că tranzacțiile desfășurate de către clienți au ca scop spălarea banilor sau
finanțarea terorismului, aceștia au obligația de a transmite ONPCSB un raport de
tranzacții suspecte (Legea 129/2019), fapt care va fi adus la cunoștință și CAFR printr-o
notificare. Totuși, auditorii financiari au obligația de a nu transmite altor terți
informațiile deținute în legătură cu spălarea banilor și finanțarea terorismului, în afara
condițiilor prevăzute de lege. În schimb, în relația cu Oficiul sau cu CAFR, nu pot fi
invocate prevederile privind secretul profesional. Raportarea unei suspiciuni ridică o
serie de probleme, deoarece spectrul suspiciunilor este foarte larg (CAFR, 2016) și poate
fi subiectiv. Din acest motiv, CAFR recomandă auditorului financiar să se bazeze pe
raționamentul profesional, dar și pe scepticism în efectuarea tuturor diligențelor de
cunoaștere a clientului, precum și pe respectarea obligațiilor profesionale în conformitate
cu ISA-urile.
În ceea ce privește raportarea cu privire la riscurile de spălare a banilor și/sau de
finanțare a terorismului, Ghidul de bune practici redă patru direcții, drept obligații ale
auditorilor financiari, și anume:
- raportarea internă între membrii echipei de audit;
- raportarea către Oficiu a tranzacțiilor suspecte detectate;
- raportarea către client a viciilor sau carențelor semnificative de control intern;
- raportarea către utilizatorii externi prin raportul de audit.
Raportarea internă între membrii echipei de audit nu este standardizată, aceasta
făcându-se în mod formal sau informal, cu recomandarea de consemnare a concluziilor
emise în documentația internă, tocmai pentru a informa auditorul financiar desemnat în
relația cu Oficiul. Toate foile de lucru în care sunt sintetizate informații referitoare la
suspiciunile cu privire la riscurile de spălare a banilor trebuie arhivate și păstrate separat
de dosarul propriu-zis de lucru, într-un loc cu acces restricționat.
Raportarea către Oficiu a tranzacțiilor suspecte detectate se face în mod direct de către
auditorii financiari fără ca Oficiul să trimită un răspuns la acest raport care să justifice
dacă suspiciunea este fondată sau nu (ONPCSP, 2010). Suplimentar, auditorii financiari
vor informa și CAFR printr-o notificare că a fost trimis un raport de tranzacții suspecte
către Oficiu.
În ceea ce privește raportarea către client a viciilor sau carențelor semnificative
legate de controlul intern, auditorul financiar are obligații de raportare, conform ISA-
urilor, atât față de conducerea entității client, cât și față de persoanele responsabile cu
guvernanța. Din perspectiva riscului de spălare a banilor și de prevenire a finanțării
terorismului (CAFR, 2016), obligația auditorului financiar este de a evalua măsurile de
control intern proiectate și aplicate în entitate. Conform Legii (Legea nr. 129/2019), și
entitatea trebuie să aibă desemnată o persoană responsabilă pentru raportarea la Oficiu a
unor aspecte relevante în direcția spălării banilor. Auditorul va informa imediat
conducerea dacă va constata că o asemenea persoană nu există.
Raportul de audit este cel care informează utilizatorii cu privire la rezultatele
demersului de audit, conform responsabilităților de raportare definite în Standardele
Internaționale de Audit.
64
Important este ca după toate aceste raportări, obligația auditorilor financiari este
de a păstra timp de cinci ani, începând cu data la care se încheie relația cu clientul, copii
ale documentelor care conțin informații legate de cunoașterea clientului, informații
despre beneficiarul real, precum și informații despre categoria de risc în care se
încadrează clientul.
Concluzii
Deși măsurile impuse prin reglementări pentru prevenirea și combaterea spălării
banilor și a finanțării terorismului sunt tot mai mult adaptate cerințelor, se constată,
totuși că nu toate entitățile conștientizează riscurile de fraudă cu care se confruntă și nici
consecințele acestora. Legat de consecințe, pe lângă prejudicierea reputației și
răspunderea penală, impactul financiar nu este decloc de neglijat (Zhang, X., et. al.,
2018) având în vedere că în ultimele două exerciții financiare, 20% dintre organizațiile
din România au estimat daune de pe urma infracționalității economice de până la un
milion de dolari, iar 16% au raportat daune mai mari de un milion de dolari (PwC,
2018). Același Raport al PwC scoate în evidență faptul că la nivel global impactul
financiar este și mai mare. În plus, mai sunt și costuri intangibile asociate fraudei, dar și
costuri pentru ivestigații și alte tipuri de analize care majorează foarte mult pierderile
rezultate ca urmare a infracționalității economice.
Pentru prevenirea, dar și combaterea actelor de criminalitate economică, un rol
important îi revine și auditorului financiar, atât pentru evaluarea riscului de fraudă
(Bunget, et. al., 2009; Robu, 2014), în general, cât și pentru evaluarea riscurilor de
spălare a banilor și de finanțare a terorismului, în special. Normele naționale emise în
acest scop stabilesc sarcini clare pentru auditorii financiari, care vor încadra clienții în
anumite categorii de risc, după evaluarea acestora. Cu toate rigorile impuse, o
componentă importantă a încadrării clienților într-o anumită categorie de risc, din punct
de vedere a spălării banilor și a finanțării terorismului, o reprezintă experiența
auditorului.
S-a remarcat în conținutul lucrării că auditorii financiari trebuie să transmită
ONPCSB un raport de tranzacții suspecte atunci când au suspiciuni legate de entitățile
auditate în ceea ce privește spălarea banilor și/sau finanțarea terorismului, conform
reglementărilor. Cu toate acestea, un punct slab al raportării este reprezentat de faptul că
Oficiul nu este obligat să trimită vreun răspuns care să justifice dacă suspiciunea este
fondată sau nu. În plus, accesul la date referitoare la implicarea companiilor în acte de
spălare a banilor și/sau de finanțare a terorismului este foarte limitat. Un studiu
individual, în acest sens, este aproape imposibil de realizat.
Accountancy Europe, (2018), Prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului.
Clarificarea normelor UE pentru contabilii IMM-urilor. Material informativ,
2018, tradudus de CAFR, disponibil la adresa:
https://www.cafr.ro/uploads/Prev_spalarii_banilor_si_a_finant_terorismului_trad
ucere_final-9692.pdf, accesat la data de 05.05.2019
65
Bunget, O., C., Dumitrescu, A., C. (2009), Detecting and Reporting the Frauds and
Errors by the Auditor, Annales Universitatis Apulensis: Series Oeconomica,
Alba-Iulia
CAFR, (2015), HC nr. 68 din 21.12.2015 pentru aprobarea Normelor privind instituirea
de către auditorii financiari a măsurilor de prevenire și combatere a spălării
banilor și a finanțării terorismului, Monitorul Oficial nr. 974 din 29.12.2015
CAFR, (2016), Ghid de bune practici privind raportarea de către auditorii financiari a
tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, publicat
în baza Hotărârii CAFR nr. 103/2016, Monitorul Oficial nr. 1007 bis din
15.12.2016
Cascarino, R., E. (2013), Corporate Fraud and Internal control: A Framework for
Prevention, Wiley
IFAC, (2015), Manual de reglementări internaţionale de control al calităţii, audit,
revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexe, vol. I şi II, tradus şi
republicat de CAFR, Bucureşti
Legea nr. 129 din 11.07.2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 589 din 18.07.2019
Legea nr. 535 din 25.11.2004 (actualizată în 2014) privind prevenirea și combaterea
terorismului, Monitorul Oficial nr. 1161 din 08.12.2004
Montesdeoca, M., R., Medina, A., J., S., Santana, F., B. (2019), Research Topics in
Accounting Fraud in the 21st Century: A State of the Art, Sustainability 11, 1570
OCDE, (2015), Răspunderea persoanei juridice pentru corupție în Europa de Est și asia
Centrală, disponibil la adresa: https://www.oecd.org/corruption/acn/ACN-
Liability-of-Legal-Persons-RO.pdf, acdesat la data de 20.05.2019
ONPCSB, IGIF, (2010), Manual privind abordarea pe bază de risc și indicatori de
tranzacții suspecte, București
Ӧzşahin, Ș., Üçler, G. (2017), The Consequences of Corruption on Inflation in
Developing Countries: Evidence from Panel Cointegration and Causality Tests,
Economies 5, 49
PwC, (2018), Global Economic Crime and Fraud Survey, disponibil la adresa:
https://www.pwc.ro/en/publications/pwc-romania-gecfs-2018.pdf, accesat la data
de 15.05.2019
Robu, I. B. (2014), Riscul de fraudă în auditul financiar, Editura Economică, București
Sadaf, R., Oláh, J., Popp, J., Máté, D. (2018), An Investigation of the Influence of the
Worldwide Governance and Competitiveness on Accounting Fraud Cases: A
Cross-Country Perspective, Sustainability 10, 588
UE, (2018), Directiva 2018/843 de modificare a Directivei 2015/849 privind prevenirea
utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării
terorismului,...
UE, (2014a), Directiva nr. 56 din 16.04.2014 de modificare a Directivei nr. 43 din
17.05.2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul legal al
conturilor anuale şi al conturilor consolidate
66
UE, (2014b), Regulamentul UE nr. 537 din 16.04.2014 al Parlamentului European şi a

Consiliului privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de
interes public
Vasile, E., Gruia, P. (2018), The importance of financial accounting auditing in the
identification of economic criminal activities, Audit Financiar, vol. XVI, no.
3(151)/2018, pp. 398-406
Yao, J., Pan, Y., Yang, S., Chen, Y., Li, Y. (2019), Detecting Fraudulent Financial
Statements for the Sustainable Development of the Socio-Economy in China: A
Multi-Analytic Approach, Sustainability 11, 1579
Zhang, X., Tsai, F., S., Lin, C., C., Cheng, Y., F., Lu, K., H. (2018) Fraud, Economic
versus Social-Psychological Losses and Sustainable E-Auction, Sustainability 10,
3130
67
OPTIMIZAREA FISCALĂ PRIN INTERMEDIUL PARADISURILOR

FISCALE
Mihai-Bogdan AFRĂSINEI1, Iuliana Eugenia GEORGESCU2

1
, Lect. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie
și Administrarea Afacerilor, bogdan.afrasinei@feaa.uaic.ro
2
, Prof. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie
și Administrarea Afacerilor, iuliag@uaic.ro
Rezumat
Scop: Prezenta lucrare îşi propune trecerea în revistă a principalelor idei din
literatura de specialitate referitoare la conceptul de paradis fiscal, delimitarea
paradisurilor fiscale şi utilizarea societăţilor offshore în optimizarea fiscală
internaţională pentru a putea răspunde în final la întrebarea: de ce există paradisurile
fiscale?
Metodologie: În vederea atingerii scopului propus au fost analizate articole din
jurnale de profil, cărţi de specialitate şi studii realizate de organizaţii internaţionale care
tratează această problematică.
Rezultate: Rezultatele studiului au arătat că, deşi utilizarea paradisurilor fiscale are
efecte negative asupra celorlalte ţări, ele sunt tolerate de către marile puteri ale lumii.
Mai mult decât atât, cele mai semnificative teritorii de acest tip se află sau, cel puţin, au
fost sub jurisdicţia marilor puteri ale lumii.
Originalitate: Sistematizarea principalelor idei care abordează problematica
definirii, delimitării şi utilizării paradisurilor fiscale, precum şi a principalelor aspecte
care au condus la tolerarea acestor jurisdicţii de-a lungul timpului.
Cuvinte cheie: optimizare fiscală, evitarea impozitării, paradisuri fiscale, societăţi
offshore
Introducere
Încă din cele mai vechi timpuri, indivizii au fost preocupaţi în a găsi soluţii pentru
a-şi păstra o parte cât mai mare din averea câştigată. Odată cu apariţia paradisurilor
fiscale moderne la sfârşitul secolului al XIX-lea (Palan, 2009), această misiune a devenit
mai facilă. Globalizarea economico-financiară, în corelaţie cu impozitele scăzute şi
reglementările reduse existente în paradisurile fiscale au motivat contribuabilii cu
venituri considerabile din aproape toate colţurile lumii să se refugieze în astfel de
jurisdicţii. Aceştia au adoptat o viziune similară cu cea a lui Adam Smith, care afirma în
cartea sa „Avuţia naţiunilor” că „fiecare om, atât timp cât nu încalcă legile, are dreptul
deplin de a se ocupa de propriile sale profituri în maniera personală care îi convine”.
Practic, în perioada actuală, contribuabilii care utilizează paradisurile fiscale recurg exact
la această practică: exploatează reglementările deficitare şi lacunele existente în
legislaţiile naţionale şi internaţionale în vederea direcţionării de venituri impozabile în
jurisdicţii mai favorabile din acest punct de vedere.
68
Pentru a plăti mai puţine impozite, marile firme şi, în special, cele multinaţionale
recurg la elaborarea de strategii complexe de optimizare fiscală internaţională. În
principiu, aceste strategii presupun exploatarea oportunităţilor existente în legislaţia
statului din care provin veniturile astfel încât să se obţină un rezultat fiscal optim
(Buzan, 2012). Trandafir (2012) remarcă faptul că optimizarea fiscală internaţională are
la bază două elemente cheie: pe de o parte, utilizarea paradisurilor fiscale şi, pe de altă
parte, utilizarea tratatelor de evitare a dublei impuneri. Printre tehnicile şi metodele de
optimizare fiscală internaţională cele mai cunoscute şi mai utilizate se numără achiziţiile
şi vânzările de bunuri intragrup, încheierea de tranzacţii intragrup pentru servicii de
consultanţă şi management, acordarea şi primirea de împumuturi intragrup sau relocarea
drepturilor de proprietate intelectuală (brevete, patente, licenţe) în paradisuri fiscale. Prin
elaborarea unor „montaje financiare”, care uneori sunt bazate pe preţuri arbitrare sau nu
au fundament economic, baza impozabilă poate fi transferată în jurisdicţii offshore.
Totuşi, marile firme, prin intermediul celor mai buni contabili, avocaţi sau bancheri, sunt
capabile să dezvolte strategii de optimizare fiscală atât de complexe, încât să se menţină
în limitele legii şi să nu poată fi contestate de către autorităţile fiscale. Societăţile reuşesc
în acest mod să obţină un câştig suplimentar din evitarea impozitelor pe care îl pot utiliza
pentru finanţarea unor activităţi (Pătroi et al., 2010), devenind astfel mult mai
competitive pe piaţă.
Oportunităţile de evitare a impozitelor au motivat aproape toate marile firme din
lume să înregistreze societăţi offshore. Unele dintre ele au ajuns să deţină chiar sute de
astfel de societăţi. Ca urmare, „tranzacțiile financiare zilnice din întreaga lume sunt
acum calculate în mii de miliarde de dolari SUA. O jumătate din masa monetară din
lume circulă prin/sau se află în paradisuri fiscale. Acest lucru înseamnă că majoritatea
schimburilor sunt efectuate în afara controlului guvernelor legitime” (Deneault, 2010).
Cu alte cuvinte, dacă taxele şi impozitele reprezintă preţul plătit pentru o societate
civilizată, după cum afirma Oliver Wendell Holmes în anul 1904, paradisurile fiscale ar
putea fi considerate preţul plătit pentru libertate.
Inevitabil, paradisurile fiscale au declanşat şi diverse controverse, respectiv critici
din partea mediului academic, politic sau jurnalistic. Deşi, de multe ori tranzacţiile
desfăşurate prin intermediul societăţilor offshore nu sunt ilegale, se pune problema
moralităţii, responsabilităţii sociale sau chiar a patriotismului. Unele studii (Action Aid,
2013; Dan Watch, 2011; Christian Aid, 2009; Christian Aid, 2008) relevă că, în timp ce
unele ţări se luptă cu eradicarea sărăciei, paradisurile fiscale prosperă de pe urma
acestora. În acest sens, considerăm relevantă constatarea lui Jeffrey Owens (2009), fost
director al Centrului de Politică şi Administrare Fiscală din cadrul Organizaţiei pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică în perioada 2001-2012, care afirma că „ţările în curs
de dezvoltare pierd prin paradisuri fiscale aproape de trei ori mai mult decât ceea ce
primesc de la ţările dezvoltate ca ajutoare. Dacă impozitele asupra veniturilor ar fi
colectate, milioane de dolari SUA ar fi disponibile pentru a finanţa dezvoltarea”.
Ce sunt paradisurile fiscale?
69
Complexitatea fenomenului, schimbările continue din mediul de afaceri

internaţional, diferitele conotaţii dobândite în timp şi diversitatea abordărilor acestui
subiect nu au permis, nici până în momentul actual, a se găsi o definiţie exactă a
conceptului de „paradis fiscal”, deşi specialiştii din domeniu au făcut încercări în acest
sens (Shaxson, 2012; Palan et al., 2010; Larudee, 2009; Dharmapala et al., 2009; Desai
et al., 2006; OECD, 1998; Goldstein, 1995; Champell, 1985). Potrivit cercetărilor sale,
Ronen Palan (2009) susţine că „termenul paradis fiscal a început să fie utilizat pe scară
largă din anii 1950, însă, deocamdată nu există un consens cu privire la semnificaţia
acestuia”. În viziunea autorului, problema se pune astfel: „multe guverne îşi exercită
dreptul de suveranitate pentru a adopta legi cu scopul de a ajuta sectoarele de succes din
cadrul economiei interne pentru a concura în economia mondială sau, ca alternativă,
pentru a stimula dezvoltarea unor noi sectoare competitive”.
În general, paradisurile fiscale sunt considerate acele jurisdicţii al căror sistem
fiscal le permite nerezidenţilor să evite plata impozitelor pentru anumite categorii de
venituri în ţara de origine prin intermediul unor societăţi offshore. Având în vedere că
multe state oferă stimulente fiscale pentru efectuarea de investiţii străine în anumite
sectoare, unii autori (Thomas, 1981; Champpell, 1985; Keats, 2012) consideră că orice
ţară ar putea fi un paradis fiscal pentru contribuabilii din alte jurisdicţii, în cazul în care
nivelul fiscalităţii ar fi mai avantajos decât în ţara de origine. De exemplu, Statele Unite
ale Americii ar putea fi un paradis fiscal pentru contribuabilii din Canada (Keats, 2012),
în timp ce Canada ar putea fi un paradis fiscal pentru contribuabilii din Statele Unite ale
Americii (Deneault, 2015). Totuşi, având în vedere că multe dintre paradisurile fiscale
sunt insule lipsite de resurse naturale care să le permită dezvoltarea unor sectoare
industriale, acestea s-au orientat către zona financiară.
În lucrările de specialitate s-au utilizat şi alte noţiuni pentru a face referire la astfel
de jurisdicţii, cum ar fi: refugii fiscale, oaze fiscale, adăposturi fiscale, centre financiare
offshore, jurisdicţii offshore sau jurisdicţii ale secretului financiar. În plus, având în
vedere că termenul „offshore” a căpătat o conotaţie negativă, multe jurisdicţii cu un nivel
scăzut al fiscalităţii se autointitulează „centre financiare internaţionale” (Barber, 2007)
sau doar „centre financiare profesionale” (Norway Minister of the Environment and
International Development, 2009), în loc de „paradisuri fiscale” sau „centre financiare
offshore”. De remarcat este că nici aceste concepte nu au o definiţie precisă. Ele apar
adeseori în propuneri legislative şi iniţiative pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale transfrontaliere, în schimb nu se regăsesc şi în textele de lege sau în legislaţia
internaţională în vigoare (Norway Minister of the Environment and International
Development, 2009). În opinia lui Keats (2012), cuvintele „paradisuri fiscale” sunt
misterioase şi uneori înşelătoare, în timp ce alţi specialişti (Norway Minister of the
Environment and International Development, 2009) subliniază că această expresie este
cunoscută şi utilizată, mai degrabă, în mass-media.
Paradisurile fiscale şi centrele financiare offshore existente în lume

La fel ca în cazul definirii paradisurilor fiscale, nici în ceea ce priveşte identificarea
acestor jurisdicţii situaţia nu este foarte clară şi nu există un consens între autori referitor
70
la criteriile de selecţie. De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe liste ale
paradisurilor fiscale şi centrelor financiare offshore de către organisme şi organizaţii
naţionale sau internaţionale, cât şi de către mediul academic. Desigur, componenţa
listelor diferă, întrucât fiecare cercetare s-a bazat pe propriile criterii. De asemenea,
momentul la care au fost elaborate aceste delimitări este foarte important, deoarece
„lumea offshore” se schimbă într-un ritm rapid. Într-o carte de excepţie, intitulată „Tax
havens: how globalization really works”, Palan et al. (2010) au realizat o compilaţie a
paradisurilor fiscale şi a centrelor financiare offshore după unsprezece liste elaborate de
alţi cercetători şi diverse organizaţii: International Bureau of Fiscal Documentation
(1977), Charles Irish (1982), Hines şi Rice (1994), Financial Stability Forum (2000),
International Monetary Fund (2000), OECD (2000), Financial Action Task Force
(2000/2002), Hampton şi Christensen pentru Tax Justice Network (2005), Zoromé
pentru International Monetary Fund (2007), Senatorul Carl Levin pentru Stop Tax Haven
Abuse Act în Statele Unite ale Americii (2007) şi LowTax.net (2008). Această
compilaţie este prezentată în tabelul nr.1, la care noi am adăugat şi lista elaborată de
United States Government Accountability Office (2008), pe care o considerăm
reprezentativă deoarece a fost utilizată în diverse studii de specialitate (Gravelle 2015;
ActionAid, 2011).
Tabel nr. 1. Paradisurile fiscale şi centrele financiare offshore din lume

Rang Jurisdicţia Int’l Irish Hines OECD IMF FSF FATF TJN IMF STHAA Low GAOTotal
Bureau 1982 & 2000 2000 2000 2000/ 2005 2007 2007 TaxNet 2008
Fiscal Rice 2002 2008
Docs 1994
1977
1. Bahamas √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
2. Guernsey √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
3 Insulele √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
Bermude
4 Insulele √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
Cayman
5 Jersey √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
6 Malta √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
7 Panama √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 12
8 Antilele √ √ √ √ √ √ - √ √ √ √ √ 11
Olandeze
9 Barbados √ √ √ √ √ √ - √ √ √ √ √ 11
10 Cipru √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 11
11 Insulele √ √ √ √ √ √ √ √ - √ √ √ 11
Virgine
Britanice
12 Insula Man √ - √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 11
13 Liechtenstein √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 11
14 Vanuatu √ √ √ √ √ √ - √ √ √ √ √ 11
15 Elveţia √ √ √ √ √ - √ √ √ √ √ 10
16 Gibraltar √ - √ √ √ √ √ √ - √ √ √ 10
17 Hong Kong √ √ √ - √ √ - √ √ √ √ √ 10
18 Insulele Turks √ √ √ √ √ √ - √ - √ √ √ 10
71
Bureau 1982 & 2000 2000 2000 2000/ 2005 2007 2007 TaxNet 2008
Docs 1994
1977
şi Caicos
19 Singapore √ √ √ - √ √ - √ √ √ √ √ 10
20 St Vincent & √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ 10
Grenadines
21 Antigua şi √ - √ √ √ √ √ √ - √ - √ 9
Barbuda
22 Belize - - √ √ √ √ √ √ - √ √ √ 9
23 Insulele Cook - - √ √ √ √ √ √ - √ √ √ 9
24 Grenada √ - √ √ √ - √ √ - √ √ √ 9
25 Irlanda √ √ √ - √ √ - √ √ - √ √ 9
26 Luxemburg √ - √ - √ √ - √ √ √ √ √ 9
27 Monaco √ - √ √ √ √ √ √ - - √ √ 9
28 Nauru √ √ - √ √ √ √ √ - √ - √ 9
29 St. Kitts şi - √ √ √ √ √ √ - √ √ √ 9
Nevis
30 Andora √ - √ √ √ √ - √ - - √ √ 8
31 Anguilla - - √ √ √ √ - √ - √ √ √ 8
32 Bahrain - √ √ √ √ √ - √ √ - - √ 8
33 Costa Rica √ √ - - √ √ - √ - √ √ √ 8
34 Insulele - - √ √ √ √ √ √ - - √ √ 8
Marshall
35 Mauritius - - - √ √ √ √ √ √ - √ √ 8
36 St. Lucia - - √ √ √ √ √ √ - √ - √ 8
37 Aruba - - - √ √ √ - √ - √ √ √ 7
38 Dominica - - √ √ √ - √ √ - √ - √ 7
39 Liberia √ √ √ √ √ √ √ 7
40 Samoa - - - √ √ √ √ √ - √ - √ 7
41 Seychelles √ - - √ √ √ - √ - - √ √ 7
42 Liban - - √ - √ √ √ √ - - - √ 6
43 Niue - - - √ √ √ √ √ - - - √ 6
44 Macau - - √ - √ √ - √ - - - √ 5
45 Montserrat - - √ √ √ - - √ - - - √ 5
46 Malaezia - - - - √ √ - √ - - √ - 4
(Labuan)
47 Maldive - - √ √ - - - √ - - - √ 4
48 Insulele - - - √ - - - √ - - - √ 3
Virgine
Americane
49 Letonia - - - - - - - - √ √ - √ 3
50 Marea Britanie - √ - - - - - √ √ - - - 3
51 Africa de Sud - √ - - - - - √ - - - - 2
52 Brunei √ - - - - - - - - - √ - 2
53 Dubai - - - - - - - √ - - √ - 2
54 Filipine - √ - - - - √ - - - - - 2
55 Iordania - - √ - - - - - - - - √ 2
56 Israel - - - - - - √ √ - - - - 2
57 Madeira - - - - - - - √ - - √ - 2
72
Bureau 1982 & 2000 2000 2000 2000/ 2005 2007 2007 TaxNet 2008
Docs 1994
1977
58 Olanda √ - - - - - - √ - - - - 2
59 San Marino - - - √ - - - - - - - √ 2
60 Statele Unite - √ - - - - - √ - - - - 2
ale Americii
61 Tonga - - - √ - - - √ - - - - 2
62 Ungaria - - - - - - √ √ - - - - 2
63 Uruguay - - - - - - - √ √ - - - 2
64 Alderney - - - - - - - √ - - - - 1
65 Anjouan - - - - - - - - - - √ - 1
66 Belgia - - - - - - - √ - - - - 1
67 Botswana - - - - - - - - - - √ - 1
68 Campione - - - - - - - √ - - - - 1
d’Italia
69 Egipt - - - - - - √ - - - - - 1
70 Franţa - √ - - - - - - - - - - 1
71 Germania - - - - - - - √ - - - - 1
72 Guantemala - - - - - - √ - - - - - 1
73 Honduras - √ - - - - - - - - - - 1
74 Islanda - - - - - - - √ - - - - 1
75 Indonezia - - - - - - √ - - - - - 1
76 Ingușetia - - - - - - - √ - - - - 1
77 Insulele - - - - - - - √ - - - - 1
Mariane
78 Melilla - - - - - - - √ - - - - 1
79 Myanmar - - - - - - √ - - - - - 1
80 Nigeria - - - - - - √ - - - - - 1
81 Palau - - - - √ - - - - - - - 1
82 Puerto Rico - √ - - - - - - - - - - 1
83 Republica - - - - - - - √ - - - - 1
Turcă a
Ciprului de
Nord
84 Russia - - - - - - √ - - - - - 1
85 Sark - - - - - - - √ - - - - 1
86 Sao Tome e - - - - - - - √ - - - - 1
Principe
87 Somalia - - - - - - - √ - - - - 1
88 Sri Lanka - √ - - - - - - - - - - 1
89 Taipei - - - - - - - √ - - - - 1
90 Trieste - - - - - - - √ - - - - 1
91 Ucraina - - - - - - √ - - - - - 1
Total 32 29 40 41 46 42 37 72 22 34 41 50 486
Sursa: Palan, Murphy, Chavagneux (2010), cu adăugirile nostre de la United States
Government Accountability Office (2008)
73
După cum se poate remarca din tabelul nr.1., listele elaborate din anul 1977 până în
anul 2008 au în componenţă un total de 91 de jurisdicţii paradisuri fiscale şi centre
financiare offshore. În schimb, nu toate mai păstrează şi în prezent caracteristicile unor
teritorii de acest tip. De asemenea, este important de subliniat că doar şapte jurisdicţii se
regăsesc în toate cele doisprezece liste prezentate. Astfel, Bahamas, Guernsey, Insulele
Bermude, Insulele Cayman, Jersey, Malta şi Panama ar putea fi considerate drept cele
mai semnificative paradisuri fiscale sau centre financiare offshore din lume.
Printr-o altă abordare, experţii de la organizaţia Tax Justice Network au început din
anul 2009 să publice un clasament al jurisdicţiilor secretului financiar denumit
„Financial Secrecy Index”. Clasamentul din anul 2009 a fost elaborat pe baza primelor
unsprezece liste prezentate în tabelul nr.1 şi cuprinde 60 de jurisdicţii. În principiu, au
fost luate în considerare jurisdicţiile care apar de cel puţin două ori în cele unsprezece
liste la care am făcut referire, cu unele excepţii. Niue, Africa de Sud şi Tonga, deşi erau
indexate în mai multe liste, au fost eliminate deoarece renunţase la acea vreme la a
furniza servicii financiare cu un nivel ridicat de secretizare.
În schimb, au fost adăugate Austria şi Belgia din cauza refuzului din perioada
respectivă în ceea ce priveşte schimbul automat de informaţii despre dobânzile plătite pe
baza Directivei Uniunii Europene privind impozitarea veniturilor din economii (Murphy,
2009). Ulterior, Tax Justice Network a elaborat clasamente în anii 2011, 2013 şi 2015 pe
baza unor indicatori ai secretului financiar din respectivele ţări sau teritorii, precum:
secretul bancar, transparenţa în înregistrarea de trusturi şi fundaţii, înregistrarea şi
actualizarea informaţiilor privind proprietarii firmelor, obligativitatea ţinerii de evidenţe
contabile, schimbul de informaţii privind plăţile efectuate către nerezidenţi, adoptarea
„country-by-country reporting” pentru firmele cotate pe piaţa reglementată etc.
Megatrend-ul utilizării paradisurilor fiscale

Thomas (1981) afirma că „un om de afaceri sau călător fiscal poate fi comparat cu
un marinar care caută adăpost. El traversează mările primejdioase ale legislaţiei fiscale,
găsindu-şi calea prin furtunile auditului şi acostând în final în portul de paradis pe care îl
urmăreşte”.
Fiecare jurisdicţie offshore tinde să favorizeze firmele care desfăşoară anumite
categorii de activităţi. De exemplu, Panama este o jurisdicţie recunoscută pentru
înregistrarea de vapoare, Insulele Cook sunt preferate pentru formarea de trusturi pentru
protecţia activelor, Insulele Bermude sunt utilizate de multe companii de asigurări
(Barber, 2007), iar Insulele Cayman găzduiesc filialele celor mai importante firme din
sectorul bancar (ActionAid, 2011).
Fenomenul offshore a atins cote extrem de ridicate în ultimii ani, iar în Insulele
Cayman există o clădire care, potrivit U.S. Government Accountability Office (2008),
găzduia la un moment dat 18.857 de societăţi offshore, şi despre care Barack Obama
afirma că „fie este cea mai mare clădire din lume, fie este cea mai mare escrocherie
fiscală din lume”. Totuşi, un aspect interesant îl constituie faptul că în statul american
Delaware erau înregistrate mai mult de două treimi din totalul firmelor înfiinţate în
74
Statele Unite (ActionAid, 2011). Doar la adresa „1209 Orange Street” din Wilmington
figurau 217.000 de societăţi (Shaxson, 2011).
Un studiu întreprins de U.S. Government Accountability Office (2008) asupra celor
mai mari 100 de companii americane listate la bursă a dezvăluit că doar Citigroup, Bank
of America şi Morgan Stanley aveau împreună 759 de filiale offshore înregistrate în
paradisuri fiscale. Într-un studiu similar, ActionAid (2011) a identificat că cele mai mari
companii listate la London Stock Exchange (FTSE 100) aveau în total 600 de filiale
înregistrate în Jersey, 400 în Insulele Cayman şi 300 în Luxemburg. De exemplu, la o
singură adresă din Jersey figurau 200 de companii offshore deţinute de 26 de grupuri de
firme diferite din FTSE 100. De asemenea, studiul arată că cele mai mari patru bănci
listate la London Stock Exchange deţineau împreună 1.649 de societăţi offshore. Potrivit
datelor publicate, HSBC Bank avea 556 de filiale în paradisuri fiscale, în timp ce
Barclays opera, printre altele, prin 174 de firme offshore înregistrate doar în Insulele
Cayman.
Pe lângă presiunea fiscală ridicată din unele ţări, există şi alţi factori determinanţi în
utilizarea societăţilor offshore. De exemplu, Kinsman (1978) a remarcat trei cauze
principale care pot sta la baza refugiului în paradisuri fiscale: inflaţia, percepţia din
multe ţări de a considera persoanele foarte bogate drept „asupritori ai maselor” şi
pierderea confidenţialităţii în utilizarea capitalului deţinut. Avantajele de ordin fiscal, cât
şi nefiscal (confidenţialitate, secret bancar, anonimitate) oferite de paradisurile fiscale au
atras ca un magnet aproape toate marile companii din lume. Într-un articol publicat în
„The Guardian”, expertul Nicholas Shaxson (2015) menţionează doar câteva dintre
acestea: AIG, Apple, Aviva, Barclays, Black & Decker, British American Tobacco,
Burberry, Citigroup, Deutsche Bank, Facebook, FedEx, GlaxoSmithKline, Google, Ikea,
HSBC, JP Morgan, Microsoft, Pepsi, Skype, Starbucks, Vodafone şi Walt Disney.
De exemplu, corporaţia americană Apple a dezvoltat o strategie complexă de
optimizare fiscală prin înfiinţarea mai multor societăţi offshore, în special, în Irlanda,
prin intermediul cărora a reuşind între anii 2009-2012 să transfere către acestea 74
miliarde dolari SUA (Shaxson, 2015). Prin direcţionarea a 9,8 miliarde de dolari SUA
către o companie offshore de tip scoică înregistrată în Insulele Cayman, un alt gigant
american, corporaţia Google, a evitat în anul 2011 impozite pe venitul global în valoare
de 2 miliarde de dolari SUA (Drucker, 2012).
Într-un raport publicat în iunie 2015 de către organizaţia Americans for Tax
Fairness se dezvăluie că Wal-Mart, cea mai mare companie din domeniul comerţului cu
amănuntul din lume, avea 78 de filiale în 15 paradisuri fiscale diferite care nu fuseseră
declarate. De asemenea, raportul arată că Wal-Mart are 22 de companii de tip scoică
înregistrate în Luxemburg, deşi nu are nici un magazin deschis acolo. În plus, aproape
toate companiile din ţările în care îşi desfăşoară activitatea sunt deţinute de filiale
înregistrate în paradisuri fiscale. Un alt aspect notabil îl constituie faptul că Wal-Mart
deţine cel puţin 76 miliarde dolari SUA în active prin intermediul unor companii de tip
scoică înregistrate în Olanda (12,4 miliarde dolari SUA) şi Luxemburg (64,2 miliarde
dolari SUA).
75
Impactul paradisurilor fiscale asupra economiei mondiale poate fi remarcat în urma

analizei investiţiilor străine efectuate la nivel global. Pe baza datelor furnizate în acest
sens de Fondul Monetar Internaţional (vezi tabelul nr.2) se poate observa că ţara cu
nivelul cel mai ridicat al intrărilor de investiţii străine directe în anul 2014 este Olanda
(anul 2014 este ultimul pentru care datele au fost publicate până în momentul realizării
acestei lucrări).
Tabel nr. 2. Clasamentul ţărilor cu cele mai mari fluxuri de intrări şi ieşiri de
investiţii directe în anul 2014
Intrări de investiţii străine directe Ieşiri de investiţii directe
Nr.
Milioane Milioane
crt. Ţara Ţara
USD USD
1. Olanda* 4.013.479 Statele Unite ale 4.920.653
Americii1
2. Statele Unite ale 2.901.059 Olanda* 4.833.186
Americii1
3. Luxemburg* 2.345.920 Luxemburg* 2.979.976
4. Republica Populară 2.331.755 Marea Britanie2 1.513.125
Chineză
5. Marea Britanie2 1.744.718 Germania3 1.415.863
6. Republica Populară 1.333.687 Republica Populară 1.310.133
Chineză: Hong Kong* Chineză: Hong Kong*
7. Germania3 830.662 Franţa4 1.279.089
8. Singapore* 806.768 Japonia 1.169.075
9. Elveţia* 798.624 Elveţia* 1.064.130
10. Franţa4 729.147 Canada 714.555
Note: *ţări paradisuri fiscale; 1Statul american Delaware este considerat paradis fiscal, iar oraşul
New York este considerat centru financiar offshore; 2Oraşul Londra este considerat centru
financiar offshore; 3Oraşul Frankfurt este considerat centru financiar offshore; 4Principatul
Monaco este considerat paradis fiscal
Sursa: International Monetary Fund (2015)
Deşi economia Statelor Unite este cea mai puternică din lume, aşa cum se poate
observa în tabelul nr.2, intrările de investiţii străine directe au fost cu 27,72% mai reduse
decât în Olanda. Mai mult decât atât, Statele Unite ale Americii au o pupulaţie de
321.368.864 locuitori, în timp ce Olanda are doar 16.947.904 locuitori. În schimb, la
ieşirile de investiţii directe pe primul loc se situează Statele Unite, în timp ce Olanda
ocupă locul secund în ierarhie, dar la o diferenţă extrem de mică (cu 1,78% mai puţin).
De asemenea, cu o populaţie de numai 570.252 locuitori, Luxemburg este pe locul al
treilea în lume atât la intrările, cât şi la ieşirile de investiţii directe. Această situaţie poate
fi explicată prin faptul că Olanda şi Luxemburg sunt două paradisuri fiscale europene la
care recurg adesea marile companii în strategiile de optimizare fiscală internaţională
adoptate. Ele joacă, de regulă, rolul de intermediar în dirijarea de investiţii directe dintr-o
76
ţară în alta. De exemplu, prin intermediul companiilor de tip holding se facilitează

reducerea impozitelor pe dividende sau dobânzi aferente împrumuturilor intragrup
acordate (Afrăsinei, 2016).
Potrivit datelor publicate de Fondul Monetar Internaţional (2015), cele mai mari
intrări de investiţii străine directe în anul 2014 în Olanda provin din Statele Unite ale
Americii (818.337 milioane dolari SUA, respectiv 20% din total), Luxemburg (712.172
milioane dolari SUA, respectiv 18% din total) şi Marea Britanie (407.733 milioane
dolari SUA, respectiv 10% din total). Nivelul cel mai mare al ieşirilor de investiţii
directe din Olanda s-a îndreptat către aceleaşi ţări, dar în ordine inversă: 686.888
milioane de dolari SUA în Marea Britanie (14% din total), 652.359 milioane de dolari
SUA în Luxemburg (13% din total) şi 476.352 milioane de dolari SUA în Statele Unite
ale Americii (10% din total). În Luxemburg remarcăm o situaţie similară cu cea din
Olanda, astfel că cele mai mari intrări, cât şi ieşiri de investiţii directe se înregistrează în
relaţia cu Statele Unite ale Americii (27% intrări şi 25% ieşiri din total), Olanda (17%
intrări şi 16% ieşiri din total) şi Marea Britanie (11% intrări şi 12% ieşiri din total).
Faptul că Olanda şi Luxemburg se situează în vârful ierarhiei atât la intrările, cât şi la
ieşirile de investiţii directe (vezi tabelul nr. 2), sugerează rolul extrem de important pe
care îl joacă aceste paradisuri fiscale în optimizarea fiscală internaţională. Practic, în
raport cu numărul de locuitori, valorile nu pot fi explicate de dimensiunea economiei
interne. În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, datele arată că intrările cele mai
mari de investiţii străine directe provin din Marea Britanie (15%), Japonia (13%),
Olanda (11%), Canada (9%) şi Luxemburg (8%), în timp ce ieşirile cele mai mari de
investiţii directe s-au îndreptat către Olanda (15%), Marea Britanie (12%), Luxemburg
(9%), Canada (8%) şi Irlanda (6%). Aceste evidenţe pot sugera că investitorii americani
îşi transferă veniturile către paradisuri fiscale prin diverse „montaje financiare”, după
care repatriază o parte dintre acestea sub forma investiţiilor străine directe. O astfel de
practică este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de „round-tripping”.
Analizând situaţia generală prezentată în tabelul nr.2, se poate constata că cel puţin
jumătate dintre ţările cu nivelul cel mai mare al intrărilor şi ieşirilor de investiţii directe
din lume sunt paradisuri fiscale.
Utilizarea paradisurilor fiscale a declanşat numeroase dezbateri şi controverse atât
în mediul academic, cât şi în cel jurnalistic sau politic. Amploarea acestui fenomen în
rândul contribuabililor a cauzat pierderi foarte mari de venituri bugetare în multe ţări din
lume. Într-un raport realizat de către o comisie de experţi pentru Guvernul din Norvegia
(Norway Minister of the Environment and International Development, 2009) se
punctează şapte efecte dăunătoare ale paradisurilor fiscale:
1. măresc primele de risc pe pieţele financiare internaţionale;
2. subminează funcţionarea sistemului fiscal şi al finanţelor publice;
3. cauzează distribuirea inechitabilă a veniturilor fiscale;
4. reduc eficiența alocării resurselor în țările în curs de dezvoltare;
5. fac infracțiunile economice mai profitabile;
6. încurajează „rent-seeking-ul” şi reduc veniturile private în ţările în curs de
dezvolatare;
77
7. deteriorează calitatea instituţională a mediului de afaceri şi încetinesc creşterea

economică în ţările în curs de dezvoltare.
Cobham (2012) sesizează că primele trei dintre cele şapte efecte dăunătoare
afectează toate ţările, în timp ce ultimele patru afectează, în principal, ţările în curs de
dezvoltare.
Deşi, efectele negative sunt mai numeroase, experţii care au realizat raportul au
idenfificat şi unele efecte pozitive. Acestea pot fi privite din două perspective: efecte
pozitive asupra ţărilor care nu sunt paradisuri fiscale şi efecte pozitive asupra ţărilor care
sunt paradisuri fiscale (Norway Minister of the Environment and International
Development, 2009). Impactul pozitiv al paradisurilor fiscale se referă la următoarele
aspecte:
1. determină celelalte state să îşi reducă impozitele deoarece, în cazul în care ar
păstra un nivel ridicat, o mare parte din baza fiscală ar fi direcţionată către paradisurile
fiscale;
2. contribuie la creşterea investiţiilor în ţările cu impozite ridicate (dacă
investitorii îşi pot transfera profiturile impozabile către paradisuri fiscale, rentabilitatea
ridicată a acestora ar încuraja alte investiţii în viitor);
3. pe lângă ratele reduse de impozitare, jurisdicţiile de acest tip sunt mult mai
stabile din punct de vedere politic, au o infrastructură dezvoltată, calitate instituţională
ridicată, prezintă un nivel mic al corupţiei, infracţionalităţii sau chiar al criminalităţii şi
au un produs intern brut pe cap de locuitor mai ridicat.
Tolerarea paradisurilor fiscale de către marile puteri ale lumii

Având în vedere efectele negative prezentate anterior, se pune următoarea întrebare
legitimă: de ce există paradisurile fiscale? Consultatul financiar Schneider (2011) afirmă
că paradisurile fiscale există deoarece investitorii au nevoie de refugii unde să se bucure
de confidenţialitate şi să scape de impozitele şi de reglementările excesive din alte ţări,
care încetinesc dezvoltarea afacerilor. Un alt răspuns la această întrebare a fost prezentat
de către Kinsman (1978) pe baza a trei argumente principale.
În primul rând, orice ţară ar putea fi considerată un paradis fiscal într-o oarecare
măsură, având în vedere că cele mai multe dintre ele oferă stimulente de ordin fiscal
investitorilor străini. De exemplu, pentru efectuarea de depozite bancare în anumite ţări
nu se percepe nici un impozit pentru că acestea furnizează o importantă sursă de capital.
În cazul în care nu s-ar mai acorda aceste facilităţi, investitorii străini nu ar mai constitui
depozite în respectiva ţară, iar piaţa de capital ar fi afectată semnificativ.
Un alt motiv pentru care există paradisurile fiscale îl constituie faptul că nu toate
ţările au aceeaşi capacitate de impozitare sau aceleaşi necesităţi. Ţinând cont că
majoritatea paradisurilor fiscale sunt insule şi nu deţin resurse naturale, atragerea
investitorilor străini prin oferirea de diverse stimulente fiscale a reprezentat principala
sursă de capital pentru dezvoltare şi creştere economică. În plus, numărul de locuitori din
aceste teritorii este foarte redus. Rezultatele unui studiu efectuat de Slemrod şi Wilson
(2009) pe un eşantion de 35 de paradisuri fiscale relevă că media populaţiei din aceste
jurisdicţii este de 284.000 locuitori, iar aceasta scade la doar 116.000 locuitori dacă se
78
exclud din calcul Liberia şi Panama (singurele ţări analizate cu o populaţie de peste un
milion de locuitori). În cazul în care ar percepe rezidenţilor impozite la un nivel ridicat,
paradisurile fiscale s-ar putea confrunta cu pierderea propriilor cetăţeni într-un timp
foarte scurt (chiar şi în totalitate), deoarece aceştia ar fi tentaţi să se mute în alte teritorii.
Astfel, în multe dintre jurisdicţiile din Caraibe nu există impozite pe veniturile din
salarii, moştenire, câştiguri de capital sau vânzări şi nici taxă pe valoarea adăugată. Pe
lângă veniturile din turism, taxele de înregistrare şi reînnoire a licenţelor plătite de către
companii contribuie semnificativ la veniturile bugetare.
Astfel, investitiţiile străine directe asigură crearea de locuri de muncă şi contribuie
la creşterea nivelului de trai al locuitorilor, întrucât, odată cu firmele şi persoanele foarte
bogate din lumea întreagă care caută refugiu fiscal, şi-au deschis birouri în teritoriile
respective şi marile bănci, marile firme de avocatură şi intermediere financiară, cât şi
marile firme de contabilitate (în special, cele din grupul Big 4) (Tyndale, 2009). În acest
sens, în unele paradisuri fiscale de dimensiuni foarte mici sunt înregistrate sute de mii de
companii offshore. Acesta este principalul motiv pentru care jurisdicţiile respective au
un produs intern brut pe cap de locuitor extrem de ridicat în comparaţie cu alte ţări.
Pentru susţinerea acestei idei, prin intermediul graficului nr.1 am ilustrat primele 20 de
jurisdicţii fiscale cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor. În principiu, analiza este
efectuată pentru anul 2015, însă pentru Liechtenstein, Insulele Bermude, Insula Man,
Monaco, Sint Maarten şi Jersey, anii pentru care datele au fost disponibile sunt diferiţi şi
au fost menţionaţi în paranteză.
Figura nr. 1. Primele 20 de jurisdicţii din lume cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor
în anul 2015
Sursa: Central Intelligence Agency, The World Factbook 2015
Din figura nr.1 se poate remarca faptul că 13 dintre primele 20 de jurisdicţii cu cel
mai mare PIB pe cap de locuitor din lume sunt paradisuri fiscale (65%). Mai mult decât
atât, şase dintre primele şapte jurisdicţii sunt paradisuri fiscale. De asemenea, atât în
interiorul Emiratelor Arabe Unite, cât şi în Statele Unite ale Americii există două
79
paradisuri fiscale de tradiţie, respectiv Dubai şi Delaware. În cazul în care nu ar fi

devenit paradisuri fiscale sau centre financiare offshore, unele teritorii precum Bermuda,
Insula Man, Sint Maarten sau Jersey probabil că nu ar fi putut înregistra o valoare atât de
ridicată a acestui indicator. În schimb, paradisurile fiscale beneficiază de pe urma
creşterii veniturilor obţinute de avocaţi, contabili sau intermediari financiari, din taxele
de înregistrare guvernamentale, din creşterea angajărilor în comunitatea financiară, din
intrările de capital pentru afaceri şi proprietăţi imobiliare şi din dezvoltarea turismului
(Thomas, 1981).
Al treilea motiv, şi probabil cel mai important, îl reprezintă faptul că marile puteri
ale lumii tolerează existenţa paradisurilor fiscale, în special din raţiuni politice. Este un
lucru cunoscut că, în general, paradisurile fiscale sunt utilizate de firmele mari şi de
oamenii foarte bogaţi. În acest sens, trebuie avut în vedere că elitele mondiale şi marile
corporaţii au o influenţă politică extrem de mare. În cazul în care s-ar dori interzicerea
utilizării paradisurilor fiscale, decizia ar putea fi luată doar în urma unui vot exercitat de
oameni politici care, la rândul lor, au nevoie de finanţare. Astfel, chiar dacă la nivel
declarativ numeroşi oameni politici sau organizaţii internaţionale sunt împotriva
jurisdicţiilor offshore, tolerarea lor de-a lungul timpului reprezintă o dovadă a faptului că
nu s-a urmărit întradevăr acest scop.
În afara aspectelor menţionate anterior, este esenţial de subliniat că nu toate
paradisurile fiscale sunt state suverane, o mare parte dintre acestea fiind dependenţe ale
marilor puteri ale lumii. Într-un articol de referinţă în domeniu, care abordează istoria
paradisurilor fiscale, Palan (2009) identifică faptul că cele mai semnificative jurisdicţii
de acest tip s-au dezvoltat, în principal, în jurul a doi poli geo-politici (vezi figura nr.2).
Figura nr. 2. Cei doi poli geo-politici sub care s-au dezvoltat paradisurile fiscale cele
mai semnificative
Sursa: prelucrare proprie după Palan (2009), History of tax havens
Primul pol se referă la paradisurile fiscale strâns legate de Regatul Unit al Marii
Britanii, fiind centrat în jurul Londrei şi alimentat de piaţa financiară europeană. Acesta
cuprinde dependenţele Coroanei Britanice (Jersey, Guernsey şi Insula Man), teritoriile
britanice „de peste mări” (Insulele Cayman, Insulele Bermude, Insulele Virgine
Britanice, Insulele Turks şi Caicos, Gibraltar) şi fostele colonii britanice (Hong Kong,
Singapore, Insulele Bahamas, Bahrain, Dubai). Al doilea pol s-a dezvoltat în Europa şi
80
este format din Ţările de Jos (BENELUX – Belgia, Olanda, Luxemburg), respectiv
Elveţia, Liechtenstein şi Irlanda (Palan, 2009).
Organizaţia ActionAid (2013) remarca faptul că ţările participante la summitul G8
(Grupul celor opt) din anul 2013 au în subordine 21 dintre cele 52 de paradisuri fiscale
din lista utilizată în studiul intitulat „How Tax Havens Plunder the Poor” (vezi tabelul
nr.3). În prezent, grupul G8 cuprinde efectiv doar şapte state deoarece în anul 2014
Rusia a fost exclusă ca urmare a conflictului din Ucraina.
Tabel nr. 3. Paradisurile fiscale aflate în subordinea participanţilor la summitul G8 din
anul 2013
Nr. de
Stat membru al grupului G8 paradisuri Jurisdicţii paradisuri fiscale
fiscale
Marea Britanie 10 Anguilla, Gibraltar, Guernsey,
Insulele Bermude, Insulele Cayman,
Insula Man, Insulele Turks şi
Caicos, Insulele Virgine Britanice,
Jersey, Montserrat
Franţa 1 Andorra
UE/State membre ale Uniunii 8 Cipru, Irlanda, Letonia, Luxemburg,
Europene Malta, Olanda, Aruba (Olanda),
(Uniunea Europeană a avut statutul Antilele Olandeze (Olanda)
de observator la summitul G8)
Statele Unite ale Americii 2 Delaware, Insulele Virgine
Americane
Sursa: ActionAid (2013)
După cum se poate remarca prin intermediul tabelului nr. 3, doar Marea Britanie
are sub jurisdicţie zece paradisuri fiscale: trei dintre acestea sunt dependenţele Coroanei
(Jersey, Guernsey şi Insula Man), iar şapte sunt teritorii britanice „de peste mări”
(Anguilla, Gibraltar, Insulele Bermude, Insulele Cayman, Insulele Turks şi Caicos,
Insulele Virgine Britanice şi Montserrat).
Dintre statele membre UE (care a avut calitatea de observator la summitul G8 din
2013) opt sunt paradisuri fiscale, în timp ce Statele Unite ale Americii au sub jurisdicţie
două paradisuri fiscale, iar Franţa unul. În cadrul aceluiaşi studiu, ActionAid (2013) a
identificat faptul că aproape 50% din investiţiile marilor companii în ţările în curs de
dezvoltare sunt dirijate prin intermediul paradisurilor fiscale, dintre care o treime sunt
dirijate prin intermediul unor paradisuri fiscale aflate sub jurisdicţia statelor membre G8
şi a Uniunii Europene. Această situaţie este confirmată şi de datele referitoare la
fluxurile de investiţii directe la nivel mondial prezentate în tabelul nr.2.
Considerând centrele financiare offshore drept un produs inevitabil al globalizării,
profesorul Mihir Desai de la Harvard Business School apreciază că în cazul în care
acestea ar fi contracarate la un moment dat, în locul lor ar apărea destul de rapid altceva
similar (The Economist, 2007).
81
Concluzii
Deşi subiectul abordat în această lucrare nu este unul nou, el a revenit în centrul
atenţiei opiniei publice, în special, ca urmare a recentului scandal care a zguduit „lumea
offshore”, Panama Papers. Ceea ce îngrijorează cu adevărat este magnitudinea pe care a
capatat-o acest fenomen şi implicaţiile pe care le are asupra societăţii şi a mediului de
afaceri internaţional.
Centrele financiare offshore şi paradisurile fiscale joacă un rol esenţial în economia
mondială actuală. Impozitele mici sau inexistente, corelate cu un nivel ridicat de
confidenţialitate, au motivat aproape toate marile companii din lume să îşi deschidă
societăţi offshore în astfel de jurisdicţii. Totuşi, de cele mai multe ori acestea nu sunt
prezente efectiv şi nu au mai mult de o căsuţă poştală. Prin urmare, s-a ajuns ca la o
singură adresă să figureze sute, mii sau chiar zeci de mii de firme. Mai mult decât atât,
din raţiuni fiscale, de păstrare a confidenţialităţii sau de protejare a activelor, unele
companii au zeci de firme offshore înregistrate în aceeaşi jurisdicţie sau chiar la aceeaşi
adresă.
Inevitabil, paradisurile fiscale au creat inechităţi între contribuabili, întrucât cei cu
o putere financiară mare reuşesc să se sustragă de la plata impozitelor, în timp ce ceilalţi
susţin veniturile bugetare care trebuie să asigure serviciile publice. Unii autori (Pătroi et
al., 2010) le numesc costuri adiacente ale globalizării economice. Referitor la această
problematică, fostul senator american, Carl Levin, a afirmat că „paradisurile fiscale
offshore au declarat război economic contribuabililor cinstiţi din Statele Unite, ajutând
trişorii fiscali să îşi ascundă veniturile şi activele care ar fi trebuit impozitate în aceeaşi
manieră ca a altor americani” (U.S. Senate Committee on Homeland Security &
Governmental Affairs). Totuşi, contrar discursurilor publice ale politicienilor şi a
efectelor negative de care sunt acuzate, am arătat în cadrul lucrării că paradisurile fiscale
sunt tolerate tacit de către marile puteri ale lumii. De altfel, cele mai semnificative centre
financiare offshore şi paradisuri fiscale se află sub jurisdicţia acestora. Doar Marea
Britanie are în subordine zece teritorii de acest tip.
Conchidem demersul nostru cu o remarcă a lui Barber (2007), care aprecia că „într-
o lume perfectă nu ar fi nevoie de paradisuri fiscale”, aşa cum probabil că nu ar fi nevoie
nici de impozite sau taxe. Totuşi, „atât timp cât vor exista diferenţe între state în ceea ce
priveşte nivelul cotelor de impozitare, paradisurile fiscale vor continua să prospere”
(Thomas, 1981).
Referinţe bibliografice
ActionAid (2011), „Addicted to tax havens: The secret life of the FTSE 100”, disponibil
la
(http://www.actionaid.org.uk/sites/default/files/doc_lib/addicted_to_tax_havens.pdf
), accesat la 05.07.2016.
ActionAid (2013), „How Tax Havens Plunder the Poor”, disponibil la
(http://www.actionaid.org.uk/sites/default/files/publications/how_tax_havens_plun
der_the_poor_2.pdf, 2013), accesat la 05.07.2016.
82
Afrăsinei, M.B. (2016), „Contabilitatea şi fiscalitatea societăţilor offshore”, Editura C.H.

Beck, Bucureşti.
Americans for Tax Fairness (2015), „The Walmart Web: How the World’s Biggest
Corporation Secretly Uses Tax Havens to Dodge Taxes”, disponibil la
(http://www.americansfortaxfairness.org/files/ATF-Walmart-tax-havens-Key-
Findings.pdf), accesat la 05.07.2016.
Barber, H. (2007), „Tax Havens Today: The Benefits and Pitfalls of Banking and
Investing Offshore”, John Wiley & Sons, New Jersey.
Buzan, C.G. (2012), „Paradisurile fiscale şi centrele financiare offshore în contextul
economiei mondiale”, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti.
Champpell, R. (1985), „Secrets of offshore tax havens”, ABM Publishing Co.,
California.
Christian Aid (2008), „Death and Taxes: The true toll of tax dodging”, disponibil la
(http://www.christianaid.org.uk/images/deathandtaxes.pdf), accesat la 05.07.2016.
Christian Aid (2009), „The Big Tax Return”, disponibil la
(https://www.christianaid.org.uk/images/bigtaxreturnguide.pdf), accesat la
05.07.2016.
Cobham, A. (2012), „Tax havens and illicit flows”, Draining development? Controlling
flows of illicit funds from developing countries, The World Bank.
Dan Watch (2011), „Not Sharing the Loot”, disponibil la
(http://www.resourcegovernance.org/sites/default/files/Not_Sharing_the_Loot.pdf),
accesat la 05.07.2016.
Deneault, A. (2011), „Offshore: tax havens and the rule of global crime”, The New
Press, New York.
Deneault, A. (2015), „Canada: a new tax haven: how the country that shaped Caribbean
tax havens is becoming one itself”, Talonbooks, Vancouver.
Desai, M.A., Foley, C.F., Hines Jr., J.R. (2006), „The demand for tax haven operations”,
Journal of Public Economics 90, 513-531.
Dharmapala, D., Hines Jr., J.R. (2009), „Which countries become tax havens?”, Journal
of Public Economics 93, 1058-1068.
Goldstein A.S. (1995), „Offshore Havens”, Garrett Publishing, Florida.
Gravelle J.G. (2015), „Tax havens: International tax avoidance and evasion”,
Congressional Research Service, Washington.
International Monetary Fund (2015), „Coordinated Direct Investments Survey (CDIS)”,
disponibil la (http://data.imf.org/?sk=40313609-F037-48C1-84B1-
E1F1CE54D6D5&sId=1390030109571), accesat la 05.07.2016.
Jesse Drucker (2012), „Google Revenues Sheltered in No-Tax Bermuda Soar to $10
Billion”, Bloomberg, 10 decembrie 2012, disponibil la
(http://www.bloomberg.com/news/articles/2012-12-10/google-revenues-sheltered-
in-no-tax-bermuda-soar-to-10-billion), accesat la 05.07.2016.
Keats, R. (2012), „A Canadian’s best tax haven: the US”, Self-Counsel Press,
Vancouver.
83
Kinsman, R. (1978), „The Robert Kinsman guide to Tax Havens”, Dow Jones-Irwin,
Illinois.
Larudee M. (2009), „Sourced of Polarization of Income and Wealth: Offshore Financial
Centers”, Review of Radical Political Economics, vol. 41, nr. 3, 343-351.
Murphy, R. (2009), „Where are the world’s secrecy jurisdictions”, Tax Justice Network,
disponibil la (http://www.secrecyjurisdictions.com/PDF/SJ_Mapping.pdf), accesat
la 05.07.2016.
Norway Minister of the Environment and International Development (2009), „Tax
havens and development: Status, analyses and measures”, Official Norwegian
Reports 2009:19, Government Commission on Capital Flight from Poor Countries,
Ministry of Foreign Affairs, Norway.
OECD (1998), „Harmful tax Competition: An Emerging Global Issue”, Organisation for
Economic Co-operation and Development, Paris.
Owens, J. (2009), „Tax and development: Why tax is important for development”, Tax
Justice Focus 4:1–3, disponibil la
(http://www.taxjustice.net/cms/upload/pdf/TJF_4- 4_Next_Steps.pdf), accesat la
05.07.2016.
Palan, R. (2009), „The history of tax havens”, History and Policy, disponibil la
(http://www. historyandpolicy.org/papers/policy-paper-92.html), accesat la
05.07.2016.
Palan, R., Murphy, R., Chavagneux, C. (2010), „Tax havens: how globalization really
works”, Cornell University, New York.
Pătroi D., Cuciureanu F. (2010), „Preţurile de transfer. Între optimizare fiscală şi
evaziune transfrontalieră”, Editura C.H. Beck, Bucureşti.
Schneider, J. (2001), „The complete guide to offshore money havens: how to make
millions, protect your privacy, and legally avoid taxes”, revisited and updated 4th
edition, Prima Publishing, California.
Shaxson, N. (2012), „Treasure islands: uncovering the damage of offshore banking and
tax havens”, Palgrave Macmillan, New York.
Shaxson, N. (2015), „Follow the money: inside the world's tax havens”, The Guardian,
19 iunie 2015, disponibil la
(https://www.theguardian.com/business/2015/jun/19/tax-havens-money-cayman-
islands-jersey-offshore-accounts), accesat la 05.07.2016.
Slemrod J., Wilson J.D. (2009), „Tax competition with parasitic tax havens”, Journal of
Public Economics 93(11), 1261-1270.
Tax Justice Network, „Financial Secrecy Index”, disponibil la
(http://financialsecrecyindex.com/Archive2011/FSI-2011/FSI-Methodology.pdf),
accesat la 05.07.2016.
The Economist (2007), „Places in the sun”, 22 februarie 2007, disponibil la
(http://www.economist.com/node/8695139), accesat la 05.07.2016.
Thomas, S. C. (1981), „How to form your own tax haven company privately”,
Euro/Financial Publishing Ltd., Ontario.
84
Trandafir C. (2012), „Societăţile off-shore între reglementare legală şi ilicit”, Editura

Universul Juridic, Bucureşti.
Tyndale, W. (2009), „Fundamentals of Offshore Banking: How To Open Accounts
Almost Anywhere”, Pratzen Publishing, Vancouver.
U.S. Senate Committee on Homeland Security & Governmental Affairs (2007), „Levin,
Coleman, Obama Introduce Stop Tax Haven Abuse Act (S. 681)”, Permanent
Subcommittee On Investigations, 17 februarie 2007, disponibil la
(https://www.hsgac.senate.gov/subcommittees/investigations/media/levin-coleman-
obama-introduce-stop-tax-haven-abuse-act-s-681), accesat la 05.07.2016.
United States Government Accountability Office (2008), „International Taxation: Large
U.S. Corporations and Federal Contractors with Subsidiaries in Jurisdictions Listed
as Tax Havens or Financial Privacy Jurisdictions”, Report to Congressional
Requesters, GAO-09-157, Washington, D.C.
85
POSIBILITĂȚI DE UTILIZARE A COSTURILOR DE OPORTUNITATE ÎN

PROCESUL DECIZIONAL
Dorina BUDUGAN
Prof. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie și
Administrarea Afacerilor, dorina.budugan@yahoo.com
Rezumat
Scop: Scopul acestei lucrări îl reprezintă trecerea în revistă a principalelor idei din
literatura de specialitate privind conceptul de cost de oportunitate pentu că, explicarea
cât și motivul folosirii acestuia în procesul decizional nu este deloc facilă, deoarece
contabilul care înregistrează „ce este” nu este dispus să acorde importanță și la „ce ar
putea fi”. De asemenea, conceptul de cost de oportunitate pune sub semnul incertitudinii
pertinența evaluărilor din contabilitatea tradițională cu ajutorul costului istoric.
Metodologie: Pentru obținerea rezultatelor cercetării au fost selectate studii din
literatura de specialitate contabilă care tratează această problematică. Sistemul de
evaluare a diferitelor categorii de costuri relevante, implicit și a costurilor de
oportunitate, metodologia de calcul a acestora cât și bugetele constituie o bază utilă
pentru luarea unor serii de decizii în cunoștință de cauză, cum ar fi stabilirea prețurilor,
determinarea rentabilității produselor, serviciilor, dar și a clienților, evaluarea bugetului
de investiții etc., atât la nivel strategic cât și operațional.
Rezultate: Rezultatele studiului au evidențiat că, dacă managerul unei firme decide
să folosească o resursă într-un anumit mod, ceea ce implică alternative efectiv selectate,
el trebuie să renunțe la oportunitatea de a folosi această resursă în alternativele respinse.
Această oportunitate pierdută este un cost pe care managerul acestei firme trebuie să și-l
asume atunci când ia o decizie. Deci, costul de oportunitate este contribuția la profit care
se pierde sau este respinsă dacă o anumită resursă limitată nu este utilizată conform celei
mai bune alternative decizionale. Ca urmare, profiturile unui astfel de proces decizional,
considerat ca fiind cel corect, vor fi disponibile doar atunci când este selectată cea mai
bună alternativă pentru o utilizare reală.
Originalitate: Sistematizarea principalelor idei care tratează problematica
costurilor de oportunitate și încercarea clarificării unor termeni utilizați în procesul
decizional, care este astăzi un aspect esențial al managementului modern. Luarea
deciziilor este o parte importantă a activității manageriale, deoarece eficacitatea acesteia
depinde de calitatea procesului decizional.
Cuvinte cheie: cost de oportunitate, proces decizional, decizie, costuri relevante,
strategii.
Introducere
Sistemul informaţional al costurilor joacă un rol important în fiecare organizaţie, în
procesul elaborării deciziilor. O sarcină importantă a managementului este asigurarea
controlului asupra operaţiunilor, proceselor, sectoarelor de activitate şi, nu în cele din
urmă, asupra costurilor. Deşi la atingerea obiectivelor unei organizaţii concură mai multe
86
sisteme de control (controlul producţiei, controlul calităţii etc.), sistemul informaţional al

costurilor este important deoarece monitorizează rezultatele celorlalte. Analiza detaliată
a cheltuielilor, calculul costului de producţie, cuantificarea pierderilor, estimarea
eficienţei muncii depuse oferă o bază solidă pentru controlul financiar.
Cunoaşterea costurilor reprezintă un factor decisiv în vederea luării unor decizii sau
planificării activităţilor viitoare. Analiza şi înregistrarea datelor privind costurile
activităţii trecute este numai o latură a contabilităţii costurilor. Managerii sunt preocupaţi
şi de costurile care vor apărea în viitor, nivelul acestora stând la baza unor decizii de
aprovizionare şi producţie, precum şi a unor politici de preţuri. Prin urmare, valoarea cea
mai mare a informaţiei privind costurile constă în perspectiva sa orientată spre viitor în
vederea planificării şi luării deciziilor în cunoştinţă de cauză, atât la nivel strategic cât şi
operaţional.
Cele mai multe decizii manageriale necesită, de obicei, o analiză mai profundă a
relaţiilor de cauzalitate şi efectele probabile ale acestora. În acest scop, suportul pentru
luarea deciziilor ar trebui să cuprindă o serie de informaţii cu privire la costuri, cum ar fi
[Professional Accountants în Business Committee, 2009]:
 costurile de tranzitare a proceselor atunci când o organizație decide să producă o
unitate suplimentară (în cazul în care modificările la nivelul cererii necesită
modificări proporţionale din orice material consumat, dar nu şi a numărului de
salariaţi sau a nivelului de echipare);
 costurile incrementale (incremental costs), ca diferenţă dintre costurile totale a două
alternative într-o decizie;
 costurile atribuibile deciziilor de a dezinvesti, cum ar fi externalizarea;
 costul complet pentru a sprijini deciziile strategice, cum ar fi intrarea pe o nouă
piaţă.
Toate acestea fac ca informațiile privind costurile să fie utile atât pentru raportările
financiare (externe), cât și pentru deciziile interne de management (în cea mai mare
parte).
Fundamentarea conceptului de cost de oportunitate

La ce se renunţă dacă se alege o soluţie în locul alteia (a decide înseamnă a
renunţa)? Luarea unei decizii presupune alegerea unei soluţii în detrimentul alteia.
Profesorul Henri Bouquin afirmă că „orice decizie constituie un sacrificiu şi orice
sacrificiu reprezintă un cost de oportunitate. Costul de oportunitate este, astfel, sacrificiul
în termeni reali pe care îl suportă un subiect economic care procedează la o alegere între
mai multe acţiuni posibile” [Bouquin, H., 2004].
Cu privire la costul de oportunitate, în literatura de specialitate economică există
mai multe interpretări date acestuia. Astfel, costul de oportunitate sau costul de alegere
sau „costul șansei pirdute” este preţuirea pe care o entitate economică o acordă şanselor
la care renunţă atunci când se face alegerea. El este pierderea rezultată din renunţările pe
care le implică orice opţiune. Managerii încearcă, din ce în ce mai mult, să integreze
costurile de oportunitate în analiza economică a problemelor de gestiune; este vorba mai
ales de costurile de oportunitate socială, precum apariţia unui conflict sau degradarea
87
climatului social, ca surse de pierderi. Costul de oportunitate se analizează, deci, mai

mult ca o pierdere probabilă de resurse, decât ca un cost propriu-zis.
Contabilitatea managerială încearcă să pună la dispoziţia managerilor informaţiile
necesare luării deciziilor în deplină cunoştinţă de cauză.
Conceptele relevante de cost care afectează deciziile sunt considerate a fi [Khan,
M. Y., Jain, P. K., 2006, p. 7.17]:
 costul incremental și costul diferențial;
 costuri ”din propriul buzunar„ (out of pocket cost) și costuri irecuperabile sau
costuri achitate (sunk costs);
 costurile de oportunitate și costurile implicite;
 costurile relevante și costurile nerelevante (irelevante).
În elaborarea deciziilor, managerul compară diferitele variante posibile de acţiune
existente. Fiecare variantă posibilă de acţiune este caracterizată prin anumite costuri,
care în mod firesc, trebuie compatate cu cele asociate altei variante. Orice cost, care este
prezent într-o variantă, dar este absent sau parțial absent dintr-o altă variantă, reprezintă
un cost diferențial. Costul suplimentar care apare când o cale de acțiune este aleasă în
locul unei ale căi posibile este denumit cost incremental, acesta fiind de fapt un extra
cost asociat unei decizii particulare.
În mod similar vor fi definiți și termenii de venit incremental și venit diferențial
Astfel, venitul incremental este venitul adițional total generat de desfășurarea unei
anumite acțiuni, iar venitul diferențial este diferența dintre veniturile totale înregistrate
conform a două dintre alternativele de acțiuni selectate în acel process decizional
[Horngren, C. T., Datar, S. M., Foster, G. (2006)].
Un cost pentru a cărui determinare se utilizează cheltuielile efective în numerar din
perioada de gestiune curentă, ca urmare a unei decizii luate de manager este denumit
„out of pocket cost„ sau cost ”din propriul buzunar„. În situațiile în care resursele
disponibile de numerar sunt limitate aceste costuri devin decisive în procesul decizional.
În caz contrar, acele costuri care au fost deja angajate în trecut și care nu vor necesita
cheltuieli curente în numerar sunt denumite costuri irecuperabile sau costuri
achitate/investite (sunk costs).
Costurile de oportunitate reprezintă valoarea următoarei celei mai bune alternative,
sau altfel spus încasările nete pierdute prin neacceptarea celei mai bune alternative
disponibile. Acestea, adică costurile de oportunitate, sunt generate, în general, atât de
caracterul restrictiv al anumitor resurse limitate cât și de faptul că o capacitate de
producție existentă (sau un anumit echipament existent) nu poate fi utilizată, într-un
moment dat al perioadei de gestiune, decât într-o singură alternativă de acțiune posibilă.
În această situație, costul de oportunitate este egal cu diferența dintre valoarea maximă
teoretică pe care capacitatea de producție ar avea-o în cel mai bun mod de utilizare și
valoarea efectiv obținută.
Evaluarea costului de oportunitate, el fiind un cost al opțiunii pentru o anumită
alternativă în defavoarea alteia, contribuie la fundamentarea deciziilor organizației de
orientare a strategiei spre una sau alta dintre variantele de utilizare a resurselor de care
aceasta dispune la un moment dat. În situația în care nu va exista nici o alternativă de
88
folosire a resurselor existente, costul de oportunitate va fi zero. Dacă însă resursele sunt
limitate, dar există totuși alternative pentru folosirea lor atunci se va putea determina un
cost de oportunitate. Acest lucru va permite valorificarea maximă și în cel mai bun mod
a capacităților de producție ale unei organizații.
Cu toate acestea, este destul de dificilă calcularea în practică a costului de
oportunitare, care din punct de vedere structural, are în componenţa sa două elemente, şi
anume:
 costul explicit care cuprinde totalitatea cheltuielile generate de o serie de plăţi
efectuate de o organizaţie în vedera procurării factorilor de producție necesari
realizării unui ciclu de exploatare;
 costul implicit ce cuprinde cheltuieli care nu sunt generate de plăţi în numerar, cum
ar fi remunerarea muncii proprietarului, a terenului furnizat de proprietar şi nu de
persoane străine firmei.
În acest context, pentru a stabilii nivelul costurilor pe termen lung trebuie luate în
considerare nu numai costurile explicite ci şi costurile implicite ce revin factorilor de
producție care, eventual, ar putea fi folosiţi mai avantajos în alte scopuri.
În literatura de specialitate există și alte interpretări ale acestui concept. Astfel, unii
autori consideră costurile implicite ca fiind similare costurilor de oportunitate și nu ca
fiind componente ale acestora. Și în acest caz, costul implicit cuprinde cheltuieli care
apar în procesul de producție, ce sunt efectuate din resurse proprii dar care nu presupun
plăți către terți (de exemplu: amortizarea, dobânda cuvenită capitalului propriu etc.).
Costul implicit, în acest caz, este perceput ca un cost de oportunitate, respectiv ca sumă a
tuturor veniturilor pe care ar fi putut să le obțină un întreprinzător de pe urma factorilor
de producție aflați în proprietatea sa, în cea mai bună variantă de utilizare la care, însă, a
renunțat.
Pentru evaluarea proiectelor aflate în discuţie (întreruperea fabricării unui produs,
înlocuirea echipamentului existent, implementarea unui nou produs etc.) se efectuează
studii speciale în vederea determinării costurilor şi veniturilor relevante (unii autori le
numesc costuri şi venituri marginale), adică acele costuri şi venituri care rezultă în urma
execuţiei proiectului respectiv. Cu alte cuvinte, un cost (venit) este relevant în măsura în
care este aplicabil unei opţiuni a managerului în procesul decizional.
Costurile neafectate de luarea unei decizii se numesc irelevante sau nerelevante. De
exemplu, costul unei maşini achiziţionate cu câtva timp înainte ca proiectul să fie gândit,
dar care urmează să fie folosită la realizarea proiectului, este un cost irelevant. Maşina va
fi acolo indiferent dacă proiectul va fi sau nu pus în practică, ceea ce înseamnă că banii
plătiţi pentru achiziţionarea ei au fost deja achitaţi. Rezultă că, atunci când este vorba de
estimarea valorii fluxului de lichidităţi sau de evaluarea proiectelor, costurile investite
sunt irelevante, dar nu întotdeauna [Chadwick, L., 1998]. Ca urmare, la determinarea
„costului aferent deciziei" se iau în calcul doar resursele consumate suplimentar.
Studiu de caz privind utilizarea costurilor de oportunitate în procesul

decizional
89
Managerii, atunci când se efectuează studii speciale, urmează în general un anumit

model decizional pentru a alege între diferite direcții de acțiune. Pentru luarea unor
decizii corecte managerii trebuie să facă distincţie între costurile relevante şi cele
irelevante, fiind necesar să se calculeze doar acele costuri și profituri care depind de
modul de acțiune ales.
Conceptul de “cost aferent deciziei” poate fi utilizat cu succes în fundamentarea
unor studii speciale cum ar fi cele referitoare la deciziile cu privire la costurile de stocare
(atunci când stocurile se obțin prin achiziționarea lor ulterioară sau dacă provin din
stocurile existente și se au în vedere posibilități diferite de utilizare: consumul pentru
alte activități sau vânzarea lor).
Pentru a ilustra modul în care alternativele de achiziționare a stocurilor influenţează
deciziile managerilor în alegerea celei mai bune variante de operare, să presupunem că
dispunem de următoarele informaţii, sistematizate în tabelul nr. 1.
Tabelul nr. 1. Analiza costurilor relevante pentru cele 2 alternative de

achiziționare
Nr.
Explicații Alternativa I Alternativa II Diferențe
crt.
0 1 2 3 4
1. Cantitate estimată pentru 20.000 buc. 20.000 buc -
anul următor
2. Costuri anuale de 2.000 200 1.800
achiziție/comandă (10 comenzi*200 (1 comandă*200
lei/comandă) lei/comandă)
3. Costuri anuale de achiziție 640.000 633.600 6.400
(20.000 buc.*32 (20.000 buc.*31,68
lei/buc.) lei/buc.)
4. Costuri relevante totale 642.000 633.800 8.200
conform abordării
alternativelor totale
5. Profit anual sub formă de 1.920 19.008 -17.088
dobândă (costul de (0,06* 2.000 buc.*32 (0,06* 20.000
oportunitate) lei/buc./2) buc.*31,68
lei/buc./2)
6. Costuri relevante totale 643.920 652.808 -8.888
conform abordării costului
de oportunitate
Se cunoaște că, managerul firmei ar putea opta pentru una dintre cele două
alternative de achiziționare a stocurilor:
 alternativa I ce presupune că cele 10 achiziții a câte 2.000 buc. fiecare se fac pe
parcursul anului la 32 lei/buc. și fiecare comandă are un cost de achiziție de 200 lei;
90
 alternativa II ce presupune o singură achiziție (adică o comandă ce are un cost de

achiziție de 200 lei) la începutul anului următor pentru cele 20.000 buc. cu un cost
de achiziție de doar 31,68 lei/buc. (32 lei/buc. minus un rabat de 1%).
În cazul ambelor alternative de achiziționare plata furnizorului se face în numerar.
De asemenea, se mai cunoaște că rata anuală a dobânzii pentru investiții în bonuri de
tezaur este de 6% iar stocurile achiziționate vor fi consumate uniform pe tot parcursul
anului pentru activitățile specifice firmei analizate. Investiția medie în stoc în timpul
anului este costul stocului atunci când este primită o achiziție plus costul stocului înainte
ca următoarea achiziție să fie livrată de furnizorul acestei firme analizate (în exemplul
nostru, zero) împărțit la 2.
Întrebarea este: care sunt costurile de oportunitate ? Pentru a determina costurile de
oportunitate, managerul firmei trebuie să evalueze ce profit a pierdut în cazul fiecăreia
dintre cele două alternative (vezi tabelul nr. 1).
Costul de oportunitate de deținere a stocului este profitul pierdut prin blocarea
banilor în stoc și neinvestirea lor în alt scop. Costul de oportunitate nu ar fi înregistrat în
sistemul contabil deoarece, o dată respinsă alternativa de investire a banilor în alt scop,
nu există tranzacții legate de această alternativă care să fie înregistrate. Rezultă că,
managementul acestei firme, în acord cu tendința de a deține stocuri cât mai mici, va
opta pentru cele 10 achiziții a câte 2.000 buc. făcute pe parcursul anului, în loc să se
achiziționeze toate cele 20.000 buc. la începutul anului următor. Alegerea alternativei I
este preferată deoarece costul de oportunitate al deținerii unor stocuri mai mici este de
doar 1.920 lei, mai mic cu 17.088 lei decât al alternativei II. În cazul în care costul de
oportunitate al banilor blocați în stoc ar fi mai mare de 6% pe an sau dacă profiturile
incrementale aferente deținerii unor stocuri mai mici (cum ar fi: prime de asigurare mai
mici, cheltuieli de prelucrare și de stocare reduse) ar fi luate în considerare, atunci
alternativa de a se face 10 achiziții ar fi preferată și mai mult.
După cum se observă din situaţia întocmită în tabelul nr. 1 (vezi rândurile 4 și 6),
costurile relevante ale celor două alternative diferă și în funcție de abordarea făcută, și
anume:
 dacă costurile relevante toale sunt determinate conform abordării alternativelor
toale se observă că, decizia de a face o singură achiziție (alternativa II ce este
evaluată la doar 633.600 lei) va reprezenta alegerea cea mai bună pentru
managementul firmei analizate;
 dacă costurile relevante toale sunt determinate conform abordării costului de
oportunitate se observă că, decizia de a face 10 achiziții (alternativa I ce este
evaluată la doar 643.920 lei) va reprezenta alegerea cea mai bună pentru
managementul firmei analizate, deoarece costurile relevante ale alternativei I sunt
cu 8.888 lei mai mici decât ale alternativei II. În cazul ambelor alternative, costurile
relevante includ de această dată atât costurile incrementale cât și costurile de
oportunitate aferente fiecăreia dintre ele. Deci, identificarea costurilor de
oportunitate este cea care duce la modificarea deciziei managementului firmei
analizate.
91
Pe lângă considerațiile cantitative, decizia finală cu privire la costurile de stocare

ale managerului unei firme ar trebui să țină seama și de factorii strategici și calitativi,
cum ar fi: reputația furnizorului privind calitatea și livrarea la timp a bunurilor, creștera
dependenței față de furnizorii săi, riscurile creșterii costurilor de achiziție etc.
Restrîngând analiza doar la datele relevante, managerii pot elimina mulţimea
datelor irelevante, care pot genera confuzii. Concentrarea analizei doar pe baza datelor
relevante este mai ales utilă atunci când nu este accesibilă toată informaţia necesară
pentru elaborarea unui proces decizional detaliat. Dacă managerul unei organizaţii poate
elimina costurile care nu diferă între alternative, atunci acesta va “cîştiga” timp,
concentrâdu-se doar pe obţinerea de date relevante.
Contabilitatea managerială ar trebui, deci, să ajute managementul firmei în luarea
deciziilor şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Cu toate acestea, multe dintre
informaţiile transmise de contabilitatea managerială au la bază o judecată subiectivă (de
exemplu, evaluarea factorilor calitativi sau a ipotezelor referitoare la mediul economic).
Contabilitatea managerială nu reprezintă totul pentru procesul decizional, ea fiind doar
unul dintre instrumentele de care managerii se pot servi pentru a lua decizii în deplină
cunoştinţă de cauză.
Concluzii
Informaţiile de tip cost, în general, și a celor de cost de oportunitate, în special,
trebuie considerate instrumente de creare a valorii la un cost mai mic. De asemenea,
acest demers arată capacitatea sistemului informaţional al costurilor de a furniza
informaţii relevante care servesc mai multor scopuri, şi anume [Budugan, D., Georgescu,
I., Berheci, I., Beţianu, L. (2007)]:
 utilizarea lor în contabilitatea financiară (costul de achiziţie, costul de producţie sau
de prelucrare al stocurilor, costul complet, costul de desfacere şi costul perioadei);
 utilizarea în luarea deciziilor (cost de oportunitate, cost relevant, cost ireversibil);
 aprecierea (măsurarea) şi gestionarea performanţei (costuri ascunse, costuri
controlabile, costuri externalizate);
 măsurarea și limitarea consumului de resurse economice;
 facilitarea urmăririi conversiei de inputu-ri în output-uri;
 identificarea în mod eficient a problemelor operaționale, adică a activităților care
necesită o atenție sporită din parte managementului unei organizații, asigurând
astfel evaluarea și recompensarea performanțelor managerilor;
 oferirea unei mai bune perspective asupra costurilor activităților specifice, dar și
asupra costului necesar desfășurării unei anumite activități, cât și a modului în care
aceasta se modifică în timp.
Cea mai mare parte a acestor costuri afectează calitatea produselor vândute,
imaginea firmei şi, deci, performanţa acesteia. Ca urmare, ele sunt deosebit de
importante pentru manageri în luarea deciziilor.
Concluzionând, alegerea unui sistem informaţional al costurilor depinde de
specificul deciziei. Mai exact, ea (adică decizia de luat) depinde de informaţia existentă,
de tabelul sau arborele de decizie implementat, de costul sistemului informaţional şi de
92
condiţia de optim urmărită de cel care ia decizia. De asemenea, rolul contabilului de

gestiune este acela de a furniza informaţia necesară luării deciziei care reflectă efectele
riscului în condiţii de incertitudine şi nivelul cel mai probabil al rezultatelor. Ca urmare,
persoana responsabilă cu luarea deciziilor va fi mult mai bine informată asupra
contextului şi alternativelor şi va fi capabilă să ia o decizie optimă.
Bouquin, H. (2004), Comptabilité de Gestion, 3 e édition, Ed. Economica, Paris, p. 46.
Budugan, D., Georgescu, I., Berheci, I., Beţianu, L. (2007), Contabilitate de gestiune,
Editura CECCAR, Bucureşti, pp. 97-99.
Chadwick, L.(1998) - Contabilitate de gestiune, Editura Teora, Bucureşti, p. 17.
Horngren, C. T., Datar, S. M., Foster, G. (2006) - Contabilitatea costurilor, o abordare
managerială, Ediţia a 11-a, traducători: Leviţchi Rodica, Leviţchi Vasile, Stanciu
Diana, Editura ARC, Chişinău, p. 418.
Khan, M. Y., Jain, P. K. (2006) - Management Accounting, McGraw-Hill Education, p.
7.17.
Professional Accountants in Business Committee (PAIBC), July (2009), International
Good Practice Guidance - Evaluating and Improving Costing in Organizations,
p.14.
93
CONTABILITATEA MEDIULUI – SCURT ISTORIC
Leontina PĂVĂLOAIA
Conf. univ. dr. Habil., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economie și Administrarea Afacerilor, betianu@uaic.ro
Rezumat
Scop: În această lucrarea ne-am propus să facem o scurtă trecere în revistă a
normelor, reglementărilor şi practicilor privind contabilitatea mediului.
Metodologie: Pentru obținerea rezultatelor au fost studiate jurnale, dar şi site-urile
organismelor şi instituţiilor internaționale de profil care tratează această problematică.
Rezultate: În urma studiului am realizat o grupare a reglementărilor şi normelor
privind contabilitatea mediului, financiară şi de gestiune, precum şi a celor privind
raportarea acestor informaţii în rapoarte de mediu, de dezvoltarea durabilă sau în
rapoarte integrate, avân dîn vedere imporatanţa acestor informaţii în luarea deciziilor.
Originalitate: Sistematizarea informaţiilor privind contabilitatea mediului și
încercarea clarificării unor noțiuni utilizate în raportarea informaţiilor financiare şi
nefinanciare privind mediul.
Cuvinte cheie: contabilitate financiară şi de gestiune a mediului, raportarea de
mediu, rapoarte privind dezvoltarea durabilă, rapoarte integrate
Introducere
În prezent instrumentele analizei economice tradiţionale nu permit decidenţilor să
evalueze în mod fiabil eficacitatea politicilor de mediu adoptate şi nici impactul
politicilor economice asupra mediului. Totuşi, dimensiunea economică a mediului nu
trebuie introdusă în analiza economică în „regim de urgenţă”, ca o nouă variabilă, ci este
necesară modificarea metodei de analiză economică, cu situarea acesteia pe o bază
interdisciplinară şi sistemică, altfel, oricât de riguroasă ar fi modelarea teoretică a
acesteia va eşua în faţa realităţii. De fapt, problematica actuală a mediului natural
decurge din faptul că omul sacrifică termenul lung (perenitatea speciilor) termenului
scurt (creşterea maximă imediată) nerespectând cele mai multe cicluri şi echilibre
ecologice. Astfel, nu se asigură reproducerea patrimoniului natural şi este subminată
baza propriei dezvoltări, ipotecând viitorul (Auty, 2007).
Contabilitea financiară privind mediul

Pentru reflectarea în contabilitate a aspectelor legate de mediu la nivelul UE au fost
elaborate mai multe reglementări, iar câteva dintre acestea sunt enumerate în cele ce
urmează:
• Forumul Consultativ pentru Contabilitate al Comisiei Europene a elaborat în
1995 un document consultativ Considérations écologiques et comptabilité care prevede
publicarea unor informaţii privind starea mediului, date şi indicatori privind capacitatea
de toleranţă pentru o dezvoltare durabilă. De asemenea, s-a stabilit ca începând din 1995
Statele Membre să prezinte cu titlu experimental bugete naţionale elaborate pe criterii
94
ecologice (să ţină cont de patrimoniul natural reprezentat de aer, apă, sol, peisaje,
patrimoniu cultural etc.);
• Grupul de Lucru al Experţilor în Norme Internaţionale de Contabilitate
(Intergovernmental Working Group of Experts on International Standards of Accounting
and Reporting) a publicat în 1998 Environmental Financial Accounting and Reporting at
the Corporate Level în care sunt definite cheltuielile de mediu, pasivele de mediu,
datoriile eventuale, elementele legate de mediu ce trebuie prezentate în rapoartele anuale
etc.;
• Federaţia Experţilor Contabili Europeni a publicat în 1999 Global Accounting
Rules on Green Issues - Review of International Accounting Standards for
Environmental Issues, în care abordează aspecte privind prezentarea costurilor şi
pasivelor de mediu, criteriile de înregistrare a cheltuielilor de mediu la imobilizări,
cheltuieli curente, provizioane de mediu, precum şi informaţii privind riscurile şi
incertitudinile legate de mediu etc.;
• recomandarea CE 2001/453 On the Recognition, Measurement and Disclosure
of Environmental Issues in the Annual Accounts and Annual Reports of Companies
solicită prezentarea unor informaţii comparabile şi pertinente în problemele de mediu.
Comisia Europeană recunoaşte necesitatea armonizării informaţiilor prezentate în
situaţiile financiare şi îşi propune să clarifice regulile existente şi să stabilească un cadru
specific privind înregistrarea în contabilitate, evaluarea şi prezentarea aspectelor privind
mediul în rapoartele anuale. Recomandarea nu-şi propune să impună obligaţii
nejustificate responsabililor situaţiilor financiare, ci să stabilească un cadru privind
prezentarea informaţiilor, prin definirea datelor pertinente care asigură comparabilitatea
şi coerenţa informaţiilor publicate, cum ar fi prezentarea în notele la situaţiile financiare
a cheltuielilor de mediu, a amenzilor şi penalităţilor achitate pentru nerespectarea
legislaţiei sau a despăgubirilor achitate terţilor, prezentarea în rapoartele anuale a
informaţiilor privind performanţa de mediu atunci când are incidenţă asupra
performanţelor şi situaţiei financiare (Commission Recommendation 2001/453/CE);
• Eurostat a publicat în 2001 Definitions and guidelines for measurement and
reporting of company environmental protection expenditure; iar în 2002 Classification
des activités et dépenses de protection de l'environnement (CEPA 2000) et notes
explicatives prin care se precizează elementele ce trebuie avute în vedere la prezentarea
informaţiilor de mediu, clasificarea activităţilor privind mediul şi a cheltuielilor de
mediu etc.;
• recomandarea UE 2004/1653 Environmental accounting – as a sustainable
development tool prezintă câteva elemente privind modul de colectare a informaţiilor,
tipul datelor colectate, indicatorii de mediu ce trebuie determinaţi etc.;
• Directiva 2013/34/UE privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare
consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi conform căreia
informațiile publicate nu ar trebui să se limiteze la aspectele financiare ale activității
întreprinderii, ci ar trebui să includă o analiză a aspectelor sociale și de mediu;
• Directiva nr. 95/2014 privind prezentarea de informaţii nefinanciare şi de
informaţii privind diversitatea de către anumite întreprinderi şi grupuri mari precizează
95
că pentru a spori consecvența și comparabilitatea informațiilor nefinanciare anumite

întreprinderi mari ar trebui să întocmească o declarație nefinanciară care să conțină
informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea
drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită. Această declarație
nefinanciară trebuie să conțină, în ceea ce privește aspectele legate de mediu, detalii
privind: impactul actual și previzibil al activităţii întreprinderii asupra mediului și, după
caz, asupra sănătății și a siguranței; utilizarea energiei din surse regenerabile și
neregenerabile; emisiile de gaze cu efect de seră; utilizarea apei și poluarea aerului.
Au fost enumerate doar câteva din reglementările adoptate la nivel european, dar
trebuie subliniat că au fost adoptate astfel de reglementări şi la nivel internaţional. De
exemplu, unele norme internaţionale de contabilitate au fost emise special pentru a
analiza aspectele legate de mediu, iar în altele aceste aspecte sunt abordate tangenţial.
Dintre normele IAS/IFRS în care mediul este abordat în mod explicit amintim:
• IFRS 6 Explorarea şi evaluarea resurselor minerale - aplicat de entităţile cu
activităţi de prospectare şi exploatare a resurselor minerale atunci când sunt obţinute
drepturile legale de explorare. În momentul în care este determinată fezabilitatea şi
viabilitatea economică activitatea entităţii iese de sub incidenţa acestei norme. Resursele
minerale includ minereuri, gaz, petrol şi alte resurse neregenerabile. IFRS 6 nu prevede
modul de estimare a rezervelor şi nici metodele de stabilire a cheltuielilor;
• IFRIC 1 Modificări ale datoriilor existente din lichidare, restaurare şi de natură
similară - abordează modul de reflectare în contabilitate a efectului evenimentelor care
modifică datoriile pentru reabilitarea mediului. Interpretarea analizează dacă
modificările valorii datoriei trebuie recunoscute în profitul sau pierderea perioadei
curente sau în costul activului;
• IFRIC 5 Drepturi la interese din fonduri de lichidare, de restaurare şi de
reabilitare a mediului - tratează fondurile create pentru scopul lichidării, restaurării sau
reabilitării mediului înconjurător şi a cheltuielilor similare, respectiv modul de
înregistrare a participării într-un fond şi reflectarea obligaţiei de a efectua contribuţii
suplimentare, de exemplu, în cazul falimentului unui alt participant;
• IFRIC 6 Datorii care decurg din participarea pe o piaţă specifică – deşeuri de
echipamente electrice şi electronice - furnizează îndrumări pentru recunoaşterea în
situaţiile financiare ale producătorilor a datoriilor pentru gestionarea deşeurilor istorice
privind echipamentele electrice şi electronice provenite din gospodăriile populaţiei;
• IFRIC 20 Costuri de decopertare în faza de producție a unei mine de suprafață
are în vedere costurile de eliminare a deșeurilor din activitatea minieră de suprafață, în
timpul fazei de producție a minei.
Aspectele de mediu sunt abordate tangenţial şi în alte norme cum ar fi: IAS 1, IAS
8, IAS 12, IAS 16, IAS 20, IAS 36, IAS 37, IAS 38, IAS 41, IFRS 3, IFRS 13.
În normele US GAAP găsim informaţii privind mediul în:
• FAS 143 Accounting for Asset Retirement Obligations care stabileşte regulile
de înregistrare a costurilor de refacere a amplasamentului, actualizarea şi revizuirea
acestora etc.;
96
• FAS 5 Accounting for Contingent Liabilities prevede că se vor înregistra la

datorii eventuale, costurile de mediu dacă sunt probabile şi dacă nu pot fi estimate
rezonabil. Aceste limite implică costuri viitoare de remediere;
• FAS 69 Disclosures about Oil and Gas Producing Activities şi FAS 19
Financial Accounting and Reporting by Oil and Gas Producing Companies prevăd
modul de stabilire a rezervelor certe, de capitalizare a costurilor legate de activitatea de
producţie, costurile de achiziţie, explorare şi dezvoltare, modul de estimare a fluxurilor
de numerar viitoare generate pe cantităţile de rezerve, modul de raportare etc.;
• FAS 121 Accounting for Impairment of Long-Lived Assets and for Long-Lived
Assets to be Disposed of cuprinde reglementări privind înregistrarea cheltuielilor de
mediu la imobilizări sau la cheltuieli şi obligă entităţile să constate minusuri de valoare
în anumite cazuri (Betianu, 2008).
Pe lângă aceste norme adoptate la nivel internaţional unele state au adoptat norme
şi reglementări naţionale.
Au fost prezentate câteva reglementări privind contabilitatea financiară a mediului,
dar nu trebuie omis rolul contabilităţii de gestiune în adoptarea deciziilor. De aceea, în
continuare facem câteva precizări privind contabilitatea de gestiune a mediului.
Stadiul actual al organizării contabilităţii de gestiune a mediului

Având în vedere specificul contabilităţii de gestiune pentru abordarea aspectelor
privind mediul s-au constituit grupuri de lucru care au realizat numeroase proiecte şi
studii în acest sens. Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA a iniţiat în 1992 un
program voluntar pentru dezvoltarea Contabilităţii de Gestiune a Mediului
(Environmental Management Accounting – EMA) pentru care s-a creat un Centru de
Cercetare şi Informare pentru Contabilitatea de Gestiune a Mediului (Environmental
Management Accounting Research and Information Center - EMARIC). Obiectivul
proiectului a fost crearea unui cadru unitar privind identificarea şi definirea costurilor de
mediu, principiile ce trebuie avute în vedere, integrarea informaţiilor privind costurile de
mediu în luarea deciziilor etc.
Un alt proiect pentru contabilitatea de gestiune a mediului a fost dezvoltat de
Comisia Europeană pentru Schimbările Climatice la sfârşitul anilor ’90 - proiectul
Contabilitatea de Gestiune a Mediului ca Instrument al Managementului Mediului (Eco-
Management Accounting as a Tool of Environmental Management - ECOMAC). Acest
proiect a fost realizat în perioada 1996-1998, printr-un studiu realizat în 84 de
întreprinderi din 4 ţări europene: Germania, Olanda, Italia şi Marea Britanie. Studiul a
analizat modul de producţie în vederea identificării potenţialelor probleme constatându-
se că reglementările privind raportarea pot promova în mod eficient utilizarea EMA.
La finalizarea proiectului ECOMAC s-a hotărât continuarea cercetărilor legate de
contabilitatea de gestiune a mediului şi s-a constituit o Reţea Europeană privind
Contabilitatea de Gestiune a Mediului (Environmental Management Accounting
Network-Europe – EMAN-Europa în 1998). Această organizaţie reuneşte cercetători,
consultanţi, oameni de afaceri etc. interesaţi de contabilitatea de gestiune a mediului.
97
Reţeaua s-a dezvoltat apoi şi în Asia în 2001 (EMAN-Asia-Pacific), în America în 2002

(EMAN-America) şi în Africa în 2005 (EMAN-Africa).
Grupul de lucru a făcut eforturi speciale pentru diseminarea informaţiilor privind
EMA şi şi-a coordonat activităţile cu alte grupuri care se ocupă de subiecte conexe, şi
anume Reţeaua Industriei Ecologice (Greening of Industry Network), Iniţiativa Globală
de Management a Mediului (the Global Environmental Management Initiative - GEMI),
Iniţiativa Raportării Globale (Global Reporting Initiative - GRI), Grupul
Interguvernamental al Experţilor în Standarde Contabile Internaţionale şi de Raportare
(Intergovernmental Group of Experts on International Standards of Accounting and
Reporting), Comitetul de Contabilitate Financiară şi de Gestiune al Federaţiei
Internaţionale a Contabililor (Financial and Management Accounting Committee of the
International Federation of Accountants).
EMAN a stabilit ca o prioritate studiile privind legătura dintre contabilitatea de
gestiune a mediului şi raportarea financiară şi de mediu, sistemele de gestiune a mediului
şi conturile naţionale de mediu, studii privind fezabilitatea şi eficienţa diverselor
modalităţi de promovare a EMA (Bartolomeo et al., 2000). Unele agenţii naţionale şi-au
declarat disponibilitatea de a realiza astfel de studii pentru a întocmi un raport care să
includă o descriere a aplicării contabilităţii de gestiune a mediului şi avantajele acesteia
pentru companii şi societate, rolul autorităţilor în promovarea EMA, o descriere a
activităţilor naţionale şi internaţionale de promovare a EMA, precum şi recomandări
privind eforturile de promovare a EMA. EMAN realizează de obicei întruniri anuale
unde sunt analizate şi dezbătute rezultatele înregistrate şi se stabilesc direcţiile viitoare
de cercetare.
Pe lângă aceste grupuri, numeroase organisme contabile au realizat acţiuni pentru
dezvoltarea unui sistem privind contabilitatea de gestiune a mediului, astfel (UN, 2002):
în Canada - Asociaţia pentru Certificarea Contabilă (Association of Chartered Certified
Accountants - ACCA), Institutul Contabililor de Gestiune (Chartered Institute of
Management Accountants - CIMA), Societatea Contabililor de Gestiune din Canada
(Society of Management Accountants of Canada - CMA Canada), Societatea Australiană
pentru Certificarea Contabililor Publici (Australian Society of Certified Public
Accountants - CPA Australia), Federaţia Europeană a Contabililor (European Federation
of Accountants - FEE), Institutul Contabililor din Noua Zeelandă (Institute of Chartered
Accountants of New Zealand - ICANZ), Institutul Japonez pentru Certificarea
Contabililor Publici (Japanese Institute of Certified Public Accountants - JICPA),
Institutul pentru Certificarea Contabililor Publici din Filipine (Philippine Institute of
Certified Public Accountants - PICPA) etc.
Multe din aceste organisme au elaborat diferite publicaţii sau ghiduri privind
contabilitatea de gestiune a mediului, cum ar fi: Agenţia de Mediu din SUA a publicat în
1995 An Introduction to Environmental Accounting as a Business Management Tool:
Key Concepts and Terms, în 1997 Full Cost Accounting from an Environmental
Perspective, iar în 1999 Environmental Cost Analysis Methodology ECAM Handbook;
UNCTAD a publicat în 1999 ghidul Accounting and Financial Reporting of
Environmental Costs and Liabilities (republicat în 2002); în Canada s-a publicat în 1996
98
Tools and Techniques of Environmental Accounting for Business, în 1997 Introductory

Guide to Environmental Accounting: Environment and Decision-making: An
Appropriate Accounting, iar în 2002, CIMA publică Environmental Cost Accounting:
An Introduction and Practical Guide; în 2001 UNDSD a elaborat Environmental
Management Accounting, Procedures and Principles, iar în 2003 Environmental
Management Accounting: Policies and Linkages; în Germania, în 2001, Asociaţia
Inginerilor a emis Determination of Costs for Industrial Environmental Protection
Measures; Japonia a elaborat în 2002 ghidul Environmental Accounting Guidelines; în
1998, în Marea Britanie s-a publicat The Green Bottom Line, Environmental Accounting
for Management, iar în 2003 The SIGMA Guidelines – Toolkit, SIGMA Environmental
Accounting Guide şi The SIGMA Guidelines-Toolkit, Sustainability Accounting Guide;
IFAC a publicat în 2005 ghidul International Guidance Document on Environmental
Management Accounting etc.
Datorită faptului că aspectele de mediu au efecte semnificative asupra
patrimoniului unei entităţi, se impune ca aceste aspecte să fie prezentate în rapoartele
anuale, astfel încât utilizatorii să fie informaţi asupra eventualelor riscuri.
Cadrul privind raportarea informaţiilor de mediu

Adoptarea politicilor de mediu, presupune luarea în considerare a intereselor
diferiţilor actori (clienţi, furnizori, organizaţii ecologiste, salariaţi etc.) interese, care cel
mai adesea sunt divergente, astfel (Experts on International Standards of Accounting and
Reporting, 1998):
• acţionarii sunt interesaţi de riscurile financiare, de investiţiile de mediu
efectuate (instalaţii de depoluare, tehnologii curate), de certificarea sistemului şi a
produselor etc.;
• personalul urmăreşte să se respecte obiectivele privind securitatea internă şi
externă (riscul producerii accidentelor), riscurile financiare etc.;
• furnizorii analizează modul de transport al bunurilor: tip, distanţă, frecvenţă,
politicile de mediu, sistemul de management de mediu etc.;
• clienţii doresc produse cât mai ecologice urmărind în acest sens riscurile de
mediu şi sanitare ale activităţii şi produselor, evaluarea ciclului de viaţă al produselor,
respectarea reglementărilor în vigoare, litigiile, amenzile, politicile de mediu etc.;
• autorităţile supraveghează dacă sunt respectate normele legale cu privire la
emisiile generate, investiţiile, taxele şi redevenţele etc.;
• investitorii sunt interesaţi de efectele asupra „sănătăţii” financiare a entităţii a
eforturilor realizate pentru protecţia mediului, a rentabilităţii investiţiei lor, precum şi de
modul cum a fost evaluat riscul ecologic generat de entitate etc.;
• societăţile de asigurări impun entităţilor reglementări stricte pentru respectarea
normelor de mediu şi măresc primele de asigurare pentru unităţile mai poluante,
urmărind securitatea internă şi externă (accidente), amenzile etc.;
• băncile sunt interesate de riscurile financiare, posibilitatea de a pătrunde pe noi
pieţe datorită produselor sau proceselor curate, costurile externe ale poluării etc.;
99
• creditorii au nevoie de informaţii privind mediul pentru a constata dacă entitatea

dispune de mijloace pentru repararea distrugerilor pe care le poate provoca mediului etc.;
• publicul revendică un mediu sănătos analizând riscurile de mediu şi sanitare ale
activităţii şi produselor, acţiunile întreprinse pentru minimizarea impactului local asupra
mediului (de exemplu, respectarea prevederilor legale în materie de zgomot etc.) şi
evoluţia în timp a rezultatelor etc.;
• organizaţiile neguvernamentale ecologiste contestă anumite produse şi modul
de producţie al acestora, fiind interesate de respectarea reglementărilor, de taxele şi
redevenţele plătite, de costurile externe ale poluării, de sistemul de management de
mediu etc.
În identificarea informaţiilor de mediu se întâmpină adesea dificultăţi, deoarece
unele informaţii de mediu sunt prezentate în situaţiile financiare, iar altele sunt publicate
în rapoartele de mediu/ dezvoltare durabilă. Aceste dificultăţile de identificare a
cheltuielilor de mediu şi în consecinţă a luării acestora în considerare au determinat
anumite organisme să adopte unele reglementări ce vizează prezentarea informaţiilor de
mediu. De fapt, lipsa informaţiilor de mediu în rapoartele anuale a fost observată de
experţii ONU încă din anii ’80, fapt ce a mobilizat diferite grupuri de lucru pentru luarea
în considerare a acestui aspect. Au publicat unele studii în care sunt prezentate practicile
observate şi au elaborat ghiduri privind publicarea informaţiilor de mediu. Aceste
organisme au colaborat în vederea creării unui cadru de raportare care ar putea fi
acceptat la nivel global, în scopul îmbunătăţirii calităţii, preciziei şi utilităţii raportării
durabile.
În Europa directiva IPPC (Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării) obligă
Statele Membre (conform art. 13) să furnizeze Agenţiei Europene pentru Protecţia
Mediului la Copenhaga date privind emisiile generate pentru întocmirea Registrului
European al Emisiilor (EPER – European Pollutant Emission Register). Începând din
2005 şi România transmite date privind emisiile. Acest registru nu stabileşte restricţii
privind emisiile, dar încurajează entităţile să-şi reducă emisiile. Datele furnizate de
EPER sunt accesibile publicului care poate exercita presiuni pentru reducerea emisiilor.
De asemenea, Agenţia Europeană pentru Protecţia Mediului a creat şi o bază de date
pentru inventarierea emisiilor de gaze cu efect seră etc. Recomandarea Comisiei
Europene 2001/453 favorizează luarea în considerare a aspectelor de mediu în conturile
şi rapoartele anuale ale marilor companii. Această recomandare încurajează companiile
să-şi amelioreze informaţiile de mediu puse la dispoziţia autorităţilor, investitorilor,
analiştilor financiari şi publicului în general (Commission Recommendation
2001/453/CE).
În acelaşi timp a crescut şi interesul autorităţilor pentru o raportare integrată:
economică, socială şi de mediu înregistrându-se tot mai multe iniţiative voluntare,
statutare şi de reglementare. În Australia, Statele Unite, Japonia, precum şi în unele ţări
ale Uniunii Europene cum ar fi Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Finlanda, Belgia,
Germania, Franţa, Marea Britanie iniţiativele şi prevederile pentru lărgirea cadrului
convenţional al raportării financiare prin includerea de informaţii nefinanciare se extind
rapid. Unele acţiuni sunt motivate de obiectivele politicilor naţionale, sociale şi de
100
mediu, altele de presiunile investitorilor în vederea obţinerii unor informaţii mai

pertinente privind performanţele companiilor, astfel (Emtairah, 2002):
• Danemarca a fost prima ţară europeană care a impus, în 1996, prin legea Green
Accounts publicarea de către companii a unor conturi verzi;
• în Suedia încă din 1999 anumite companii trebuie să prezinte în rapoartele
anuale informaţii privind emisiile generate şi efectele semnificative asupra mediului. De
asemenea, trebuie remarcată experienţa companiilor suedeze în ce priveşte
managementul mediului, eco-etichetarea etc.;
• în Olanda a fost introdusă obligativitatea publicării informaţiilor de mediu de
către unele companii din 1999 prin decretul Environmental Reporting Decree;
• Norvegia solicită în legea companiilor şi legea contabilităţii ca entităţile să
raporteze din 1999 efectele asupra mediului şi acţiunile întreprinse pentru prevenirea
poluării;
• în Finlanda legea contabilităţii (Finnish Accounting Act) solicită entităţilor să
publice informaţii nefinanciare privind efectele asupra mediului;
• în Belgia toate entităţile trebuie să realizeze un raport de mediu care trebuie să
ofere informaţii privind emisiile anuale, deşeurile, noxele şi alte date nontehnice;
• Franţa a adoptat legea privind Noile Reguli Economice (Nouvelles Régulations
Economique - NRE) în 2001, care solicită prezentarea măsurilor adoptate pentru a limita
efectele asupra echilibrului ecologic a mediului natural, a florei şi a faunei protejate, a
măsurilor luate pentru a asigura conformarea activităţii cu dispoziţiile reglementare şi
legislative şi asupra existenţei serviciilor interne de gestiune a mediului, formarea şi
informarea salariaţilor privind mijloacele utilizate pentru reducerea riscurilor de mediu
pe care entitatea le pune la punct pentru a face faţă accidentelor de poluare (NRE, 2001);
• în Germania Institutul de Standardizare a realizat un ghid al rapoartelor de
mediu pentru utilizatorii externi;
• în Marea Britanie, în 1996 Institutul Contabililor din Anglia şi Wales (Institute
of Chartered Accountants of England and Wales - ICAEW) a publicat Environmental
Issues in Financial Reporting, iar în 2005 a adus modificări legii companiilor impunând
publicarea unor informaţii de mediu şi sociale - The corporate impact reporting initiave,
iar Departamentul pentru Mediu, Alimente şi Afaceri Rurale (Department of
Environment, Food and Rural Affairs - DEFRA) a publicat în 2006 Environmental
Reporting Guidelines - Key Performance Indicators;
• în SUA s-a impus raportarea emisiilor toxice (Toxic Release Inventory - TRI)
de către toate companiile cu mai mult de 10 angajaţi care utilizează sau emit anumite
substanţe toxice stabilite de Agenţia de Protecţie Mediului SUA, iar SEC (Securities and
Exchange Commission) impune publicarea informaţiilor privind conformarea şi datoriile
de mediu în documentul 10-K. Legea Sarbanes-Oxley Act emisă în 2002, chiar dacă nu
se referă explicit la mediu are anumite implicaţii asupra informaţiilor de mediu,
solicitând publicarea datelor privind estimarea pasivelor de mediu şi a cheltuielilor
viitoare, precum şi unele informaţii nefinanciare;
• în Canada entităţile publice prezintă anual informaţii privind starea
echipamentelor pentru protecţia mediului. În 1993 Institutul Canadian al Contabililor
101
Autorizaţi a elaborat Environmental Costs and Liabilities: Accounting and Financial

Reporting Issues, iar CMA a publicat Management Accounting Guideline: Writing and
Evaluating Sustainable Development and Environmental Reports;
• Australia a impus printr-un amendament la legea companiilor ca începând cu
anul 2000 companiile publice şi private să publice informaţii de mediu conform -
Framework for Public Environmental Reporting – an Australian Approach;
• în Japonia, în 2001, a fost emis un ghid privind rapoartele de mediu Japanese
Environmental Reporting Guidelines prin care s-au stabilit informaţiile ce trebuie
publicate privind cheltuielile şi beneficiile de mediu ce sunt obţinute în urma investiţiilor
realizate.
În general, aceste ghiduri oferă un cadru privind conţinutul rapoartelor de mediu,
incluzând atât informaţii cantitative, cât şi calitative, precum şi date financiare şi
nefinanciare. De obicei, se recomandă furnizarea informaţiilor privind profilul de
activitate, politicile de mediu, managementul mediului, prevederi legislative, emisii,
eficienţa utilizării resurselor, analiza ciclului de viaţă, datorii şi costuri de mediu,
relaţiile cu utilizatorii etc. Cel mai adesea, publicarea rapoartelor de mediu/dezvoltare
durabilă au caracter voluntar, dar publicarea acestora aduc companiilor avantaje
competiţionale. De aceea, pentru asigurarea comparabilității informațiilor, diverse
organisme și instituții au fost constituite la nivel internațional sau regional în vederea
elaborării unor norme și reglementări care să ofere un cadru de raportare. În prezent, sunt
aplicate 3 referențiale: Global Reporting Intiative (GRI), International Integrated
Reporting Council (IIRC) şi Sustainability Accounting Standards Board (SASB).
Cel mai cunoscut referențial este Global Reporting Intiative (GRI) este o instituţie
internaţională a cărei misiune este să stabilească linii directoare pentru publicarea
informaţiilor nefinanciare privind dezvoltarea durabilă. Iniţiată în 1997, GRI a devenit
independentă în 2002. Acest referențial a mai suferit modificări în 2006 și 2013 când a
fost adoptat G4 - Sustainability Reporting Guidelines, în care se aduce o ameliorare
prevederilor anterioare pentru utilizarea mai facilă şi stabilirea unor indicatori mai
pertinenţi, comparabili, verificabili mai uşor (G4, 2014) . La nivel tehnic, GRI apare mai
degrabă ca un referenţial de management decât ca un cadru de normalizare contabilă.
GRI nu reglementează comportamentul unei entităţi ci, mai degrabă ajută la descrierea
rezultatului adoptării şi aplicării unor practici, politici şi sisteme de management.
Utilizatorii familiarizați cu raportările financiare vor putea identifica suprapuneri între
principiile raportării GRI şi cele utilizate în raportarea financiară, dar există diferenţe
substanţiale între cele două tipuri de raportări (GRI, 2013).
Fiind un referențial de raportare voluntară are și anumite limite. Astfel, Boiral într-
un studiu realizat în 2013, a analizat 23 de rapoarte de DD realizate conform GRI de
firme ce activează în sectoarele energetic și minier, certificate A și A+, precizând că
90% din evenimentele semnificative negative nu au fost raportate. Trebuie avute în
vedere și limitele studiului, doar 23 de companii din două sectoare de activitate și doar
un singur exercițiu, 2007, dar este un semnal ce trebuie avut în vedere atunci când sunt
analizate informațiile publicate voluntar. La o concluzie asemănătoare, că informațiile
102
prezentate sunt fragmentate și sunt prezentați doar o parte din indicatorii GRI au ajuns și
Guthrie și Farneti (2008), care au analizat companii din sectorul public.
International Integrated Reporting Council (IIRC) a fost creat în 2010 cu scopul de
a crea un cadru care să asigure raportarea integrată (financiară - DD). În decembrie 2013
a fost publicat raportul Integrated Reporting Framework prin care se oferă îndrumare
firmelor care doresc să publice un astfel de raport. Și acesta este un cadru de raportare
voluntară. Necesitatea elaborării acestui cadru a fost generată de premisa că raportarea
corporativă este în prezent de multe ori fragmentată pe mai multe canale de comunicare
și încurajează accentul pe termen scurt în detrimentul creării de valoare pe termen lung.
Reglementarea își propune să ofere o imagine coerentă a capacității unei companii de a
crea valoare pe termen scurt, mediu și lung, având o viziune mai largă decât rapoartele
financiare tradiționale. De fapt, această recomandare definește o serie de principii și
direcții de comunicare relevante general valabile pentru companii: fiabilitate, concizie,
completitudine și prag de semnificație. Raportul poate fi prezentat separat sau ca parte a
rapoartelor financiare tradiționale. Acest cadru nu specifică indicatori cheie de
performanță sau metode de evaluare și nu stabilește informațiile ce trebuie publicate în
cazurile particulare. Referențialul nu își propune să satisfacă nevoile tuturor părților
interesate, nici să furnizeze informații complete privind performanța de mediu (IR,
2013).
În 2015 Flower a realizat un studiu în care a analizat recomandarea IIRC din 2013
și afirmă că IIRC a abandonat ideea de contabilitate durabilă, bazîndu-se pe conceptul de
valoare, care este ”pentru investitori” și nu ”pentru societate” și nu stabilește nici o
obligație pentru firme de a raporta un prejudiciu (asupra mediului) dacă nu are o
implicație financiară. De asemenea, se afirmă că propunerile vor avea un impact
nesemnificativ asupra practicii de raportare corporativă datorită lipsei de forță a
referențialului, fiind vorba de o raportare voluntară.
În 2011, a fost înființată în SUA Sustainability Accounting Standards Board
(SASB), cu un scop similar. Acesta urmăreşte să extindă mai degrabă decât să
completeze modelul tradiţional de raportare financiară. În acest sens SASB furnizează
standarde pe care companiile publice din SUA le pot folosi pentru publicarea
infomațiilor privind DD. De fapt, referenţialul se bazează pe solicitările SEC (având în
vedere formularele de raportare 10-K și 20-F). Spre deosebire de GRI, acesta are în
vedere într-o mai mare măsură sectoarele industriale. La jumătatea anului 2014, SASB a
publicat un cadru conceptual și patru standarde specifice sectorului de sănătate,
financiar, tehnologie și comunicații, resurse neregenerabile - și sunt în lucru alte șapte
standarde.
IIRC, GRI și SASB oferă trei modele alternative de raportare a performanței de
mediu. Acestea au unele părți distincte, fiind complementare, dar au și părți care tind să
se suprapună. Opiniile sunt diferite privind existența a trei organisme și seturi diferite de
recomandări, cu obiective și domenii de interes care se suprapun, care generează o
varietate inutilă și riscuri de confuzie (ICAEW, 2015).
Au fost realizate numeroase studii privind publicarea voluntară a rapoartelor de
mediu, motivele și relevanța acestora. Astfel, Brammer et al. (2006) au analizat
103
modalităţile de publicare a informaţiilor de mediu de către companiile mari din Marea

Britanie şi au constatat că firmele mari, mai puțin îndatorate, cu mulţi investitori sunt
mult mai susceptibile de a publica informaţii voluntare de mediu, iar calitatea
informaţiilor publicate este asociată pozitiv cu dimensiunea firmei și impactul asupra
mediului corporatist. De asemenea, impactul informațiilor de mediu publicate în mod
voluntar asupra valorii de piață este diferit de la un stat la altul. Astfel, într-un studiu
realizat în 2007, Cormier & Magnan precizează că pentru firmele din Germania
raportarea informațiilor de mediu are un impact moderat asupra valorii de piață, în timp
ce pentru cele din Canada și Franța impactul este nesemnificativ. Acestea depind de
cadrul legal, social, cultural, politic şi de contextul în care firmele operează (Barbu et al.,
2014- nu este sursa primară). ???? De fapt, o mai bună informare presupune că
informațiile publicate sunt transparente și reflectă corect performanța și impactul.
Absența acestora face ca rapoartele de DD să semene cu instrumente de marketing care
vizează în primul rând îmbunătățirea imaginilor firmei și legitimitatea socială (Boiral,
2013).
Concluzii
În această lucrare am prezentat câteva aspecte privind delimitările conceptuale
privind contabilitatea mediului. S-a plecat de la premisa că mediul reprezintă sursa
susţinerii vieţii şi de aceea se impune asigurarea conservării şi dezvoltării durabile a
acestuia. De fapt, în condiţiile globalizării şi a dezvoltării economiei „coşului de fum”
adoptarea deciziilor impune luarea în calcul a efectelor asupra mediului. Mediul
reprezintă o resursă importantă care poate fi utilizată eficient atât în interesul entităţii, cât
şi în cel al societăţii în general. În ultimii ani entităţile se interesează din ce în ce mai
mult de contabilitatea mediului, deoarece poluarea ridică importante probleme
economice, sociale şi politice. De aceea, este necesară adoptarea unor măsuri la scară
naţională şi internaţională pentru protejarea mediului, pentru a preveni şi reduce poluarea
şi pentru atenuarea efectelor acesteia.
Obiectivul contabilităţii mediului este luarea în considerare în mod sistematic a
acţiunilor realizate pentru protecţia mediului şi refacerea patrimoniului natural,
urmărindu-se îmbunătăţirea performanţelor, controlul costurilor, realizarea investiţiilor
în tehnologii curate şi în eco-produse, furnizarea unor informaţii pertinente. Fiind
necesar un consens internaţional privind contabilitatea mediului Departamentul de
Statistică al ONU a pus la punct, după summit-ul de la Rio, în 1993, un sistem integrat al
contabilităţii mediului care include date în unităţi fizice şi monetare pentru a încorpora
patrimoniul natural în cadrul contabilităţii naţionale. Aproape toate statele dezvoltate şi
numeroase state în curs de dezvoltare au lansat după 1994 proiecte vizând dezvoltarea
unor sisteme de contabilitate a mediului. Progrese considerabile au fost înregistrate în ce
priveşte dezvoltarea unei contabilităţi a mediului în Europa, unde Eurostat a stabilit
anumite reguli standard privind colectarea datelor. Acesta a stabilit modul de capitalizare
a investiţiilor de mediu, precum şi un program de lucru care asigură obţinerea periodică
şi la momentul oportun a conturilor de mediu cheie. Tot în Europa au fost dezvoltate şi
unele proiecte la nivelul colectivităţilor locale pentru dezvoltarea unui sistem de
104
contabilitate a mediului la nivel local. Trebuie totuşi precizat că astfel de preocupări s-au
înregistrat în aproape toate statele dezvoltate şi în foarte multe state în curs de
dezvoltare, precum şi în cadrul a numeroase organisme internaţionale.
În urma analizei efectuate putem preciza că este tot mai important să se dispună de
un ansamblu integrat de date privind mediul pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor,
deoarece:
• deciziile adoptate se concentrează pe necesitatea de a observa periodic evoluţia
în timp şi în plan structural;
• unul din obiectivele vizate în mod frecvent este o bună calitate a mediului.
Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară o analiză integrată a activităţii
economice, a presiunilor exercitate asupra mediului de activităţile antropice şi acţiunile
corective. Valoarea adăugată de contabilitatea mediului este considerabilă prin utilizarea
optimă a statisticilor de mediu;
• stabilirea direcţiilor de urmat trebuie să se concentreze tot mai mult pe
problemele care necesită atenţie pe termen lung, deoarece nu trebuie neglijate efectele în
timp (de exemplu, tipul de energie utilizată şi schimbările climatice, transportul şi
productivitatea resurselor etc.).
Chiar dacă sistemele dezvoltate nu au o aplicabilitate general valabilă este necesar
să se utilizeze aceste sisteme deoarece permit o mai bună gestionare a mediului. Comisia
Europeană preciza că timpul presează şi este necesar să se aplice instrumentele
disponibile, chiar dacă sunt imperfecte, pentru a reforma guvernarea şi a o axa pe
durabilitate.
Auty, R.M., (2007), “Natural resources, capital accumulation and the resource curse”,
Ecological Economics, vol. 61(4).
Barbu, E., Dumontie,r P., Feleaga, N., Feleaga, L., (2014), “Mandatory Environmental
Disclosures by Companies Complying with IASs /IFRSs: The Cases of France,
Germany, and the UK”, The International Journal of Accounting, 49, 231 – 247.
Bartolomeo, M., Bennett, M., Bouma, J.J., Heydkamp, P., James, P., Wolters, T., (2000),
“Environmental Management Accounting in Europe: Current Practice and Future
Potential”, The European Accounting Review, 9(1), 31-52.
Beţianu, L., (2008), “Calitate totală în contabilitatea mediului”, Editura Universităţii
„Al.I.Cuza” Iaşi.
Boiral, O., (2013), “Sustainability reports as simulacra? A counter-account of A and A +
GRI reports”, Accounting, Auditing & Accountability Journal, 26 (7), 1036-1071.
Brammer, S., Brooks, C., Pavelin, S., (2006), “Corporate Social Performance and stock
returns: UK evidence from disaggregate measures”, Financial Management, 35 (3),
97–116.
CIMA, (1996), „Oficial Terminology”, London: Chartered Institute of Management
Accountants.
105
Commission Recommendation 2001/453/CE on the 30th of May 2001 “On the

Recognition, Measurement and Disclosure of Environmental Issues in the Annual
Accounts and Annual Reports of Companies”, JOCE n° L. 156, 13/06/2001.
Cormier, D., Magnan, M., (2007), “The revisited contribution of environmental
reporting to investors’ valuation of a firm’s earnings: an international perspective”,
Ecological Economics, 62 (3–4), 613–626.
Emtairah, T., (2002), “Corporate Environmental Reporting. Review of Policy Action in
Europe”, Lund, February, http://www.enviroreporting.com/others/cer_europe.pdf.
Eurostat, (2011), “Sustainable development in the European Union 2011 monitoring
report of the EU sustainable development strategy”,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY OFFPUB/KS-31-11-224/EN/KS-31-11-
224-EN.PDF.
Experts on International Standards of Accounting and Reporting, (1998),
„Environmental Financial Accounting and Reporting at the Corporate Level”,
TD/B/COM.2 /ISAR/2.
Flower, J., (2015), “The International Integrated Reporting Council: A story of failure”,
Critical Perspectives on Accounting, 27, 1–17.
GRI, (2013), “G4 Sustainability Reporting Guidelines: Implementation Manual”,
Amsterdam: Global Reporting Initiative.
GRI, (2013), “G4 Sustainability Reporting Guidelines: Reporting Principles and
Standard Disclosures”, Amsterdam.
GRI, (2013), “The external assurance of sustainability reporting”, Amsterdam.
Guthrie, F., Farneti, F., (2008), GRI sustainability reporting by Australian public sector
organisations, Public Money and Management, 28 (6), 361–366.
ICAEW, (2015), “Environmental issues and UK annual reporting. Sustainable business
initiative. Turning questions into answers”,
https://www.icaew.com/~/media/corporate/files/technical/sustainability/tecpln1245
3%20eiafr%20annual%20report%202nd%20edition%20final.ashx
IIRC, (2013), “International Integrated Reporting Framework”,
http://integratedreporting.org/wp-content/uploads/2015/03/13-12-08-THE-
INTERNATIONAL-IR-FRAMEWORK-2-1.pdf.
Legea nr. 2001-420 din 15 mai 2001, „Nouvelles Régulations Economiques (NRE)”.
Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 republicată în Monitorul Oficial al României
nr.1196 din 30 decembrie 2005.
United Nations Division for Sustainable Development, (2002). “Environmental
Management Accounting Policies and Linkages”, United Nations, New York.
United Nations, (2000), “Integrated Environmental and Economic Accounting. An
Operational Manual”, New York.
World Commission on Environment and Development, (1987), “Our Common Future”,
Oxford: Oxford University Press.
www.eman-eu.net, www.eman-ap.net, www.eman-am.net, www.eman-af.net
www.emawebsite.org
106
UTILIZAREA METODELOR DE EVALUARE BAZATE PE

ACTUALIZAREA FLUXURILOR FINANCIARE ÎN CONTEXTUL VARIAȚIEI
FACTORILOR DE MEDIU ECONOMIC
Mihai CARP1, Constantin TOMA2

1
Conf. univ. dr. Habil., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Economie și Administrarea Afacerilor, mihai.carp@feaa.uaic.ro
2
Conf. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie
și Administrarea Afacerilor, toco@uaic.ro
Rezumat
Problema de cercetat: Într-o economie caracterizată de o dinamică permanentă,
atât sub aspectul globalizării afacerilor, cât și a liberei circulații a capitalului, estimarea
valorii entităților economice reprezintă un instrument intens utilizat în fundamentarea
deciziilor investiționale și manageriale.
Necesitatea eficientizării și a adaptării constante la noile realități economice a
procesului de evaluare a condus la elaborarea unui set complex de metode, dintre care
cele bazate pe actualizarea fluxurilor financiare se remarcă prin frecvența utilizării,
determinată de aplicabilitatea extinsă în ceea ce privește natura activelor evaluate.
Scop: Scopul acestei lucrări este reprezentat de analiza critică a principalelor opinii
exprimate în literatura de specialitate privind caracteristicile metodelor de evaluare
bazate pe actualizarea fluxurilor financiare, respectiv asupra capacității metodelor de a
oferi o dimensiune valorică pertinentă.
Metodologie: Rezultatele studiului au fost obținute printr-un demers interpretativ,
critic, aplicat asupra principalelor opinii exprinate în lucrări de specialitate din literatura
națională și internațională.
Rezultate: Rezultatele cercetării identifică existența unei game variate de modele
utilizate pentru aplicarea metodelor, respectiv prezența unor dileme privind eficienta
acestora. Incertitudinile sunt fundamentate pe caracterul volatil al unor elemente utilizate
în cadrul metodelor menționate, referitoare la modul de elaborare și perioada
previziunilor, respectiv la eficacitatea metodelor de determinare a ratei de actualizare.
Originalitate: Studiul sistematizeză principalele caracteristici ale metodelor de
evaluare bazate pe actualizarea fluxurilor, sintetizând, totodată, cele mai relevante
modalități de estimare a ratei de actualizare. De asemenea, lucrarea evidențiaza limitele
metodelor și argumentează necesitatea adaptării continue a acestora la schimbările
survenite în mediul economic.
Cuvinte cheie: valoarea întreprinderii, metode de evaluare bazate pe actualizarea
fluxurilor financiare, rată de actualizare
Introducere
Variabilitatea factorilor din mediul economic actual determină o permanentă
adaptare temporală a informațiilor specifice activelor care formează fluxul real al
tranzacțiilor desfășurate pe piețele specifice.
107
Estimarea valorii își afirmă necesitatea într-o multitudine de momente ce

caracterizează ciclul de viață al activelor, fie acestea elemente individuale sau entități
economice în ansamblul lor.
Identificarea dimensiunii valorice a enyităților economice constituie răspunsul unor
solicitări apărute în diferite momente ale evoluției acestora, scopul procesului de
evaluare determinând și tipul de valoare estimat. Astfel, evaluarea întreprinderii este
necesară în situații precum: transferul de proprietate, cotare companiilor pe piața de
capital, fuziuni sau divizări, reorganizări operaționale, în actiuni juridice cu scop
patrimonial etc. În opinia lui Thauvron (2015), evaluarea este un instrument de
conducere a întreprinderilor pe care managerii îl utilizează pentru ghidarea operaţiunilor
efectuate pentru îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de maximizarea
valorii entităţii. Petrescu (2012) notează faptul că evaluarea este utilizată atât pentru a
răspunde cererii informaționale lansate de acționari, cât și în cadrul activității proprii
entității, determinante fiind însă scopul și obiectivele urmărite de beneficiarii procesului
de estimare, elemente care își pun amprenta asupra dimensiunii rezultatului (valorii).
Procesul de evaluare a întreprinderii urmărește furnizarea unei valori și nu oferirea
unui preț la care aceasta se poate tranzacţiona. Dacă preţul reprezintă o mărime
obiectivă, rezultată din confruntarea cererii cu oferta, valoarea constituie o noţiune
subiectivă, o estimare supusă necondiţionat schimbării, un etalon valabil doar în
momentul exprimării, care contribuie la formarea prețului pe piață.. De altfel,
Standardele de Evaluare (SEV) definesc valoarea nu ca un fapt, ci ca o opinie: fie asupra
celui mai probabil preț care ar fi plătit pentru un activ (în cadrul unui schimb), fie asupra
beneficiilor economice rezultate din deţinerea acestuia (ANEVAR, 2015).
Anghel (2010) identifică două perspective ale procesului de evaluare. Într-un sens
extins, autorul definește evaluarea ca fiind o analiză, o opinie sau o concluzie privind
natura, calitatea, valoarea sau utilitatea unor anumite interese sau aspecte ale unei
proprietăți. În sens restrâns, evaluarea poate fi privită ca un proces de estimare a unui tip
de valoare, pentru o anumită proprietate, la o anumită dată și concretizată într-un raport
de evaluare.
Destinate exprimării unor opinii care sa surprindă cât mai exact condițiile
economice caracteristice mediului în care entitatea se manifestă, metodele de evaluare
sunt subsumate unor abordări majore bazate pe: actualizarea fluxurilor financiare,
evaluarea patrimoniului sau comparaţii ale valorilor de piaţă. Fiecare categorie de
metode raspunde unei optici asupra conceptului de valoare, respectiv ca sumă a valorii
componentelor activului, raportată la capacitatea entității de a genera fluxuri viitoare de
rezultate care să depașească efortul investițional inițial sau prin identificare cu activele
similare tranzacționate pe piața specifică.
Dezvoltarea acestor metode de evaluare se realizează preponderent pe influenţa
factorilor cantitativi. Doar măsura în care aceşti determinanţi includ şi efectele datelor
calitative, prezente în spaţiul concurenţial, duce la oferirea unei imagini pertinente
asupra valorii companiilor. Utilitatea estimărilor rezidă, deci, în capacitatea acestora de a
evidenția o valoare afectată de influenţa majorităţii factorilor ce grevează mediul
economic. În perioadele marcate de instabilitate economică, demersul de estimare a
108
valorii întreprinderii devine un proces dificil, dar cu o rezonanță determinantă în

adoptarea deciziilor.
Metode de evaluare bazate pe actualizarea fluxurilor financiare

Fundamentate, conform teoriei financiare, pe capacitatea entităţii de a genera
fluxuri viitoare de venituri, metodele sunt considerate a avea valenţe informative
superioare, comparativ cu celelalte abordări.
Valoarea întreprinderii este egală cu suma fluxurilor viitoare de rezultate, pe care
aceasta le va genera, actualizate cu o rată ce reflectă costul resurselor angajate pentru
realizarea acestora (Thauvron, 2015).
Definirea fluxurilor utilizate este foarte variată. Cel mai adesea sunt reţinute
fluxurile de trezorerie disponibile după impozitare, beneficiul net, rezultatul curent sau
excedentul brut din exploatare (De La Bruslerie, 2010). De asemenea, în grupul
mărimilor financiare utilizate pentru estimarea valorii companiilor se regăsesc fluxurile
de dividende și de rezultate reziduale ale acestora (Palepu et al., 2010). Wahlen et al.
(2011) definesc rezultatul rezidual (abnormal earnings) drept partea din rezultatul net
așteptat de către o companie, obținută după reducerea acestuia cu mărimea beneficiului
destinat acoperirii costului capitalului propriu.
O reprezentare sintetică a principalelor metode de evaluare bazate pe actualizarea
fluxurilor financiare este realizată în Figura nr. 1.
Figura nr. 1. Abordări bazate pe actualizarea fluxurilor financiare

Sursa: prelucrare după Wahlen et al., (2011) – Financial reporting, financial statement analysis and
valuation: a strategic perspective
109
Damodaran (2006) susține utilizarea fluxurilor de trezorerie sub forme alternative,

în funcție de specificul întreprinderii. În acest sens, actualizarea cash-flow-ului
disponibil pentru acționari se pretează în cazul estimării valorii întreprinderii
neîndatorate, rata de actualizare necesară fiind reprezentată de costul capitalului propriu.
În actualizarea cash-flow-ului disponibil pentru creditori este folosită o rată similară ratei
dobânzii pentru creditele atrase. Valoarea întreprinderii îndatorate poate fi estimată prin
actualizarea cash-flow-ului disponibil sau prin însumarea celor două valori obținute prin
actualizarea fluxurilor aferente investitorilor. Petrescu (2012) semnalează relația de
echivalență existentă între cash-flow-ul disponibil și variația pozitivă a trezoreriei nete
(indicator ce atestă starea de echilibru financiar global), oferind, astfel, o cale alternativă
pentru estimarea variabilelor utilizate în determinarea valorii entităților.
Metoda actualizării fluxurilor de trezorerie, cunoscută şi sub acronimul DCF
(discounted cash flows) are în centrul preocupărilor estimarea valorii întreprinderii prin
prisma investitorilor, care sunt deţinători de capitaluri proprii (acţionarii), obligaţiuni și
drepturi de creanță (creditorii) (Berk, et al., 2008).
Aplicarea practică a metodei presupune parcurgerea unor etape determinate de
elementele specifice solicitate în procesul de evaluare. Toma (2011) sintetizează etapele
necesare exprimării unei opinii privind valoarea entității, menționând: calculul fluxului
financiar net, proiectarea fluxurilor financiare în funcție de orizontul de prognoză
aplicabil entității, determinarea ratei de actualizare utilizată pentru obținerea valorii
prezente a fluxurilor financiare viitoare, respectiv calculul valorii reziduale.
Desprinsă din analizele realizate de Keynes, conform cărora “valoarea unei
întreprinderi corespunde dimensiunii actuale ale fluxurilor viitoare de venituri generate
de deţinerile sale de capital” (Walter & Brian, 2008), metoda apelează la input-uri
previzionate pe orizonturi temporale diferite şi incerte atrăgând, astfel, o apreciere
subiectivă asupra sa. Subiectivismul metodei rezidă din dificultatea efectuării de
previziuni pertinente, mediul economic general fiind caracterizat de intense şi frecvente
modificări.
Modele de calcul a ratei de actualizare

Determinate pentru eliminarea influentei factorului timp din calculele financiare,
rata de actualizare surprinde acel cost al resurselor financiare utilizate pentru realizarea
investiției generatoare de fluxuri financiare, respectiv acel cost de oportunitate suportat
de posesorii fondurilor disponibile pentru renunțarea la plasamentele alternative.
Cuantificarea acestor costuri reprezintă un subiect frecvent dezbătut în literatura de
specialitate, diversitatea surselor de finanțare și a condițiilor contractuale și de mediu
economic atașate acestora generând păstrarea în actualitate a unei largi game de metode
de determinare.
Ceddaha (2010) remarcă utilizarea costului mediu ponderat (Weighted Average
Cost Of Capital-WACC) în scopul actualizării fluxurilor enunţate, mărime care trebuie
să țină seama de exigenţele de remunerare a tuturor furnizorilor de capitaluri. Este
110
necesar a fi realizată, însă, distincţia între costulul resurselor împrumutate şi costul

capitalului propriu.
Ingram & Margetis (2010) afirmă că, în cazul companiilor cotate, costul capitalului
propriu este calculat, cu precădere, prin intermediul modelului CAPM (capital assets
pricing model) și doar în subsidiar se apelează la alte modele de echilibru al pieței.
Acţionarii doresc, întotdeauna, să fie remuneraţi într-un cuantum superior costului
îndatorării, deoarece creanţierii nu suportă în aceeaşi măsură riscul de faliment al
întreprinderii. Din acest motiv, WACC este calculat ca o medie ponderată a riscurilor
asumate de cele două categorii de furnizori de resurse financiare. Diverse alte modele,
dezvoltate în scopul surprinderii depline a tuturor factorilor ce afectează costul
capitalului, servesc actualizării fluxurilor de trezorerie, printre cele mai utilizate
numărându-se: modelul APT (Arbitrage Pricing Theory), modelul Build-up, modelul
Fama & French.
Costul capitalului străin corespunde proporției cheltuielilor cu dobânzile și
cheltuieli accesorii asociate împrumuturilor în totalul resurselor financiare străine atrase
pentru finanțarea activității entității economice. Toma (2011) susține posibilitatea
utilizării drept rată de actualizare a fluxurilor financiare a unor mărimi specifice
mediului economic din care entitatea economică face parte, precum: rata egală cu
dobânda la împrumutul de stat, rata egală cu dobânda practicată de banca centrală sau
rata egală cu media dobânzilor practicate de băncile comerciale.
În Tabelul nr. 1 sunt sintetizate principalele relații de calcul a valorii companiilor și
a ratelor de actualizare utilizate în acest scop.
Tabelul nr. 1. Relații de calcul utilizate în aplicarea metodelor bazate pe actualizarea

fluxurilor
Metode de evaluare
Metoda actualizării dividendelor
V= valoarea
prezentă a
companiei;
D = valoarea
dividendelor
distribuite;
Metoda actualizării fluxurilor de trezorerie
Ra = rata de
actualizare a
fluxurilor;
VT = valoarea
reziduală
(terminală, de
Metoda actualizării rezultatului rezidual
111
continuitate)
 Rn = rezultatul
net;
 Cpr= capitalul
propriu;
g= rata de
creștere a
fluxurilor
financiare;
CFd= cash-
flow-ul
disponibil;
Rz=rezultatul
rezidual.
Metode de calcul a ratei de actualizare
Costul mediu ponderat al capitalului (CMPC)
Ccpr = costul capitalului
propriu;
Cd = costul resurselor
împrumutate;
Dt = datorii totale;
Ct = capital total.
Modelul CAPM (Capital Asset Pricing Model)
Ra=rentabilitatea așteptată de
unde : investitori;
Rf=rata rentabilității fără risc;
Pr= prima de risc;
RP = rentabilitatea așteptată a
pieței;
β=sensibilitatea rentabilității
așteptate a titlurilor la variația
pieței;
Modelul - Build up
Prp= prima de risc a pieței
financiare;
Prd= prima de risc privind
dimensiunea întreprinderii;
Prs= prima de risc specific
entității.
Modelul APT (Arbitrage Pricing Theory)
R1...Rn= risc de inflație, risc
privind prețul petrolului, risc de
instabilitate fiscală etc.
β1..βn= sensibilitatea
rentabilității așteptate a titlurilor
la variația riscurilor identificate.
Modelul Fama & French
112
Rm=rentabilitatea medie a pieței;

Rs=rentabilitatea financiară a
firmelor mici;
Rb=rentabilitatea financiară a
firmelor mari;
Rh=rentabilitatea financiară a
firmelor ce înregistrează un nivel
maxim al raportului dintre
activul net contabil și
capitalizarea bursieră (book-to-
market-ratio);
Rl= rentabilitatea financiară a
firmelor ce înregistrează un nivel
minim al raportului dintre activul
net contabil și capitalizarea
bursieră (book-to-market-ratio);
α = constantă.
Eficacitatea procesului de estimare a valorii constă atât în selectarea metodei de

evaluare, cât și, în cazul metodelor bazate pe actualizări, în identificarea celei mai
reprezentative metode de determinare a ratei de actualizare, adaptate specificului entității
și mediului economic în care este realizată evaluarea.
Limitele metodelor bazate pe actualizarea fluxurilor financiare

O semnificativă dificultate, în ceea ce privește relevanța valorii obținute prin
intermediul acestor metode, este reprezentată de perioada de timp pentru care sunt
realizate previziunile. Întreprinderea este considerată o investiție cu durată de viață
infinită și, în consecință, este necesară anticiparea fluxurilor financiare pentru un număr
cât mai mare de exerciții financiare. Totuși, datorită variabilității factorilor economici
realizarea de previziuni este recomandată a fi efectuată pentru un interval de timp cât
mai redus. În această situație, pentru perioada ce excede previziunile elaborate, se
recomandă a fi considerat aportul valorii reziduale (terminale, de continuitate)
actualizate. Apelarea la calculul valorii reziduale evită subiectivismul previziunii pe
perioade îndelungate, considerându-se că, odată cu atingerea unui nivel de maturitate în
activitatea economică, întreprinderea va genera fluxuri financiare ce vor evolua constant.
Atherton et al. (2008) remarcă dificultatea obținerii unor mărimi credibile privind
rata de actualizare, veniturile și cheltuielile viitoare, precum și dimensiunea valorii
terminale, ca variabile ce determină pertinența metodei de evaluare.
Gollier & Weitzman (2010) se întreabă pe ce perioadă se pot realiza previziuni
financiare când rata de actualizare utilizată este o mărime subiectivă. Tot ei răspund
afirmând că “trebuie să recunoaştem inexistenţa unui principiu bine fundamentat care să
ne permită extrapolarea unei rate din trecut asupra beneficiilor viitoare, pe o lungă
perioada de timp”. Se poate pune în discuţie şi măsura în care rata de actualizare, în
funcţie de modul de calcul, reflectă obiectiv costul capitalurilor investite.
113
Una dintre cele mai importante ecuaţii, în teoria şi practica financiară modernă,
este cea a costului mediu ponderat al capitalului (WACC) din care rezultă rata de
actualizare a fluxurilor de trezorerie. Miller (2006) remarcă relativitatea modului de
calcul al ratei menţionate, prezentând o variantă îmbunătăţită care, în opinia sa,
generează rezultate semnificativ superioare. Finanţarea proiectelor de investiţii
determină, conform normelor contabile, capitalizarea dobânzilor. Acest proces nu
generează, în acelaşi moment o diminuare a impozitelor, ceea ce afectează pertinenţa
rezultatului furnizat de un calcul al costului mediu ponderat al capitalului după
impozitare (Pierru și Babusiaux, 2010). În aceeaşi tendinţă de explicitare şi fiabilizare a
domeniului, Booth (2007) propune un mod de calcul al ratei de actualizare specific
fiecărui model de evaluare.
Metodele de evaluare analizate sunt focalizate în special pe analiza datelor
financiare și doar într-o mică măsură cuantifică și efectul factorilor nefinanciari (în unele
modele de calcul al ratei de actualizare). Din aceste motive, numeroși autori militează
pentru estimarea valorii entităților și în corelație cu informațiile nefinaciare, care pot
explica, într-o anumită măsură, evoluția dimensiunii acesteia.
Richardson şi Tinaikar (2004) remarcă strânsa legătură existentă între contabilitate
şi modelele de evaluare a întreprinderii, evidenţiind intercondiţionările dintre acestea,
atât la nivel procedural cât şi la nivelul obiectivului fundamental reprezentat de oferirea
unor informaţii fiabile utilizatorilor. Se poate spune ca metodele de evaluare sunt modele
pentru contabilitatea viitorului şi eficienţa acestor tehnici derivă din modul în care sunt
implementate principiile contabile (Penman, 2010).
Încercând să identifice căi de maximizare a valorii întreprinderii, Beiner et al.
(2006) afirmă ca între valoarea firmei şi calitatea guvernanţei corporative (corporate
governance) există o legătură directă, pozitivă. Autorii îşi argumentează opinia printr-un
studiu realizat la nivelul firmelor elveţiene cotate, reflectând, în final, corelaţiile care se
stabilesc între cele două fenomene. Tot în acest sens, se constată că legătura dintre
valoarea companiei şi compensaţiile obţinute de manageri are un efect semnificativ
asupra deciziilor de implicare a acestora în guvernarea entităţii. Acţionarii preferă ca
retribuirea managerilor să fie puternic corelată cu valoarea firmei, deoarece această
legătură oferă conducerii motivaţia de a crea bogaţie pentru proprietari (Lee şi Chen,
2011).
Actualizarea fluxurilor financiare viitoare în scopul estimării valorii entității
solicită cunoașterea unui larg spectru de factori, atât interni cât si externi, însă efortul
intens de documentare determinat de aplicarea metodei contribuie la perfecționarea
continuă a acesteia. Prin selectarea celor mai relevante și oportune elemente în cadrul
formulelor de calcul se asigură eficiența utilizării metodei în diferite situații economice,
respectiv spații geografice.
Concluzii
Estimarea valorii entităților economice utilizează o serie de metode de evaluare
fundamentate pe diferite abordări teoretice privind valoarea și modul de creeare a
acesteia. De eficiența transpunerii în proceduri și modele matematice a diverselor
114
perpective enunțate asupra valorii depinde însăși relevanța informației privind valoarea,
desprinsă ca o concluzie în urma demersului de evaluare.
Atunci când piața financiară este eficientă, toate cele trei abordari utilizate pentru
evaluare (actualizarea fluxurilor financiare, evaluarea patrimoniului sau comparaţii ale
valorilor de piaţă) conduc la același rezultat.
În condițiile unor piețe volatile, care caracterizează majoritatea economiilor lumii,
se identifică dificultăți semnificative privind oportunitatea folosirii acestor instrumente
de evaluare, respectiv se manifestă preocupări asociate gradului de pertinență privind
rezultatul aplicării diferitelor metode de evaluare.
Aplicarea metodelor bazate pe comparații ale valorilor de piață poate fi limitată atât
de lipsa informațiilor comparabile privind valoarea tranzacțiilor și a activelor, cât și de
dinamica semnificativă a piețelor, care determină variații mari ale prețurilor de transfer,
în timp ce metodelor patrimoniale li se atribuie exprimarea unei viziuni statice asupra
realității și incapacitatea surprinderii valorii capitalului intangibil.
Metodelor bazate pe actualizarea fluxurilor financiare li se impută dificultatea
obținerii unor mărimi credibile privind rata de actualizare, fluxurile financiare viitoare,
precum și mărimea valorii reziduale.
Procesul de estimare a valorii întreprinderii rămâne un demers complex, deosebit
de util în diferite momente evolutive ale activității acesteia, dar cu un grad semnificativ
de subiectivism. Multitudinea factorilor interni și externi care concură la desfășurarea
procesului își pun amprenta în mod decisiv asupra acestuia. Permanentul conflict
existent între principalele metode de evaluare conduce la crearea de noi modele, care
încearcă să elimine incertitudinile, oferind, în final, un rezultat cu un grad sporit de
relevanță.
Limitele studiului sunt reprezentate de analiza individuală, doar a metodelor bazate
pe actualizarea fluxurilor financiare, direcțiile de cercetare viitoare vizând o dezbatere
integrată a acestora cu metodele incluse în abordarile de evaluare complementare,
respectiv metodele patrimoniale și cele bazate de comparații ale valorilor de piață.
ANEVAR (2015), Standarde de Evaluare, Editura ANEVAR, Bucureşti
Anghel, I., Oancea Negrescu, M., Anica Popa, A., Popescu, A. M. (2010), Evaluarea
întreprinderii, Editura Economică, București
Atherton, E., French, N., Gabrielli, L. (2008), “Decision theory and real estate
development: a note on uncertainty”, Journal of European Real Estate Research,
Vol. 1, No. 2, pp. 162 – 182
Beiner, S., Drobetz, W., Schmid, M., Zimmermann, H. (2006), “An Integrated
Framework of Corporate Governance and Firm Valuation”, European Financial
Management, Vol. 12, No. 2, pp. 249–283
Berk, J., DeMarzo, P., Capelle-Blancard, G., Couderc, N. (2008), Finances d'entreprise.
Paris: Pearson Education
Booth, L. (2007), “Capital Cash Flows, APV and Valuation”, European Financial
Management, Vol. 13, No. 1, pp. 29–48
115
Ceddaha, F. (2010), “Les méthodes de l’évaluation”, în MBA Finance, Paris: Groupe

Eyrolles, pp. 267-286
Damodaran, A. (2006), Damodaran on Valuation: Security Analysis for Investment and
Corporate Finance, 2 edition, Chichester: John Wiley & Sons Ltd
De La Bruslerie, H. (2010), Analyse financière. Information financière, diagnostic et
evaluation, Paris: Dunod
Gollier, C., Weitzman, M. (2010), “How should the distant future be discounted when
discount rates are uncertain?”, Economics Letters, Vol. 107, pp. 350–353
Ingram, M., Margetis, S. (2010), “A practical method to estimate the cost of equity
capital for a firm using cluster analysis”, Managerial Finance, Vol. 36, No. 2, pp.
160-167
Lee, S. P., Chen, H. J. (2011), “Corporate governance and firm value as determinants of
CEO compensation in Taiwan 2SLS for panel data model”, Management Research
Review, Vol. 34 No. 3, pp. 252-265
Miller, R. (2006), “The weighted average cost of capital is not quite right”, The
Quarterly Review of Economics and Finance, Vol. 49, pp. 128–138
Palepu, K., Healy, P., Peek, E. (2010), Business Analysis and Valuation IFRS Edition,
2nd edition, Hampshire: South-Western Cengage Learning
Penman, S. (2010), “Financial Forecasting, Risk and Valuation: Accounting for the
Future”, Journal of Accounting, Finance and Business Studies, Vol. 46, No. 2, pp.
211-228
Petrescu, S. (2012), Evaluarea economică și financiară a întreprinderii: concept-metode-
procedee, Editura Tehnopress, Iași
Pierru, A., Babusiaux, D. (2010), “WACC and free cash flows: A simple adjustment for
capitalized interest costs”, The Quarterly Review of Economics and Finance, Vol.
50, pp. 240–243
Richardson, G., Tinaikar, S. (2004), “Accounting based valuation models: what have we
learned?”, Accounting and Finance, Vol. 44, pp. 223–255
Thauvron, A. (2015), Evaluarea întreprinderii, trad. Tabără, N., Editura TipoMoldova,
Iași
Toma.M. (2011), Inițiere ân evaluarea întreprinderilor, Editura CECCAR, București
Wahlen, J., Baginski, S., Bradshaw, M. (2011), Financial reporting, financial statement
analysis and valuation:a strategic perspective, 7th edition, South-Western College
Publication
Walter, C., Brian, E. (2008), Critique de la valeur fondamentale. Paris: Springer Verlag
116
CONECTARE ȘI DECONECTARE ÎNTRE CONTABILITATEA ȘI

FISCALITATEA DIN ROMÂNIA ÎN 2016
Costel ISTRATE1, Sebastian LAZĂR2

1
Economie și Administrarea Afacerilor, istrate@uaic.ro
2
Economie și Administrarea Afacerilor, slazar@uaic.ro
Rezumat
Scop: În studiu ne propunem să identificăm principalele surse de diferențe actuale
între contabilitatea și fiscalitatea rezultatului întreprinderii, avînd în vedere recentele
schimbări majore atît din plan contabil (adoptarea în România a directivei europene
34/2013 și impactul din ce în ce mai presant al IFRS), cît și din plan fiscal – intrarea în
vigoare a unui nou cod fiscal în 2016.
Metodologie: Analiza va fi una documentară, pe textul normelor și va scoate în
evidență situația de jure. Practicile contabile prezintă o inerție extrem de mare, motiv
pentru care starea de fapt în firmele românești nu urmează întotdeauna imediat evoluția
reglementărilor. Vom încerca să sprijinim unele ipoteze pe date concrete extrase din
situațiile financiare ale firmelor românești cotate la Bursa de Valori București, atît pe
piața reglementată (perioada 2000- 2015), cît și pe piața AeRo (perioada 2010 - 2014). În
analiza diferențelor practice dintre contabilitate și fiscalitate, trebuie să ținem cont de
mai multe variabile privind întreprinderile supuse impozitului pe profit: dimensiune,
cotarea sau nu pe o piață financiară, acționarul majoritar, tipul de activitate.
Rezultate: În primii ani ai economiei de piață din România, conectarea dintre
contabilitate și fiscalitate a fost aproape totală, atît de jure, cît și de facto. Odată cu
acumularea de experiențe semnificative în domeniu și sub presiunea unor factori externi,
contabilitatea și fiscalitatea au început să urmeze căi diferite de dezvoltare, chiar dacă
rămîn în continuare multe elemente comune. În prezent, în cazul impozitului pe profit,
relația dintre normele contabile și fiscale a ajuns, de jure, să fie una de deconectare
foarte avansată. Cu toate acestea, în practicile firmelor românești, găsim adeseori opțiuni
contabile care se suprapun pe variantele permise fiscal. Acest comportament este
justificat îndeosebi de costurile mai mari ale unei evidențe contabile separate de cea
fiscală. În urma analizei reglementărilor contabile și fiscale românești, am identificat
cîteva surse potențiale importante de diferențe între contabilitate și fiscalitate: regimul
imobilizărilor (recunoaștere inițială, evaluare, reevaluare, amortizare), regimul
ajustărilor pentru deprecierea activelor circulate, regimul provizioanelor.
Originalitate: Sistematizarea unor informații despre fiscalitatea și contabilitatea
firmelor românești în 2016 este principalul punct de interes al lucrării. De asemenea,
folosirea datelor din situațiile financiare pentru formularea unor ipoteze de lucru în acest
sens pare să fie de noutate.
117
Cuvinte cheie: contabilitate, fiscalitate, (de)conectare, imobilizări, active

circulante, datorii
Introducere
Relația dintre contabilitate și fiscalitate se analizează îndeosebi din perspectiva
impozitului pe profit. Această opțiune este justificată prin legăturile (mai mult sau mai
puțin strînse) dintre rezultatul contabil și rezultatul fiscal. În cazul firmelor plătitoare de
impozit pe profit, veniturile și cheltuielile contabile (care dau rezultatul contabil) sînt
recunoscute potrivit principiului contabilității de angajamente și reprezintă, în codul
fiscal 2016, punctul de plecare explicit în stabilirea rezultatului fiscal. Diferențele dintre
rezultatul fiscal și rezultatul contabil sînt date de intervenția unor venituri/cheltuieli ale
căror regimuri fiscale diferă de cele contabile. Diferențele de acest tip sînt justificate în
literatură îndeosebi prin divergențele de obiective între contabilitate și fiscalitate.
Contabilitatea urmărește culegerea de date și prelucrarea lor după proceduri specifice, în
scopul obținerii și furnizării de informații utilizatorilor interni și externi. Dimpotrivă,
obiectivul fundamental al fiscalității este de a asigura mobilizarea de resurse financiare
la nivelul autorităților publice, în vederea finanțării cheltuielilor bugetare.
Avînd în vedere obiectivele diferite ale contabilității și fiscalității, putem să ne
așteptăm la apariția de diferențe (uneori importante) între recunoașterea contabilă și
recunoașterea fiscală a veniturilor și a cheltuielilor. Aceste diferențe se manifestă în
măsuri diferite, în funcție de mai multe criterii și se poate aprecia că introducerea unor
norme contabile de inspirație anglo-saxonă conduce la creșterea gradului de deconectare
între contabilitate și fiscalitate.
În textul de față ne propunem să identificăm unele din principalele surse de
diferențe dintre regulile contabile și cele fiscale, avînd în vedere versiunile actuale ale
codului fiscal (legea 227/2015 aplicabilă din 2016, dezvoltată de normele de aplicare
aprobate prin HG 1/2016), dar și ale regulii contabile (OMFP 1802/2014, completat de
OMFP 773/2015, OMFP 4160/2015 și de OMFP 123/2016). Analiza noastră va fi una
descriptivă, pe baza textelor reglementărilor legale și vom exemplifica, acolo unde
putem, cu date obținute din situațiile financiare ale firmelor cotate pe piața reglementată
a BVB (firme care aplică IFRS), completate cu date din situațiile financiare ale firmelor
cotate pe segmentul AeRo al BVB (firme care aplică normele românești).
Despre relația dintre contabilitatea și fiscalitatea rezultatului

Una din afirmațiile întîlnite frecvent în literatură este cea potrivit căreia modelele
contabile anglo-saxone sînt caracterizate de o deconectare a contabilității de fiscalitate,
în timp ce modelele contabile european continentale sînt caracterizate, mai degrabă, de o
conectare a celor două. Sigur că această afirmație trebuie nuanțată, prin luarea în
considerare a categoriilor de întreprinderi analizate (cotate/necotate, mari/mici, cu
capital național/cu capital străin). După o perioadă lungă în care contabilitatea a părut să
fie aceeași pentru firmele cotate și pentru cele necotate (mari sau mici), ultimele decenii
aduc o diferențiere destul de clară între regulile aplicabile firmelor care se finanțează pe
piața de capital și celelalte. Dacă ne referim la perioada dinainte de introducerea
118
sistematică și obligatorie a IFRS în Europa, atunci identificăm, în multe state, reguli

distincte pentru cele două mari categorii de firme: astfel, în unele state europene, firmele
cotate foloseau, pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate, norme speciale: fie
norme naționale adaptate după cele internaționale sau după cele americane, fie foloseau
de-a dreptul normele internaționale (IAS) sau normele americane (US GAAP).
De asemenea, în analiza relației dintre contabilitate și fiscalitate, o altă variabilă
importantă de care trebuie ținut cont este gradul de agregare a informației în situațiile
financiare: la nivelul entității individuale sau la nivelul grupului. Pentru că, de regulă,
grupurile nu au recunoaștere fiscală, putem să ne așteptăm ca în consolidare,
deconectarea contabilitate – fiscalitate să fie mult mai prezentă decît în situațiile
financiare individuale.
La nivelul UE, începînd cu 2005, aplicarea IFRS devine obligatorie în situațiile
financiare consolidate ale grupurilor cotate și statele membre au posibilitatea extinderii
acestei obligații către alte categorii de entități (situațiile financiare individuale ale
firmelor cotate, situațiile financiare individuale și/sau consolidate ale firmelor necotate).
Această schimbare majoră în raportarea financiară a firmelor europene este însoțită
inevitabil și de o mai mare deconectare a contabilității de fiscalitate. Profitînd de
aplicarea IFRS în Europa, Comisia Europeană a încercat și exploatarea situației în sens
fiscal, prin propunerea în 2011 (după lansarea ideii cam cu 10 ani mai devreme), a unei
măsuri care să armonizeze oarecum baza de calcul a impozitului pe profit în cazul
grupurilor cu filiale în mai multe state membre, plecînd de la profiturile consolidate
comparabile stabilite de grupuri conform IFRS. Astfel, a apărut CCCTB (Common
Consolidated Corporate Tax Base), ca set unitar de reguli pentru companiile europene în
ceea ce privește stabilirea profiturilor lor fiscale
(http://ec.europa.eu/taxation_customs/common
/consultations/tax/relaunch_ccctb_en.htm, consultat pe 5 aprilie 2016). Trebuie spus, în
acest context, că impozitul pe profit, spre deosebire de impozitele indirecte (accize,
TVA, taxe vamale), este încă un impozit pentru care regulile se stabilesc la nivel
național, fără o prea mare implicare a Comisiei Europene, motiv pentru care regulile și
practicile naționale sînt extrem de diverse în UE. Proiectul CCCTB a fost lansat pentru
discuții în spațiul comunitar și pînă în 2015 nu s-a concretizat în ceva palpabil. În 2015,
a început resuscitarea acestui proiect, iar propunerea Comisiei Europene vizează
prevenirea transferurilor de profituri între state, limitarea opțiunilor de optimizare fiscală
și o mai justă repartizarea a impozitului între statele membre. Chiar dacă CCCTB își
propune ca punct de plecare profitul consolidat IFRS, tot vor apărea diferențe între
mărimea contabilă și cea fiscală, punîndu-se din nou, la nivel european, de data asta,
problema conectării dintre contabilitate și fiscalitate.
Relația dintre contabilitate și fiscalitate a reprezentat și un criteriu important de
analiză și de clasificare a sistemelor contabile (de exemplu, Nobes, 1992, 1998). Chiar
dacă multă vreme România a lipsit din aceste clasificări, fiind încadrată în ansamblul
țărilor comuniste, în prezent, credem că locul ei este, mai degrabă, alături de țările
aparținînd modelului continental european (alături de țări precum Belgia, Franța,
Germania, Italia, Spania ș.a.)
119
Pentru măsurarea și încadrarea relațiilor diverse dintre contabilitate și fiscalitate, se

face frecvent apel la un articol clasic (Lamb et al, 1998) în care se propun 5 tipuri de
relații între contabilitate și fiscalitate. Această grilă este foarte folosită în literatura
specifică, mai întîi pentru țări din Europa dezvoltată, dar și, ulterior, pentru țări din
Europa mai nouă, inclusiv România. O primă analiză a relației dintre contabilitate și
fiscalitate în România, prin prisma structurii propuse de Lamb et al (1998), apare în
Istrate (2011), dar și în alte studii: Cuzdriorean et al (2012), Pop et al (2013). Modelul
propus de Lamb et al (1998) este dezvoltat de Nobes et Scwencke (2006), inclusiv prin
crearea a doi indici care măsoară gradul de influență a fiscalității asupra contabilității.
(De)conectare între contabilitate și fiscalitate în România

În România, după 1990, s-a putut constata o legătură adeseori strînsă între
contabilitate și fiscalitate. Această legătură s-a putut caracteriza prin cel puțin două
trăsături principale:
- regulile fiscale rețineau o bună parte din regulile contabile în legătură cu
evaluarea, recunoașterea veniturilor, cheltuielilor, imobilizărilor etc.;
- prin normele fiscale se introduceau dispoziții a căror respectare era obligatorie în
contabilitate și care puteau conduce la o anumită denaturare a informației contabile:
amortizări fiscale, înregistrarea unor subvenții, tratamentul unor cheltuieli și venituri etc.
De fapt, în contabilitatea românească putem identifica două mari perioade după
1990 (există și posibilitatea prezentării mai multor sub-perioade ale acestora):
- între 1990 și 2000: perioada în care normele contabile românești au fost construite
după modelul directivei a 4-a europene, pe filieră francofonă (franco-belgiană);
- începînd cu 2001, se manifestă din ce în ce mai vizibil, influența normelor
internaționale de contabilitate (IAS, devenite IFRS), mai întîi ca urmare a
recomandărilor organismelor financiare internaționale, după aceea ca efect al intenției
României de a deveni membru al UE.
Periodizări ale evoluției contabilității românești găsim în lucrări destinate acestei
teme, dintre care reținem Ionașcu (2003), Calu (2005), Ionașcu et al (2007), Barbu et al
(2010), Albu et al (2010).
În prima dintre cele două perioade propuse de noi, relația dintre contabilitate și
fiscalitate a fost una destul de strînsă. Istrate (2011), folosind indicii propuși de Nobes &
Schwenke (2006), identifică o situație extrem de clară pînă în 1994 (conectare foarte
strînsă) și o încercare de deconectare de jure, începînd cu 1995, dar fără ca această să fie
urmată în același ritm de o deconectare de facto.
În cea de-a doua perioadă, se manifestă o tot mai evidentă tendință de emancipare a
contabilității de fiscalitate și a fiscalității de contabilitate. Aceasta se poate explica prin
influența normelor internaționale asupra contabilității românești, dar și printr-o
procedură mai bună și mai independentă de elaborarea a normelor fiscale, avînd ca
obiectiv explicit colectarea de bani la buget, limitarea evaziunii fiscale, alinierea la
normele europene etc. Totuși, deconectarea pe care o putem identifica ușor în normele
contabile și în cele fiscale nu este urmată întotdeauna de practicieni. Încă o dată facem
apel la clasificarea firmelor între cotate și necotate, mari și mici, adăugăm aici și criteriul
120
acționarului principal (străin sau român) și putem spune că deconectarea de jure este
urmată mai degrabă de către firmele cotate, de către cele mari și de către cele cu
acționari străini și mai puțin de către celelalte firme. Explicația acestei ipoteze constă în
aceea că firmele care deconectează au resurse mai mari disponibile pentru evidențe
fiscale diferite de cele contabile, sînt incitate (de auditor, dar și de piața financiară) să
respecte de o manieră mai strictă regulile contabile, fără a le mai alinia pe cele fiscale,
ori le sînt impuse de către acționarul străin politici și tipuri de estimări contabile diferite
de cele fiscale. Dimpotrivă, firmele mici, cu asociați/acționari români – adeseori
implicați în conducerea efectivă a firmelor respective – nu sînt dispuse mereu să suporte
costurile ținerii a două evidențe (contabilă și fiscală) și optează, astfel, pentru aplicarea
unor soluții contabile cît mai apropiate de cele fiscale. Se ajunge, la aceste firme, la
menținerea unei conectări strînse de facto dintre contabilitate și fiscalitate. De altfel,
România nu este singura țară în care se întîmplă acest lucru – sînt chiar firme mici din
state anglo-saxone care consideră că este mai utilă conectarea, din punct de vedere al
costurilor suportate. Ceea ce se găsește în literatură despre deconectare este valabil mai
ales în cazul firmelor cotate pe piețele financiare. Chiar în cazul aplicării generalizate a
IFRS în Europa, se constată că nu se ajunge la o comparabilitate totală a situațiilor
financiare publicate de firme din state diferite: unul din motive este în continuare
fiscalitatea.
Diferențe concrete între regulile fiscale și regulile contabile românești

Analiza noastră are ca punct de plecare codul fiscal și vom invoca modul în care
regulile fiscale se pliază pe principiile contabile (după modelul propus de Istrate, 2000).
Din codul fiscal vom începe cu unele definiții din titlul 1, după care vom trece la titlul 2
(Impozitul pe profit), acolo de unde putem identifica clar sursele de divergență
contabilitate-fiscalitate. Astfel, elementele de care ajungem să ne ocupăm sînt: definirea
imobilizării corporale, definirea valorii fiscale a activelor (în general, precum și
particularizarea pe firmele care aplică IFRS), deduceri fiscale suplimentare, amortizare
contabilă și amortizare fiscală, reevaluare, provizioane și ajustări
deductibile/nedeductibile, cheltuieli deductibile limitat, cheltuieli nedeductibile,
investiții imobiliare, active biologice.
Diferențe contabilitate – fiscalitate în gestiunea imobilizărilor

Putem stabili ca ipoteză faptul că cele mai multe diferențe vor apărea la imobilizări
(îndeosebi la cele corporale): evaluare, amortizare (valoare de amortizat, durată de
amortizare, regim de amortizare), reevaluare. Estimarea noastră se bazează pe ponderea
pe care o au imobilizările în bilanțurile firmelor românești. Cifrele de care dispunem
caracterizează firmele cotate la bursă. Nu îndrăznim să generalizăm la nivelul celor peste
600.000 de operatori economici din România (cifra este luată din referatul de aprobare a
ordinului care urma să înlocuiască OMFP 3055/2009, în vederea adoptării în România a
directivei europene 34/2013), dar credem că datele de care dispunem ne permit să
creionăm o imagine realistă asupra practicilor contabile folosite în România, în prezent.
121
Tabel nr. 1. Ponderea imobilizărilor în activul firmelor românești cotate

Ponderea
Număr Ponderea medie a
Perioada Medie
Segmentul de medie a imobilizărilor
de anuală a
de piață observații imobilizărilor corporale în
observare observațiilor
valabile în total activ total
imobilizări
2000-
BVB 2015 1.094 68,38 55,88% 88,25%
(16 ani)
2010-
AeRo 2014 1.254 250,80 64,29% 90,65%
(5 ani)
Astfel, pentru piața reglementată a BVB dispunem de 1.094 observații complete,

adică observații pe baza cărora putem calcula ponderea activelor imobilizate în total
activ; aceste observații sînt repartizate pe o perioadă de 16 ani (2000 – 2015); am exclus
firmele financiare: bănci, asigurări, societăți de investiții. Pentru componenta AeRo,
lansată în 2015 și unde s-au transferat multe din firmele care, anterior, erau listate pe
RASDAQ, avem date pe 5 ani (2010-2014): un total de 1.254 observații. În tabelul 1 am
centralizat datele privind ponderea imobilizărilor în total activ pentru firmele din
eșantioanele descrise. Apare evidentă importanța imobilizărilor pentru firmele românești
cotate –peste jumătate din bilanț este ocupat cu imobilizări și, dintre acestea, aproximativ
90% reprezintă imobilizări corporale. Aceste ponderi justifică pe deplin ipoteza noastră
potrivit căreia cele mai multe diferențe contabilitate-fiscalitate pot apărea în cazul
imobilizărilor, îndeosebi al celor corporale.
Imobilizări necorporale
În cazul imobilizărilor, trebuie să facem distincție între cele corporale și cele
necorporale. Pentru imobilizările necorporale, diferențele de definire și de criterii de
evaluare între contabilitate și fiscalitate sînt mici, iar opțiunile firmelor pot asigura, de
regulă, identitatea de tratament contabil și fiscal. Cele cîteva diferențe pot fi
sistematizate astfel:
- pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare (indiferent dacă se imobilizează sau se
lasă în sarcina perioadei), costul stabilit de contabilitate este cheltuială deductibilă
imediat sau prin intermediul amortizării, dar se acceptă o deducere fiscală suplimentară
(neînregistrată în contabilitate) de 50% din cheltuielile respective;
- fondul comercial se amortizează contabil, dar fiscal nu se amortizează;
- programele informatice se amortizează fiscal pe 3 ani, iar contabil se pot amortiza
pe orice perioadă consideră firma că se recuperează sumele investite – în multe situații,
firmele optează tot pentru perioada de 3 ani.
Imobilizări corporale
122
Imobilizările corporale pot deveni sursa cea mai bogată de bogată de diferențe între
contabilitate și fiscalitate.
a) Definirea imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe)

Pentru identificarea imobilizărilor corporale, regula contabilă reține două criterii
(de scop al utilizării și de durată a utilizării), în timp ce regula fiscală impune o a treia
condiție – cea de valoare minimă (2.500 lei, în prezent). Chiar dacă multe firme optează
explicit pentru folosirea acestei condiții de valoare și în contabilitate, ea nu este
obligatorie, ceea ce creează premisele ca, din punct de vedere contabil să se recunoască
drept imobilizări bunuri cu valori individuale mai mici decît 2.500 lei sau, dimpotrivă, să
se recunoască la obiecte de inventar (trecute imediat pe cheltuieli) bunuri ale căror valori
individuale sînt peste 2.500 lei. Orice firmă poate opta pentru astfel de soluții, dar este
nevoie de evidență contabilă diferită de evidența fiscală, ceea ce presupune creșterea
costului ținerii contabilității.
b) Provizioane incluse în costul unor imobilizări

Rămînînd la recunoașterea inițială a imobilizărilor corporale, trebuie reținut și
faptul că în valoarea de intrare a unora dintre acestea ar trebui să se regăsească și
cheltuielile estimate cu dezafectarea. Includerea în cost a acestor cheltuieli se face după
actualizarea sumelor estimate că se vor cheltui cu dezafectarea, prin constituirea unui
provizion care devine astfel componentă a costului imobilizărilor respective. Acest gen
de provizion nu beneficiază de recunoaștere fiscală explicită la constituirea lui, ceea ce
face ca valoarea contabilă a imobilizării (care include provizionul) să difere de valoarea
ei fiscală (care nu include provizionul). De aici va rezulta o amortizare contabilă diferită
de amortizarea fiscală. Pot părea două situații de recunoaștere fiscală a unui astfel de
provizion: în cazul includerii în valoarea unor imobilizări (amenajări de terenuri,
construcții speciale sau altele) a provizioanelor pentru refacerea terenurilor la
exploatarea de zăcăminte minerale sau a provizioanelor pentru închiderea și urmărirea
postînchidere a depozitelor de deșeuri (vezi și tabelul nr. 3). Aceste provizioane sînt
deductibile fiscal, dar ritmul recunoașterii lor fiscale nu are nimic de-a face cu regulile
de contabilizare impuse de norma contabilă, motiv pentru care firmele care țin cont de
regula de provizionare a cheltuielilor cu dezafectarea nu scapă de diferențele dintre
contabilitate și fiscalitate decît dacă aleg să privilegieze norma fiscală, adică să
constituie provizionul nu prin includerea lui în valoarea de intrare a unei imobilizări, ci
prin contabilizarea eșalonată pe cheltuieli, odată cu recunoașterea fiscală. Aplicarea sau
nu cu strictețe a regulii contabile depinde de mai mulți factori – principalul este maniera
în care ținerea contabilității este controlată de terți externi, cum ar fi auditorii financiari.
De altfel, codul fiscal definește pe larg valoarea fiscală a activelor și a datoriilor și,
în cazul imobilizărilor corporale (codul fiscal folosește în continuare formula mijloace
fixe), se precizează explicit că este vorba despre costul de achiziție, costul de producție
sau valoarea justă (aceasta din urmă fiind aplicabilă în cazul bunurilor primite gratuit),
fără să se facă vreo referire la provizioane pentru dezafectare.
123
c) Reevaluarea imobilizărilor corporale

Norma contabilă românească permite (la fel ca IFRS), în cazul imobilizărilor
corporale, folosirea modelului valorii juste pentru evaluarea ulterioară. Astfel, multe
firme au optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale, integral sau doar a unor
categorii ale acestora. Reevaluarea înseamnă înlocuirea valorii nete contabile cu valoarea
justă. Pînă în 2003, economia României a fost hiperinflaționistă și, în lipsa unei
contabilități de inflație impuse prin normele contabile, singura cale de a actualiza un pic
bilanțurile la evoluția prețurilor a fost reevaluarea imobilizărilor. În tabelul 2, am
centralizat informațiile privind opțiunile firmelor românești cotate în ceea ce privește
reevaluarea imobilizărilor – nu avem date exploatabile decît după 2006 pentru piața
reglementată, respectiv începînd cu 2010, pentru AeRo. Observăm că, printre aceste
firme, indiferent de segment, reevaluarea este încă foarte populară, chiar dacă, de mai
bine de 10 ani, economia românească nu mai este hiperinflaționistă. Pot apărea mai
multe explicații ale acestei opțiuni aproape generalizate:
– menținerea unei politici contabile, odată ce a fost aleasă;
– recunoașterea fiscală a reevaluării, din punct de vedere al impozitului pe profit
(cu unele mici excepții);
– stabilirea impozitului pe clădiri într-o cotă mai mare în lipsa reevaluării.
Credem că această din urmă justificare este cea mai probabilă, ea fiind confirmată
și de faptul declarațiile firmelor în sensul reevaluării îndeosebi a acestei categorii de
imobilizări: mai bine de jumătate din firmele pentru care am obținut informații explicite
privind politicile contabile au optat doar pentru reevaluarea clădirilor și, eventual, a
terenurilor.
Din tabelul 2, observăm că diferențele din reevaluare prezentate în bilanț sînt foarte
importante ca pondere în capitaluri proprii: de altfel, le-am calculat în mărime absolută,
pentru a elimina oarecum efectele existenței unor capitaluri proprii negative.
Pentru a fi recunoscută fiscal, reevaluarea trebuie efectuată la închidere, iar
valoarea justă trebuie determinată în mod credibil. Din lectura părții din Codul fiscal
care stabilește modul în care se tratează reevaluarea, această evaluare alternativă a
imobilizărilor corporale este recunoscută numai dacă rezultatul reevaluării conduce la
apariția/menținerea unei diferențe pozitive din reevaluare, adică dacă în urma operațiunii
rămîne sold la contul 105 Rezerve din reevaluare. De fapt, recunoașterea fiscală a
reevaluării pozitive, concretizată în deductibilitatea fiscală a sporului de amortizare, a
devenit fără efect asupra rezultatului fiscal începînd cu mai 2009, pentru că diferența
pozitivă din reevaluare este asimilată veniturilor impozabile eșalonat, pe măsura
amortizării imobilizărilor reevaluate. Dacă, dimpotrivă, reevaluarea este una negativă,
adică dacă nu apare sold la 105 ori acesta se închide, atunci diferența din reevaluare este
trecută pe cheltuieli (655 Cheltuieli cu reevaluarea imobilizărilor) și nu este recunoscută
fiscal. În această situație, valoarea fiscală a imobilizării nu poate coborî sub valoarea
netă contabilă la care s-ar fi ajuns pe baza costului inițial, în lipsa oricărei reevaluări.
Astfel, la reevaluările negative, valoarea fiscală diferă de valoarea contabilă a
imobilizării (aceasta din urmă fiind valoarea justă de la ultima închidere) și, deci, în
exercițiul următor, amortizarea contabilă este diferită de amortizarea fiscală.
124
O excepție de la regula de nedeductibilitate a reevaluărilor negative: sînt cheltuieli

deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate de operatorii
economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparțin domeniului
public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, primite în
administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului
instituției titulare a dreptului de proprietate.
Tabel nr. 2. Opțiuni pentru reevaluarea imobilizărilor corporale, în cazul firmelor

românești cotate
BVB, piața
BVB, AeRo
reglementată(norme
(norme
Explicații românești pînă în
românești)
2011, IFRS din 2012)
N % N %
Perioada 2006-2015 2010-2014
Total observații valabile 868 1.254
Număr mediu de observații pe an 86,80 250,80
Observații în care o rezervă din reevaluare
767 88,36 1.131 90,19
pozitivă apare explicit în bilanț
Ponderea medie a rezervei din reevaluare în
- 64,79 - 72,16
capitaluri proprii
Observații disponibile cu politici contabile
764/868 →
privind imobilizările declarate explicit, din 764 512 40,83
88,02
care
- opțiune doar pentru modelul costului 73 73/764 → 9,55 75 14,65
308/764 →
- opțiune pentru reevaluare totală 308 156 30,47
40,16
- opțiune pentru reevaluare a unor categorii
de imobilizări, de regulă construcții și/sau 383 50,29 281 54,88
terenuri
d) Obținerea de imobilizări ca urmare a unor operațiuni de reorganizare

În cazul fuziunilor, divizărilor ori al aporturilor de capital în care sînt implicate
persoane juridice, se pot transfera active de la o firmă la alta. Nefiind o vînzare propriu-
zisă, a fost necesară adaptarea regulilor contabile și fiscale. Astfel, regula contabilă
stabilește că, de regulă, la firma care primește active ca urmare a unor reorganizări,
valoarea contabilă este dată de valoarea justă de la data operațiunii. Dimpotrivă, regula
fiscală impune ca, la primitorul activelor, valoarea fiscală să fie egală cu valoarea fiscală
pe care activele respective o aveau înainte de operațiune, la firma cedentă. Dacă obiectul
operațiunii îl reprezintă imobilizări, atunci valoarea lor fiscală (care vine de la cedent)
poate fi alta decît valoarea contabilă (valoarea justă stabilită cu ocazia transferului). În
cazul activelor amortizabile, se ajunge din nou la diferență între amortizarea contabilă și
cea fiscală.
125
e) Particularități în cazul firmelor cotate a BVB și care aplică IFRS în

contabilitățile individuale
Aplicarea IFRS în contabilitatea individuală a firmelor românești cotate poate avea
ca efect îndepărtarea și mai evidentă între regulile contabile și cele fiscale.
- reevaluările pozitive sînt recunoscute fiscal și pentru imobilizările necorporale;
- actualizările la inflație efectuate în aplicarea IAS 29 sînt recunoscute fiscal doar
pentru terenuri și mijloace fixe, după ce s-au anulat reevaluările anterioare;
- din punct de vedere fiscal, investițiile imobiliare pentru evaluarea cărora se reține
modelul valorii juste rămîn imobilizări amortizabile și evoluția valorii lor juste se
recunoaște fiscal cu condiția ca reevaluarea să fie pozitivă;
- pentru activele biologice (evaluate obligatoriu la valoarea justă în IFRS), regimul
fiscal este asemănător cu cel rezervat imobilizărilor corporale obișnuite: valoarea de
intrare, amortizarea, reevaluările sînt recunoscute în aceleași condiții;
- dacă la achiziția unor imobilizări cu plata amînată dincolo de un an, firma
contabilizează cheltuieli în avans privind dobînzile, atunci valoarea contabilă a activului
cumpărat este egală cu suma de plată minus dobînda respectivă, în timp ce valoarea
fiscală se stabilește fără scăderea dobînzii din cost; în aceste condiții, cheltuiala viitoare
cu dobînda este nedeductibilă.
Imobilizări financiare
Valoarea fiscală a titlurilor de participare primite în schimbul unor aporturi în
natură este egală cu valoarea fiscală a activelor transferate a schimb. Astfel, dacă
evaluarea efectuată cu ocazia aportului face să reiasă valori diferite de cele cu care
activele erau deja în contabilitatea acționarului/asociatului care face aportul, atunci este
necesară evidențierea distinctă a valorii lor fiscale. Efectele acestei diferențe se
manifestă la eventuala ieșire a titlurilor respective (prin vînzare sau altfel), ocazie cu care
cheltuiala contabilă cu descărcarea gestiunii cu titlurile ieșite este diferită de cheltuiala
fiscală.
Pe de altă parte, valoarea fiscală a titlurilor devine diferită de valoarea lor contabilă
și atunci cînd se primesc titluri gratuit ca urmarea a încorporării de profituri, rezerve sau
prime de emisiune la capitalul social de către firme la care se dețin părți din capitalul
social. Veniturile contabilizate cu această ocazie sînt neimpozabile la data recunoașterii
inițiale, fiind supuse impozitului la cedarea titlurilor respective (cu excepția situației în
care acționarul deține mai mult de 10% pe mai mult de un an, precum și cu excepția
situației în care firma la care se dețin acțiunile se lichidează, dar tot dacă se dețin 10% de
mai mult de un an).
Pe aceeași linie, codul fiscal stabilește că sînt nedeductibile cheltuielile din
evaluarea/reevaluarea titlurilor de valoare, dacă se îndeplinesc condițiile de deținere a 10
% pe mai mult de un an. Și această regulă conduce la diferențe între valoarea contabilă și
valoarea fiscală a titlurilor respective.
Diferențe fiscalitate-contabilitate, aferente activelor circulante
126
Stocurile și creanțele pot reprezenta și ele surse de diferențe între contabilitate și

fiscalitate. Evaluarea la intrarea acestor elemente în entitate se face la fel, dar evaluarea
la închidere poate conduce la apariția unor deprecieri a căror recunoaștere fiscală nu este
întotdeauna asigurată. Astfel, deprecierea stocurilor este nedeductibilă fiscal. În ceea ce
privește creanțele, versiunea 2016 a Codului fiscal este mai generoasă decît cea veche, în
sensul că se poate recunoaște fiscal deprecierea oricărei creanțe (nu doar a celor față de
clienți), prin aplicarea unui procent de 30% la valoarea nominală (și nu doar la valoarea
fără TVA, ca înainte).
Rămîn valabile condițiile de depășire a scadenței (cu 270 de zile, cu excepția
clienților intrați în faliment), de negarantare a creanței și de neîncadrare la creanțe față
de persoane afiliate. Putem presupune că, pentru simplificarea evidențelor, multe firme
optează să recunoască doar deprecierile fiscale ale creanțelor. Totuși, o firmă supusă
obligației de audit sau o firmă ale cărei proceduri de inventariere sînt ceva mai riguroase
ar putea constata deprecieri peste limitele fiscale, caz în care valoarea contabilă și cea
fiscală a creanțelor se îndepărtează una de cealaltă.
Provizioane cu regim fiscal diferit de cel contabil

Codul fiscal a păstrat pînă în 2015, inclusiv, formularea provizioane pentru a
desemna atît provizioanele ca datorii, cît și deprecierile reversibile ale elementelor de
activ. La data intrării în vigoare a vechiului cod fiscal (2004), această opțiune
terminologică era compatibilă cu norma contabilă în care se foloseau termenii
provizioane pentru depreciere și provizioane pentru riscuri și cheltuieli. Norma contabilă
însă a renunțat la formularea provizioane pentru depreciere, înlocuind-o cu cea de
ajustări pentru depreciere, o dată cu intrarea în vigoare a OMFP 1752/2005, adică
începînd cu exercițiul financiar 2006. Alinierea formulărilor fiscale la cele contabile s-a
efectuat, în sfîrșit, începînd cu 2016, prin noul cod fiscal (legea 227/2015). Despre
deprecierea imobilizărilor, stocurilor și creanțelor am amintit ceva mai sus, așa încît
reținem aici doar provizioanele.
În cazul firmelor care nu intră în categoria instituțiilor de credit și ai altor
intermediari financiari, lista provizioanelor deductibile este destul de scurtă în raport cu
posibilitățile contabile de constituire a unor astfel de provizioane. În plus, recunoașterea
fiscală a provizioanelor este condiționată de respectarea anumitor criterii. În tabelul nr.
3, centralizăm provizioanele contabile și criteriile de recunoaștere fiscală a cîtorva dintre
acestea.
Tabel nr. 3. Recunoașterea fiscală a provizioanelor contabile

Criterii de îndeplinit
Provizioane contabile
Regim fiscal pentru recunoașterea
pentru
fiscală
Litigii nedeductibile -
se deduc la nivelul
Garanții acordate
pot fi deductibile cotelor prevăzute în
clienților
convențiile încheiate sau
127
la nivelul procentelor de
garantare prevăzut în
tariful lucrărilor
executate ori serviciilor
prestate
în limita unei cote de 1%
aplicate asupra
pentru refacerea
rezultatului contabil din
terenurilor la
exploatare aferent
exploatarea de
Dezafectare pot fi segmentului de
zăcăminte minerale
imobilizări corporale deductibile exploatare și producție de
și alte acțiuni similare două resurse naturale
legate de acestea categorii pentru închiderea și
se deduc în limita
urmărirea post
corespunzătoare cotei-
închidere a
părți din tarifele de
depozitelor de
depozitare percepute
deșeuri
Restructurare nedeductibile -
Pensii și obligații
nedeductibile -
similare
Impozite nedeductibile -
Terminarea
nedeductibile -
contractului de muncă
de regulă, nedeductibile, dar se pot
deducerea se acordă
deduce, de exemplu, provizioanele
potrivit programelor de
constituite de companiile aeriene
întreținere a aeronavelor,
Alte provizioane din România pentru acoperirea
aprobate de către
cheltuielilor de întreținere și
Autoritatea Aeronautică
reparare a parcului de aeronave și a
Civilă Română
componentelor aferente
Din tabelul nr. 3 rezultă că o mică parte a provizioanelor beneficiază de deducere

fiscală. Acesta poate fi un motiv serios pentru care firmele care doresc alinierea
contabilității la fiscalitate să evite constatarea de provizioane, chiar dacă respectarea
întocmai a normei contabile ar impune o astfel de constatare. În ce privește firmele
cotate la bursă, faptul că sînt mai vizibile le obligă să fie mai transparente din punct de
vedere financiar, motiv pentru care putem presupune că se apleacă mai atent asupra
situațiilor generatoare de ajustări și de provizioane. În plus, în cazul multor astfel de
firme, este necesară verificarea conformității situațiilor financiare cu normele contabile,
verificare efectuată de un auditor independent și care poate da opinie cu rezervă sau
poate include în raport observații în cazurile în care constată o aplicare incompletă a
principiului prudenței. În tabelul nr. 4, am centralizat cîteva informații despre cheltuielile
cu ajustările și cu provizioanele raportate de firmele cotate la BVB (după excluderea
128
firmelor financiare). Am profitat de faptul că în formatul obligatoriu al contului de profit

și pierdere întocmit după normele românești apar distinct cheltuielile nete cu ajustările și
cu provizioanele. În cazul firmelor care aplică IFRS, sursa datelor a fost fie tot contul de
profit și pierdere, fie situația fluxurilor de trezorerie (în cazul folosirii metodei indirecte
de prezentare a fluxurilor de exploatare, fie anexele, fie situațiile financiare întocmite de
aceste firme în formatul impus de Ministerul Finanțelor).
Tabel nr. 4. Raportări ale firmelor românești cotate privind ajustările pentru depreciere
și provizioanele
Firme care declară Firme care
Număr Număr
Categoria de cheltuieli nete cu declară
total de mediu de
cotare și deprecierea cheltuieli nete cu
observații observații
perioada circulantelor provizioanele
valabile pe an
N % N %
BVB –piața
reglementată 1.092 68,25 862 78,94 642 58,79
(2000 - 2015)
BVB AeRo
1.408 281,60 692 49,15 436 30,97
(2010-2014)
Observăm că firmele nefinanciare cotate pe piața reglementată sînt mult mai

înclinate spre constituirea de provizioane și spre recunoașterea de deprecieri ale activelor
circulante. Pe AeRo, ponderea celor care constituie ajustări/provizioane este de ceva mai
mult de jumătate față de piața reglementată și putem să punem acest comportament și pe
seama unei mai mari convergențe între opțiunile contabile și cele fiscale, precum și pe
seama unor auditori mai puțin exigenți.
Concluzii
Sistemele contabil și fiscal actuale din România asigură, într-o măsură importantă,
deconectarea de jure a contabilității de fiscalitate, în ceea ce privește impozitul pe profit.
Practicile firmelor românești sînt mult mai nuanțate, avînd în vedere costurile pe care le-
ar genera o evidență contabilă diferită de evidența fiscală. Totuși, putem presupune că
situația concretă depinde de variabile precum dimensiunile firmelor, cotarea sau nu pe o
piață financiară, acționarul majoritar, tipul de activitate, obligația sau nu de a-și audita
situațiile financiare etc. De exemplu, putem presupune că firmele cotate sînt interesate ca
informațiile pe care le furnizează prin contabilitate să fie cît mai puțin poluate de aspecte
fiscale și, deci deconectarea contabilitate-fiscalitate să fie mai pronunțată în cazul lor, cu
asumarea costurilor aferente.
Analiza noastră (esențialmente descriptivă) ia în considerare textele reglementărilor
contabile și ale celor fiscale, în încercarea de a identifica cele mai importante surse de
diferențe între tratamentele contabile și cele fiscale. Pentru confirmarea unora dintre
afirmații și ipoteze, am făcut apel la datele găsite în situațiile financiare ale firmelor
românești cotate la BVB (atît pe piața reglementată, cît și pe segmentul AeRo).
129
Propunem, în lucrare, periodizarea în două etape a evoluției relației contabilitate –

fiscalitate: o primă etapă (1990 - 2000), caracterizată printr-o conectare destul de strînsă
între cele două și o a doua etapă (începută prin 2001), caracterizată printr-o tendință de
separare între contabilitate și fiscalitate din ce în ce mai vizibilă din punct de vedere al
reglementărilor.
Cele mai multe diferențe dintre tratamentele contabile și cele fiscale pot fi
identificate pe cazul imobilizărilor. Chiar dacă valori contabile diferite de valori fiscale
găsim și în cazul imobilizărilor necorporale și al celor financiare, impactul cel mai mare
se identifică la imobilizările corporale. Aceste afirmații pot fi explicate și prin ponderea
importantă pe care o au imobilizările în totalul activelor firmelor românești: doar pentru
cele aproximativ 270 de firme cotate, ponderea imobilizărilor este cam de 55% (pe piața
reglementată) și cam de 65% pe AeRo. Analiza textelor fiscale ne permite să punem în
evidență următoarele detalii privind sursele de diferențe: definirea imobilizărilor
(criteriile de definire), valoarea de intrare (conținutul acesteia), reevaluarea pozitivă sau
negativă, amortizarea (durata de amortizare și regimul de amortizare), obținerea de
imobilizări din operațiuni de reorganizare și, mai ales (în cazul firmelor cotate pe piața
reglementată), aplicarea IFRS în contabilitatea individuală.
În ceea ce privește activele circulante de natura stocurilor și a creanțelor,
diferențele contabilitate-fiscalitate rezultă îndeosebi din recunoașterea diferită a
ajustărilor pentru depreciere. Dintre datoriile bilanțiere, am găsit surse de diferențe
potențiale importante între contabilitate și fiscalitate pentru provizioane: foarte puține
dintre acestea beneficiază de recunoaștere fiscală.
Limitele cercetării constau îndeosebi în caracterul descriptiv al lucrării și în lipsa
unor date mai concrete despre mai multe firme românești. Continuări ale cercetării ar
putea să țină cont de depășirea acestor limite prin: identificarea unor variabile
reprezentative privind relația dintre contabilitate și fiscalitate, precum și găsirea, găsirea
și testarea corelațiilor între acestea, adresarea de chestionare unui număr cît mai mare de
persoane implicate în gestiunea firmei pentru a surprinde cel mai bine practicile
contabile și fiscale din mediul de afaceri românesc.
Albu, C.N., Albu, N., Alexander, D. (2010) Accounting change in Romania – a historical
analysis, paper presented at the 6th workshop on European Financial Reporting
EUFIN 2010, 1-2 September, Stirling, Scotland.
Barbu, E., Farcane, N., Popa, A. (2010) „Looking for an Accounting Identity. The Case
of Romania during the 20th Century”, Cahier de recherche n°2010-03 E2 de
CERAG, Unité Mixte de Recherche CNRS / Université Pierre Mendès France
Grenoble 2
Calu, D. A. (2005) Istorie și dezvoltare privind contabilitatea din România, ed.
Economică, București
Cuzdriorean, D.D, Albu C.N, Albu N. (2012), The relationship between accounting and
taxation – the Romanian accounting environment, University of Oradea, Faculty of
Economics Annals of Faculty of Economics, no. 1, pp. 894-900
130
Ionașcu, I. (2003) Dinamica doctrinelor contabilității contemporane - Studii privind

paradigmele și practicile contabilității, Ed. Economică, bucurești
Ionașcu, I., Ionașcu, M., Olimid, L., Calu, D.A. (2007) “An empirical evaluation of the
costs of harmonising Romanian accounting with international regulations”
Accounting in Europe, vol. 4, no. 2: 169-206
Istrate, C. (2000), Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Editura Polirom, Iași
Istrate, C (2011). Evolutions in the accounting – taxation (dis)connection in Romania,
after 1990, Review of Economics and business studies – REBS, vol. IV. No. 2, pp.
43-61
Lamb, M., Nobes, C., Roberts, A. (1998). International variations in the connections
between tax and financial reporting. Accounting and Business Research, 28 (3):
173-187.
Nobes, C. (1992), International Classification of Financial Reporting, Routledge,
London
Nobes, C. (1998), ‘Towards a general model of the reasons for international differences
in financial reporting, Abacus, vol. 34, no. 2, pp. 162-187
Nobes, C. (2006), The survival of international differences under IFRS: toward a
research agenda, Accounting and Business Research 36, 3, 233-145.
Nobes, C., Schwencke, H. R. (2006). Modelling the links between tax and financial
reporting: A longitudinal examination of Norway over 30 years up to IFRS
adoption. Europeean Accounting Review 15 (1): 63-87
Păunescu, M. (2015), Recunoașterea și măsurarea veniturilor. Principii contabile vs
reguli fiscale în cazul socităților românești, Audit financiar, no. 1 (121), pp. 15-25
Pop, I., Szilveszter F., Dan, D. C. (2013), Relationship between accounting and taxation
in Romania: a behavioral analysis, Annales Universitatis Apulensis Series
Oeconomica, vol. 15, no. 1, pp. 81-91
131
SINERGIA FINANCIARĂ ÎN COMPANIILE DIN DOMENIUL

FARMACEUTIC. STUDIU EMPIRIC PRIVIND FACTORII DETERMINANȚI
PENTRU COTA DE CAPITAL ACHIZIȚIONATĂ ÎN COMPANIA ȚINTĂ
George-Marian AEVOAE
Asist. Asoc. Dr., Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie
și Administrarea Afacerilor, aevoae@gmail.com
Rezumat
Scop: Scopul acestei lucrări îl reprezintă stabilirea factorilor de influență ce
afectează alegerea unei anumite cote de capital achiziționată în companiile țintă din
domeniul farmaceutic.
Metodologie: Pentru a testa și a valida ipotezele de cercetare propuse, studiul
analizează datele empirice referitoare la 632 F&A, pentru perioada 2010-2018, în care au
fost implicate companii farmaceutice situate în Uniunea Europeană, fie în poziția de
companie țintă, fie în cea de entitate achizitoare.
Rezultate: Rezultatele studiului au evidențiat faptul că rata lichidității,
cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, valoarea tranzacțiilor și reglementările
contabile, toate caracterizând societatea absorbantă/achizitoare, sunt predictori pentru a
face distincția între intervalele cotelor de capital finale cumpărate ca urmare a fuziunilor
și achizițiilor.
Originalitate: Stabilirea unui profil al achizițiilor din domeniul farmaceutic care
au loc la nivelul Uniunii Europene.
Cuvinte cheie: sinergie financiară, industria farmaceutică, procentaj de control,
fuziuni și achiziții.
Introducere
Fuziunile și achizițiile (F&A) reprezintă unele din cele mai discutate și
disputate teme de analiză, atât în lumea academică, cât și pentru profesioniști. Având ca
rezultat consolidarea poziției unei companii pe piață, achiziționarea de tehnologii și
patente, mult mai dificil de produs decât de preluat, găsirea de soluții pentru a ieși dintr-
un impas financiar, aceste operațiuni de creștere externă reprezintă una din temele
majore de interes pentru companiile secolului XXI.
Ca urmare, de-a lungul timpului, au fost analizate mai multe subiecte atât din
perspectivă teoretică, cât și din punct de vedere empiric, cum ar fi: modalitățile de
negociere cu acționarii societăților țintă sau managementul acestora, ceea ce conduce la
fuziuni și achiziții negociate, respectiv la tranzacții de tip tender offer prietenoase sau
ostile (Sun et al., 2012; Offenberg și Pirinsky, 2015; Irfan, 2010), procesul de integrare
al companiei achiziționate (Atkinson și Gary, 2016, Bauer și Matzler, 2014),
performanțele companiilor implicate, înainte și după concentrare (André et al., 2004;
Rani et al., 2015; Rao-Nicholson et al., 2016). Ultimul subiect, referitor la performanță,
este unul dintre cele mai discutate paradoxuri în domeniul fuziunilor și achizițiilor,
având în vedere faptul că numărul și valoarea acestor concentrări de afaceri au crescut
132
de-a lungul anilor, în ciuda scăderii sau lipsei de performanță înregistrată de multe
societăți achizitoare (Weber et al., 2011; Schoenberg, 2008).
Domeniul farmaceutic este unul foarte activ în domeniul fuziunilor și
achizițiilor. Pe de o parte, această industrie a fost implicată în unele dintre cele mai mari
F&A din istorie (achiziția, în 1999, a Warner Lambert Co. de către Pfizer Inc. este
considerată cea de-a șaptea cea mai mare achiziție la nivel mondial, cu o valoare a
tranzacției de 85,3 miliarde de euro, Sanofi-Synthélabo a achiziționat în 2004, compania
Aventis SA pentru suma de 73,5 miliarde USD, Glaxo Wellcome a fuzionat cu
SmithKline Beecham în anul 2000, pentru 72,4 miliarde de dolari, formând
GlaxoSmithKline Plc., în anul 2015 Actavis PLC a încheiat achiziția firmei Allergan Inc
pentru 70,5 miliarde USD).
Pe de altă parte, numărul acestora a înregistrat o creștere permanentă în ultimii
30 de ani, conform Figurii 1.Explicația este una simplă: inovațiile sunt instrumente
fundamentale pentru transformarea organizațională, care pot conduce la rezultate de
succes, iar în domeniul farmaceutic, inovațiile conduc permanent la descoperirea de noi
medicamente sau dispozitive medicale. Anul 2020 și pandemia de COVID-19 au
demonstrat, într-un moment de cumpănă al umanității, că inovația și cercetarea în
domeniul farmaceutic sunt oricând importante.
Spre exemplu, tehnologia ARN mesager, utilizată de companiile Pfizer-
BioNTech și Moderna, a fost descoperită în anii 90 de Katalin Karikó, aceasta fiind
recompensată în anul 2021 cu opremiul L’Oréal-UNESCO pentru cercetarea sa. Astfel,
în ceea ce privește evaluarea lor în cadrul companiilor, consiliul director ar trebui să se
concentreze pe planificarea, execuția și gestionarea investițiilor care să conducă la
inovare.
În consecință, o societate trebuie să se asigure că investițiile în această direcție
sunt corelate cu obiectivele strategice ale societăților înainte și după fuziune. Pentru a fi
inovatoare, o companie ar trebui să-și revizuiască în mod constant capacitățile de a
răspunde la schimbările din industrie și de a integra resursele IT&C în perioada post-
concentrare, pentru a obține o valoare maximă a sinergiei (Chen, 2012).
Numărul și valoarea tranzacțiilor reprezentând fuziuni și achiziții în domeniul
biotehnologiei și industriei farmaceutice sunt prezentate în Figura 1.
133
Figura 1 - F&A din domeniul biotehnologiei și industriei farmaceutice

Sursa: Institute of Mergers, Acquisitions and Alliances Database (2018)
Datele reflectate în Figura 1 reprezintă o dovadă a faptului că industria
farmaceutică a suferit o restructurare profundă de-a lungul anilor, în special în ultimele
trei decenii. Această restructurare a fost determinată de schimbări substanțiale în
instrumentele de reglementare, financiare și economice, care vizează această industrie, în
ceea ce privește licențele, asigurările, redevențele, rentabilitatea așteptată de acționari,
brevetele și concurența referitoare la medicamentele generice, riscul extrem de ridicat și
costul cercetării și dezvoltării (R&D), reglementările internaționale și cele privind
activitățile de marketing (Demirbag et al., 2007). În anul 2020, numărul și valoarea F&A
din domeniul farmaceutic au înregistrat o scădere dramatică, fiind justificată, de marile
companii din domeniu, de faptul că acestea preferă să își păstreze fondurile pentru
cercetări în contextul pandemiei COVID-19 decât să le folosească pentru operațiuni
strategice de creștere externă (Robinson, 2021). Cu toate acestea, au existat câteva
tranzacții gigant (AstraZeneca a achiziționat Alexion pentru suma de 39 milarde $,
Gilead a achiziționat Immunomedics pentru 21 miliarde $ și Forty Seven pentru 4,9
miliarde $, iar Johnson & Johnson a achiziționat Momenta pentru suma de 6,5 miliarde
$).
Achizițiile care conduc la controlul companiei țintă sunt motivate de trei
factori: sinergie, teoria agenției și stima de sine a managementului. Sudarsanam et al.
(1996) și Damodaran (2005) consideră că, în cazul achizițiilor, există posibilități de
sinergie financiară, care are trei surse majore posibile: avantajul fiscal al capacității de
îndatorare neutilizate de către companiile implicate, natura complementară a
oportunităților de creștere și a resurselor financiare ale societăților care fuzionează și
coasigurarea datoriilor celor două societăți. În studiul nostru, am considerat al doilea
aspect. Mai precis, având în vedere caracterul distinct al industriei farmaceutice,
considerăm ca una dintre posibilitățile de creștere este datorată complementarității dintre
situația în care una dintre companii are disponibilități (de obicei, entitatea achizitoare) și
134
cealaltă (compania țintă) deține know-how, iar fuziunea/achiziția are drept scop
obținerea sinergiei în cercetare și dezvoltare (Comanor și Scherer, 2013).
Acest studiu are două scopuri cantitative majore: în primul rând, având în
vedere procentul achiziționat de societatea absorbantă, divizat în trei intervale (0-20%,
20% -50%, peste 50%) ca variabilă dependentă, vom testa și valida un model care va
estima probabilitatea ca un cumpărător să achiziționeze o participație specifică într-o
companie țintă, utilizând ca predictori datele financiare ale societății absorbante
(lichiditate, flux de numerar și R&D) și practica contabilă în anul concentrării. În a doua
parte, capacitatea financiară a societății absorbante/achizitoare, cheltuielile sale pentru
cercetare și dezvoltare și alte rate legate de sănătatea financiară pot fi predictori pentru
valoarea plătită în tranzacție acționarilor companiei țintă.
Dezvoltarea ipotezelor de lucru

Companiile asociate cu industrii caracterizate prin inovație rapidă, complexitate
tehnologică și competențe foarte specializate trebuie să-și mențină poziția competitivă;
prin urmare, vor căuta să achiziționeze companii care pot furniza know-how și brevete,
fapt care ar dura mult mai puțin decât producerea de patente și alte active intangibile
asociate. Mai mult, societățile absorbante sunt conduse de dorința de a obține, prin F&A,
resurse valoroase, know-how, tehnologii competitive și abilități ale forței de muncă,
deținute de companiile țintă (Bauer et al., 2016, Schweizer, 2016: 95). Există numeroase
studii privind F&A în sectorul farmaceutic, referitor la relația dintre F&A și R&D sau
productivitate, relevantă pentru înțelegerea dinamicii sectorului. Pentru medicamentele
generice, avem puține studii despre cauzele, impactul și amploarea fuziunilor și
achizițiilor din acest sector.
În literatura de specialitate, sunt prezentate mai multe motive potențiale pentru
companiile farmaceutice care urmăresc F&A. Realizarea unor economii de scară și scop,
dobândirea controlului corporativ, achiziționarea unor active specifice, cum ar fi
brevetele și achiziționarea unor societăți slabe din punct de vedere financiar sau aflate în
ultimele stadii ale existenței lor, reprezintă o sinteză a motivelor propuse de Gagnon și
Volesky (2017). Danzon et al. (2007) consideră că, pentru întreprinderile mari, F&A
reprezintă un răspuns la capacitatea de investiții datorată expirării brevetelor și a
decalajelor în distribuția produselor, în timp ce, pentru întreprinderile mici, aceste
activități organizaționale sunt în primul rând strategii de soluționare a unor probleme
financiare (puține produse comercializate, marje scăzute ale vânzărilor în numerar).
Abordarea problematicii F&A din industria farmaceutică implică luarea în
considerare a două aspecte: abordarea bazată pe resurse (resourse-based view - RBV) și
sinergiile financiare.
Aplicarea RBV sugerează că resursele firmei sunt factorul determinant al
avantajului competitiv și al profitabilității acesteia (James, 2002). Potrivit lui Smith
(2008), managerii companiei ar trebui să izoleze resursele strategice ale companiei,
caracterizate prin patru trăsături: sunt valoroase, rare, nesubstituibile și imposibil de a fi
imitate. Deși literatura actuală despre RBV nu specifică un consens general asupra
resurselor firmei care ar îndeplini aceste criterii, RBV afirmă că, pe lângă caracteristicile
135
enumerate mai sus, activele strategice sunt, de asemenea, necorporale. Brevetele, know-
how-ul și orice bunuri rezultate din inovații pot susține această teorie dacă o societate
este implicată în tranzacții de tipul F&A.
Potrivit autorilor Comanor și Scherer (2013), companiile apelează la F&A
pentru a ascunde perspectivele slabe de inovare sau pentru a obține sinergii în domeniul
R&D. Astfel, în cele mai multe cazuri, cumpărătorii caută companii țintă care dețin
proiecte, ca urmare a activităților de cercetare și dezvoltare. În alte cazuri, acestea
reconfigurează procesele interne privind R&D și exploatează relațiile creative cu
furnizori externi de inovare, prin externalizarea sporită a anumitor funcții de R&D
(Mittra, 2007). Observăm că, direct legate de RBV în F&A, sunt cheltuielile de cercetare
și dezvoltare (Comanor și Scherer, 2012; LaMattina, 2011; Ringel and Choy, 2017).
Având o importanță deosebită în companiile farmaceutice, cheltuielile pentru R&D au
reprezentat unul dintre factorii cheie care au influențat cele mai importante fuziuni și
achiziții din domeniu (achiziția Wyeth Laboratories, pe locul cinci pe lista revistei
Fortune din 2008, de Pfizer, ultima investind 7,9 miliarde de dolari pentru cercetare și
dezvoltare farmaceutică, în timp ce Wyeth a cheltuit 3,4 miliarde de dolari în același
scop, precum și achiziționarea de către Merck, clasată pe locul patru în clasamentul
Fortune, a Schering-Plough, aflată pe locul opt, având în vedere faptul că Merck a
cheltuit 4,8 miliarde de dolari pentru cercetare și dezvoltare și în timp ce Schering-
Plough a investit 3,5 miliarde dolari). Totuși, sinergiile privind R&D, așteptate ca
rezultat al F&A, nu se confirmă întotdeauna. Ca urmare, există studii care consideră că
operațiunile de tip F&A sunt benefice pentru sinergiile și inovarea în domeniul cercetării
și dezvoltării, în timp ce altele testează și validează ipoteze care duc la concluzia că F&A
scad inovarea.
Astfel, Ornaghi (2009) analizează efectele fuziunilor din industria farmaceutică
asupra diferitelor dimensiuni ale activităților de inovare: intrări și ieșiri, măsurate prin
cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare și, respectiv, a numărului de brevete, precum și
a productivității cercetării, exprimată prin raportul dintre valoarea brevetelor obținute și
cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, și ajunge la concluzia că fuziunile afectează în
mod negativ cercetarea și dezvoltarea. Pe de altă parte, Prabhu et al. (2005) și
Shibayama et al. (2008) își concentrează cercetarea asupra efectelor pe termen lung ale
F&A asupra inovării și asupra R&D, sugerând că acestea nu conduc neapărat la
consolidarea pe termen lung a capacităților de cercetare, dar pot îmbunătăți situația pe
termen scurt. Koenig și Mezick (2004) au constatat că F&A în industria farmaceutică
realizează valori ale productivității mai favorabile post-fuziune decât au fost obținute
înainte de fuziune.
În industria farmaceutică, sursele de expertiză sunt foarte răspândite. În timp ce
competențele de cercetare necesare pentru a crea un produs nou se găsesc fie în
universități, în institute de cercetare sau în companii mici de biotehnologie, banii
necesari pentru dezvoltarea produselor, studii clinice și marketing la nivel mondial se
află în marile companii farmaceutice (Schweizer, 2005a; Schweizer, 2005b). Cunoscute
ca o formă de sinergie financiară, fluxurile de numerar disponibile și neutilizate se
numesc, așa cum am precizat la descrierea diverselor tipuri de sinergie, drept ”fluxuri de
136
numerar disponibile și neutilizate” (engl. cash slack). Fuziunea unei entități economice
care are un surplus de numerar neutilizat sau care se confruntă cu o încetinire a fluxurilor
de numerar (reprezentând oportunități limitate pentru proiecte de cercetare și dezvoltare)
cu o entitate economică cu proiecte extrem de eficiente din punct de vedere al costurilor
(dar cu numerar limitat) poate produce o creștere a valorii companiei rezultate din
operațiunile de F&A. Valoarea surplusului este generată de proiectele care pot fi
realizate cu surplusul de numerar, care altfel nu ar fi putut fi contractat. Acest tip de
sinergie este cel mai probabil să apară atunci când întreprinderile mari achiziționează
firme mai mici sau când societățile cotate la bursă achiziționează întreprinderi mici
(Damodaran, 2005: 23, Mooney și Shim, 2014).
Grabowski și Kyle (2008) împart operațiunile de reorganizare din industria
farmaceutică în două categorii: F&A între parteneri cvasi-diferențiați și acorduri de
dezvoltare între companii mari farmaceutice și firme mai mici, bazate pe cercetare și
biofarmacie. Pentru ultima situație, una dintre companii vine cu numerarul, iar cealaltă
cu cheltuielile privind R&D și know-how.
Având în vedere importanța analizei factorilor determinanți ai F&A la nivel de
industrie, ne propunem testarea și validarea a două ipoteze care se referă în mod specific
la industria farmaceutică. În acest context, pentru prima ipoteză (H1), intenționăm să
studiem probabilitatea ca o companie achizitoare să cumpere o cotă de capital specifică
într-o companie țintă, luând ca predictori caracteristicile financiare ale entității care
achiziționează, acestea fiind adăugate succesiv modelului, rezultând trei ipoteze separate,
după cum urmează:
H1a: În domeniul F&A din industria farmaceutică, probabilitatea de a
achiziționa o anumită cotă de capital în societatea țintă este influențată în mod
semnificativ de lichiditate, cheltuielile de R&D și practica contabilă ale companiei
achizitoare, localizată în UE.
H1b: În sectorul de F&A din industria farmaceutică, probabilitatea de a
achiziționa o anumită cotă de capital în societatea vizată este influențată în mod
semnificativ de lichiditate, cheltuielile cu R&D și practica contabilă ale companiei
achizitoare, localizată în UE, dar și de valoarea tranzacției.
H1c: În sectorul de F&A din industria farmaceutică, probabilitatea de a
achiziționa o anumită cotă de capital în societatea vizată este influențată în mod
semnificativ de lichiditate, cheltuielile cu R&D, fluxul de numerar și practica contabilă
ale companiei achizitoare, localizată în UE, dar și de valoarea tranzacției.
În scopul analizei, valoarea tranzacției a fost ponderată cu capitalurile proprii,
în timp ce datele financiare aferente companiei achizitoare (cheltuielile pentru R&D și
fluxul de numerar) au fost scalate cu veniturile din exploatare.
Cea de-a doua ipoteză pe care ne propunem să o testăm este:
H2: Atunci când o societate achiziționează un număr de acțiuni care permite
controlul companiei țintă, valoarea tranzacției este influențată în mod semnificativ de
situația financiară a cumpărătorului în anul anterior F&A.
Diferitele teorii susțin, ca motiv financiar pentru F&A, fluxurile financiare
disponibile ale companiilor implicate. De fapt, căutarea unei companii țintă are legătură
137
cu necesitatea unor resurse specifice, care pot simplifica/îmbunătăți activitatea

companiei achizitoare. În această ipoteză, considerăm că situația financiară a celei din
urmă, reflectată în rapoarte specifice (cheltuielile cu R&D/veniturile din exploatare, flux
de numerar/veniturile din exploatare, rata lichidității) influențează, ca predictori, cota de
capital achiziționată în societatea țintă.
Metodologia cercetării
Pentru a testa și a valida ipotezele de cercetare propuse, studiul analizează
datele empirice referitoare la 632 F&A, pentru perioada 2010-2018, în care au fost
implicate companii farmaceutice situate în Uniunea Europeană, fie în poziția de
companie țintă, fie în cea de entitate achizitoare. Pentru a testa și valida ipotezele de
cercetare propuse, folosim regresia logistică multinomială (MLR) pentru a testa șansele
ca predictorii să influențeze alegerea pentru o anumită cotă de capital achiziționată.
Pentru H2, folosim regresia liniară (LR) pentru a estima influența predictorilor asupra
variabilei dependente, valoarea tranzacției, ponderată cu capitalurile proprii.
Populația țintă și eșantionul analizat.Pentru a confirma ipotezele de cercetare,
datele privind fuziunile și achizițiile transfrontaliere au fost colectate din două baze de
date, pentru perioada 2010-2018. Informația privind tranzacțiile care reprezintă fuziuni și
achiziții a fost colectată din baza de date Zephyr (numele țării, țara țintă, numele
achizitorului, țara achizitorului, tipul tranzacției, valoarea tranzacției, statutul tranzacției
- completat și finalizat); au fost colectate informații financiare din baza de date Orbis
(informații financiare și rapoarte financiare).
Modele propuse spre analiză și sursa datelor.Variabilele propuse pentru studiu
sunt prezentate în Tabelul 1.
Tabelul 1 - Variabilele propuse pentru studiu
Simbol Reprezentare Explicație
1- Titluri deținute la
entități controlate în
Considerăm următoarele
comun;
Interval (FS) intervale: 0-20% (1); 20-50%
2- Titluri deținute la
(2); ˃50% (3).
entități asociate;
3- Control.
Rata este calculată pentru
Rata lichidității
% compania achizitoare. Baza de
(Lgen)
date Orbis (2010-2018).
R&D/venituri din
exploatare (R&D)
date Orbis (2010-2018).
Baza de date Orbis (2010-
Reglementări 1-Local GAAP;
2018). Informația este valabilă
contabile (Acc) 2-IFRS;
pentru anul F&A.
Valoarea tranzacției / Rata este calculată pentru
%.
Cpr (Dsf) compania achizitoare. Baza de
138
Simbol Reprezentare Explicație

date Orbis (2010-2018).
Cash flow/ Venituri
din exploatare (Cf)
date Orbis (2010-2018).
Rata solvabilității
generale (SolR)
date Orbis (2010-2018).
Sursa: Prelucrare proprie
Pentru a testa și valida ipotezele (H1a, b, c), studiul nostru propune analizarea
următoarelor modele de regresie logistică (Kleinbaum și Klein, 2010), pentru a estima
influența factorilor determinanți asupra variabilei categoriale FS:
Ec
.
(1)
Ec
.
(2)
Ec
.
(3)
Modelele de regresie sunt analizate pornind de la Ec. (1) la care adăugăm o
variabilă suplimentară, rezultând trei modele MLR, în ordine succesivă.
Pentru a testa și valida ipoteza H2, analizăm următorul model LR:
Dsf (%) = α+ R&D + Cf + SolR + ε Ec. (4)
Pentru modelele propuse pentru analiză, datele au fost colectate pentru perioada
2010-2018 folosind bazele de date Zephyr și Orbis.
Rezultatele cercetării și discuții

În urma analizei datelor din eșantionul propus (632 F&A), pentru intervalul de
timp selectat, rezultatele cercetării vizează două direcții: în primul rând, descrierea
eșantionului propus spre analiză și, în al doilea rând, testarea și validarea ipotezelor
propuse.
Statistică descriptivă. Pentru variabilele numerice incluse în modele, Tabelul 2
afișează valorile medii și mediane anuale și totale pentru perioada 2010-2018. Aceste
valori sunt calculate pentru anul anterior celui în care au avut loc operațiunile de tip
F&A.
139
Tabelul 2 - Statistica descriptivă pentru variabilele numerice

Rata Cash- Cheltuieli Rata
solvabilității flow/ R&D/ lichidității
Tranzacții finalizate (bazată pe venituri venituri
Active) din din
exploatare exploatare
2010 Media 50.5909 7.7620 6.6229 1.5692
(N=60) Mediana 49.7895 9.2385 1.6905 1.1340
grupului
2011 Media 52.2918 9.1728 10.8306 1.6487
(N=65) Mediana 57.8800 14.4350 5.5530 1.2430
grupului
2012 Media 46.5834 9.7028 3.6803 1.7294
(N=54) Mediana 41.1285 10.2677 1.4705 1.0705
grupului
2013 Media 54.0686 10.1956 9.0341 1.6904
(N=48) Mediana 55.3845 12.2020 4.0660 1.2580
grupului
2014 Media 54.3613 13.5614 7.6898 1.9195
(N=65) Mediana 55.9187 13.3515 4.8383 1.2073
grupului
2015 Media 50.2638 9.3594 7.6039 2.4184
(N=102) Mediana 51.2745 11.6680 5.4440 1.1145
grupului
2016 Media 55.1267 13.5779 7.0650 1.9396
(N=95) Mediana 53.9503 14.3010 5.0900 1.1717
grupului
2017 Media 55.5676 9.6372 5.0291 2.1482
(N=62) Mediana 54.7660 14.6090 4.0120 1.3100
grupului
2018 Media 57.0814 11.4600 5.8795 1.7261
(N=81) Mediana 54.8433 13.6820 3.1760 1.2220
grupului
Total Media 53.0244 10.6441 7.0702 1.9060
(N=632) Mediana 53.0447 13.0990 3.9383 1.1985
grupului
Sursa: Prelucrare proprie cu ajutorului software-ului statistic SPSS 25.0
Pentru variabila categorială Reglementări contabile, inclusă în modele, Tabelul
3 prezintă distribuția companiilor pe ani, luând în considerare reglementările contabile
aplicate (reglementări naționale sau IFRS) pentru anul în care au avut loc fuziunile și
achizițiile.
140
Tabelul 3 - Statistica descriptivă pentru variabilele nominale

Anul Reglementăr IFRS Total
i naționale
2010 9 51 60
2011 15 50 65
2012 9 45 54
2013 9 39 48
2014 23 42 65
2015 43 59 102
2016 33 62 95
2017 21 41 62
2018 21 60 81
Total 183 (28.96%) 449 (71.04%) 632 (100%)
După cum se observă în Tabelul 3, 71,04% dintre societățile achizitoare aplicau
IFRS ca reglementări contabile în anul fuziunii, comparativ cu 28,96% care aplicau
reglementări naționale. Aceasta înseamnă că societățile care aplică Standardele
Internaționale de Raportare Financiară sunt mai înclinate să participe la fuziuni și
achiziții în industria farmaceutică.
Tabelul 4 - Statistică descriptivă pentru variabila dependentă nominală, intervalele

cotei de capital
Nume Interval (%) Număr Procent
Titluri deținute în entități 0-20 50 7.9%
controlate în comun
Titluri deținute în entități 20-50 36 5.7%
asociate
Control 50+ 546 86.4%
Total 632 100%
Conform Tabelului 4, cea mai mare parte a operațiunilor de F&A (86,4% din
cele 632 de tranzacții) au avut ca rezultat controlul companiei țintă. Celelalte două
situații sunt comparabile (7,9% și, respectiv, 5,7%). În consecință, a doua parte a lucrării
este dedicată testării și validării unui model care evaluează influența a trei predictori
(indicatori financiari care descriu compania achizitoare) asupra valorii plătite pentru o
cotă de capital care să permit controlarea companiei țintă.
Rezultatele referitoare la influența determinanților asupra cotei de capital
achiziționate în compania țintă. Eficacitatea generală a modelelor a fost evaluată
utilizând Chi-pătrat (χ2). Conform informațiilor prezentate în Tabelul 5, cele trei modele
de regresie propuse a fi testate și validate sunt semnificative (pentru modelele 1, 2 și 3, p
<0,01), iar valoarea Chi-pătrat (χ2) crește de la un model la următorul, ambele indicând
o relație semnificativă între cota de capital și variabilele independente selectate.
141
Tabelul 5 - Puterea explicativă a modelului în ceea ce privește conținutul

informațional
Modelul 1
Potrivirea
Model Rezultate informațională a
modelului Testul raportului de șanse
-2 Log Likelihood Chi-pătrat df Sig.
Modelul Constanta 585.738
1 Final 554.971 30.767 6 .000
2 Final 565.223 54.498 8 .000
3 Final 555.571 64.149 10 .000
Având în vedere datele prezentate în Tabelul 6, toate variabilele propuse pentru
analiză au o contribuție semnificativă la modelele prezentate.
Tabelul 6 - Raport de verosimilitate (Raportul șanselor)

Modelul 1 Modelul 2 Modelul 3
Efectul Chi- df Sig. Chi- df Sig. Chi- df Sig.
Square Square Square
Constanta .000 0 . .000 0 . .000 0 .
Rata lichidității 11.606 2 .003 9.832 2 .007 12.150 2 .002
R&D / Venituri din 6.558 2 .038 11.148 2 .004 12.485 2 .002
exploatare (%)
Valoarea tranzacției / - - - 23.731 2 .000 23.853 2 .000
Cpr (%)
Cash flow / Venituri - - - - - - 9.652 2 .008
din exploatare
(%)
Reglementări 16.165 2 .000 21.035 2 .000 18.962 2 .000
contabile în anul
F&A
Prima noastră ipoteză este de fapt împărțită în trei separate prin adăugarea unei
variabile explicative suplimentare la modelul anterior. Astfel, am pornit de la rata
lichidității, cheltuielile privind R&D și reglementările contabile, toate semnificative
pentru primul model, la care am adăugat raportul dintre valoarea tranzacției și
capitalurile proprii (modelul 2) și raportul dintre cash-flow și veniturile din exploatare
(modelul 3). Având în vedere faptul că analiza este construită în jurul companiei
achizitoare, testăm influența asupra cotei de capital achiziționate a variabilelor legate de
cash-flow-ul companiei, suma plătită pentru cota în compania țintă, la care am adăugat
142
reglementările contabile practicate. Considerăm că alegerea noastră pentru variabile este

adecvată și semnificativă, având în vedere faptul că în Tabelul 7 observăm o creștere a
pseudo-R2, ceea ce face ca al treilea model să explice cel mai bine varianța variabilei
dependente, prin variabilele independente selectate (pseudo-R2 = 9,7% - 15,4%). În
conformitate cu Tabelul 7, deși valoarea pseudo R2 este scăzută, avem predictori
semnificativi, de unde putem trage concluzii cu privire la modul în care schimbările în
valorile predictorului sunt asociate cu modificările valorii răspunsului, în cazul nostru
cota de capital achiziționată.
Indiferent de pseudo R2, coeficienții semnificativi reprezintă variația medie a
cotei de capital achiziționate la o unitate dintr-o variabilă independentă specifică, în timp
ce ceilalți predictori ai modelului sunt considerați constanți. Parametrii cu coeficienți
negativi semnificativi reduc șansele acestei categorii de răspuns în comparație cu
categoria de referință, care este titluri deținute în entități asociate (cota achiziționată,
între 20-50% din compania țintă). Parametrii cu coeficienți pozitivi măresc șansele
pentru acea categorie de răspuns. Pe baza analizei informațiilor din Tabelul 7, vom lua în
considerare alegerea pentru achiziționarea unei cote de capital care să permită controlul
companiei țintă sau doar acțiuni în entități controlate în comun cu referire la categoria 2.
Pentru acțiunile deținute în entitățile controlate în comun, coeficienții ratei
lichidității sunt negativi în toate cele trei modele (B = -0,557 și rata probabilității =
0,573, pentru modelul 1, B = -0,520 și rata probabilității = 0,595, pentru modelul 2, B = -
0.604 și rata probabilității = 0.547 pentru ultimul model). Aceasta înseamnă că
achizitorii au mai puține șanse să achiziționeze acțiuni reprezentând 0-20% din capitalul
companiei țintă decât 20-50%; de fapt, atunci când lichiditatea crește cu 1 unitate,
șansele ca ofertantul să achiziționeze acțiuni în entități controlate în comun scade cu
42,70% în modelul 1, cu 40,50% în modelul 2 și cu 45,30% în modelul 3, comparativ cu
categoria de referință 2, alte efecte rămânând constante. De asemenea, în modelul 1,
cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare sunt semnificative (B = 0,078 și rata
probabilității = 1,082), ceea ce înseamnă că achizitorii au cu 108,20% mai multe șanse
de a cumpăra acțiuni reprezentând mai puțin de 20% din compania țintă, când
cheltuielile cu R&D cresc cu o unitate.
143
Tabelul 7 - Estimarea parametrilor pentru modelul de regresiei multinomială hierarhică

Modelul 1 Modelul 2 Modelul 3
Intervalele cotei de Eroar Eroar Eroar
Exp( Exp( Exp(
capital (VD)a B ea Sig. B ea Sig. B ea Sig.
B) B) B)
Std. Std. Std.
Acțiuni Constanta .50 .470 .27 .43 .491 .37 .22 .535 .67
deținut 8 9 4 7 3 7
e în Rata - .217 .01 .573 - .213 .01 .595 - .224 .00 .547
entități lichidității .55 0* .52 5* .60 7*
control 7 0 4
ate în Cheltuieli .07 .037 .03 1.082 .07 .037 .05 1.073 .06 .040 .11 1.064
comun R&D / 8 6* 0 9 2 5
Venituri din
exploatare
(%)
Valoarea - - - - .00 .005 .25 1.005 .00 .005 .46 1.004
tranzacției / 5 6 4 1
Capitalurile
proprii (%)
144
Cash flow / - - - - - - - - .02 .015 .12 1.024
Venituri din 4 0
exploatare
(%)
[Reglementă .36 .451 .41 1.444 .36 .453 .41 1.442 .42 .457 .35 1.523
rile 7 5 6 9 1 7
contabile =
IFRS]
[Reglementă 0b . . . 0b . . . 0b . . .
rile
contabile =
Reglementăr
i naționale]
Control Constanta 1.6 .335 .00 1.1 .357 .00 1.2 .390 .00
12 0* 08 2* 39 2*
Rata - .062 .90 .993 - .059 .78 .984 - .066 .69 .975
lichidității .00 9 .01 4 .02 9
7 6 5
Cheltuieli .07 .034 .03 1.075 .09 .033 .00 1.096 .09 .034 .00 1.100
R&D / 2 4* 1 5* 5 5*
145
Venituri din
exploatare
(%)
Valoarea - - - - .01 .004 .00 1.012 .01 .004 .00 1.012
tranzacției / 2 6* 2 8*
Capitalurile
proprii (%)
Cash flow / - - - - - - - - - .011 .41 .991
Venituri din .00 0
exploatare 9
(%)
[Reglementă 1.1 .359 .00 3.274 1.3 .364 .00 3.092 1.3 .365 .00 3.807
rile 86 1* 62 0* 37 0*
contabile =
IFRS]
[Reglementă 0b . . . 0b . . . 0b . . .
rile
contabile =
Reglementăr
146
i naționale]
Pseudo R pătrat (Cox 4.8% - 7.6% 8.3% - 13.2% 9.7% - 15.4%
and Sneel &
Nagelkerke)
a. Categoria de referință este: Influență semnificativă.
b. Acest parametru este zero întrucât este redundant.
147
Atunci când se compară cota de capital ce oferă control cu categoria de referință
(acțiuni reprezentând 20-50% în compania țintă), putem observa că cheltuielile de
cercetare și dezvoltare, ponderate cu veniturile din exploatare, și valoarea tranzacției,
ponderată cu capitalurile proprii, sunt semnificative pentru toate cele trei modele, fiind
mai probabil pentru compania achizitoare să cumpere cotă de capital ce oferă control
decât 20-50% din compania țintă, ca o influență a acestor factori. Creșterea cu 1 unitate a
cheltuielilor pentru R&D cresc șansele companiei achizitoare de a cumpăra o cotă de
capital ce oferă control cu 107,50% (modelul 1), 109,60% (modelul 2) și 110% (modelul
3). Valoarea tranzacției ponderată cu capitalurile proprii are aceeași influență asupra
achiziționării unei cote ce permite controlul, comparativ cu categoria de referință (pentru
modelele 2 și 3, crește șansele cu 101,2%). Pentru toate cele trei modele, observăm că
variabila categorială Reglementări contabile este semnificativă, iar faptul că societatea
achizitoare aplică IFRS în comparație cu reglementări naționale, sporește șansele de a
achiziționa o cotă de capital ce permit controlul, în comparație cu dobândirea unei cote
de capital într-o entitate asociată, după cum urmează: pentru primul model, crește
șansele de 3.274 ori, pentru al doilea, de 3.092 de ori, iar pentru al treilea, de 3.807 de
ori. Coeficientul de semnificație pentru reglementările contabile este mai mare de 5%,
deci nu îl interpretăm pentru că nu are nicio semnificație. Aceasta înseamnă că, la
achiziționarea de acțiuni reprezentând 0-20% din compania țintă, practica contabilă nu
are influență semnificativă.
Celelalte două modele se interpretează într-o manieră similară.
Pentru a doua ipoteză, pentru a stabili validitatea modelului, prezentăm
informațiile din Tabelul 8.
Tabelul 8 - Estimarea parametrilor pentru modelul de regresie propus
Coeficienți Coeficienți
nestandardizați standardizați
Variabile t Sig.
B Eroarea Beta
Std.
(Constant) 193.213 45.131 4.281 .000*
Rata solvabilității -1.670 .796 -.090 - .036*
2.098
Cash flow / -1.156 .730 -.068 - .114
venituri din 1.583
exploatare
Cheltuieli R&D / -1.762 1.418 -.054 - .214
venituri din 1.243
exploatare
Am folosit, ca predictori, caracteristicile specifice societății absorbante (rata

solvabilității, cash-flow-ul și cheltuielile cu R&D, ponderate cu veniturile din exploatare,
pentru anul anterior F&A). Modelul de regresie este semnificativ (F (3, 542) = 3,043; p
<0,05, sig. = 0,028) și explică 1,7% din varianța variabilei dependente (R2 = .017).
Predictorii reprezintă 1,7% din varianța valorii tranzacției, ceea ce înseamnă că
societatea achizitoare nu își fundamentează decizia de a cumpăra o cotă de control
bazându-se pe datele referitoare la starea sa financiară. Singura variabilă independentă
care are o influență pozitivă asupra variabilei dependente este rata de solvabilitate
(bazată pe active).
Concluzii
De-a lungul timpului, industria farmaceutică s-a implicat în numeroase
operațiuni de tipul F&A, urmărind diverse motivații: achiziționarea entităților mai mici
pentru a obține sinergii din activitatea de cercetare și dezvoltare, participarea la F&A
orizontale pentru a realiza economii de scară și scop, participarea la operațiuni de tip
joint-venture și alianțe, dezvoltarea activității de cercetare și dezvoltare și dezvoltarea de
noi produse etc. Aceste motivații au fost atinse prin fuziuni și, mult mai mult, prin
achiziționarea unui anumit pachet de acțiuni în companii țintă, alese pe baza unor criterii
specifice. Acest studiu are ca scop identificarea principalilor predictori ai unui
comportament al companiilor achizitoare, atunci când participă la fuziuni și achiziții.
Rata lichidității, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, valoarea tranzacțiilor
și reglementările contabile, toate caracterizând societatea absorbantă/achizitoare, au fost
predictori folositori pentru a face distincția între intervalele cotelor de capital finale
cumpărate ca urmare a fuziunilor și achizițiilor. Rapoartele financiare ale companiei
achizitoare au fost analizate, astfel încât toate variabilele numerice să fie reprezentate ca
rate. Acești predictori diferențiază companiile care au cumpărat o cotă de capital ce oferă
control de cele care au achiziționat acțiuni în entități asociate, dar și societățile care au
achiziționat acțiuni în societăți controlate în comun, raportat la categoria de referință. Ca
rezultat, atunci când se compară cota de capital ce oferă control cu categoria de referință,
cheltuielile de cercetare și dezvoltare, ponderate cu veniturile din exploatare, și valoarea
tranzacției, ponderată cu capitalurile proprii, sunt semnificative, conducând la concluzia
că, în domeniul industriei farmaceutice, companiile achizitoare sunt interesate în a
controla compania țintă. Pentru toate cele trei modele, observăm că variabila categorială
Reglementări contabile este semnificativă, iar faptul că societatea achizitoare aplică
IFRS în comparație cu reglementări naționale, sporește șansele de a achiziționa o cotă de
capital ce permit controlul, în comparație cu dobândirea unei cote de capital într-o
entitate asociată.
Cât privește decizia de a cumpăra o cotă ce permite controlul companiei țontă,
achizitorii consideră drept informație de interes și semnificativă în luarea deciziei, rata
solvabilității bazate pe active. Această decizie, rezultată din analiza eșantionului propus,
poate fi diferită în economia actuală, când studiile arată faprtul că, în contextul
pandemiei de COVID-19, companiile preferă să își investească fondurile în cercetare,
mai mult decât în operațiunile de creștere externă (Robinson, 2021). Dovadă în acest
sens stă și reducerea semnificativă a numărului și valorii F&A din anul 2020.
Una dintre limitele studiului este reprezentată de analiza prea sumară a valorii
tranzacției plătite în F&A, pentru a prezenta o analiză mai aprofundată a factorilor care
influențează decizia de a participa la fuziuni și achiziții și de a plăti un anumit preț, mai
mare sau mai mic, raportat la activul net al companiei în care se investește. Pentru
cercetarea viitoare, intenționăm să extindem studiul la companiile țintă, pentru care
factorii determinanți vor fi rapoartele bazate pe active și performanță.
149
Aevoae, G.M. (2021), Dimensiuni economice și financiare ale fuziunilor și achizițiilor.
Perspective naționale și internaționale, Editura economică: București.
André, P., Kooli, M., L’Her J.F. (2004), The Long-Run Performance of Mergers and
Acquisitions: Evidence from the Canadian Stock Market, Financial Management
Vol. 33, Issue 4, pp. 27-43.
Atkinson, S., Gary, M.S. (2016), Mergers and Acquisitions: Modeling Decision Making
in Integration Projects. In Kunc, M., Malpass, J., White, L. (eds) Behavioral
Operational Research. Palgrave Macmillan: London.
Bauer, F., Matzler, K. (2014), Antecedents of M&A success: The role of strategic
complementarity, cultural fit, and degree and speed of integration, Strategic
Management Journal, Vol. 35, Issue 2, pp. 269-291.
Bauer, F., Matzler, K., & Wolf, S. (2016). M&A and innovation: The role of integration
and cultural differences—A central European targets perspective. International
Business Review, Vol. 25, Issue 1, pp.76-86.
Chen, J.L. (2012), The synergistic effects of IT-enabled resources on organizational
capabilities and firm performance, Information & Management, Vol. 49, Issue 3-4,
pp. 142-150.
Comanor, W., Scherer, F.M. (2013), Mergers and innovation in the pharmaceutical
industry, Journal of Health Economics, Vol. 32, Issue 1, pp. 106-113.
Damodaran, A. (2005), The value of synergy, Stern School of Business, disponibil online
la adresa
http://60.4iranian.com/uploads/The%20Value%20of%20Synergy_886.pdf, accesat
la data de 31.01.2020.
Danzon, P. M., Epstein, A., Nicholson, S. (2007), Mergers and acquisitions in the
pharmaceutical and biotech industries, Managerial and Decision Economics, Vol.
28, Issue 4-5, pp. 307–328.
Demirbag, M., Ng, C., Tatoglu, E. (2007), Performance of Mergers and Acquisitions in
the Pharmaceutical Industry: A Comparative Perspective, Multinational Business
Review, Vol. 15, Issue 2, pp. 41–62.
Gagnon, M.A., Volesky, K. (2017), Merger mania: mergers and acquisitions in the
generic drug sector from 1995 to 2016, Globalization and Health, Vol. 13, Issue 1,
pp. 1-7.
Grabowski, H., Kyle, M. (2008),Mergers and alliances in pharmaceuticals: effects on
innovation and R&D productivity, in K. Gugler, B.B. Yurtoglu (Eds.), The
Economics of Corporate Governance and Mergers, Edward Elgar Publishing
Limited, pp. 262-286.
Irfan, M., (2010), The role of executives in hostile takeover attempts, Journal of
Economic Interaction and Coordination, Vol. 6, Issue 1, pp. 29–40.
James, A. (2002), The Strategic Management of Mergers and Acquisitions in the
Pharmaceutical Industry: Developing a Resource-based Perspective, Technology
Analysis & Strategic Management, Vol. 14, Issue 3, pp. 299-313.
150
Kleinbaum, D., Klein, M. (2010), Logistic regression: A Self-Learning Text, Third

Edition, Springer, New York.
Koenig, M.E.D., Mezick, E.M. (2004), Impact of mergers & acquisitions on research
productivity within the pharmaceutical industry,Scientometrics, Vol. 59, Issue 1,
pp. 157-169.
LaMattina, J. (2011), The impact of mergers on pharmaceutical R&D, Nature Reviews.
Drug Discovery, Vol.10, pp. 559-560.
Mittra, J. (2007), Life Science Innovation and the Restructuring of the Pharmaceutical
Industry: Merger, Acquisition and Strategic Alliance Behaviour of Large Firms.
Technology Analysis & Strategic Management, Vol. 19, Issue 3, pp. 279–301.
Mooney, T., Shim, H. (2015), Does Financial Synergy Provide a Rationale for
Conglomerate Mergers?, Asia-Pacific Journal of Financial Studies, Vol. 44, pp.
537-586
Offenberg, D., Pirinsky, C. (2015), How do acquirers choose between mergers and
tender offers?, Journal of Financial Economics, Vol. 116, Issue 2, pp. 331-348.
Ornaghi, C. (2009), Mergers and innovation in big pharma. International Journal of
Industrial Organization, Vol. 27, pp.70–79.
Prabhu, J.C., Chandy, R.K., Ellis, M.E. (2005), The Impact of Acquisitions on
Innovation: Poison Pill, Placebo, or Tonic?,Journal of Marketing, Vol. 69, Issue 1,
pp. 114-130.
Rani, N., Yadav, S.S., Jain, P.K. (2015), Financial performance analysis of mergers and
acquisitions: evidence from India, International Journal of Commerce and
Management, Vol. 25, Issue 4, pp. 402-423.
Rao-Nicholson, R., Salaber, J., Cao, T.H. (2016), Long-term performance of mergers
and acquisitions in ASEAN countries, Research in International Business and
Finance, Vol. 36, pp. 373-387.
Ringel, M., Choy, M. (2017), Do large mergers increase or decrease the productivity of
pharmaceutical R&D?,Drug Discovery Today, Vol. 22, Issue 12, pp. 1749-1753.
Robinson, J.C (2021), Funding of Pharmaceutical Innovation During and After the
COVID-19 Pandemic, Journal of American Medical Association, Vol. 325, Issue 2,
pp. 825-826.
Schoenberg, R. (2008), Knowledge Transfer and Resource Sharing as Value Creation
Mechanisms in Inbound Continental European Acquisitions, Journal of
Euromarketing, Vol. 10, Issue 1, pp. 9-114.
Schweizer, L. (2005a), Knowledge transfer and R&D in pharmaceutical companies: A
case study, Journal of Engineering and Technology Management, Vol. 22, Issue 4,
pp. 315-331.
Schweizer, L. (2005b), Organizational Integration of Acquired Biotechnology
Companies into Pharmaceutical Companies: The Need for a Hybrid Approach,
Academy of Management Journal, Vol. 48, Issue 6, pp. 1051–1074.
Schweizer, L. (2016), Post-merger integration in the pharmaceutical and biotechnology
industries. A practical approach, in Tarba, S., Cooper, C., Sarala, R., Ahammad,
151
M. (eds) Mergers and Acquisitions in Practice, Routledge, Taylor & Francis

Group: London.
Shibayama, S., Tanikawa, K., Fujimoto, R., Kimura, H. (2008), Effect of mergers and
acquisitions on drug discovery: perspective from a case study of a Japanese
pharmaceutical company, Drug Discovery Today, Vol. 13, Issue 1-2, pp. 86-93.
Smith, A. (2008), Corporate social responsibility practices in the pharmaceutical
industry, Business Strategy Series, Vol. 9, Issue 6, pp. 306-315.
Sudarsanam, S., Holl, P., Salami, A. (1996), Shareholder wealth gains in mergers: Effect
of synergy and ownership structure, Journal of Business Finance & Accounting,
Vol. 23, Issue 5-6, pp. 673–698.
Sun, S., Peng, M., Ren, B., Yan, D. (2012), A comparative ownership advantage
framework for cross-border M&As: The rise of Chinese and Indian MNEs, Journal
of World Business, Vol. 47, Issue 1, pp. 4-16.
Weber, Y., Belkin, T., Tarba, S. Y. (2011), Negotiation, Cultural Differences, and
Planning in Mergers and Acquisitions, Journal of Transnational Management, Vol.
16, Issue 2, pp. 107–115.
152
USING PLS METHODOLOGY FOR UNDERSTANDING COMMODITY

MARKET BEHAVIOUR AND IMPROVING DECISION-MAKING PROCESS
Bernard MORARD1, Florentina Olivia BALU2, Laura Obreja

BRAȘOVEANU3
1
Professor PhD, Geneva School of Economics and Management, University of Geneva,
Switzerland. Bernard.Morard@unige.ch
2
Lecturer PhD, Geneva School of Economics and Management, University of Geneva,
Switzerland. Email: Florentina.Balu@unige.ch
3
Professor PhD, Department of Finance, Bucharest University of Economic Studies,
Romania. Email: Laura.Brasoveanu@ase.ro
Abstract
After a long and unexpected financial crisis, a period of rapid growth in China and
emerging markets, unstable commodity prices behavior, the commodity trading sector
confronts a very different landscape, now. In this context, our paper aims to better
anticipate commodity market behavior in order to help the commodity investors to
improve their decision-making process.Using the PLS methodology (partial least square)
and fundamental drivers of commodity market price behavior (macroeconomic and
specific indicators), our research proposes to elaborate a rational model to better
understand and predict the commodity market movements. Our selecting research
methodologies enables to extract the most relevant factors, key drivers,of commodity
market behavior and seem to be able to capture a substantial part of systemic market
risk. Furthermore, we use bootstrap techniques to identify the optimal model for market
behavior. Our results are validated using widely measures used in PLS literature such as:
AVE and composite reliability for the outer model validation and R-square and
redundancy index for the inner model validation. The empirical results, the path
coefficients and the high reliability score, come to confirm the validity of the proposed
PLS model and its contribution in assisting the governments and investors in their
decision-making process to improve commodity market stability and efficiency.
Key Words: commodity market behavior, key drivers, SEM, PLS model, crisis,
decision making
Introduction
In the context of increasing integration of global financial and commodity markets
and of major structural changes following the financial and economic crisis in 2008,
sudden and extreme price variations have been observed in the commodities market.
“The wide and sudden price variations observed on commodities markets since 2007, in
particular on oil and agricultural markets, have made commodity price behaviour and
volatility a vital issue for the world economy” (G20 Pittsburg Summit,2009).Commodity
price swings have put growth and economic development at risk, and commodity price
volatility has been identified as one of G20 priorities.The world leaders agreed to
"improve the regulation, functioning, and transparency of financial and commodity
153
markets" as a premise for financial stability, economic growth and development.

However, few concrete measures have been taken, even if the “world commodity
markets are undergoing profound changes” (UNCTAD, 2011).“Commodity prices have
been particularly volatile over the last decade (IMF, 2011). This volatility has
particularly hit poor countries (Stiglitz, 2011), but also developed countries as a
consequences of markets internationalisation and globalisation (UNCTAD,
2012).Moreover “the commodities industry has experienced an intense period of change
on the back of the rise of China. But after a decade of torrid growth, emerging markets
are slowing down. The industry is preparing new strategies for turbulent times. But
change need not mean failure. On the contrary, turbulent times will create new
opportunities; new trading strategies will appear, and new markets come into sight.” (FT
Commodities Global Summit, 2014). All occurred changes are inherent to changing
conditions in global economy, and implicitly, adapted to the new exciting opportunities
for this market.
Literature Review
The commodities prices (including the three major categories: energy, metals and
agri-food prices)have experienced periods of boom and bust over the last 150 years
(Stürmer, 2013), but after 2008 a new specific price behaviour can be observed in
commodities market. This new behaviour characterised by both increasing prices and
volatilities (Alquist and Kilian, 2010; Dvir and Rogo, 2010), but also increasing co-
movements (Steen and Gjolberg, 2013; West and Wong, 2014) in commodity market
prices have become subject of interest (apart for investors and researchers) for many
governments and international bodies (World Trade Organization, 2010; IMF, 2012).
The interest to study this price behaviour and volatility in commodity market is due
to the major impact that commodities prices may have on macroeconomic conditions of
both developing and developed countries (World Trade Organization, 2010; IMF,
2012).“Commodity prices have been particularly volatile over the last decade (IMF,
2011). This volatility has particularly hit poor countries (Stiglitz, 2011), but also
developed countries as a consequences of markets internationalisation and globalisation
(UNCTAD, 2012). Prices of most commodities rose strongly in the last years, peaking
sharply in 2008. For instance, during 2008, the average monthly price of rice (expressed
in USD/metric ton for 5%broken milled white rice) doubled within just four months
(from 394 USD in February to 1010 USD in May) and decreased strongly within the
next seven months of 2008 (to 550 USD in December). These sudden and unexpected
movements have renewed the interest in the long‐term behaviour and determinants of
commodity prices.
In this context, the in the last decade the literature in this field has been enriching
based on researchers and practitioners activity. The research focus mainly on the drivers
(fundamentals, but also new factors) of commodities price behaviour and volatility (Erb
and Harvey, 2006; Kilian, 2009; Schwartz, 2012; Prokopczukyz and Symeonidis,
2013;Stürmer, 2013; Arezki et al., 2014;Daskalaki et al., 2014).Several studies
concluded that commodity markets have become ‘financialized’ and more impacted by
154
the capital markets because of the large influx from financial investors and hedge funds
(Steen and Gjolberg, 2013).
The newest researches related to commodity market are focus on five main
directions: (1) key drivers of commodity prices (Arezki et al., 2014; Daskalaki et al.,
2014; Frankel, J.A., 2014; Mirantes, A.G., Población, J., Serna, G., 2013); (2)
commodity price and volatility forecasting and modelling (Fakhri, A., Ghatee, M., 2014.;
Gargano, A., Timmermann, A., 2014; West, K.D., Wong, K. F., 2014); (3) new trends
and regulations in commodity markets (Mckinsey, 2012; KPMG, 2013; Stichele, 2013).
(4) macro- and microeconomics effects of commodity price behaviour (Dauvin, 2014;
Zhang, C., Chen, X., 2014.); (5) speculation, heading and arbitrage in commodity
markets (Acharya et al., 2013; Frankel, J.A., 2014).
Our paper framed into the first category, key drivers of commodity prices.
Understanding key drivers of commodity prices and volatility, but also major trends in
the commodities markets is very important (G20, IMF, 2010). Misperceptions regarding
the determinants and consequences of price changes and volatility can lead to
inappropriate policy decisions with negative impact on micro and macro-economic
environment.
Research Methodology
As we previously mentioned, the commodity market has three large categories of
commodities – energy, metals and agri-food commodities -, and each category includes
many elements. The market for each commodity represents several particularities in
price evolution compared with other commodities groups, but generally they present
many common characteristics.
The research questions is: (1) what are the main key drivers of commodity market
prices; (2) what are the cause-effect relationship between these and commodity prices?
In order to answer to these research questions we use the quantitative research
methods based on structural equation modeling approach and partial least square
methodology.
There are five main stages concerning the empirical part of our research: (1) collect
historical indicators; (2) select only the representative indicators and prepare the work
database, (3) determine and identify the numbers of commodity price drivers’ clusters
and (4) identify the cause-and-effect link between all commodity price drivers’ clusters
(5) identify the candidate models and select the optimal one.
Our analysis took into consideration monthly data for the period January 2008 –
March 2014. We selected this period because, there are no available data for earlier
periods (even if we can isolate find several indicators, there are no data available for all
82 indicators taken into consideration in our analysis). The data used in our paper are
extracted from Eikon Thomson Reuters platform.
Structural Equation Modeling - Overview

Structural equation modeling (SEM) is a statistical multivariate technique for
testing and estimating causal relationships using a combination of statistical data and
155
qualitative causal assumptions. This technique combines aspects of statistical

multivariate techniques such as: multiple regression and factor analysis, but is
distinguished by two characteristics: (1) estimation of multiple and interrelated
dependence relationships, and (2) the ability to represent unobserved concepts in these
relationships and account for measurement error in the estimation process.
SEM is based on causal relationships, in which the change in one variable is
assumed to result in a change in another variable. For a mathematical simple
representation of the causal relationships between variables, the matrices are used to
build the fundamental equations both for structural and measurement models. For a
better understanding of SEM mathematical modeling, the Table 1 summarizes the
Matrices, Constructs and Indicators, and Model Equation Notation generally endorsed in
the specialized literature.
Table 1. SEM Mathematical Modeling Summary

Notation
Model Element
Description Matrix Element
Structural Model Relationships of endogenous to   nn
Beta endogenous constructs
Gamma Relationships of exogenous to   nm
Phi endogenous constructs  mm
Psi Correlation among exogenous 
constructs   nn
Correlation of structural equations or
Measurement endogenous constructs
Model Correspondence (loadings) of
x  xpm
Lambda –X exogenous indicators y  qn
y
Lambda –Y Correspondence (loadings) of
Theta – delta endogenous indicators  
 pp
Correlation matrix of prediction error
Theta – epsilon for exogenous construct indicators  qq

Correlation matrix of prediction error
for endogenous construct indicators
Construct
Ksi - Exogenous Exogenous construct  n
Eta - Endogenous Endogenous construct  m
Indicator
X- Exogenous Exogenous indicator xp
X
Y- Endogenous Endogenous indicator yq
Y
Structural Model Relationships between exogenous and       
StructuralEquation endogenous constructs
Measurement Specification of indicators for

156
Model Exogenous exogenous constructs X   x  

equations Specifications of indicators for
Endogenous endogenous constructs Y   y  
equations
Size Subscripts for Number of exogenous constructs m
Matrixes Number of endogenous constructs n
Number of exogenous construct
indicators p
Number of endogenous constructs
indicators q
The equation for structural model

Structural model describes certain relationships among the exogenous and
endogenous latent variables. This model can give us the responses at the following three
questions: (1) Are endogenous variables related to the predictor (exogenous) variables?;
(2) Exactly how strong is the influence of each exogenous variable on endogenous
variable?; (3) How well does the model fit the data?.
Mathematically, the structural model is represented in the following equation:
       (1)
where η stands for the vector of dependent latent variables (dimension m × 1), ξ is
a vector of the independent latent variables (dimension n × 1), ζ is the inner vector of
residual variance or the vector of residual variables (dimension m × 1, that is assumed to
have an expected value of zero and which is uncorrelated with ξ), β is the m × n
coefficient matrix showing the influence of the latent dependent variables on each other
and Γ is the m × n coefficient matrix for the effects of ξ on η.
More detailed the structural model can be represented as in the following relation:
Table 2. The matrix equations of SEM structural model

Element Mathematical notations
1   11 12  1 j  1m   1    11  12   1h   1n   1   

          
2    21 22   2 j   2m  2    21  22   2h   2n  2   
Structural             
model           
i   i1 i 2  ij  im   i    i1  i 2   ih   in  h   
                  
           
   
 m   m1  m2   mj   mm  m   m1  m2   mh   mn  n   m
157
Covariance 11 ... 1n  Covariance 11 ...  m 

  matrix of errors  
matrix of
exogenous
     among      
 ...   endogenous  
constructs  n1 nn  constructs  m1 ...  mm 
The equations for measurement model

Measurement model specifies the relationship between the latent variables and the
observed variables. This model can give us the responses at the following three
questions: (1) To what extent are the observed variables actually measuring the
hypothesized latent variables; (2) Which observed variable is the best measure of a
particular latent variable; (3) To what extent are the observed variables actually
measuring something other than the hypothesized latent variable?Mathematically, we
can write this model as in the below equations:
x   x  
y   y  
where x is the vector of exogenous manifest variables (p × 1), y is the vector of
endogenous manifest variables (q × 1), ξ is a vector of the independent latent variables
(n × 1), η is the vector of dependent latent variables (m × 1). Λx (dimension p × n) and
Λy (dimension q × m) are the loadings matrices indicating simple regression coefficients
linking the latent variables and their indicators. Consecutively, the remaining variance
for the manifest variables  and  can be translated as measurement errors or noise.
More detailed the measurement model can be represented (Table 3):
Table 3. The matrix equations of SEM measurement model

Element Mathematical notations
 X 1   x11 x12  x 1 j  x1n   1    1 

       
 X 2   x 21 x 22   x
2j  x 2 n    2    2 
         
Exogenous x   x          
variables  X i   x i1 x i 2  x ij  x in    i    i 
         
        
 X   x p1 x p 2  x pj  x pn    p    p 
 p 
158
 Y1    y 11  y 12   y 1 j   y 1m   1    1 
       
 Y2    y 21  y 22   y 2 j   y 2 m   2    2 
         
Endogenou y   y          
s variables  Yi    y i1  y i 2   y ij   y im    i    i 
         
        
 Y    y q1  y q 2   y qj   y qm   q    q 
 q 
Covariance Covariance
matrix of matrix of
measureme measureme Diagon
Diagonal    diag ( 11 ,  22 ,...,  qq
nt errors    diag ( 11 , 22 ,..., pp ) nt errors al
for
matrix for matrix
exogenous exogenous
varx variables y
Partial Least Square Methodology – Overview

Partial least squares regression (PLS) is “a statistical method that bears some
relation to principal components regression; instead of finding hyper planes of maximum
variance between the response and independent variables, it finds a linear model by
projecting the predicted variables and the observable variables to a new space. It is used
to find the fundamental relations between two matrices (X and Y), i.e. a latent variable
approach to modeling the covariance structures in these two spaces. A PLS model will
try to find the multidimensional direction in the X space that explains the maximum
multidimensional variance direction in the Y space. PLS-regression is particularly suited
when the matrix of predictors has more variables than observations, and when there is
multicollinearity among X values”. PLS is a form of variance-based or component-based
structural equation modeling. (Wold et al., 2001)
In order to understand the Partial Least Square (PLS) technique for SEM, Chin
(1998) studies a simple hypothetical two-block model, referring to the state where two
blocks of indicators are summarizing some fundamental issue or construct. In PLS
language this is similar to two latent variables each being represented by a block of
indicators/variables. The following figure (Figure 2) illustrates a path diagram of a two-
block model with two variables per block.
159
Figure 2. Two-structure model with reflective indicators
In above figure, the variables (x1, x2, y1, y2), representing observed indicators, are
illustrated as influenced by two distinct (i.e., orthogonal) factors labeled as the
underlying constructs ξ and η, including an error term ζ. The degree to which these
indicators are capable of describing their respective construct is revealed to a large
extent by the power of the loadings ( 1x , 2x , 1y , and 2y ).When building up path
diagrams, it is essential to take into account the path relations among blocks as well as
between blocks and their respective indicators. In above example, the assumption is a
one-way causal relationship between two constructs (ξ and η). Inasmuch as ξ can only
account for a fraction of the variance in η, the residual variance at this structural level is
supposed to be inherent in ζ.Given a sample series of observed variables, the objective is
to work out a procedure for approximating parameters for the measurement model
(factor loadings 1x , 2x , 1y , and 2y ) and structural model (path coefficient between the
endogenous and exogenous variables and residual variance ζ).
The PLS method commences with the aim of determining values of the latent
variables for predictive intentions. From this viewpoint, the model from Figure 2 is
regarded and used in a different way. Rather than using the model for explaining the
covariation of all the variables, it is being altered to minimizing the variance of all latent
variables.
Therefore, parameter results are computed derived from the facility to minimize the
residual variances of latent and observed variables. Overall, all latent variable path
models in PLS consist of three suites of relations: (1) the inner model, which describes
the links between latent variables, (2) the outer model, which identifies the associations
between latent variables and their associated manifest or observed variables, and (3) the
weight relations whereupon case values for the latent variable can be estimated. To start
with, it can be supposed that latent variables and manifest variables are normalized thus
scaled to zero means and unit variances so that the constant parameter terms can be
removed in the following equations.
160
Empirical Case Study

This empirical part of our paper presents a rationalization approach based on
structural equations modelling (SEM) and (graphical) path modeling for commodity
market.In order to be more precisely and rigorous in our analysis we focused on crude
oil market, because of the availability of more accurate and relevant data related to this
market. This is in strong relationship with the increased interest of governments and
investors in this market.
Data Description and Methodology Steps

As mentioned in the introductory, literature review and research methodology parts
of our paper, we identified numerous different factors with impact on commodity prices
(82 quantifiable factors taken into consideration in this paper). These quantifiable factors
represent monthly data for the period January 2008 – March 2014, extracted fromEikon
Thomson Reuters platform. We selected this period because there are no available data
for earlier periods (even if we can isolate find several indicators, there are no data
available for all 82 indicators taken into consideration in our analysis) or because of
some inconsistencies regarding the computing of these indicators for previous periods.
The main idea of this structural modelling is to select from all them, only the key factors
with major impact (key drivers) on crude oil price behaviour. Furthermore our approach
allows us to classify the selected key drivers in many categories (clusters) and identify
the cause-effect relationship (path modeling) between the drivers clusters. As we said,
the build of a suitable model is based on SEM approach and the estimation of the model
parameters was made using the PLS methodology.More concretely, our empirical
statistical analysis, focus specially on three aspects: (1) to identify and cluster the key
drivers of commodity prices; (2) to statistically determine and check the cause-effect
relationship between the drivers clusters; (3) to validate obtained results.
As we know it is very difficult to correctlyselect for a specified period, without a
statistical tool, the most representative factors with impact on the market and judge the
evolution of the influence of the main indicators of market price behaviour. Fortunately,
the PLS methodology give us the possibility to solve this type of problem. Furthermore,
in order to select the most suitable model for our commodity market, we proposed more
alternative models and estimated the parameters for each of proposed alternative models
using SmartPLS software. Moreover we proceeded at the evaluation of each alternative
model using the SmartPLS validation. For the assessment of overall model (global fit
measures), SmartPLS does not offers indicators, but it gives us local fit measure for the
assessment both of measurement model (average extracted variance, composite
reliability, communality) and for structural model (R-squared of latent endogenous
variables, redundancy).
The Optimal Model selected as Most Appropriate for Commodity Market

Finally, after we applied for each proposed alternative model the above mentioned
algorithm, we retained a model with four axes - “Global Macroeconomic Context”,
“Commodity Key Drivers - Supply Side”, “Commodity Key Drivers - Demand Side”
161
and “Commodity Market Price Behaviour” - and for each axis we selected three to six
observed variables that we considered as being representative for the respective axis. A
graphical representation of our selected model is presented in the following chart:
Figure 1. Commodity Market Key Drivers Cause-and-Effect Chain Using PLS

Approach
This graphic illustration represents the optimal model of connection between the four clusters of
commodity (crude oil) key drivers.This final indicators and axes were selected using the bootstrap
methodology, as representing the most stable PLS graph.
In the above chart we can see both structural model (inner model) and measurement
model (outer model). Follow-up we will present the chosen four axes of the optimal
structural model for crude oil commodity market:
 “Global Macroeconomic Context” Axis: As we can see in the above figure,
the composition of this axisis given by macroeconomic indicators. Even if we initially
taken into consideration many other macroeconomic indicators related to unemployed,
general government revenues, US exchange rate or US interest rate (US being the
currency for crude oil quotation and trade), the software selected as being the most
relevant only the indicators related to gross domestic product growth rate (with one
exception-trade volume of good and services). The five selected indicators for this axis
are: “World GDP Growth Rate” and “Trade volume of Goods& Services”, “Advanced
162
Economies GDP Growth”, “Chinese GDP Growth” and“Emerging & Developing Mk.
GDP Growth”. One can notice that the relationship of all these five indicators with the
axis is positive, that is to say each indicator has a positive impact on the “Global
Macroeconomic Context” axis. In fact, it is easy understandable that the increasing in
GDP leads to an increasing in demand for crude oil, and implicitly an increasing in
supply of crude oil (the supply has to adapt to demand).
 “Commodity Key Drivers - Supply Side” Axis: As we can be seen in the
above figure, the “Commodity Key Drivers - Supply Side” axis includes seven
indicators. The seven selected indicators for this axis are: “US-OECD Supply”,
“Canada-OECD Supply”, “Former Soviet Union Supply, “OECD Commercial
Inventory”, “OPEC Crude Oil Production”, “OPEC Non-Crude Oil Liquids”, “OECD
Forward Days Cover”.The influence of six of these indicators is positive and of one
indicator “OECD Forward Days Cover” is negative. All these variables have a high
impact on the axis. The factor loadings are very close or above 0.90 which denotes a
very high influence of these variables as well as a confirmation for the validation of axis
measurement model. That means that a significant change in one of the variables will
generate a strong influence on the axis and the global model. We want to underline the
negative correlation between “OECD Forward Days Cover” indicator and the
“Commodity Key Drivers - Supply Side” axis. Thus, the lower this indicator, the more
uncertainty in the market and, the price has the tendency to increase.
 “Commodity Key Drivers - Demand Side” Axis: For the construction of this
axis there was selected seven indicators: “Total OECD Demand as % of World
Demand”, “US Demand”, “China Demand for Crude Oil”, “Other Asian Countries
Demand”, “China Net Imports”, “China Domestic Production”, “China Refinery
Throughput”. As we can observe from the above figure, the impact of these indicators on
the “Commodity Key Drivers - Demand Side” axis is relatively high (given by the factor
loadings). That means that a significant change in observed indicators will strongly
affect the demand axis as well as the global model. Factor loadings greater than 0.9
(except one) confirm a suitable selection of the indicators for “Commodity Key Drivers -
Demand Side” construct in the measurement model. It is important to emphasis that the
correlations between indicators and axis are absolutely normal in real crude oil
commodity market. Furthermore, we want to underline the selection of four indicators
related to Chinese implied demand for crude oil. This is a distinguished characteristic
observed more in commodity market after the financial and commodity crisis, coinciding
with the starting period of boom for China economy.
 “Commodity Market Price Behaviour” Axis: The composition of the
“Commodity Market Price Behaviour” axis is given by indicators related to crude oil
market price. The four selected indicators for this axis are: “Crude Oil Price Index”, WTI
Crude Oil Price”, “WTI Trade Volume”, “Commodity Fuel (Energy) Price Index”. As
there was normally, the market price indicators are influenced by supply and demand.
The obtained results - indicators with opposite sign for the impact of supply and demand
axe on “Commodity market Price Behaviour” axis – indicate the correctness of statistical
163
results, and reconfirmation in this particularly study case of the “Supply and Demand
Law”.
As we can see in the above Figure 1, the selected optimal model highlights the
following aspects:
• The “Global Macroeconomic Context” axis represents the basis for commodity
market pricing as it is also the case in other financial and capital markets. Furthermore it
is important to emphasis one particularity for crude oil market: the stronger impact of
indicators related to GDP evolution.
• The “Global Macroeconomic Context” axis has a direct relatively high impact
on the following two axes: “Commodity Key Drivers - Demand Side” and “Commodity
Key Drivers - Supply Side” and an indirect impact on the “Commodity Market Price
Behaviour” axis. This means that the GDP growth indicators and trade volume of goods
and services have a direct influence on commodity demand and supply.
• The “Commodity Key Drivers - Demand Side” axis has a direct positive impact
on the “Commodity Market Price Behaviour” axis. That means the higher the level of
commodity demand, the higher the level of prices.
• The “Commodity Key Drivers - Supply Side” have a direct negative impact on
the “Commodity Market Price Behaviour” axis. That means the higher the levels of
commodity supply, the lower the level of prices.
Data analysis and validation

As we previously mentioned, we proposed more alternative models and estimated
the parameters for each of proposed alternative models using SmartPLS software.
Moreover we proceeded at the evaluation of each alternative model using the SmartPLS
validation. For the assessment of overall model (global fit measures), SmartPLS does not
offers indicators, but it gives us local fit measure for the assessment both of
measurement model (average extracted variance, composite reliability, communality)
and for structural model (R-squared of latent endogenous variables, redundancy). Also,
the factors loadings figures are considered as indicators for assessments of the
measurement model.
In our actual paper we will present the model evaluation only for the model chosen
by us as being the most suitable crude oil commodity market. The validation criteria
calculated for our final model are presented in the following table:
Table 4. PLS model evaluation criteria

Composite R-
AVE Communality Redundancy
Reliability Square
Commodity Key
Drivers - Demand 0.8622 0.9566 0.8622 0.2241 0.1888
Side
Commodity Key
Drivers - Supply 0.8370 0.9486 0.8370 0.2072 0.1612
Side
164
Commodity
Market Price 0.7707 0.9295 0.7707 0.5038 0.1894
Behaviour
Global
Macroeconomic 0.9469 0.9888 0.9469 0.000 0.0000
Context
Generally the validation measures (indicators) indicate us the construction of a

good and relevant model for commodity market. All the loading factors have values
higher than 0.8 which means that more than 64% (0.82 ~ 0.64) from the variance of each
manifest variable is explained by the associated latent variable.
Also for each of all four latent variables, the AVE indicator is higher than 0.5,
indicating that the chosen latent variable for each observed indicator, explain better the
variance of its own indicators than the other latent variables.
Furthermore the composite reliability and communality (shows the contribution of
a latent variable in explaining the variance of all associated manifest variables)
indicators, as measure of internal consistency, have values greater than 0.6, indicating a
good measurement model. The values closed to 1 indicate us that the model explains the
most part of the variance of observed variables.
When it comes to structural model assessment, the most suitable indicators
calculated by SmartPLS are: R-Square and Redundancy measures.
Regarding to redundancy criterion that expresses how much of the variance in one
set of variables can be explained by the others (the redundancy coefficient is a measure
of the amount of variance in one set of variables that is “redundant” or shared with the
variance in the other set of variables), we can affirm that our structural model is also a
valid model for commodity market.
Concerning R-Squared, as we know, values of 0.67, 0.33 and 0.17 are considered to
be strong, moderate and respectively weak for the inner model valuation. The R-square
measures indicate a strong to moderate value for “Commodity Market Price Behaviour”,
but a weak value for “Commodity Key Drivers - Demand Side” and “Commodity Key
Drivers - Supply Side” axes. This indicator calculated only for the dependent latent
variables in the inner path model (structural model) show us the influence of one or more
exogenous latent variables of one endogenous latent variable. The R-Square value for
“Commodity Market Price Behaviour” axes indicates that more than 50% from variance
in “Commodity Market Price Behaviour” construct is explained by our model. But, the
less values of R-Square for “Commodity Key Drivers - Demand Side” and “Commodity
Key Drivers - Supply Side” constructs indicate that only 22%, and respectively 20%, of
the total variance is explained by the model (the difference until 100% being explained
by other factors that are not considered by our model).There is a limit of our model
indicating that real database is uncompleted, having no other indicators with direct
impact on “Supply” or “Offer”. Also these segments are influenced by other external
factors (financialization of commodity market, production of bio-fuel, weather, etc) not
165
find for the moment in international monthly statistics for the period 2008-2014, but
which could be considered in order to develop a better model.
Overall we can conclude that the identified optimal model for commodity market is
a good model (but can be improved) and the best from other alternative models that can
be constructed with the current database using PLS methodology.
Summary and Conclusions

The need for developing simple, comprehensive and relevant instruments for
commodity market behaviour modeling was behind of our idea to find and develop a
rationalization structural model for crude oil market. The most important, but also the
most difficult part in the applying of the PLS methodology is the choice of the axis
(latent variables or balanced scored perspectives) and of the corresponding variables
(observable indicators or manifest variables). Once identified, the PLS approach give us
the possibility to represent and measure the cause-and-effect connections between
variable and axes, on one hand, and between the axes themselves (a hierarchy of them),
on the other hand. The use of this approach allows not only understanding the chain of
causality, but also understanding better the commodity market price behaviour for the
period taken into consideration.In our illustration, we concluded, using SmartPLS
software a theoretical framework for a pragmatic approach. Our proposed model
highlights the following aspects: the starting point for commodity market prices is
represented by global macroeconomic environment. Furthermore the macroeconomic
environment has a direct relatively high impact on “commodity demand” and
“commodity supply” and an indirect impact on the “commodity market prices”. Also the
“commodity demand” has a direct positive impact on the “commodity prices”, and
“commodity supply” has a direct negative impact on “commodity prices”, being
perfectly in accordance with the law of demand and supply. Overall, the empirical
results obtained in our example, the path coefficients and the high reliability score, come
to confirm the validity of the proposed structural model and its values in assisting the
governments and investors in their decision-making process for improving commodity
market stability and efficiency.
References
Acharya, V.V., Lochstoer, L.A., Ramadorai, T., 2013a. Limits to arbitrage and hedging:
Evidence from commodity markets. Journal of Financial Economics 109, 441–465.
Arezki, R., Loungani, P., van der Ploeg, R., Venables, A.J., 2014. Understanding
international commodity price fluctuations. Journal of International Money and
Finance 42, 1–8.
Chin W.,1998. The Partial Least Squares Approach to Structural Equation Modeling.
Modern Methods for Business Research.Methodology for business and
management, 295-336
Daskalaki, C., Kostakis, A., Skiadopoulos, G., 2014. Are there common factors in
individual commodity futures returns? Journal of Banking & Finance 40, 346–363.
166
Dauvin, M., 2014. Energy prices and the real exchange rate of commodity-exporting
countries. International Economics 137, 52–72.
Fakhri, A., Ghatee, M., 2014. Fractional multi-commodity flow problem: Duality and
optimality conditions. Applied Mathematical Modelling 38, 2151–2162.
Fama, E., French, K., 1988. Business cycles and the behavior of metals prices. Journal
of Finance 43 (5), 1075–1093.
Frankel, J.A., 2014. Effects of speculation and interest rates in a “carry trade” model of
commodity prices. Journal of International Money and Finance 42, 88–112.
Gargano, A., Timmermann, A., 2014. Forecasting commodity price indexes using
macroeconomic and financial predictors. International Journal of Forecasting.
Gorton, G., Hayashi, F., Rouwenhorst, K., 2013. The Fundamentals of Commodity
Futures Returns. Review of Finance, European Finance Association 17(1), 35-105.
Hong, H., Yogo, M., 2012. What does futures market interest tell us about the
macroeconomy and asset prices? Journal of Financial Economics 105 (3), 473–490
Kristoufek, L., Vosvrda, M., 2014. Commodity futures and market efficiency. Energy
Economics 42, 50–57.
Lutzenberger, F.T., 2014. The predictability of aggregate returns on commodity futures.
Review of Financial Economics.
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1058330014000093
Mirantes, A.G., Población, J., Serna, G., 2013. The stochastic seasonal behavior of
energy commodity convenience yields. Energy Economics 40, 155–166.
Pindyck, R. S., 2004. Volatility and Commodity Price Dynamics. Wiley Periodicals, Inc.
Jurnal of Futures Market 24, 1029–1047
Prokopczuk, M., Symeonidis, L. (2012). The economic drivers of time-varying
commodity market volatility. World Finance Conference, http://world-finance
conference.com/papers_wfc2/235.pdf
Smith D., Smith K. L., 2004. Structural Equation Modeling in Management Accounting
Research: Critical Analysis and Opportunities. Journal of Accounting Literature,
23, 49-86
Wold, H., 1985. Partial Least Squares. Encyclopedia of Statistical Sciences, Vol. 6, New
York: Wiley
World Trade Organization, 2010. World Trade Report 2010. Trade in Natural Resources.
World Trade Organization, Geneva
Yamada, H., Yoon, G., 2014. When Grilli and Yang meet Prebisch and Singer:
Piecewise linear trends in primary commodity prices. Journal of International
Money and Finance 42, 193–207.
Yang,F.,2013. Investment shocks &the commodity basis spread. Journal of Financial
Economics 110,164–184.
Zhang, C., Chen, X., 2014. The impact of global oil price shocks on China’s bulk
commodity markets and fundamental industries. Energy Policy 66, 32–41.
167
A POSSIBILITY OF USE OF PRICE INDEXES FOR POWER COAL IN

THE DEVELOPING COUNTRIES ON AN EXAMPLE OF ROMANIA
Mariusz ANDRZEJEWSKI1, Konrad GRABIŃSKI2, Patryk Dunal3

1
Prof. Dr. Hab., Cracow University of Economics, Faculty of Finance and Law,
mariusz.andrzejewski@uek.krakow.pl
2
Cracow University of Economics, Department of Financial Acconting,
konrad.grabinski@uek.krakow.pl
3
Mgr inż., Cracow University of Economics
Introduction
According to the data of the International Energy Agency a share of electric energy
produced from fossil fuels has not changed substantially since 1985. In the case of the
OECD countries the electric energy production is still based in 1/3 on coal. Poland
which has almost 70% share in the market is the largest producer of coal within the EU
(Krzemień et al. , 2015, s.1-2). In lots of economies coal still plays an important and
even very important role. Nowadays, the greatest coat consumers in the world include
China, the United States, Indie, Germany, Russia, and Japan, over 3/4 of the total global
coal consumption falls to those countries (Lei et. al., 2014, p.625). The greatest
producer of coal in the world is China to which falls almost the half of global mining,
and over 75% of energy is made from coal (Li B.-B. et. al., 2015, p. 1671).
In the contemporary global trade of coal for energy purposes there is, currently, a
tendency of decreasing popularity of long-term contracts for a supply of this fuel.
Current purchases (of a spot type) undertaken more and more willingly resulted in a
need to develop proper price indexes, which existence allows observing and analyzing,
and also recording and modeling behavior of different market players.
From the point of view of a price level formation coal is deemed generally as the
most stable fuel. This state of affairs is affected by a few factors, particularly very large
geological resources and their relatively even spread on the global scale. Coal seams are
located in each of the continents. It is excavated in several dozen countries of the world,
contrary to natural gas and oil, in relation to which there is a relatively narrower
concentration of resources, and access to their excavation is limited for lots of states
potentially interested in them.
In the recent years, as a result of lots of mediagenic scientific hypotheses, dealing
with adverse effects of climate changes under an influence of the excessive emission of
greenhouse gases and a certain share of anthropogenic factors in it, there have been
undertaken lots of political-legal activities aiming at limiting industry emissivity,
particularly limiting use of power coal in the power mixes of each state. It should be
emphasized here that a study of temperatures on the entire surface of Earth, needed to
verify the thesis mentioned above, seems to be a difficult procedure to be performed, due
to an uneven distributionof weather stations and very high variability of weather
conditions on the global scale1. Additionally, the analysis itself of the results obtained
can raise lots of doubts in terms of methodology.
168
However, the climate policy, aiming at gradual decarbonization of industry and

power industry, is realized by huge investment expenditures. It does not mean a
decrease in importance of the coal price indexes in the international trade. Lots of
adaptation activities which enable to lower power coal emissivity, are undertaken in the
coal industry. Following ones should be primarily mentioned, among them: an increase
in efficiency of producing and transmitting energy, an increase in effectiveness of co-
generation units ( generating the electric and heat energy in a combined way), waste gas
desulphurization and denitrification systems, CO2 carbon capture and storage systems,
CO2 carbon capture and utilization systems, technologies of chemical processing and
coal gasification.
An aim of this article is to present the most known price indexes of the power
coal, a role that they play in the international trade and protecting against a risk of price
fluctuations in the developing countries on an example of Romania. The most popular
coal price indexes used in the international transactions, were presented in the first part
of the elaboration and a particular emphasis was put on the API indexes. Importance of
the price indexes in the coal international trading is discussed in the subsequent part.
Then, an analysis of variability of the power coal prices on the international markets is
presented. Variability of the coal prices is a source of a significant risk for the coal
market players. For this reason an issue of hedging instruments used to protect against
that type of a risk is presented in the further part. Possibilities and advantages of use of
hedging instruments based on the power coal price indexes in Romania are presented in
the last part of the elaboration. In the elaboration an analysis of the source literature was
used as a research method.
The most important power coal price indexes used in the international trade
Dependence of the electric energy prices on the prices of power raw materials on
the European ground has already been found empirically many a time (among other
Aatola et al.2013, Asche et al. 2006, Bollino et al. 2013, Castagneto-Gissey 2014,
Mjelde and Bessler 2009). Coal is the raw material of which a price has the most
significant influence on the energy price in Europe. For this reason a level of the power
coal market development and the variability of its prices have vital significance for the
energy price formation and a state of the whole economy. So called price indexes are a
significant element of the power coal market.
A price index of a commodity in economics is a mathematical formula that is
defined most frequently by an arithmetic or weighted average of the prices of selected
groups of goods. It is worth noticing that a construction of an index can be made on
basis of a wide range of goods of different classes or on basis of one determined class of
goods2.
Non-uniformity of coal constitutes a huge problem in making and standardizing the
price indexes of this commodity. Therefore, in their constructing, on basis of lots of
analyses and works of a group of experts, employed in the renowned professional
journals, certain assumptions (quality standards) that constitute the main point of
reference were made. The most popular professional journals publishing the coal price
169
indexes are, in particular: Argus, McCloskey, Platts and Global Coal3. The most
important indexes of the coal price are presented in table 1.It is worthwhile noticing that
they refer to a proper area for the European market, that is so called the ARA zone
(Amsterdam-Rotterdam-Antwerpia)4.
Table 1. A comparison of methodologies of the most important indexes of the power

coal prices on basis of CIF (DES) ARA in the deliveries of 90 days
IHS
Specification Argus Platts globalCOAL
McCloskey
Index name Argus Coal McCloskey CIF ARA globalCOAL® DES
Daily NW Europe ARA IndexTM
International Steam Coal
CIF ARA Marker
price
Qualitative 6000 6000 6000 kcal/kg 6000 kcal/kg NAR
specification: kcal/kg kcal/kg NAR S – max 1%
Q/S/A NAR NAR S – max 1% A – max 15%
S – max 1% S – max A – max 16%
1%
Volume 50 thou. ton 50 thou. ton 25 thou. ton Acc. formula: weight
(minimal 150 thou. ton for
load size) offers and real
tonnage for
transaction
Transaction 8:30-17:30 8:30-17:30 To 17:00 of 8:00-17:00 London
hours (Mon. London London London time time
– Frid.; time time
working
days)
Timing (time third month depending from 8th day of a month finishes on
interval – is counted on date each last Friday of each
window 90 from 15th array monthtransactions calendar month; a
days) day of each incalendar are included into next month begins
month – if a a next month on the first working
working day after this Friday
week
finishes in
the first
half of a
month,
transactions
are
170
included in
the given
month
Types of data
Transactions concluded priority; priority; weighted transactions
concluded transactions weighted averages concluded on-line
(or binding averages calculated on platform
purchase calculated (volume)
and sale (volume)
offers) have
50% of
a share
inestimating
a price )
Studies of Results of from the only such offers binding offers
(survey) survey of study which are in the posted on the
market active results real ranges of the platform – visible
players market minimum prices at on-screen for
players have and particular market minimum 15 minutes
50% of a maximum conditions
share in values are
estimating excluded ,
the price from others
an
arithmetical
average is
calculated
Other If there are not any or at lack of calculations acc. the
conditioning there are a few recorded transactions or formula
representative transactions, offers – Platts
market research results will can use other basis: DES ARA
dominate in evaluating the market indexes
index (e.g. supplies to
other European
transactions on basis of markets etc.)
DES ARA are treated as
equivalent to CIF ARA
Availability Own publications – available to registered users www.globalcoal.com
of (within paid subscription) (with delay of about2
information weeks)
(place of
publication)
Price unit USD/ton, with accuracy of two decimal places
171
Source: U. Lorenz, Ocena oddziaływania cen węgla energetycznego na rynkach

międzynarodowych na krajowy rynek węgla, Studia, Rozprawy, Monografie 188, Wydawnictwo
Instytutu Gospodarki Surowcami Mineralnymi i Energią PAN, Kraków 2014, s. 30.
The price indexes of the power coal are determined for major market players
(transaction parties), that is for exporters they are the FOB indexes in the most important
coal shipping ports, whereas for importers they are the CIF indexes in the most
important coal receiving ports. In Europe, and especially in Poland, so called the ARA
ports, that is Amsterdam, Rotterdam, Antwerp are such a reference point for the CIF
base. For the FOB base the most important reference point is so called RB, that is
Richards Bay in the Republic of South Africa5.
Majority of indexes present on the global markets of the power coal refer to the
standard calorific value of 6000 kcal/kg (25,12 MJ/kg) as received. It is worthwhile
mentioning that besides the indexes presented in table 1, the suppliers mentioned also
publish other indexes which are proper for the markets of a narrower scope – both
geographical and qualitative one.
A development of the price indexes based on supplies of the coal of lower calorific
parameters has been lasting since 2010. Supplies of coal coming from Australia and
Indonesia, and also changing technological conditions in the countries being the greatest
recipients of the power coal, particularly in China and India gave such a trend to the
world market.Trading with Asian coal, characterized by a low calorific value and high
ash content, on the global scale also became profitable under an influence of a decrease
in the ocean freight rates.In a reaction to the changing needs of the international coal
market, the suppliers of the price indexes adjusted their offers .
Nowadays, the Argus indexes play a leading role in the international trade of the
power coal. They are developed by the analysts and experts in the coal markets located,
among others, in London, Washington, Moscow and Singapore. On basis of the ongoing
observation of the market analyses of the data on transactions concluded all over the
world are made daily. The data provided by third party vendors, broker’s firms, and
public information about tenders are the source of information. It is worth noticing that
only physical transactions7 are considered in those analyses. Total 14 index items are
published by Argus Media in Argus CoalDaily International6.
While estimating prices for CIF ARA the weighted prices of transactions with
freight paid for the determined unloading place – specifically in the ports of the region of
Amsterdam, Rotterdam, Antwerp that are a point of departure for the markets of
Northern and Eastern Europe, are taken into account. The information about the
transactions in which there is no clear confirmation of the final price, is not included in
the calculation of the index value. Prices CIF ARA are published daily, whereas the
results of the analyses and estimates only once a week – exactly on Fridays in Argus
CoalDaily International. The minimum number of the market players whose provision
of the information is necessary for each estimation is 20. There are usually much more
firms sharing the market information.
Estimating the prices in the transactions FOB Richards Bay takes place in a
slightly different way. The experts of Argusprocure the needed data from the RSA
172
producers and trade intermediaries operating in that region. The averages for particular
classes of the market players and the weighted averages for the transactions made in a
particular week are calculated separately. The averages mentioned above are the basis to
determine dominant market levels of prices. Rather specific procedures of data
verification to avoid a possible manipulation of the price indexes are used here.
The next very known index is the price index created by
McCloskeyCoalInformation Services (MCIS) under name MCIS SteamCoal Marker
Price. It is developed on basis of the data coming from the market of Northern and
Western Europe. The assumptions taken for its construction postulate, first of all, a spot
character of the CIF-based transactions, where the object of trade is the power coal
leveled to the calorific value of 6000 kcal/kg and the sulfur content to 1% in the NAR
condition (an equivalent to as received condition in Polish). The index is priced in the
USD currency. It should be added that about 40 market players in total provides
information regularly. This index is published in McCloskey’sCoal Report once a
week, as the averageprice of transactions from the whole week, and also once a month as
averaged prices from the whole months7.
While evaluating this index for the CIF base it is estimated on prices FOB and
freight costs. The weighted prices are a volume of purchases made in the particular
period, understood as whole contracts and not a single delivery.
A next important index on the international coal market is an ICR
steamcoalmakerprice NWE, endorsed by Platts – The McGraw Hill Companies – a
publisher of the International Coal Report (ICR). The index is published for a weekly
periods (each Friday) and monthly. The construction of the index includes purchase and
sale transactions of coal intended for commercial power industry and smaller
consumers, made in the countries of Northern and Western Europe. CIF in the ARA
ports is taken as the price base. An algorithm of calculating the index of ICR steamcoal
marker price NWE is similar to one proposed by McCloskey, although in particular
quotations they can differ slightly one from the other due to a different selection of
information and input data8.
I should be mentioned here about so called CIM (CoalIndustryMarkers), it means
the indexes formed by Platts and published in the Coal Trader International since
2005.A group of the CIM Indexes, consisting of 5 indexes, is published for a weekly
period ( the most frequently on Friday). The characteristic feature for the CIM indexes
is a public nature of enterprises that provide information about the prices of the purchase
and sale transactions of the power coal made. Additionally, credibility of the indexes is
also increased by the information on the rejected input data. Among the firms
participating in quoting the CIM indexes the following firms should be mentioned: RWE
Trading, TNB Fuel Total, Cemex, EDF Trading and E.On.
API indexes
The most known indexes of the power coal market are the API price indexes,
developed by Tradition Financial Services (TFS) in 19979. TFS is one of the biggest
broker’s firms, operating on the currency, commodity and insurance markets. Services in
173
a scope of the risk management on the coal market and broker services in the physical
transactions and the derivate instruments on the OTC market are its main line of activity.
The API indexes are the typical derivative indexes, based on the weekly indexes
published in the Argus Coal Daily and McCloskeyCoal Report. At present there are 8
API indexes determined and they are presented in table 2.
Table 2. API indexes

Denotation Price base Calorific value Frequency of determining
kcal/kg daily weekly monthly
API 2 CIF ARA 6.000 x x x
API 3 FOB RB 5.500 x x
API 4 FOB RB 6.000 x x x
API 5 FOB Newcastle 5.500 x x
API 6 FOB Newcastle 6.000 x x
API 8 CFR South China 5.500 x x
API 10 FOB Columbia 6.000 x x
API 12 CFR East India 5.500 x x
Source: http://www.argusmedia.com/Coal/Argus-McCloskeys-Coal-Price-Index-Report
Note: 1 kcal/kg = 4,1868 kJ
The API indexes are the typical derivative indexes, based on the weekly indexes
published in the Argus Coal Daily and McCloskey Coal Report. The API 2 (CIF ARA)
weekly index is constructed as an arithmetic average of two indexes: Argus CIF ARA
and McCloskey’s NWE steamcoal marker10. The API 4 (FOB Richards Bay) index is an
arithmetic average of three quotations: Argus FOB Richards Bay, McCloskey’s FOB BR
marker and SACR Europe Spot PriceIndicator. Since it has not been enumerated in the
previous part of this article it should be mentioned that the last of the indexes specified
is published in monthly SouthAfricanCoal Report (SACR) and in weekly „From The
Coal Face”.
Importance of the price indexes in the international trade of coal

The price indexes are more and more commonly used in the international trade of
power coal. It is a particularly prevalent transaction procedure to connect the coal
purchase prices with a forming level of the selected price index. Such a solution can be
used for both forward contracts and current purchases.
The API2 price index is reckoned currently as the most renowned index on the
European market in the risk management context. It is proved by the fact that it
constitutes a benchmark price for the financial derivatives such as forward, swap, or
futures. Nowadays, the risk management on basis of the price index is a domain of
only banks and financial institutions, although – owing to existence of the coal price
indexes – also of producers, agents or users of the power coal.
The cola price indexes also perform very important informative functions,
providing a view of the situation on the international coal markets in a transparent and
174
objective way. This information has a dual character because it presents the price trends
from a part of both producers and exporters (the FOB-based indexes), and users and
importers (the CIF-based indexes). Therefore, the price indexes constitute very important
information when management decisions are made in the enterprises, being the players
of the internationalpower coal market. The informative function of the price indexes is
reflected in numerous analyses of scientists and experts of consulting firms dealing with
the coal market.
The price indexes of coal also affect political decisions connected particularly with
import parities. An objective of determining this parity is to establish competitiveness of
domestic coal in relation to the imported coal. A good example of such an application of
the price indexes of coal was an order for methodology for the import parity calculated
on basis of indexes MCIS CIF ARA in Great Britain made by Ministry of Commerce
and Industry and developed by a Panel of Experts11.
It should be noticed that the groups of experts mentioned in the article above
compete with each other in the field of constructing and improving the price indexes of
coal.Universality of use of the index allows them to reach a higher sale volume of
magazines in which it is published. At present the API indexes enjoy the greatest
recognition on the coal market12.
An analysis of variability of the power coal prices on the international markets

The results of the analyses made indicate a great variability of the power coal
prices. As an example Table 3 presents the analysis of variability of the prices of coal
and freight in the ARA zone made by Lorenz (2014).
Table 3. The results of the analysis of variability of the prices of coal and freight in the
ARA zone. Monthly average data from the period of January 2005 –June 2014
[PLN/GJ].
Max –
Arithmetic Standard
Specification Min. Max. min Median
average deviation
difference
PLN/USDexchange 2,07 3,63 1,56 3,01 3,06 0,30

rate
CIF ARA 6,76 17,31 10,55 10,54 10,04 2,52
Freight RPA -
0,79 5,21 4,42 1,93 1,63 0,94
ARA
Freight Columbia –
0,70 4,93 4,23 2,05 1,78 0,91
ARA
Freight Baltic -
0,49 1,48 0,99 0,98 0,93 0,22
ARA
Source: U. Lorenz, Ocena oddziaływania cen węgla energetycznego na rynkach
międzynarodowych na krajowy rynek węgla, Studia, Rozprawy, Monografie 188, Wydawnictwo
Instytutu Gospodarki Surowcami Mineralnymi i Energią PAN, Kraków 2014, s. 48.
175
Among the most important determinants forming this variability the following ones
should be indicated above all:
• a degree of demand for the power coal and trends of changes in its demand,
• unit costs of coal mining,
• coal resources and their geographical distribution,
• costs of power coal transports (dominance of sea freights),
• cost-price competitiveness of complementary goods and possibilities of their
use,
• political and legal conditions especially a character and objectives of the
climate policy),
• weather conditions,
• events defined as so called force majeure (natural disasters, catastrophes,
strikes etc.).
Prices of the power coal market, just as on the markets of other commodities are
formed by the demand and supply factors. Among the demand factors a degree of a
demand for the power coal and trends of its change should be mentioned, first of all.
This demand in turn is formed primarily by the political and legal factors that have been
aiming at reducing coal to produce electric and heat energy recently in the countries
which signed so called, the Kyoto Protocol of 199713. A development of energy saving
technologies in a scope of both energy consumption and its production (Korski et al.,
2016, p.30) is also important.
Coal resources and their distribution which determine the coal amount possible to
be offered on the market, are the most important supply factor. This amount is also
formed by production possibilities of mining enterprises (coal mines), which in turn are
influenced by the technology used. This availability (geographical and price) of the coal
mining technology forms the unit costs of the coal mining to the greatest extent. These
costs are also influenced by other factors, particularly geological conditions, mining
depth, labor costs, etc. For the supply part cost-price competitiveness of other energy-
generating products, that is a choice of complementary goods in relation to coal, and also
possibilities of their use should be included in to the factors determining the cola price
on the global markets. In the situation when other energy-generating products become
more cost-effective in the energy and heat production, the coal will be, certainly, a less
desirable product and thereby its price will fall. Both economic and political grounds
have an influence on substituting other energy generating products for coal.Among the
political grounds the climate policy, mentioned earlier should be enumerated, first of all.
The economic grounds should, certainly, include coal transport costs, and also costs of
its mining from the available deposits. It is worth mentioning here that the power coal
resources, according to the available data and forecasts, assuming the current level of
mining, should be sufficient for about 200 years14.
The coal transport costs constitute a very important economic factor due to the fact
in spite of a relatively uniform distribution of resources of this raw material on the
176
particular continents there are significant disproportions in the demand and access to the
exploited resources. Weather conditions which in particular determine a level of the
demand for coal, are also important. For example, during relatively high temperatures in
the winter period in Poland there is a significant decrease in the coal consumption, and at
the same in the demand by the purchasers. The weather conditions can also affect
logistics. The coal price also depends on the factors which in the trade agreements are
called as a force majeure, namely, in particular, natural disasters, catastrophes, strikes.
Variability of the coal prices is not only important for the entities connected
directly with the coal market but for other entities as well. For example, in December
2012 there was the law implemented in China which allows power plants to pass to 90%
of a coal price change on their clients (even in the situation when the sales prices have
been established earlier), but only in the event when the coal price variability was greater
than 5% within a last year (H.-Z. Li et al., 2015, p.295). As a result the coal price
change is passed quickly on other entities. It is confirmed in the investigation results of
Zhihua, Meihua and Yan (2011, p.651), which indicate that the coal price variability
affects a level of prices of consumer goods and services measured by CPI. Zhang and
Ma (2011, p.5025) point out that the coal price variability influences the economic
growth rate of the Chinese economy. For this reason it can be argued that limiting the
coal price variability does not only affect positively the coal market, but in the case of
the coal-based economy the whole economy as well.
Use of instruments protecting against a risk of price fluctuations of power

coal
Gradual diverging from concluding long-term contracts for power coal supplies in
favor of spot purchases has been a noticeable trend for the last several years. It should
be emphasized that the trend mentioned does not only apply to coal but to other
commodities functioning in the international trade as well. However, the market of the
coal as a fuel serving mainly for needs of the power and heating industry and industry, is
very specific in this regard. After all it concerns sectors of economy in which huge
investment projects of which cost-effectiveness depends on forming the coal prices in
the long term, are made.Making decisions related to such investments in the conditions
of the price fluctuations is connected with a great risk of variability of particular
determinants, mentioned in the previous part of the article, out of which majority are
uncontrollable, and even natural (especially, the weather or a force majeure).
An extremely effective way to protect against a risk of the power coal price
fluctuations is to use the over-the-counter market, that is OTC transactions. An aim of
these transactions is to reduce the risk connected with variability of the prices and to
protect against their abrupt change for both parties of a transaction. An example of a
way of protecting is presented in figure 1.
177
Figure 1. A diagram of protecting the power coal price against an abrupt change
Source: the author’s own elaboration
In the first instance the limit and contract parameters of the coal which we want to
buy or sell must be defined and a period of performance of physical supplies/deliveries
must be determined. Having such assumptions, listings of the coal price index are
monitored to determine tendencies. Having such information a real order for the
minimum or maximum price (depending on the party of the transactions) can be placed.
In such a way “ price freezing” takes place, in other words – a change of the variable
price into a fixed price, that is so called a hedge, which is approved by the transaction
parties in the transaction agreement. Next the currency exchange rate should be secured
in the same way. Concluding a transaction in such a way guarantees price stability, and
by the same it enables to estimate precisely future advantages and possible losses,
particularly in the budgeting process or while evaluating effectiveness of an investment
project.
It is worthwhile adding that the over-the-counter coal market was implemented in
the USA at the end of 1997. In Europe it took place a few years later, although the real
interest in this market began in 2002. Different directions of the development of the
over-the-counter coaltrade should be observed on both continents. In America OTC is
based mainly on the physical transactions, and only American kinds of coal are offered.
While the European market is much more internationalized, because coal from almost
allpossible countries is offered on it. Moreover, the financial transactions such as swap,
forward or options are prevailing in Europe15.
Popularity of the over-the-counter trade of coal also increases due to carrying out
liberalization processes of the electric energy markets. As a result the energy producers
changed a way of budget planning and an attitude toward creating their policy of fuel
purchases, diverging toward the spot transactions. The OTC implementation was
connected with a necessity of certain standardization of a commodity being traded, that
is to determine its certain basic recurrent features, being a stable point of reference. In
the case of coal such activities are very difficult due to its variety.
Possibilities of use the hedge instruments in the coal sector in Romania
178
Romania has substantial resources of fuels, in particular natural gas, oil and coal.
Tradition of the mining sector goes back to 150 years. Almost 80% of the demand for
the primary energy is covered by its own energy resources. Reserves of hard coal are
estimated for about 2 446 miltones, out of which 252,5 min tones are commercially
exploitable within the currently leased perimeters, although as little as 11 million tones
might be economically recoverable.
The documented lignite resources are about 280 million tones, with next
exploitable 9 640 million tones of this raw material. About 95% of the lignite deposits
are in the mining basin Oltenia, and over 80% out of them can be exploited in the open
pit mines. Other lignite deposits have a low economic potential, what explains why
their mining was stopped16. The coal basins in Romania are presented in figure 2.
Figure 2. The coal basins in Romania.

Coal: Coal industry accross Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for
Coal and Lignite s. 42.
The entire production of the hard coal and lignite is used to produce electrical
energy and heat. A the end of 2011 the total capacity of the installed productive capacity
was 20 498 MW, out of which the coal units constituted about . 28,9% (5 918 MW),
what is the second place in the fuel-energy structure of Romania. The biggest part of the
energy was generated by hydroelectric power plants – 6 483 MW (31,6%).
Romania has also a nuclear power plant, Cernavodăo of the installed power of 1
411 MW (6,9%). The Energonuclear firm proposes to build two new reactors CANDU
(1 440 MW) in the Cernavodă nuclear power plant17. The most important data
connected with the Romanian coal sector are presented in table 4.
179
Table 4. Romania in figures (2012).

Population 21,4 million people
GDP 131.7 billion euro
Coal resources and reserves
Resources of hard coal 2 435 Mt
Resources of lignite 9 640 Mt
Reserves of hard coal 11 Mt
Reserves of lignite 280 Mt
Primaryenergyproduction
Total primaryenergyproduction 39.4 Mtce
Hard coal (saleableoutput) 1.9 / 0.9 Mt / Mtce
Lignite (saleableoutput) 32.1 / 9.4 Mt / Mtce
Saleablecoalquality
Hard coal net calorific value 14 200 – 15 900 kJ/kg
Lignite net calorific value 7 200 – 8 200 kJ/kg
Hard coal ash content 37 – 44 % as received
Lignite ash content 30 -36 % as received
Hard coal moisture content 5.0 – 7.4 % as received
Lignitemoisturecontent 40 – 43 % as received
Hard coalsulfurcontent 0.5 – 1.8 % as received
Lignitesulfurcontent 1.0 – 1.5 % as received
Coalimports / exports
Hard coalimports 1.4 Mt
Primaryenergyconsumption
Total primaryenergyconsumption 48.7 Mtce
Hard coalconsumption 2.0 Mtce
Ligniteconsumption 9.4 Mtce
Power supply
Total net power generation 56.5 TWh
Net power imports / (exports) (1.9) TWh
Total power consumption 54.6 TWh
Power generation from hard coal 0.8 TWh
Power generation from lignite 24.0 TWh
Capacity of coal-fired generation 1 400 MW
Capacity of lignite-fired generation 4 500 MW
Employment
Direct in hard coal mining 6 000 thousand
Direct in lignite mining 15 000 thousand
Source: Coal industry accross Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for
Coal and Lignite, s. 43.
180
The main consumers of hard coal are: the thermal power plant in Paroşeni (3 x 50
MW) and Mintia (6 x 210 MW). Hard coal has this advantage that it is a raw material
whichprovides energy security of a country and continuity of energy generation. It is
caused by easy accessibility, resulting from the national resources of this raw material,
and alsofrom a process of the forced energy generation, being able to work regardless of
the weather conditions. Nevertheless, hard coal mining in Romania encounters lots of
complicated geological conditions. Like in Poland – in the near future some hard coal
mines can be forced to cease their operations due to high operating costs and high costs
of land purchase/ acquisition. In order to reach an appropriate level of productivity and
effectiveness mining enterprises must modernize their equipment and technological
lines. Lignite mining is more competitive in comparison with hard coal mining.
Advantages coming from use of new technologies (in the open pit mines) and qualified
workforce are indicated. Reserves are concentrated on a relatively small area about 250
square meters where lignite is exploited in 19 open casts. Those reserves provide safe
and continuous supplies to the power plant. The main consumers in the environs are
power plants, especially : Turceni (2 640 MW), Rovinari (1 720 MW) and Mintia– Deva
(1 260 MW). Further south there is 300 MW Power plant Craiova, which also burns
lignite18.
Romania established a framework of the energy policy in compliance with the UE
law, regulating the production of gas, hard coal and lignite, oil and a plan of power plant
modernization. The National Energy Regulatory Authority (ANRE) is a responsible
and independent body which reports to the prime minster of the country.
The latest UE regulations in a scope of the environment protection oblige the coal
industry to meet a few European standards that require big investments. Directive
2001/80/WE on big energy combustion structures was adopted and realized. 174 big
power plants were identified, out of which 78 should adhere to the tightened
environment requirements. Nowadays, coal-burning technologies are to be substituted
with clean coal technologies to lower SOx and NOx emission with the coal particle
emission. In order to ensure an important role of fossil fuels in the power industry
Romania intends to implement the CCS technologies in all new power plants. Until
2012 on the coal market 6 enterprises operated: National Company of LigniteOltenia,
the NationalCoal Company Ploiesti, National Hard Coal Company (CNH S.A.
Petrosami) and 3 energy complexes – Rovinari, Turceni and Craiova. In year 2012 the
coal industry underwent main restructuring.The lignite mines and power plants were
integrated vertically, creating the Oltenia Energy Complex. Restructuring of the hard
coal sector was more problematic than it was supposed and it was finalized not until the
end of 2012 together with forming two separated operating units. First of them was
NationalSociety for MineClosureJiu Valley, of which a task will be to supervise closures
of three mines in Jiu Valley (Uricani, Petroşani and Petrila) that are not profitableto
2018 pursuant to a decision of Council 2010/787/UE on state aid for coal industry.
Loss of jobs will be 2 400, remaining 5 200 employees. The second unit – the
MiningDivision of Hunedoara Energy Complex – will be continuation of operating of
remaining four mines without the state aid (Lonea, Livezeni, Vulcan i Lupeni), with
181
annual production about 1,5 million tones. From2018 the MiningDivision of Hunedoara
Energy Complex is to become a monopolist on the domestic market of hard coal19.
In spite of the undertaken activities, concerning creating monopoly on the
Romania hard coal market, it is worthwhile considering possibilities of introducing
competitive coal prices on basis of the European price indexes. Joining a price level of
the domestic market with the international markets can bring measurable benefits in a
scope of:
- a greater price transparency on the market,
- possibilities of securing a position and a hedge of the coal forward price,
- more accurate forecasts, used for planning the production of coal and energy,
- easier procurement of external financing for restructuring project in the
Romanian mining, being an implication of an increase in credit credibility by decreasing
a market risk,
- a development of financial and commodity markets –a positive influence on GNP
of Romania.
Summing up
Competition on the energy market, intensified by political and legal factors, led to
undertaking a number of optimization activities. As a result of these activities ways of
budget planning and working capital management were changed. It forced significant
changes in policy of fuel purchases, power coal in particular. A greater attention began
to be paid to appropriate matchingodpasowanie of qualitative parameters of coal for
needs of boilers and flue gas cleaning installations Additionally, reducing costs in a
scope of the optimal management of working capital caused an increase in coal
purchases in a spot way, and by the same divergence from the long-term contracts. An
increase in intensity of current purchase became the most important factor of price
variability on the international markets, and it also created a necessity of competent risk
management.
Increased trade on the international stock exchanges and coal trade platforms
became an inspiration for a group of experts to establish price indexes of power coal.
They are a very important tool for an analysis, constituting principles for conducting a
purchase and financial policy of the market players. Significance of the coal price
indexes is still increasing, due to their prevalence and improving their construction.
Transparency increase of the particular markets within the international exchange and
creating possibilities of limiting a risk of business activity connected with price
variability are an unquestionable success.
However, it should be emphasized that it is necessary to undertake further studies
in a scope of a development of the existing price indexes of the power coal and a
development of new ones. It results mainly from unusual dynamics of the coal market in
lots of countries, especially in Poland, where we deal with a huge crises in the hard coal
sector. Furthermore, it should be noticed that the most popular price indexes involve the
power coal, being culm, for a strictly standardized class. This creates a wide opportunity
182
to construct other indexes, taking a great variety of this fuel, present in huge resources
in different corners of the world, into account. .
References
Aatola P., Ollikainen M., Toppinen A. (2013), Impact of the carbon price on the
integration European electricity market, "Energy Policy", vol. 61, s. 1236-1251.
Asche F, Osmundsen P., Sandsmark M. (2006), The UK market for natural gas, oil and
electricity: are the prices decoupled ? "Journal of Energy", vol. 2 (27), s.27-39.
Blaschke W. [red.], Możliwość funkcjonowania kopapń węgla kamiennego w Polsce w
świetle przepisów UE dotyczących zasad świadczenia pomocy państwa dla
górnictwa w latach 2002-2010, Rozprawy, Monografie nr 123, Wyd. IGSMiE
PAN, Kraków, 2004.
Bollino C.A., Ciferri D., Polinori P. (2013), Integration and convergence in European
electricity markets, "Finanza e Statistica", No.114.
BP Statistical Review of World Energy, 2006, www.bp.com
Castagneto-Gissey G. (2014), How competitive are EU electricity markets ? An
assessment of ETS II Phase II, "Energy Policy", vol. 73, s.278-297.
Coal industry across Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for
Coal and Lignite.
Hiemstra T., 2004- Trading: the European way; World Coal, February 2004.
Korski J., Tobór-Osadnik K., Wyganowska M. (2016), Reasons of problems of the
polish hard coal mining in connection with restructuring changes in the period
1988-2014, "Resources Policy", vol.48, s.25-31.
Krzemień A., Fernandez P. R., Sanchez A. S., Sanchez F. (2015), Forecasting European
Thermal Coal Spot Prices, "Journal of Sustainable Mining".
Kyoto Protocol to the United Nations Framework Convention on Climate Change,
United Nations 1998.
Lei Y., Li L., Pan D. (2014), Study on the relationship between coal consumption and
economic growth of the six biggest coal consumption countries: with coal price as a
third variable, "Energia Procedia", vol.61, s.624-634.
Li B.-B., Liang Q.-M., Wang J.-Ch. (2015), A comparative study on prediction methods
for China's medium - and long-term demand, "Energy", vol. 93, s.1671-1683.
Li H.-Z., Tian X.-L., Zou T. (2015), Impact analysis of coal-electricity pricing linkage
scheme in China based on stochastic frontier cost function, "Applied Energy", vol.
151, s.296-305.
Lorenz U., Indeksy cen węgla energetycznego na rynkach spot – możliwość
wykorzystania doświadczeń w konstrukcji indeksu dla rynku krajowego, Polityka
Energetyczna – Energy Policy Journal t. 15, z. 4, Wydawnictwo Instytutu
Gospodarki Surowcami Mineralnymi i Energią PAN, Kraków 2012, s. 241-253.
Lorenz U., Ocena oddziaływania cen węgla energetycznego na rynkach
międzynarodowych na krajowy rynek węgla, Studia, Rozprawy, Monografie 188,
Wydawnictwo Instytutu Gospodarki Surowcami Mineralnymi i Energią PAN,
Kraków 2014.
183
Lorenz U., Grudziński Z., Sytuacja na międzynarodowych rynkach węgla

energetycznego, Gospodarka surowcami mineralnymi, tom 21, zeszyt 2. Wyd.
IGSMiE PAN, Kraków, 2005.
Lorenz U., Grudziński Z., Ceny węgla kamiennego energetycznego w kraju i na rynkach
międzynarodowych, Polityka Energetyczna tom 6, z. specjalny, Wyd. IGSMiE
PAN, Kraków, 2003.
Mjelde J., Bessler D.A. (2009), Markets integration among electricity markets ad their
major fuel source markets, "Energy Economics", vol.31, s. 482-491.
Płaziak M., Dunal P., Wpływ kryzysu gospodarczego na politykę klimatyczną Unii
Europejskiej i jej konsekwencje dla polskiego przemysłu energetycznego oraz
zagospodarowania przestrzennego terytorium Polski, Prace Komisji Geografii
Przemysłu Polskiego Towarzystwa Geograficznego, 27, Warszawa 2014.
Tomaszewski J., Inwestycje w indeksy rynków towarowych a poziom cen i ryzyka na
rynkach towarowych, AnnalesUniversitatisMariae Curie-Skłodowska, Lublin-
Polonia, Sectio H, VOL. XLVI, 1, Lublin, 2012.
Urban S., Olszańska A., Zorganizowane rynku towarowe. Giełdy towarowe, aukcje,
centra handlu hurtowego, targi i wystawy, Wydawnictwo Akademii Ekonomicznej
im. Oskara Langego we Wrocławiu, Wrocław 1998.
www.argusmediagroup.com
www.mccloskey.group.com
www.platts.com
Zhang B., Ma J. (2011), Coal Price Index Forecast by a New Partial Least-Squares
Regression. "Advanced in Control Engineering and Information Science", vol. 15,
s.5025-5029.
Zhihua D., Meihua Z., Yan L. (2015), Effects of coal prices on merchandise prices in
China, "Mining Science and Technology (China)", vol.21, s.6541-654.
Endnotes:
1
M. Płaziak, P. Dunal, Wpływ kryzysu gospodarczego na politykę klimatyczną Unii Europejskiej i
jej konsekwencje dla polskiego przemysłu energetycznego oraz zagospodarowania przestrzennego
terytorium Polski, Prace Komisji Geografii Przemysłu Polskiego Towarzystwa Geograficznego,
27, Warszawa 2014, s. 34-42.
2
J. Tomaszewski, Inwestycje w indeksy rynków towarowych a poziom cen i ryzyka na rynkach
towarowych, AnnalesUniversitatisMariae Curie-Skłodowska, Lublin-Polonia, Sectio H, VOL.
XLVI, 1, Lublin, 2012.
3
S. Urban, A. Olszańska, Zorganizowane rynku towarowe. Giełdy towarowe, aukcje, centra
handlu hurtowego, targi i wystawy, Wydawnictwo Akademii Ekonomicznej im. Oskara Langego
we Wrocławiu, Wrocław 1998, s. 32.
4
U. Lorenz, Indeksy cen węgla energetycznego na rynkach spot – możliwość wykorzystania
doświadczeń w konstrukcji indeksu dla rynku krajowego, Polityka Energetyczna – Energy Policy
Journal t. 15, z. 4, Wydawnictwo Instytutu Gospodarki Surowcami Mineralnymi i Energią PAN,
Kraków 2012, s. 241-253.
5
U. Lorenz, Z. Grudziński, Sytuacja na międzynarodowych rynkach węgla energetycznego,
Gospodarka surowcami mineralnymi, tom 21, zeszyt 2. Wyd. IGSMiE PAN, Kraków, 2005, s. 5-
16.
184
6
U. Lorenz, Ocena oddziaływania cen węgla energetycznego na rynkach międzynarodowych na
krajowy rynek węgla, Studia, Rozprawy, Monografie 188, Wydawnictwo Instytutu Gospodarki
Surowcami Mineralnymi i Energią PAN, Kraków 2014, s. 25.
7
www.mccloskey.group.com; access date : 15.04.2016 r.
8
www.platts.com, data dostępu: 15.04.2016 r.
9
T. Hiemstra, 2004- Trading: the European way; World Coal, February 2004, s. 29-31.
10
U. Lorenz, Z. Grudziński, Sytuacja na międzynarodowych rynkach węgla energetycznego,
Gospodarka surowcami mineralnymi, tom 21, zeszyt 2. Wyd. IGSMiE PAN, Kraków, 2005, s. 5-
16.
11
W. Blaschke [red.], Możliwość funkcjonowania kopapń węgla kamiennego w Polsce w świetle
przepisów UE dotyczących zasad świadczenia pomocy państwa dla górnictwa w latach 2002-
2010, Rozprawy, Monografie nr 123, Wyd. IGSMiE PAN, Kraków, 2004, s. 107.
12
T. Hiemstra, 2004- Trading: the European way; World Coal, February 2004, s. 29-31.
13
Kyoto Protocol to the United Nations Framework Convention on Climate Change, United
Nations 1998.
14
BP Statistical Review of World Energy, 2006, www.bp.com, access date: 15.04.2016 r.
15
U. Lorenz, Z. Grudziński, Ceny węgla kamiennego energetycznego w kraju i na rynkach
międzynarodowych, Polityka Energetyczna tom 6, z. specjalny, Wyd. IGSMiE PAN, Kraków,
2003, s. 285-296.
16
Coal industry accross Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for Coal
and Lignite s. 42.
17
Coal industry across Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for Coal
and Lignite s. 42.
18
Coal industry accross Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for Coal
and Lignite s. 42.
19
Coal industry across Europe. 5th edition 2013, EURACOAL, European Association for Coal
and Lignite s. 42.
185
Partea a II-a – Contribuții la dezvoltarea
domeniului contabilității internaționale și al
sistemelor contabile comparate
Articolele cuprinse în această secțiune au fost realizate de către studenții masterului
Contabilitate, Expertiză și Audit, sub coordonarea Conf. univ. dr. Habil. Ioan-Bogdan
ROBU și susținute în cadrul Seminarului științific: Convergență și Armonizare în
Raportarea Financiară și în Audit.
O SCURTĂ ISTORIE A CONTABILITĂȚII ÎN ROMÂNIA
Georgiana BURLACU și Laura-Andreea VIVIRSCHI
,,Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și
viitorul.”
Nicolae Bălcescu
Rezumat
Contabilitatea ca îndeletnicire a apărut încă din vremurile cele mai îndepărtate, pe când
activitățile întreprinse de oameni erau consemnate pe diverse obiecte, printre care
amintim: tăblițe de argilă, tăblițe cerate, crestături pe oase, pereții grotelor, pe papirus,
respectiv prin intermediul sforilor înnodate. În ceea ce privește evoluția contabilității se
pot distinge mai multe perioade, și anume: Protocontabilitatea, Antichitatea, Evul
Mediu, sfârșitul Evului Mediu și până la prima jumătate a secolului al XIX-lea, perioada
monarhiei, a regimului comunist, respectiv epoca contemporană. În România apariția și
dezvoltarea contabilității s-a realizat treptat, evenimentele apărute de-a lungul timpului
punându-și amprenta și asupra evoluției contabilității.
Cuvinte cheie: contabilitate, istorie, evoluție, România.
Introducere
Informația indiferent de tipul acesteia, în cazul de față informația economică, este
prezentă în societatea contemporană în toate domeniile de activitate, fiind un element
indispensabil progresului. În ceea ce privește viața economică se poate spune că aceasta
se află într-o continuă schimbare și transformare, cu o evoluție surprinzătoare, dar în
același timp precedată și de involuții neprevăzute. În prezent, economia se află într-o altă
situație, o etapă nouă, care este dominată de incertitudine și instabilitate, atât în
România, cât și pe plan mondial. Având în vedere contabilitatea, ca parte indispensabilă
în toate celelalte domenii de activitate, se poate preciza faptul că aceasta a apărut ca
activitate practică încă din vremurile cele mai îndepărtate, primele notițe contabile fiind
inscripționate pe tăblițe cuneiforme, primul autor notabil de contabilitate fiind considerat
al șaselea rege al primei dinastii a Babilonului pe nume Hammurabi (n.1810-d.1750
î.Hr.).
Deși se remarcă prezența contabilității din cele mai vechi timpuri, despre o
literatură contabilă se poate vorbi abia începând cu secolul XIII, mai precis anul 1211,
când au fost descoperite primele fragmente de contabilitate reprezentate de registrele
unei bănci comerciale italiene. O lucrare importantă în care au fost analizate și
prezentate registrele contabile, precum și modul de ținere a acestora, prima lucrare de
acest gen, este lucrarea profesorului francez Benedetto Cotrugli, intitulată ,,Della
mercatura e del mercante perfetto”(Munteanu, V., Bleotu, V., Tilea, M., 2012, pag. 16).
Deși manuscrisul lucrării a fost finalizat în anul 1458, aceasta este tipărită în anul 1573.
O altă lucrare excepțională de contabilitate apare în anul 1494 la Veneția sub denumirea
,,Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita”, scrisă de către călugărul
187
și matematicianul franciscan Luca Pacioli. Acesta vorbește în lucrarea sa despre dubla

înregistrare și îi conferă o definiție contabilității astfel: ,,…obiectul contabilităţii îl
constituie tot ceea ce după părerea negustorului, îi aparţine pe sume, precum şi toate
afacerile mari şi mărunte, în ordinea în care au avut loc”. Ulterior încep să fie publicate o
sumedenie de lucrări contabile scrise de diferiți autori din anumite locuri ale Europei.
În România primele lucrări de contabilitate apar abia în prima jumătate a
secolului XIX, la început sub forma unor traduceri, ulterior remarcându-se autori români
care au încercat să își precizeze poziția în ceea ce privește aspectele contabile prezentate
și să își demonstreze originalitatea lucrărilor. Contabilitatea românească a fost puternic
influențată de evenimentele apărute pe parcursul secolului XX, și respectiv de influența
și experiența altor țări europene mai mult sau mai puțin dezvoltate. O dată cu apariția
regimului comunist în România, sistemul contabil românesc a fost supus subordonării
nepărtinite a intereselor statului totalitar. Perioada de după căderea regimului comunist a
adus multiple modificări sistemului contabil românesc, printre care se numără adoptarea
unui sistem contabil dualist de sorginte latino-europeană, având ca referință Planul
Contabil General Francez.
Apariția contabilității în România

În condițiile în care prezentul este conectat la trecut, toate realizările prezente
sunt rezultatul unor fapte din trecut. Prin urmare, nevoia de a parcurge pe axa timpului,
la fel ca în orice alt domeniu, este firească și în cercetarea domeniului contabilității din
spațiul românesc.Noțiunea de contabilitate îşi are originea în latinescul „computare”
(care înseamnă ,,a număra”). Economiştii francezi E. Leasuty şi Ad. Guibault arată că în
acest termen se regăsește originea verbului „compter” care este radicalul cuvântului
„comptable”, iar acesta din urmă stă la baza celui de „comptabilité” (Demetrescu, C., G.,
Possler, L., Puchiță, V., Voica, V., 1979).
Contabilitatea a apărut din cele mai vechi timpuri, din necesitatea oamenilor de
a-și determina volumul de muncă utilizat, respectiv rezultatele obținute în urma
activităților desfășurate, rezultând ,,averea curată”. Astfel, contabilitatea este ,,cea mai
veche dintre toate ştiinţele de gestiune, contabilitatea este ea însăşi istorie, conturile
contabile au vocaţia de a păstra un anumit număr de evenimente cu consecinţe
economice” (Colasse, B., 1998). Deşi sunt opinii după care există contabili, de când
oamenii au conştiinţa numerelor, toate aceste manifestări nu sunt forme decât ale
contabilităţii rudimentare (Feleagă, N., Ionașcu, I., 1998, pag. 11). În ceea ce privește
istoria contabilității părerile sunt împărțite, o idee cu referire la acest aspect este
următoarea ,,Istoria contabilității începe cu primul model economic, respectiv contul și
se amplifică odată cu dezvoltarea continuă a funcțiilor acestuia. Termenul de
contabilitate își are originea în noțiunea de cont. De la cont s-a ajuns la contabilitate și
nu invers” (Horomnea, E., 2005, pag. 14).
Deși, contabilitatea ca activitate practică a fost folosită încă din cele mai vechi
timpuri, despre o literatură contabilă în spațiul românesc se poate vorbi abia în prima
jumătate a secolului al XIX-lea (Horomnea, E., 2014, pag. 26). Precursoare a literaturii
contabile românești este considerată a fi lucrarea intitulată ,,Izvod pentru lucrurile de
188
obște și de chilin în scrisori de multe chipuri” (Sibiu, tipografia lui Petre Bart). Această
lucrare a fost tradusă din limba slavonă în anul 1792 de către Dimitrie Evstatievici,
directorul școalelor neunite din Trasilvania, acesta din urmă punând lucrarea la
dispoziția acestor instituții, spre a fi folosită de către pruncii neuniți (CECCAR, 2006,
pag. 10). În prezenta lucrare sunt prezentate o serie de documente contabile, respectiv:
modele de contracte, chitanțe, bilete la ordin etc, aceste elemnete punând bazele celei
dintâi lucrări în care sunt expuse normele ,,doppiei scripturi” (CECCAR, 2006, pag. 10).
Așa cum am precizat, secolul XIX a reprezentat debutul operelor contabile în
spațiul românesc, a căror autori au contribuit la o dezvoltare armonioasă a contabilității,
ca mijloc de comunicare în sfera afacerilor. În acest sens un rol deosebit de important l-
au avut negustorii brașoveni, în respectiva regiune a țării fiind tipărite pentru prima dată
lucrările de natură contabilă, după cum se precizează și faptul că, rolul negustorilor în
mișcarea comercială de tranzit este recunoscut în lucrări de referință (Iorga, N., 1925, pp.
5-6). Trebuie precizat și faptul că primele scrieri românești de contabilitate au fost
inspirate din literatura franceză, germană și cea italiană, iar mai târziu se evidențiază și
ideile autorilor români, ce au marcat începutul gândirii contabile românești (Petriș, R.,
2002, pag. 162).
În condițiile unei îndelungate dominații străine asupra spațiului românesc apare
la Iași în anul 1817 lucrarea ,,Didăscălia”, tradusă din limba germană în limba greacă,
prima lucrare care conținea reguli de contabilitate (Țaicu, M., 2019, pag. 44). În anul
1831 este adoptat Regulamentul Organic, prin intermediul căruia a fost introdusă
obligatoriu contabilitatea publică în Țările Române, având ca scop principal controlarea
averii statului. Totodată a avut loc și o separare a bugetului și finanțelor statului de cele
ale domnitorului, având în vedere realizarea unui control efectiv asupra autorizării
bunurilor, respectiv banului public (Lenhel, D., R., 2012, pag. 277).
Perioada cuprinsă între anii 1837-1900 este considerată ca fiind etapa formării
literaturii contabile românești (Ionașcu, I., 2003, pag. 7), ca urmare a apariției primelor
lucrări de contabilitate, care erau de fapt traduceri după autori străini, ulterior având loc
și apariția lucrărilor de contabilitate publicate de autori români, prin care aceștia au
încercat să își expună punctul de vedere asupra diferitelor aspecte contabile într-un mod
cât mai original.
În anul 1836 a fost scrisă în cetatea Brașovului prima lucrare de contabilitate în
partidă dublă (scrittura doppia) intitulată ,,Pravila Comerțială”,scrisă de Emanoil Ion
Nechifor,lucrare care a fost publicată cu un an mai târziu, în 1837 (Horomnea, E., 2012,
pag. 27). Primul manual de contabilitate în limba română a fost tipărit cu litere chirilice,
are o întindere de 147 de pagini, trei anexe și cuprinde procedee şi calcule economice,
principii de morală şi etică comercială, noţiuni de administraţie de drept comercial
(Idem, pag. 27). Motivația de a scrie această carte vine chiar din afirmația
autorului:,,Vroiesc ca și românii noștri să nu rămâie mai jos decât celelalte nații; pentru
aceasta m-am sârguit și mă sârguiesc a traduce vreo câteva cărți folositoare tinerimii,
cari până acum în limba națională nu le-am avut, și a le da căt de curând și în tipar, spre
a fi tuturor celor care le vor îmbrățoșa spre o mică învățătură” (Nichifor,Em. I., 1837). În
lucrare se prezintă rațiuni ale contabilității și se utilizează ca registre Maestrul, Jurnalul,
189
Bilanțul și Inventarul (Rusu, D., 1995, pag. 26). În ceea ce privește bilanțul, Emanoil
Ioan Nichifor a recomandat în cartea sa ca acesta să se întocmească o dată pe an ,,pentru
a cunoaște starea averii și capitalului, mersul activității economice și rezultatul financiar”
(Rusu, D., 1981, pag. 54).Puțin mai târziu, mai exact în anul 1840, are loc publicarea la
București a lucrării ,,Epistolar”, scrisă de către Vasile Urzescu, în care sunt prezentate o
serie de probleme întâlnite în practica contabilăși care a marcat începutul literaturii
contabile în Muntenia (Horomnea, 2014, pag. 28).
Patru ani mai târziu apare tot la București lucrarea intitulată ,,Doppia scriptura
sau ținerea catastifelor”, scrisă de către Dimitrie Jarcu și tipărită cu litere chirilice. În
această carte se regăsesc prezentate o serie de aspecte contabile didactice. Lucrarea este
o traducere după autorul frances H. Jaclot ,,La tenue des livres enseignée en vingt et une
leçons sans maître” (Editura a V-a, Paris, 1828), după cum însuși autorul afirmă. Ulterior
cartea este retipărită în anul 1860 sub titlul ,,Elemente de contabilitate sau ținerea
registrelor în partidă simplă și dublă”(Horomnea, 2014, pag. 29).
În anul 1845 se remarcă prin contribuțiile aduse literaturii contabile romănești
agronomul și economistul Ion Ionescu de la Brad, prin lucrarea ,,Calendar pentru bunul
gospodar”, tipărită la Iași. Cartea conține în paragraful denumit ,,Despre socotele”
probleme de contabilitate (Tabără, N., Rusu, A., 2010, pag.19). Definiția pe care o dă
Ion Ionescu de la Brad contabilității este următoarea: ,,Isvoade de socotele ce arată toate
schimbările banilor întrebuințați la gospodăria de câmp, la meșteșuguri și la
neguțătorie”, de remarcat este faptul că în acele timpuri era folosită atât contabilitatea în
partidă simplă, cât și cea în partidă dublă: ,,Sunt două feluri de contabilități: una numită
simplă, în care între luaturi și daturi nu se află nicio legătură, și alta dublă (en partie
double) în care orice articul este alcătuit din două părți: din datornic și creditor, sau din
luaturi și daturi și se reazămă pe temeiul că nime nu primește decât aceea ce dă cineva”
(Ion Ionescu de la Brad, 1845). În perioada exilului, mai exact la 9 iunie 1854, Ion
Ionescu de la Brad publică lucrarea ,,Darea de seamă asupra administrării domeniilor
Alteței Sale, marele Vizir Reșid Pașa de la 1 martie 1853 până la 1 martie
1854”(Ionescu, I., 1866). Lucrarea este considerată primulstudiu de contabilitate și de
analiză economică, în care problemele erau abordate atât la nivel teoretic, cât și practic.
Expunerea se bazează pe informațiile din Jurnal și Cartea cea mare, în special pe Contul
Beneficii și pierderi, respectiv Bilanț, prin ținerea unei contabilități în partidă dublă
(Ionescu, I., 1866). Această lucrare este considerată în bibliografia românească de
specialitate ca ,,cea 19 dintâi lucrare de analiză economică în care se pun, într-un fel
deosebit, probleme practice și teoretice de contabilitate” (Rusu, D., 1970).
Înaintând pe axa timpului vom remarca o nouă lucrare publicată de Dimitrie
Jarcu în anul 1863, care se intitulează ,,Contabilitatea casnică”. Un an mai târziu (în
1864) la București și Galațiare loc înființarea primelor școli de contabilitate. Directorul
școlii înființate la București, pe numele său Louis Toussaint, un cetățean de origine
franceză, dar care a locuit în România o mare parte din viață, publică în anul 1865 cursul
denumit ,,Expunere prescurtată de operații comerciale și de contabilitate”, care a fost
tradus după Raoul de Pontbriant. Adept al teoriei cu trei serii de conturi, acesta se
declară partizan al teoriei personificării conturilor (Horomnea, E., 2014, pag. 29).
190
La o distanță de aproape cinci ani are loc apariția noii Legi a contabilității
publice (1870), prin intermediul căreia se întinde aria de aplicabilitate a contabilității
publice și în celelalte domenii ale administrației publice (Lenghel, R., D., 2012,
pag.277). În ceea ce privește contabilitatea în învățământul superior, aceasta a fost
predată pentru prima dată de către profesorul Ion Ionescu de la Brad în anul 1870 prin
intermediul lucrării intitulate ,,Lecțiuni elementare de agricultură”, în cadrul căruia
publică ,,Un mic tratat de contabilitate” (Ion Ionescu de Brad, 1968). Lucrarea cuprinde
un număr de trei capitole, respectiv: Capitolul I. Principiile generale ale contabilităţii în
parte simplă; Capitolul II. Contabilitatea simplificată specială. Pentru cultura mică şi de
mijloc; Capitolul III. Trecerea în parte dublă a contabilităţii simple ţinută cu registrul
unic (Tabără, N., Rusu, A., pag. 21). Primul curs de contabilitate a fost scris în anul 1873
(Lenghel, R., D., 2012, pag.277). Tot în această perioadă este publicată o nouă lucrare a
lui Dimitrie Jarcu intitulată ,,Contabilitatea agricolă” plină cu învățăminte și observații
proprii, care să îi ajute pe cei interesați în demersul lor de a înțelege și învăța
contabilitatea, după cum însăși autorul afirmă în prefața lucrării ,,fiecare din cei care vor
citi cartea, să o înțeleagă fără învățător”(Horomnea, E., 2014, pag. 29).
O altă personalitate care s-a remarcat prin contribuția adusă literaturii contabile
românești este Theodor Ștefănescu (n. 1842 – d. 1942), fost elev al școlii comerciale din
București încă din anul înființării acesteia (1864)devine profesor la Școala comercială în
anul 1870 și onorează această profesie până în anul 1901. Acesta publică în șapte ediții
cursul ,,Curs de contabilitate în partidă dublă”,după cum urmează: prima ediție în anul
1874, urmând mai apoi în anul 1881, 1888, 1896, 1901, 1902, respectiv 1908
(Horomnea, E., 2014, pag. 29). Începutul lucrării este memorabil prin sintagma ,,Ordinea
este lumina. Unde se administrează fonduri fără contabilitate, care nu este decât știința
ordinii, acolo nu este decât întuneric”. Preocuparea acestuia a fost de a da o definiție
contabilității, astfel dacă la început considera contabilitatea ca fiind o artă, ulterior, în
ediția a patra a lucrării definește contabilitatea drept ,,știința care ne învață arta de a
stabili conturile și de a le uni pentru încheierea socotelilor” (CECCAR, 2006, pag. 17).
Theodor Ștefănescu este cel care militează pentru introducerea contabilității în
programele de învățământ din țară, cât și în toate sectoarele de activitate. În anul 1880
acesta devine director al Băncii Naționale a României. Printre elevii săi s-au numărăt
Constantin Petrescu, G. Alesseanu, Spiridon Iacobescu etc. Opera lui Theodor
Ștefănescu marchează începutul literaturii contabile romănești, cu un pronunțat caracter
național, și respectiv original.
Contabilitatea românească în timpul monarhiei (1881-1947)

Perioada cuprinsă între sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX până la
abdicarea regelui Mihai (30 decembrie 1947), moment culminat cu sfârșitul monarhiei în
România, este caracterizată ca etapă a maturizării gândirii contabile românești sau a
controverselor contabile (Ionașcu, I., 1997, pag.175). Această perioadă se caracterizează
prin apariția unui număr impresionant de lucrări de contabilitate, prin care autorii
acestora urmăresc tranziția de la aspecte legate de descrierea tehnicii contabile la
problematizarea unor aspecte de contabilitate. Analizând mediul economic și politic din
191
prima jumătate a secolului XX putem aminti trei mari evenimente care au marcat
profund și care și-au pus amprenta asupra domeniilor de cercetare, cu implicații și asupra
domeniului contabilității: Primul Război Mondial (1914-1918), Marea Criză Economică
(1929-1933) și Al Doilea Război Mondial (1939-1945). Cu toate acestea literatura
contabilă din România a început să fie din ce în ce mai bogată, cu ample noțiuni și
explicații ale diverselor probleme de contabilitate. În anul 1898 este publicată prima
parte a cursului de contabilitate intitulat ,,Un capitol din contabilitatea dublă” scrisă de
către Ion Constantin Panțu (n.1860-d.1927), urmând ca după doi ani să fie publicată și
cea de-a doua parte a cursului. În anul 1900 Grigore Trancu (n. 1873 în Târgu Frumos,
Iași), cercetetor și profesor la Școala Comercială din Galați, respectiv cea din București,
iar ulterior devenind profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din
București (1933) publică printre altele lucrarea ,,Rolul registrelor contabile în
falimente”.
Un an mai târziu (1901) Ion Constantin Panțu publică cu ajutorul Fondului
Coresi lucrarea ,,Introducere în contabilitate și contabilitatea simplă” (Horomnea, E.,
2014, pag. 30). Tot în acest an are loc și apariția ,,Legii instrucțiunii” care prevedea
studiul contabilității în toate școlile din România, precum și publicarea lucrării
,,Contabilitate și administrație”scrisă de către Constantin Petrescu la Iași, lucrare ce
prezintă teoriile contabile, forma pe jurnale și bilanțul (Lenghel, R., D., 2012, pag.277).
M. I. Mihăilescu (n.1868 în Alexandria) a fost profesor al Școlii Comerciale de la Iași,
iar ulterior, la cea din București (1904) până în anul 1931. Acesta a fost un autor prolific,
care a publicat în anul 1901 lucrarea cu numele ,,Metode de calcul a conturilor curente
cu dobândă”. Acesta se ocupă în principal de expertiza contabilă, de promovarea
imaginii profesiei contabile, aducând în prim plan importanța acesteia (Horomnea, E.,
2014, pag. 30).
Anul 1904 este marcat de apariția unei noi lucrări de contabilitate publicată de
către economistul și omul politic Ion I. Lapedatu, care a fost Minstru de Finanțe al
României (între anii 1926-1927), precum și guvernator la Băncii Naționale a României
(în perioada 1944-1945), lucrare intitulată ,,Studii de contabilitate”, în care sunt
prezentate teoretic, cât și practic teoriile personaliste și materialiste ale conturilor
(Lenghel, R., D., 2012, pag.277). Cu trei ani mai târziu (1907) Grigore Trancu publică o
nouă lucrare ,,Curs de comerț și contabilitate”, și ulterior lucrarea ,,Studiul comerțului și
documentelor comerciale”(1909). Opera lui Trancu este una impresionantă, cu implicații
semnificative în ceea ce privește descoperirea fraudelor și demonstrarea funcționării
contabilității în diverse domenii, cum sunt: agricultura, transporturile, industria etc
(Horomnea, E., 2014, pag. 31). Încă o lucrare din această perioadă este cea a lui M. I.
Mihăilescu intitulată ,,Cunoștințe comerciale”. Tot în acest interval, mai precis la 31
decembrie 1908 apare ,,Revista generală de comerț și contabilitate”, proprietate a
Corpului Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț (înființat în anul 1907)
(CECCAR, 2016). O altă personalitate proeminentă a contabilității, cu vaste cunoștințe
în acest domeniu este Constantin G. Demetrescu, care publică în anul 1909 lucrarea
denumită ,,Lichidarea societăților anonime și contabilitatea lor”.Începând cu anul 1910
192
și până în 1947, Vasile M. Ioachim a fost colaborator, și ulterior redactor șef al revistei
precizate anterior, care era și prima de acest fel din România.
Anul 1913 a reprezentat un an de o importanță deosebită pentru contabilitatea
din România prin înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din
București, care va avea și facultate de contabilitate începând cu anul 1968 (Ioachim, M.,
V., 2008). Anul 1916 este marcat de apariția unei noi lucrări a lui M. I. Mihăilescu
intitulată ,,Rolul registrelor în economie”.
Imediat după ce a luat sfârșit Primul Război Mondial (1918), apar două noi
lucrări contabile: una în anul 1919 cu titlul ,,Contabilitatea și ținerea registrelor”, iar
cealaltă la un an distanță (1920) cu titlul ,,Știința ordinii patrimoniului”. Trebuie amintit
și faptul că după Marea Unire din anul 1918 când Transilvania a fost alipită României
are loc cu acest prilej înfințarea Academiei de Studii Comerciale la Cluj (anul 1920),
prima de acest fel din această regiune a țării.
Consacrarea titlului de contabil în România avea să se realizeze prin votarea în
Camera Deputaților la data de 18.06.1921 și în Senat la 01.07.1921, respectiv prin
promulgarea prin Decret regal la 13.07.1921 a Legii privind constituirea Corpului
Contabililor Autorizați și Experților Contabili. Cel care a militat pentru promovarea
acestei reglementări a fost Grigore L.Trancu – Iași, cel care a și exercitat funcția de
președinte a Corpului pe o perioadă de 20 de ani (Toma, M., Potdevin, J., 2008,
pag.146). Perioada 1923-1933 îl are ca protagonist pe Spiridon Iacobescu (n. 187 – d.
1967), unul dintre cei mai longegivi autori de operă contabilă românească, care a fost și
profesor de contabilitate la Academie încă de la înființarea acesteia în România (anul
1913) și până în anul 1942. Acesta alături de fratele său publică lucrarea ,,Curs de
contabilitate generală în legătură cu dreptul și legile speciale ale comerțului”, operă ce a
fost publicată în 3 volume, cuprinzând peste 1300 de pagini. Prin lucrările sale a
contribuit la o fundamentare a principiilor contabile, a funcțiilor sociale ale contabilității,
precum și la demonstrarea necesității utilizării contabilității în toate domeniile de
activitate economică (Horomnea, E., 2014, pag. 32). Alături de Alexandru Sorescu, care
era la acea vreme conferențiar la Academia din Cluj-Napoca, a dezvoltat și susținut ideea
că patrimoniul constituie un subiect de drepturi și obligații. Totodată aceștia reproduc
peste 35 de definiții ale bilanțului, ajungând astfel la concluzia dea defini bilanțul în
două versiuni, respectiv una generală și alta contabilă. În ceea ce privește versiunea
generală aceștia definesc bilanțul drept ,,o situaţie patrimonială definitivă, care prezintă
în forma contabilă activul şi pasivul patrimoniului unei persoane, împreună cu rezultatele
care au modificat forma iniţială a patrimoniului”, iar din punct de vedere contabil
evidențiază că, bilanțul este ,,contul patriminiului persoanei, alcătuit din activ şi pasiv
rezultat de soldurile situaţiei finale a tuturor conturilor” (Iacobescu, Sp., Sorescu, Al.,
1923, pag. 463).
O altă lucrare în care se vorbește despre principiile contabile și metoda
contabilității este lucrarea lui C., G., Demetrescu intitulată ,,Curs de contabilitate”
(apărută în 1925). În anul 1926 profesorul M., I., Mihăilescu publică o nouă lucrare cu
titlul ,,Tratat de contabilitate” în care sunt prezentate și explicate noțiuni de contabilitate.
O nouă personalitate cu implicații considerabile în profesia contabilă este Vasile M.
193
Ioachim, profesor la Academia din București și participant la numeroase congrese de

contabilitate atât din țară, cât și din străinătate, contribuie la dezvoltarea armonioasă a
literaturii contabile românești începând cu anul 1928 când publică lucrarea intitulată
,,Bilanțul și fluctuațiile monetare”, prin care încearcă se clarifice noțiunile de Activ și
Pasiv, respectiv conturile de ordine și evidență (Horomnea, 2014, pag. 32).
Anul 1929 asociat cu începutul Marii Crize din România aduce schimbări din
punct de vedere al reglementărilor legislative prin apariția ,,Legii contabilității publice”,
care prevedea:introducerea contabilităţii în partidă dublă, ţinerea de registre obligatorii
de negustori, introducerea carnetului de impozite al contribuabilului, introducerea anului
bugetar de 12 luni, introducerea controlului preventiv şi regresiv, introducerea
controlului averii funcţionarilor (Lenghel, R., D., 2012, pag. 278).
Începând cu etapa de maturizare a gândirii contabile românești apar și primele
preocupări în ceea ce privește evoluția contabilității, astfel în anul 1932 apare teza de
doctorat ,,Faze din evoluția contabilității“ publicată de către Dumitru Voina, în care se
are în vedere identificarea etapelor de apariție și dezvoltare a contabilității. Tot în acest
an Vasile M. Ioachim publică cursul editat ,,Curs de comerț și contabilitate, cu aplicații
speciale în industrie”, pe care îl va reedita în 2 volume în anul 1947 sub numele ,,Tratat
de contabilitate cu aplicații în industrie” (Horomnea, E., 2014, pag. 32). Anul 1939 este
marcat de o nouă lucrare publicată de M. I. Mihăilescu sub numele de ,,Paradoxe
contabile”prin care acesta critică o serie de teorii și noțiuni contabile ca fiind greșite.
În ceea ce privește principalele personalități care au contribuit la o dezvoltare
reală a gândirii și practicii contabile românești în perioada cuprinsă între anii 1940-1947,
se pot avea în vedere lucrările: ,,Teoriile conturilor” (Ion Evian, 1940) legată de optica
asupra contabilității ca instrument al afacerilor, respectiv opoziția dintre abordarea
tradițională (juridico-patrimonială) și cea economică (Ionașcu, I., 2014, pag.44),
,,Teoriile contabile ale lui Edmond de Granges” (C., G., Demetrescu, 1941), ,,Teoriile
contabile ale lui Louis Deplanque” (C., G., Demetrescu, 1943), ,,Principiile de
contabilitate necesare expertului contabil”(C., G., Demetrescu, 1944). Ion Evian, care a
susținut concepția școlilor germane de contabilitate, are o contribuție semnificativă
asupra doctrinelor contabilității, el aduce în vedere importanța bilanțului (Horomnea,
2014, p. 33). Printre lucrările sale se numără: „Contabilitatea dublă” și „Contabilitatea
industrială”. Evian nu este singura personalitate ce susține ideile școlii germane și teoria
conturilor. Dumitru Voina își manifestă interesul asupra teoriei conturilor și publică în
două ediții lucrarea intitulată „Curs de contabilitate generală”. El demonstrează
caracterul științific al contabilității și contribuie la dezvoltarea literaturii contabile,
bazându-se pe cunoștințele dobândite în cadrul școlilor germane (Horomnea, 2014, p.
32).
Contabilitatea românească în timpul regimului comunist

La începutul anilor 1947, România se afla într-o postură zbuciumată, după ce
izbucnise al Doilea Război Mondial, la 23 august 1939. Această perioadă a culminat cu
apariția, în România, a sistemului comunist.
194
Djuvara N. susține că perioada care a debutat cu instalarea regimului comunist a

însemnat o răsturnare a valorilor societății românești, a adus haosul și teroarea în rândul
cetățenilor, iar elita intelectuală de la vremea respectivă a fost îndepărtată în închisoare
ori a fost forțată să se exileze, fapte ce au culminat sub domnia lui Ceaușescu (Djuvara,
2019, pg. 339-340). După cum susține și Djuvara N., nu pot fi contestate realizările
acestui regim: reducerea ratei analfabetismului, dezvoltarea rețelei drumurilor și a căilor
ferate, construirea numeroaselor uzine, însă urmările brutale ale acestui sistem se resimt
până în zilele noastre.
Pe fondul acestor evenimente, contabilitatea românească are parte de o serie de
schimbări, impactul instalării regimului comunist resimțindu-se imediat și în cazul
acesteia. Sistemul contabil era folosit pentru a verifica îndeplinirea planului regimului,
pentru efectuarea unui control puternic, faptce a condus la realizarea „economiei
planificate”sau de „tip centralizat” (Botez, 2011, p. 12). Majoritatea întreprinderilor erau
deținute de stat, iar industria a cunoscut o dezvoltare accelerată, ceea ce a determinat o
urbanizare precipitată ce nu a fost tocmai benefică (Djuvara, 2019, p. 339).
În toată această perioadă, contabilitatea românească a fost lipsită de voce, iar
tendința de internaționalizare, comunicarea cu cercetătorii străini și toate eforturile
dinainte au fost reduse și concentrate asupra diminuării cheltuielilor, pentru a atinge țelul
mult dorit de dictatură: acela de a deveni o țară lipsită de orice datorii externe (Barbu.,
E., Farcane, N., Popa, A., 2010, pg. 15-16). Într-adevăr, scopul a fost atins, deoarece în
anul 1989 țara noastră avea achitate toate datoriile externe existente, dar cu sacrifici atât
de uriașe pentru România. Școala de contabilitate românească și toată învățătura primită
erau dictate de Moscova, fără existența unor opțiuni care să permită o altă direcție, după
cum afirmă Barbu E. și colaboratorii săi.
Trebuie menționate o serie de personalități care au contribuit la dezvoltarea
contabilității în această perioadă: Vasile M. Ioachim vine în sprijinul profesioniștilor
contabili cu lucrarea sa ,,Manual de verificări și expertize contabile” și fundamentează
teoria potrivit căreia contabilitatea urmărește atât aspectul material, cât și proveniența
patrimoniului (Horomnea, 2014, p. 32). Contabilitatea este „un gen de aritmetică cu
aplicații la schimburile ce se petrec în cadrul unui patrimoniu”, în opinia lui Ștefan
Dumitrescu care publică în anul 1947 lucrarea intitulată „Elemente și principii de știință
contabilă” (Horomnea, 2014, p. 33).C.G. Demetrescu readuce în atenție problemele de
istorie și doctrină contabilă și publică în același an lucrările ,,Contabilitatea este sau nu
știință”, ,,Istoria critică a literaturii contabile în România”, iar în 1972 lucrarea intitulată
„Istoria contabilității”(Horomnea, 2014, p. 34).
Din punct de vedere publicistic, în timpul regimului comunist a existat o
singură revistă în care era abordată contabilitatea românească și care a avut de-a lungul
timpului mai multe denumiri: „Buletinul contabil” (1949-1956). Ea cuprindea informaţii
cu privire la: schimbările legislative din România, la nivel contabil; discuţii despre
obiectul contabilităţii, care primeşte noi semnificaţii (proces economic, supravegherea
modului de îndeplinire a planurilor în totalitatea întreprinderilor – după modelul preluat
din literatura contabilă sovietică);preocupări legate de normarea contabilității (Calu,
D.A., 2005, pg. 123-124).
195
Schimbarea denumirii revistei în „Evidența contabilă” (1956-1969) și mai apoi

în „Revista de contabilitate” (1970-1989) a însemnat și o schimbare de conținut. Printre
subiectele abordate se numărau: dezbaterea și soluționarea problemelor practice (spre
exemplificare, una dintre întrebările lansate, ce necesita o clarificare amănunțită era:
„Cheltuielile necontabilizate în anul precedent trebuie recunoscute în anul curent?”);
clarificarea anumitor noțiuni (fonduri, mijloace); legătura dintre teorie și practică;
reutilizarea termenului de contabilitate și legătura contabilității cu alte științe sau
domenii (Calu, D.A., 2005, pg. 126-135). Calu (2005) constată că odată cu noul format
al revistei se remarcă multitudinea articolelor scrise de femei, ceea ce denotă o politică
de promovare a contribuției femeilor în acest domeniu.
Planul de conturi existent atunci a suferit o serie de modificări, pentru a servi și
reprezenta fidel tranzacțiile și activitățile realizate în contextul unei economii planificate,
plan ce a fost utilizat până în anul 1971(Cosmulese, C.G., Socoliuc, M., p. 200).
Anii 1970 și 1980 sunt marcați de încercări și eforturi menite să mențină
interesul pentru profesia contabilă, dar și pentru cercetările ce trebuiau realizate (Barbu.,
E., Farcane, N., Popa, A., 2010, p. 15). Sunt dezvoltate concepte precum: dualismul,
circuitul contabilității, datorită unei personalități remarcabile, ce a îmbogățit
contabilitatea românească: Dumitru Rusu (Horomnea, 2014, p. 38). El înființează la Iași,
în cetatea celor șapte coline, Școala de contabilitate. Dacă vom citi biografia profesorului
Dumitru Rusu, vom constata că necontenit s-a îngrijit să șlefuiască doctrinele
contabilității. Pasionat iremediabil de acest domeniu și dornic să ofere o vastă moștenire
contabilă urmașilor săi, a tradus opera marelui Luca Pacioli și a scris numeroase tratate,
cărți și studii valoroase, cum ar fi: „Bazele contabilității”, „Contabilitate generală”,
„Teorii și sisteme de conducere a contabilității pe plan mondial”.
Contabilitatea românească după 1989

Căderea regimului comunist în urma revoluției din anul 1989 a însemnat noi
începuturi pentru contabilitatea românească sau reluarea preocupărilor ce au fost
întrerupte până atunci, deși prețul plătit pentru libertatea câștigată a lăsat o urmă
sângeroasă în istoria poporului român.
După revoluția din 1989 a urmat o întreagă reformă a sistemului contabil.
Exista dorința de a relua sistemul ce a fost implementat până în anul 1945, înainte de
instaurarea regimului comunist(Botez, 2011, p. 12), însă timpul este neiertător, iar
vremurile impuneau noi situații și alte planuri. Una dintre problemele care trebuiau
rezolvate o reprezenta alegerea unui model, darși a unui sistem de reglementare a
contabilității. În România a fost implementat modelul de inspirație franceză, așa cum s-a
procedat și în cazul adoptării unei noi Constituții, în anul 1991. De ce tocmai Franța?
Probabil pentru că România se simțea atașată față de Franța din punct de vedere cultural
(Botez, 2011, p. 12). Așadar, principiile contabile, regulile aplicabile în acest domeniu și
planul de conturi sunt inspirate din modelul contabil francez (Albu, N., Albu, C.N.,
Bunea, S., Calu, D.A., Girbina, M.M., 2011, p. 84). În anul 1991 este publicată Legea
Contabilității, ce conținea noi termeni (cum ar fi: imobilizări corporale, provizioane), noi
proceduri și practici, fapt ce a determinat o întreagă activitate de susținere din partea
196
specialiștilor (Botez, 2011, p. 13). Este momentul în care apare o nouă categorie
profesională, contabilii autorizați, ce va fi urmată de înființarea unui corp profesional.
Specialiștii francezi, ce erau membrii ai Ordinului Experților Contabili, au oferit
consiliere Ministerului Finanțelor din România în vederea normalizării contabilității
(Botez, 2011, p. 13).
Perioada ce a urmat nu a fost lipsită de multitudinea lucrărilor, studiilor și
tratatelor redactate de cadrele didactice de la universități de prestigiu. Niculae Feleagă,
Mihai Ristea, Marin Toma, Ion Ionașcu, Ion Horia Neamțu sunt doar câteva dintre
personalitățile care au adus contribuții deosebite în ceea ce privește cultura românească
și profesia contabilă: au fost explicate concepte și principii esențiale, dezvoltate noi
reguli și proceduri, doctrina contabilă a sporit considerabil, iar profesia contabilă a primit
recunoașterea cuvenită. Una dintre lucrările de referință în contabilitatea românească
poate fi considerată „Tratat de contabilitate financiară”, scrisă în anul 1993 de Niculae
Feleagă, în colaborare cu Ion Ionașcu, dar și„Noul sistem contabil al agenților
economici”, scrisă de Mihai Ristea în 1994. Prin intermediul acestora erau trasate noi
orizonturi pentru domeniul contabilității în țara noastră.
Un alt eveniment ce a adus beneficii asupra contabilității românești a fost
reînființarea în anul 1992 a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România (C.E.C.C.A.R.), organism ce a fost suspendat în perioada regimului comunist
(King, N., Beattie, A., Cristescu, A.M., Weetman, P., 2001, p. 154). Acesta a fost
reînființat din dorința experților contabili, care își aminteau de trecutul glorios din
perioada antecomunistă, de a readuce profesia contabilă la nivelul unei societăți în plină
ascensiune (Toma, M., Potdevin, J., 2008, p. 149). Astfel, a fost introdusă o lege pentru
organizarea și funcționarea Corpului: Legea nr. 42/1995 care aprobă O.G. nr. 65/1994,
prin care au fost preluate și adaptate prevederile legii Corpului din 1921 și anumite
reglementări din alte țări europene (Toma, M., Potdevin, J., 2008, p. 149).
Anul 1994 este marcant pentru contabilitatea românească, deoarece este
momentul introducerii Planului Contabil General Francez, a sistemului contabil dualist și
se aprobă prin intermediul H.G. 704/1993, pe lângă Planul Contabil General Francez,
forma și normele cu privire la principalele registre de evidență contabilă și bilanțul
contabil (Horomnea, 2014, p. 234).
În anul 1996 România primește consiliere și ajutor în vederea dezvoltării
sistemului contabil din partea guvernului britanic prin programul Know How Fund
(Botez, 2011, p. 14). Acest aspect nu trebuie trecut cu vederea, deoarece perioada ce a
urmat a însemnat pentru România realizarea unor pași uriași în dezvoltarea contabilității
românești. Se urmărea armonizarea reglementărilor contabile cu Directiva a IV-a și cu
Standardele Internaționale de Contabilitate, cu aplicare din anul 2000 (Botez, 2011, p.
14).
O reformă destul de discutată, ce apare odată cu încercarea de armonizare a
contabilității, este reprezentată de apariția profesiei de auditor financiar și de
reglementare a auditului prin O.U.G. 75/1999 în care este specificat pentru prima dată
termenul de „audit financiar”, astfel: „Auditul financiar reprezintă activitatea de
examinare, în vederea exprimării, de către auditorii financiari, a unei opinii asupra
197
situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele

internaţionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România,
denumită în continuare Cameră” (O.U.G. nr. 75/1999, art.2). Referiri asupra auditului
regăsim cu mult înainte, în jurul anului 1853, în cadrul unui raport realizat de Ion
Ionescu de la Brad în care era prezentată o evidență a averilor Marelui Vizir Rechid
Pacha (Robu, I.B., 2014, p. 66), însă nu exista atunci termenul de audit, deoarece
constatăm căabia în anul 1999 acesta este consacrat, iar profesia de auditor financiar este
reglementată. O.U.G. 75/1999 reprezintă și actul de naștere alCamerei Auditorilor
Financiari din România. Influența de sorginte engleză sugera României păstrarea celor
două organisme profesionale (C.E.C.C.A.R. și C.A.F.R.) pentru organizarea profesiei
contabile, iar România urma să ia în calcul apariția unor filiale ale companiilor din
grupul „The Big Five”(Botez, 2011, p. 15).
Anii 2005-2007 marchează și republicarea Legii contabilității nr. 82/1991
(republicare în Monitorul Oficial nr. 48/2005 și apoi în Monitorul Oficial nr. 454/2008)
și apariția OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
Directivele Europene(Horomnea, 2014, p. 235).
Aderarea României la Uniunea Europeană, în anul 2007, a însemnat o
dezvoltare pe toate planurile a țării. În ceea ce privește contabilitatea românească,
aderarea a impus armonizarea reglementărilor contabile cu directivele europene. A urmat
o perioadă de asimilare a acestora, care nu era posibilă fără intervenția profesioniștilor
contabili și fără scrierea studiilor, cercetărilor și lucrărilor realizate de personalități
capabile, cum ar fi: Emil Horomnea, Niculae Tabără, Victor Munteanu, iar lista ar putea
continua. Printre lucrările realizate de aceștia amintim: „Fundamentele ştiinţifice ale
contabilităţii”, „Normalizare și comunicare în contabilitate. Concepte și aplicații”, în
care Horomnea E. împletește elemente de practică, teorie contabilă și analiză
economico-financiară. Neculai Tabără publică în anul 2006 „Modernizarea contabilităţii
şi controlului de gestiune. Actualităţi şi perspective”, „Contabilitate şi control de
gestiune”, „Contabilitate naţională – Concepte. Sisteme. Modele” (2008), iar în
colaborare cu Horomnea Emil și Mircea Mirela Cristina apare la Iași lucrarea
„Contabilitate internaţională” (2009). Victor Munteanu contribuie la dezvoltarea
literaturii contabile românești prin publicarea lucrărilor cu un conținut bogat de exemple
practice: „Bazele contabilității”, „Contabilitatea financiară a întreprinderilor” și „Bazele
contabilității. Caiet de lucrări practice. Exerciții de logică contabilă și lucrare practică
monografică”.
Alinierea reglementărilor naționale cu IFRS s-a dovedit una utilă, deoarece
începând cu anul 2005 în spațiul U.E. se aplicau deja reglementările internaționale
(International Financial Reporting Standars – IFRS) și odată cu alăturarea României la
Uniunea Europeană, trebuiau introduse noi reguli în ce privește raportările efectuate de
firmele ce erau cotate la bursă, dar abia în anul 2012 aplicarea IFRS în România devine
obligatorie în cazul firmelor cotate la Bursa de Valori București (Istrate, C., 2016, p. 7).
În anul 2010 Banca Națională a României este cea care emite o reglementare, cu
aplicare din anul 2012, cu privire la obligativitatea aplicării IFRS de către firmele cotate
la BVB (Botez, 2011, p. 21).
198
Odată cu anul 2010 a urmat o perioadă de legiferări și de completare a unor

reglementări contabile, care au avut în discuție: modul de conducere al contabilității,
evidența contabilă a imobilizărilor corporale, modificări în planul de conturi general, etc.
(Horomnea, 2014, pg. 235-236). Dintre aceste norme, trebuie specificat OMFP
3055/2009, care a fost mai apoi la rândul său modificat (prin OMFP 1898/2013). Ordinul
a fost aprobat pentru o mai bună înțelegere a practicilor contabile. El nu a adus schimbări
asupra formatului situațiilor financiare, însă sunt introduse o serie de alte modificări și
completări importante: tratamentul reducerilor comerciale primite și acordate, aplicarea
în contabilitate a principiului prevalenței economicului asupra juridicului, enumerarea
caracteristicilor calitative ale situațiilor financiare anuale și precizarea utilizatorilor
acestora, evaluarea efectuată la încheierea unui exercițiu financiar, aspecte legate de
schimbarea metodelor contabile, amortizare și recunoaștere elemente, noi conturi
introduse în planul de conturi, etc. (Horomnea, 2014, pp. 300-301).
OMFP 1802/2014 este astăzi printre reglementările de bază în rândul
profesioniștilor contabili. Odată cu aprobarea acestui ordin sunt incluse noi reglementări
cu privire la întocmirea situațiilor financiare în funcție de încadrarea societăților în cele
trei categorii: microentitățile, entități mici, entități mijlocii și mari (O.M.F.P. 1802/2014,
capitolul 1, secțiunea 1.3, art. 9, al. 1).
Concluzii
Literatura și practica contabilă sunt prezenteîn România mult mai târziu (prima
jumătate a secolului XIX) decât în celelalte țări, ca urmare a adoptării și integrării mult
mai lente a formelor economiei capitaliste legate de afaceri în general şi de contabilitate
în particular. Cu toate că apariția gândirii și literaturii contabile a avut loc mult mai
târziu în România, acest aspect nu a fost neapărat unul negativ, ci dimpotrivă, lucrările
publicate au adus un plus de valoare în dezvoltarea contabilității în țara noastră.
Personalitățile preocupate de acest domeniu au încercat să explice cât mai bine
aspecte teoretice și să contribuie la rezolvarea problemelor întâmpinate în practica
contabilă. De asemenea, lucrările publicate atât în secolul XIX, cât și în secolul următor
au fost destul de numeroase, fiecare publicație surprinzând diferite noțiuni de
contabilitate și oferind ceva inovator activității contabile, cu multiple exemple și
explicații chiar de la personalități ce desfășurau activități în domeniul contabilității.
În ciuda evenimentelor ce au traversat secolul XX și care și-au pus amprenta
semnificativ asupra activității economice, cei ce se ocupau cu profesia contabilă la acea
vreme au încercat să contribuie prompt la dezvoltarea reală a gândirii și practicii
contabile românești.
Bibliografie
Cărți
Calu, D.A. (2005),Istorie și dezvoltare privind contabilitatea din România,
EdituraEconomică, București
Djuvara, N. (2019),O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București
199
Feleagă, N., Ionașcu, I. (1998) Tratat de contabilitate financiară, Vol. 1, Editura

Economică, București
Horomnea, E. (2014), Normalizare și comunicare în contabilitate. Concepte și alicații.,
Editura TipoMoldova, Iași
Iacobescu, Sp., Sorescu, Al. (1923), Contabilitatea comercială generală, Vol. II,
București
Ionașcu, I. (1997), Epistemologia contabilității, Editura Economică, București
Ionașcu, I. (2003), Dinamica doctrinelor Contabilității Contemporane, Editura
Economica, București
Ionescu, I. (1866) ,Compte-Rendu de l’administration des domaines de son Altesse le
Grand Vézir Réchid Pacha, depuis le 1er Mars 1853 jusqu’au 1er Maj 1854,
Editura C.A. Rosetti, Bucureşti
Ioachim, M. V. (2008), Amintiri și reflecții contabile 1906-1974, Editura ASE,
București
Iorga, N. (1925), Istoria comerțului românesc. Epoca Veche, Ediția a II-a, București
Munteanu, V., Bleotu, V., Tilea, M. (2012), Bazele contabilității, Editura Pro
Universitaria, București
Istrate, C. (2016), Contabilitatea nu-in doar pentru contabili, EdituraEvrika Publishing,
București
Nichifor, Em. I. (1837), Pravila comerțială, Tip. Johan Gött, Brașov
Petriș, R., Georgescu, I., Budugan, D., Betianu, L. (2002), Bazele contabilității.
Concepte. Modele. Glosar., Editura Gorun, Iași
Robu, I.B. (2014), Riscul de fraudă în auditul financiar, Editura Economică, București
Rusu, D. (1970), Contabilitate generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Rusu, D. (1995), Fra Luca Di Borgo şi doctrinele contabile în cultura economică
românească, Editura Moldova, Iași
Rusu, D. (1981), în studiul ,,Începuturile gândirii contabile românești”, din lucrarea:
Luca Pacioli ,,Tratat de contabilitate în partidă dublă”, Editura Junimea
Toma, M., Potdevin, J. (2008), Elemente de doctrină și deontologie a profesiei
contabile, Editura CECCAR, București
Articole
Albu, N., Albu, C.N., Bunea, S., Calu, D.A., Girbina, M.M. (2011),A story about
IAS/IFRS implementation in Romania. An institutional and structuration theory
perspective. revista Journal of accounting in Emerging Economics, vol.1 , 76-100
Barbu., E., Farcane, N., Popa, A. (2010),Looking for an accounting identity: The case of
Romania during the 20th Century, disponibil online la adresa:
https://halshs.archives-ouvertes.fr/halshs-00534741, accesat la data de 05.12.2020
Botez, D. (2011),Câteva aspecte privind reforma sistemului contabil din
România,revista Studia Universitatis Petru Maior, seria Oeconomica, vol. 1
CECCAR, 2016, Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (V), în revista CECCAR
Business Magazine,nr. 5-6
200
Colasse B. (1998), Cele trei vârste ale contabilităţii, „Revista franceză de contabilitate”,
sept.- oct.
Cosmulese, C.G., Socoliuc, M.,The accounting evolution of post-comunist period in
Romania,CZU: 657(091)(498), 199-203
Demetrescu, C., G., Possler, L., Puchiță, V., Voica, V. (1979), Contabilitatea, știință
fundamentală și aplicativă, Scrisul românesc
Horomnea, E. (2005/2006), Puncte de vedere privind clasificarea conturilor (Pointes de
vue dans la clasification des comptes), în Analele Științifice ale Universității
,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tomul LII/LIII, Știinte economice
Ionașcu, I. (2014), Reconsiderări privind afirmarea abordării economice a contabilității
în mediul românesc în prima jumătate a secolului al XX-lea, în Audit financiar,
Vol. 12, Nr. 7
King, N., Beattie, A., Cristescu, A.M., Weetman, P. (2001),Developing accounting and
audit in a transition economy: the Romanian experience, revistaEuropean
Accounting Review, vol. 10 (1), 149-171
Lenghel D., R. (2012), Repere ale evoluției contabilității, în Anuarul Institutului de
Istorie ,,G. Barițiu”din Cluj-Napoca, Series Humanistica, tom. X
Tabără, N., Rusu, A. (2010),Ion Ionescu de la Brad – promotor al introducerii
contabilității în agricultura românească, Contabilitate, Vol. 27, Simpozionul
"Realizări şi perspective în gestionarea eficientă a resurselor economice din zona
rurală" dedicat aniversării a 5 ani ai facultăţii de contabilitate
Țaicu, M., Aspects concerning the evolution of the romanian accounting thinking,
Scientific Bulletin, Economic Sciences, Volume 18/Issue 1
Surse Internet
CECCAR, ,,Album 85 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și
Contabililor Autorizați din România”, disponibil la HYPERLINK
"https://ceccar.ro/ro/wp-content/uploads/2011/09/1-107.pdf" https://ceccar.ro/ro/wp-
content/uploads/2011/09/1-107.pdf
201
EVOLUȚIA NORMELOR IAS/IFRS ȘI IMPLEMENTAREA ACESTORA ÎN

EUROPA
Nicoleta ARHIRII, Cristina BALAN, Natalia BUCATARI, Alina LUNGU
Rezumat
Scop: Scopul acestei lucrări îl reprezintă punctarea principalelor idei din literatura
de specialitate privind evoluția Standardelor Internaționale de Raportare Financiară,
implementarea acestora în Europa și efectele adoptării standardelor asupra economiei
globale.
Metodologie: În vederea realizării studiului, am selectat articole de specialitate
care au fost publicate la nivel internațional în jurnalele de profil și care abordează tema
lucrării de față.
Rezultate: Rezultatele studiului evidențiază etape bine definite ale evoluției
standardelor, de la începuturile sale și până în prezent; abordări diferențiate ale
implementării IFRS în Uniunea Europeană și efectele produse asupra calității,
consistenței, comparabilității și utilității informației contabile.
Originalitate: Etapizarea în mod clar a evoluției IFRS și prezentarea sistematizată
a metodologiei de implementare în Uniunea Europeană.
Cuvinte cheie: IAS, IFRS, IASB, globalizare, armonizare, convergență, UE.
Introducere
Contabilitatea a apărut ca un mijloc de măsurare și raportare a activității economice
(Epstein și Mirza, 2003 ). De asemenea, Epstein și Mirza (2003) afirmă faptul că
diversele practici și reglementări contabile folosite în acest sens, au evoluat în vederea
satisfacerii nevoilor naționale și caracteristicilor economice. Aceeași idee o regăsim și la
Hodgdon (2004), care afirmă că dezvotarea sistemelor contabile în cadrul fiecărei țări
reprezintă un proces de evoluție influențat de numeroși factori.
Cercetătorii, (Shima & Yang, 2012), sunt de comun acord cu ideea că există, în
fapt, cinci agenți majori care influențează sistemul contabil dintr-o țară: (1) sistemul
legal; (2) legătura dintre întreprinderi și furnizorii de capital; (3) sistemul fiscal; (4)
nivelul inflației, și (5) legăturile existente între mediul politic și cel economic. Hodgdon
(2004) afirmă faptul că în fiecare țară, acest mix de factori este diferit, ceea ce face ca
sistemele contabile să evolueze diferențiat, fenomen cunoscut sub numele de ”diversitate
contabilă”.
Epstein și Mirza (2003) consideră că, în ciuda variațiilor reale existente între
practicile și reglementările contabile naționale, totuși ele nu sunt foarte consistente
întrucât, fiecare dintre acestea au fost dezvoltate în ideea de a atinge aceleași obiective.
Cu toate acestea, „diversitatea contabilă” reprezintă o problemă în condițiile în care
piețele internaționale de capital au devenit mult mai integrate, iar firmele multinaționale
sunt în căutarea capitalului dincolo de hotarele țării (Hodgdon, 2004). Callo et al. (2009)
consideră că globalizarea piețelor a contribuit la necesitatea internaționalizării
raportărilor financiare ale companiilor.
202
Dacă luăm în calcul perspectiva raportării financiare (Epstein & Mirza, 2003),
complexitatea desfășurării la nivel internațional a operațiilor economice reprezintă o
provocare descurajantă atât pentru contabili cât și pentru organismele profesionale care
stabilesc standardele de contabilitate și audit. Prin urmare, „diversitatea contabilă”
afectează în mod negativ actorii piețelor de capital, inclusiv analiștii financiari și
necesită costuri suplimentare în întreaga lume. „Armonizarea” practicilor contabile la
nivel internațional ar putea fi soluția pentru această problemă (Hodgdon, 2004).
Conceptul de armonizare este unul larg și se referă la diminuarea numărului de
alternative contabile fără a suprima, totuși, folosirea de către țări a unor standarde
distincte, atât timp cât acestea nu intră în conflict unele cu altele (Mintz, 2010).
Literatura de specialitate prezintă trei curente majore de gândire economică: școala
universală (uniformă) de contabilitate, școala comparativă (multinațională) de
contabilitate și școala internațională de armonizare contabilă. În cadrul școlii
internaționale de armonizare contabilă, mai mult de 16 organizații guvernamentale și
non-guvernamentale au încercat să armonizeze practicile contabile și sistemele de
raportare atât la nivel regional cât și la nivel global. Dintre acestea, IASB s-a distins ca
fiind cea mai activă și remarcabilă organizație în emiterea referențialului internațional
(Chamisa, 2000).
Mișcarea în direcția conformității în contabilitatea internațională este rezultatul
globalizării afacerilor și necesitatea existenței unui set de standarde de contabilitate
comune care să faciliteze comerțul și investițiile internaționale (Mintz, 2010). În cele ce
urmează, vom prezenta o scurtă incursiune în evoluția Standardelor Internaționale de
Raportare Financiară și implicațiile implementării acestora.
Evoluția Standardelor Internaționale de Raportare Financiară

Chiar dacă literatura de specialitate relatează despre conturarea unor standarde la
nivel internațional începând cu 1973, profesorul Tabără (2014) reliefează o serie de
evenimente premergătoare armonizării contabile. Astfel, în 1957, președintele celui de-al
șaptelea Congres Internațional al Contabililor, Jacob Kraayenhof, a scos în evidență
problema divergențelor existente în ceea ce privește reglementările contabile în diverse
țări. El îndeamnă la necesitatea uniformizării internaționale și doi ani mai târziu, prin
intermediul unui apel la AICPA (American Institute of Certified Public
Accountants)(Schenk, 2011).
Totuși până în 1964, profesioniștii contabili nu au întreprins acțiuni substanțiale în
ceea ce privește internaționalizarea contabilității. Firmele de contabilitate reprezentative
pentru „The Big Eight” au conlucrat cu comitetul de relații internaționale al AICPA în
vederea publicării lucrării Professional Accounting in 25 countries, prima de acest fel. În
acestă perioadă se remarcă necesitatea existenței unor standarde internaționale de
contabilitate atât din partea profesioniștilor contabili cât și din partea investitorilor și a
instituțiilor de finanțare și creditare.
Înființarea IASC în 1973
203
Trabelsi (2015) afirmă că următoarea etapă importantă în contabilitatea

internațională începe în 1966, odată cu numirea lui Henry Benson (nepotul unuia dintre
fondatorii PriceWaterhouseCoopers), în calitate de președinte a Institutului Experților
Contabili din Anglia și Țara Galilor. La preluarea mandatului, Benson și-a exprimat
dorința de-a închega relații strânse cu instituțiile contabile canadiene și americane,
dorință care a fost materializată în februarie 1967, prin înființarea Grupului Internațional
de Studii Contabile (AISG- Accountants International Study Group) care, treptat, a
dezvoltat un organism autonom al doctrinei (Véron, 2007). Între anii 1968-1978, grupul
a publicat 20 de ghiduri cu privire la contabilitatea și raportarea internațională.
Pornind de la aceste lucrări, a fost fondat IASC (International Accounting Standarts
Committee) la 29 iunie 1973, prin semnarea cartei de creare de către reprezentanții
organizațiilor contabile din mai multe țări și anume Marea Britanie, Germania, Austria,
Statele Unite ale Americii, Franța, Irlanda, Olanda, Canada, Mexic și Japonia.
Evoluția IASC ( 1973-2001)

Principalul scop al IASC nu a fost cel de a publica niște broșuri de studiu, ci de a
dezvolta și de a câștiga în mod activ acceptarea standardelor internaționale de
contabilitate la nivel global. Setul oficial de obiective ale IASC a fost publicat în actul
său constitutiv și are în vedere formularea și publicarea în interes public a unor standarde
de bază în ceea ce privește prezentarea situațiilor financiar-contabile și promovarea
uniformității acestora în întreaga lume (Schenk, 2011).
Evoluția IASC poate fi văzută ca având loc în 3 faze: 1973-1988 – dezvoltarea unui
corp comun de standarde; 1989-1995 – proiecte de comparabilitate/îmbunătățiri, sub
numele de ED32; 1995-2001 – proiectul de standarde de bază (Lew, 2005). În acest fel,
între 1973 și 1987, IASC a publicat 31 de proiecte și 2 articole. Publicațiile emise au
constituit baza a 26 de Standarde Internaționale de Contabilitate (IAS) care abordează
subiecte majore cum ar fi: stocurile, leasing-ul și imobilizările. Aceste standarde au avut
în vedere prezentarea diverselor metode de contabilizare pentru situații reale similare
(Epstein și Mirza, 2003).
În cea de-a doua fază, Mintz (2010) scoate în evidență faptul că ideea de
armonizare a determinat IASC (1990) să inițieze un proiect de comparabilitate prin care
se urmărea eliminarea celor mai multe diferențe dintre tratamentele contabile permise la
acel moment de IAS. Rezultatul acestui proiect s-a concretizat în revizuirea a 10 dintre
IAS-uri, iar un prim pas a fost mai degrabă identificarea celor mai bune practici decât
simpla limitare a diferențelor dintre tratamentele contabile din diferite țări. Proiectul
poate fi perceput ca fiind unul de succes întrucât s-a redus numărul de alternative
acceptabile dar fără îndoială, au rămas încă prea multe opțiuni contabile disponibile
(Epstein și Mirza, 2003).
IASC a intrat în cea de-a treia și ultima fază în anul 1995 când își începe misiunea
de a completa ceea ce a fost definit inițial ca un “set cuprinzător de standarde de bază”
(Epstein și Mirza, 2003). Abia în anul 1998 standardele formulate de IASC au fost
definitivate ca un set de standarde numerorate de la 1 la 39 (Véron, 2007). Înainte de a fi
reorganizat în 2001, numărul IAS-urilor enunțate de IASC a ajuns până la 41.
204
De la IASC la IASCF și IASB în 2001

Mai târziu, după construirea treptată a standardelor și dezvoltarea unei cooperări cu
diferiți actori ai piețelor financiare, IASC își schimbă în 2001 organizarea juridică și
operațională devenind o fundație privată cu sediul în S.U.A. (statul Delaware) – IASCF
(International Accounting Standards Committee Foundation) cu filiala IASB
(International Accounting Standards Boards) în Londra.
IASCF este o organizație privată și independentă compusă din două consilii: IASB
și Consiliul de Supraveghere și două comitete (Comitetul consultativ – SAC și Comitetul
responsabil de interpretări – IFRIC).
De la IAS la IFRS
În această din urmă etapă, misiunea IASB-ului este de a dezvolta și revizui vechile
IAS-uri și de a pregăti pentru vot noi standarde, numite Standarde Internaționale de
Raportare Financiare (IFRS). Schenk (2011) a remarcat că, dacă inițial IASC avea drept
obiectiv armonizarea prin reducerea diferențelor dintre standardele contabile din
principalele piețe de capital, ulterior acest obiectiv a fost revizuit dorindu-se
convergența. Mintz (2010) sublinează că la baza constituției IASB se regăsesc două
obiective importante și anume: extinderea standardelor intenaționale de contabilitate
către standardele internaționale de raportare financiară și tranziția de la conceptul de
armonizare către cel de convergență. Conceptul de convergență implică adoptarea unui
set de standarde unanim acceptate la nivel internațional prin reducerea diferențelor
existente între standardele de contabilitate. Acesta, este un pas natural în evoluția IAS-
urilor către IFRS. În acest context se trece de la denumirea de Standarde Internaționale
de Contabilitate (IAS) la Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRS),
lărgind astfel domeniul de aplicare al acestora. Noul nume al standardelor arată că
acestea au deja misiunea de a facilita comunicarea pe piețele financiare la nivel
internațional.
Procesul de convergență începe în octombrie 2002 odată cu intrarea în vigoare a
“Acordului Norwalk” dintre FASB și IASB. Prin Memorandumul de Înțelegere (MOU)
semnat, cele două organizații își reafirmă obiectivul comun și anume acela de a dezvolta
standarde de înaltă calitate, general acceptate la nivel internațional, în vederea aplicării
acestora pe piețele de capital, astfel încât să se asigure consistența, comparabilitatea și
eficiența situațiilor financiare, fapt care ar permite mișcarea cu mai puține impedimente
a capitalului (Mintz, 2010).
Trabelsi (2015) scoate în evidență cele patru etape în care s-a desfășurat procesul
de emitere și publicare a standardelor. În primul rând, IASB a solicitat experților tehnici
opinii cu privire la proiectul în studiu iar după colectarea propunerilor experților, IASB
publică un „proiect privind principiile de raportare (DSOP)” pentru a primi un feed-
back. O dată ce toate opiniile și comentariile au fost primite, IASB propune un „proiect
de expunere” urmând să fie aprobat prin cel puțin opt voturi. În final după ce au fost
luate în considerare diferite aprecieri și argumente IASB a publicat noi standarde de
205
contabilitate sub numele de IFRS. Întregul proces de dezvoltare a standardelor a durat

aproape doi ani.
În prezent se poate vorbi despre o maturitate a standardelor internaționale de
contabilitate, prin urmare, potrivit lui Daske et al (2007) în anii următori contabilitatea
devine mai bine reglementată din punct de vedere internațional și tehnic.
Implementarea IFRS în Uniunea Europeană

După cum am evidențiat anterior, înainte de răspândirea normelor IFRS, fiecare
țară era responsabilă în a-și stabili propriile principii contabile naționale. Aceste
standarde naționale reprezintă principii contabile general acceptate (GAAP) care se
pliază pe necesitățile și cerințele de raportare specifice fiecărei țări, după cum sugerează
Felski (2015) în lucrarea sa. În acest context implementarea standardelor internaționale
a fost considerată un act de legitimare și un impuls pentru investițiile străine directe
(Albu&Albu, 2014). Procesul de adoptare și punere în aplicare a IFRS nu a fost unul
ușor, astfel, în această secțiune, ne propunem o prezentare generală a implementării
IFRS în Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a anunțat în anul 1995 că statele uniunii au abandonat
obiectivul declarat anterior de a dezvolta standarde Europene unice de contabilitate. Prin
referire la Standardele Internaționale de Contabilitate, Comisia Europeană a eliminat un
alt strat de standarde contabile naționale și supranaționale și a contribuit astfel la
promovarea internaționalizării raportării financiare și armonizării principiilor contabile.
Uniunea Europeană a cerut în mod obligatoriu aplicarea IFRS de către cele
aproximativ 7000 de companii cotate, începând cu anul 2005. Mintz (2010) consideră că
această decizie a reprezentat un impuls semnificativ în privința adoptării la nivel global a
unui set de standarde internațional de contabilitate. Companiile din Uniunea Europeană
nu au recurs la implementarea IFRS-urilor în forma în care au fost emise de IASB, ci
mai degrabă au folosit o metodă prin care s-au adoptat standarde locale esențiale
conforme cu IFRS, comune pentru toate țările. Primii care au adoptat IFRS-urile au fost
nevoiți să urmeze IFRS 1 (First-time adoption of IFRS, IASB 2003) care a cerut firmelor
să își publice informațiile financiare retrospectiv. Deciziile contabile disponibile pentru
primii adoptatori ai IFRS au fost legate de raportările financiare viitoare reprezentând un
stimulent pentru manageri care acum puteau selecta acele opțiuni de reevaluare a
activelor și pasivelor care le permiteau obținerea unor beneficii superioare (Vega, 2014).
Atunci când vorbim despre procesul de implementare a Standardelor Internaționale,
Nobes (2011) evidențiază șase metode diferite de adoptare a IFRS-urilor: adoptarea
procesului IFRS prin implementarea standardelor în forma lor inițială (Israel și Africa de
Sud); inserarea IFRS-urilor în lege (opțiune ce rezultă dintr-o întârziere a implementării
ca urmare a faptului că fiecare standard este adoptat unul câte unul de către organismele
de reglementare națională, cum ar fi în Canada); aprobarea IFRS-urilor în mod selectiv
prin examinarea standardelor care se pliază pe necesitățile naționale (Uniunea
Europeană); convergența în totalitate cu IFRS care permite organismelor de
reglementare revizuirea și modificarea fiecărui standard (Australia); adaptarea IFRS-
urilor permite țărilor să folosească standardele ca un reper dar organismele de
206
reglementare le modifică în mod considerabil (China și Venezuela); acceptarea IFRS-

urilor, metodă prin care țările permit companiilor să decidă pe cont propriu dacă recurg
la implementarea IFRS-urilor sau aplică, în continuare, reglementările contabile
naționale (Elveția).
La nivelul Uniunii Europene analiza efectuată asupra consistenței aplicării IFRS-
urilor după primul an de implementare, a evidențiat următoarele: (1) utilizatorii
situațiilor financiare au sesizat în mod unanim tendința de creștere a comparabilității și
calității situațiilor financiare întocmite în conformitate cu IFRS; (2) cu unele excepții,
majoritatea „stakeholder-ilor” cred în îmbunătățirea semnificativă a inteligibilității
situațiilor financiare; (3) abordarea bazată pe principii promovată de IFRS reprezintă o
provocare pentru unele țări, cu toate că, auditorii și autorii situațiilor financiare se vor
simți mai confortabil prin aplicarea standardelor.
Implementarea IFRS în România a cunoscut mai multe stadii de dezvoltare. Astfel,
Ionașcu et al (2014) remarcă faza adoptării voluntare (1990-2012) care implică doar
societățile care aveau nevoie de raportări financiare conforme cu IFRS. Opțiunea
voluntară a aplicării IFRS a mai fost menționată în reglementările contabile legale
începând cu anul 2006 (MFP, 2006), dar oferind numai posibilitatea de a aplica IFRS
într-un set distinct de situații financiare. Pe de o altă parte, există și o fază de aplicare
obligatorie a IFRS-urilor, deoarece unor entități li se impune, prin reglementări legale
emise la nivel național, să aplice IFRS în elaborarea situațiilor financiare consolidate
(din 2006) și a situațiile financiare individuale (din 2012). Tranziția treptată a României
la IFRS a condus la apariția unei faze de conturare a normelor contabile locale după
modelul IFRS (o fază de armonizare) urmată de aplicarea integrală a normelor IFRS în
conformitate cu cerințele Uniunii Europene (faza de conformare). O caracteristică a
implementării obligatorii a IFRS în România este faptul că pentru o perioadă de timp
(1999-2005) unele entități au aplicat reglementările contabile obligatorii armonizate atât
cu directivele europene cât și cu IFRS, ceea ce conduce la o aplicare parțială a
Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.
Efectele implementării IFRS în Uniunea Europeană

Adoptarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) de către tot
mai multe țări în curs de dezvoltare, în ultimii ani, este considerată ca fiind una dintre
cele mai mari metamorfoze la care a asistat contabilitatea internațională
(Zeghal&Mhedhbi, 2012). Pentru majoritatea țărilor, aplicarea normelor IFRS constituie
o tranziție către o nouă paradigmă contabilă, bazată pe comunicarea informațiilor
financiare de o bună calitate și utile pentru luarea deciziilor (O’Connell, 2007).
Adoptarea Standardelor de Raportare Financiară la nivel mondial prezintă o
transformare economică semnificativă care dă naștere unei linii majore de cercetare. Van
Tendeloo și Vanstraelen (2005) reliefează patru avantaje ale adoptării IFRS. Principalul
avantaj vizează posibilitatea investitorilor de-a lua decizii financiare bazate pe informații
calitative. În acest sens se elimină confuziile determinate de existența diferitelor
modalități de măsurare a performanțelor financiare ale entităților din diverse țări, ceea ce
duce la reducerea riscurilor pentru investitori și la diminuarea costului capitalului pentru
207
companii. Pe baza unui eșantion format din 327 companii din 21 de țări care au adoptat
IAS/IFRS, din 1994 până în 2003, Barth et al. (2008) a examinat relația dintre aplicarea
acestor standarde și calitatea raportărilor financiare. Astfel, ei au remarcat că companiile
care utilizează standardele de contabilitate internaționale emit informații financiare de o
calitate mai mare decât cele ce aplică standardele locale. În plus, pentru companiile ce au
implementat IAS/IFRS, calitatea raportărilor financiare a crescut semnificativ după
adoptarea acestor standarde.
Cel de-al doilea avantaj se manifestă prin scăderea costurilor legate de pregătirea
situațiilor financiare în conformitate cu mai multe seturi de standarde. Avantajul al
treilea este dat de stimulente mai mari în ceea ce privește investițiile internaționale.
Brüggerman et al. (2009) consideră că adoptarea IFRS are potențialul de-a promova
investițiile străine făcute de investitorii individuali. Armstrong (2010) constată că
investitorii întreprinderilor europene reacționează pozitiv la implementarea IFRS din
momentul ce percep că beneficiile asociate adoptării IFRS depășesc costurile, beneficii
datorate în principal creșterii calității informațiilor și îmbunătățirii mediului de informare
pentru firmele respective. Și ultimul, dar nu cel din urmă avantaj, estealocarea mai
eficientă a resurselor financiare la nivel mondial.
Adoptarea referențialului internațional are unefect pozitiv și asupra pieței de capital
și îmbunătățește condițiile de funcționare în cadrul acesteia deoarece conduce la un cost
mai scăzut al capitalului și la atragerea investitorilor străini și instituționali (Lourenco et
al., 2015). Byard et al. (2011) într-un studiu realizat asupra companiilor europene,
reflectă un alt efect pozitiv al adoptării standardelor asupra analiștilor financiari prin
creșterea abilității de predicție a acestora. Alte influențe favorabile ale implementării
IFRS au fost observate asupra comparabilității informației, aceasta devenind mai
uniformă în mediul IFRS comparativ cu aplicarea standardelor locale (Yip&Young,
2012). Totodată, a crescut gradul de utilizare a informațiilor contabile elaborate în
concordanță cu principiile IFRS, acestea fiind utilizate mai frecvent în luarea deciziilor
operaționale și de investiții (Ozkan et al., 2012).
Lara et al. (2008) arată că adoptarea IFRS are pe de o parte un efect pozitiv în
cadrul companiilor din țările europene, iar pe de altă parte efectele sunt aproape nule în
cazul companiilor din țările în curs de dezvoltare. O altă diferențiere se remarcă la
nivelul modului în care a fost adoptat IFRS. Astfel, în cazul țărilor care au adoptat în
mod voluntar IFRS-urile, efectele favorabile au avut un caracter mai pronunțat
comparativ cu țările ce au adoptat IFRS-urile impuse în diverse condiții (Vega, 2014).
Aceste constatări pun sub semnul întrebării ipoteza că aplicarea obligatorie a IAS/IFRS
ar avea drept rezultat îmbunătățirea calității informației contabile (Christensen et al.,
2008). La rândul său Daske et al (2007) face distincție pentru firmele ce au aplicat
binevol IAS/IFRS și le diferențiază în adoptări serioase și, așa numitele, adoptări-
etichete. Diferența se bazează pe faptul că firmele ce au adoptat în mod serios IFRS-urile
și-au modificat semnificativ strategia de raportare financiară comparativ cu cele care
profită de flexibilitatea standardelor internaționale și continuă șă-și folosească propriile
principii în cadrul unei noi ”etichete” internaționale. Același autor consideră că efectele
208
adoptării IFRS sunt mai pronunțate pentru cei care au adoptat în mod serios decât pentru
adoptatorii-etichetă.
Deși sunt în general recunoscute efectele pozitive ale adoptării IFRS, unele studii
(Kim et al. 2012) subliniază faptul că există și efecte negative asupra taxelor de audit (în
creștere) ceea ce implică majorarea costurilor informației pentru companii.
Prin referire la efectele implementării IFRS-urilor în România, în urma studiului
realizat, profesorul Istrate (2014) remarcă faptul că acestea nu sunt întotdeauna în
aceeași direcție precum modificările înregistrate de țările europene care aplică modelul
contabil continental. În cazul României nu se înregistrează majorări semnificative ale
capitalurilor proprii sau ale rezultatului net. În acest fel, adoptarea Standardelor
Internaționale a avut drep efect diminuarea rentabilității capitalurilor proprii și a
activelor totale.
Ca și concluzie, putem considera că în multe cazuri, consecințele reale ale
implementării IFRS vor începe să fie detectabile după mai mulți ani de aplicare ale
Standardelor de Raportare Internaționale.
Concluzii
Dacă toți investitorii ar activa în cadrul frontierelor naționale (așa cum a fost până
în anul 1970), utilizarea practicilor contabile naționale nu ar fi o problemă pentru
nimeni. Însă, când bursa de valori devine internațională, comunicarea dintre actorii pieței
o ia în direcția greșită (Nobes, 2011). Astfel, printre cele mai importante motive care au
condus la încercarea de a obține o armonizare contabilă internațională se enumeră:
satisfacerea nevoilor investitorilor internaționali, facilitarea activității corporațiilor
transnaționale, schimbul de abilități de contabilitate pe o bază globală și oferirea unei
alternative la dominația SUA în practicile contabile (Lew, 2005). În aceste condiții au
apărut și evoluat Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), ca o soluție
pentru armonizarea contabilității la nivel global.
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) emise de IASB sunt în
prezent adoptate de 90 de țări, iar alte 130 converg cu IFRS sau permit folosirea acestora
în cadrul companiilor autohtone (Felski, 2015). O țară are câteva opțiuni atunci când își
dorește implementarea IFRS. Astfel, dacă o țară dorește implementarea integrală a
standardelor internaționale, toate companiile publice au obligația de a se conforma cu
IFRS în forma în care acestea au elaborate de IASB. Opțiunile de convergență permit
țărilor adoptatoare să-și mențină organismele de reglementare națională, acestea
colaborând cu IASB în vederea emiterii de noi standarde adaptate cerințelor de raportare
din țările respective.
Literatura de specialitate scoate în evidență atât efecte pozitive cât și cele negative
generate de aplicarea IFRS. Conform autorului Felski (2015), unele țări au ezitat
convergența cu IFRS (Statele Unite ale Americii, Japonia și India) întrucât au existat
dubii în privința faptului că IFRS ar oferi standarde de o calitate superioară față de
reglementările naționale deja existente. Beneficiile așteptate în urma implementării IFRS
sunt totuși convingătoare. Utilizarea unui set de standarde de înaltă calitate de către
companiile din întreaga lume are potențialul de a îmbunătăți comparabilitatea și
209
transparența informației financiare și de a oferi participanților pieței oportunitatea

luării unor decizii mai bune. În aceste condiții, piețele alocă fonduri într-un mod mai
eficient iar firmele realizează un cost mai scăzut al capitalului (Tarca, 2012).
Albu, N., Albu, C., (2014), „Editorial IFRS application in Central and South-Eastern
European countries”, Accounting and Management Information Systems, Vol. 13,
No. 2, pp. 182-197;
Armstrong, C. S., Barth, M. E., Jagolinzer, A. D., & Riedl, E. J., (2010), „Market
reaction to the adoption of IFRS in Europe”, The Accounting Review, Vol. 85, No.
1, pp. 31-61;
Barth, M.E., Landsman, W.R. and Lang, M.H. (2008), “International accounting
standards and accounting quality”, Journal of Accounting Research, Vol. 46, No.
3, pp. 467-98;
Brüggermann, U., Daske, H., Homburg, C., & Pope, P. F., (2009), „How do individual
investors react to global IFRS adoption?”, SSRN eLibrary;
Byard, D., Li, Y., & Yu, Y. (2011), „The effect of mandatory IFRS adoption on financial
analysts’ information environment”, Journal of Accounting Research, Vol. 49, No.
1, 69-96;
Callao, S., Ferrer, C., Jarne, J. I., & Lainez, J. A., (2009), „The impact of IFRS on the
European Union. Is it related to the accounting tradition of the countries?”, Journal
of Applied Accounting Research, Vol. 10, No. 1, pp. 33-55;
Chamisa, E.E. (2000), “The relevance and observance of the IASC standards in
developing countries and the particular case of Zimbabwe”, The International
Journal of Accounting, Vol. 35, No. 2, pp. 267-86;
Christensen, H.B., Lee, E., Walker, M., (2008), „Incentives or Standards: What
Determines Accounting Quality Changes Around IFRS Adoption? AAA 2008
Financial Accounting and Reporting Section (FARS);
Daske, H., Hail, L., Leuz, C., Verdi, R., (2007), „Adopting a Label: Heterogeneity in the
Economic Consequences of IFRS Adoptions”, Chicago GSB Research Paper No.
5;
Epstein, B.J., Mirza, A.A., (2003), „Wiley IAS 2003 - Interpretation and Application of
International Accounting Standards”, Ed. John Wiley&Sons;
Felski, E., (2015) „IFRS Diffusion and Adoption Patterns”, Faculty of the Graduate
School of the University at Buffalo;
Hoarau, C., (2001) „Gouvernement d’entreprise et gestion des relations avec les parties
prenantes (Stakeholders): information, evaluation des performances, controle
externe”, Rapport pour le Commissariat General du Plan;
Hodgdon, C. D., (2004), „An empirical examination of the effect of firm compliance
with the disclosure requirements of IAS on the characteristics of analysts’ earnings
forecasts”, PhD. Thesis, Virginia, Commonwealth University, USA;
210
Ionaşcu, M., Ionaşcu, I., Săcărin, M., & Minu, M. (2014) “IFRS adoption in developing
countries: the case of Romania”, Accounting and Management Information
Systems, Vol. 13, No. 2, pp. 311-350;
Istrate, C., (2014), „Impact of IFRS on the accounting numbers of Romanian listed
companies”, Accounting and Management Information Systems, Vol. 13, No. 3, pp.
466-491;
Jermakowicz, E. K. & Gornik-Tomaszewski, S., (2006) „Implementing IFRS from the
perspective of EU publicly traded companies”, Jurnal of Accounting, Audit and
Taxation, Vol. 15, pp. 170-196;
Kim, J.-B., Liu, X., & Zheng, L., (2012), „The Impact of Mandatory IFRS Adoption on
Audit Fees: Theory and Evidence”, The Accounting Review, Vol. 87, No. 6, 2061-
2094;
Lara, J. M. G., Torres, J. A. R., & Veira, P. J. V., (2008), „Conservatism of earnings
reported under International Accounting Standards: a comparative study”, Spanish
Journal of Finance and Accounting, Vol. 37, No. 138, pp. 197-210;
Lew, J.-F, (2005), „The Trend of International Accounting Harmonization”, Journal of
Applied Management and Entrepreneurship, Vol. 10, No. 1, pg. 126;
Lourenco, I. M. E. C., Branco, M. E. M. A. D. C., (2015), „Main Consequences of IFRS
Adoption: Analysis of Existing Literature and Suggestions for Further Research”,
Revista Contabilidade & Finanças, Vol. 26, No. 68, pp. 126-139;
Mintz, S. M., (2010), „Implementation Concerns about IFRS Adoption in the U.S.”,
Journal of International Business Education, Vol. 5, pp. 97-115;
Nobes, C., (2011), „International Variations in IFRS Adoption and Practice”, Certified
Accountants Educational Trust for the Association of Chartered Certified
Accountants. London;
O’Connell, V., (2007), “Reflections on stewardship reporting”, Accounting Horizons,
Vol. 21, No. 2, pp. 215-27;
Ozkan, N., Singer, Z., & You, H. (2012), „Mandatory IFRS adoption and the contractual
usefulness of accounting information in executive compensation” Journal of
Accounting Research, Vol. 50, No. 4, pp. 1077-1107;
Schenk, K., (2011), „IFRS: The Inevitable Evolution of U.S. Accounting Standards”;
Shima, K. M., Yang, D. C., (2012), „Factors affecting the adoption of IFRS”,
International Journal of Business, Vol. 17, No. 3;
Tabără, N., (2014), „Sisteme contabile comparate. Ediția a II-a, revizuită și adăugită”,
Editura Tipo Moldova, Iași;
Tarca, Ann., (2012) „The Case for Global Accounting Standards: Arguments and
Evidence.” Professor of Accounting, University of Western Australia. Academic
Fellow – Research, IFRS Foundation;
Trabelsi, R., (2015), „Internațional Accounting Normalization and Harmonization
Processes across the World: HistorY and Overview”, Journal on Business Review,
Vol. 4, No. 2, pp.88-98;
211
Van Tendeloo, B., & Vanstraelen, A., (2005), „Earnings management under German
GAAP versus IFRS”, The European Accounting Review, Vol. 14, No. 1, pp. 155-
180;
Vega, Jose G., Iii, Ph.D., (2014), „Do industry specialist auditors enhance financial
reporting quality? A comparative study of the mandatory adoption of IFRS in the
European Union”, The University of Texas at San Antonio, Dissertation;
Veron, N., (2007), „Histoire et deboires possibles des normes comptables
internationales”, L’ecomonie politique, Vol. 4, No. 36, pp. 92-112;
Yip, R. W. Y., & Young, D. (2012), „Does mandatory IFRS adoption improve
information comparability?”, The Accounting Review, Vol. 87, No. 5, pp. 1767-
1789;
Zeghal, V. and Mhedhbi, K. (2012), “Analyzing the effect of using international
accounting standarts on the development of emerging capital markets”,
International Journal of Accounting and Information Management, Vol. 20, No. 3,
2012, pp. 220-237.
212
IMPLICAȚII ALE PRINCIPIULUI CONTINUITĂȚII ACTIVITĂȚII ÎN

SISTEMELE CONTABILE INTERNAȚIONALE
Neli VERDEȘ, Irina HOȘLIAG, Gabriela IFTIME, Loredana LIONTESCU
Rezumat
Scop: Lucrarea dată are ca scop prezentarea principiului continuității activității prin
prisma sistemelor contabile internaționale și în standardele internaționale de audit,
precum și a particularităților specifice acestui principiu în reglementările contabile
românești. De asemenea, este abordată problematica testării aplicării principiului
continuității activității în rapoartele financiare, pe baza unor modele statistico-
matematice.
Metodologie: În vederea extragerii celor mai relevante idei privind tema supusă
studiului au fost selectate articole de cercetare din reviste și jurnale internaționale de
specialitate, care abordează tematica dată.
Rezultate: În urma studiului realizat s-au conturat caracteristicile principale ale
conceptului de going concern în sistemele contabile și de audit internaționale,
particularitățile acestuia în sistemul contabil românesc, modalitățile de testare și
contribuția modelelor statistice la exprimarea opiniei de audit în ceea ce privește
respectarea continuității activității de către întrerpinderile care raportează situații
financiare anuale.
Originalitate: Surprinderea principalelor caracteristici ale conceptului de
continuitate a activității și prezentarea relevanței testării going concern pentru opinia de
audit.
Cuvinte cheie: principiul continuității activității, riscul de faliment, modele de
risc, testarea going concern, self-fulfilling prophecy
Introducere
Orice teorie este fundamentată pe o serie de postulate, principii și demonstrații, dar
și pe afirmații, care pot fi supuse falsificabilității (Popper, 1935). Principiile reprezintă
punctul de pornire, în intenția de a cuantifica, sistematiza sau prezenta principalilor
utilizatori, o serie de situații care să cuprindă informaţii financiar-contabile. Se consideră
că aceste principii au stat la baza normelor contabile din fiecare ţară. În contabilitatea
modernă şi teoria contabilităţii se conturează o serie de principii contabile general
acceptate, printre care se numără şi principiul continuităţii activităţii. Acest principiu
pare a fi unul dintre cele mai importante, alături de prezentarea imaginii fidele (Achim,
et al., 2012). Principiul continuității activității este cunoscut în literatura de specialitate
sub titulatura de going concern (engl.). Going în traducere din limba engleză înseamnă a
merge. Termenul concern, conform dicționarului explicativ român, reprezintă un grup de
entități economice capitaliste, administrate de un grup de monopoliști, acestea păstrându-
și independența într-o oarecare măsură. Traducerea expresiei going concern exprimă
capacitatea unei entități economice de a merge mai departe, adică de a-și continua
activitatea într-un orizont temporal previzibil. Principiul continuității activității este
213
relevant atât pentru managementul entității, cât și pentru auditorul acesteia. Pe de o

parte, managementul are obligația de a întocmi situațiile financiare anuale în acord cu
această aserțiune, iar pe de altă parte, auditorul are sarcina de a verifica modul în care
situațiile financiare anuale prezentate, au respectat principiul continuității activității
(Trana & Bava, 2013).
Prima utilizare a conceptului de going concern, conform documentelor existente, a
fost identificată de către economistul John R. Commons (1924), care face referire la un
proces judiciar datat în anul 1620, unde nu putea fi determinată valoarea unor active
(Jollyfe v Broad, 1620), astfel fiind făcută diferenţierea dintre valoarea conform going
concern şi costul istoric. Dicksee (1907) prezintă conceptul de continuitate a activităţii,
ca bază de evaluare a activelor la costul istoric. Mai târziu, ipoteza de going concern a
fost abordată de către Hatfield (1909). Oficial, prezumţia continuităţii activităţii a fost
introdusă în literatura contabilă abia în 1953 (American Institute of Accountants, 1953).
Principiul continuității activității este prezentat ca și principiu contabil general acceptat
în SUA (US GAAP – United States Generally Accepted Accounting Principles) în 2011,
în standardul emis de către Comitetul pentru normele de contabilitate financiară (FASB –
Financial Accounting Standards Board) cu privire la prezumția de continuitate a
activității, reprezentând o caracteristică importantă (Robu, et al., 2012).
Conceptul de going concern în sistemele contabile internaționale

Principiul continuităţii activităţii reprezintă unul dintre cele mai importante
concepte, după cum este considerat și în în sistemele contabile internaționale (Venuti,
2004). Conform acestui principiu se presupune că o entitate economică îşi poate
prelungi activitatea sa normală în viitorul apropiat prin realizarea de active şi onorarea
obligaţiilor sale faţă de terţi, fără a întâmpina dificultăţi semnificative (Martin, 2000).
Prin viitorul apropiat se subînţelege un exerciţiu financiar sau douăsprezece luni
calendaristice de la data ultimului exerciţiu financiar, perioadă pentru care se întocmesc
obligatoriu situaţiile financiare anuale (Afterman, 2012). Principiul continuităţii
activităţii ţine neapărat de perioadele viitoare, deoarece însuşi cuvântul continuitate, face
referire la viitor.
În literatura de specialitate going concern poate fi văzut prin prisma celor două
sisteme contabile internaționale: sistemul contabil continental și sistemul contabil anglo-
saxon (Nobes & Parker, 2008). Acestea se caracterizează prin diferențe semnificative în
ceea ce privește obiectivele urmărite (Mateș, 2006), însă referitor la prezentarea
principiului continuității activității, au ajuns la un numitor comun.
Standardele internaționale de contabilitate (IAS – International Accounting
Standards) sau mai actual, Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS –
International Financial Reporting Standards) reprezintă o oglindire a sistemului contabil
anglo-saxon (Albu, et al., 2011). Conform IAS 1, entitățile economice trebuie să
întocmească și să prezinte situațiile financiare anuale în concordanță cu ipoteza de
continuitate a activității, iar în cazul în care există îndoieli cu privire la respectarea
acestei aserțiuni, acestea sunt obligate să prezinte aceste aspecte (Achim, et al., 2009).
Din cele spuse rezultă că going concern reprezintă un concept fundamental care stă la
214
baza elaborării situațiilor financiare anuale (Gkouma, et al., 2015). Există însă și situații
când entitățile economice nu sunt obligate să prezinte situațiile financiare anuale în
conformitate cu aserțiunea de continuitate: atunci când acestea sunt în stare de lichidare,
dizolvare, fuziune, retragere masivă a acționarilor sau în cazuri aparte, spre exemplu
prezentarea situațiilor financiare într-un dosar de judecată (Gkouma, et al., 2015).
Prezumția continuităţii activităţii se consideră a fi respectată în cazul când o entitate
economică intenționează să-și desfășoare activitatea atât în prezent, cât şi în viitorul
previzibil, fără a intra în lichidare, adică aceasta poate supravieţui situaţiilor incerte şi
chiar prospera, înregistrând o creştere economică aşteptată și prezintă acest fapt în
situațiile financiare anuale (Musvoto & Gouws, 2011). În cazul în care o entitate
economică îşi continuă existenţa, se consideră că aceasta are continuitate şi va fi
capabilă să-și acopere datoriile prin lichidităţi, obţinând beneficii viitoare din activele
deţinute de către aceasta (Wolk, et al., 2002). Responsabilitatea prezentării situațiilor
financiare anuale în concordanță cu principiul continuității revine conducerii entității
raportoare și deci, aceasta trebuie să analizeze cu atenție toate aspectele privind
activitatea entității, precum și evenimentele incerte. Acest lucru este important pentru a
obține asigurarea că situațiile financiare anuale respectă condițiile de going concern
(Wolk, et al., 2002).
US GAAP reprezintă un set de practici și principii impuse de autoritățile
americane pentru utilizarea lor în practica contabilă din SUA și o parte din marile
companii japoneze (PwC, 2011). Acestea au fost elaborate prin prisma sistemului
contabil continental. Până în 2014, US GAAP a pus la dispoziţia profesioniştilor
contabili doar un minim de informaţii privind continuitatea activităţii (Pwc, 2014).
Atunci când entitatea economică nu se afla în stare de insolvabilitate, aceasta nu era
obligată să prezinte în situaţiile financiare anuale conformitatea acestora cu prezumţia
going concern, respectarea acestui principiu reieşind din normele americane de
contabilitate (PwC, 2014). Acest aspect era unul nefavorabil pentru investitori, deoarece
aceştia nu dispuneau de informaţii suficiente pentru a lua decizii pertinente în ceea ce
priveşte plasarea capitalurilor în entitățile economice (PwC, 2014). Prezentarea
evenimentelor semnificative şi a condiţiilor care pot duce la apariţia de dificultăţi, în
ceea ce priveşte activitatea entității în viitorul apropiat ar fi putut constitui o bază
relevantă pentru informarea furnizorilor de capital (PwC, 2011).
În 2008 FASB a propus o lege privind going concern, prin care explica
responsabilitatea managementului entității economice în evaluarea respectării condițiilor
de continuitate. Potrivit lui Burke (2010), această propunere de lege a avut multe
controverse, nefiind destul de explicită în ceea ce privește aserțiunea dată. Referitor la
orizontul temporal care trebuie luat în considerare pentru respectarea condițiilor de
continuitate, această propunere de lege este în concordanță cu IAS 1, recomandând ca
acesta să fie de 12 luni calendaristice de la data închiderii exercițiului financiar
precedent (Burke, 2010).
În 2014, board-ul american (FASB) a emis standardul privind Prezentarea
situaţiilor financiare anuale conform principiului continuităţii activității (Presentation of
Financial Statements— Going Concern, Disclosure of Uncertainties about an Entity’s
215
Ability to Continue as a Going Concern), care răspunde cererilor utilizatorilor de

informaţii. Conform standardului managementul entităţilor economice este obligat să
prezinte condiţiile în care principiul este respectat şi să informeze asupra situaţiilor
contrare, argumentând situaţia dată în rapoartele financiare (Ehoff & Gray, 2014).
Comparând acest standard cu cele precedente se observă o preocupare deosebită a
profesioniştilor contabili americani privind completarea golurilor existente, în ceea ce
privește going concern (Ehoff & Gray, 2014).
Normele de contabilitate românești au abordat pentru prima dată conceptul going
concern în Legea contabilității 82/1991. În această lege se stipula faptul că entitatea
economică este obligată ca la întocmirea situațiilor financiare anuale să declare că
aceasta își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
Datorită tendinței de aliniere și armonizare a contabilității românești cu standardele
europene a fost elaborat OMFP 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate, care prevede că la întocmirea situațiilor financiare
anuale, entitățile economice trebuie să pornească de la prezumția continuității activității.
În OMFP 3055/2009, going concern este prezentat ca principiul general acceptat
de normele contabile românești. Conform principiului dat, o entitate intenționează să-și
continue activitatea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a
activității. Dacă conducerea acesteia are ca scop lichidarea sau încetarea activității, după
data bilanțului, atunci nu se pot întocmi situații financiare anuale pornind de la principiul
continuității activității. De asemenea, în cazul în care managementul entității dispune de
informații referitoate la nesiguranța activității acesteia, atunci informațiile date sunt
necesare de a fi prezentate în notele explicative la situațiile financiare anuale. Atunci
când situațiile financiare anuale sunt întocmite și prezentate fără a se respecta principiul
continuității activității este necesar ca acestea să conțină explicații corespunzătoare
privind modul de întocmire, baza de evaluare și motivele care au dus la nerespectarea
principiului dat (OMFP 3055/2009).
Potrivit OMFP 1802/2014, acesta reprezintă primul principiu general de raportare
financiară și este definit la fel ca în reglementările precedente, fiind completat printr-un
punct conform căruia entitățile, care nu prezintă situațiile financiare anuale în
concordanță cu condițiile de continuitate a activității și sunt în stare de lichidare, sunt
obligate să dea o declarație cu privire la acest fapt, iar în bilanț este necesară
reclasificarea creanțelor și datoriilor pe termen lung în creanțe și datorii pe termen scurt.
Baza de evaluare a entităților care sunt în stare de lichidare este reprezentată de costul de
lichidare sau valorile lichidative, utilizate la întocmirea documentelor aferente (Robu, et
al., 2012).
Responsabilitatea cu întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale în
condiții de respectare a continuității activității, conform reglementărilor naționale în
vigoare este cea a managementului entității (Neag & Pașcan, 2011 ), așa cum este
specificat și în normele contabile internaționale, în US GAAP-uri, directivele europene,
precum și în standardele de audit.
216
Testarea respectării principiului continuității activității în auditul financiar

În ceea ce priveşte verificarea situaţiilor financiare anuale, auditorul trebuie să ţină
cont, în primul rând, de principiul continuităţii activităţii, ca precondiţie pentru o opinie
fără rezerve. Acesta trebuie să aplice procedurile corespunzătoare pentru a determina
respectarea principiului şi starea entității auditate, fără a trage concluzii referitoare la
acest aspect din informaţii provenite din afară, care nu pot fi considerate probe de audit
(Pounder, 2012). Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC – International
Federation of Accountants) a emis standardul de audit 570 (ISA 570 – International
Standard on Auditing 570), în vigoare de la 15 decembrie 2009 și până în prezent, pentru
a reflecta totalitatea procedurilor ce trebuie utilizate de către auditori atunci când e
necesară obţinerea unei opinii privind going concern, acestea fiind asemănătoare cu cele
expuse în standardul de audit american SAS 59 (Statement on Audit Standard 59) (Jaba
& Robu, 2011). Procedurile respective nu reprezintă o simplă analiză a situaţiilor
financiare anuale, acestea trebuie neapărat să fie legate de aserţiunile managementului cu
privire la continuitatea activităţii (Socol, 2010). Aceste proceduri trebuie să facă referire
la: previziunile de viitor ale managementului cu privire la continurea activităţii entității
în viitorul previzibil, fezabilitatea planurilor managerilor, analiza trezoreriei entităţii,
evenimente importante apărute între data exprimării opiniei managementului şi data
prezentării acestei opinii cu privire la prezumţia de continuitate etc. (Socol, 2010).
Aceste proceduri sunt: proceduri analitice asupra fluxurilor de trezorerie, asupra
profitului și asupra elementelor relevante din bilanțul contabil, revizuirea documentelor
în baza cărora au fost contractate împrumuturi, precum și a contractelor de credit
propriu-zise, revizuirea hotărârilor AGA, chestionarea consultanților juridici ai entităților
în ceea ce privește litigiile, creanțele față de clienți, precum și revizuirea evenimentelor
ulterioare închiderii exercițiului financiar, care sunt relevante în ceea ce privește
prezumția de continuitate (Mironiuc, et al., 2011).
Majoritatea entităților economice care întocmesc și prezintă rapoartele financiare
în condițiile respectării prezumției de continuitate, deoarece sunt impuse prin standarde
să o facă. Din această cauză, o mare parte a auditorilor au fost tentați să dea o opinie de
audit favorabilă în ceea ce privește această aserțiune, fără a mai efectua procedurile
conform cu referențialul, aceasta dovedindu-se a fi, de multe ori, superficială și eronată
(Burke, 2010). Dovada de profesionalism şi competenţa auditorului sunt aspecte
importante în detectarea stării de sănătate a entității şi întocmirea situaţiilor financiare
ale acesteia în condiţii de continuitate a activităţii, conform afirmațiilor făcute de acesta
(Dănescu & Spătăcean, 2009). Auditorul trebuie să manifeste responsabilitate şi să
asigure utilizatorilor rapoartelor financiare informaţii de calitate (Holder-Webb &
Wilkins, 2000). Acesta trebuie să evalueze situaţia entităţii raportoare pe baza unor
informaţii suficiente, pentru a determina dacă există îndoiala că entitatea economică îşi
mai poate continua activitatea, fără dificultăţi majore, pentru o perioadă de cel puţin un
exerciţiu financiar (Holder-Webb & Wilkins, 2000).
Auditorul, conform ISA 570, trebuie să obțină probe suficiente privind întocmirea
rapoartelor financiare de către conducere în condiții de going concern, pentru a da o
asigurare rezonabilă, că ceea ce este prezentat concordă cu realitatea. De asemenea,
217
trebuie ținut cont de faptul că auditorul nu poate prezice viitorul și de aceea, el nu poate
garanta că entitatea economică își va continua activitatea în viitorul apropiat, fără a
întâmpina dificultăți majore (ISA 570, 2009).
În SUA activitatea auditorilor este reglementată de către Institutul American al
Contabililor Publici Autorizați (AICPA – American Institute of Certified Public
Accountants) prin Standardele de Audit. Going concern a fost abordat pentru prima dată
în normele de audit din SUA în 1981, prin standardul SAS 34 The Auditor’s
Considerations When Question Arises about an Entity’s Continued Existence. Prin acest
standard, responsabilitatea auditorului în evaluarea entității de a-și continua activitatea în
condiții de going concern era una pasivă, însă acesta trebuia să ia în considerare aspecte
relevante referitoare la prezumția de continuitate atunci când trebuia să-și exprime opinia
(Holder-Webb, Wilkins, 2000). După acest standard a urmat SAS 54, care a fost
considerat destul de ambiguu și interpretabil în ceea ce privește limbajul utilizat,
valoarea sa economică fiind destul de redusă (Grover, 2005). Standardele de audit au
fost revizuite în timp, astfel încât în 1988 a fost emis un alt standard de către AICPA –
SAS 59, datorită căruia a crescut responsabilitatea auditorului, acesta având un rol activ
în evaluarea entităților economice referitor la posibilitatea de continuitate a activităţii
(Grice, 2000). Conform normelor prezentate în acest standard, profesionistul contabil
(auditorul) era ghidat în evaluarea respectării condiţiilor de continuitate a activităţii de
către entitatea verificată, pentru a emite o opinie în acest sens (Ehoff & Gray, 2014).
Chiar dacă opinia de audit privind continuitatea activității era una nesatisfăsătoare, acest
fapt nu trebuia considerat ca fiind o profeţie a lucrurilor viitoare, adică falimentul
acesteia, însă putea fi luată în considerare atât de managementul entității, cât şi de cei
interesaţi din afara acesteia (Ehoff & Gray, 2014).
După opinia lui Koh (1988), SAS 59 nu se consideră a fi cel mai potrivit standard
în asistenţa pentru clarificarea situaţiei de going concern a unei entități economice,
deoarece reglementările conţinute în acesta sunt destul de vagi, putând fi interpretate în
diverse moduri (Ehoff & Gray, 2014). Dacă se poate crea o situaţie ca o entitate
economică să fie auditată în acelaşi timp de mai mulţi auditori, opinia de audit privind
continuitatea activităţii poate fi total diferită în toate cazurile (Ehoff & Gray, 2014).
Prevederile prezentului standard au fost catalogate ca fiind prea subiective, generale şi
foarte ambigue (Ehoff & Gray, 2014). Pe de altă parte, standardul cere ca auditorul să
dea opinia de audit, bazându-se pe acest principiu, fără a fi responsabil de previziunea
evenimentelor viitoare (SAS 59, 1988). Responsabilitatea cu previziunea lucrurilor
viitoare cade sub incidenţa managementului (Ehoff & Gray, 2014). Atâta timp cât între
principiul continuităţii activităţii şi previziunea evenimentelor din viitor există o legătură
directă şi indispensabilă, acestea nu pot fi separate şi interpretate individual, ci ca un tot
unitar, ceea ce crează o situaţie de confuzie pentru auditor (Ehoff & Gray, 2014).
În urma analizei standardelor internaționale, europene și naționale de audit
referitoare la principiul continuității, s-a constatat că auditorul trebuie să adune suficiente
probe în ceea ce privește aplicarea corespunzătoare a principiului dat de către
managementul societății la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare (Braga, 2010).
În plus, auditorul trebuie să concluzioneze dacă există o incertitudine semnificativă în
218
ceea ce privește capacitatea entității de a-şi continua activitatea (Braga, 2010). De

aceeași părere sunt Țurlea & Mocanu (2010), care susțin că managementul deţine
responsabilitatea de a evalua plauzibilitatea principiului continuităţii activităţii, deoarece
el stă la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale, iar auditorul are responsabilitatea de
a aprecia măsura în care, principiul continuităţii activităţii este utilizat adecvat de către
conducere.
Rezultatele cercetării au arătat că respectarea standardelor de audit, privind
principiul de continuitate a activităţii a avut un efect benefic asupra acţiunilor ulterioare
ale investitorilor (Holder-Webb & Wilkins, 2000). Reglementările referitoare la
principiul continuității activității, ca bază a raportărilor financiare și a raportului de audit
sunt încă în curs de dezvoltare, existând de asemenea și proiecte ale Consiliului pentru
Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (eng., IAASB – International Auditing
and Assurance Standards Board) și FASB în curs de revizuire (Cordoş & Fulop, 2015).
Cu toate că unii utilizatori și-au manifestat îngrijorarea față de propunerea IAASB, noua
reglementare (ISA 570) reprezintă un nou pas spre îmbunătățirea procesului de audit
(Cordoş & Fulop, 2015).
Modele de testare a respectării utilizării principiului continuității activității în

auditul financiar
Criza economico-financiară începută în 2007 în SUA a avut efecte importante
asupra falimentului multor entități economice. Aceasta a avut un un rol hotărâtor asupra
creșterii interesului pentru rapoartele de audit asupra situațiilor financiare anuale ale
entităților economice, mai ales ale celor aflate în dificultate (Carson et al., 2013).
Deficiențele financiare ale entităților s-au concretizat în lichiditatea redusă și
împrumuturile contractate, cărora acestea nu le puteau face față, ceea ce necesita o
atenție deosebită din partea auditorilor, în exprimarea opiniei privind continuitatea
activității (Carson et al., 2013). De-a lungul timpului au fost elaborate o serie de modele
contabile, calitative și statistice pentru evaluarea ipotezei de going concern, care ar putea
veni în sprijinul auditorilor atunci când aceștia trebuie să exprime o opinie asupra
situațiilor financiare (Robu, et al., 2012). Rapoartele financiare reprezintă principala
sursă de informație cu privire la poziția și performanța unei entități economice pentru
utilizatorii de informații contabile și pe baza lor, investitorii sau potențialii investitori,
precum și creditorii, pot evalua riscurile care pot fi atribuite entității economice (Cheng,
2014).
Un aspect important pentru utilizatorii de informații financiar-contabile rezultate
din rapoartele financiare ar fi găsirea celei mai potrivite metode de detectare a
dificultăților financiare cu care se confruntă o entitate, încă din stadii precoce, pentru a fi
pregătiți să facă față riscurilor iminente (Blocher, et al., 2001). Metodele contabile
folosesc, de regulă, informaţii financiare din trecut, ceea ce nu poate fi utilizat ca bază
pentru testarea going concern, de aceea specialiştii se orientează mai mult către modelele
de tip scoring (statistice), capabile de a estima starea entității economice în viitorul
previzibil (Robu, et al., 2012). Pentru a obţine o imagine mai clară a modului cum poate
219
fi determinată starea de risc a unei entități, vom trece în revistă unele dintre aceste
modele.
Primele studii privind ratele financiare ale unor firme aflate în stare de faliment au
arătat că acestea diferă semnificativ de ratele determinate pentru firme aflate în stare de
stabilitate financiară, ieşind în evidenţă rata de lichiditate efectivă, calculată ca raport
între cash-flow şi datoriile curente (Beaver, 1966). Modelul Altman, bazat pe analiza
discriminării multiple, completează ipoteza precedentă şi este elaborat pentru
determinarea riscului de solvabilitate, bazat pe o funcţie scor, în care sunt cuprinse 5 rate
financiare din grupuri distincte: rate de lichiditate, rate de solvabilitate, rate de
profitabilitate, rate de îndatorare (levier financiar) și rate de eficiență ale activului total
(Altman, 1968). Astfel, folosind ratele financiare ca bază de previziune a riscului de
faliment, conform rezultatelor obținute în urma cercetării realizate de către Chen și
Shimerda (1981), s-a stabilit o probabilitate de 90% de detectare a unor astfel de situaţii
în majoritatea cazurilor. Trebuie ținut cont de faptul că modelul Altman este aplicabil
pentru întrerpinderi aflate în țări cu o dezvoltare economică înaltă, acesta nemaifiind
relevant pentru țările în curs de dezvoltare.
Mai târziu, pe baza studiilor efectuate de către Morris & Shin (1998), s-a ajuns la
concluzia că falimentul unei entități nu poate fi previzionat din timp folosind modele
statistice, dat fiind faptul că acest lucru este determinat de factori incerţi, care sporesc
marja de eroare, reducând credibilitatea acestora.
Studiile au arătat că ratele financiare rezultate din analiza situațiilor financiare
anuale ale entităților dintr-un anumit sector economic ar trebui studiate per ansamblu
(Altman, 1968), deoarece interpretările lor separate ar crea situaţii contradictorii. Pe baza
acestei ipoteze s-a încercat elaborarea unui model folosindu-se Analiza Componentelor
Principale (Principal Component Analysis), ca metodă de analiză multidimensională
pentru determinarea riscului de solvabilitate a entităților economice din sectorul de
producţie din România, în condiţii de incertitudine, ca urmare a crizei economice din
2009. Modelul a fost aplicat pentru 53 de entități economice listate la Bursa de Valori
București, o parte dintre ele având o situație economică favorabilă, iar o alta, cu situație
economică precară. Ratele financiare utilizate au fost din categoria celor de
profitabilitate, levier financiar, rate de activitate, de lichiditate și de solvabilitate.
Rezultatele obţinute au arătat că modelul este limitat în cuantificarea riscului de faliment
pentru sectorul dat, necesitând anumite corecţii şi suplimentări (Achim, et al., 2012).
Un alt model elaborat în țara noastră și care prezintă interes pentru specialiștii în
contabilitate este modelul Robu-Mironiuc (Robu, et al., 2012). Acesta este axat pe
testarea principiului continuităţii activităţii în cadrul firmelor cotate la Bursa de Valori
București, din domeniul industrial al României şi s-a dovedit a fi eficient în determinarea
nivelului de risc de faliment şi un instrument important în exprimarea opiniei de going
concern pentru entitățile economice din categoria aleasă. Acest model nu poate înlocui
în totalitate instrumentele de analiză financiară, fiind necesară combinarea celor două,
pentru a obține probe suficiente în demersul de audit.
Este important de menționat faptul că, atunci când auditorul ajunge la concluzia că
entitatea economică îşi va continua activitatea în viitorul previzibil, aceasta nu reprezintă
220
o asigurare că ea nu se află în stare de risc de faliment, un exemplu în acest sens fiind

falimentul a 12 companii din Stalele Unite ale Americii, care au primit o opinie
favorabilă privind afirmaţia de going concern şi care au dat faliment în viitorul apropiat
(Venuti, 2004). Aceste evenimente au avut loc în anii 2001-2002 şi studiile au arătat că
opiniile emise au fost determinate de factori ca: neînţelegerea corespunzătoare a
principiului continuităţii activităţii de către auditori, afectarea independenţei acestora,
dilema etică şi morală în care se aflau auditorii la acel moment şi faptul că normele de
audit din acel moment nu au fost suficient de explicite în privinţa prezumţiei de
continuitate a activităţii (Venuti, 2004).
Tehnicile statistice utilizate în testarea aserțiunii de going concern au fost adesea
criticate de unii cercetători (Einsenbeis, 1977, Barnes, 1984, Whittington, 1980), aceștia
fiind de părerea că simularea unor situații este mult mai relevantă în acest sens Menon &
Schwartz, 1987, Kennedy & Shaw,1991). Studiul realizat de către Constantinides
(2007), referitor la influenţa condiţiilor de risc şi a atitudinii faţă de risc a specialiştilor,
care pot da o opinie în ceea ce priveşte continuitatea activităţii, a arătat că auditorii
entităților economice în dificultate nu vor confirma faptul că acestea îşi vor continua
activitatea în viitorul previzibil, adică nu vor da o opinie de going concern, atunci când
dețin probe importante, care vin în contradicție cu respectarea principiului dat.
Venuti (2004) consideră că principiul continuităţii activităţii ar avea efectul de self-
fulfilling prophecy (traducere proprie – Teoria efectului de Pygmalion cu privire la
principiul continuității activității), conform căruia, dacă un auditor exprimă o opinie de
nerespectare a acestui principiu la întocmirea situațiilor financiare anuale, atunci în
viitorul apropiat entitatea economică va întâmpina dificultăţi financiare majore, sau chiar
va ajunge în stare de faliment. La această concluzie poate ajunge și orice economist,
folosind propria sa intuiție și de frica apariţiei acestui efect, mulţi furnizori de capital
sunt rezervaţi în acţiunile lor (Ehoff & Gray, 2014). Au fost făcute încercări de a testa
efectul pe care îl are o opinie de audit în ceea ce priveşte respectarea continuităţii
activităţii asupra falimentului entităților economice din Spania (Arnedo, et al., 2012),
adică efectul de self-fulfilling prophecy. Pentru testare, s-a pornit de la aserțiunea că
auditorul are responsabilitatea de a atenționa din timp investitorii despre existența unor
dificultăți financiare pe care le întâmpină o entitate, caz în care ar exista probabilitatea ca
cei din urmă să-și retragă investițiile pentru a se asigura împotriva riscurilor (Arnedo, et
al., 2012). Rezultatele obţinute au arătat că efectul de self-fulfilling prophecy nu poate fi
acceptat ca fiind existent, în acel moment în cadrul firmelor din Spania. Deci opiniile de
audit nu influenţează semnificativ creşterea probabilităţii de faliment a entităților
economice, existând alte cauze financiare (Arnedo, et al., 2012). Pe de altă parte, acelaşi
studiu aplicat pentru un eșantion de firme din Belgia a arătat că opinia exprimată asupra
continuităţii activităţii, fie ea emisă pentru prima dată sau în mod repetat, are influenţă
asupra riscului de faliment, deci efectul de self-fulfilling prophecy are un impact
hotărâtor în ceea ce priveşte ruinarea entităților economice după emiterea unei astfel de
opinii (Vanstraelen, 2003).
Un alt model statistic a studiat legătura dintre principiul continuității activității și
câștigul net pe acțiune (Salehi, 2009). În urma analizei realizate la nivelul a 40 de entități
221
economice din Iran dintre care 24 în stare bună și 16 aflate în faliment, considerând o
eroare de 5%, s-a constatat că nu există o corelație semnificativă între principiul
continuității activității și câștigul net pe acțiune al entității (Salehi, 2009). Nu este indicat
să se folosească diferența câștigului net pe acțiune (EPS) pentru entități care activează în
același sector de activitate, pentru a evalua principiul de continuitate a activității
societății analizate, recomandarea fiind ca acest indicator să fie folosit alături de alți
indicatori de evaluare a capitalului (Salehi, 2009).
Printre metodele de testare a continuității utilizate de specialiști se regăseşte şi
Tehnica Extragerii Datelor (Data Mining Tehnique), care reprezintă potenţialul secolului
XXI în domeniul tehnologiei, fiind utilizată tot mai des în cercetare. Această tehnică
poate fi combinată cu metode nestatistice, de genul arborilor decizionali (Decision trees)
și Neural Networking (engl.) pentru a testa prezumția de going concern în demersul de
audit (Koh, 2004). Modelul utilizat de Koh (2004), bazat pe metoda extragerii datelor s-a
dovedit a fi eficient în capacitatea sa de a prezice continuitatea activităţii unei entități,
deoarece ia în calcul și condițiile de risc existente în mediul economic, adică
incertitudinea, însă este limitat, deoarece s-au folosit şase rate financiare care, de regulă
erau utilizate în elaborarea unor modele statistice, fiind necesară, în acest caz, utilizarea
a mult mai multe rate.
Concluzii
Testarea prezumției de going concern reprezintă subiectul de studiu al multor
profesionişti din ziua de azi. Cercetările se axează în mare măsură asupra ratelor
financiare care măsoară poziţia şi performanţa entităților economice. Respectarea
prezumţiei de continuitate de către entitate reflectă asigurarea că aceasta concordă cu
condiţiile pentru ca investitorii să poată fi interesaţi de activitatea acesteia şi că situaţiile
financiare oferă o imagine fidelă.
Pentru testarea going concern au fost obţinute diverse modele, însă care sunt
limitate, deoarece nu pot fi atribuite oricăror entităţi economice, acestea diferind în
funcţie de ţară, regiune, ramură, obiect de activitate, impactul incertitudinii având o
influenţă considerabilă asupra lor. Important este faptul că aceste modele pot fi utilizate
ca instrumente în colectarea probelor de audit. Acestea, alături de unele metode și
tehnici, sporesc de multe ori gradul de siguranță a opiniei pe care o dă un auditor asupra
situațiilor financiare anuale.
Limitele modelelor de testare nu reprezintă o epuizare a soluţiilor existente în acest
sens. Este necesară o analiză mai minuţioasă şi luarea în considerare a mai mulți factori,
în ceea ce priveşte elaborarea unor astfel de modele pentru a uşura munca
profesioniştilor şi a oferi utilizatorilor de informaţii o imagine cât mai clară și exactă a
viitorului previzibil al entităţilor economice.
Achim M., V., Mare, C., Borlea, S., N. (2012), A statistical model of financial risk
bankrupcy applied for Romanian manufacturing industry, Procedia Economics and
Finance, No. 3, pp. 132-137
222
Achim, S., A., Moldovan, R., L., (2009), Implications of going concern principle on
company bankrupcy, Analele Universităţii din Oradea, seria Ştiinţe Economice, nr.
3, pp. 730-735
Afterman, A., B., (2008), The going concern assumption in the preparation of financial
statements, Accounting and Auditing Update Service, No. 47
Albu, N., et. al., (2011), A story about IAS/IFRS implementation in Romania, Journal of
Accounting in Emerging Economies, Vol. 1, Issue 1, pp. 76-100
Altman, E., (1968), Financial ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of
corporate Bankrupcy, Journal of Finance, Vol. XXIII, No. 4, pp. 589-609
Arnedo, L., Lizarraga, F., Sanchez, S., (2012), Auditor size, earnings management and
the self-fulfilling prophecy effect, Revista Española de Financiación y Contabilidad,
Vol 41, No. 54, pp. 263-290
Barnes, P., (1984), The application of multiple discriminant analysis in the prediction of
company failure – An example of an undesirable consequence of the information
technology revolution, Managerial Finance, Vol. 10, No. 1, pp. 11–14
Beaver, W., H., (1966), Financial ratios as predictors of failure, Empirical Research in
Accounting, Supplement to Journal of Accounting Research, pp. 71-111
Blocher, E., Ko, L.-J., Lin, P., P., (2001), Prediction of Corporate Financial Distress:
An Application of the Composite Rule Induction System, The International Journal
of Digital Accounting Research Vol. 1, No. 1, pp. 69-85
Braga, V., (2010), Business continuity, a constant issue for managers and auditors,
Annals of Spiru Haret University, Economic Series, Volume 1(10), Issue 2,
Bucharest, pp. 173-182
Burke, L., S., (2010), Going Concern Envolving Standards and Management’s Future
Role, Florida CPA Today, November/December, pp. 8-10
Carson, et, al., (2013), Audit Reporting for Going-Concern Uncertainty: A Research
Synthesis, Auditing: a Journal of Practice and Theory, Vol. 32, Supplement 1, pp.
353-384
Chen, K., H., Shimerda T., A., (1981), An Empirical Analysis of Useful Financial Ratios,
Financial Management, pp. 51-60
Cheng, D., (2014), How creditors evaluate financial statements? The Journal of
International Management Studies, Vol. 9, No. 1, pp. 156-164
Constantinides, S., (2007), An examination of the potential impact of risk on viability
assessments for financially distressed firms: the case of professional user groups of
company accounts, Assian Academy of Management Journal, Vol. 12, No. 1, pp.
35-50
Cordoș, G.-S., Fülöp, M.-T., (2015), New Audit Reporting Challenges: Auditing the
Going Concern Basis of Accounting, Procedia Economics and Finance, Vol. 32, pp.
216-224
Dănescu, T., Spătăcean, O., I., (2009), Analiza prezumţiei de continuitate a activităţii
firmelor de investiţii – o provocare pentru auditorii financiari în condiţiile crizei
financiare, Audit Financiar, Vol. 7, nr. 9, pp. 23-31
223
Dicksee, L., R., (1907), Auditing, a practical manual for auditors, London GEE,
Toronto, pp. 57-82
Ehoff, C., Gray, D., (2014), Going Concern: Where is it going? Journal of Business and
Economics Research, Vol. 12, No. 2, pp. 121-124
Eisenbeis, R., A., (1977), Pitfalls in the application of discriminant analysis in business
finance and economics, Journal of Finance, Vol. 32, No. 3, pp. 875–899
Gkouma, O., et al., (2015), Financial crisis and corporate failure: The going concern
assumption findings from athens stock exchange, First International Conference of
Development and Economy, Kalamata, Greece, pp. 1-40
Grice J., S., (2000), Bankruptcy Prediction Models and Going-concern Audit Opinions
Before and After SAS No. 59, Business Quest: A Journal of Applied Topics in
Business and Economics, pp. 1-11
Grover, J., (2005), An Opinion On Independent Auditors Opinions Of Substantial Doubt:
A SOX-2002 Efficiency Evaluation, Journal of Business Economics Research, Vol.
3, No. 11, pp. 41-50
Hahn, W., (2011), The going-concern: It’s journey into GAAP, CPA Journal, Vol. 81,
Issue 2, pp. 26-31
Hatfield, H., R., Modern accounting: It’s principles and some of it’s problems, D.
Appleton and Company, New York, pp. 70-85
Holder-Webb, L., M., Wilkins, M., S., (2000), The Incremental Information Content of
SAS No. 59 Going-Concern Opinions, Journal of Accounting Research, Vol. 38,
No.1, pp. 209-219
***, International Auditing and Assurance Standards Board, ISA 570 Going Concern,
2009, available online at Volume 31, Issue 1: pp. 42–60.
Adetula Dorcas, Nwobu Obiamaka, Owolabi Folashade (2014). Career Advancement of
Female Accountants in Accounting Professional Practice in Nigeria, IOSR Journal
of Business and Management (IOSR-JBM), Volume 16, Issue 2, Vers. II, pp. 14-
18.
Ernest Bruce-Twum (2013). The Accounting Profession and the Female Gender in
Ghana, Accounting and Finance Research, Vol. 2, Nr. 1; 2013, pp. 1-7.
Rowe, Jessica L. (2014). Gender And Career Success in Public Accounting, Honors
Theses, Paper 215, pp. 1-45.
Tabără, N., (2014), Sisteme contabile comparate, ediția a III-a revizuită și adăugită,
editura Tipo Moldova, Iași, p.113
224
SE MAI POATE VORBI ASTAZI DESPRE O CONTABILITATE ANGLO-

SAXONĂ?
Georgeta AIONESEI, Silvia Lăcrămioara BAHAN, Alexandra Diana

DOROFTEI, Cristina POTÎNGĂ
Rezumat
literatura de specialitate privind conceptul de contabilitate anglo-saxonă, elementele de
individualizare a sistemului anglo-saxon, repercursiunile aplicării acestui sistem contabil
în România, precum și un studiu predictiv asupra evoluției contabilității anglo-saxone.
principalele jurnale internaționale de profil care tratează această problematică.
Rezultate: Rezultate studiului au evidențiat că procesul de armonizare între cele
două sisteme contabile are un trend crescător, iar conform previziunilor contabilitatea
anglo-saxonă va deține monopolul în cadrul activității economice din Romania și din alte
țări.
Originalitate: Sistematizarea principalelor idei care tratează conceptul de
contabilitate anglo-saxonă și încercarea realizării unei previziuni asupra repercursiunilor
ce pot apărea în urma aplicării sistemului contabil anglo-saxon în România.
Cuvinte cheie: globalizare, anglo-saxon , continental, armonizare, IASB, FASB
Introducere
Trăim într-o lume unde hotarele dintre culturi, piețe și țări își pierd relevența, iar
dezvoltările contemporane duc la o realitate ce schimbă celelalte realități. Astfel,
procesele economice și regulile jocului politic sunt modelate de mai mult de trei decade
în termeni ai globalizării. Impactul puternic și proporțiile care le are astăzi procesul de
globalizare marchează această perioadă istorică pe care o putem numi, într-un mod
sugestiv, epocă globală.
În lucrarea sa, Friedman et. al. (2000) menționează că procesul de globalizare nu
este un capriciu sau o tendință, ci un sistem internațional care are propriile reguli și
propria logică, influențând, direct sau indirect, mediul și economia oricărei țări. Acest
proces poate fi cuantificat prin creșterea numărului de entități multinaționale.
Potrivit lui Rusu et. al.(2001), globalizarea semnifică libertatea entităților de a
investi unde vor, cât vor, pentru a produce ce vor, aprovizionându-se și vânzând unde
vor, suportând, în final, cele mai mici constrângeri.
În opinia lui Schumann et. al. (1999), marile companii au invadat planeta prin
fluxul financiar instantaneu care face ca economia să nu poată fi limitată înăuntrul
granițelor unei țări.
Principalii factori care au dus la globalizare au fost: existența tehnologiilor
infomaționale; creșterea piețelor comerciale și financiare, existența problemelor
planetare care necesită soluții globale; internaționalizarea producției și dependețele
dintre entități.
225
Datorită impulsului circulației internaționale a resurselor de capital, sistemele

contabile sunt determinate de noi convenții pentru gestionarea valorilor universale. Prin
urmare, se manifestă o necesitate în ceea ce privește structura de raportare financiară
accesibilă și asemănătoare pentru toate statele (Mateș, 2009). În doctrina și practica
contabilă domină două curente: sistemul contabil continentalși sistemul contabil anglo-
saxon.
Contabilitatea românească este influențată de cultura contabilă continentală. În
cazul în care o societate americană, care aplică sistemul contabil anglo-saxon, vrea să
plaseze resurse de capital în România, comparabilitatea situațiilor financiare nu poate fi
asigurată, deoarece sunt aplicate reguli diferite în cele două țări. De aceea, este impus
utilizarea unui ,,numitor comun”, care va minimiza diferențele rezultatelor apărute în
urma operării informației contabile.
Ca exemplu relevant ce explică diferențele dintre culturile contabile este cel al
companiei germane Daimler Ben (prima societate din Germania listată la Bursa de la
New York), care conform normelor sistemului contabil continental raporta în anul 1993
un profit de 615 milioane de DM, în schimb când aplica standardele US-GAAP se solda
cu o pierdere de 1.839 milioane de DM pentru același exercițiu financiar.
Totuși, în perioada actuală a progresat apropierea celor două sisteme contabile, însă
conceptul de imagine fidelă ramâne obstacolul principal.
Conceptul de contabilitate anglo-saxonă

Sistemul contabil (Tabără, 2015) reprezintă totalitatea concepțiilor, principiilor,
teoriilor, tehnicilor de înregistrare și control a tuturor mecanismelor ce participă la
obținerea unei informații contabile necesare în luarea deciziei.
Elementele (Feleagă, 2000) unui sistem contabil sunt: cadrul contabil, tehnicile
contabile, cadrul instituțional, raportul contabilitate-fiscalitate, profesia contabilă, sursele
de drept contabil, jurisprudența contabilă, auditul contabil, mecanismele de funcționare
și scopul urmărit.
Promotorii sistemului și culturii contabile anglo-saxone sunt Anglia și S.U.A.
Sistemul contabil anglo-saxonare la bază tradiţii şi cutume, nefiind încadrat într-un
plan de conturi contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil (Tabără, 2015).
Acest cadru conceptualeste bazat pe principii și obiective, fără influențe a unor
reglementări rigide, unde fiscalitatea nu are impact asupra contabilității. Principiile și
obiectivele sistemului anglo-saxon sunt aprobate de profesia contabilă liberală,
fundamentându-se norme și proceduri contabile (Mateș, 2009).
Calea parcursă de normalizarea contabilă americană a început să se accentueze
după anii 1930, când se căuta explicarea unor principii contabile generale care vor sta la
bazaîntocmirii situațiilor financiare, pentru entitățile cotate la bursa.
După 1970, conceptul de contabilitate americană s-a caracterizat printr-un cadru
conceptual. Crearea acestui cadru a influențat dezvoltarea abordărilor teoriei contabile
din statele anglo-saxone (Marea Britanie, Canada, Australia).
226
Sistemul contabil american impresionează prin simplitatea sa. Aceasta se datorează

faptului că în prioritate este apărarea interesuluiinvestitorului, deoarece fără angajarea
resurselor de către investitor, economia nu poate deveni performantă (Feleagă, 1999).
Elementele de individualizare în aplicarea sistemului contabil anglo-saxon

Contabilitatea continentală este influențată de un nivel puternic normat, codificat,
fiind controlată prin norme imperative şi de recomandare, toate acestea încununate și
regăsite în „planul contabil general”.Contabilitatea anglo-saxonă se caracterizează
printr-o rigiditate mai scăzută, având ca punct de sprijin tradiţii şi cutume, fiind în
abstinența planului contabil general (Mateș, 2009).
La nivelul planului tehnico-aplicativ sistemul continental apelează la clasificarea
economică a cheltuielilor, astfel generându-se în mod obiectiv organizarea acesteia prin
două circuite, și anume contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune (Ecobici,
2010).
În același timp, contabilitatea anglo-saxonă se individualizează de cea continentală
prin operarea cu clasificarea cheltuielilor în funcție de destinaţie (secţii, produse), ceea
ce are ca rezultat o inexistența unei diferențieri profunde între contabilitatea managerială
și cea financiară.
La nivelul planului politico-strategic, influențele anglo-saxone determină
acordarea unei priorități deosebite către luarea deciziilor de către investitori; așadar este
foarte evident faptul că, concepția anglo-saxonilor este caracterizată prin liberalism
economic. Așadar, se poate observa deci, faptul că se acordă o importanță foarte
neînsemnată asupra contabilității naționale.Totodată, contabilitatea continentală se
manifestă printr-o atitudine împăciuitoare între diversitatea utilizatorilor informațiilor
contabile (Chen, 2015).
O deosebire esenţială se regăsește între cele două culturi cu referire la conceptul de
imagine fidelă. Imaginea fidelă este un concept care își are originile în sistemul anglo-
saxon, făcându-și apariția sub denumirea de ‚true and fair view’ (Mateș, 2009).
Contabilitatea continentală găsește imaginea fidelă ca fiind obiectivul fundamental
al contabilităţii financiare, realizat prin conformitate cu legislația în vigoare. În același
timp, imaginea fidelă reprezintă principiul suprem de respectat, în concepţia anglo-
saxonă. Imaginea fidelă este reprezentată de nivelul calității prin care ar trebui să se
definească o informație contabilă. Prudența, compliment al imaginii fidele, se referă la
expunerea unei imagini nu foarte favorabile, ignorându-se faptele sau evenimentele ce
pot avea impact asupra viitoarelor situații financiare (Oulasvirta, 2014).
Un alt aspect prin intermediul căruia contabilitatea anglo-saxonă se
individualizează de cea continentală se referă la interesul fiscal manifestat. Sistemul
anglo-saxon manifestă o atitudine deconectată de fiscalitate, pe când sistemul continental
acordă o atenție deosebită fiscalității, normele contabile fiind elaborate urmând un
proces legislativ (Mateș, 2009).
Exceptând unele tendinţe de apropiere între cele două sisteme, se consideră că
abordarea conceptului de imagine fidelă reprezintă în continuare, principalul obstacol în
armonizarea contabilităţii pe plan internaţional.
227
Datorită influenței răspândite de către cele două sisteme contabile, contabilitatea

naţională se caracterizează încă prin mari divergenţe, ceea ce a condus la deschiderea
unui proces de armonizare a sistemelor contabile a diferitelor grupuri de ţări (Mateș,
2009). Această apropiere este inițiată, în mod principal, dar nu numai, de către marii
investitori internaţionali, investitori care vor să aibă posibilitatea comparării garantate şi
în funcție de criterii asemănătoare, oportunităţile plasării capitalului (Mateș, 2009).
Acest lucru nefiind posibil să se realizeze în condițiile în care, firmele nu sunt supuse și
reglementate de aceleași reguli de publicare a informaţiilor economico-financiare.
O problemă actuală ce se dezbate este reprezentată de armonizarea la nivel mondial
a celor două puteri supreme: contabilitatea anglo-saxonă și contabilitatea continentală.
Elementul care îngreunează și face greu de realizat acest eveniment este conceptual de
imagine fidelă. Totuşi, se manifestă o tendinţă tot mai accentuată de acceptare de către
“continentali” a „interpretărilor de inspirație anglo-saxonă” (Mateș, 2009).
Pentru a fi posibilă armonizarea contabilă la nivelul internațional, este necesară
intervenția unei serii de organizaţii interguvernamentale şi organizaţii de profesii
contabile. Realizarea procesul de armonizare contabilă se realizează sub influența
sprijinului din partea: U.E. şi I.A.S.B. (International Accounting Standards Board, 2006).
Individualizarea contabilității anglo-saxone se observă și din punct de vedere al
prezentării situațiilor financiare anuale. Un aspect important și de remarcat se referă la
perioada dereferință aferentă elaborării situațiilor financiare anuale.
Sistemul continental nu oferă posibilitatea alegerii perioadei de referință, anul
calendaristic trebuie să coincidă cu cel financiar. Însă, sistemul anglo-saxon este
caracterizat de o libertate aparte, deoarece oferă posibilitatea alegerii perioadei de
referință, de raportare, aceasta trebuie să cuprindă un an calendaristic, de asemenea să fie
constant de la un an la altul (Ecobici, 2010).
Care ar fi repercursiunile aplicării sistemului contabil anglo-saxon în

România?
Ca instrument esențial de comunicare financiară, contabilitatea diferă de la o țară la
alta prin conținut și modalitățile sale de aplicare. Astfel, putem spune că limbajul
contabil aplicat la nivel național este adaptat unor obiective locale, în funcție de
utilizatorii informațiilor cuprinse în situațiile financiare.
Dacă utilizatorii sunt interni, comparabilitatea informațiilor la nivel de
întreprindere, ramură, economie este asigurată; însă dacă din sfera utilizatorilor sunt
prezenți cei externi, comparabilitatea situațiilor financiare nu poate fi asigurată, fiind
necesare o serie de analize și comparații între societăți din țări diferite, care să permită
adoptarea unor decizii optime de investiții.
De aici și ideea de a întocmi mai multe serii de situații financiare. Aplicarea
sistemului contabil anglo-saxon ar fi posibilă ca efect al configrației relațiilor economice
internaționale dezvoltate. Uniunea Europeană și Comitetul pentru Standardele
Internaționale de Contabilitate reprezintă principalii în ceea ce privește armonizarea
sistemelor contabile contemporane.
228
Însă, depășind necesitatea comunicării informațiilor peste granițe, se pune

problema unui sistem contabil unificat, aplicabil de toți actorii pieței economice. Fiecare
țara are propriul sistem contabil și se individualizează luând în considerare regimul
politic, cultura, sistemul educațioal și cel economic. Deși România a depășit de aproape
3 decenii regimul comunist, statul este cel care are ultimul cuvânt în activitatea
economică a întreprinderii, prin intermediul legislației, și astfel societățile fiind nevoite
să suporte consecințele neaplicării lor.
Ideea de armonizare a contabilității în vederea dezvoltării comparabilității la nivel
internațional reprezintă consecința globalizării internaționale a piețelor financiare. Un
rol important la nivel internațional îl reprezintă standardele internaționale de
raportare financiară. Conform unui studiu IFAC referitor la implementarea
Standardelor Internaționale de Contabilitate (Wong, 2004), beneficiile unui cadru
mondial de raportare financiară sunt în număr mare și includ:
- costuri mai mici ale capitalului;
- o dorință mai mare din partea investitorilor de a investi;
- o alocare mai eficientă a resurselor;
- o creștere economică mai mare.
În literatura de specialitate au fost ientificate și o serie de dificultăți în ceea ce
privește convergența cu normele internaționale, și anume: înrădăcinarea în cultura locală
și un naționalism puternic (Callao, Jarne și Lainez, 2007), influența puternică exercitată
de tradițiile locale asupra implementării de noi concepte (imaginea fidelă) (Sucher,
2004), influența crescută a fiscalității (Larson și Street, 2004).
După anul 1990, în România a existat adeseori o legătură strânsă între contabilitate
și fiscalitate, realizată prin intermediul regulilor fiscale care rețineau o bună parte din
regulile contabile cu privire la recunoșterea veniturilor, cheltuielilor ș.a., precum și prin
intermediul normelor fiscale care introduceau dispoziții a căror respectare era obligatorie
în contabilitate, și care puteau conduce la denaturarea informațiilor contabile: amortizare
fiscală, tratamentul unor cheltuieli și venituri etc. Astfel, din dorința contabililor de a nu
ține două tipuri de contabilități, aceștia au considerat că cea mai bună metodă este aceea
de a supune regulile contabile celor fiscale, pentru simplificare. Adoptarea normelor
internaționale la nivel național ar presupune o deconectare a contabilității de fiscalitate
(Istrate, 2011).
Totodată, trecerea la sistemul de contabilitate anglo-saxon presupune publicarea
unor situații financiare detaliate, și anume prezentarea situației generale a entității,
respectiv furnizarea de informații despre profilul activității, locul deținut în sectorul de
activitate, poziția pe piață, responsabilitățile privind mediul înconjurător ș.a., toate aceste
informații fiind necesare utilizatorilor de informații contabile.
Esențial este ca utilizatorii informațiilor contabile să beneficieze și de informații
previzionale, sub forma bugetelor sau previziunilor, având în vedere că informațiile din
situațiile financiare se referă la trecut, iar deciziile utilizatorilor la viitor.
În același spirit al perfecționării, este necesară prezentarea în situațiile financiare a
unor informații speciale pentru salariați, care să fie conținute într-un așa numit bilanț
social.
229
Deși se pot produce multe schimbări în cazul în care o firmă decide convertirea
reglementărilor aplicabile, se consideră că un rol important îl joacă influența IFRS-
urilor asupra imobilizărilor corporale, acestea fiind esențiale în desfășurarea
activității oricărei firme. În prezent, standardele actuale românești de contabilitate includ
multe prevederi luate direct din standardul internațional privind imobilizările corporale
(recunoaștere, evaluare, reevaluarea și amortizarea mijloacelor fixe), în timp ce Codul
Fiscal prevede clar că amortizarea contabilă este diferită de cea fiscală.
Un studiu realizat asupra unui eșantion de 61 de firme cotate la bursa, în anul 2007,
arată că 54 firme aplicau metoda liniară, 1 întreprindere aplica atât metoda liniară cât și
cea degresivă, 3 firme foloseau metoda liniară și cea accelerată, iar 3 societăți foloseau
toate cele 3 metode (Istrate, 2012). Acest fapt denotă că o schimbare a referențialului
utilizat nu ar afecta valoarea imobilizărilor corporale, luând în considerare metoda de
recuperare a investiției, deoarece metoda liniară este cea mai utilizată de către entitățile
din România, care nu sunt neapărat cotate pe o piață reglementată.
În contabilitatea românească, până la apariția IAS/IFRS, opțiunea de reevaluare a
activelor nu a fost tratată ca o modificare a metodei contabile. În anii ’90, companiile
românești aveau posibilitatea de a-și reevalua bunurile doar în baza unui act normativ
emis de Guvern. România nu era singura țară în această situație. Kvaal și Nobes (2010),
ne arată că Franța și Spania utilizau aceeași regula de evaluare și anume modelul bazat
pe cost, cu excepția anumitor reevaluări ocazionale efectuate în baza unor reglementări
guvernamentale. Începând cu anul 2000, reevaluarea liberă a fost permisă în România.
Privind modelul reevaluării şi modelul bazat pe cost, în urma unui studiu realizat
asupra întreprinderilor cotate la bursă 85% aplicau modelul reevaluării şi 15% foloseau
modelul bazat pe cost. În situaţiile unor societăţi cotate la bursă, rezerva din reevaluare
avea sold deşi aceste întreprinderi declarau că utilizează model bazat pe cost. Acest lucru
s-ar putea datora trecerii de la un model la altul, fără deducerea surplusului din
reevaluare (Istrate, 2012).
Contabilitate anglo-saxonă: monopolizare sau retragere.

În fiecare ţară, centralizarea tranzacţiilor şi recunoaşterea elementelor afectate de
acestea în situaţiile financiare au la bază un sistem bine definit. Este binecunocut faptul
că în România, după cum s-a specificat anterior, contabilitatea este puternic influenţată
de sistemul continental.
În Europa, Standardele Internaționale de Raportare Financiară sunt obligatorii
pentru toate societățile cotate la bursă, al căror numar este estimat la aproximativ 7.000,
dar există peste 7.000.000 de întreprinderi mici și mijlocii care aplică reglementările
naționale (Albu și Albu, 2012).
IFRS-urile sunt considerate ca fiind emise de cultura anglo-saxonă, astfel, punerea
în aplicare a acestora în Europa continentală ar putea determina, probabil, dificultăți
având în vedere diferențele dintre cele două sisteme de contabilitate.
De cele mai multe ori unele țări decid aplicarea IFRS-urior prin prisma beneficiilor
pe care le-ar putea aduce. Implementarea unui astfel de referențial ar conduce la o
îmbunătățire semnificativă a comunicării financiare, reducerea asimetriei informaționale,
230
o calitatea superioară a informaţiilor contabile raportate (comparabilitatea şi

inteligibilitatea acestora), existenţa unor norme contabile omogene (nu ar mai fi cerința
de a urma directivele vs. IFRS).
S-a demonstrat prin studiile efectuate că valoarea acțiunilor esmise de firmele care
raportează situațiile finaciare având la bază IFRS-urile crește. Totodată costul capitalului
se va reduce ca urmare a încrederii acordate de investitori (Ionașcu, 2011).
Monopolizarea sistemului anglo-saxon ar putea fi tradusă prin “efectul de rețea”.
Efectul de rețea presupune că unele firme au ales să aplice IFRS-urile dacă furnizorii,
respectiv clienții lor care aparțin unor țări sau regiuni diferite le-au adoptat. Acest
fenomen conduce la o reducere a costurilor de tranzacție.
Rezultatele unui studiu aplicat pe firmele din Grecia, cu privire la raportarea
situațiilor finaciare având la baza IFRS-urile, arată că 91,7% dintre respondenți sunt de
opinie că informațiile furnizate de situațiile financiare întocmite după acest referențial
sunt mai credibile pentru potențialii utilizatori decât cele conforme cu reglementările lor
naționale (Ballas, 2010).
Desigur pe lângă avantajele generate de adoptarea IFRS-urilor există și o serie de
costuri generate în urma utilizării acestui referențial: pregătirea personalului, proiectarea
machetelor aferente situațiilor financiare, procurarea programelor de contabilitate sau
prelucrarea celor existente și solicitarea de informații de la specialiști.
O întreprindere cotată la bursă, ar trebui să suporte costurile aferente sistemelor de
raportare conforme cu reglementările naționale, cu IFRS și cu fiscalitate. Acesta poate fi
un factor determinant în decizia firmelor de a adopta un referențial comun, care să
suprime diferența privind comparabilitatea informațiilor furnizate de aceste firme (Albu
și Albu, 2012).
Persoanele care au fost intervievate, în urma unui studiu realizat au fost de părere
că pe termen lung avantajele rezultate în urma adoptării IFRS-urilor vor depăsi costurile,
deși în primii 2-3 ani costurile de implementare vor fi mult mai mari (Albu și Albu,
2012).
Concluzii
În contextul globalizării, comunicarea în limbaj economic, solicită unitate nu numai
în exprimare, ci și în gândire, în conceptualizarea metodelor de organizare și conducere a
societăților comerciale. Calitatea procesului decizional, eficiența și sistemul fiscal al
piețelor internaționale de capital sunt legate direct de calitatea comunicărilor contabile.
Dimensiunea internațională conduce la mobilitatea investitorului care solicită informații
relevante pentru fundamentarea deciziilor. Astfel, putem preciza că mediul cultural și-a
pus amprenta asupra contabilității.
Ținând cont de curentele existente în doctrina și practica contabilă, putem afirma că
la nivelul țării noastre, contabilitatea este influențată de cultura contabilă continentală, cu
excepția societăților cotate la bursa de valori, care începând cu anul 2005 țin
contabilitatea în conformitate cu normele internaționale de contabilitate.
231
Pilonul principal la nivel internațional este reprezentat de Standardele

Internaționale de Contabilitate, considerate ca fiind produsul sistemului de contabilitate
anglo-saxonă.
Rezultate studiului au evidențiat că procesul de armonizare între cele două sisteme
contabile au un trend crescător, iar conform previziunilor contabilitatea anglo-saxonă va
deține monopolul în cadrul activității economice din Romania și din alte țări.
Albu, C., N., Albu, N., ,,The context of the possible IFRS for SMEs implementation in
Romania an exploratory study”, Accounting and Management Information Systems,
Vol. 9, No. 1, 2010, pp. 45–71
Albu, C., Albu, N., „International Financial Reporting Standards in an emerging
economy: Lessons From Romania”, Australian Accounting Review, Vol.22, No.
63, pp.341-352
Bîgioi, A., D., ,,Studiu privind evoluția reformei contabilității din România”, Audit
financiar, 4/2015, pp.40-47
Callao S., Jarne J. I., Lainez J. A., ,,Adoption of IFRS in Spain: Effect on the
comparability and relevance of financial reporting”, Journal of International
Accounting, Auditing and Taxation, nr. 16, 2007, pp . 148-178
Chen, J., Duh, R., Pan, C., ,,Can Anglo-Saxon audit committee scheme improve earnings
quality in non-Anglo-Saxon environments?”, Journal of Contemporary Accounting
& Economics, pp. 61-74
Collison, D., Dey, C., Hannah, G., Stevenson, L., ,,Anglo-American capitalism: the role
and potential role of social accounting, Accounting, Auditing & Accountability
Journal”, University of Dundee, Dundee, UK, pp,829-846
Deaconu, A., Buiga, A., ,,Accounting and the environmental factors – an empirical
investigation in post-communist Romania”, Accounting and Management
Information Systems, Vol. 10, No. 2, 2011, pp. 135–168
Dobroțeanu, L., Moldovanu, U., Dobroțeanu C., L., ,,Suficiență și adecvare în aplicarea
ISA 210”, Audit financiar, 12/2015, pp.14-29
Ecobici, N., ,,Studiu comparativ privind situațiile financiare din contabilitatea anglo-
saxonă și situațiile financiare din contabilitatea românească”, Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 2/2010, pp. 133-148
Ferrer José,S., C., C., Laínez, J., A., A., ,,The impact of IFRS on the European Union: Is
it related to the accounting tradition of the countries, Journal of Applied Accounting
Research”, pp.33-56
Istrate, C., Chiper, S., ,,Le roumain des comptables entre influence traditionnelle
française et pressions anglophones actuelles”, Analele Științifice ale Universității
,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, secțiunea III Lingvistică, tomul LVI/2010, ISSN
1221-8448, pp. 109-125
Istrate, C., ,,Impact of IFRS on the accounting numbers of Romanian listed companies”,
Accounting and Management Information Systems, Vol. 13, No. 3, 2014,
Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi, pp. 466-491
232
Istrate, C., ,,Impact of IFRS on romanian accounting and tax rules for fixed tangibles
assets”, Accounting and Management Information Systems,Vol. 11, No. 2, 2012,
pp. 243–263
Oulasvirta, L., ,,The reluctance of a developed country to choose International Public
Sector Accounting Standards of the IFAC. A critical case study”, Critical
Perspectives on Accounting, pp. 272-285
Larson R.K., Street D.L., ,,Convergence with IFRS in an expanding Europe: Progress
and obstacles identified by large accounting firms’survey”, Journal of International
Accounting, Auditing and Taxation, nr . 13, 2004, pp. 89-119
Mateș, D., Șteț, M., ,,Standardizarea sistemelor contabile comparate în condițiile
globalizării”, 2009
Neag, R., Mașca, E., ,,Identifying Accounting Conservatism – a Literature Review”,
Procedia Economics and Finance, pp. 1114-1121
Pignatel, I., Brown, A., ,,Lessons to be learned: French top accounting journals'
contribution to climate change, EuroMed Journal of Business”, pp.70-85
Robu, B., I., Robu, M.-A., ,,Analiza statistică a influenței opiniei de audit asupra
relevanței informațiilor financiare”, Audit financiar, 11/2015, pp.3-11
Robu, M., A., ,,Studiu privind creșterea relevanței informației financiare prin adoptarea
IFRS. Cazul firmelor din România cotate la bursă”, Audit financiar, 3/2015, pp.42-
52
Sucher P., Jindrichovska I., ,,Implementing IFRS: A case study of the Czech Republic”,
Accounting in Europe, vol. 1, 2004, pp. 109-141
Tabără, N., ,,Sisteme contabile comparate”, Ed. TipoMoldova, Iași, 2015
Wehrfritz, M., (2014), ,,National influence on the application of IFRS: Interpretations
and accounting estimates by German and British accountants”, Advances in
Accounting, incorporating Advances in International Accounting, pp.196-208
233
STRUCTURA SITUATIILOR FINANCIARE IN PRINCIPALELE SISTEME

DE RAPORTARE FINANCIARA
Laura ALEXANDRU, Bogdan COSOFRET, Claudia LEPADATU, Iulia

SANDU
Rezumat
Scop: Întocmirea acestei lucrări are drept scop prezentarea structurii situaţiilor
financiare în IFRS - International Financial Reporting Standards şi US GAAP -
Generally Accepted Accounting Principles (United States) şi expunerea diferenţelor
semnificative în materie de structură.
Metodologie: Pentru obţinerea informaţiilor s-au consultat o serie de materiale
informative de profil din întreaga lume bazate pe argumente dovedite prin studii de
specialitate.
Rezultate: Rezultatele studiului arată că există diferenţe de structură între situaţiile
financiare întocmite după IFRS şi cele întocmite după US GAAP, în special în ceea ce
priveşte bilanţul şi situaţia profitului sau pierderii. Totodată, studiile realizate de-a lungul
timpului de către persoane creditate arată că diferenţele dintre aceste două standarde
devin din ce în ce mai puţine odată cu trecerea timpului, dar mai ales datorită faptului că
tot mai mulţi investitori din Statele Unite ale Americii doresc să-şi extindă aria de
activitate şi în afara ţării lor (enumerăm aici mai ales tranzacţiile de M&A - Mergers and
acquisitions).
Originalitate – Sistematizarea principalelor aspecte din materialele consultate care
tratează situaţiile financiare anuale din punct de vedere al structurii acestora.
Cuvinte cheie: IFRS, US GAAP, standarde financiare, sisteme de raportare,
consolidare.
Introducere
Evoluţia în timp a lumii a dus la mari schimbări progresive în toate domeniile cu
privire la cele lumeşti, începând de la arta şi până la ştiinţele exacte. Schimbări au avut
loc şi asupra mediului economic. Dacă cu ani în urmă, comerţul transfrontalier era redus
din cauza barierelor impuse de politicile economice ale unor state sau chiar de regimul
politic adoptat, în prezent nu se mai poate vorbi despre o economie naţională, ci de una
globală, întrucât cea teritorială, respectiv naţională, este strâns conectată la cea globală în
sensul că există o relaţie de dependenţăîntre acestea. Un exemplu clar este declinul
economic înregistrat în Romania începand cu anul 2008. Acesta a fost efectul crizei
economice ce a pornit în Statele Unite ale Americii în aproximativ în aceeaşi perioadă,
care a avut un efect de domino asupra statelor din întreaga lume. Deci iată, putem vorbi
de o economie globala datorită deschiderii graniţelor şi a intereselor antreprenoriale.
Extinderea multinaţionalăa companiilor a dus inevitabil la formarea unor practici la
nivel mondial, a unor standarde care să reglementeze sub toate aspectele legale
activităţile întreprinse de companiile cu sedii în mai multe ţări. Un exemplu evident este
apariţia standardelor internaţionale de contabilitate care, datorită puterii economice
234
focalizate şi a ariei de aplicabilitate, s-au impus doar două din totalul acestora după cum
urmează: US GAAP şi IFRS, standarde stabilite de FASB (Financial Accounting
Standards Board), respectiv IASB (International Accounting Standards Board).Având
aceastea în vedere, companiile care din punct de vedere legislativ intră sub incidenţa
unuia dintre standardele menţionate, sunt nevoite să întocmească situaţiile financiare
anuale după acel standard, respectând prevederile legale.
Situaţiile financiare joacă un rol important pe piaţa capitalului din întreaga lume,
ridicând interes pentru anumite persoane/entităţi (investitorii, creditorii etc.), fapt pentru
care informaţiile furnizate de acestea trebuie să fie conforme cu standardele aplicabile.
Un aspect foarte important este influenţa pe care o exercită sistemul contabil asupra
întocmirii situaţiilor financiare anuale. Totdată, este cunoscut faptul că cele mai multe
pieţe de capital din lume cer aplicarea IFRS pentru situaţiile financiare ce aparţin
entităţilor de interes public. De asemenea, este cunoscut interesul investitorilor din
Statele Unite ale Americii de a contribui cu capital în exterior, iar recentele estimări
confirmate şi de PWC arată că peste 7 trilioane de dolari sunt investiţi în titluri de
valoare străine. În paragrefele ce urmează, vom evidenţia diferentele dintre cele doua
standarde, respectiv US GAAP si IFRS, in ceea ce priveste structura situaţiilor financiare
anuale, urmând ca la finalul acestei lucrări să concluzionăm subiectul lucrării de faţă,
stabilind dacă sistemele de raportare financiarăavute în vedere exercită sau nu o influenţă
asupra întocmirii situaţiilor financiare anuale.
Înainte de a evidenţia diferenţele de structură dintre cele două standarde, se doreşte
scoaterea în evidenţă a diferenţelor dintre componentele situaţiilor financiare anuale a
standardelor avute în vedere. În materie de strucutură, între cele două standarde există
diferenţe în ceea ce priveşte documentele ce trebuie incluse în raportarea financiară.
Dacă IFRS presupune includerea a cinci documente (bilanţul, contul de profit şi pierdere,
modificarea capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de numerar şi notele), US GAAP
diferăprin adăugarea a încă unei componente pe lângă celelalte 5. Este vorba despre
situaţia venitului global.
În paragrafele ce urmează sunt evidenţiate componentele SFA care prezintă
diferenţe de la un sistem de raportare la altul şi care pot exercita influenţe asupra
raportării financiare în funcţie de standardul adoptat.
Situaţia poziţiei financiare

Atât normele contabile americane de raportare financiară, cât și cele internaționale
nu mandatează o formularistică generală pentru structura bilanțului sau o anumită ordine
de afișare în afară de orientarea pentru elementele specifice. US GAAP prevede
prezentarea activelor în ordinea descrescătoare a lichidităților, pasivele în ordinea
crescătoare a acestora în funcție și de timpul de scadență iar capitalurile în ordinea
descrescătoare a priorității în lichidare. Bilanțul după IFRS prevede prezentarea
elementelor în ordinea crescătoare a lichidității. Cu toate acestea, există două domenii
care ar trebui luate în considerare atunci când se face prezentarea elementelor în bilanț și
anume:
235
1. Standardele internaționale reflectă distincția între activele curente și necurente,

precum și pasivele curente și necurente în bilaț, excepție făcând situația în care o
prezentare bazată pe lichiditate oferă informații mai relevante și fiabile – activele și
pasivele se prezintă gradulal în ordinea lichidității lor.
2. Dacă există elemente suplimentare a căror prezentare separată este relevantă, se
pune obligativitatea prezentării lor pentru înțelegerea clară a situației finaciare. Rândul și
ordinea în care se prezintă poate fi adaptată în funcție de specificul companiei și natura
tranzacțiilor acesteia. Ordinea de sortare și prezentare a elementelor este de regulă o
rezultantă a parcticilor contabile, aceste modele putând fi reinterpretate prin standarde.
Ordinea de sortare nu trebuie confundată cu ordinea de prezentare.
Normele americane de raportare financiară nu obligă la utilizarea unui bilanț
clasificat, în practică însă este adoptat de foarte multe entități, exceptie făcând cele care
consideră ca o astfel de prezentare nu este semnificativă și reprezentativă pentru ramura
lor de activitate. SEC solicită o prezentare clasificată a bilanțului doar atunci cand
situația o cere, altfel, activele si pasivele curente trebuiesc totalizate. Standardele
internaționale prevăd în mod explicit un bilanț clasificat după lichiditate, făra a se face
distincție între elementele curente si necurente băncilor și altor instituții financiare,
motivul fiind termenul mai scurt de un an al activelor si pasivelor cu care acestea
realizează tranzacții.
Situatia profitului sau pierderii si alte elemente ale rezultatului global

Standadul Internaţional de Contabilitate 1, respectiv IAS 1, nu prevede un model
clasic de strcturare a contului de profit și pierdere, dar se poate opta pentru o clasificare a
cheltuielilor după natura și funcția avută în tranzacții. În cazul în care elementele de
venituri și cheltuieli sunt semnificative și fac referire la natura sau destinația lor, acestea
trebuiesc prezentate distinct in contul de profit și pierdere sau în notele explicative. Dacă
există și alte elemente ce au generat veituri sau cheltuieli importante si prezintă relevanță
pentru întelegerea situațiilor financiare acestea trebuiesc a fi prezentate în notele
explicative. Cheltuielile și veniturile extraordinare nu mai fac parte din structura CPP
însă, dacă există, se prezintă post-fiscal.
Spre deosebire de IFRS, normele contabile americane prescriu un format standard
pentru contul de profit și pierdere: single step – clasifică cheltuielile pe funcții prin
deducere din totalitaea veniturilor și multiple step – implică venuturile din vânzări,
costul bunurilor si serviciilor vândute si alte elemente de natura veniturilor și
cheltuielilor. Tranzacțiile neobișnuite și cele care apar rar, se raportează separat ca
elemente de venit din continuarea operațiunilor. Ambele sisteme contabile includ
cheltuielile cu ajustarile și pierderile din operațiuni de capital în structura contului de
profit și pierdere.
Situaţia modificărilor capitalurilor proprii

Din acest punct de vedere, US GAAP este mai flexibil. Acesta permite ori
prezentarea modificării capitalurilor proprii în notele situaţiilor financiare anuale, ori
într-o situaţie separată. Diferenţa semnificativă din punctul de vedere al modificărilor
236
capitalurilor proprii o face IFRS care impune ca acestea să fie prezentate separat într-o
altă situaţie : situaţia modificărilor capitalurilor proprii.
Situaţia fluxurilor de trezorerie

La nivelul fluxurilor de trezorerie nu există diferenţe care pot infuenţa structura
situaţiilor financiare şi nici a deciziilor care pot fi luate pe baza acestora. În niciun
standard nu apar informaţii diferite cu privire la fluxurile de trezorerie.
Note
Singura diferenţă ce apare este legată de opţiunea companiilor ce cad sub incidenţa
US GAAP care au opţiunea/libertatea de a prezenta modificarea capitalurilor proprii ori
într-o situaţie separată, ori la note asa cum prevede standardul. Aparte de această
diferenţă, aceleaşi note care există în IFRS pot exista şi în US GAAP, după caz.
Consolidarea
De-a lungul timpului, problematica situațiilor financiare de grup a constituit
obiectul mai multor cercetări care au vizat atât aspecte de natură conceptuală, cât și
metodologică.
Într-o accepțiune generală, situațiile financiare consolidate sunt situațiile
financiare ale unui grup, prezentate ca și cum ar fi vorba despre o entitate economică
unică, facăndu-se abstracție de independența juridică a componentelor sale (filiale).În
viziunea unui doctrinar francez consacrat (Bernard Colasse), conturile consolidate
reflectă în cel mai înalt grad mecanismul de sinteză caracteristic oricărui demers
contabil.
Cadrul conceptual american si cel internațional pleacă de la premisa că scopul
situatiilor finanaciare consolidate este de a prezenta informațiile privind rezultatele
activității și poziția financiară a ‘’părintelui’’ și a filialelor lui. Mai mult accentul cade pe
acționarii societății mamă sau consolidante, în detrimetrul investitorilor in societatea
consolidată. O companie care deține mai mult de 50% din acțiunile cu drept de vot ale
altei companii îndeplinește condiția pentru consolidare.
Informarea financiara in Statele Unite ale Americii se bazeaza majoritar, pe
situatiile financiare consolidate. Ele sunt considerate a reprezenta cel mai bine obiectivul
situatiilor financiare în general, respectiv acela de a oferi utilizatorilor informații
folositoare în luarea deciziilor economice. Practica americană din domeniul consolidării
se supune reglementărilor US GAAP, iar conceptul de baza este cel parental (parent
company concept), cu utilizarea punerii în echivalenta pentru asocierile în participatie și
alte asocieri.
Reglementările internaționale referitoare la componența situațiilor financiare
consolidate au evoluat de la obligativitatea a doar trei situații componente (bilanțul
consolidat, contul de profit și pierdere consolidate și notele explicative la situațiile
financiare anuale consolidate) până la impunerea unui număr de până la șapte
componente, adăugând la cele existente și situația consolidată a fluxurilor de trezorerie,
situația consolidată a modificărilor capitalurilor proprii, iar în anumite cazuri și situația
237
consolidată a altor rezultate globale și o situație a poziției financiare la începutul cele

mai îndepărtate perioade comparative.
Referitor la structura situațiilor financiare consolidate remarcăm câteva diferențe de
raportare. Companiile americane publica bilanț (balance sheet), contul de rezultat
(statement of income) și situația fluxurilor de trezorerie consolidate (statement of
changes of financial position), însă nu publică situații financiare pentru societatea mama.
Metodele de consolidare pentru situațiile financiare sunt alese având în prim plan
tipul de control exercitat de societatea dominanta. La nivel internațional sunt utilizate
următoarele metode de consolidare:
 metoda integrării globale - aceasta metoda constă în cumularea tuturor elementelor
situațiilor financiare individuale ale filialelor cu cele ale societății –mamă și este
utilizată atunci când socieratea-mamă deține un control exclusiv asupra filialelor;
 metoda integrării proporționale – această metodă constă în includerea
proportională (ținând cont de procentajul de interes), a elementelor situațiilor
financiare individuale ale societății controlate în comun în cele ale asociatului și
este utilizată atunci când societatea mama deține un control comun asupra
filialelor.
 metoda punerii în echivalență – aceasta metodă se utilizează atunci când există o
influență semnificativă ca formă de control.
Dintre metodele menționate, în contabilitatea americană se aplica doar metoda

de consolidare prin integrare globală. Integrarea proporțională nu este permisă în
consolidarea situațiilor financiare, astfel în cazul asocierilor în participație se folosește
metoda punerii în echivalență. În cazul entităților asociate această metodă nu este
utilizată ca si metodă de consolidare, ea fiind o metodă de evaluare.
Metoda de consolidare trebuie aplicată în mod consecvent de la un exercitiu
financiar la altul deoarece aceasta are impact diferit asupra situațiilor financiare. În cazul
utilizării metodei consolidării proporționale, fiecare element al bilanțului și contului
de rezultate al grupului este influențat de elemente corespondente ale societăților în
participație. Daca entitatea utilizează metodei punerii în echivalență sunt afectate doar
unele poziții din situațiile financiare consolidate (în mare parte rezultatul grupului și
titlurile puse în echivalență).
Concluzii
Pe baza materialelor informative consultate, putem afirma că între IFRS şi US
GAAP există diferenţe în ceea ce priveşte structura situaţiile financiare anuale, cu accent
pe situaţia poziţiei financiare şi situaţia profitului sau pierderii. De asemenea, s-a avut în
vedere şi consolidarea, ca element particular al raportării financiare şi care a înregistrat
de asemenea diferenţe în funcţie de standardul de contabilitate aplicabil, în standardul
american aplicându-se doar metoda de consolidare prin integrare globală, bazându-se pe
modelul risc-săsplată şi nu modelul de control pe care îl favorizeaze IFRS.
238
Prin documentarea realizată de noi putem dovedi faptul că importanţa IFRS ia

amploare în rândul investitorulor, respectiv a pieţelor de capital din lume, mai ales atunci
când vorbim despre investiţii americane în statele care au adoptat IFRS.
În prezent se vorbeşte despre o unificare a limbajului contabil la nivel mondial, iar
pentru aceasta au fost făcuţi deja câţiva paşi. Chiar SEC (Security Exchange
Commission), printr-o publicaţie proprie, consideră că un singur set de standarde
internaţionale de contabilitate de înaltă calitate va aduce beneficii investitorilor din
Statele Unite ale Americii. Proiectul se numeşte ‘’Work Pla’’, iar execuţia acestuia
combinată cu completarea din urmă a înţelegerilor în materie de proiecte de convergenţă,
va determina SEC să ia o decizie în acest sens. Specialiştii consideră că standardizarea la
nivel global este inevitabilă în condiţiile unei economii globale, dar cu toate acestea, deşi
US GAAP tinde către IFRS, între acestea există diferenţe de politici ce pot influenţa
reyultatul reportat (ex : utilizarea metodei LIFO).
Referinţe bibliografice
AICPA, International Financial Reporting Standards, 2011.
Alan ReinsteinThomas R. Weirich, (2002),"US and UK GAAP: important differences
for financial statement preparers and users Managerial Finance, Vol. 28 Iss 1 pp. 59
– 72.
Balasoiu Rodica, ’’Considerații privind caracteristicile calitative ale informațiilor
furnizate de raportările financiare în contextul normalizării contabile
internationale’’, Audit Financiar 10.6 (2012): 29-36.
Barth, M., Research, standard setting and global financial reporting, 2007.
Deaconu, S., Particularitati ale contabilitatii entitatilor, Editura C. H. Beck, 2012.
Feleagă, N., Feleagă, L., (2007), Contabilitate consolidată. O abordare europeană și
intrenațională, București: Ed. Economică, 2007.
Francesco, Bellandi, “Dual reporting under U.S GAAP and IFRS “, Accounting and
auditing , The CPA Journal; Dec 2007;77, p 1-41.
Grant, Thornton, “Comparison between U.S GAAP and International Financial
Reporting Standards”, Edition 1.1, June 15,2007.
Griffiths, J., International Financial Reporting Standards of Growing Importance for US
Companies, 2003.
Ilse Maria Beuren Nelson Hein Roberto Carlos Klann, (2008),"Impact of the IFRS and
US-GAAP on economic-financial indicators", Managerial Auditing Journal, Vol.
23 Iss 7 pp. 632 – 649.
Istrate C., Impact of IFRS on Accounting Data – Gray Index of Conservatism Applied to
Some European Listed Companies, article in annals of the Alexandru Ioan Cuza
University – Economics, january 2013.
Jeffers, Agatha E; Askew, Sydney, “Analyzing Financial Statements under IFRS -
Opportunities & Challenges”, Journal of Ledership, Accountability and Ethics 8.1
(Aug 2010): 1-12.
John, McDonnell, FCA, IFRS Services Partner, PricewaterhouseCoopers. T: (01) 704
8559.
239
Jones, M., Slack, R., The future of financial reporting: a time of global financial crisis,
2009, p. 7-8.
Kaiser, J., IFRS and US GAAP: similarities and differences, October 2014, p. 157.
Kaiser, J., IFRS in the US: the importance of being financially bilingual, February 2014.
Ramanna, K., Sletten, E., Why do countries adopt International Financial Reporting
Standards?, 2009.
Mackintosh, I., The importance and challenges of establishing standards for global
finance”, 2014.
Matiş, D., Istrate, C. - Contabilitate şi raportări financiare ISBN 978-973-53-0946-6,
Risoprint, Cluj-Napoca, 2013.
Murphy L., Smith, “Key Differences between IFRS and U.S GAAP – Impact on
Financial Reporting”, The CPA Journal, p.20-29.
Petere, Harris, Liz, Wasington, Arnold, “US GAAP conversion to IFRS: A case study of
the Income Statement”, Journal of Business Case Studies – July/August 2012, Vol.
8, nr.4.
Petriș, R., Istrate, C., Budugan, D., Georgescu, I., (2004) Ghid pentru înțelegerea și
aplicarea standardelor internaționale de contabilitate – IAS 27. Situații financiare
consolidate și contabilitatea investițiilor în filiale, București: Ed. CECCAR.
Robu, M., A., ,,Studiu privind creșterea relevanței informației financiare prin adoptarea
IFRS. Cazul firmelor din România cotate la bursă”, Audit financiar, 3/2015, pp.42-
52.
Rusalim, P., Istrate, C., Budugan, D., Iulia, G. - Ghid pentru aplicarea şi înţelegerea IAS
27 - Situaţii finaniare consolidate şi contabiitatea investiţiilor în filiale, Ed.
CECCAR, Bucureşti, 2004.
Santoro, J., Bielstein, M., IFRS compared to US GAAP: An overview”, November 2014,
p. 8-31.
Tabara N., Horomnea E., Mireca Cristina; Contabilitate internationala, editia a II –a,
Editura Tipo Moldova, Iasi, 2010.
Munteanu, V., Țînță, A., Țugui, V. (2011), ”Tratamente contabile naționale și
internaționale privind elaborarea și prezentarea situațiilor (rapoartelor) financiare”,
Audit financiar, Nr. 7, pp. 43-55.
240
CARACTERISTICI CALITATIVE ALE INFORMAȚIILOR FINANCIARE

SUB IFRS ȘI US GAAP
Ionela BOUREANU, Ciprian Vasile GAMAN, Diana-Ștefana GAVRIL, Paula

Cătălina UNGURIANU
Rezumat
Scop: Scopul acestui articol științific îl reprezintă evidențierea principalelor idei
din literatura de specialitate privind caracteristicile calitative ale informațiilor financiare
sub IFRS și US GAAP. Totodată studiul evidențiază importanța conceptului de
informație financiar-contabilă, dar și al caracteristicilor calitative ale informației
financiar-contabile, și prezintă factorii de influență asupra calitații informației financiar-
contabile precum și influența contabilității creative asupra raportărilor financiare anuale.
Metodologie: În scopul obținerii rezultatelor cercetării au fost selectate cele mai
reprezentative studii din revistele de specialitate care tratează problematica
caracteristicilor calitative ale informațiilor financiare.
Rezultate: Rezultatul studiului evidențiază conceptul de informație financiar-
contabil care reprezintă baza procesului decizional din cadrul companiilor,
caracteristicile calitative sub IFRS și US GAAP, factorii de influență, exemple care
evidențiază diferențe între IFRS și US GAAP și modalități de reducere a posibilităților
de acțiune a contabilului creativ.
Originalitate: Sistematizarea ideilor principale care tratează problematica
caracteristicilor calitative ale informațiilor financiare sub IFRS și US GAAP și
încercarea de a clarifica noțiunile utilizate atât la nivel național cât și la nivel
internațional din domeniul tratat.
Cuvinte cheie:informație financiar-contabilă, caracteristici calitative, contabilitate
creativă,situații financiare anuale, siteme contabile.
Introducere
Încă din cele mai vechi timpuri informația financiar-contabilă este utilizată în
luarea deciziilor. Aceasta devine din ce în ce mai importantă datorită concurenței din
economia de piață și a fenomenului globalizării.Contabilitate este proiectată cu scopul de
a furniza ,,informații parțiale, adesea părtinitoare și întotdeauna neclare” (Colasse
Bernard, 2011).
Luca Paciolo, părintele contabilității, face prima referire la contabilitatea creativă
acum o jumătate de secol în celebrul tratat ,,Summa de arithmetica, geometria,
proportioni et proportionalita” din anul 1494, în care prezintă tehnici de contabilitate
creativă (Tratat de contabilitate în partidă dublă, 1981).
Aspectele interconectate care au cea mai mare influență asupra raportărilor
financiare sunt reprezentate de globalizarea economiei, dezvoltarea piețelor financiare,
modificarea sistemului monetar internațional, dezvoltarea întreprinderilor (Tabără
Neculai, Horomnea Emil, Mircea Mirela-Cristina, 2010).
241
În cazul în care țările și-ar putea stabili propriile standarde, atunci ar exista
diferențe cu privire la abordările regulilor contabile care reprezintă baza unor sisteme
economice variate (Munteanu Victor, Zuca Marilena, 2011).
Din punctul nostru de vedere, această temă este importantă și este relevantă atât
pentru contabilitate cât și pentru întrega economie. Am propus ca în această lucrare să
prezentăm caracteristicile calitative ale informațiilor financiare sub IFRS și US GAAP,
printre care putem enumera importanța conceptului de informație financiar-contabilă,
impactul caracteristicilor calitative asupra informației financiar contabile, factorii de
influență asupra informației financiareși importanța contabilității creative în prezentarea
situațiilor financiare. De asemenea,menționăm o serie deconcluzii și propuneri pentru a
îmbunătăți credibilitatea situațiilor financiare.
Conceptul de informație financiar-contabil

Plecând de la termenul clasic de informație,putem deduce că aceasta reprezintă un
set de date, care de cele mai multe ori poate conduce la schimbarea probabilităților pe
care utilizatorul sau beneficiarul le așteaptă ca urmare a apariției evenimentelor viitoare
(Shapiro Jeremy and Shelley K. Hoghes, 1996).
Detașându-ne de termenul general și îndreptându-ne atenția asupra conceptului de
informație financiar-contabilă putem enunța faptul că aceasta reprezintă, în foarte multe
cazuri, baza procesului decizional din cadrul companiilor (Gilbert Gélard, 2008). În acest
fel, putem reprezenta grafic corelația ce se stabilește între procesul decizional și
informația financiar-contabilă:
Figura nr. 1 ,,Corelația dintre informația financiar-contabilă și procesul decizional”

(Valetina Pănuș, 2010)
242
Referindu-ne strict la domeniul financiar, informația trebuie să asigure și să ofere

avantaje competitive fiecărei întreprinderi, dar și tuturor utilizatorilor care dețin interese
comune cu aceasta. De aici, rezultă că valoarea economică a informației contabile
depinde în mare măsură de câștigul rezultat în urma deciziei optime diminuat de costul
informației (Budugan Dorina, 2016).
Valoare Câștig obținut
Costul
economică a (prin
= - informației
informației adoptarea deciziei)
Pentru ca informația financiară să fie eficientă și utilă în adoparea deciziilor,

aceasta trebuie să îndeplinească o serie de criterii și anume:să reflecte în mod corect
realitatea economică, relevantă pentru persoana căreia îi este destinată, produsă în timp
util, ușor de înțeles (inteligibilă).
În ceea ce privește informația financiar-contabilă,aceasta trebuie să ofere și să
asigure beneficiarilor o prezentare fidelă, cât mai apropiată de realitate, a poziției și
performanței financiare pe care întreprinderile le înregistrează în decursul unui exercițiu
financiar. La nivelul oricărei companii, informația financiară înfățișează resursele
economice deținute, activitățile desfășurate, precum și rezultatele care au fost realizate
cu scopul fundamentării deciziilor și estimării valorii eventualelor interese față de firmă
(Diman Ștefan,Șărămăț Otilia, 2011).
Prin urmare, utilitatea informațiilor financiare publicate în situațiile financiare ale
firmelor este garantată, atunci când sunt îndeplinite o serie de caracteristici calitative ale
informației financiar contabile, cum ar fi: relevanța, credibilitatea, comparabilitatea,
verificabilitatea, oportunitatea, inteligibilitatea, neutralitatea, fidelitatea etc.(Tabără
Neculai, Horomnea Emil, Mircea Mirela-Cristina, 2010).
Impactul caracteristicilor calitative asupra informației financiar-contabile

Pentru obținerea unei informații financiare de calitate,este esențial să fie înde cel
puțin doi parametri deosebiți de importanți care dau valoare conceptului amintit anterior,
și anume:
Informația financiar-contabilă în sine nu are valoare, dar o capătă odată cu
utilizarea sa în procesul decizional, mai exact în luarea deciziei. Pentru a defini
conceptul de calitate a informației contabile se pornește de la delimitarea și
particularitățile întregului proces de comunicare contabil și are drept scop determinarea
,,criteriilor de calitate” sau a ,,caracteristicilor calitative” în vederea creării unui
instrument de măsură.
La nivel mondial există două mari referențiale, respectiv modelul anlgo-saxon (US
GAAP) și modelul continental (IFRS). Aceste două modele prezintă câte un set de
caracteristici calitative ale informației financiar-contabile menite să aducă plus valoare
utilității și necesității acesteia în procesul decizional (Mary E. Barth, 2007).
243
Figura nr. 2 ,,Caracteristici calitative ale informației financiare sub US GAAP”
US GAAP prezintă o delimitare a caracteristicilor calitative ale informației

financiar-contabile astfel:
a) Caracteristici primare
Pertinența (relevance) evidențiază faptul că informația poate determina aproape în
permanență o modificare a deciziei. Dacă o informație ajută la sporirea capacității
decidentului de a prevedea, aceasta are valoare predictivă (predictive value). În cazul în
care, informația respectivă, confirmă o previziune anterioară, aceasta are valoare
confirmativă (feed-back value). De cele mai multe ori, o informație își pierde din
pertinență atunci când este pusă la dispoziție cu întârziere. În aceată situație, apare o altă
caracteristică a informației, respectiv oportunitatea (timeliness), care este de o mai mică
importanță și se traduce prin faptul că disponibilitatea informației ar trebui să fie atunci
când aceasta este necesară utilizatorului (Mary E. Barth, 2007).
Fiabilitatea (reliability) presupune asigurarea utilizatorilor că se pot baza pe
informații financiar-contabile. Această caracteristică este asigurată printr-un set de
calități care trebuie satisfăcute de situațiile financiare, respectiv:
o reprezentarea exactă sau fidelitatea (representational faithfulness) – prin
intermediul cifrelor trebuie să se reflecte ceea ce se întâmplă în mod real;
o neutralitatea (neutrality) – vizează faptul că informația contabilă trebuie să
ajungă la un rezultat sau la un anumit comportament predeterminat;
o verificabilitatea (verifiability) – presupune controlul realității informației
prezentate.
b) Caracteristici secundare
244
Comparabilitatea (comparability), consecvența (consistency), precum și

inteligibilitatea sunt caracteristici calitative specifice utilizatorilor informațiilor
financiar-contabile.
Figura nr. 3,,Caracteristici calitative ale informației financiare sub IFRS”
Caracteristicile calitative fundamentale sunt reprezentate de relevanțăși

fidelitatesau reprezentare exactă.Relevanța se referă la acele informații capabile să facă
diferența în momentul adoptării deciziilor de către utilizatori.Reprezentarea fidelă
evidențiază faptul că informația nu trebuie să fie numai relevantă, ci trebuie să reprezinte
fidel tranzacțiile și fenomenele prezentate prin intermediul situațiilor financiare.
Remarcăm faptul că informațiile trebuie să fie atât relevante cât și reprezentate fidel
pentru a fi considerate utile în procesul decizional.Comparabilitatea, verificabilitatea,
oportunitatea și inteligibilitatea sunt caracteristicile calitative care amplifică utilitatea
informațiilor relevante și prezentate fidel (Mary E. Barth, 2007).
Comparabilitatea permite utilizatorilor identificarea și înțelegerea similitudinilor și
diferențelor dintre elemene, în momentul în care se realizează comparații între informații
similare.
Verificabilitatea ajută la asigurarea utilizatorilor că informațiile reprezintă în mod
fidel tranzacțiile și fenomenele economice pe care firmele și le propun să le
prezinte.Inteligibilitatea evidențiază faptul că informațiile sunt prezentate în mod clar și
concis, dar în același timp și ușor de înțeles de către publicul larg.
Respectând aceste caracteristici calitative ale informației financiare (cele propuse
de IFRS sau de US GAAP), informația prezentată beneficiarilor sau utilizatorilor va
deveni într-adevăr utilă și indispensabilă procesului decizional.
245
Factori de influență asupra informațiilor financiar contabile

Informațiile financiar-contabile pot fi diferite atunci când sunt aplicate conform
Standardelor Internaționale de Raportare Financiară față de aplicabilitatea Principiilor
Contabile General Acceptate de USA (US GAAP).
Diferențele care pot să apară între două informații financiar-contabile sunt cauzate
de următorii factori:
1. Regulile aplicate în fiecare țară;
2. Interpretarea și modalitatea de implementare a regulilor impuse de fiecare
țară;
3. Diferența între reglementările contabile și practicile preferate sau practicate.
1.Regulile aplicate în fiecare țară:

Regulile impuse de către sistemul US GAAP sunt complexe și detaliate, în timp ce
regulile impuse de către IFRS sunt unitare și se bazează pe principii. În timp ce IFRS are
scopul de a oferi o imagine fidelă asupra poziției financiare și a performanțelor
financiare obținute de către o întreprindere, US GAAP are scopul de a respecta un set de
reguli procedurale utilizate la înregistrarea în contabilitate, dar nu urmărește în mod
direct să prezinte imaginea fidelă a întreprinderii.Spre exemplu, IFRS acceptă costul
istoric ca un principiu de bază, în timp ce US GAAP interzice reevaluarea. Un alt
exemplu care evidențiază diferențele care apar între două evenimente contabile în care se
aplică reguli diferite este situația analizată de către Nobes, care constată diferențe foarte
mari între SUA și Marea Britanie. De exemplu, în Marea Britanie nu era acceptată
metoda FIFO, dar în USA era utilizată în mod constant, iar la nivel de filiale acesta
constată că doar America impunea consolidarea filialelor (Hope Ole-K, 2007).
2. Interpretarea și modalitatea de implementare a regulilor impuse de fiecare

țară
Cu câțiva ani în urmă nu existau două sau mai multe țări care să aplice același
sistem contabil, chiar dacă erau țări foarte apropiate din punct de vedere geografic (ex:
America și Canada sau UK și Irlanda).Dacă presupunem că regulile contabile ar fi fost
aceleași pentru mai multe țări, asta nu înseamnă că informațiile financiar-contabile ar fi
fost aceleași, ba chiar pot aparea diferențe de interpretare sau de aplicare.
Un caz concret de evidențiere a aceastei situații de interpretare este calcularea ratei
de amortizare a unui activ, pentru care se stabilește o bază de alocare, durata de viață sau
perioada de utilizare și valoarea reziduală, însă toate acestea reprezintă estimări și
previziuni.Estimările și previziunile pot fi diferite în funcție de regulile impuse în fiecare
țară și de modalitatea de implementare a acestora.Un alt caz ar fi producția de mărfuri
unde trebuie să fie estimate costurile de fabricație și cel de vănzare. În astfel de situații
când este necesară prezicerea unor valori vor exista mereu diferențe atât la nivelul unei
țări dar și la nivel global.În anul 1993 conform unui studiu intitulat ,,Deosebiri de
Interpretare” efectuat de către Davidson și Christman, aceștia au constatat că traducerea
ambiguă conduce la o interpretare diferită. Ei au identificat diferențe chiar și la nivelul
246
auditorilor germani, francezi sau americani, iar ca și mențiune aceștia au constatat că

francezii sunt mult mai precauți atunci când fac estimări (Hope Ole-K, 2007).
1. Diferență între reglementările contabile și practicile preferate

După cum știm în fiecare țară există propriul sistem politic și propriul sistem
economic. Faptul că există sisteme economice diferite înseamnă că societățile vor
prezenta imagini diferite ale situațiilor financiare, dar principala cauză pentru care apar
aceste diferențe este determinată de modul de implicabilitate a guvernului în sistemul
economic. Guvernul ar puteaimpune autorităților fiscale să ceară societăților să fie cât
mai obiective sau băncilor le-ar putea impune să crească gradul de prudență atunci când
oferă credite.Un exemplu de diferențiere între reglementările contabile și practicile
preferate este libertatea pe care o au întreprinderile de a alege între costul istoric și
valoarea de după reevaluarea unui activ conform IAS 16. Se poate alege dacă costurile
îndatorării aferente producției unui activ sunt incluse în costurile perioadei sau în
costurile activului conform IAS 23. Un alt exemplu în acest sens este libertatea de a
alege dacă folosește metodade evaluare FIFO sau CMP, conform IAS 2 (Hope Ole-K,
2007).
Impactul contabilității creative în calitatea informațiilor financiar-contabile

Rolul informației financiar-contabile în luarea deciziilor a devenit din ce în ce mai
importantă datorită fenomenului globalizării și concurenței din economia de piață. Luca
Paciolo, părintele contabilității, face prima referire la contabilitatea creativă acum o
jumătate de secol în celebrul tratat ,.Summa de arithmetica, geometria, proportioni et
proportionalita” din anul 1494, în care prezintă tehnici de contabilitate creativă. Potrivit
lui Naser (1993) ,,manipularea conturilor este o veche problemă contabilă care pornește
din anii 1920”.
În ultimii ani s-au făcut din ce în ce mai multe cercetări care evidențiază taxonomia
practicilor de contabilitate creativă. În lucrarea intitulată ,,Politici și opțiuni contabile”
(2002), profesorii Feleagă și Malciu afirmă despre conceptul de contabilitate creativă că
acesta se folosește de cele mai multe ori cu scopul de a caracteriza procesul prin care
profesioniștii contabili utilizează cunoștințele pentru a manipula cifrele din conturile
anuale. Bernard Collase este de părere că prin contabilitatea creativă crește performanța
companiilor și poziția financiară a acestora.
Malciu afirma în lucrarea intitulată ,,Contabilitate creativă” (1999) că există două
abordări ale contabilității creative: prima scoate în relief imaginația profesioniștilor
contabili pentru care nu s-au găsit soluții contabile normalizate și cea de-a doua vizează
aspecte cu privire la modul de aplicare a tehnicilor care au în vedere contabilitatea
creativă.
1. Tehnici de contabilitate creativă

Tehnicile de contabilitate creativă au în vedere aspecte cu privire la manipularea
contabilă având ca principal scop crearea unor imagini pe care managerii și le doresc,
imagini care nu se află în concordanță cu realitatea. Putem enumera printre acestea
247
influența diminuării sau creșterii rezultatului exercițiului financiar care se reflectă în

mod direct asupra poziției financiare. Tehnicile de contabilitate creativă denaturează
fiabilitatea informației financiar-contabile. Manipularea valorilor din bilanț, cât și
transferul profitului între diferite exerciții financiare conduc la ,,tranzacții artificiale”
care implică, de obicei, o terță parte, de exemplu banca (Tabără Neculai, Rusu Alina,
2011).Manipularea situațiilor financiare anuale, fără să se abată de la reglementările
contabile este valabilă pentru toate țările, inclusiv Statele Unite ale Americii, unde
flexibilitatea US GAAP acceptă din ce în ce mai multe variante de rezultate contabile.
Discriminarea pozitivă și limbajul persuasiv este o altă tehnică de contabilitate
creativă. În ce constă această tehnică? Discriminarea pozitivă este considerată cea mai
convingătoare formă de manifestare a prezentării creative a informației financiar-
contabile având cel mai mare impact asupra utilizatorilor informației financiar-contabile
deoarece aceștia se așteaptă să primească informații obiective, exacte și sigure care să
poată fi comparate cu ale altor companii (Naser K., 1993).
Pe de altă parte, limbajul persuasiv reprezintă fraze pozitive, accentul fiind pus pe
performanța financiară care are puterea de a manipula gândirea utilizatorilor informației
financiar-contabile. Reținem faptul că cel mai important este ,,cum” prezintă companiile
informațiile și nu ,,ce”informațiiprezintă acestea. Acest tip de manipulare poartă
denumirea de ,,discriminare pozitivă” (Naser K., 1993).
În urma cercetărilor efectuate concluzionăm că investitorii în procesul decizional
iau în considerare informațiile din raporturile anuale ale companiilor. Lipsa de
experiență, dar și cunoștințele limitate ale investitorilor îi duc în eroare cu ușurință,
comparativ cu investitorii care sunt și analiști financiari. Putem afirma faptul că atât
discriminarea pozitivă cât și limbajul persuasiv afectează deciziile de investiții.
2. Factori de influență ai contabilității creative

Unul dintre principalii factori care determină utilizarea contabilității creative este
conflictul de interese. Acesta se manifestă atunci când managerii sunt remunerați în
funcție de rezultatul exercițiului financiar, aceștia având un comportament optimist. În
situația în care rezultatul exercițiului financiar este sub limita adminsă se apelează la
procedeul big bath, tradus ca „marea îmbăiere”care presupunecă în anul în care firma
înregistrează pierdere să fie incluse toate pierderile viitoare estimate, ceea ce conduce la
profituri mari în anii următori.
Un alt factor care presupune utilizarea contabilității creative îl reprezintă managerii
incompetenți care pentru a ascunde activitatea neperformantă se folosesc de diverse
tehnici de contabilitate creativă.Activitățile economice variate sunt un al treilea factor
care presupune posibilitatea alegerii mai multor opțiuni pentru evaluare cu scopul de a le
permite firmelor să-și modifice rezultatul contabil în funcție de interese (Widad Atena
Faragalla, 2015).
Limitele conceptelor contabile influențează semnificativ utilizarea contabilității
creative. Costul istoric, precizează Naser K., în condiții de inflație nu-și poate proba
relevanța și fiabilitatea deoarece elementele patrimoniale de activ sunt subevaluate, iar
pentru compensarea costului istoric al acestor active cu valoarea de piață va fi necesară
248
ascunderea unei părți din datorii. Bernard Colasse afirmă despre contabilitate că este
proiectată cu scopul de a furniza,,informații parțiale, adesea părtinitoare și întotdeauna
neclare”.
Comportamentul utilizatorilor informației financiar-contabile este un factor
deosebit de important în utilizarea contabilității creative deoarece investitorii sunt în
căutarea unui rezultat al exercițiilor financiare stabil, încurajând în acest sens firmele să-
și ajusteze acest rezultat contabil. Cât despre imaginea fidelă putem afirma că
favorizează utilizarea contabilității creative. În lipsa unor reguli contabile clare și care să
acopere toate realitățile se apelează la raționamentul profesional pentru a se realiza o
imagine fidelă pentru fiecare caz în parte.
Conform Directivei a IV-a, imaginea fidelă nu este redată suficient prin aplicarea
regulilor contabile, în acest caz fiind necesar apelul la informații complementare. De aici
rezultă faptul că imaginea fidelă este atinsă doar prin neconformitate cu regulile în
vigoare (Munteanu Victor, Zuca Marilena, 2011).
Concluzii
Contabilitatea creativă și încălcarea legii (frauda) sunt fenomene care apar în
condiții de dificultate financiară având la bază intenția de a înșela. Potrivit profesorilor
Neculai Tabără și Alina Rusu ,,chiar dacă utilizarea contabilității creative nu este
întotdeauna ilegală, ea arată faptul că managerii, aflați sub presiune financiară caută
soluții fără a-și mai pune problemarespectării unor standarde etnice”. Putem afirma
faptul că tehnicile de contabilitate creativă nu vor dispărea prea curând decât atunci când
cauzele care le-au generat vor dispare. În practică, de fiecare dată când apare o normă
nouă, entitățile găsesc căi care să le minimizeze impactul.
În opinia profesorilor Neculai Tabără și Alina Rusu (2011), una dintre propunerile
de a îmbunătăți credibilitatea situațiilor financiar-contabile este reducerea posibilităților
de acțiune a contabilului creativ prin elaborarea unor standarde care să nu permită
contabilizarea tranzacțiilor în diferite moduri, precum și limitarea posibilităților de
utilizare a rezultatului reportat prin înăsprirea sancțiunilor împotriva managerilor care
maschează informațiile financiare, după exemplul Statelor Unite ale Americii.
În opinia noastră, contabilitatea creativă are un rol negativ deoarece doar o parte
din utilizatorii informației financiar-contabile vor fi avantajați (investitorii).
Pentru a stopa dezvoltarea contabilității creative trebuie acordată o mai mare atenție
principiului permanenței metodelor și trebuie adoptate cât mai rapid posibil Standardele
Internaționale de Raportare Financiară nu numai la societățile cotate la bursă cât și la
societățile care depășesc o anumită dimensiune.
Referințe bliografice
Carp M. , The impact of Transition to IFRS on the Quality of Earnings Reported
Romanian Listed Companies, Audit financiar, 2015, Vol. 13, Issue 128, pp. 17-93.
Dima (Cristea) Ș,Şărămăt O., Studiu privind evoluţiile recente ale cadrului contabil
conceptual al IASB, Revista audit financiar, Anul IX, Nr. 1, 2011, pp. 3-10.
Feleagă N., Malciu L., Politici și opțiuni contabile, Ed. Economică, București, 2002.
249
Gélard G., Cadre conceptuel de l’IASB trouver un equilibre entre les caractéristique
qualitatives, R.F.C. 412 Juillet-Août 2008.
Grosu M.,Robu I. B., Istrate C., ,,Studiu explorator privind impactul IFRS asupra opiniei
de audit în cazul firmelor românești cotate”, Audit financiar, Nr. 7(127)/2015, pp.
4-8.
Hope Ole-K., The International Journal of Accounting. Attribute differences between
U.S. GAAP and IFRS earnings: An exploratory study, Volume 42, Issue 2, 2007,
pp. 123-142.
Malciu L., Contabilitate creativă, Ed. Economică, București, 1999, pp. 16-17.
Munteanu V., Zuca M., Considerații privind utilizarea contabilitãții creative în
denaturarea informațiilor din situațiile financiare și maximizarea performanțelor
firmei, Revista Audit financiar, IX, Nr.3/2011, pp. 3-10.
Naser K., Creative accounting: its nature and use, Ed. Prentice Hall Internațional,
Londra, 1993, p. 9.
Nechita E. ,Managementul rezultatului și calitatea raportării financiare: O analiză
comparativă pre-post aplicare IFRS pentru societățile cotate la BVB”, Audit
financiar, Nr. 2(122)/2015, pp. 10-18.
Nișulescu I., Popescu L. M., Cercetare privind ingineriile financiar-contabile și
implicațiile acestora asupra informației prezentate”, Audit financiar, Nr. 2/2014,
pp. 21-27.
Nobes Christopher, Parker R., (2008) Comparative international accounting Tenth
Edition, Ed Prentice Hall, pp 42-45.
Shapiro Jeremy and Shelley K. Hoghes, ,,Informations Literacy as a Liberal Art”,
Educom Review. 32, Mar/Apr. 1996.
Tabără N., Horomnea E., Mircea M. C., Contabilitate internațională, Ed. Tipo Moldova,
Iasi, 2010, pp. 122-130.
Tabără N., Rusu A., Consideraţii privind impactul contabilităţii creative asupra calităţii
informaţiilor prezentate în situaţiile financiare anuale, Revista Audit Financiar,
Nr. 11, 2011, pp. 37-44.
editura Tipo Moldova, Iași.
Toma, C., Robu, I. B., ,,Studiul privind rolul auditului financiar în asigurarea utilizării
prudenței în raportarea financiară”, Revista Audit Financiar, Nr. 9, 2014, p. 4.
Widad Atena Faragalla., ,,Practici de contabilitate creativă în viziunea profesioniştilor
contabili”, Revista Audit financiar, XIII, Nr.7(127)/2015, pp. 59-72.
250
UTILIZAREA PRINCIPIULUI PRUDENŢEI ÎN SISTEMELE CONTABILE

DE LA NIVEL INTERNAŢIONAL
Rodica APOSTOL (ASAFTEI), Maria-Raluca BÎRLIBA, Alexandra

MORGOCI, Diana Cătălina PRISECARU
Rezumat
Scop: Scopulacestei lucrări îl reprezintă identificarea celor mai importante idei cu
privire la utililizarea principiului prudenţei în sistemele contabile de la nivel
internaţional, pe baza documentării din literatura de specialitate.
principalele jurnale naţionale şi internaționale de profil care tratează această tematică.
Rezultate: În urma studiului realizat se poate afirma că firmele care au adoptat
Standardele Internaționale de Raportare FinanciarăIFRS au un nivel al prudenței
mairedus decât cele care au adoptat US GAAP. Se poate aprecia că firmele româneşti
utilizează, cu precădere, principiul prudenţei în raportarea elementelor de activ şi de
datorii, dar din dorința de a atrage investitori firmele pot masca situațiile financiare
încălcând astfel principiul prudenței.
Originalitate: Sistematizarea principalelor idei care tratează prudenţa și aplicarea
ei la nivel naţional şi internaţional, şi încercarea clarificării unor noțiuni utilizate.
Cuvinte cheie: prudenţă, raportare financiară, sistem financiar contabil
Introducere
Prudenţa este conceptul fundamental care a contribuit la dezvoltarea teoriei
contabile precum şi raportărilor financiare. Încă din secolul al XIX-lea de capitalism,
toată lumea recunoaşte că prudenţa este un principiu cheie în contabilitate, fiind o
calitate a informaţiilor contabile existente cât şi a celor viitoare (Saboly, 2003). De aceea
considerăm că rolul său ar trebui recunoscut de cadrele internaţionale de raportare
financiară. Watts consideră că prudenţa este o caracteristică importantă a raportării
financiare pentru asigurarea eficienţei activităţii entităţii prin limitarea riscului de
apariţie a plăţilor neprevăzute.
Aplicarea principiului prudenţei influenţează situaţiile financiare astfel încăt să nu
creeze un optimism fals utilizatorilor de informaţii, în special investitorilor, mai ales în
cazul în care incertitudinea este ridicată. Astfel prudenţa creează o bază solidă pentru
raportarea financiară pe baza informaţiilor prezentateîn contabilitate, în special din
exteriorul firmei.
„Veştile rele se reflectă în rezultate mai repede decât cele bune” (Basu, 1977). Din
această afirmaţie reiese imortanţa gradului de prudenţă care trebuie luat în considerare
pentru anticiparea veştilor rele. Studiileau subliniat importanţa prudenţei datorită valorii
însemnate pe care o are în stabilirea calităţii contabilităţii la nivel naţional şi
internaţional.
251
Importanţa prudenţei este susţinută prin afirmaţia că „cererea de informaţii

financiare credibile din partea acţionarilor şi potenţialilor investitori conduce la
prudenţă” (Kothari & al. 2010).
Scopul acestei lucrări este identificarea celor mai importante idei cu privire la
utililizarea principiului prudenţei în sistemele contabile de la nivel internaţional.
Obiectivele de atins în cadrul articolului sunt: clarificarea conceptului de prudenţă;
impactul adoptării Standardelor Internaţionale de Contabilitate asupra prudenţei;
utilitatea prudenţei în raportarea financiară; rolul şi evaluarea principiului prudenţei în
cadrul auditului.
Conceptul de prudenţă
Conform DEX prudenţa este definită drept însuşirea unei persoane de a fi
prevăzătoare, circumspectă sau precaută (DEX, 1998).În alt sens prudenţa este asociată
autoprotejării, aceast concept este utilizat şi în contabilitate. Reglementările contabile
româneşti definesc prudenţa drept imposibilitatea recunoaşterii creşterii activelor sau
reducerii datoriilor (OMFP 1802/2014).
Din alt punct de vedere prudenţa poate fi explicată ca o virtute morală care trebuie
să determine comportamentul oricărui individ (Watts, 2003). Aristotel defineşte prudenţa
în lucrarea sa „Etica Nicomahică”,ca o „dispoziţie” strâns legată de acţiunile morale,
prudenţa garantează evaluarea corectă a acţiunilor umane şi se referă la stabilirea unui
echilibru între două extreme (Voilquin, 1992).
În opinia lui Delannoi (1996), Aristotel este părintele conceptual al prudenţei
deoarece el a observat că nu a putut fi exercitată într-o lume unde libertatea este relativă,
o lume în care se intersectează libertatea cu eventualitatea
În contabilitatea tradiţională, prudenţa este definită după regula „nu anticipa
profitul dar anticipează pierderea”(Bliss, 1924).Anticiparea profiturilor duce la o
recunoaştere timpurie a acestora, chiar înainte de recunoşterea legală a veniturilor care le
generează. Această regulă denotă tendinţa de a verificara mai riguros recunoaşterea în
contabilitate a veştilor bune ca şi câştiguri decât recunoaşterea veştilor proaste ca şi
pierderi.
Saboly(2003) după ce a cercetat originea principiului prudenţei afirmă că prudenţa
constituie de zeci de ani un punct de referinţă pentru evaluare. Prudenţa are drept scop
protejarea capitalului fizic şi a banilor companiei, precum şi includerea incertitudinii în
situaţiile financiare. Se iau în considerare informaţii privind viitorul, adică valoarea
amorizării şi a provizioanelor (evaluarea riscurilor). Acesta mai afirmă că prudenţa este
considerată o atitudine „deplasată”, neadaptată lumii contemporane. Utilizatorii
politicilor contabile bazate pe prudenţă consideră că acestea sunt prea critice datorită
caracterului lor convenţional (Saboly, 2003).
Preluarea în contabilitate a conceptului de prudenţă a modificat modul de definire,
punând accentul pe aspectele specifice acestei profesii. În planul contabilfrancez,
prudenţa este definită ca o „apreciere rezonabilă” a faptelor, astfel încât să se evite riscul
detransfer în viitor al incertitudinilor prezente, susceptibile de a greva patrimoniul şi
rezultatele întreprinderii” (Pham, 1989).
252
Prudența este, fără îndoială, principiul contabil cel mai controversat, deoarece
adoptă în mod sistematic, o viziune pesimistă asupra tranzacțiilor economice (Pope &
Walker, 1999).
Principiul prudenţei este considerat pilonul de bază al contabilităţii, deoarece
aplicarea lui protejează entitatea, dar mai ales terţii impotriva evaluărilor subiective şi
multiplelor riscuri şi incertitudini care pot apărea în viitor (Toma, 2001).
Chiar dacă acest principiu apare în normele contabile din toată lumea, importanţa
sa variază semnificativ în funcţie de particularităţilefiecărui sistem contabil în parte,
avândun rol principal în Germania, Franţa, Elveţia,Belgia, Italia, Spania, Japonia) sau,
dimpotrivă, acordându-i-se un loc secundar în cadrul sistemuluide informaţii al
contabilităţii în SUA, Marea Britanie, Olanda, Australia şi ţările scandinave (Filip
&Raffournier, 2013).
Utilizarea principiului prudenţei în raportarea financiară

O economie mondială nu se poate face fără standarde globale (Hoaru & Teller
2006), din acest motiv a fost necesară introducerea Standardelor Internaţionale de
Contabilitate.
Prudenţa este definită de mai multe cadre conceptuale (IAS 1, directiva a 4-a
europeană şi Planul Contabil Francez), ca o idee de bază în evaluarea conturilor mai ales
astazi când ameninţările sunt prezente la tot pasul. În Franţa, prudenţa este definită ca un
remediu sau mai degrabă ca un vaccin împotriva riscurilor şi pierderilor viitoare. Ca o
convenţie de evaluare prudenţa se aplică activelor şi pasivelor şi în mod particular
amortizărilor şi provizioanelor (Saboly, 2003).
În prezent, în plan mondial, se utilizează două sisteme de contabilitate, cel anglo-
saxon şi cel francez şi două referenţiale contabile internaţionale, cel emis de IASB şi cel
emis de FASB, observându-se o tendinţă de armonizare a acestora.
În cadrul conceptual IASB, prudenţa este considerată o caracteristică a informaţiei
fiind respinsă ideea de principiu. Richard consideră că IASB a denaturat principiul
prudenţei, deoarece nu mai exprimă obigaţia de a lua în considerare pierderile potenţiale
şi de a exclude eventualele profituri, dar trebuie inclus un grad de prudenţă în
raţionamentul de evaluare (Richard, 2005).
Prudenţa după adoptarea IFRS nu mai costituie o prioritate, acest lucru fiind
susţinut şi de cercetători din domeniu care afirmă că acest cadru conceptual este mai
puţin prudent decât normele US GAAP din două motive. În primul rând, termenul
"prudență" a fost eliminat din cadrul conceptual IASB (IASB, 2010).În al doilea rând,
IFRS se bazează pe valoarea justă, acest lucru ducând la o imprudenţă în realizarea
situaţiilor financiare.
În ceea ce priveşte primul argument şi în conformitate cu cadrul IASB prudenţa a
fost eliminată în favoarea neutralităţii. Board elimină principiul prudenţei (forma
convenţională) din sitaţiile financiare lăsând loc unei prudenţe neconvenţionale (Filip,
2010).Contabilitatea continuă să fie prudentă chiar şi fără să declare acest aspect, prin
simpla analiză a mijloacelor de definire a activelor, a datoriilor şi a modalităţilor lor de
evaluare şi recunoaştere. Astfel provizioanele sunt recunoscute ca datorii şi sunt
253
constituite pe seama cheltuielilor pentru acoperirea unor pierderi viitoare care la data
încheierii bilanţului sunt probabile. Recunoşterea provizioanelor în situaţiile financiare
este o consecinţă a aplicării principiului prudenţei.
Chiar dacă prudenţa este sau nu reglementată, utilizatorii informaţiei contabile sunt
de acord în mod voluntar ca fuxurile de numerar să fie determinate în mod prudent.
FASB a emis standarde pentru recunoaşterea deprecierii activelor, aceste standarde
au dus la creşterea prudenţei în ultimii ani. Atât contabilitatea costurilor cât şi normele
contabile în vigoare pot fi considerate argumente în conturarea prudenţei în US GAAP.
SUA a devenit mai conservatoare ca urmare a creşterii expunerii auditorului (Nobes
&Parker, 2010).
IASB şi FASB au cooperat în vederea diminuării diferenţelor dintre IFRS şi US
GAAP şi au hotarat elaborarea unui cadru conceptual comun care să faciliteze circulaţia
informaţiilor contabile. IASB şi FASB au semnat un acord care conţine un program al
aspectelor asupra cărora cele două organisme internaţionale vor obţine o convergenlă
viitoare.
Colaborarea dintre cele două cadre conceptuale are drept scop facilitarea întocmirii
situaţiilor financiare ale firmelor cotate la bursă şi asigurarea comparabilităţii acestora.
Modificările legislative sunt foarte dese în sectorul financiar-contabil, atât la nivel
național cât și internațional. Princiipiile contabile sunt deseori încălcate de către
managerii firmelor din România (Dumitrescu, 2010), din dorința de a obține de la
creditorii externi cât mai multe împrumuturi, recurgând și la mascarea situațiilor
financiare ale întreprinderii.
În România sunt aplicate nouă principii contabile recunoscute, care ajută la
raportarea situațiilor financiare(Tabară, 2005). Princiupiul prudenței stă la baza
contabilității, deoarece prin aplicarea acestui concept firma va putea să se protejeze în a-
și supraaprecia elementele de natură activă și a-și subevalua datoriile entității.
Pe durata de funcționare a entității, acestea încearcă să se dezvolte într-un mod cât
mai ”armonios”și într-un timp cât mai scurt posibil.
Managerii din România, și nu numai, sunt dispuși în a voala anumite elemente din
situațiile financiare ale firmei, pentru a arăta cât mai bine, și a fi credibile în fața
anumitor terți de la care ar putea obține investiții importante. Prin acest fapt, cei care
prelucrează informațiile contabile sunt tentați să exprime în raporturile financiare o
valoarea mai mare a activelor, (Horomnea, 2004) o profitabilitate ridicată, dar un nivel al
datoriilor cât mai scăzut, încălcând astfel princiupiul prudenței.
Un rol important în aplicarea principiului prudenței de către entități îl are
Ministerul Finanțelor Publice. În acest context acesta poate fi interpretat dual, statul fiind
beneficiar pe termen lung dacă principiul prudenței este aplicat, și pierzant pe termen
scurt (Robu, 2014).
Pe termen scurt organele statale pot fi ușor ”păcălite” de situațiile financiare ale
firmelor, acestea declarând un profit supraevaluat, majorând astfel taxele și impozitele
percepute de aceștia, datorită creșterii activelor într-un mod eronat. Putem spune că
statul, în această perioadă colectează o valoare mai mare a taxelor pe valoare adăugată,
impozitelor pe salarii, accizelor, dar și a impozitului pe venit (Feleagă, 2005).
254
Taxa pe valoare adăugată, impozitul aferent salariilor precum și impozitul pe venit

trebuie să aibă o certitudine clară și să fie elaborate în mod repetat (la nivel lunar sau
trimestrial), (Ristea, 2003).
Prin aplicarea principiului prudenței putem afirma faptul că organele statale pot
obține un beneficiu mai mare pe termen lung, datorită faptului că, profitul este unul clar
și corect în comparație cu supraestimarea eronată dacă acest principiu nu ar fi pus în
aplicare, impozitul pe profit fiind constant, și având o repetivitate, la nivel trimestrial
sau anual (Toma, 2014).
Principiul prudenței îl regăsim și la evaluarea elementelor patrimoniale, la
închiderea unui exercițiu financiar.Bunurile sunt introduse în gestiune la valoarea de
intrare (Budugan, 2005). În urma inventarierii, se pot constata plusuri sau minusuri ale
activelor. Princpiul prudenței (Jianu, 2010) prevede faptul că, în cazul în care valoarea
de inventar a bunurilor este mai mare decât valoarea de intrare a acestora, diferența nu
poate fi înregistrată în contabilitate. În caz contrar, când diferența dintre valoarea rămasă
de amortizat sau valoarea de inventar este mai mică față de valoarea de intrare, aceste
diferențe vor fi înregistrate în contabilitate prin intermediul ajustărilor pentru depreciere
a activelor (OMFP 1802, 2014).
Relația dintre prudență și imaginea fidelă

În planul contabil general francez găsim principiul prudenței definit ca fiind
aprecierea echilibrată a faptelor entității, astfel încât să fie îndepărtat riscul de transfer a
incertitudinilor din prezent în viitor, denaturând astfel patrimoniul și rezultatul entității
(Bureană, 2014).
Pentru a întocmi situațiile financiare anuale într-un mod corect, evaluarea bunurilor
patrimoniale trebuie făcută cu o bază prudentă, pentru a nu prezenta o ”imagine
perfecta” a întreprinderii (Bunget, 2012).
Conceptul de imagine fidelă este reprezentat de faptul că, se creează o imagine a
entătății în care creditorii pot avea încredere, o imagine ideală (Feleagă, 2007).
În concordanță cu principiul prudenței, conceptul de imagine fidelă este în conflict
cu aceasta deoarece, prudența prevede în a nu prezenta o imaginea prea avantajoasă,
îgnorând astfel anumite evenimente care pot denatura rapotrtările financiare viitoare.
Nici excesul de prudență nu este admis „prudenţa nu justifică crearea de rezerve latente
sau misterioase” (Charles, 2002).
Prin aplicarea principiului prudenței firmele sunt obligate să nu raporteze o
profitabilitate ridicată și/sau un grad mai mic de îndatorare, acest fapt fiind posibil în
cazul în care firma recunoaște într-un mod timpuriu veniturile pe care aceasta nu le are
(fiind venituri fictive), (Dumitrean, 2008).
În calculul amortizării, prudența are un rol important deoarece, amortizarea se
calculează îndeosebi pe durata de utilizare cea mai scurtă, iar metodele de amortizare
fiscală, forțează entitățile în a înregistra valoarea amortizării ca fiind superioară celei
reale (Toma, 2001).
255
Societățile care sunt în ascensiune au tendința de a folosi conceptul prudenței

pentru a motiva înregistrările efectuate în perioadele de stagnare a provizioanelor,
amortizărilor și ajustărilor prea mari din contabilitate.
În conformitate cu piața financiară, fiecare unitate patrimonială trebuie să fie
prudentă, luându-și o marjă de risc care ar putea să-i denatureze activitățile viitoare,
încercănd astfel să fie respectat obiectivul contabilității financiare(Coman, 2009), acela
de a reflecta realitatea fidelă a situațiilor financiare anuale.
După cum putem observa între principiul prudenței și reflectarea unei imagini
fidele a întreprinderii v-a exista întotdeauna acea barieră care nu va fi depășită, iar aceste
două concepte nu vor putea fi îndeplinite concomitent.
Evaluarea utilizării principiului prudenței

Principiul prudenței este un concept care atrage ideea de a utiliza scepticismul,
astfel încât auditorul financiar va trebui să aibă o conduită precaută. Prin prisma
cerințelor suplimentare pe care datele financiar-contabile trebuie să le realizeze,
imaginea fidelă a fost examinată în studiile economice. Aceasta trebuie să reflecte în
mod fidel poziția și performanța financiară a firmei.
Studiile economice au încercat să trateze problema și s-au străduit să evalueze
gradul în care datele financiar contabile pot fi considerate credibile și produse în
condițiile aplicării corecte a principiului prudenței. Credibilitatea se poate asigura în
condițiile realizării raportului de audit și a procedurilor de audit asupra situațiilor
financiare. Există, mai mult decât atât, studii pe seama cărora se arată că cercetarea
firmelor de audit din Big4 au condus la o mai bună garantare a imaginii fidele.
Propunerea lui Basu (1977) este de a evalua în mod corect aplicarea principiului
prudenței de către responsabilii economici în întocmirea situațiilor financiare, pe seama
feed-back-urilor pe care ei le dau la datele primite de pe piața bursieră. Tot acesta spune
că piața bursieră poate fi definită ca fiind spațiul de întâlnire a cererii și ofertei pentru
acțiunile unei firme, în condițiile de reglementare și transparență. Piața poate răspunde în
orice moment la aflarea unor vești bune sau rele, prin intermediul accesului la informații
financiare.
Fluctuația prețului unei acțiuni de la o perioadă la alta reflectă măsura veștilor bune
sau rele (Basu ,1977) astfel:
Vești bune =
Vești rele =
Influența veștilor bune sau rele de pe piață (ca fluctuație a prețului acțiunilor)
asupra variației rezultatului net, poate reflecta prezența sau absența principiului
prudenței în întocmirea situațiilor financiare. Firma poate răspunde la vești prin
realizarea de provizioane, rezerve sau supraevaluări, care pot avea o influență pozitivă
sau negativă asupra rezultatului net.
Basu (1977) a propus următorul model:
ΔRezultat net = + ( - )+ *DGN/BN( - )+ DGN/BN + ε (1),
256
unde DGN/BN- este o variabilă Dummy (valoarea 0 - veştile bune şi valoarea 1 -

veştile rele).
Prudența poate fi prezentă în raportare prin evaluarea valorilor pozitive ale
coeficienților, care arată o reacție mult mai mare la anunțarea veștilor rele față de cele
bune. Afectarea rezultatului net (sau brut) și denaturarea valorii activelor sau datoriilor
poate fi o încălcare a principiului prudenței (Robu, 2014).
Metode de analiză a utilizării principiului pridenței în raportare financiară

Metode statistice avansate se folosesc în studiile de cerecetare cu scopul obținerii
rezultatelor privind analiza utilizării principiului prudenței în raportare financiară Prin
intermediul acestor metode sunt analizate informațiile financiare din situațiile financiare
care utilizează sau nu prudența în raportare financiară.
Aceste metode pornesc de la modelul propus de Basu (1997) pentru a fi folosit în
acele studii de cercetare care doresc să reflecte prin analiza unor variabile alese din
situațiile financiare, măsura în care principiul prudenței este folosit în realizarea
situațiilor financiare. Cercetările își propun obținerea unor rezultate și validare a
ipotezelor de lucru propuse prin utilizarea unor metode statistice specifice de analiză a
datelor, cum ar fi analiza variației (ANOVA) și analiza de regresie liniară (Robu, 2014).
Procedeul statistic ANOVA analizează variația unei variabile dependente
cantitative y, în raport cu una sau mai multe variabile explicative, categoriale, x. Ritmul
de creștere dat de variabila dependentă a activelor totale (RAt), datoriilor totale (RDt), a
capitalurilor proprii (RCpr), rezultatului net (Rnet), reprezintă variabila dependentă.
Variabila explicativă este reflectată de apariția sau nu a veștilor rele. Se poate astfel testa
influența ritmului de creștere a cursului bursier asupra ritmului de creștere a variabilelor
dependente menționate anterior, în momentul apariției pe piața bursieră a veștilor bune
sau rele (firmele reacționează la informațiile transmise de piața bursieră doar prin
modificări semnificative ale nivelului activelor și datoriilor totale (Robu, 2014).
Testarea măsurii în care firmele cotate la BVButilizează principiului prudenței se
face cu ajutorul modelelor:(Robu 2014).
Rat = (1)
RDt = (2)
RCpr = (3)
RRnet = (4)
RAt = + δ1∙Big4 +
δ2∙News∙Big4∙RP + ε (5)
RDt = + δ1∙Big4 +
δ2∙News∙Big4∙RP + ε (6)
Prin intermediul acestora se aproximează răspunsul firmelor la informațiile date de

piața bursieră, prin intermediul veștilor bune (măriri ale cursului bursier) sau rele
257
(scăderi ale cursului bursier). Astfel cu ajutorul acestor modele se testează gradul în care
firmele utilizează principiul prudenței în raportare financiară. Micșorarea cursului
bursier arată apariția veștilor nefavorabile pe piața bursieră. Acest fapt poate conduce la
o micșorare a nivelului activelor prin deprecieri și ajustări, reflectându-se utilizarea
prudenței în raportarea financiară. De asemenea pentru datorii, firmele sunt predispuse în
a folosi prudența (Robu, 2014).
Concluzii
Prudența este definită inițial ca un concept care avea înțeles de autoprotejare, a fost
preluat în contabilitate cu acelați sens devenind un principiu de bază, care atrage ideea
de a utiliza scepticismul.
Plecând de la perspectiva istorică care prezintă evoluţia principiului prudenţei
având în vedere atât rolul său economic cât şi social am determinat locul pe care acesta îl
ocupă în contabilitate.Cererea de informații credibile conduce la prudență acest fapt
relevând importanța principiului.
Prudenţa protejează capitalul entităţii, aceasta ajută la stabilirea unui climat de
încredere între investitori şi entitate, situațiile financiare anuale trebuie să fie credibile și
produse în condițiile aplicării corecte a principiului prudenței.Principiul nu permite
întreprinderii să distribuie rezultatul nerealizat care ar cauza pierderi nejustificate.
Studiile economice au încercat să evalueze gradul în care datele financiar contabile
pot fi considerate credibile și produse în condițiile aplicării corecte a principiului
prudenței. Prin modelul care a fost propus de Basu (1997) este prezentată măsura în care
principiul prudenței este folosit în realizarea situațiilor financiare pe seama feed-back-
urilor pe care ei le dau la datele primite de pe piața bursieră.
Influența veștilor bune sau rele de pe piață asupra variației rezultatului net, poate
reflecta prezența sau absența principiului prudenței în întocmirea situațiilor financiare.
Firma poate răspunde la vești prin realizarea de provizioane, rezerve sau supraevaluări,
care pot avea o influență pozitivă sau negativă asupra rezultatului net.
Abordarea standardelor internaţionale de contabilitate şi dominaţia modelului de
contabilitate anglo-saxon conduc la reducerea prudenţei.În urma studiului realizat se
poate afirma că firmele care au adoptat Standardele Internaționale de Contabilitate IFRS
au un nivel al prudenței mai scăzut decât firmele care au adoptat US GAAP. Se poate
aprecia că firmele româneşti utilizează, cu precădere, principiul prudenţei în raportarea
elementelor de activ şi de datorii, dar din dorința de a atrage investitori firmele pot
masca situațiile financiare încălcând astfel principiul prudenței.
În concluzie prin aplicarea principiului prudenței firma elimină o serie de riscuri
majore, iar situațiile financiare pot avea caracteristică neutră fiind astfel credibile în
contractarea creditorilor potențiali.
Basu, S. (1997), ”The conservatism principle and the asymmetric timeliness of
earnings”, Journal of Accounting & Economics 24, pp. 3-37
258
Bureană, E.& Bordea,A., „Model aplicativ privind testarea riscului de afectare a

principiului prudenţei în cazul companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti”
Revista Audit Financiar, nr 10/1014 pp. 13-21
Charles W. Mulford, Eugene E. Comiskey (2002), The Financial Numbers Game, United
States of America, pp. 9-13
Dicu, R., M., Mardiros, D., N., ”Considerații privind implicațiile raportării de
provizioane în contextul reglementărilor contabile actuale” Audit financiar, XIII,
Nr. 11(131)/2015, p. 36-46
Feleaga, F., Dragomir, V., D., Feleaga, N., ”National accounting culture and the
recognition of provisions: an Application of the prudence principle”, Crises et
nouvelles problematiques de la Valeur, May 2010, Nice, France. pp.CD-ROM
Feleagă, L., Feleagă, N., Contabilitate financiară – O abordare europeană şi
internaţională, Ediţia a doua, Vol.I, Edit. Economică, Bucureşti, 2007,p.255.
Feng, L., Xiang X., Zhao, T., Wang, Y., ”Accounting conservatism and corporate
financial constraint - A research based on two conservatism perspectives”, School
of Economic and Management. Beijing Jiaotong University, Beijing Jiaotong
University, BJTU
Granjon. Marie-Christine, „La prudence d'Aristote : histoire et pérégrinations d'un
concept” In: Revue française de science politique, 1999. pp. 137-146.
Istrate C., Impact of IFRS on Accounting Data – Gray Index of Conservatism Applied to
Some European Listed Companies, article in annals of the Alexandru Ioan Cuza
University – Economics, january 2013
Jaba, E., Robu, I-B., Balan, C-B., Robu, M-A. (2012), ”Folosirea metodei ANOVA
pentru obţinerea probelor de audit cu privire la efectul domeniului de activitate
asupra variaţiei indicatorilor poziţiei şi performanţei financiare”, Revista „Audit
Financiar” nr. 8, pp. 3-12
Jaba, E., Robu, I-B., Balan, C-B., Robu, M-A (2013) ”Proceduri analitice bazate pe
analiza statistică a informaţiilor comparabile aferente perioadelor anterioare de
raportare financiară”, Revista Audit Financiar, nr. 9, pp.3-15
Jianu I., Geambașu C.V., Jianu I.,Evaluarea stocurilor –între prudență și nonprudență,
Analele Universității Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Paul André, Filip Andrei & Paugam Luc „The Effect of Mandatory IFRS Adoption
onConditional Conservatism in Europe” ARTICLE in JOURNAL OF BUSINESS
FINANCE & ACCOUNTING • DECEMBER 2014
Paul André, Filip Andrei „L'impact des normes IFRS sur la relation entre le
conservatisme et l'efficacité des politiques d'investissement”ARTICLE ·
DECEMBER 2014
Raffournie, B., ”Les oppositions françaises à l’adoption des IFRS : examen critique et
tentative d’explication” Comptabilité – Contrôle – Audit / Numéro thématique –
décembre 2007 pp. 21-41
Robu, I-B., Robu, M-A. (2014), ”Perceptia investitorilor privind informațiile raportate de
firmele românești cotate la bursă, înainte și după aplicarea IFRS”, Revista „Audit
Financiar” nr. 119
259
editura Tipo Moldova, Iași, p. 171-197
Toma C., & Robu I-B., „Studiu privind rolul auditului financiar în asigurarea utilizării
prudenţei în raportarea financiară” Audit financiar, 9/2014
Toma C., Conturile anuale şi imaginea fidelă în contabilitatea românească, Editura
“Junimea”, Iaşi, 2001, p. 86.
Samira S. et Dominique D., ”Les choix d options comptables lors de la transitions aux
normes IAS/IFRS quel role por la prudence?”, Comptabilite Controle Audit, vol. 3,
2007, pp. 195-218
Saboly. Michèle., „La prudence comptable : perspectives historique et théorique „,
Comptabilit- Contrôle - Audit 2003p. 153-169
260
MANAGEMENTUL REZULTATULUI ȘI CONTABILITATEA DE

ANGAJAMENTE
Andrei-Corneliu DANILOV, Cristina-Andreea GRECU, Denisa-Andreia

JBANCA, Irina-Gina SULIȚANU
Rezumat
Scop: Scopul prezentului articol constă în pezentarea principalelor idei privind
conceptul de management al rezultatului, tehnici utilizate, factori determinanți, respectiv
impactul contabilității de angajamente asupra rezultatului.
Metodologie: În vederea obținerii informațiilor necesare realizării studiului au fost
consultate articole din jurnale și reviste de specialitate națională, respectiv internațională.
Rezultate: Rezultatele articolului scot în evidență principalii factori determinanți ai
operațiilor de management al rezultatului, existența tehnicilor utlizate precum și
corelația dintre rezultat -imagine fidelă - contabilitate de angajamente.
Originalitate: Structurarea principalelor referiri cu privire la managementul
rezultatului și contabilitatea de angajamente și trecerea în revistă a diverselor opinii
existente în literarura de specialitate.
Cuvinte cheie: management al rezultatului, contabilitate de angajamente, imagine
fidelă, prudență
Introducere
În literatura de specialitate există numeroase studii privind cercetarea teoretică și
aplicativă cu privire la operatiile de management al rezultatului și a calității acestuia.
Dechow și Skinner (2000, p. 235) analizează această problematică și formulează o serie
de intrebări:De ce managerii apelează la manipularea rezultatelor?, Care este scopul
acestei mișcări?, Care sunt urmările acestei acțiuni?. Aceste întrebări sunt larg
dezbătute în cercetările cu privire la raportarea financiară.
Rezultatele economico-financiare reprezintă componenta principală a oricărei
entități, întrucât acestea reflectă stabilitatea și poziționarea întreprinderii pe piața
financiară.Având în vedere faptul că indicatorul cheie pentru determinarea prețului unei
acțiuni este rezultatul net, organizațiile tind să recurgă la manipularea acestuia în scopul
obținerii performanțelor dorite (Tabassum et al., 2015, p. 21).
Dănescu și Rus (2013, p. 424) consideră că elementul esențial în asigurarea calității
managementului este reprezentat de decizie. Pentru a se asigura adoptarea unei decizii
oportune se impune cunoașterea mediului economic în care activează societatea, a
obiectivelor strategice ale acesteia, respectiv gradul de competență profesională al
managerilor.
Adoptarea deciziilor de către managementul entității este influențată în mod
semnificativ de metoda contabilă folosită, contabilitatea de trezorerie sau contabilitatea
de angajamente. Așadar, studiul își propune abordarea noțiunii de contabilitate de
angajamente interpretată ca fiind o modalitate de furnizare a informațiilor cu privire la
261
performanța entităților, luând în considerare tendințele înregistrate în mediului economic

(Ștefănescu et al., 2010, pp. 29-36).
Contabilitatea de angajamente ajută la o utilizare mai eficientă a resurselor unei
entități, oferind informații complete asupra activelor, datoriilor, respectiv capitalurilor
proprii ale acesteia, rezultând o imagine fidelă a situațiilor financiare, precum și o
gestionare mai eficientă a deciziilor (Dănescu, 2013, pp. 424-431).
Delimitări conceptuale privind managementul rezultatului

Literatura de specialitate nu s-a oprit asupra unei definiții unanim recunoscute a
conceptului de management al rezultatului (eng. earnings management). Totuși, la
nivelul literaturii de specialitate, cele mai semnificative definiții aparțin lui Schipper
1989, Healy 1999 și Hall 2013.
Managementul rezultatului reprezintă procesul luării deciziilor fără a ține cont de
principiile general acceptate pentru a obține un nivel dorit al rezultatelorraportate
(Schipper, 1989, p. 92).
Într-o altă opinie, managementul rezultatului reprezintă acea situație în care
managerii manipulează rezultatul contabil al entității economice în scopul obținerii unei
performanțe denaturate a acesteia (Healy et al., 1999, p. 368). Hall et al. (2013, p. 106)
privesc managementul rezultatului ca o manipulare a tranzacțiilor reale cu scopul de a
altera informațiile prezentate în situațiile financiare și de a influența astfel deciziile
economice ale utilizatorilor.
Tehnici utilizate în managementul rezultatului

Încă din cele mai vechi timpuri, contabilitatea a fost considerată o artă: „arta de a
falsifica și manipula un bilanț” (Bertolus, 1994, pp. 79-80), „arta de a realiza beneficii”
(Lignon, 1989, pp.17-18), „arta de a prezenta un bilanț” (Gounin, 1991, p.11), „arta de a
constitui provizioane” (Pourqueri, 1991, pp. 72-74).
Rezultatul entității poate fi influențat prin intermediul tehnicilor de manipulare care
sunt oferite de politicile și tratamentele contabile. Aceste tehnici de manipulare
semnifică ceea ce generic putem denumi inginerii contabile, cunoscute în literatura de
specialitate drept fraude de management (Goldmann, 2010, pp. 12-13).
Folosindu-se de autoritatea și de statutul lor în cadrul întreprinderii, managerii
apelează la scheme de fraudă, reușind să-și atingă obiectivele dorite, fără a fi împiedicați
de sistemul de control intern. Cu toate că managerii utilizează de obicei aceleași metode
de comitere a fraudelor, maniera de realizare a acestora impune ingeniozitate și deținerea
de cunoștințe aprofundate în contabilitate și fiscalitate (Robu, 2014, pp. 109-110).
Ingineria contabilă, noțiune mai puțin întâlnită în literatura de specialitate, însă
folosită în practică cu succes, creează o situație favorabilă a performanțelor și a poziției
financiare a entității, dar care este una iluzorie. Urmarea acestui fapt a stârnit reacții
contabile vizând propuneri de reforme în domeniul contabil axate pe analiza factorilor de
producție și a capitalurilor, considerate că acestea ar reflecta modalitatea reală de
creștere a valorii (Ionescu, 2006, p. 101).
262
O viziune complexă a acestei noțiuni este expusă de Naser (1993, p. 59) care o
consideră, în primul rând, un proces favorizat de existența unor breșe în sistemul
normativ care permit manipularea cifrelor contabile prin alegerea acelor practici de
informare și măsurare prin intermediul cărora se reflectă situația dorită de manageri;
apoi, reprezintă un proces de structurare a tranzacțiilor într-un asemenea mod care să
permită obținerea rezultatului expectat. Aceste inginerii contabile privesc pe de o parte
stocurile și pe de altă parte imobilizările corporale.
Referitor la prima categorie, aceste inginerii contabile vizează: costul de achiziție al
stocurilor(IAS 2, paragraful 8) (manipularea cheltuielilor privind achiziția stocurilor ce
vor fi incluse sau nu în costul de achiziție pentru a obține rezultatul scontat; de exemplu,
includerea cheltuielilor de transport duce la un rezultat mai mic, prin urmare managerii
vor decide neincluderea cheltuielilor în costul de achiziție); capitalizarea costurilor
îndatorării(IAS 23, paragraful 4)(includerea dobânzilor și a altor cheltuieli legate de
împrumuturile de fonduri conduc la denaturarea imaginii reale a entității, ceea ce
determină majorarea rezultatului).
Conform IAS16, imobilizările corporale sunt active tangibile și sunt păstrate în
cadrul firmei pentru a fi utilizate în furnizarea de servicii sau în cadrul activității de
exploatare pentru o perioadă de cel puțin un an (IASB, 2010, p. A.439). Fraudele legate
de imobilizări pot surveni la momentul reevaluărilor și atribuirea de noi valori.
A doua categorie vizează: cheltuielile ulterioare punerii în funcțiune(IAS 16,
paragraful 23)(valorii contabile unui activ recunoscut i se vor adăuga cheltuielile
ulterioare punerii sale în funcțiune doar atunci când entitatea estimează creșterea
beneficiilor viitoare raportat la cele estimate inițial); cheltuielile cu amortizarea
imobilizărilor corporale (alegerea metodei de amortizare influențează mărimea
rezultatului, întrucât cea accelerată îl diminuează iar în cazul metodei liniare rezultatul
rămâne constant); reevaluarea imobilizărilor corporale (IAS 16, paragraful 48)
(imobilizările neamortizabile sunt supuse reeavaluării pentru a contracara diminuarea
rezultatului; astfel, entitățile în dificultate adoptă această tehnică pentru ameliorarea
rezultatelor).
Factori determinanți ai managementului rezultatului

Diminuarea sau creșterea rezultatului este influențată de o serie de factori printre
care amintim: deținerile de numerar și echivalentele de numerar, levierul finaciar,
oportunitățile de investiții, dependența de finanțarea externă, protecția investitorilor și
accesul la piețe financiare globale (Fernandes et al., 2007 p. 8).
O clasificare a factorilor poate fi următoarea: factorii interni, factorii externi și
factorii exogeni.
Factorii interni vizează: nivelul și structura costurilor, capacitatea de producție a
firmei, nivelul de tehnologizare, elaborarea unei strategii clare de dezvoltare pentru
realizarea obiectivelor așteptate. Impactul acestor factori poate fi atenuat prin măsuri
precum: minimizarea costurilor legate de vânzări; creșterea vitezei de rotație a activelor
circulante; adaptarea producției la cererea existentă precum și diversificarea pieței de
desfacere.
263
Factorii externi influențează profitul prin: creșterea prețurilor, respectiv calitatea

mărfurilor; caracteristicile pieței; inflația; cheltuielile cu dobânzile.
Dintre factorii exogeni se pot aminti: politicile privind fiscalitatea; susținerea
întreprinderii de către stat, investitori; amplasarea strategică a întreprinderii.
Măsura influenței factorilor mai sus amintiți se determină prin intermediul
levierului operațional și al levierului financiar.
Levierul operațional ia în considerare costurile fixe și costurile totale; astfel,
creșterea celor dintâi în raport cu costurile variabile duce la volatilitatea rezultatului din
vânzări,iar prin diminuarea vânzărilor, costurile totale cresc în raport cu cifra de afaceri,
lucru care duce la un rezultat negativ.
Levierul financiar are ca efect creșterea rezultatului în condițiile majorării
rentabilității economice care conduce la o sporire a rentabilității financiare.
Pe lângă factorii amintiți, gradul de normalizare poate limita abilitatea unui
manager de a distorsiona rezultatele raportate. În țările în care se exercită o protecție
puternică a investitorilor sunt implementate legi care limitează manipularea informațiilor
raportate în exterior (Leuz et al. 2003, pp. 505-527).
Două componente ale rezultatului sunt utilizate pentru manipularea acestuia: cash-
flow-ul și schimbările în capitalul de lucru.
În activitatea întreprinderii managerii evită să raportezere zultate în scădere și
pierderi, tocmai pentru a-și diminua costurile în relație cu terții și pentru a beneficia de o
serie de avantaje precum: clienții vor fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru
bunurile cumpărate și serviciile prestate, întrucât se presupune că firma are resursele
necesare pentru a-și onora angajamentele de garanție și de service; este mai puțin
probabil ca angajații valoroși să plece sau să ceară salarii mai mari ca să rămână;
furnizorii vor oferi termene mai bune de plată, deoarece este foarte probabil ca firma să
facă noi achiziții în viitor (Burgstahler, 1997, pp.99-126).
Tehnici de management al rezultatului pe baza recunoașterii/înregistrării

necorespunzătoare a veniturilor și cheltuielilor
Problema recunoașterii veniturilor poate fi abordată din două perspective, pe de o
parte, trebuie analizată problema veniturilor fictive, iar pe de altă parte, a celor
premature, întrucât ambele categorii semnifică cele mai întâlnite forme de aplicare în
mod abuziv a managementului rezultatelor.
Entitățile recurg la înregistrarea veniturilor care aparțin altei perioade decât cea
curentă sau înregistrării unor venituri care nu au la bază corespondent faptic.
Comparativ, recunoașterea prematură reprezintă o practică mai puțin gravă, întrucât în
cazul celeilalte, vânzările măcar există la momentul înregistrării veniturilor în avans.
În ceea ce privește recunoașterea cheltuielilor, subevaluarea acestora duce la
supraevaluarea activelor sau subevaluarea datoriilor, lucru care semnifică, tot o practică
abuzivă a rezultatului.
Influența contabilității de angajamente asupra rezultatului exercițiului
264
La dezvoltarea contabilității de angajamente un rol important l-a avut contabilitatea

de casă folosită o perioadă îndelungată, caracterizată prin incasări și plăți în numerar.
Necesitatea contabilității de angajamente a fost resimțită încă din cele mai vechi timpuri,
bancherii italieni folosind-o pentru înregistrarea creanțelor.
Tipul de contabilitate utilizat exercită un impact major asupra performanțelor
înregistrate de întreprindere (Dănescu,2013, pp. 20-28).
Dechow (1993, p.4) consideră că informațiile privind rezultatul întreprinderii și
componentele sale măsurate prin intermediul contabilității de angajamente oferă o
imagine fidelă a performanțelor societății comparativ cu informațiile furnizate de plățile
și încasările în numerar, specifice contabilității de casă.
În furnizarea unei alte opinii privind contabilitatea de angajamente, Nezlobin
(2011, p. 7) consideră că rolul acesteia este de a colecta date privind tranzacțiile entității
cu scopul de a oferi informații pertinente utilizatorilor. Managementul entității se
folosește de contabilitatea de angajamente pentru o cunoaștere exhaustivă a activelor,
datoriilor și capitalurilor proprii. De asemenea, acest tip de contabilitate contribuie la un
un control al riscurilor și a operațiunilor angajate de către entitate.
Prin intermediul contabilității de angajamente, utilizatorii situaților financiare sunt
transparent și pertinent informați, iar entitatea își poate evalua poziția raportat la alte
socientăți din același domeniu de activitate.
Aplicarea contabilității de angajamente are drept unul dintre avantaje elaborarea
unor situații financiare caracterizate prin transparență și exhaustive. Astfel, rezultatul
exercițiului văzut ca un rezultat economic exprimă performanța efectivă a întreprinderii
la sfârșitul perioadei, plecând de la totalul veniturilor pe care le-a realizat, indiferent de
încasarea sau nu a acestora, pe de o parte, și a cheltuielilor efectuate fără a ține seama
momentul plății acestora, pe de altă parte.
La nivel european, contabilitatea de angajamente se află în corelație cu principiul
independenței exercițiului, principiu care stă la baza întocmirii situațiilor financiare ale
entitații. Odată cu intrarea în vigoare a noului OMFP 1802/2014, noțiunea de principiul
independenței exercițiilor nu mai este prevăzută în mod expres fiind înlocuită cu cea de
contabilitate a angajamentelor.
Principiul impune entităților ca veniturile și cheltuielile exercițiului financiar să fie
înregistrate în perioada în care au avut loc, fară a ține cont de momentul încasării sau
plății lor. Așadar, deși noțiunea de independență a exercițiilor nu mai este prevăzută în
mod expres, entitățile au în continuare obligația raportării cheltuielilor și a veniturilor la
perioada la care se referă (Bența, 2015, p. 1).
Barth et al. (2008, pp. 24) consideră că societățile care aplică IAS prezintă
informații contabile mai relevante și un management al rezultatelor performant
comparativ cu firmele care aplică reglementările naționale.
Pentru o interpretare mai aprofundată a contabilității de angajamente se impune
analiza acesteia în corelație cu principiul prudenței și reflectarea în situațiile financiare
anuale a conceptului de imagine fidelă.
265
Relaţia dintre prudență și contabilitatea de angajamente se caracterizează

printr-o stare conflictuală permanentă, un caz expresiv fiind cel al cheltuielilor
capitalizate. Starea de conflict dintre prudentță și independența exercițiilor poate fi
exemplificată pe seama cheltuielilor de dezvoltare, cele doua principii abordând puncte
de vedere diferite în contabilizarea acestora.
În viziunea contabilității de angajamente, cheltuielile de dezvoltare trebuie
eșalonate pe întreaga perioadă, realizându-se astfel o mai bună conectare între venituri și
cheltuieli, comparativ cu prevederile principiului prudenței care impun tratarea acestor
costuri ca și o cheltuială curentă.
Prudența este asociată în mod evident cu imaginea fidelă reflectată prin

intermediul situațiilor financiare puse la dispoziția utlizatorilor de informații financiar-
contabile. O apreciere corectă a prudenței, obținută prin evitarea supraevaluării respectiv
subevaluării în exces a elementelelor de activ, datorii precum și a capitalurilor proprii va
elimina situațiile de conflict cu imaginea fidelă.
Concluzii
Trecerea la contabilitatea de angajamente prezintă o serie de avantaje: creșterea
transparenței informațiilor care conduce la utilizarea și alocarea resurselor conform
obiectivelor expectate; reflectarea reală a costului bunurilor și serviciilor ceea ce duce la
informații credibile, comparabile și relevante; modul de finanțare al activităților entității
și acoperirea necesarului de lichiditați; contribuția factorilor de producție la formarea
rezultatului economic.
De asemenea, contabilitatea de angajamente va duce la eliminarea confuziilor
legate de definirea performanței financiare a întreprinderii, asigurând o mai mare
exhaustivitate și transparență a informațiilor oferite. Toate acestea vor duce la
eficientizarea managementului entității, prezentând o imagine fidelă a acesteia.
Se remarcă, de asemenea, tendința țărilor din spațiul european, dar nu numai, spre
contabilitatea de angajamente în vederea raportării financiare, însă procesul nu a fost
unul lipsit de dificultăți; particularitățile fiecărei entități și lipsa de pregătire a
personalului reprezintă doar câteva dintre acestea.
Barth, M.E., Landsman, W.R. and Lang M.H., (2008) "International Accounting
Standards and Accounting Quality", Journal of Accounting Research, Vol. 46 No. 3
June 2008
Bența, A., Bența, M., „Culegere de monografii contabile”, Ed. CH Beck, București,
2015,
Bertolus, J.J., „L’art de truquer un bilan“, Science & vie économic nr. 40, juine 1988,
citat de Stolowy H., “Existe-t-il vraiment une comptabilité creative?”, Revue de
Droit Comptable, nr. 94, Vol. 4, 1994
Burgstahler, D., Dichev, I., „Earnings management to avoid earnings decreases and
losses”, Journal Of Accounting&Economics, nr. 24, 1997
266
Dănescu T., Rus L.,(2013) „Comparative Study On Accounting Models "Cash" And
Accrual" Annales Universitatis Apulensis,Series Oeconomica
Dănescu, T., Rus, L., „The Impact of Accounting Models in Management Decision”,
Volumul 2014 (2014), Jurnalul de Contabilitate și Audit: Cercetare & Practice
7.Dechow, P. M., (1994) „Accounting Earnings and Cash Flows as Measures of Firm
Performance: The Role of Accounting Accruals", Journal of Accounting and
Economics, February 1994
Dechow, P.M., Skinner, D., 2000. „Earnings management: reconciling the views of
accounting academics, practitioners, and regulators.” Accounting Horizons
Fernandes, N., Ferreira, M.A. „The Evolution of Earnings Management and Firm
Valuation: A Cross-Country Analysis”, 2007, p. 8.
Goldmann, P., (2010), “ Fraud in the markets: why it happens and how do fight it”, John
Wiley&Sons, Inc., New Jersey.
Gounin, I., „L’art de présenter un bilan“, La Tribune, 28 mars 1991
Hall, S.C., Agrawal, V., Agrawal, P., (2013) „Earnings Management and the Financial
Statement Analyst” Accounting and Finance Research, Vol. 2, nr. 2
Healy, P.M., and Wahlen, J.M. (1999). "A review of the earnings management literature
and its implications for standard setting." Accounting Horizons
Ionescu, C., (2007) – „Accountancy Against Financial Engineering Challenges”, Revista
AGER Economie Teoretică şi Aplicată, Anul XIII, nr. 5(500), iulie 2006, Editura
Economică, Bucureşti, 2006.
Leuz, C., Nanda, D., Wysocki, P.D.,(2003) “Earnings management and investor
protection: an international comparison”, Journal of Financial Economics, nr. 69
Lignon M., „L’ art de calculer ses benefices“, L’Entreprise nr. 50, November 1989,
Stolowy H., op. cit.
Naser, C. (1993). „Creative financial accounting: its nature and use”, Prentince Hall
Nezlobin, A., (2011) „Accrual Accounting, Informational Suffciency, and Equity
Valuation” New York University Stern School of Business, August 23, 2011
Pourqueri, D., „Les provisions ou l’art de mettre de l’argent de côté“, Science & vie
économic nr. 73, juin 1991, Stolowy H. op. Cit
Robu, I.B., (2014), “Riscul de fraudă în auditul financiar”, EdituraEconomică, București.
Schipper, K., (1989), “Commentary on Earnings Management,” Accounting Horizons
Ștefănescu, A., Țurlea, E., Vladu, O., (2010) „Contabilitatea de angajamente versus
contabilitatea de casă în raportarea performanței financiare a entităților sectorului
public”, în revista Audit Financiar, Anul VIII, Nr. 2/2010
Tabassum N., Kaleem A., Nazir M. S., (2015) „Real Earnings Management and Future
Performance”, Global Business Review
editura Tipo Moldova, Iași
IAS 2 „Stocurile”, paragraful 88
IAS 16„Imobilizãrile corporale”, paragraful 23
IAS 23„Costurile indatorării”, paragraful 4
267
PUNCTE DE VEDERE PRIVIND OPORTUNITATEA ROTAȚIEI

AUDITORULUI IN ASIGURAREA CALITAȚII MISIUNILOR DE AUDIT DE LA
NIVEL INTERNATIONAL
Anca APETREI, Ana CIOCAN, Alina – Maria DORCU, Andreea – Iulia –

Beatrice STRĂTILĂ (CHIPERI)
Rezumat
Scop: Scopul acestui studiu îl reprezintă sintetizarea informațiilor cu privire la
rotația auditorilor, exprimarea unor puncte de vedere din literatura de specialitate despre
obligativitatea rotației auditorilor și efectul acestei proceduri asupra calității informațiilor
furnizate prin auditarea societăților
Metodologie : Opiniile autorilor au fost extrase din articole internationale și
naționale despre această temă, publicate în jurnale și reviste de profil.
Rezultate: Există păreri împărțite în privința asigurării unui nivel ridicat al calității
auditului prin rotația auditorilor. Unii autori consideră că este asigurată independența și
calitatea auditului, alții identifică aspectele negative ale rotației auditorilor: creșterea
costurilor și neidentificarea unor riscuri specifice mediului de afaceri în primii ani.
Originalitate: Sintetizarea informațiilor din jurnalele și revistele de profil cu
privire la rotația auditorului, calitatea auditului și argumente pro și contra rotației
firmelor de audit sau a partenerilor de audit.
Cuvinte cheie: audit financiar, calitatea auditului, independentă, rotația
auditorilor
Introducere
Auditul, împreună cu cadrul legislativ trebuie să contribuie la stabilitatea financiară
a societăților și implicitiv a lumii prin furnizarea unei garanții privind situația economică
și financiară a societăților, alături de alte organisme de supraveghere. Această garanție
adusă de audit reduce riscul de denaturare a situațiilor financiare anuale, restabilește
încrederea în piață, contribuie la protecția investitorilor și scăderea costurilor de
faliment, în cazul producerii acestui eveniment.
În acest context, este important de menționat rolul auditorilor în cadrul societăților
și în mediul de afaceri și importanța reglementării activității lor prin intermediul legilor.
Auditorii sunt singurele persoane specificate în lege care pot formula o opinie asupra
veridicității și corectitudinii situațiilor financiare anuale ale societăților supuse auditului
în funcție de cadrul de raportare financiară aplicat. În această situație, independența
auditorului este punctul cel mai sensibil al mediului de audit. “Solidaritatea” cu
societățile auditate trebuie să dispară pentru a restabili încrederea în situațiile financiare
și în opinia auditorului. De asemenea, se atrage atenția și asupra calității informațiilor
contabile din raportări, care reprezintă baza auditului deoarece influențează calitatea
acestuia și opinia formulată de auditor.
Țările din întreaga lume au conștientizat importanța auditului și au introdus rotația
obligatorie a auditorilor pentru asigurarea unui nivel ridicat al calității auditului și pentru
268
asigurarea independenței auditorului. Nu există o rotație a auditorului standard deoarece

mediul de afaceri este diferit în fiecare țară, astfel că și rotația auditorului diferă din
perspectiva perioadei de rotație sau a modului de rotație (se rotește firma de audit sau
partenerul de audit).
Ce reprezintă rotația auditorilor și cum se manifestă?

Conform OUG 90/2008, prin audit financiar statutar se înțelege examinarea
situațiilor financiare ale unei societăți realizată de un auditor calificat și independent
pentru exprimarea unei opinii în funcție de un cadru de raportare aplicat. Auditul se
realizează pe baza unui contract între societate și auditor pe o anumită perioadă de timp.
Rotația auditorului reprezintă limitarea numărului de ani succesivi în care o firmă de
audit sau partenerul de audit poate efectua auditul financiar statutar al situațiilor
financiare pentru același client. Această limitare a numărului de ani se poate realiza doar
prin aprobarea unei reglementări în domeniul auditului de către fiecare țară în parte. Prin
urmare, rotația auditorului apare în urma deciziei unui organism legislativ de a impune o
regulă în domeniul auditului aplicată asupra societăților care îndeplinesc criteriile
stabilite.
Federația Europeană a Contabililor (2011) descrie procesul de rotație a auditorului:
atunci când vine momentul schimbării auditorului, după terminarea perioadei de timp
stabilite de lege, consiliul de administrație și comitetul de audit realizează o licitație în
care sunt invitate toate firmele de audit pentru a prezenta oferta disponibilă. Aceste
oferte sunt analizate, comparate și sunt realizate interviuri, iar la finalul acestor
proceduri, consiliul de administrație și comitetul de audit recomandă o firmă de audit
acționarilor. Acționarii sunt cei care votează numirea auditorului nou. Renumirea
aceluiași auditor se poate realiza cu respectarea unor condiții impuse de reglementările în
audit din fiecare țară. Nu se poate schimba auditorul din cauza divergențelor de opinie
între auditor și societate cu privire la înregistrările contabile sau la procedurile de audit.
Figura 1. Procesul de numire a auditorului într-un audit al situațiilor financiare
269
Sursa: Documentul de informare “Numirea auditorului”, Federația Europeană a

Contabililor, 2011, pp. 2
Rotația este tratată diferit în fiecare țară. Unele țări au adoptat rotația firmelor de
audit, altele doar rotația partenerului de audit. Unele țări au adoptat rotația auditorilor
pentru mai multe tipurile de societăți, alte țări doar pentru anumite categorii, de exemplu
entitățile publice, băncile, companiile de asigurări etc. De asemenea, perioada de rotație
diferă, unele țări adoptând perioade de rotație scurte (2 - 3 ani), iar altele mai lungi (7 –
10 ani). Există și țări în care rotația firmelor de audit sau a partenerului de audit nu este
implementată sau a fost abrogată. Tabelul 1 prezintă o imagine de ansamblu asupra unor
țări și sistemul de rotație aplicat de acestea.
Tabel nr. 1. Rotația auditorilor în anumite țări

Rotația partenerului de
Nr.crt. Țara Rotația firmelor de audit
audit
1. Australia Nu Da, din anul 2001
2. Austria Nu Nu
3. Bolivia Da, pentru instituții financiare și Nu
companii cotate la bursă
4. Belgia Numire pe o perioadă de 3 ani, cu Pentru companii cotate la
posibilitatea prelungirii pentru bursă, bănci și companii
încă 3 ani de asigurare: 6 ani
5. Costa Rica Aprobată în 2005, abrogată în Nu
2006 și reaprobată în 2010
6. Canada Abandonată Da
7. China Pentru companiile de stat și Da
instituțiile financiare: 5 ani
8. Danemarca Nu Da: 7 ani
9. Ecuador Pentru instituții financiare: 5 ani, Nu
pentru companii de asigurare: 6
ani
10. Franța Nu Pentru companii cotate la
bursă, bănci și companii
de asigurare: 6 ani
11. Germania Nu Da: 7 ani
12. India Pentru bănci și companii de Schimbarea partenerului
asigurare: 4 ani, pentru trusturi: 2 și a jumatate din echipa de
ani, pentru companiile de stat: 5 audit
ani
13. Italia Pentru companii cotate la bursă și Nu
companii de stat: 9 ani
14. Japonia Nu Nu
15. Luxemburg Nu Da: 7 ani
270
16. Macedonia Pentru bănci și companii de Nu

asigurare: 5 ani
17. Olanda Nu Da: 7 ani
18. Noua Nu Nu
Zelanda
19. Paraguay Pentru intituții financiare, Nu
companii cotate la bursă și
companii de asigurare și
reasigurare: 3 ani
20. Polonia Pentru companii de asigurare: 5 Pentru companii de stat: 5
ani ani
21. Serbia Pentru bănci și companii de Da
asigurare: 5 ani, până la 10 ani
dacă se combină cu rotația
partenerului de audit
22. Africa de Nu Nu
Sud
23. Turcia Nu Da
24. Ucraina Pentru bănci străine: 7 ani, pentru Da
bănci naționale: 5 ani
25. Marea Nu Pentru companii cotate la
Britanie bursă: 5 ani
26. America Nu Da
27. Venezuela Pentru bănci: 3 ani Nu
Sursa: Ewelt-Knauer, C., Gold, A., Pott, C. (2012) ”What do we know about
mandatory audit firm rotation?”, pp. 21
Reglementări privind rotației auditorului

În domeniul auditului, reglementările sunt realizate de Federația Internațională a
Contabililor Autorizați (IFAC), Uniunea Europeană, Parlamentul și organismele
profesionale. Majoritatea țărilor au adoptat Standardele Internaționale de Audit emise de
IFAC, traduse în limba maternă. Standardele organizează activitatea de audit, de la
planificarea activității până la întocmirea raportului de audit. În Europa, rotația
auditorilor este reglementată prin Directiva 2013/34/UE privind situațiile financiare
anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de
întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a
Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și
Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din
16.04.2016 privind cerințe specifice referitoare la auditul statutar al entităților de
interes public. America a introdus rotația auditorului după prăbușirea companiei Enron,
în anul 2002, prin aprobarea legii Sarbanes-Oxley, numită și Actul corporativ și de audit
al răspunderilor și responsabilităților.
271
Prin aprobarea Directivei 34 din 2013 și a Regulamentului nr. 537 din 2014, statele
membre trebuie să se asigure că situațiile financiare anuale ale entităților de interes
public și ale întreprinderilor mari și mijlocii vor fii auditate de firme de audit și auditori
autorizați. Auditorii trebuie să repecte prevederile în vigoare privind întocmirea
raportului de audit și să își ia răspundere pentru opinia formulată în raport. De asemenea,
au fost interzise firmelor de audit să ofere servicii de consultanță în domeniul fiscal,
servicii privind strategia de investiții, servicii privind strategia financiară și altele
companiilor pe care le auditează, pentru a se elimina conflictul de interese. Legea SOX
cere companiilor listate la bursă transparență față de investitori prin asigurarea unui
sistem de control intern și extern eficient. De asemenea, auditorii nu au voie să ofere
servicii de consultanță companiei pe care o auditează. Toate reglementările impuse în
domeniul auditului încearcă să asigure independența auditorului, să ofere un nivel ridicat
al calității informațiilor transmise și să elimine monopolul firmelor din grupul Big 4.
În România, actul normativ care reglementează auditul statutar este ”Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale
şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, cu modificările şi completările
ulterioare”, iar Hotărârea nr. 27 din 28 martie 2016 pentru aprobarea Normelor privind
buna reputaţie a auditorului financiar definește comportamentul adecvat al auditorului,
membru al CAFR (Camera Auditorilor Financiari din România). În domeniul
contabilității se regăsesc și alte acte normative care reglementează unele aspecte
referitoare la auditul financiar și statutar, atât regmentări naționale care transpun
directivele europene, câr și acte normative care fac referire la IFRS, care au în structra
lor obligația auditării situațiilor financiare.
Calitatea informațiilor contabile și a auditului

Informațiile contabile din situațiile financiare anuale sunt utile atunci când
îndeplinesc caracteristicile calitative în raportarea lor. Potrivit Cadrului General
Conceptual al IASB (Partea A), caracteristicile calitative sunt: relevanța, credibilitatea,
comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea și integibilitatea. Primele două sunt
considerate principale, iar următoarele ajută în asigurarea calității informațiilor
contabile. Relevanța reprezintă utilitatea informației în stabilirea deciziilor de către
utilizatori. Credibilitatea este reprezentarea fidelă a operațiunilor societății reflectate în
poziția și performanța ei. Verificabilitatea reprezintă asumarea întocmirii situațiilor
financiare de cei însărcinați și asigurarea auditotului prin opinia formulată că acestea nu
sunt denaturate. Oportunitatea are în vedere relația dintre costul informației și momentul
în care se dorește a fii disponibilă (cost ridicat = informație în timp util). Nu în ultimul
rând, inteligibilitatea presupune ca situațiile financiare să întocmite în așa fel încât să fie
înțelese de toți utilizatorii. Îndeplinirea sau nu a caracteristicilor calitative de
informațiilor din situațiile financiare auditate influențează misiunea de audit deoarece
pentru atingerea unui nivel ridicat al calității auditului, toate informațiile raportate
trebuie să îndeplinească cumulativ aceste caracteristici. Dacă o informație nu poate
îndeplinii chiar și o singură criterie din toate, iar auditorul trece cu vederea, calitatea
informațiilor va scădea deoarece acest lucru indică prezența unei erori, omisiuni sau a
272
unei denaturări și opinia auditului nu va reflecta adevărul despre situațiile financiare

auditate.
Legea contabilității 82/1991 prevede că situațiile financiare ale întreprinderii
trebuie să prezinte o imagine fidelă, completă și clară a poziției și performanței
financiare. Imaginea fidelă este în stransă legatură cu noțiunea de regularitate și
sinceritate a contabilității. Regularitatea presupune respectarea regulilor și procedurilor
contabile, iar sinceritatea implică aplicarea cu bună credință a principiilor contabile
asupra evenimentelor ce au loc în entitate. Standardul Internațional de Audit 700
specifică că în cadrul raportului de audit, auditorul își poate exprima opinia asupra
situatiilor financiare în patru feluri: cu rezerve, fără rezerve, defavorabilă sau
imposibilitatea exprimării unei opinii, în cazul în care entitatea nu răspunde cerințelor
auditorului și nu pune la dispoziția acestuia suficiente elemente pentru formularea unor
concluzii. Atunci când situațiile financiare anuale reflectă o imagine fidelă a activității
firmei, auditorul poate confirma calitatea informației financiare raportate, exprimând o
opinie fără rezerve, iar în cazul în care sunt constatate erori sau fraude, auditorul va
emite celelalte tipuri de opinie în funcție de dificultatea elementelor neconcordante
găsite.
PCAOB (2011) definește calitatea auditului ca modul în care auditorul își poate
exprima opinia cu privire la corectitudinea situațiilor financiare. În concretizarea acestei
opinii, care de asemenea trebuie să fie credibilă, independentă și obiectivă (să nu fie
influențată de factori externi), auditorul are obligația să țină cont de o serie de
competențe profesionale specifice. Calitatea auditului depinde foarte mult de competența
și experiența persoanei care efectuează misiunea de audit. Această persoană trebuie să
fie autorizată în momentul efectuării unui anumit tip de audit și să poată exprima o
opinie reală, pe baza căreia vor fi definite operațiunile corective necesare în vederea
eliminării neregulilor constate, cu scopul prevenirii repetării lor.
În realizarea misiunii de audit, auditorul trebuie să respecte Codul de Etică al
Profesioniștilor Contabili în care se specifică principiile fundamentale legate de
integritatea, confidențialitatea, obiectivitatea, compentența necesară și comportamentul
profesional al auditorului. Ca o definiție a independenţei, Kato (2013) afirma că se
dorește ca misiunea de audit să poată fi organizată şi exercitată fără să existe legături de
orice natură (materială, profesională sau de rudenie) între auditori și companiile auditate.
Independența este strâns legată de principiul integrității și obiectivității. Acestea obligă
auditorul să fie sincer și corect în relațiile profesionale și să nu își compromită
raționamentul din diverse cauze. Amenințările la adresa independenței auditorului pot fii
din cauza dependenței sau a interesului financiar legat de client, atunci când auditorul
sau partenerul lor de audit a fost sau este angajatul clientului sau atunci când există
legături de rudenie cu managementul sau angajații clientului. Atunci când sunt respectate
aceste două principii, independența auditorului este asigurată. Un motiv al introducerii
rotației periodice a auditorului a fost și pentru a evita efectele negative ale unei relații de
lungă durată între auditor și client asupra independenţei şi obiectivităţii în realizarea
serviciilor profesionale.
273
Tot Codul etic al profesionaliștilor contabili (2013) menționeză că principiul

competenței profesionale și a atenției cuvenite impune tuturor auditorilor să își mențină
cunoștințele și aptitudinile profesionale până la nivelul ultimelor modificări legislative,
profesionale, tehnice și a mediului de afaceri și să acționeze în conformitate cu
standardele profesionale și tehnice adaptate misiunii de audit realizată la client. Auditorii
trebuie să conștientizeze că mediul este într-o continuă adaptare și trebuie să se
pregătească permanent pentru a înțelege evoluțiile și a putea oferii servicii profesionale.
Tot auditorul se asigură că cei din subordinea sa au parte de instruire periodică cu privire
la ultimele modificări apărute. De asemenea, cunoașterea mediului de afaceri în care se
va realiza auditul este un factor foarte important. Numeroase studii au demonstrat că în
cadrul misiunilor de audit în medii de afaceri noi pentru auditor există posibilitatea ca
acesta să nu identifice toate riscurile și erorile. Un risc de audit scăzut se poate traduce
prin identificarea tuturor elementelor ce indică denaturări prezente în situațiile financiare
anuale. Există o relație inversă între riscul de audit și pragul de semnificație: cu cât
pragul de semnificație are o valoare mai mare, cu atât riscul de audit este mai mic și
invers. De aici se desprinde că stabilirea valorii corecte a pragului de semnificație va
duce la identificarea tuturor denaturarilor și la obținerea unui audit de calitate. Pregătire
profesională continuă asigură identificarea riscurilor în medii noi de afaceri, exprimarea
unei opinii care reflectă imaginea fidelă a situațiilor financiare și implicit, oferirea de
servicii de performanță care se vor observa într-o calitate ridicată a auditului.
Argumente pro și contra cu privire la rotația auditorului

Cercetătorii şi organismele specializate au păreri diferite în ceea ce priveşte
beneficiile sau dezavantajele rotaţiei auditorilor. În favoarea rotaţiei auditorului, PCAOB
(Public Company Accounting Oversight Board, 2011) susţine că rotaţia auditorului
sporeşte independenţa auditorului şi împreună cu ea, fiabilitatea raportărilor financiare.
Kato (2013) specifică că rotația auditorilor aduce un plus de independență misiunilor de
audit, iar legislația fiecărei țări ar trebui să impună această procedură. Raiborn et al.
(2006) au observat că rotația auditorilor scade posibilitatea de apropiere și familiaritate a
auditorului cu societatea și angajații acesteia. Firth et al. (2012) crede că rotația sporește
independența auditorilor și încrederea în opinia de audit. Mohammed et al. (2014) au
realizat un studiu asupra companiilor listate la bursa din Teheran şi au observat că este
asigurată independenţa auditorului prin schimbarea partenerului de audit. Ewald şi
Reiner (2014) consideră că rotaţia auditorilor îmbunătăţeşte independenţa auditorului
prin interzicerea furnizării serviciilor de non-audit în timpul auditării societăţii. Arshauer
et al. (2013) observă că încrederea excesivă acordată de clienţi pune auditorul într-o
poziţie vulnerabilă, însă tot autorii consideră că în cazul auditului, încrederea nu
înseamnă neapărat familiaritate. Barton (2002) consideră că independenţa auditorului se
poate obţine şi prin alte măsuri decât rotaţia auditorului, de exemplu respectarea Legii
Sarbanes-Oxley.
În privinţa îmbunătățirii sau nu a calităţii auditului, există păreri împărţite. Lin și
Tepalagul (2012) au concluzionat că rotația auditorilor și perioada mandatului
influențează pozitiv calitatea auditului și că rotația este justificată. Brian et al. (2013) au
274
realizat un studiu în America în care au întrebat auditori din diferite zone şi societăţi cum
influenţează rotaţia partenerului de audit. Majoritatea respondenţilor au răspuns că se
asigură independenţa auditorului şi o creștere a calității informațiilor furnizate. De
asemenea, Ebimobowei și Keretu (2011) au realizat că rotația firmelor de audit duce la o
creștere a independenței auditorilor și la creșterea calității auditului. Nagy (2005) a
examinat efectul obligativității rotației auditorului asupra calității auditului de către
firmele nevoite să își schimbe auditorul după falimentul companiei Arthur Anderson. S-a
concluzionat că rotația a înlăturat scepticismul asupra calității auditului, iar calitatea
auditului societăților mici s-a îmbunătățit. Robu et al. (2016) a observat că în cadrul
companiilor din România, rotaţia auditorilor influenţează negativ calitatea auditului prin
imposibilitatea cunoaşterii întrutotul a noului mediu de afaceri şi identificarea tuturor
riscurilor. De asemenea, informaţiile privind poziţia financiară rămân relevante pentru
investitori, dar informaţiile privind performanţa societăţii suferă modificări observate
prin scăderea valorii de piaţă a societăţilor.
Velte și Freidank (2015) au studiat legătura dintre rotatia internă a auditului și cea
externă pentru asigurarea calității contabilității financiare și a auditului statutar în Europa
și nu s-a observat o creștere calitativă a contabilității financiare sau a auditului. Studiul
realizat de Geiger și Raghunandan (2002) a constatat că rotația auditorului nu este
necesară pentru îmbunătățirea calității auditului deoarece companiile consideră că prin
relații de lungă durată se pot cunoaște toate potențialele probleme privind continuitatea
societății. De asemenea, Tanyi și Litt (2013) au studiat efectul schimbării firmei de
rotației asupra calității raportului de audit și au confirmat că există o depreciere în
nivelul de calitate al auditului în primul an de mandat, în special când vine vorba despre
o firmă din afara grupului Big 4. Eko (2013) a demonstrat că rotația partenerilor de
audit și durata mandatului de audit nu influențează calitatea auditului, însă taxele și
onorarile percepute de auditori și cunoașterea mediului de afaceri a noi societăți au
influență pozitivă asupra calității auditului.
Rotația auditorilor a fost introdusă și pentru a elimina monopolul firmelor din
Big 4. În studiul său, Daugherty et al. (2013) observă preferința companiilor pentru
firmele din grupul Big 4 datorită experienței deținute de acestea, iar alegerea unei firme
din afara grupului Big 4 va conduce la o calitate scăzută a auditului. De asemenea, Lee și
Lee (2013) consideră că informațiile din rapoartele de audit ale firmelor din grupul Big 4
sunt mai relevante decât cele din rapoartele de audit în care auditorul provine dintr-o
firmă din afara grupului Big 4. Deși a specificat că există puține firme pe piață care pot
oferii servicii de audit companiilor multinaționale, Barton (2002) afirmă că introducerea
rotației auditorilor sporește concurența de pe piața de audit ce se observă prin creșterea
calității serviciilor prestate de auditori. Un aspect negativ al rotației auditorilor este
creșterea costurilor și neidentificarea unor riscuri specifice mediului de afaceri sau de
greși în formularea opiniei, mai ales în primii ani, aspecte demonstrate prin mai multe
studii. Din studiul realizat de Jackson et al. (2008) se desprinde faptul că auditorii au
înclinația de a da o opinie cu rezerve în cadrul unei relații de lungă durată, schimbarea
firmei de audit sau a partenerului de audit nu are nici un efect asupra calității percepute
de utilizatori și doar produce societății costuri suplimentare.
275
Harinderjit (2012) a analizat costurile provocate de rotația auditorului și a

concluzionat că acestea nu contrabalansează cu creșterea calității auditului, de aceea
unele țări au renunțat la obligativitatea rotației auditorilor. De asemenea, se
restricționează libertatea de alegere a auditorului de către acționarii societăților. Cameran
et al. (2013) a realizat un studiu în Italia și a onservat creșterea fără motiv a costurilor în
ultimii ani înainte de rotație și scăderea costurilor în primii ani de rotație, chiar dacă
munca depusă este mai mare. Tyler et al. (2013) aduc dovezi suplimentare în defavoarea
obligativității rotației auditorului și menționează ca doar în cazul unei relații îndelungate
auditorul cunoaște toate riscurile aferente mediului de afaceri al societății, iar opinia sa
este credibilă. Ewelt-Knauer et al. (2012) menționează că majoritatea auditorilor nu
identifică toate riscurile și erorile atunci când realizează auditul într-un mediu de afaceri
nou. Integrarea noului auditor în cadrul noii societăți este o altă problemă a rotației
auditorului. Raiborn et al. (2006) afirmă că nivelul de comunicare este scăzut deoarece
angajații sunt reticenți față de noul auditor atunci când se schimbă firma de audit, ceea ce
se reflectă în opinia formulată de auditor.
Concluzii
Rotația auditorilor apare în urma adoptării unei reglementări în domeniul auditului
aplicată asupra societăților care îndeplinesc criteriile stabilite. Fiecare țară își stabilește
tipul de rotație: rotația firmelor de audit sau rotația partenerilor de audit și perioada în
care să se realizeze. În general, cei care numesc auditorii sunt acționarii companiilor ce
necesită auditate, la recomandarea consiliului de administrație și a comitetului de audit.
Calitatea informațiilor contabile depinde de îndeplinirea caracteristicilor de calitate
menționate de Cadrul General Conceptual al IASB. Neîndeplinirea unei caracteristici de
către o informație poate sugera prezența unei denaturări. Calitatea auditului este
influențată de independența auditorului și de competența lui profesională. Independența
auditorului se poate asigura prin respectarea principiilor integrității și obiectivității și
eliminarea amenințărilor și a conflictelor de interese. Competența profesională a
auditorului este baza prin care el asigură clientul de servicii de calitate înaltă și
profesionale. Auditorul este obligat să se adapteze continuu la schimbările apărute în
mediile de afaceri și să își însușească noile informații și reglementări adoptate. Toate
acestea se pot realiza doar prin pregătire periodică.
Obligativitatea rotației auditorului, din privința studiilor realizate pe această temă,
aduce atât beneficii, cât și aspecte negative. În categoria beneficiilor, rotația auditorului
îmbunătățește independența sa deoarece înlătură legătura de familiaritate cu societatea
auditată, legătură de ce formează prin menținerea aceluiași auditor o perioadă lungă de
timp. Interzicerea furnizării de servicii de consultanță firmelor auditate sporește
independența auditorului. În privința îmbunătățirii calității auditului există păreri
împărțite: unii consideră că rotația auditorului aduce după sine și o creștere a calității
auditului, alții consideră că prin rotația auditorului se obține o scădere a calității
auditului. Rotația auditorului sporește concurența în rândul firmelor de audit, lucru ce
duce la îmbunătățirea serviciilor oferite de aceste pentru a-și putea atrage noi clienți.
276
Aspectele negative care rezultă din rotația auditorilor sunt legate de costurile
suplimentare pe care trebuie să le suporte societățile atunci când schimbă auditorul.
Eficiența rotirii auditului este rezultatul dintre rezultatele obținute și costurile implicate.
Se pune problema dacă beneficiile aduse de schimbarea auditorului depășesc costurile
efectuate cu această schimbare deoarece în primii ani există riscul ca noul auditor să nu
cunoască bine mediul de afaceri al societății, angajații și managementul sunt reticenți
față de noul auditor și acesta să nu identifice anumite riscuri care duc la fomularea unei
opinii greșite asupra situațiilor financiare ale societății. Chiar dacă se dorește eliminarea
concurenței pe piața auditului, numărul firmelor care pot oferii servicii marilor companii
sunt foarte puține, de regulă cele din grupul Big 4.
Regula de rotație obligatorie a firmei de audit pare a fi o soluție atractivă pentru o
problemă complicată, cum ar fi, încrederea în activitatea de audit. Aceasta aduce și
beneficii, dar și costuri, iar fiecare țară trebuie să analizeze și să judece în funcție de
mediul său de afaceri care opțiune se potrivește cel mai bine: aplicarea sau nu a
obligativității sau adaptarea acesteia pentru oferirea unor informații de o calitate ridicată
privind situația companiilor de interes public din fiecare țară.
Abdoli, M.R., Mahmoudzadeh, A., Darvishan, M. (2014) ”Assessing the Effects of
Auditing Institutions’ Size and Type of Auditors’ Opinion on Auditing Institutions’
Rotation”,Journal of Educational and Management Studies, Vol. 4, No. 2, pp. 182-
185.
Arel, B., Brody, R.G., Pany, K. (2005) ”Audit Firm Rotation and Audit Quality:
Certified Public Accountant”, The CPA Journal, pp. 36.
Bobbie, W. D., Quinton, B. (2011), ”The effects of audit firm rotation on perceived
auditor independence and audit quality” Research in Accounting Regulation, Vol.
23, Issue 1, pp. 78–82.
Corduș, G.S., Fulop, M.T., (2013) “Analiza relației auditor-client și efectul asupra
independenței auditorului”, Audit financiar, nr. 105 – 9/2013, pp. 3-11.
Daugherty, B.E., Dickins, D., Hatfield, R.C., Higgs, J.L. „Mandatory Audit Partner
Rotation: Perceptions of Audit Quality Consequences”, Current Issues in Auditing,
American Accounting Association, Vol. 7, Issue 1, pp. 30–35.
Dumitrascu M., Loghin R.D. (2016) “Studiu privind relevanța deprecierii fondului
comercial în contextul rotației partenerului de audit”, Audit financiar, No.
1(133)/2016, pp. 25-31.
Eko, S., Eko, S.,(2013) ”The Effect of Audit Partner Rotation and Audit Firm’s Fee on
Audit Quality”, Proceedings of 8th Annual London Business Research Conference
Imperial College, ISBN: 978-1-922069-28-3
Elder, R.J., Lowensohn, S., Reck, J.L. (2015) “ Audit Firm Rotation, Auditor
Specialization, and Audit Quality in the Municipal Audit Context ”, Journal of
Governmental & Nonprofit Accounting American Accounting Association, Vol. 4,
pp. 73–100.
277
Ewald, A., Reiner Q. ” Mandatory Audit Firm Rotation and Prohibition of Auditor-
provided Tax Services – Evidence from Investment Consultants' Perceptions”
Ewelt-Knauer, C., Gold, A., Pott, C. (2012) ”What do we know about mandatory audit
firm rotation?”, The Institute of Chartered Accountants of Scotland (ICAS), ISBN
978-1-904574-89-7, 2012
Fontaine, R., Letaifa, S.B., Herda, D. (2013) ”An Interview Study to Understand the
Reasons Clients Change Audit Firms and the Client’s Perceived Value of the Audit
Service”, Current Issues in Auditing American Accounting Association, Vol. 7,
Issue 1, pp. A1–A14
Jackson, A.B., Moldrich, M., Roebuck, P. (2008) ”Mandatory audit firm rotation and
audit quality“, Managerial Auditing Journal, Vol. 23, No. 5, pp. 420-437.
Marquita, T. B. (2002), ”Analysis of the Mandatory Auditor Rotation Debate” Tennessee
Research and Creative Exchange, University of Tennessee, Knoxville Trace
Miles, B. Gietzmann, M.B., Sen, P.K. (2002) ” Improving Auditor Independence
Through Selective Mandatory Rotation” International Journal of Auditing Int. J.
Audit, Vol. 6, pp. 183-210.
Nashwa, G. (2004) ”Auditor Rotation and the Quality of Audits: Certified Public
Accountant”, The CPA Journal, pp. 22.
Raiborn, C., Schorg, C.A., Massoud, M. (2006) ”Should Auditor Rotation Be
Mandatory?” The Journal of Corporate Accounting & Finance.
Robu, I.B., Grosu, M., Istrate, C. (2016) ”Efectul rotaŗiei auditorilor asupra calității
informațiilor raportate de către firmele românești cotate la bursă în condițiile
trecerii la IFRS” Audit financiar, XIV, No. 1 (133)/2016, pp. 3-14.
Sayyar, H., Basiruddin, R., Abdul Rasid, S.Z., Laya Sayyar, L. (2014) ”Mandatory Audit
Firm and Audit Partner Rotation”, European Journal of Business and Management,
Vol. 6, No. 26,
Schmidt, R.N., Cross, B.E. (2014) ” The effects of auditor rotation on client
management’s negotiation strategies”, Managerial Auditing Journal, Vol. 29, Issue
2, pp. 110 – 130.
Tabără, N., (2014), ”Sisteme contabile comparate”, ediția a III-a revizuită și adăugită,
editura Tipo Moldova, Iași.
Velte, P., Freidank, C.C. (2015) ” The link between in- and external rotation of the
auditor and the quality of ﬁnancial accounting and external audit” Eur J Law Econ
40, pp. 225–246.
PCAOB (Public Company Accounting Oversight Board) (2011) ”Concept release on
auditor independence and audit firm rotation”, No. 2011-006 August 16, 2011.
Directiva 2013/34/UE privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare
consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare
a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a
Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului
Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din
16.04.2016 privind cerințe specifice referitoare la auditul statutar al entităților de
interes public
278
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor

financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, cu modificările şi
completările ulterioare”, publicat în Monitorul Oficial al României din 30.06.2008
Hotărârea nr. 27 din 28 martie 2016 pentru aprobarea Normelor privind buna reputaţie a
auditorului financiar, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 251 din
5.04.2016
279
EVOLUȚIA NORMELOR ISA ȘI USGAAS
Maria-Magdalena FEDELEȘ, Mădălina Cosmina MOLDOVEANU,

Alexandra Adriana PĂCURARI, Petronela STOIAN
Rezumat
Scop: Scopul prezentei lucrări îl reprezintă reliefarea principalelor idei din
literatura de specialitate privind evoluția Standardelor Internaționale de Audit precum și
a Standardelor General Acceptate de Audit din Statele Unite ale Americii, legătura dintre
aceste norme, dar și necesitatea convergenței.
Metodologie: În vederea realizării acestui studiu, am parcurs o serie de articole
științifice din literatura de specialitate, publicate la nivel internațional în jurnalele de
profil aferente și care abordează subiectul lucrării de față.
Rezultate: Pornind de la o serie de aspecte importante precum normalizarea,
armonizarea, standardizarea, evoluția referențialelor, rezultatele acestui studiu
evidențiază idei importante în ceea ce privește etapa de convergență a normelor
internationale de audit, diferențele importante dintre cele două referențiale de audit cu
impact asupra procesului de convergență.
Originalitate: Evidențierea factoriilor care influențiază evoluția standardelor
internationale de audit precum și evidențierea importanței proiectului de convergență.
Cuvintecheie: ISA, US.GAAS, globalizare, normalizare, armonizare, convergență,
Clarity Project.
Introducere
Popescu I et al (2004) afirmă că globalizare este un proces prin care distanța
geografică nu este un factor decisiv în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere
de natură economică, socioculturală precum și politică, ansamblu de relații și
interdependențe dobândind un potențial tot mai mare de a deveni internaționale dar și
mondiale.
Procesul de globalizare a economiilor a determinat o serie de fenomene la nivelul
economiei din întreaga lumea, ceea ce a condus la evoluții semnificative în cadrul
normelor de audit. Dezvoltarea marilor companii, creșterea volumului de tranzacții
transfrontaliere, fenomenele de concentrare economice dar și politice, sunt principalii
factori în procesele de armonizare și convergență.
Globalizarea asa cum am menționat și mai sus, este o arie de fenomene economice
succesive, având ca principal obiectiv fixarea unor standarde și procese economice.
generale și aplicabile global.
Așadar, se dorește un set comun de standarde contabile care să ofere utilizatorilor
cele mai corecte și precise informații dar și să aducă performanță. Fie că se folosește
ISA, US GAAS sau o convergență a acestora, principalul scop al principalilor
normalizatori îl reprezintă omogenizarea informațiile contabile și crearea acelui limbaj
comun în domeniul contabilității și al auditului financiar.
280
Se poate observa că auditul în ziua de azi cu ajutorul normelor impuse, necesare în

vederea respectării unor regului generale, s-a extins dincolo de situaţia financiară de
bază care atestă această funcţie. De-a lungul timpului, apar diferiți factori care
influențează și conduc la o dezvoltare a standardelor internaționale de audit.
Beneficiile untilizării standardelor internaționale de audit au fost dezbătute de-a
lungul anilor, existând astfel un sprijin puternic pentru crearea unui set comun de
standarde de audit, utilizatepe piețele de capital din întreaga lume. Convergența ca orice
proces are limitările ei și trebuie dezbatut acest proces prin înlăturarea oricărei diferențe
semnificative dintre cele două norme dar și găsirea unor soluții pentru a evita
obstacolele evidente.
Nevoia de normalizare
Înainte de anul 1840 dezvoltarea istorică timpurie a auditului nu a fost bine
documentată. Activitatea de audit este cunoscută ca şi o activitate antică de verificare a
documentelor şi a fost descoperită de către civilizaţiile antice din China, Egipt şi Grecia.
Acele activităţi antice de verificare încă par a se asemăna cu ceea ce înseamnă astăzi
auditul. Auditul în acea perioadă a fost realizat pentru detectarea fraudei.
Potrivit lui Porter (2005), auditul a avut puţine aplicaţii comerciale înainte de
revoluţia industrială. Acest lucru s-a datorat faptului că industriile în această perioadă au
fost în principal preocupate de afaceri mici, care au fost deţinute şi gestionate în mod
individual. Nu era nevoie ca managerii de afaceri să raporteze directorilor, resursele
acestora de management. Ca şi rezultat al acestor acţiuni, nu era o nevoie atât de mare de
audit iar verificarea amănunţită a fiecărei tranzacţii a fost restricţionată de-a lungul acelei
perioade. Conceptul de testare/ verificare nu a fost parte a procesului, nefiind cunoscut
conceptul de control intern.
După 1929, investiţiile în afaceri au început rapid să crească. În acelaşi timp,
avansarea pieţelor de valori mobiliare şi instituţiile de acordare a creditelor au facilitat,
de asemenea, dezvoltarea pieţei de capital în această perioadă. Pe măsură ce companiile
au crescut în dimensiune, separarea funcţiilor de proprietate şi de management au
devenit mai evidente. De aceea, pentru a se asigura că fondurile au continuat să curgă de
la investitori către companii, iar pieţele financiare să funcţioneze fără probleme, există
necesitatea de a convinge participanţii la pieţele financiare că situaţiile financiaree ale
companiilor oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare a societăţilor, însă şi a
performanţei (Porter, 2005)
Astfel, obiectivul normelor este de a îmbunătății calitatea și uniformitatea practicii
internaționale prin: emiterea de standarde internaționale de audit, emiterea de ghiduri cu
privire la acestor standarde, promovarea aprobării standardelor de către legislatori,
promovarea dezbaterilor cu practicienii, utilizatori și autoritățiile de reglementare din
întreaga lume. Acceptarea finală de către utilizatorii situațiilor financiare a normelor
internaționale de audit va spori în mare măsură aplicarea corespunzătoare a standardelor
de audit de către auditori.
Armonizarea și standardizare
281
Armonizarea în domeniul auditului financiar de la nivel internațional a permis

utilizatorilor situațiilor financiare o creștere a nivelului de încredere în procesul de audit.
Această armonizare a sporit cu siguranță transparența și încrederea în situațiile financiare
ale companiilor care doresc acces la piețele internaționale de capital. Se constată că
organizațiile profesionale naționale se bazează tot mai mult pe"Standardele
Internaționale de Audit" (ISA) pentru dezvoltarea standardelor naționale de audit.
Organizațiile profesionale internaționale au dorit să reducă diferențele dintre standardele
de audit pentru a reduce riscul auditorilor și, prin urmare, creșterea încrederii părților
terțe în opinia emisă de auditori.
Fivezet al. (2001) afirmăcă nu există nici o unicitate la nivel internațional cu privire
la standardele de audit, în timp ce diferențele de la o țară la alta erau mai puțin
semnificative în ceea ce privește standardele de audit. Astfel s-a dorit să se deplaseze
convergența în direcția armonizării complete la nivel internațional, în scopul de a spori
credibilitatea misiunii auditorului.
În ultimii ani, organizațiile naționale s-au inspirat pentru dezvoltarea
standardelorlor de audit locale din "Standardele Internaționale de Audit" (ISA) emise de
IAPC (International Auditing Practice Committee) al IFAC (International Federation of
Accountants).Viteza cu care standardele naționale sunt adaptate la ISA-uri variază însă
de la o țară la alta. Este important de remarcat faptul că în practică diferențele între
standardele naționale sunt limitate din cauza faptului că multe dintre companiile listate
sunt auditate de către marile firme de audit de la nivel internațional, care, în principiu,
aplică o metodologie de audit standardizată.
Beneficiile utilizării standardelor de audit în cadrul misiunilor de audit ale
situațiilor financiare au fost intens dezbătute în timp. Cu toate că dezbaterile continuă,
există un sprijin puternic pentru crearea unui set comun de standarde pentru a fi utilizate
pe piețele de capital din întreaga lume, în special pentru tranzacțiile transfrontaliere.
Fulop et al. (2013) susțin că la nivelul Uniunii Europene, se dorește stabilirea unui
singur set de norme privind auditul situaţiilor financiare anuale, care să fie adoptate în
legislația naţională a statelor membre. Modificările aduse standardelor internaţionale de
audit s-au realizat pentru a spori protecția utilizatorilor de informaţii. De asemenea
uniformizarea standardelor de audit s-ar putea concretiza printr-una din cele douăforme:
armonizarea celor două seturi de standarde sau convergenţa celor douăseturi de
standarde.
Factorii care influențează evoluția standardelor internaționale de audit

Procesul de adoptare și de punere în aplicare a standardelor internaționale de audit
la nivel mondial este unul continuu și departe de a fi omogen din cauza unor
factorideterminanți, cum ar fi legislația, mediul cultural, mediul politic, mediul
economic, și cel social. Punerea în aplicare a ISA-urilor variază de la o țară la alta fiind
puternic influențat de factori, cum ar fi statul de drept și cadrul de reglementare.
În literatura de specialitate prin intermediul unor studii (Booklay, O’Leary,
Determining the strength of auditing standards and reporting; Pineno and Gelikanova,
Obstacles to the implementation of international auditing standards) se promovează
282
ideea procesului de guvernare ca o rețea de reglementare a organismelor care

interacționează, care influențează procesele de stabilire a standardelor în multe țări. În
același timp, aceste studii evidențiază necesitatea unei mai bune documentări cu privire
la conexiunile dintre sistemele de contabilitate și organismele de reglementare. Impactul
unor factori, cum ar fi statul de drept, stabilitatea politică, eficiența guvernului, calitatea
reglementărilor, precum și controlul corupției, ar trebui să fie mai profund cercetat cu
ajutorul unui cadru conceptual mai cuprinzător
Un factor relevant care influențează dezvoltarea și aplicarea standardelor de audit îl
reprezintă numărul de scandaluri financiare recente și necesitatea absolută de a
reconstrui încrederea în profesia de audit (Boța-Avram, 2013).
Evoluția normelor ISA/US GAAS

Tendința de internaționalizare a crescut în afaceri și este necesar ca piețele
financiare ce dețin informații financiare de calitate superioară să fie produse în
conformitate cu standardele internaționale de audit. IAASB (International Auditing and
Assurance Standards Board) este dedicat să funcționeze cât mai transparent posibil.
Până în 2007, a devenit, fără îndoială, cel mai transparent standard în lume. Reuniunile
IAASB sunt deschise publicului iar documentele de bază și ordinea de zi dunt postate pe
website-ul IAFC fiind una dintre primele organizații care se referă la orientările
internationale de audit în situațiile sale financiare proprii.
IAASB a publicat 32 de Standarde Internaționale de Audit (ISA) și aproximativ
20 de Declarații de Practici de Audit (IAPS), precum și alte pronunțări pe teme cum ar fi
controlul calității. Peste 100 de țări folosesc sau sunt în proces de adoptare sau
încorporare ISA în autoritățile lor naționale de audit. Din ce în ce mai multe organisme
de reglementare acceptă situațiile financiare auditate folosind ISA.
Standardele de audit general acceptate (GAAS) sunt standarde care se folosesc în
auditarea companiilor private din SUA. Aceste standarde se împarte în 3 categorii:
standarde generale, standarde ale câmpului muncii și standarde de raportare. În evoluția
acestor standarde se remarcă legătura dintre frauda McKesson & Robbins și crearea
standardelor de audit general acceptate (GAAs,)
Așadar, principiile fundamentale ale auditului au fost influenţate în acea perioadă
de nişte cauze majore, cum ar fi cea a lui McKesson şi Robbins (1924-1937). Acest caz,
dorește să ilustreze, în mod special, impactul fraudei asupra profesei contabile moderne,
deoarece conduce la stabilirea standardelor de audit general acceptate (GAAS).
Comitetul a emis mai multe declarații, dar a devenit evident că era nevoie de un set de
standarde pentru a crea un cadru privind procedura de audit. După ce comitetul a
început să solicite auditorilor să menționeze conformitatea cu standardele de audit
general acceptate în rapoartele lor, AICPA a emis o broșură în 1947 intitulat "Declarația
provizorie a Standardelor de Audit–semnificația și domeniul de aplicare general
acceptat" (AICPA, 2010). Broșura a dus la crearea standardelor de audit general
acceptate (GAAS). Așadar, GAAS, a fost rezultatul final al unui lanț de evenimente care
au fost puse în mișcare prin descoperirea fraudei la McKesson & Robbins.
283
Convergența – un proces izomorfic

Morris et al. (2011) susține că de-a lungul ultimilor ani, multă atenție a fost
acordată problemei armonizării globale a principiilor contabile general acceptate, în timp
ce în același timp, o revoluție mult mai liniștită a avut loc în standardele de audit general
acceptate (GAAS).
Pe măsură ce forțele globalizării cereau ca tot mai multe țări să-și deschida ușile
pentru investiții străine și ca mediul de afaceri să se extindă dincolo de frontiere, sectorul
privat și public recunoaște beneficiile de a avea un cadrul de raportare financiară susținut
puternic la nivel global de standardele de audit acceptate.
Acțiunile propuse pentru a conduce la convergență au stat la baza unor premise
printre care: adoptarea cu succes a standardelor internaționale depinde de dezvoltarea
standardelor de înaltă calitate; integritatea în aplicarea standardelor internaționale este
esențială, auditorii și utilizatorii situațiilor financiare trebuie să încurajeze și să respecte
conformitatea cu forma standardelor internaționale; adoptarea și punerea în aplicare a
standardelor internaționale cer acțiune atât la nivel național cât și la nivel internațional.
La nivel național, este important ca guvernele, autoritățile de reglementare și
organismele naționale de standardizare să plaseze convergența internațională ca o
prioritate pe agendele lor, iar la celălalt nivel, este important ca standardul internațional
să stabilească procese și proceduri care să faciliteze intrarea națională, ce conduce la o
dezvoltare a standardelor de înaltă calitate.
Potrivit lui Lindberg et al. (2011) pentru ca aceste norme să ajungă la procesul de
convergență ar trebui depășite cele mai importante diferențe cu referire la:
documentarea procedurilor de audit (ISA – bazat mai mult pe judecată profesională,
perioada de retenție a documentelor pentru audit mai puțin de 5 ani; USGAAS -
orientare prescriptivă, perioada de retenție minim 7 ani); aspecte privind continuitatea
activității (ISA – viitorul apropiat nu este definit la 12 luni; USGAAS – este precis
definit la 12 luni); evaluarea și raportarea internă (ISA – nu există cerință de a
exprima aviz cu privire la eficacitatea controalelor interne ale clientului asupra situațiilor
financiare; USGAAS – auditorul trebuie să cunoască entitate și mediul în care își
desfășoară activitatea, poate exprima un aviz cu privire la eficacitatea controalelor
interne ale clientului); evaluarea riscurilor și răspunsurile la riscurile evaluate (ISA -
procedurile de evaluare a riscurilor sunt mandatate, în scopul de obține o largă înțelegere
a entității; USGAAS - evaluarea riscurilor efectuate din etapele de planificare a
auditului); utilizarea unui alt auditor pentru o parte dintr-un audit (ISA - nu
permite; USGAAS – permit verificare muncii auditorului anterior)
Pentru a ajuta CPA (Certified Public Accountant) la înțelegerea standardelor de
audit general acceptate (GAAS), precum și pentru a îmbunătăți respectarea cerințelor lor,
Consiliul pentru Standarde de audit (ASB), a realizat în anul 2004 un efort semnificativ
pentru a face U.S GAAS să fie mai ușor de citit, înțeles și de aplicat. Comisia care
stabilește standardele de audit, pentru a nu fi tranzacționate în mod public, a lansat
“Project Clarity”, un proiect care are ca obiectiv principal convergența standardelor de
audit S.U.A cu ISA.
284
Mastracchio et al. (2013) afirmă că acest proiect de convergență încearcă să facă

standardele de audit să fie coordonate sau comparabile în întreaga lume.
Consiliul pentru Standardele de audit (ASB) a emis standardele sale clarificate, prin
„Clarity Project”, eficiente pentru auditarea exercițiilorlor financiare care se încheie la
data de 15 decembrie, 2012 (McConnell Jr et al., 2014). Astfel ASB a dorit convergența
standardelor de audit US GAAS. cu standardele internaționale de audit, ISA. Printre alte
îmbunătățiri, standardele de audit general acceptate prevăd mai clar obiectivele
auditorului și cerințele pe care auditorul trebuie să le respecte atunci când se efectuează
un audit în conformitate cu GAAS.
Obiectivul IAASB este de a servi interesul public prin stabilirea de standarde de
audit si de asigurare de înaltă calitate, prin facilitarea convergenței standardelor
internaționale și naționale, sporind astfel calitatea și uniformitatea practicii în întreaga
lume și întărirea încrederii publicului în audit și asigurarea profesiei la nivel mondial.
Ca rezultat al adoptării standardelor internaționale de audit în majoritatea U.E și în
special în cadrul țărilor nevorbitoare de limba engleză în anul 2004, IAASB a început un
program cuprinzător pentru a spori claritatea standardelor sale internaționale de audit.
Acest program presupune aplicarea unor noi convenții de redactare pentru toate ISA-
urile, fie ca parte a unei revizuiri de fond de către IAASB sau printr-o reformulare
limitată pentru a reflecta noi convenții și probleme de claritate generale ( de Beer, 2006).
Potrivit McAbe et al. (2010) la data de 27 februarie 2009IAASB a finalizat
proiectul de claritate, rezultând un set de ISA-uri redactat în mod consecvent și sub
rezerva unei singure declarații de autoritate și efect. Proiectul de claritate al IAASB a
implicat o revizuire cuprinzătoare și reformularea tuturor celor 36 ISA pentru a
îmbunătăți inteligibilitatea și pentru a facilita aplicarea coerentă a acestora. Pe lângă
îmbunătățirea clarității ISA, IAASB revizuit substanțial aproximativ jumătate din
standarde.
În timp ce implicarea practică a multora dintre aceste modificări la standardele de
audit pot fi subtile, altele pot afecta constant practica de audit precum și educația în
audit. În plus organizarea și formularea modificărilor sunt semnificative și proiectul în
sine este unul imens iar auditorii trebuie sa se familiarizeze cu aceste modificări.
Benefiiciile unui cadru global de raportare financiară sunt numeroase și includ: o
mai mare comparabilitate a informațiilor financiare pentru investitori, o mai mare dorință
din partea investitorilor de a investi la nivel tranfrontalier, costul mai scăzut al
capitalului, alocarea mai eficientă a resurselor. În sfera auditului, multe firme care
servesc companiile transnaționale văd beneficii în formare, eficiență și calitate care
rezultă dintr -un singur set de standarde de audit și de etică. În cele din urmă, majoritatea
autorităților naționale de reglementare se confruntă cu reglementarea nu numai
activităților care provin din propriile lor țări, dar și a activităților transfrontaliere.
Standardele comune servesc toate aceste interese și sunt susținători ai convergenței în
toate aceste sectoare.
285
Finalitatea convergenței
Morris (2007) susține că elaboarea „Clarity Project” de către ASB este similară
proiectului de claritate al IAASB. Astfel, acest proiect ajută la promovarea convergenței
dintre standardele internaționale, asigurând în același timp legături mai strânse cu
IAASB. Potrivit Mastracchio, Jr. et al. (2012) la data de 1 septembrie 2011, AICPA a
emis un raport, "Diferențe de fond între Standardele Internaționale de Audit și a
standardelor de audit general acceptate [GAAS]", care a analizat diferențele etichetate ca
"Cerințe în ISA-uri care nu sunt în GAAS-uri". Acest raport a concluzionat că aproape
toate diferențele se datorează legilor și reglementărilor sau cadrele contabile care nu sunt
aplicabile în Statele Unite ale Americii. Astfel în luna octombrie 2011, după un amplu
proiect, ASB a emis noi standarde într-un format care, în esență, sunt convergente cu
ISA.
În urma procesului de convergență s-au identificat astfel câteva bariere ale
convergenței precum: obstacole de interpretare (posibilitatea ca fiecare organism să
emită propriile lor interpretări, ceea ce ar conduce la o implementare diferită); obstacole
de limbă (traducerea din engleză a standardelor într-o limbă locală poate fi o problemă,
în special când se importă noi concepte ce nu sunt bine întelese); obstacole de
terminologie (existența unei probleme atunci când termenii sunt definiți, interpretați
diferit de la o țară la alta, impedicând convergența și comparabilitatea); obstacole
politice (companiile puternice sau băncile urmăresc beneficiile acestui proces, urmând să
intervină mai ales atunci când nu au de câstigat).
Concluzii
Faptul că același format și tip de formulare este folosit în fiecare standard reflectă
faptul că ISA se autocorelează foarte mult şi nu trebuie aplicate independent unele de
altele. IAASB este încrezător cu privire la faptul că printr-o clarificare a ISA se va
contribui în mod semnificant la îmbunătăţirea calităţii şi a uniformităţii practicilor de
audit de pretutindeni din lume. În plus, monitorizarea calităţii auditului ar trebui să fie
mai uşoară, ca şi un punct de referinţă clar care este demonstrat de către natura acestor
standarde. Faptul că US GAAS sunt standarde folosite în auditarea companiilor private
și că sunt mai greu de citit și de înțeles, impune ușurința realizării convergenței acestor
norme cu ISA. În plus, se speră că prin clarificare se va contribui la adoptarea ISA în
întreaga lume şi se va facilita convergenţa internaţională. Pentru firmele de audit care
operează la nivel internaţional, armonizarea standardelor de audit va reprezenta un
beneficiu foarte mare.
Standardele ISA clarificate apar cu mai multe reguli bazate pe abordare, cum ar fi
obligaţiile şi cerinţele auditorului care sunt prescrise în formularea standardelor.
Utilizarea cuvândului ,,trebuie” indică faptul că cerinţele acestuia sunt obligatorii şi că
acestea trebuie să fie respectate indiferent de ceilalţi factori, cum ar fi complexitatea,
riscul, dimensiune sau cost. Argumentul în favoarea acestei abordări este că va conduce
la aplicarea consistentă a ISA şi va duce la îmbunătăţirea calităţii auditului. De
asemenea, IAASB este încrezător în rezultatele Proiectului de CLaritate având norme
de calitate şi consistenţă, ce se va reflecta în practicile de audit din întreaga lume.
286
Adoptarea acestor ISA clarificate din întreaga lume ar trebui să ajute firmele de audit la
nivel înternaţional şi va duce la armonizarea internaţională a practicilor de audit. Cum
suntem într-o lume în continuuă schimbare, putem afirma faptul că în următorii ani se va
vedea o schimbare a practicilor de audit, o abordare care va încuraja uniformitatea şi va
reduce posibilităţile de realizare a sub- auditului (auditului superficial).
Alltizer, R.L., McAllister, B.P., Jarnagin, B.D., „Accounting and Auditing
Implications: Certified Public Accountant”, The CPA Journal, August 2008; pg. 4
Barr, Andrew and Irving J. Galpeer.“McKesson & Robbins’ Journal of Accountancy
(1987): pp 159- 161
Barth, M.E., Landsman, W.R. and Lang, M.H. (2008), “International accounting
standards and accounting quality”, Journal of Accounting Research, Vol. 46, No. 3,
pp. 467-98
Baxter, W.T. “McKesson & Robbins: a milestone in auditing.” Accounting, Business, &
Financial History (1999): pp. 157-174
Beer, L. (2006), ”WILL THE IAASB'S CLARITY PROJECT CLARIFY AUDITING
STANDARDS?”AccountancySA; Feb 2006, pg. 6.
Boţa-Avram, C. (2013), ”Linking Governance to the Strength of Auditing and Reporting
Standards” International Atlantic Economic Society, 29 July 2013.
Brandt, W., Durández, A., Edwardson, J., Hewitt, L., Richards Hope, J. (2015) ,,The
evolution of audit regulators”, View Points for the audit committee leadership
summit, Tapestrz Networks Inc, July 13, 2015.
Epstein, B.J., Mirza, A.A., (2003), „Wiley IAS 2003 - Interpretation and Application of
International Accounting Standards”, Ed. John Wiley&Sons;
Fivez, M.P., Pauwels, M.P., Van Meensel, M.E, Dendauw, C.(2001),
”L’internationalisation de la profession: Les normesinternationalesd’audit”, Actes
du Forum 2000 du revisorat- Institut des Reviseursd’EntreprisesRéflexions et
opinions – nr. 11/2001.
Fulop, M.T, Crișan, A.R (2013), “Studiuprivindarmonizareaactivităţii de audit din
sectorul public la nivelulUniuniiEuropene”, Audit financiar, 11/2013, pp. 5-12.
Ionaşcu, M., Ionaşcu, I., Săcărin, M., &Minu, M. (2014) “IFRS adoption in developing
countries: the case of Romania”, Accounting and Management Information
Systems, Vol. 13, No. 2, pp. 311-350
Lew, J.-F, (2005), „The Trend of International Accounting Harmonization”, Journal of
Applied Management and Entrepreneurship, Vol. 10, No. 1, pg. 126;
Lindberg, D.L., Seifert, D.L. (2011), “A comparision of U.S Auditing Standards with
International Standards on Audit –Moving Toward converge”, The CPA Journal,
April 2011, pp 17-21.
Hamilton, J., “IAASB Launches Audit Quality Project With Emphasis on Corporate
Governance”, International Developments, February 8, 2011, pg. 9.
Mastracchio, Jr., N.J., Lively, H.M (2012), “Multiple Auditing Standards Intensify the
Dilemma of What to Teach”, The CPA Journal, October 2012, pp. 66-67.
287
Mastracchio Jr., N.J., Lively, H.M. (2013), „The Effect of the Clarified Standards on
Auditors’ Reports”, The CPA Journal, March 2013, pp. 24-31
McCabe, C., Dillon, B. (2010), “Clarity standards come into force” CA Charter; Martie
2010, 81, 2; ProQuest Central, pg. 62.
McConnell Jr., D.K, Schweiger, C.H., McConnell, S.C. (2014), „New Guidance under
the Clarified Audit Standards”,The CPA Journal, ianuarie 2014, pp. 40-43
Minu, M., Diaconu, P., Coman, N. (2006), “Influențelefenomenelor de
globalizareșiarmonizareinternaționalăasupraprofesiei de auditor”,Revista „Audit
financiar”, nr.22/2006
Mintzer, A.M, (2011), “Full Tank of GAAS”, California CPA, 2011, pg. 15.
Morris, J.T., Thomas, C.W. (2011), “Clarified Auditing Standards: The quiet
Revolution”, Journal of Accountancy , June 2011, pp 24-29.
Morris, D. (2007), “SHOULD YOU CARE ABOUT THE IAASB CLARITY PROJECT?”,
Financial Executive; Jun 2007, No. 23, pg. 14.
Jaysinha S. , John W., Matthew P., M., “Establishment of GAAS: Impact of an Auditing
Fraud”, Journal of Accounting and Finance Vol. 15(1) 2015
O’Connell, V., (2007), “Reflections on stewardship reporting”, Accounting Horizons,
Vol. 21, No. 2, pp. 215-27
Oldham, M. (2012),; „Prepare to “Prepare for” Changes: Are You Ready?” CPA
PRACTICE MANAGEMENT FORUM, FEBRUARY 2012, pp. 12-19.
Phalguna Kumar, E., Mohan, B. (2015), “Origin and Development of Auditing”, Indian
Journals of Research, ISSN – 2250- 1991, Volume 4, Issue 9, September 2015
Popescu I., Bondrea A., Constantinescu M.,Globalizareamitşirealitate, Ed.
Economică,Bucureşti, 2004
Rodgers, Rodney K., Jesse Dillar, and Kristi Yuthas.“The Accounting Profession:
Substantive Change and/or Image Management.” Journal of Business Ethics 58.3
(2005): 159-176
Roussey, R.S. (1999), ”The development of international standards on auditing:
Certified Public Accountant”, The CPA Journal, Oct 1999, pp. 14-20.
Tabără, N. (2002), „Delimităriconceptualeprivindauditulcontabil-financiar”, Revista
„Management intercultural”, volumul IV, numărul 7/2002
Tierney, L. (2011) , ”The AICPA Moves to Converge and Clarify All of Its Auditing
Standards” CPA PRACTICE MANAGEMENT FORUM , ianuarie 2011, pp. 19-
21.
Trabelsi, R., (2015), „Internațional Accounting Normalization and Harmonization
Processes across the World: HistorY and Overview”, Journal on Business Review,
Vol. 4, No. 2, pp.88-98
Walsh, N. (2009), ”Auditing Standards are Changing Again”, Accountancy Ireland,
Octombrie 2009, Nr.41, pg.22
Wells, Joseph T. “Why Employees Commit Fraud, It’s Either Greed or
Need.”Association of Certified Fraud Examiners 2001.Web. 22 March 2011.
Wong, P. (2004), “Challenges and succeses in implementing international standards”,
september 2004, International Federation of Accountants, pp 3-15.
288
INFLUENȚA PROFESIEI CONTABILE ASUPRA SISTEMELOR DE

RAPORTARE FINANCIARA DE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Anca BARBU, Claudia-Elena DĂSCĂLESCU, Claudia DIAC, Mihaela

VATAMANU
Rezumat
Scop: Scopul acestei lucrări este de a evidenția influența pe care profesia contabilă
o are asupra sistemelor de raportare financiară internațională și modul în care poate
conduce la internaționalizarea sistemelor contabile.
jurnalele naționale și internaționale de profil care tratează acestă problematică.
Rezultat: Profesia contabilă poate influența sau nu sistemele de raportare
financiară internațională în funcție de anumiți factori determinanți ai acesteia (cultura,
religia, sistemul politic, sistemul juridic, nivelul educației, nivelul dezvoltării
economice).
Cuvinte cheie: profesie contabilă, factori de influență, profesionist contabil, sistem
de raportare internațional, normalizare.
Introducere
Nu putem trăi fără contabilitate și deopotrivă fără verdictul asupra adevărului ei
legitimat prin auditul financiar. Profesia contabilă devine astfel “religia” oricărei
afaceri oneste. (Horomnea, 2013)
Profesia contabilă este definită prin totalitatea activităților cu caracter economic
(ținerea contabilității, elaborarea, examinarea și prezentarea situațiilor financiare, audit
statutar, servicii fiscale, servicii de consultanță financiară precum și alte servicii
contabile) și se distinge de celelalte profesii prin asumarea responsabilității față de
interesul public.
În prezent, creșterea complexității mediului de afaceri, emergența unor noi servicii
profesionale, creșterea importanței tehnologiei informaționale precum și concurența față
de alte profesii determină noi provocări pentru profesionistul contabil (Albu, Bunget,
Muller & Stanciu, 2014). Globalizarea atribuie profesiei contabile un nou rol - lupta
împotriva fenomenelor negative din economiile naționale, astfel pentru înlăturarea
riscurilor și asigurarea calității informațiilor contabile este necesară respectarea
principiilor etice fundamentale.(Fulop, 2014).
Pentru a-și îndeplini responsabilitățile, profesionistul contabil trebuie să aibă în
vedere dezvoltarea continuă a cunoștințelor și aptitudinilor, să fie direct și onest în
relațiile profesionale, obiectiv în luarea deciziilor, să-și furnizeze serviciile în
conformitate cu standardele tehnice și profesionale aplicate, să păstreze
confidențialitatea informațiilor precum și evitarea acțiunilor care ar putea discredita
profesia contabilă (Țurlea, Ștefănescu & Mocanu, 2011). Doar prin respectarea
standardelor, contabilii profesioniști (cei care participă la reglementarea standardelor cât
și cei care le utilizează), vor putea oferi o imagine fidelă utilizatorilor.
289
Profesia contabilă la nivel internațional a avut o evoluție diferită, fiind influențată

de factori specifici fiecărei țări (nivelul de dezvoltare, sistemul politic, nivelul educației,
cultura). În funcție de aceste caracteristici, rolul profesiei contabile poate fi reprezentativ
sau nu în determinarea sistemului de raportare financiară.
În lucrarea de față ne propunem să analizăm influența pe care o areprofesia
contabilă asupra sistemelor de raportare financiară internațională, pornind de la factorii
care joacă un rol cheie în conturarea imaginii profesiei contabile și să indentificăm
modul în care profesia contabilă poate conduce spre internaționalizarea sistemelor de
raportare financiară.
Progresul economic contribuie la dezvoltarea piețelor, însă acestă evoluție nu se
poate realiza în lipsa profesioniștilor contabili care trebuie să ofere informații relevante,
fidele și comparabile tuturor categoriilor de utilizatori (investitori, furnizori, creditori
financiari, guvernul și instituțiile sale, managerii, publicul, personalul angajat), deci
profesia contabilă satisface un interes general (Ienciu, 2012). Existența unui singur
sistem de raportare la nivel internațional va ușura procesul de luare a deciziilor în cazul
investitorilor sau a utilizatorilor de interes financiar.
Situațiile financiare sunt regăsite submai multe denumiri, generate de diversitatea
din mediile legale, economice și sociale: conturi anuale, documente contabile de sinteză,
rapoarte financiare (Munteanu, Țînță & Țugui, 2011). În prezentarea acestora se
regăsește același concept, însă există și unele deosebiri, mai ales din punct de vedere al
structuriisituațiilor financiare.
Factori de influență în evoluția profesiei contabile

Originea contabilității nu a fost stabilită cu precizie, dar conform cercetătorilor
aceasta a apărut odată cu apariția primelor colectivități omenești, de unde au rămas și
primele însemnari scrise (Diaconu, Coman &Gorgan, 2009). Profesia contabilă, spre
deosebire de contabilitate, nu are o istorie lungă, aceasta s-a dezvoltat în principal în
ultimii 150 de ani și a parcurs un continuu proces de schimbări. Principalul scop a fost
punerea în concordanță a reglementărilor contabile din diferite state pentru a mări
exactitatea informațiilor contabile(Altinitas & Yilmaz, 2012).
Astăzi putem afirma că profesia contabilădeține un statut bine definit și are o mare
considerație pe plan social, însa profesionistul contabil actual trebuie să fie dinamic,
inventiv, să se adapteze la schimbările tehnologice, și să nu fie un simplu executant al
informațiilor financiare.
Odată cu internaționalizarea crescândă a comerțului electronic, globalizarea
întreprinderilor și a piețelor financiare, informațiile financiare întocmite în conformitate
cu un sistem de contabilitate național nu mai poate satisface nevoile utilizatorilor al căror
decizii sunt tot mai internaționale în domeniul de aplicare. În unele cazuri informația
internă îi poate pune pe investitori într-o adevărată dificultate (Zeghal & Mhedhbi,
2006). Conștienți de această realitate precum și de necesitatea adoptării unui sistem de
raportare global, organismele profesiei contabile au cautat soluții care să permită
îmbunătățirea și dezvoltarea contabilității prin încercarea armonizării standardelor și a
practicilor pe scară internațională.
290
Raportarea financiară nu răspunde întotdeauna necesităților utilizatorilor, fiind de

multe ori greu de înțeles de anumite categorii de utilizatori, astfel se dorește armonizarea
și convergența reglemantărilor contabile la nivel internațional. În acest scop s-au
indentificat principalii factori care influențează dezvoltarea diferită a sistemului de
raportare financiară de la o țară la alta sau de la o regiune la alta. (Farcaș, 2015)
Sistemul contabilnațional este în mare măsură influențat de mediul specific al
fiecărei țări.Potrivit lui Nobes & Parker (Comparative Internationl Accounting) cultura
este unul dintre principalii factori, aceasta conține cele mai elementare valori și
influențează modul în care societatea este structurată.Pornind de la acest lucru putem
spune că însăși contabilitatea reprezentată de profesia contabilă se definește prin acest
factor determinant, așa cum și Gray afirmă în lucrarea sa Towards a Theory of Cultural
Influence on the Development of Accounting Systems Internationally“the value systems
or attitudes of accountants may be expected to be related to and derived from societal
values with special references to work related values”, valorile sistemului sau
comportamentul contabililor poate proveni din valorile sociale dezvoltate la locul de
muncă.
Religia este una dintre variabilele culturale care are un impact semnificativ.
Convingerile religioase furnizează un cadru din care se formează valorile unui individ,
care, la rândul său își ghidează propriul comportament în cadrul unei organizații. De
exemplu, în țările musulmane, Curtea Suprema de Justitie a impus Guvernului
elaborarea și introducerea unui sistem financiar și economic fără dobânzi, deoarece
perceperea acestora intra in contradictie cu perceptele religioase, iar acest lucru este
inacceptabil in Islam.Țările cu aceeași cultură dezvoltă aceeleși valori ale profesiei
contabile de exemplu SUA și Marea Britanie, ambele țări acorda un statut înalt, bine
definit profesiei contabile(Zeghal & Mhedhbi, 2006).Pe lângă acest factor primordial,
cercetătorii au mai indentificat și alți factori care justifică de ce reglementările
asupraevoluției contabilității și asupra profesiei contabile s-au dezvoltat diferit: creșterea
economică, nivelul de educație, gradul de deschidere al economiei externe, apartenența
culturală într-un grup de tări, existența unei piețe de capital, sistemul politic, sistemul
juridic, etc.
Creșterea economică este un factor major în dezvoltarea sistemului contabil al unei
țări, profesia contabilă trebuie să se adapteze la schimbare, să adopte cele mai bune
practici care să favorizeze întreprinderea. Educația la rândului ei exercită un rol crucial
atât în formarea profesionistului contabil, cât și asupra modului în care profesia contabilă
evoluează (Albu, Bunget, Muller & Stanciu, 2014). Într-o țară în care nivelul educației
contabile este scăzut și statutul profesiei contabile este scăzut. Un profesionist contabil
dintr-o țară cu un nivel de educație mediu nu va acționa la fel ca profesionistul contabil
dintr-o țară dezvoltată, acest lucru este realizat dediferența nivelului de educație cât și a
sistemul de raportare utilizat.
Gradul de deschidere al economiei externe este un factor decisiv în țările foarte
dezvoltate care se simt ”obligate” de către investitorii străini, companiile multinaționale,
firmele internaționale de contabilitate și instituțiile financiare internaționale de a adopta
Standardele de Raportare Internațională (IAS). Cu cât gradul de deschidere a economiei
291
unei țări va crește și profesia contabilă din țara respectivă va trebui să se reinventeze
pentru a-și găsi locul în mediul tehnologic de astăzi. (Fotache & Păvăloaia, 2015)
Informațiile contabile de calitate sunt indispensabile în dezvoltarea și funcționarea
unei piețe de capital. Profesionistul contabil trebuie să fie pregătit teoretic cât și practic
să facă față presiunilor exercitate de către investitori. Țările cu piețe de capital care sunt
în curs de dezvoltare tind mult mai ușor spre adoptarea unui sistem internațional de
raportare (IFRS), pentru ca profesionistul contabil să poată garanta informații financiare
relevante, comparabile, absolut necesare investitorilor pentru a face alegerile optime
atunci când analizează oportunitățile de investiții (Cerne, 2009).
Amprenta sistemului politic asupra profesiei contabile este evidențiată prin istorie,
fapt ce a condus la formarea unei culturi diferite la nivelul țărilor, prin mărimea lor,
nivelul de dezvoltare sau a statutului colonial. După obținerea independenței multe țări
au continuat să folosească același sistem contabil și politic în ciuda faptului că ar fi
trebuit să se adapteze noilor schimbării.Pe lângă sistemul politic se regăsește și sistemul
juridic, acesta poate fi clasificat în douămari sisteme continental și anglo-saxon. (Cerne,
2009). Primul este caracterizat prin respectarea strictă a legii (Franța, Italia, Germania,
etc), unde reglementarile contabile pot fi schimbate numai în cazuri rare. Profesionistul
contabil trebuie să respecte regulile prescrise și să acorde o importanță deosebită
intereselor creditorilor. În sistemul anglo-saxon (Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda,
etc),predomină dreptul comun, regulile sunt elaborate de organismele contabile,
profesionistul contabil își desfășoară activitatea mai mult pe baza unor auto-
reglementari. În comparație cu sistemul continenetal, sistemul anglo-saxon este
caracterizat prin adaptabilitate, inovare, oferă informații financiare transparente în timp
util și se concentrează pe informarea și protecția investitorilor.
Un rol semnificativ este acordat și sub-factorilor (evoluția procesului de
globalizare, nivelul de industrializare a economiilor, dezvoltarea sectorului privat în
cadrul economiei naționale, etc.) care influențează divergența sistmelor de contabilitate
(Pântea&Cristea, 2009).
Profesia contabilă-factor determinant în evoluția sistemelor contabile

Cu referire la profesia contabilă, așa cum am prezentat și anterior, a trecut printr-un
continuu proces de schimbare, același lucru îl putem afirma și în cazul sistemelor de
raportare financiară adoptat de fiecare țară, ținând cont de factorii determinanți ai
profesiei contabile.
Raportarea financiară este un subiect dezbătut în literatura de specialitate de mulți
autori (Beaver, 1989, Burce, 2005, Noebs &Parker, 2008). Din studiile acestora, reiese
căs-a dezvoltat în funcție de cerințele mediului în care activează întreprinderile cât și a
utilizatorilor. Conform istoriei contabilității, raportarea financiară nu a reprezentat
altceva înafară de anumite tehnici care sprijineau profesionistul contabil la apriecierea
modului în care o afacere era profitabilă sau nu (Farcaș, 2015). Astfel, unii autori
consideră că putem vorbi despre o raportare financiară modernă începând cu secolul XX,
odată cu dezvoltarea pieței de capital în Statele Unite și când investițiile au început să
crească.
292
La nivel internațional pentru a asigura facilitatea armonizării contabile, creșterea

nivelului de pregătire profesională, oferirea unei baze de comparație și suport pentru
diferite opțiuni contabile cât și pentru a găsi mai usor soluțiile la problemele cu care s-au
confruntat alte țări din același grup, sistemele contabile pe plan internațional au fost
clasificate în funcție de două abordări extrinsecă și intrinsecă (Pântea & Cristea, 2009)
Astfel, prin abordare, extrinsecă identificăm factorii de influență asupra naturii și
practicii contabile iar prin abordare intrinsecă avem în vedere natura practicilor
contabile.
Organismele internaționale utilizează sisteme contabile diferite atât ca formă cât și
în conținut. În unele țări aceste diferențe sunt minore, țări precum Canada, Irlanda,
Marea Britanie, Statele Unite, însa regăsim și diferențe majore între; SUA și Mexic sau
Marea Britanie și Franța. Aceste diferențe sunt cauzate de anumiți factori care în mod
direct sau indirect se reflectă asupra profesiei contabile.
În continuare, vom face o analiză comparativă asupra imaginii profesiei contabile
din diferite tări pentru a arăta legatura existentă între profesie si sistem.
Tabel nr. 1. Caracteristici generale ale profesiei contabile în comparație cu sistemul de

raportare utilizat.
Nr. Țara Categorii în Caracteristici generale Sistemu
crt profesia contabilă ale profesiei contabile l de
raportare
1 Marea Trei grupe -Independență față de U.K GAAP
Britanie principale instituțiile statului (simplitate
“Experți și libertate în conduita
contabili” profesională)
(ICAEW, ICAS, - educația contabilă orientată
ICAI) spre practică
Contabili - cerințe ridicate ale
autorizați (ACCA) angajatorilor(apartenenta la
Alte organisme una dintre cele șase
specializate organisme)
(CIMA, CIPFA) - separarea fiscalității de
contabilitate
- profesia contabilă este
resposabilă de normalizare,
fiind în centrul sistemului
contabil
2 Franța Două instituții -apărarea intereselor statului Legea
Ordinul expertilor - contabilitatea și fiscalitatea contabilității
contabili sunt independente intr-o Directivele
Compania anumită măsură europene
Națională a - profesia contabilă nu este IFRS
Comisarilor de responsabilă de normalizare
293
conturi
3 Germania Trei categorii -legea constituie baza Directivele
Revizori contabili reglementărilor contabile europene
Revizori agreați -profesia contabilă a apărut IFRS
Consilieri fiscali odată cu primele legi contabile
-rolul profesiei contabile este
minimizat
-fiscalitatea are un rol
hotărâtor în contabilittae
4 Italia Consiliul National -există o dependență între Directivele
al Contabililor si contabilitate și fiscalitate europene
Expertilor -statul joacă un rol important IFRS
Auditori în sistemul contabil
(CNDCEC)
Consiliul National
al Contabililor si
expertilor
comerciali
5 Japonia Institutul Japonez -utilizatorii principali ai Codul
al expertilor situațiilor financiare sunt Comercial
contabili (JICPA) autoritățile fiscale, creanțierii Legea Bursei
și investitorii Legea Fiscală
-contabilitatea și fiscalitatea se
influențează reciproc
-interes crescut în formarea
profesioniștilor contabili
6 România Camera -contabilitatea și fiscalitatea Legea
Auditorilor sunt dependente contabilității
Financiari din -sistemele contabile sunt nr. 82/1991
Roamânia formulate după anumite Directivele
(CAFR) principii Europene
Corpul experților -sistemul contabil românesc IFRS
contabili și al este unul dualist
contabililor
autorizați din
România
(CECCAR)
7 SUA Institutul -contabilitatea este US GAAP
American al independentă de fiscalitate
experților -are o cultură individualistă
contabili (AICPA) -sunt apărate interesele
Institutul investitorilor
Auditorilor Interni -Organismele contabile sunt
294
(IIA) cele care elaborează regulile în

Institutul de domeniu
management
contabil (IMA)
Institutul
Analiștilor
Financiari (CFA)
Sursa: Proiecție proprie, pe baza informațiilor regăsite în articolele: Altintas&Yilmaz, The
Accounting Profession: A Descriptive Study of the Common and Code Law Countries;
Pântea&Cristea, Importața clasificărilor internaționale în domeniul raportării financiare în
contextual procesului de armonizare contabilă. Sacer, Sever & Decman, Influence of accounting
regulation harmonization on the financial reporting of selected EU countries
În urma cercetării teoretice privind principalele caracteristici ale profesiei contabile

asupra sistemelor de raportare, putem observa două sisteme contabile: anglo-saxon și
continental.
Țările precum SUA și Marea Britanieaparțin sistemului anglo-saxon și poziționează
profesia contabilă în centrul sistemului. Aceasta influențează sistemul prin natura sa
liberală, ceea ce permite independența față de stat, neexistând o legătură reciprocă între
fiscalitate și contabilitate, totodată organismele contabile sunt cele care emit
reglementările contabile.
Sistemul continental cuprinde la rândul său țările precum România, Franța, Italia,
Germania, Japonia, care spre deosebire de Marea Britanie și SUA, acordă profesiei
contabile un rol secundar, legile fiind stabilite de către stat. Fiscalitatea și contabilitatea
se influențează reciproc, utilizatorii principali ai informațiilor financiare fiindcreanțierii,
autoritățile fiscale și investitorii.
Tendințe ale evoluției profesiei contabile la nivel internațional

Este cunoscut faptul că în ultimul deceniu tehnologia informației a evoluat extrem
de rapid, resimțindu-se nevoia unei noi abordari a informatizării contabilității, fapt ce
poate avea un impact pozitiv asupra întreprinderilor.O tehnologie apărută recent este
cloud computing, aceasta pune semne de întrebare modului în care profesia contabilă își
va exercita rolul.Adoptarea acestei platforme vine în ajutorul contabililor prin trei nivele:
operațional (prelucrarea eficientă și sigură a datelor); tactic (sunt puse la dispoziția
contabilului analize cash-flow, tabele, jurnale); startegic (contabilul are posibilitatea de
elaborare a rapoartelor, gestionare a controlului intern, planificare bugetară, toate acestea
vor duce la obținerea de beneficii viitoare întreprinderilor (Ionescu, Prichici & Tudoran,
2014). Prin intermediul on-line accounting se va îmbunătăți relația cu clienții, timpii de
lucru vor scădea, profesionistul contabil va dispunde de suficient timp dedicat clienților
prin consultanță fianciară.
Externalizarea serviciilor contabile crește presiunea asupra profesionistului contabil
de a oferi servicii de calitate conforme cu standardele de etică, clienții având siguranța că
informațiile primite sunt la cel mai înal nivel de calitate, pentru a face
fațăcompetitivității pe piață (Anton & Constantin, 2014). Pe lângă creșterea credibilității
295
informațiilor financiare, externalizarea serviciilor contabile va duce și la dezvoltarea

abilităților tehnice și specializarea profesioniștilor contabili pe anumite domenii ale
economiei.
Evoluția profesiei contabile a fost și este influențată de trei mari fenomene:
armonizare, convergență și normalizare. Rolul acestora a apărut din necesitatea
eliminării diferențelor dintre practicile și reglementările contabile naționale cât și
internaționale (Munteanu, Zuca & Țugui, 2011).
Procesul de armonizare se află într-o continuă dezvoltare, în ciuda obstacolelor
apărute de-a lungul timpului, fiind susținut de globalizarea piețelor de capital respectiv
mondializării economiei (Diaconu, Coman, Gorgan & Gorgan, 2009). În contextul
extinderii Uniunii Europene, armonizarea contabilității cu Standardele Internaționale de
Raportare Financiară reprezintă un demers semnificativ pentru mediul economic
(Giurcaneanu, 2012). Aplicarea acestor standarde oferă avantaje în special companiilor
multinaționale (care doresc obținerea accesului la finanțare internațională, care au clienți
internaționali), precum și autorități locale din domeniu.
În ceea ce privește procesul de normalizare în țara noastră cât și în țările din Europa
Planul Contabil General începe să își piardă din valențe, însă PCG rămâne cadrul și
intrumentul normalizării contabile la nivelul Uniunii Europene (Munteanu, Zuca &
Țugui, 2011). La nivel național normalizarea continua să se realizeaze prin intermediul
directivelor europene (Directiva a IV-a și Directiva a-VII-a), fiecare țară are obligația de
a le introduce în legislația proprie, pentru a le aplica în funcție de particularitățile
naționale. La nivel internațional, normalizarea este într-un proces de dezvoltare amplu
fiind susținut de mondializarea economiei prin creșterea numărului de companii
multinaționale ce doresc a fi cotate pe piețele financiare externe.(Munteanu, Zuca &
Țugui, 2011), însă pentru a reuși trebuie să înceapă obligatoriu cu dezvoltarea și
angajamentul deținătorilor de interese naționale (Tayyebi, 2009). Instrumentele folosite
în normalizarea internațională sunt Standardele Internaționale de Raportare Financiară.
Evoluția acestui proces la nivel internațional tinde să aibă două ritmuri: rapid în
cazul societăților cotate la Bursa, favorizat de dezvoltarea acestora pe plan internațional,
și lent pentru societățile necotate, mici a căror interese nu sunt reprezentate de oferirea
unor informații financiare comparabile utilizatorilor. Normalizarea atrage după sine o
serie de beneficii economice precum scăderea costurilor de capital, creșterea siguranței
în informația contabilă și totodată expansiunea investițiilor înafara granițelor.
Concluzii
În urma cercetării realizate în vederea atingerii obiectivelor propuse, demersul
nostru științific a avut la bază o abordare deductivă plecând de la general la particular.
Astfel, putem desprinde următoarele concluzii:
 Profesia contabilă are un rol important în societatea actuală. Investitorii,
acționarii, guvernul, angajatorii, creditorii și alți utilizatori ai informației fiannciare se
bazează pe profesioniștii contabili pentru totalitatea activităților pe care le desfășoară. În
prezent pentru a răspunde noilor provocări, aceștia trebuie să aplice principiile etice
fundamentale.
296
 În evoluția sa, profesia contabilă a fost influențată de numeroși factori care prin
intermediul profesiei își pun amprenta asupra sistemelor contabile existente, sistemelor
de raportare financiară de la nivel internațional. Printre factorii cheie amintimcultura,
sistemul politic și cel juridic, religia, nivelul educației, gradul de deschidere a economiei
externe, existența unei piețe de capital, nivelul de dezvoltare economică.
 În acest studiu am evidențiat doua categorii de sisteme de bază total diferite
(continentala și anglo-saxon). În urma analizei acestor două sisteme putem afirma ca
sistemele de raportare pot fi influențate sau nu de profesia contabilă. În țările cu drept
scris (Franța, Italia, Germania, România) guvernul este cel care are un rol decisiv în
reglementările contabile, profesia contabilă joacă doar rolul de consultant, având
posibilitatea de a emite enunțuri ce explică sau extind reglementările emise de guvern,
însă nu poate influența sistemul de raportare adoptat.În țările cu drept cutumial care
aparțin sistemului continental (Marea Britanie, SUA, Canada), reglementările contabile
sunt delegate de către guvern unui organism independent (FASB-SUA, ASB-UK),
profesia contabilă are un caracter liberal, nu este influențată de către stat, emite propriile
reglementări contabile, fapt ce o poziționează în centrul sistemului contabil, devenind
factorul determinant în influența sistemelor de raportare financiară.
 Reprezentanții profesiei contabile din fiecare țară care stabilesc și
reglementează standardele de raportare trebuie să colaboreze pentru a putea depăși
obstacolele procesului de adoptare a unui sistem de raportare global (variațiile
lingvistice, cultura și valorile tradiționale, gradul diferit de dezvoltare economică), astfel
încât să conducă spre scopul comun: internaționalizarea contabilității.
 Putem vorbi despre o influență generală a profesiei contabile asupra
internaționalizării sistemelor de raportare financiară doar în contextul plasării acesteia în
centrul sistemului contabil, fiind independentă în luarea propriilor decizii.
 În țările în care profesia contabilă este independentă față de guvern (SUA, UK,
Canada), se caută soluții clare pentru problemele cu care se confruntă practicianul (grad
mic de comparabilitate a informațiilor financiare, costuri de capital mari, investiții
scăzute înafara granițelor, nivel scăzut de încredere în informația contabilă), contabilul
profesionist poate influența adoptarea sistemelor internaționale de raportare financiară.
Profesioniștii contabili din țările cu o contabilitate uniformă nu pot acționa separat de
interesele statului, contabilitatea reprezintă un instrumentul de control al afacerii.
Paul DIACONU, Nicoleta COMAN, Catalina GORGAN & Vasile GORGAN– Evoluția
conceptelor din contabilitatea financiară-trecut, prezent și viitor, Audit financiar,
Nr. 6, 2009,pp. 44-50
Victor MUNTEANU, Alice ȚÎNȚĂ & Valentin ȚUGUI – Tratamente contabile
naționale și internaționale privind elaborarea și prezentarea situațiilor
(rapoartelor) financiare,Audit financiar, Nr. 7, 2011, pp. 43-56
Daniel ZEGHAL, Karim MHEDHBI – An analysis of the factors affecting the adoption
of international accounting standards by developing countries, ScienceDirect, The
international Journal of Accounting, Nr.41, 2006, pp. 373-386
297
Victor MUNTEANU, Marilena ZUCA & Valentina ȚUGUI – Normalizare, convergență

și conformitate în contabilitate privind raportarea financiară, Audit financiar, Nr.
9, 2011, pp.34-58
Emil HOROMNEA – Cultură și deontologie-repere în profesia contabilă și în afaceri,
Audit financiar, Nr. 4, 2013, pp. 48-58
Alexandru ȚUGUI, Ana-Maria GHEORGHE – Identificarea dificultăților întâmpinate
de profesia contabilă în accesarea documentelor în contextul economiei digitale
din România, Audit financiar, Nr.3, 2016, pp. 237-301
Doina FOTACHE, Vasile-Daniel PĂVĂLOAIA – Revoluția Platformelor integrate de
gestiune a afacerii pentru “Schimbarea la față” a profesiei contabile, Audit
financiar, Nr. 10, 2015, pp. 49-116
Melina Timea FULOP – Considerații privind aspectele etice profesionale contabile-
conflictual de interese, Audit financiar, Nr.6, 2014, 12-20
Carmen Elena ANTON & Cristinel Constantin – Studiu privind oportunitatea
externalizării serviciilor financiar-contabile, Audit financiar, Nr. 11, 2014, pp. 23-
33
Aura GIURCĂNEANU – Armonizarea contabilă internațională: Oare am ajuns acolo?
Audit financiar, Nr.4, 2012, pp. 47-50
Eugeniu ȚURLEA, Aurelia ȘTEFĂNESCU & Mihaela MOCANU – Reglementările în
materie de etică în profesia contabilă – o abordare europeană și internațională,
Nadia ALBU, Ovidiu BUNGET, Victor-Octavian MULLER & Andrei STANCIU –
Evaluarea cunoștințelor în domeniul contabilitate. O analiză a practicilor și
implicații pentru profesia contabilă., Audit financiar, Nr. 11, 2014, pp. 57-64
Ionel Alin IENCIU – Relevanța informațiilor de mediu prin prisma standardelor și
reglementărilor contabile,Audit financiar, Nr. 6, 2012, pp. 37-43
Nalan ALTINTAS, Fatih YILMAZ - The Accounting Profession: A Descriptive Study of
the Common and Code Law Countries, Journal of Modern Accounting and
Auditing, July, 2012, Vol. 8, No 7, pp. 932-950
Teodora VioricaFĂRCAȘ -Dezvoltarea în timp a raportărilor corporative: de la un
sistem tradiţional spre un sistem integrat, Audit Financiar, Nr.4, 2015, pp. 49-56
Iacob Petru PÂNTEA & Ștefana CRISTEA – Importanța clasificărilor internaționale în
domeniul raportării financiare în contextul procesului de armonizare contabilă,
Aziz TAYYEBI – Standarde globale de audit și contabilitate: dificultățile implicate de
adoptare și implementare,, Nr. 4, 2009, pp. 43-46
Bogdan Ștefan IONESCU, cristina PRICHICI & Laura TUDORAN – Cloud Accounting
–o tehnologie ce poate modifica profesia contabilă , Audit financiar, Nr. 2, 2014,
pp. 5-16
Ksenija CERNE – Influential factors of country’s accounting system development, 2009,
pp. 1-12
298
Ivana Mamic SACER, Ivana SEVER, Nikolina DECMAN, Influence of accounting

regulation harmonization on the financial reporting of selected EU countries,
2009, pp. 539-549
299
ROLUL AUDITORULUI FINANCIAR ÎN PRINCIPALELE SISTEME DE

RAPORTARE FINANCIARĂ DE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Anisia Beatrice ANDRICI, Andra Mihaela DOROȘCAN, Iuliana-Ioana

LUCHIAN
Rezumat
Scop: Scopul prezentei lucrări îl constituie documentarea pe baza literaturii de
specialitate pentru a identifica cele semnificative idei cu privire la rolul auditorului
financiar în asigurarea transparenței raportărilor financiare în principalele sisteme de
contabilitate de la nivel internațional. În această lucrare se au în vedere teoriile care stau
la baza explicării rolului pe care auditorul financiar l-a avut în diferite sisteme de
Metodologie: În vederea studierii acestor teorii au fost selectate și analizate
articole din jurnale de specialitate de la nivel internațional, care dezbat această
problematică.
Rezultate: Rezultatele acestui studiu au remarcat prezenţa a patru teorii diferite cu
privire la rolul auditorului financiar în principalele sisteme de raportare financiară și
implicațiile conceptelor de audit intern, non-audit și due-diligence în auditul financiar.
Originalitate: Selectarea, analiza, sistematizarea și alegerea principalelor idei cu
privire la problematica rolului auditorului financiar și încercarea de a stabili sistemele de
raporatare financiară în care s-au manifestat diferitele roluri ale auditorului.
Cuvinte cheie: auditor financiar, teoria agenției, teoria jandarmului, teoria
încrederii inspirate, teoria credibilității acordate, audit intern, non-audit, due-diligence
Introducere
Evoluția contabilității și schimbările din mediul economic au condiționat apariția și
au influenţat dezvoltarea auditului financiar. Se poate afirma că profesia contabilă și cea
de auditor financiar sunt cele mai vechi dintre profesii, decurgând din cerințe practice,
încă din antichitate. (Lapteș et al., 2014). Însă, de-a lungul timpului, auditul financiar a
evoluat ajungându-se treptat la o profesie. În opinia aceluiaşi autor, inițial, obiectivul
principal a fost prevenirea și detectarea actelor frauduloase ale chestorilor (celor ce
administrau banii publici). Pentru realizarea acestui obiectiv se organizau echipe
coordonate de trezorier, întocmindu-se la final un raport către Senat. Până în secolul al
XVIII-lea, auditul financiar se prezenta într-o formă rudimentară, ce avea drept scop
prevenire și detectarea fraudelor și totodată pedepsirea infractorilor. Începând cu secolul
XVIII, misiunile de audit erau cerute atât de stat, cât și de acționari sau bănci, iar
auditori financiari au fost numiți cei mai buni dintre contabili.
În lucrarea sa R. Lapteş afirmă de asemenea că, în Marea Britanie, revoluția
industrială a dus la o impulsionare a vieții economice, acest lucru conducând la
necesitatea protejării intereselor informaționale ale investitorilor. Prin urmare, legea
societăților comerciale introduce obligația de audit în 1844. În 1993, când New York
Stock Exchange impunea companiilor mari să își prezinte situațiile financiare după ce
300
acestea erau certificate de un contabil independent și aveau anexat raportul lor de audit,
profesia de auditor cuprindea semnificații noi, adică acest raport de audit devenea un
element obligatoriu pentru societățile cotate la bursă. Auditul financiar s-a dezvoltat ca
urmare a nevoii de atenuare a conflictelor de interese dintre producătorii și utilizatorii
informației financiare (stat, parteneri de afaceri, investitori, angajați sau publicul larg).
Dacă spre sfârșitul secolului XIX, obiectivul principal era verificarea bilanțului, la
începutul secolului XX, obiectivele auditului prindeau noi sensuri, prin intermediul
acestui proces verificându-se existența efectivă a activelor declarate. În zilele noastre,
principalul obiectiv al auditului este de a spori încrederea între producătorii și
consumatorii informațiilor financiar-contabile. Practic, se protejează diferitele interese
ale destinatarilor informației contabile în procesul de luare a deciziilor (Lapteș et al.,
2014).
Conceptul de audit financiar şi obiectivele sale

Auditul financiar reprezintă asigurarea că situațiile financiare ale unei firme oferă o
imagine fidelă a realității, sunt lipsite de erori, sunt întocmite în conformitate cu
principiile și reglementările contabile în vigoare și că măsurile de control adoptate de
entitate sunt eficiente. În efectuarea activității de audit, sunt analizate nu numai
tranzacțiile economice și alte aspecte financiare, ci și elemente de detaliu legate de
continuitatea activității, competența și integritatea conducerii, modul de operare,
stabilirea obiectivelor, planificarea activității etc. (Dobre et al., 2013)
Rolul auditului este acela de a oferi o asigurare în legătură cu activitatea entității
economice, cu măsurile de control puse în aplicare și situațiile sale financiare. Prin
urmare, în efectuarea auditului este important să se ia în considerare nu numai sensul
economic și juridic al tranzacției, ci și alte elemente pentru a ghida auditorul în
efectuarea muncii sale. Pentru început, auditorul trebuie să stabilească câteva coordonate
în ceea ce privește cunoștințele generale cu privire la entitate, domeniul de activitate,
managementul, resursa umană, modul în care funcționează etc.(Dobre et al., 2013).
În ceea ce privește auditul financiar (Toma, 2012), principalul rol al auditului
financiar (incluzând aici și auditul statutar) este acela de a formula opinii asupra
conformității informațiilor ce sunt transmise prin intermediul situațiilor financiare către
utilizatorii externi, de către persoane abilitate. De asemenea, în Codul etic al
profesioniștilor contabili este subliniat un rol important al auditorilor financiari (al
profesioniștilor contabili, în general) și anume acela că profesia contabilă presupune
asumarea responsabilității de a acționa în interes public. Așadar, responsabilitatea
profesionistului contabil nu este limitată doar la satisfacerea nevoilor unui angajator sau
unui client. Prin „interes public”, Codul etic se referă la utilizatorii de informație
financiar-contabilă, care pot fi: investitorii actuali sau potențiali, personalul angajat,
managementul entității, furnizorii, clienții, creditorii, instituțiile statului, alte autorități,
dar și publicul larg.
În opinia aceluiaşi autor, un alt rol important în ceea ce privește auditul financiar
este oferirea încrederii că informațiile ce sunt difuzate prin intermediul situațiilor
financiare corespund într-adevăr cu situația reală din entitățile care raportează, adică
301
reflectă imaginea fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, precum și a profitului

sau pierderii entității. În acest scop, auditorii financiari trebuie să se asigure că
informația difuzată de situațiile financiare nu reprezintă rezultatul unor activități de
fraudă sau erori (Robu, 2014), cu scopul de manipulare a deciziilor și a
comportamentului utilizatorilor sau de a mușamaliza aspecte semnificative legate de
activitatea entității, pentru a obține obiectivele planificate.
Teorii cu privire la rolul auditorului financiar

Auditul modern a apărut, conform opiniei lui Duits (2012) în urma primelor
scandaluri corporative din secolul al XIX-lea. Ca urmare a detectării unor fraude comise
de către conducerea companiilor, acționarii externi au cerut implementarea unui
mecanism de supraveghere pentru a asigura credibilitatea informațiilor prezentate în
situațiile financiare. Acest mecanism urma să fie reprezentat chiar de activitatea de
auditare a acestor informații de către cineva din afara companiei, capabil să ofere o
opinie obiectivă și independentă cu privire la corectitudinea determinării și prezentării
informației cu caracter financiar. Auditul s-a dezvoltat ca un răspuns la nevoile societății,
iar atunci când contururile profesiei de auditor au devenit vizibile, a început căutarea
unei teorii care să ofere o explicație acestui proces.
În țările anglo-saxone, dezvoltarea unor teorii cu privire la originile auditului a
început după ce auditul a devenit (parțial) obligatoriu. În Marea Britanie, primul audit
obligatoriu a fost introdus în anul 1844, în timp ce în SUA, abia în anul 1933 a fost
introdus auditul obligatoriu pentru companiile publice, potrivit afirmației lui Watts et al.,
(1983).
De-a lungul timpului au existat numeroase teorii care justifică apariția și
dezvoltarea profesiei de auditor financiar. Dintre cele mai importante teorii pot fi
amintite: teoria agenției, teoria jandarmului, teoria încrederii inspirate și teoria
credibilității acordate.
Teoria agenției
O relație de agenție reprezintă, în opinia lui Jensen et al., (1976), un contract în
care una sau mai multe persoane (numite „principali”) angajează o altă persoană (numită
„agent”) în vederea efectuării unor servicii în numele lor.
Privită din perspectiva acestei teorii dezvoltate în special în SUA și Marea Britanie,
numirea unui auditor cu scopul de a certifica concordanța situațiilor financiare întocmite
cu realitatea, se realizează nu numai în interesul unor terțe părți (utilizatori externi ai
informației financiar-contabile), ci și în favoarea managementului. Conform teoriei
agenției, o firmă este constituită din numeroase contracte între anumite părţi care poartă
denumirea de „agenţi” (managerii) ce doresc să atragă resurse de la alte părţi care poartă
denumirea de „principali”. Aceștia din urmă pot fi reprezentați fie de instituții de credit,
deținători ai titlurilor de valoare ai firmei, fie de angajații proprii (Watts et al., 1978).
Teoria agenției presupune faptul că principalii firmei sunt interesați de obținerea
unor avantaje financiare pe termen lung și de aceea consideră că interesele lor se aliniază
îndeaproape cu cele ale firmei, în ansamblul său. Deoarece investitorii petrec mai puțin
302
timp în preajma personalului decât managerii, aceștia din urmă dispun de informații
financiare mai multe și mai apropiate de realitate. Acest avantaj informațional oferă
managerilor oportunitatea de a acționa în îndeplinirea propriilor obiective.
Teoria agenției sugerează că, atâta timp cât obiectivele celor doi sunt aliniate,
agentul va lua decizii care vor susține și interesele principalului. În schimb, atunci când
obiectivele acestora diverg, iar agentul are posibilitatea de a acționa în propriul interes
(de exemplu, deține anumite informații pe care principalul nu le cunoaște, situație numită
„asimetrie informațională”), teoria susține că el va lua decizii astfel încât să își
maximizeze propriile avantaje. Problema agenției există în toate organizațiile în care un
principal (de exemplu, un proprietar) numește un agent (de exemplu, un manager) în
scopul realizării unor activități în numele său (Agoglia et al, 2015).
Hope et al., (2012) afirmă că relația de agenție se manifestă între un principal
(reprezentat de o parte pentru care sunt întocmite situațiile financiare, cum ar fi
proprietarii, creditorii, autoritățile sau furnizorii) și doi agenți, care, de obicei sunt
reprezentați de manager și auditor. În primul caz (în care managerul are rolul de agent),
pentru a câștiga încrederea principalilor, managerul este dispus să angajeze un auditor
competent și experimentat astfel încât, situațiile financiare elaborate de firma sa să fie
percepute de utilizatori ca fiind lipsite de denaturări. Cea de-a doua ipostază a relației de
agenție este cea în care auditorul joacă rolul agentului. Acesta manifestă interesul de a
obține o asigurare rezonabilă că situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative
cauzate de erori sau fraude, în condițiile depunerii unui efort minim. Atunci când dreptul
de proprietate este larg dispersat, este mai puțin fezabil pentru orice acționar să suporte
costuri de monitorizare a acțiunilor managerilor deoarece și beneficiile financiare primite
sunt diluate. Astfel, conflictele dintre proprietari și manageri au ca și consecință
formarea acestui „cost de agenție vertical” și conduc la afirmația potrivit căreia, cu cât
concentrarea dreptului de proprietate crește, cu atât costurile de agenție se așteaptă să fie
mai mici. În cazul existenței unui conflict între acționarii majoritari și cei minoritari, se
poate vorbi de un „cost de agenție orizontal”. Acesta are tendința de diminuare atunci
când ponderea acționarilor majoritari este mai mare.
Potrivit opiniei lui Quick et al., (2013), costurile unei relații de agenție sunt
costurile de structurare, legare și monitorizare a unui set de contracte între agenți cu
interese conflictuale, și de asemenea, o pierdere reziduală suportată deoarece costurile
aplicării depline a contractelor depășesc beneficiile. Chersan et al., (2012) afirmă că
onorariile de audit sunt o componentă importantă a acestor costuri atât timp cât auditorii
au obligația de a controla situațiile financiare ale firmei client și de a oferi o asigurare
rezonabilă privind realizarea activității managerilor în interesul acționarilor.
Teoria agenției susține că amplificarea asimetriei informaționale dintre
management și acționari are ca efect creșterea nevoii de monitorizare. Astfel este
necesară o extindere a funcției de audit intern, adică mai mulți angajați au ca activitate
principală monitorizarea organizației (Sarens et al., 2011).
În opinia lui Amin et al., (2012), teoria agenției argumentează că auditorul este
angajat pentru a atenua discrepanțele apărute între interesele agenților și cele ale
principalilor. Auditul poate fi văzut ca un mecanism de diminuare a asimetriei
303
informaționale care intervine între cele două părți. Această teorie de audit este cea mai
aplicată teorie de explicare a rolului auditorului financiar.
Teoria jandarmului
Potrivit opiniei lui Duits (2012), nu este surprinzător faptul că rolul auditorului a
fost comparat cu cel al unui jandarm, luând în considerare faptul că profesia de auditor a
apărut ca un mecanism de supraveghere a informațiilor financiar-contabile prezentate în
situațiile financiare.
Potrivit acestei teorii dezvoltate în special în Franța și Germania la începutul anilor
1940, auditorul este responsabil de căutarea, descoperirea și prevenirea fraudelor
financiare așa cum ar desfășura aceste activități un polițist. Astfel, obiectivul auditorului
pare să vizeze verificarea adevărului și a corectitudinii situațiilor financiare prezentate.
Toate acestea sunt realizate în scopul certificării faptului că informațiile oferite de către
firma utilizatorilor pot fi luate în considerare de aceștia din urma în deplină siguranță, în
luarea deciziilor (Eid, 2014).
Raportându-ne la opinia lui Amin et al., (2012), teoria jandarmului derivă din
implicarea auditorului în previzionarea continuității activității companiei. Astfel,
susținerea unei opinii în ceea ce privește acest aspect corespunde rolului auditorului ca
polițist. În cazul constatării unor probleme care pun în pericol continuitatea activității,
auditorul financiar trebuie să prezinte acest aspect într-un paragraf explicativ al
raportului pe care îl întocmește, astfel încât să se evite prezentarea unor informații
eronate cu privire la starea companiei.
Teoria încrederii inspirate

Potrivit opiniei lui Obah (2015), teoria încrederii inspirate a fost dezvoltată în anul
1926 de către profesorul Theodore Limperg de la Universitatea din Amsterdam. Teoria
afirmă faptul că valoarea raportului de audit derivă din independența și competența
profesională a celui care l-a întocmit, iar activitatea desfășurată de auditor trebuie să
răspundă așteptărilor utilizatorilor de informații din raportul său. Astfel, costul misiunii
de audit este suportat de către companie, ca urmare a necesității investitorilor și
creditorilor de a deține informații care să corespundă realității.
Pe de altă parte, Toma et al. (2014) afirmă că efectuarea misiunii de audit financiar
are obiectivul de a răspunde necesității acționarilor de a obține informații necesare
formării unei imagini reale asupra situației companiei precum și luării deciziilor. Spre
exemplu, în cazul în care compania este deținută de un acționar majoritar, acesta ar putea
tinde spre denaturarea informațiilor privind rezultatul curent, în scopul primirii unei
remunerații (prin dividende) mult mai mari decât dacă ar fi fost prezentată o imagine
fidelă în Contul de profit și pierdere.
Conform opiniei lui Manea et al. (2011), teoria încrederii inspirate („teoria
încrederii create”) presupune faptul că auditorii trebuie să își îndeplinească misiunea
astfel încât să nu se abată de la așteptările utilizatorilor informației financiare și totodată
să își orienteze munca de audit în funcție de acestea. Atâta timp cât auditorul nu se abate
de la această „regulă”, solicitanții informației financiare își vor menține încrederea în
304
funcția sa. Altfel spus, rolul auditorului financiar are la bază și este susținut de gradul de
încredere acordat de către aceștia din urmă opiniei sale. În cazul în care raportul de audit
ar fi privit cu neîncredere, funcția de audit și-ar pierde utilitatea.
Teoria credibilității acordate

În opinia lui Toma et al.,(2014), teoria credibilității susține rolul central al
auditorului financiar în menținerea sau majorarea nivelului de încredere pe care
solicitanții informației financiar-contabile îl au în cei care răspund de întocmirea și
prezentarea situațiilor financiare ale companiei. Prin formularea opiniei din raportul de
audit, auditorul oferă asigurarea că situația prezentată este conformă cu realitatea și
informația cu caracter financiar poate fi utilizată cu încredere în luarea deciziilor.
Aceeași idee este susținută și de Salehi (2011), care precizează suplimentar faptul că
informația auditată nu reprezintă neapărat baza deciziilor luate de utilizatorii informației
financiar-contabile, ci doar o confirmare a unui mesaj transmis anterior de către
managementul companiei.
Se poate observa că aceste teorii care au ca scop explicarea rolului pe care auditorul
financiar l-a avut de-a lungul timpului, au apărut și s-au dezvoltat în diferite sisteme de
raportare financiară de la nivel internațional. În Franța și Germania, rolul auditorului
financiar era comparat cu cel al unui jandarm având sarcina de a supraveghea modul în
care managementul companiei acționează, în special în ceea ce privește descoperirea și
prevenirea fraudelor financiare. Pe de altă parte, în SUA și Marea Britanie s-a dezvoltat
teoria agenției, care face trimitere la rolul auditorului financiar ca mediator între
principali și agenți, în vederea reducerii asimetriei informaționale. În Olanda, profesorul
Theodore Limperg a studiat obiectivele misiunii de audit prin prisma necesității
acționarilor de a obține informații necesare formării unei imagini reale asupra situației
companiei precum și luării deciziilor, ceea ce a condus la fundamentarea teoriei
încrederii inspirate Astfel a luat naștere teoria încrederii inspirate privind rolul
auditorului financiar în principalele sisteme de raportare financiară (Hayes et al., 2005).
Auditul financiar și non-auditul

De-a lungul timpului au existat diverse controverse în ceea ce privește rolul
auditorului și independența sa în realizarea auditului, favorizate și de anumite
evenimente desfășurate la nivel național și internațional (spre exemplu scandaluri
financiare în care au fost implicate companii mari precum Wordcom sau Enron și criza
economică). Elemente precum acestea au determinat punerea sub semnul întrebării a
credibilității și calității informațiilor de natură financiar-contabilă și implicit, a activității
auditorilor ce garantează calitatea și credibilitatea datelor furnizate de companie (Toma,
2012).
În opinia lui Arrunada et al. (1999), unul dintre cele mai discutabile aspecte este
acela al prestării de către un auditor clientului de servicii de non-audit, deoarece se
consideră că independența sa ar putea fi afectată. Mulți dintre susținătorii acestei idei
afirmă faptul că auditorii sunt mai înclinați să fie îngăduitori în momentul în care
auditează o societate care achiziționează de la ei servicii de non-audit de valoare
305
semnificativă. Totuși, dovezile empirice indică faptul că sumele percepute pentru servicii
de non-audit nu influențează independența auditorului.
Pe de altă parte, conform opiniei lui Knechel et. al (2012), profesioniștii contabili
nu sunt de acord cu interzicerea prestării de servicii de non-audit clienților și consideră
că furnizarea concomitentă de servicii de audit și non-audit este menită să
îmbunătățească performanța auditului. De asemenea, se consideră că privarea de la
prestarea serviciilor de non-audit nu face decât să diminueze beneficiile cunoașterii mai
aprofundate a clientului și afacerii sale.
Pentru a confirma sau infirma această ipoteză, s-au realizat de-a lungul timpului
diverse studii (Kinney et al., 2004), dintre care unele se bazează pe emiterea opiniei
auditorului cu privire la continuitatea activității unei societăți. Mai exact, emiterea unei
opinii privind continuitatea activității, presupune ca auditorul să fie capabil să evalueze
în mod obiectiv performanța firmei și să nu se lase influențat de presiunea pusă de client
pentru a emite o opinie fără rezerve. Așadar, înclinația auditorului de a emite o opinie
care susține faptul că societatea își desfășoară activitatea în condiții de continuitate este
strâns legată de nivelul de independență al auditorului. Conform studiului (DeFond et
al., 2002), s-a dovedit faptul că modificările în opinia privind continuitatea activității nu
sunt influențate de nivelul taxelor plătite pentru serviciile de non- audit.
De asemenea, tot în studiul lui DeFond et al. (2002), se prezintă un contraargument
la această ipoteză care critică auditorii ce furnizează servicii de non-audit, și anume acela
că firmele cu experiență în domeniu și profesioniștii opun rezistență la această nouă
formă de competiție reprezentată de o paletă de servicii mult mai largă și integrată.
Auditul intern
Înainte de a defini auditul intern, este necesar să analizăm controlul intern. Astfel,
controlul intern are drept scop asigurarea eficienței și eficacității operațiunilor,
fiabilitatea situațiilor financiare și conformitatea cu legile și reglementările. Sistemul de
control intern este un set de proceduri și politici adoptate de o entitate, în vederea
atingerii obiectivelor de management. De asemenea, urmărește asigurarea punerii în
aplicare a politicii de prognoză de gestionare pentru asigurarea eficienței activității,
acurateții și caracterului complet al înregistrărilor. Acest fapt permite detectarea fraudei
și a erorilor și întocmirea situațiilor financiare conform prevederilor legale.
Controlul intern al unei entități economice este supus revizuirii atât de către auditul
intern și cât și de cel extern. Controlul intern este verificat de auditul intern, al cărui
raport, la rândul său, constituie baza auditului extern. Auditul intern este un proces de
asigurare, având rolul de a evalua controlul intern și sistemul de management, verificând
dacă entitatea economică este în conformitate cu propriile sale reguli, identificând
managementul ineficient (Dobre et al., 2013).
Obiectivele auditului intern
Printre obiectivele de audit intern se numără: verificarea conformității activităților
cu programele, politicile și managementul acestuia, în conformitate cu prevederile
legale; monitorizarea și evaluarea eficacității sistemului de management al riscurilor;
evaluarea gradului în care controalele privind guvernanța entității, privind operațiunile și
306
sistemele de informare sunt adecvate și eficiente; evaluarea eficienței și economicității

în utilizarea resurselor; monitorizarea întregului sistem de management în scopul
identificării ineficiențelor și îmbunătățirii performanțelor etc.
Prin activitatea de audit intern se verifică operațiunile sau acțiunile care se
efectuează, se execută sau se desfășoară în cadrul firmei, avându-se în vedere cel puțin
următoarele caracteristici: conformitatea, eficacitatea, eficiența și economicitatea
operațiunilor, acțiunilor sau activităților.
Conceptul de „Due diligence” şi dezvoltarea profesiei de auditor financiar

Un nou tip de serviciu apărut relativ recent în sfera analizei situațiilor financiare se
referă la„due diligence”. În acord cu opinia lui Sinickas et al. (2004), due diligence
întâlnită în procesele de fuziune și achiziție este definită ca fiind etapa în care fiecare
parte încearcă să afle tot ce poate despre cealaltă parte, pentru a elimina neînțelegerile și
pentru a se asigura că prețul este corect. În termeni teoretici, acesta semnifică cercetarea
amănunțită a unei afaceri din punct de vedere legal, financiar, operațional și comercial,
cu scopul de a evalua situația reală a acesteia și a riscurilor și beneficiilor asociate. Mai
mult sau mai puțin formal, cu un grad de complexitate mai ridicat sau mai scăzut, due
diligence-ul este o etapă care nu poate fi omisă în momentul în care un întreprinzător
dorește să își vândă afacerea, deoarece investitorii vor dori să știe în ce anume investesc.
Aceasta este necesară, deoarece lipsa ei este o cauză a performanțelor financiare scăzute
ale multor corporații și instituții financiare.
Conform opiniei lui William et al. (2010), există anumite situații în care se impune
efectuarea due diligence-ului: o firmă dorește să facă o achiziție, un investitor dorește să
facă o investiție, un broker oferă o companie spre vânzare, un evaluator trebuie să
evalueze valoarea unei afaceri, de către un avocat care pregătește o ofertă sau o
propunere de fuziune pentru un client, de către o firmă de contabilitate în legătură cu un
audit efectuat la cererea unui potențial cumpărător. Această cercetare se întreprinde de
obicei cu știința și cooperarea managementului societății care este investigată.
Deși am tinde să considerăm că due diligence este identică cu auditul convențional,
între acestea există diferențe, în sensul că due diligence este o investigație care include
un audit detaliat, fiind mult mai cuprinzătoare decât auditul financiar. Ca și
caracteristică, due-diligence este mult mai interesată de potențialul viitor al unei societăți
de a produce profit, în timp ce auditul este orientat către determinarea situației financiare
a entității, raportându-se la o perioadă trecută. În cazul unei achiziții spre exemplu,
investigația va avea o mare importanță în a anticipa beneficiile financiare viitoare,
precum și dacă cele două organizații vor funcționa optim împreună.
Conform opiniei lui Bing et al.(1996), în planificarea efectuării due-diligence-ului,
investitorul se confruntă cu o dilemă, constând în alegeri dificile de făcut și pentru care
nu există instrucțiuni precise. Dilema constă practic în întrebarea: câtă due-diligence este
necesară pentru a ști tot ceea ce este esențial despre o afacere, pentru a identifica
problemele semnificative sau neregulile? Suficiența cercetării va depinde practic de
scopul pentru care aceasta este întreprinsă. Însă chiar și în situația în care scopul este clar
definit, întinderea investigației depinde de raționamentul profesional.
307
De aceea se consideră că due-diligence este în același timp o artă și o știință. Nu

constă doar în a găsi „nodul în papură”, ci a te asigura că situația prezentată este și cea
reală. Arta rezidă în a ști ce întrebări să adresezi, cum și în ce moment. Este abilitatea de
a crea în același timp încredere și frică, astfel încât cel care vinde să se dezvăluie
complet.
Știința constă în pregătirea unor liste de verificare cuprinzătoare și personalizate cu
întrebări care vor fi adresate vânzătorului, menținând totodată un sistem metodic pentru
organizarea și analizare datelor și documentelor puse la dispoziție de către vânzător.
Atunci când acest proces se realizează în mod corespunzător, poate fi obositor,
consumator de timp și costisitor, chiar frustrant, însă necesar. Nu este un proces perfect
și, ca orice audit, este creat să răspundă anumitor întrebări și să confere o anumită
siguranță că pretențiile vânzătorului asupra afacerii sunt justificate.
Concluzii
Prin realizarea acestei lucrări am urmărit documentarea pe baza literaturii de
specialitate de la nivel internațional pentru identificarea celor mai semnificative idei cu
privire la rolul auditorului financiar în principalele sisteme de raportare financiară de la
nivel internațional.
Auditul a apărut ca urmare a cererii acționarilor de a se implementa un mecanism
de supraveghere în vederea asigurării credibilității informațiilor prezentate în situațiile
financiare. Măsura a devenit utilă ca urmare a detectării unor fraude comise de către
conducerea companiilor. Acest mecanism urma să fie reprezentat chiar de activitatea de
auditare a acestor informații de către o persoană capabilă să ofere o opinie obiectivă și
independentă cu privire la corectitudinea determinării și prezentării informației cu
caracter financiar. Astfel, auditul s-a dezvoltat ca un răspuns la nevoile societății, iar
atunci când contururile profesiei de auditor au devenit vizibile, a început căutarea unei
teorii care să ofere o explicație acestui proces.
În urma documentării pe baza articolelor din jurnalele de specialitate, am observat
faptul că teoriile privitoare la rolul pe care auditorul financiar l-a avut de-a lungul
timpului, au apărut și s-au dezvoltat în diferite sisteme de raportare financiară de la nivel
internațional. Astfel, în Franța și Germania, rolul auditorului financiar era comparat cu
cel al unui jandarm având sarcina de a supraveghea modul în care managementul
companiei acționează, în special în ceea ce privește descoperirea și prevenirea fraudelor
financiare. Pe de altă parte, în SUA și Marea Britanie s-a dezvoltat teoria agenției, care
face trimitere la rolul auditorului financiar ca mediator între principali și agenți, în
vederea reducerii asimetriei informaționale. În Olanda, profesorul Theodore Limperg a
studiat obiectivele misiunii de audit prin prisma necesității acționarilor de a obține
informații necesare formării unei imagini reale asupra situației companiei precum și
luării deciziilor. Astfel a luat naștere teoria încrederii inspirate.
Auditul intern este un proces de asigurare, având rolul de a evalua controlul intern
și sistemul de management, verificând dacă entitatea economică este în conformitate cu
propriile sale reguli, identificând managementul ineficient.
308
De-a lungul timpului au existat diverse controverse în ceea ce privește rolul

auditorului și independența sa în realizarea auditului. Unul dintre cele mai discutabile
aspecte este acela al prestării de către un auditor clientului de servicii de non-audit,
deoarece se consideră că independența sa ar putea fi afectată. Cu toate că există mulți
susținători ai acestei idei, conform cărora auditorii au tendința de a fi mai subiectivi în
auditarea situațiilor financiare ale unei societăți căreia îi prestează și servici de non-
audit, studiile indică faptul că sumele percepute pentru acest tip de servicii nu
influențează independența auditorului.
Un nou tip de serviciu apărut relativ recent în sfera analizei situațiilor financiare se
referă la„due diligence”. Deși am tinde să considerăm că due diligence este identică cu
auditul convențional, între acestea există diferențe, în sensul că due diligence este o
investigație care include un audit detaliat, fiind mult mai cuprinzătoare decât auditul. Ca
și caracteristică, aceasta este mult mai interesată de potențialul viitor al unei societăți de
a produce profit, în timp ce auditul este orientat către determinarea situației financiare a
entității, raportându-se la o perioadă trecută.
În prezent, principalul rol al auditului financiar este reprezentat de formularea unei
opinii obiective și independente cu privire la conformitatea informațiilor prezentate în
situațiile financiare anuale cu poziția și perfomanța reală a unei companii.
Agoglia, C.P., Hatfield, R.C., Lambert, T.A., „Audit team time reporting: An agency
theory perspective”, Accounting, Organizations and Society, 44 (2015), p. 1-14
Amin, K., Harris, E., „The Impact of Going Concern Audit Opinions on Nonprofit
Revenues and Expenses”, SSRN Electronic Journal, February 2012, p. 1-30
Arrunada, B., „Private incentives and the regulation of Audit and non audit services”,
Pompeu Fabra University, Barcelona, 1999, p.80
Bing, G., „Due diligence: Techniques and Analysis”, Qourum books, Westport,
Connecticut, London, 1996, p. 2-6.
Chersan, C.I., Mironiuc, M., Robu, I.B., „Influența performanței financiare a firmei-
client asupra onorariilor de audit”, Audit financiar, 10/2012, p. 3-12
Crilly, M. William, Sherman J., „The AMA Handbook of Due Diligence”, Library of
Congress Cataloging-in-Publication data, 2010, p.1-7
Defond, M.L., Raghunandan, K., Subramanyam, K.R., „Do non audit services fees
impair auditor independence? Evidence from going concern audit opinions”,
Journal of Accounting Research, vol. 40, nr. 4, 2002, p. 1247-1274
Dobre, F., Popa, A., F., Brad, L., „Briefing in History of Audit and Financial Reporting”,
“Ovidius” University Annals, Economic Sciences Series Volume XIII, Issue 1/
2013. p.1204-1209
Duits, H. B., „The demand for audit – evolution of a theory”, Journal of Applied Finance
& Banking, nr. 32, 2012, p. 3-5
Eid, E. M., „The impact of accounting information systems (AIS) on performance
measures with value relevance of auditors’ communications”, Internal Auditing &
Risk Management, year IX, nr. 2(34), iunie 2014, p. 143-158
309
Hayes, R., Dassen, R., Schilder, A., Wallage, P. (2005), Principles of Auditing. An
Introduction to Intenational Standards of Auditing, 2nd edition, Pearson Education
Hope, O.-K., Langli, J. C., Thoams, W.B., „Agency conflicts and auditing in private
firms”, Accounting, Organizations and Society 37 (2012), p. 500–517
Jensen, M. C. & Meckling, W.H., „Theory of the firm: Managerial behavior, agency
costs and ownership structure”, Journal of Financial Economics, vol. 3(4), 1976, p.
305-360
Kinney, W., Pamrose, Z., Scholz, S., “Auditor Independence, Non-Audit Services, and
Restatements: Was The U.S Government Right?”, Journal of Accounting Research,
Vol. 42, No.3, 2004, p.562
Knechel, R.W., Divesh, S., „Auditor-Provided Non-Audit Services and Audit
Effectiveness and Efficiency: Evidence from pre-and post-SOX Audit Report
Lags”, University of Florida, November 2012, p. 1-10
Laptes, R., Popa, A., F., Dobre, F., “Research on the Evolution of Financial Audit in
Romania – Past, Current and Future Trends”,Procedia Economics and Finance
no.15, 2014, p.808
Manea, D., Ciolpan, D., „Dificultățile reducerii controverselor de percepție asupra
auditului extern: o explorare a factorilor determinanți și a soluțiilor disponibile”,
Audit financiar, anul IX, 9/2011, p. 27-33
Obah, S., Adeyemil, S.B., Udofiaa, I.E., „Determinants of demand and supply of
accounting and audit services in SMEs: Evidence from Nigeria”, Accounting and
Management Information Systems Vol. 14, nr. 3, 2015, p. 546-574
Quick, R., Sattler, M., Wiemann, D., „Agency conflicts and the demand for non-audit
services”, Managerial Auditing Journal Vol. 28 nr. 4, 2013, p. 323-344
Robu, I.B., “Riscul de fraudă în auditul financiar”, Editura Economică, 2014, p.63
Salehi, M., „Audit expectation gap: Concept, nature and trace”, African Journal of
Business Management Vol. 5(21), septembrie 2011, p. 8376-8392
Sarens, G., Abdolmohammadi, M.J., „Monitoring Effects of the Internal Audit Function:
Agency Theory versus other Explanatory Variables”, International Journal of
Auditing, 15 (2011), p.1-20
Sinickas, A., “How to do due diligence research”, SCM, Volume 8, Issue 4, June/July
2004, p.12
Tabără, N., „Sisteme contabile comparate”, ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura
TipoMoldova, Iași, 2014
Toma, C., „Rolul auditului financiar în creșterea calității informațiilor financiare”, Audit
Financiar, anul X, nr.95-11/2012, p.6-7
Toma, C., Robu, B.I., „Studiu privind rolul auditului financiar în asigurarea utilizării
prudenței în raportarea financiară”, Audit financiar, 9/2014, p. 3-16
Watts, R.L., Zimmerman J.L., „Agency Problems, Auditing, and the Theory of the Firm:
Some Evidence” Journal of Accounting & Economics, 26(3), 1983, p. 613-634
Watts, R.L., Zimmerman J.L., „Towards a positive theory of the determination of
Accounting standards,” The Accounting Review, vol.53, nr.1, January, 1978,
p.112-134
310
PRACTICI ALE CONTABILITĂŢII CREATIVE ÎN RAPORTAREA

FINACIARĂ
Dan Bogdan COMAN, Gabriel FOTACHE, Maria-Mihaela ŞTEFAN, Roxana

ZEICANU
Rezumat
Scop: Scopul acestui articol este de a prezenta conceptul de contabilitate creativă,
de a identifica principalele asemănări şi deosebiri dintre aceste practici utilizate şi
raportarea financiară şi de a exemplifica impactul utilizării contabilităţii creative în
practica contabilă.
Metodologie: Pentru realizarea acestui studiu, s-au consultat articole din jurnale şi
reviste de specialitate de la nivel naţional şi internaţional care tratează problematica
contabilităţii creative şi cea a rapotării financiare frauduloase.
Rezultate: Principalele rezultate vizează identificarea, pe de o parte, a unor
aspecte pozitive ale contabilităţii creative, iar pe de altă parte, evidenţierea influenţei
negative a unor practici de contabilitate creativă care au dus la falimentul multor
companii.
Originalitate: Informaţiile referitoare la contabilitatea creativă sunt prezentate în
funcţie de opiniile existente în literatura de specialitate.
Cuvinte cheie: contabilitate creativă, fraudă financiară, imaginaţie, tehnici şi
procedee de contabilitate creativă, imagine fidelă.
Introducere
Raportându-ne la definiția oferită de Faragalla (2015) contabilitatea creativă, prin
însăși denumirea ei, își propune, ca obiectiv general, să demonstreze modul în care
informațiile financiar-contabile pot fi modelate, în limitele legale, după interesul celor
care le produc, și să-i provoace pe cei care o practică la creativitate și originalitate.
Obiectivele specifice acestei teme, vizează formarea și dezvoltarea de cunoștințe
privind tehnicile de contabilitate creativă utilizate în elaborarea și prezentarea
informațiilor în cadrul situațiilor financiare ale entităților economice, dezvoltarea
abilităților de analiză și interpretare a conceptelor, teoriilor și parcticilor de contabilitate
creativă cu scopul elaborării unor soluții de limitare a manipulărilor prin informația
contabilă și de creștere a credibilității contabilității. Lucrarea este alcatuită din doua
capitole principale, însumând o serie de cunoștințe referitoare la aspectele conceptuale
privind contabilitatea creativă, tehnici de contabilitate creativă, continuând atât cu
principalele concepte de raportare financiară, cât și cu reprezentările pozitive și negative
ale acesteia. Finalul lucrării prezintă concluziile care reies din conținutul acesteia ajutând
totodată la creșterea credibilității contabilității.
Abordări conceptuale privind contabilitatea creativă

Bernard Colasse (1996) defineşte contabilitatea creativă ca fiind practicile de
informare contabilă, adesea la limita legalităţii, folosite de anumite entităţi care,
311
profitând de limitele normalizării, caută să îşi înfrumuseţeze imaginea poziţiei financiare

şi a performanţelor economice. Din perspectiva lui Martyn Jones (Morariu şi Jianu,
2009) contabilitatea creativă presupune folosirea flexibilităţii în contabilitate, dar în
limitele impuse de referenţialul legal, pentru a coordona măsurarea şi prezentarea
informaţiilor contabile, astfel încât să ofere întâietate producătorilor informaţiei
contabile şi nu utilizatorilor. Potrivit lui Radu Vasile Pop (2013), în esență contabilitatea
creativă se distinge prin doua aspecte și anume, în primul rând, ea presupune folosirea
imaginației profesioniștilor contabili pentru a traduce acele inovații juridice, economice
și financiare pentru care nu există, în momentul apariției lor, soluții contabile
normalizate şi, în al doilea rând, montajele care decurg din această inginerie financiară
sunt inițiate în funcție de incidența lor asupra bilanțului și rezultatelor întreprinderii.
Mai mult decât atât, în lucrarea sa, Naser (1993), spune că manipularea conturilor
nu este o problemă recentă, ci din contră, este o problemă contabilă veche ce îşi are
începuturile în anii 1920. Într-un studiu realizat în anul 2009, Sen și Inanga (2009) au
dezbătut legătura dintre dezvoltarea economică a unei ţări şi utilizarea contabilităţii
creative. Astfel, pe baza studiului, s-a dovedit că ţările dezvoltate utilizează tehnici
creative de contabilitate mai des decât cele slab dezvoltate. Trotman (1993) consideră că
prin contabilitate creativă se urmăreşte ameliorarea unor informaţii prezentate în
situaţiile financiare, pe de o parte, şi cele furnizate investitorilor, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte definirea exactă a termenului de contabilitate creativă, o
caracteristică asupra căreia se convine în literatura de specialitate este că nu există o
definiţie exactă a acesteia, deşi reprezintă un termen folosit destul de des în cercurile de
specialitate. Aşadar, definiţiile sunt multiple, însă cu toate acestea, au un numitor comun
şi anume ideea că tehnicile de contabilitate creativă se bazează pe spaţiile de libertate
lăsate de normalizatorul contabil.
Tehnici de contabilitate creativă

Conform lui Widad Atena Faragalla (2015), tehnicile de contabilitate creativă sunt
cele care ajută contabilul să îşi pună în aplicare ideile creative cu privire la reprezentarea
informaţiei contabile, într-un mod favorabil pentru firma la care activează. Aceste
tehnici se regăsesc în mai multe zone ale contabilităţii. În lucrarea sa, Trotman (1993),
menţionează că tehnicile de contabilitate creativă sunt cele care ajută contabilul să îşi
pună în aplicare ideile creative cu privire la reprezentarea informaţiei contabile, într-un
mod favorabil pentru firma la care activează. Aceste tehnici iau în considerare criteriile
de evaluare ale activelor, tratamentul veniturilor și cheltuielilor, amortizările și ajustările,
cheltuielile de cercetare și dezvoltare, precum și planurile de pensii, operațiunile în
valută și regulile de consolidare. În aceste cazuri, normele contabile permit alegerea unor
criterii mai conservatoare (care reduc beneficiul) sau mai puțin conservatoare (care
sporesc beneficiul) în funcție de interesele existente. De asemenea, existã operațiuni care
nu sunt în totalitate reglementate. Astfel, în cazul unor inovații juridice, economice și
financiare al cãror tratament contabil nu este prevãzut în norme, sunt apelate diferite
tehnici creative pentru gãsirea unor soluții adecvate.
312
Potrivit lui Bălăşoiu (2012), pentru a se contabiliza anumite operațiuni care sunt
influențate de evenimente viitoare se pot efectua estimãri pesimiste sau optimiste ale
viitorului. Acest lucru afecteazã, de exemplu, ajustãrile pentru depreciere și amortizarea.
În unele cazuri, cum ar fi determinarea duratei de viațã a activelor pentru a se calcula
amortizarea lor, este normal ca aceste estimãri sã fie fãcute în cadrul companiei, iar
contabilul creativ are, astfel, oportunitatea sau posibilitatea de a fi mai mult sau mai
puțin precaut sau optimist în estimare. În alte cazuri, se angajeazã un profesionist extern
pentru a efectua aceste estimãri, iar contabilul creativ poate manipula evaluarea alegând
un evaluator cunoscut pentru pesimismul sau optimismul sãu.
Radu Vasile Pop (2013) afirmă că se pot crea tranzacții artificiale atât pentru a
manipula valorile din bilanț, cât și pentru a transfera profiturile între diferite perioade
contabile. Acest lucru se realizeazã prin înregistrarea a douã sau mai multe tranzacții
care implicã o terțã parte, de obicei o bancã. Unele tranzacții cu caracter extraordinar pot
fi efectuate și înregistrate în așa fel încât sã se ofere imaginea contabilã doritã. De
exemplu, dacã o companie deține un imobil evaluat la cost istoric, în valoare de un
milion de euro, care poate fi ușor vândut, în prezent, pentru trei milioane de euro,
managerii companiei au libertatea de a alege în ce an sã vândã proprietatea și, prin
urmare, exercițiul cãruia îi vor spori profitul. În unele cazuri, pot fi modificate de la un
an la altul metodele contabile utilizate.
Totuși, în Româna principiul contabil al permanenței metodelor solicitã ca
metodele de evaluare și politicile contabile sã fie aplicate în mod consecvent de la un
exercițiu financiar la altul. Modificarea acestora se poate face doar în situații
excepționale și trebuie menționatã și justificatã în notele explicative la situațiile
financiare anuale.
Valenţe ale contabilităţii creative în sistemele internaţionale de raportare

financiară
Feleagă N.(2002) afirmă că analiza informațiilor economico financiare a diferitelor
întreprinderi din sistemele de raportare financiară nu se poate realiza din cauza lipsei
unui limbaj comun în domeniul contabilității, la nivel international. În diferite țări,
aceleași evenimente sau tranzacții economico- financiare sunt interpretate în mod diferit,
creându-se un fel de turn Babel. Acest lucru conturează din nou necompatibilitatea dintre
reglementările aplicate de acestea. În rezolvarea acestor probleme vine Comisia
Internațională a Standardelor Contabile (IASC). Privind modul prin care fiecare țară își
manifestă nevoile și le îndeplinește se poate afirma că acesta este unic. Acest lucru fiind
aplicabil și în contabilitate, unde era necesară uniformitatea, fapt realizat prin
normalizarea și armonizarea reglementărilor contabile.
Cerințele managerilor de a face față concurenței i-a determinat pe contabili să caute
diferite soluții inovatoare, creative cu un pas înaintea normalizării, fără a încălca legea,
însă profitând de ,,lacunele’’ acesteia. Contabilitatea creativă, poate fi privită din mai
multe perspective, cea pozitivă în care contabilul îşi foloseşte creativitatea, dar totul până
în limita legii şi cea negativă, când deja facem referire la fraudă. Frauda, spre deosebire
de contabilitatea creativă, presupune încălcarea legii în mod conştient şi intenţionat
313
(Knežević şi alţii, 2012). Albouy şi Perrier (2003) sunt de părere că manipularile

informațiilor contabile pot fi legale, semilegale şi frauduloase. Această clasificare a
manipulărilor contabile este detaliată în tabelul de mai jos:
Tabel nr.1 Tipologia practicilor contabile

Felul Impact asupra
practicilor Definiţie Exemple indicatorilor
contabile financiari
Legale Acestea urmăresc să Se schimbă metoda Impactul asupra
modifice situaţia de evaluare a rezultatului pe
financiară a întreprinderii stocurilor (de acţiune este slab, iar
în sensul dorit, dar exemplu, de la FIFO asupra EBITDA şi a
repectând regulile la LIFO) fluxurilor de
contabile şi tranparenţa trezorerie, aceste
datorată invetitorilor. manipulări nu au
nici un impact.
Semilegale Sunt acele manipulări Modificarea Au impact oscilant
aflate la limita legalităţii perimetrului de asupra rezultatului
care exploatează consolidare, pe actiune; impactul
neajunsurile modificări în asupra EBITDA este
reglementărilor contabile estimarea relativ redus, acelaşi
în scopul unei uşoare provizioanelor impact avandu-l şi
ameliorări a situaţiei asupra fluxurilor de
firmei în ochii trezorerie.
investitorilor
Frauduloase Sunt reprezentate de Scanarea şi Un impact foarte
manipularile ce au drept înlocuirea important asupra
scop inducerea în eroare documentelor rezultatului pe
a investitorilor referitor justificative, datorii acţiune, EBITDA şi
la situatia financiară a neînregistrate în tuturor celorlaţi
întreprinderii contabilitate, cifra indicatori.
de afaceri exagerată,
întocmirea unor
registre-jurnal false,
etc.
Sursa: Inspirat după Albouy şi Perrier, 2003
Potrivit acestora, manipulările frauduloase sunt delimitate de cele semifrauduloase,

respectiv cele frauduloase prin intermediul gradului de distorsionare a informaţiei ce este
transmisă investitorilor întreprinderii, manipulările frauduloase sunt cele care
distorsionează realitatea si nu doar o cosmetizează. Manipulările legale și cele
semilegale pot fi privite într-o imagine pozitivă. În apărarea contabilității creative, cu o
viziune pozitivă vine C. Gotcu (2007) care consideră că prin contabilitatea creativă, o
314
întreprindere poate să își promoveze imaginea pe o piață diferită, respectiv pe piața de

informații. Acest lucru este similar cu spotul publicitar utilizat de companie pentru a-și
face reclamă pentru produsele oferite spre vânzare, folosindu-se deseori de imagini și
sintagme până la limita legalului, dar care nu poate fi acuzată de încălcarea niciunor etici
profesionale sau legislative.
Mai mult, C. Gotcu (2007), chiar argumentează prin prisma teoriei economice a
așteptărilor raționale faptul că utilizatorii informațiilor financiare nu sunt neapărat
prejudiciați de contabilitatea creativă. Altfel spus, această teorie indică faptul că
utilizatorul informațiilor financiar-contabile, odată ce a fost avertizat de utilizarea de
către companie a tehnicilor de contabilitate creativă, se va aștepta în mod rezonabil, ca
acea firmă să continuie aplicarea lor până în momentul în care va surveni o modificare
fundamentală în complexul motivațional al contabilității creative care să justifice altă
viziune. În consecință, autorul consideră că o concentrare a eforturilor de a limita
contabilitatea creativă prin normalizarea contabilă reprezinda o risipă de resurse,
neavând rezultate.
Procedee contabile prin care se utilizează contabilitatea creativă

După cum afirmă Victor Munteanu şi Marilena Zuca (2011), procedeele care scot
în evidenţă efectele contabilităţii creative sunt structurate în procedee care afectează
rezultatul şi deciziile de gestiune, procedee care ameliorează informaţiile din bilanţ şi
procedee cu impact asupra modului de prezentare a contului de rezultat.
În continuare se vor prezenta câteva dintre procedeele care au efect asupra
rezultatului contabil.
Din perspectiva lui Victor Munteanu şi Marilena Zuca (2011), amortizarea unui
activ are un impact asupra rezultatului diferit, în funcţie de modalitatea de eşalonare a
cheltuielilor pe perioade. Astfel, cele trei metode de amortizare afectează diferit
rezultatul, iar pe baza metodei utilizate de întreprindere se modifică repartizarea
cheltuielilor în timp. În cazul în care se foloseşte metoda liniară, cheltuielile se menţin
constante pe toată durata de viaţă a bunului, privitor la metoda degresivă, cheltuielile cu
amortizarea descresc de la un an la altul, iar la utilizarea metodei amortizării accelerate,
cheltuielile din primul an sunt mari, diminuând rezultatul, dar pe restul perioadei rămân
constante.
Aceeaşi autori vorbesc şi despre considerarea stocurilor moarte sau uzate drept
stocuri ca o metodă de manipulare. Dacă se scot din gestiune stocurile moarte şi cele
uzate, se vor afecta cheltuielile perioadei, cu consecinţe asupra rezultatului, adică
diminuarea acestuia.
Potrivit autorilor Victor Munteanu şi Marilena Zuca (2011), evaluarea stocurilor la
ieşirea din entitate, în perioade afectate de inflaţie, conduce la mărimi diferite ale
rezultatului şi afectează contul de profit şi pierdere. Conform metodei de evaluare FIFO,
ieşirile de stocuri sunt evaluate la cele mai mici preţuri, iar stocurile finale la cele mai
mari, astfel rezultatul din exploatare este majorat, ducând şi la creşterea impozitului pe
profit. Din cealaltă perspectivă, conform metodei LIFO, ieşirile sunt evaluate la cele mai
315
mari preţuri, iar stocurile finale la cele mai mici, ducând la o micşorare a rezultatului de
exploatare şi, implicit, a impozitului pe profit.
Mai mult decât atât, autorii Victor Munteanu şi Marilena Zuca (2011) consideră că
contabilitatea creativă oferă oportunităţi cu privire la includerea unor cheltuieli în costul
de producţie al stocurilor sau la neincluderea acestora. Dacă se manifestă o atitudine
optimistă în legătură cu rezultatul, se vor include în costul de producţie mai multe
cheltuieli, astfel rezultatul va creşte. În caz contrar, dacă se urmăreşte dimunuarea
rezultatului, în interesul de a plăti un impozit mai mic, se vor elimina anumite cheltuieli
din costul de producţie. Acelaşi efect în are şi includerea sau neincluderea cheltuielilor
financiare în costul de producţie.
În cazul în care există o viziune optimistă cu privire la şansele de reuşită ale unui
proiect de dezvoltare, se vor capitaliza cheltuielile de dezvoltare, astfel rezultatul
exerciţiului în curs se va mări. În exerciţiile următoare se vor înregistra cheltuieli cu
amortizarea ce vor diminua rezultatul. Însă dacă întreprinderea vizează micşorarea
cheltuielilor aferente perioadei curente, cheltuielile de dezvoltare vor fi incluse la
cheltuielile perioadei.
Deseori, în practica contabilă, pentru a se diminua rezultatul exerciţiului se
procedează la supraestimarea constituirii provizioanelor în anii cu profit considerabil, iar
în anii în care entitatea realizează deficit, aceste provizioane sunt reluate la venituri,
majorând rezultatul exerciţiului respectiv.
De asemenea, autorii Victor Munteanu şi Marilena Zuca (2011) au făcut referire la
o metodă ce afectează contul de profit şi pierdere şi, implicit, rezultatul, ce priveşte
contabilizarea contractelor de construcţii. Astfel, întreprinderea poate recunoaşte
rezultatul atunci când e finalizat contractul. În acest caz, pot exista perioade în care sunt
înregistrate doar cheltuieli ce duc la diminuarea rezultatului, recepţia realizându-se odată
cu terminarea lucrării, când se majorează rezultatul ca urmare a creşterii veniturilor. De
asemenea, rezultatul poate fi eşalonat în timp pe toată durata de derulare a contractului.
În cazul dat, în cursul perioadei se vor înregistra cheltuieli, iar la sfârşitul acesteia
imobilizarea în curs va creşte cu valoarea veniturilor aferente perioadei.
Printre cei mai importanţi factori care induc nevoia de contabilitate creativă se
numără nevoia de finanţare datorită fondurilor insuficiente sau datorită cerinţelor de
respectare a anumitor indicatori consideraţi importanţi de către instituţiile financiare sau
de alţi parteneri, concurenţa intensă în situaţii de criză, lipsa unor rezultate mulţumitoare,
o presiune mare asupra entităţii cu privire la comunicarea rezultatelor cerută de către
investitori şi analişti şi existenţa libertăţii în luarea deciziilor datorită insuficienţei
nomelor contabile.
Concluzii finale
Contabilitatea creativã este folosită pentru a promova și susține imaginea
companiei pe care o conduce și de a selecționa informația de așa naturã încât datele
oferite sã susținã interesul pe care îl urmãrește. În consecințã, chiar dacã utilizarea
contabilitãții creative nu este ilegală, ea indicã faptul cã managerii, aflați sub presiune
financiarã, cautã soluții, fãrã a-și mai pune problema respectãrii unor standarde etice.
316
Deși există o diferență clară între contabilitate creativă și încălcarea legii acest fenomen
apare în condiții economice sensibile și are ca și scop distorsionarea imaginii reale.
Orice raport publicat trebuie să fie analitic asupra tendinţelor marcante cunoscute
de către conducere, angajamentele, evenimentele sau incertitudinile să fie astfel
înlăturate şi să nu existe influenţe negative asupra raportărilor. Contabilitatea creativă se
referã la practicile de contabilitate care provin din uzanțele contabile standard,
caracterizate prin anumite tehnici mai mult sau mai puțin complexe de creație contabilă,
scopul final fiind modificarea de cãtre producãtorii de informații contabile în sensul dorit
a poziției financiare și a performanțelor entitãții reflectate de situațiile financiare.
Contabilitatea creativã presupune cã întreprinderea în cauzã profitã de lipsurile
existente în norme și de flexibilitatea acestora în vederea distorsionãrii informațiilor
publicate, managementul întreprinderii având posibilitatea ca, în funcție de interesele
urmãrite, fie sã „netezească” rezultatul, fie sã ofere o imagine favorabilã asupra acestuia.
Se cere ca situaţiile contabile să reflecte corectitudinea contabilităţii creative şi să nu
existe denaturări. Din simplul fapt că politicile contabile sunt aplicate agresiv, pot fi
multe astfel de denaturări, care conduc către o raportare frauduloasă, ce poate fi evitată
prin scepticism contabil. Aşa că alegerile permise de politicile contabile prea elastice,
conduc la practici manipulatoare, permisive, care nu ajută la consolidarea regulilor
fiscale.
Rezolvarea şi scăderea fraudelor presupune implementarea măsurilor de prevenire
ce să preceadă un audit calitativ şi obiectiv. În condiţiile în care profesionistul contabil
este creatorul informaţiilor care trebuie să corespundă atributului de calitate, auditorul
este cel care trebuie să valideze calitatea informaţiilor sau, în caz contrar, să identifice
practicile de contabilitate creativă care pot influenţa în mod negativ deciziile
utilizatorilor. În urma celor menționate, se poate afirma faptul că deși contabilitatea
creativă aduce ajustări la imaginea companiei, aceasta nu poate fi pusă pe picior de
egalitate cu frauda, acțiunea de rea-credință prin care se încalcă legea, deoarece
contabilitatea creativă respectă întrutotul reglementările dar, nu respectă spiritul
acestora. Procedeele utilizate în contabilitatea creativă au la bază breșele normelor
contabile dar și apelarea la raționamentul professional, un lucru foarte important.
Suntem de părere că entităţile vor găsi mereu modalităţi prin care să minimizeze
impactul unei norme noi apărute şi indiferent de câte reguli există, se va găsi mereu o
cale de a le ajusta. De aceea misiunea normalizatorilor este foarte dificilă întrucât
imaginaţiei trebuie să i se răspundă cu imaginaţie.
Albouy M., Perrier S., Manipulations comptables et evaluation de l’entreprise, La Revue
du Financier, Vol. 139,2003
Balaşoiu, R., Aspecte privind contabilitatea creativă, Revista Audit Financiar, 2012
Bunget O., 2005, Contabilitatea româneascã între reformã şi convergenţã,
ed.Economică, Bucureşti
Colasse B., Lorsque la comptabilite creative se met a deraper, Liberation, 13 octobre, 1
er novembre1992, p.15
317
Cummings L.S., How to cook your books- A recipe to disaster, Accounting, Auditing
and Accountability Journal, Vol. 20, Issue 4, 2007
Dechow P., Skinner D., Earnings management: Reconciling the views of accounting
academics, practitioners, and regulators, Accounting Horizons – A Quarterly
Journal of the American Accounting Association, Vol. 14, Nr. 2, 2000, pp 235-250
Faragalla, W., A., Practici de contabilitate creativă în viziunea profesioniştilor contabili,
Revista Audit financiar, XIII, Nr.7(127)/2015, pp. 59-72
Feleagă N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile (Fair accounting versus Bad
Accounting), Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 389
Feleagă, N., Contabilitatea din România la ora convergenţelor cu directivele europene
şi referenţialul internaţional, România în Uniunea Europeană. Potenţial de
convergenţă, supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, 2006
Feleagă, N., Revista Management Intercultural, Volumul XV, Numarul 2 (28), 2013,
pp.109 – 110
Gherai, S., Balaciu, D., From creative accounting practices to the current financial
crisis, Amnales Universitatis Series Oeconomica,13(1), 2011
Horomnea, E., Pascu,A., Istrate, A., Contabilitatea creativă, între denumire neinspirată,
reglementare si fraudă, Revista Audit financiar, 2012, pp 47-56
Ivan, I., Modalități privind depistarea practicilor de contabilitate creativă prin studierea
fluxurilor de trezorerie, Revista Audit financiar, XIII,Nr. *(128)/2015, pp 32-40
Libby R., Trotman T., The review process as a control of differential recall of evidence
in auditor judgments, Accounting, Organizations and society, nr. 18, 1993
Maltritz D., Wüste S., Determinants of budget deficits in Europe: The role and relations
of fiscal rules, fiscal councils, creative accounting and the Euro, Economic
Modelling, nr. 48/2015
Mardiros D., Dicu R., Grosu M., Dimensiuni ale responsabilitatii sociale a auditorului,
in conditiile practicarii contabilitatii creative, Audit financiar, xiii, nr
12(132)/2015, pp.35-43
Morariu, A., Jianu, I., Autentic sau iluzoriu în activitatea profesioniștilor contabili-la
limita dintre contabilitate creativă şi frauda contabilă
Munteanu, V., Zuca, M., Considerații privind utilizarea contabilitãții creative în
denaturarea informațiilor din situațiile financiare și maximizarea performanțelor
firmei, Revista Audit financiar, IX, Nr.3/2011, pp. 3-10
Naser K., Creative accounting: its nature and use, Editura Prentice Hall International,
Londra,1993, pag. 9
Omurgonulsen, M., Omurgonulsen U., Critical thinking about creative accounting in the
face of a recent scandal in the Turkish banking sector, Economic Modelling,
nr.20/2009
Paciolo, L., Tratat de contabilitate în partida dubla, traducere în limba româna, Ed.
Junimea, Iasi, 1981
Pasqualini F., Le droit comptable et la comptabilite creative, Les Petits Affiches, Nr.
143, noiembrie 1993, pp 14-16
318
Radu, V., The impact of creative accounting on financial audit, Economics Series Vol
23 Issue 4/2013, pp. 56-62
Rusu, A., Tabără N., Consideraţii privind impactul contabilităţii creative asupra calităţii
informaţiilor prezentate în situaţiile financiare anuale, Audit financiar, ix, pp. 37-
44
Sen, D., Inanga E, Creative Accounting In Bangladesh and Global Perspectives, The
Association of Accountancy Bodies in West Africa Journal, 1, 2009, pag. 27-42
Tabără, N., Rusu, A., Considerații privind impactul contabilitãții creative asupra
calitãții informațiilor prezentate în situațiile financiare anuale, Revista Audit
financiar, IX, Nr.11/2011, pp. 37-44
Editura Tipo Moldova, Iași
Trotman, M., Comptabilite britannique, mod d’emploi,Editura Economica, Paris, 1993
319
IMPACTUL IFRS ASUPRA RELEVANȚEI INFORMAȚIILOR FINANCIARE

ALE FIRMELOR COTATE PE BURSELE EUROPENE
Andreea HIZANU, Ionela HUMELNICU, Mădălina MELINTE, Mădălina-

Geanina VIG
Rezumat
Scop: Scopul acestui articol este de a prezenta aspecte din literatura de specialiate
privind importanța informațiilor financiare, caracteristicile calitative ale informațiilor
financiare, conceptul de “Value relevance”, modele de evaluare a relevanței informațiilor
financiare, precum și impactul adoptării IFRS asupra relevanței informațiilor financiare
ale firmelor cotate pe bursele europene.
Metodologie: Pentru atingerea scopului au fost selectate şi analizate o succesiune
de articole de specialitate, fiind un subiect de interes internațional.
Rezultate: Rezultatele au evidențiat importanța informațiilor financiare în luarea
deciziilor manageriale și de investiții, calitatea informațiilor cuprinse în raportările
financiare ale firmelor cotate pe bursă, valoarea relevanței informațiilor financiare,
precum și impactul adoptării IFRS asupra relevanței informațiilor financiare ale firmelor
cotate pe bursele europene.
Originalitate: Structurarea principalelor idei cu privire la caracteristicile calitative
ale informației contabile și evidențierea impactului adoptării IFRS asupra relevanței
informațiilor furnizate prin situațiile financiare.
Cuvinte cheie: informații financiare, caracteristici calitative, relevanța, value
relevance, IFRS.
Introducere
Scopul acestui studiu îl reprezintă trecerea în revistă a unor cercetări existente în
literatura de specialitate națională și internațională cu privire la efectul adoptării IFRS
asupra calității raportărilor financiare pentru firmele cotate pe bursele europene.
Abordarea acestei teme se datorează importanței informației contabile prezentată în
situațiile financiare, utilă în procesul de luare a deciziilor de către investitori. Obiectivul
propus a fost identificarea caracteristicilor calitative ale informației şi impactul pe care
acestea îl au în urma adoptării Standardului de Raportare Financiară asupra deciziilor
utilizatorilor. Atingerea obiectivului s-a realizat prin analiza articolelor de specialitate
care tratează acest subiect de interes internațional şi prin evidențierea aspectelor
importante, cu impact asupra deciziei.
Anul de referință 2002, reprezintă anul deciziei Uniunii Europene de adoptare a
tuturor entităților europene cotate, a referențialului internațional, emis de IASB. Scopul
adoptării IFRS a fost prevăzut în reglementarea comisiei europene, constând în
armonizarea raportărilor financiare a entităților economice pentru a garanta un nivel
superior de transparență, dar şi de comparabilitate a situațiilor financiare. Ca urmare a
adoptării IFRS, 7.000 grupuri europene cotate, respectiv 30.000 entități, au renunțat la
utilizarea reglementărilor naționale contabile, începând cu 1 ianuarie 2005.
320
Prin adoptarea IFRS s-a dorit diminuarea asimetriei informaționale, orientarea

standardelor mai mult spre piață, scăderea denaturărilor semnificative, interzicerea
ascunderii de rezerve, relevanță crescută a datelor financiare.
În același timp ne putem aștepta ca impactul implementării asupra rezultatelor
financiare să fie semnificativ. Procesul de conversie a datelor financiare conform
Standardelor de Raportare Financiară va avea un impact direct asupra firmelor, generând
beneficii care vor ajuta la depășirea costurilor implementării. Obiectul situațiilor
financiare este de a furniza informații referitoare la rezultatul administrării întreprinderii,
modul de gestionare a resurselor, poziția financiară și modificările acesteia.
Prin elaborarea acestui articol am urmărit să scoatem în evidență rolul și importanța
aplicării IFRS-urilor de către firmele cotate la bursă, precum și un mijloc de informare și
înțelegere cu privire la aplicarea IFRS-urilor.
Rolul informațiilor financiare în luarea deciziilor

Conform spuselor lui Francis Bacon, în Meditatioanes Sacrae, 1597, “Cunoașterea
înseamnă putere”, altfel spus, cine are cunoaștere are informație, cine are informație are
avantajul de a lua decizii manageriale și de investiții corecte, în concordanță cu realitatea
datelor furnizate de societăți. Informațiile în general, și informațiile financiare în special,
sunt utile în acest proces dacă îndeplinesc anumite caracteristici calitative fundamentale
şi o serie de caracteristici amplificatoare, care le completează (Toma & Robu, 2014).
Prin adaptarea la domeniul economic, contabilitatea prelucrează date furnizate din
tranzacții şi evenimente economice, desfăşurate în cadrul unei întreprinderi, cu scopul de
a prezenta informații despre poziția financiară, performanțele entității şi modificările
survenite, utile procesului decizional (Tabără & Rusu, 2011).
Cadrul Conceptual de Raportare Financiară IASB recunoaşte drept caracteristici
calitative fundamentale: relevanța şi reprezentarea exactă, iar ca şi caracteristici
amplificatoare: comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi nu în ultimul rând,
inteligibilitatea, aplicabile situațiilor financiare. Acestea din urmă au drept obiectiv,
conform OMFP 1802/2014, "furnizarea de informaţii despre poziţia financiară,
performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei categorii largi
de utilizatori".
Utilizatorii informațiilor financiare evaluează în permanență firmele cotate pe
bursă, având drept obiectiv luarea celor mai bune decizii privind investiția pe piața de
capital (Carp, 2016). Decizia de a investi trebuie susținută de cunoașterea și utilizarea
informațiilor relevante din raportările financiare, precum și din analiza pieței de capital
(Carp, 2016).
Informația cuprinsă în raportările financiare trebuie să prezinte în mod fidel atât
poziția cât și performanța societății, urmând a fi înțeleasă și utilizată corect de
investitori, pentru a genera beneficii economice prezente și viitoare (OMFP 1802, 2014).
Rolul informației contabile este esențial în procesul de luare a deciziilor economice.
La nivel microeconomic, decidentul are nevoie de informații provenite din mediul intern
şi extern, care să îi ofere avantaje competitive în procesul decizional. La baza luării
deciziei se află informațiile şi cunoaşterea contabilă (Feleagă și Malciu, 2002). Dovada
321
aplicării cunoaşterii de către un contabil şi luarea unor decizii pe baza informațiilor,

presupune că adoptarea IFRS oferă posibilitatea analizei informațiilor care stau la baza
deciziei.
Caracteristici calitative ale informațiilor financiare

Utilitatea informațiilor financiare constă în relevanța şi reprezentarea exactă a ceea
ce îşi propun să reprezinte. În conformitate cu OMFP 1802 din 29 decembrie 2014,
caracteristicile calitative principale îndeplinite de informațiile financiare sunt relevanța
şi reprezentarea exactă. Ordinul menționează creşterea utilității informației prin
însoțirea acestora de caracteristicile amplificatoare: comparabilitatea, verificabilitatea,
oportunitatea şi inteligibilitatea.
Informațiile financiare sunt considerate relevante dacă au capacitatea de a influența
semnificativ utilizatorii în procesul de luare a deciziilor (Toma, 2012). Conform
Cadrului Conceptual IASB, capacitatea informațiilor de a îndruma utilizatorii în luarea
deciziilor presupune ca acestea să aibă valoare predictivă (utilizarea informațiilor pentru
realizarea propriilor predicții şi prognoze) și/sau valoare de confirmare (oferă răspuns
evaluărilor anterioare).
Informația contabilă trebuie să fie oportună în procesul de luare a deciziilor de către
utilizatori, beneficiile utilizării informației să depăşească costul acesteia şi este necesar
stabilirea unui echilibru între caracteristicele calitative ale acesteia (N. Feleagă, 2005).
Aceste condiții sunt considerate necesare pentru ca informația contabilă să fie
considerată relevantă şi credibilă.
Pragul de semnificație şi natura elementelor la care face referire fiecare entitate
influențează relevanța informațiilor. Pragul de semnificație specific unei întreprinderi se
bazează pe natura și/sau mărimea elementelor la care fac referire informațiile raportate
de întreprindere. Informațiile sunt considerate semnificative dacă prin omisiunea sau
prezentarea lor în mod eronat în situațiile financiare anuale, influențează deciziile
economice ale utilizatorilor (OMFP 1802). Pentru a analiza semnificația unui element se
ia în considerare mărimea şi/sau natura tipului de omisiune sau a declarației eronate
judecate în funcție de contextul dat. Ca rezultat, pragul de semnificație reprezintă mai
degrabă o limită decât o caracteristică calitativă fundamentală necesară informației
pentru a fi utilă (Toma, 2012). Indisponibilitatea la timp a informației duce la pierderea
capacității acesteia de a influența deciziile, fiind lipsită de relevanță (Toma, 2012).
Cadrul Conceptual IASB nu specifică pentru pragul de semnificație un nivel cantitativ şi
nu hotărăşte ceea ce ar putea fi semnificativ pentru o anumită situație.
Potrivit legislației contabile internaționale, organismele de standardizare nu
recunosc în mod explicit relevanța informației financiare. Ambele cadre de raportare
financiare recunoscute la nivel internațional (IFRS şi US GAPP), prezintă relevanța ca
fiind caracteristica calitativă a informațiilor descrise în situațiile financiare completate de
reprezentarea fidelă. Informațiile financiare sunt considerate ca fiind relevante dacă
prezintă capacitatea de a genera diferențe în deciziile luate de utilizatori, iar
reprezentarea fidelă are în vedere prezentarea exactă a informațiilor fenomenelor
propuse pentru a le reprezenta (Barth et al., 2001).
322
În cazul reprezentării exacte se are în vedere nu numai utilitatea informațiilor

financiar-contabile, ci şi reprezentarea exactă a fenomenelor pe care aceasta şi le
propune să le reprezinte (Toma, 2012). Pentru oferirea unei reprezentări exacte, o
descriere trebuie să prezinte trei caracteristici specifice: completă (includerea tuturor
informațiilor necesare utilizatorului pentru înțelegerea fenomenului), neutră (excluderea
influențelor în selecția şi prezentarea informațiilor) şi fără erori (inexistența erorilor sau
omisiunilor în descrierea fenomenului) (Toma, 2012).
Comparabilitatea oferă utilizatorilor posibilitatea identificării şi înțelegerii
asemănărilor şi diferețelor dintre elemente. Comparabilitatea reprezintă scopul, iar
consecvența, puternic legată de comparabilitate, ajută la îndeplinirea acestui scop, prin
folosirea aceloraşi procedee, într-o singură perioadă pentru entități diferite, sau de la o
perioadă la alta pentru o entitate, asigurând informații mult mai utile prin comparare
(IASB, 2013).
Prin intermediul verificabilității, utilizatorii sunt asigurați că informațiile reflectă
cu exactitate fenomenele pe care şi le propun să le reprezinte. Ca urmare, diverşi
observatori independeți ar putea ajunge la un numitor comun că o anumită descriere
arată o reprezentare exactă. Verificarea poate fi directă (verificarea prin observare
directă a unui valori sau reprezentări) sau indirectă (verificarea intrărilor pentru un
anumit model, o formulă, tehnică şi recalcularea rezultatelor prin intermediul aceleiaşi
metodologii) (IASB, 2013). Este posibil ca unele explicații şi informații să nu poată fi
verificate până într-o perioadă viitoare sau să nu poată fi verificate deloc (IASB, 2013).
Oportunitatea are în vedere disponibilitatea informațiilor factorilor decizionali în
timp util, pentru luarea de decizii. Se precizează că informațiile mai vechi au utilitate
redusă în fundamentarea deciziilor (Toma, 2012). După finalul perioadei de raportare,
unele informații pot rămâne oportune mult timp, ca urmare a nevoii de identificare şi
apreciere a tendințelor societății de către utilizatori (Toma, 2012).
Ultima caracteristică calitativă a informației, inteligibilitatea, presupune că
informațiile trebuie să fie clasificate, caracterizate şi prezentate în mod clar şi concis
pentru a fi cu uşurință înțeleasă de către decidenți. Informațiile cu privire la unele
probleme complexe şi care ar trebui să fie incluse în situațiile financiare, datorită
caracterului relevant în luarea deciziilor, sunt excluse pe motivul neînțelegerii acestora
de anumiți utilizatori (Toma, 2011).
Raportările financiare trebuie să furnizeze informații de calitate, să reflecte
realitatea activității firmei, pentru a contribui la dezvoltarea sănătoasă a firmei sau la
rezolvarea unor probleme apărute (Toma, 2012).
Importanța calității informației financiare este percepută ca având o mare eficiență
pentru reprezentanții profesiei contabile. Prin intermediul acesteia se pot formula norme
contabile conforme cu obiectivele informației financiare şi care influențează modul de
fundamentare a deciziilor economice (N. Feleagă, 2005).
Utilizatorii informațiilor financiare, cu precădere, investitorii, prezintă în
permanență interes şi evaluează societățile după situațiile financiare publicate, cu scopul
luării celei mai bune decizii de investiții pe termen scurt sau lung (N. Feleagă, 2005).
323
Conceptul de “Value relevance”

Calitatea situațiilor financiare raportate este o trăsătură ce nu poate fi ușor de
cuatintificat, deoarece aceasta nu poate fi observată în mod direct, bazându-se pe
percepția utilizatorilor de informații. Așteptările și percepțiile cu privire la utilitatea și
calitatea informațiilor din situațiile financiare sunt diferite pentru fiecare categorie de
utilizatori (Achim, 2014).
Mironiuc (2011) consideră că utilitatea informațiilor publicate prin intermediul
situațiilor financiare anuale depind în mare măsură de gradul de adecvare al informațiilor
la nevoile decizionale ale diverșilor utilizatori.
Numeroasele decizii ale utilizatorilor de informații contabile se bazează pe
previziuni cu privire la perioada și valoare în care aceștia vor fi renumerați pentru
invesțiile efectuate în capitalul entității (Mironiuc, 2011) Informațiile contabile sunt de
calitate atunci când acestea pot fi utilizate în efectuarea unor prognoze cu privire la
eventualele rezultate ale unor evenimente trecute sau actuale (Mironiuc, 2011).
În viziunea organismelor internaționale de reglementare financiar-contabilă,
informațiile contabile furnizate în situațiile financiare anuale reprezintă elementul
principal în fundamentarea deciziilor utilizatorilor (Barth et al., 2000). În acest mod se
justifică interesul demonstrat al numeroaselor studii de cercetare contabilă
comportamentală în ceea ce privește percepția, procesarea și influența pe care o au
informațiile financiar-contabile asupra proceselor decizionale ale diverșilor utilizatori
(Barth et al., 2000).
Prima lucrare în ceea ce privește studierea conceptului de ”relevanță a valorii” a
fost cea a lui Ball & Brown (1968), în care susține că o piață de capital eficientă este
afectată de informații contabile utile utilizatorilor.
Francis et al. (2004) sunt de părere că relevanța informațiilor contabile este una
dintre calitățile de bază ale informațiilor obținute din situațiile financiare anuale.
Conform lucrării lui Biddle et al. (2009) calitatea informațiilor contabile poate fi
măsurată prin precizia cu care situațiile financiare anuale transmit informații
utilizatorilor cu privire la fluxurile de numerar așteptate.
Tang et al. (2008) sunt de părere că informațiile financiare sunt de calitate în
măsura în care acestea sunt capabile să ofere informații corecte și adevărate despre
performanța și poziția financiară a entității.
O definiție general acceptată este dată de Jonas & Blanchet (2000), care susțin că
raportarea financiară de calitate este completă și transparentă atunci când aceasta nu are
ca și scop inducerea în eroare a utilizatorilor.
Conceptul ”value relevance” a fost subiectul multor studii de specialitate. Diverși
autori consideră că informația contabilă este relevantă dacă aceasta este capabilă să
influențeze deciziile de investire sau de dezinvestere ale utilizatorilor de informații
financiare. Astfel, unii autori sunt de părere că relevanța informațiilor contabile este o
abilitate a acestora de a colecta informații financiare care afectează prețul acțiunilor și
valoarea entității economice (Mironiuc, 2011).
În literatura de specialitate sunt tratate trei perspective ale conceptului de relevanță
a valorii.
324
Prima perspectivă aparține pieței financiare sau a investitorilor. Aceasta

evidențiază dimensiunea măsurabilă și cantitativă a conceptului de relevanță a valorii. În
ceea ce privește dimensiunea măsurabilă, literatura de specialitate o prezintă ca o relație
de asociere sau ca o funcție, în care variabila dependentă este valoarea de piață a
capitalului tranzacționat la un moment dat, iar variabilele independente sunt reprezentate
de diferite informații economico- financiare raportate (Beaver, 2002).
Beaver (2002) este de părere că relevanța valorii este ”o arie majoră a cercetării
empirice”, care oferă posibilitatea studierii valorii de piață a capitalului ce a fost
tranzacționat în relația cu informațiile obținute din situațiile financiare.
Cea de a doua perspectivă ne este oferită de către organismele internaționale de
reglementare contabilă, FASB și IASB, care evidențiază faptul că relevanța valorii
reprezintă calitatea fundamentală a informațiilor financiar-contabile. Relevanța valorii
este definită similar de către Cadrul Conceptual pentru Raportare Fiananciară al IASB și
FASB. În viziunea acestor organisme, relevanța valorii reflectă capacitatea informațiilor
contabile de a influența deciziile utilizatorilor. Înformațiile contabile sunt relevante în
măsura în care acestea sunt caracterizate de valoarea predictivă și/sau valoarea de
confirmare. Astfel, informațiile contabile care prezintă relevanța valorii ”pot fi utilizate
ca input de către utilizatori pentru previzionarea rezultatelor viitoare”, adică sunt
predictive. De asemenea, informațiile contabile relevante au capacitatea de ”a oferi
feedback asupra evaluărilor trecute, confirmând sau modificând aceste evaluări”.
A treia perspectivă asupra conceptului de relevanță a valorii pune în evidență
percepțiile utilizatorilor de informații financiare asupra acestui atribut calitativ.
Francis & Shipper (1999) propun o serie de interpretări asupra acestui concept, pe
de o parte, valoarea relevaței poate fi măsurată pe seama profiturilor generate ca urmare
a aplicării normelor contabile, iar pe de altă parte, o informație despre câștiguri este
relevantă, dacă poate fi măsurată prin capacitatea acesteia de a preconiza dividendele,
beneficiile și fluxurile de numerar ce se vor obține în viitor.
Modele de evaluare a relevanței informațiilor financiare

Măsurarea și evaluarea caracteristicilor calitative ale informațiilor a interesat un
număr mare de cercetători, care au încercat prin studiile lor să surprindă factorii care duc
la o estimare cât mai precisă a relevanței și a credibilității informațiilor financiare.
Cel mai semnificativ model de evaluare a relevanței utilizat de cercetători în
studiile lor este modelul Ohlson (1995), un instrument de calcul al valorii relevanței
informațiilor financiare, care prezintă valoarea de piață în funcție de valoarea contabilă a
capitalurilor proprii și valoarea beneficiilor.
Barth, Landsman & Lang (2008) au realizat un studiu folosind modelul Ohlson
pentru a măsura relevanța cifrelor contabile pentru investitorii de pe piața de capital.
Utilizând un eșantion de 327 de firme care au adoptat IAS între 1994 și 2003, au studiat
dacă aplicarea IFRS presupune îmbunătățirea calității raportărilor financiare față de
aplicarea standardelor locale de contabilitate. Rezultatul studiului a scos în evidență
faptul că informațiile contabile publicate utilizând IFRS, au o valoare relevantă mai mare
325
decât cele raportate în conformitate cu alte principii contabile general acceptate de

contabilitate.
În schimb, Clarkson et al. (2011) contrazice rezultatul obținut de Barth (2008)
printr-un studiul realizat asupra unui eșantion de firme europene și australiene din 15 țări
privind valoarea relevantă a raportărilor financiare după trecerea la IFRS. În urma
acestui studiu au ajuns la concluzia că adoptarea standardelor internaționale nu
îmbunătățesc calitatea raportărilor financiare.
Müller (2014) în studiul său privind impactul adoptării obligatorii a IFRS din anul
2005 asupra relevanței informațiilor furnizate de raportările financiare consolidate pentru
firmele cotate pe cele mai mari burse din Europa (bursele de valori din Londra, Paris, și
Frankfurt) în perioada 2003-2008, a confirmat ipoteza conform căreia situațiile
financiare consolidate prezentate în conformitate cu IFRS au valoare relevantă mai mare
decât situațiile financiare consolidate întocmite în conformitate cu reglementările
naționale de contabilitate.
Paglietti (2009) a examinat calitatea informațiilor financiare după adoptarea
obligatorie a IFRS de către societățile nefinanciare cotate la bursa din Italia între 2002 și
2007. Studiul evidențiază o creștere a calității raportărilor financiare pentru a oferi
investitorilor informații relevante în luarea deciziilor.
La nivelul Spaniei, Callao et al. (2007) nu a reușit să demonstreze faptul că
publicarea situațiilor financiare conform IFRS duce la o îmbunătățire a relevanței
informațiilor cuprinse în raportărilor financiare conforme cu standardele locale de
contabilitate. Cu toate acestea, ei anticipează o creștere a utilității informațiilor
financiare pe termen mediu și lung.
La nivelul României, Filip & Raffournier (2010) au analizat impactul adoptării
obligatorii a IFRS asupra relevanței informațiilor financiare. Rezultatul obținut
sugerează faptul că adoptarea IFRS începând cu anul 2012 a crescut valoarea relevantă a
beneficiilor, dar nu și valoarea contabilă a capitalurilor proprii ale firmelor cotate pe
Bursa de Valori București.
Christensen et al. (2015), într-un studiu realizat pe piața din Germania a ajuns la
concluzia că adoptarea obligatorie a IFRS nu îmbunătățesc calitatea informațiilor
cuprinse în raportările financiare, în schimb în Franța, adoptarea IFRS a avut un impact
pozitiv asupra profitului și capitalului propriu (Lenormand & Touchais, 2009).
În cele din urmă, unele studii au scos în evidență pe de o parte, impactul pozitiv al
adoptării IFRS privind relevanța informațiilor financiare pentru utilizatori în luarea
deciziilor, iar pe de altă parte, faptul că adoptarea obligatorie a IFRS nu a îmbunătățit
calitatea informațiilor cuprinse în raportările financiare pe piața europeană.
Adoptarea IFRS de către firmele cotate pe bursă pentru îmbunătățirea

relevanței informațiilor financiare
Un rol important în adoptarea unui limbaj unic la nivel internațional îl au
standardele internaționale de contabilitate. O companie trebuie sa întocmească mai multe
seturi de situații financiare care trebuie sa fie conforme cu normele contabile europene,
dacă entitatea face parte sau nu dintr-un stat membru UE, să fie în conformitate cu
326
referențialul național, să corespundă normelor contabile internaționale pentru a pătrunde

pe piața de capitaluri. În ceea ce privește acceptarea normelor internaționale, nu toate
țările au manifestat interes sau entuziasm, unele dintre ele nu au înțeles schimbarea
referențialului contabil ca pe o evoluție în materie de raportare financiară (Ionașcu &
Munteanu, 2011). O cercetare asupra unui eșantion de 550 de grupuri de întreprinderi
din Uniunea Europeană cotate în anul 2005 s-a constatat că doar 63% dintre societăți
păreau entuziasmate de capacitatea standardelor internaționale de a asigura
comparabilitatea situațiilor financiare, iar mai puțin de jumătate apreciau că noile
reglementări contabile generează transparența informațională. Asfel, entitățile listate pe
piețele reglementate ale Uniunii Europene trebuie să întocmească situații financiare
consolide cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară începând cu anul 2005
spre deosebire de România, unde primele experiențe cu IFRS au avut loc după anul 2012
(Ionașcu & Munteanu, 2011).
Ținând cont că implementare IFRS este una destul de complexă și se bazează pe
tradițiile anglo-saxone, faptul că unele țări sunt puțin pregătite trebuie să se țină cont de
anumite aspecte atunci cănd se evaluează implementarea și anume: caracteristicile
sistemului contabil, caracteristicile și atitudinile companiilor, utilizatorii situațiilor
financiare, perspectiva istorică și trăsăturile profesiei contabile (Ionașcu & Munteanu,
2011). Procesul de implementare a IFRS-urilor ridică o serie de probleme care fac
referire la necesitatea managementului în procesul de raportare financiară,
conștientizarea managementului și a specialiștilor contabili cu privire la competențele și
responsabilitățile ce le revin, precum și nevoia de profesioniști contabili care să
definească și să stabilească ce proceduri de implementare să aplice acestor standard
(Carp, 2016). Procesul de implementare a IFRS-urilor facilitează tranzacțiile economice
asigurând relevanța și consecvența interpretării contabile, precum și un nivel mare de
încredere, ce va permite realizarea unei comparații a performanței cu competitorii de la
nivel global, de către investitori (Toma, 2012).
Este evident că adoptarea acestor standarde a condus la consolidarea lichidității
pieței de valori precum și la o sporire a transparenței, comunicării, relevanței,
comparabilității, la scăderea costurilor de tranzacție, de capital, dar și la o valoare mai
mare de piață (Istrate et al., 2015). Prin implementarea Standardelor de Raportare
Financiară la nivel național s-ar putea atinge aspecte pozitive cu privire la exprimarea
unică a informației, armonizarea cu standardele internaționale recunoscute internațional,
satisfacerea nevoilor investitorilor, crearea unui cadru necesar atragerii investitorilor
străini, îmbunătățirea accesului la piețele internaționale, stabilirea normelor care să fie
comune tuturor utilizatorilor, astfel informația reprezintă un instrument fiabil,
diminuarea barierelor comerciale (Albu et al., 2011). Dezvoltarea continuă a piețelor de
mărfuri și capitaluri impun ca sistemele contabile să asigure prin raportările financiare
informații utile, relevante pentru a putea fi folosite în luarea deciziilor. Atât la nivel
național cât și internațional rolul Standardelor Internaționale de Raportare Financiară
este acela de a răspunde cerințelor de la nivel internațional a economiilor, de a crea un
mediu transparent de afaceri , de a avea un set comun de standarde de contabilitate
adresate tuturor utilizatorilor (Pășcan & Țurcaș, 2012). Firmele sunt ajutate de aceste
327
standarde să scoată în evidență ceea ce este mai important și anume informația contabilă
având ca punct final întocmirea situațiilor financiare anuale.
Un studiu realizat în anul 2007 a scos în evidență faptul că toate companiile au
considerat că adoptarea IFRS-urilor determină o relație de comunicare cu investitorii mai
bună pe piață și că informațiile sunt mult mai relevante urmată de creșterea oportunității
accesării piețelor. Astfel s-a ajuns la concluzia că beneficiile adoptării acestor standarde
sunt reprezentate de motivații și de contextul în care sunt aplicate (Ionascu et al., 2011).
Adoptarea IFRS-urilor presupune soluționarea problemelor, astfel sunt evitate
incertitudinile, confuziile care ar putea afecta calitatea raportării financiare, creând cadre
utile dezvoltării pieței de capital și eliminarea barierelor comerciale (Barth et al., 2000).
Avantajele adoptării acestor standarde fac referire la consolidarea situațiilor
financiare, creșterea încrederii instituțiilor finanțatoare urmată de reducerea costurilor de
capital, antrenarea prestatorilor de servicii informaționale, performanțele companiilor
vor fi cunoscute pe zone geografice prin consolidarea rezultatelor pe filiale și activități,
performanțele slabe nu vor mai fi ascunse deorece și investitorii vor dispune de mai
multe informații, creșterea transparenței, relevanței informațiilor contabile conduce la
noi oportunități (Ballas et al., 2010). Este normal ca o schimbare de referențial contabil
să prezinte și dezavantaje care fac referire la apelul obligatoriu al experților care să ofere
soluții cu privire la organizarea internă, formarea personalului, acestea vor antrena
costuri semnificative, complexitatea normelor implică dificultăți de înțelegere, diverse
dificultăți cu referire la culturi și valori tradiționale, școli de contabilitate, de sisteme
juridice (Ionașcu & Munteanu, 2011).
Implementarea IFRS este benefică în relațiile cu diferiți utilizatori, astfel situațiile
financiare conforme cu IFRS sunt relevante pentru acționari, pentru management,
investitori și potențiali creditori.
Concluzii
Abordarea acestei teme se datorează importanței informației contabile prezentată în
situațiile financiare, utilă în procesul de luare a deciziilor de către investitori. Obiectivul
propus a fost identificarea caracteristicilor calitative ale informației şi impactul pe care
acestea îl au în urma adoptării Standardului de Raportare Financiară asupra deciziilor
utilizatorilor. Atingerea obiectivului s-a realizat prin analiza articolelor de specialitate
care tratează acest subiect de interes internațional şi prin evidențierea aspectelor
importante cu impact asupra deciziei.
Prin prezentul studiu ne-am propus identificarea caracteristicilor calitative ale
informației şi impactul pe care acestea îl au în urma adoptării Standardului de Raportare
Financiară asupra deciziilor utilizatorilor. Studiile au arătat că IFRS determină calitatea
contabilității, iar prin adoptarea, în mod obligatoriu a acestui standard se aduc două
beneficii importante. Mai întâi se poate vorbi despre creşterea gradului de
comparabilitate a situațiilor financiare la nivel internațional, prin adoptarea unui limbaj
comun de afaceri, care încurajează fluxurile de capital, cu scopul obținerii de rezultate
mai eficiente pentru investitori. Acest lucru ar determina atragerea de noi investitori, şi
implicit reducerea costului capitalului. Cel de-al doilea beneficiu, face referire la
328
îmbunătățirea calității informațiilor financiare prin obligația impusă de IFRS de

divulgare a acestora. În acest mod, asimetria informațiilor este redusă, iar investitorii îşi
monitorizează performațele propriilor investiții.
Modificările aduse de IFRS pot fi considerate semnificative. Costurile ridicate de
înțelegere şi interpretare a situațiilor financiare în procesul decizional, s-au redus prin
adoptarea globală a standardului uniform şi au determinat creşterea în mod semnificativ
a investițiilor pe piețele de capital străine. Procesarea şi publicarea informației complexe
şi ample, a condus la crearea unor sisteme informatice performante cu scopul de a oferi
sprijin entităților în aplicarea IFRS.
Într-un studiu viitor ne propunem să facem o analiză a efectelor adoptării IFRS
asupra societăților europene, precum și a factorilor care influențează relevanța
informațiilor financiare.
Achim, A.M., Chis, A.O. (2014), “Financial Accounting Quality and its defining
characteristics”, Practical Application of Science, Vol.2, Nr. 3, pp.94-96.
Ali, A., Hwang, L.S. (2000), “Contry-Specific Factors Related to Financial Reporting
and the Value Relevance of Accounting Data”, Journal Accounting Research,
Vol.38, Nr.1,pp.1-21.
Albu, C., Albu, N., Bunea, Ş., Calu, D., Gîrbină, M. (2011), „A story about IAS/IFRS
implementation in Romania – an institutional and structuration theory perspective”,
Journal of Accounting in Emerging Economies, Vol.1, Nr.1, pp.76-100.
Armstrong, C.S., Barth, M.E., Jagolinzer, A.D., Riedl, E.J. (2010), “Market Reaction To
The Adoption Of IFRS In Europe”, The Accounting Review, Vol.85, Nr.1, pp.31-61
Ballas, A.A., Skoutela, D.,Tzovas, C.A. (2010), “The relevance of IFRS to an emerging
market: evidence from Greece”, Managerial Finance, Vol.36, Nr.11, pp.931-948.
Barth, M.E., Beaver, W.H., Landsman, W.R. (2001), “The relevance of value relevance
research for financial accounting standard setting: Another view”, Journal of
Accounting and Economics, Nr.31, pp.77–104.
Barth, M.E., Beaver, W.H., Landsman, W.R. (2000), “The Relevance of Value
Relevance Research”, Journal of Accounting&Economics, pp.6-10.
Barth, M.E., Landsman, W.R., Lang, M.H. (2008), “International accounting standards
and accounting quality”, Journal of Accounting Research, Vol.46, Nr.3, pp.467-
498.
Beaver, W.H. (2002), “Perspectives on recent capital market research”, The Accounting
Review, Vol.77, Nr.2, pp. 453-474.
Biddle, G., Gilles, H., Verdi, R. (2009), “How Does Financial Reporting Quality
Improve Investment Efficiency?”, Journal of Accounting and Economics, Vol.48,
pp. 112-131.
Callao, S., Jarne, J., Lainez, J. (2007), “Adoption of IFRS in Spain: Effect on the
comparability and relevance of financial reporting”, Journal of International
Accounting, Auditing and Taxation, Vol. 16, pp. 148-178.
329
Carp, M. (2016), “Studiu empiric privind influența calității informației financiare asupra
valorii companiilor cotate”, Audit financiar, Vol.14, Nr.133, pp.15-24.
Chen, C., Chen, J.P., Su, X.S. (2001), “Is Accounting Information Value-relevant in the
Emerging Chinese Stock Market?”, Journal of International Accounting, Auditing
and Taxation, Vol. 10, pp.1-22.
Christensen, H.B., Lee, E., Walker, M. (2015), “Incentives or standards: What
determines accounting quality changes around IFRS adoption?”, European
Accounting Review, Vol.24, Nr.1, pp.31-61.
Clarkson, P., Hanna, J.D., Richardson, G., Thompson, R. (2011), “The impact of IFRS
adoption on the value relevance of book value and earnings”, Journal of
Contemporary Accounting & Economics, Vol. 7, pp. 1-17.
Feleagă, N., Malciu, L. (2002), “Politici si opțiuni contabile: Fair Accounting versus Bad
Accounting”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pp.18.
Filip, A. (2010), “IFRS and the value relevance of earnings: evidence from the emerging
market of Romania”, International Journal of Accounting, Auditing and
Performance Evaluation, Vol.6, Nr.6, pp.191-223.
Filip, A., Raffournier, B. (2010), “The value relevance of earnings in a transition
economy: The case of Romania”, The International Journal of Accounting, Nr.45,
pp.77-103.
Francis, J., Schipper, K. (1999), “Have financial statements lost their relevance?”,
Journal of Accounting Research, Vol.11, pp.689-731.
Georgescu, I., Păvăloaia, L., Robu, I.R. (2014), “Fair value accounting and market
reaction: evidence from Romanian listed companies”, Procedia - Social and
Behavioral Sciences, Nr.143, pp.827 – 831.
Grosu M., Robu, I.B., Istrate C. (2015), ”Studiu explorator privind impactul IFRS asupra
opiniei de audit în cazul firmelor româbești cotate”, Audit Financiar, Vol.13,
Nr.127, pp. 3-15.
Ionașcu, I.M., Munteanu, L. (2011), “Motivații și consecințe ale adoptării IFRS:
percepții privind factorii instituționali din mediul romănesc” , Audit Financiar, nr.
12, pp 33-41.
Istrate, C. (2014), ”Impact of IFRS on the accounting numbers of Romanian listed
companies”, Accounting and Management Information Systems, Vol.13, Nr.3,
pp.466-491.
Jeanjean, T., Stolowy, H. (2008), “Do accounting standards matter? An exploratory
analysis of earnings management before and after IFRS adoption”, Journal of
Accounting and Public Policy, Vol.8, Nr.6, pp.480-494.
Lenormand, G., Touchais, L. (2009), “Do IFRS improve the quality of financial
information? A value relevance approach”, Comptabilité – Contrôle – Audit,
Nr.15(2), pp.145-164.
Mironiuc, M., Carp, M., Robu, I.B. (2011), “The relevance of company evaluation
methods in conditions of economic instability. Empirical study on the companies
quoted in the Bucharest Stock Exchange”, Procedia - Social and Behavioral
Sciences, pp. 396-401.
330
Müller, V.O. (2014), “The impact of IFRS adoption on the quality of consolidated
financial reporting”, Procedia - Social and Behavioral Sciences, Nr.109, pp.976 –
982.
Paglietti, P. (2009), “Earnings management, timely loss recognition and value relevance
in Europe following mandatory adoption: evidence from Italian listed Companies”,
Economia Aziendale Online, Vol. 4, pp 97-117.
Păşcan, I.D., Ţurcaş, M. (2012), “Measuring the impact of first-time adoption of
International Financial Reporting Standards on the performance of Romanian listed
entities”, Procedia Economics and Finance, Nr.3, pp. 211-216.
Robu, M.A. (2015), “Studiu privind creșterea relevanței informației financiare prin
adoptarea IFRS”, Audit financiar, Vol.13, Nr.123, pp.42-51.
Tabără, N. (2014), Sisteme contabile comparate, editura Tipo Moldova, Iași, pp.94-96.
Tabară, N., Rusu, A. (2011), “Considerații privind impactul contabilității creative asupra
calității informațiilor prezentate în situațiile financiare anuale”, Audit Financiar,
Anul IX, Nr.11, pp.37-44.
Toma, C. (2012), “Rolul auditului financiar în creșterea calității informațiilor
financiare”, Audit Financiar, Vol.10, Nr.95, pp.5-13.
Toma, C., Robu, I.B. (2014), “Studiu privind rolul auditului financiar în asigurarea
utilizării prudenţei în raportarea financiar”, Audit Financiar, Vol.12, Nr.117, pp.4.
331
RELAȚIA CONTABILITATE-FISCALITATE LA NIVELUL SISTEMELOR

DE RAPORTARE FINANCIARĂ
Marin GHERCIU, George Mihail COMĂNESCU, Cristinel MOISII, Ana

Maria SOFICU
Rezumat
Scop: scopul acestei lucrări îl reprezintă prezentarea principalelor aspecte regăsite
în literatura de specialitate privind relația contabilitate-fiscalitate la nivelul sistemelor de
Metodologie: În vederea obținerii rezultatelor cercetării subiectului propus au fost
studiate și selectate diferite lucrări din literatura de specialitate, atât din România cât și
din străinătate care abordează această problemă.
Rezultate: Rezultatele studiului au arătat că între contabilitatea financiară şi cea
fiscală există, simultan, o conexiune şi o deconectare iar contabilitatea ca şi componentă
a gestiunii fiscale, constituie sistemul informaţional care asigură funcţionarea, în condiţii
de eficienţă şi securitate a fiscalităţii, precum şi dezvoltarea creanţelor fiscale
Originalitate: Selectarea și sistematizarea principalelor idei care tratează relația
contabilitate-fiscalitate la nivelul sistemelor de raportare financiară.
Cuvinte cheie: contabilitate, fiscalitate, interdependență, conexiune, deconectare,
impozite , taxe, obligații fiscale, bugetul de stat, armonizare, dualitate, raporturile
fiscalitate-contabilitate, echilibrare.
Introducere
În condiţiile dezvoltării raporturilor economico-financiare şi ale amplificării
schimburilor comerciale, sincronizarea sistemului fiscal cu contabilitatea firmei
converge spre elaborarea unei metodologii contabile prin care să se atenueze şi să se
elimine reprezentarea contabilă denaturată a realităţii şi să se exprime echitatea în
realizarea raporturilor financiar-contabile. (Feleagă & Ionaşcu, 1998).
Cerinţa stringentă de absorbţie a fondurilor europene în economia naţională
presupune, cu necesitate, respectarea prevederilor Tratatului de guvernanţă fiscală,
adoptat în cadrul Uniunii Europene, şi armonizarea fiscalităţii cu cerinţele, principiile şi
metodele contabilităţii, respectând regulile unanimităţii în procesul de adoptare a
deciziilor. (Alexandru, 2003).
În calitatea sa de participant la circuitul economic, statul este “remunerat” cu
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, iar delimitarea obligaţiilor fiscale ale firmelor este
făcută în concordanţă cu prevederile Codului fiscal şi cu metodologiile şi regulile de
gestiune economico-financiară.
Cum majoritatea obligaţiilor fiscale sunt stabilite pe baza datelor contabile,
gestiunea fiscală are la bază sistemul informaţional financiar-contabil.
Fiscalitatea, la nivelul agenţilor economici, poate fi privită ca un sistem de
percepere şi încasare a impozitelor şi taxelor, dar şi ca un ansamblu juridic de
reglementare a impunerii contribuabililor şi de fundamentare a mecanismului de stabilire
332
a impozitelor şi a taxelor de perceput. Adaptarea fiscalităţii la cerinţele prezentului se

realizează, în mare măsură, prin aplicarea prevederilor Codului fiscal şi a altor
reglementări specifice domeniului.
Aspecte privind dualitatea raporturilor fiscalitate-contabilitate

În general, adaptarea sistemelor fiscale la cele contabile se poate realiza prin soluţii
alternative, care vizează mediul pieţei şi negocierea condiţiilor de echilibrare. În
domeniul fiscal, sincronizările se referă la impozitele care pot intra sub incidenţa
echilibrărilor şi nivelul până la care se pot realiza. Ca şi componentă a gestiunii fiscale,
contabilitatea constituie sistemul informaţional care asigură funcţionarea, în condiţii de
eficienţă şi securitate a fiscalităţii, precum şi dezvoltarea creanţelor fiscale. Între
contabilitatea financiară şi cea fiscală există, simultan, o conexiune şi o deconectare:
sistemul informaţional financiar-contabil realizează finalităţile contabile şi fiscale, dar
sunt și diferenţe notabile între regulile şi principiile contabile şi fiscale. (Cuzdriorean,
2013)
Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăți impune realizarea unor venituri
publice. În consecință, statul procedează la repartiția sarcinilor publice între membrii
societății, instrumentul financiar și juridic fiind obligația fiscală sub forma taxelor și
impozitelor. Noțiunea care definește cel mai bine aria de cuprindere a domeniului
impozitelor și a taxelor este cea de sistemul fiscal. Sistemul fiscal trebuie conceput și
înteles ca un tot unitar care cuprinde trei elemente interdependente:
a) legislația fiscală- care reglementează, instituie impozitele și taxele;
b) mecanismul fiscal - care constituie o sumă de modele, procedee, tehnici prin
care se realizează acțiunea de urmărire și percepere;
c) aparatul fiscal - care, bazându-se pe legislația fiscală, pune în mișcare
sistemul fiscal în scopul de a urmări și percepe impozitele și taxele.
Contabilitatea și fiscalitatea sunt adesea independente una față de alta, dar
societățile comerciale, regiile autonome și alte instituții de stat constituie un ansamblu de
documente contabile și fiscale care trebuie privite în comun și nu independent unul față
de altul.
Unul din interesele informaționale onorate de contabilitate este cel fiscal. Mereu
pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Aceasta a fost
generată de faptul că nu întotdeauna principiile contabile privind evaluarea și calculul
economic sunt convergente cu cele fiscale, care nu arată imagini fidele a operațiilor ce
au loc în întreprindere.Aceste principii fiscale urmăresc stimularea sau inhibarea unei
activități. (Bistriceanu, 2008).
Alternative decizionale de adaptare a fiscalităţii în macroeconomie

Pentru managerii sistemului fiscal, decizia privind sincronizǎrile se poate referi fie
la starea conjuncturalǎ a pieţei într-o anumită perioadă, fie la negocierea elementelor
definitorii.
Nandra (2005) spune că "În condiţiile globalizării, piaţa unică favorizează
manifestarea liberalismului economic, care promovează armonizarea prin intermediul
333
pieţei". Adepţii acestei strategii îşi motivează opţiunea prin faptul că o anumită
concurenţă şi un anumit tip de economie reclamă şi impun un sistem fiscal-financiar
optim la nivel comunitar, susţinut economic şi performant în competiţia cu alte pieţe
integrate. O astfel de abordare este tributară intervenţionismului de tip democratic în
detrimentul luării unor măsuri prin coalizarea guvernelor în abordarea pieţei. Impactul
liberalismului economic asupra bugetelor naţionale este foarte diferit, ceea ce face ca
încercările de uniformizare fiscală să nu dea rezultatele scontate.
Neacceptarea în totalitate a armonizării prin intermediul pieţei este explicată şi prin
faptul că aceasta poate genera concurenţă între state, cu consecinţe negative asupra
sistemului fiscal, care poate duce la exonerarea totală a factorilor mobili şi la taxe
exorbitante pentru factori imobili. O soluţie, în acest context, ar putea fi reducerea
drastică a cheltuielilor publice, soluţie neagreată de societate. (Bulter, 2009)
Contractul social, rezultat prin vot democratic, este determinant asupra cheltuielilor
publice şi a redistribuirilor fiscale, printr-o decizie de tip colectiv, ceea ce duce la
apariţia de beneficiari care nu suportă finanţarea cheltuielilor publice. Beneficiarii de
cheltuieli publice se pot sustrage finanţării localizându-şi activitatea în alte ţări, unde
cheltuielile publice ce le revin sunt mai consistente şi fiscalitatea mai relaxată. Un astfel
de sistem nu este viabil, dar poate fi consecinţa armonizării prin piaţă. (Lacrina, 2010).
Burada (2002) susţine că deciziile fiscale trebuie să rămână apanajul autorităţilor
naţionale, iar o măsură adoptată într-o ţară care-şi dovedeşte eficacitatea trebuie
analizată, adaptată şi generalizată în celelalte ţări. Reformele fiscale trebuie concepute
astfel încât să reflecte şi cerinţa armonizărilor fiscale printr-un compromis rezonabil
între suveranitatea naţională şi dezideratul eliminării barierelor fiscale care impietează
asupra funcţionării normale a pieţei unice.
În acordul de asociere al României la UE, semnat la Bruxelles, la 1 februarie 1993,
se prevedea că armonizarea legislaţiei fiscale româneşti cu cea comunitară este o
condiţie fundamental de integrare a ţării noastre în structurile europene, iar adaptarea
sistemului fiscal la cerinţele mecanismelor pieţei unice reprezintă un obiectiv strategic
naţional.
Politici contabile şi fiscale în microeconomie

Cele două componente ale demersului ştiinţific - contabilitatea şi fiscalitatea - îşi au
originea în mediul social-economic, în evoluţiile sale spre societatea modernă. Politicile
rezultate au fost şi sunt expresia cerinţelor de informare şi management menite să
racordeze informaţia financiar-contabilă la condiţiile şi cerinţele luării unor decizii
adecvate conjucturii social-economice ale fiecărei perioade.
Conform lui Graham (2003) ‚‚În prezent, se recunoaşte dependenţa fiscalitate-
contabilitate şi cerinţa analizei perspectivelor armonizării şi a deconectărilor, în ideea
creşterii rolului activ al informaţiei financiar-contabile şi în luarea hotărârilor de
investire sau privind perspectivele unei societăţi comerciale". În demersul actual, sunt
aduse argumente pertinente relative la avantajele autonomiei fiscalităţii, bazate pe
constatări faptice, cum sunt: creşterea rolului activităţii financiar-bancare în evoluţia
societăţii; perspectiva dezvoltării pieţei de capital; necesitatea stimulării şi a reglării
334
procesului de obţinere a profitului; cerinţele generalizării şi a sintetizării informaţiei

financiar-contabile prin situaţii de raportări concise şi la obiect privind existenţa şi
perspectivele fiecărei societăţi comerciale aflate în competiţia pieţei etc.”
În acelaşi timp, deconectarea fiscalităţii de contabilitate implică riscuri şi dificultăţi
mai ales în privinţa autonomiei agenţilor economici, cum ar fi: cunoaşterea ratei
presiunii fiscale poate afecta posibilităţile de obţinere a unor împrumuturi bancare;
mărimea costurilor cu salariile managerilor poate fi în detrimentul unui profit ridicat;
inconsistenţa şi lacunele sistemului legislativ impietează buna credinţă a investitorilor
ş.a. (Feleaga, 1996).
Dincolo de realităţi şi perspective, un rol esenţial în evoluţia relaţiei contabilitate-
fiscalitate îl are funcţia managerială de control, prin a cărei exercitare se asigură nu
numai închiderea circuitelor acţiune-informare-decizie, ci şi reglarea funcţionării
mecanismului economico-financiar. (Man, 2010). Activităţile de control vizează
gestiunea economică a societăţilor comerciale şi gestiunea financiară, indisolubil legată
de cea economică, prin care se abordează modul de obţinere şi utilizare eficientă a
rezultatelor economico-financiare, inclusiv fiscalitatea aplicată în cadrul firmei. Prin
exercitarea acestor funcţii, controlul contribuie la reglajul eficace şi raţional al derulării
activităţilor economico-financiare.
Totodată, prin exercitarea controlului se asigură: compararea realizărilor cu
obiectivele şi stabilirea abaterilor, a cauzelor şi a factorilor implicaţi; diagnosticarea
stării organizaţiei şi stabilirea unor simptome de funcţionare defectuoasă; corecţia unor
obiective şi previziuni pe baza diagnozei şi a tendinţelor semnalate; aprecieri benefice
asupra existenţei triunghiului competenţe-autoritate-responsabilitate; îmbunătăţirea
comportamentului personalului şi umanizarea mai profundă a relaţiilor de muncă şi
sociale etc. Pe baza unor astfel de realizări, controlul poate contribui hotărâtor la
creşterea flexibilităţii şi a eficacităţii societăţilor comerciale, în concordanţă cu cerinţele
evoluţiei şi ale armonizării intereselor.
Echilibrarea raporturilor dintre contabilitate-fiscalitate

Archer (2009) susţine că sistemele financiar-contabile actuale sunt antrenate într-
un proces de adaptare la cerinţele evoluţiilor prezente prin prisma relaţiilor
contabilitate-fiscalitate. Realitatea relevă faptul că fiscalitatea îşi are o dinamică proprie,
iar politicile fiscale devin tot mai mult o realitate în care totul porneşte de la raţiunea de
a armoniza interesele personale cu cele sociale pe calea impozitelor, care trebuie stabilite
pe bază de principii clare şi chibzuite de echitate fiscală, economică şi socială. Totodată,
fiscalitatea poate fi privită şi ca o componentă a raţiunii economice, sociale şi politice,
prin aceea că în stabilirea, perceperea şi evidenţa impozitelor nu există tipare sau
prototipuri care să se aplice în orice ţară; chiar şi în acelaşi teritoriu strategia fiscală se
schimbă frecvent, uneori mai radical, în funcţie de evoluţii şi interese. (
În fapt, compromisul contabilitate-fiscalitate, ca politici şi gestiuni distincte, este
legat de problematica adoptării sistemului contabil de tip continental, cum este cel din
Franţa şi Germania şi la care ţara noastră a aderat după 1990 sau/şi de tip anglo-saxon,
folosit în Marea Britanie şi SUA. În ţara noastră, odată cu aplicarea Directivelor
335
Contabile Europene şi a Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS/IFRS)

intalnim cele două tipuri de sisteme contabile.
Potrivit lui Istrate (2012) Contabilitatea românească se află în faza implementării
integrale şi de adecvare în mediul de afaceri a prevederilor conţinute în aceste
prevederi şi norme internaţionale. Existenţa şi funcţionarea unei unităţi patrimoniale se
desfăşoară într-un mediu în care statul, prin instituţiile sale fiscale, îşi face simţită
prezenţa prin calcularea şi formularea pretenţiilor şi obligarea agenţilor economici să-şi
achite îndatoririle fiscale respectând un ansamblu de legi, hotărâri, regulamente, ordine,
circulare emise, publicate, abrogate integral sau parţial, republicate, adăugite, revizuite,
redefinite, suspendate etc. Într-un astfel de context sunt numeroase cazuri în care
deciziile de afaceri sunt puternic influenţate de consecinţele fiscale. În aceste condiţii, la
unităţile de o anumită talie, gestionarea laturilor fiscale ale activităţilor curente sau mai
puţin curente face necesară delimitarea gestiunii fiscale, ca o componentă distinctivă a
gestiunii întreprinderii. O gestiune financiară şi, implicit, fiscală agreabilă, poate
condiţiona, în sens pozitiv, existenţa şi dezvoltarea întreprinderii.
Ţinând cont de problematica gestiunii fiscale şi de limitele acesteia, obiectivele
esenţiale ale gestiuni fiscale, la nivelul societăţilor comerciale sunt: diminuarea sarcinii
fiscale, ca mărime absolută şi ca pondere în cifra de afaceri; amânarea în timp a sarcinii
fiscale; folosirea variabilei fiscale în scopul regularizării în timp a nivelului profitului.
(Lacrina, 2009).
Realizarea efectivă a obiectivelor gestiunii fiscale are loc prin politica fiscală a
fiecărei organizaţii, ca şi componentă a politicilor financiar-contabile şi ca manieră
concretă de utilizare a instrumentelor, a metodelor şi a tehnicilor specifice. Politicile
fiscale pentru care optează întreprinderea în scopul diminuării sarcinii fiscale, la acest
nivel, se pot referi la localizarea optimă a profiturilor, finanţarea imobilizărilor şi
operaţiuni de restructurare.
Perspective ale relaţiei contabilitate-fiscalitate

Impozitele au apărut din nevoia de bani a administraţiei de stat şi a generat, la
rândul lor, introducerea unor criterii cât mai riguroase pentru stabilirea bazei de
impunere. Astfel, contabilităţii îî este atribuită o nouă funcţie cu caracter social. Prin
bilanţ, contul de profit şi pierdere contabilitatea este în măsură să reflecte unitǎţile
patrimoniale producătoare de venit şi toate veniturile realizate cu anumite cheltuieli
pentru un nou utilizator al informaţiei financiar-contabile. Contabilitatea trebuie să-şi
adapteze instrumentele de lucru pentru a face faţă acestor noi cerinţe astfel încât părţile
care intervin în calculul impozitului să posede cunoştinţe despre contabilitate, drept şi
politică economică.
Influenţele contabilităţii asupra dreptului fiscal se explică prin faptul că, pentru
măsurarea materiei impozabile, fiscul trebuia să găsească reguli de evaluare, de
delimitare în timp şi de amortizare. În unele ţări, cu un modelul german de contabilitate,
un principiu fundamental este că regulile şi principiile contabile se impun în stabilirea
rezultatului fiscal, fiscul are calitatea de a impune punctual unele tratamente fiscale
336
diferite de regulile contabile, aceasta vizând situaţiile în care contribuabilii ar fi interesaţi

să manipuleze rezultatul contabil astfel plătind mai puţin impozit.
Montier & Williams (2004) susțin că Sistemul contabil continental se
caracterizează prin conectarea contabilităţii cu fiscalitatea, susţinând prioritatea formei
juridice în faţa realităţii economice. În acest cadru, statul şi instituţiile sale sunt
principalii utilizatori ai informaţiei financiar-contabile. Obiectivul contabilităţii de
imagine fidelă se identifică cu conformitatea faţă de reguli şi sinceritatea informaţiilor
prelucrate şi transmise utilizatorilor. Divergenţele între imaginea fidelă şi fiscalitate
intervin când regulile fiscale afectează “sinceritatea” informaţiilor.
Sistemul contabil anglo-saxon stipulează primatul economicului în faţa juridicului,
prin deconectarea contabilităţii de fiscalitate. Principalii utilizatori ai informaţiei
financiar-contabile sunt consideraţi investitorii de capital, ceea ce face ca imperativul
imaginii fidele prin contabilitate să primeze în faţa celorlalte obligaţii legale.
În Germania relația dintre contabilitate și fiscalitate este supusă principiului
alinierii care provine din principiul unicității bilanţului, astfel aceasta implică legături
strânse între contabilitate și fiscalitate. Principiul prudenței este conceput altfel decât în
Franța. Există o diferentă între bilanțul contabil care se intocmeste pe baza regulilor
contabile ale codului de comert și bilantul fiscal care se determină conform regulilor
legii fiscale. De regulă, există o interdependență între cele două bilanțuri,astfel bilanțul
fiscal depinde de cel contabil, iar dreptul fiscal urmăreste codificarea anumitor măsuri în
bilanțul contabil pentru a beneficia de avantaje fiscale. (Lev, 2004).
În Italia relația dintre contabilitate și fiscalitate este foarte strânsă, pentru că
beneficiul impozabil este calculat prin rezultatul contabil respectand regulile fiscale.
Rezultatul raportului dintre contabilitate și fiscalitate coincide aproape cu cel din Franța.
În Marea Britanie legile fiscale nu au un efect prea mare asupra metodelor
contabile.
Societățile britanice pot opera deduceri fiscale autorizate de lege fără a le
contabiliza. Astfel bilanțul contabil este diferit de cel fiscal.
Conform lui Istrate (2012) în Romania, relația dintre contabilitate și fiscalitate se
caracterizează prin faptul că fiscul împrumută multe reguli din contabilitate. Influențele
contabilității asupra dreptului fiscal se explică că pentru impozare, fiscul a fost nevoit să
găsească reguli de evaluare, de delimitare în timp, de amortizare.
Reducerea fiscalităţii, aplicată societăţilor comerciale, trebuie adusă la un nivel
competitiv cu partenerii europeni şi să se bazeze pe creşterea performanţei economice,
creşterea bazei de impozitare, îmbunătăţirea sistemului de colectare a resurselor
bugetare.
Concluzii
Contabilitatea reprezintă o sursă foarte importantă de informaţii pentru organele
fiscale, majoritatea obligaţiilor fiscale se stabilesc pe baza informaţiilor din contabilitate.
S-a încercat şi se încearcă să se stabilească o relaţie de ordine între fiscalitate şi
contabilitate cu alternativele: Între contabilitatea financiară şi cea fiscală există,
simultan, o conexiune şi o deconectare: sistemul informaţional financiar-contabil
337
realizează finalităţile contabile şi fiscale, dar sunt diferenţe notabile între regulile şi
principiile contabile şi cele fiscale. În toate cazurile, este acceptată idea că există o
legatură contabilitate-fiscalitate, hotărâtoare în gestiunea fiscală a întreprinderii, chiar în
condiţiile incompatibilităţii unor reguli din cele două domenii ale gestiunii întreprinderii.
Alexander, D., Archer. S., (2009) International Accounting/Financial Reporting
Standards Guide, CCH 11 Boulescu, M., Ghiţă, M., – Control financiar, Ed.
Eficient, Bucureşti, 1997, p. 16
Alexandru, M., (2003) Convențiile fiscale încheiate de România, Ed. Economică,
Bucuresti, p. 45
Bistriceanu, Gh.D., (2008), Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, București,
p. 155
Bulter, C., (2009) Accounting for Financial Instruments, John Willey & Sons England,
Ltd., 2009, p. 65
Burada, C., (2002) Armonizarea dintre contabilitate si fiscalitate, Ed.Independența pp.
45-52
Cuzdriorean, D., (2013), "Relationship between accounting and taxation in Romania: a
behavioral analysis", Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, 15(1),
2013, 81-91
Istrate, C., (2012), "Impact of IFRS on Romanian accounting and tax rules for fixed
tangibles assets", Accounting and Management Information Systems, Vol. 11, No.
2, pp. 243–263, 2012
Istrate, C., Fiscalitate si contabilitate in cadrul firmei, Ed. Polirom, Iasi, 2000, p.23
Feleaga, N., Contabilitate aprofundata, Ed. Economică, Bucuresti, 1996, p.374
Feleaga, N., Ionascu, I., Tratat de contabilitate financiara, vol. I-II, Ed. Economica,
Bucuresti, 1998, p. 212
Graham, S., (2003), Harmonization of International Taxation: The Case of Interlisted
Stocks, Managerial Finance, vol. 29, nr. 1, p 96
LacriŃa, G.N., (2009) Fiscalitate – solutii in sprijinul contribuabililor, Ed. Tribuna
Economică, Bucuresti, p 84
LacriŃa, G.N., Dănescu T., Pop V.R., si colectiv (2010) Reglementări contabile
conforme cu directivele europene, Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti, p 142
Lev, B., and Nissim, D., (2004), Taxable Income, future earnings, and equity values,
The Accounting Review, vol. 79, pp. 1039–1074
Man A., Rus A., Pop V.R, (2010) Procedurile financiar-contabile, Ed.Risoprint, Cluj-
Napoca, p 101
MontierJ, MorseG., Williams D., (2004) Davies: Principles of Tax Law, Thomson,
Sweet and Maxweel, London, p 63
Nandra, E.R., (2005) Tax competition and fiscal pressure in the globalization context,
Ed. Risoprint, Cluj Napoca, pp. 61-63
338
Oprean, V., B., Oprean, D., Cerinţe ale întreprinderii moderne: integrarea structurilor
contabile în structuri organizatorice, Gestiunea şi contabilitatea firmei nr. 11-
12/2011, p. 9
Pântea, P., Managementul contabilităţii româneşti, ediţia a II-a, Ed. Intelcredo, Deva,
1999, p. 21
Richardson, M., Sawyer, A.J., (2001), A taxonomy of the tax compliance literature:
Further findings, problems and prospects, Australian Tax Forum, 16, pp. 137–320
editura Tipo Moldova, Iași
339
Partea a III-a – Convergență și armonizare în
raportarea financiară și audit în contextul
pandemiei de COVID-19
Articolele cuprinse în această secțiune au fost realizate de către studenții masterului
Contabilitate, Expertiză și Audit, sub coordonarea Conf. univ. dr. Habil. Ioan-Bogdan
ROBU și susținute în cadrul Seminarului științific: Convergență și Armonizare în
Raportarea Financiară și în Audit.
ROLUL PROFESIEI CONTABILE ȘI DE AUDIT ÎN PREVENIREA

FRAUDELOR FINANCIARE GENERATE DE PANDEMIA DE COVID–19
Georgiana-Iuliana CAJVAN, Ionela-Claudia CANDREA, Costin

CRAUCIUC, Elena LUCEAC
Rezumat
Scop: Scopul acestei lucrări în constituie evidențierea principalelor idei din
litereatura de specialitate privind conceptul de fraudă financiară și rolul profesiei
contabile și de audit în prevenirea acesteia în era pandemiei de COVID-19.
Metodologie: Pentru atingerea obiectivelor cercetării au fost selectate articole și
studii de caz din publicații naționale și internaționale de profil care tratează această
problematică.
Rezultate: Rezultatele lucrării au evidențiat diferite definiții ale conceptului de
fraudă, descoperindu-se că în perioada pandemiei frauda financiară a înregistrat un trend
ascendent. În acest context s-a pus accent pe modalități de prevenire a fraudei și pe rolul
pe care profesia contabilă și cea de audit o au în acest sens.
Originalitate: Organizarea principalelor idei care abordează problematica fraudei
financiare și încercarea auditorilor și profesionișitilor contabili de a preveni fraudele
generate de pandemia de Covid -19.
Cuvinte cheie: fraudă financiară, auditor financiar, COVID – 19, profesie
contabilă, metode de prevenire
Introducere
Cea mai recentă amenințare la adresa sănătății globale este reprezentată de către
boala respiratorie numită Coronavirus Disease 2019 (Covid-19). S-a demonstrat rapid că
este cauzată de un nou coronavirus care are legătură structurală cu virusul care cauzează
afecțiuni acute ale căilor respiratorii (SARS). Covid-19 a fost pentru prima dată
recunoscut în luna decembrie a anului 2019 (Fauci, et al., 2020), ulterior provocând o
adevărată pandemie la nivel mondial. Dacă gripa spaniolă din 1918 a distrus mai mult de
2,5% din populația planetără și a provocat recesiunea economiei globale, pandemia de
COVID -19 are în mod similar același efecte, provocând un dezechilibru economic.
Acest dezechilibru fiind cauzat în principal pe de o parte de o scădere a ofertei apărută în
urma opririi fabricilor și a entităților de producție și aprovizioare și, pe de altă parte, de o
cerere mai mică, ca efect al concedierii și carantinării. (Benadbdelhadi A. & El Mouissia
R., 2020)
În mai puțin de trei luni, începând cu sfârșitul lunii decembrie 2019, noul
coronavirus a schimbat modul în care oamenii din întreaga lume trebuie să trăiască, să
lucreze și să interacționeze, pentru a încerca să prevină răspândirea necontrolată a acestei
boli extrem de contagioase. Acest lucru duce la necesitatea introducerii de măsuri de
distanțare socială care au impact asupra capacității de muncă a oamenilor, conducând la
impacturi majore asupra economiei, care va necesita sprijin economic semnificativ. De
asemenea, restricțiile privind circulația în urma răspândirii alarmante a epidemiei a
341
afectat în cea mai mare parte entitățile al căror obiect de activitate și cifră de afaceri este
strâns legată de activitățile sociale, cum ar fi cele din domeniul Horeca.
Diverse perturbări, defalcarea lanțurilor de aprovizioare, pierderea locurilor de
muncă, pierderi financiare se întâlnesc pe tot globul datorită pandemiei de Covid -19. Ca
urmare, multe entități și părțile interesate ale acestora întâmpină dificultăți financiare,
operaționale și personale. Din cauza presiunilor și incertitudinii semnificative asociate
pandemiei, entitățile explorează alte căi pentru a-și menține stabilitatea și pentru a
stimula durabilitatea și creșterea pe termen lung. Aceste căi ar putea crea oportunități
pentru activități ilegale și frauduloase.
Prin urmare, acest studiu își propune să descopere evoluția fraudelor financiare în
perioada pandemiei de Covid-19, dar și rolul profesiei contabile și de audit în prevenirea
acestor fraude. În contextul dat, o analiză asupra profesiei contabile, dar și asupra
profesiei de audit, ne va ajuta să înțelegem atât rolul acestora în prevenirea fraudele
financiare cât și percepțiile lor asupra schimbărilor existente. Dorința de cunoaștere și de
acumulare a informațiilor a stat la baza alegerii cercetării realizate. În cadrul acestei
cercetari am avut in vedere detalierea conceptului de fraudă financiară, prezentând
factorii care conduc la realizarea acesteia. Tot în acest studiu am prezentat câteva metode
de detectare și de prevenire a acestor fraude. De asemenea, am tratat relația dintre
profesia contabilă și de audit și rolul acestora, unde am detaliat particularitățile fiecărei
profesii. Totodată, am evidențiat implicarea profesiei contabile și de audit în combaterea
fraudele financiare.
Conceptul de fraudă financiară

Literatura științifică prezintă mai multe definiții și taxonomii pentru conceptul de
„fraudă”. Înțelegerea acestor definiții și a modele de clasificare este fundamentală pentru
prevenirea și detectarea fraudei. Conceptul de fraudă este important a fi cunoscutatât de
profesia contabilă și de audit, cât și de entitățile economice, pentru a dezvolta un
program antifraudă. Cunoștințele detaliate și conștientizarea fraudelor pot preveni sau
chiar inversa sindromul „nu se poate întâmpla aici” (Singleton, 2010).
Deși este un termen universal înțeles, frauda poate avea mai multe semnificații și
poate fi interpretată în moduri diferite, în funcție de sursa de definiție. Frauda, în general,
este definită în Oxford English Dictionary (Oxford University Press) ca „înșelăciune
ilicită sau penală menită să conducă la câștiguri financiare sau personale”.
Dicționarul (Black's Law Dictionary) definește frauda drept „o denaturare științifică
a adevărului sau ascunderea unui fapt material pentru a-l determina pe altul să acționeze
în detrimentul său”. O definiție pentru frauda financiară poate fi dedusă din principalele
categorii de fraudă financiară: fraudă bancară, fraudă în asigurări, fraudă în valori
mobiliare și mărfuri.Actele concrete de fraudă financiară variază foarte mult în
reprezentările lor, în funcție de segmentele de piață în care sunt săvârșite, instrumentele
financiare utilizate și actorii implicați. Okoye (1999) consideră că frauda poate fi definită
cu ușurință ca o urmare a existenței concomitente a indivizilor care au nevoi nefaste de
satisfăcut și a existenței unui sistem neadecvat sau lipsa completă a sistemului, ceea ce
face ca satisfacerea unei astfel de nevoi să fie ușoară..
342
Literatura științifică oferă diverse sisteme de grupare și clasificare a fraudelor.

Unele sunt similare, în timp ce altele sunt redundante și trebuie interpretate. Factorii
comuni găsiți în domeniul cercetării, care determină clasificarea fraudelor, sunt: tipul de
responsabilitate față de poziția organizației, relațiile motivaționale cu organizația, grupul
infracțional.
Aderibigbe (2006) consideră următoarele aspecte ca factori care pot să influențeze
apariția fraudei: ușurința cu care activele particulare pot fi convertite după ce sunt
însușite, de exemplutitluri de numerar, materialele utilizate la operațiunile companiei sau
bunurile cumpărate pentru revânzare; controlul independent al unei persoane asupra
activelor (acolo separarea fiind „inadecvată”; posibilitatea de a refuza respectarea
procedurilor stabilite fără nicio sancțiune sau penalizare).
Cunoașterea principalelor scheme de desfășurare a fraudelor este esențială pentru a
lupta împotriva acestora, ajutându-i pe cei responsabili cu depistarea lor, să poată
identifica elementele care le semnalează. Una dintre cele mai cunoscut scheme de
fraudă, este reprezentată de Schema Ponzi. Aceasta este o formă de fraudă financiară
care depinde în mod substanțial de încrederea durabilă a unui număr mare de
indivizi. Apare o schemă Ponzicând investitorilor timpurii li se plătesc rentabilități din
fonduri furnizate de noi investitori, spre deosebire de a fiplătit din rentabilitatea reală a
unei presupuse investiții. În desfășurarea unei scheme Ponzi, majoritateainvestitorii nu
știu că încrederea lor a fost deplasată greșit și că participă la oînșelătorie. Și, deși nu
toate schemele Ponzi încep ca escrocherii, odată ce fondurile devin direcționate greșit în
acest sensfel, devine fraudă financiară. Desigur, investitorii nu știu acest lucru până când
nu este prea târziu. Schemele Ponzi pot crește foarte mult și pot dura mulți ani; cu toate
acestea, toate schemele Ponziajung în cele din urmă la o concluzie dramatică. Fie
schemerul implică plățile, fie cinevadevine suspect și schema este descoperită.
Prevenirea fraudelor trebuie să fie prioritară detectării acestora, datorită costurilor
generate de fraudă, imposibilității de recuperare a bunurilor și a acțiunilor judecătorești
consumatoare de timp și resurse financiare, întreprinse împotriva celor vinovați.
Pentru a combate în mod eficient frauda, întreprinderile trebuie să-i înțeleagă
factorii și elementele de risc. Teoria triunghiului fraudelor este bine cunoscută și este
adesea discutată în literatură.
Conceptul triunghiului fraudelor a fost fondat de un criminalist de renume, Donald
R. Cressey (Omar și colab., 2010). Există trei elemente ale motivelor de argumentare a
fraudelor frauduloase care sunt „stimulente/presiuni” pentru comiterea fraudei,
„oportunități” de a executa frauda sau „atitudini/raționamentul”. Primul element critic în
triunghiul fraudelor este o oportunitate de a comite, de a ascunde și de a evita
pedepsirea. Acest element se referă la un sistem slab într-o organizație în care angajatul
are autoritatea sau capacitatea de a manipula și astfel face posibilă frauda (Rae și
Subramaniam, 2008). Cu alte cuvinte, aceasta este o situație care ar putea oferi un spațiu
pentru ca o persoană să comită fraude. De exemplu, lipsa unui sistem de control intern,
cum ar fi monitorizarea necorespunzătoare și nicio separare a sarcinilor, pot permite unui
angajat să utilizeze în mod abuziv alocarea fondurilor (Wilks și Zimbelman, 2004). Cu
alte cuvinte, oportunitatea ar putea exista sub forma încrederii acordate de o organizație
343
sau atunci când sistemul de control intern al organizației este slab (Omar și colab.,
2010). În al doilea rând, factorul de presiune (denumit și stimulent) se referă la o situație
în care fraudatorul se confruntă cu presiuni financiare, de muncă sau personale. Cu alte
cuvinte, presiunea ar putea apărea atunci când există o presiune excesivă în management
pentru a îndeplini cerințele și așteptările terților, cum ar fi așteptările la nivelul
tendințelor industriei în rândul analistilor de investiții și investitorilor instituționali (Chen
și Elder, 2007). Aceste circumstanțe sunt mai susceptibile de a fi implicate în
comportamentul de fraudă pentru a-și satisface propriile nemulțumiri (Dellaportas,
2013). Al treilea factor în cadrul triunghiului fraudei este raționamentul. Acest factor
denotă faptul că justificarea unui comportament ilegal este rezultatul lipsei de
raționament moral și de integritate personală a unui angajat. Deși raționamentul este o
parte a factorului care influențează un individ să comită fraude, este considerată o zonă
gri în triunghiul fraudelor (Ravisankar și colab., 2011). Acest lucru se datorează faptului
că raționalizarea este strâns legată de indivizi și de circumstanțele cu care se confruntă.
O acțiune importantă în prevenirea și detectarea fraudei este stabilirea unui sistem
de control intern adecvat însărcinat exact cu această responsabilitate. Ar trebui să
urmărească: respectarea principiului separării funcțiilor (nici-o funcție nu ar trebui să
permită unui angajat să execute un întreg ciclu de tranzacții, adică un angajat nu ar trebui
să aibă autoritatea de a executa atât activități front office, cât și activități back office);
examinarea personalului cu privire la calificările lor, competență, educație, locuri de
muncă anterioare, evaluări periodice ale performanțelor lor, concediu luat; accesarea
resurselor publice pentru a compara datele contabile cu existența lor fizică; investigarea
în mod corespunzător a angajaților și a terțelor părți, în special în cazurile de poziții de
autoritate în procesul de raportare financiară.
O altă metodă de prevenire și detectare a fraudei se referă la recunoașterea
semnelor de avertizare timpurie ale unei posibile fraude. Conducerea unei entități trebuie
să ia în considerare diferitele semne de avertizare care apar: schimbări în
comportamentul angajaților, modificări ale stilului de viață, dependențe de
droguri/alcool sau de jocuri de noroc, discrepanțe cu privire la luarea concediului etc. În
acest sens, conducerea poate crea un sistem confidențial de sprijin pentru angajații săi
care poate include consiliere familială, consiliere și ajutor pentru dependență sau
consiliere financiară.
În ultimele două decenii, frauda financiară a fost identificată ca o amenințare
majoră asupra creșterii activității și asupra stării de bine a stakeholderi-lor aflați în
legătură cu industria farmaceutică din întreaga lume (Anderson, 2012; Shepherd, 2018).
Sommersguter-Reichmann și colab. (2018) a rezumat costurile uimitoare ale
fraudei în domeniul sănătății în mai multe țări, subliniind că se estimează că frauda
reprezintă de la 3% până la 8% din cheltuielile de sănătate ale națiunilor. Mai mult, au
raportat că până la 10% din cheltuielile cu sănătatea publică în Germania au fost cauzate
de fraudă, iar cercetările lor au estimat că Centrele SUA pentru medicină pierd
aproximativ 100 de miliarde de dolari anual din pricina actelor de fraudă. Chiar și în
cazul economiilor puternice și avansate cum sunt Marea Britanie și Irlanda de Nord,
frauda financiară produce în fiecare an pierderi de 7,29 % din veniturile anuale
344
(aproximativ 415 miliarde de dolari), situația fiind și mai alarmantă în cazul economiilor
în curs de dezvoltare. Walker et al. (2018) susțin că 25% din medicamentele
tranzacționate în țările în curs de dezvoltare sunt contrafăcute.Între 30 și 60% dintre
aceste medicamente sunt tranzacționate în Africa și Asia. China și India sunt principalele
țări care produc și exportă medicamente contrafăcute în întreaga lume, experimentând
practici frauduloase ridicate în comparație cu celelalte națiuni (Cyranoski, 2017;
Chaudhry and Cesareo, 2017).
Debutul pandemiei de COVID-19 agravează situația, în sensul că lanțurile de
aprovizionare ce privesc medicamentele farmaceutice vitale au fost întrerupte. De
exemplu, Newton și Bond au descoperit că multe consumabile medicale au fost refăcute
pentru a fi utilizate în lupta împotriva COVID-19, având ca rezultat potențialul obținerii
de produse sub standard sau chiar falsificate. Mai mult decât atat, Newton și Bond
(2020) susțin că impactul pandemiei COVID-19 în ceea ce privește întreruperile
lanțurilor de aprovizionare, a crescut la nivel global scala produselor medicale
necorespunzătoare și falsificate care sunt comercializate în mod fraudulos ca fiind
medicamente autorizate. Din pricina acestora, pacienții se confruntă cu probleme grave
de sănătate, deoarece aceste medicamente conțin adesea ingrediente și doze de
administrare incorecte care au produs efecte secundare dăunătoare și chiar decese.
În lucrarea autorilor Akomea-Frimpong și Andoh (2020) aceștia evidențiază
umătoarele modalități de fraudă financiară în industria medicamentelor : prețuri stabilite
în mod fraudulos. Acest tip de fraudă a fost descoperit în cazul angrosiștilor și a
comercianților cu amănuntul care distribuie medicamentele consumatorilor. Aceștia
vând produsele cu costuri suplimentare foarte mari, în detrimentul vânzării la un preț
negociat, mai mic. De asemenea, rețin reducerile primite de la producător, în loc să le
transmită cumpărătorilor.
Sustragerea de medicamente și bani. În cursul aprovizionării și transportului
produselor fabricate către angrosiști și către vânzătorii cu amănuntul, unii angajați fură
medicamente. Există cazuri în care aceștia intră în legătură cu persoane fără scrupule și
chiar cu hoți înarmați pentru a realiza aceste furturi. Alți angajați își încurajează membrii
familiei și cunoscuții să meargă la farmacie și să pretindă a fi cumpărători, sfârșind prin
a le oferi acestora gratuit medicamente, sau oferindu-le o cantitate mai mare decât cea pe
care persoanele respective o achiziționează. De asemenea, angajații manipulează
datoriile restante ale clienților, în favoarea prietenilor și a a membrilor familiei,
manipulând cifrele în așa fel încât reduc datoriile efective, acești fraudatori modificând
situația conturilor pentru a-și acoperi urmele. Falsificarea documentelor.
Falsificarea documentelor reprezintă o altă tehnică frauduloasă des întâlnită în
industria farmaceutică. Unii cumpărători (retaileri și angrosiști) prezintă documente false
producătorilor de medicamente în scopul de a le procura de la aceștia, unele documente
fiind detectate ulterior ca fiind false. O altă practică este aceea de a prezenta comenzi de
cumpărare false, persoana care a prezentat comanda dispărând când vine momentul
plății.
Sisteme de contabilitate slabe. Contabilitatea joacă un rol important în operațiunile
companiilor farmaceutice, dar unele dintre acestea s-au dovedit a avea practici contabile
345
slabe. Unii comercianți cu amănuntul nu au software de contabilitate pentru a-și

înregistra tranzacțiile (Dambrin and Robson, 2011). Unele companii utilizează practici
contabile care nu sunt în concordanță cu practicile internaționale cu scopul de a ascunde
greșelile și medicamentele contrafăcute pe care le produc și le vând.
Așadar, literatura existentă susține necesitatea stabilizării și operaționalizării
eficiente a controalelor de inventar. Religioni și colab. (2017) a evaluat utilitatea
controalelor de inventar eficiente atunci când acesta a investigat mai multe farmacii
spitalicești poloneze. Controalele de audit au inclus supravegherea directă, secundară,
analiza datelor și un chestionar conceput independent. Chestionarul a evaluat procedurile
de distribuție a medicamentelor în cadrul spitalului, volume de distribuire a
medicamentelor, procese de preparare a medicamentelor periculoase și informații despre
sistemele de informații electronice utilizate în comenzile de medicamente și procesul de
distribuire a lor. Constatările au demonstrat deficiențe în controlul inventarului. Din
fericire, studiile au dezvăluit că controalele de audit extern pot fi foarte benefice, mai
ales atunci când farmacia introduce noi reglementări la locul de muncă.
Rolul profesiei contabile în contextul pandemiei și impactul acesteia asupra

situațiilor financiare ale entităților
În prezent, profesia contabilă implică furnizarea unei game largi de servicii,
referitoare atât la domeniile contabilității, cât și a finanțelor. Această gamă de servicii
poate include contabilitate, întocmirea de situații financiare, servicii fiscale, servicii de
salarizare, servicii de sprijin pentru muncă și asigurări, raportare, precum și servicii de
consultanță. Prin urmare, devine clar că profesia de contabil nu se limitează doar la
contabilitate (Chatzoglou et al., 2011).
Dimpotrivă, rolul profesioniștilor din domeniul contabilității s-a extins aceștia
îndeplinind nevoi precum analiza activității din trecut, examinarea și evaluarea
condițiilor din prezent și participarea la procesele decizionale în ceea ce privește
activitatea viitoare (Papadopoulou, 2020). Rolul profesioniștilor din domeniul
contabilității este de a se asigura că activitatea profesională și economică atât a
întreprinderilor, cât și a persoanelor fizice este în conformitate cu legislația și că clienții
lor raportează cu exactitate datele legate de veniturile obținute. În acest fel, pe de o parte,
indicatorii macroeconomici sunt posibil de determinat cu acuratețe și, pe de altă parte,
statul colectează suma datorată în corespondență cu veniturile, ceea ce facilitează
eficiența elaborării de politici din partea autorităților de reglementare și asigură o bună
funcționare a economiei (Miller și Power, 2013).
Situațiile financiare sunt principalele instrumente pentru reprezentarea informațiilor
companiilor către stakeholderi. Creșterea nivelului globalizării afacerilor și rolul pe care
informațiile financiare le au pe piețele internaționale, au crescut cererea pentru
reglementarea uniformă a raportării financiare. După cum știm, prin intermediul
situațiilor financiare companiile oferă informații privind performanța lor, criteriile
adoptate, sau despre perspectivele de viitor ale companiei, ceea ce ilustrează faptul că
stakeholder-ii sunt interesați de corelația dintre situația cu care firma se va confrunta în
viitor și situația din trecut a acesteia (Tibiletti et al., 2021).
346
Falsificarea situațiilor financiare constă în principal în manipularea elementelor

prin supraevaluarea activelor, vânzărilor și profitului sau subevaluarea pasivelor,
cheltuielilor sau pierderilor. Când o declarație financiară conține falsificări, astfel încât
elementele sale să nu mai reprezinte imaginea adevărată, vorbim de fraudă. Frauda
administrativă poate fi definită ca „fraudă deliberată comisă de conducere, care dăunează
investitorilor și creditorilor prin declarații financiare înșelătoare” (Eliott și Willingham,
1980). Pentru Wallace (1995), frauda este „un sistem menit să înșele; poate fi realizat cu
documente și declarații fictive care susțin situațiile financiare frauduloase ”.
În lucrarea sa, Reurink (2016), folosește termenul de “fraudă în situații financiare”
pentru a grupa o varietate de comportamente în care participanții de pe piața financiară
fac declarații false despre starea de fapt a unei entități. La nivel general, frauda în
situațiile financiare exploatează asimetria informațiilor care există între diferite părți într-
o tranzacție financiară. Combinând iluzia divulgării cu informații false, frauda
declarațiilor financiare mărește această asimetrie a informațiilor, în timp ce pare să o
minimizeze (Black 2006: 247-248). Mai mulți cercetători au subliniat natura orientată
spre viitor a acestei forme de înșelăciune (Langevoort 1997: 110; Lomnicka 2008;
Velikonja 2013: 1892). Părțile în tranzacții financiare, susțin ei, fac doar schimb de
drepturi necorporale, a căror valoare prezentă și viitoare depinde în totalitate de statutul
și performanța viitoare a emitentului respectivelor drepturi (Lomnicka 2008).
Comunicând pieței informații false, cei care comit fraude în situațiile financiare
denaturează interpretarea perspectivelor viitoare ale acestor drepturi.
Atât raportarea financiară frauduloasă, cât și deturnarea activelor au devenit costuri
majore pentru multe organizații. Numeroase tehnici de prevenire și detectare a fraudei
sunt acum utilizate pentru a reduce costurile directe și indirecte asociate cu toate formele
de fraudă. Aceste diverse tehnici includ, dar nu se limitează la: politici de fraudă,
telephone hot lines, verificări ale referințelor angajaților, analize ale vulnerabilității la
fraudă, revizuiri și sancțiuni ale contractului furnizorului, analize analitice (analiza
raportului financiar), protecție prin parolă, firewall-uri, analize digitale și alte forme de
tehnologia software și eșantionarea descoperirilor (Carpenter și Mahoney, 2001; Thomas
și Gibson, 2003). Organizațiile care nu au fost victime ale fraudei tind să se bazeze mai
mult pe instrumente de prevenire intangibile, cum ar fi codurile de conduită sau politicile
de raportare a fraudei, în timp ce cele care au suferit fraude au implementat măsuri mai
tangibile, cum ar fi politicile de avertizare și instruirea în prevenirea și detectarea fraudei
(PriceWaterhouseCoopers-PWC, 2003).
Organizarea și delegarea corespunzătoare a responsabilităților departamentului de
contabilitate pot ajuta clienții să elimine potențialele probleme de personal care cauzează
erori.Erorile angajaților pot fi reduse dacă departamentul are responsabilități de post clar
definite, descrieri scrise ale posturilor și proceduri standardizate.Informațiile despre
organizarea și definirea sarcinilor pot fi deosebit de utile angajaților care nu sunt
familiarizați cu noi responsabilități.Personalul adecvat al departamentului este, de
asemenea, important. (Hylas, 1982)
Îmbunătățirea expertizei contabile în rândul personalului contabil poate elimina
sursele potențiale de erori. Companiile pot îmbunătăți instruirea, introducereaconduce
347
cursuri de auto-studiu, și circulă pronunțări contabile curente șialtă literatură către

personalul contabil pentru a-și spori cunoștințeleconcepte contabile avansate și declarații
noi.
Rolul profesiei de audit financiar în prevenirea fraudelor în contextul

pandemiei de Covid-19
Istoria economiei mondiale ne învață că auditul intern ca funcție s-a născut în
contextul crizei (J. Renard&S. Nussbaumer). Numele funcției „audit intern” a apărut în
Statele Unite în anii 30, perioadă marcată de criza economică provocată de prăbușirea
bursieră din 1929 și ceea ce a dus la falimentul multor companii. După aceasta, a fost
imperativ pentru companii să-și controleze costurile pentru a asigura continuitatea
activităților lor.
De-a lungul anilor, funcția de audit intern a crescut și s-a îndepărtat de acest
context pur financiar și contabil pentru a interveni la nivelul tuturor proceselor unei
organizații. În 1941, a fost creat Institutul care dezvăluie bazele bunelor practici în
auditul intern, Institulul Auditorilor Interni (IIA) care califică auditul intern ca fiind „o
activitate obiectivă și independentă care oferă unei entități asigurarea cu privire la gradul
de control al operațiunilor sale, formulează recomandări pentru îmbunătățirea acestora și
contribuie la crearea de valoare adăugată pentru organizație, prin evaluarea sistemică și
metodică a managementului riscului, controlul și procesele de guvernare” (Cadre de
Référence International pour la pratique de l’audit interne 2017).
În lucrarea sa Kaka (2021), afirmă că auditul este o activitate care implică
examinarea sau inspecția unei proceduri sau a unui sistem, în concordanță cu cerințele
standard prevăzute. Auditul poate fi efectuat pentru o anumită secțiune sau funcție,
pentru o etapă de producție sau pentru întreaga organizație. Se poate spune, de
asemenea, că auditul reprezintă o practică contabilă prin care se verifică corectitudinea
înregistrărilor financiare ale unei organizații. Auditorul este obligat să revizuiască nu
numai evidențele și situațiile financiare ale unei firme, ci și politicile, procedurile și
gradul respectării prevederilor legale.
Odată cu apariția pandemiei de Covid-19, organizațiile s-au îndreptat spre o noua
realitate marcată de incertitudine și de necesitatea de a adopta noi moduri de lucru.
Auditul intern, fiind cel de al treilea nivel de control, joacă în acest moment un important
rol de lider pentru a răspunde crizei sanitare. Astfel, modificările metodelor de lucru ale
auditorilor interni ridică anumite întrebări la care aceștia trebuie să răspundă pentru a
facilita proiectarea și implementarea procedurilor de audit.
Desigur, în circumstanțele actuale, rolul auditului intern este esențial, în special în
ceea ce privește identificarea noilor riscuri la care sunt expuse companiile afectate de
efectele crizei sănătății, în plus, măsurile preventive puse în aplicare de autoritățile
sanitare au penalizat sectoarele economice, inclusiv ramurile industrii care au cunoscut o
pauză în lanțurile lor valorice. Prin urmare, provocarea auditului intern este de a
participa la dezvoltarea unui plan de continuitate a activității companiilor, în
conformitate cu o abordare globală integrând o unitate de criză.
348
Atât auditorii interni, cât și cei externi au aceleași roluri și responsabilități în

evaluarea și detectarea riscului de fraudă. Pentru auditorii externi, raportarea financiară
frauduloasă este o chestiune serioasă, deoarece nerespectarea oricărei denaturări
semnificative îi poate expune la litigii (Jaffar, 2008). După găsirea dovezilor privind
contabilitatea financiară frauduloasă, auditorii externi trebuie să comunice constatările
lor comitetului de audit sau altui organism de conducere. Auditorii externi sunt, de
asemenea, obligați să raporteze rezultatele auditului al unei companii cu risc de posibilă
fraudă. Similar cu auditorul extern, auditorul intern poartă, de asemenea, același lucru
responsabilități în evaluarea și detectarea riscului de fraudă.
Auditorii interni trebuie să aibă cunoștințele, abilitățile și alte competențe necesare
pentru a-și îndeplini responsabilitățile individuale. Activitatea de audit intern trebuie să
dețină sau să obțină în mod colectiv cunoștințele, abilitățile și alte competențe necesare
pentru a îndeplini responsabilitățile specifice meseriei. Auditorii interni trebuie să
identifice în controalele efectuate, pentru prevenirea și detectarea fraudei, micile erori
sau să definească proceduri de detectare a unei fraude, dacă este cazul. Testul
controalelor legate de fraudă (prevenire/detectare/educație) trebuie făcute ca parte a
fiecărui angajament.
Cercetările anterioare privind evaluarea riscului de fraudă ale auditorilor se
concentrează în primul rând pe judecata auditorilor externi și s-a observat că se fac
puține cercetări care se concentrează pe perspectivele auditorilor interni (Norman, Rose
și Rose, 2010)
Evaluarea riscului de fraudă este definită ca „proces sistematic de identificare și
evaluare a evenimentelor sau condițiilor (de exemplu, probabilitatea de riscuri și
oportunități de fraudă) care ar putea afecta atingerea obiectivelor unei organizații, pozitiv
sau negativ” (PriceWaterHouseCoopers, 2008). În plus, evaluarea riscului de fraudă a
fost extrem recomandată ca o procedură critică de audit care ar îmbunătăți capacitatea
auditorului în detectarea probabilității de fraudă (Knapp & Knapp, 2001). Prin urmare,
contabilii și organismele de stabilire a standardelor au încercat să definească roluri și
responsabilități adecvate pentru ambele tipuri de auditori în ceea ce privește evaluarea
riscului de fraudă și detectarea fraudelor (Norman și colab., 2010).
Într-un mediu perturbat de efectele pandemiei de Covid-19, vigilența cu privire la
modificările controlului intern al entității auditate necesită luarea în considerare a
anumitor întrebări, a căror listă nu este exhaustivă, dar care oferă dovezile necesare
pentru a pune în aplicare proceduri adecvate. Având în vedere situația actuală a
pandemiei, operațiunile, inclusiv unele operațiuni comerciale, necesită mai multă
corespondență prin e-mail, care ar putea avea un impact negativ asupra calității
controalelor. Acest lucru poate duce, uneori în mod intenționat, la anumite
comportamente oportuniste cu un risc crescut de fraudă. (Bayoud et al., 2020).
În general, pentru o companie, există două tipuri principale de riscuri, riscuri
financiare (riscul de credit, riscul de solvabilitate, riscul de lichiditate și riscul de piață)
și riscuri nefinanciare (solvabilitatea și capacitatea sa de a-și îndeplini angajamentele
contractuale față de creditorii săi). Deși impactul Covid-19 nu este același în ceea ce
privește riscurile financiare care afectează în principal entități din industria financiară,
349
potrivit unor observatori, actuala criză economică ar putea crea un climat favorabil
riscurilor nefinanciare. Prin urmare, riscurile operaționale fiind o parte integrantă a
acestei tipologii, trebuie identificate alături de riscurile care afectează sustenabilitatea
companiei. În acest context, insistăm asupra gestionării riscului de fraudă care poate lua
mai multe forme. Într-adevăr, riscul de fraudă în perioade de criză a făcut obiectul
multor cercetări, în special în urma crizei subprime. Una dintre aceste cercetări este un
sondaj efectuat în 2009 de firma de audit PwC pe un eșantion de 3.000 de companii și
care a relevat că 30% dintre companii au fost victime ale fraudei și că 40% dintre aceste
entități chestionate au considerat că criza economică a fost un factor care a favorizat
aceste infracțiuni. (PwC, The Global Economic Crime Survey, 2009).
Este estențial ca auditorii să fie sceptici când efectuează evaluarea continuității
activității, iar documentele lor de lucru trebuie să reflecte dovezi ale acestui scepticism.
Este important ca auditorii să petreacă suficient timp pentru evaluarea continuității
activității si să accepte că le va lua mai mult timp decât de obicei, pentru majoritatea
clienților. Lucarea auditorilor este mai sofisticată în timpul pandemiei de Covid-19,
deoarece nivelul de incertitudine este mai mare, implicând necesitatea crucială de a
utiliza un nivel adecvat de personal și de a oferi sprijin sufiecient și corespunzător
auditorilor (KPMG, 2020).
În perioada pandemiei de Covid-19, cel mai frecvent motiv pentru emiterea
rapoartelor de audit cu rezerve este din cauza îndoielilor cu privire la continuitatea
activității companiei. Aceste incertitudini sunt atribuibile lipsei de lichidități și
deteriorării dezvoltării economice a activității companiilor, precum și crizei economice
pe care o traversăm în prezent, cauzată de Covid-19 (KPMG, 2020). Toate aceste
circumstanțe au condus la creșterea riscurilor comerciale, pentru multe firme.
Calitatea procesului de audit poate să influențeze în mod semnificativ capacitatea
investitorilor de a detecta denaturările (Lenz et al., 2015), firmele trebuind să asigure o
calitate superioară a auditului pentru a nu ajunge în punctul în care stakeholderii să își
piardă încrederea în raportările financiare, scăderea calității auditului ducând la creșterea
riscului investițional și la creșterea costului capitalurilor firmelor (Gerged et al., 2020).
În situația actuală auditorii întâmpină provocări fără precedent în practica lor, în multe
domenii, iar multe companii riscă să dea faliment și încep să își manipuleze situațiile
financiare.
Eficiența auditului intern în contextul trecerii la auditul la distanță

Teeter et al. (2010) definesc termenul de „audit de la distanță” ca fiind procesul
prin care auditorii cuplează tehnologia informației și telecomunicațiilor cu analiza
datelor pentru a evalua și raporta cu privire la acuratețea datelor financiare și a
controalelor interne, adunarea de dovezi electronice și interacționarea cu auditatul,
indiferent de locația fizica a auditorului.
Din cauza situației create de pandemia de Covid-19, guvernele au impus măsuri
prin care companiile au fost nevoite să interzică realizarea în persoană a auditurilor,
auditorii interni fiind nevoiți să treacă la audituri la distanță pentru a-și putea îndeplini
munca. Realizarea auditului la distanță constă în realizarea procedurilor de audit dintr-o
350
locație diferită față de locația clientului auditat, utilizând tehnologia informației și

comunicațiilor, pentru a evalua și raporta cu privire la acuratețea informațiilor financiare
și a controalelor interne, probele fiind colectate prin metode electronice (Teeter et al.,
2010). Printre componentele tehnologice utilizate se numără platformele de conferințe
video interactive, softwarele pentru partajarea în siguranță a datelor și accesul de la
distanță la sistemele financiare și operaționale ale clientului auditat. (Eulerich et al.,
2021).
Principala diferență între auditul convențional și cel la distanță este absența
interacțiunilor în persoană, față în față, care schimbă modul de realizare a diferitelor
proceduri de audit (inspectarea documentelor și rapoartelor, observarea, intervievarea
etc).
Este posibil ca auditurile la distanță să ducă la diminuarea eficienței. De
exemplu, clienții auditați răspund mai lent, documentația este obținută de către auditori
în mai mult timp, se obțin mai puține informații de la persoanele intervievate, decât dacă
interviurile se realizau față în față. În lucrările lor, Hatfield, Saiewitz și Kida (2018) cred
că interacțiunile în persoană sunt importante pentru calitatea auditului deoarece auditorii
obțin răspunsuri de calitate mai înaltă persoanal decât prin e-mail, clienții percep cererile
în persoană ca fiind mai urgente și mai importante decât cererile prin e-mail și că
auditorii vor pune la îndoială mai mult răspunsurile agresive ale clienților în persoană
decât prin e-mail - ceea ce sugerează că auditul la distanță ar înrăutăți calitatea auditului.
Concluzii
Așa cum mulți cred că focarul de Covid-19 nu este încă o criză financiară și că va
lua sfârșit după o scurtă perioadă de timp comparativ cu crizele financiare globale, există
și păreri care susțin că există un risc imens ca aceastsă criză de sănătate să degenereze în
ceva mult mai grav, efectul pandemiei fiind cea mai mare provocare pentru auditori și
clienții acestora de la criza financiară globală din 2007-2008.
Pandemia și restricțiile impuse în perioada carantinării au avut efecte mai puțin
benefice asupra realizării auditului intern și nu numai. Munca de acasa a oferit
oportunități de ocolire a legii și a lăsat zone expuse riscului de fraudă. Dorința de a
înregistra venituri mai mari, mai ales într-o perioadă grea din punct de vedere financiar,
poate determina formarea unei dorinte în rândul oamenilor de a investi la bursă, iar în
rândul firmelor de a emite declararea tuturor veniturilor înregistrate. Încercările
instituțiilor acreditate în prevenirea acestor fraude sunt nenumărate, însă schemele ponzi
sunt foarte greu de controlat dacă populația nu are o educație financiară adecvată, iar în
rândul firmelor realizarea unui audit de calitate se poate face numai prin înțelegerea
tuturor factorilor implicați în procesele economice din această pandemie și a
schimbărilor din cadrul entităților auditate.
Mediul fără precedent creat de pandemie oferă noi oportunități de fraudă care
rămân nedetectate o perioadă îndelungată de timp, provocând mai multe greutăți
financiare victimelor sale. Pe de altă parte, crizele majore pot acționa precum mareea în
retragere, expunând tot ceea ce a fost ascuns. Prin urmare, această pandemie poate
expune activități frauduloase care anterior erau ascunse.
351
Comitetele de audit independente, fiind entități din exteriorul organizațiilor

auditate, nu pot înțelege în totalitate structura de business și scopul tranzacțiilor efectuate
de o societate, mai ales că limitările impuse în timpul pandemiei au limitat și mai mult
accesul auditorilor la probele de audit. Acest lucru a determinat o ineficiență accentuată
în supervizarea tranzacțiilor, ceea ce poate determina lipsa detectării fraudelor efectuate.
Astfel, în această perioadă de incertitudine, atât contabilii cât și auditorii trebuie să
fie mult mai sceptici decât de obicei, pentru a face față provocărilor pe care le întâmpină
și pentru a putea contracara efectele create de pandemie.
Rolul profesiei contabile și de audit este foarte important în astfel de perioade de
instabilitate, cum este pandemia cauzată de Covid-19, putând să prevină și să detecteze
fraudele financiare.
Akomea-Frimpong, I., Andoh, C. (2020), „Undarstanding and controlling financial fraud
in the drug industry”, Journal of Financial Crime, 27(2), pp. 337-354
Albitar, K., Gerged, A., M., Kikhia, H., Hussainey, K. (2020), “Auditing in times of
social distancing: The effect of COVID-19 on auditing quality”, International
Journal of Accounting and Information Management, 29(1), pp. 169-178
Anderson, P.D., (2012), “The broad field of forensic pharmacy”, Journal of Pharmacy
Practice, 25(1), pp. 7-12
Anthony, S., Fauci, H. Clifford Lane, and Robert R. Redfield, (2020), „Covid-19 —
Navigating the Uncharted”, The New England Journal of Medicine, 382(13), pp.
1268-1269
Bayoud, S., Sifouh, N., Chemlal, M., (2020), “Covid-19: Quels défis pour les auditeurs
internes ?”, International Journal of Innovation and Applied Studies, Vol. 30, No.1
Jul. 2020, pp. 281-287
Benadbdelhadi A. & El Mouissia R. (2020) « L’audit interne en période de crise : cas de
la crise sanitaire du Covid 19 », Revue du Contrôle, de la Comptabilité et de l’Audit
« Volume 4, numéro 4 » pp : 127 – 147.
Bierstaker, J.L., Brody, R.G. and Pacini, C. (2006), "Accountants' perceptions regarding
fraud detection and prevention methods", Managerial Auditing Journal, Vol. 21
No. 5, pp. 520-535..
Carmo, M. B. et al., (2016), „PoI Awareness, Relevance and Aggregation for
Augmented Reality”, International Conference Information Visualisation, pp. 300-
305
Chatzoglou, P. D., Vraimaki, E., Komsiou, E., Polychrou, E., Diamantidis, A. D. (2011),
„Factors affecting accountants’ job satisfaction and turnover intentions: A
structural equation model”, International Conference on Enterprise Systems,
Accounting and Logistics (8th ICESAL 2011), pp. 130-147.
Conry C., Wiliams J., Ropes & Gray LLP, Schmidt M., AlixPartners, (2020), Mitigating
accounting fraud risk during the pandemic: Regulators’ concerns and prospective
solutions, disponibil la: https://corpgov.law.harvard.edu/2020/06/07/mitigating-
352
accounting-fraud-risk-during-the-pandemic-regulators-concerns-and-prospective-
solutions/
Garner B. A., (2009) Black's Law Dictionary 9th ed.. New York: West Group Publishing
House
Gottschalk, P., (2010), „Categories of financial crime”, Journal of Financial Crime, Vol.
17, Iss 4, pp. 441-458
Kaka, E.J., (2021), ”Covid-19 and Auditing”, Journal of Applied Accounting and
Taxation, 6(1), pp. 1-10
Karpoff, Jonathan M., The Future of Financial Fraud (2020). Journal of Corporate
Finance, Forthcoming, Disponibil la: https://ssrn.com/abstract=3642913 or
http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.3642913
Leuz, C. & Verrecchia, R. E., (2000), “The Economic Consequences of Increased
Disclosure”, Journal of Accounting Research, vol. 38, pp. 91-124
Marcel, J.J. and Cowen, A.P., (2014), “Cleaning house or jumping ship? Understanding
board upheaval following financial fraud”, Strategic Management Journal, 35(6),
pp. 926-937
Mason, A.N., (2020), „Pharmacy Internal Controls: A Call for Greater Vigilance during
the COVID-19 Pandemic”, Review Pharmacy, 8(4), 216, pp. 1-6
Miller, P., Power, M. (2013), „Accounting, organizing, and economizing: Connecting
accounting research and organization theory”, Academy of Management Annals,
7(1), 557-605.
Mohd-Sanusi, Z., Khalid, N. H., & Mahir, A. (2015). An Evaluation of Clients’ Fraud
Reasoning Motives in Assessing Fraud Risks: From the Perspective of External and
Internal Auditors. Procedia Economics and Finance, 31(15), 2–12.
https://doi.org/10.1016/s2212-5671(15)01126-0
Newton, P.; Bond, K. (2020) COVID-19 and risks to the supply and quality of tests,
drugs, and vaccines. Lancet Glob.Health, 8, e744–e745.
Oxford University Press, Concise Oxford English Dictionary, Oxford University Press,
Dec. 2009. [Online]. Available: http://oxforddictionaries.com/ [accesat: 20 mai
2021].
Papadopoulou, S., Papadopoulou, M. (2020), ” The Accounting Profession Amidst the
COVID-19 Pandemic”, International Journal of Accounting and Financial
Reporting, 10(2), pp. 39-59
Petrașcu, D., Tieanu, A., (2014), „The Role of Internal Audit in Fraud Prevention and
Detection”, Procedia Economics and Finance, vol. 16, pp. 489-497
Religioni, U.; Swieczkowski, D.; Gawronska, A.; Kowlaczuk, A.; Drozd, M.; Zerhau,
M.; Smolinski, D.; Radominski, S.; Cwaliina, N.; Brindley, D.; et al. (2017)
Hospital audit as a useful tool in the process of introducing falsified medicines
directive (FMD) into hospital pharmacy settings-A pilot study. Pharmacy, 5, 63.
[CrossRef] [PubMed]
Ruankaew T., (2016), „Beyond the Fraud Diamond”, International Journal of Business
Management and Economic Research, Vol 7(1), 474-476
353
Shepherd, J., (2019), “Regulatory gaps in drug compounding: implications for patient
safety, innovation, and fraud”, DePaul Law Review, 68(2), pp. 385-406
Singleton T. W., (2010) Fraud Auditing and Forensic Accounting 4th edition, Ed. John
Wiley and Sons
Smith, M. & Taffler R. J., (1996),“The chairman's statement: A content analysis of
discretionary Theoretical Frameworks in Research: Meaning and Implications for
Researchers”, Journal of African Interdisciplinary Studies, 4(5), pp. 53–64
Smith, R.G., (2008), “Coordinating individual and organisational responses to fraud”,
Crime, Law and Social Change, 49(5), pp. 379-396
Sommersguter-Reichmann, M.;Wild, C.; Stepan, A.; Reichmann, G.; Fried, A. (2018)
Individual and institutional corruption in European and US healthcare: Overview
and link of various corruption typologies. Appl. Health Econ. Health Policy, 16,
289–302.
Teeter, R.A., Alles, M.G., Vasarhelyi, M.A., (2010), „The Remote Audit”, Journal of
Emerging Technologies in Accounting, Vol.7, pp.73-88
Thirumalaisamy P. Velavan and Christian G. Meyer, (2020), „The COVID-19
epidemic”, Tropical Medicine and International Health, 25(3), pp. 278-280
Tibiletti, V., Marchini, P.L., Gamba, V., Todaro, D.L., (2021) "The Impact of COVID-
19 on Financial Statements Results and Disclosure: First Insights from Italian
Listed Companies", Universal Journal of Accounting and Finance, 9(1), pp. 54 –
64
Tutino, M., & Merlo, M. (2019). Accounting fraud: A literature review. Risk
Governance and Control: Financial Markets & Institutions, 9(1), 8-25
Walker, E.J., Peterson, G.M., Grech, J., Paragalli, E. and Thomas, J., (2018), “Are we
doing enough to prevent poor-quality antimalarial medicines in the developing
world?”, BMC Public Health, 18(1), pp. 630-635
354
RAPORTAREA INFORMAȚIILOR FINANCIARE DE MEDIU PENTRU

ASIGURAREA DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE
COVID-19, LA NIVELUL PRINCIPALELOR SISTEME CONTABILE
INTERNAȚIONALE
Vasilica CONSTANTINEASA & Lavinia-Elena IONESCU
Rezumat
literatura de specialitate privind conceptul de dezvoltare durabilă, factorii determinanți,
informații de mediu și financiare de mediu, dar și impactul pandemiei de Covid 19
asupra dezoltării informațiilor financiare de mediu și a dezvoltării durabile.
principalele jurnale internaționale de profil care tratează această problematică.
Rezultate: Rezultatele studiului au evidențiat conceptul dezvoltării durabile,
factorii determinanți ai sustenabilității impactul negativ asupra raportărilor financiare de
mediu creat de pandemia de Covid 19.
Originalitate: Sistematizarea principalelor idei care tratează problematica
raportării informațiilor financiare de mediu și încercarea clarificării unor noțiuni utilizate
la nivel internațional din domeniul dezvoltării durabile.
Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, raportare non-financiară, raportare
financiară de mediu, Covid-19
Introducere
Dezvoltarea sustenabilă presupune necesitatea realizăriii unor schimbări în
contabilitate pentru satisfacerea nevoilor utilizatorilor de informaţie financiar-contabilă.
Deşi conceptul de dezvoltare durabilă devine un subiect din ce în ce mai răspândit în
literatura de specialitate din domeniul contabilităţii şi managementului, se subliniază
nevoia de a edifica la ce se referă acest termen în diferitele contexte în care este folosit.
(Nechita, 2019).
În mod particular, în rândul cercetătorilor se naşte preocuparea legată de faptul că
dezvoltarea sustenabilă poate rămâne doar un simplu subiect de interes pentru cercetarea
empirică în sfera contabilităţii şi finanţelor şi mai puţin un domeniu de cercetare distinct
şi coerent. Această preocupare vine ca o consecinţă a faptului că, dincolo de prezentarea
în numerate rânduri a definiţiei dată în Raportul Brundtland (WCED, 1987), o mare
parte a studiilor efectuate neglijează complexitatea aspectelor pe care dezvoltarea
sustenabilă le presupune.
Îngrijorarea cea mai mare este că schimbările climatice pot expune din ce în ce mai
mult vulnerabilitățile sistemului financiar și în felul acesta ar testa gradul de rezistență
(Franklin, 2020).
Conceptul de dezvoltare durabilă
355
Literatura economică pune la dispoziție o multitudine de definiții privind

dezvoltarea durabilă, orientate în primul rând către diferite sectoare – de ex. de mediu,
economic, civilizație - sau evidențiind deciziile manageriale, tehnice sau filosofice /
politice și sugerând astfel concepte destul de diversificate de dezvoltare durabilă. Având
în vedere că termenul poate avea o semnificație diferită în funcție de literatura analizată,
vom prezenta în cele ce urmează câteva definiții ale acestuia în viziunea mai multor
autori. Dezvoltarea durabilă este reprezentată ca fiind o dezvoltare continuă pe termen
lung a societății, care vizează satisfacerea nevoilor umanității în prezent și în viitor, prin
utilizarea rațională resurselor naturale și conservarea Pământului pentru viitoarele
generații. (Ciegis, 2009).
Nechita et. al. (2019) afirmă că dezvoltarea sustenabilă reprezintă un proces al
schimbării cu ajutorul căruia exploatarea resurselor, direcţia investiţiilor, orientarea
dezvoltării tehnologice şi schimbările instituţionale sunt în armonie şi conduc la sporirea
potenţialului de a întruni nevoile şi aspiraţiile umane prezente şi viitoare.
ONU elaborează un set de 17 obiective pentru dezvoltare sustenabilă (Sustainable
Development Goals – SDG, engl.) pot fi grupate în patru domenii principale: sărăcie
(Obiectivele 1-6); transformarea economică (Obiective 8-10); mediu (Obiective 10-15);
guvernare și parteneriate (16-17) (Fukuda-Parr, 2019). Scopul acestora este de a adresa
provocările globale actuale precum sărăcia, inegalitatea, schimbările climatice,
degradarea mediului, prosperitatea, pacea şi justiţia, cu termen de realizare până în anul
2030 (Nechita, 2019). Centralizarea obiectivele SDG principale la atingerea cărora IFAC
consideră că profesia contabilă poate aduce o contribuţie, precum şi o evidenţiere a
aspectelor esenţiale vizate pentru îndeplinirea acestora, dar şi a numărului de acţiuni sau
iniţiative întreprinse pe plan internaţional de către diversele părţi interesate din domeniul
contabilităţii se regăsesc în tabelul de mai jos.
Tabelul 1 - Analiza obiectivelor SDG asupra cărora profesia contabilă poate

exercita o influenţă potrivit IFAC
Nr. Obiectiv Denumire obiectiv
SDG 4: Educaţie de calitate
SDG 5: Egalitatea de gen
SDG 8: Muncă decentă şi creştere economică
SDG 9: Industrie, inovaţie şi infrastructură
SDG 12: Consum şi producţie responsabile
SDG 13: Acţiune climatică
SDG 16: Pace, justiţie şi instituţii eficiente
356
Nr. Obiectiv Denumire obiectiv
SDG 17: Parteneriate pentru îndeplinirea obiectivelor

Sursă: Prelucrare autor după IFAC (2016)
În anul 2011 se înfiinţează Consiliul Standardelor de Contabilitate pentru

Sustenabilitate (Sustainability Accounting Standards Board – SASB, engl.), cu scopul de
a dezvolta şi disemina standarde de contabilitate pentru sustenabilitate prin a căror
aplicare să ofere entităților din întreaga lume posibilitatea de a identifica, gestiona şi
furniza investitorilor informaţii despre sustenabilitate semnificative din punct de vedere
financiar.
Astfel, SASB a creat un set complet de 77 standarde cu specific pentru fiecare
industrie, publicate în noiembrie 2018, identificând şi oferind setul minimal de elemente
specifice pentru sustenabilitate cu semnificaţie materială din punct de vedere financiar,
precum şi indicatorii contabili (accounting metrics, engl.) utilizaţi în evaluarea acestor
elemente, necesari a fi determinați de către companiile care activează într-o anumită
industrie. De asemenea, SASB pune la dispoziţie o bază de date ce cuprinde raportările
unui număr de peste 4.000 de companii ce aplică standardele SASB.
Factorii determinanți ai sustenabilității

În Raportul Comisiei Brundtland (1987) sunt incluse trei abordări fundamentale
privind dezvoltarea durabilă care sunt corelate și complementare: creșterea economică
– la nivelul națiunilor în curs de dezvoltare pentru a se apropia de calitatea vieții din
țările dezvoltate; mediul– cu necesitatea de a conserva și optimiza baza de resurse
disponibile prin schimbarea treptată a modului în care trebuie să se dezvolte și să fie
utilizate tehnologiile și echitatea socială prin care națiunile în curs de dezvoltare trebuie
să aibă posibilitatea de a-și satisface nevoile de bază în ceea ce privește ocuparea forței
de muncă, alimentația, asigurarea energiei, apei și canalizării.
Thabit et. al. (2019) a concluzionat că cele trei abordări sunt corelate la rândul lor
cu alți indicatori, creșterea economică are în componența sa PIB-ul pe cap de locuitor,
raportul dintre importuri și exporturi, raportul datoriei externe la produsul intern brut,
factorul social este în strânsă legătură cu rata șomajului, rata de creștere a populației,
rata analfabetismului adulților, proporția populației urbane, gradul de înscriere la o
formă de învățământ (sistem preuniversitar sau universitar), fie cu protecția și
promovarea sănătății. Factorul de mediu include terenul agricol aflat în proprietatea
fiecărui locuitor, schimbarea suprafețelor forestiere și deșertificarea.
Ciegis (2009) a afirmat că implementarea oricărei politici depinde de aspectul
instituțional - făcând astfel trimitere la rolul și semnificația instituțiilor în politică și
competența acestor instituții; așadar, aplicarea politicii de dezvoltare durabilă necesită
evaluarea dimensiunii de durabilitate a organizației (instituțională), deoarece instituțiile
eficiente, care funcționează corespunzător, sunt primordiale pentru dezvoltarea durabilă
în atingerea obiectivelor sociale, economice și de mediu stabilite de către societate.
357
În cadrul factorului instituțional se număra cheltuielile pentru cercetare și

dezvoltare, numărul de cercetători care participă la cercetarea științifică și gradul
obținerii de informații.
Informații de mediu
În prezent, o companie implicată în responsabilitatea socială corporativă are un
avantaj competitiv, contribuie la durabilitate, consolidează relaţia cu investitorii, clienţii,
furnizorii şi alte părţi interesate (Feleagă, 2019).
Raportarea nefinanciară (Păvăloaia, 2015) a devenit o parte din ce în ce mai
importantă a activității de raportare. Cuprinde atât informații calitative, cât și cantitative:
informații calitative nefinanciare pun la dispoziție date cu privire la acțiunile de
protecție a mediului întreprinse pentru terțe părți: politici de mediu implementate, acțiuni
realizate pentru repararea pagubelor cauzate, măsuri luate pentru a diminua poluarea și
pentru a asigura conformitatea cu cerințele legale și reglementările de mediu etc.
Informațiile cantitative nefinanciare furnizează date despre consumul de apă,
materii prime și energie, despre utilizarea solului, despre emisiile de aer și apă, despre
zgomote și vibrații etc. Determinările sunt posibile prin evaluări tehnice și măsuri la care
întreprinderile sunt de acord fie în mod voluntar, fie forțate de diferite reglementări. Ar
trebui să subliniem că, în ceea ce privește aceste informații cantitative nefinanciare, nu
au fost sugerate niciuna metode particulare care ar trebui folosite pentru determinările
tehnice și nici o metodologie de determinare unitară. Așadar, entitățile sunt libere să
aleagă măsurile dorite, ceea ce face dificilă efectuarea de comparații între informațiile
raportate de diferite societăți.
Informații financiare de mediu

Informațiile financiare de mediu comunică datele contabile preluate din situațiile
financiare ale entității și descriu evoluția unei companii la un moment dat. Următoarelor
informații (Păvăloaia, 2015) ar trebui incluse în notele la situațiile financiare de către
entități: o descriere a metodelor de evaluare folosite (posibil actualizate) și a metodei de
calcul a corecției aspectului de mediu; informații detaliate despre rubrica „alte
provizioane” din bilanț; prezentarea oricăror datorii care pot apărea și includerea de
comentarii suficient de detaliate care să permită înțelegerea naturii acestor datorii,
efectele financiare estimate ale acestor pasive și orice incertitudine legată de faptul că le
generează, de valoarea sau data scadenței acestora.
Regulamentul CE nr. 453/2001 solicită următoarele informații: obligațiile de mediu
cu o semnificație considerabilă, oferind informații despre natura, durata și reglementarea
acestora; metoda contabilă aleasă pentru a reflecta costurile de restaurare și reabilitare a
amplasamentului; cheltuieli curente de mediu, amenzi și penalități semnificative;
cheltuielile de mediu înregistrate la activele fixe atunci când pot fi estimate;
subvenții acordate pentru protecția mediului.
Pe baza unui model de capital, Smith et al. (2001) recomandă o listă cu posibilii
indicatori economici de durabilitate prin care se urmărește crearea condiției necesare
358
pentru a permite continuitatea pe termen nedefinit a producției economice. Pe baza

acestui model se urmăresc trei factori cheie: capitalul produs (reprezentând intrările în
producție, aici se poate include clădirea fabricii și utilajele care durează în timp,
capitalul natural se împarte la rândul său în alte trei categorii: stocurile resurselor
naturale, terenurile și sistemele de mediu, urmat de fondul de capital uman (acesta fiind
reprezentat de educație, experiență dobândită, cât și despre sănătate).
Impactul pandemiei de Covid-19 asupra dezvoltării informațiilor financiare

de mediu și a dezvoltării durabile
Barreiro-Gen (2020) susține că focarul de COVID-19 a avut un impact negativ
asupra sănătății umane și asupra economiei mondiale, dar care a dus și la îmbunătățiri
ale mediului, datorită activităților sociale și economice reduse. Pandemia a afectat așadar
puternic sectoarele industriale și de producție; cererea mondială de petrol s-a diminuat
drastic, având un impact negativ asupra prețurilor acestuia pe măsură ce sectoarele
industriale și de transport s-au oprit în întreaga lume.
Norme implicite privind contabilitatea durabilității și raportarea (cum ar fi
standardele de contabilitate predate în școlile de afaceri sau liniile directoare
neobligatorii din industrie), precum și normele explicite privind contabilitatea și
raportarea sustenabilității (de exemplu, regulamentul UE privind raportarea
responsabilității sociale a întreprinderilor) reprezintă o modalitate de a se asigura că și în
perioadele de de criză, cum ar fi pandemia COVID-19, corporațiile rămân conștiente de
impactul lor asupra durabilității și că primesc feedback cu privire la activitățile de
durabilitate corporativă. (Hörisch, 2020) Pandemia, astfel, evidențiază importanța unor
norme explicite și implicite stabilite care obligă companiile să raporteze periodic cu
privire la problemele de durabilitate.
Într-un studiu realizat de niște cercetători din Suedia (Barreiro-Gen et al., 2020) au
existat diferențe statistice în dimensiunea mediului între organizațiile din țările alese ca
eșantion pentru ipotezele cercetării, înainte și în timpul focarului COVID-19. Printre
aceste țări se numără Finlanda, Suedia, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia,
Regatul Unit și Statele Unite. În dimensiunile economice și sociale, acolo au fost
diferențe numai în timpul COVID-19, implicând o schimbare a priorităților relative după
începerea focarului.
Înainte de focar, organizațiile suedeze și olandeze aveau mai multe priorități de
mediu decât entitățile din alte țări, în timp ce organizațiile italiene erau cel mai puțin
concentrate pe aspectele de mediu. În timpul pandemiei, companiile cu cele mai mari
priorități economice provin din Regatul Unit și Statele Unite, în timp ce companiile
italiene au manifestat cele mai scăzute priorități economice.
Organizațiile din Regatul Unit au avut mai multe priorități de mediu decât restul,
iar cele din Statele Unite s-au concentrat cel mai puțin. Cele mai mari diferențe au fost în
problemele sociale, unde organizațiile italiene s-au concentrat cel mai mult pe
problemele sociale, în timp ce organizațiile din Germania s-au concentrat cel mai puțin
asupra problemelor sociale.
359
Concluzii
Domeniul dezvoltării sustenabile este individualizat de o complexitate de nivel
înalt a implicaţiilor şi aspectelor necesar a fi adresate pentru o înţelegere completă a
fenomenului, cu atât mai mult cu cât sustenabilitatea stârneşte interesul indiferent de aria
de activitate sau industrie. (Nechita, 2019).
Așadar, surprinderea totalității ramificaţiilor şi influenţelor ce provin din sfera
dezvoltării sustenabile, îndeosebi a celor care se intersectează cu domeniul contabilităţii,
reprezintă o provocare pentru cercetători, dar şi pentru toate părţile interesate în general.
În acest context, analiza contribuţiei pe care o aduce contabilitatea la determinarea
obiectivelor SDG ale Agendei ONU, ajută la deschiderea de noi orizonturi şi direcţii de
cercetare, dintre care pot fi menţionate: dezvoltarea de indicatori de măsurare a
performanţei sustenabilităţii pe baza tehnicilor contabile, redescoperirea sau readucerea
în atenţie a unor subiecte cu relevanţă pentru sustenabilitate (exemple în acest sens fiind
responsabilitatea ecologică, responsabilităţile învăţământului universitar, echitatea
economică), reexaminarea cadrelor conceptuale.
Adams, C., Abhayawansa, S., (2021), “Connecting the COVID-19 pandemic,
environmental, social and governance (ESG) investing and calls for
‘harmonisation’ of sustainability reporting”, Critical Perspectives on Accounting
Barreiro-Gen, M., Lozano, R., Zafar, A. (2020), “The Changes in Sustainability
Priorities in Organisations due to the COVID-19 Outbreak: Averting
Environmental Rebound Effects on Society”, Sustainability, 12, 5031
Ciegis, R., Ramanauskiene, J., Martinkus, B. (2009), “The Concept of Sustainable
Development and its Use for Sustainability Scenarios”, THE ECONOMIC
CONDITIONS OF ENTERPRISE FUNCTIONING, Vol. 62, No. 2, pp. 28-37
Dumitraşcu, M., Feleagă, L. (2019), “Mission, Vision, and Values of Organizations, the
Catalysts of Corporate Social Responsibility”, Audit Financiar, vol. XVII, no.
1(153)/2019, pp. 142-148
Franklin, J. (2020). “Covid-19 boosts European social bond market”, International
Financial Law Review (Spring)
Fukuda-Parr, S., Muchhala, B. (2019), “The Southern origins of sustainable development
goals: Ideas, actors, aspirations companies”, World Development, 126, 104706
Hörisch, J., (2020), “The relation of COVID-19 to the UN sustainable development
goals: implications for sustainability accounting, management and policy
research”, Emerald Insight, 2040-8021
Kee, P., Haam, M., “Accounting for Sustainable Development”, Statisthic Netherlands,
pp. 1 - 10
Nechita, E. (2019), “Analysis of the Relationship between Accounting and Sustainable
Development. The Role of Accounting and Accounting Profession on Sustainable
Development”, Audit Financiar, vol. XVII, no. 3(155)/2019, pp. 520-536
Păvăloaia, L., (2015), “Environmental information reporting and certification in annual
reports”, Procedia Economics and Finance, vol. 20, pp. 503-509
360
Smith, R., C. Simard and A. Sharpe (2001), A proposed framework for the development
of environment and sustainable development indicators based on capital, Paper
prepared for The National Round Table on the Environment and the Economy’s
Environment and Sustainable Development Indicators Initiative
Thabit, T., Ibrahim, L., Majed, A., (2019), “Proposed Framework for Auditing
Sustainable Development Practices in Iraq”
361
PROVOCĂRILE PANDEMIEI DE COVID-19 ASUPRA PRACTICILOR

CONTABILE ȘI DE AUDIT ÎN CADRUL PRINCIPALELOR SISTEME
CONTABILE DE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Alexandra AIONOAEI, Georgiana BURLACU, Mihaela – Carmina

DORNEANU, Nicoleta VARTOLOMEI
Rezumat
literatura de specialitate cu privire la provocările pandemiei de COVID-19 în ceea ce
privește practicile contabile, cât și cele de audit în cadrul celor mai importante sisteme
contabile de la nivel internațional.
principalele jurnale internaționale de profil care tratează acest subiect.
Rezultate: Rezultatele studiului au evidențiat existența unei influențe semnificative a
pandemiei de COVID-19 în realizarea profesiei contabile, respectiv profesiei de audit,
modul cum au reușit cei care activează în aceste domenii să facă față provocărilor
întâmpinate, și nu în ultimul rând prezentarea mecanismelor de desfășurare a misiunilor
contabile și de audit, precum și rolul expertului contabil, respectiv a auditorului
financiar.
Originalitate: Sistematizarea principalelor idei care tratează impactul pandemieiprivind
practicile contabile și de audit și încercarea clarificării unor noțiuni utilizate la nivel
internațional din domeniul provocărilor pandemiei asupra activității economice.
Cuvinte cheie: COVID-19, contabilitate, audit, practici contabile, practici de audit,
sistem contabil.
Introducere
Încă din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost martoră a diferitelor pandemii,
care au pus la încercare viața acesteia. În prezent, se asistă la o nouă pandemie, care s-a
răspândit într-un ritm alert și care a adus schimbări considerabile asupra unei mari părți a
nivelurilor economice și sociale ale lumii. Epidemia a început în Wuhan, China și s-a
extins foarte rapid în țările din întreaga lume, ceea ce a dus la o scădere a economiei
globale. COVID-19 a provocat efecte negative imediate asupra diferitelor domenii de
activitate, în special cel de afaceri (Bayoud et al., 2020).
Pentru multe entități economice, primul trimestru al anului 2020 a fost
foartedificil dintr-o lungă perioadă de timp (Akrimi, 2021). Deși majoritatea economiilor
au continuat să mențină un model modest de creștere la începutul anului 2020, această
creștere a stagnat odată cu pandemia de COVID-19 aproape peste tot în lume.Totodată
situația actuală cauzată de pandemie a perturbat și majoritatea profesiilor din întreaga
lume, contabilitatea și auditul nefiind o excepție. Activitatea desfășurată de
profesionistul contabil, respectiv auditorul financiar, a fost și este încă de o importanță
362
deosebită în ceea ce privește evoluția activității entității economice (Frumușanu et al.,

2020).În prezent rolul acestora estede a asigura calitatea informației financiar-contabilă
raportată, dar și de a contribui la stabilirea și progresul general al entității economice. În
aceste vremuri tulburi, pentru o entitate, existența unui profesionist contabil este un
avantaj nemărginit, atunci când vine vorba de luarea deciziilor fie pe termen scurt, fie pe
termen lung.
Evidențierea legăturii dintre posibilul impact al pandemiei de COVID-19 și
activitatea întreprinsă de profesionistul contabil este reliefată și de către profesorul
Robert-Aurelian Șova, acesta subliniind faptul că, profesionistul contabil deține un rol
important în susținerea afacerilor afectate de pandemie, acționând în calitate de „medic
al businessului”.Declanșarea pandemiei de Covid-19 a adus provocări noi și asupra
practicilor de audit. Măsurile de izolare obligatorii impuseîn vederea controlării
răspândirii virusului, au făcut ca majoritatea persoanelor, printre care și auditoriisă fie
nevoiți să lucreze de acasă. Această provocare semnificativă pentru auditori are și o parte
pozitivă, aceea că profesia de audit era deja în curs de a deveni mai digitală, respectiv
investițiile realizate în acest sens au permis atât practicienilor în domeniu, cât și
entităților de profil să se adapteze la noile circumstanțe relativ mai rapid decât în alte
domenii de activitate.
În același timp debutul pandemiei globale Covid-19 a dus la presiuni mari asupra
auditorilor în contextul găsirii de noi modalități alternative de colectare a probelor de
audit și de a finaliza misiunea. Aceste considerente au stat la baza efectuării studiului
privind impactul pandemiei generate de COVID-19 asupra activității contabile și de
audit.
Impactul pandemiei de COVID-19 asupra profesiei contabile și de audit

În prezent, profesia contabilă cuprinde o gamă largă de servicii în ceea ce privește
domeniul contabilității, indiferent dacă ne referim la persoane fizice sau juridice
(Papadopolou, 2020). Profesia contabilă a reprezentat de-a lungul timpului o importanță
nemărginită, atât pentru entitățile economice, cât și pentru stat. Dacă ne referim la rolul
pe care îl joacă profesionistul contabil, se poate afirma că acesta are calitatea de a se
asigura că activitatea economică a unei entități se desfășoară în conformitate cu
reglementările în vigoare, respectiv informațiile sunt raportate într-o manieră cât mai
credibilă.
Odată cu apariția pandemiei de COVID-19 au avut loc o suită de modificări în
majoritatea domeniilor de activitate, printre acestea regăsindu-se profesia contabilăși de
audit.Situația de incertitudine creată de această pandemie, precum și de munca de la
distanță au dus la diverse probleme în mediul economic. Printre cel mai des întâlnită se
numără incapacitatea temporară a personalului de a-și continua activitatea din
departamentul financiar-contabil (PWC, 2020). Această situație generează o serie de
aspecte negative care țin de controlul intern, monitorizarea fluxurilor de numerar și a
capitalului de lucru, finalizarea raportărilor lunare conform termenului stabilit.
Un alt aspect care a necesitat o atenție deosebită din partea profesioniștilor
contabili a constat în măsurile legislative adoptate care au vizat activitățile afectate din
363
punct de vedere financiar. Aceștia din urmă au fost obligați săaprofundeze aceste noi
măsuri, respectiv să le implementeze(Papadopolou, 2020).
Bader Almutairi distinge mai multe aspecte cheie încercând să evidențieze
impactul pandemiei de COVID-19 asupra profesiei contabile, printre aceste se numără:
dificultatea de divulgare, lipsa datelor clare, dependența de tehnologiile digitale, declinul
activității economico-financiare. Referitor la dificultatea de divulgare, se afirmă că,
situația pandemică din lume și numeroasele blocaje la care au fost supuse majoritatea
sectoarelor de activitate au avut un impact puternic asupra entităților economice, care au
întâmpinat dificultăți în furnizarea informațiilor financiar e(Zhuetal,2020).
Legat de următorul aspect, Kenway și Holden (2020) confirmă căodată cu
întreruperea activității economice, entitățile nu au furnizat informații clare referitoare la
indici precum: cifra de afaceri, rezultatul.Cu privire la tehnologiile digitale s-a observat
că acestea s-au numărat printre mecanismele care au fost adoptate pentru a finaliza
funcțiile contabile în timpul pandemiei.
Din cauza dificultăților de comunicare reală, contabilii au trebuit să mențină cel
mai înalt nivel de transparență, control și publicare a situațiilor financiare, asigurându-se
că acestea exprima poziția financiară a entităților. Legat de cel din urmă aspect, intitulat
declinul activității economico-financiare, se poate preciza că odată cu apariția pandemiei
de COVID-19 au avut loc activități precum: întreruperea producției, perturbări ale
lanțului de aprovizionare, lipsa personalului, scăderea vânzărilor și a profiturilor,
închiderea birourilor și depozitelor, întârzieri în procedurile planificate de extindere a
afacerii, incapacitatea de a crește finanțarea, volatilitatea crescută a valorii
instrumentelor financiare, declinul turismului, întreruperea călătoriilor și anularea multor
activități comerciale și financiare (Elavarasan, 2020). În consecință, entitățile economice
s-au confruntat cu riscul de a-și opri activitățile comerciale, ceea ce a dus la o analiză
mai riguroasă a riscurilor pentru a recupera pierderile rezultate(Kenway și Holden,
2020).
Răspândirea rapidă a pandemiei de COVID-19 și-a pus amprenta și asupra
profesiei de audit, auditorii participând la o suită de provocări din ce în ce mai
diversificate. Ca urmare a turbulențelor economice și a incertitudinii piețelor, încrederea
investitorilor față de performanța financiară a entităților a fost afectată și, prin urmare, a
dus la diverse dificultăți financiare (KPMG, 2020). În acest context, calitatea procesului
de audit a influențat în mod semnificativ capacitatea auditorilor de a detecta inexactități
semnificative (Lenz et al., 2015).
În situația în care o entitate nu asigură calitatea superioară a misiunii de audit, se
preconizează reducerea încrederii acționarilor asupra câștigurilor raportate, sporirea
riscului de investiții și a costului capitalului propriu (Gerged et al., 2020).O situație
dificilă cu care s-au confruntat auditorii a constat în evaluarea capacității unei entități de
a-și continua activitatea având în vedere că majoritatea afacerilor au suferit modificări în
desfășurarea obiectului de activitate (Albitar et al., 2020). În condițiile actuale, entitățile
și auditorii au nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a analiza pe deplin
impactul acestei pandemii de COVID-19 asupra activităților desfășurate (PWC, 2020).
364
Cercetătorii care au abordat această problematică au constatat că auditorii

financiari au recurs la o serie de măsuri conservatoare, printre care extinderea efortului
de audit și o documentare suplimentară. De asemenea, este esențial ca auditorii să-și
păstreze un nivel optim de scepticism asupra documentelor de lucru, având în vedere că
misiunea de audit este desfășurată de la distanță (Albitar, 2020). Activitatea de audit în
timpul pandemiei implică un grad de incertitudine mai ridicat, ceea ce duce la
necesitatea suplimentării personalului pentru a asigura întocmirea raportului de audit.
Cel mai întâlnit motiv pentru emiterea rapoartelor de audit cu incertitudini se
datorează nesiguranței în ceea ce privește continuitatea activității entității. Aceste
incertitudini sunt atribuite deteriorării dezvoltării economice și lipsei de lichiditate,
precum și crizei care se resimte în prezent (KPMG, 2020). Toate aceste circumstanțe au
determinat ca multe entități să prezinte riscuri substanțiale (Salehi, 2020). În ciuda
provocărilor oferite de măsurile de sănătate și siguranță COVID-19, auditorii trebuie să
obțină în continuare suficiente probe de audit, astfel încât să-și poată susține opinia de
audit. Accesul limitat la sediu, managementul și documentația clientului poate duce la
modificări semnificative ale abordării planificate a auditului și a termenelor de raportare.
Printre alte elemente afectate de situația actuală se regăsește și riscul de
denaturare semnificativă a situațiilor financiare. Acest aspect îl face pe auditor să acorde
o atenție deosebită impactului asupra evaluării riscurilor existente, respectiv celor
descoperite ulterior (Appelbaum et al., 2020). Atât profesia contabilă, cât și cea de audit
au întâmpinat numeroase dificultăți. Cu toate acestea, persoanele care profesează în
domeniu au reușit să îndeplinească sarcinile cuvenite.
Practicile contabile aplicate la nivel internațional și impactul pandemiei de COVID-

19 asupra acestora
În contextul situației epidemiologice actuale cu care societatea se confruntă sunt
întâmpinate numeroase provocări, care îșifac simțită prezența și asupra practicilor
contabile. În aceste circumstanțe s-a recurs la un ansamblu de tehnici contabile care vin
în sprijinul atenuării impactului negativ al pandemiei (Peterson, 2020).
Referitor la estimările contabile, acestea trebuie să fie rezonabile și acceptabile în
perioadele economice actuale. În această perioadă confuză, profesionistul contabil
trebuie să restabilească noua normalitate pentru a contribui la redresarea afacerilor.
Informația credibilă, completă şi relevantă este esențială pentru a lua o decizie corectă.
Una dintre tehnicile contabile utilizate în aceste vremuri greu încercate este
denumită Big-Bath (Peterson, 2020). Aceasta este o tehnică de gestionare a câștigurilor
prin care contabilii subevaluează veniturile din anul curent astfel încât să ofere impresia
că performanța firmei a scăzut, iar în anul viitor să poată spori câștigurile. Tehnica
enunțată este adesea utilizată într-un an în care vânzările scad din cauza anumitor factori
externi și entitatea raportează o pierdere. Chiar dacă auditorii sunt capabili să detecteze
practicile de Big-Bath în entități, acestea se pot apăra cu o astfel de practică susținând că
decizia de a anula cheltuielile mari în anul curent s-a datorat efectului negativ al
pandemiei asupra activităților comerciale și că scăderea profitului poate fi atenuată
folosind „stimulus packages” primit de entitate (Peterson, 2020).
365
O altă modalitate regăsită și practicată de majoritatea entităților în această

perioadă pandemică poartă denumirea de creșterea veniturilor și evitarea pierderilor. Prin
această tehnică, entitățile reușesc să atragă investitorii, aceștia din urmă fiind interesați în
mod special de câștiguri semnificative și constante (Peterson, 2020).Un alt motiv pentru
care entitățile aleg să utilizeze această metodă este dat de reducerea impozitelor. Cu cât
câștigurile cresc considerabil cu atât impozitul este mai mare, de aceea, entitățile aleg să
constituie provizioane sau sămajoreze sumele pe care le transmit organizațiilor de
caritate sub formă de donații.
Se poate aduce în discuție aspecte legate de modul de evaluare, respectiv
reflectare în contabilitate a elementelor de activ și de pasiv, cum au fost interpretate
evenimentele ulterioare apărute după întocmirea situațiilor financiare și nu în ultimul
rând cum au răspuns profesioniștii contabili la astfel de provocări. Dacă ne referim la
evenimentele apărute după data depunerii situațiilor financiare, se poate afirma faptul că,
entitățile economice au fost conștiente de apariția unor astfel de evenimente în aceasta
perioadă dificilă (Howard, 2020). Astfel de evenimente pot include perturbări
alelanțurilor de aprovizionare, falimentul clienților sau acțiuni guvernamentale care ar
putea afecta activitățile entității. În măsura în care s-a constat că astfel de evenimente
cauzate de apariția COVID-19 erau cunoscute la data bilanțului, profesionistul contabil
trebuia să adapteze situațiile financiare astfel încât să fie reflectat impactul unor
asemenea evenimente (Howard, 2020).
Pe de altă parte, în măsura în care evenimentele legate de COVID-19 nu oferă
dovezi cu privire la condițiilecare există la data bilanțului, entitățile pot lua în
considerare dacă este necesar să se prezinte natura evenimentului și o estimare a
impactului acestuia asupra situațiilor financiare pentru a împiedica oferirea unei imagini
mai puțin fidele a acestora.Impactul COVID-19 asupra entităților se poate manifesta într-
o varietate de moduri, cum ar fi: venituri reduse, întreruperi ale lanțului de
aprovizionare, închideri temporare de afaceri, expunere crescută la riscul de credit al
clienților sau costuri ridicate (Howard, 2020). Aceștia ar putea fi indicatori ai deprecierii
activelor, chiar și pe o durată relativ scurtă de timp, pe care entitățile trebuie să le ia în
considerare.În acest context s-a recurs la o reevaluare a elementelor de activ, atât a celor
cu o durată de viață scurtă, cât și a celor cu o durată de viață mai lungă.
Schimbările survenite odată cu apariția pandemiei de COVID-19 asupra
activităților economice, a determinat o analiză mai amănunțită a bunurilor deținute de
entități, recurgându-se astfel la inventarierea acestora. În funcție de metoda de
inventariere, rezultatele obținute au fost consemnate în contabilitate la valoarea
determinată în urma acestei acțiuni(Howard, 2020).
Ca rezultat al COVID-19, unele piețe au înregistrat o scădere a volumului de
activitate pentru anumite active și pasive. În aceste circumstanțe investițiile financiare au
fost și ele vizate, deținătorii unor astfel de titluri fiind puși în ipostaza de a-și analiza
riscurile la care ar putea fi expuși.Există o incertitudine semnificativă în ceea ce privește
amploarea și durata consecințelor economice ale pandemiei în special pentru entitățile cu
reduceri majore ale vânzărilor și a locurilor de muncă pentru a diminua costurile de
funcționare și a evita falimentul (Cui et al.,2021). O scădere bruscă a pieței bursiere și o
366
incertitudine crescută cu privire la perspectivele viitoare de câștiguri ale entitățilorau

creat, de asemenea, o piață volatilă pentru potențialii investitori și acționari.Investitorii
devin mai averși la risc și se bazează mai mult pe informarea fundamentală în timpul
recesiunilor pieței, deoarece consideră că alte informații sunt speculative din cauza
riscului și incertitudinii mai mari de pe piață (Lang și Maffett,2011).
Astfel, calitatea informației contabile și a informațiilor prezentate în situațiile
finanicare este mai importantă pentru piețele de capital și pentru investitori în această
perioadă controversată. O evidență mai amănunțită au avut și contractele de leasing,
închiriere, etc.,deținute de entitățile economice. În acest context de incertitudine,
continuarea relațiilor cu clienții este fundamentală, prin urmare, strategiile de afaceri
centrate pe clienți, unde nevoile lor trebuie considerate primordiale, sunt vitale.
Pentru a-i determina pe clienți să continue relațiile comerciale, trebuiepropuse
stimulente, printre care cele mai des utilizate sunt: revizuirea contractelor privind
cantitățile sau termenele de decontare, încetarea anumitor contracte fără penalități,
acordarea de reduceri pentru achizițiiviitoare, pachete promoționale și analiza
posibilității începerii vânzărilor online (Nichita et al., 2020). În acest caz, politicile
contabile de recunoaştere a veniturilor trebuie analizate şi revizuite pentru a fi aliniate
noilor condiţii din economie, ţinând cont de apariţia evenimentului ulterior, reprezentat
de pandemia de coronavirus.În contextul actual, în care multe contracte de leasing au
suferit modificări, atât locatarul, cât şi locatorul au trebuit să decidă ce tip de modificare
a avut loc şi să o contabilizeze în consecință. Modificările contractuale pot varia de la
amânări şi reduceri de plăţi la scutiri integrale sau parţiale de rate, până la modificări ale
perioadei contractuale sau ale preţurilor de exercitare a opţiunilor de a achiziţiona
bunurile la finalul contractului (Nichita et al., 2020).
Chiar dacă în prezent contextul economic nu este favorabil, profesioniştii
contabili au reușit să adopte un stil precaut în elaborarea şi prezentarea rapoartelor
financiare, pentru a nu dezinforma utilizatorii sau a induce o stare de nesiguranță, care să
contrazică descrierea cu caracter prospectiv a unei afaceri. De asemenea, practicile
contabile au fost realizate cu simț de răspundere și în conformitate cu reglementările în
vigoare.
Practicile de audit aplicate la nivel internațional și modul cum au fost acestea

influențate de pandemia de COVID-19
După cum s-a mai menționat pandemia de COVID-19 a avut un potențial foarte
ridicat de a crea schimbări semnificative, profesia de audit confruntându-se, de asemenea
cu numeroase provocări. În ceea ce privește efectuarea procedurilor de audit, se poate
spune că aceasta a fost dificilă pentru mulți auditori, deoarece pandemia a debutat
spontan, iar aceștia au fost nevoiți să găsească soluții rapide și viabile pentru a respecta
standardele impuse la cel mai optim nivel (Kaka, 2021).
Pandemia de COVID-19 a avut efecte economice și financiare considerabile la
nivel mondial (Goodwell, 2020). În mod substanțial aceste turbulențe de natură
economică combinate cu incertitudinea piețelor au afectat încrederea investitorilor în
ceea ce privește performanța financiară a entităților (KMPG, 2020). Calitatea
367
procedurilor de audit poate influența într-un mod semnificativ capacitatea auditorilor de

a detecta denaturări (Lenz și colab., 2015), cât și de a asigura o valoare superioară a
acestor metode. Așa cum a menționat Crowe, întregul context creat de COVID-19 va
avea un impact contabil vizibil asupra viitoarelor date de raportare ale entităților
economice. Incertitudinea și provocările care au generat din pandemia de COVID-19,
inclusiv probabilitatea ca unele evenimente neplanificate să apară, durata incertă a
perioadei actuale și impactul potențial asupra aspectelor numeroase ale auditului au dus
la o atenție sporită din partea auditorilor.
Pe măsură ce distanțarea socială și munca de la distanță au devenit o "nouă
normalitate" în timpul pandemiei de Covid-19, acest lucru pare să crească programul de
lucru și efortul auditorului, deși entitățile sunt susceptibile prin solicitarea reducerii
onorariilor de audit (Chen et al., 2019).Această scădere preconizată a onorariilor de audit
pare să afecteze în mare măsură calitatea auditului în timpul epidemiei de COVID-19.Un
alt aspect este dat de faptul că, deși situația actuală nu a permis auditorilor să-și
desfășoare misiunea de audit la sediul entității, aceștia au continuat prin a-și exercita
profesia de la distanță.
O altă problemă cauzată de pandemia actuală este dată de îndeplinirea
procedurilor analitice, care este reprezentativă pentru o parte integrantă a procesului de
audit (Messier et al., 2013).Procedurile analitice sunt utilizate pentru planificarea
auditului, munca de teren și etapele de încheiere, evaluare și raportare a auditului (Noh et
al., 2017) .În timpul pandemiei de COVID-19, deoarece multe entități economice ar
putea intra în faliment sau își pot manipula câștigurile raportate, auditorii au trebuit să
crească utilizarea procedurilor analitice, datorită faptului că acestea din urmă au cel mai
mic cost și sunt relativ ușor de calculat (Rose et al., 2020). Aceste proceduri implică, de
obicei, un proces de diagnosticare, care determină cauza fluctuațiilor neașteptate ale
soldurilor conturilor sau riscul de inexactitate majoră din cauza fraudei în timpul
misiunii de audit (Rose et al., 2020).
De asemenea, există o amenințare potențială la adresa calității auditului asociată
cu generarea multor explicații atunci când se iau în considerare riscurile de fraudă (Rose
et al., 2020). În plus, auditorii au încercat să se bazeze mai mult pe procedurile de
analiză, care să îi ajutela o înțelegere cuprinzătoare a poziției financiare aentităților,
reducând astfel numărul de teste de detaliu care sunt costisitoare și luând în considerare
faptul că majoritatea comunicărilor din timpul pandemiei de COVID-19 au fostrealizate
prin intermediul platformelor online (KPMG, 2020). Calitatea probelor de audit este
foarte importantă pentru a se asigura corectitudinea opiniei auditorului. Dacă
informațiile raportate nu sunt foarte puternice sau calitatea este scăzută, atunci riscul de a
exprima o opinie de audit greșită este ridicat (Rose et al., 2017). Calitatea probelor de
audit depinde în principal de forma și sursa dovezilor.
Din cauza COVID-19, este mai probabil ca auditorii să se bazeze pe dovezi din
surse externe, mai precis informațiile obținute direct de la părți externe, cum ar fi
clienții, respectiv furnizorii sau alte organisme cu care entitatea auditată colaborează,
informațiile obținute de la aceștia fiind mai fiabile decât cele obținute de la clienți
(entitatea care este supusă procesului de audit) (PWC, 2020). Spre exemplu, confirmarea
368
unui cont de creanțăobținută de la un posibil client al entității auditate este mult mai
fiabila decât datele pe care clientul le deține în contabilitate.Pe de altă parte, pandemia
de COVID-19 a redus utilizarea formularelor originale, de exemplu, facturile care au fost
utilizate pentru a sprijini tranzacțiile de plăți sunt mai fiabile decât copiile facturilor
trimise de entitate prin e-mail echipei de audit. Astfel, strategia "working-from-home" ar
afecta suficiența și fiabilitatea probelor de audit și, prin urmare, ar putea afecta calitatea
auditului (KPMG, 2020).
În actuala pandemie de COVID-19, deoarece multe entități economice și-au
încetat activitatea, precum și reducerea nivelul vânzărilor, auditorilor le-a fost destul de
dificil să evalueze dacă situația actuală pune la îndoială capacitatea entității de a-și
continua activitatea în viitorul previzibil (KPMG , 2020). Însă, există multe întrebări
dacă entitățile și auditorii au nevoie de timp suplimentar pentru a lua în considerare pe
deplin impactul acestei epidemi i(PWC, 2020). În cercetările anterioare privind
răspunsul auditorului laaceastă situație de criză, se specifică faptul că auditorii au luat
măsuri conservatoare, nu numai prin creșterea înclinației lor de a emite opinii
îngrijorătoare, ci și prin extinderea efortului de audit.În timpul acestei situații
anevoioase, cel mai frecvent motiv pentru care auditorii emit rapoartele de audit cu
incertitudini, se datorează îndoielilor cu privire la continuitatea activității entității
(Akrimi, 2020). Aceste incertitudini pot fi atribuite lipsei de lichidități și deteriorării
dezvoltării economice a activităților entității, precum și crizei care și-a făcut simțită
prezența în momentul actual în majoritatea sectoarelor de activitate (Akrimi, 2020).
În contextul actual în care mulți auditori lucrează de la distanță, este importantă o
atenție sporită asupra calității probelor, respectiv dacă acestea sunt suficientepentru a
reduce riscul de audit la un nivel cât mai scăzut. Un audit nu se referă doar la verificarea
procedurilor de audit și la completarea formularelor și a listelor de verificare. Mai
degrabă, este nevoie de o judecată profesională cu privire la colectarea de probe și la
ceea ce indică aceste elemente.
Concluzii
Efectele epidemiei de COVID-19 asupra profesiei contabile și de audit au fost
semnificative și vizibile prin diferența dintre mecanismul și metodele de tratare a datelor
contabile și baza care este adoptată la întocmirea situațiilor financiare și a rapoartelor. În
această lucrare au fost prezentate câteva practici contabile și de audit și modul în care
acestea au fost influențate de pandemie.S-a constatat căun rol semnificativ îl are
contabilitatea în atenuarea impactului unei pandemii asupra performanțelor entităților.Se
preconizează că mediul economic, piețele și raportarea financiară vor continua să se
confrunte cu provocări și riscuri semnificative în viitorul apropiat.
Prin urmare, se așteaptă ca profesioniștii din domeniul gestionării, contabilității și
auditului să abordeze efectele financiare ale epidemiei de COVID-19 în pregătirea
situațiilor financiare pentru perioadele de raportare anuale sau intermediare. Totodată, ca
urmare a acestei pandemii, se așteaptă o scădere a onorariilor de audit, niveluri scăzute
de fiabilitate și insuficiența dovezilor de audit, posibilități uriașe de pierdere a
personalului din cauza bolii sau a carantinei și reduceri ale salariilor personalului de
369
audit. Fără îndoială, amploarea și viteza impactului coronavirusului asupra economiei

mondiale au fost fără precedent.
Pentru a spori calitatea informațiilor financiare pentru utilizatori, auditorii
exercită scepticism profesional în timp ce auditează informațiile prezentate în situațiile
financiare. Abordarea acestei teme contribuie la dezbaterea recentă privind relevanța
contabilității pentru societate. Pe măsură ce se intensifică pandemia, se vor pune
întrebări fundamentale cu privire la contribuția contabilității într-o societate.
În cele din urmă, severitatea pandemiei coronavirusului și impactul său social
necesită o reevaluare a tuturor domeniilor cercetării contabile și a relevanței acestora
pentru îmbunătățirea societății în perioadele nefaste. Cercetările viitoare pot investiga
empiric efectul comportamentului contabil asupra entităților în timpul pandemiei de
coronavirus.
Akrimi, N. (2021), “The impact of Coronavirus pandemic on audit quality: the
perceptions of saudiauditors”, Academy of Accounting and Financial Studies
Journal, Vol. 25, Issue 2, pp.1-7
Albitar, K., Gerged, A., M., Kikhia, H., and Hussainey, K. (2020), “Auditing in times of
socialdistancing: The effect of COVID-19 on auditing quality”, International
Journal of Accounting and Information Management, Vol. 29, Issue 1, pp.169-178
Almutairi, B. (2021), “Impact of COVID-19 on accounting profession from the
perspective of asample of head of accounting”, Psychology and education, 58(2),
pp. 4758-4768
Appelbaum, D., Budnik, S., Vasarhelyi, M. (2020), “Auditing and Accounting During
and Afterthe COVID-19 Crisis”, The CPA Journal, Vol 90, No. 6, pp. 14-19
Bayoud, S., Sifouh, N., Chemlal, M. (2020), “Covid-19: Quels défis pour les auditeurs
internes?”,International Journal of Innovation and Applied Studies, Vol. 30, No. 1,
pp. 281-287
Benazzou, L. (2021), “L’adaptation de la fonction d’audit interne au contexte de la crise
liée à laCovid-19”, Revue du Contrôle de la Comptabilité et de l’Audit, Vol. 5, No.
1, pp. 1-17
Chen, H., Hua, S., Liu, Z. and Zhang, M. (2019), "Audit fees, perceived audit risk, and
the financial crisis of 2008", Asian Review of Accounting, Vol. 27, No. 1, pp. 97-
111
Cui, L., Kent, P., Kim, S., Li, S. (2021), “Accounting conservatism and firm
performance during the COVID-19 pandemic”, Accounting & Finance, Vol. 61,
No. 1, pp. 1-37
Elavarasan, R. M., Shafiullah, G. M., Raju,K., Mudgal, V., Arif, M. T., Jamal, T.,
&Subramaniam, U. (2020), “COVID-19:
Impactanalysisandrecommendationsforpowersectoroperation”. Appliedenergy, Vol.
279, p..115739
370
Frumușanu, N., M., Marin (Zgardan), M., A., Martin, M. (2020), “The impact of
COVID-19pandemic on the activity of the professional accountant”, “Ovidius”
University Annals, Economic Sciences Series, Vol. XX, Issue 2, pp. 922-931
Gerged, A. M., Mahamat, B. B., & Elmghaamez, I. K. (2020), “Did corporate
governance
compliance have an impact on auditor selection and quality? Evidence from FTSE
350”International Journal of Disclosure and Governance, Vol. 17, No. 2, pp.15-60
Goodell W. J. (2020), “COVID-19 and finance: Agendas for future research”, Finance
ResearchLetters, Vol. 35, p.101512
Howard, L. (2020), “Financial Reporting and Auditing Implications of the COVID-
19Pandemic”, The CPA Journal, Vol. 90, Issue 5, pp. 26-33
Kaka, E., J. (2021), “Covid-19 and Auditing”, Journal of Applied Accounting and
Taxation, Vol. 6, No. 1, pp. 1-10
Kenway, P., Holden, J. (2020), “Accounting for the variation in the Confirmed Covid-19
Caseload across England: An analysis of therole of multi-generation households,
Londonandtime,NewPolicyInstitute,pp. 1-9
KPMG. (2020), “COVID-19: Potential impact on financial reporting”. Accessed on the
20th of May 2021 at:https://home.kpmg/xx/en/home/insights/2020/03/covid-19-
financial reporting-resource-centre.html
Lang, M., Maffett, M. (2011), “Transparency and liquidity uncertainy in crisis
periods”,Journal of Accounting and Economics, Vol. 52, Issues 2-3, pp. 101–125
Lenz, R., and U. Hahn. (2015), “A synthesis of empirical internal audit effectiveness
literature pointing to new research opportunities”, Managerial Auditing Journal, Vol. 30,
No. 1, pp. 5–33
Messier, W.F., Simon, C.A. & Smith, J.L. (2013), “Two decades of behavioural research
onanalytical procedures: what have we learned?”, Auditing: A Journal of Practice
&Theory, Vol. 32, No. 1, pp. 139–181
Nichita, M., Păunescu, M., Calu, D., A. (2020), “Raportarea financiară în cazul
entităţilor careaplică IFRS, în contextul crizei generate de coronavirus”, CECCAR
Business Review,
No. 5/2020, pp.13-23
Noh, M., Park, H. and Cho, M. (2017), “The effect of the dependence on the work of
other auditors on error in analysts’ earnings forecasts”, International Journal of
Accounting & Information Management, Vol. 25, No. 1, pp. 110-136
Papadopoulou, M. (2020), “The Accounting Profession Amidst the COVID-19
Pandemic”,International Journal of Accounting and Financial Reporting, Vol. 10,
Issue 2, pp. 39-59
Peterson, K., O. (2021), “Accounting and financial reporting during a pandemic”, No.
3613459,Available at: https://www.ssrn.com/index.cfm/en/
Prem Lal Joshi (2020), “Covid-19 Pandemic and Financial Reporting Issues and
Challenges”,International Journal of Auditing and Accounting Studies,Vol.2, Issue
1, pp.1-9
371
PWC. (2020), “COVID-19: Responding to the business impacts of Coronavirus”,

accessed on the 23th of May 2021 at https://www.pwc.com/gx/en/issues/crisis-
solutions/covid-19.htm
Rose, A. M., Rose, J. M., Suh, I., & Thibodeau, J. C. (2020), “Analytical Procedures:
Are More Good Ideas Always Better for Audit Quality?”, Behavioral Research in
Accounting, Vol. 32, No. 1, pp. 37-49
Rose, A., J. Rose, K. Sanderson, and J. Thibodeau. (2017), “When should audit firms
introduceanalyses of Big Data into the audit process?”,Journal of Information
Systems, Vol. 31, No. 3, pp. 81–99
Salehi, M., Mahmoudi, M. R. F., & Gah, A. D. (2020), “A meta-analysis approach for
determinants of effective factors on audit quality”, Journal of Accounting in
Emerging Economies, Vol.9 No. 2, pp. 287-312
Zhu, J., Qiu, W., Jian, W. (2020), “EvaluatingImpactsoftheCOVID-19Pandemic on
China’sContainer Ports BasedonAISBigData”, JournalofPhysics:ConferenceSeries,
Vol.1624,No.3,p.032050
372
UTILIZAREA TELEMUNCII LA NIVELUL PROFESIEI CONTABILE ŞI DE

AUDIT ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19 ÎN CADRUL
PRINCIPALELOR SISTEME DE RAPORTAREFINANCIARǍ DE LA NIVEL
INTERNAŢIONAL
Daniela CLIMENTOVSCHI, Roxana-Paula CORDUNEANU, Alina-Iuliana

STUDINEANU
Rezumat
Anul 2020 a fost marcat de pandemia de Covid-19 care a afectat întreg globul, atȃt
omenirea cȃt şi economia mondialǎ. Scopul acestui articol este de a evidenţia
schimbǎrile ce au avut loc în mediul economic şi cel al contabilitǎţii şi auditului, în ceea
ce priveşte condiţiile de muncǎ şi pǎstrarea distanţei datorită regulilor impuse de
Organizaţia Mondialǎ a Sǎnǎtǎţii. Astfel au aparut noi termeni în ceea ce priveşte munca
la distanţǎ precum: telework, telecommuting, remote work, workflex, utilizarea
tehnologiei AI (inteligenţǎ artificialǎ). În acest context urmeazǎ sǎ prezentǎm utilizarea
telemuncii la nivelul profesiei contabile şi de audit la nivel internaţional, influenţat de
pandemia de Covid-19 şi definirea noilor termeni aferenţi muncii la distanţǎ apǎruţi în
urma acestui eveniment. În ceea ce priveşte tehnicile de audit, tehnologia oferǎ o serie de
posibilitǎţi pentru auditul virtual la distanţǎ, cum ar fi: observarea inventarului la
distanţǎ, colectarea documentelor şi realizarea bazelor de date, evaluarea riscurilor prin
metode on-line, întȃlniri şi discuţii realizate cu ajutorul tehnologiei.
Cuvinte cheie: Mediu on-line; telework; telecommuting; remote work; workflex;
tehnologie AI (inteligenţǎ artificialǎ);pandemie; audit.
Introducere
La nivel mondial, pandemia de COVID-19 a adus mari schimbǎri în economie şi
nu numai. Astfel lumea a fost nevoitǎ sǎ se adapteze unui nou stil de viaţǎ şi sǎ îşi
desfǎşoare activitatea în condiţii dificile şi cel mai important, la distanţǎ unii de
alţii.Întrucât fenomenul Coronavirus s-a răspândit semnificativ pe plan global cu o viteză
aproape imposibil de controlat, autoritățile naționale au fost obligate să adopte de
urgență o serie de măsuri care să restricționeze pe cât posibil răspândirea în rândul
populației a acestui virus.
Diferitele transformări ale vieții marcate de domeniile sociale, economice și
politice, au oferit noi posibilități de muncă, domeniul contabilității fiind unul dintre ele.
In perioade de incertitudine, multe firme de contabilitate au implementat acorduri de
telemuncă pentru a sprijini angajații care caută un mediu flexibil și acceptabil între
muncă și carieră. Telemunca apare astfel ca răspuns la situația pandemică din tara
noastră din martie 2020, ridicând astfel problema motivației profesioniștilor contabili în
fața adaptării. (Paulo Oliveira, Sonia Leite 2020).
373
Pandemia COVID-19 are un potențial foarte mare de a crea schimbări

semnificative pentru profesioniștii contabili ce întocmesc și transmit situațiile finaciare
ale firmelor, dar și pentru auditori. Ca alte profesii, profesiile de contabil și auditor vor
suferi o serie de modificări în urma pandemiei Covid-19, în sensul că, odată cu adoptarea
telemuncii digitalizarea va pune stăpânire din ce în ce mai mult pe modul de lucru al
angajaților. (Prem Lal Joshi, 2020).
Pandemia de coronavirus a forțat firmele de contabilitate și audit să opereze de la
distanță și să adopte tehnologiile digitale, indiferent dacă acestea erau sau nu pregătite
pentru această schimbare. Cu toate că acest domeniu evoluează odată cu apariția noilor
tehnologii pandemia COVID-19 a accelerat semnificativ evoluția către o muncă
„virtuală”.(Nezhyva M., Minjajlo V, 2020).
Firmele de contabilitate se confruntǎ cu noi complicaţii care implicǎ
inventarierea, evaluǎri, modificǎri ale controalelor interne şi urmǎrirea probelor, ce ar
trebui întocmite de la distanţǎ. Munca la distanţǎ ar putea pune în pericol în cele din
urmǎ încrederea dintre auditori şi clienţii lor.
Pe de altǎ parte auditorii independenţi se confruntǎ cu provocǎri majore în timpul
pandemiei de coronavirus: efectuarea auditurilor într-o lume îndepǎrtatǎ şi într-un mediu
de afaceri plin de incertitudine. Mandatele de lucru de la domiciliu destinate stopǎrii
rǎspȃndirii noului coronavirus, complicǎ eforturile auditorilor de a numǎra inventarul, de
a evalua modificǎrile, devine dificil sǎ se efectueze controlul intern şi sǎ se urmǎreascǎ
dovezile necesare pentru a semna situaţiile financiare ale companiilor.
Între timp, întreruperea operaţiunilor comerciale cauzate de pandemie pune în
evidenţǎ problemele de lichiditate ale companiilor şi ameninţarea contractelor celor cu
datorii, ceea ce ar putea duce la auditori care pun sub semnul întrebǎrii ipotezele privind
continuitatea activitǎţii. Companiilor li se cere sǎ îşi evalueze capacitatea de a rǎmȃne în
afaceri pentru urmǎtoarele luni. Atunci cȃnd un auditor se îndoieşte de ipotezele privind
continuitatea activitǎţii, relaţiile companiei cu creditorii, vȃnzǎtorii şi clienţii, pot fi
denaturate.
Datorită pandemiei, auditorii au avut parte de o oarecare relaxare de la inspecţiile
de reglementare, iar companiile publice şi private au primit amȃnǎri pentru depunerea
rapoartelor periodice sau a ratelor. Dar standardele de audit în sine nu s-au schimbat,
ceea ce înseamnǎ cǎ auditorii trebuie sǎ adopte noi mǎsuri pentru a menţine calitatea
auditului. De aceea, cu angajaţi care lucreazǎ de la distanţǎ, multe companii au schimbat
metodele de lucru, modalitǎţile de efectuare de controale interne sau modul în care se
efectueazǎ un anumit control. Acest fapt aduce riscuri sporite care trebuie luate în
considerare de cǎtre auditori. Incapacitatea de a vizita clienţii şi locaţiile acestora pentru
a verifica inventarul, a devenit unul dintre cele mai mari obstacole pentru unii auditori în
timpul crizei sanitare.
În acest context, în scopul asigurării securității și sănătății la locul de muncǎ, dar
și pentru sprijinirea angajatorilor în derularea activităților curente, la noi în ţarǎ,
Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cȃt şi Organizaţia Mondialǎ a Sǎnǎtǎţii (la nivel
mondial), au recomandat 3 măsuri de flexibilizare a raporturilor de muncă: 1) stabilirea
unor programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în
374
cauză; 2) modificarea temporară a locului de muncă la domiciliul salariatului; 3)

desfășurarea activității prin telemuncă.
În acest context, Organizaţia Internaţionalǎ a Angajatorilor a realizat un ghid de
telemuncǎ în timpul pandemiei de Covid-19, în care sunt precizate principalele provocǎri
asupra muncii la domiciliu, cum ar fi:
a) Sănătatea și bunăstarea mentală: măsurile de securitate și sănătate la locul de
muncă sunt în afara controlului direct al angajatorilor atunci când angajații
lucrează on-line.
b) Echilibrarea vieții profesionale: munca de acasă estompează granițele dintre
muncă și viața privată și poate impune provocări pentru starea de bine.
c) Tehnologia, protecția datelor și securitatea: utilizarea tehnologiei pentru
telemuncǎ poate avea mari riscuri de atacuri cibernetice și încălcări ale
confidențialității.
d) Aptitudini: utilizarea instrumentelor de comunicare necesită abilități
tehnologice pe care nu toată forța de muncă le-ar putea avea în momentul de
față.
e) Productivitatea muncii: blocajele complete au dus la rămânerea copiilor și
bebelușilor acasă și, de multe ori, mai mulţi membrii ai familiei au trebuit sǎ
împartǎ același spațiu pentru telemuncǎ.
Politica de telemuncǎ este un element cheie al unui plan de urgență eficient
pentru a asigura productivitatea, continuitatea afacerii și conservarea locurilor de
muncă.Ea implică responsabilitatea și angajamentul partajat atât al angajatorilor, cât și al
angajaților. Politicile și aranjamentele de telemuncǎ trebuie să fie revizuite periodic
pentru a rămâne relevante și adecvate, cu scopul de a răspunde nevoilor în schimbare în
contextul situațiilor de urgență.
Conceptele asociate activitǎţii de audit şi contabilitate la distanţǎ

Conceptul de telemuncǎ nu este unul nou, el a fost dezvoltat încǎ din anul 1970,
descris de Nilles, J. (1975) în „Telecommunications and Organizational
Decentralization” pe care îl prezenta drept „activitatea prin care se utilizează Tehnologia
Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru realizarea unei activități lucrative la distanță
de locul unde este nevoie, de rezultatul muncii sau de locul unde s-ar fi desfășurat lucrul
în mod normal”.
Acest concept a fost însǎ foarte des întȃlnit în aceastǎ perioadǎ, deoarece
majoritatea populaţiei a fost nevoitǎ sǎ îşi desfǎşoare activitatea la distanţǎ, de acasǎ,iar
oamenii au trebuit sǎ îşi adapteze locuinţa pentru a crea un mic spaţiu de lucru. Pentru
persoanele cu familie şi mai ales cei cu copii mici, a fost foarte dificil sǎ îşi stabileascǎ
spaţiul destinat muncii şi cel destinat familiei.
Astfel au apǎrut noi termeni aferenţi telework: remote work şi on-line work.
Aceşti termeni constau în desfǎşurarea activitǎţii aferente muncii într-un alt mediu,
virtual, unde se pot accesa date, informaţii, se pot realiza situaţii, se pot programa
întȃlniri, chiar video.
375
Utilizarea telemuncii creşte în mod clar în toate ţǎrile. Aceastǎ formǎ de lucru
este relativ nouǎ, concomitent cu progresele în tehnologie, cum ar fi internetul, sistemele
de calcul la domiciliu şi alte dispozitive de telecomunicaţii. Odatǎ cu scǎderea preţurilor
pentru transferul de date în bandǎ largǎ şi echipamentele, în întrega lume, telemunca a
devenit, de asemenea mai puţin costisitoare de implementat.
În toatǎ aceastǎ perioadǎ dificilǎ, elementul principal a fost tehnologia avansatǎ,
ajutatǎ de conexiunea la internet, de programe şi soft-uri dezvoltate pentru a ajuta acest
tip de muncǎ. Astfel avem programe tip REMOTE Desktop Connection pentru a accesa
calculatoarele de la birou, avem ZOOM , Skype sau GOTOMeeting pentru video
conferinţe, şi multe alte programe care sǎ vinǎ în ajutorul oamenilor.
Des întȃlnit este şi conceptul de telecomutece pare a fi sinonim cu telework, şi
exprimǎ practica de a lucra de acasă pentru o afacere / organizaţie și de a comunica prin
utilizarea unui computer personal echipat cu internet și software de comunicații.
Totodatǎ întȃlnim şi conceptul de workflexce permite o anumitǎ flexibilitate în
programul zilnic de muncǎ. Pe de o parte oamenii nu mai pierd timp pe drumul pe care l-
ar face spre locul de muncǎ şi înapoi, acest timp fiind utilizat în alte scopuri; pe de altǎ
parte munca la domiciliu îţi oferǎ o anumitǎ stare de relaxare în care randamentul muncii
poate fi unul mai ridicat.
Auditul la distanţǎ (Remote audit – remote work)

Printr-un astfel de proces auditorii cuplează tehnologia informației și comunicării
cu analiza datelor pentru a evalua și raporta, cu privire la acuratețea datelor financiare și
a controalelor interne, a colecta dovezi electronice și a interacționa cu auditatul,
independent de locația auditorului.Cele două elemente principale de audit la distanță,
componentele informaţionale și analitice, oferă cadrul pentru cercetările viitoare în
aspectele tehnice și comportamentale ale unui audit la distanță.
Datorită tendinței globalizării și a nevoii de a ține pasul cu schimbăriile cauzate
de pandemia Covid-19, firmele de audit își extind facilitățile de a-și desfășura activitatea
prin intermediul telemuncii, având în vedere multiplele avantaje pe care le oferă acest
sistem de muncă auditorilor,dar și firmelor de audit. La nivel mondial, multe companii
au optat pentru extinderea activităților în locuințele angajaților. Acestă decizie a fost
adoptată în primul rând pentru a preveni raspândirea virusului, iar pe de altă parte pentru
a oferi angajaților oportunitatea de a-și desfășura în continuareactivitățile. (Năstase,
Ionescu, 2021).
Ca orice activitate ce necesitǎ efort atȃt din partea angajatului, cȃt şi din partea
angajatorului, putem observa avantaje şi dezavantaje ale telemuncii pe care le vom
preciza ulterior.
Avantajele telemuncii:
Autonomia: este probabil cel mai evident avantaj al telemuncii. Libertatea de a
organiza timpul de lucru crește, ceea ce înseamnă să ai mai mult timp pentru a te bucura
de alte lucruri din viață, în special cele importante, precum familia, hobby-urile sau
prietenia.Pentru mulți oameni, telemunca poate fi o oportunitate unică de a echilibra
376
viața profesională și viața de familie, ceea ce ar avea o mare valoare. O astfel de

autonomie poate permite, de asemenea, utilizarea unor forme mixte de telemuncǎ, cum
ar fi începerea zilei de lucru acasă și mutarea la locul de muncă în momentele în care
traficul este mai puțin aglomerat,sau stabilirea locului de muncă în diferite alte locuri.
Economii la costurile de călătorie: în acele orașe mari - și chiar și în cele mici -
accesul la locul de muncă poate necesita câteva ore în fiecare zi. Dacă nu este nevoie să
ajungeți la locul de muncă, înseamnă a economisi o mulțime de timp care poate fi folosit
pentru alte sarcini. În plus, se economisesc costurile de călătorie, atât pentru vehiculul
privat, cât și pentru transportul public, se va reduce stresul, iar oamenii evita
contaminarea cu virusul.
Opinia angajatului despre companie se va îmbunătăți cu siguranță: deoarece
munca la distanță are o serie de avantaje importante, este foarte frecvent ca aceasta să
influențeze evaluarea angajatului asupra companiei, cât și a postului său. Un lucrător
care știe că va putea să aibă grijă de familia sa dacă există un eveniment neprevăzut (de
exemplu: copilul se îmbolnăvește), va lua în considerare acest lucru la evaluarea
condițiilor sale de muncă.
Productivitatea poate fi crescută: Avantajele oferite de telemuncǎ ar trebui să
îmbunătățească starea de spirit a angajaţilor, ceea ce ar putea genera o creștere a
productivității dacă munca la distanță este bine structurată. Deși nu este o regulă strictă,
telemunca își va găsi adesea cea mai bună performanță atunci când lucrează după
obiective, astfel încât aflarea acestor obiective poate însemna o creștere semnificativă a
performanței.
Reduce costurile de infrastructură pentru angajator: ceea ce este ceva foarte bun
pe termen lung: atât banii cheltuiți pentru locul de muncă la companie, cât și alte
cheltuieli asociate muncii zilnice - consumul de energie electrică, încălzire, echipamente
informatice, etc. - vor fi reduse.
Permite integrarea persoanelor cu dizabilități: acesta este un alt avantaj care
merită să fie luat în considerare. Persoanele care au dificultăți în a ajunge la locul de
muncă pot vedea telemunca, ca pe o oportunitate pe care s-ar putea să nu o fi avut
disponibilă acum câțiva ani. În multe cazuri, acești oameni vor avea o contribuție
excelentă pentru companie.
Atrage mai mult talent: telemunca va face ca locul de muncă să fie mai apreciat
în general, va fi accesibil pentru oamenii care cu greu ar lucra în companie, de exemplu
oamenii care locuiesc foarte departe de centrul orașului (ei ar putea face acest lucru mult
mai comod).
Dezavantaje ale telemuncii

Din punct de vedere al dezavantajelor identificate odată cu adoptarea telemuncii,
o opinie pertinentă în acest sens le aparține autorilor Papadopoulou S. și Papadopoulou
M. (2020). Rezultatele studiului acestora indică faptul că stresul legat de muncă a
crescut printre contabiliîn perioada COVID-19, precum și sentimentul de nesiguranță
asociat cu probleme legate demuncă. Una dintre cele mai însemnate probleme cu care se
confruntă profesioniștii contabili și auditori a fost identificată la nivelul comunicării
377
dintre aceștia și clienți sau asociați. Comunicarea deficitară a cauzat probleme la

adaptarea contabililor la noul stil de lucru.
Deschiderea contabililor profesioniști către utilizarea platformelor educaționale se
bazează și pe experiență acumulată în timpul utilizării digitalizării cu organisme de stat,
astfel încât trecerea la online nu a fost la fel de dificilă așa cum era de așteptat și a fost
făcută într-o perioadă scurtă de timp, aspect remarcat în sondajele conduse de CECCAR,
2019. Măsurile de distanțare socială impuse de pandemia COVID-19 au condus, într-un
timp foarte scurt, la digitalizarea activităților educaționale din România și din întreaga
lume, iar această transformare subliniază nevoia de a dezvolta atitudini responsabile și
adecvate în mediul online. (Frumusanu, Marin, Martin,2020):
- Uneori nu este ușor să te deconectezi, ar putea fi o problemă; aducerea muncii și
a vieții personale împreună poate face dificilă separarea uneia de cealaltă. Prin urmare,
este mai bine să se dedice un loc specific în interiorul casei pentru lucru - un „mini-
birou” - astfel încât să nu aparǎ probleme.
- Performanța la locul de muncă poate scădea, uneori: în funcție de caracteristicile
locului de muncă, controlul cantității și calității muncii poate fi dificil de realizat, astfel
încât productivitatea poate crește sau poate scădea.
- Angajatul s-ar putea simți mai puțin identificat cu compania: lucrând de acasă,
angajatul se poate simți exclus din echipă, ceea ce duce la performanțe mai mici și la mai
multe dificultăți pentru a îndeplini obiectivele de afaceri. Cu toate acestea, există metode
bune pentru a combate această problemă pentru a te simți ca parte a grupului.
Se consideră că abilitățile, calitățile personale și instruirea personalului sunt
factori importanți în determinarea calității serviciilor de audit/contabilite. Instruirea
angajaților se află în centrul acestor profesiii. Deși firmele în domeniu au tendința de a
organiza lunar sesiuni de instruire, ateliere și activități similare de dezvoltare
profesională pentru angajați, fenomenul COVID-19 a determinat toate aceste companii
să își anuleze instruirile lunare, atelierele și programele de dezvoltare profesională din
motive de siguranță. Aceste efecte ale strategiei de distanțare socială așteptate se reflectă
direct asupra eficienței și capacității specialiștilor și poate avea un impact negativ asupra
calității serviciilor prestate. În plus, există posibilitatea pierderii personalului din cauza
bolii sau carantinei, aspecte care ar putea afecta performanța firmelorde specialitate.
(Albitar, K., Gerged, A.M., Kikhia, H. and Hussainey, K. 2020).
De la începutul pandemiei COVID-19, s-a discutat despre măsurile necesare
susțineriiangajaților și companiilor pe toată perioada pandemiei COVID-19. Unele
companii au început săvorbească despre reduceri salariale sau oferirea de concedii fără
plată. Teoriile implică faptul căsalariile mai mari ar trebui să îmbunătățească
productivitatea angajaților. Prin urmare, este de așteptat ca pandemia COVID-19 să
afecteze salariile profesioniștilor, afectând astfel și performanțele acestora în cadrul
companiei. Auditorii nu ar fi motivați să-și îndelinească atribuțiile în modul cel mai
eficient. Prin urmare, orice reducere a salariilor personalului poate avea un potențial
efect negativ asupra calității auditului. (Albitar, K., Gerged, A.M., Kikhia, H. and
Hussainey, K, 2020)
378
Pentru a studia impactul pe care l-a produs pandemia Covid-19 asupra muncii
companiilor, „The Association of Chartered Certified Accountants” (2020), a realizat un
studiu în acest sens. Astfel s-au constatat următoarele probleme în ceea ce privește
asigurarea misiunilor de audit: 53% au dificultăți în concretizarea serviciului, 36% s-au
confruntat cu incapacitatea de a respecta termenele limită și 25% au dificultăți în
colectarea probelor.
Rolul tehnologiei în telemuncă la nivelul profesiei contabile şi de audit

Odată cu trecerea timpului, tehnologia informației a prezentat o evoluție
remarcabilă, ce a influențat multe domenii de activitate. În aceste condiții, auditul
financiar și contabilitatea nu puteau fi izolate de a beneficia de utilizarea acestor noi
tehnologii. Programele software prezintă o evoluție constantă, fapt ce influențează
pozitiv modul de lucru al angajaților(Nezhyva M., Minjajlo, 2020).
La nivelul pandemiei COVID-19, existența acestor programe informatice a
facilitat continuarea desfășurării activităților angajaților, sub forma telemuncii. Datorită
accesibilității informației, angajații au beneficiat de condițiile necesare transmiterii cu
succes a tuturor raportărilor financiare (Nezhyva M., Minjajlo, 2020).
Progresul tehnologic a reprezentat un factor decisiv în prevenirea sistării
activităților de funcționare a contabilității și auditului. Pandemia a dus la extinderea
rapidă a utilizării instrumentelor de inteligență artificială, pentru pentru a facilita munca
profesioniștilor.( Prem Lal Joshi, 2020)
Dovezile de audit sunt în general reprezentate de toate informaţiile utilizate de
auditor pentru a ajunge la concluziile pe care se bazeazǎ opinia de audit. Aceste
informaţii constau în înregistrǎrile contabile în sine şi toate celelalte informaţii obţinute
în timpul misiunii, în plus faţǎ de înregistrǎrile din auditurile anterioare şi procedurile
proprii de control al calitǎţii ale firmei.
În general, probele de audit sunt mai fiabile dacǎ sunt obţinute din surse externe
entitǎţii, dacǎ sunt sub formǎ documentarǎ sau dacǎ sunt obţinute direct de la auditor.
Fiabilitatea şi calitatea acestor dovezi formeazǎ baza pentru determinareacantitǎţilor de
dovezi care trebuie colectate.
Atunci cȃnd inventarele sunt efectuate manual de cǎtre client, auditorul ar trebui
sǎ fie prezent fizic pentru a observa, testa şi întreba. Existǎ sisteme de inventar
automatizate. Mai nou prezentarea de videoclipuri ca dovezi de audit, poate fi o abordare
nouǎ şi se pot dezvolta noi tehnici de audit, mai flexibile şi ingenioase.
Cu dispozitivele care pot furniza fluxuri video live sau înregistrǎri video, auditorii
pot fi în continuare capabili sǎ efectueze o „vizualizare la prima persoanǎ” (FPV) sau
„audit la prima vizualizare” (AFV). Presupunerea este ca firma auditatǎ sǎ aibǎ cel puţin
un angajat sau mai mulţi care efectuezǎ un inventar. Acest angajat ar putea sǎ se
conecteze la o camerǎ video GO Pro sau sǎ poarte o cascǎ GOOGLE Glass, care ar putea
fi în comunicare constantǎ cu echipa de audit prin intermediul smartphone-ului şi ar
putea onora solicitǎrile acestora oferind în acelaşi timp fluxuri video live ale procesului
de inventariere. Echipa de audit ar putea înregistra simultan aceste fluxuri video, oferind
379
astfel dovezi de audit puternice netradiţionale ale unei verificǎri de inventar. (Deniz
Appelbaum et al, 2020)
În ceea ce priveşte activitatea de audit şi contabilitate, aceasta are parte de un
mare ajutor oferit de tehnologia inteligenţei artificiale (AI)care a dezvoltat programe
noi pentru inventariereade bunuri (https://countthings.com/), vizualizarea cu ajutorul
camerelor de filmat a depozitelor, halelor, etc., dar şi cu ajutorul soft-urilor ce permit
accesarea calculatoarelor din alte birouri de la distanţǎ.
Majoritatea documentației solicitate de cǎtre auditori ar trebui să fie disponibile
electronic. Este posibil, de exemplu, ca rapoartele de primire să fie semnate și stocate la
docul depozitului destinatarului sau confirmările furnizate de bănci, furnizori, clienți și
avocați să fie ca documente pe hârtie. Pentru a furniza versiuni electronice ale
documentelor care în mod normal ar fi pe hârtie, personalul clientului poate furniza
imagini datate ale rapoartelor semnate şi solicitate; aceste imagini ar trebui examinate
atent pentru a stabili autenticitatea și proveniența. Comunicările cu băncile, clienții,
vânzătorii și avocații cu privire la confirmări ar putea începe cu un e-mail securizat de la
client adresat auditorului.
Momentul pandemiei COVID-19 și oprirea ulterioară pe scară largă a economiei
va avea un impact major asupra evaluărilor riscurilor de audit. Un auditor ar putea avea
deja o considerație generică de risc pentru posibilitatea unui dezastru natural sau, chiar
mai la distanță, a unei pandemii. Riscul economic inerent general - cum ar fi natura și
probabilitatea unei recesiuni - ar trebui, de asemenea, să fie reexaminat în lumina
COVID-19.
Aşa cum este precizat şi în articolul „Auditing and Accounting During and After
the COVID-19 Crisis” scris de cǎtre Deniz Appelbaum, Shaun Budnik, şi Miklos A.
Vasarhelyi, auditorii ar trebui să fie conștienți de problemele mereu prezente ale valorii
juste, activității continue și evenimentelor ulterioare și de modul în care acestea sunt
afectate de criza COVID-19, astfel:
Valoarea justă - închiderea economiei a afectat semnificativ piețele valorilor
mobiliare și prețurile acestora. Unele valori mobiliare pot fi mai puțin lichide, cu
observații mai puțin frecvente și fluctuații de preț mai frecvente. Auditorii ar trebui să fie
conștienți de îndrumările privind piețele inactive, tranzacțiile dezordonate și nivelurile
scăzute de evaluare și gradul lor de impact asupra clientului. În cele din urmă, auditorii
ar trebui să revizuiască cu atenție orice dezvăluire cu privire la evaluări și dacă se
contabilizează volatilitatea pieței și lipsa de lichiditate.
Preocupare continuă - odată cu închiderea largă a economiei, un auditor ar trebui
să acorde o atenție suplimentară evaluării activității continue. Totodatǎ ar trebui să
analizeze nivelul datoriei clientului, viabilitatea surselor alternative de venit, diversitatea
planurilor sale strategice și fluxurile sale de numerar înainte de COVID-19. În cazul în
care perspectivele generale pentru COVID-19 nu sunt definitive în timpul perioadei de
examinare a auditului, auditorul ar trebui să fie precaut cu estimările sale.
Evenimente ulterioare - există două tipuri de evenimente ulterioare - cele care
oferă dovezi suplimentare despre condițiile care existau la data bilanțului (tip 1) sau
evenimentele care oferă informații despre evenimente care nu existau la data soldului,
380
dar a apărut după acea dată (tip 2). Problema principală de luat în considerare este dacă
aceste evenimente de tip 2 sunt semnificative pentru situațiile financiare și, în caz
afirmativ, în ce măsură ar trebui dezvăluite aceste evenimente. Având în vedere că aceste
dezvăluiri ar putea fi de natură speculativă sau judecătorească, auditorii ar trebui să
acționeze cu prudență.
Totodatǎ au apǎrut discuţii despre cum se poate realiza un inventar de la distanţǎ
fǎrǎ a face o vizitǎ la sediul clientului. Astfel Bob Dohner preciza în articolul sǎu „How
auditors can test inventory without a site visit” cǎ este posibil ca auditorii sǎ observe
inventarul fǎrǎ a fi la faţa locului, în conformitate cu standardele de audit general
acceptate. Mai precizeazǎ cǎ se pot face evaluǎri ale inventarului cu ajutorul ciclurilor de
inventar sau prin rularea înainte şi înapoi, prin contorizarea şi observarea inventarului la
o datǎ ulterioarǎ. Tot în acest articol apare în prim plan observarea video, care este din ce
în ce mai adusǎ în discuţii ca varianta cea mai potrivitǎ de realizare a inventarului la
distanţǎ, dar care necesitǎ atenţie atȃt din partea auditorului, cȃt şi din partea clientului,
în continuare reprezentǎnd o provocare pentru multe companii.
Concluzii
Pandemia de COVID-19 a avut deja un impact semnificativ asupra piețelor
financiare globale. Pe măsură ce criza continuă și evoluează, riscul de încetinire
economică crește, aceasta poate avea implicații majore de raportare și contabilitate
pentru multe afaceri.
Consecințele pandemiei de COVID-19 asupra raportării situațiilor financiare și a
angajamentelor de audit sunt complexe și au dus la provocări pentru cei din conducere și
auditori. Există un nivel de incertitudine fără precedent cu privire la economie,
câștigurile viitoare și multe alte intrări care reprezintă elemente fundamentale ale
raportării financiare. Probabil vor exista implicații semnificative și multiple de raportare
financiară care trebuie luate în considerare de către cei ce pregǎtesc situațiile financiare
în scopul raportării pe termen scurt și potențial mic pe termen mediu.
Incertitudinea care rezultă din mediul actual poate crește provocarea în obținerea
dovezilor de audit adecvate necesare pentru a forma o viziune independentă cu privire la
caracterul rezonabil al estimărilor și hotărârilor conducerii. Este important ca cei ce
pregǎtesc datele și auditorii să se angajeze în discuții care să evalueze impactul la
începutul perioadei de pregătire și a procesului de audit, deoarece este probabil să existe
probleme care nu au fost întâmpinate anterior și care ar trebui să fie luate în considerare,
mai ales cǎ este vorba despre un proces la distanţǎ ce nu permite contactul vizual şi fizic.
Este posibil ca auditorii să fie afectați de restricțiile privind călătoriile și de
cerințele de ședere la domiciliu, care prezintă provocări practice pentru misiunea de
audit. Companiile pot obține informații în moduri noi sau diferite și / sau pot controla
diferit producția de informații financiare, utilizând diverse instrumente tehnologice
disponibile.
Auditorii sunt supuşi presiunii de timp cu clienţii axaţi pe gestionarea pandemiei
şi a evoluţiilor ulterioare. Blocarea activitǎţilor a forţat firmele sǎ îşi mute operaţiunile şi
interacţiunile în mediul on-line şi sǎ facǎ faţǎ provocǎrilor de a desfǎşura muncade la
381
distanţǎ, menţinȃnd în acelaşi timp accentul pe calitatea auditului. Cu toate acestea,

mişcarea a ajutat la dezvoltarea inovaţiilor. Unele companii (Deloitte) efectueazǎ acum
conturi de inventar la distanţǎ, care sigur vor avea succes şi dupǎ stabilizarea pandemiei.
Totodatǎ sunt aspecte ce pot fi greu de analizat, deoarece sunt companii care dispun de
buget pentru investiţii ce pot fi fǎcute pe loc, dar existǎ şi companii care nu dispun de
acest buget; pe de altǎ parte unii angajaţi nu sunt pregǎtiţi pentru a efectua munca de la
distanţǎ, nu au echipament necesar sau nu au pregǎtirea necesarǎ. Acest fapt poate
întrerupe pentru o vreme activitatea deoarece necesitǎ timp pentru achiziţii sau instruire.
Este necesară o evaluare a companiilor care au implementat telemunca ca răspuns
la Covid-19. Odata ce riscurile pandemiei se vor reduce și situatia excepțională dispare,
companiile își pot oferi angajaților posibilitatea de a continua telemunca sau, dimpotrivă,
prezența lor poate fi necesară la locul de muncă. Ar trebui să se realizeze cercetări
suplimentare asupra situației de telemuncă în companii dupa pandemia coronavirus
pentru a aflat dacă criza a acționat ca un motor pentru posibilitatea de telemuncă în
viitor, sau dacă a fost doar o măsură temporară care nu are efecte pe termen lung.
(Belzunegui, Erro-Garces, 2020)
Pentru anul 2021 se pot contura unele iniţiative post Covid, ce ar preciza o
revenire la normalitate, revenire la munca de birou în condiţii de siguranţǎ, se prevede şi
o încurajare a folosirii dispozitivelor electronice pentru realizarea inventarelor şi pentru
arhivarea şi pǎstrarea datelor de audit, dar şi o dezvoltare a comunicǎrii on-line
implementate de mai multe firme de audit şi contabilitate.
Toate cele precizate mai sus au evidenţiat importanţa a ceea ce fac auditorii şi
rolul pe care aceştia îl joacǎ pe pieţele de capital, cu ajutorul tehnologiei în continuǎ
dezvoltare şi adaptare la noile situaţii.
Albitar, K., Gerged, A.M., Kikhia, H. and Hussainey, K. (2020), "Auditing in times
ofsocial distancing: the effect of COVID-19 on auditing quality", International
Journal of Accounting& Information Management, Vol. 29 No. 1, pp. 169-178;
Appelbaum D. PhD., Budnik S. CPA., Vasarhelhy A. PhD (2020), „Auditing and
Accounting During and After the COVID-19 Crisis”,CPA Journals, July 2020,
https://www.cpajournal.com/2020/07/08/auditing-and-accounting-during-and-after-
the-covid-19-crisis/
Belzunegui-Eraso, A.; Erro-Garcés, A. Teleworking in the Context of the Covid-19
Crisis. Sustainability 2020, 12, 3662. https://doi.org/10.3390/su12093662
https://www.mdpi.com/2071-1050/12/9/3662
Grant, G. H., Miller, K. C., & Alali, F. (2008), „The effect of IT controls on financial
reporting”,Managerial Auditing Journal, 23(8), 803–823;
Nătăliță-Mihaela Frumușanu, Andreea-Mihaela Marin, Mihaela Martin „The impact of
COVID-19 pandemic on the activity of the professional accountant” December
2020
Conference: THE INTERNATIONAL CONFERENCE "GLOBAL ECONOMY
UNDER CRISIS" - 9th EditionAt: Constanta, RomaniaVolume: XX
382
Nastase P., Ionescu C. (2011), „The Impact of Teleworking on The Audit Mission”,
Journal of Accounting and Management Information Systems, 2011, vol. 10, issue
3, 424-436;
Nezhyva M., Minjajlo V, „Digigalization of audit in the conditions of the covid-19”,
Kyiv National University of Trade and Economics, NO 3, pp 123-134;
Nilles M. J. (1975), „Telecommunications and Organizational Decentralization” , IEEE
Transactions on communications, Vol. Com-23, No. 10, October 1975,
http://adapt.it/adapt-indice-a-z/wp-content/uploads/2017/07/Telecomm-and-Org-
Decentralization.pdf
Omer Ali Kamil, Nashat Majeed Nashat (2017), „The Impact of Information Technology
on the Auditing Profession Analytical Study”, Baghdad, Iraq, International Review
of Management and Business Research, December 2017, Vol. 6 Issue 4;
Papadopoulou, S., & Papadopoulou, M. (2020), „The Accounting Profession Amidstthe
COVID-19 Pandemic”, International Journal of Accounting and Financial
Reporting,10(2), pp 39-59;
Paulo Oliveira, Sonia Leite “The importance of Accounting Professional’s motivation in
relation to teleworking”, July 2020Advances in Social Sciences Research Journal
7(7):492-498
Pavel Castka , Cory Searcy and Sönke Fischer (2020) , Technology-enhanced Auditing
in Voluntary Sustainability Standards: The Impact of COVID-19, Sustainability,
2020, vol. 12, issue 11, 1-
24;https://www.mdpi.com/journal/sustainabilityhttps://econpapers.repec.org/article/
gamjsusta/v_3a12_3ay_3a2020_3ai_3a11_3ap_3a4740-_3ad_3a369621.html
Prem Lal JoshiProf. (Dr.) (2020), “Covid-19 Pandemic and Financial Reporting Issues
andChallenges”, International Journal of Auditing and Accounting Studies 2(1),
2020: pp 1-9;
Ryan A. Teeter, Michael G. Alles, Miklos A. Vasarhelyi (2010), „Remote Audit: A
Research Framework”, SSRN Electronic Journal, September 2010,Journal of
Emerging Technologies in Accounting, Vol. 10, 2010, pp. 73-88;
https://www.researchgate.net/publication/228308034_Remote_Audit_A_Research_Fram
ework
Tammy D. Allen, Timothy D. Golden, and Kristen M. Shockley (2015), “How Effective
Is Telecommuting? Assessing the Status of Our Scientific Findings”, Psychological
Science in the Public Interest, 2015, Vol. 16(2) 40–68;
https://blogs.worldbank.org/governance/auditing-during-covid-19-experiences-supreme-
audit-institutions-fcv-situations
https://countthings.com/
http://ejournal.aibpm.org/index.php/JICP/article/view/1011?fbclid=IwAR0NXEjXhqwS
e24mWTTy_qIrhRBrP79ASHgM-eVWlz-Ulgn2RBEXPLsvUu4
https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/1529100615593273
https://www.ecovis.com/global/audit-considerations-during-covid-19/
https://www.icaew.com/insights/quarterly/quarterly-issue4/remote-auditing-a-challenge-
for-auditors-during-the-covid-19-crisis
383
https://www.ifac.org/knowledge-gateway/supporting-international-
standards/discussion/summary-covid-19-audit-considerations
http://www.iushumani.org/index.php/iushumani/article/view/260/299?fbclid=IwAR2OY
rHcsnF3joeAL4BP_AvzUSsdi4U-qXUUvedM9KnzwdT-Syb1JwQLX4k
https://www.journalofaccountancy.com/issues/2020/may/auditing-during-coronavirus-
pandemic.html
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/acfi.12767?fbclid=IwAR3ib1EHNiYDn
bEHMvLO7y3djmib4dGzY08c9M5k760vKcgcu66VTZHw8l8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Telemunca
https://search.proquest.com/openview/c255354a2e46a2e58ee796b6f6529ea8/1?pq-
origsite=gscholar&cbl=41798&fbclid=IwAR0uiqiX90C7AXb5ID5IIiI42YJb6SDQ
-MSsSww3MAODFkSqZkkRWFxBCpQ
https://www2.deloitte.com/be/en/pages/covid-19/articles/business-finance-tax/financial-
reporting.html
384

Robu - CARFA 2021-Full - 11.01.2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Robu - CARFA 2021-Full - 11.01.2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Convergență și Armonizare în Raportarea

PROLEGOMENE PRIVIND STATUTUL ȘTIINȚIFIC AL CONTABILITĂȚII –

George-Marian AEVOAE ............................................................................... 132

Rodica APOSTOL (ASAFTEI), Maria-Raluca BÎRLIBA, Alexandra MORGOCI,

Partea a III-a – Convergență și armonizare în raportarea financiară și audit în

PROLEGOMENE PRIVIND STATUTUL ȘTIINȚIFIC AL CONTABILITĂȚII

Știința poate fi privită ca ceva măreț și înălțător, coborându-și privirile asupra

Contabilitatea - știință autonomă

de guvernanță, precum contul, bilanțul sau o situație a performanței financiare

Viitorul științei contabilității

pentru a o înțelege și a o explica sub toate aspectele ei teoretice, practice și normative. În

Cunoașterea contabilă urmărește în principal criteriul performanței, centrat pe

Colevtivului de Contabilitate, al Departamentului de Contabilitate, Informatică

Popper, K. (2017), Societatea deschisă și dușmanii ei, Ed. Humanitas, București

Această lucrare a fost susținută de un grant al Ministerului Educației și Cercetării

DESPRE STATUTUL CONTABILITĂȚII ÎN PROCESUL CUNOAȘTERII

operă contabilă, Tratatul de Conturi, a „respirat” în preajma unui „homo universale”.

Diversitate şi consens asupra statutului contabilităţii

Cercetarea economică reprezintă spaţiul în care se confruntă şi selectează axiologic

contabilităţii calitatea de artă în sensul strict estetic al cuvântului. O lucrare recentă

informaţiei contabile cât şi utilizatorii acesteia. Contabilitatea comunică prin limbajul

Contabilitatea, joc social

În practică, un manager „abil” este pus uneori în situaţia de a solicita producerea

Contabilitatea, bun social

romani, dreptul romancu referire specială la cel economic şi comercial, răspândirea

pozitiv propăşirea materială şi spirituală. Nu este întâmplător faptul că statele care au

Contabilitatea, ştiinţă. Motivaţia acestui statut

În loc de concluzii, câteva reflecţii asupra contabilităţii

economic în continuă mişcare, la locul şi momentul producerii tranzacţiilor,

contabilitatea observă, consemnează şi cuantifică, devenind astfel un reuşit mijloc de

Morgenstern, O. (1956), ”Experiment und Berechnungen grossen umfags”, în Der

APRECIEREA MODULUI DE RESPECTARE A NORMELOR CONTABILE

Costel ISTRATE1, Ioan-Bogdan ROBU2

Datele pe care le descriem în lucrare provin de la firmele românești cotate pe

Ne-am limitat la perioada 2010-2014, din motive de disponibilitate a datelor, dar și

dimensiunile firmelor cotate pe AeRo, unele au înțeles că se puteau mulțumi cu

Tabel nr. 1. Observații privind auditorii firmelor cotate pe segmentul AeRo al

Numărul de observații este mai mic în 2010: nu am găsit rapoarte de audit în

Constatări privind opiniile din rapoartele de audit al situațiilor financiare ale

- eventual, cîtiva indicatori financiari reprezentativi pentru caracterizarea firmei

Auditori Big 4 vs. auditori non Big 4

Tabel nr. 2. Afilierea sau nu a auditorilor firmelor de pe AeRo la Big 4

Tipuri de opinie exprimate de auditorii firmelor cotate pe AeRo

Justificarea opiniilor cu rezerve din rapoartele de audit ale firmelor cotate pe

ar putea fi semnificative, dar nu grave”. O opinie cu rezerve este considerată ca o dovadă

Lipsa unor componente ale situațiilor financiare 1 0,56

Observații care completează opinia de audit

Adecvarea capitalului social 2 0,83

Nu este de mirare că referința la continuitate reprezintă cel mai important aspect

Cum se justifică imposibilitatea exprimării unei opinii

În cazul evidențierii unor alte aspecte, principala cauză o reprezintă îngrijorările

ELEMENTE PARTICULARE ALE EVALUĂRII ÎN ACTIVITATEA DE

Constantin TOMA1, Mihai CARP2, Ioan-Bogdan ROBU3

Preţul mărfurilor şi condiţiile de livrare

f) obligaţia de a furniza unele documente adiacente exportului sau importului

cumpărător, în portul stabilit, suportând toate cheltuielile până la balustrada vasului de

deteriorare a mărfii pe timpul transportului. Vânzătorul încheie contractul şi achită prima

Privitor la condiţiile de livrare INCOTERMS 2020 trebuie precizate următoarele

La transporturile aeriene, preţul plătit de societăţile de comerţ exterior sunt

B) Condiţia de asigurare cu răspundere pentru avarie particulară, cunoscută şi sub

se referă, în principal, la modul de formare al preţurilor naţionale şi internaţionale, în

EVALUAREA RISCURILOR PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA

Obligațiile auditorilor financiari privind prevenirea și combaterea spălării banilor