Ghid

pentru eseuri finale

Lector dr. M. Bălan

1
 Ce este un eseu?

Eseul este un exerciţiu care oferă studentului posibilitatea să exploreze, în legătură cu

subiectul ales, un număr limitat de texte şi să-şi formeze câteva idei relativ clare.
Eseul indică măsura în care studentul înţelege ce spun autorii pe care îi consultă şi
este capabil să-i situeze într-un context particular, să facă o evaluare privind
importanţa lor şi să prezinte şi să justifice perspectiva lor. Se urmăreşte şi un grad de
competenţă în folosirea notelor şi a bibliografiei.
Eseul nu trebuie confundat cu o compunere menită să exprime părerea pur personală
(„eu cred că...”, „opinia mea este ca...”). Din contră, trebuie privit ca o lucrare de
cercetare în care se aplică o metodologie critică unui text şi se foloseşte o bibliografie
minimală.
Din materialul ce urmează va rezulta clar ideea că redactarea unui eseului presupune
o serie de reguli sau norme.

I. Structura unui eseu

A. Părţile preliminare

A..1. Titlul, urmat de numele autorului

Titlul este considerat important deoarece oferă cititorului prima informaţie
despre conţinutul eseului; în funcţie de titlu, un cititor oarecare poate decide
dacă va citi sau nu eseul; un titlu bun captează atenţia cititorului.

A.2. Abstract
Un Abstract informează, într-un număr limitat de cuvinte (de obicei, între 150-
200), despre problemele importante discutate, astfel încât cititorul să nu fie
nevoit să citească eseul în întregime, pentru a şti despre ce este vorba. Este o
primă evaluare a lucrării realizată chiar de către autor. Un Abstract ocupă un
singur paragraf; nu conţine referinţe şi citate; de obicei, este scris în engleză.
(Pentru eseul de faţă, cei care nu cunosc îndeajuns limba engleză vor scrie
Abstract-ul în limba română.)

A.3. Key-words (cuvinte cheie)

Cuvintele cheie sunt sintagme sau simple cuvinte care au drept scop promovarea
on-line a articolelor; ele reprezintă cea mai bună cale pentru a realiza expunerea

2
 dorită a articolului. În identificarea cuvintelor cheie este important să luăm în
considerare posibilii termeni de căutare ai cititorilor.
Pentru eseul de faţă, va fi alcătuită o listă de patru-cinci cuvinte cheie în
engleză.

B. Textul de bază al eseului

Textul de bază (sau principal) este partea în care autorul prezintă în detaliu
problemele anunţate mai înainte, în Titlu şi Abstract, spunând ceea ce el însuşi
şi-a propus.
Textul de bază are trei părţi: introducerea, corpul argumentativ, concluzia.

B.1. Introducerea
Introducerea deschide eseul. Este o parte relativ scurtă, ocupând, cel mai adesea,
un singur paragraf; însă poate fi concepută şi în două sau trei paragrafe mai
scurte. O bună Introducere conţine:
a) prezentarea problematicii generale, care include şi o trecere în revistă a
literaturii clasice şi din ultimii douăzeci de ani; cele mai importante titluri de
lucrări vor fi enumerate – eventual, insoţite de scurte comentarii – într-o notă de
subsol; la acestea se vor face referinţe în corpul argumentativ;
b) descrierea – în două-trei fraze – a subiectului particular căruia i se
consacră eseul respectiv;
c) strâns legat de punctul precedent, enunţarea tezei eseului – ceea ce autorul
îşi propune să facă în eseu; teza este un fel de indicator care arată cititorului
direcţia; pentru enunţarea tezei se va folosi persoana întâi singular: „În acest
eseu voi argumenta (voi aduce argumente) că...”;
d) prezentarea perspectivei teoretice şi metodologice de tratare a subiectului
şi de construcţie a eseului; se vor preciza sursele în baza cărora va fi tratat
subiectul;
e) indicarea ordinii în care se vor prezenta argumentele în favoarea tezei
enunţate; se va folosi persoana întâi singular: „întâi, voi...; apoi, voi...; după
aceea, voi...; în final, voi...”; ordinea poate fi indicată şi prin folosirea
numeralelor ordinale.
Atenţie! Introducerea nu este marcată prin titlu (Introducere). Introducerea ocupă
spaţiul dintre ultimul rând pe care se găsesc cuvintele cheie (Key-words) şi titlul
primei secţiuni din corpul argumentativ.

B.2. Corpul (conţinutul) argumentativ

Corpul argumentativ al eseului este partea cea mai consistentă care prezintă
detaliat punctele sau ideile enunţate în Introducere.
Pentru ca argumentele dezvoltate să apară sub o formă clară, care să permită
cititorului să le parcurgă fără dificultate, trebuie evitată o prezentare prea
compactă. De aceea, obligatoriu, corpul argumentativ va fi structurat în
secţiuni, respectând numărul şi ordinea indicate la punctul e) din Introducere.
Fiecare secţiune va conţine expunerea şi dezvoltarea unei idei principale – idee
ce va fi clar exprimată în titlul care precede secţiunea. O secţiune poate fi

3
 compusă, la rândul ei, din subsecţiuni –, alocând, pentru aceasta, mai multe
paragrafe înlănţuite logic (vezi: II.L. Secţiuni şi subsecţiuni).

Ce trebuie să urmărească autorul eseului când prezintă argumentele?

Argumentarea trebuie să aibă cursivitate – nu se va sări de la o idee la alta, ci,
printr-o bună organizare, se va da cititorului posibilitatea ca la sfârşitul fiecărui
paragraf să anticipeze relativ uşor ce va urma.
În al doilea rând, tot ceea ce este spus trebuie să aibă claritate şi precizie –
termeni, concepte şi argumente clar explicate şi în propriile cuvinte ne arată
dacă autorul eseului a înţeles ce susţine fiecare dintre filosofii la care se referă.
Autorul eseului poate să presupună că cititorul său nu este prea inteligent şi are
nevoie, la tot pasul, de explicaţii clare.
În al treilea rând, vor fi folosite cumpătat citatele – citatul nu ţine loc de
explicaţie. Citatele vor avea doar rolul de a susţine punctele de vedere, ideile
sau interpretările pe care autorul le-a explicat deja în propriile sale cuvinte; dar
niciodată, pentru a înlocui propria explicaţie.
În al patrulea rând, prezentarea argumentelor va fi însoţită de o discuţie critică
substanţială – vor fi supuse evaluării atât argumentele filosofilor în cauză, cât şi
propriul punct de vedere.
Desigur, originalitatea şi sclipirea filosofică reprezintă un plus, însă nu o cerinţă
expresă; de bază este cerinţa ca autorul eseului să arate că poate să-şi susţină
concluziile propriului demers.

B.3. Concluzia
Dacă eseul are o Introducere eficace, dezvoltată logic în corpul argumentativ,
atunci fluxul ideilor conduce în mod natural la concluzie. Există mai multe
moduri în care se poate deduce concluzia unui eseu: prin trecerea în revistă a
ideilor mai importante; prin reafirmarea tezei; făcând predicţii pe baza
materialului din corpul argumentativ etc. Este de dorit ca o concluzie să nu
ofere doar un rezumat al discuţiei detaliate din corpul argumentativ, ci să
sublinieze, mai ales, importanţa rezultatelor în domeniu şi să le lege cu
cercetările anterioare.
Atenţie! Această parte a eseului este marcată chiar prin titlul Concluzie sau
Concluzii.

C. Referinţele bibliografice în paranteze şi note de subsol

Există trei moduri de a face trimiteri la surse: a) note de subsol (Footnotes); b)

note de final (Endnotes); c) referinţe în paranteze (Parenthetical citations) chiar
în textul principal, imediat după citat.
În studiile cu caracter istorico-filosofic, de regulă, trimiterile la texte clasice se
fac în paranteze (imediat după citat), iar trimiterile la literatrura secundară sau
de specialitate, în note de subsol sau de final.

4
 Pentru eseul de faţă, trimiterile la textele clasice se vor face în paranteze imediat
după citat, iar trimiterile la literatura secundară, în note de subsol; nu vom folosi
note de final.
Parantezele nu conţin nimic în afara referinţei bibliografice. Vezi: IV.
Referinţele în paranteze. Textele clasice. Exemple.
Notele de subsol sunt mai complexe. Cel mai frecvent în notele de subsol sunt
specificate sursele bibliografice. Poate fi vorba de o simplă referinţă
bibliografică, adică trimiterea la lucrarea unui autor din care s-a citat în textul
principal sau în baza căreia s-a susţinut ceva; pot fi indicaţii bibliografice de
întărire privind o problemă discutată în textul principal, introduse prin formula:
„în legătură cu această problemă, vezi şi...”; poate fi o trimitere la altă lucrare,
introdusă prin abrevierea cf. (de la confer, compară). Vezi: III. Referinţele în
notele de subsol. Literatura de specialitate. Exemple.
Notele de subsol conţin adesea un citat (sau mai multe) unde se explică mai
detaliat ori se susţine o afirmaţie din text care are legătură cu subiectul tratat,
dar este oarecum periferică. Citatele vor fi scrise întotdeauna în limba română;
dacă sursa citată este într-o limbă străină, citatul va fi tradus în româneşte.
În notele de subsol pot apărea şi citate din textele clasice sau referiri la textele
clasice, pentru întărire, pentru comparaţie, pentru o explicaţie mai complexă etc.
În notele de subsol pot apărea şi precizări sau comentarii (uneori polemice).

D. Bibliografia
Bibliografia este o listă a surselor folosite pentru obţinerea de informaţii în
vederea redactării unei anumite lucrări. Aceasta este inclusă la sfârşitul lucrării,
pe ultima sau ultimele pagini.
Este aproape imposibil ca o Bibliografie să includă tot ce s-a scris în legătură cu
un subiect dat; de aceea, mulţi autori găsesc mai potrivit să folosească alte
titluri: Lucrări citate (consultate), Bibliografie selectivă, Surse consultate
etc.
Rolul unei Bibliografii este de a face cunoscute sursele folosite, astfel încât
cititorii să le poată consulta; ea arată că am realizat o muncă de cercetare şi de
documentare şi garantează acurateţea lucrării noastre. Din contră, neataşarea
unei Bibliografii poate duce la acuzaţia de plagiat.
Elementele pe care trebuie să le avem în vedere pentru întocmirea unei referinţe
bibliografice sunt: autorul sau autorii; titlul lucrării (carte, articol); formatul
(tipărit sau on-line); locul publicării; editura; data publicării; paginaţia; adresa
web şi data accesării (pentru resurse on-line).
Cel mai simplu şi mai accesibil tip de Bibliografie este lista alfabetică unică.
Dar nu este şi cea mai recomandată, mai ales dacă se folosesc categorii diferite
de surse.
Astfel, atunci când folosim texte clasice, acestea vor fi diferenţiate de celelalte
lucrări prin compartimentarea bibliografiei în cel puţin două liste: lista textelor
clasice (folosite ca Surse sau Texte primare) şi lista bibliografică a lucrărilor de
specialitate (Literatura secundară sau Surse secundare). La fel, într-un studiu
legat într-un fel de opera unui autor clasic, de obicei, lista lucrărilor scrise de el

5
 însuşi este separată de lista lucrărilor despre el şi despre lucrările lui (A. Lucrări
ale lui...; B. Literatură secundară).
Vezi: II.O. Bibliografia; V. Referinţele în Bibliografie. Exemple.

II. Formatul de bază al unui eseu academic

A. Formatul paginilor
Se vor folosi pagini format A4. Paginile vor avea margini (sus, jos, stânga,
dreapta) de 2,5 cm. Acest spaţiu este necesar pentru ca profesorul să noteze
eventuale observaţii. Paginile se vor numerota în partea de jos, centrat, începând
cu prima pagină de text. Pagina de titlu nu se numerotează.
Vezi Anexa: Prima pagină (Eseu final).

B. Formatul textului
Eseul va fi scris în limba română, cu diacritice şi folosind sistemul ortografic cu
„â” şi „sunt”. În acest scop, va fi ales un font care poate afişa caracterele
specifice limbii române – se recomandă folosirea fontului Times New Roman.

B.1. Caracterul literelor

Întregul text va fi scris cu litere normale (drepte de rând).
– Literele cursive/italice vor fi folosite pentru:
- cuvinte/sintagme în alte limbi citate;
- titluri de cărţi sau de periodice (nu se marchează cu ghilimele);
- (facultativ) un cuvânt/un pasaj (scurt), dacă vrem să-l scoatem în evidenţă.
– Literele aldine/boldate vor fi folosite pentru:
- titlurile de secţiuni sau subsecţiuni;
- dacă vrem să evidenţiem unele cuvinte/sintagme considerate foarte
importante
– Nu se foloseşte sublinierea.

B.2. Mărimea literelor

Textul principal va fi scris cu font de 12 puncte; pentru titlul eseului, 14 puncte;
pentru Abstract, key-words, note de subsol şi Bibliografie, font de 10 puncte.

B.3. Spaţierea
Spaţierea între rânduri va fi de 1,5, pentru textul principal, dar de 1,0, pentru
textul notelor de subsol. Petru Abstract, spaţiere de 1.0. În textul Bibliografiei,
între două intrări bibliografice va fi o spaţiere de 1,5; dar în interiorul fiecărei
intrări, dacă va ocupa mai mult de un rând, spaţierea va fi de 1.0.
Între Numele autorului şi Abstract, patru rânduri albe.
Între Abstract şi Key-words, două rânduri albe.
Între Key-words şi textul rpincipal, două rânduri albe.

6
 B.4. Alinierea şi indentarea
Atât pentru textul principal, cât şi pentru notele de subsol, alinierea se va face
prin selectarea opţiunii Justify.
Paragrafele se vor distinge prin indentarea primului rând; nu prin distanţare de
paragraful anterior; indentarea primului rând al paragrafului nu se va face cu
Tab, nici cu spaţii, ci folosind First Line Indent.
Tot prin folosirea First Line Indent se face şi indentarea primului rând în cadrul
textului notei de subsol.
Pentru Bibliografie, alinierea se va face la stânga, selectând Align Left; se va
folosi indentarea agăţată pentru primul rând, prin selectarea opţiunii Hanging
Indent.
Titlul va fi aliniat central. Sub titlu, numele şi prenumele autorului, scrise cu
majuscule, font de 10 puncte, aliniate central.
Abstract-ul, aliniat prin opţiunea justify; marginea din stânga va fi la 1.0 cm faţă
de textul principal.

C. Mărimea textului
Numărul de cuvinte din textul principal (de bază) al eseului va fi de 3 000.
Întrucât autorii sunt studenţi din anul I, reformulez cerinţa legată de mărimea
textului astfel: nu mai mult de 3 500 de cuvinte, dar nu mai puţin de 2 500 de
cuvinte. Numărul exact de cuvinte va fi scris pe pagina de titlu – pentru a afla
câte cuvinte are eseul se va folosi functia Word Count din bara de Instrumente
(Tools).
Numărul de cuvinte din notele de subsol va fi între 500 şi 1 000; va fi scris, de
asemenea, pe pagina de titlu – se va folosi tot funcţia Word Count.
Numărul de cuvinte din Bibliografie nu intră în discuţie.

D. Abrevieri uzuale
Nu se folosesc prescurtări în textul lucrării (în afara celor acceptate în limbajul
ştiinţific cu caracter internaţional).
Nu se va prescurta „sec.”, pentru secol.
Nu se va abrevia „v.”, pentru vezi; se va scrie: „vezi:”
În textul întregului eseu se pot folosi abrevieri precum:
• e.g. = exempli gratia (de exemplu)
• i.e. = id est (adică)
• Sf. = Sfântul, Sfânta
• î.Hr. şi d.Hr. – se pot folosi însă şi abrevierile î.e.n. şi e.n. (În ultima
vreme, în unele medii, din dorinţa de a nu ofensa persoanele care nu sunt
creştine, s-a decis folosirea abrevierilor î.e.n. şi e.n., deşi, indiferent de
termenii utilizaţi, perioadele istorice se referă la naşterea lui Iisus.)
•  n. = nota
•  n.a. / n.n = nota autorului / nota noastră ((urmată de iniţialele autorului)
•  n.t. = nota traducătorului
• subl. ns. = sublinierea noastră (urmată de iniţialele autorului)
•  N.B. = nota bene
•  ed. (ediţia, editor; plural: eds.)

7
 •  tr. (traducere, traducător, traducători)
• et al. = et alii (şi alţi autori)
•  vol. (volumul, volumele)

E. Abrevieri pentru titlurile de lucrări

Autorul eseului poate folosi abrevieri sau sigle pentru lucrările pe care le citează
mai des – se înţelege că este vorba de texte clasice. Pentru aceasta, fie va reda în
paranteză sigla pe care o va folosi la prima citare a respectivei lucrări, fie va
face cunoscute siglele ce urmează să fie folosite într-o notă de subsol. De
regulă, se folosesc prescurtări intrate în uzul internaţional. Exemple: Metaph.,
pentru Metafizica lui Aristotel; E.N., pentru Etica Nicomahică; Pol., pentru
Politica; Rep., pentru dialogul Republica; Tim., pentru dialogul Timaios; De civ.
Dei, pentru De civitate Dei; ST, pentru Summa theologiae; ScG, pentru Summa
contra gentiles etc.

F. Numeralele
Numeralele cardinale se vor scrie cu litere, exceptând situaţiile când apare o
argumentare cantitativă, matematică ori ştiinţifică evidentă (măsurători, calcule
exemplificate etc.) sau când e vorba de date calendaristice. Când se vor folosi
cifre – pentru mii, zeci de mii, milioane etc. – se va face apel la spaţii, nu la
puncte: nu 1.000, ci 1 000. Secolele se vor scrie cu cifre romane, cu articole,
fără prescurtări: de exemplu, secolul al XII-lea, dar secolul I şi secolul XX.

G. Ortografie şi punctuaţie
Vezi Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (2005).
DOOM
Spaţiile de dinainte sau de după semnele de punctuaţie (blancuri):
a) se lasă spaţiu liber după:
– virgulă: ... filosofia, ştiinţa ...
– punct: ... filosofia. Ştiinţa ...
– semnul întrebării: ... filosofia? Ştiinţa ...
– semnul exclamării ... filosofia! Ştiinţa ...
– două puncte ... filosofia: ştiinţa ...
– punct şi virgulă ... filosofia; ştiinţa ...
– puncte de suspensie ... filosofia... ştiinţa/Ştiinţa ...
b) se lasă spaţiu liber atât înainte, cât şi după:
– linie de pauză ... filosofia – ştiinţa ...
c) nu se lasă spaţiu liber în cazul semnelor:
– cratimă ... într-adevăr ...
– ghilimele ... „filosofia”...
– paranteze ... (filosofia) ... ... [ştiinţa] ...
– bară oblică (slash) ... filosofia/ştiinţa ...

H. Scrierea cu majuscule

8
 Scrierea cu majuscule va respecta normele DOOM.
În plus, se vor scrie cu iniţiale majuscule toate cuvintele, mai puţin cele
ajutătoare, din titlurile anglo-americane de orice fel, reproduse în original; tot cu
iniţială majusculă se vor scrie Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea, Reforma,
Contrareforma, Epoca Luminilor, Imperiul Roman etc.; Iad, Rai (Paradis) vor
comporta majuscule numai în contexte religioase sau teologice; „Biserică” va fi
scris cu majusculă în toate situaţiile în care se referă la Biserica Catolică,
Biserica ortodoxă, ca opuse bisericii locale.

I. Transliterarea
Numele şi denumirile din alte limbi decât cele cu alfabet latin (greacă, arabă,
ebraică, rusă etc.) vor fi transliterate, conform normelor internaţionale. Însă vor
fi păstrate în forma statornicită în uzul literar nume precum Socrate, Platon
Aristotel ş.a. – nu vom scrie, de exemplu, Aristoteles.
Numele şi denumirile provenite din limbile cu alfabet latin vor fi folosite ca
atare, inclusiv cele care conţin caractere din alfabetul latin extins. Cu atât mai
mult numele din limba latină; cele folosite de unii autori români în forme
preluate din alte limbi (în special franceză) vor fi abandonate (de exemplu,
Guillaume, în loc de Guillelmus sau Guilielmus); dar vom păstra forma
încetăţenită William Ockham, pentru Guillelmus de Ockham.

J. Citat, parafrază şi rezumat

Citatul, parafraza şi rezumatul reprezintă trei moduri de a încorpora munca altor
autori în propria scriere.
Citatul trebuie să fie identic cu originalul, redând cuvânt cu cuvânt un fragment
delimitat din sursă şi atribuindu-l autorului respectiv.
Parafraza implică exprimarea unui pasaj în propriile cuvinte; ea trebuie să fie
atribuită sursei originale. Parafraza este, de regulă, mai scurtă decât pasajul
original.
Rezumatul implică exprimarea ideilor principale în propriile cuvinte; ideile
rezumate trebuie să fie atribuite sursei originale.

K. Tipuri de citate
I.1. În textul principal
► Se vor folosi citatele bloc ori de câte ori de câte ori textul redat acoperă cel
puţin trei rânduri. Citatul bloc are o intendenţă de 2 cm faţă de textul principal
în partea stângă, este scris cu font de 10 puncte şi nu este încadrat de ghilimele.
Dacă sursa citatului bloc este un text clasic referinţa se face între paranteze;
dacă sursa este un text din Literarura secundară referinţa se face în nota de
subsol. Dacă în citatul bloc apare un alt citat, acesta din urmă este inclus între
ghilimele („...”).
Atenţie! Pentru eseul de faţă, în textul principal vor fi redate citate bloc numai
din texte clasice. Nu vor fi redate citate bloc din literatura secundară sau de
specialitate; se vor folosi, după caz, parafraza sau rezumatul.

9
 ► Se vor folosi citatele încadrate de ghilimele ori de câte ori textul redat este
sub trei rânduri. Citatul încadrat de ghilimele nu este separat de textul principal;
se scrie cu aceeaşi mărime de font folosită în textul principal. Dacă sursa este un
text clasic, referinţa se face între paranteze; dacă sursa este un text din
Literatura secundară, referinţa se face în nota de subsol. Dacă în citatul încadrat
de ghilimele apare un alt citat, acesta din urmă este inclus între ghilimele
unghiulare («...»).

I.2. În textul notelor de subsol

Se vor folosi numai citate încadrate de ghilimele, indiferent de numărul de
rânduri şi indiferent de felul sursei – text clasic sau din literatura secundară.

L. Secţiuni şi subsecţiuni
Pentru marcarea ordinii în diviziune se vor folosi numai cifre arabe, începând cu
cifra 1, urmată de un punct; dacă este cazul, vor urma şi alte cifre, despărţite
între ele prin puncte, în funcţie de gradul titlului subordonat. Astfel, pentru
prima secţiune, vom avea:
1. Titlul secţiunii; apoi,
2. Titlul celei de-a doua secţiunii; etc.
Pentru unele secţiuni (sau pentru toate), dacă este nevoie, putem introduce şi
subsecţiuni. Vom avea însă grijă ca fiecare titlu intermediar să fie urmat de un
text de o lungime care să justifice introducerea acelei secţiuni şi echivalentă
pentru acelaşi nivel logic în ansamblul lucrării.
Dacă introducem subsecţiuni, vom avea:
1.1. Titlul primei subsecţiunii; apoi,
1.2. Titlul celei de-a doua subsecţiuni etc.
Putem avea chiar mai multe grade de titluri. Dar, ţinând cont de dimensiunile
eseului, este recomandat să nu introducem decât secţiuni şi, numai unde este
cazul, subsecţiuni.

Toate titlurile se vor scrie cu bold; vor fi precedate de 2 rânduri albe şi vor fi
urmate de un rând alb.
Titlurile de secţiuni vor fi aliniate central, celelalte, stânga. După titluri nu se
pune punct.
Paragrafele se vor distinge prin indentarea primului rând, nu prin distanţare de
paragraful anterior; indentarea primului rând al paragrafului nu se va face cu
Tab, nici cu spaţii, ci folosind FIRST LINE INDENT.

M. Notele de subsol
Notele de subsol (Footnotes) vor fi inserate prin comandă automată (din Insert /
Reference).
În textul principal, numărul care indică nota de subsol apare la sfârşitul citatului,
după punct (.), fără spaţiu liber între punct şi numărul notei de subsol.
Se scriu cu font Times New Roman, 10 puncte; primul rând: 0,5 cm (prin
folosirea First Line Indent); distanţa dintre rânduri: 1,0. Fiecare notă se încheie
cu punct.

10
 Vezi: III. Referinţele în notele de subsol. Exemple

N. Parantezele care conţin referinţe la textele clasice

Sunt paranteze rotunde: (...); se pun la sfârşitul citatului, imediat după ghilimele
de închidere:”, lăsând un spaţiu liber înainte; după paranteză, fie se pune punct
(sau virgulă, sau punct şi virgulă), fie se lasă un spaţiu liber, dacă fraza
continuă, iar regulile de punctuaţie nu impun un astfel de semn. Se scriu cu
acelaşi font ca şi textul principal, respectând aceeaşi mărime, aceeaşi spaţiere.
În ce priveşte caracterul literelor, vezi: IV. Referinţele în paranteze. Textele
clasice. Exemple.

O. Bibliografia
Informaţia conţinută în Bibliografie este în cea mai mare parte aceeaşi cu aceea
din notele de subsol. Deosebirea este că intrările bibliografice nu includ
numerele paginilor pentru cărţi; în schimb, oferă numărul complet de pagini
pentru articolele din periodice şi pentru capitolele din volumele cu editori.
La secţiunea Surse primare, intrările bibliografice se pun, mai întâi, în ordinea
cronologică a autorilor, apoi, pentru fiecare autor, în ordinea alfabetică a
scrierilor.
La secţiunea Literatură secundară, intrările bibliografice se pun în ordinea
alfabetică a numelor (de familie) ale autorilor; dacă pentru acelaşi autor, există
mai multe lucrări, acestea se pun în ordine alfabetică; dacă este vorba de două
sau mai multe lucrări ale aceluiaşi autor apărute în acelaşi an, se adaugă o literă
(a, b etc.) lângă ultima cifră din numărul care reprezintă anul. Nu se
numerotează.
Bibliografia se va scrie cu Font Times New Roman, 10 puncte; rândurile
ulterioare primului sunt la 1,0 cm; spaţierea între rânduri va fi de de 1,0;
distanţa dintre două intrări bibliografice va fi de un rând alb.
La numele editurii nu se scrie „Company”, „SRL”, „S.A.”, „Ltd”, „Inc.”
Chiar dacă sunt menţionate între paranteze sau în notele de subsol, lucrările
considerate de referinţă universală, precum Biblia, enciclopediile, dicţionarele
etc. nu se trec la bibliografie – de exemplu, nu vom menţiona în Bibliografie,
DEX-ul sau DOOM-ul; nici măcar un Dicţionar de filosofie.
La numele autorilor din bibliografie nu se pun titlurile deţinute de autori, cum ar
fi „Dr.”, „Prof. Dr.” „Acad.”, „Preot” etc.
Vezi: V. Referinţele în Bibliografie. Exemple.

11
 III. Referinţele în notele de subsol.
Literatura de specialitate
Exemple

În notele de subsol se fac referinţe numai la lucrări (cărţi, articole) din Literatura
secundară sau de specilaitate.
Indiferent dacă este vorba de carte, capitol din carte sau articol din revistă,
trimiterile se vor face dupa modelul:
Wippel 1984, 57.
Numele autorului Anul publicării numărul paginii sau intervalul de pagini

Wippel 1984 57

Deci,
- nu se scrie prenumele autorului;
- nu se pune virgula între numele autorului şi anul apariţiei lucrării;
- nu se mai scrie p. sau pp.. pentru pagina, respectiv paginile.

Dacă este vorba de mai multe lucrări ale aceluiaşi autor apărute în acelaşi an, se
adaugă o literă lângă ultima cifră din numărul care reprezintă anul:
Iwakuma 1992a, 98.
Iwakuma 1992b, 104.

Numele autorului Anul publicării numărul paginii sau intervalul de pagini

Iwakuma 1992a 98

Iwakuma 1992b 104

Pentru simplificarea notelor de subsol, se folosesc, în practica redactării

lucrărilor ştiinţifice, o serie de notări cu caracter internaţional, unele dintre ele
abreviate (scrise cu caractere italice).
Nu se vor folosi trimiterile: opus citatum (abreviată op.cit.) loco
citato )abreviată, loc.cit.), deoarece pot da naştere la confuzii (În ultima vreme
tot mai multe ghiduri de redactare interzic aceste abrevieri.) Nu se va folosi nici
trimiterea abreviată: sq./sqq. = sequens (şi pagina/paginile următoare); se vor
menţiona ecplicit paginile.

12
 Trimiterea apud (lat. după, la) se întrebuinţează când se citează un autor citat de
un altul (sursă de mâna a doua); nu se recomandă folosirea acestei metode.

Singurele notări cu caracter internaţional menite să simplifice informaţia din

notele de subsol şi din parantezele care conţin trimiteri biliografice sunt:
• idem, cu forma abreviată id. (lat. acelaşi) = trimitere folosită în cazul în care
autorul este acelaşi ca în nota precedentă, dar este citat cu altă lucrare,
neintercalată cu lucrările altor autori. Idem substituie numele autorului:
Iwakuma 1992a, 98.
Id. 1992b, 104.
• ibidem, cu formele abreviate ibid. sau ib. (lat. tot acolo, în acelaşi loc) =
trimitere la aceeaşi lucrare a unui autor sau chiar la acelaşi pasaj din opera
respectivă, pentru evitarea reproducerii integrale a datelor bibliografice ale
lucrării din care se citează succesiv:
Iwakuma 1992a, 98.
Ibid., 108.
(Atenţie! Dacă între prima trimitere şi următoarea s-a intercalat o altă notă,
menţiunea Ibidem nu mai este valabilă.)
• cf. (lat. confer = compară) se foloseşte pentru a indica o comparaţie între
paragrafe diferite de izvoare, între puncte de vedere diferite sau asemănătoare.

După cum se vede, nu vom folosi abrevieri pentru pagina/paginile, adică p. sau pp.;
vom menţiona paginile (în cazul Literaturii secundare), fără aceste abrevieri. În cazul
textelor clasice, sunt alte reguli.

13
 IV. Referinţele în paranteze. Textele clasice.
Exemple

Trimiterile la textele clasice se fac în paranteze, la sfârşitul citatului.

Ce numim texte clasice

Când folosim sintagma „texte clasice”, avem în vedere texte aparţinând lui
Platon, Aristotel, Augustin, William Ockham, Descartes, Kant sau Nietzsche,
dar şi lui Russell, Wittgestein, Popper sau Quine.
În contextul studiilor istorico-filosofice, astfel de texte sunt considerate „surse
primare”, spre deosebire de cele care alcătuiesc „literatura secundară” sau „de
specialitate”.
Trimiterile la textele clasice se vor face respectând principiile lor de organizare,
introduse, în cazul celor vechi, de primii editori sau traducători, iar în cazul
celor creştine, medievale şi moderne, chiar de autorii lor.
Voi prezenta câteva modele de referiri la textele clasice cu accent pe cele antice
şi medievale şi voi menţiona caracterul special al textelor biblice. Oricum, nu
voi putea trece în revistă toate variantele – îî rog pe studenţi sa mă consulte,
daca va fi cazul.
În cazul textelor clasice nu este obligatorie menţionarea numelui autorului decât
dacă se socoteşte că cititorul ar avea neaparat nevoie de această informaţie.

Exemple

A. Textele antice
Cele mai multe dintre textele antice sunt citate conform sistemelor instituite de
editori.

A.1. Filosofii presocratici – se foloseşte sistemul de numerotare introdus de

Hermann Diels şi Walther Kranz, în lucrarea Die Fragmente der Vorsokratiker.
Exemplu: DK 28 B6.4-7: tr. Pippidi 1947.

Abrevierea Numărul capitolului Grupul Numărul (doar la prima referire)

sistemului consacrat lui de texte fragmen- Rândurile Numele traducătorului
Diels-Kranz Parmenide tului şi anul
DK 28 B 6 4-7 Pippidi 1947

14
 A.2. Dialogurile lui Platon – se foloseşte paginaţia Stephanus pe care o
reproduc cele mai multe dintre ediţiile şi traducerile moderne.
Exemple:
Timaios 35a: tr. Partenie 1993.
Republica V 473c: Cornea 1986.
Numele dialogului Cartea Paginaţia Stephanus (doar la prima referire)
pagina secţiunea Numele traducătorului
şi anul
Timaios (forma abreviată: Tim.) 35 a Partenie 1993
Republica (forma abreviată: Rep.) V 473 c Cornea 1986

A.3. Operele aristotelice – se folosesc numerele Bekker. Astfel, o referinţă

completă la un text aristotelic va conţine 4 puncte:
Exemplu: Metafizica A 1, 981a17-19: tr. Bezdechi 1965.

Titlul lucrării Cartea Numerele Bekker (doar la prima referire)

Metafizica şi capitolul 981a17-19 Numele traducătorului
(forma abreviată: pagina coloana rândurile şi anul
Met.) A1 981 a 17-19 Bezdechi 1965

A.4. Scrierile lui Plotin – se va respecta schema stabilită de discipolul său

Porphyryos, cel care a realizat ediţia de scrieri intitulată Enneade.
O referinţă completă include: numărul Enneadei (de regulă, cu cifre romane, de
la I la VI), numărul tratatului din respectiva Enneadă (cu cifre arabe, de la 1 la
9), capitolul din tratat (cu cifre arabe) şi rândul sau rândurile (cu cifre arabe).
Exemplu: Plotin Enneada VI. 8.12.5: tr. MacKenna 1992.

Enneada şi Numărul Capitolul din Răndul sau (doar la prima referire)

numărul ei tratatului tratat rândurile Numele traducătorului
şi anul
Enneada VI. 8. 12. 5 MacKenna 1992

Uneori este indicată şi ordinea cronologică a tratatului cu ajutorul paratezelor:

Enneada VI. 8(39).12.5

A.5. Comentariile antice

Când facem referiri la un comentariu, urmăm procedura standard de folosire a
prepoziţiei in înaintea titlului abreviat al lucrării comentate; astfel, comentariul
lui Syrianus la Metafizica lui Aristotel apare ca:
Syrianus. in Metaph.;
iar comentariul lui Proclos la Timaios, dialogul lui Platon, apare ca:
Proclos. in Tim.

15
 În cazul comentariilor este necesar să se menţioneze numele autorului, deoarece
mai mulţi autori au scris comentarii cu titluri aproapre identice, cum sunt comentariile
autorilor greci la Metafizica lui Aristotel; nemenţionând numele autorului, s-ar putea
crea confuzie, mai ales dacă în acelaşi eseu se fac referiri la mai multe comentarii de
acest fel.
Exemplu:
Alexeandru din Aphrodisia. in Metaph. 3.2 (ad 996a21) 181,25-8: Madigan
1992.
Numele Titlul abreviat Cartea Textul aristotelic comentat – Numerele din ediţia (doar la prima referire)
autorului al lucrării şi capitolul redat prin numerele Bekker critică Hajduk Numele traducătorului
pagina rândurile şi anul
Alexandru in Metaph. 3.2 ad 996a21 181, 25-8 Madigan 1992
din

B. Biblia, cărţi din Biblie, alte scrieri sacre (Coranul, de exemplu)

În textul de bază al eseului, pentru titlurile acestor scrieri nu se folosesc nici
italice, nici ghilimele, nici sublinieri. De exemplu, nu scriem nici Noul
Testament, nici „Noul Testament”, ci Noul Testament. Trimiterile la aceste
scrieri se fac în textul de bază, între paranteze, imediat după citat.
În note pot apărea doar ca indicaţii bibliografice de întărire privind o problemă
discutată în textul principal sau însoţind un citat care susţine o afirmaţie din
textul principal; de asemenea, în contextul unui comentariu din nota de final.
O referinţă biblică este compusă, întotdeauna, din trei elemente: cartea, capitolul
şi versetul. De exemplu, (Facere 3:7). Însă, la prima citare, va fi indicată şi
versiunea folosită; de exemplu: (Facere 3:7, versiunea Cornilescu 1996); la a
doua citare, indiferent dacă este vorba de aceeaşi carte sau alta, nu se mai
menţionează versiunea – de exemplu: (Matei 4:12).

Titlul (abreviat ) al cărţii Capitolul Versetul (ele) Versiunea

(doar la prima citare)
Facere 1: 7 Cornilescu 1996
Fc.

Sunt acceptate abrevierile, cu condiţia să fie făcute în conformitate cu cele

folosite în versiunea indicată la prima trimitere.
Scrierile biblice nu vor fi incluse în Bibliografia de la sfârşit; vor fi incluse
numai dacă au constituit explicit obiect de exegeză.

C. Textele autorilor creştini

Cele mai multe dintre aceste texte sunt divizate în cărţi, capitole, secţiuni sau
paragrafe. Nămărul cărţilor va fi indicat întotdeauna prin cifre romane; numărul
capitolelor, prin cifre arabe; tot prin cifre arabe, numărul secţiunilor sau al
paragrafelor. Unele texte nu sunt divizate în cărţi – în astfel de cazuri, lipsesc
cifrele romane şi se folosesc numai cifre arabe, ele indicând, după caz, capitole,
secţiuni şi paragrafe. Numele autorului se va menţiona atunci când se socoteşte
că este necesar pentru cititor.

16
 Exemple:
Eusebiu de Cezareea. Historia ecclesiastica IV.2.1: tr. Bodogae 1987
Tertulian. Apologeticum, 7.9: tr. Constantinescu 1930.
Augustin. De civitate Dei X. 23; tr. Dods 1994.
Augustin. Confessiones V. 4.7: tr. Chadwick 1991
Ps.Dionisie Areopagitul. De divinis nominibus, 1.7; Stăniloae 1996

Secţiunea (doar la prima citare)

Titlul lucrării Cartea Capitolul sau Numele traducăto-
paragraful rului şi anul

Historia ecclesiastica IV 2 1 Bodogae 1987

Apologeticum 7 9 Constantinescu 1930

De civitate Dei X 23 Dods 1994

Confessiones V 4 7 Chadwick 1991

De divinis nominibus 1 7 Stăniloae 1996

D. Textele medievale
Referinţele la textele autorilor medievale se fac ţinînd cont de diviziunile
standard ale diferitelor forme de scrieri.

D.1. Lucrări având vechea diviziune: cărţi, capitole, secţiuni sau paragrafe
Se întâlneşte în foarte multe cazuri. Exemple:
- Lucrări compuse dintr-o singură carte, divizate doar în capitole:
Exemple:
Anselm. Proslogion 14: Hopkins 2000.
Thoma din Aquino. De ente et essentia 3: Miller 1997.
- Lucrări compuse dintr-o singură carte, divizate în capitole şi secţiuni sau
paragrafe:
Exemplu:
Bonaventura. Itinerarium mentis in Deum 2.4: tr. Boas 1953.
- Lucrări compuse din mai multe cărţi, divizate în capitole şi secţiuni:
Exemplu:
Summa contra gentiles II.4.3: tr. Anderson 1975
(se poate folosi abrevierea ScG)

D.2. Lucrări cu diviziuni speciale

Exemple:
- Boethius. Consolatio Philosophie – divizată în: cărţi, fiecare carte, la
rândul ei, divizată în: Metrum şi Prosa:
Consolatio Philosophie I.M1: tr. Popescu 1992
Consolatio Philosophiae I.P1

17
 - Thoma din Aquino. Summa theologiae – divizată în: părţi (partes),
chestiuni (quaestiones), articole.
Un articol (articulus) are următoarele secvenţe: punerea problemei; obiecţiile
(objectio), alternativa introdusă prin sed contra; poziţia autorului introdusă prin
respondeo dicendum; răspunsurile la obiecţii (ad objectio).
Summa theologiae I.q.2.a.2.resp.

Titlul lucrării Secvenţa din articulus (doar la prima referire)

Pars quaestio articulus obj. sed contra resp. ad Numele traducătorului
Summa şi anul
theologiae I q.2 a.2 resp. Leftow, Davies 2006
(abr. ST)

D.3. Comentariile autorilor medievali

Când facem referiri la un comentariu medieval, urmăm aceeaşi procedură
standard de folosire a prepoziţiei in înaintea titlului abreviat al lucrării
comentate, ca şi în cazul comentariilor antice; astfel, comentariul lui Thoma din
Aquino la Metafizica lui Aristotel apare ca: In Metaphysicam; iar un comentariu
la Sentinţele lui Petrus Lombardus, apare ca: In Sententiarum.
Deoarece există multe lucrări având acelaşi titlu (abreviat), se va menţiona
numele autorului.
Comentariile lui Thoma din Aquino la Aristotel urmează diviziunea în cărţi a
textelor antice. Pentru fiecare carte oferă un număr de lectiones, care nu este
egal cu numărul capitolelor din textul aristotelic; fiecare lectio este divizată în
paragrafe sau secţiuni.
Exemplu:
Thoma din Aquino. In Metaphysicam, VI, L.7, n.2267: tr. Rowan 1961.

Numele Titlul Cartea din Lectio Paragraf (doar la prima referire)

autorului comentariului textul (L.) ul (n.) Numele traducătorului
Thoma din aristotelic şi anul
Aquino In Metaphysicam VI L.7 n. 2287 Rowan 1961

E. Textele clasice moderne

Nu voi insista asupra modului în care se fac referiri la textele clasice moderne,
întrucât acestea nu reprezintă obiectul nostru de studiu. Doar voi atrage atenţia
asupra modului în care nu se fac referiri prin câteva exemple.
- Pentru David Hume. Cercetare asupra intelectului omenesc,
NU: Cercetare asupra intelectului omenesc p. 135
DA: Cercetare asupra intelectului omenesc 7.1.48: tr. Flonta, Iliescu, Niţă 1987.

(secţiunea 7, partea I, paragraful 48)

- Pentru John Locke. Eseu asupra intelectului omenesc

18
 NU: Eseu asupra intelectului omenesc, , vol. I, p. 64
DA: Eseu asupra intelectului omenesc I.4.12: tr. Roşu, Voiculescu 1961

(cartea I, capitolul 4, paragraful 12)

V. Referinţele în Bibliografie. Exemple

Informaţia conţinută în Bibliografie este în cea mai mare parte aceeaşi cu aceea
din notele de subsol. Deosebirea este că intrările bibliografice nu includ
numerele paginilor pentru cărţi; în schimb, oferă numărul complet de pagini
pentru articolele din periodice şi pentru capitolele din volumele cu editori.
La secţiunea Surse primare, intrările bibliografice se pun, mai întâi, în ordinea
cronologică a autorilor, apoi, pentru fiecare autor, în ordinea alfabetică a
scrierilor.
La secţiunea Literatură secundară, intrările bibliografice se pun în ordinea
alfabetică a numelor (de familie) ale autorilor; dacă pentru acelaşi autor, există
mai multe lucrări, acestea se pun în ordine alfabetică; dacă este vorba de două
sau mai multe lucrări ale aceluiaşi autor apărute în acelaşi an, se adaugă o literă
(a, b etc.) lângă ultima cifră din numărul care reprezintă anul. Nu se
numerotează.

A. Literatura de specialitate
Voi da exemple pentru situaţiile cel mai des întâlnite:

Bibliografie: Carte cu un singur autor

Format Numele autorului, Prenumele autorului. Anul publicării. Titlul cărţii. Locul publicării:
Numele editurii.
Format
Exemplu WIPPEL, John F. 1984.Metaphisycal Themes in Thomas Aquinas. Washington, D.C.:
The Catholic University of America Press.

Bibliografie: Articol în revistă

Format Numele autorului, Prenumele autorului. Anul publicării. „Titlul articolului.” Titlul
revistei, Numărul volumului, Intervalul de pagini pe care se întinde articolul .
Format
Exemplu ADAMS, Marilyn McCord 1978. „Ockham’s Theory of Natural Signification”. The
Monist 61, 444-59

19
Dacă revista este accesibilă şi online, nu este necesar să se menţioneze site-ul. Dar
dacă este vorba de o revistă accesibilă doar online, cum este Ars Disputandi (The
Online Journal for Philosophy of Religion”), site-ul va fi menţionat obligatoriu.

Bibliografie: Articol în revistă accesibilă doar online

Format Numele autorului, Prenumele autorului. Anul publicării. „Titlul articolului.” Titlul
revistei, Numărul volumului, Intervalul de pagini pe care se întinde articolul .
Format
Exemplu READ, Rupert 2011. „Religion as Sedition.On Liberalism’s Intolerance of Real
Religion”. Ars Disputandi 11, 83-100. http://www.arsdisputandi.org

Bibliografie: Studiu în volum cu un coordonator/editor

Format Numele autorului, Prenumele autorului. Anul publicării. „Titlul studiului.” În

prenumele şi Numele autorului, ed. Titlul volumului, Intervalul de pagini pe care
se întinde articolul.

Exemplu
MARTIN, C. J. 1993. „Obligations and liars”. în Read 1993, 357–381.

Bibliografie: Volum cu un coordonator/editor

Format Numele autorului, Prenumele autorului., ed. Anul publicării. Titlul cărţii. Locul
publicării: Numele editurii.
Format
Exemplu READ,
În cazul a doi sau S.trei
ed.autori,
1993. Sophisms in Medieval
primul autor apareLogic and Grammar:
cu numele Acts of theiar
şi prenumele,
Ninth European Symposium for Medieval Logic and Semantics held at
următorii autori apar cu prenumele şi numele.
St Andrews June 1990. Nijhoff International Philosophy Series, vol. 48.
Kluwer: Dordrecht.

Bibliografie: Doi autori

Format Numele primului autorului, Prenumele primului autorului Prenumele celui de-al doilea
autor Numele celui de-al doilea autor,. Anul publicării. Titlul cărţii. Locul
Format publicării: Numele editurii.

Exemplu GEACH, P. şi G.E.M. ANSCOMBE 1963. Three Philosophers. Oxford: Basil

Blackwell

20
 În cazul a patru sau mai mulţi autori, primul autor apare cu numele şi
prenumele, iar pentru următorii autori se foloseşte formula „şi alţii” sau et al.

Bibliografie: Autor cu mai multe lucrări, cel puţin două

Format Numele primului autorului, Anul publicării. Titlul cărţii. Locul publicării: Numele
editurii.
Format

Exemplu IWAKUMA, Y. 1992a. „Twelfth-century Nominales: The posthumous school of Peter

Abelard”. Vivarium 30: 97–109.

_________ 1992b. „«Vocales», or early Nominalists”. Traditio 47: 37–111.

B. Texte clasice

Bibliografie: Text clasic antic (sau medieval) editat

Format Numele autorului, Prenumele autorului. Anul publicării. Titlul cărţii. Numele editorului.
Locul publicării: Numele editurii.
Format
Exemple ANSELM 1968. Opera omnia, ed. F. S. Schmitt. Stuttgart-Bad Canstatt: F. Frommann
Verlag.

ARISTOTEL 1957. Aristotelis Metaphysica, ed. W. Jaeger. Oxford: Oxford University

Press.

BONAVENTURA 1934.Colllationes in Hexaemeron et Bonaventuriana quaedum

selecta. ed. F. Delorme. Florenţa: Ad Claras Aquas.

THOMA DIN AQUINO 1954. Opuscula Theologica. eds. R. A. Verardo et all., 2 vol.
Turin: Marietti

Bibliografie: Texte clasice traduse

Format Numele autorului. Anul publicării. Titlul cărţii. Traducătorul. Locul publicării: Numele
editurii.
Format
Exemple ARISTOTEL 1965. Metafizica. tr. St. Bezdechi. Bucureşti: Editura Academiniei.

THOMA DIN AQUINO 1961. Commentary on the Metaphsics of Aristotle. tr. John P.
Rowan. Chicago: Henry Regnery Company.
21
THOMA DIN AQUINO 1968. On Being and Essence. tr. Armand Maurer. Toronto:
Pontifical Institute Medieval Studies.
 VI. Ce trebuie evitat într-un eseu

A. Plagiatul
A plagia înseamnă a folosi ideile şi chiar cuvintele altora fără a menţiona clar
sursa informaţiei. Plagiatul este considerat un act de furt intelectual.
În mediul academic, sursa oricărei idei folosite în propria scriere este indicată
prin citare sau referinţă. Autorul care nu procedează astfel poate fi învinuit de
plagiat.
În ce cazuri se poate vorbi de plagiat?
A.1. Cazuri evidente de plagiat
Sunt cazuri care se pot proba prin simpla confruntare a textelor. Astfel, este
plagiat, dacă
a) se identifică într-o lucrare fraze sau porţiuni de text scrise de un alt autor şi
preluate aproape literal, fără semnele citării şi fără trimitere bibliografică;
b) se constată că ceea ce este prezentat drept lucrare proprie este în realitate
doar o copiere a unui text compus de altcineva;
c) o lucrare prezentată ca proprie reprezintă de fapt, în întregime sau parţial,
traducerea unei scrieri dintr-o altă limbă, chiar dacă este menţionată ca sursă;
d) se prezintă ca lucrare proprie un text descărcat de pe Internet cu sau fără
menţionarea sursei.
B.2. Cazuri mai puţin evidente de plagiat şi mai greu de probat
a) dacă un autor foloseşte idei şi argumente din altă lucrare, dar formulate în
propiile sale cuvinte şi fără referire la sursă sau făcând referiri in mod
insuficient;
b) dacă lucrarea, în totalitate sau într-un grad semnificativ, ar constitui o
parafrază banală a altei lucrări (reformulare a ideilor).

B. Citatele lungi şi dese

De ce cităm? Pentru schimbul intelectual, referirea bibliografică şi citarea sunt
fundamentale. Citând corect sursele, recunoaştem că suntem îndatoraţi altor
cercetători şi semnalăm dorinţa noastră de a aparţine unei comunităţi de idei;
totodată, evidenţiem contribuţia noastră la dialogul academic în curs de
desfăşurare. Mai mult, citând sursele oferim curtuazie celorlaţi cercetători. În
acelaşi timp, un eseu nu poate fi o simplă compilaţie de citate; grosul eseului îl
reprezintă propria scriere, nu citatele din sursele primare şi secundare. Vom
impresiona nu prin citatele date, ci prin punctul de vedere construit în propriile
noastre cuvinte.

C. Chestiunile lipsite de relevanţă

22
 Într-o lucrare academică, orice chestiune pusă trebuie să poată fi explicată şi să
fie relevantă pentru subiectul ales. Nu este de ajuns ca pe autor să-l preocupe
doar ce spune filosoful despre care scrie, ci şi de ce spune şi de ce trebuie
semnalat. Nu este suficient ca autorul să-şi exprime părerea asupra unei
chestiuni; el trebuie să ofere propria sa părere numai dacă a pregătit şi
argumente în sprijinul acelei păreri.

VII. Despre credibilitatea surselor secundare

Există grade de credibilitate şi pentru sursele pe care le folosim în cercetarea

ştiinţifică. Sursele primare – textele filosofilor studiaţi – reflectă o gamă de interese şi
credibilitate. Sursele secundare, produse de cercetători care caută să analizeze, să
organizeze şi să înţeleagă universul unor surse primare, prezintă grade diferite de
credibilitate şi interese.
Nu este simplu de stabilit dacă sursele noastre sunt sau nu credibile. Mai uşor ne
este să ne întrebăm în ce măsură sunt ele credibile şi pentru cine. Câteva sfaturi pot
ajuta în vederea aprecierii credibilităţii unei surse secundare.
Cine a scris-o? Care este pregătirea autorului şi dacă este acreditat? Are el
expertiza să scrie asupra acestui subiect? Pentru aceasta trebuie să căutăm informaţii
prinvind afilierea sa academică sau biografia sa.
Unde a fost publicată? Într-o revistă academică? Trebuie să aflăm dacă revista
este peer review, dacă articolele sunt evaluate independent de experţi în domeniu. Ne
vor interesa îndeosebi acele reviste care apar sub egida unor edituri universitare,
societăţi profesionale sau edituri ştiinţifice.
Cine este publicul ţintă? Este scrisă pentru alţi cercetători? Limbajul articolului
ne arată cui se adresează autorul. Este important să ştim dacă este folosită o
terminologie specializată şi dacă presupune că cititorii au o anumită pregătire în
domeniu pentru a înţelege termenii şi premisele articolului. Trebuie să luăm în
considerare şi organizarea articolului. În unele discipline, articolele profesionale au o
structură previzibilă, incluzând un abstract, secţiuni, subsecţiuni, o concluzie.
Care sunt sursele de care s-a folosit autorul? Notele de subsol şi Bibliografia ne
arată dacă autorul se referă la alte cercetări publicate în acelaşi domeniu. Scrutând
articolul ne putem da seama dacă oferă o trecere în revistă a cercetării asupra
subiectului. Putem determina dacă autorul respectiv foloseşte o gamă de surse:
articole, cărţi etc.

Putem folosi Wikipedia ca sursă?

Wikipedia este o enciclopedie online accesibilă gratuit. Diferenţa faţă de alte

enciclopedii constă în faptul că informaţia din Wikipedia este oferită de cititorii ei.
Dar tocmai din cauză că cititorii contribuie cu informaţii, articolele acstei enciclopedii
trebuie tratate cu prudenţă ca surse de cercetare, căci ele nu sunt în mod necesar scrise

23
de experţi în domeniul respectiv; ele pot fi foarte părtinitoare şi, de multe ori, ne pot
dezinforma şi induce în eroare.
Wikipedia şi-a câştigat o proastă reputaţie în şcolile din întreaga lume: dascălii
susţin că Wikipedia nu este o sursă sigură, credibilă pentru a fi citată într-un eseu. Cel
puţin în prezent, Wikipedia nu poate fi considerată ca sursă academincă de
informaţie. Internetul oferă alte surse de informaţie mult mai sigure.
Totuşi, Wikipedia poate fi folosită, dar numai ca punct de plecare în cercetare.
Deci, ca regulă generală. Wikipedia nu trebuie să fie citată într-un eseu
academic, neputând concura cu enciclopediile specializate din biblioteci şi cu alte
resurse online.
Articolele din Wikipedia pot fi bine scrise, dar ele nu sunt încorporate în lumea
discursului academic. Fără a cunoaşte cine este autorul articolului este greu să ne
pronunţăm în legătură cu valoarea lucrării. Fără autor cunoscut, articolele din
Wikipedia nu pot fi considerate ca având autoritate.

Ce surse gratuite online putem folosi?

Cu siguranţă, se pot găsi informaţii academice disponibile gratuit pe internet. Ce

trebuie să avem în vedere pentru a evalua sursele online.
Cine a scris? Pentru aceasta, trebuie să examinăm URL-ul site-ului. Este vorba
de un website personal, găzduit de un furnizor de servicii de internet? Este o
organizaţie non-profit (.org)? Ţine de o arganizaţie academică (.edu)? Evident, mai
degrabă un site academic (.edu) decât unul personal oferă informaţie sigură şi
credibilă. Precauţie trebuie să existe şi în cazul site-urilor academice, căci ele pot
conţine şi informaţii postate de către studenţi care nu au încă autoritate în subiectul
care ne interesează; de aceea, este bine să încercăm să aflăm mai multe despre autorul sursei
respective.
De ce şi pentru cine a fost scris? Multe site-uri au câte o secţiune intitulată
„About...” sau FAQ de unde putem afla cât de credibilă sub raport ştiinţific este
informaţia oferită.
Este site-ul actualizat?
Ce surse foloseşte? Conţinutul multor site-uri este preluat (dacă nu plagiat) din
alte site-uri. Trebuie verificat dacă cei care au scris pe acest site au folosit surse în
mod responsabil.

24
 VIII. Criterii de evaluare

În vederea evaluării unitare a eseului, am întocmit o grilă de evaluare, compusă

din trei categorii de criterii.

I. Criterii care privesc structura eseului (4 puncte)

A. Subiectul şi relevanţa aşa cum se reflectă în părţile preliminare ale

eseului
- Este potrivit titlul pentru tema aleasă?
- reflectă Abstract-ul suficient de bine conţinutul şi oferă o bună
perspectivă asupra mesajului final al eseului?
- Sunt bine alese Key-words?

B. Introducerea
- Evidenţiază preocupările curente în domeniu?
- Precizează textul sau textele clasice medievale pe care le are în vedere?
- Enunţă subiectul şi teza eseului?
- Explică clar metodele folosite?
- Ajută cititorul să afle despre ce este eseul (conceptul, problema etc.) şi la
ce să se aştepte?

C. Corpul argumentativ
- Este textul potrivit divizat în secţiuni şi subsecţiuni, cu titluri bine alese?
- Este evidentă claritatea ideilor?
- Sunt folosiţi termeni şi concepte clar explicate în propriile cuvinte?
- Este ajutat cititorul să-şi imagineze direcţia în care duce eseul?
- Sare autorul de la o problemă la alta?
- Sunt relevante citatele alese?
- Interpretează citatele din textele clasice?

D. Concluzia
- Concluziile sunt corect deduse şi lipsite de echivoc?

E. Referinţele
- Sunt corect citate textele clasice?
- Dar literatura secundară?

25
 F. Bibliografia
- Reflectă bibliografia cercetarea recentă din domeniu?
- Sunt corect indicate sursele bibliografice în eseu?

II. Criterii care privesc conţinutul (4 puncte)

A. Semnificaţia
- Aduce acest eseu o contribuţie într-un domeniu al cercetării?
- Stimulează eseul discutarea unor chestiuni importante?

B. Relevanţa
- Prezintă eseul importanţă pentru domeniul respectiv de cercetare?

C. Limbajul tehnic
- Este folosit un limbaj tehnic – termeni, expresii specifice autorului sau
autorilor medievali analizaţi?
- Dovedeşte că a asimilat terminologia filosofică medievală?

D. Forţa argumentelor
- Îşi susţine autorul punctul de vedere cu argumente clar formulate şi
convingătoare?

E. Buna cunoaştere
- Înaintează în discuţie dincolo de ceea ce se discută în mod normal la curs
şi seminar?

F. Noutatea
- Se deosebeşte această cercetare de altele?
- Conţine idei noi şi abordări noi? Sunt acestea plauzibile, utile,
rezonabile?.

III. Criterii privind prezentarea (2 puncte)

A. Claritatea
- Sunt inteligibile frazele? Sau sunt bombastice?
- Sunt exprimate clar ideile?

B. Dovada efortului depus

- Este semnificativ mai mic numărul de cuvinte decât cel cerut?

26
 - Cât de mare este numărul de greşeli de ortografie şi gramatică? Sau este
neglijabil?
- Se constată neglijenţă în exprimare?

C. Citarea surselor
- Sunt citate toate sursele, chiar şi atunci când se recurge la parafrazare?
- Foloseşte surse credibile?
- Este suspect eseul de plagiat?

a) Dacă se identifică porţiuni de text scrise de un alt autor şi preluate literal, fără
semnele citării şi fără trimitere bibliografică, eseul se reface pentru o sesiune
viitoare.
b) Dacă se constată că ceea ce este prezentat drept eseu final este în realitate doar o
copiere a unui text compus de altcineva, tradus sau descărcat de pe Internet, se
acordă nota 1 (unu), chiar dacă la seminar s-a obţinut nota 10 (zece).

27
Anexa: Prima pagină (Eseu final)

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE FILOSOFIE

MODULUL

TITLUL ESEULUI

PRENUMELE ŞI NUMELE STUDENTULUI

ANUL, GRUPA

NUMELE COORDONATORULUI DE CURS SAU DE SEMINAR

NUMELE CURSULUI / SEMINARULUI
ANUL UNIVERSITAR

28
NUMĂRUL DE CUVINTE UTILIZATE
a) în textul de bază:
b) în notele de subsol:

DATA PREDĂRII:

29