II.

CHIMIOTERAPICE
II. 4. SULFAMIDE ANTIBACTERIENE

Sulfamidele sunt chimioterapice care au actiune

bacteriostatica asupra unui mare numar de germeni patogeni.
Spectrul bacterian le face utilizabile atat intern, cat si extern.
Intern:
in infectiile sistemice si urinare – sulfamidele cu administrare
orala si o absorbtie intestinala buna cat si sulfamidele
administrate parenteral
in infectiile intestinale - sulfamidele cu absorbtie redusa la
acest nivel.
Extern:
in infectii ale pielii si mucoaselor.
Istoric
• La fel ca majoritatea chimioterapicelor
descoperirea sulfamidelor a pornit de la studiul
activitatii antimicrobiene a azocolorantilor.
• Sulfamidocrisoidina sau Prontozilul rosu a fost
pentru prima data recomandat de Domagk
pentru studiul clinic, fiind primul medicament
eficient in infectiile generalizate cu streptoccoc
hemolitic.
H2N N N SO2NH2

NH2

PRONTOZIL ROSU

2,4-diamino-1-sulfamoil azobenzen
OBTINEREA PRONTOZILULUI ROSU
• In sinteza sulfamidocrisoidinei se porneste de la p-
amino-benzensulfonamida (sulfanilamida) – substanta
sintetizata de Gelmo in 1908, dar neinvestigata din punct
de vedere al activitatii antibacteriene.
H2N SO2NH2 Cl-[N+ N SO2NH2
HNO2/HCl

NH2
HCl

NH2

H2N N N SO2NH2

NH2

PRONTOZIL ROSU
• Studiul relatiilor structura chimica - actiune
antibacteriana a evidentiat faptul ca prin
schimbarea gruparii aminice se obtin compusi
activi “in vivo”, in timp ce prin schimbarea
componentei sulfonamidice, actiunea
antibacteriana dispare.
• Acest lucru demonstreaza, contrar celor crezute
pana atunci, ca nu gruparea “ azo” este
indispensabila ci gruparea “amino
benzensulfonamidica” este cea activa in molecula
sulfacrizoidinei.
• J. Trefou, F. Nitti si D. Bovet au demonstrat
actiunea atat “in vivo”, cat si “in vitro“ a
sulfanilamidei.
• Aceiasi autori au presupus ca
sulfamidocrisoidina, inactiva “in vitro”, devine
activa “in vivo” ca urmare a scindarii reductive a
gruparii “azo” si eliberarii gruparii 4-amino-
benzensulfonamidei – componenta activa.
• Fuller a confirmat acest fapt in 1937, cand a
izolat sulfanilamida din urina animalelor tratate
cu prontozil rosu.
• Astfel sulfanilamida sau Prontozilul alb a fost
prima sulfamida utilizata terapeutic.
• Mai tarziu au fost sintetizate un numar foarte
mare de sulfamide prin substituirea atomilor de
hidrogen de la gruparea sulfonamidica sau de la
azotul aminic.
• Utilizate mult timp in terapia antiinfectioasa,
sulfamidele si-au redus mult utilitatea odata cu
descoperirea antibioticelor.
STRUCTURA GENERALA. NOMENCLATURA
• Majoritatea sulfamidelor sunt derivati ai
sulfanilamidei cu diversi substituenti la N1 (azotul
sulfonamidic) sau la azotul aminic N4.
• Au urmatoarea formula generala:

R4 HN 4 1 SO2NH R1

• R4 = H – pentru toate sulfamidele active “in vitro” si

care se absorb usor din intestin
• R1 = resturi acil sau de heterocicli pentaatomici sau
hexaatomici (tiazol, pirimidina, pirazina, piridazina)
divers substituiti.
Nomenclatura
Denumirea se poate forma astfel:

a) - din sulfanilamido + denumirea heterociclului (tiazol) =

(sulfanilamido-tiazol)
b) - folosind prefixul sulfa + denumirea heterociclului
(sulfatiazol, sulfapiridina, etc.)
c) - pentru sulfamidele N1 acilate se mai utilizeaza sulfanilil +
componenta amidica (sulfanilil-acetamida, sulfanilil-
carbamida, etc.)
d) -pentru sulfamidele N1 si N4 substituite – denumirea se
mai poate forma prin precizarea restului acilant urmat de
numele sulfamidei (ftalil-sulfatiazol, salazosulfapiridina,
etc.).
In tabelul de mai jos sunt prezentati cei mai importanti
reprezentanti ai sulfamidelor, clasificati in functie de natura
substituentilor R1 si R4.
1. SULFAMIDE ANTIBACTERIENE N1-ACILATE H2N 4 1 SO2NH R1

1.1. R1= -CO-CH3

DCI - Sulfacetamida
DENUMIRE CHIMICA: 4-amino – benzensulfonamido-
N-acetil
Sulfanililacetamida
1.2. R1= -CO-NH2
DCI - Sulfacarbamida
DENUMIRE CHIMICA: 4-amino- benzensulfonamido-
N- (aminocarbonil)
Sulfanililureea (Sulfauree)
SINONIME: Sulfauree, Urosulfan

1.3. R1 =

DCI - Sulfaguanidina
DENUMIRE CHIMICA: 4-amino-benzensulfonamido- N –
(amino-imino-metil)
Sulfanililguanidina
SINONIME: Sulfamidina, Sulgin.
2. SULFAMIDE N1- SUBSTITUITE
H2N 4 1 SO2NH R1
CU HETEROCICLI PENTAATOMICI

2.1. R1 = tiazol
DCI - Sulfatiazol
NH2 DENUMIRE CHIMICA: 2-[4-amino-
benzensulfonamido]-tiazol
2-Sulfamido-tiazol
N3 4
SO2 NH 2 1 5
S

2.2. R1 = dimetilizoxazol
DCI - Sulfafurazol
NH2 DENUMIRE CHIMICA: 5-[4-amino–
benzensulfonamido]-N1(3,4-dimetil–
CH3 CH3 izoxazol)
Neoxazol
4 3
SO2 NH 5 1 2N
O
2.3. R1= metilizoxazol
DCI - Sulfametoxazol (FR X)
NH2
DENUMIRE CHIMICA: 3-[4-amino-
benzensulfonamido]N1-(5-metil izoxazol)
Gantranol

SO2 NH 4
3
N2 1 5
O CH3 2.5. R1= fenilpirazol
2.4. R1= dimetiloxazol DCI - Sulfafenazol
NH2 DENUMIRE CHIMICA: 5-[4-amino-
benzensulfonamido-N1-(1-fenil-
pirazol)
NH2
N CH3
SO2 NH CH3
O
DCI - Sulfamoxol
SO2 NH N
DENUMIRE CHIMICA: 2-[4-amino- N
benzensulfonamido]-N1-(4,5
dimetil–oxazol)
3. SULFAMIDE N1-SUBSTITUITE
H2N 4 1 SO2NH R1
CU HETEROCICLI HEXAATOMICI

3.1. R1 = piridina DCI - Sulfapiridina

DENUMIRE CHIMICA: 2-[4amino-
benzensulfonamido]-piridina
N 2-Sulfanilamido-piridina

3.2. R1 = pirimidina DCI - Sulfadiazina

DENUMIRE CHIMICA: 2-[4-amino-
N benzensulfonamido N1]-pirimidina
2-Sulfanilamido-pirimidina
N

3.3. R1 = dimetilpirimidina
DCI - Sulfadimidina
DENUMIRE CHIMICA: 2-[4-amino-
CH3
N benzen-sulfonamido N1]-4,6-dimetil
pirimidina
N 2-Sulfanilamido-4,6-dimetil-pirimidina
CH3
3.4. R1 = metoxipirimidina DCI - Sulfametoxidiazina
DENUMIRE CHIMICA: 2-[4-amino-benzen-
N sulfonamido-N1-]-5-metoxi-pirimidina
OCH3 2- Sulfanilamido-5-metoxi-pirimidina
N

3.5. R1 = dimetoxi-pirimidina DCI - Sulfadoxina

DENUMIRE CHIMICA: 6-[4-amino-
H3CO OCH3
benzen-sulfonamido-N1-]-4,5-dimetoxi-
N
pirimidina
N 6- Sulfanilamido-4,5-dimetoxi-pirimidina

3.6. R1 = metoxi-pirazina
DCI - Sulfametoxipirazina
H3CO DENUMIRE CHIMICA: 6-[4-amino-
N benzen-sulfonamido-N1-}-5-metoxi-
pirazina
N 6- Sulfanilamido-5-metoxi-pirazina
4. SULFAMIDE N1 SI N4 SUBSTITUITE
– (NON-ABSORBABILE) R4 HN 4 1 SO2NH R1

4.1. R1 = ftaloil R4 = tiazol

N

CO S
COOH

DCI - Ftalilsulfatiazolul
DENUMIRE CHIMICA: N4- ftaloil – N1-2 –
sulfanilamido-tiazol

• Sulfaguanidinile au fost incluse in categoria sulfamidelor

N1-acilate desi sunt non-absorbabile, datorita structurii lor
chimice, ele apartinand acestei clase.
5. N4-AZODERIVATI SULFAMIDICI

HO N N 4 1 SO2NH R1

COOH

R1 = piridina DCI - Salazosulfapiridina

DENUMIRE CHIMICA: acid -4 – hidroxi-4’-(2-
piridil –sulfamoil)-azobenzen- 3 carboxilic- salicil
azo-sulfapiridina
N Sulfasalazina; Salazopirina

Sulfamidele N4 acilate cu acizi dicarboxilici si salazoderivatii sulfamidici nu

se absorb din intestin dupa administrare orala, gruparea carboxilica libera
fiind total ionizata la pH-ul alcalin intestinal (la nivelul colonului).
Din acest motiv ele sunt considerate promedicamente, din care sulfamida
se elibereaza treptat prin hidroliza sau sub actiunea azoreductazelor
produse de bacteriile din colon, conform schemei de bioactivare a
sulfamidelor prezentata mai jos.
1) Activarea ftalilsulfatiazolului
N
CO HN SO2NH
S
COOH

Ftalilsulfotiazol - promedicament

N
CO HN SO2NH
S
COO - Na +
enzime
pH alcalin

N
H2N SO2NH
S

Sulfatiazol activ

Compusii N4 acilati realizeaza concentratii mari de sulfamida in intestin fiind

utilizati in infectiile intestinale si pentru sterilizarea pre- si postoperatorie in
interventii pe tractul digestiv.
2) Bioactivarea salazosulfatiazolului
COO H
N
HO N N SO2NH
S

Salazosulfatiazolul - promedicament
pH alcalin

COO - Na+
N
HO N N SO2NH
S

Forma ionizata, nonabsorbabila din intestin

azoreductaze

COO H Salazoderivatii se
N
utilizeaza in special
HO NH2 HN2 SO2NH
S in terapia colitei
ulcerative.
Acid 5-aminosalicilic Sulfatiazol
• In clasa sulfamidelor intra si homosulfanilamida
(Mafenidum), care difera structural de celelalte sulfamide
pin absenta grupei amino aromatice si prezenta unui
radical aminometilenic in pozitia para a nucleului
benzensulfonamidic.

p-aminometil-benzensulfonamida

• Prezenta unei grupari amino alifatice confera compusului

proprietatea de a forma saruri stabile, datorita bazicitatii
acestui radical (acetat, clorhidrat).
 + -
SO2NH2 X
H3N H2C X : Cl -, CH3COO -

• Sarea cu sulfanilil-tioureea intra in produsul MARBADAL.

+
H3N H2C SO2NH2 H2N SO2 N C NH2
S
Homosulfanilamida Sulfaniltioureea

MARBADAL

Modificarea structurala adusa homosulfanilamidei induce un mecanism de

actiune diferit de al sulfamidelor cu amina aromatica si implicit un alt
spectru bacterian, homosulfanilamida fiind singura sulfamida activa pe
germeni anaerobi, iar actiunea ei nu este redusa de prezenta sangelui,
serozitatilor sau puroiului din plagi.
Se poate asocia cu derivati ai PAB (anestezina, procaina, etc.) fara ca acest
lucru sa duca la antagonism – cum se intampla la majoritatea sulfamidelor.
Indicatia majora este utilizarea episomatica (locala) in tratamentul plagilor,
dar si intracavitar (intraperitoneal, intrasinusal) sub forma de instilatii din
pulberea sterila de Marbadal.
RELATIA STRUCTURA CHIMICA – ACTIUNE IN SERIA SULFAMIDELOR

Au fost analizati peste 15.000 de compusi sintetizati si selectata o

categorie care raspunde cerintelor terapeutice propuse si care au
permis rezumarea caracteristicilor structurale ce stau la baza lor
astfel:
• - structura de baza 4-amino- benzensulfonamidica prezenta in
majoritatea compusilor este importanta dar nu indispensabila
actiunii antibacteriene
• - inlocuirea nucleului benzenic prin heterociclii tiofen sau piridina
scade actiunea, iar derivatii de chinolina si naftalina sunt complet
inactivi
• - introducerea altor substituenti pe nucleul benzenic sau
schimbarea pozitiei grupei aminice (la C2 sau C3) duce la scaderea
pana la disparitia actiunii antibacteriene
• - substituirea sau inlocuirea grupei aminice scade actiunea; ea
poate fi acilata sau inlocuita cu substituenti cu azot (azoderivati, -
NO2; -NH-OH) care in organism sa poata elibera gruparea aminica
RELATIA STRUCTURA CHIMICA – ACTIUNE IN SERIA
SULFAMIDELOR
• - gruparea aminica de la C4 este esentiala pentru actiunea
bacteriostatica.
• Studiile efectuate pe compusii sintetizati prin introducerea
diversilor substituenti in molecula au condus la urmatoarele
concluzii referitoare la activitatea farmacologica a acestora:
• - substituentii R1 – acil si mai ales heterociclii aromatici
influenteaza favorabil activitatea bacteriostatica
• - alti substituenti pe nucleele heterociclice influenteaza legarea
sulfamidelor de proteinele plasmatice, fapt pentru care poate
influenta timpul de eliminare din organism, in timp ce prezenta
unor substituenti precum metil, etil sau halogeni (in special
clorul) produc intarzierea eliminarii sulfamidei din organism
• - introducerea unor substituenti R1 = alchil, cicloalchil, aril
determina micsorarea activitatii antibacteriane pana la
disparitie.
Timpul de injumatatire

In ceea ce priveste timpul mediu de eliminare sau timpul de injumatatire

(T1/2) acesta depinde mult de pozitia substituentilor pe nucleul heterociclic
si variaza proportional cu numarul acestora.

• Pentru sulfamidele din grupa sulfamidelor N1-substituite cu heterocicli

pentaatomici este:
- scurt (2-3 ore) pentru sulfatiazol - ceea ce-l face utilizabil doar local
- mediu (8-20 ore) pentru sulfafurazol, sulfametoxazol, sulfamoxol.
• Pentru sulfamidele din grupa sulfamidelor N1 –substituite cu heterocicli
hexaatomici:
- scurt - sulfadimidina
- scurt / mediu - sulfadiazina (uz local)
- mediu - sulfapiridina
- lung(36 ore) - sulfametoxidiazina
(46-67 ore) - sulfametoxipirazina
- f. lung (120 ore) - sulfadoxina (administrare 1/saptamana)
T1/2 scurt = pana in 8 ore
T1/2 mediu = intre 8- 20 ore
T1/2 lung = intre 20-48-ore
T1/2 f. lung = peste 48 ore

• Timpul de eliminare maxim s-a realizat la

sulfadiazinele cu grupari metoxi in pozitia 5 pe
nucleul pirimidinic (vicinala grupei sulfonamidice)
sau pirazinic (sulfadoxina si sulfametoxipirazina).
PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE

Majoritatea sulfamidelor se prezinta sub forma de pulberi

cristaline sau microcristaline alb galbui, cu exceptia
salazosulfamidelor care sunt colorate in rosu-brun. Sunt
fotosensibile motiv pentru. care se pastreaza in flacoane de
culoare inchisa. Au gust amar. Sunt stabile pana la 150°C ceea
ce permite sterilizarea prin caldura (in etuva) a pulberilor cu
aplicabilitate locala, cu conditia de a se urmari sa nu
intervina modificari ale culorii (indiciu ca substanta
respectiva nu mai poate fi utilizata in terapie). Sunt putin
solubile in apa, cea mai solubila fiind sulfanilamida si
sulfacetamida. Prezinta caracter amfoter ca urmare a
prezentei in molecula a gruparii amino aromatice si a gruparii
sulfonamidice cu caracter acid. Exceptie fac sulfamidele la
care R= H (caracterul acid fiind prea slab in aceasta situatie) si
sulfaguanidinele (din cauza restului guanil bazic care face insa
posibila dizolvarea in acizi prin protonare).
• Sulfamidele N4 acilate nu se pot dizolva in acizi
deoarece gruparea aminica este blocata. Acestea
pot insa reactiona cu bazele formand saruri
disodice.
• Dintre sarurile cu acizi cea mai stabila este
mafenidul.

Mafenid
4-(aminometil) benzensulfonamida
MECANISM DE ACTIUNE

• Mecanismul de actiune al sulfamidelor a fost explicat

pentru prima data in 1940 prin teoria competitivitatii
dintre sulfamida si PAB (acidul para-amino-benzoic) in
sinteza acidului folic.
• Acidul folic (pteroil-glutamic) este redus in organism la acid
folinic, care intra in compozitia unor enzime ce influenteaza
sinteza acizilor nucleici si a proteinelor celulare. Practic
acidul folinic participa la sinteza bazelor purinice si
pirimidinice, iar lipsa acestuia duce la acumularea de
precursori neciclizati ai bazelor azotate. Astfel carenta de
acid folic perturba sinteza nucleotidelor, a acizilor nucleici,
a proteinelor si alte reactii indispensabile multiplicarii
celulare.
• Sulfamidele, datorita similitudinii structurale cu PAB, intra in
competitie cu acesta pentru aceeasi enzima “dihidropteroat–
sintetaza” blocand-o, facand imposibila continuarea sintezei
acidului folinic conducand la perturbarea sintezei celulare si
oprirea multiplicarii bacteriene (efect bacteriostatic).
• O serie de substante cunoscute sub denumirea de potentatori ai
activitatii sulfamidelor dintre care amintim trimetoprimul (2,4-
diamino-5-(3’, 4’, 5’-trimetoxibenzil)-pirimidina), administrati
concomitent cu acestea, intervin in lantul sintezei acidului folic
impiedicand transformarea in acid tetrahidrofolic a acidului
dihidrofolic preexistent in celula, prin blocarea
dihidrofolatreductazei. Efectul obtinut prin aceasta asociere este
unul bactericid.
• Efectul bacteriostatic al sulfamidelor este antagonizat de PAB
eliberat de unele medicamente anestezice locale (esteri ai PAB –
ului: benzocaina, procaina), dar si de detrusiturile celulare
(sange, puroi, serozitati).
• Efect antagonizant pot avea si unele alimente care contin PAB.
 Trimetoprimul si derivatii similari
sunt chimioterapice antibacteriene
cu spectru asemanator
sulfamidelor (coci Gram pozitiv si
bacili Gram negativ–in special
Enterobacteriaceae).

Au o afinitate de cateva zeci de mii de ori mai mare pentru dihidrofolat-

reductaza bacteriana. La doze mari si terapii prelungite produc o serie de
efecte secundare sanguine (leucopenie, trombocitopenie, depresia
hematopoiezei) de aceea se prefera administrarea lor numai in asociere
cu sulfamide in proportie de 5:1 (5 parti sulfamida si 1 parte potentator).
Deoarece timpul de injumatatire a derivatilor de 2,4 diamino-pirimidina
este de peste 10 ore, asocierile optime sunt cele cu sulfamide cu
eliminare lenta (lunga si medie).
Ca exemplu avem biseptolul in care potentatorul trimetoprim este asociat
cu sulfamida sulfametoxazol cu T1/2 mediu intr-o proportie de 400mg
trimetoprim si 80mg sulfametoxazol.
• Exista si medicamente (Fansidar) in care
potentatorul pirimetamina este asociat cu o
sulfamida cu T1/2 foarte lung, sulfadoxina.
• Competitia intre sulfamide si PAB pentru
dihidrofolat–sintetaza are loc la pH-ul fiziologic
(pH=7) la care PAB este complet disociat. Forma
activa a sulfamidei este deasemeni forma disociata.
• O serie de studii au demonstrat faptul ca unii
heterocicli din structura sulfamidelor, ca piridina si
tiazolul, intra in constitutia unor coenzime
importante, ceea ce conduce la concluzia ca acest tip
de sulfamide ar putea interveni si la alte nivele ale
reactiilor enzimatice din celula bacteriana datorita
similitudinilor structurale.
• In ceea ce priveste sensibilitatea bacteriana fata
de sulfamide exista urmatoarele situatii:
• - exista bacterii care utilizeaza acidul folic din
mediu extern – acestea nu sunt sensibile la
sulfamide
• - aparitia rezistentei in timp a unor germeni la
sulfamide se explica prin posibilitatea lor de a
sintetiza PAB dar si o serie de metaboliti care pot
anula activitatea sulfamidelor.
RELATIA STRUCTURA CHIMICA –PROPRIETATI
BIOFARMACEUTICE

Sulfamidele N1 –substituite cu exceptia sulfaguanidinei

• - se absorb din intestin dupa administrare orala
• - se elimina preponderent pe cale urinara
• - difuzeaza rapid in tesuturi din sange
• - ating concentratii apropiate in tesuturi
• - concentratiile sunt mici la nivelul oaselor si tesutului
adipos
• Absorbtia, actiunea si eliminarea din organism depind
de natura substituentului R1 de la N sulfamidic care
influenteaza trei parametrii importanti.
• Lipofilia moleculei – dar si un anumit grad de hidrofilie fac ca
penetrarea prin membrana celulara bacteriana sa fie optima
• Constanta de disociere a sulfamidelor (pKa) la pH –ul fiziologic
dependenta de natura lui R1, are deasemenea un rol important
in actiunea si penetrarea membranei celulare bacteriene a
sulfamidelor. In biofaza exista un echilibru intre forma disociata
si forma nedisociata. Daca forma activa este forma disociata,
penetrarea prin membrane este asigurata de forma nedisociata
prin caracterul sau lipofil/hidrofil adecvat.
• Legarea de proteinele plasmatice influenteaza timpul de
ramanere in organism al compusului, respectiv timpul de
injumatatire descris in prima parte.
• S-a precizat ca prezenta grupei metoxi pe nucleul heterociclic in
vecinatatea pozitiei de substitutie a sulfamidei favorizeaza
legarea compusului de proteinele plasmatice si prelungeste
timpul de eliminare din organism.
In functie de timpul de injumatatire sulfamidele cu utilitate
terapeutica sistemica se clasifica in:
• sulfamide cu actiune de scurta durata (ex. sulfacetamida,
sulfatiazolul, sulfadiamina)
• sulfamide sistemice semiretard – cu timp de eliminare
mediu (sulfametoxazol, sulfamoxol, etc.)
• sulfamide sistemice cu actiune retard:
-au o absorbtie buna si rapida din tubul digestiv
-se leaga in proportie de 98% de proteinele plasmatice
-au eliminare lenta din organism
-se elibereaza treptat in tesuturi
-au o proportie redusa de metabolizare hepatica
-se transforma in proportie de 10% in N4-acetil-
derivati inactivi, putin solubili in urina ceea ce favorizeaza
cristalizarea sulfamidelor in tubii renali.
In functie de timpul de eliminare:
• - sulfamide cu eliminare rapida: 2-8 ore
• - sulfamide cu eliminare medie: 8-20 ore
• - sulfamide cu eliminare lenta: 24-48 de ore
• - sulfamide cu eliminare ultralenta: 2-3 zile pana
la 5zile (sulfadoxina).
DOZE DE ADMINISTRARE
• Compusii din prima grupa, sulfamidele cu eliminare rapida, se
administreaza in doze mari si la intervale scurte pentru. a mentine constant
nivelul plasmatic de substanta activa. La aceasta categorie tratamentul
incepe cu o doza de atac (2g) si se continua cu 0,5-1g la intervale de 6 ore
pana la disparitia simptomelor bolii si inca 1-2 zile dupa aceea. La copii
doza administrata se calculeaza pe kg.corp (0,50mg/kg.corp)
• Compusii din grupa a-2-a, sulfamidele cu eliminare medie, se prescriu in
doza initiala de 2 grame si doza de intretinere de 1 g la interval de 12 ore.
• Sulfamidele retard se administreaza de obicei in doza de 1g urmata de 0,5
grame/zi (doza maxima nu trebuie sa depaseasca 2 grame).
• Sulfamidele cu eliminare ultralenta se administreaza in doze de 2 grame sau
2,5 grame /saptamana (sulfadoxina utilizata in tratamentul malariei si
leprei).
• Doza administrata trebuie sa tina cont de gravitatea afectiunii, de starea de
sanatate a pacientului, de varsta.
• Pentru a favoriza eliminarea din organism a derivatilor N4- acilati
(metaboliti) care sunt mai putin solubili si pentru a preveni cristaluria, se
recomanda administrarea de cantitati mari de lichide sau alcalinizarea
urinii.
SPECTRUL DE ACTIVITATE

• Sulfamidele au efect bacteriostatic asupra unui numar mare de germeni

gram pozitivi si gram negativi, fiind considerate chimioterapice cu spectru
larg. Prin asociere cu potentatori se ajunge la efect bactericid.
• Sulfadoxina asociata cu pirimetamina este utilizata in tratamentul
malariei
• Sulfamidele asociate cu trimetoprim (Cotrimoxazolul) se prescriu in:
• - dizenteria bacteriana data de Shigele - medicament de electie
• - infectii urinare, biliare sau chiar septicemii cauzate de E. coli, Proteus
• - in conjuctivita nou-nascutilor cauzata de gonococi
• - in sancru moale cauzat de Haemophylus Ducray- medicamente de
electie
• - in meningite date de meningococi si care nu raspund la tratamentul cu
antibiotice deoarece strabat bine bariera hematoencefalica si se
concentreaza in LCR
• - in infectii ORL, bucofaringiene, pulmonare
• - in infectii localizate pe piele sau mucoase (genitala si oftalmica).
REACTII ADVERSE
Initial s-au constatat o serie de reactii adverse ale sulfamidelor cum ar fi diureza
crescuta si hipoglicemia, care ulterior au condus la obtinerea unor compusi
diuretici si a sulfamidelor hipoglicemiante orale (ADO) tocmai prin valorificarea
acestor efecte adverse si prin modificari aduse structurii sulfamidelor.
Efectele secundare care pot apare in timpul terapiei cu sulfamide sunt
urmatoarele:
• - tulburari digestive usoare
• - modificari tranzitorii ale tabloului sanguin (trombocitopenie, leucopenie,
cresterea transaminazelor, etc.)
• - tulburari usoare ale SNC (ameteli, cefalee, depresii tranzitorii)
• - tulburari renale (risc de cristalurie)
• - efecte alergice (eruptii cutanate, fotosensibilitate, dermatita exfoliativa).
Recomandari:
• - administrarea de lichide in cantitati mari si de solutii alcalinizante pe tot
parcursul administrarii sulfamidelor pentru evitarea cristaluriei
• - sa nu se expuna organismul la soare sau raze UV in timpul tratamentului
• - sa se evite asocierea sulfamidelor cu antiseptice urinare - derivati de uree
(metenamina, nifurfolinul, nifurtoinolul) care in organism se descompun in
formaldehida, care se condenseaza cu sulfamida formand compusi azometinici
insolubili in urina si toxici pentru organism.
CONTRAINDICATII
• alergie si intoleranta la sulfamide
• sarcina si alaptare
• insuficienta hepatica sau renala
• nou nascuti
• prudenta la alcoolici
• prudenta la varstnici
INTERACTIUNI
• Sulfamidele cresc actiunea medicamentelor antidiabetice, diuretice,
anticoagulante cumarinice, antifolice (anticanceroase imunosupresive).
• Nu se asociaza cu PAB, anestezice locale – derivati de PAB, alimente bogate in
PAB, acid folic.
• Nu se asociaza cu antiseptice urinare care elibereaza formaldehida.
• Nu se asociaza cu antibiotice beta-lactamice (peniciline, cefalosporine) sau cu
rifampicina – risc de anulare reciproca a eficacitatii.
ADMINISTRARE
• in infectii generalizate – sistemice – se administreaza parenteral (i.m sau i.v)
• in infectii intestinale – comprimate
• in infectii ale pielii – unguente, creme, pudre, solutii
• in infectii ale mucoaselor – solutii, supozitoare, ovule
SPECIALITATI FARMACEUTICE

1. Specialitati de uz sistemic:

Sulfafurazol – Neoxazol (Ro) - comprimate

Sulfafurazol (Ro) - comprimate

- Cotrimoxazol - Bactrim (cp. si sirop) –Hoffmann La Roche

- Berlocid (sirop) – Berlin Chemie
- Biseptrim (comprimate) – Europharm
- Epitrim (sirop) – E.I.P.I.C.O
- Tagremin (comprimate) - Ro
- Sumetrolim (comprimate si sirop) - Egis

2. Specialitati utilizate in infectii localizate la nivel intestinal

Sulfasalazinum – Salazidin (cp.) – Ro

Salazopyrin EN (cp.) – Pfizer
Sulfasalazin (cp) - KRKA

3. Specialitati cu aplicabilitate locala

Sulfadiazinum - Dermazin – unguent (sulfadiazina argentica)