Sunteți pe pagina 1din 5

Retinol

Retinolul sau vitamina A este considerat un miracol natural și este unul dintre cele mai
eficiente mijloace de combatere a ridurilor și a semnelor îmbătrânirii. Inițial, retinolul a fost
destinat cu precădere tratamentului acneei, dar, datorită efectelor secundare pozitive și, mai
ales, rapide, care au încetinit procesele de îmbătrânire, a devenit un ingredient căutat al
produselor cosmetice anti-aging.
Retinolul acționează ca un puternic antioxidant și, datorită capacității sale de exfoliere
(descojire) a pielii, ajută la îndepărtarea celulelor cutanate moarte și la stimularea
formării fibrelor de colagen. Retinolul poate fi de origine vegetală sau animală (ulei de pește,
ouă, carne), dar se poate produce și sintetic, cu utilizări importante atât în industria cosmetică,
cât și în cea farmaceutică.

Proprietățile retinolului

Uneori, retinolul este numit elixirul tinereții. Datorită efectelor sale exfoliante, netezește rapid
structura pielii, care arată apoi tânără și sănătoasă. Este potrivit pentru toate tipurile de ten, dar
efectul său este foarte intens, așa că este mai bine să includeți treptat produsele cosmetice cu
retinol. Rezultatele, însă, nu se vor lăsa mult așteptate.

Efectele retinolului asupra tenului

 Ajută la echilibrarea pH-ului pielii și la micșorarea porilor, oferind pielii prospețime și


luminozitate.
 Favorizează exfolierea tenului și pătrunde adânc în straturile pielii, stimulând formarea
fibrelor de colagen și a elastinei. Astfel încetinește îmbătrânirea pielii, netezește ridurile și redă
pielii o textură mai elastică și mai fină.
 Acționează ca un antioxidant puternic și favorizează regenerarea naturală și creșterea
celulelor pielii, conducând la vindecarea rapidă a cicatricilor, la netezirea și la întinderea pielii.
 Este un ajutor eficient în combaterea acneei și eliberează porii astupați.
 Reduce vizibilitatea petelor pigmentare și, în plus, favorizează producția de melanină,
care previne apariția petelor de acest tip.

Produse cosmetice cu retinol

Retinolul este una din cele mai căutate substanțe anti-rid și anti-semne de îmbătrânire. Este
potrivit pentru toate tipurile de ten, iar efectele apar într-adevăr rapid. Trebuie însă să controlați
concentrația, care, în produsele cosmetice, variază de la 0,1 % (creme de ochi și creme pentru
porii lărgiți) la 1 % (seruri intense, cu efecte anti-rid, anti-acnee și anti-pete pigmentare).
Dacă alegeți primele dvs. cosmetice cu retinol, vă recomandăm să optați pentru produsele cu cea
mai scăzută concentrație de retinol. Folosirea retinolului poate cauza o iritare ușoară, mai ales la
început. Începeți cu crema și de-abia apoi folosiți un ser cu retinol, mai puternic. La început,
aplicați crema cu retinol la fiecare a treia zi, după două săptămâni la fiecare două zile, iar după o
lună de utilizare, puteți începe să folosiți retinol în fiecare seară. Primele rezultate devin vizibile
aproximativ după prima lună de utilizare.
Retinolul favorizează exfolierea tenului, așa că aplicați-l doar noaptea, iar în timpul zilei
protejați pielea folosind creme cu factor de protecție ridicat (SPF 30-50) pentru a preveni
deteriorarea nedorită a tenului.
Descoperiți elixirul tinereții la notino.ro și includeți în tratamentul tenului matur un ser, o cremă
și alte produse anti-age cu retinol. Încercați pe propria piele puterea de înfrumusețare a
retinolului!

Retinolul este cel mai cunoscut derivat de vitamina A si este implicat in dezvoltarea sistemului
osos si al dentitiei, sistemului reproducator, pielii si mucoaselor precum si in vedere. Vitamina A
are si un rol antioxidant important in organismul uman.
Desi are numeroase functii in organism, vitamin A este cunoscuta pentru efectele sale benefice
asupra pielii si este considerat cel mai puternic agent anti-aging pe care il putem adauga in
produsele de ingrijire a tenului. Acesta ajuta la diminuarea ridurilor fine, a petelor pigmentare
dar si stimuleaza sinteza de colagen. Vitamina A este asadar, un ingredient de baza in
rejuvenarea tenului matur!
In tratamentul acneei comedogenice, produsele pe baza de retinol ajuta la diminuarea aderentei
keratinocitelor (celule care formeaza un strat ocluziv la surafata pielii si blocheaza porii) si altfel
este oprita dezvoltarea punctelor negre sau albe.
Anumite afectiuni dermatologice, precum psoriazisul vulgar, pot fi ameliorate prin actiunea
antiinflamatorie si de corectare a tulburarilor de diferentiere epidermica (in psoriasis avem de-a
face cu o crestere anormala a turn-overului celular)
Cum recunoastem derivatii de vitamina A din creme?
Este important de precizat ca vitamina A nu actioneaza direct la nivelul pielii ci are nevoie sa
treaca prin mai multe cicluri de metabolizare, ajungand sub forma de acid retinoic pentru a-si
exercita efectul.
Retinoizii sunt de 2 forme: naturali si sintetici. Cei naturali sunt derivati direct  din vitamin A, in
timp cei sintetici sunt produsi in laborator cu scopul de a scadea riscul reactiilor adverse dar
pastrand aceeasi potenta. Spre exemplu, pacientii spun ca Tretinoinul le provoaca iritatii si prefer
Adapalenul, care are aceeasi eficienta insa e mai bine tolerat pe piele.
Retinoizii naturali se gasesc sub forma de retinil palmitate, retinol sau retinaldehida, tretinoin.
Acesti derivati (cu exceptia tretinoinului) se gasesc in special in cremele se seara si pot fi
cumparati din farmacii fara prescriptie medicala.
 
 
Când aplicați pe ten un retinoid care este sub forma de acid retinoic, pielea poate să o utilizeze
imediat. Cu toate acestea, dacă utilizați un produs cu retinol, retinolul trebuie mai intai sa fie
transformat in retinaldehidă și apoi retinaldehida trebuie transformata în acid retinoic înainte ca
pielea sa o poata utiliza. Prin urmare, retinolul este mai slab decat retinaldehida, iar retinaldehida
este mai slaba decat acidul retinoic. Retinolul este cel mai slab dintre cele trei, deoarece îi iau doi
pași suplimentari pentru ca acesta sa poata fi transformat în acid retinoic pentru a putea fi corect
utilizat de catre piele. Pentru fiecare etapa de conversie, exista, de asemenea, o oarecare
incertitudine cu privire la cantitatea de retinoid care a fost efectiv transformata în procesul de
oxidare (adica retinolul nu poate fi transformat 100% în acid retinoic). Prin urmare, cu cat sunt
necesare mai putine conversii pentru a ajunge la acidul retinoic, cu atât mai puternic este
retinoidul.
 

 
Cel mai puternic retinoid este acidul retinoic si se gaseste sub forma de: Tretinoin, Adapalene,
Tazaroten, Isotretinoin (topic sau pe cale orala). Recomand ca aceste produse sa fie eliberate
doar cu prescriptie medicala si sa fiti monitorizati de un medic dermatolog pe parcursul folosirii
lor.
 
Cum alegem retinoidul optim?
Tentatia noastra va fi sa alegem cel mai potent retinoid pentru rezultate mai rapide si mai
spectaculoase. Insa, unul din efectele adverse ale acestor produse este legat de iriatia pe care o
provoaca pielii. Prin urmare, decizia asupra tipului de retinoid va trebuie sa se faca in functie de
tipul de ten si de modul în care pielea dumneavoastră tolereaza retinoidul.
Spre exemplu:
1) Ten sensibil, predispus la iritatii si roseata-  puteti opta pentru produse cu retinil palmitat.
2) Tenul normal cu varsta intre 20-30 ani. Apelati la creme cu retinil palmitat sau retinol; efectul
este mai degraba legat de hidratare decat de rejuvenare.
3) Ten matur cu pete pigmentare- pentru rejuvenarea pielii si estomparea ridurilor recomand sa
incepeti cu produsul cel mai puternic care nu va irita. Puteti incepe cu acid retinoic pe care sa il
aplicati o data sau de 2 ori pe saptamana si, pe masura ce se obisnuieste tenul, sa il folositi in
fiecare zi. Daca gradul de iritatie este mare aveti 4 variante:
a) sa rariti aplicarile,
b) sa aplicati crema hidratanta peste retinoid (la o ora dupa)
c) sau sa treceti la un produs cu potenta mai slaba (retinol, retinaldehida).
d) Sa indepartati dupa 2 min- 2 ore de contact cu pielea. Aceasta tehnica se numeste „short
contact therapy” (terapie cu contact scurt) si se aplica doar pentru Tazaroten. Dupa indepartarea
lui, continuati cu rutina obisnuita de ingrijire a pielii.
4) Ten acneic – produse cu acid retinoic topic sau oral DOAR la indicatia medicului dermatolog.
Atentie: retinoizii vor fi folositi doar pe parcursul serii intrucat lumina soarelui inactiveaza
produsul. Pe parcursul zilei este obligatoriu sa folositi creme cu spf 50 pentru a evita
hiperpigmenarea tenului (retinoizii sunt fotosensibilizanti).
Efecte adverse
Cand incepeti un tratament cu derivati de vitamina A, naturali sau sintetici, sa va inarmati cu
rabdare intrucat rezultatele se observa dupa 2-3 luni. In primele saptamani de utilizare este
posibil sa vi se inrautateasca acneea prin inmultirea comedoanelor sau chiar aparitia de papule si
pustule, pielea se poate irita si pot aparea scuame inestetice. Isotretinoinul oral este folosit in
tratamentul acneei severe nodulo-chistice iar principalul efect este scaderea secretiei de sebum
prin inhibarea productiei de catre glandele sebacee. Acest lucru va determina o xeroza
(uscaciune) cutanata generalizata cu eventual prurit (mancarimi) si favorizarea dezvoltarii
eczemelor. De asemenea buzele devin foarte uscate si fisurate si veti avea nevoie de un balsam
de buze foarte hidratant pe parcursul zilei.
Femeile gravide sau care alapteaza nu au voie sa foloseasca produse pe baza de vitamina A.
Isotretinoiul pe care orala poate avea efecte teratogene asupra fatului incluzand malformatii
craniofaciale sau ale sistemului nervos si cardiovascular. Asigurati-va ca nu sunteti insarcinata
inainte de a incepe acest tratament!
Cat timp utilizam retinoizii?
O data inceput un astfel de regim de tratament al tenului, este bine sa il folosim in mod continuu.
Daca scopul era de a vindeca acneea, chiar si dupa disparitia leziunilor comedoniene va trebui sa
utilizam cu o frecventa mai redusa, ce-i drept, produse pe baza de acid retinoic. Atfel, exista risc
de recidiva.
Inarmate cu rabdare si cu un grad inalt de motivatie, putem imbunatati considerabil aspectul
tenului nostru cu ajutorul retinoizilor. Este important sa alegem produsul care ni se potriveste si
sa perseveram in aplicarea acestuia, alaturi de o rutina completa de ingrijire a pielii noastre.
Sunt convinsa ca data viitoare cand mergeti la cumparaturi veti citi cu mai multa atentie lista de
ingrediente si prospectul produselor cosmetice!

S-ar putea să vă placă și