Predica șaguniană și caracteristicile omiletice ale acesteia

Mitropolitul Andrei Șaguna (1808 - 1873), unul dintre cei mai de seamă
ierarhi al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, a contribuit decisiv la
renaşterea vieţii naţionale, politice, culturale şi spirituale a românilor
transilvăneni. Marele mitropolit a rămas în conştiinţa românilor ardeleni ca unul
dintre cei care şi-au închinat întreaga viaţă altarului şi poporului. A fost
episcopul care a știut să prețuiască educația și cultura și a făcut demersuri
vrednice de amintit pentru ca slujitorii altarelor să fie capabili să facă față
cerințelor misiunii lor dar și ale poporului dreptcredincios.
Andrei Șaguna punea un deosebit accent pe datoria omiletică a preoților,
fapt pentru care îi încuraja să rostească cuvântări și predici cu orice ocazie
liturgică care se ivea. Era conștient că pentru a avea preoți și profesori pregătiți,
este nevoie și de o școală bună care să îi formeze. Astfel el este cel care
introduce ca materie de studiu Omiletica, disciplină menită să îi formeze pe
viitorii preoți predicatori. Totodată tipărește un manual de omiletică care, de-a
lungul timpului a fost reeditat în mai multe rânduri sub diferite titluri și cu un
conținut îmbunătățit cu adaose și însemnări, în cuprinsul căreia găsim cerința
vlădicului ca predica să fie alcătuită nu doar din izvoarele pricipale ( Scriptura și
scrierile părinților ), pe care le-a pus la dispoziție prin tipărirea Sfintei Scripturi
în perioada 1856 – 1858, ci folosind și cărțile de cult cele mai importante care
conțin în imnurile lor o bogată teologie și rugăciuni de un conținut unic în
tezaurul Bisericii.
 De asemenea, tipărește Kiriacodromionul lui Nikifor Theotokis (1731 -
1800), mitropolitul Kazanului, care nu era altceva decât o carte de predici
duminicale și de tâlcuire a Evangheliilor, foarte asemănătoare cu binecunoscuta
Cazanie românească. La aceasta, Andrei Șaguna adaugă 26 de omilii personale,
omilii ce conțin anumite trăsături specifice despre care vom enunța în cele ce
urmează.
Prima mențiune la care se referă mitropolitul nostru este legată de
persoana predicatorului, de viața lui, de exemplul lui personal în comunitatea
din care face parte, de moralitatea desăvârșită prin care acesta transmite
credincioșilor săi cea mai importantă predică, încă dinainte de a se urca în
amvon. Prin exemplul vieții, predicatorul mărturisește indirect dacă a asimilat
sau nu învățăturile evanghelice înainte de a le predica enoriașilor săi. Iar dacă
există neconcordanțe între ceea ce spune și ceea ce trăiește, slujitorul amvonului
nu face altceva decât să zădărnicească în mare măsură eforturile personale
ulterioare de convingere prin cuvânt.
De aici realizăm că Șaguna, ca un om al moralității și al virtuții, era foarte
conștient de importanța pe care o are exemplul personal al preotului într-o
comunitate, el fiind chemat de Dumnezeu să propovăduiască oamenilor întâi
prin propriul fel de viețuire creștină. Doar această calitate îi oferă autoritatea
necesară pentru a trezi, a menține, dar mai ales de a crește interesul și atenția
ascultătorilor, mai mult decât ar putea crește toate cuvintele la un loc.
Mergând mai departe, vom observa o foarte bună și dezvoltată latură
psihologică și pedagogică la ierarhul nostru ardelean, calitate ce o va folosi
extrem de eficace în planul de elaborare a predicilor sale. Fiind conștient de
puterea de concentrare și atenție limitată a omului, el consideră pe bună dreptate
un lucru inteligent în a expune considerațiile de ordin teoretic la începutul
cuvântării, cum ar fi învățăturile de ordin dogmatic sau acea parte mai abstractă
a unei predici care necesită din partea credincioșilor o încordare mult mai mare a
atenției și un grad ridicat de înțelegere. La început, ascultătorii sunt capabili să
fie mult mai atenți și mai focusați pe cuvântul păstorului lor, iar pe măsură ce se
înaintează cu cuvântul, concentrarea lor scade semnificativ, chiar până la
încetare.
Așadar, era un lucru foarte înțelept ca ierarhul Andrei Șaguna să se
folosească de această stratagemă și să lase pentru partea următoare material mult
mai ușor de urmărit, un conținut intuitiv pe bază de istorisiri, povestiri sau
exemple practice, deoarece acest tip de expunere nu doar că nu obosesc atenția,
ci o trezește și o înviorează, lucru foarte important pentru ultima parte care
conținea îndemnuri și sfaturi concrete elaborate pe baza cuvântării de până
atunci. Astfel putem vedea o structură din trei părți a predicilor sale: partea
abstractă, partea concretă și partea parenetică.
Cu toate că perioada păstoririi lui Andrei Șaguna a fost una extrem de
neprielnică datorită circumstanțelor social-politice și confesionale ale vremii, el
nu s-a folosit de poziția autoritată a amvonului pentru a crea polemici,
cuvântările sale având un echilibru stăin de luptele confesionale. Astfel, Șaguna
nu a transformat biserica și altarul în câmp de luptă interconfesional,
considerând acest lucru total nepotrivit pentru mediul în care trebuie să primeze
spiritul de frățietate, de iubire și de pace ce emană din slujbele Bisericii și se
revarsă în sufletele oamenilor. De aceea el a preferat varinta defensivă de
apărare a credinței prin o temeinică instruire a credincioșilor în învățătura de
credință ortodoxă în detrimentul unor cuvântări ofensive polemice.
Tot pe aceiași linie a apărării credinței putem observa că mitropolitul
ardelean nu folosește în predicile sale niciodată termenul plural de Biserici.
Acest lucru arată o conștiință dreaptă și mărturisitoare a sfântului ierarh, fiind
conștient că nu există mai multe Biserici, ci așa cum mărturisim în simbolul de
credință, există doar Una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, cea
ortodoxă.
 O altă preocupare ce se desprinde din predicile marelui cărturar este
realitatea completă a vieții credincioșilor care cuprinde atât frământări de natură
sufletească dar și de natură pur exterioară, lumească, de ordin material. Cu
privire la aceste probleme, mitropolitul Șaguna le oferă o serie de sfaturi și
povețe cum ar fi cele legate de importanța și valoarea muncii și a hărniciei, de
chivernisirea și gospodărirea celor adunate prin trudă și ferirea de cheltuieli
nejustificate și risipă.
Pentru a înțelege cele ce se petrec în Biserică, la sfintele slujbe, la
Dumnezeiasca Liturghie, dar și pentru a avea parte de un trai decent și lipsit de
neajunsuri și pentru ajustarea performanțelor în muncă, Andrei Șaguna îi
sfătuiește pe ascultătorii săi să nu neglijeze latura educațională a vieții, începând
din fragedă vârstă, părinții având această datorie de a-i educa pe copiii lor și a le
oferi suportul necesar, contribuind efectiv și la construirea de școli și spații
educative.
Totodată nu încetează în a-i motiva și a-i încuraja pe credincioșii săi în
lupta împotriva viciilor și a decadenței morale care distruge sufletele, arâtând
încrederea pe care le-a arătat-o Dumnezeu oamenilor, dându-le libertate deplină
în săvârșirea oricărui lucru. El arată și egalitatea tuturor oamenilor înaintea
divinității, Hristos nefâcând nicio discriminare, pătimind pentru toți, murind
pentru toți, dar și înviind întru slavă pentru ca și noi toți să înviem asemenea
Lui.
Acestea fiind spuse, putem concluziona că mitropolitul Andrei Șaguna a
fost un ierarh deosebit de social și de preocupat efectiv de soarta creștinilor,
transmițând acest lucru prin predicile sale, ajutându-i pe oameni să priceapă atât
taina mântuirii la care sunt chemați prin Biserică, dar coborând și la problemele
lor de viață cotidiană, arâtându-le tuturor dragoste și prețuire, așa cum însuși
Mântuitorul a făcut chiar și pentru cei mai mici dintre oameni.