Cule in lumina – Cula Greceanu

Prof .Toader Anca

Liceul Tehnologic Transporturi Cai Ferate,Craiova

Conform tradiției, la începutul secolului al XVII-lea cula era deja construită și aparținea
căpitanului Tudor Maldăr, căsătorit cu fiica unui han tătar. Fiul lui Tudor Maldăr, marele
paharnic Atanasie, a modificat cula în anul 1688. Forma actuală a culei datează din secolul al
XVIII-lea, fiind refăcută în perioada 1780-1790 de boierul Gheorghe Măldărescu și soția sa Eva,
care ctitoresc, în anul 1790, și biserica ”Sf. Nicolae” și ”Sf. Voievozi”, din imediata vecinătate a
culei.

În secolul al XIX-lea, cula a trecut, prin zestre, în proprietatea familiei Greceanu. A fost
restaurată în anul 1934 de ultimii săi proprietari: Nicolae și soția sa, pictorița Olga Greceanu.
Trecută în proprietatea statului, a fost din nou restaurată în perioada 1966-1967 de Direcția
Monumentelor Istorice și transformată în muzeu. În perioada recentă a fost retrocedată, reintrând
în proprietate privată.

Cula are trei niveluri. Pivnița, cu acces separat din exterior, are trei încăperi. Una din aceste
încăperi, amplasată sub ”turn”, nucleul cel mai vechi ai culei, este construită din bolovani și are
guri de tragere, spre deosebire de celelalte două încăperi care sunt construite din cărămidă și sunt
ventilate prin ferestre cu trafor din piatră. Aceste elemente o datează anterior intervențiilor de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Accesul în spațiile de locuit ale culei se realizează printr-o ușă puternic întărită. Scara interioară
conduce într-o loggia situată la nivelul al doilea al culei. De aici se accede într-o încăpere situată
în ”turn”, peste pivnița veche, care este prevăzută cu ușă și ferestre întărite cu drugi de lemn și cu
o ascunzătoare în tavan, închisă printr-un chepeng și accesibilă printr-o scară mobilă.
Ascunzătoarea este ventilată doar prin guri de tragere.
La acest nivel se găsesc și alte încăperi de locuit. Aici a pictat Olga Greceanu, în anul 1936,
fresca ctitorilor, după portretele aflate în pronaosul bisericii ”Sf. Nicolae” și ”Sf. Voievozi”,
ctitorită de boierii Măldăreștilor în perioada 1774-1790, amplasată în imediata vecinătate a culei.
Și încăperea frescelor și cea cu ascunzătoarea sunt acoperite cu bolți cu penetrații. La nivelul al
treilea se află tot încăperi de locuit și un foișor.

De la lume adunate

Următoarele informații ne-au fost furnizate de către autoritățile locale și reprezintă exclusiv
dreptul lor de proprietate intelectuală. Conținutul acestor informații nu este validat științific, el
reprezentând mai curând folclorul local.

“Nu se cunoaște anul construcției, dar din puținele documente ce am putut găsi reiese că pe la
1516, marele boier Nan, cu slujba la domnie de paharnic, a construit această culă pentru apărarea
sa și a familiei sale. Fiul său Tudor, zis mai târziu Maldăr, viteaz și înavuțit cu averile tatălui său,
își alcătuiește o oaste pe cheltuiala sa și se pune la dispoziția lui Mihai Viteazu, care pentru
faptele sale de vitejie îl răsplătește mărindu-i și mai mult moșia strămoșească, dându-i și rang de
căpitan de oaste. După moartea voievodului, căpitanul Maldăr, venind cu oastea sa în ajutorul lui
Radu Șerban Voievod în lupta contra lui Simion Movilă pentru cucerirea domniei, cade prizonier
în mâinile lui Simion care îl predă hanului tătar ce îl ajutase în luptă.

Fiica hanului, văzând pe Tudor așa de chipeș, mândru, frumos și viteaz se îndrăgostește de el, îi
înlesnește eliberarea căsătorindu-se cu el și vine să locuiască la casa părintească a lui Tudor din
Măldărești. I-a fost atât de dragă tătăroaica, încât a trăit cu ea toată viața și a avut șapte copii,
buni luptători, printre care cel mai aprig fu Ioniță, zis Turbatul. Se poate deduce că atât el, cât și
fratele său, Atanasie, au fost ostași de seamă sub Brâncoveanu, prin 1693.

Un alt fiu al lui Tudor, Constantin Măldărescu, precălugărindu-se, a luat numele Climent și, fiind
monah la Horezu, înzestrează mănăstirea cu averile sale, pentru care a fost înmormântat în
pronausul bisericii brâncovenești a Horezului.
La 1791, fiul său Gheorghe, zis Gheorghiță Măldărescu, nepot de frate al lui Tudor, cu jupânița
sa Eva și ajutat de frații săi Radu, Barbu și Ioan, au construit actuala biserică din curtea
conacului lor, Măldărești, cu hramul Sfântul Mihail, Nicolae și Gheorghe.

După moartea lui Gheorghiță, jupânița lui Eva a rămas singură și a trăit în culă până la al 90-lea
an, mergându-i numele pentru milosteniile ce le înfăptuise. Într-o zi, îi sosise și ei ceasul cel de
pe urmă. În ziua aceea, pe înserate, se pregătea de ploaie. Jupânița se retrăsese degrabă în iatacul
ei, aprinse lumânarea de la Paști, înghenunche în fața icoanei și se rugă. Deodată auzi glasuri de
oameni străini și i se păru că bate cineva la ușă. Zăvoarele erau puse și ușile încuiate. O cuprinse
frica, strigă după ajutor, dar nimeni nu auzi din cauza vijeliei și a ploii ce pornise. Auzi cum ușa
se prăbuși sub loviturile tâlharilor. Atunci fugi în camera de alături și prin ușa de din dos, ieși în
curte spre grădina din vale. La scăpăratul unui fulger, tâlharii o văd, o fugăresc, o prind, o târăsc
în casă, dar când aprinseră lumânarea și cerură cheile de la lada cu bani, o văzură țeapănă, cu
ochii ațintiți asupra lor și învinețită de ghearele morții. Se speriară atât de tare, că o scăpară din
mâini și fugiră ca niște năluci în noapte. Cu aceasta s-a stins ultimul descendent al neamului
Măldărăștilor.

Mai târziu, cula deveni proprietatea Grecenilor după Costache Greceanu care se însură cu Maria,
din neamul Măldărăscu și care, în afară de culă, primește ca zestre moșia Măldărăștilor, cu doi
munți, livezi, cai, boi, oi, trăsuri, carete, țigani robi și altele. Nepoții lui Costache Greceanu și ai
Mariei au fost ultimii proprietari ai culei ce și-au dat numele de la Maldăr.”

Bibliografie

 https://bit.ly/2YLk2BK
 https://patrimoniu.ro