Modul de viață in lumea

antica
(Civilizația Greacă)
Trache Dorin
 Îmbracămintea in lumea antica

Hainele – tunica, mantia, hlamida – nu erau confecţionate şi ajustate prin cusături şi

tăieturi după forma corpului, ci constau dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă, care se
purta drapată, lăsată să cadă liber pe corp, prinsă doar la mijloc cu o centură, pe umăr
cu o agrafă sau cu un nod, şi doar cu câteva puncte cusute. Tunica, scurtă până la
genunchi, legată la mijloc cu un cordon, fixată pe umărul stâng cu o fibulă, lăsând
liberă partea dreaptă a bustului, era veşmântul cel mai obişnuit, purtat chiar şi de sclavi
 sau de mateloţi. O variantă era tunica prinsă cu câte o agrafă pe amândoi umerii şi cu
multe pliuri la mijloc. Uneori putea avea – după model persan – şi mâneci lungi,
cusute. Se mai purta, apoi, şi în epoca clasică vechea tunică ioniană, lungă până la
glezne; o purtau preoţii şi, în general, era o haină de ceremonii. Tunica se purta direct
pe corp (lenjerie intimă nu exista) şi nu se scotea nici noaptea. Peste tunică se purta
drept manta (himation) o bucată dreptunghiulară de stofă (pe care cei eleganţi o aveau
cu dungi în culori), nefixată cu nimic, înfăşurată liber în jurul corpului, cu multă
eleganţă şi lăsând libertatea mişcărilor. Cum tinerii spartani purtau această manta fără
tunică, direct pe corp, mulţi atenieni – probabil cei mai săraci – îi imitau. Mantaua
soldaţilor şi a călăreţilor, de culoare purpurie – hlamida – era mai scurtă şi prinsă pe
umăr cu o agrafă.
 Îmbrăcămintea la femei și bărbați

Veşmintele femeilor nu se deosebeau esenţial de cele ale bărbaţilor decât prin calitatea
mai fină şi uneori prin transparenţa ţesăturilor (femeile purtau mult ţesături de in), prin
culorile mai vii şi, desigur, printr-o ajustare mai cochetă. Simplitatea caracteriza şi
încălţămintea. Sclavii şi oamenii din popor umblau mult desculţi (în casă de obicei toţi
stăteau desculţi). De obicei se purtau sandale (ale femeilor erau elegante  şi în modele
mai variate); dar în afara oraşului sau la drumuri mai lungi, un fel de ghete. Bărbaţii nu
purtau nimic pe cap, decât cei de la ţară – un fel de b. Bărbaţii onetă înaltă, de fetru
sau chiar de piele; în călătorii purtau pălării, înalte şi cu boruri largi.Bărbații nu foloseau
bijuterii, în afara unui inel cu pecete. Unii bărbaţi însă purtau – sub influenţa modei ioniene – şi
colane şi cercei. Purtau părul tuns scurt (dar tinerii foarte eleganţi îl aveau foarte lung, ca
spartanii), barba tăiată ascuţit sau oval (atenienii, mai scurtă decat spartanii), – pentru ca la
sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. barba să dispară complet în toată lumea elenistică. În epoca
clasică însă sclavii şi atleţii îşi rădeau barba şi capul. Femeile elegante aveau feluri variate şi
complicate de pieptănături, dar şi bărbaţii eleganţi se coafau .
 Alimentația

În general grecii erau sobri la mâncare, majoritatea se limita la două mese pe zi.

Dimineaţa – câteva bucăţi de lipie înmuiată în vin, eventual câteva smochine şi
măsline. Lipia – articolul principal în alimentaţie – era din făină de orz, secară,
ovăz sau de grâu (care însă era mult mai scump). În afară de lipie – uneori
condimentată cu diferite arome de plante – pentru cei săraci alimentul cel mai
obişnuit  era peştele sărat sau afumat. Ciorbele erau de asemenea mâncarea
sărăcimii. Legumele erau consumate crude sau fierte, pregătite în formă de
salate, cu oţet, sare şi untdelemn. Măslinele se găseau din abundenţă. O
importanţă deosebită aveau în bucătăria grecilor ceapa şi usturoiul. Laptele (mai
ales de capră) şi brânzeturile se consumau mult; iar ca desert – fructe (nuci,
smochine uscate, struguri) şi turtă dulce. Regimul alimentar varia după
posibilităţile economice ale fiecăruia, precum şi după regiuni: în bogata regiune a
Beoţiei  se mânca mai mult şi mai bine, în timp ce Sparta, cu faimoasa ei „ciorbă
neagră” ca fel de mâncare obişnuit, era renumită prin alimentaţia ei primitivă.
 Locuința
Casele în Grecia antică erau construite din două sau trei camere în jurul unei curţi interioare în
aer liber. Construcţia unei case se realiza din piatră, pietriş, lemn sau un fel de cărămidă.
Casele mai mari aveau bucătărie, o cameră pentru baie, o cameră unde bărbaţii luau cina şi o
cameră unde stăteau femeile.

Deşi femeile nu aveau voie să părăsească casa decât pentru câteva ore, ele se puteau bucura
de aer liber datorită curţii interioare unde se relaxau, citeau, conversau, coseau. În zilele
ploioase, se adăposteau sub un pavilion.

Grecii bogaţi îşi construiau casele cu două curţi interioare, una pentru femei, cealaltă pentru
bărbaţi. De jur-împrejurul curţii interioare se aflau camerele întunecate folosite pentru
depozitare dar şi camerele de dormit ale sclavilor şi copiilor.

Intrarea în curtea interioară se făcea direct din stradă. Din curte se trecea în celelalte camere.
O verandă susţinută de coloane era construită în partea de sud tocmai pentru a primi lumina
soarelui. La parter se afla camera de zi cu o vatră (şemineu), apoi bucătăria şi baia. Camera
unui bărbat era mobilată cu multe canapele. Dormitoarele femeilor erau construite deasupra
jumătăţii de nord a casei. Draperii şi covoare împodobeau camerele, alături de picturi.
Podeaua era construită din piatră.
Add a Slide Title - 1
 Serbările grecilor

Grecii antici acordau o mare importanţă sărbătorilor, în prim-planul cărora

se aflau zeităţile venerate. Unul dintre marile festivaluri, adoptate cu
timpul şi de alte popoare era dedicat zeului Dionysus, marele zeu olimpian
al vinului, vegetaţiei, plăcerilor şi petrecerilor. Potrivit istoricilor,
festivităţile numite misterele dionisiace, sau dionisii, aveau ca scop
eliberarea de inhibiţii şi constrângeri sociale. Iniţial ceremoniile publice au
fost limitate la o procesiune, care avea în centru vinul, viţa de vie, o capră,
un coş de smochine şi falusul. Într-o perioadă ulterioară, festivalurile au
fost organizate cu o mai mare pompă; numărul de preoţi ai lui Dionis
(numit şi Bachus) au crescut. Cei care au luat parte la slujbe erau îmbrăcaţi
corespunzător şi au căutat prin gesturile lor să reprezinte unele obiceiuri şi
credinţe atribuite zeul vinului. Grecii îi dedicau dansuri, muzică şi piese de
teatru, relata Herodot.