Pr.

Constantin Necula

CATEHETICA

SIBIU, 2022
 INTRODUCERE ÎN CONTEXTUL PROPUNERII DE CATEHETICĂ

M-am apucat cu greu să scriu acest mini-tratat de teologie catehetică dintr-o

pricină simplă. Am avut mereu senzația că, alături de Omiletică, materie geamănă în
parcursul scolastic și duhovnicesc al unui student în teologie, Catehetica este un
segment de cercetare și învățare extrem de dinamic. În fiecare zi se adaugă modele,
soluții și mijloace de comunicare a Adevărului revelat și oamenii Bisericii ori diferitelor
confesiuni care se fundamentează în creștinism sunt tot mai activi, mai atenți, mai
grăbiți parcă să ofere o mână de ajutor celor care caută să asculte și să înțeleagă
Cuvântul lui Dumnezeu. Avem de a face cu o amplă lucrare de redescoperire a Sfintei
Scripturi și Catehetica, știința care se ocupă de mijlocirea inclusiv tehnică a mesajului
creștin, nu poate păstra modelele de propovăduire reduse numai la cele câteva pe care
le știam până nu demult. Ce am descoperit în parcursul anilor de documentare1m-a
făcut să caut mai mult, mai atent și în diversitatea de surse privind Catehetica, dese ori,
am reușit să descopăr soluții pe care fără munca aceasta nu le-aș fi putu intui. De aceea
vă invit să parcurgem o altfel de Catehetică decât de manual. Îndrăznesc să cred că din
lucrarea aceasta veți lua inspirație pentru propriile acțiuni catehetice, pentru propria
cercetare în vederea înțelegerii lumii în care trăim și-L iubim pe Dumnezeu. desigur
vom păstra construcția tehnică a unui manual dar în același timp vă propun să
construim împreună orizontul trăirii în Hristos a acestei provocări: vestirea Evangheliei
Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Care sunt finalitățile cursului de Catehetică? Pare simplu atunci când sunt
identificate. Ani buni împreună-colegii din Facultățile din țară ne-am gândit să
identificăm trei finalități pe care să le urmărim pentru a vă ajuta în pastorație și cultura
pastoral- misionară pe care vremea de acum o cere de la slujirea noastră cu maximă
exigență. Deci, ce ne dorim să realizăm la finalizarea prezentului curs de Catehetică:
1. Deprinderea cunoștințelor de pedagogie pastorală și pastoral-catehumenală
în vederea desfășurării, la nivelul parohiei și orei de religie, cu maximă
exigență, a proiectelor catehumenale specifice spațiilor amintite.
2. Cunoașterea aplicării științelor pedagogice specifice Bisericii în contextul
dinamicii misionare actuale.
3. Identificarea modelelor catehetice specifice pastoralei active, construirea
mijloacelor pedagogice și metodologice pentru atingerea randamentului
maxim în pastorație; dezvoltarea abilităților de comunicator, formarea și
cultivarea unei conștiințe a dialogului în contextul misiunii Bisericii atât în
raport cu societatea cât și cu alte culturi, culte și religii.
Poate remarcați împreună cu mine amplitudinea unui astfel de construct, demers,
teologic și pedagogic, pastoral și comunicațional deopotrivă. Fundamentat pe
cunoașterea Scripturii, a Sfinților Părinți și a textelor mari ale Teologiei precum și pe o
serie de lucrări și cercetări din arealul pedagogiei, sociologiei, psihologiei educației și
celei sociale în general. Un aspect special privește relaționarea Cateheticii cu întreaga
știință a comunicării – așa cum decurge ea din teorie dar și din experiența ultimilor ani.
Care sunt obiectivele specifice disciplinei Catehetica? Ele pot fi sintetizate în
câteva puncte de reper pe care le redăm din dorința de a înțelege împreună
complexitatea unei discipline teologice și arealul ei de competență:

1Fișa Disciplinei Catehetică Ortodoxă fiind fixată cu prilejul întâlnirii profesorilor de Catehetică din facultățile
de Teologie ortodoxă din România în anul 2006, în cadrul unui Congres de specialitatea desfășurat la Arad.
 1. Asigurarea competențelor catehetice pentru preoții parohi, profesorilor de
religie, cateheților parohiali și coordonatorilor de programe pentru tineret:
comunicare intra-parohială, construcția de grupuri de studiu catehumenal,
elemente de pedagogie pastorală modernă, legislație românească și
europeană în domeniul predării religiei.
2. Identificarea și aplicarea principiilor construcției pastoralei catehumenale
sau catehetice, intervenția specifică în condițiile pastoralei rurale și urbane,
comunicarea adevărului de credință în contextul societății globalismului
activ.
3. Dezvoltarea capacității beneficiarilor cursului de a construi un proiect
catehetic pertinent în condițiile oferite de ethos-ul misionar specific precum și
dezvoltarea de proiecte educaționale pe axa biserică-școală-familie.
4. Capacitatea de a identifica atent și eficace nevoile de formare
intergenerațională.
5. Dezvoltarea unei baze culturale interdisciplinare în acord cu nevoia istorică
și practică de intervenție catehetică în planul comunității creștine.
6. Organizarea unui suport bibliografic suficient dezvoltării formării
intelectuale și practice a catehetului ortodox modern.
Nu suntem dinaintea unui proiect educațional ambițios ci atent la nevoia
imediată a credincioșilor ortodocși de astăzi și din generațiile care vin precum și la
nevoia de pregătire a clerului și operatorilor catehumenali amintiți deja de noi în textul
de mai sus. Pentru că unul dintre principiile fundamentale ale alcătuirii culturii
catehetice a viitorilor preoți și mireni în slujba Bisericii rămâne cel enunțat de către
Părintele John Mayendorff: „unul din factorii esențiali în viața școlilor noastre teologice
de astăzi este înrădăcinarea respectivelor lor comunități academice în Tradiția credinței
ortodoxe, așa cum a fost ea menținută în tradiția cultului. Marginalizarea cultului
liturgic, atunci când se manifestă, este un semn sigur de occidentalizare în sens greșit și
periculos. Dacă acceptăm cultul doar ca o expresie a pietății, fără legătură cu viața
creștină reală, separat de teologie și periferic față de activitățile centrale ale unei școli
teologice, cu nici un chip el nu poate juca rolul pe care l-a jucat timp de secole în
Biserica Ortodoxă: acela de a fi expresia unei minți (phronema) ortodoxe cu adevărat,
acela de a transforma Biserica dintr-o simplă adunare omenească în Trupul lui Hristos,
și, de aceea, de a transforma o școală – văzută în mod obișnuit doar ca un loc pentru
exerciții intelectuale- într-un adevărat atelier de viață creștină, un centru de la care
tradiția Bisericii să radieze în eparhii și parohii, ajutând episcopatul și preoții să învețe
să propovăduiască Adevărul”2. Și din acest motiv Catehetica își află locul real în
mijlocul valorilor pedagogice și teologice create de știința Teologiei Practice în acord cu
cercetările Teologiei Liturgice și Pastoralei, Omileticii și Dreptului Canonic fără a se
rupe de cunoașterea Vechiului și Noului Testament, Istoriei Bisericii- universale și
naționale, deopotrivă- Artei Bisericești ori limbilor clasice necesare înțelegerii marilor
izvoare ale mărturisirii creștine, minunat analizate și propuse cunoașterii noastre de
Patrologie. Și în acord cu tot ceea ce Teologia Sistematică- Dogmatica și Morala, Istoria
și filosofia Religiilor- ne pun la dispoziție în sinteze și texte majore ale gândirii creștine.
Scriem aceasta și pentru a evita alunecarea spre culturi aferente științelor umaniste
(psihologie, sociologie, comunicare ori filosofie) doar pentru a ne fixa în moda de
moment uitând întreaga geneză culturală pe care ne-o propune Teologia ca știință și
mărturisire.

2 John Meyendorff, Educația teologică în epocile patristică și bizantină și lecțiile ei astăzi în rev. Studii
Teologice, seria II, anul XLIII, nr. 4 (iulie -august), 1991, pp. 129-130.
 Vă propun așadar, alături de o seamă din colegii mei, să parcurgem o călătorie a
cunoașterii și aprofundării Cateheticii în frumusețea ei istorică și a clipei de acum, în
minunata sa desfășurare în cadrul limitelor culturale și istorice ale Bisericii. Vom evita
clișee și o serie dintre lucrurile pe care știm că le știți. Nu e nevoie, pe alocuri, decât de
reamintirea unor teme generale și identificarea specificului lor catehetic, trecerea lor în
construcția catehetică. Sunt câteva puncte de analiză a actualei perioade pastoral-
misionare peste care nu putem trece cu ușurință. Ele cer un „update” de mentalitate
pastorală și de conținut.
Care sunt mutațiile pastorale care influențează cel mai tare astfel de modificări
de profil ale Cateheticii? Le putem enumera împreună și dacă aflați altele noi să le
comunicați profesorului vostru la curs:
1. Catehetica iese din „manual” fiind obligată să ofere soluții unor situații ori
nevoi pastorale inedite. După ani buni de analiză observăm cum accentul
trece de pe ora de religie- care se supune regulilor științelor educației,
păstrând însă un veritabil filon catehetic- în spațiul larg al misiunii pastorale.
Așa apar cateheze specifice atât ca loc de desfășurare – cateheza în
penitenciare ori în centre de recuperare a persoanelor cu dependențe, de
exemplu- cât și ca mijloace și metode de implementare.
2. Catehetica își „desface” planul de intervenție în alte linii de acțiune decât
acelea în care Biserica a lucrat până în anul 1990. Prioritare devin acum
catehezele biblice și construcția lor în jurul metodelor narative, de exemplu.
Iar cateheza intergenerațională obligă preotul ori catehetul în acțiune să
dezvolte o cunoaștere a vârstelor diferită de cea pe care o stăpâneau
educatorii până de curând.
3. Catehetica oferă spațiul răspunsurilor la marile întrebări ale copiilor și
tinerilor, dar și la marile crize din viața adultă. Pentru aceea baza de formare
și asumare a răspunsurilor Bisericii s-a lărgit în mod inevitabil. Parte din
dialogurile catehetice din parohii ori comunități de misiune (ASCOR este o
astfel de asociere) par că nu au de a face nici cu viața duhovnicească și nici cu
mărturisirea de credință. Dar în mod cert întrebările vin din nevoi reale ale
oamenilor, sunt dileme născute în viețile lor cotidiene.
4. Catehetica s-a specializat, îngustând limitele acțiunii sale imediate. În anii
comunismului (1948-1990) era greu de intuit că avem nevoie de o cateheză în
penitenciar sau o alta în cadrul misiunilor de luptă ale Armatei. Cum, în
același timp, foarte puțini oameni știau despre măsura mărturiei din
temnițele comuniste și despre aportul la cultura catehetică pe care, în
timpurile moderne, rezistența de atunci a adus-o.
5. Catehetica românească dispune acum de un fond de diagnoză pastorală mult
mai amplu decât în oricare dintre etapele istorice ale României, nu doar
moderne. Interdisciplinaritatea analizelor este susținută de o amplă
bibliografie europeană ori americană în domeniu, lectura analizelor și
soluțiile pastorale neavând dimensiune strict confesională.
6. Catehetica nu poate face abstracție de istoria ei- textele el fiind izvorul tuturor
științelor teologice și parte din mărturia vremurilor sub care creștinii au
trăit- dar nici nu poate înțepeni în modele istorice eșuate sau perimate în
timp. De aceea cunoașterea istoriei ei după cele mai atente cercetări istorice
devine obligatorie și fundamentală înțelegerii definirilor și terminologiei
specifice.
7. Catehetica nu poate să nu țină cont de noul limbaj al credincioșilor fără a
accepta confuzia între limbajul credincioșilor și limbajul credinței- adoptat în
 timp drept mijloc al cunoașterii conținuturilor de credință. Evitarea clișeelor
verbale încadrate în limbaj de lemn nu îngăduie liberalizări ale limbajului
teologic fără suport în tradiția de comunicare a Bisericii.
Dar poate mutația cea mai elocventă este revelată de ideea unui catehism pentru
necredincioși, pentru aceia care au renunțat la credință înainte de a o cunoaște cu
adevărat. De aceea ideea unei alfabetizări evanghelice nu este așa de îndepărtată de
conținut cum se credea la începutul anilor ’90 îndată după căderea sistemului ideologic
al comunismului. Ce constatăm după o relativ lungă perioadă de timp de la Revoluție?
- o atomizare a conceptelor și conținuturilor catehetice
- o relativizare a Evangheliei
- o acțiune sistemică de slăbire a culturii de comunicare a generațiilor care
alcătuiesc astăzi corpusul de credincioși ai Bisericii.
În acest context misionar-pastoral Catehetica poate construi proiectele de integrare în
linia reconstruirii unui mediu pastoral autentic și pentru a reuni în proiecte conexe
parohia cu școala și alte organizații al căror scop este desprins din logica misionară a
Bisericii. Aceasta ne descoperă cât de mult a evoluat planul de desfășurare al unei
materii teologice în acord cu mediul în care trăim și mărturisim Evanghelia Domnului
Iisus Hristos. De unde provocarea reconstruirii profilului nu doar scolastic al unei
articulații de preț în mecanismul pastoral al Ortodoxiei: Catehetica.

Pentru aprofundare:

Lectură suplimentară:
 Partea Întâi

I. Catehetica- disciplină a Teologiei Practice

Catehetica ocupă un cunoscut loc între disciplinele Teologiei Practice, acea parte a
formării care aduce pe cel dornic de misiunea slujiri lui Dumnezeu în mijlocul lumii de
astăzi foarte aproape de dimensiunea imediată a vieții cotidiene. Nu este vorba aici de
fixarea unui target pastoral-misionar ci de întregul profil al vieții pastorale. Și acesta
privește inclusiv comunitățile în care chestiunile legate de credința creștină nu
reprezintă o preocupare constantă, cu atât mai puțin fundamentală. Catehetica nu este
o știință teologică în spațiul căreia putem aplica teoria excluderii pastorale- atât de
dragă unor voci- ci este fundamentată exact pe ceea ce putem numi inclusivism pastoral
sintetizat atât de simplu pe sintagma pe care a descoperit-o creștinismului modern
Părintele Nicolae Steinhardt: Dumnezeu nu are a pierde pe nimeni! Istoria ne
dovedește, o vom descoperi împreună într-un capitol ulterior, că știința catehizării nu a
fost activată de Biserică numai pentru cartierele exclusiviste ori pentru enclave de criză.
Ea presupune o acțiune de normalitate și continuitate, performează în toate timpurile
de viață ale Bisericii. din nefericire prea ades facem cateheza un apendice al nevoilor de
a lămuri obiective exterioare misiunii, un tip de cateheză-explicativă la provocările din
mass-media. Specialiștii în comunicate catehetică ne îndeamnă să privim mai relaxați
provocările care vin din jocul de informații al realității și să pregătim cu atenție cultura
creștină a generațiilor care vin.
Cum se leagă Catehetica în construcția teologiei ca exercițiu de cunoaștere, fie ea și
școlărească? Mai întâi trebuie să o privim în raport cu primii doi ani de formare
teologică. În acord cu teologia istorică și biblică. Nu se poate închipui o bună pregătire
pentru un catehet în lipsa unei corecte dimensionări biblice ori istorice. Catehetica este
știința comunicării Adevărului revelat. În lipsa cunoașterii acestui Adevăr- cuprins în
primul rând în Vechiul și Noul Testament- cum am putea realiza proiectul catehezei
biblice prin care generație după generație creștinii să primească principiile și
conținuturile după care să citească și să trăiască Scriptura. Apoi Catehetica se află într-
un raport de interdependență cu Patrologia- știința cunoașterii textelor și învățăturilor
Sfinților Părinți. Spun interdependență pentru că Patrologiei efortul Părinților de a
Catehiza și propovădui îi oferă textualitatea și din izvorul acesta își crește în fapt
analiza. Istoria Bisericească Universală constituie harta de date și fapte, de contexte în
care Catehetica și-a desfășurat cu prioritate direcțiile de propovăduire. Mi ales din
acest punct de vedere- al contextualității istorice- Istoria este importantă și atunci când
vorbim despre Istoria Bisericii Ortodoxe Române ori despre istoria creștinismului
românesc, indiferent de nuanța sa confesională. Privim această interdependență acum
ca fiind benefică și corectitudinea informațiilor istorice precum și înțelegerea
proceselor istorice în care s-a manifestat cultura catehumenală a creștinismului. Care în
mare parte a constituit motorul unor reacții apologetice ori modificări de profil
misionar.
Nu în ultimul rând aici încadrăm și cunoașterea limbilor clasice (latină, greacă și
ebraică) ori cursurile de Artă bisericească. Ele constituie puncte de reper ale unei
culturi teologice autentice. Lor se adaugă cunoașterea a una sau două limbi moderne ori
scurte exerciții de învățare a limbii slavone. Ori exerciții conștiente de cunoaștere a
scrierii chirilice, scriere specifică multor izvoare specifice cadrului românesc de
cercetare. Putem însă afirma că una dintre cele mai importante relații de cunoaștere
Catehetica o cere cu limba și literatura română. Care, în ciuda aparențelor, este tot o
materie teologică atâta vreme cât este limba de exprimare a analizei și comunicării
intre-bisericești.
În planul Teologiei Sistematice, socotită a fi Regina Teologiei, Catehetica se
dovedește a fi „scutierul” așezării în model de comunicare a marilor adevăruri de
credință. De altfel unul dintre teologii care au analizat natura și lucrarea Teologiei
Ortodoxe, Jean-Claude Larchet, scrie despre faptul că la originile teologiei se află
teologia catehetică. Idee exprimată și de noi prin conceptul de interdependență între
materiile teologiei dar pe care el o descrie astfel:
„Se poate spune că teologia a luat mai întâi forma catehezei. Desigur,
cateheza este un domeniu vast care tratează diferite aspecte ce țin de credința
creștină și de viața duhovnicească, dar evident că discursul despre Dumnezeu
ocupă aici un loc esențial și că totul se rezumă la el.
Cateheza era la începuturi un atribut care ținea de slujirea episcopului
întrucât învățarea este unul din atributele sale majore. Ea se desfășura în
cadrul bisericii: pentru credincioși în timpul Liturghiei, iar pentru catehumeni,
în afara Liturghiei.
Când au fost create parohiile, preoții, în calitate de delegați ai episcopilor,
au asigurat funcția catehetică. Aceasta a fost ulterior exercitată de către laici
delegați de episcopi și preoți. Origen (secolul al II-lea), pentru a oferi doar un
exemplu bine cunoscut, era unul dintre acești laici. Trebuie totuși notat în
trecere că laicii nu aveau, potrivit canoanelor Bisericii, posibilitatea de a
predica în biserică, nici chiar, se pare, posibilitatea de a învăța public în afara
bisericii, în timp ce anumite canoane refuză această posibilitate chiar și
clericilor (preoți și diaconi), pentru a rezolva exclusiv episcopilor (Canoanelor
19 și 64 ale Sinodului Trulan).
Multe opere patristice (de exemplu, cele ale Sf. Chiril al Ierusalimului sau
ale Sf. Ioan Gură de Aur) au formă de omilii, a căror finalitate este una clar
catehetică. Unele lucrări ale marilor teologi, precum Expunerea credinței
ortodoxe a Sf. Ioan Damaschin, țin de acest gen al teologiei catehetice,
destinate să-i formeze nu doar pe copiii și adulții care deveneau creștini, ci pe
toți credincioșii care doreau să-și aprofundeze credința; teologia aceasta putea
avea totodată și destinația de a face cunoscută credința ortodoxă celor din
afara Bisericii”3.

Prin Catehetică ne aflăm, așadar în cuprinsul unei întreagi construcții de gândire a

Teologiei care acționează fără a eluda în nici un fel valorile celorlalte ramuri ale
cercetării teologice ale cunoașterii lui Dumnezeu, doxologice și teoretice deopotrivă. Un
aspect fundamental este legat de relația Cateheticii cu viața duhovnicească. Nu vorbim
aici de viața liturgică drept izvor de cultură catehetică, lucru de la sine înțeles, ci de
nevoia fundamentală a menținerii culturii catehetice în sfera cunoașterii în Hristos a
Teologiei.
Că în construcția ei dialogică știința Catehetică nu poate fi insulară o exprimă
chiar istoria ei, de care ne vom ocupa în capitole următoare. Trebuie să remarcăm că

3Jean – Claude Larchet, Ce este Teologia? Noțiuni de metodologie în practica și predarea Teologiei Ortodoxe,
Ed. Basilica, București, 2021, pp. 16-17.
știința Cateheticii a urcat multă vreme în cunoașterea științifică și scolastică – referitor
strict la școli de teologie- în același trunchi de cunoaștere cu Pastorala și Omiletica.
Uneori a fost chiar liantul acestei alcătuiri.
Din analiza epistemologică asupra Teologiei ca știință, cercetătorii desprind o
serie de direcții care pot marca exigențele legate de cunoașterea teologică (științifică și
duhovnicească). Astfel putem identifica linii de cunoaștere care pot ajuta la înțelegerea
mai atentă a rațiunii, a înțelegerii, în credință a Teologiei:
1. actul credinței și dinamica sa- care privește dimensiunea volitivă, dimensiunea
cogniției propriu-zise și dimensiunea afectivă (credință și conștiință;
credibilitatea ca mărturisitor al credinței; non-absurditatea mesajului credinței)
2. credința și Teologia - care privește teologia ca aprofundare a dimensiunii
cognitive a credinței, dinamismul conștiinței interne a actului credinței (= fides
qua creditur) și a conținuturilor sale (= fides quae creditur) (teologia ca
„știință”; teologia ca „știință speculativă” și „știință practică”; teologie ca
„gândire meditativă”).
3. miracolul și Teologia – care privește modul de gestionare și modelare a vestirii
minunii drept izvor al credinței, când acesta se arată ca atare (dimensiunea
hristologică a teologiei; dimensiunea antropologică a teologiei; dimensiunea
eclesiologică a teologiei).
4. non-autoreferențialitatea cunoașterii teologice – se referă strict la relația
teologie-Biserică și la modul în care teologia evită prin referire la Tradiția
Bisericii și la rezultatele cunoașterii științifice autosuficiența și auto-
referențialitatea sistemică a teologilor (orizontul sapiențial al teologiei; rațiune
creată și rațiunea răscumpărătoare; vocația dialogică a teologiei; diakonia ca
dimensiune caritabil- intelectuală a teologiei).
5. structura teologiei ca știință – se referă la nevoia unei structuri interne a
teologiei care să înlesnească dinamismul cunoașterii teologice (ascultarea
credinței – Romani 10.17; inteligența credinței- intellectus fidei; practica
teologiei- praxis fidei; perspectiva recuperării din fragmentare a gândirii
moderne)
6. caracterul științific al cunoașterii teologice – dimensiunea este importantă în
raport cu exigența exprimării prin termeni autentici-profesionali (vizează
inclusiv aspectele de vocație a formării și comunicării adevărurilor de credință).
7. Caracterul științifi în comunicarea credinței – nu poate fi redusă doar la
utilizarea instrumentelor de cunoaștere prin Scriptură și Tradiție a adevărurilor
de credință ci și la complexitatea diacronică a gândirii prin care teologul poate
da propria măsură a rațiunii și credinței sale (vizează dezvoltări în direcția
hermeneuticii mărturisirii credinței; întâlnirea cu exegeza istorică; lectura-
interpretarea istoriei
mântuirii).
8. Caracterul științific și procesul cunoașterii în onto-teologie – scoate teologia
din simpla exploatare superficială a aspectelor legate de logica istoriei ori critica
științifică (cuprinde adecvarea comunicării la „excavarea ontologicului”,
articularea valențelor speculative pe cunoașterea reală a filozofiei și culturii
adecvate)4.

4 Sinteza este realizată de Giuseppe Lorinzio, Che cos’è la teologia Riflessioni introduttive a carattere
epistemiologico, în vol. Metodologia Teologica. Avviamento allo storico a la ricerca pluridisciplinari (edd.
Giuseppe Lorinzio, Nunzio Galatino), Edizioni San Paolo, 1994, pp. 11- 56.