Leonardo da Vinci, artist si om de stiinta

Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci - d. 2 mai 1519,
Amboise), cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a fost unul
dintre cei mai de seamă reprezentanți al Renașterii din perioada de
apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician,
inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor.
Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu
din întreaga istorie a omenirii.

Leonardo pleda pentru o stiinta a picturii, iar asta reiese cel mai bine din
insemnarile sale, in capitolul „Despre pictura”. Caietele atesta ca unul
dintre nenumaratele sale proiecte era sa scrie un tratat despre pictura.

Respectand obiceiul vremii, Leonardo cauta sa imbine teoria cu

informatii practice, si anumite sfaturi utile meseriei pentru alti artisti. Mai
mult ca orice insa, dorea sa demonstreze ca pictura este stiinta, urmand
s-o treaca din randul artelor mecanice in sfera artelor liberale.

Leonardo pune accent si pe fundamentul matematic al picturii. In

caietele sale vorbeste de cele zece functii optice ale ochiului (lumina,
intuneric, corp si culoare, forma si pozitie, distanta si apropiere, miscare
si repaus) pe care le considera elemente esentiale in pictura. Descrie
aceste functii prin prelegeri amanuntite despre perspectiva, dand lamuriri
despre sistemele perspectivei bazate pe geometrie, proportie si
modulatia luminii si a umbrei. Identifica apoi mai multe tipuri de
perspectiva, printre care forma conventionala ce are la baza un singur
punct de fuga, folosirea mai multor puncte de fuga, precum si
perspectiva aeriana. Pe langa aceste sisteme traditionale, Leonardo
exploreaza cu ajutorul cuvintelor si al desenelor geometrice sau analitice
notiuni de viziune in unghi larg, de adancime laterala si perspectiva
atmosferica, tehnici care folosesc voalarea si deschiderea progresiva a
tonurilor pentru a crea iluzia adancimii in spatiu. In continuare, ofera
sfaturi practice – fireste, cu ajutorul cuvintelor si al schitelor – despre
cum ar trebui pictate efecte vizuale precum lumina, umbra, distanta,
atmosfera, fumul si apa, sau despre cum trebuie redate anumite aspecte
ale corpului uman, spre exemplu proportiile trupului sau expresiile fetei.

Leonardo considera ca si studiul mecanicii, cu care s-a familiarizat ca

arhitect si inginer, reflecta mecanismele naturii. Pe tot parcursul vietii, el
a fost un constructor inventiv. Stapanea la perfectie principiile mecanicii
de la vremea respectiva, pe care de altfel le-a si dezvoltat. Cele doua
caiete din Madrid trateaza amanuntit teoria asupra mecanicii. Primul a
fost scris in ultimul deceniu al sec. XIV, iar al doilea intre 1503 si 1505.
Valoarea lor nu consta atat in descrierea anumitor masinarii sau unelte,
cat in modelele demonstrative folosite pentru a explica principiile si
functiile mecanice aplicate in construirea masinariilor. Aidoma desenelor
anatomice, Leonardo stabileste principii clare de reprezentare grafica –
stilizare, tipare si diagrame – menite a oferi o demonstratie precisa a
obiectului in cauza.

Leonardo a fost si inginer militar incepand cu prima perioada milaneza,

insa marturiile creatiei sale nu s-au pastrat. Potrivit caietelor din Madrid,
in 1504 e mandatat probabil de consiliul Florentei sa asiste alaturi de
lordul Piombino la reparatiile sistemului de fortificatii ale orasului, pentru
care propune un plan amanuntit de revizie generala. Studiile privind
canalele din regiunea Arno si din Lombardia ni-l infatiseaza ca pe un
maestru in inginerie hidraulica.

Il preocupa indeosebi frecarea si rezistenta si in fiecare aparat mecanic

pe care ni-l prezinta (filete, roti dintate, parghii hidraulice, mecanisme
pivotante sau roti de transmisie) imaginea primeaza in fata textului scris.
Il preocupa in egala masura potentialul mecanic al miscarii. Astfel ajunge
sa conceapa o masina cu transmisie diferentiala, o cetate pe roti ce se
aseamana tancului modern, si o masina zburatoare. Elicea sa spiralata
(cca 1487) poate fi considerata un prototip pentru elicopterele moderne,
dar prezinta acelasi neajuns ca si restul vehiculelor gandite de
Leonardo: lipsa unei surse adecvate de energie pentru propulsie si
decolare.

In fiecare fenomen natural pe care-l analizeaza, Leonardo intrevede

fortele mecanice primare ce guverneaza forma si functia universului.
Observam acest lucru in studiile despre zborul pasarilor din care
izvoraste ideea indrazneata a aparatului de zburat, idee ce l-a impins sa
cerceteze si mai temeinic aerul. De asemenea, in studiile despre apa,
numita vetturale della natura (in italiana, carausul naturii) unde se arata
preocupat in egala masura de proprietatile apei si de legile miscarii si ale
curentilor, in cercetarile privind cresterea plantelor si a copacilor, a
structurii geologice a Pamantului, a formei dealurilor si, nu in ultimul
rand, in observarea curentilor de aer din care iau nastere in desen
flacara unei lumanari, dara unui norisor sau un rotocol de fum. Leonardo
dezvolta un stil unic de reprezentare a desenelor executate in urma
nenumaratelor experimente, indeosebi in studiul vartejurilor. Mai mult,
reuseste sa descompuna un fenomen in parti – fagasul apei sau
involburarea – fara a distruge insa unitatea imaginii, creand astfel o
viziune deopotriva analitica si sintetica.

Bibliografie:
https://www.descopera.org/leonardo-da-vinci-om-de-stiinta-si-artist/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonardo_da_Vinci