II.

CHIMIOTERAPICE
II. 4. SULFAMIDE ANTIBACTERIENE

Sulfamidele sunt chimioterapice care au actiune bacteriostatica asupra unui mare

numar de germeni patogeni.
Spectrul bacterian le face utilizabile atat intern, cat si extern.
Intern:
– in infectiile sistemice si urinare – sulfamidele cu administrare orala si o absorbtie
intestinala buna cat si sulfamidele administrate parenteral
– in infectiile intestinale - sulfamidele cu absorbtie redusa la acest nivel.
Extern:
- in infectii ale pielii si mucoaselor.
Istoric
La fel ca majoritatea chimioterapicelor descoperirea sulfamidelor a pornit de la studiul
activitatii antimicrobiene a azocolorantilor.
Sulfamidocrisoidina sau Prontozilul rosu a fost pentru prima data recomandat de
Domagk pentru studiul clinic, fiind primul medicament eficient in infectiile generalizate cu
streptoccoc hemolitic.
H2N N N SO2NH2

NH2

PRONTOZIL ROSU
2,4-diamino-1-sulfamoil azobenzen
OBTINEREA PRONTOZILULUI ROSU

In sinteza sulfamidocrisoidinei se porneste de la p-amino-benzensulfonamida

(sulfanilamida) – substanta sintetizata de Gelmo in 1908, dar neinvestigata din punct de
vedere al activitatii antibacteriene.

- +
H2N SO2NH2 Cl [N N SO2NH2
HNO2/HCl

NH2
HCl

NH2

H2N N N SO2NH2

NH2

PRONTOZIL ROSU

1
 Studiul relatiilor structura chimica - actiune antibacteriana a evidentiat faptul ca prin
schimbarea gruparii aminice se obtin compusi activi “in vivo”, in timp ce prin schimbarea
componentei sulfonamidice, actiunea antibacteriana dispare. Acest lucru demonstreaza,
contrar celor crezute pana atunci, ca nu gruparea “ azo” este indispensabila ci gruparea
“amino benzensulfonamidica” este cea activa in molecula sulfacrizoidinei.
J. Trefou, F. Nitti si D. Bovet au demonstrat actiunea atat “in vivo”, cat si “in vitro“ a
sulfanilamidei. Aceiasi autori au presupus ca sulfamidocrisoidina, inactiva “in vitro”, devine
activa “in vivo” ca urmare a scindarii reductive a gruparii “azo” si eliberarii gruparii 4-
amino-benzensulfonamidei – componenta activa. Fuller a confirmat acest fapt in 1937, cand a
izolat sulfanilamida din urina animalelor tratate cu prontozil rosu.
Astfel sulfanilamida sau Prontozilul alb a fost prima sulfamida utilizata terapeutic. Mai
tarziu au fost sintetizate un numar foarte mare de sulfamide prin substituirea atomilor de
hidrogen de la gruparea sulfonamidica sau de la azotul aminic.
Utilizate mult timp in terapia antiinfectioasa, sulfamidele si-au redus mult utilitatea
odata cu descoperirea antibioticelor.

STRUCTURA GENERALA. NOMENCLATURA

Majoritatea sulfamidelor sunt derivati ai sulfanilamidei cu diversi substituenti la N1

(azotul sulfonamidic) sau la azotul aminic N4. Au urmatoarea formula generala:

R4 HN 4 1 SO2NH R1

R4 = H – pentru toate sulfamidele active “in vitro” si care se absorb usor din intestin
R1 = resturi acil sau de heterocicli pentaatomici sau hexaatomici (tiazol, pirimidina, pirazina,
piridazina) divers substituiti.

Nomenclatura

Denumirea se poate forma astfel:

- din sulfanilamido + denumirea heterociclului (tiazol) = (sulfanilamido-tiazol)
- folosind prefixul sulfa + denumirea heterociclului (sulfatiazol, sulfapiridina, etc.)
- pentru sulfamidele N1 acilate se mai utilizeaza sulfanilil + componenta amidica
(sulfanilil-acetamida, sulfanilil-carbamida, etc.)
-pentru sulfamidele N1 si N4 substituite – denumirea se mai poate forma prin
precizarea restului acilant urmat de numele sulfamidei (ftalil-sulfatiazol, salazosulfapiridina,
etc.).

In tabelul de mai jos sunt prezentati cei mai importanti reprezentanti ai sulfamidelor,
clasificati in functie de natura substituentilor R1 si R4.

2
3