MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ,,ELIM’’

-ATESTAT TEOLOGIC-
,, VESTIMENTATIA LA EVREI”

Profesor coordonator:
ZIDARU IONUŢ GABRIEL

Absolventă:
Voiculescu Corina Nicoleta

Piteşti, 2019

1
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

2
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

VERSET CHEIE :
Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă
în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau
în îmbrăcarea hainelor ,
ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare
a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ
înaintea lui Dumnezeu

1 PETRU 3:3-4

3
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

CUPRINS:

I. INTRODUCERE…………………………………………………………..…...4
II. VESTIMENTAŢIA EVREILOR…………………………………………..….5
2.1.ÎMBRĂCĂMINTEA BĂRBAŢILOR…………………………......5
2.2.ÎMBRĂCĂMINTEA FEMEILOR…………………………….......7
III. TIPURI DE ŢESĂTURI……………………………………………………...…9
3.1.FABRICAREA ŢESĂTURILOR…………………………………10
IV. VESTIMENTAŢIA LA PREOŢI………………………………………………11
4.1.PREOŢII…………………………………………………………….11
4.2.ATRIBUŢIILE ŞI SLUJIREA PREOŢEASCĂ…………………..13
4.3.VEŞMINTELE PREOŢEŞTI………………………………………15
4.4.RITUALUL SFINŢIRII PREOŢILOR…………………………….15
V. CONCLUZIE……………………………………………………………………….18
VI. ANEXE……………………………………………………………………………..19
VII. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………..22

I.INTRODUCERE

4
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

Ca şi în Biblie şi în societate îmbrăcămintea este un subiect de interes şi pentru creştini.

În Biblie găsim multe detalii despre stilurile vestimentare, culorile şi materialele din care erau
confecţionate hainele ce se purtau cu sute de ani în urmă. Desigur, Biblia nu este o carte despre
modă şi stiluri vestimentare. Totuşi, detaliile pe care le găsim în relatările Bibliei pot face ca
evenimentele menţionate să prindă viaţă în mintea cititorului. De exemplu, citim despre
îmbrăcămintea improvizată de Adam şi Eva pentru a-şi acoperi goliciunea, respectiv nişte
învelitori pentru coapse făcute din frunze de smochin cusute laolaltă. Mai târziu însă, acestea
au fost înlocuite cu veşmintele pe care li le-a dat Dumnezeu: „veşminte lungi de piele“, care
erau mai rezistente (Geneza 3:7, 21). De asemenea, în capitolele 28 şi 39 din Exodul găsim
consemnări detaliate referitoare la veşmintele purtate de marele preot al Israelului.

Am ales această temă deoarece mă fascinează vestimentaţia din vremurile Bibliei .

5
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

II.Vestimentaţia evreilor
2.1. Îmbrăcămintea bărbaţilor

Israeliţii nu erau deloc influenţaţi de stilurile vestimentare din ţarile înconjurătoare,

deoarece călătoreau puţin. Veşmintele pentru bărbaţi ale israeliţilor nu s-au schimbat deloc în
decursul secolelor .

VEŞMINTE OBIŞNUITE.
Evreii purtau în general o tunică, o manta, o cingătoare (brâu) şi sandale. Arabii poartă şi
astăzi aceleaşi rochii largi şi fac aceeaşi deosebire între veşmântul de dedesupt şi veşmântul
de deasupra, primul fiind fin şi uşor, iar celelalte grele şi calde.

1. Veşmântul de dedesupt.
Veşmântul de dedesupt al israelitului seamănă cu o cămaşă strâmtă. Cuvântul ebraic
„kethoneth” este tradus prin manta, rochie, tunică şi veşmânt . Este un veşmânt de lână, de in
sau bumbac. La origine, el era fără mâneci şi nu era decât până la genunchi. Mai târziu , el s-a
întins până la încheietura mâinii şi gleze. Se zicea că un bărbat care nu purta decât acest
veşmânt era „gol” (1 Samuel.19:24 ; Isaia 20:2-4). Noul Testament vorbeşte probabil de acest
articol vestimentar când relatează că Petru „ şi-a încins haina de pescar, căci era gol, şi s-a
aruncat în mare” (Ioan 21:7) 1

2. Centura sau cingătoarea.

Era vorba de o centură de piele lată de 10 cm sau mai mult, ori de o legătura de pânză, ori
de un cordon. Dacă un bărbat era bogat, putea avea o centură de piele, cu un stilet sau cu o
călimară de corn înfiptă în ea. Când un bărbat avea nevoie să se poată mişca mai liber, să
lucreze, putea să-şi introducă tunica sub centură pentru a o scurta. Gestul acesta se numea
„încingerea mijlocului”. Expresia biblică „a-şi încinge mijlocul (sau şalele/coapsele)”

1 M. C. Tenney, J. I. Packer, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Editura Agape, Făgăraş, p.p. 128/129

6
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

înseamnă a-şi pune centura/cingătoarea, deci a se pregăti pentu slujire (1 Petru 1:13). Pe de
altă parte „a-şi desface centura„ este un semn de lene sau de odihnă. 2

3. Veşmintele de deasupra.
Bărbaţii evrei erau îmbrăcaţi cu o legătură de pânză pătrată sau alungită de 2-3 m lungime.
Acest veşmânt (meyli) este în general tradus prin manta sau rochie. El era înfăşurat în jurul
corpului pentru a-l proteja de frig, cele două colţuri ale ţesăturii fiind întoarse spre înainte.
Evreii aveau ciucuri (franjuri) cu şnururi albastre pe marginea acestui veşmânt (Numeri 15:38).
Aceşti ciucuri le reaminteau de prezenţa neîncetată a poruncilor Domnului. Când pleca undeva,
un om înstărit purta o haină uşoară peste tunica sa. Ea cobora până la genunchi şi deseori avea
dungi în culori vesele sau era tesută în carouri. Cei bogaţi purtau şi acasă haine uşoare,
confecţionate, probabil, din mătase importată. În timpul lui Iosif, viitorul cap al familiei purta
o haină lungă cu măneci, pestriţată (Geneza 37:3). În vremurile Noului Testament când era
frig, se mai purta o haină groasă sau o manta din lână, numită haimation. Aceasta era făcută
din două bucaţi de material, de obicei cu dungi maro închis, prinse laolaltă. Materialul astfe
pregătit era înfăşurat în jurul corpului, cusut pe umeri şi tăiat lateral pentru braţe. Păstorul o
purta permanent. Era pătura sa când dormea noaptea în aer liber. Era, de asemenea destul de
groasă pentu a sta pe ea confortabil. Mantaua unui om sărac era aşa importantă pentru el, încat,
dacă era drept garanţie pentru returnarea unei datorii, trebuia să fie înapoiată până la apusul
soarelui.

2Ciudin pr. Prof. dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament. Manual pentru seminariile teologice, EIBM al BOR,
București 1978, p.118

7
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

2.2. Îmbrăcămintea femeilor

Femeile purtau veşminte asemănătoare celor ale barbaţilor. Totuşi legea le interzicea
categoric să poarte ceva care să aparţină în mod deosebit bărbatului, ca de exemplu un inel cu
sigiliu şi alte podoabe. Potrivit istoricului evreu Iosefus, le era de asemenea intrezis să se
folosească de armele unui barbat. La fel, nu aveau dreptul să poarte roba exterioară a unei femei
(Deutoronom 22:5).3

1. Veşmântul de desesupt .
Purtat de cele două sexe, acest veşmânt era din lână, bumbac sau in.

2. Veşmintele de deasupra.
Veşmintele de deasupra ale evreicei se diferenţiau de cele ale barbatului: ele erau mai lungi,
cu o margine suficientă ca să acopere picioarele (Isaia 47:2 ; Ieremia 13:22). Ele erau ţinute fix
de o centură. Ca si la bărbaţi, ele erau făcute de diferite stofe, după rangul social al persoanei.

a. Vălul
Evreicele nu purtau tot timpul văl, cum se obişnuieşte şi astăzi în unele ţări din Orientul
Mijlociu. Purtarea vălului era un act de modestie care arata în general că femeia era celibatară.
Când Rebeca l-a văzut pe Isaac prima oară , ea nu purta văl, dar s-a acoperit cu el pentru ca să
nu i se vadă faţa (Geneza 24:65). Femeile din epoca Noului Testament işi acopereau capul în
timplul serviciilor religioase, dar nu neapărat faţa (1 Corinteni 11:5)

b. Batista
Cuvântul erbaic pentu batistă (mispachoth) înseamnă şi şervetel sau stergar. Se
foloseau de ele pentru a înveli obiecte în timpul transportului (Luca 19:20), pentru a şterge
transpiraţia de pe faţă sau pentru a acoperi faţa unui mort. 4

III.Tipuri de ţesături
Genesa 3:7 ne spune că Adam şi Eva şi-au dat seama că erau goi şi şi-au cusut împreună
frunze de smochin ca să-si facă din ele „şorţuri” (hagor – în ebraică). Apoi Creatorul le-a

3 Eugen Munteanu, Enciclopedia Bibliei, Ediţia în limba română: Secţiunea Sfânta Scriptură în limba română,
Editura LOGOS p.p. 169/170
4 Semen Pr. Prof. Dr. Petre, Arheologie biblică în actualitate, Editura Trinitas, Iași,2001, p.p. 145/150

8
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

confecţionat haine din piele de animale, înainte de a-i izgoni din Gradina Eden (Geneza 3:21).
Mai târziu, pentru facerea veşmintelor au fost folosite diferite ţesuturi.

A. Pânză de in.

Aceasta era ţesătura cea mai importantă pentru israeliţi, fabricată pornind de la inul care
se cultivă în special pentru fibrele textile din tulpina lui. Cananiţii îl cultivau în Palestina înainte
ca israeliţii să le cucerească ţara (Iosua 2:6). Este o ţesătură cu multiple întrebuinţări, ce poate
fi aspră şi groasă sau fină şi subţire. Egiptenii erau renumiţi pentru inul lor care era aproape
transparentă. Ei fabricau de asemenea pânză groasă de in, atât de deasă, încât se putea folosi
pentru acoperirea solului. Oamenii bogaţi sau nobilii purtau veşminte de in (Luca16:19),
ţesăturile mai aspre fiind destinate oamenilor din popor. Egiptenii l-au îmbrăcat pe Iosif cu
haine de in atuci când l-au numit ministru (Genesa 41:42).5
B. Lâna.

Evreii foloseau lâna oilor ca principala materie primă pentru veşmintele lor. Negustorii
din Damasc în Siria găsiseră bune pieţe de desfacere pentru ţesăturile lor în oraşul portuar Tir
(Ezra 27:15). Lâna era una din materialele cele mai vechi care se foloseau pentru ţesut.
C. Mătasea.

Ezechel 16:10 si 13 menţionează mătasea ca materie de valoare. În ebraică, este numită

şeşi sau meşi. Unii teologi cred că termenul utilizat în Proverbe 31:22 (şeşi) desemnează inul
subţire. Nu ştim dacă egiptenii cunoşteau mătasea, dar chinezii şi alţi asiatici o foloseau deja
în epoca Noului Testament. Mătasea s-a răspandit în ţarile biblice mai ales după cucerirea lui
Alexandru cel Mare. Se poate ca ea sa fi ajuns mai repede, deoarece Solomon avea legături
comerciale cu ţarile înconjurătoare care ar fi putut produce mătase. Fineţea şi culorile vii ale
ţesăturii îi măreau valoarea şi făceau din ea o ţesătură preţioasă.
D. Sacul
Israeliţii se îmbrăcau în sac ca semn riual de pocăinţă sau doliu. Culorile închise şi
urezeala grosolană a acestei ţesături fabricate din păr de capră o făcea ideală pentru această
întrebuintare. Când Iosif a fost vândut de fraţii sai, Iacob şi-a pus un sac în jurul mijlocului ca

5 Ciudin pr. Prof. dr. Nicolae, op. cit., p. 120

9
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

să poarte doliu după fiul său (Geneza 37:34). În clipe de mare necaz, israeliţii purtau acest
material aspru chiar pe piele, ca Iov (Iov 16:15).6

3.1 Fabricarea ţesăturilor

Femeile evreice confecţionau la nevoie veşminte. Pregătirea ţesăturilor şi

confecţionarea veşmintelor le cădea în sarcină şi se desfăşurau după diferite procedee.

A. TORUSUL CU FURCA.
Evreicele torceau cu furca pentru a face urzeală, deoarece vârtelniţa sau depănătoarea
nu era cunoscută în vremea aceea. Ele prindeau lâna sau inul pe o meliţă şi le depănau pe un
fus ca să transforme fibrele din fir. Biblia menţionează această activitate în Exod 35:25-26 şi
în Proverbe 31:19.
B. ŢESUTUL
Odată ce femeile transformaseră material primă în fir, ele făceau din el o ţesătură. Firele
dispuse în lungime formau urzeala, iar firele laterale bătătura. Ele fixau urzeala pe o suveică, o
unealtă care coduce firul ca să îl facă să treacă pe deasupra şi pe dedesuptul firelor urzelii.
Scriptura menţionează întrebuinţarea lor în Iov 7:6. Urezeala era prinsă de o grindă de lemn
pusă deasupra sau dedesuptul războiului de ţesut. Ţesătorul lucra în picioare. În Judecători
16:14 Biblia menţionează cuiul de care era prinsă ţesătura. Această metodă permitea fabricarea
unor ţesuturi de urzeală diferită.
C. TĂBĂCITUL
Acest proces permitea popoarelor Bibliei să uscuce pieile de animale şi să le
pregătească pentru a face haine din ele. Se folose pila sau reşpelul, sucul unor plante şi frunze
sau scoarţa unor copaci pentru a tăbăci pieile. Evreii considereau meseria de tăbăcar ca fiind
de dispreţuit. Tăbăcarii evrei erau obligaţi să practice meseria în afara oraşelor.
D. BRODATUL
Evreii făceau broderii minunate. Brodeza ţesea ţesături diferite, apoi broda pieile pe un
anumit desen. Partea împodobită a ţesăturii nu apărea deci decât într-o singură parte. Broderia
însăşi consta în ţeserea firului de aur sau a desenelor chiar în ţesătură. Evreii nu făceau această
broderie complicată decât pe veşmitele de preoţi.
E. VOPSITUL

6 M.C Tenney , J.I.Packer , W.White, op.cit., p.p. 138/139

10
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

Israeliţii cunoşteau deja arta vopsitului la ieşirea lor din egipt. Acest procedeu este
descries în detaliu pe mormintele egiptene. Scriptura nu ne furnizează detalii precise asupra
modului de a proceda.

IV.Vestimentaţia la preoţi
4.1.Preoții

Preoții constituie a doua treaptă a sacerdoțiului Vechiul Testament. Ei sunt menționați

în Sfânta Scriptură cu denumiri ca: fiii lui Aaron (Lev. 1, 5, 8 // ; 2,2; 3,2, 13; 21, 1; Num. 3,3;
II Cron. 13,9 ; 26, IS; 29, 21;9; 35, 14; Neem. 10, 39), casa lui Aaron (Ps. 115,10; Ps. 118, 3;
Ps. 135, 19), preoții leviți (Deut. 17, 9, 9, 18;1; 24,8,27,9: Iosua 3, 3; 8, 33; Isaia 66, 21; Ier.
33, 18; Iez. 43, 19; 44,15), preoții, fiii lui Levi (Deut. 21, 5; 31, 9), preoții dintre leviți (Iosua
21,4 ), preoții neamului levitic (Deut. 24, 8; 27, 9), preoții levitici, adică cei ce se trag din
seminția lui Levi și se deosebesc de preoții nevelitici, care aduceau sacrificii pe altare
particulare, fără să se tragă din seminția lui Levi (vezi Jud. 6,26; 13,19). Prima condiție pe care
trebuiau să o îndeplinească cei chemați să fie preoți, era cea genealogică, adică să facă parte
din casa sau familia lui Aaron7. Nearoniții adică restul leviților, nemembri ai celorlalte familii
din seminția lui Levi, în afară de familia lui Aaron, ca și membrii celorlalte seminții erau
excluși de la preoție sub amenințarea pedepsei cu moartea. Deci primii preoți au fost fiii lui
Aaron: Nadab, Abivid, Eleazar și Ițamar. Dintre aceștia, Nadab și Abiud au murit, pedepsiți
fiind pentru că au adus foc străin la altar. S-a afirmat că în ciuda prescripției legale, după care
numai cei din seminția lui Levi, și în chip expres, numai cei din familia lui Aaron aveau accesul
la îndeplinirea misiunii preoțești, totuși în epoca Judecătorilor și la începutul monarhiei între
preoți s-au numărat și dintre celorlalte seminții ca și ai celorlalte familii din seminția lui Levi.

Astfel, este amintit cazul lui Mica, din seminția lui E. al idolului din casa sa Efraim care
făcând un idol a rânduit drept preot slujitor al idolului pe unul din fiii săi, deci pe un eframit.
Când s-a abătut apoi pe acolo un levit din Betleemul Iudaii, l-a angajat pe acela cu plată, să fie
preot al idolului din casa sa (Jud. 17, 5 ș.u.). Este vorba aici, în chip evident, de o abatere de

7 Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. dr. Emilian Cornițescu, op. cit., p. 216

11
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

la credința adevărată și nu merită , ca atare, să luăm în seamă faptul relatat. Epoca judecătorilor
este cunoscută ca o perioadă de delăsare și încălcare a datinilor strămoșești. Se face amintire
apoi de judecătorul Samuel, care deși efraimit și el (I Sam. 1, 1) a fost crescut la lăcașul sfânt,
în urma respingerii familiei aronite a lui Eli, a ajuns el preot la cortul Domnului8. În legătură
cu Samuel însă, deși este numit efraimit se pare totuși că nu făcea parte din seminția lui Efraim,
ci din seminția lui Levi și chiar din ramura cahatiților a acestei seminții, din care se trăgea și
Aaron. Încorporarea sa în genealogia levitică este arătată în Cronici 6, 22-23. Numerii de
efraimit ar indica prin urmarea locul de baștină a lui samuel și nu atât apartenența sa tribală.
Un alt caz este cel al lui Abinadab din Qiriat-Iearim, în casa căruia s-a agflat timp de 20 de ani
chivotul Legii, de unde apoi l-a luat regele David și l-a așezat în Ierusalim.Un fiu al acestuia,
pe nume Eleazar a fost rânduit preot, care a purtat de grijă chivotului tot timpul cât s-a aliat în
casa tatălui său. Nici genealogia lui abinadab, nu este binecunoscută ca să putem afirma că
aparține altei seminții decât aceea a lui Levi. Se face amintire și de un oarecare Ira din cetatea
lair, care de aesmenrea este numărat în rândul preoților, deși se afirma că făcea parte din tribul
lui manase (II sam. 20, 26). Nici acest caz n-a fost pe deplin verificat, apartenența lui Ira la
tribul lui Manase fiind doar o supoziție. Absolut cert este faptul că Ieroboam I, primul rege al
regatului de nor a instalat în sanctuarul regal din Betel, preoți care nu făceau parte din seminția
lui Levi(să se vadă I Regi 21, 31; 13, 33; II Regi 17, 32; II Cron. 13,9). Măsura însă nu surprinde
la acest rege care a săvârșit acte și mai grave, reintroducând spre exemplu cultul vițelului de
aur cu intenția vădită de a împiedica orice contact al supușilor săi cu Ierusalim și în general cu
evreii din regatul de sud. Concluzia care se imjpune totuși cu fermitate este că seminția lui Levi
a deținut în chip incontestabil monopolul sacerdoțiului. Elementele străine care s-au încorporat
nu sunt decât o excepție. Pe langă descendența aaronită, preoților li sew impunea și o altă
condiție și anume aceea a integrității corporale. Cei care aveau din naștere unele deficiențe
fizice și este de presupus că în egală măsură și deficiențe psihice erau opriți de la exercitarea
misiunii preoțești. Astfel orbii, schiopii, gheboșii, cei cu urme de vărsat etc. Nu putea oficia ca
preoți. În schimb ei aveau derptul la toate beneficiile preoților, întrucât independent de voința
lor se aflau într-o stare incompatibilă cu misiunea preoțească. O altă cerință imperioasă de care
să țină seama preoții era aceea a unei înalte ținute morale. Lor le era interzisă căsătiria cu o
femeie străină, cu o văduvă sau cu o femeie cu o reputație proastă. Se putea căsători numai cu
o fecioară israelită irepoșabilă sau cu o văduvă de preot. Familia preotului să constituie model

8 Ibidem p.218

12
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

de virtute, cinste și pioșenie pentru credincioși. Se pedepseau cu deosebită asprime abaterile

morale ale membrilor familiei preotului. Atfel, pentru fiica de preot care se deda desfrâului,
Legea prevedea uciderea ei cu pietre. Le erau interzise preoților atingerea de cadavre, ca și
sfâșierea veșmintelor sau aplicarea unor semne pe corp în semn de doliu 9 .
În timpul oficierii la locașul sfânt le era interzis să consume vin și alte băuturi alcoolice,
pentru a putea deosebi între cele sfinte și cele profane, între cele curate și cele necurate și a
putea să-i învețe pe fiii lui Israel toate poruncile pe care Domnul le-a grăit prin gura lui Moise.
Preoții care se lepădau de credința monoteistă și îmbrățișau idolatria erau îndepărtați de la
seviciul de la templu, dar li se îngăduia a consuma din mânacărurile sfinte(I Regi 23, 9). Unii
ca aceștia erau coborâți la treapta de simpli leviți, încredințându-li-se funcții de portari și
servitori la templu. Desigur că și pentru preoți se cerea o vârstă anumită ca să poată fi admiși
la îndeplinirea misiunii lor. Sfânta Scriptură nu amintește însă nimic în ceastă privință. Exista
totuși la evrei tradiția după care un tânăr îndreptățit prin Lege a deveni preot, trebuia să aibă
minim 20 de ani spre a-și putea începe slujirea sa. Înainte el era cercetat cu rigurozitate dacă
era vrednic spre a i se încredința o astfel de însemnătate misiune.

4.2.Atribuțiile și slujirea preoțească

Slujirea pe care o îndeplineau preoții se numea avoda (lucrare) și după Deuteronom 33,
10 era triplă: în interiorul locașului sfânt, în curtea acestuia și în afară, respectiv în mijlocul
poporului. Spre deosebire de leviți, care aveau acces numai în curtea locașului sfânt, preoții
puteau intra în prima parte a cortului și mai apoi a templului. Aici ei aduceau zilnic, dimineața
și seara, jertfă de tămâie pe jertfelnicul de aur din fața perdelei ce separa Sfânta Sfintelor (Ieș.
30,7 ș.u ; I Cron. 6, 49 ; II Cron. 26, 18) ; apoi puneau untdelemn în candelele candelabrului
cu șapte brațe și le aprindeau( Ieș. 27, 21; 30,7 ș.u ; Num. 8,2 ș.u.); așezau în fiecare sâmbătă,
pe masa puterii înainte, cele douăsprezece pâini, după numărul celor douăsprezece seminții ale
lui Israel și le consumau tot acolo pe cele vechi de o săptămână(Lev. 24, 5-9). În curtea
locașului sfânt întrețineau focul neîntrerupt pe altarul de jertfă(Lev. 9, 24), curățau altarul de
cenușă, aduceau așa numitul sacrificiu perpetuu, care consta din arderea pe jertfelnic a câte
unui miel dimineața și seara, pentru întreg poporul (Ieș. 29, 38-43 ; Num. 6, 23-26; I Cron. 23,
13), aduceau toate sacrificiile sângeroase, sacrificiile festive publice și particulare. Datoria lor
principală, aici în curtea cortului era vărsarea la baza altarului a sângelui victimei, ungerea

9 Negoiţă, Atanasie, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura Sofia, Bucureşti, 2004, p. 80

13
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

coarnelor jertfelnicului cu sânge, arderea victimelor și a părților menite altarului. În afară de

sanctuar, preoții îndeplineau funcția învățătorească, instruind poporul în Legea Domnului,
după cuvintele Scripturii:«buzele preotului vor păzi știința și din gura lui se va cere învăâătură,
căci el este solul Domnului»(Mal. 2,7). Tot preoții anunțau prin sunetul trâmbițelor de argint
sărbătorile(Num. 10, 2-10; 31, 6; Ezdra 3,10; I Cron. 15, 24; 16,6), cercetau pe cei leproși spre
a constata boala cât și vindecarea lor ( Lev. 13,2), prețuiau cele ce se aduceau la templu eliberau
pe nazirei după ce aceștia își îndeplineau făgăduința(Num. 6,9 ș.u.), cercetau dacă se observă
în popor legile purificațiilor rituale și împreună cu leviții aveau îndatorirea de a păzi locașul
sfânt. Tot ei săvârșeau și rotualul zelotipiei asupra unei femei bănuită de către bărbatul ei de
infidelitate. Preoții se bucurau de o autoritate foarte mare 10. Pentru ca se3rviciul divin să nu se
întrerupă, preoții au fost împărțiți in 24 de cete, 16 cete veneau pe familia Eleazar, iar 8 cete pe
familia Itamur. Fiecare ceată slujea la locașul sfânt o săptămână(dintr-o sâmbătă până cealaltă
sâmbătă) și urma una alteia după o ordine stabilită prin tragere la sorți (I Cron. 24, 7). Tot prin
tragere la sorți se stabilea și slujba fiecărui preot din ceata respectivă ce muncă va îndeplini.
Astfel, un preot era rânduit să curețe altarul jertfelor. Alți treisprezece preoți aveau îndatorirea
de a aduce sacrificiul perpetuu și a curăța și întreține candelabrul din aur și altarul tămâierii.
Un preot trebuie să aprindă tămâia, altul să aducă animalul de jertfă la altar, etc. La sărbătorile
mai mari era prezent la locașul sfânt mai multe cete preoțeși deodată. În fruntea fiecărei clase
se afla un resopnsabil, numit mai marele altarului sau mai marele preoților. Împărțirea preoților
în cele 24 de cete s-a făcut pe vremea lui David (I Cron. 24, 3-19). Solomon a vegheat ca
orânduire la slujbă a cetelor să se facă cu regularitate (I Cron. 28,13; II Cron. 8, 14), iar regii
Hischia și Iosua au restabilit-o după ce se ajunsese la o delăsare și în această prinvință (II Cron.
31,2; 35, 2-5). Deși din exil s-au reîntors numai patru clase preoțești (Iedaia, Hariam, Pașur și
Immer), totuși și acestea s-au împătrțit în 24 de cete, care și-au luat denumirile vechi. Nu toate
cetele preoțești aveau aceeași faimă. De mai mare autoritate și faimă se bucurau acelea din acre
se trăgeau arhiereii și alți demnitari, precum au fost principii Hasmonei, spre pildă 11.

4.3.Veșmintele preoţeşti

Când slujeau la Cortul sfânt, preoții purtau veșminte litugice speciale și anume:

10 Ibidem, pag. 224

11 Ibidem. Pag. 225

14
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

1. Cămașa albă de in (cutoneta), cu mâneci, croită dintr-o bucată care ajungea până
la glezne. Este aceeași piesă vestimentară cu stiharul de azi.
2. Pantaloni, tot din in alb, care ajungeau până la genunchi.
3. Brâul din același material cu restul veșmintelor, lat de 3 degete și lung de 32 de
coți. Brâul era semnul demnității și puterii preoțești.
Mitra sau învelitoarea pentru cap care erea un fel de turban. Se păstra pe cap și la
intrarea în sanctuar, deoarece la evrei descoperirea capului era semn de doliu. La cultul divin
preoții se prezentau desculți. Când nu se aflau în exercițiu funcției, preoții se îmbrăcau ca toți
israeliții(Ieș. 28,4; Iez. 42, 14) înțelegem textul astfel de ce în sinedriu, Sf. Apostol Pavel nu l-
a cunoscut pe arhiereu ( Fapte 23, 5). Culoarea albă a veșmintelor preoțești indica nu numai
slava și cinstea demnității preoțești, dar și puritatea morală și sfințenia care se cuvine să
împodobească
Viața slujitorilor altarului. Și îngerii, care ce și oamenii mijlocesc între Dumnezeu și
popor, apar îmbrăcați în haine albe de in. Și la Schimbarea la Față a Mântuitorulu ni se spune
că veșmintele sale erau albe ca lumina.

4.4.Ritualul sfințirii preoților

Ca și leviții, tot astfel și preoții se introduceau în treapta respectivă printr-un ritual

solemn de sfințire. Din porunca lui Dumnezeu, prima sfințire preoțească a împlinit-o Miose
asupra lui Aaron și fiiilor săi(Ieș. 29,1; 40,13; Lev. 8, 1-36). Aceștia s-au înfățișat la ușa
cortului, unde și-au spălat tot corpul cu apă curată, după care s-au îmbrăcat cu veșminte
preoțești. Apoi au fost miruiți – lui Aaron turnându-i-se mirul pe cap, iar fiilor săi ungându-li-
se doar fruntea. Actul al doilea al sfințirii consta dintr-un triplu sacrificiu înjunghierea unui taur
tânăr și a doi berbeci fără meteahnă, la care se adăugau și sacrificii de mâncare(pâine, și turte
unse cu ului, toate nedospite). Taurul a fost adus înaintea jertfelnicului iar Aaron și fiii săi și-
au pus mâinile pe capul animalului, mărturisindu-și păcatele. După aceasta Moise a înjunghiat
taurul și a uns cu sânge coarnele jetfelnicului12. Restul sângelui l-a vărsat la baza jertfelnicului.
A luat apoi grăsimea de pe intestine, bobul mare al ficatului și rinichii, cu grăsimea lor, pe care
le-a ars pe jertfelnic. Pielea, carnea și resturile au fost arse în afară de tabără, deoarece preoții
n-aveau voie să mănânce nimic din victima ce se sacrifica pentru păcatele lor. A urmat apoi

12 Ibidem, p. 221

15
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

sacrificarea berbecilor. Primul berbec, asupra capului căruia și-au pus mâinile , de asemenea,
Aaron și fiii săi, a fost adus ca ardere de tot pe altar ca semn că preoții se predau cu totul lui
Dumnezeu și misiunii pe care tocmai urmează să o înceapă. Și cu al doilea berbec care era adus
ca sacrificiu de pace s-a procedat la fel, adică Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul lui,
după care Moise l-a înjunghiat. A luat apoi sânge și a uns lobul de la urechea dreaptă,
policarul(degetul gros) al mâinii drepte și degetul mare de la piciorul drept al lui Aaron și fiii
săi, stropindu-i apoi pe ei înșiși ca și veșmintele preoțești cu sânge și untdelemn ca o
rememorare a sângelui mielului prin care evreii au fost eliberați din robia egipteană. Restul
sângelui l-a vărsat Moise în jurul altarului. A luat apoi părțile menite altarului, adică grăsimea,
coada, lobul ficatului, rinichii cu grăsimea lor și soldul drept și le-a pus pe brațele lui Aaron și
ale fiilor săi, iar peste ele a pus o pâine și o turtă, după care ei le-au legănat înaintea domnului.
La urmă toate acestea au fost arse de către Moise pe jertfelnic. Moise personal a legănat pieptul
animalului înaintea altarului, acesta fiind partea care îi rămânea lui. Restul cărnii, pâinii și
turtelor au fost consumate de către aaron și fiii săi înaintea cortului sfânt, iar rămășițele au fost
nimicite prin foc. Acest ceremonial a fost repetat timp de șapte zile, aducându-se astfel aminte
preoților că au fost afierosiți Domnului, care în șapte zile a crea totul. În acest răstimp nu le era
permis să se depărteze de cortul mărturiei. Abia în ziua a opta, când a fost adus încă un vițel ca
sacrificiu pentru păcat și un berbec drept ardere de tot, ei și-au început serviciul la locașul sfânt.
Ritualul acesta s-a repetat desigur ori de câte ori se introduceau noi oreoți în slujba lor la altar.
Întrucât însă uleiul sfânt s-a pierdut la distrugerea templului de către babilonieini, alături de
alte patru realități, care au lipsit din cel de-al doilea temple (focul sfânt, chivotul Legii, Urim
și Tumim și norul sfânt), fiind interzisă prepararea altui ulei, preoții de după exil au fost privați
de ritualul ungerii împlinindu-se asupra lor numai restul slujbei de sfințire. Toate etapele
ritualului de sfințire a preoților își aveau simbolismul lor. Astfel, prin spălarea preoților înainte
de consacrare se împlinea curățirea de păcatele trupești și sufletești; îmbrăcarea cu veșmintele
liturgice semnifica împărtășirea lor cu demnitatea preoțescă. Ungerea cui mir reprezenta
împărtășirea harului sau puterii dumnezeiești, care luminează și întărește sufletul și trupul. Prin
ungere cu sângele victimei li se sfințeau preoților toate organele: urechea- pentru ca totdeauna
să asculte Legea lui Dumnezeu; mâna- pentru ca dea pururi să lucreze cele bune și piciorul-
pentru ca să umble neabătut în căile Domnului. Prin sfințire, preoților li se permitea o mai mare
apropiere de Dumnezeu decât laicilor. De aceea, în Levitic 10, 4 ei sunt numiți « cei ce se
apropie de Mine », adică kohanim, în limba ebraică, de la verbul kahan= a stat înaintea lui
Dumnezeu, a se apropia de El, a sluji ca preot. Acesta este denumirea oficială a preoților. Până

16
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

în ziua de azi aceia dintre evrei care au numele de familie Cohen se socotesc a fi descendenți
din vechii preoți ai lui Israel, a căror misiune a încetat odată cu dărâmarea templului din anul
70 d. Hr.13

CONCLUZIE

În concluzie , vestimentaţia evreilor era una diversificată de la cea mai simplă pană la
cea mai complexă , în funcţie de statutul social . Putem spune că înca din vremea bibliei
oamenii au fost diferenţiaţi si după aspectul imbrăcaminţii fiind impărţiţi în două mari categorii
cei bogaţi si cei săraci.

13 Semen Pr. Prof. Dr. Petre, op. cit., p. 160

17
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

18
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

19
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

20
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

21
Stanciu Lavinia ,,Îmbrăcămintea la evrei”

Bibliografie:

Izvoare:

Sfânta Scriptură – Traducerea Cornilescu 1923

Manuale:

1. Abrudan Pr. Prof. dr. Dumitru, Cornițescu Diac. Prof. dr. Emilian,
Arheologie biblică, EIBM al BOR, Bucureșri 1996
2. Semen Pr. Prof. Dr. Petre, Arheologie biblică în actualitate, Editura
Trinitas, Iași,2001
3. Ciudin pr. Prof. dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament. Manual
pentru seminariile teologice, EIBM al BOR, Bucureșri 1978
Alte studii:

4. Negoiță Pr. Prof. Dr. Atanasie, Teologia biblică a Vechiului

Testament, Editura Sofia, București 2004
5. Eugen Munteanu Enciclopedia Bibliei – Editura LOGOS – Ediţia
în limba română: Secţiunea Sfânta Scriptură în limba română
6. M.C. Tenney, J.I. Packer ,,Viaţa cotidiană în vremurile biblice”,
Editura Agape, Făgăraş

22