Sunteți pe pagina 1din 2

Tehnologie de zambile în ghiveci

În majoritatea cazurilor, zambilele în ghiveci sunt pregătite să înflorească la începutul lunii martie
(1-8 martie). Ca să avem o plantă frumoasă şi sănătoasă vă recomandăm să procuraţi bulbii de zambile din locuri sigure,
tratate atât termic cât şi chimic. De cele mai multe ori se folosesc bulbi cu diametru de: 16/17 cm, 17/18 cm, 18/19 cm,
19/+. Cele cu diametrul mai mici sunt folosite atunci când se plantează mai multe bulbi intr-un ghiveci. Cu cât este mai
mare mărimea bulbului, cu atât mai mare va fi mărimea florii, astfel şi sansa să avem si o a doua tulpină dintrun bulb.
Pentru o înflorire sigură, bulbii trebuie plantaţi în ghivece din timp, asta însemnând luna octombrie-noiembrie, după
care trebuie ţinute la un loc întunecos, cu o temperatură constantă de 8-10°C. Cel mai sigur loc pentru astfel de condiţii
este o groapă săpată în pămănt. Vă recomandăm să efectuaţi plantarea imediat ce aţi achiziţionat bulbii pentru că ele
sunt gata să se înrădăcineze. Dacă din motive necunoscute se întâmplă să nu aveţi posibilitatea de a planta imediat, bulbii
trebuie păstrate într-o încăpere uscată, unde circulă aerul, la o temperatură de 17-20°C grade. Cât mai mult se întărzie
plantatul cu atît se scade calitatea bulbilor şi creşte riscul de dezvoltarea penicillium-ului mai ales la temperaturi mai joase
şi umede.
Pentru plantare se foloseşte turbă pentru semănat sau un amestec de pământ cât mai nisipos. Mărimea ghivecelor se aleg
astfel încât să rămână 1-2 cm între bulb şi marginea ghiveciului. Bulbii trebuie aşezaţi în ghivece ca vârful să fie în sus şi să
nu fie acoperit cu pământ (un sfert din bulb). Se udă turba, apoi se aşează ghivecele unul lângă celălalt şi unul peste
celălalt, gen piramidă într-o groapă sau pivniţă, ori într-o cutie din plastic sau lemn. De recomandat să puneţi şi nişte
raticide lângă ghivece, apoi acoperiţi toată plantaţia cu 5 cm de pământ. Chiar dacă bulbile au fost tratate chimic vă
recomandăm ca udarea să se facă cu o soluţie care conţine Captan(Merpan) sau Previcur. În timpul iernării bulbii nu se
udă. Locul pentru groapă sau iernare trebuie ales în aşa fel încât să aibă o bună aerisire, permeabilitate, drenaj şi
întuneric. Zambila este e plantă sensibilă la ger, temperatură optimă în sol trebuie să aibă 9°C, această temperatură
terbuie să fie constantă în lunile noiembrie începutul lui decembrie şi să nu coboră sub 2-5 °C pană la sfârşitul lui
februarie. În cazul în care temperatura scade mai mult, acoperiţi solul cu un agrotextil, aceasta va mări temperatura cu
aprox încă 5 °C.
Peste aprox. 12 săptămâni la vârful bulbilor vor apărea o mică, palidă tulpină cât un degete. La sfârşitul lunii ianuarie-
începutul lunii februarie se scot ghivecele din sol, la o temperatură de 16°C. Scoaterea bulbilor se decide în funcţie de
rapiditatea cu care vrem să-i înflorim pe ele. Dacă vrem să înflorească de 1martie atunci ghivecele se scot la sfârşitul lui
ianuarie. Dacă vrem să înflorească de 8 martie atunci scoatem ghivecele la începutul lui februarie. Trebuie să ştim că
pentru formarea rozetei avem nevoie de 4 săptămâni.
După ce am scos ghivecele, udăm uşor ca pământul să rămână umed. În timpul zilei ghivecele trebuie ferite de lumină
intensă se acopera cu foi de hîrtie, ziare,etc. şi întro săptămână treptat se înlătură umbrirea. Pe la sfârşitul lui februarie
când începe să crească cele două frunze şi în mijloc apare rozeta zambilei, se mai poate întârzia cu câteva zile înflorirea
prin reducerea temperaturii la 12 °C. Zambila nu necesita multă fertilizare dar cu un fertilizant echilibrat o putem ajuta
dacă este nevoie. Înflorirea se poate grăbi prin ridicarea temperaturii la
17-19 °C şi cu hormon giberelin numit Evoplant.
Important de reţinut că prin controlarea temperaturii puteţi grăbi sau întârzia înflorirea şi astfel obţinem cele mai bune
rezultate.
Numărul floricelelor depinde foarte mult şi de soi. De exemplu Pink Pearl şi Delft Blue pruduc mai multe flori decât soiurile
Anna Marie şi Blue Magic
Oct Noi Dec Ian Febr Martie Aprilie

--------- perioada în care necesită întuneric


______ perioada în care necesită lumină

Dăunătorii:
Plantele pot fi atacate de acarieni, împotriva cărora putem utiliza: Nissorun,Vertimec,Milbenkock, iar contra bolilor foliare
(rugină, botrytis) putem folosi: Amistar,Folikur,Score. Putrezirea galbenă: Aliette 80wp, Elation Pro,Mikal.
Infecţiile pot fi evitate dacă folosim turbă înbunătăţită şi dezinfectată.

Soi Perioada înfloririi Culoare


Aiolos Medie Alb
Anna Liza Timpurie Violet deschis
Anna Marie Timpurie Roz
Atlantic Timpurie Violet
Blue Pearl Timpurie Violet închis
Blue Star Medie Albastru
China Pink Timpurie Roz deschis
City of Haarlem Târzie Galben
Delft Blue Timpurie Albastru deschis
Fondant Timpurie Roz
Gipsy Queen Medie Portocaliu
Miss Saigon Târzie Violet
Pink Pearl Timpurie Roz
Pink Surprize Medie Roz
Purple Sensation Timpurie Violet
Sky Jacket Timpurie Albastru
Splendid Cornelia Timpurie Violet
White Pearl Timpurie Alb
Woodstock Medie Ciclam închis

S-ar putea să vă placă și